Luptă cu cântec

Hristos a înviat şi bine ne-am regăsit!

Nu-s vreun culturnic într-ale portativului şi nici doctor docent în teoria cheii sol, însă voi scrie despre muzică, în cele ce urmează. Mai exact, despre Eurovision 2026...care nu-i cu muzică, neapărat.

Aşadar, să-i dăm drumul:

Ştiu că multă lume s-a bucurat de performanţa României de la Eurovision. Am înţeles că nu mai paricipasem în ultimii doi ani - dar nu cred că am pierdut nimic. Sau mă rog... am pierdut, dacă ne-am propus să fim campioni la mascaradă şi circăreală ieftină.

Dar a trecut şi nu mai contează acum. 

Important e că, după multe încercări, am reuşit să ascult şi eu melodia "Choke me", care ne-a ajutat să izbândim în apucarea medaliei de bronz. URAAA!!! 

Ce-i drept, acum vreo două zile mai auzisem oleacă de refren dintr-însa şi nu m-a dat pe spate. Sincer, mi s-a părut doar o reclamă BDSM (practici erotice sado-masochiste, dacă nu ştiţi ce înseamnă acronimul), numai bună pentru fanii "50 de umbre ale lui Grey": te leagă, te-ntinde, te bate, te pupă, mai un bici, mai o iubire, mai o cătuşă cu lanţ, mai o sufocare, câteva palme şi un uriaş AH-AH, OH-OH. 

Cam dizgraţios...şi am sperat că m-am înşelat - mai ales când am văzut cât de aplaudată a fost! Aşa că mi-am propus să ascult şi eu minunea de hit!

...ceea ce desigur că a necesitat timp, pentru că am lucruri mai bune de făcut cu viaţa mea. Dar oricum, azi i-a venit ora şi ceasul. Zis şi făcut: dau o căutare pe Youtube, găsesc, ascult şi... hai cu finalizarea, că m-a lăsat rece.

Vorba 'ceea: "la prima vedere mi-ai părut prost; la a doua vedere, m-am convins". No...fix aşa şi eu: nu am rămas cu gura căscată şi nu m-a impresionat deloc. Îmi pare rău... ce să zic mai mult? Nu pot lăuda ceva ce nu îmi place, doar ca să-mi dau aere de patriot.

Mai ales că se pare aceeaşi invocaţie BDSM care mi s-a părut şi la prima audiţie, oricât de trunchiată a fost ea. 

Aşa că m-am apucat să cercetez situaţia, ca nu cumva să am eu vreo dereglare la simţul artistic. Am luat versurile, le-am studiat, am căutat pe ici, pe colo şi am descoperit că însăşi cântăreaţa spune că mega-hitul ei este despre lupta împotriva anxietăţii şi îndoielilor. Poate aşa o fi, ce să zic?

Dar mi-e greu să cred că în conversaţia cu frica ta interioară îi zici "All I need is your love, I want it to choke me, choke, choke me. Born for you to control, I want you to choke me, choke me. Love me, make my lungs explode"!

[Alexandra Căpitănescu - Choke me / Eurovision 2026]

Adică, mai pe româneşte, te chinuie frica şi îndoielile, iar tu te retragi în tine şi-ţi bagi anxietatea în şedinţă. Dar nu îi zici "Ptiu! Piei, satană, du-te unde a-nţărcat mutu' iapa"! Nu gândeşti pozitiv, nu zici că ai suflet magic şi Universul îţi dă frumuseţuri, doar pentru că ai capul plin de flori şi fluturaşi. 

Nu, nu... ci iei taurul de coarne şi îi spui în faţă: "Tot ce am nevoie este iubirea ta, vreau să mă sufoce, sufoce, sufoce. M-am născut pentru ca tu să mă controlezi, strânge-mă de gât, strânge-mă de gât. Iubeşte-mă, fă-mi plămânii să explodeze"!

