Despre feminism şi alte ielea

V-am spus, vreodată, cum îmi aleg subiectele pentru postări?

Nu-s la curent chiar cu toate mondenităţile şi prostiile care se debitează în jurul meu, iar în ultima vreme, am cam devenit imun la ele. Adică, merg pe o singură idee: într-o lume fără reguli şi fără valori, o societate în care este permis orice, oricând, oricum şi în care nebunia este o altă normalitate pe care trebuie să o acceptăm, ce să ne mai uimească? 

Merge unu' în fundul gol pe stradă. Aia e normalitatea lui, ce îi poţi face? Una se îndrăgosteşte de un stâlp şi se căsătoreşte cu el. Altă normalitate, treaba ei! Altul se crede persoană triplă şi se identifică cu pronumele "ei/ele"! Aia e...aţi ghicit: altă normalitate!

De aceea, am perioade când postez puţin spre deloc...pentru că, în general, scriu despre curiozităţile vieţii de zi cu zi. Însă, împietrirea emoţională m-a resemnat şi din această cauză/datorită acestei cauze, nu mă mai mişcă toate tâmpeniile. Desigur că le văd... dar iau act de ele şi merg mai departe. Ce mai pot spune? Parcă mă şi doare mintea, dacă stau să propag toate nimicniciile planetei.

Ocazional, însă, se întâmplă câte ceva atât de uluitor, încât mă ia de ochi, din orice fel de normalitate ar veni ea. Şi mă râcâie la sentiment, aşa că scriu - pentru a mă elibera. Pentru a mă amuza şi pentru a mă linişti. 

Cutreier prin lume gol, fad şi fără ţintă, apoi găsesc o ştire şi BUFFFF! M-a lovit inspiraţiei şi mintea mi se umple de lumină; gândurile îmi fierb şi în faţa ochilor se conturează, mai clar ca niciodată, destinaţia. "Arhanghel de aur, cu tine ce-aduci"?

Şi scriu. 

Aşa am păţit acum vreun ceas şi ceva, când răsfoiam internetul şi văd un titlu cu litere de-o şchioapă, înroşite şi subliniate: "Derapaj în Parlament! Mugur Mihăescu a comparat femeile antreprenor cu câinii antreprenori" . Mă prinde curiozitatea şi citesc...mai ales că afirmaţia a deranjat multe femei şi influencerii de renume mondial au şi sărit să condamne mârşăvia sus-numitului, făcând apel la mamele care ne-au crescut şi surorile care ne iubesc şi care ne-au ridicat societatea. Ceea ce e normal: când eşti vedetă şi vezi un os de ros, sari pe el - altfel, cum îşi păstrezi relevanţa pe piaţă?

No...şi-am citit articolul. Vă mărturisesc, încă de la început, că nu sunt fan Mugur Mihăescu şi nu ştiu ce spune el. În principiu, nu mă interesează persoana lui. Dar sincer, mie nu mi se pare că omul ăla a zis ceea ce se spune că a zis! Şi nu pricep cum de s-a înţeles aşa! Nu mai cunoaştem limba română? Serios acum...

În esenţă şi pe scurt, vorbind despre propunerea ca 19 octombrie să devină Ziua Naţională a Femeii Antreprenor (aşa cum a fost declarată în alte zeci de ţări, motiv pentru care trebuie, musai, să aplicăm şi noi politica degetului în fund), acest Mugur Mihăiescu spune: "Ce legi dăm? Femei antreprenor? De ce nu dăm crocodili antreprenor? De ce nu dăm câini antreprenor? Haideţi să dăm legile care contează cu adevărat şi anume legile antreprenoriatului, taxe mai mici"...etc, etc.

Bun...şi unde compară femeile cu câinii? Că mie mi se pare foarte clar ce afirmă: decât să se dea legi care să serbeze, pe hârtie, femeile antreprenor, de ce nu se dau legi care să vină în ajutorul tuturor antreprenorilor? Şi dacă tot ne apucăm de prostii...de ce nu se dă legea câinelui antreprenor, etc, etc...

Serios. Eu aşa îi înţeleg spusele. Însă vin cu o altă întrebare: Dacă avem Ziua Internaţională a Cartofilor Prăjiţi, Ziua Internaţională a Clătitelor sau Ziua Internaţională a Îngheţatei pe băţ, de ce să nu avem şi o zi a femeilor antreprenor? Că e simplu de scris nişte cuvinte pe o hârtie. Mare lucru! Oricum, la nivel practic nu se întâmplă nimic şi orice zi e fix ca celelalte!

Acuma, vă rog să nu înţelegeţi că am comparat femeile cu clătitele, da?

Din partea mea, să se stabilească şi Ziua Internaţională a Chiloţilor Tanga! Sau există deja? Habar n-am! Dar dacă nu există, ea trebuie inventată! Pe onoarea mea, nu mă deranjează câtuşi de puţin!

Sau să declarăm şi Ziua Internaţională a Chibritelor Folosite! La fel: Aplauze! Fluturăm steguleţe, mâncăm, bem şi petrecem! Aia e! 

Dar să revenim la Ziua Femeii Antreprenor, care ar trebui să fie pe 19 octombrie. De ce? Iete d-aia! Şi la alţii este, deci noi de ce să nu fim în rândul lumii?

Însă, într-o societate se militează pentru drepturi egale, nu vi se pare că discriminăm cam des? Pe 21 august este Ziua Internaţională a Antreprenorului. Aici nu sunt incluse şi femeile? De ce trebuie o zi specială pentru a sărbători femeia antrepenor? E ca şi cum ai spune "Am doi copii şi o fată". (Iar aici nu mă refer la regionalismul moldovenesc, unde "copil" se referă exclusiv la băiat). 

Dar...Doamne ajută! Să pună flori, să sărbătorească, să danseze, aplauze infinite! Însă, pentru a continua festivităţile pe aceeaşi filieră, mi-ar plăcea să se stabilească şi Ziua Petrolistei, Ziua Învăţătoarei, Ziua Pescăriţei, Ziua Doctoriţei şi...de ce nu, Ziua Bucătăresei!

Desigur că toate zilele astea sunt sărbătorite deja...dar nu există o zi dedicată special femeilor din aceste meserii. Deci, trebuiesc inventate. Legiferate. Onorate. 

Altfel, nu e discriminare? Nu numai a femeilor faţă de bărbaţi, ci şi a femeilor faţă de alte femei! 

Păi, ce facem? Ori suntem corecţi, ori nu mai suntem?

Oricum, zilele astea au fost ciudate rău... că ieri (17 octombrie), la Cluj, s-a manifestat pentru siguranţa femeilor. Şi s-a strigat. Dar vă luaţi cu mâinile de cap când veţi auzi ce a putut ieşi pe gura strigătorilor! În stilul acesta, puteau să se mărşăluiască şi pentru conştientizarea existenţei porumbeilor în văzduhul de deasupra aeroporturilor, că fix aceeaşi relevanţă aveau strigăciunile!

Ce are momentul şi stilul de frichi-frichi cu siguranţa femeilor? Nu ştiu! De ce lozincile sunt agramate? Iar nu ştiu. De ce printre mărşăluitori sunt unii participanţi care par fără buletin? Habar n-am!

Dar se vrea, se poate, se cere, se face! Că doar nu e interzis! 

...şi abia aştept să iasă şi gurmandele în stradă şi să manifeste împotriva siluetei de fotomodelă: "Mănânc CÂT vreau io! Mănânc CÂT vreau io! Mănânc CUM vreau io! Mănânc CUM vreau io! Mănânc CÂND vreau io! Mănânc CÂND vreau io! Cade una, cadem toate! Cade una, cadem toate"! 

Aplauze şi să bem pentru asta!

Mult şi fără limită, că e o lume atât de ofertantă, încât nu ai cum să stai mops şi să-ţi umpli zilele de alean!

Să fie dans şi voie bună! URAAAAA!!!!!!

 [Shakira - Zoo]

Educaţie şi autodezvoltare

Am vrut să scriu ceva pentru Ziua Educaţiei, care a fost pe 5 octombrie. 

Doar că, după multe gândeli şi răzgândeli, am renunţat. Ce mai este de spus? Suntem de Doamne fereşte, cu litere mari, îngroşate şi subliniate. Dar ştim cu toţii asta şi acceptăm situaţia, pentru că nu ne (mai) deranjează. Ba, mai mult! Nesimţenia a devenit sinonimă cu îndrăzneala şi curajul, deci o aplaudăm cu nesaţ şi încântare!

În plus, chiar dacă pentru mulţi, totul se rezumă la sistemul de învăţământ, educaţia comportă atât de multe valenţe, încât este aproape imposibil să spui de unde începe şi pe unde ar trebui să se termine. Sau...cine este de vină pentru că suntem unde suntem.

Însă nimic nu ne opreşte ca, o dată pe an, să ne burzuluim, să ne plângem, să arătăm cu degetul şi să identificăm vinovaţii care ne-au adus în situaţia actuală. 

Apoi se face 6 octombrie şi trecem mai departe...pentru că viaţa şi internetul ne oferă alte momente pentru a ne mândri cu inteligenţa, capacitatea de analiză şi corectitudinea noastră. Vorba aceea: "Sunt smerit şi mă mândresc cu asta"!

Când a urinat, în văzul tuturor, marele cantautor de pe scena Arenelor Romane, din nou am vrut să scriu despre educaţie. Nu de la educaţie a pornit totul? Nu ea ne deosebeşte de animale? 

Până la urmă, ce ne opreşte să urinăm şi să defecăm oricând ne vine şi pe unde ne vine? Că doar avem scuză: nevoile fiziologice, nene! Natura ne cheamă şi noi răspundem! Jos textila şi-i dăm drumul...c-apoi ce altceva putem face? Doar n-om strica o găleată de maţe pentru câteva minute de ruşine!

Doar că, după multe gândeli şi răzgândeli, am renunţat. Între timp, săriseră suficienţi moralişti care au arătat cu degetul, au disecat şi au condamnat gestul îndrăzneţ... uitând că, încă de prin anii 90, cei de la Rammstein avea un moment din concert când cântau melodia "Bück dich/Apleacă-te" şi simulau între ei nişte gimnastică pe la spate, după care, printr-un falus artificial scos prin şliţul pantalonilor, stropeau spectatorii cu lichid. Iar publicul se bucura şi era în extaz.

