“Beren şi Lúthien Tinúviel din Epoca Modernă”, sau “Despre pupăcelile lui T3r3n* şi Sutyen Sillycon3l**”

Motto:
“Dragostea este când două salive se întâlnesc”
[Emil Cioran]

Vechii greci credeau că la Începuturile Lumii, pe pământ trăiau fiinţele perfecte, duale (bărbatul şi femeia uniţi întrup, cuget şi-n simţiri), androgine. Zeii însă, geloşi pe desăvârşirea supuşlor şi temători de puterea lor imensă, i-au despărţit, cu unica şansă de a reface sublimul de odinioară cu ajutorul Erosului. Şi de atunci, oamenii umblă ca nişte bezmetici, în căutarea jumătăţii pierdute.

Vă povesteam despre mica mea excursie de studii...care, ca orice Drum Spre Cunoaştere, a atacat mai multe planuri; unul profan, al nimicniciilor concretului şi unul sacru, ireal, abstract. Experienţele trăite în primul caz le-am descris într-o postare anterioară, aşa că acum îl voi schiţa pe cel de-al doilea: O dimensiune a sentimentelor profunde, vârtoşe şi răzbelite, un spaţiu al ideilor, o lume a luminii şi a dragostei...Acea zăbăloasă slăbănoagă şi hădă, care bate la porţile sufletului şi intră pe uşa din dos, neştiută de nimeni.

Încă din momentul în care am urcat în căruţa cu vagoane, Iubirea m-a lovit drept în plex, cu o forţă uluitor de nimicitoare (tocmai româneii să facă de râs tagma latin-lovărilor?). Deşi era cald, aglomeraţie şi o atmosferă de apăsare sacadantă, 2 îndrăgostiţi beton de lăţoşi şi împuţit de rafinat parfumaţi se lingeau de zor (probabil pe răni; am învăţat eu când eram mic – acum vreo 3 eternităţi – că animalele aşa îşi alină traumele survenite mecanic); nimeni şi nimic nu mai exista în jur...pentru că ei urcau pe Scara Rulantă şi Divină a Iubirii, erau nişte vaşnici exploratori porniţi în căutarea extazului tantric al unirii Yin-ului şi Yang-ului. Mi se cam întorcea mie stomacul pe dos (probabil nu îmi priise vreun plastic ce tocmai îl ingurgitasem), dar...eram (încercam să fiu) fericit pentru că aveam şansa unică în viaţă (de care mă plictisisem până-n gât de câte ori am observat-o pe la colţurile pipăitoare şi întunecate ale uliţelor autohtone) să asist la Scoborârea Adevăratei Drăgoşti prin noi, netrebnicii muritori.

Toate bune şi frumoase...cred. Până când, după vreo câteva milenii, când tocmai ce am ajuns în Punctul Z (nu G) al Coborârii...şi străluminarea Linguşelii libidinoase m-a lovit din nou (de data aceasta în moalele capului). Nu ştiam dacă să râd (pentru că s-a terminat calvarul zdrăngănelii sacadate, pentru că s-a sfârşit cu Drumul Oaselor) sau să plâng (de fericire bineînţeles, pentru că Iubirea mi se înfăţişează din nou).
Apoi, la o plimbare prin oraş, alte şi alte şi alte şi alte şi alte Iubiri. Prin aer zbârnâia numai arculeţul nărăvaş al bebeluşului în scutec, iar printre clădirile încinse se vedeau efectele. Băi...să-mi trag palme! Da’ nu e cam deasă Iubirea asta? Până şi o urticarie te ia, te jughineşte puţin şi apoi te mai lasă...dar Dragostea te ia, te lasa; te ia, te lasă; te ia, te lasă; te ia, te lasă; te ia, te lasă; FĂRĂ NUMĂR, FĂRĂ NUMĂR, FĂRĂ NUMĂR!!!! Exact ca un Hopa-Mitică, care revine mereu la acelaşi punc fix al originii.