N-oi fi eu vreun mintos cu diplomă, dar asta nu e conversaţie interioară cu anxietatea din dotare, niciodată în viaţa ei! Că nu are cum să fie, oricum ai lua-o: nici de la stânga la dreapta, nici de la dreapta la stânga, nici de la centru spre oriunde! 

Dar nici nu se poate spune direct treaba asta, aşa că o dăm cotită şi ne facem că nu înţelegem evidenţele. Şi abia asta mă enervează: de ce ne ascundem după deget? Dacă tot am ieşit la rampă cu imnul drăgoştii cu lovituri, aia e! Ţap-pac, stai să-ţi trag, pân' la ziua, praf te fac, JAP-JAP! Strânge-mă de gât, strânge-mă de gât, strân...strân...strân!

Dăm poporului ce cere şi ce apreciază! Ăştia-s oamenii, cu ei defilăm! Ce rost are atâta fandoseală şi falsă candoare? 

Altfel, da... cântăreaţa are voce. Şi o imită pe Tarja Turunen de acum 20 de ani, când cânta la Nightwish - ceea ce am apreciat, pentru că îi iese destul de bine. Însă  melodia "Choke me" tot nu îmi place; emană un vibe (v-a plăcut asta?) obsesiv, are ritmul unei maşini care se chinuie să înainteze cu frâna de mână trasă şi pare un screamăt de neputinţă. Mie mi-ar fi fost ruşine să ies cu ea şi la o serbare câmpenească din Cuca Măcăii - d-apoi la ditamai concursul de muzică internaţională!

...deşi, la ce mizerii se cântă pe acolo în ultimii ani... vai de zilele  noastre! Nu trebuia să ne înscriem şi noi în trend? 

Apropo, îl mai ştiţi pe rusul acela cu "Blblblblblb"? Vitas parcă îl chema. 

[Vitas - Blblblblblbl]

Frate...la vremea aceea, acum 10 ani, am râs de m-am stricat, când am auzit ce caricatură a apărut la Eurovision. Dar pe lângă porcăria de melodie care a câştigat anul acesta, "Zdranga-ranga" sau cum îi zice, "Blblblblblbl" pare că a fost compusă de Mozart şi e cântată de Pavarotti, să-mi trag pălmi!

Serios acum..."Zdranga zdranga"  e cântec?

Cică a fost creat de patru compozitori de origini diferite, iar mie, tot acest act artistic îmi aminteşte de Kevin din "Singur acasă", când alerga disperat pe scări şi ţipa din toţi bojocii, că l-a speriat un vecin mai fioros.

M-am interesat şi de melodia asta, că na! Mă roade curiozitatea...şi am descoperit că "Bangalanga" provine dintr-un cuvânt din jamaicană, care înseamnă "haos". Ceea ce este. Dar dacă nu-mi place, cum să spun altfel? 

[Dara - Bangaranga/ Eurovision 2026]

Poate creatorii de conţinut şi-or pune mintea la contribuţie şi pe viitor, mai cheamă câţiva erudiţi, amestecă nişte urlete de maimuţă şi sirene de ambulanţe, apoi compun "Langadanga 2". Probabil că aia îmi va plăcea, cine ştie? 

Deocamdată... las-o jos, că măcăne!

 

Iar asta e perfect normal. Eurovision nu mai este de mult un festival care onorează cele mai frumoase melodii, ci doar o platformă de lansare şi manifestare a doctrinelor ideologice sau recompensare a dezmăţului.

  

Am un prieten care e fan Eurovision de când se ştie el. Şi-a făcut colecţie cu toate finalele înregistrate şi nu ratează nimic ce ţine de acest concurs muzical - de la precalificări şi până la marea finală. Chiar îl admir că mai are atâta putere şi energie de investit într-o circotecă de asemenea anvergură...deoarece, pentru mine, Eurovision a decăzut din momentul în care a câştigat bărbatul cu fustă. Sau femeia cu barbă (că nici acum nu ştiu ce era, de fapt). Şi de-atunci, tot într-o cădere o ţine...aşa încât, în anii trecuţi s-a remarcat ăla cu şurubelul aproape gol. 