Arc peste timp, până în prezent... când regulile s-au schimbat şi a venit momentul să ieşim din peşteră, pentru a privi adevărul în faţă. Aşa că... ce-şi spune vedeta noastră? Dacă le-a mers ălora, mie de ce să nu-mi meargă? Da' pe viu, că nu ne mai ascundem după deget!

Şi-a ieşit ce a ieşit.

Apoi a venit momentul cu noul cuvânt introdus în DOOM - varianta nu ştiu cât,  când s-a legiferat "supatul", o variantă regională a lui "sub pat". Şi iar a luat internetul foc. Deşi "supatul" cică e substantiv, iar "sub pat" e adverb. 

Am vrut să scriu şi despre asta. Doar că, după multe gândeli şi răzgândeli, am renunţat. Mă cam doare în cot de modificările creţe care apar permanent în limba ce-o vorbim... un sentiment pe care îl simţim cu toţii, că d-aia se foloseşte romgleza la nivel naţional.

Deci, hai să trecem peste şi să revenim la educaţie şi autodezvoltare - pentru că, tot răsfoind internetu-n lung şi-n lat, inteligenţa articială mă bombardează, de pe diverse profiluri, cu un test de înţelepciune sub forma unui set de întrebări care mă ajută să trăiesc mai frumos şi să-mi descopăr propriul eu divin din mine. Şi "tu-ul divin" din tine? Probabil.

Cert e că setul acesta de autoanaliză a fost conceput de un bătrân de 120 de ani, pe patul de moarte. Sau de un psihoterapeut de renume mondial. Sau de un antrenor spiritual. Sau de un guru. Sau de o măicuţă bătrână, cu brâul de lână, care stă cu ochii lipiţi de poartă şi îşi aşteaptă nepotul. Sau de un medium. Sau de un filosof antic. Sau de zei. Sau de inteligenţa artificială. Nu ştiu sigur, că l-am regăsit în multe variante.

Dar e interesant şi-l voi parcurge aici, să vadă toată lumea! Că de! Sunt corect şi nu am nimic de ascuns! 

Să-i dăm drumul!

1. Dacă ai primi o cutie cu tot ce ai pierdut în viaţa asta, ce ai căuta mai întâi?

Hmmmm... cred că m-aş uita după colecţia de surprize de la guma Turbo, că mi-e tare dor de ea şi regret că am aruncat-o.

2. Ai prefera să îţi ştergi cea mai urâtă amintire sau să o retrăieşti pe cea mai frumoasă?

OF! Amintirile mă chinuiesc, amintirile mă răscolesc, nu mai rezist! Totuşi... Nu se poate să-mi şterg memoria cu totul? Ca să fiu mai sigur....

3. Ceea ce priveşti în fiecare zi te face mai bun?

Habar nu am. Nu ştiu. Dar îmi ţin mintea ocupată cu tot felul de prostii, care mă fac să uit; şi cred că-i de bine.

4. Dacă ai mai avea o singură zi de trăit, ai spune cuiva? Cui?

Întrebarea asta e grea. 

M-ar tenta să mărturisesc că aş spune... dar nu ştiu cui, că nu-mi plac dramele şi încurajările fără rost. Aşa că...aş tăcea şi m-aş duce în lume. Unde mă duc picioarele şi unde văd cu ochii.

5. Dacă ai putea să auzi opinia sinceră a unei persoane despre tine, pe cine ai alege?

În principiu, ştiu ce se crede/spune despre mine. Şi mai e ceva: opiniile acestea depind de latura pe care o arăt. Depinde de moment şi de starea celui care susţine acea opinie. Deci, cine mă laudă azi, mâine mă poate face cu ou şi cu oţet. Sau invers.

Aşa şi d-aia nu port pulover pe gât!

6. Ce spun despre tine lucrurile pe care le urmăreşti? Ceea ce priveşti în fiecare zi reflectă persoana care vrei să devii?

Aoleu... ne jucăm, cumva, de-a roata? Reformulăm întrebările? Cred că filosoful acela antic concepea întrebările de autodezvoltare şi din când în când, mai dădea un swipe pe Insta... că a fost cam neatent la ce a scris!

Şi nu...nu reflectă. Sau reflectă. Sau doar îmi pierd timpul? Depinde.

7. Dacă feed-ul ţi-ar modela viitorul, l-ai schimba? Devii ceea ce priveşti. Urmăreşte influenceri care te fac mai calm, mai deştept sau mai bun!

Poate l-aş schimba dacă mi-ar modela viitorul, doar că lucrurile nu se intâmplă aşa. Şi dacă mă uit în fiecare secundă la Elon Musk, nu înseamnă că devin multimiliardar. Sau dacă mă uit la clipuri cu sportivi, nu devin sportiv de performanţă. Deşi ar fi destul de mişto... deoarece m-aş uita numai la clipuri cu rinoceri!

8. Care "Dacă..." îţi bântuie viaţa?

Răspuns simplu: nici măcar unul. 

Mă tentează să mă gândesc la fantomele iubirilor trecute...însă nu cred că dacă aş fi făcut  ceva diferit, lucrurile ar fi stat altfel. Şi nu-mi pot aroga puterea de a menţine o relaţie de unul singur, pentru că lucrurile nu depind doar de mine. În plus, o casă se dărâmă pentru că are fundaţia proastă, nu pentru că e un cui bătut mai strâmb. Iar cu temelia nasoală, trebuie să fii idiot să îi dai înainte cu lucrarea.

9. Pentru ce aştepţi permisiunea să te apuci?

Pentru nimic. Fac ce pot, când pot, când e nevoie, când vreau. În limitele bunului simţ, desigur. 

Sau... întrebarea e pusă în context modern, când trebuie să ceri permisiune pentru orice? 

Cum am văzut într-un film de comedie-dramă, răspânditor de ideologie actuală - când un el (bărbat răpitor) şi o ea (domniţă dulce şi suavă ca o garofiţă) se înţeleg să mimeze o relaţie de văzul lumii, până se îndrăgostesc lulea unul de celălalt. Apoi se adună într-o cameră de hotel, să se iubească. Şi se încing, ajung în pat (aproape dezbrăcaţi), iar el întreabă: "Îmi permiţi să te sărut"?

Se mai ţocăie niţel şi el iar întreabă: "Îmi permiţi să continui cu desţolitul"? Şi după alte pupăciuni, iar întreabă: "Îmi permiţi să te cunosc mai bine"? 

PUII MEI!!! PĂI LA CE NE-AM ADUNAT AICI? 

Mai lipsea să se uite ăla în ochii ei 5 secunde legate, fără să clipească - pentru a putea fi acuzat de hărţuire! Deşi... dacă îi cerea permisiunea... se mai punea ca păcat? 

Habar n-am!

Să bem pentru asta!

Iar acum, hai la dans...că pierdem vremea! 

DU HAST!!! Ăăăăă... Pardon, mă scuzaţi! Bück dich! Şi-un pic de Sonne, că videoclipul este cu Albă ca Zăpada - când se droghează cu praf de aur şi moare de supradoză.

Poate o preferaţi, totuşi, pe aia cu "(Îmi permiţi) să te strâng de gât"? "Strânge-mă de gât, st-st-st-strânge"!

Sau...hai să terminăm cu prostiile şi să ne educăm frumos:

[Metallica - Nothing Else Matters]

D-l Goe şi arta urbană

Să tot fie vreo două săptămâni de când oraşul Ploieşti a fost zguduit de noul scandal al domnului Goe, care a fost zugrăvit în culorile curcubeului...şi în tot acest timp, m-am întrebat dacă mai merită să discut şi eu despre subiectul cu pricina.

Nu de alta...dar a fost descusut şi de-a lungul şi de-a latul şi-n dungă! În plus, am mai scris despre statueta domnului Goe din gara Ploieşti Sud, la vremea când a fost amplasată (adică prin 2023, parcă). Iar acum, după trei ani, părerea nu mi s-a modificat: în continuare, consider că este o monstruozitate, o operă de artă de cel mai prost gust posibil şi un kitsch atât de oribil încât mă furnică pielea numai când îl văd. Locul ei nu ar fi nici măcar la bâlci, d-apoi ca monument reprezentativ pentru un oraş întreg.

În primul rând, nu înţeleg de ce ai înghesui o statuetă prea mare sub o arcadă prea mică. 

Dacă era coloană în stil greco roman, mergea. Dar nu e...şi efectul vizual este hilar! 

 

Asta până când a apărut altă poznă: în cadrul nu ştiu cărui festival de artă urbană, "artisticii" au decis să-l curcubeieze total pe d-l Goe şi a ieşit subiect de scandal la nivel naţional. Vorba aceea: "Feel the rainbow, taste the rainbow. Skittles"!

....ceea ce ar fi fost ok, dacă statueta era mâncabilă. Dar nu este. 

Însă curcubeul este simbolul mişcării LGBT care, în ultima vreme ne bagă pe gât diverse segmente de ideologie prin tot felul de filme, animaţii sau orice se poate.

Şi uite aşa, s-a făcut zarvă în popor şi toată lumea a dat năvală la gară, ca să vadă odioşenia. Unora le-a plăcut. Altora...nu. Şi cu toţii şi-au scris punctul de vedere, pe toate platformele de socializare la care au avut acces.

În timp, însă, discuţia a degenerat şi unii ploieşteni, prin diverse voci şi comentarii pline de răutăcizme, au ţinut să sublinieze cât de urât este oraşul lor. 

Nu ştiu ce să zic.

În opinia mea, un oraş este frumos sau urât în funcţie de mai multe aspecte: amplasare geografică, eleganţă arhitecturală, prezenţa spaţiilor verzi...într-un cuvânt, un oraş cu o anumită armonie vizuală, care îţi dă un sentiment de linişte.

Ploieştiul, însă, nu bifează nici măcar un singur punct din această listă. Deci, da: este un oraş urât. Mizerabil şi trist. 

Aia e.

Unii spun că emană comunism prin toţi porii clădirilor gri şi mohorâte. Aşa că autorităţile locale s-au gândit să îl coloreze şi au contractat pe nişte unii, care au scris pe clădiri diverse citate. Sau au vopsit, în fel de fel de culori, tramvaiele pre-decembriste. Sau l-au creat pe domnul Goe şi au colorat pasajele din gară cu desene minimaliste, demne de-o  creşă sau o grădiniţă, cel mult.

