Muncitorii petrece...

UNU MAI MUNCITORESC...BAGĂ, FRATE, CU DISTRACŢIA!!!!!!Cam aşa s-a petrecut norodul, de Sărbătoarea Internaţională a Muncii...Nişte obsedaţi buşiţi de debileală, care flutură din labe, urlă şi se scălâmbă ca descreieraţii, pentru că ei se distrează!
Nebunia a început încă de aseară, în gări; acestea “au fost luate cu asalt de sutele de tineri dornici de distracţie”, iar garniturile cu destinaţia “Mare” au fost neîncăpătoare! Claie peste grămadă, ca nişte sardine închise ermetic într-un degetar sau ca un ciorchine de muşte pe un rahat (turcesc), cocârjaţi de bagaje (dar cu chef de distracţie), aceştia au pornit urlînd spre Nisipurile de Aur ale Mămăiţei. Dar nu mai contează!!! Eşti tânăr cu distracţia în sânge, deci…nici un sacrificiu nu e prea mare pentru a pentru a-şi călări fufa din dotare la “lapte gros”, în mijlocul pretenarilor cu nasul roşu de bere (care curge în valuri, pentru că e distracţie BEEEE-TOOO-NĂĂĂĂ!!!!). Halba “răsare şi străluce” ca soarele, lumea este mai colorată şi mai vie…Nu există veselie fără idioţi fleoarţă de beţi care zbiară şi îşi aruncă degetele în slava cerului, fără avalanşele de mici cu garnitură de suc de malţ şi fără destrăbălatele are îşi bâţâie organismul, acompaniate de zdrăngăneala din boxe.
Nu mai eşti tănăr? Eşti doar un boşorog burtos, dar cu chef de distracţie nebun? Jos textila, şi fuga în parcuri! Nici un mic nu este mai divin decât acela fript pe “ritme” de Salami de Aur, Vijelii de Parizer şi Belciuge de Platină! Grăsimea se revarsă veselă pe lângâ slip, micul tresaltă pe grătar, bucătarul se bălăngăne vesel, afumat puţin de mirosul îmbătător al fripturii stropite cu tări…E rost de distracţie, frăţioare!
La o asemenea petrecanie, “Autorităţile Statului” nu puteau sta cu mâna în cur…Boii tre’ să aibă pe cine să voteze la alegeri, şi totul trebuie gândit din timp! Iar nebunia de Ziua Muncii era un prilej numa’ bun…aşa că HAIDEŢI NĂROZILOR LA MÂNCARE PE DE-A MOACA!!!! Şi electoratul, ascultător, a percutat imediat; “băbuţi” şi “mămăici”, grăsani şi tineri (ăia care nu au avut finanţe ca să rupă marea în două, de atâta desfătăciune), cu toţii şi-au “dat omor” pentru bonul miraculos care îţi garanta un loc la “halirea pe ochi frumoşi”.Apoi, veseli, cu micul (care acum era mic-micuţ, mânjit de muştar şi bale) într-o mână şi berea în cealaltă, rânjeau anemic şi strâmb la “tlivizor”. Noroc cu ploaia, care a intrat ca lupul între oi şi a răspândit ceata de “petrecăreţi”, care s-au pitit cum au putut ei mai bine, de picăturile ucigătoare: care pe sub mese, care pe sub cutii, care prin şanţuri, care cu scaunele în cap (pesemne li se împlinise visul de o viaţă: de a fi oameni cu scaun la cap)…
Da’ nu mai contează nimic! A fost distracţie antâia!!!!

Văzînd aceste lucruri, m-au încercat două simţăminte, la fel de puternice şi de brutale:
- Milă şi dezgust, pentru dobitocii care şi-ar vinde şi sufletul pentru o jumătăţică de cârnat gratis şi o “sticloanţă” de alcool;
- Scârbă atroce, pentru minunaţii tineri urangutani diliţi, care s-au înghesuit “spre distracţie” ca nişte animale sălbatice scăpate din lanţ! Ei sunt viitorul ţării; dar cu un aşa viitor...cred că ar trebui să facem precum ciobanul mioritic, care se pregătea de moarte!

Şi aşa, dragii moşului, am realizat că ne merităm jena asta de stat de drept, dimpreună cu puhavii lătăreţi care o conduc. Ne merităm mizeria în care ne afundăm din clipă în clipă, compatrioţii care se uită în ochii tăi ca boii şi te mint cu neruşinare şi cocalarii care bântuie pe străzi, plin de jeg şi de importanţă...Pentru că suntem cu toţii nişte jivine imbecile, conduse de alte jivine şi mai imbecile!