Şi mai drăguţă a fost însă o discuţie total divergentă cu...cineva, pe această temă. Încerca să mă convingă că eu sunt aşa de neîncrezător pentru că nu am cunoscut Miracolul Iubirii până acum. Sunt prea rece, prea brutal, prea insensibil ca să mă las manipulat de legănătura dulce a valului al Amorului.
Şi eu am zis:
“Ce să facă? Să mă manipuleze pe mine iubirea? Păi pe mine nu mă manipulează nimeni…”
Tu, copilă! Iubirea nu manipulează, ci întregeşte; Iubirea nu seduce, nu şocheză. Ea doar naşte fericirea . Apare atunci când este timpul ei şi o singură dată în viaţă. Ea nu ţine cont de câte mii de hectolitri de gel ai în plete, de maşina cuceritor-de-fitzoasă pe care o conduci, de lungimea, lăţimea sau grosimea pixului (cu care ai semnat cecoiu’ baştan la restaurant, desigur) - cel puţin teoretic…. Eu cred în Iubire. Doar că nu cred deloc (sunt total dezgustat chiar) în molfăiela aia lâncedă de cuvinte, pe care o execută toţi sexperţii-casanovi şi toate curvele-minunat-de-dive prin şanţuri, cu o plăcere dementă. Mi-e scârbă de “te iubescurile” aruncate aiurea şi peste tot, mi-e silă de linguşeala aia libidinoasă şi cârpa aia mizeră în care se transformă oamenii atinşi de vârful lu' aripa de dragoste. Dacă iubeşti, nu eşti nici geniu, nici fotomodel/eală, nici Heracles sau vreun Superman care sparge munţii în pumn, nic culegător/toare de stele, nici măcar Spătîn/ă Al/A Vieţii sau mai ştiu eu ce alte căcaturi din astea, uzitate până la paroxism. Eu cred că dacă iubeşti, rămâi aceiaşi persoană, cu aceleaşi calităţi şi mai ales cu aceleaşi defecte. Diferă doar plaja de percepţie, modul în care se oglidesc ele pentru persoana iubită.

IUBIRE şi îndrăgosteala zilnică….COMPLIMENT şi pupincurism libidinous atroce….SĂRUT şi lingerea la secundă…SENTIMENTE şi fluide organice…SACRU ŞI PROFAN….

Cu iluzia optică de materie cenuşie din dotare, eu tot sesizez diferenţa dintre termeni.

P.S.: Ce se întâmplă dacă Zeus Cel Perfid La Corason ţi-a aruncat jumătatea tocmai prin Filipine, Mongolia sau Siberia, iar tu ai viza de flotant la Românica noastră glorioasă şi nu poţi pleca în căutarea sufletului pereche? Încerci alte drăgoşti virgine (adică neprihănite) sau încercate de alţii în trecut? Îţi aştepţi Obştescul Sfârşit, amăgindu-te cu o iluzie?
Pentru că aici nu se petrece totul într-o carte, nu există nici un Adam care să îşi încrucişeze existenţa cu o Evă sortită de la începuturi...

P.S. 2: Este prea utopic şi prea copilăresc ceea ce cred, nu? Până la urmă, totul este o târfoceală în care contează doar căţeleala, stadiul de erecţie al portofelului şi gradul de satisfacere al consumatorului (a.k.a. calitatea)
Şi totuşi, nu vreau să fiu "cu restul turmei", sau "în rându' lumii"....EU VREAU SĂ FIU ÎN RÂNDUL MEU!

* Ciocoi imbecil cu burtoacă, stăpânitor peste o grămadă de terenuri şi proprietăţi imobiliare.
** Vacă celulitoasă cu aere de eu-genie, Divă din Născare, aerată la neuron şi cu nasul printre nori.Şi foarte, foarte, foarte...infinit de sexy.

Trenul Vacanţei şi Bolidul fără propritar

În timp ce Ţâşti-Bâşti Cel Mic se asumă în răspundere (din nou) pe câte vreun podeţ supra-înălţat, eu încă mă refac după revenirea din “excursia de studii facultative” – am mai dat şi eu o scurtă raită pe la facultate. Ocazie cu care mi-am descoperit pasiunea care mă mistuia de mic, fără măcar să ştiu: VREAU SĂ ÎMI JERTFESC ÎNTREAGA VIAŢĂ PE ALTARUL ÎNVĂŢĂTURII! Vreau să studiez, să ajut poporul cu cunoştinţele mele, să devin un eugeniu în fiecare domeniu care există pe lumea asta! Vreau să aplic la universităţile din Bucureşti, Cluj, Timişoara, Baia Mare şi în principiu.…cam peste tot pe unde se profesoreşte vreun parlamentăros tobă de carte! Aşa, voi avea şansa să îi admir pe viu ţoalele de mii de euroi, să îmi clătesc urechile cu poveţele lui pline de înţelepciune, să mă scald în izvorul lui de tupeu scrofesc nemărginit şi să îl gratulez (face-to-face) cu toate complimentele care îmi bântuie prin cap, de la origini şi până în prezent! Pe cuvânt de cercetaş, că acesta şi numai acesta este visul meu!

Cam cât de mojic tupeist şi ma-cac mincinos poţi să fii, încât să fii văzut frichinindu-ţi obrăjorii puturoşi prin Maseratti, Ferrari, Porsche, Lamborghini, Bentley, Rolls sau alte maşini de lux, şi apoi să prosteşti lumea în ochi că nu era de fapt a ta, că ţi-a împrumutat-o o prietenă pentru o seară, că te sacrifici doar pentru că asta te-a obligat firma din dotare să conduci, că tu eşti doar un amărăştean posesor de Fiat vechi de 200 de ani, Meredes de acum 500 de ani sau Ford T, născut acum vreun secol? Chiar eşti ATÂT de dobitoc? BĂI, SUGĂTORI FURĂCIOŞI!!! Cam cât de proşţi ne credeţi? Cam câtă aroganţă vi s-a revărsat în osânză? Cam cât de curvi/e josnici/e şi scârnavi/e puteţi fi? Fără număr, fără număr, fără număr, precum manelarii îndobitociţi?? Fără frontiere, precum nemărginirea universului?
Vă daţi imaculaţi/e şi neprihăniţi/e ca nişte virgine, vă daţi demni/e şi morali/e, dar nu sunteţi decât nişte lingăi parazitari! Să vă crăpaţi de ruşine, ciorilor! (Deşi…cred că “Să vă trăznească!” ar fi infinit mai eficient…).