Iar  acum, după tot acest heirupism artistic, Ploieştiul s-a transformat total şi a devenit un ghetou. Mizerabil şi trist. 

Aia e.

Poate-s eu de vină...pentru că "arta urbană" - aia cu spray şi pete abstracte de culoare, nu mi se pare artă, ci doar haos fără rafinament, proporţie, simetrie sau echilibru. Şi nu îmi place. O fi vreo culme pentru alţii...dar în mintea mea, "arta urbană" este asociată cu sărăcia şi puţinătatea spirituală. Cu ghetoul, mahalaua sau favelele din Brazilia. 

Iar Ploieştiul pare că este o mahala. 

Desigur...porţiunea centrală (adică două parcuri şi câteva sute de metri de şosea şi clădiri) arată bine, să zicem. Este oarecum curată, iar de sărbători, când este împodobită cu luminiţe şi se face noapte, arată chiar frumuşel. 

În rest...tone de gunoaie, kilometri întregi de trotuare strâmte şi sparte, şosele pline de găuri, clădiri în paragină, vegetaţie crescută aiurea, rugină, bălării, gări care se deschiolează şi din nou, multă mizerie. Şi aer împuţit, de la diversele rafinării din zonă.

DAR cu tramvaie colorate ca la circotecă, un domn Goe în curcubeu şi clădiri cu litere pe dânsele. 

O frumuseţe, ce vă zisei? Aproape că inima mi-ar sălta din piept de bucurie, dacă nu aş tine-o strâns între coaste, ca să nu mai umble de teleleică.

Nu-i vorbă, că d-l Goe a fost multicolorat, încă de la începuturi - doar că uşor mai subtil. Am râs şi atunci, de m-am prăpădit! Noroc că are eticheta lângă ea, să ştie omu' la ce se uită...că altfel, o mie de ani dacă mă lăsai să ghicesc, nu nimeream personajul!

Apoi, când am văzut noua variantă de domn Goe, m-a apucat iar râsul. Am crezut că nişte oameni răi şi-au bătut joc de el şi l-au vandalizat pe toate părţile. Speram să vină autorităţile şi să-l ducă la spălat, pe termen nedefinit...ca să elibereze zona de prezenţa lui. 

Da' ţi-ai găsit! Colorăciunea a fost alegerea artistei - o duduie pe nume OUG sau ceva. Staţi să caut... ăăă.. Mă scuzaţi; cică OCU se prezintă artista. No, în fine!

Important e că duduia OCU zice că nu a LGBT-zat un simbol al oraşului. "Nu am vrut să provoc un război cultural. Am vrut să fac artă - a declarat artista pentru Observatorul Prahovean. Ea a precizat că lucrarea este inspirată de curcubeul care apare după ploaie și că susține diversitatea și incluziunea".

Corect.

Curcubeul apare după ploaie şi denumirea Ploieştiului vine de la un haiduc zis Moş Ploae. Aşadar: ploaie colo, ploaie dincolo...ploaie ori ploaie nu înseamnă ploaie la pătrat, ci CURCUBEU.

Iar la bază, curcubeul este de bine, adică reprezintă semnul legământului dintre Dumnezeu şi om, că pâmântul nu va mai fi pierdut prin apă.

Problema este că elgibiteii au preluat acest simbol şi l-au pervertit...întocmai cum au făcut naziştii cu svastica. La origine, svastica este un simbol al norocului, al binelui şi al soarelui, utilizat de diverse religii, de peste zece mii de ani. Prin urmare, dacă mă apuc să desenez svastici pe primării şi diverse monumente, oare mă amendează poliţia? 

Nu ar avea de ce; svastica e de bine. Dar dacă unii vor să îl asocieze cu altceva... e problema mea? Eu fac artă şi atât - ca să ne atragem beneficitate de la zei şi Univers.

Nu-i bine? 

Înclin să cred că nu.

Şi cu siguranţă, într-o lume în care majoritatea lucrurilor s-au denaturat şi şi-au modificat înţelesul, este cel puţin o nechibzuială să vorbeşti cu dublu sens, în special când scopul se vede din avion.

Deci, da. Curcubeul de pe domnul Goe e fix reclamă LGBT. De ce asta? Pentru că aşa sunt vremurile şi pentru că în noile ideologii se pompează bani cu nemiluita, ca să ne obişnuim cu ele  - până vor deveni obligatorii.

Totuşi...mi-e şi groază să mă gândesc ce-ar picta domniţa OUG, dacă ar trebui să creeze simbolul oraşului Băicoi. Ceva aruncat într-un săcotei, presupun. Dar, oare...Ar pune unul...sau poate doi?

Habar n-am. Nu ştiu ce-ar putea artisticăra, însă pot să pariez că tot la un colorit de curcubeu s-ar ajunge, ca să emane bucurie şi incluziune după ploaie.  

Ceea ce...să fie la ea, că nu mă deranjează. 

Vestea bună e că d-l Goe îşi va schimba hainele în fiecare an, deci urâciunea nu trebuie suportată prea mult. Iar când va veni timpul noii schimbări de look, sper ca Goe să poarte fustă mini şi pantofi cu toc. Să fumeze un cui, se identifice cu pronumele el/ea/ei şi să sară bucuria şi incluziunea din el ca mingea din colţul mesei.  

Să bem pentru asta!

Şi-un cântec vesel să cântăm, ca să vedem viaţa în roz-bonbon şi-un mic curcubeu de bucurie!

[Mădălin - Ciao bella, shubi du]

 

Elefantul din creier - concluzii (final)

Eu am crescut cu ideea că viaţa este grea şi ca să reuşesc să fac ceva cu ea, trebuie să îndur condiţiile neprielnice şi să nu le las să mă doboare. Iar atunci când cad, trebuie să mă ridic şi să merg înainte. Până când? Până văd luminiţa de la capătul tunelului sau dau colţul. 

"Suck it, until you make it", cum ar spune fraţii de arme englezi. Un fel de "Taci şi înghite, până izbândeşti".

Noroc că de atunci, societatea a mai evoluat... şi vrem să credem că trăim într-o lume plină de empatie şi energii binefăcătoare, emanate din belşug de Sfântul Univers. 

Vrem...dar ducem aceleaşi lupte - chiar dacă sunt mai subtile şi ascunse în spatele zâmbetelor sau a politeţurilor civilizate.

Concomitent cu această faţadă luminoasă, a mai apărut o ideologie nouă, care spune că suntem un dar pentru planetă (SÂC, GURULE SADHGURULE!), suntem minunaţi şi perfecţi, dar tot ceea ce trebuie să facem este să îndrăznim să cerem. Şi abia apoi vom primi, numaidecât, toate bunătăţurile care ne sunt hărăzite.

O tâmpenie, dacă e să mă întrebaţi pe mine... dar na! Poate e vina mea, că nu mai am puterea de a mă racorda la revărsarea energiilor de fericeală şi prefer să stau aşa, acru ca o lămâie în cana cu ceai.

Noroc că Universul ţine cu toată lumea şi nu mă lasă nici pe mine de izbelişte...aşa că, ocazional, mai pocneşte din deşte, ca să-mi trimită un apel de trezire - iar cel mai recent a venit sub forma unei notificări de la o aplicaţie de pe telefon: "Gata cu work from the şezlong! E timpul să back to school"!

MI-NU-NAT! Ador când mi se vorbeşte pe limba mea!

Atunci, haideţi să ne apucăm de treabă şi să revin la concluziile cărţii din titlu, fiindcă fenomenul îmbrobodirii mizeriei în polei cu paiete lucitoare se petrece în orice domeniu al vieţii, nu doar în îndrăgosteală.

...Cum ar fi medicina, de exemplu. 

Credeţi că nu mi-ar plăcea să existe un medicament care să îmi ia starea de rău "ca cu mâna"? Să fiu bolând, în vârful patului şi să iau X pastilă, care îmi dă aripi şi mă pune pe picioare imediat ce mi-a intrat în raza vizuală? 

Aţi văzut cum sunt reclamele: eşti mort-copt-rupt-în-gură de răcit. Întrebi un prieten ce să mai faci, că nimic nu are efect... şi din buzunar, el scoate mândru, noua minune a tehnologiei moderne - care, întâmplător, este exact ce-ţi trebuie! Aşa că înghiţi pilula cu supuşenie şi în clipa următoare eşti mai bun decât nou-nouţ!

Vreau şi eu d-astea, că Doamne feri! Cui îî place să sufere, aiurea-n tramvai? Sau mă rog...poate vor fi şi asemenea oameni. ("Choke me şi strânge-mă de gât")...DAR eu nu fac parte dintre ei.

Şi iau pastile, chiar dacă experienţa îmi spune că toate medicamentele astea nu vindecă, ci doar amână starea de rău. C-apoi... până nu îşi face boala damblaua, nu ai ce face.

În altă ordine de idei, printre cele mai mari profituri din lume se scot din industria farmaceutică. De ce o fi aşa, mai ales când avem farmacii din metru-n metru, prin majoritatea cartierelor? Nu e contra-intuitiv că dăm bani pe multe pastile şi tot suntem bolnavi?   

Ori suntem toţi nişte băligi moi şi plătim sume nenumărate ca să ne facem bine, pentru ca imediat să ne pălească altă boleşniţă. Ori... poate că pastilele nu vindecă nimic, ci doar acoperă boala, aşa cum alcoolul acoperă depresia?

Nu ştiu. Dar am învăţat că dacă vinzi peşte şi ai profit, nu eşti nebun să îţi înveţi clienţii să pescuiască.

Apropo de învăţat: cu câţiva ani în urmă, am descoperit nişte teorii care spuneau că şcoala ne educă să fim sclavii societăţii moderne. Aşa că a apărut moda "şcolii de acasă/home schooling", care se presupunea că eliberează geniile creatoare ale copiilor. O prosteală, vă daţi seama. 

E adevărat că şcoala ne uniformizează capacităţile şi ne educă să gândim în anumite tipare folositoare societăţii. Dar dacă vrem societate... cam asta trebuie să facem, ca să putem coexista: să avem un oarecare fond de valori comune, educaţie comună şi roluri prestabilite, pe care să le putem îndeplini.

Da, şcoala ne învaţă să fim sclavi moderni. Şi da, învăţăm pentru note - deoarece pe baza lor, primim premii, burse, cazări, apoi locuri de muncă. 

