vineri, 18 noiembrie 2011

În creierii nopţii

Notă informativă: întrerup programul afectiv obişnuit, că mi se sterpezesc dinţii de la atâta dragoste, riscînd să dau în diabet.
Şi-aşa mă oftic că mereu sunt în contratimp cu evoluţia societăţii, cu trendul în vigoare...


"PDL votează, din nou, împotriva preşedintelui Traian Băsescu! Deputaţii Puterii au respins, din greşeală, reeaxminarea legii prin care şeful statului cerea ca renta viageră pentru foştii sportivi să nu fie majorată."
www.realitatea.net, 16 noiembrie 2011

Iar a trecut juma' de viaţă de când nu am mai emanat miresme proapete în blogosferă. Ştiu, bad boy, marş la colţ, în genunchi pe cioburi şi cărbuni încinşi! Dar nu vă grăbiţi să judecaţi, există o explicaţie: căpuţul meu s-a cerut într-o nouă minivacanţă. Cum?? Simplu: a ridicat 2 degeţele timide şi a glăsuit pe un ton plângăcios:
- Doamnaaaaaaaaaaaa....mă lăsaţi şi pe mine la toaletă?"
- Nu!
- Doamnaaaaaaaaaa...mă trece rău şi îi dau drumul pe mine, că nu mai pot ţine!
- Ai răbdare, că peste 5 minute se sună de ieşire. Strânge-te şi tu din obraji! Dacă vrei, poţi.
- Doamnaaaaaaaaaaaaa....zic eu, deja cu 2 lăcrimi înnodîndu-mi-se în bărbie, da' nu mai pot...vă rog eu din tot sufleţelul meu, că nu mai pooooooooooooootttt
- Hăi mă, bine, du-te...dar să vii repede! Ai înţeles? Să nu mai faci ca data trecută, că te chem mâine cu tac-tu tuns!

Şi-am tulit-o. Da' eram prost să mai vin??? Păi n-am înţeles, ce facem aici? Am câştigat premiul I cu coroniţă la secţiunea "Retardaţii planetei"?? Cum să mai vin înapoi, din moment ce s-au inventat pe lume animeurile? Adică...aveam de ales: realitatea din România, Naruto Shippuuden (noul serial care-mi răvăşeşte cugetul). O mână de tembeli care votează cu curul, Naruto Shippuuden. O şleahtă de bile slinoase cu scuipat în bărbie, Naruto Shippuuden.
Aoleu, bine că mi-am amintit! Băi, deci cum să te duci tu în Parlament şi să votezi greşit? Cam cât IQ îţi trebuie să asculţi dracu' ce zice un bou la microfon şi apoi să decizi dacă alegi vrei sau nu (sau în morţii mă-sii, să ridici mână în funcţie de comanda suveranului)? Sincer, nu pricep.
Replay. O mai iau o dată: deci vii tu, umflat şleampăt, lipa-lipa-lipa-lipa-lipa, şi-ţi îndeşi curu transpirat în fotoliu. Te scarpini în nas, tragi o aprobare sonoră, apoi...ngâ, ngâ...ce caut eu aci? Hai să dorm, oleacă. Ceea ce e în regulă. La ce dracu' mai vii la serviviu, dacă nu să dormi?? Timpul trece, leafa merge; noi, cu drag, muncim. În regulă. Băi, frate, dar orice ai face, o faci cu simţ de răspundere! Scupulozitatea ar trebui să fie motorul oricărei acţiuni, dorinţa de a învinde, de a fi cel mai bun în domeniu.
Dormi în front, şşşşşşşşşşşşştttt. In the jungle, the mighty jungle, the lions sleep tonight....Linişte-n plen, ameţesc de somn! Noapte bună, somn lin...Copil drăgălaş. Fie-ţi somnul senin, dragul mamii îngeraş.....somnoroase păsărele..GREŞIT!!! Acum am chef de altceva.
Pornache...ride me hard, baby, IIIIIIIIHHAAAAAAAA...Tâgâdâm prin opreerie! Hai cu dicţia!!! Zi repede "napii stau prin gard" şi apoi vedem dacă ai acoperire la reţea!
Te exerciţi în părere...ăla om, stimă şi respect! Se vede dedicarea rusnacului pentru Maica Patrie! 26 voturi în 45 de minute! Mai zelos ca cel mai zelos om politic inventat pe planetă! Mai rapid ca rapidu' să-mi moară calul! Iepure, tăticule...păi dacă îi puneai un dinam la mâini, îţi producea şi curent electric!
Bă, dar când votezi în grup, hai, mai dă-o-n noroc cu nasul! Da, e mişto că a ieşit după vrerea opoziţiei (încă nu-s sigur dacă şi după dorinţa populară)...însă, pe mine mă enervează fapta în sine! Vă daţi seama că ăştia n-au habar de capul lor? Nu că mi se rupe de sănătatea lor, dar să le angajeze cineva o bonă să-i verifice noaptea dacă mai respiră, că te pomeneşti că puhavu' rozaliu uită şi îl găseşti dimineaţa cu ochii beliţi la bec! Cum dracu să te duci la serviciu şi să nu te ducă capu' ce mână tre' să ridici? Ăştia şi-au terminat materia cenuşie şi au completat cu vaselină?? What The Fuck??
Păi eu dacă mă duc la lucru şi îmi cere şeful să-i fac aciditatea Fantei, iar eu îi arăt conţinutul de zahăr, mă scoate în şuturi urieşeşti din incinta firmei! Mă duce la groapa de gunoi cu motostivuitorul, ceapa mă-sii de treaba! Ăştia mai sunt încă în funcţie? Nu s-a gândit nimeni să le facă un test de inteligenţă?? D-ăla de genii: aranjaţi cuburile colorate în ordinea mărimii!
AAAAAAAAAAAAAAAAAAAA!!!!!!

Uuuuuuuuuuuuuuuuuusssssssssssssssssssssaaaaaaaaaaaaaaaaaa..Rocky Balboa.



Uite d-asta prefer să mă afund într-o dimensiune cât mai imaginară cu putinţă. Eu şi Donnie Darko, ce pisici? Mâine-poimâine mă aştept să-mi fac şi prieteni imaginari, ca să fie tacâmul complet! Dau o orgie imaginară de-ţi lasă gura apă! Stă mâţa-n coadă pe sârmă, nu alta!
Altfel...cum scot o ţâr' de cap în lume, mi se rup zăgazurile şi mă apucă bâţâiala. Furia. Indignarea. Sila. Repulsia

Mmmmmmm....Naruto Shippuuden. Băsescu. Naruto. Băsescu.
Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu întotdeauna merg pe o logică - personală, poate, dar mă doare-n cot. Naruto s-ar tălmăci "paste de peşte" (sau ceva aşa), deci raţiunea îmi spune că întâi mănânc, apoi băsesc. După o masă copioasă, e că se cere o abordare complet prezidenţială, conformă cu meniul îngurgitat?
Normal.

P.S.: În ciuda micilor izbucniri răutăcioase, în ciuda faptului că 1 din 3 cupluri se iubesc, dar se despart pe Facebook, ţin să precizez că eu doresc să văd doar partea în care se iubesc şi iubirea rules! Orice s-ar întâmpla, Iubirea învinge şi jumătatea sortită de zeul în chiloţi e pe vine, chiar dacă uneori mai întârzie prin boscheţi - chemarea naturii, ce să-i faci? Nu e şi ea om? Nu o trece şi pe ea?? Dacă la băştinaşi nu s-a inventat toaleta publică, nu trebuie să se rezolve şi ea. mititica, pe unde poate??? dică n-am înţeles...
Deci, ascultă şi uită-te bine: nu sunt copaci, sunt oame...cred că am greşit citatul! Căcat! Uf, de-aş putea şi eu o ţâră să mă concentrez pe subiect! Da' mai contează?? Bitches come!!!
Am apucat pe panta asta, gata, fra'..nu mă mai dezic de ea. Adică ce pana mea de struţ, sunt traseist amoros?? Câh, câh, piei Satană cu nălucirile tale, vino Dragoste Eternă şi Originală - cea mai preferată stare a sufletului obidit.
Heil Cupidon!

marți, 8 noiembrie 2011

Studiu de caz

N-am şi eu ce face astăzi şi mă pun pe frunzărit netul, cu scopul bine definit de a-mi cristaliza latura afectivă pe care am hotărât să mi-o cultiv în sera sufleţocului din dotare. Da, dragilor, seră...am constatat cu uimire că solul interior era prea pietros, prea sterp pentru a mai semăna vreo buruiană pe el.
Aşa că, ce-mi zic? Dacă arabii au reuşit să construiască păduri luxuriante în deşert, eu să nu fiu în stare să-mi cresc măcar o etnobotanică (aş fi încercat cu o cultură de canabis, care e mai profitabilă pe piaţa neagră. Dar mai ştii cum mă pârăsc vecinii şi mă trezesc cu poliţia la poartă ? BAM-BAM-BAMMM!!! POLIŢIA, DESCHIDE!!! Uite mamăăăăăăăă, vin mas-caţiii...ca să arestezeeeeee fraţiiiiiiii. Nu maaaaiiii pot, de frica lor! De fri-ca mas-caaaaţilor...) într-po rezervaţie special destinată acestui scop?
Aşa că, zis şi făcut! Dau o fugă pân' la "Domo", că acolo lucră un coleg de facultă care mă rezolvă repede şi iau cele trebuincioase. Apoi, cu cântec, înainte...MARŞ! Iată vine-un sol de pace c-o gagică pe sistem. Baiazid privind la dânsa, iubirea-i se face lemn.
Concluzia: Make love, not war!

Adăpostu-i gata.
Minteni mă pun pe citit e-dragoste.ro, sentimente.ro, declaraţiidedragoste.ro, dindragoste.ro, iubire.ro şi alte .ro - chiar şi miresici.ro (stau cam prost cu instituţia căsătorelii aşa că nu-mi strică o aprofundare a fenomenului). No, şi la un momentdat, ce găsesc? O cercetare de piaţă...pe care o redau integral, mai jos.

Dragostea este, fără îndoială, o intoxicaţie a simţurilor. În special a minţii, judecăţii şi nu în ultimul rând a lucidităţii...
Conform parerii psihologilor americani de la High Research Institute din California, dragostea este condiţionată genetic. Au fost alcătuite câteva statistici care se pot constitui într-un ghid al cuplului, în incercarea de a anticipa destinul iubirii:
a) O SAPTĂMÂNĂ: Este durata minimă a unui "stadiu incipient de exaltare", conform formulării psihologilor. Individul se aprinde în 4-6 ore. Dar pe măsură ce i se aduc la cunoştinţă date despre persoana iubită, corzile sentimentale se destind, ajungînd în 7 zile până la neutralilate, iar în 8 zile la nedumerire: "Oare ce găsisem la ea (el)?"
b) 1 - 4 LUNI: Durata medie a iubirilor adolescentine şi a relaţiilor extra-conjugale începute nu ca urmare a unei pasiuni zdrobitoare, ci impulsionate de împrejurări favorabile. Psihologii susţin, însă, ca în aceste cazuri unul dintre parteneri pune capăt relaţiei (brusc şi cu justificări palide), iar celălalt suferă încă 6-8 luni, considerîndu-se "victima"
c) 5 LUNI - 1 AN: Este vorba despre relaţiile în care amândoi sunt foarte îndrăgostiţi, dar au complicaţii - sunt căsătoriţi (cu altcineva), sunt prea tineri şi au necazuri cu parinţii, ori au meserii care le stimuleaza apetitul pentru carieră în detrimentul dragostei. În cele mai multe cazuri cei doi se despart de comun acord, chiar dacă unul pare să sufere mai mult.
d) 1-2 ANI: Sentinţa psihologilor este fermă şi dezarmantă. O iubire nu poate dura mai mult de doi ani. Ceea ce urmează este obisnuinţă, ataşament, forme stabile de afecţiune, dependenţă, comoditate, rigoare, morală (în cazul căsniciilor şi multe alte ipostaze de inerţie).
Mulţi oameni din întreaga lume au protestat împotriva acestor sentinţe, dar la o autoanaliză atenta şi sinceră vor constata că psihologii au dreptate.

