Fermecătoarea Lucea-fără de la malul mării

Motto:
“Să moară duşmancii mei!
Că am faimă la graaasăăăii!
Am şuncuţe, n-am parai...
Da’ rezolv cumva, nu-i bai!”

“Nu prea îmi place să fac plajă topless, pentru că se uită lumea la mine cu invidie şi nu e prea ok!”
Aşa se confesa o sărmană divuţă, condamnată să stea cu costumul de baie pe ea, fix în mijlocu’ plăjii pline de zânuţe despuiate! Cum se poate? Să li se scurgă tuturor ochii după mine???? Hai…că se uită masculii, mai merge! Dar să suport invidia de moarte a cohortei de divenii din împrejurimi???
Cam aşa s-ar putea traduce vorbele ieşite printre jumătăţicile de buzişoare senzuale şi arse de soare, ale sărmanei fătuci confecţionată din spumă de mare şi perle de la Monte Carlo.

Măi…să mor de infart la ficat! N-am mai văzut atâtea tone de modestie vărsate în capul unei persoane, de când mama m-a adus pe gurile astea de coclauri!! N-am mai văzut asemenea frumuseţe mult-prea-seducătoare-seducătoare (de infinit de ori) şi ascunsă vederii, de când…ce mai! De niciodată, niciodată, niciodată!! Şi mă întreb din nou, ca un prost (bineînţeles, retoric): de ce prispa măsii nu a spus că nu stă cu lăsăturile în soare, pentru că e pudică, deoarece crapă de timiditate?? De ce nu a bălmăjit că ştie că unui bărbat îi mai place şi puţin mister din când în când, şi oferă privilor arzătoare de goriloi feroci doar cât să la aţâţe simţurile??? De ce nu a zis că din Cuca Măcăii de unde e ea, nu e cool să faci paradă de colăcei??? S-au, de ce nu s-a abţinut total de la comentarii??? Poate dacă nu mai făcea curent cu gura, îşi mai păstra aerul de filosoafă!

Se zice că îm mintea proprie, fiecare este vreo scurgătoare de bale, sau vreun Mister Universuri (inclusiv d-alea paralele). Da…n-aţi vrea voi să vă tineţi halucinaţiile apreciative încuiate în minte, măi glorioaselor şi glorioşilor! Nu mai oripilaţi lumea cu fanteziile ce vă aleargă brownian prin căpşor! Ce dracu??? Chiar în halul ăsta a crescut fudulia naţională??? Majoritatea de manelari imbecili, nesimţiţi şi snobi, chiar aşa de repede câştigă noi adepţi??
De fapt…acum îmi dau eu seama! O fi fost vreo târfuliţă din aia de zâmbeşte deschiloţat şi strâmb prin pictorialele “celor mai vândute ziare din Românica”? Vreo celulitoasă care şi-a întins grăsimile printre nisipuri, iar acum dă numai vânturi de manechină de mari succesuri??? Vreo misă autoproclamată, cu pretenţii de femeiuţă fatală?? Sau vreo sugă….ăăăă…seducătoare (mă tot încurc în nesimţitele astea de cuvinte care se termină la fel; scuze) de fotbalişti, rămasă neconsolată şi în căutarea unei noi slujbe??

Uneori, îmi vine să mă fac pusnic, pe cuvânt de cercetaş! Îmi trag o chiliuţă în vârf de Everest, mă împrietenesc cu Yeti şi gata! Nu mai văd, nu mai aud…mă rup complet şi definitiv de lume! Abia atunci, când voi fi departe de trufie, îngânfare, tupeu, nesimţire etc. (aş putea să o ţin aşa măcar 2 zile şi 2 nopţi încheiate), pot spune cu mâna la inimă că m-am aranjat (în sens de realizat) pe viaţă…

Încălăbăceala dintre trecut şi prezent - chiar şi viitor, de ce nu?

Aşa se proceda în Era Comunistă. Oare legea de urmărire a telefoanelor (şi nu numai) de către "Băieţii cu ochi albaştri" să ne împingă spre aceleaşi lucruri?



P.S.: Nu-i aşa că am avut nişte actori geniali? Împleteau perfect satira politică, umorul şi arta...Mi se va frânge inima de ţara asta, când generaţia marilor artişti se va stinge cu totul - pentru că, nu-i aşa, până la urmă sunt şi ei oameni. Oare ce se va întâmpla când valoarea va deveni doar o amintire prăfuită, la fel ca ceasul de buzunar al bunicului, care zace ruginit prin pod?
Ne facem catrafusele şi ne integrăm din nou în absulut (sau în orice ne-o lăsa să facem chestia asta), lăsînd aceste meleaguri unora care chiar le merită???

Astăzi e ziua ta…

4E.