Pe la nunţi se cântă şi acum "My Number one", a Elenei Paparizou. A câştigat Eurovision în 2005, acum 21 de ani. Dacă mă iei repede şi nu-mi dai timp să întreb inteligenţa artificială, nici nu mai ştiu numele cântăreţei...dar melodia o ştiu. Acum ziceţi-mi ce a cântat ciucurelul, acum doi ani! 

Cucu-bau! Ce contează? Important e că s-a bucurat şi şi-a continuat cariera de succes, cel mai probabil.

Şi câte cântececare au trecut proba timpului nu sunt? Se transmit de la o generaţie la alta, se remixează, se reconfigurează, se reinterpretează. Se uită artistul, dar arta continuă să trăiască şi să evolueze...pentru că aşa şi trebuie. Asta înseamnă arta, asta este misiunea ei: bucuria.

Nu dai drumul la alarmele antifurt, te scălâmbi, te scremi şi faci ca toate ielele, cu pretenţia că ai creat o sculptură pe bobul de orez din ritmuri angelice!

Da' mă rog...fiecare e liber să aprecieze ce doreşte. Chiar şi "Zdranga danga" aia... "Ranga banga"...STAI! Cum îi zice, de fapt?? Caut imediat...şi cine caută, găseşte! 

Dara - "Bangaranga"..."o melodie care luptă cu demonii moderni din interiorul nostru. Bangaranga este momentul în care alegi iubirea în locul fricii" - a transmis artista. 

 

Na, că şi asta luptă cu demonii!

Aplauze! Ce să mai zic? 

Dă-i la gioale, nu-i lăsa! Upercut la ficaţi! Calcă-i pe cap! Şi dă-i şi luptă şi luptă şi dă-i! Stropeşte-i cu aghiasmă, HU-HA! Şpagat între doi demoni moderni!  

Stai că era să închei şi mi-am amintit ceva: acum vreo 12 ani, avea şi Inna o melodie-n care (cred că) lupta cu demonii moderni. Se numea "In your eyes / În ochii tăi" şi refrenul era ceva cam aşa: "Dinga-ling-aling, dinga-linga-ling, I want your body", adică "Dinga-ling-aling, dinga-linga-ling, îţi vreau corpul".

[Inna - In Your Eyes]

Ce-i drept, "Dinga-ling-aling, dinga-linga-ling" nu e "Bangaranga, bangaranga"... dar exprimarea se mai schimbă şi ea, în timp. Toate limbile evoluează, se modifică şi se transformă, păstrându-şi esenţa vie şi netulburată.

Deci... aplauze!

Ziceţi, mai bine, ce ascultăm de final? 

Vreţi ceva pentru oameni serioşi? Că eu propun să ascultăm Nightwish, dacă tot i-am pomenit. Şi trebuie să închei apoteotic! 

Deci, să bem! Şi un Nightwish mic să ascultăm. "The Phantom of the Opera", ca să luptăm şi noi cu demonii moderni..  

HU-HA! Palme cu piciorul şi şpagat între doi demoni moderni!

[Nightwish - The Phantom of the Opera]

Tot răul este spre bine!

Hristos a înviat!

Haideţi că a dat Domnul şi am revenit şi eu din vacanţă - ca să zic aşa. De fapt, nu a fost vacanţă, ci doar o perioadă ocupată, în care am avut foarte puţin timp să analizez ce se mai întâmplă în viaţa noastră de zi cu zi.

Prin urmare, mi-am pus pauză gândurilor, am trăit pe pilot automat şi am căzut într-o contemplare atât de adâncă, încât nici nu am realizat că au trecut 4 luni din anul de graţie 2026. De fapt, dacă mă iei pe nepregătite şi mă întrebi de dată, e foarte posibil să răspund că în câteva săptămâni îl aşteptăm pe Moş Nicolae  şi trebuie să ne pregătim pentru sărbătorile de iarnă!

Cam pe acolo trăiesc eu: sfârşit de octombrie, început de noiembrie 2025. Ceea ce...dacă mă uit pe geam şi văd ce frigăraie se încinge pe afară, este posibil să fie exact aşa. 