Celebrele iubiri de-o viaţă denotă, conform părerii spcialiştilor, complicaţii patologice: obsesii, delir, viaţă într-o lume virtuală, psihoză, instabilitate emotionaţă. Altfel spus numai cei cu psihicul afectat pot iubi o viaţă întreagă la fel. Aceasta nu înseamnă, însă, că un cuplu care rezistă mult în timp este debil; numai că, în acest caz afecţiunea a îmbrăcat forme tot mai complexe (sau mai reduse, uneori), care nu se pot defini prin iubire.
www.e-iubire.ro/index-03.php

Ştiinţa a vorbit!
Mi se cam rupe mie de specialiştii lu' peşte, dar la nivel statistic cam au dreptate.
BLESTEM!!! Ia-mă, Doamne, stinge-mi neamul, că nu mai am rost pe planetă! Adică Dragostea Veşnică, Iubirea cu capslock bolduit este rezervată doar dereglaţilor cu capul, afectaţilor, tălâmbilor şi balamuţilor, nu persoanelor cu fibra sensibilă erectă?
Nu, că mă oftic! Dom'le, da' asta-i culmea-culmilor! Fix când am zis şi eu să mă fac cilivizat, să dau dovadă de rafinament şi să accept o idioţenie doar ca să nu mai zică lumea că-s dus de-acasă fără cal, fără nevastă, experţii dau dreptate eului meu liric de dinaintea reformei?? Tocmai când mintea îmi băsea formulări luate parcă din carneţelul cu expresii frumoase ale unui şcolar eminent, cercetările îmi debusolează compasul?
NU POT SĂ CRED!



Dar nu contează! Eu cred în iubire...ăăăă...Iubire, adică. I'm a believer, u-huuuuuuu, i'm a believer. Say Jesus Christ with me! Aleluia! God is here with us! OOOH, YAH!!!!
Aşa că nu mai îmi rămâne altceva de făcut decât să închei. Doamne, ai legătura!

P.S.: Iubiţi-vă mult şi des.

luni, 7 noiembrie 2011

Iubire interzisă

"Domnul Traian nu e prea frumos, adevărat. Dar este cel mai bun preşedinte pe care l-a avut ţara asta în vecii vecilor amin (dimpreună cu domnul Boc, care este cel mai deştept prim-ministru din istorie) şi acum este ziua dânsului"
(citat dintr-o vecină, nu vă gândiţi că mi-am pierdut minţile!)

Da, măi, daaaa...ştiu că a fost ziua Băselului. Dar este o crimă că mi s-a rupt talentu-n două când am vrut să-i fac o urare? Am comis o blasfemie că am ignorat momentul cu desăvârşire? Ştiu că se cuvenea o reacţie...poate un prţ mic, ca să întru în atmosfera zilei...dar ce să fac dacă nu m-a trecut? Au oare pot eu comanda proceselor chimice lăuntrice care mă animă??
Vorba 'ceea, m-a lăsat rece chiar şi fotografiile incendiare ale bunăciunii de Udrea, cum s-a pozat ea în rol de femeie fatală (păi să ştii că e ditai femeia fatală! Cum o vezi, Fatalitate! "By Jupiter's Cock", cum ar fi zis Batiatus acu' vreo 2000 de ani, p-asta nici photoshopul n-o ajută! O admiri şi intri în Lumea Drepţilor chircit de scârbă!) înveşmântată numa-n piele. Chiar...Oare de ce o fi făcut aşa ceva? Îmi vin în cap doar 2 posibilităţi: ori se pregătea să plagieze faimoasa cantautoare cu "I'm a virgin", caz în care nu mă pot abţine să întreb "unde" (iar vocile de dincolo îmi urlă în creieri: La sediul revistei, băi tăntălăule care eşti tu tăntălău şi nu gândeşti în perspectivă!); ori a vrut să-i facă un cadou de sărbători lu nea' Mitică ăla care a mărturisit că doarme cu poza dânsei sub pernă. "Păi scumpule, dacă tot vrei să mă visezi, stai să vezi ce aţăţătoare pot fi! Prinde-mă, aprinde-mă, apoi strânge-mă, cuprinde-mă! Nu trebuie să-ţi mai imaginezi, nu trebuie să mai visezi; mâna dreaptă o ţii în poală, poza mea în mâna stângă".
Deci, ca să revin, dacă am ignorat-o eu pe Bomba Sexy (aoleu, cred că încurc personajele...deşi arealul geografic l-am cam nimerit, nu?) cum a dat ea material de..lectură drogaţilor din toaletele publice (da, aveţi dreptate...care toalete?), cum era să mă cobor spre Cârmaci ca să-l doresc cu ceva de care oricum îl doare în centrul de greutate al cotului? Ce-i drept, nici nu prea am avut chef de asta. Am avut de ales între a urmări cu sufletul la gură bătălia pe viaţă şi pe moarte dintre Songoku şi Frieser si a-l ura pe mr. president. "Happy birtday mr president...happy birthday to youuuuuuuu"; atâta doar că nu mă simt Marilyn. Şi nici nu veau să mă simt.
Hmmmmm.....Songoku?


Sau Băse?


Songoku? Băse? Songoku? Băse? Songoku? Băse?
Ptiu, muri-mi-ar calu', that's a tough one. Sau poate nu...Ghici ce am ales?

Ce ceapa mă-sii să aleg? Re-la-xation time! Dragon Ball Z Kai şi Cupa Chinei la patinaj artistic! Chiar mi s-a luat complet de lumea asta, nu mai găsesc nici o plăcere nicăieri. Lucrurile pe care odată mă înflăcărau, acum trec pe lângă mine fără să le mai observ, măcar. Cerul nu mai este aşa de albasttru, păsărelele cântă mirific spre deloc, soarele străluceşte cu dinţi. Vântul nu mai adie molcom pe înserat, ci mă răscoleşte prin toate urechile. Oi fi îndrăgostit? Nooooooooooooooooooooooooo....n-are cum. A venit doar iarna.
Aoleu, apropo de dragoste! Dragostea...oh, dragostea, cum îţi dă ea fluturăceli în stomac şi-ţi umple capul de stelule! Oh, dragostea...frumoasa nebunie care te face să pluteşti prin veşnicie şi eternizează spaţiul locuibil, umplîndu-l cu amintiri frumoase. Poate exsta, oare, ceva mai încântător de atât? Ceva atât de fragil, dar cu rădăcini înfipte în veşnicia spiritului? Dragostea...splendoarea delicată a universului, floarea albastră a romanticilor, muza nepieritoare a artiştilor, Flacăra Eternă a nostalgicilor, şipotul vesel al inimii. Dragoastea. Melodia lină care amuţeşte zeii, primăvara eternă a sufletului, fericirea supremă, calea spre nemurire.
Da, dragilor, vreau să vă vorbesc în continuare despre dragoste. Şi felul în care prin metode numai de ea ştiute, reuşeşte să depăşească graniţele sociale şi să aprindă inimile sensibile.

Ei spun că "Un profesor de sport de la Liceul Jean Monnet din Capitală este cercetat pentru viol, după ce părinţii unei eleve au reclamat că acesta ar fi abuzat-o pe fata lor într-o excursie." (www.evz.ro)
Orbilor şi smintiţilor la suflet! Nu a fost viol, a fost iubire de-o noapte (probabil mai îndelungată, dacă este adevărat că porungheii socializau de dinainte să se întimple gu gustatul din fructul oprit). El, un tânăr vlăstar al naţiunii mioritice, mândru ciobănel cu şubă de miel. Ea, o adiere suavă de prospeţime feciorelnică. El - suflet animat de frumos, ea - făptură de lumină pură. El - geniu lovit de soarta crudă a lipsurilor, ea - nălucă aprinsă de dorinţă.
Tineri şi frumoşi şi norocoşi. Şi corecţi; mai ales corecţi...a fost nevoie de alcool pentru a le dezlănţui pasiunea sufletelor, a fost nevoie de o săptămână ca fata să-şi dea seama că a fost viol cu penetrare siluită a absolutului şi nu puritatea iubirii celei adevărate.
Deh, se înţelege...încă nu era majoră. Avea doar 17 ani şi 11 luni, nu 18, vârsta la care maturitatea înfloreşte fiinţa în deplină siguranţă. Cu o minte atât de fragedă, a intra goală în camera unui tânăr topit de oftarea lăuntrică o fi părut a fi doar o joacă nevinovată a copiilor. Ce, în Titanic, când Leo di Caprio şi-a desenat iubita lungită lasciv pe o sofa acoperită de postav sângeriu, a violat-o? A pângărit-o? Nu! Ca un adevărat Prometeu, el doar a adus Văpaia Creaţiei în lumea muritorilor de rând. Apoi fata i s-a dăruit complet şi neţărmuit.
Păi şi atunci, de unde era să ştie, mititica, ce se va întâmpla? Desigur...nenea ăsta nu era artist ci doar profesor de sport...deci era logic că o va supune unor activităţi fizice intense.
But then again, câte frumuseţi de negrăit nu fac fitness goale, pentru a crea filmuleţe pline de senzualitate şi erotism ancestral?

Oricum, nu mai contează, eu ştiu adevărul. Dar oare, de ce restul lumii nu vrea să înţeleagă iubirea? De ce ceilalţi o îngrădesc în ţarcul prejudecăţilor, pentru a o pedepsi dacă îşi manifestă atotputernicia? Uff...no să înţeleg niciodată astfel de brute!
Şi când mă gândesc că până nu de mult eram şi eu una dintre ele, mi se face silă de mine. Dar m-am trezit la realitate...ce noroc!

Numai că acum vreau să mă culc la loc. Mai am câteva episoade din "Dragon Ball" de vizionat...deci cu părere de rău, mă opresc aici.
Noapte bună, Japonia, oriunde te-ai afla.
Iubiţi-vă mult şi des.

duminică, 30 octombrie 2011

Mărimea contează

Simt o nevoie acută de a scrie ceva, dar habar n-am ce subiect să abordez. Îmi vin atâtea idei în cap încât nu pot să mă hotărăsc pe ceva anume...aşa că privesc în gol spre monitor şi aştept să mi se oprească murmurul sinapselor. La naiba, poate intru pe linie continuă!