Altfel, nu interesează pe nimeni notele şi inteligenţa... ci doar obedienţa şi capacitatea de a ne achita de anumite  sarcini, într-un timp dat. 

Pe scurt, dincolo de "familia firmei, care trage în aceeaşi direcţie" şi alte polologhii fără sens, acestea sunt valorile unui angajat model: capacitatea de a nu isca probleme şi iscusinţa de a aduce profit angajatorilui. 

Tot "Elefantul din creier" demonstra că politica se bazează pe manipulare. Şi asta ştiam... de ce să mint?

Puteţi să nu mă credeţi. Însă manipularea s-a văzut, fără putinţă de tăgadă, la ultimile alegeri. Mai ştiţi cum se polarizase societatea şi erai în pericol să fii linşat, dacă îţi declarai opţiunea politică în cercul social greşit? 

Da, votul este un drept fundamental şi liber al fiecăruia dintre noi...dar vă mai amintiţi de reclamele (ironice) cu bătrâni care îşi doreau să meargă la vot, dar erau opriţi de nepoţii tineri şi salvatori, care le confiscau buletinele, pentru a nu vota cu "ăia răi"? Ce idioţenii! 

Iar acum, "ăia buni" şi "ăia răi" îşi mâna, pentru a guverna ţara. Ce minunat! 

Dar de ce se întâmplă asta? Pentru că, de fapt, alegerile nu contează iar politica este un cerc închis, ce are nevoie de susţinători, din când în când. 

Iar eu am hotărât să nu mai joc acest joc... şi nu am mai fost la votul de anul trecut. Mi s-a părut ciudat, iniţial...pentru că niciodată nu am lipsit de la vreun scrutin electoral. Am fost, am votat mereu, cu aceeaşi speranţă: să fie mai bine. Până am înţeles că, de fapt, nu există mai bine. Există interese, înţelegeri pe sub mână, perfidie şi mase de manevră. 

În plus, anul trecut nu aveam nici cu cine vota. 

Nicuşor Dan mi se pare că este un incapabil şi nu l-aş fi votat  nici măcar ca preşedinte de scară de bloc, deoarece nimic din activitatea lui nu m-a convins că ar fi vreun bun administrator. 

Bine...nici cu ălalaltu...cum îl chema? Flooriiiinnn Călinescu...  aaaa! Georgescu! Mi-l amintesc fiindcă rimează cu Florin Călinescu :))  No, nici pe el nu l-aş fi votat în viaţa lui, chiar de-ar fi candidat zilnic... pentru că deşi nu îl ştiam, nici nu-mi inspira încredere. Ce mi-e Sadhguru, ce mi-e Georgescu?

Aşa că m-a durut în cot, că oricum ieşea cine trebuia să iasă. D-aia s-au şi reluat alegerile, ca să fie cum trebuie.

Şi este. Am înfrânt bau-baul şi de data asta, iar lucrurile merg spre foarte bine. Uitaţi-vă în jur! WeekeND frumos. Nu va fi uşor, va fi Nicuşor. Tâmpenii din astea, care umflă velele corabiei spre progres.

Ciudat e că tot mai mulţi dintre cei care dansau pe mese că s-a votat ce trebuia, acum îşi blesteamă prostia...ceea ce mă face să cred că indiferent cine ar fi ieşit, în mare, era fix la fel cum este deja. Adică bine. Şi chiar de nu ar fi fost bine, tot făceam să fie bine. Ura!

Principiul "când eşti la Roma, faci ca romanii" guvernează şi religia, un aspect care ar trebui să ţină de fibra sufletească a fiecăruia dintre noi. Însă... 

Mai demult, era o şpârlă să fii creştin şi să crezi în Dumnezeu. Doar că acele vremuri au trecut şi creştinii au devenit, în viyiunea majorităţii, simpli habotnici - pentru că marea şpârlă este să crezi în în Univers, Ştiinţă sau Extratereştri combinaţi cu chakre şi alte hinduisme. Sau să crezi în Nimic şi să te declari ateu, râzând fără reţinere de cei care cred în Cineva. Mai contează? Fiecare este habotnic, în propria credinţă care...ce să vezi? Depinde de conjunctură, în cele din urmă. De locul naşterii şi de mediul în care te învârţi.

Dacă la job eşti înconjurat de spiritualişti şi traumatizaţi la copilul interior, nu vei fi fraier să fii creştin - că nu mai pupi colectiv nici cu slujbe! Deci, te integrezi... la fel cum înveţi să fumezi, dacă toţi colegii tăi vor fuma. Sau bei, dacă toţi cei din cercul tău de socializare vor bea.  Sau donezi bani pentru salvarea moluştelor cu cap de zebră, dacă asta este moda de moment şi aşa se face.

Dincolo de învăţături, religia a devenit doar o altă metodă de integrare în grup şi/sau de control al grupurilor. Că-i organizată sau dezorganizată...nici nu mai contează!

Important e că fiecare om e credincios şi fiecare om are propriul dumnezeu, în care se încrede pentru un mic ajutor în situaţiile esenţiale. 

Pe scurt, viaţa ni se rezumă la câteva caracteristici de bază: integrare, conservare, putere şi reproducere - iar toate aceste nevoi sunt îndeplinite în interiorul unui grup. Vorba cântecului: "unde-i unul, nu-i putere; unde-s doi, puterea creşte şi duşmanul nu sporeşte". 

Grupul şi societatea sunt ingredientele care trebuiau să ne facă puternici. Amuzant este că tot ele  ne şi dezumanizează - pentru că dacă vrei avantaje, trebuie să fii în rândul lumii, indiferent cum ar fi el: spargi tomberoane şi rupi bănci, dacă vrei să fii suporter fotbalagist. Sau te calci în picioare să primeşti o merdenea împărţita de Loredana-n fundul gol, dacă vrei să fii tânăr frumos şi liber. Sau...  vezi ce ţi se pare avantajos şi aplici reţeta cuvenită, pentru a te integra..

Totul este doar un cerc vicios, de care nu poţi scăpa decât printr-un singur lucru, sintetizat într-un titlu de carte care transcede timpul: "Banii stăpâneşte jocul". 

Abia atunci când ai resurse cât mai nelimitate, eşti cu adevărat liber şi nu te mai interesează integrarea, pentru că alţii vor să se integreze în cercul tău de apropiaţi.  Nu te mai interesează conservarea, pentru că tu dictezi mersul lucrurilor... iar asta înseamnă putere. Şi nu mai pui nici preţ pe iubire, pentru că totul se reduce la un simplu casting: dai anunţ şi alegi să iubeşti (veşnic) pe cine vrei, până apar opţiuni mai tentante - când, din nou, ai puterea de a alege să iubeşti şi mai veşnic, tot pe cine vrei.

Dramatic este, însă, un un singur lucru: când nu ne mai ascundem după deget şi renunţăm la auto-dezvoltări, integrarea sinelui divin si altele asemenea, realizăm că valoarea noastră "de piaţă" este dată de importanţa pe care o avem în cadrul societăţii. Prin urmare, deşi fiecare dintre noi suntem nişte fiinţe magice care fluturăcesc prin viaţă într-o continuă beatitudine de suferinţă  martirizantă şi sensibiloşenie neînţeleasă, pentru cei din jur contează doar ceea ce deţinem, ce lucrăm şi cât de bine văzuţi suntem în cercurile cât mai sus-puse.

De aici izvorăsc banii. Iar apoi, restul avantajelor...pe care nu trebuie să le recunoaştem, pentru că scoatem la lumină elefantul din creier şi nu este frumos. 

Aceasta este concluzia cărţii "Elefantul din creier" şi aceasta este şi concluzia mea, după ce am analizat viaţa prin prisma cărţii. Pare, cumva, lipsit de suflet şi am senzaţia/sper că putem mai mult...însă, la general, cam aşa stă situaţia.

Totuşi, în particular, nu ne împiedică nimeni să (ne) demonstrăm că suntem mai mult decât o sumă de instincte, nevoi şi interese.

Să bem pentru asta şi să cântăm!

[Cargo - Nu mai am ţigări]

Bătălia merdenelei

Dragii mei... se pare că Dumnezeu nu vrea să termin articolul despre concluziile "Elefantului din creier", văzute prin prisma timpului. Serios de vă mint!

Altfel, ce concluzie să trag? Cum scriam eu cu drag şi spor pentru al ţării...dar ce zic eu "ţară"? PENTRU AL UMANITĂŢII VIITOR! - şi eram gata gata să postez, ne loveşte pocinogul cu merdeneaua peste ochi! ZDRANG!!!! 

Nu ştiam care-i treaba.

Initial, pe vreo vineri, sâmbătă?...scrie un prieten pe Facebook: "Între merdeneaua cu unt şi merdeneaua cu margarină, eu aleg merdeneaua cu Lidl Plus". Am zâmbit şi am trecut mai departe, că na! Ce puteam să fac? Ce-i drept, parcă mă întrebam într-un colţ de minte ce relevanţă are această mărturisire cu orice altceva - dar m-am obişnuit cu persoane care îşi pun pe internet frânturi de gânduri (care presupun că au treaba cu o problemă socială de moment); însă, deoarece nu cunosc contextul, nu iau în seamă şi merg mai departe.

Apoi, pe măsură ce treceau orele, tot mai multe persoane de pe Facebook vorbeau despre merdenele şi mulţi se mai pozau printre ele. Cu ele în braţe. Cu ele în poală sau în gură. Ba s-a dus şi Nicuşor pe acolo, să savureze duda. Şi-apoi alţii şi alţii...

 "E clar", îmi zic. "S-a ţăcănit lupul"! Opriţi planeta, vreau să cobor între staţii!!!!! Help, help, call 911! 

Mai pe după amiază, se face lumină şi în satul meu, după ce am văzut o ştire care zicea că e omor pe merdenele în Piaţa Amzei, din Bucureşti. Cică un patron şi-a făcut merdenea-shop şi ca să-i facă reclamă, a râs de vechiul merdea-shop a lui nea' Caisă, că ăla face merdenele cu margarină. Dar patronul tânăr, frumos şi liber, face merdenele cu unt, care e creme de la creme printre bogaţi şi neam de împăraţi. Aşadar, sărakii mănâncă margarină, şmecherii mănâncă unt. Tu ce alegi? Să fii sărak sau şmecher cu doi de şm?