Dar...gata cu fotosinteza! Am promis că voi reveni la scris!

Îmi făcusem chiar şi o listă cu subiecte ademenitoare, ca să intru şi eu în rândul văicărelilor cotidiene - că doar, vorba poeziei: "Viaţa-i grea, necazu-i mare, semne bune anul n-are". Că de ce să aibă? Combustibilul se scumpeşte de la o oră la altă şi toate preţurile cresc anapoda, oamenii sărăcesc pe zi ce trece, ratele la bănci cică ne dau fiori, americanii se bat ca chiorii prin Iran, ăştia din slava Ucraina nu-s nici ei mai breji, situaţia politică e pe butuci...ce să mai deal, la vale?  E de rău, nenică! Haoleo şi haoleu, vine apocalipsa şi nu mai ştim pe unde să scoatem cămaşa! Dar asta nu se aplică şi la mine, pentru că eu port tricou şi  nu duc grija scosului cămăşii.

Oricum, nu e chiar aşa rău cum se spune. Încă nu e rău. Sau... poate am eu mintea pe bigudiuri şi nu-nţeleg sărăcia? 

Mă uit în jur şi per ansamblu, toate magazinele sunt pline de clienţi, care cumpără orice şi de toate, cu diverse coşuri legate unul după celălalt, ca un trenuleţ. Toate străduţele şi ulicioarele posibile sunt pline de maşini care vâjâie în toate părţile...vacanţele sunt vacanţe... distracţia e distracţie şi mofturile sunt mofturi care este imposibil să nu se îndeplinească. Deci e bine! 

Chiar dimineaţă am văzut o ştire la televizor care ne anunţa că au apărut primele cireşe din 2026, în Piaţa Cibin, din Sibiu. Dar nu cred că-s crescute pe Pământ...ci aduse de Elon Musk din serele de pe Marte sau ceva, că-s doat 180 de lei kilogramul. CÂTT??? O sută optzeci de lei kilogramul...aţi citit bine. ŞI A FOST BĂTAIE PE ELE! S-au vândut ca pâinea caldă... iar dacă cererea este atât de mare, mă gândesc că patronii acelor cireşi ar trebui să dubleze niţeluş preţul - ca să să câştige şi o ei nişte bănuţi în plus şi să aibă pentru zile negre; că doar trăim vremuri grele, nu glumă! 

Aşadar, cum spuneam: eram gata - gata să mă alătur şi eu corului de văicăritori, dar apoi m-am întrebat: "De ce să nu gândesc eu pozitiv şi să nu vibrez pe frecvenţe înalte, ca să-mi atrag de la Univers toate bunăciunile şi lucrurile frumoase"? C-apoi, se ştie: "gândeşti rău, primeşti rău; gândeşti bine, primeşti bine. Şi mai ales, de ce ţi-e frică, nu scapi"!

...iar eu vă mărturisesc că sunt terifiat de gândul că voi câştiga marele premiu la Loto! DOAMNE AJUT...ĂĂĂĂ...FEREŞTE! DOAMNE. FEREŞTE!

Deci nu ţipăm o gură-n sus şi ne plângem de milă! 

Exclus aşa ceva...mai ales că mâine e ditamai sărbătoarea: 1 Mai, Ziua Internaţională a Muncii, care se serbează prin stat degeaba! Şi-apoi, din toată sărăcia noastră ancestrală, tot găsim nişte leţcaie să fugim la o mini-vacanţă cu mici şi bere, cum cere tradiţia mioritică! 

Păi nu? 

Sfârâie grătarele, curge bericica, vine mititelul! Muzică, dans, voie bună... O plăjică mică, un soricel exotic, care să ne bronzeze pe spinare... ăsta-i rău? 

Şi staţi aşa, că se deschide şi sezonul de mare! Păi când s-or aduna la o bomboană de veselie toţi tinerii doritori de distracţii, mai contează răzbelul şi alte ielea? Ducă-se pe pustiu, să fie la ei, acolo! 