Cu toate acestea, mintea mi s-a blocat pe un moment din trecut în care o prietenă se chinuia să-mi explice cum nu crede ea în iubirea cu "i" mic - pe care o simt toate tutele - ci doar în iubirea cu "i" mare, caracteristică persoanelor elevate, dotate cu un intelect superior şi racordate la fluxul de energie afectivă care izvorăşte din centrul universului şi-l cutreieră brownian.
HĂ???????? La dracu' păpuşoi, iubirea e o nenorocită de pasiune banală! O scrii cu "I" la început de rând şi cu "i" în rest, pentru că aşa-s regulile ortografiei. Vine şi trece, te ia şi te lasă. O simţi azi şi mâine te întrebi pân' ce boschet ai pierdut-o! Ce e aşa de complicat? De ce s-a decretat faptul că dragostea e ceva atât de sfânt, încât prin ea ai acces direct către stele? De ce este un sentiment atât de dorit şi totuşi atât de temut? De ce este atât de uzitat prin toate noroaiele existenţei, dar atât de sacru?
Cum spunea mamaie, dragostea e ca o dizenterie - da' mai gravă (bine...citatul exact era uşor diferit ca formă, da' poate citesc rafinaţii şi se înspăimântă de exprimarea pe care o folosesc; noaptea vor avea coşmaruri şi se vor zvârcoli în pat). Când te apucă, eşti dispus la orice ca să o rezolvi; accepţi inacceptabilul, chiar şi lanul de urzici. Te ştergi cu frunze de brusture, dacă nu ai un pachet de şerveţele umede la îndemână. Te apucă din senin, fără să te anunţe. Nu e ca bătaia - "o fi zis copilu' ceva, o fi făcut ceva...nu ştiu" - rezultatul concret al unei acţiuni concrete. Nu, domle! Iubirea te ia pe nepregătite, brusc şi dintr-o dată! O privire, un parfum, un zâmbet, un decolteu, o fustă scurtă, propaganda. Un cont în bancă, o slujbă tentantă, o umflătură viguroasă la pantaloni, o maşină tare, părerea lumii, propaganda. BANG!!! Te-a lovit!
No, acuma dacă şi tu eşti vreun Leo al Caprii, ai succes garantat. Dacă nu, poate ai noroc să fii gagiu miştoc în ochii zânei cu pricina şi iar ai marcat. Dacă şi de data asta e nu...sorry, bro, life is a shit; you lose some, you win some. Supărat, o iei de cap şi-o rezolvi la primul tufiş: Păi fir-ai tu să fii de nenorocită...chiar aşa îmi intri ca vaca în suflet, nu te-a învăţat mă-ta să ciocăni?? Marş d-aci şi mai încearcă odată!
Later:
Cioc-cioc! Sunt eu iubirea, am venit să te pădrund! Hai, deschide poarta sufletului şi lasă-mă să intru! Deschide poarta Raiului, să pot păşi prin ea.....
Ei, vezi? Aşa se face! Nu! Caută pe altcineva!

Dragostea e o emoţie trecătoare. Nu crede totul, nu iartă totul, nu stă la baza lumii. Dacă în sistem intervine altcineva mai tentant, s-a terminat cu toată îndrăgosteala, veşnicia sufletelor mai împerecheate decât cracul chilotului, colierele de astre şi razele de soare prinse-n păr. Din Luceafăr te transformi în Riga Crypto. Le jeux sont faits, rien ne va plus! Accepţi şi mergi mai departe.
Iubirea este bazată pe un simplu proces decizional ce se naşte dintr-o fantezie a instinctului. Se împlineşte printr-o o circumstanţă favorabilă, trăieşte pe seama fricii de a nu rămâne singur şi moare în obligaţiile familiale şi rutina liniştită a bătrâneţii.
Indiferent de context, este aceeaşi. "I" mare, mic, mijlociu sau microscopic, este acelaşi lucru.

Am spus de multe ori că nu cred în iubire. Sau cred...dar nu o venerez ca pe ceva desprins dintr-o lume a fiinţelor de lumină.
Multă vreme m-am ferit de cuvântul acesta. Ceea ce văd în jur, ceea ce am simţit de multe ori chiar eu, nu se mula pe conceptul idealizat de mintea omului. Oricât de înflăcărat era sentimentul la început, în timp se estompa. Se spune că iubirea care durează cel mai mult este aceea care nu primeşte niciodată răspuns. Altfel e "Pa!" din primele luni. Probabil are şi nea ăla dreptatea lui.

Am traversat clipe în care simţeam cum o persoană, o singură persoană din universul ăsta este filonul existenţei mele. Clipe în care eram în stare să fac orice, pentru a-i simţi prezenţa. Muream răpus de strălucirea ei şi înviam din negura privirii ei. Erau clipe în care trăiam pentru ea, era totul pentru mine.
Aşa, şi? Bla, bla, bla...Ce are un început are şi un sfârşit. Când mai dau de câte un caiet plin cu inimioare şi îndemnuri la o veşnică contopire caligrafiate cu floricele şi onduleuri, mă apucă râsul. Veşnicia a trecut. Iubirea a trecut...Deci nu a fost iubire. Nu ştiu cine papucii mă-sii a spus că asta e eternă. La mine s-a cam dus puştii de suflet, deci nu a fost. Ahammm....right. Să mai spun că faza asta s-a repetat de vreo 4 ori? Cum îmi zicea cineva: "Copile, cam des, cam des." Ori...des nu prea e sinonim cu nepieritor, aşa-i? Concluzie: Clar, nu a fost iubire.
Sau poate că a fost. Am fost bou să compar viaţa reală cu povestirile, legendele şi imaginaţia vreunuia care simţea că mută munţii din loc cu pasiunea lui, dar sfârşea prin a se flatula în atmosferă. Am fost bou să cred în idealuri. Nu există perfecţiune. În lumea reală, nu există alb şi negru. Chiar şi Râmaru a avut familie, cu care se purta frumos. În răutatea lui se găsea şi un sâmbure de bunătate care să limiteze infinitul.
În lumea reală există doar gri. Absolut, niciodată.
De fapt, dacă stau să mă gândesc mai bine, nu există absolut nicăieri. Nici măcar Dumnezeu nu este Iubirea Absolută...dacă ar fi aşa, nu s-ar mai fi inventat Iadul pe planetă (mă rog...şi sub ea). Oricâte păcate aveam, Iubirea le ierta pe toate şi dădeam cu toţii bairame prin Rai. Ori, teologia ne învaţă că nu-i aşa...deci "absolut" nu există. Got it?

La o vreme mi-am jurat că nimeni nu va mai auzi vreodată din gura mea nenorocitele astea de 2 cuvinte. "Te Iubesc". Pă mă-ta-n spate, mă iubeşti! Habar n-ai ce e iubirea! Nu că eu aş fi avut vreun habar. Nu ştiam ce este, dar ştiam cu siguranţă ce nu este. Vroiam să cred în Simbol ca o evadare din falsul cotidian, însă nimic nu mă mulţumea. Dar, la dracu'! Nu-mi face nimeni statuie că eu vreau să tind spre rigurozitatea maximală şi am scrupulozitatea mare. Tot ce contează în viaţă este opulenţa formei şi nu irefutabilitatea conţinutului.
Băăăă...păi e cu iubirea? Calc în iubire mai des ca în noroacele depuse de câinii comunitari? Foarte bine...cu iubirea pe sistem turbo! Da' de ce să mă pun eu dea curmezişul fluxului? Ce-am tâmpit? Vreau să călăresc - pe val, adică; mai sus, tot mai sus - mai sus, mai sus (cum bine zice cânticu cucuvelei), mai des, mai convingător. Up-up and awayyyyy, cum spune Superman. Cicalacacichiceaaaaaaaaa...iubirea mea, ce-am făcut, Doamne, cu ea, iubirea meaaaaaaaaaaaaaaaaaa-meeeeeaaaaaaa-meeeaaaa.
Sună cam ca un behăit de oi flămânde, dar mă mai antrenez eu. Chiar vreau să mă schimb. Vreau să abordez lucrurile cu Iubire, vreau să tresalt când văd pasărea cum se scapă pe capul norocosului de sub ea. Nu mai vreau să fiu o brută nebună de dor, o bestie cu suflet frigid. Nu mai vreau să fiu un necioplit care nu penetrează spiritualitatea iluminantă a drăgoştii înconjurătoare.
Vreau să simt bucuria vieţii, să trăiesc clipa, să urc pe scara evoluţiei, să mă împac cu aproapele, să fiu în el şi el în mine (ofertă disponibilă doar pentru aproapele de gen feminin), să dansez, să mănânc, să râd, să plâng cu lacrimi de bucurie. Mama-i dusă-n sat cu Doru, azi e singur puişorul; mama pleca, puişoru' ce-mi făcea? Nu mai stătea singur în colţ plângîndu-şi amarul, ci chema bunoacele din vecini pe masă şi se punea pe benchetuit, râgâit bere şi iubit.
Vreau să dau şi eu din mâini ca o curcă beată, să râd la soare şi să plece norii (nu prea-s foarte blond, dar mă oxigenez). Vreau să încing hora unirii, să fiu frate cu codru şi să văd soarele amiezii!!


Prin urmare, propun ca: 1. prima fată pe care o întâlnesc din acest moment să o dobor cu plinătatea iubirii mele şi 2. de acum încolo să-mi reduc vocabularul la 2 cuvinte, ca să recuperez din materie. Cele mai simple, dar totodată cele mai grele din lume: TE IUBESC.
Te iubesc, fată, ca pe ochii din cap. Desigur, la ochi nu voi renunţa niciodată, la tine...poate şi mâine, că doar nu mi s-a proptit viaţa în tine, ci doar o perioadă. Mai contează? Tot te iubesc!

Dar până una-alta, mă duc dracu' şi bag o cură de autism, că risc să-mi distrug ficaţii de pe urma acestui plan nebunesc care mi-a încolţit în minte. Gata! Sunt eu şi cu mine, rupt de realitatea înconjurătoare; vreau să meditez. Vrea să îmi bălăbănească creerii de atâta linişte, să m-apuc să rod pereţii celulari de plictiseală. Bâzzzzzzz...musca să n-aud! Linişte Sfântă, ca-n cimitire! Cine mişcă nu mai mişcă, cine mişcă - mişcă mort! S-a-nţeles?
Şi aşa am găsit pe net anime-urile mele favorite, deci am ce face..Dragon Ball până la moarte şi dincolo de ea! HU-HA!
KAAAAMEEE-HAAAAAMEEEEE-HAAAAAAAAAAAAAAA!!!!

marți, 25 octombrie 2011

Istoria în direct

4M.M.

Regele Mihai I.
Omul care a făcut ca România să nu devină teatru de război; cel care a ajutat la reîntregirea Transilvaniei şi care a schimbat balanţa puterilor în Europa. Contemporan cu Hitler, Stalin, Mussolini şi Împăratul Hirohito al Japoniei, singurul conducător de stat din timpul celui de-Al doilea Război Mondial rămas în viaţă.

Astăzi, Regele Mihai aniversează împlinirea a 90 de ani de existenţă. Wow!! Nu trebuie să fii regalist ca să te pleci în faţa unei asemenea persoane. Nu cred în instituaţia monarhiei; ce-i prostia aia cu Unsul Domnului, care-i conduce el pe oamenii de rând? Ce, suntem la 1600?? Bine, m-aţi prins...noi suntem la 1600. Dar oricum, eu nu cred în chestia asta cu conducătorul providenţial. Nu cred în sânge albastru, verde, mov sau portocaliu. În ciuda îndemnului, mi se frânge de ţara asta şi m-aş..uf...aş iubi-o cu aceeaşi ardoare cu care cerneala penetrează această cretă - vorba reclamei.
Însă...la naiba, 90 de ani de zile zbuciumate, războaie, etichete de comportament şi libertate nelimitată, dar îngrădită de educaţie!
Eu sunt arhisătul de o viaţă oarecum lină şi abia împlinesc...cred că 5 ani, sau ceva, comparînd experienţa pe care am acumulat-o până acum cu cea a oricui din generaţia Marelui Război.
90 DE ANI!!! Să-mi trag palme, păi omul acesta este istorie vie! În direct, înregistrat şi în reluare, numai aici! Am monezi cu chipul lui! Mă minunam la o expoziţie auto în faţa unui bătrân Ford T, el se plimba maşina asta! I-am citit biografia în manualele şcolare! Dacă mă duc la Antipa, mă fotografiez lângă tabloul lui ca lângă un exponat!