Băi, frate! Şi imediat s-a umflat tărâţa-n cumpărătorii jigniţi, care au luat cu asalt merdeneaua de săraki! Cică le aminteşte de gustul copilăriei şi dau cu #boicot pe influensărul tânăr frumos şi liber, pentru că i-a făcut sărăcii. Şi s-au bulucit toţi, cu mic, cu mare, să ia merdeneaua cu margarină...pentru că #nu stau acasă, #stau la coadă în căldură, #aşteptăm 2 ore, #merdeneaua copilăriei. 

Era una la coadă, săraca... am râs, să mor! Îşi făcuse pancardă cu "Je suis merdenea" :)) În capul ei, cred că salva democraţia şi lupta cu mogulii, sistemul ticăloşit sau inamicii statului de drept! D-astea serioase, care te umplu de avânt luptăcios, nu jucărie!

Deci...serios! Mi-a stat mintea-n loc! Cum eşti tu femeie gospodină şi la casa ta, deodată citeşti pe facebook că un neica nimeni râde de ăia care preferă cornul cu margarină. Şi imediat se declică creierul şi te ia din călcâie valul de mânie proletară! Laşi tot, cauţi o coadă de mătură, o cariocă şi şi-un carton, îţi faci panou declarativ şi fugi la luptă! Nervi în trafic, aglomeraţie, caniculă... "prin foc, prin şpăngi, prin glonţi, prin fum, prin mii de baionete"! 

LA MERDENELEEEEEE!!!!!!!!! URAAAAAAAAAAAAAAAAA!!!!!!!

Las deoparte faptul că "Je suis Charlie" a fost o campanie de  SUSŢINERE A LIBERTĂŢII DE EXPRESIE, pornită de la un caz tragic - iar duduia Merdenea a dus în derizoriu întâmplările de atunci... da' am ajuns la concluzia că e tare multă lume care se plictiseşte şi n-are ce face acasă! Pe cuvânt de cercetaş!

Altfel, de ce te-ai călca în picioare, pentru o merdenea? Nu se sfârşea planeta, nu se închidea merdeneaua-sphop, nu murea nimeni...şi peste o zi şi peste o lună, totul era fix la fel! Prin urmare, de ce ai face asta? În afară de principiul rândului lumii, mie nu îmi vine alt răspuns.

No, acum... operaţiunea de salvare a merdenelei cu margarină a fost pe sâmbătă, cred. Azi e luni...deci aş putea să întreb: am salvat merdeneaua de la extincţie? E totul în regulă?

Că ar fi păcat să se fi bulucit lumea degeaba... şi poate m-oi duce şi eu, vreodată, să o încerc - deşi, i-aş transmite lu' nea' Ilie să nu-şi pună baza-n mine şi să mă aştepte cu respiraţia ţinută.  :)) :))

Dar până una, alta...influensărul patron a jignit poporul? Că nu am văzut clipul şi am auzit că a fost şters. Ia să caut...

Mda. Am găsit un articol mai de Doamne ajută, cu citate din clipul acela. Dar nu mi se pare vreun capăt de lume, care să pornească revoluţii şi schimbări transcedentale ale vieţii. Pur şi simplu, zice unu' ceva. Şi atâta tot.

Mă doare-n cot.

Oricum nu mănânc margarină, că mi s-a aplecat de la ea când eram student şi am fost nevoit să ţin o cură decâteva sîptămâni, doar cu margarină şi pâine. La fel cu nu mă ating nici de roşii, chiar dacă viaţa mi-ar depinde de ele. Nu-mi plac şi aia e. 

Dar să mă supăr pentru asta? Niciodată! Să mă simt ofensat când unu' pe care nu l-am văzut în viaţa mea, spune într-un clip că dacă nu te închini la roşii eşti o specie separată şi nu ai habar ce este bun? Să zică până i se mută gura la ceafă! Cu ce mă afectează pe mine? Am timp de tâmpeniile lui?

În plus, margarina e un produs sintetic şi contravine oricărui principiu de trai sănătos (deci mult ban şi HUUUUOOOOO!), ceea ce nu o face ideală pentru o dietă verde. Not ok să o mâncăm.

Dar când vine un închipuit şi zice că preferăm margarina pentru că nu ştim ce gust are untul (adică, în subsidiar, "ce ştie ţăranul, ce este şofranul"?), dintr-odată ne ia pasiunea de nas şi suntem fanii margarinei!

Şi mă întreb: de când trebuie îmi modelez gusturile după ce spun alţii? De ce trebuie să fac ce se face, să îmi placă ce se place, să aplaud ce se aplaudă? 

Mai ales când sunt cetăţean european şi am drepturi! :)) :)) :)) 

Să bem pentru asta şi-un cântec vesel să cântăm: un cântec preferat de o nepoată de-a mea, care face ravagii printre tânăra generaţie. 

După ce mi-a cerut să îl ascult, a încercat să mă înveţe şi pe mine să dansez ca-n videoclip - dar după ce mi-am înnodat mâinile de vreo câteva ori, am renunţat. 

În fine.,

Fără alte adăugiri  şi vorbe fără rost, hai la dans!!! 

Ridicaţi mânuţele ssssuuuuusssss!!!!! Şi tu, Gabriela! "Hands up, Gabriela"!!!

[Katseye - Gabriela]

P.S.: aştept următoarele ieşiri în stradă, pentru apărarea cucuruzului fiert, barabulelor prăjite şi a fuduliilor de porc!

Parcă şi văd revoluţionarii, cu pancardele în mâini: "JE SUIS CUCURUZ"! "JE SUIS BARABULE"! "JE SUIS FUDULII"! :)) :)) :))

Guru Sadhguru şi salvarea planetei

Io-s cu capu-n nori zilele astea, fiindcă urmăresc un serial şi vreau să îl termin mai repede, ca să mă mai ocup şi de câte-o trebuşoară. Fac binjing din zori şi până-n seară, cum s-ar spune.

Aşadar, cum era de aşteptat, nu am auzit de marele discurs al gurului de la Untold. Oricum nu dau doi bani ruginiţi pe Untold, deci slabe şanse să îl fi auzit în direct - însă m-a luat ştirea de urechi, atunci când toată lumea a început să discute despre ce a glăsuit acest om înalt spiritual, pe main stage-ul untoldic. Şi a glăsuit cuvinte de mare strălucire poetică, numai bune de pus la inimă şi la statusuri de profile virtuale, ca să sară luminarea minţii din ele, ca mingea din colţul mesei!

Pe scurt, gurul a zis că omenirea e ca o boală pentru planetă - deci lua-ne-ar Gaia, cu alte cuvinte. Şi toată lumea a stat cu gurile căscate, să absoarbă prefacerea spirituală direct de la sursă. 

Ceea ce e ok. Bravo lor!

Nu mă mai întreb ce caută un guru hindus la un festival de zbanga-zdranga, la fel cum nu mă mai întreb nici de ce nu se duce vreun episcop de la noi să glăsuiască la festivalul de "hai mera dil", când cântă Salman Khan.

Spun doar atât: dacă nea' guru Sadhguru are dreptate şi omenirea chiar e o ciumă pentru planetă, cum rezolvăm asta? Extincţia totală pare cea mai bună soluţie...

Situaţie în care: Putine, dormi în papuci? Nu vezi ce zice guru, că trebuie să sfârşim? Bagă şi tu o scamatorie mică, să vindecăm planeta! 

Păi dă-o-n mă-sa de treabă, stăm să ne miorlăim ca nişte ţânci? Hai cu egalarea! Personifică-te-n mânia zeilor şi bagă mingea-n aţe, nu ne lăsa ca să chinuim săraca Mama Natură!

Na, oricum... treaba e că ideea omului "ca boală planetară" a inflamat multe spirite şi ce mi-am zis? Hai să văd şi eu ce-a propovăduit guru Sadhguru, ca să nu preiau informaţii la a treia mână, când originalul e la un click distanţă! 

Deci, fără alte adăugiri, să-i dăm drumul celui care "care mi-a schimbat viaţa",. Nu mie, Doamne fereşte! Eu sunt îmbătrânit în rele şi nu mai învaţă calul bătrân să tragă în buiestru! Mi-am mâncat traiul, mi-am trăit mălaiul şi mi-a trecut gândul salvării sau al vizualizării luminiţei de la capătul tunelului.

Da' Loredanei Groza cică i-a schimbat existenţa. Frumos, ce să zic? E mai tânără, mai oacheşă, mai deschisă la progresism... se prea poate să plece urechea la toate cuvinte pline de sevă filosofică!

Gata, că bat pasul pe loc!

Mai bine să-l auzim pe guru Sadhguru, că de la el izvorăşte lumina! Şi de la Bucureşti, că acolo e Traian Băsescu - dacă vă mai amintiţi momentul.  :)) :))

... Şi-ncepe! Hai că-ncepe!

"Mmmmmmmmm....aaaaaaa....aaaaaa"...închinăciuni, plecăciuni..."mmmmm...tana-tanaaaaaaa"....

Şi-ncepe:

"Hello everyone!

În acest peisaj nelimitat şi continuu al timpului, tu şi eu ca oameni ocupăm puţin timp. (Hai, lasă!)

Vieţile noastre sunt o mică parte de timp, în care am divizat umanitatea în numele rasei, religiei, naţionalităţii, etniei şi a altor asemenea lucruri. În câte feluri am divizat umanitatea? (Păi pe mine mă întrebi? Eu sunt gurul de serviciu?)

Aşadar, suntem aici, la acest festival de muzică, unde muzica unifică umanitatea şi dărâmă barierele pe care le-am creat. [...]

Deci, a fi aici, la acest festival,  nu înseamnă doar divertisment. (Aham!)

Înseamnă ca voi să duceţi mai departe această idee că sunteţi aici ca o singură umanitate, ca o singură posibilitate între posibilitate şi realitate. [...]

Putem noi, ca oameni".... "venim din acelaşi pământ"...abureli, abureli..."suntem o viaţă"..."e timpul ca această generaţie de oameni"... hai, frate, că murim aici! Zi-ne cu planeta!

Să-mi trag pălmi!

Vă fac un rezumat, că gurul preamărit vorbeşte de multe minute şi nu a spus decât  nişte lozinci. Aşa că o luăm pe scurtătură: 

"Şi-am venit la Untold nu ca tineri doritori de distracţie, ci ca umanitate şi o posibilitate între posibilitate şi realitate, dacă avem curajul să mergem spre ea.