La noi e bine...ce vă faceţi atâtea griji?

E adevărat că sunt şi oameni care supravieţuiesc de pe o zi pe alta; dar luată situaţia la general... repet: arunc ochii pe geam şi sunt sigur-sigur că nu aşa arată sărăcia! 

Sau...mă rog! O fi vreo sărăcie din aia în tendinţe: machiată, tunată, botoxată, bombă sexy şi siliconată, pe care orice om şi-o doreşte în casă. Mai ştii? În ziua de azi, orice e posibil! 

Ceea ce e bine! Să bem pentru asta!

Şi să curgă micul, să se perpelească bericica! Scoate şi cefuţa de la air-fraier, că-s la dietă şi nu pot să mă arunc în prea mult grătar! Ştim cu toţii că air-fraierul ăsta găteşte natural, e ultima invenţie în materie de mâncare sănătoasă!

Şi-apoi, vă invit la party, că o viaţă avem şi trebuie s-o trăim! Altfel...ne trăieşte ea pe noi! - ceea ce nu ştiu cu exactitate ce înseamnă, dar am auzit treaba asta la un guru d-ăla inspiraţionist (sau cum i-o zice) şi  tre' să fie de bine!

URA!!!!

17 Dragobeţi

De câteva luni, mă tot căznesc să scriu şi despre lucruri frumoase... c-apoi e plină lumea de haos şi de zbucium. 

Şi m-am gândit, m-am răzgândit, însă viaţa nu mi-a oferit nimic pe gustul meu; asta până când mi-am zis: "Hei! Ia stai puţin! Fă un pas în spate şi priveşte imaginea de ansamblu, apoi întreabă-te: ce e cel mai frumos pe lume, singurul lucru pe care ni-l dorim cu toţii? Singurul lucru pe care îl căutăm, singurul lucru pentru care ne sacrificăm viaţa, anii şi banii? Răspuns corect şi final: FERICIREA... Care se naşte din răsfăţ, grijă, împlinirea tuturor dorinţelor...adică, din IUBIRE"!

Şi uite aşa, mi-am descoperit subiectul. 

Dar nu puteam scrie despre iubiriceală aşa, aiurea-n tramvai! Hodoronc-tronc, căţel cu coadă, mă trezesc eu să închin monument de ode unei iubiri necunoscute! Nu, nu, nu - că doar nu terfeleşti iubirea zi de zi prin monden, ca şi cum ai bea o cafea. Departe de mine aşa ceva!

Iubirea e specială! E pură! E suavă! E cea mai frumoasă sculptură de pe un bob de orez! Este setul de  tacâmuri primite la zestre, pe care nu le scoţi decât la ocazii mari, ca să te bucuri de ele!

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu dau cezarului ce este al cezarului...deci am aşteptat cea mai specială zi din an, ca să vorbesc despre iubire. Îndrăgosteală...iubiriceală...moţonei, pluşăţei, floricioaice, ciocolăţele...

V-AŢI PRINS??? Am aşteptat Ziua Îndrăgostiţilor, băi fraţilor, ca să scriu şi eu, ca tot omul, despre ce era importat în acea zi: iubirea.

Acesta era planul.

Din nefericire (sau din fericire?), nu m-am ţinut de el. Anul acesta, Valentine's Day a picat de Sâmbăta Morţilor, Moşii de iarnă. Şi ce era să zic, ca să nu discriminez niciuna dintre sărbători? Iuby's Day fericit, Dumnezeu să o ierte? Veşnica pomenire, veşnica pomenire, veşnica ei pomenire? 

Unde mai pui că fix pe 14 februarie, "celebrul arc de stânci marine de la Sant' Andrea în Pugllia, cunoscut şi ca Arcul Îndrăgostiţilor, s-a prăbuşit". Ghinion, ce să zic? Veşnica pomenire, veşnica pomenire, veşnica lui pomenire... la loc luiminat şi loc cu verdeaţă, de unde a fugit întristarea şi amarul şi suspinul.