Omul ăsta, "un bătrân atât de simplu după vorbă, după port", îţi poate povesti la o cafea aproape toată istoria modernă din experienţă, nu din auzite sau din cărţile scrise de alţii! Nu trebuie să îl iubeşti pe el sau instituţia care o reprezintă, ca să îl respecţi! Pe el sau pe oricine reuşeşte să reziste aproape un secol greutăţilor vieţii.

Ăia - Respect

Asculta mai multe audio diverse

Am învăţat în generală tot ce se putea învăţa despre Al Doilea Război Mondial: date, nume, cifre, denumniri de obiective militare, coduri de planuri secrete, tipuri de avioane şi tancuri cu tot cu caracteristici tehnice, culori, înscrisuri, motto-uri celebre. Acum întrebaţi-mă, mai ştiu ceva? Bate vântul, frunza-n dungă! Flu-flu, cunoştinţele nefolosite se pierd în timp! Dar amintirile, niciodată. Nu-mi mai amintesc condiţiile de capitulare ale Germaniei (tabelate frumos la pagina 150 a manualului de istorie din clasa a X-a), dar nu o pot uita pe bunica torcînd pe marginea patului şi povestindu-mi cum se urca pe acoperişul casei cu mâna ştreşină la ochi, să vadă avioanele americane în timp bombardau rafinăria de la Brazi; sau când, mic fiind, adormeam purtat de valul amintirilor care o găseau pitită prin şuri de mult uitate, în timp ce nemţi blonzi şi bine legaţi se la harţă cu ruşii pe câte-o damigeană de vin dosită în pivniţa din spatele grădinii.

No...Regele Mihai a vrut şi el să ţină un discurs în parlament. Câteva cuvinte, care, după spusele lui Mihai Gâdea, va ajunge la inimile populaţiei. Un gest simbolic, entertiment elevat, fără vreo influenţă politică, socială sau economică, poate doar cu valoare umană. Acceptarea acestuia era un gest de curtoazie pentru un fost conducător, un omagiu adus trecutului. E ca şi cum treci pe lângă un bătrân pe stradă şi îi saluţi chiar dacă nu îl cunoşti, pentru simplul fapt că a ajuns undeva unde tu nu eşti deocamdată. Chestia asta se învaţă în primii ani de viaţă, ţine de normele elementare ale politeţei.
Yaaa...şi Băsel ce face? O...Băsel, drăguţul...a trecut ceva timp de când nu am mai abordat subiectul. Ce să-i faci? Scârba-i mare, ficaţii slabi. Da' acu, mai hai încă puţin...de dragul vremurilor trecute.
Deasupra-i cerul se înalţă şi de pe el privesc în jos sute de stele ce-l admiră pe...bravul om prietenos. Onomastica venea şi Băsescu ce-mi făcea?? Sincer?? Făcea pe prostul atât de bine că-l prindea de minune rolul. "Dl preşedinte, aveţi ceva în program pentru ziua de mâine?" Mâine? Da ce e mâine? Mă întâlnesc cu Barosso, mâine! De ce, se mai întâmplă şi altceva? A, da...nevastă-mea merge la coafor!

Băsel...Băsel e ocupat cu recenzarea populaţiei. Păi dacă nu-ţi vine unu' ca să-ţi bată în poartă ca să te-ntrebe şi despre laptele ce l-ai supt de la mamă-ta, de unde să se ştie cum să se plaseze cadourile electorale pentru la anul? Dacă îţi dă hanorace cu PDL (of course) şi tu vrei făină să-ţi coci o pită de casă? Mai votezi cum trebuie, dacă ţie-ţi trebuie ceva şi primeşti pe dos? Vorba 'ceea: mâine mori, şi din...părţi bani de flori! Flori, ca flori; da' lumânări??
Plus că dacă te taie capul să absentezi de la ştampilarea în grup, ăştia au CNP-ul tău şi ţi se aşează opinia în căsuţa corectă. Curat vot prin telepatie!

Mda...şi pe mine încă n-a venit să mă recensământeze nimeni. Mai bine, nu am chef de ei. Mi se pare o pierdere de vreme, un must do total ilogic şi fără sens.
Totuşi, m-a amuzat foarte tare o ştire despre un grup de ţigani care reclamaseră pân' puii mei nu ştiu ce prefectură că a venit recenzorul şi i-a trecut români în acte, deşi ei s-au declarat ţigani. Atunci m-am întrebat: "Bă, păi ăla era chior? Ce mama ciorilor i-a mai întrebat ce sunt, nu-i vedea? La dracu! Tu ai întreba un negru dacă e alb sau negru?" Ba nu, sunt prost!
Nea Caisă care-ţi bate-n poartă cică are obligaţia stabilită de lege să noteze în catastif întocmai ce declari tu. Aaa, aşa-i treaba? Păi abia aştept să vină şi la mine! "Ce eşti, frate?". Trag niţel de ochi şi spun: "Ţin-ţin! Haiiiiiiiiiiii...Chinez, mânca-ţi-aş!


În Arizona m-am născut, pe şaua unui cal; şi mama m-a scăpat din ea, când se ducea la bal. No, barza mea a fost beată şi a greşit adresa!"

Regele Mihai împlineşte 90 de ani în aeeaşi zi în care bunica ar fi împlinit 80.
La mulţi ani.

sâmbătă, 22 octombrie 2011

Geniu. EuGeniu

Data trecută am scris despre minunile care se întâmplă la Muciogorje sub impulsul pasiunii de moment. Îmi pare rău. Judecata mi-a fost afectată grav de repulsia pe care mi-a provocat-o discrepanţa dintre delirul fanatic al mulţumii şi aura de bufonerie ieftină a situaţiei de ansmblu.
Acum m-am m-ai liniştit cu capul şi mi-am propus să mai încerc străpungerea fenomenului, pe o cale cât de cât raţională. Ghinion: chiar dacă mă dezbrac de latura emotivă şi încerc să abordez lucrurile cu răceala logicii, tot îmi dă cu virgulă.

Să presupunem că acolo chiar se dezvăluie Fecioara Maria. Adică cum stă Ea în Rai şi urmăreşte muritorii de rând, odată ce-i sună alarma ceasornicului - Drace..ptiu, ucigă-te Crucea! SFINTE Sisoe, ce repede trece timpu'! - că se făcu deja ora să apară în faţa..puhoi e impropriu spus, pentru că o este zărită doar de o singură matracucă.
În fine...deci apare, o vede aia, preia îndemnul, gloata aplaudă dezlănţuită, totul e în regulă.
Neimportant, n-am acum chef de toţi nebunii; pe mine mă interesează alt aspect: p-acolo cică dau năvală ortodoxi, greco-catolici, musulmani, chiar hinduşi şi budişti. Luînd în calcul că fiecare se naşte cu o anumită religie şi este îndoctrinat de la naştere că aceea este credinţa cea adevărată şi restul sunt erezii mărşave ale păgânilor care nu înţeleg conceptul de Divinitate, de ce s-ar închina cineva la o eroare?
Dacă în sătucul ăla - sau orăşel, ce mă-sa e el - religia dominantă este cea greco-catolică, de ce se duc ordodoxi, baptişti, luterani, hinduşi, musulmani şi alte naţii, care prin esenţă au un cu totul alt fond spiritual? Făcînd asta, admiţi ca reală una din următoarele trei posibilităţi, niciuna favorabilă pentru tine:
1. te-ai înşelat cer]nd milostenie la D-zeul tău (care e fals, din moment ce altă doctrină e cu minunea sfântă), deci tu eşti cel rătăcit
2. comiţi o blasfemie cu bună ştiinţă, deci încalci dogma cea adevarată ploconindu-te la o apariţie păgânească (care poate fi o farsă umană sau chiar o apariţie demonică în blană de oaie)
3. este acelaşi Dumnezeu, indiferent de religie. Caz în care la ce bun atâtea secte şi dogme diferite pentru o singură manifestare?? La ce bun atâtea războaie care au pornit dintr-un fundal profund religios, la ce bun urâciunea şi separaţia din societate, cauzată de nişte tradiţii în care te naşti?
Să-mi sară capul, eu nu pricep! Rolele mi se blochează undeva pe traseul raţional, clar! Îmi trebuie un lubrifiant puternic, forţele de frecare sunt mult prea mari şi risc să provoc leziuni ireversibile.

Deci, cum e în cele din urmă? Habar n-am! Însă spiritul de turmă şi prosternarea haotică în faţa a orice posibil supranatural pentru binele imediat primează întotdeauna. Ori că văd grupuri grupuleţe cum bat din palme cu ochii sclipicioşi de dorinţă...asta...credinţă, ori că primesc mailuri în care sunt sfătuit să zic Gizăz Craist de 3 ori ca să-l îmbunez pe Gizăz (normal!!) - care face jogging prin sufrageria mea, să-mi dea bunăstare, noroc, şi binecuvântări care se vor întoarce sub forma unui nou loc de muncă, a unei case, a unei căsătorii (Hell, no!), a unui sprijin financiar sau a unei alte realizări, tot aia. Ori că mi se solicită să cred o schizofrenică ce dă din mâini sub imperiul magnificei arătări, ori că mi se cere să trimit un mesaj la 12 persoane ca să arăt că Domnul se află pe primul loc în viaţa mea (da' dacă trimit doar la 8 oameni? Clar, Dumnezeu ia argintul. Şi dacă trimit la 11 contacte, unde mai e Domnul? În urcare spre locul I? E cu un picior pe treapta a doua şi cu unul în aer, spre treapta I?? AOLEU!! Şi cum îţi ţine echilibrul? Eeeee...cum îl ţine?! Păi d-aia e Atotputernic, ca să poată!), reacţia mea este aceeaşi: MI SE RU PE!! (Ocazional explodează în valuri de repulsie)

Anyway, îmi fac prea multe probleme. De, aşa e omu' care n-are ce face!
Momentan sunt în pauză de lectură, da' traiască famelia lu' jurnalişti cum scot ei publicaţii să am cu ce-mi umple timpul când fac câte-o treabă mare.



(Iar filmuleţul n-are nici o legătură cu ce fac eu, dar ...merge pentru destinderea atmosferei)
Băi, şi stau, eu, stau, apoi ce-mi văd ochii? Senzuala, desfăcută şi împrăştiată pe toată pagina, anunţă în gura mare că vrea mai multă carte! Haiti, că p-asta no ştiam! Se practică cu banane, castraveţi, batoane de salam, stilouri, linguri, polonice, sticle, becuri, tuburi de spay, mobile pe vibraţii, chiar şi cu tocul pantofilor dacă mâna a devenit învechită; dar şi cu cartea? WOW! Sunt curios cum o...îîîîîîîîîuuuu! Lasă, nu mai sunt curios! Trecem peste!
Să povestesc cum râd de microbişti?? Aveam în facultate un craiovean disperat după Rapid..cel mai mare vis al lui de pe planetă era să ajungă în Giuleşti? (zic bine? Habar n-am...îmi vine Ghencea, da' acolo totuşi parcă joacă ţurca altă megaechipă fotbalagistă; sau mă rog.."la..gistă", că "fotba-" nu mai există nici în rezervaţii. E o specie dispărută). Nu contează...ăla vroia să vadă Arena Zeilor pe a cărei pajişte demiurgii lui o frecau la câte-o miuţă. Zis şi făcut! Juma' de săptămână sare cursurile cu totul; dispare ca măgaru' în ceaţă. A intrat în pământ, nu a mai răspuns la telefon. Părinţii îngrijoraţi nevoe mare, noi...ni se fâlfâia, sincer. No, şi azi aşa, mâine aşa, până într-o zi în care-mi apare copilu' urlînd din rărunchi: "AM VĂZUT STADIONUL AŞILOR! Am îngenunchiat mut de uimire şi am sărutat fiecare ficicel de iarbă pe care Dodel..mă rog...cel rapidist..a scuipat şi a transpirat marcînd pentru gloria ţării, APLAUZE!"
Mda...să-i zic că Rapidu' lui e acum un Personal jigărât? Mneeeaaaaaa, exagerez! Se îmbină în decor, e doar o căruţă pe butuci - ca restul patriei! Plus că ăla moare de icter negru, dacă citeşte aşa blasfemie - noroc că nu citeşte!