Planeta noastră e cea mai mişto din univers, omul este cel mai tare din Univers, este fruncea grămezii de fiinţe şi un fel de arian peste orice există. Suntem top of the world, ce mai la deal, la vale!

[...] Suferinţa este fabricată în minte, aceeaşi minte care ar fi trebuit să fie un miracol, dar care a devenit o sursă de suferinţă pentru tot mai mulţi oameni! Este timpul să ne transformăm mintea în miracol, folosind o aplicaţie pe care ne-o oferă Festivalul de Muzică Untold. Folosiţi-o, deoarece trebuie să creem o umanitate sensibilă, conştientă şi veselă pentru noi şi pentru cei ce vor veni.  

În prezent, oamenii nu mai sunt o soluţie, ci au devenit sursa tuturor problemelor de pe planetă! (Lua-ne-ar Gaia!). Fără oameni, planetă este fantastică.

Mintea ta, drama ta psihologică, ar trebui să funcţioneze aşa cum tu îţi doreşti, pentru că TU eşti arhitectul propriei drame. (Dacă îl descopeream pe guru Sadhguru mai devreme, ca să îmi spună că suferinţa e doar în capul meu, mai eram bou să sufăr?! Mă îmbătam şi scăpam de mintea conştientă şi de suferinţă. Muahahahaha!)

Este timpul să preiei conducerea. În caz contrar, nu mai poţi fi numit om. ("Măi animalule" - citat din Iliescu). 

"Omul este o fiinţă"..."Nu putem numi fiinţe alte creaturi...nu există tigru-fiinţă, leu-fiinţă sau lăcustă-fiinţă. Există numai omul-fiinţă, pentru că ştim să fim. (Nu se vede, dar să zicem...) 

...Abureli, vrăjeli..."Fii cea mai bună versiune a ta"...bălării, bălării... "Faceţi ca acest festival să fie temelia de la care porneşte ruperea barierelor, pentru a ajunge la starea în care puteţi să vă stabiliţi singuri experienţa de viaţă."

Vă rog să descărcaţi aplicaţia "Miracolul Minţii" şi investiţi în ea doar 7 minute. Avem dovezi ştiinţifice substanţiale, care ne arată că îţi poţi schimba funcţiile creierului în doar 7 minute, ca să lucreze pentru voi, nu împotriva voastră.  

Mulţumesc. Aplauze!! (Şi daţi-mi banii voştri, ca să trăiască şi gura mea... că nu măcăne degeaba).

THE POWER IS YOURS!

Salvăm planeta! Uraaaa!!! Foarte frumos!

Dar întrebarea este: din mulţimea aia de oameni, câţi au plecat transfiguraţi spre casă? Şi mai ales, câţi din ei îşi vor face patul a doua zi dimineaţă? Parcă aşa zicea un alt influensăr sub forma unui amiral american, în alt discurs autodezvoltator: mişto şi felicitări că te bagi la salvatul planetei - dar ai fost în stare să îţi faci patul? Eşti în stare să îţi speli cana de cafea şi farfuria de ciorbă? Eşti în stare să nu-ţi arunci mucul de ţigară pe unde te taie capul? 

Altfel, cum vrei să muţi marea, când nu eşti în stare să muţi o picătură de apă dintr-o cană în alta?

Apoi, mai e ceva: salvarea planetei este o minciună, pentru că niciodată planeta asta nu a avut nevoie de noi. A fost p-aci cu mult înainte să apărem noi şi va mai fi mult după ce rasa umană va dispărea. 

Şi, culmea, nici măcar nu o distrugem noi... indiferent ce am face. Găurim stratul de ozon, topim calotele glaciare, umplem mările de petrol, otrăvim aerul, iradiem pământul...nu are importanţă! Planeta nu moare; dar murim noi, de proşti ce suntem. 

Prin urmare, salvarea planetei înseamnă, de fapt, salvarea noastră - deoarece nu avem altă planetă pe care să ne ducem. Că dacă aveam, ne mutam ca ţiganii cu cortul...şi săream ca puricii, din planetă în planetă, fără să o mai ardem spiritualişti. 

Problema reală e că oamenii sunt atât de idioţi, încât îşi taie singuri craca de sub picioare... apoi schelălăie că trebuie să salveze copacul şi vai, moare copacul. Dar el nu are nimic, noi murim - că picăm în cap!

Copacul îşi va reveni. Planeta îşi va reveni, la fel cum a făcut-o de multe ori şi în trecut...când au fost vreo cinci extincţii aproape totale ale vieţii şi asta înainte să ne apărem p-aici.

Deci să spui că tu, un om de 80 kg, distrugi ditamai planeta de 6 sextilioane de tone (trăiască inteligenţa artificială, că de la ea am această informaţie), este ca şi cum un ou de bibilică spune că va provoca extincţia umanităţii! :)) :))

Cam aceasta este diferenţa de masă.

Prin urmare, ecologia e bună. Dar nu pentru planetă, ci pentru noi, că murim! Nu facem faţă nici incendiilor, nici radiaţiilor, nici alunecărilor de teren, nici schimbării polilor magnetici şi nici măcar unei furtuni mai serioase. Dacă bate vântul mai tare, ne-am dus pe plută!

Noi părem puternici, dar suntem mai plăpânzi decât puii nou născuţi de pisică. Murim repede şi din orice...iar datele arata că da, otrăvim planeta şi ne accelerăm propria distrugere. Aia e. La mai mare!

În principiu, industrializarea este cel mai mare pericol. Vrem salvarea planetei? Perfect! Dar câţi dintre noi acceptă să trăiască aşa cum se trăia acum o mie de ani? Îţi faci o casă, pentru a te feri de intemperii. Mănânci ce cultivi, creşti animale şi trece viaţa. O viaţă bio, în sânul naturii. Fără sateliţi, fără internet, curent electric, apă la robinet şi orice fel de răsfăţ.

Facem asta? 

Desigur că nu...pentru că vrem confort. Însă, de fapt şi de drept, confortul nostru distruge planeta!

Şi nu ajută conştientizarea la asta...pentru că dincolo de vorbe, folosim automobile care poluează, beneficiem de orice produs industrial care poluează şi consumăm orice resursă avem la îndemână, atâta timp cât ne convine. Dar salvăm planeta, fiindcă oprim curentul de la instituţiile publice, câte o oră pe an. 

Ce minunaţi suntem!

Să bem pentru asta şi-un cântec vesel să cântăm... fiindcă puterea e a noastră! 

[Captain planet intro & outro]

 

Elefantul din creier - concluzii (partea întâi)

Vă mai amintiţi de cartea "Elefantul din creier", pe care am citit-o cam prin vara trecută? Promitea un subiect tentant: dezvăluirea adevăratelor motivaţii din spatele comportamentelor noastre şi subiectul nu m-a atras; însă, în urma unui pariu, am zis să văd şi eu despre ce este vorba. C-apoi, na! Mai ştii de unde sare iepurele şi mă înţelepţesc?

No şi-am citit, apoi am scris despre asta, la vremea respectivă. 

De atunci a trecut un an şi din când în când, încă mă mai surprind gândindu-mă la această carte.  Dar nu pentru că mi-a zguduit sistemul de credinţe şi m-a ajutat să înţeleg lumea îm care trăiesc - deoarece, aproape tot ce am "aflat"... ghici ce? Ştiam deja, într-o formă sau alta.

... ci pentru că, de la o vreme, mă tot întreb cu ce mă ajută tot ceea ce ştiu, ceea ce fac sau ceea ce plănuiesc. Şi mai ales, unde se încadrează elefantul din creierul meu. 

Apropo de asta, trebuie să fac o digresiune mică: ieri mi-a venit pe telefon o alertă de la nu ştiu ce site pe care s-a publicat un articol interesant, chipurile: "Adolescentul tău nu citeşte? 10 titluri care îl pot convinge să nu mai lase cartea din mână" - şi imediat m-am întrebat: "Dacă adolcentul meu nu citeşte, cum îl fac să citească cele 10 titluri şi să nu mai lase cartea din mână"?

Din câte am înţeles eu, adolescenţii, copiii, oamenii nu (mai) citesc deoarece au alte opţiuni mai ispititoare, pentru a-şi petrece timpul liber - nu pentru că nu există cărţi pe gustul fiecăruia. Deci, ca părinte, dacă ai adolescent pe care nu l-ai convins niciodată în viaţa lui să deschidă o carte şi transformi în obsesii bon-tonul lecturii, deci adolescentul tău trebuie să citească musai şi fără drept de apel... nu poţi face altceva decât să-i pui o carte în mână şi să-l încui într-o cameră complet goală, ca să citească din plictiseală (şi, eventual, să descopere mirobolanta lume din spatele cărţii). 

Altfel... Nasol şi mult noroc, ce să zic?

Dar, până la urmă, de ce este atât de bine-văzut cititul? De ce pretutindeni se fac cluburi de lectură şi se laudă persoanele care citesc? 

Simplu: citind, îţi dezvolţi vocabularul şi imaginaţia, pentru a putea da aripi visurilor şi a ţi le putea exprima prin cuvinte. Desigur că acumulezi informaţie pe care o vei uita, până la urmă. Însă, în esenţă, cărţile modifică subconştientul şi schimbă viziunea asupra lumii; ne educă răbdarea, aplecarea spre meditaţie, empatia şi capacitatea de a analiza o situaţie din mai multe puncte de vedere. În plus, am găsit un studiu care spunea că cititul stimulează creierul să ia contact cu situaţii şi întâmplări pe care nu le-ai putea trăi în mod normal, deci acumulezi o oarecare experienţă de viaţă.

În esenţă., cartea este bună la om... cu excepţia cazului în care cititul devine o activitate de performanţă şi parcurgi cărţile la normă, ca să bifezi un grafic sau să îşi creezi o imagine de intelectual profund şi uns cu toate alifiile. 

Cam aşa explica lucrurile "Elefantul din creier"... adică minciunile pe care ni le spunem pentru a îmbrăca motivaţii pur egoiste în nişte haine de înaltă demnitate morală. 

Culmea este că, deşi ne considerăm evoluaţi şi plin de civilizaţie, suntem mânaţi de aceleaşi instincte care îi animau şi pe strămoşii noştri de acum mii şi sute de mii de ani: dorinţa de a fi şefii la bogaţi şi la împăraţi. Sau, cel puţin, să părem că suntem. :))

Diferenţa este că în prezent, ne mascăm intenţiile mai meşteşugit. Şi atâta tot.