Doar  că nu puteam aşa ceva, pentru că oricât de frumos ar suna, întreb: ce iubire e aia fără suspin? Fără  dor, fără durere? Doamne feri, da' ne jucăm aici? Facem glume?

În două cuvinte: EX CLUS!

Şi uite aşa am rămas nevorbit, la mare zi de sărbătoare. 

Noroc că la barza chioară, Dumnezeu îi face cuib - iar Universul, în toată mărinimia lui cosmică şi plină de vid, mi-a zis să mai trag o carte şi...asta are, asta n-are, asta e câştigătoare...PAC! A venit  marea sărbătoare de Dragobete's Day... şi acum n-o mai ratez!

Totuşi, m-am fript cu ciorbă! Aşa că, pentru orice eventualitate, am fugit fuga la calendar, ca să verific când pică minunea. Adică...24 februarie...marţi... iar marţi nu e Sâmbătă (dedicată morţilor)... Perfect!!! Azi ne iubim mioritic!

TRĂIASCĂ! TRĂIASCĂ! TRĂIASCĂ ŞI-NFLOREASCĂ! IUBIREA! ŞI ŢARA! SUFLAREA ROMÂNEASCĂ!

Ştiu că pare o abordare suveranistă, dar azi avem voie...deci, vă rog să vă abţineţi cu porcăielile. Azi şi numai azi, ne iubim tradiţiile, da? Ca d-aia am dezgropat dragobetu' din negura obiceiurilor seculare...ca să fim şi noi în rândul lumii şi să stimulăm marketingul! Da?

Bun. Atunci, doresc să vă urez un sincer şi călduros "La mulţi ani, de Dragobete's Day"!

Însă, tot azi şi numai azi, mai este o mare sărbătoare...pentru că, da! Împlinesc şi eu 17 ani de blogărit - sau de "content crieităr", dacă ar fi să mă exprim în noua vorbă. 

Practic, am la cuvinte să-mi trec în cv, de numa-numa! Numai din blog umplu câteva pagini de funcţii şi atribuţii...pentru că am fost, pe rând: inginer la mama acasă, părerolog, blogger, influencer, iar acum sunt pe content creatureală. Şi culmea e că activitatea mea nu s-a modificat nici măcar cu un milimetru, ci s-au schimbat doar titlurile funcţiilor.

...ceea ce mă face să privesc viitorul luminos în faţă şi să sper că la anul, de majorat, voi deveni şi eu un pui de C.E.O. -  că de manageri responsabili cu asigurarea siguranţei şi deschisul porţilor sau de surpervizori de igienă şi dat cu mătura, e plină lumea!

Una peste asta, doresc să-mi urez şi mie, sinceri şi călduroşi la mulţi ani! Ceea ce, să fie...de preferat cu căldură din Caraibe, Thailanda, Maldive sau ceva de sorginte exotică!

Da' gata cu fotosinteza...hai să vorbim şi despre iubire, dar într-o manieră mai serioasă. Vreţi?

Hai, hai...că vreau să vă povestesc cum am descoperit eu iubirea. Sună interesant? Că atunci, încep:

A fost odată ca niciodată, că de nu ar fi, nu s-ar povesti... acum vreo 10 ani, am cunoscut o fată. Aşa a vrut Destinul... pentru că nici prin gând nu visam că plec la un curs de sustenabilitate, dezvoltare şi alte asemenea O.N.G-isme, dar mă întorc rupt în gură de îndrăgostit.

Nu-i vorbă, că mai traversasem câteva flame de îndrăgosteală (plus alte câteva flămuţe), dar pot să spun, cu mâna pe inimă, că fata aceasta m-a învăţat ce este iubirea şi mi-a împărţit viaţa în două părţi: înainte de EA şi după EA. 

Practic, ei îi datorez tot ceea ce sunt acum.