Scuze, mă prosteam şi eu.
Încercam să-mi ţin mintea ocupată, ca să mă ascund de Huidu. Vine Huidu cioc-cioc-cioc! OCUPAAAT...
Nu mai pot cu Huidu! Oriunde mă duc, Huidu îmi sare-n cap; orice fac, tot în el mă proptesc! La televizor - Huidu; la radio - Huidu. La calculator, filmele erau întrerupte de mici breaking newsuri despre Huidu! Mă bag sub pătură...BAU! Ghici cine-i?? HUIDU!!!


Revin la tv, poate nimeresc o pauză publicitară...ţi-ai găsit! Huidu. Huidu. Huidu. AAAAAAAAAAAAAAAAAA!!!!!!!
Da, da...ştiu..schimbă programul. Cum frate? Oriunde se discută despre Huidu; cum a condus, cum a derapat, cum a stat la volan, cum îşi ţinea mâile pe volan, în ce direcţie a tras de volan, cum s-au mişcat roţile, cum era drumul sub roţi, cum mergea maşina, de ce mergea maşina. Oricine era expert în derapaje, viteze şi condus. Un vecin cu accidentul era pe wc şi a auzit, el, o bufnitură: "Avea viteză, dom'le". Altul era pe terasă, sugea la ţigară: "L-am văzut eu, cu ochii mei, dom'le! Avea peste 100 la oră". Aham, şi tu de unde ştii asta? Erai cu Huidu în maşină, masai bona între...pe gennchi? Aveai cumva radar în pantaloni, sau cum pisicii mă-sii, că nu pricep! La naiba, oricum nimeni nu ştie.
Dar e mişto că poliţia ştie. Poliţia e cea mai strong, botă de informaţii: Accidentul s-a produs din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de drum, dar nu ştim de ce s-a produs? HĂ??
Băi, Robocoape betegit, eşti prost! Habar n-ai de nimic! Nici nu mai contează cum s-a întâmplat, Huidu e de vină! N-a avut maşina sfinţită şi l-a lăsat Dzeu să intre în blestem! Sau i-a luat Necuratul minţile şi a circulat cu viteză. Legea spune clar: reduci viteza până la limita evitării oricărui pericol! Dacă trebuie te şi opreşti de tot, după spusele altui inteligent! Da...tragi pe dreapta şi te mai deplasezi, cum? În gând? Prin puterea imaginaţiei? "Flu-flu..ieti, c-am ajuns! :x"

Oricum, sunteţi loviţi în cap! De ce? Cum de ce?? Nu ştiţi de ce s-a produs accidentul! Eu ştiu - vă ofticaţi?? Ştiu eu, frăţicule, ascultaţi la băiatu'!!! Ia un pix şi notează: NEADAPTAREA DRUMULUI LA CONDIŢIILE DE TRAFIC!!! - prin extrapolare, neadaptarea ţării la timpurile în care trăim!
No, v-aţi fi gândit la aşa ceva? Dacă, la dracu, zic şi eu...dacă, prin absurd, nu ştiu, presupun...în caz că aveam un căcat de autostradă ca în orice altă ţară cel puţin bananieră, nu un pişat de bou şiroit printre munţi, mai aveam tragicul eveniment (cel puţin în acestă formă)?? NUUUUUUUUUUUUUU...
De ce? Simplu! Nu mai aveam serpentine, nu mai exista contrasens! Dâng-dâng!!
Q.E.D.
Sala e-n picioare, aplauze furtunoase. Strigăte, fluierături, BIS, BIS!! URA!! URAA!! URAAA!!!!

Sunt un geniu, sau cu ce floarea ţigăncii mă ocup aci??

luni, 17 octombrie 2011

Talk-show nevăzut

"Carmen Avram şi echipa emisiunii "În premieră" prezintă un reportaj despre Medjugorje, un oraş care, de 30 de ani, a devenit destinaţia pelerinilor, locul unde oamenii se duc să întâlnească Divinitatea."
www.antena3.ro

Pfuai, să-mi trag palme...ia, tăticule, hai să văd cum se întrevede lumea cu Divinitatea! Nu de alta, dar...Vreau şi eu! N-oi fi capabil să aştept atâta la coadă (bănuiesc că nu voi fi singurul şi în ultima vreme stau prost cu răbdarea), doar poate obţin datele de contact; un telefon, ceva...să sune şi moi - dacă suntem în aceeaşi reţea, că minutele naţionale/internaţionale mi le-am cam gătat de mult. Păi cum, dom'le? Şi eu am, în pălăria calului, de pus nişte întrebări existenţiale! M-am chinuit ca boul să urc scara spiritualităţii - nu-i aşa, numai cei vrednici can get a glimpse of divine light. Am postit, m-am rugat pentru o minune - "vreau o minune, vreau o minune-n viaţa mea! Vreau o minune, să mai...pot şi eu ceva!" - cum spunea atât de frumos un cântecaci.
Şi când colo, ce să vezi? Nu tre' să mă înfometez pentru a învăţa să-mi ignor instinctele materialului din mine (fabricat cu o izolaţie foarte, foarte proastă...judecînd după continua răceală a extremităţilor şi afinitatea spre căldură care mă încearcă deseori), nu trebuie să mă chinui în genunchi pe coji de nucă sau să bat mătănii ani de-a rândul...Providenţa are program de conferinţe cu publicul taman aci în proximitate! Can't wait to see!

Deci, m-am uitat. Apoi mi s-a făcut scârbă şi mi s-a încreţit carnea pe mine de silă metempsihotică. Pentru purificare şi un cât de cât avans intelectual m-aş fi întrupat şi într-un vierme inelat, pe cuvânt de vă mint!
O turmă de obsedaţi cu priviri semidebile urcă un deal stâncuit - în picioarele goale, logic, deoarece jertfa trupească aduce merituozitate sufletească, apoi se adună ca vitele într-un gen de amfitreatru natural şi se pun pe cântat, aplaudati rugat la vânt!
Din ditai puhoiul de lumet care a transformat un sat uitat de lume în staţiune de lux, nimeni nu a văzut nici măcar o adiere providenţială; însă minteni apare personajul binecuvântat cu darul viziunii sfinte, tanti care stă la şuetă cu sfinţii mai des decât gospodinele de la ţară la o bârfă mică cu vecina de peste gard.
"O, Jesus, Jesus, hear us! Amin.", iar pelerinii sunt în extaz!


Pe sistem "orologiul sună 1 şi jumate...la castel în poartă, oare cine bate?", la 17 trecute fix, Fecioara Maria se dezvăluie noro...adei (că de! e una singură), de 17 ani încoace - pesemne că e o tradiţie, ca ceaiul de la ora 5.00 pentru englezi. Asta beleşte ochii la mulţime, se uită retardat într-un punct al orizontului, ridică braţele cu gura căscată şi scuipat în bărbie, gata.
Cum gata? Uite aşa: Dumnezeu a venit, a vorbit şi a plecat în treaba lui, că o mai avea babe de numărat la pupat de moaşte, acatiste de împlinit, maşini sfinţite de apărat.
DAR STAI! Ce a vorbit? O previziune, ceva? Vine comeata şi ne cracănă pe toţi în gropi comune? Pleacă Recesiunea Planetară în concediu pe Marte? Vede şi dosul udresc o ţârucă de fotoliu prezidenţial - dacă nu cumva o fi văzut deja şi cu alte ocazii? Se suprapopulează planeta? Vine Era Glaciară? Dispare rasa râmelor roşii?
Nuuuu. Cerul ne vorbeşte simplu şi concis, ca de fiecare dată: Rezistaţi, copii, rugaţi-vă-ţi neîncetat. HĂ??? Perfect iluminant, să-mi bag picioarele! Deja mă simt cu 3 grade mai deştept!
Huuuuuuuuu...maybe next time reuşesc mai mult..."peste o lună, când oamenii se vor întoarce, din nou, să o vadă pe Miriam vorbind cu Feciara Maria". Adică să o vadă pe Miriam - măcar de-ar fi vreao bunăciune celestă, sau ceva - cum se hlizeşte la lună. În rest...frateeeee, nu vezi nimic! Dacă iei o doză de etnobotanice ai exact aceleaşi trăiri: fantasmezi ceva ce nimeni nu poate vedea. Dacă mergi în orice ospiciu de pe planetă iei contact cu acelaşi lucru: persoane care se închină la pereţi sau aud voci care le comandă diverse! Care-i diferenţa? Unde-i miracolul în asta?

Acu 2 secole era de bon ton să faci şedinţe de spiritism, pentru că în fiecare zăcea previziunea şi darul de a vorbi cu morţii. Cum însera, te adunai în jurul unei mese; let's pray...hmmmm...balang-balang paharul de apă de pe masă şi mamă...deci voi sunteţi nişte ignoranţi, băi! Lucruri slabe! Eu, cu deschiderea nativă spre circuitul energetic universal m-am conectat la Spirala Galactică şi am ieşit la o bere cu Shakespeare. Încălziţi bine şi cu macionăreala claie pe noi, brusc ni ni se face chef de curve şi ce-i zic eu, sub impulsul unei idei geniale?? "Hai la curve! Băi Măreţule Will, tu-ţi faci numele de râs, crede-mă! Mai bagă, prietene, şi tu, o agitare de suliţă, că ai făcut pânze de păianjăni la talent! Vrei să se usuce şi să pice??" Numai că a refuzat..."Rămâne pe data viitoare, acu' tre' să fug că-s solicitat la altă şedinţă!"
Tare, sau ce?

Dumnezeu face o minune şi un sătuc în paragină e acu' o perlă de sfinţenie pe planetă, unde merg habotnicii în cirezi nesfârşite să lase milioane de euro, ca să uite în gura lu' una şi vadă nimic. How convenient! MIRACOL!!!
Miracol, my ass!
Ce dracu' o fi atât de uluitor? Că-s gârle de idioţi pe planetă? Că românii se înscriu în trend şi aspiră la şefia de trib? AAAAAAAAAAAA!! Mă-nec cu dezgust şi-mi vine să mă duc 9 mări şi 9 ţări, poate crăp în timpul voiajului!
"Deasupră-ţi cerul se înalţă
Şi de pe el privesc în jos
Sute de stele ce-l admiră
Pe bravul om prietenos."
Se mărită robul lui Dzeu - Eu - cu roaba lui Dzeu - Marea - acu' şi-n pururea şi-n vecii Apocalipsei ...aaaaaaammmmmiiiiiinnn - Asta-i "Mioriţa Maritimă"! Alegoria moarte-nuntă pe sistem băsescian+toate pânzele sus!

P.S.: Aoleu! Şi să ratez Finalul Planetei de pe 21 octombrie a.c.??

luni, 10 octombrie 2011

Labilitate planetară

...sau despre reţeta unui trai sănătos

Pentru Ford Coppola - n-am găsit modelul ăsta de automobil, neam!