Paradoaxele* zilnice

- “Fătucile nu merită atinse nici măcar cu o floare”, pentru că întâi, trebuie să merite acea floare; ele oricum sunt interesate (doar) de gentoace Hermes şi sandale sclipicioase, care se dau la promoţie cu un burtos posesor de ditamai Hummer-ul sau cu un manelist trendy, prost ca bezna.
- Blondele sunt târfe cu un singur neuron (şi acela gripat cu boala vacii nebune); ele sunt cele mai dorite femei şi cele mai căutate.
- Toate fufele behăie non-stop despre/după sentimente (mai) profunde; când se lovesc de ele, le calcă în picioare cu cea mai mare nonşalanţă şi ipocrizie.
- Cea mai fericită zi din viaţa unui om, este considerată a fi cea în care te căsătoreşti; stresul de dinainte/din timpul “Marii Zile de Exaltare Maximă” este enorm şi îţi vine doar să urli precum apucaţii de streche.
- Căsătoriile au la bază jumătăţi întregite şi iubirea supremă; rata divorţului, la sfârşitul anului trecut, a fost de 72% din numărul total al acestor uniri ale sufletelor pereche.
- Prin muncă cinstită şi asiduă se atinge succesul; escrocii, nesimţiţii, şmecherii şi tupeişii au ajuns de mult timp acolo.
- Se urlă sus şi tare că studenţii nu au venituri, deci sunt săraci; parcarea din faţa oricărei facultăţi este trei sferturi plină de bolizi ultimul răcnet, proprietate personală a tinerilor învătăcei.
- Studiile îţi oferă o cale mai facilă către un viitor luminos; marea majoritate a şomerilor este fomată din proaspeţii absolvenţi de facultate. .
- Se cer măriri salariale, pe motiv că populaţia este săracă; numărul telefoanelor de fitze, al maşinilor de sute de mii de euro şi al vacanţelor petrecute prin colţuri exotice ale planetei, este în creştere.
- Pe oricine vei întreba, va spune că este cult în cap şi că urăşte manelele. Întotdeauna “alţii” sunt cei deraiaţi cu creiererul; ţara geme de prostie, iar orăcăiala idioată este din ce în ce mai răspândită pe plaiurile noastre mioritice.
- Cu toţii cerem bună-cuviinţă şi condiţii de trai cât mai bune; coşurile de gunoi, leagănele din parcuri, tribunele stadioanelor sau scaunele de prin transporturile în comun sunt devastate imediat ce se observă că sunt noi.
- Bărbaţii nu (mai) sunt violenţi, precum sălbaticii primitivi; numărul femeilor abuzate (fizic şi/sau psihic) este în continuă creştere.
- Ne batem cu pumnul în piept că suntem mari protejatori de mediu, pentru că folosim bicicleta, o zi pe an; cu ocazia vacanţelor, plajele şi spaţiile verzi (din sânul generos al Mamei Naturi) arată de parcă au fost afectate de Ciclonul P.E.T.-urilor, Aversele de Mucuri de Ţigară şi Grindina Pachetelor de Tutun..
- Fotbalul românesc este extraordinar de fenomenal; arbitrii sunt arestaţi, în disperare, pentru luare de mită, iar naţionala nu mai cunoaşte sensul cuvântului “victorie” (şi nici măcar nu ştie unde să îl caute în dicţionar).
- Românica este o glumă de tărişoară; nimeni care este în ea, nu râde.

* ca să înţeleagă şi unele persoane mai cool, mai betoane, sau mai mult decât şmecherite, care au probleme mari cu forma de plural a substantivelor