Eu am o fire mai emoţională. Unii i-ar spune "sensibilă", alţii ar numi-o "empatică". Nu contează denumirea; cert este că, pentru mult prea multă vreme, iubirea din capul meu era de tip adolescentin: emoţie pură! Gândeam emoţional, acţionam emoţional şi de multe ori, când iubeam, nici nu aveam nevoie de mâncare. Gurile rele spuneau că  "Iubirea trece prin stomac" - dar la mine nu era cazul. Eu ştiam una şi bună: "iubirea crede totul, iartă totul, suferă totul, speră totul". Pentru mine, iubirea era o decizie - iar din momentul în care mi se năştea în suflet, puteai să mă tai în bucăţi, să mă calci în picioare şi să faci orice din mine, că nu mai dădeam înapoi. Vrei să dorm în ploaie? Perfect! Acolo dorm! Vrei să stau preş în faţa ta? Perfect, stau preş...pentru că nu-mi puneam problema demnităţii. Eu iubeam şi ofeream...iar păcatul îl săvârşea cea care nu ştia să aprecieze darul meu. 

Şi nici nu plecam...pentru că dacă aş fi făcut-o, cum îmi mai dovedeam sentimentele? Nu aş fi devenit un mincinos? Nu îmi trădam propriile valori?

Apoi, a venit EA. 

Pentru mine, ea era cea mai frumoasa fată pe care am văzut-o, iar în mintea mea, frumuseţea exterioară este doar o podoabă a frumuseţii interioare; aşa că, practic, m-am îndrăgostit, pe loc.

Pentru ea, nu ştiu ce eram eu, că nu ies în evidenţă cu nimic. Dar spre surprinderea mea, a primit şi mi-a oglindit sentimentele cu aceeaşi bucurie şi ardoare.

Şi am fost un NOI frumos, până nu am mai fost...pentru că eu am făcut exact ceea ce ştiam: iubeam şi nu comentam. Iar asta ne-a adus sfârşitul. Ea nu avea nevoie de o slugă. Nu voia adorare, ci un partener de viaţă... care să o contreze, care să o întrebe, să o stimuleze, să o susţină şi să o ajute.

Problema a fost că eu am înţeles asta târziu, la vreo 2 ani după final. Doi ani de perpeliri, aşteptări, suferinţe şi întrebări fără răspuns. De fapt, totul avea răspuns şi îl primisem de mult, dar nu eram în stare să îl văd. 

De ce această fată mi-a schimbat viaţa şi mă bucur că am cunoscut-o?

Pentru că ea m-a ajutat să-mi intre în cap faptul că suntem suflete magice, îmbrăcate în oase şi carne. Nu suntem doar scântei sclipicioase care tresaltă în Oceanul de Lumină Ancestrală şi trăim cu vorbe, dar nici şomoioage de carne conduse de instinct şi pofte. Suntem oameni.

Deci este bine cu declaraţiile de iubire, cu valorile şi tot ce ţine de spirit... dar iubirile reale şi palpabile, relaţiile dintre oameni nu se rezumă la pupicuri, îmbrăţişări şi zâmbete. Realitatea aduce cu ea şi zile ploioase, în care darling trebuie luată de la serviciu, că nu are cu ce veni acasă. Sau nopţi în care alergi prin spitale, cu copilul bolnav pe braţe. Sau facturi de plătit, concedii de achitat şi mâncare în frigider.

Relaţia reală vine cu decizii şi sacrificii. Cu colegi colţoşi, răutate şi nenumărate ocazii de întinde o mână de ajutor celor din jur. Cu certuri în sânul familiei şi pentru binele familiei. Şi mai ales, cu diferenţe de opinii şi idei, dar şi cu toleranţă.

Mamaie avea o vorbă: "Nu poţi ciocni două pietre tari, că se sparg. Însă, dacă una mai tace, una mai rabdă, se modelează reciproc".

Aceasta este iubirea.

Să bem pentru asta!

La mulţi ani, să trăim, să avem şi să fie ce o fi. Nu are importanţă, dacă seara, punem capul pe pernă şi suntem împăcaţi cu noi înşine. 

[Antract - Cârciumăreasa]