Nu se poate să intri viu într-o discotecă şi să pleci mort! Deci chiar aşa? Cum aşa ceva?
-------------
...sunt oamenii care l-au iubit şi l-au îndrăgit pe acest om...este vorba despre o sală întreagă. Pur şi simplu s-a creat un altar aici, în sala de sport, unde ei îşi făceau antrenamentul. Transmitem de la sala în care tânărul jucător de numai 23 de ani a jucat baschet, în aplauzele fanilor - fani care, iacătă-i, încă aplaudă în tribune pentru idolul lor. Înmărmuriţi, ei au făcut chiar şi un tur al clădirii, al terenului de baschet plin de poze cu tânărul care ţine în mână o minge de baschet, semn că a iubit sportul pe care l-a practicat timp de 23 de ani.
Ceea ce vedeţi acum sunt feţe care-l plâng cu lacrimi în ochi şi lumânări aprinse în mâini. Sunt feţele oamenilor care nu se aşteptau ca dintr-o sărbătoare să intre în această sală plîngînd.

Cam asta e ştirea care face ravagii pe la orice jurnal. Şi, dureros, amuzant, sau ambele, cam acesta este maniera în care se încearcă sensibilizarea norodului privitor la sticla ecranului (mă rog...plasmă).
Jurnalul Naţional scria acum câteva zile despre jurnaliştii de catafalc. Uite-i, frate, ăştia-s! Da, e tragic/inadmisibil/oribil/îngrozitor, dar de ce tre' să mi se stoarcă mie lăcrămi din ochi, prezentîndu-mi-se o tribună de unii care aplaudă frenetic la semnalul "on air", apoi se chinuie să adopte o atitudine solemnă, în timp ce prin faţa obiectivului camerei de luat filmări curg încet imagini suprapuse cu un sportiv în exerciţiul funcţiunii, lumânări, flori şi umflatul gealat care cică s-a predat în urma unui "tertip poliţienesc" - l-au păcălit la "Popa Prostu'", sau cum?
Habar n-am. Aşa că până îmi dau seama, mă apuc de altceva: trăitul sănătos! :))
O abordare îngustă care naşte ultraşi şi per ansamblu te îndobitoceşte. Tocmai acu' mă gândeam la o duduie care avea senzaţia că a descoperit America, când îmi explica că P.E.T.-urile sunt otrăvitoare şi ştrudelu' de tocmai îl înghiţeam o să-mi explodeze în stomac, de-o să-mi iasă ochii din orbite! Da, ea era o autoritate demnă de urmat, pentru că făcea un master în domeniu. Etete, căcat! Parcă eram eu prin anul I de studenţie...atâta că majoratul meu abia sărbătorit nu prea se compara cu jumatea de veac pe care o căra fandosit...adică doamna asta în spate. Băi, am pretenţii de la ea, ce naiba! Chiar aşa?

Încă de la început am primit lista cu E-urile nocive, cancerigene+periculoase. E-123, E-131, tartrazină, acid carminic, amarant, sucuri, parizer, margarină, produse de patiserie, iaurturi. Uaaaaaaaaaaaaaa...simţeam cum îmi plezneşte capul de atâta importanţă altoită cu nenumăraţi lucşi de inteligenţă iluminatorie. Mă simţeam ca becul Luxten care tocmai l-a întrecut în luminozitate pe Gogu Sclipici. Mă simţean Becul Luxten cu sclipici (şi paiete în aşteptare) printre nişte torţe mânuite de ardipiteci în măruntaiele pământului. Eram un produs nou pe piaţa evoluţiei, o sticlă cu lapte de vacă originală pe un raft plin cu cutii de Ensulac (lapte praf, pentru necunoscători), un Iphone 5 printre sute de Nokia 5110. Eram cel mai tare din parcare! Mergeam în magazine şi citeam etichetele cu un aer afectat, aprobînd uşor din cap sau strâmbînd revoltat din nas; aveam pereţii camerei de cămin tapetaţi cu liste întregi de aditivi şi creierii franjuri de la atâtea litere şi cifre idioate, sfătuiam pretini şi duşmani în privinţa bombelor alimentare care ne atacă din umbră. Eram pe treaba mea, clar!
La o vreme, împreună cu un coleg am decis să împărtăşim lumina cunoaşterii şi asupra...cum să zic eu ca să nu iasă "prostime"? Gata, am găsit! Ce spuneam? A, da: împrăştiam petale din floarea înţelepciunii şi laicilor (ştiu că termenul are o nuanţă religioasă, dar asta cu "trăitul sănătos" a devenit o adevărată religie), prin redactarea şi publicarea unor articole de profil la un ziar local.



Apoi am trecut în anul IV şi profu' de conserve ne-a destrămat lumea de lumini şi umbre în care ne preumblam: "Băi copii, sucul este natural. V-aţi prostit? Păi sucul, uite cutia asta de suc, din ce e compusă? Carton pentru ambalaj, cam 90% apă şi restul coloranţi, arome şi măgării cu care nu-mi împui capul, că s-a inventat agenda şi pixu (domn profesor, de la Burebista-ncoa a apărut şi pc-ul!!). 90% APĂ!! Apa nu e naturală? Apa nu e majoritară? Trăim noi în democraţie, sistem de idei unde majoritatea decide? Ce mai vreţi? O schemă ajutătoare? Un abac?? Panouri luminoase cu săgeţi beculitoare???"

Mda...natural.
Cealaltă ieri am văzut cu ochii mei o emisiune în care un moşulete trăgea la rindea plângînd amar, de ţi se frângea sufletul numai să-l priveşti - nu, nu îţi belise degetele, Doamne fereşte! Uf, meseria de lemnar, arta cioplirii lemnului, cum a dispărut ea, mititica. Au apus meşteşugurile tradiţionale, vremile în care fiecare gospodar îţi cioplea bine-ha o porticică din aia sănătoasă din lemn natural, să aibă şi gura lui cu ce se lăuda în faţa vecinilor.
Copilaşii nu se mai joacă cu căluţi din lemn, nu se mai duelează cu săbii din lemn, nu se mai înghesuie la tuciul de mămăligă de pe masa butucănoasă (din lemn) care odihneşte sub boltă.
Lumea caută acu' vinilin ("discuri de vinilin", vorba unui deştept), plastic şi polimeri.

De la un timp, părinţii mei chiar se preocupă cu trăitul sănătos. Cu vreo lună în urmă m-au întrebat dacă mă deranjează să consumăm pâine neagră - mai nutritivă, fiind făcută cu făină integrală - mai puţin procesată, deci mai naturală. Nu, nu mă deranjează. Ce dracu', e o nenorocire de pâine! Făină, drojdie, sare, apă, cuptor, pa! Dă-o-n măsa, că e la fel, chiar dacă e neagră, albă, gri, cu cartofi, cu tărâţe, bătută, 'muiată, rugată, cântată.
Da, e la fel, doar că pâinea neagră e mai bună. Şi mai neagră de la o firmă la alta, semn că unii fac mişmaşuri, să-şi tragă partea leului. Nu dom'le, că eu mănânc natural! Nu se poate aşa ceva...prin urmare mi-am ochit un magazin şi numa' de acolo cumpăram! Aceiaşi firmă, aceiaşi calitate. Simplu.
Ya, right! De la o zi la alta, pâinea mea neagră era ba cafenie, ba neagră ca tăciunele, ba cenuşie ca capu' lu doctoru' care mi-a scos apenticita (cum ar spune cineva de pe strada mea). Aaaaaaa, n-am făcut operaţie de apendicită...păi şi ce s-a întâmplat cu mine? De unde capul ăla gri laminat? M-au răpit extratereştrii ca să-şi facă de cap cu mine, apoi mi-au implantat amintiri false...muahahahahaaaaaaaaa.
Aşa că m-am uitat pe etichetă...un gest imbecil pe care nu l-am mai practicat de câţiva ani. Dar trebuia cumva să mă integrez şi eu în curentul naturalist, nu? Aşa că belesc ochii pe etichetă: "Pâine cu făină neagră. Compoziţie: făină albă..." HAAAAAAAA????????? Şi-am picat de pe scaun de râs, cu ciorba în cap, farfuria prin toată bucătăria şi lingura aiurea, pe sub aragaz (adică acolo am găsit-o după vreo 3 zile de la incident)! Bă, să-mi trag palme, ăştia fac pâine neagră cu făină albă??? Ceapa mă-sii, e ca şi cum ai face suc de portocale din mere! Cee?? Cum???? Aşa fac???? Atunci, mă fac mic şi fug acasă, no comment.
Deci: "Făină albă, făină neagră - uite, măi, că are şi d-asta până la urmă! Apoi apă, drojdie, sare, potenţiatori de aromă, coloranţi". Oukeyyyyy...măcar ştiu de ce pâinea mea îţi schimba mereu look-ul; ca să nu se plictisească clientul, normal! Mâine-poimâine te pomeni că trece şi pe la hair-stylist şi mănânc pâine cu breton şi şuviţe sau pâine bros în neglije!!

Şi uite aşa stau eu drept şi mă întreb strâmb: Cum să mânânce natural 7 miliarde de suflete? Nici cu prelungiri de axe şi proiecţii în alte dimensiuni nu se găsesc ogoarele necesare pentru a cultiva atâta plăntoc! Obţii producţii record la hectar pe fiecare câmp din galaxie, dar tot nu ajunge! De unde atâta? De unde atâta puterea calului să faci alifie naturală din plante de puterea ursului, de unde atâta păduret de cioplit pentru ca fiecare să avem măcar un scaun de lemn ca pe vremea străbunicilor, de unde atâta grâu să se facă pâine pentru toţi? Singur mănânc spre de 40 kg pâine/lună, la naiba! Numai la nivel de oraş mijlociu, Mac-urile consumă într-o zi sute tone de cartofi! De unde atâta natural?? Ce mai e natural în ziua de azi, când solul, aerul, universul ce înconjoară planeta sunt pline de dejecţii industriale, de orice tip? De unde atâtea resurse pentru a hrăni de cel puţin de 3 ori/zi atâtea suflete? Mai poate şi natura asta?