Duduia U(n)drea se agită ca să atragă turiştii; doar că nu-s şosele, nu-s căi ferate, nu-s transporturi aeriene…iar teleportarea nici măcar nu a avut bunul-simţ să se inventeze! Land of Choice…Pe dracu’! Te urci şi tu într-un trancalete jegos de tren, în speranţa că ai purces pe Drumul Cu Cărămizi Lucitoare ce duce spre Cunoaştere…doar ca să te prăjeşti ca o hamsie între fiarele pline de rugină ale vagonului, să te sufoci ca un peşte perpelit la tigaie şi să te uiţi neajutorat pe fereastră cu te depăşesc şi copacii! Băi hapciupaliticilor nesănătoşi la neuron!!!V-a lovit răceala porcului şi staţi prost cu mobila de mansardă? Voi aveţi boi înhămaţi la locomotivă? Şi dacă coboram şi o suflam în dos, mergea mai repede...V-ţi pus cumva în gând să vă întreceţi cu melcii? Pariam pe ei, şi câştigam fără probleme…Vreţi să introduceţi turismul cu trichiniciul ăla de drezină, şi vă temeţi de împotrivirea maselor populare? Păi spuneţi, tată, aşa…Acolo ai cel puţin aer! Transpiri puţin, dar faci condiţie fizică, îţi creşte pofta de mâncare (deci le faci vânzare şi la fanarioţii ăia puhavi, patroni peste restaurantele cu specific…de mâncare) şi eşti şi sub ventilaţie continuă! Păi se poate să se existe o aşa bătaie de joc? Suntem în epoca shinkansen-urilor şi a T.G.V.-urilor, iar noi încă ne transportăm în căruţe? S-au inventat roboţi care dansează, dirijează, urcă scări sau fac jogging, iar voi nu sunteţi în stare să construiţi o scară ferată cât-de-cât bună de călcat trenul pe ea? În condiţiile astea, mai vine Tata-Mare la braţ cu Moartea, să ne viziteze frumuseţile naturale, băi cretinilor! Vă defecaţi pe tot şi pe toate! Vă luaţi prosoape, pahare şi cur-papirus de sute de mii de euroi, dar o garnitură de ciu-ciu, cel puţin decentă, nu achiziţionaţi?! (Rahaturile alea de Săgeţi nici măcar nu se pun la socoteală; sunt strâmte, înghesuite, incomode şi îi creează călătorului un îmbătător efect de rumenire, datorită lentilelor imense cu care sunt echipate).
În Japonia, media de întârziere al unui super-expres este de 6 secunde! La noi…ţi se lungesc urechile aşteptînd! (bineînţeles în picioare, pentru că vitele care au renovat gara aia de capitală europenizată au uitat că mai trebuiesc pe alocuri şi ceva scaune pe care să îşi odihnească ciolanele proştii de studioşi ce nu au fost în stare să îşi cumpere un avionaş propriu…dacă îi ducea capul să falsifice ceva semnături pe acte de retrocedare, acum erau prin alte lenduri de ciois, aveau yaht la scară şi chiar o insuliţă proprie!). Şi între timp, cât te benoclezi pe şine, poate te ajută Cel De Sus să crăpi de sete; pentru că mizerabilele de cişmele, după ce că put a hoit, nici măcar nu sunt alimentate cu apă curentă!
Cu toate acestea, avem o ţară uluitoare! Păcat că este locuită…de câteva mii de urangutani băloşi şi păsărici tâmpe…Noroc că, din când în când, mai dai şi peste oameni minunaţi, care te ajută să treci cu bine prin toată haznaua asta!

“Nu ştiu dacă vă daţi seama cât de mult a însemnat pentru mine şi mă oftic că nu găsesc ceva care să va recompenseze cu adevarat; ceva în afaraă de nişte simple cuvinte…Totuşi: Mulţumesc din suflet! Sper să ne mai încrucişăm vreodată drumurile, cât mai curând posibil (de preferabil într-o Românică schimbată…măcar puţintel) ”

P.S.: pe parcursul acestei prea-minunate scrieri am făcut câteva referiri şi la peşte, pentru că am vrut să mulţumesc şi o persoană importantă (nu spun cine). “Se fac ei mari, şi îi mâncăm după aceea”…Îl chemăm pe nenea de la “Răzvan şi Dani” să îi gătească, că ştie! Serios!

"Cu creeonul pe hârtie..." (part I)