Deci, da: "Elefantul din creier" m-a ajutat să înţeleg faptul că nimic nu se va schimba şi totul va decurge ca şi până acum. Numai că... vreau să cred că suntem un milimetru mai evoluaţi decât oamenii din preistorie şi închid ochii la orice semne care îmi arată realitatea - pentru a putea să sper în ceva mai bun. O speranţă deşartă, dar na... Cu bune şi cu rele, asta este situaţia. 

Spre exemplu: toată viaţa mea, am fost preocupat de iubire. Mi se părea idealul vieţii şi cel mai frumos lucru creat vreodată; era un concept atât de pur şi de inefabil, încât nu putea veni decât de la Dumnezeu - deoarece, în nimicnicia noastră, cu capul şi sufletul din dotare, niciodată nu am fi putut inventa un sentiment atât de curat şi veşnic. 

Aşadar, permanent mi-am umplut capul cu fel de fel de înţelepciuni care descriau iubirea şi modurile în care putem trăi fie şi numai în umbra ei, pentru a ne simţi împliniţi.

Uite aşa, ţin minte că eram în liceu şi vorbind cu colegii despre moduri de a intra în vorbă cu o fată, fiecare venea cu replici culese de pe la colţ de bloc - iar eu, fiind şmecher şi citit, am zis că mi se pare frumos să te prezinţi şi să săruţi mâna domniţei. Da, ştiu... eram un mic idiot - că la 14-15 ani, nu pot spune că eram vreun matur!

No...pe scurt, că nu-i timp de prostii, am fost tipul de romantic incurabil, care a crezut orbeşte în iubirea care transformă imposibilul în posibil şi este unicul panaceu universal, unicul remediu pentru o viaţă fericită - până când am început să scot nasul în lume, ca să învăţ că lucrurile nu-s chiar aşa de simple.

 Adică, e bine cu iubiriceala şi cu alintături, moţonei, clipocei şi fluturaşi - pentru câteva luni. E bine şi cu iertare, cu acceptare, concesii, lipsă de orgoliu, îmbrăţişări şi ne-pusul de suflet... mai ales când le oferi. Dar la final de zi, vine ora cinei şi cerinţele încep să sune extrem de practic. Atunci intervine viaţa: dacă nu ai mâncare la poftă, nu prea mai contează nimic. 

Şi-un pic de "nu prea" azi, un pic de " nu prea" mâine, poimâine, răspoimâine, până se sparge bula de fericire, iar rata divorţului a ajuns atât de ridicată, încât ai nevoie de-o rachetă, pentru a o mai atinge.

De ce aşa ceva? Nu prea înţeleg... deşi am observat că relaţiile se întocmesc pe capacitatea celor doi puiuţi iubiţi de a-şi satisface reciproc dorinţele şi capriciile. Când listele nu se mai bifează, iepuraşii şi îngeraşii se transformă în vaci, porci, scroafe, boi, răposaţi şi răposate. Dumnezeu să nu-i ierte, în vecii vecilor, amin.

Frumos, nu-i aşa? Feerie, ce mai la deal, la vale! 

Partea bună e că mereu visăm la iubirea aia veşnică şi făloasă, care să ne aducă cea mai mare şi fericire proprie. Şi pe tavă, desigur...că dacă nu ni se serveşte ca la orbi, dezbrăcată de orice prejudecăţi şigata să fie apucată, înseamnă că ACEA IUBIRE nu e ceea ce trebuie.

Da' până o fi să fie aia mare... e bine şi cu iubirici miculiţi care să dureze cât arde un băţ de chibrit, decât nimic. 

Merge banda? Merge, merge!

Şi bărbaţii cică iubesc cu ochii, iar femeile iubesc cu urechile. De aceea, femeile se machiază şi bărbaţii mint. 

Mă rog, aşa era pe vechi...pentru că astăzi, după inventarea filtrelor pentru fotografii, putem arăta oricum ne dorim. Importante sunt like-urile, că restul se rezolvă de la sine. Un mic date, o cafea de după... şi merge banda? Merge, merge... Dă-i înainte, că merge!

Oricum ar fi, cultura falsului este omniprezentă şi tocmai de aceea, fenomenul îmbrobodirii mizeriei în polei cu paiete lucitoare se petrece în orice domeniu al vieţii, nu doar în îndrăgosteală.

Dar despre asta, în episodul următor. 

Deocamdată, haideţi să ne bucurăm şi-un cântec vesel să cântăm, că e vară-vară şi soare afară!

Să bem pentru asta! 

[Elena - Nu întreba]

Căldură mare, monşer!

Hei, hei, hei...ce mai faceţi, cum vă descurcaţi cu această minunată apocalipsă de foc şi căldură care s-a abătut peste România?

Pe la ştiri, cică-i blestem: 40 de grade, 50 de grade, 80 de grade.... 100 de grade! Pui apa-n palmă şi ţi se evaporă instant! Fierbe aerul, sub arşita soarelui!!! Haoleu şi văleleleu: 45 de grade Celsius la umbră! Haoleu şi văleleu...de parcă te obligă cineva să stai la umbră! Hă!

Dar nu contează! Specialiştii ne recomandă, cu toate gurile, să bem apă, să stăm la umbră şi să bem apă! "Beţi apă, staţi la umbră, radiaţia, codul roşu-vânăt-negru-curcubeu de căldură, haoleu şi văleleu"! Iar poporul respectă, la virgulă, indicaţiile experţilor: se văicăreşte şi buieşte la mare, să se răcorească la un scăldat în soare şi să facă plajă la soare şi să se relaxeze la soare! Haoleu, căldură mare, monşer!!! Nenorocire, săriţi lume! Cine nu sare, nu vrea schimbare!!!

Ştiţi melodia aceea a Ligiei cu Mister Pink...Mister Juve...Mister...nu ştiu. Un Mister, acolo! No şi cântau ei: "Era cald, acum e frig, cerul plânge şi eu strig printre lacrimi Hei Haleluia, hei haleluia... 30 de grade, zero, zero grade..."?

Acum s-a făcut update 2.1 şi hitul sună cam aşa: "Era cald, acu-i mai cald... ceru-i foc şi eu m-aprind printre lacrimi Hei, haleluia, hei haleluia! 80 de grade, 100 de grade, 80 de grade, 100 de grade"...

No, serios acum: cum vă place vara? Că eu mă simt ca peştele-n apă! 

Teoretic, îmi face rău căldura excesivă, ca oricărui om - mai ales dacă e cald, umezeală, lipsă totală de aer curat şi trebuie să alerg, să mă agit, să dansez şi să fac ca toate ielele. Că-mi şi place, ce să fac?

Practic, însă, ador căldura! Şi dacă nu mă freacă nimeni la melodie... e cel puţin minunat! Adică, în camera în care vieţuiesc sunt 30 de grade şi mi-e bine! Iar când ies în soare şi simt cum începe să mi se înfierbânte pielea, e cel mai frumos sentiment din lume! Vorba unui prieten: mă simt ca-n burta mamei, că şi acolo tot la 37 de grade Celsius stăteam. 

  

Aşadar... da, e cald. Dar e vară, frate, cum este şi-n melodia cu ouă, de la Genius: "Ooooo o-uă! E vară-vară şi cald afară! Ooooo o-uă...e vară, vară, iarăăă! E var' afară - ce, n-am dreptate? Fete, fete şi de toate! Da, da, da, e vara ta"!   

Deci, e vară! Voiaţi frig? Păi nu ne-am săturat de scârciovelniţă? Şi aşa, când mă gândesc că avem doar 2 luni de căldură pe an, parcă mă gâdilă depresia la călcâie... 

Dar, deocamdată, e bine!  Cri-cri-cri, toamnă gri, stai acolo, nu veni!

E atât de cald afară încât până şi examenul de bacalaureat la matematică şi istorie se amână cu o zi - un noroc fantastic pentru elevi, deoarece se pot pune la punct cu materia. Sau la virgulă, cum a fost la proba de română, unde a picat Arghezi,  "mânca-l-ar viermii" - ceea ce l-au mâncat, la fel cum o să ne mănânce şi pe noi. A mai picat Bacovia...

... nişte autori complet învechiţi, care nu mai au relevanţă pentru generaţiile moderne. 

Ce-i drept, avem o istorie plină de personalităţi literare şi culturale...dar gata! Le-a trecut vremea, nu mai sunt bune! Adică, cum să pice aşa odioşenii la bac? Suntem suveranişti? Suntem cu ruşii? Săriţi, ne atacă Putin! HUUUUOOOO!!! Jos cenzura!

Pe onoarea mea, asta-i o totală batai de jeu - ca să mă exprim în franceză! Cum să dai la bacalaureat tâmpenii, când putea să pice un citat dintr-un influencer de valoare, mai în acord cu timpurile moderne? Uite, dacă se dădea un eseu argumentativ despre ultima înţelepciune emanată în eter de ăla... Adrian Elicopter de luptă sau ceva - punem pariu că aveam promovabilitate de 200%, numai cu note maxime şi felicitări?

Auzi, auzi! Să pice Arghezi şi Bacovia - când se credea că pică "Moromeţii". Batai de jeu, exact ce ziceam!

Deşi am dat şi eu acest examen şi am avut o listă de autori. Dar nu mi-am pierdut vremea cu crezut şi ghiceli în cafea, ca să văd ce-mi pică... aşa că i-am învăţat pe toţi. Prost io - că şi cu bac şi fără bac, seminţele tot acelaşi gust a avut! 

C-aşa e-n tenis: când rezumi totul la gustul seminţelor, la ce viitor strălucit te mai aştepţi?

Şi gata, nu mai zic nimic....că mai ştii cum răsare vreunu' că l-am agresat pe săracul minor? Sau o fi major? Nu are importanţă!

Dar au existat cazuri...nu mai devreme de săptămâna trecută, la examenul de capacitate.

Ştiţi reportajul acela cu fătuca cu unghii de 5 kilometri, care zice că a fost minunat, nu a ştiut nimic? Şi speră să ia un 4 sau 5, ca să intre la un "ghetou" de liceu, să facă unghii, gene, păr şi să aibă un salon micuţ, drăguţ, cochet?