Eu nu cred că mai poate. Şi nu mă chinui să fac nimic natural, pentru că nu există natural. E-uri nocive...mă leşi? Totul e distructiv în exces (chiar şi iubitul...dar despre asta într-un episod următor)! Absolut totul, fără nici o deosebire de specie, clasă sau gen. Uite, mierea, de exemplu! Este un supliment alimentar ideal, are acţiune antiseptică, antibacteriană, cosmetică. Înlătură oboseala, depresia, învinge răceala şi gripa. Perfect, frate! Mai vrei ceva? Mierea e Pita lu' Dumnezeu, nu alta! Dar fă abuz şi-ţi creşte glicemia sky high, până faci recolte multianuale de diabet.
La fel şi oul: cel mai complet aliment. Are de toate, e ideal pentru o dietă echilibrată. Bagă ouă ca disperatul, că-ţi iese colesterorul prin piele şi îl aduni cu lingura de pe tine - la o adică poţi să-l dai celor care n-au şi să-ţi faci pomană cu ei, pentru a lua bilă albă la Catastif.
Una peste alta, trăitul sănătos e o iluzie. După vreo 7 ani de studiu, am învăţat o singură chestie: cea mai aproape noţiune de o viaţă echilibrată este diversitatea. Sau poate nu? Las' că ăia care se fac vegetarieni ştiu mai bine şi sigur trăiesc mai mult! Înlocuiesc o alimenţaţie omnivoră cu una ierbivoră. Aham, aşa este! Mă abţin de la diverse pentru a-mi lungi existenţa şi poate mor mâine, călcat de-o maşină! La ce bun?! Mor, dar măcar mor sănătos, nu?
Aşa că mi se rupe de viaţă naturală şi oprelişti care mai de care. Oricum nu primesc nici o medalie de la nimeni, cât despre săătate...tocmai ce am arătat cât de relativă este viaţa. Păi şi atunci?
Atunci, adopt filosofia lui Oscar Wilde: Singura modalitate de a te elibera de ispită este să-i cedezi. Dar cu măsură. :P

P.S.: Minunat film! Dacă nu erai tu, ceea ce îţi mulţumesc deosebit că exişti, acu' nu aveam posibilitatea de a scrie aceste rânduri.

miercuri, 5 octombrie 2011

Stargazeru'

Ia să vedem...cine îşi mai aminteşte de Deta?
E un simbol cu care exprimă variaţia a 2 parametri! E o literă de pe capu' lu' Doamne-Doamne! Nu, e o trupă de comando care joacă în filme!
Uăi, gara! Am zis "DETA", nu "delta" sau "alfa", sau "omega"! DEEEE-TAAAA...comuna aia în care s-au ciomăgit unii şi poliţia făcea cheerleading de pe margine. "Dă-i! Rupe-l! Trage-i! Şi peste mână, şi peste mână! Şi în cap, că cu ăla a gândit prost! Şi peste gură, că aia a vorbit...Eaşa, vezi că ştii?"
Pfuai...de fapt ce bazaconii zic şi eu? Nu se ştie cu siguranţă ce s-a petrecut acolo; atâta doar că am dovada video că toată daravela a fost prevăzută de înţelepţii vremii:



Rog a se urmări reacţia poliţiştilor, care se întorc cu spatele fluierînd, în timp ce cetăţeanul îţi ia păruială. Tare, sau ce? Lovitură!

Tocma ieri vorbeam cu cineva, că habar nu ştiu cum să-mi aleg cariera care să mă ducă pe culmile gloriei din viitorul probabil. Ieri nu ştiam, da' acu ştiu! Acum sunt mai deştept cu o secundă! Acum am realizat că vreau să mă fac prezicător!
Şi aşa am făcut un test J-Vis şi mi-a ieşit că nu prea mă împac bine cu patronul...cică sunt mare la creativitate (şi nu numai...aş avea talente nedescoperite de arheologi chiar şi prin câmpurile ştiinţelor exacte), am o fire independentă, poetică, chiar, înclinată (Ete, vezi? Asta puteam să-ţi zic şi eu, din prima! De ce puii mei să fiu şi eu drept, ca tot omul, când pot să fiu înclinat, ca neomul?!) spre nu ştiu ce fel de fel de artisticării şi brizbrizuri ornamentale . Deci nu suport conducerea...şi atunci ce fac? Aoleu, muicăăăă... Tulai, Doamneeeee... ce fac? Bingo! PFA pe...ghicitorie. Merge? Din punctul meu de vedere e cea mai mişto meserie ever! Ajungi faimos - uneori celebru, te cheamă la tv să desluşeşti cu ciorapu-n cap sensurile existenţiale ale universului, vin credulii gârlă să le dai leacuri băbeşti pentru noroc la dragoste, la loz în plic - da, ştiu, tot p-acolo - succesuri la examene, d-astea obişnuite. PERFECT!!
Poate am şi eu noroc să dau peste o bunăciune care doreşte aflarea viitorului, că i-l spun lejer! Ce, nu mă credeţi? Dau în bobi mai ceva ca Stângaciu în minge! Am o dexteritate de nici măcar eu n-o văd...d-apoi voi că sunteţi bieţi mireni!

Da! Io am curaj să îi ghicesc fetii, fain frumos. Îi iau mânuşaţa într-a mea, mă fac că o caut de brăţara bogăţiei, trag cu ochiu' la muntele lui Venus, mă-nvârtoşez cu linia inimii la pătrat (Ce zic eu aici? La cub, frate, dacă-i divă d-aia bună rău), scot radical din linia capului şi gândesc retrospectiv: lumea nu evoluează. E o minciună asta cu progresul... Tehnologia evoluează, omul niciodată! Planul Afectiv şi Conştiinţa transced timpul. Emoţiile sunt aceleaşi ca acum 100, 1000, 5000 de ani. Râdem la fel, suferim la fel, regretăm la fel, plângem la fel - Mamă, ce-mi vine-n cap cânticul ăla cu "don't cry for me Argentina", că mai ai puradei acasă; atâta doar că nu se potriveşte cu contextul :D Ufffff...nu suport să văd pe cineva că plânge. Lacrimile închid în ele o durere nemărginită, liniştea adâncă şi completă izvorâtă dintr-un interior zbuciumat. Pereţii se năruie, praful se ridică în vălătuci groşi, negri şi înecăcioşi. Tavanul se surpă într-un ecou infinit, chinuitor şi continuu. Celulele pleznesc ascuţit, pieptul se încovoaie răguşit sub puterea suprarealistă a unei gheare imense, care strânge fără milă. Şi atunci plângi. Nu vreau să te văd plângînd.
Adică în general e sunt Jason + Freddy Krueger + Texas Chainsaw Massacre...numa să nu te văd că plângi. Dup-aia...nu mai răspund de reacţiile mele. Nici usturoi n-am mâncat, nici gura nu-mi miroase!

Omul nu a evoluat. Este de ajuns să compari orice operă din trecutul istoric cu o operă din prezentul fatidic. Dincolo de distanţa temporală sau spaţială - Space: the final frontier. These are the voyages of the starship Enterprise. Its continuing mission: to explore strange new worlds, to seek out new life and new civilizations, to boldly go where no man has gone before - subiectele sunt tratate la fel, omul este acelaşi. Neschimbat. Păi de ce maximele latinilor se pot aplica şi astăzi? De ce Jerome K Jerome - un nene care scria acum vreo sută de ani şi căruia îi tot încurc numele cu prenumele - filosofa despre diverse trândăveli într-o societate victoriană, când te împiedici de aceleaşi cioturi şi în orice organizare actuală? "Despre trândăvie", "Despre timiditate", "Despre arta de a te hotărî", "Despre nemaipomenita importanţă a lucrurilor pe care am vrut să le facem". Sigur, sigur...astea sunt cele mai importante. Ce faci are un rezultat palpabil, ce VREI SĂ FACI poate remodela lumea aşa cum o cunoaştem astăzi. Şi când te gândeşti că eu vroiam să mă fac cosmonaut. :)) Acu' nici măcar "Cosmopolitan" nu mai citesc, să mă situez cel puţin în aceeaşi arie semantică! Dar şi dacă mă făceam...păzea! Poate crăpam în accidentul navetei "Columbia" şi mă rezolvam cu ghirlande de flori şi salve de tun! Hip-hip-ura!!! Vive la mort, vive le guerre, vive Légion Etrangère!!
Mă întreb însă, pe unde mai scoteam cămaşa dacă vroiam să mă fac Batman şi-mi ieşea Robin? Nu de alta, dar niciodată nu ajung la rezultatul propus - cred că am centrul bulon deplasat - şi no...dacă eram Robin, nu mai eram Batman. Atunci mă alăturam şi eu altui ghinionist care a vrut să fie Robin şi a ieşit Batman, apoi puneam de-o echipă de justiţiari. Tam-tara-rammmm....Behold, my brothers! (Ştiţi ce era naşpa rău? Iar nu aveam companion şi eram ca un pantalon cu un crac, ca o şosetă desperecheată; am auzit mereu de Batwoman, Batgirl, dar niciodată de vreo Robingirl! Shit! Shit! Jesus Christ, God damn it!! Shaisse! Merde! Kuso! Kut! Rahat cu zeamă de varză + în puii mei, de câteva ori! Chiar, când revine "În puii mei"? Nuuu ŞŞŞTTTiiuuuu...Nu ştiu, nu ştiu, cre' că nu ştiu!")
Clar, lucrurile pe care vrem să le facem au o importanţă covârşitoare; nu ştiu dacă ne definesc...aici apare o problemă interesantă: suntem modelaţi de ceea ce suntem în adâncul sufletului, sau ceea ce răzbate în exterior? Să mor, dacă ştiu!
Important e că nu spunem, nu facem, nu reacţionăm. Aş fi strigat DA! Da, DA, DA, în ritm de hip-hop! ROMÂNIA DA! Şi apoi? 'Om trăi şi 'om vedea, în papucii mă-sii! Da' ce să fac dacă îmi zboară mintea? N-am la îndemână nici o centură de castitate, nici măcar o botniţă, ciocniţă, ceva!! Un coleg de facultate mi-a şi zis: "Frate, vrei să pleci din România? Fă ceva să te expulseze! Dă foc la Casa Poporului, fă statul de ruşine!" BĂĂĂĂ... În primul rând, dacă pun pălălaie la Căsoaca Populară am o mică impresie ca ma degrabă văd o celulă pe dinăuntru, decât expulzare. Şi Statul se face singur de ruşine, cum dracu să-l mai fac şi eu? Ce e o picătură într-un ocean?Cam acelaşi lucru ca...nu pot să zic formula originală...let me think a minute...un fir de păr în faţa frizerului!

Nu-mi este greu să prevăd viitorul. Dezastre naturale vor fi mereu. "Mâine, la ora 6, vine Apocalipsa!".
Hmmmm....Ori a venit şi n-am fost pe fază, ori n-a venit deloc. Cum, nu a venit???? PĂI AM VRUT SĂ ZIC MÂINE DIN ANUL VIITOR...Mda, până la anu' poate îmi iau şi eu un rând de haine mai acătarii, că n-am chef să mă dea ăştia în ziar la rubrica "Cel mai prost îmbrăcat de Sfârşitul Lmii". Şi la naiba-n nădragi, poate reuşesc să-mi iau şi un ceas deşteptător, să fiu şi eu treaz la THE BIG EVENT. Da' aicea nu bag mâna-n foc, nu ştiu cât mă costă vestimentaţia. Vreau ceva deopotrivă elegant, atrăgător, chic, chec :D, emancipat, retrograd...stai, cum e termenul? VINTAGE, modern, post-apocaliptic, sportiv, casual, business + underground and citty-hall.

No, şi îi ghicesc la tut...ăăăă...domnişoară. Dacă trecutul e la fel cu prezentul, pe cale de consecinţă logică, viitorul prezentului nu va fi la fel ca prezentul? Simplu! Dacă pct.-ul A paralel cu pct.-ul B şi pct.-ul B paralel cu pct.-ul C, nu înseamnă că pct.-ul A este paralel cu pct.-ul C? Geometrie de clasa a şasea, la naiba!
Îi ghicesc, că nu mă doare gura. Nu de asta sunt plătit? Ammmmmmm....Ammmmmmm...Ammmm...văd că e moda dedesubturilor la vedere! Te rog eu, nu te mai apleca aşa, că mă distragi la atenţie şi-mi pierd şirul gândurilor.
Băi, da' văd!


Yes, maam, i see everyting. Everywhere. Everytime....
Doar că nu observ.

joi, 29 septembrie 2011

Dar de mâncat, nu bem nimic?

Gata! M-am hotărât: o să-mi botez sânii! P-ăsta îl cheamă "Puternic" şi p-ăsta "Amărui"!
HĂ!! FATĂĂĂĂĂ, VEZI CĂ EŞTI PROASTĂ??? ŞI CU "ŞI"-UL CE FACI???
TARAAAAAAAAAAAAMMMMMMMMMM


AJUTOR!!! Am orbit, am orbit!!! Mutaţi mutanta d-aici, că-mi opreşte copilu' din creştere!!! Sperie mistreţul din pădure, înţarcă scroafa în coteţ!