Bliblioteca de Aur a Guţiştilor

“Cu mult timp în urmă, într-o galaxie îndepărtată...”...Pe vremea când Ceauşică şi soaţa sa devotată, A.D.I.N.A, (Academician Doctor Inginer Nimic Adevarat) conduceau spre Glorie Eternă o ţărişoară mică şi amărâtă, pe când Bărăganul era Grânarul Europei, Planurile de Produţie erau depăşite cu 100%, iar eu eram mult, mult, mult mai tânăr (sau un c...adică o pleaşcă cu ochi, cum îmi spuneau “ăi mari”), a avea o “blibliotecă” plină de cărţi şi bine dotată (pe vremea aceea încă nu apăruse implantul de silicon) era un motiv de mândrie pentru orice “propritar” de locuinţă...nu pentru că, vezi Doamne, duhnea pământul de genii, ci pentru că aşa dovedeai că eşti un “pilos de mâna I” (majoritatea cărţilor bune erau interzise, dar se dădeau pe “sub mână”; iar faptul că aveai aşa rarităţi te umfla de mândrie şi te umplea de respectul şi invidia duşmanilor – nemanelişti, încă).
Dar de atunci, timpul a trecut “ca acceleratul prin haltă” şi lumea s-a schimbat dramatic: Republica Socialistă a devenit un Stat de Drept viril şi puternic (pesemne pentru că se alimenta periodic cu “mici pilulici” albastre), o Democraţie oacheşă şi “vârtoşă”…lumea s-a otevizat iar şmecheria şi pileala (obiceiul de a apela la diferite “persoane sus-puse”) au devenit un adevărat mod de viaţă…
Un singur lucru s-a păstrat cu sfinţenie: “darea pe sub tejghea” (chiar dacă, până şi această tradiţie a fost altoită cu o doză serioasă de manelizare precoce). Oricum…ideea este că: vajnicii cetăţeni încă se calcă în picioare sau se pun cu noaptea-n cap la cozi enorme, doar ca să apuce o “cărcicică” de lux oferită de diferite publicaţii, cd-uri sau dvd-uri “de colecţie”, sau chiar nişte prostioare de organe de plastic!
Iar eu mă întreb: DE CE??? De ce se întâmplă aşa? Am devenit cumva, peste noapte, nişte “Eminenţe Cenuşii” avide de cultură şi cunoaştere? Nu ştiu de ce, nu îmi vine să cred asta…mai ales că din experienţa mea, majoritatea tinerilor de astăzi nu mai citesc; ei preferă să “vadă filmul”, sau, pur şi simplu, ignoră total capitolul acesta. Viaţa este “prea arhi-plină” de distracţii mai…distractive, de Fetiţe Siliconate cu sclipici şi pe limbă (ca atmosfera din jurul lor să clipocească “misterios” atunci când îşi molfăie – sexy, bineînţeles - guma din guriţa lor – şi mai sexy), sau de Prinţişori cu sânge pur de meltean şi tricouri de firmă, cu burtică în dotare. Cumva noua fitză este de a-ţi plimba femeia cu tancul tău lucitor de alb, apoi să o uimeşti cu mulţimea cărţilor ce îţi tronează în bucătărie? (sufrageria este ocupată cu sistemul audio “ultimul răcnet” şi cu tonele de casete cu Guţî (TRĂIASCĂ GUŢÎÎÎÎ!!! – din nou), iar dormitorul..eheeeee…”în cazul ăsta nu-i aşa de simplu cum crede lumea…”)
Şi întrebarea revine: De Ce? De ce se înghesuie lumea să apuce ceva ce, oricum nu va deschide vreodată? De ce ipocrizia şi snobismul de tip “cântecaci de diamant” a ajuns atât de răspândită? Suntem oare doar nişte vite tâmpe, care se cred mai moţate dacă au tencălăul de cărţi aruncat dezordonat prin colţurile dependinţei? Pentru că dă bine pe perete o bibliotecă plină-ochi cu volume celebre, frumos ordonate după alfabet? Sau totul este un jalnic reflex comunist, care a rămas adânc scrijelit în conştiinţa multora??

Dar asta este mult iubita noastră naţiune…locul de baştină al parvenitismului crâncen, al prostiei cu diplomă şi al “formelor fără fond”, ipocrite şi perverse…locul unde un drum pavat de romani (acum aproape 2000 de ani) este într-o stare mult mai bună decât “ploşcăiala” de covor asfaltic din zilele noastre şi ditamai capitala europeană* se foloseşte de un cort nenorocit, pentru a se manifesta culturaliceşte…


* în 2007, Sighii-ul a fost desemnat “European Capital of Culture” [Capitală Culturală Europeană]…Toate bune şi frumoase! Mai ales că s-a demarat (din timp) o campanie de up-gradare a oraşului, care s-a transformat peste noapte (sau peste vreo 2 ani) precum mârţoaga care mânca jăratec şi devenea un falnic armăsar, echipat o pereche de aripi “delta” cu turbo-reactoare – ca să poată zbura mai repede ca vântul şi ca gândul. Doar că: locul ales pentru manifestarea “învăţăturilor cultivate” a fost un cortălău imbecil, care a crescut “într-o zi cât altele-n zece”, taman vis-à-vis de un hotel impunător şi proaspăt renovat….Eu când am văzut chestia asta pentru prima data, vă spun cu mâna pe inimă, că am crezut că a venit circul în oraş, sau tocmai s-a aciuat pe acolo (fără autorizaţie de la primărie) vreo şatră de “ceaunari” şi ghicitoare în palmă! Apoi am râs ca un nebun…