Ia staţi, că îl caut:

Şi l-am descărcat, că parcă văd că va fi şters, la cât scandal e pe marginea acestui subiect. Nu ştiaţi?

Unii influenceri deplâng soartea minorei în articole kilometrice, deoarece a fost abuzată de reporterii (majori şi profesionişti) care nu au fost interesaţi de examen - ci o întrebau de unghiuliţe şi filmau, insistent, gentuţa. 

Alţi influenceri, prin articole la fel de kilometrice, râd de domniţă pe toate părţile, că avea vorbele coerente la ea doar când vorbea despre unghiuliţe şi salonul pe care îl va avea; în rest era tufă! 

Ceea ce nu era, cu siguranţă!

Era minoră, avea un' emozione per sempre, declanşat de examen şi caniculă, iar pe deasupra, era caniculă. Cod roşu...SĂRIŢI!! Beţi apă, staţi la umbră, beţi apă!

Rău de tot cu vara asta, frate! Cine a mai auzit să fie atât de cald în (aproape) luna lui cuptor? Vai şi vai!

Noroc că încă-i bine! 

Aşadar, să bem pentru asta! Să fim bangaranga, saltimbanca, satalana, choke me şi dai dai! Strânge-mă de gât, strânge-mă de gât, hit! Hit! Hit me!

[Genius - Vara]

Eurovisionul influencerilor

Ieri a fost 1 Iunie... La mulţi ani, de ziua noastră, a copiilor!

Fie ca toate să fie! - dar nu oricum, ci numai aşa cum ne dorim. Şi fie ca bucuria să ne umple viaţa, să trăim, să înflorim, fără să îmbătrânim! Mulţi ani trăiască, cine să trăiască, laaaa muuulţi aaaaani!

În altă ordine de idei, ştim cu toţii că lucrurile bune vin în grupuri de câte trei - şi de aceea, astăzi voiam să vorbim, din nou, despre Eurovision. Am luat şi locul 3, deci... treiul are o însemnătate aparte pentru noi...e ca o poezie, totul rimează! "Strânge-mă de gât, strânge-mă de gât, choke me şi love me"! 

Glumesc. 

Dar nu de tot. Muahahahaha!!!!.... pentru că, într-adevăr, ecourile scandalurilor de la Eurovision nu sunt stinse complet. Şi aşa se face că zilele trecute am dat peste nişte certuri între influenceri, pe seama acestui subiect - care m-au înveselit, de ce să mint? Mai ales că mă amuză păruiala declarativă pornită din tot felul de tâmpenii.

Dar, să vă spun despre ce era vorba... 

Maltezii şi-au pus în gând să facă lobby pentru melodia lor şi au venit la influencerii noştri, ca să îi plătească pentru reclamă: "Băi frăţiuerilor, nu vreţi nişte bani? Ziceţi ceva de bine de melodia noastră, trăi-v-ar familia... ca să vă influenţaţi influenţabilii să voteze şi mâna lor cu noi. C-apoi se ştie că nu vă puteţi vota propria melodie - deci, care-i baiul"?

Iar ei ei au zis: "Da cum să nu! Păi să nu fim noi pe bogăţeală, lux şi opulenţă? Să vină banii, să vină banii, să vină banii la băeatu'... "

Şi uite aşa, a apărut o ditamai inflaţie de clipuri cu laude la adresa melodiei Maltei, prin toate cotloanele internetului. Am dat şi eu peste aşa ceva şi am râs cu sighuţuri! Era una, nenică, de te închinai cu toate mâinile! Zicea că iar s-a îndrăgostit - dar nu de un om, ci de o voce. O voce care o răscoleşte şi îi trezeşte simţăminte. Dar mai presus de asta, îi aminteşte despre o vară şi un aeroport, o poveste de dragoste între avioane, apusuri de soare şi câini. Deci, votaţi Malta! 

APLAUZE!!!

Şi-apoi, să te ţii dibeituri - de la englezescul "debate" - "a dezbate".

... că hâr, că mâr, că ăia nu-s patrioţi, că sunt plătiţi ca să influenţeze oamenii, că-s cringi (în engleză, "cringe" înseamnă "penibil") şi haoleo, cum să îi lauzi pe alţii, fără să spui nimic despre hitul nostru răvăşitor? "Strânge-mă de gât, strânge-mă de gât"! 

Nepratrioţilor care sunteţi! HUOOOOO!!!! 

... Pentru că, da: în lauda ei monetizată din gros, stimabila influensăriţa a uitat să îndemne românii plecaţi hai-hui prin cotloanele planetei, să fie de partea bună a istoriei şi să voteze cu piesa noastră. 

Delir şi cringiuială, ce vă zisei? Disrespect total faţă de valorile acestui country pe care we love cu lăcrămi de emoţie şi muci de plâns. Isn't it? 

Aaaa...vă rog să-mi scuzaţi limbajul, dar în faţa seriozităţii acestui subiect, nu m-am putut abţine să nu vorbesc în tendinţe. Choke me şi strânge-mă de gât! Aplauze!

No, acum e râsu'-plânsu...

Pe de o parte, pe mine nu mă interesează influensăreala. Însă, dacă aş fi fost nevoit să laud vreo melodie şi eram obligat-forţat să îndemn ca voturile să meargă într-o direcţie sau alta, promovam piesa Ciprului, nu pe a nostră. Noi ne-am dus la Eurovision în bătaie de joc şi cu inima cât un purice, ca nu cumva să nu ne descalifice ăia, că încălcăm normele bunelor moravuri. Iar faptul că am şi ajuns pe podium cu abominaţia aia sado-masochistă, spune multe despre lumea în care trăim. Dar nu mai contează, fuse şi se duse. Water under the pod, cum ar spune americanii. 

Pe de altă parte... nu îmi stă în caracter să îndemn pe cineva să facă ceva...şi ştiţi de ce? Respect alegerea omului şi nu cred că trebuie să îi influenţez eu propria opinie...care, da: poate mă amuză, poate mă enervează, ploate nu-mi place...dar aia e. Cum eu am libertatea de a alege, altcineva de ce să nu se bucure de acest drept?

Şi apoi, mai este un amănunt: chiar vreţi să îmi spuneţi că oamenii sunt oi docile, care aşteaptă să li se indice o direcţie, pentru a şti încotro să o apuce? 

De fapt, m-am răzgândit: hai să nu răspundem la această întrebare. 

Dar situaţia e amuzantă:

Parcă şi văd românul de peste hotare, cum stă lipit de televizor şi respiră pe ritmul melodiilor de la Eurovision, dar când să voteze, îşi zice: "Băi, ce-mi place melodia Chinei (ştiu că nu participă, dar las' aşa)! O votez cu 5 mâini, de-i sar capacele! DAR STAI!!! Duduia influensăreasă din România m-a povăţuit să aplaud Strânge-mă de gât! Păi şi nu iau lumină de la ea? Aş fi vrut să fac altfel, dar na...acum nu mai pot, că m-a influenţat complet"!

Sau alt român de peste hotare, care stă lipit de televizor şi respiră pe ritmul melodiilor de la Eurovision, dar când să voteze, îşi zice:"Să mă bată mama, că habar nu am ce mi-a plăcut! Mai pierd nişte euroi să votez aiurea? Dă-i în pustiu, ducă-se pe apa Tigrului şi a Eufratului! DAR STAIII!!!  Duduia influensăreasă din România m-a povăţuit să aplaud Strânge-mă de gât! Păi şi nu iau lumină de la ea? Sfinte Sfere Ancestrale, pupa-v-aş tălpile, cum mi-aţi trimis lumina înţelepciunii şi m-aţi călăuzit pe calea cea dreaptă! Acum ştiu ce să fac! Strânge-mă de gât chiar merită euroii mei! N-am zece mâini, că o votam cu toate, până o epuizam! Choke me şi strânge-mă de gât! Aplauze!

Aşa? Sau cum stă treaba cu influencerii?

Întreb şi eu, ca să înţeleg motivul scandalului... Că eu nu-s aşa. 

Ce-ar mai fi să casc gura la diverşi neica-nimeni cu un telefon, care învaţă în stânga şi în dreapta ce să ne placă şi ce să nu ne placă? Iar asta nu e o problemă... repet. Fiecare are libertatea de a face orice îşi doreşte. Pe mine mă interesează, însă, de ce aşteptăm ca altcineva să ne spună ce să ne placă şi ce să nu ne placă?

Şi este evident că asta aşteptăm... altfel nu s-ar fi înfiinţat meseria de influencer şi nici nu ar mai fi avut atâtea tone de urmăritori. Ar fi fost precum cineva care îşi deschide firmă de curierat cu porumbei voiajori, în era mesajelor instantanee: dacă vrei, poţi avea o asemenea firmă. Dar vei avea succes? Desigur că nu!

Şi totuşi, influencerii au succes. De ce?

Oare îi recomandă vocea şi talentul lor? Desigur că nu...mulţi nici nu au terminat liceul - sau au trecut prin el ca gâsca prin apă. Deci nu cred că beculesc de înţelepciune...  

Aşadar, care este răspunsul?' 

Abia de aici mi se pare discuţia importantă - mai ales că fuse Ziua Copilului şi am sărbătorit copilăria - care, da: are nevoie de influenceri şi de modele... pentru că este şi normal: când ai trăit ani câţi să-i numeri pe degetele unei mâini, maximum două, cum ştii să te descurci printre meandrele concretului din viaţa de zi cu zi? În principiu, te uiţi la adulţi: părinţi, fraţi, familie, prieteni - care sunt influenceri pentru tine.

Dar când ai trecut de 18 ani şi se presupune că poţi gândi cu mintea din dotare, de ce mai aştepţi să şi se spună ce să faci şi cum să gândeşti, ce e bine, ce trebuie să îţi placă şi cum trebuie să trăieşti? 

Ca adulţi, oare am depăşit copilăria, dacă avem nevoie de un necunoscut de pe internet ca să ne spună ce alegeri trebuie să facem în viaţă?

Haideţi, mai bine, să ne veselim şi un cântec vesel să cântăm... că afară plouă şi e păcat să ne muncim viaţa cu asemenea probleme.

Bem şi-un vinişor? Mi-am refăcut stocul de Lacrima lui Ovidiu şi plâng paharele, dacă stau goale prea mult timp!!

Să fie veselie, atmosferă!!!

[Nightwish - Ever Dream]