Cam asta a ieşit când am încercat să mă gândesc cum ar fi dacă lumea asta ar fi condusă de femei. Mdea...ce să fac şi eu? Păi despre ce să mai scriu? Plictiseală crâncenă: Băsescu băseşte, Udrea udreşte, Boc..ghici ce face! Boceşte? ŢŢŢŢŢ. N-ai ghicit, n-ai ghicit, treci la loc eşti păcălit!! Boc...eaaaaaa...păi Boc se urcă pe scaun când şterge pe jos! (Noroc că nu o face). Anyway, plictiseală. Splin.
Aşa că dau dezlegare minţii să penetreze ea ce subiecte vrea neuronul ei!

Femeia...eterna şi fascinanta femeie. Cum ar fi lumea asta dacă ar fi condusă de femei?? O greţoşenie puturoasă şi nu una hilară, cum este acum! Când ieşi pe stradă nu păşeşti sub cupola circului, ci în Casa Ororilor!
În primul rând, toate reclamele ar trebui trecute printr-un proces de rebrănduire. Berea şi fotbalul nu vor mai fi nişte atribute caracteristice masculului necioplit, ghiorlan şi brutal, ci şi ale femeii. Prin urmare, cum vor fi ele ademenite spre acest gen de consum, altfel decât prin reclame?
Bine...nu că acum n-ar fi destule fătuci de beau bere mai abitir ca...ca oricine, de altfel.

Când eram tânăr, îmi căzuse şi mie cu Tronc! BUF TROSC! Mi s-a pus, pata pe tine - o fată. Piele catifelată, dalbă şi fină ca petala de crin; ochii mari, uşor migdalaţi, discuri solare de adâncimi sidefate; buze cărnoase, rumene şi moi ca fraga câmpului (care, cum mi-a spus cineva, s-ar fi mulat perfect pe...porcule şi măgarule-ncălţat! Cum îndrăzneşti să gândeşti aşa ceva despre ea?), dinţi mărunţi, şiraguri de mărgăritare sclipitoare, păr de aur bucălat, spice fierbinţi ce se avântau în valuri fremătînde spre pământ, sâni - Nicole, Nicole, oh, Nicole. Poţi să vii şi cu o mască de sudură pe minunatu-ţi chip, că pe cuvânt de onoare dacă observ în primele câteva ore - siluetă de gazelă, boare mlădioasă peste păduri luxuriante. Nepământesc. Întrupare neprihănită a lui Isthar, ce mai la deal, la vale?!

Kyle Minogue - Where The Wild Roses Grow

Asculta mai multe audio diverse

No, şi după multe antrenări şi poticneli, cu chiu, cu vai reuşesc să scot bunăciunea în oraş. Nimic neobişnuit....doar că în capul meu parcă se hotăra soarta planetei! "Aoleu, frăţicule, cu ce mă îmbrac? Cum o să vorbesc eu cu dânsa (eram politicos, măi, nu jucărie), că mă apucă ameţeala şi mă-mpiedic în vorbe numai când o văd?! Ce vom mânca? Ce vom bea? Monument de stângăcie intergalactică cum sunt, precis dau pe mine ceva, sau îmi pică din gură, sau răstorn, sau vărs şi mă fac de cacao total! Dacă mi se scurg ochii prea rău şi-mi patinează vorbele pe limbă, ieşindu-mi numai bâguieli retardate? Dacă deschid uşa să intre în local şi ea se avântă în acelaşi timp cu mine, neştiind că în principiu, în orice încăpere publică, bărbatul intră primul - pentru a feri tânăra domniţă de holbarea instinctivă şi total nepotivită a celor din interior? Dacă, dacă, dacă? Ce comandăm, da' mai la iefteneală, că era închis la bancă şi nu mi-am scos miliardul din cont?!"
În fine...ne întâlnim - breathtaking cu aromă de scorţişoară. She was more beautiful than anyone that I've seen până în zilele noastre. Ba nu...am mai întâlnit pe cineva desprins din aceeaşi dimensiune de splendoare negrăită acum vreun an. Hehehe...nu e amuzant cum Începuturile şi SfârşUturile sunt întotdeauna apoteotice?
NEVERMIND!!! Ne plimbăm, îi cumpăr flori, apoi îmi propune să mergem să bem ceva. La mine sau la tine? Uuuuuuuuuuu...Nu, dragilor, la un restaurăntăraş. Între timp, în capul meu iară se dezlănţuise Apocalipsa: "Asta...adică DÂNSA - c-aşa am stabilit - sigur bea apă plată cu lâmâie, cel mult o apă minerală - dar nu, că îi provoacă gaze şi sigur se va simţi jenată. Eu ce puii mei iau? Alcool nu beau (decât forţat de împrejurări), că n-am chef să merg pe stradă puţind a drojdie pe lângă un buchet ameţitor de Floarea Pasiunii. Nu, e prea bădărănesc! Îmi iau suc..dar dacă par lipsit de masculinitate? De un cocktail mai select n-am bani...la naiba-n puii mei! Mai bine stăteam acasă! Bou eram dacă făceam asta! Adică mă invită Întruchiparea Graţiei la ieşeală şi eu o cânt la drâmbă, în singurătatea camerei mele de cămin???
Comandăm. Ea: "eu aş bea un..." - staţi, că niciodată nu-mi iese...e ceva cu Hakkinen dar altfel...gata! Deci ea: "Aş dori un Heineken la halbă!" Eu...ştiţi faza aia din desene, când le apare picătura pe cap şi cad palancă la pământ? No, la mine ploua în averse!!!!

Aşa că DA, fetele beau de sting! E bine cu eleganţa şi galanteria, dar nu p-aici pe la noi!
Pauză: despre ce mă bestializam p-aci? Iar se plânge lumea că nu pricepe nimic din vorbele mele, din simplul motiv că nu am un fir fluid şi lin al naraţiunii...mda, ce să zic? Aşa gândire, aşa culme de creativitate întortocheată!
A, da, ştiu! Îmi propusesem să demonstrez de ce bărbatul este ce este şi femeia este ce este. PĂI UITE D-AIA! Bărbatul: îmi botez pumnii: Puternic, Amărui şi restul...organul nepereche: nasul :D! Femeia suplineşte nasul ce ce are ea mai puternic şi ia uită-te ce scârboşenie iese! Bleah!
Clar, femeia n-are cu ce se lăuda, ea n-are nas! Adică are...doar că e de dimensiuni mai modeste. O tentativă, care se finalizează la bărbat printr-o capodoperă. Nănăul lui este sănătos, masiv ca brandu’ umflat de efort (aş fi zis "erect", dar deviaţi de la imaginea pe care o construiesc cu o migală şi răbdare mai ceva ca unui pictor - asta visez, asta pictez - make-up artist pentru purici). Tronează pe întinderea rugoasă a feţei ca Obeliscul între ruinele palatului reginei Hatshepsut din Luxor! Cu o fundaţie stabilă, bine înrădăcinat în arealul înconjurător, bârnăul lui se avântă eroic spre cer, ca o rază solară! Este un adevărat altar închinat virilităţii ancestrale, nu doar un simplu organ! Lungimea acestuia arată dimensiunea viguroşeniei purtătorului, rezistenţa peste timp a fondului genetic. Nasul de bărbat simbolizează vitalitate, renaştere, eternitate, dăinurea în nesfârşit.
Femeia ce are? Un nas mic şi cârn, mai degrabă delicat decât cărnos; finuţ ca o pictură murală pe un bob de orez, nu un monument închinat forţei de străpungere. Nasul ei este o aşchie, nu un butuc d-ăla grosolan, de pădure. Este o schiţă pe un şerveţel demachiant, nu o pictură pe Capela Sixtină. Pare un prunc al Ştrumfiţei, în comparaţie cu năsocul herculean al lui Hercule.

Un alt simbol de necontestat al suveranităţii este părul. Men are like "WWWOOOOOOOOOOOOO", Women are like "ai-ai-ai-ai-ai". Ce faci Ileana Cosânzeana? Mă duc să Făt-Frumos! Păi aţi văzut vreun Făt-Frumos chel sau lovit de calviţie? Nuuuuuuuu...dimpotrivă! El are plete, mustaţă - mustăcioara lui, pana corbului - şi...ghinion! Restul nu se ştie, că nici o poveste nu-l surprinde pe Prinţ la duş. Barba-i impetuoasă, semnifică putirinţa; ce era Chuck Norris în tinereţe? Un actoraş ratat. I-a crescut barba...pac! A devenit un sex-simbol, exponent al tăriei şi...stai, că Făt-frumos n-are aşa ceva. DAR NU CONTEAZĂ! Are plete? Dacă n-avea, era spân. Spânul e Shrek, neted în cap ca o bilă de bowling, nici măcar spuzit ca un cur de bebeluş fără pampers; Prince Charming pe de altă parte...semnul lui distinctiv este unduirea cosiţelor în vânt. Spânul: întotdeauna personajul negativ. Lipsa foliculilor denotă lipsa de caracter, urâciunea sufletească, sluţenia trupească. Spânul este o slugă, el nu comandă niciodată; este doar la dispoziţia altora: "Iacă-mă-s, spătâne!" (A, da...şi mai e şi prost pe deasupra!). De ce? Fiindcă nu are păr!
Femeia...ŞOC ŞI GROAZĂ!! Ea îşi îndepărtează părul, acolo unde îi creşte!
"Sunt multe fete bune care au şi părul mare
Sunt şi mai multe fete care-l poartă pe picioare
Dar cele mai multe fete şi-l păstreza între...pe ici-pe dincolo.
Îl flutură şi-l usucă basul şi cu toba mare."
Păi cântecul ăsta e istorie, tată!! De ce? Ia să vedem noi, de ce a apus vremea acestei minunăţii de creaţie lirică...notaţi pe caiet, altădată să ştiţi când vă-ntreb! Răspuns: "Acum, fetele îşi îndepărtează părul". Podoaba capilară străluceşte cu cruzime peste pustiiciunea Saharei. Din motive de trend, pentru a fi adorate de sexu' opus sau pentru a da bine la blitz în club, multe fete renunţă de bunăvoie la simbolul stăpânirii! (Doamne ajută! - băi, şi să mai zici că nu-s credincios! Shame on you)

Păi şi atunci, cum ar putea ele să conducă societatea? Aţi văzut vreun rege fără coroană? Eeee? Până şi ăştia ai noştri puneau ban pe ban din toată sărăcia şi-şi confecţinau o căciulă de blană cu pietre preţioase. PĂI DACĂ FEMEIA IGNORĂ ACEST AMĂNUNT ESENŢIAL, CUM AR PUTEA EA SĂ IA HAMUL ŞI PRAŞTIA???
În spatele fiecărui bărbat puternic s-a aflat o femeie puternică. Atunci vin şi întreb: DACĂ NU ERA BĂRBATUL PUTERNIC, ÎN SPATELE CUI MAI STĂTEA FEMEIA PUTERNICĂ? DUPĂ CINE SE MAI ASCUNDEA?

Iar Mini Me-ul din cap mă freacă pe creieri: cum mai era bărbatul puternic dacă nu avea femeia în spatele lui? Ete, băi, că la asta chiar nu m-am gândit!
Păi atunci punem de-o remiză? Nu de alta, dar se termină şi spaţiul de emisie aşa că...egalitate (până data viitoare, cel puţin).
Femeia este puternică pe partea ei, bărbatul este puternic pe partea lui. Simplu ca bună ziua.