Motto:
“Tradiţiile sunt nişte soluţii la care am uitat problemele”
[Legile lui Murphy]
Voi scrie despre un subiect pe care l-am mai abordat în trecut; ceva ce se află printre noi şi mă sufocă cu lăcomie, ceva ce creşte văzînd cu ochii şi îşi ridică fustele multicolore cu nesaţ, descoperindu-şi lenjeria zdrenţuită şi jegoasă: COANA IPOCRIZIE. Deşi nu vreau, nu ştiu ce cârlig am de mă agăţ mereu de ea, mă lovesc de ea la fiecare pas. În piaţă, pe stradă, la şcoală...de fapt, cam peste tot pe unde cetăţeanul modern îşi desfăşoară activitatea. De obicei o ignor cu desăvârşire, dar mai refulez şi eu din când în când, că de! Sunt şi eu doar un amărât de om.
Ce mă zgârie cel mai mult pe organ (ăla gânditor...hehehe) sunt urările făcute aiurea...doar pentru că aşa se face. Ştiu deja că trăim într-un rahat de societate, în care latura umană este spânzurată în piaţa centrală şi formalitatea (deontologic, tradiţia) stă încoronată pe jilţ de aur, dar totuşi! Cel mai mult urăsc felicitările alea gen ”Casă de piatră”, “La Mulţi Ani”, “Paşte fericit”, “Crăciun fericit” aruncate aşa în silă…ca să fim şi noi în rândul lumii. Aşa cere datina strămoşească, deci îţi urez tradiţionalul “Blablabla”.

De fapt, aici sunt 2 categorii de oameni: idioţii care vor să fie în rând cu turma (dar habar nu au pe ce lume se află) şi aruncă aşa, în silă (scârbă, lehamite) câte o blagosloveală (care cuprind să subcategoria şmecherilor – ăştia au auzit şi ei săracii că la modă ar fi trăzneala, aşa că tot ce fac este trăznit; chiar şi obiceiul de vorbit vorbe, sau suflatul mucozităţilor este transformat în ceva “cool” sau “trendy” ). Şi altii, care aplică acelaşi şablon de urări, dar îl îmbogăţesc şi cu sentimente. Nu sunt doar litere goale şi atât…o zgârietură neagră pe un carton lucios, sau doar nişte cuvinte scoase pe gură.
Cred că par absurd; mai ales că AŞA SE FACE!!! Chestia este însă că nu mă consider eu vreun reformator al unor obiceiuri împământenite de sute, poate chiar mii de ani şi nici nu le resping. Vreau doar ca să fie făcute cu suflet, nu doar aşa de mântuială, în doru’ lelii. “Să vedem ce fac azi…piaţa…bag o pipă şi o bericică la crâşmă…o înjur pe vaca aia că iar a bătut parul pe propritatea mea…trag un la mulţi ani lu’ ăla/aia ca să mă cintească…”
Poate nu se întâmplă chiar aşa (mai ales că mulţi ţărani la creier ţin coada sus, pentru că îs emancipaţi), dar atitudinea asta este. Ceva pleoştit şi blegit, fără pic de iniţiativă şi de vână.

Sunt eu prea aspru (Na, na! Shame on me, shame on me!)…dar nu ştiu de ce, când am mintea clară (obicei pe care încerc să îl prestez cât mai rar posibil) simt bagajul de emoţii din cuvinte, sau chiar din litere (felicitări, sms, mesaje pe mess). Şi de obicei, reuşesc să privesc dincolo de cuvinte…doar ca să văd uneori un perete dărăpănat şi fad, lipsit de orice emoţie.

Ne ducem clar de râpă, măi oamenilor! Şi când asta se termină, pornim la vale pe alta, apoi pe alta….şi tot aşa.
P.S.: Am renunţat la literele acele bolduite ;ş colorate ciudat. Aşa că am încercat altceva.
Ştiu că ai înşirat o căpiţă de culori, dar eu, dintre toate, am ales verdele (este culoarea renaşterii, a pozitivismului şi speranţei, care te calmează şi te destrsează) şi puţin galben (care cică stimulează iniţiativa şi gândirea pozitivă)…Iar asta este exact ceea ce îşi doresc eu ţie. Regăseşte-ţi visele apoi strânge puterea de a le urma, de a fi fericită, de a avea încredere în Iubire. Şi iartă-mă pentru ironia mea, care uneori mai plonjează peste catâr, mai sare din limitele normale.
Acum ar trebui să urmeze partea de “La Mulţi Ani”…dar degeaba îi ai, dacă eşti amărâtă. Aşa că…găseşte doar drumul spre fericire. Cu cât mai repede, cu atât mai bine!

P.S.2: Ceea ce am scris mai sus, nu vreau să fie perceput doar ca nişte cuvinte frumoase, cu care să sar din schemă. Astea-s doar vorbe goale, indiferent de forma lor…sper doar să le simţi. Oricum, calitatea unei urături o stabileşte adresantul, nu autorul.
UPDATE: Te fugăr rău de tot dacă nu îţi reintri în parametrii normali! Crede-mă pe cuvânt!

În locul de tencălăului de dvd-uri :P


Pixar Lion Sleeps TonightVezi mai multe video Haioase