Despre feminism şi alte ielea

V-am spus, vreodată, cum îmi aleg subiectele pentru postări?

Nu-s la curent chiar cu toate mondenităţile şi prostiile care se debitează în jurul meu, iar în ultima vreme, am cam devenit imun la ele. Adică, merg pe o singură idee: într-o lume fără reguli şi fără valori, o societate în care este permis orice, oricând, oricum şi în care nebunia este o altă normalitate pe care trebuie să o acceptăm, ce să ne mai uimească? 

Merge unu' în fundul gol pe stradă. Aia e normalitatea lui, ce îi poţi face? Una se îndrăgosteşte de un stâlp şi se căsătoreşte cu el. Altă normalitate, treaba ei! Altul se crede persoană triplă şi se identifică cu pronumele "ei/ele"! Aia e...aţi ghicit: altă normalitate!

De aceea, am perioade când postez puţin spre deloc...pentru că, în general, scriu despre curiozităţile vieţii de zi cu zi. Însă, împietrirea emoţională m-a resemnat şi din această cauză/datorită acestei cauze, nu mă mai mişcă toate tâmpeniile. Desigur că le văd... dar iau act de ele şi merg mai departe. Ce mai pot spune? Parcă mă şi doare mintea, dacă stau să propag toate nimicniciile planetei.

Ocazional, însă, se întâmplă câte ceva atât de uluitor, încât mă ia de ochi, din orice fel de normalitate ar veni ea. Şi mă râcâie la sentiment, aşa că scriu - pentru a mă elibera. Pentru a mă amuza şi pentru a mă linişti. 

Cutreier prin lume gol, fad şi fără ţintă, apoi găsesc o ştire şi BUFFFF! M-a lovit inspiraţiei şi mintea mi se umple de lumină; gândurile îmi fierb şi în faţa ochilor se conturează, mai clar ca niciodată, destinaţia. "Arhanghel de aur, cu tine ce-aduci"?

Şi scriu. 

Aşa am păţit acum vreun ceas şi ceva, când răsfoiam internetul şi văd un titlu cu litere de-o şchioapă, înroşite şi subliniate: "Derapaj în Parlament! Mugur Mihăescu a comparat femeile antreprenor cu câinii antreprenori" . Mă prinde curiozitatea şi citesc...mai ales că afirmaţia a deranjat multe femei şi influencerii de renume mondial au şi sărit să condamne mârşăvia sus-numitului, făcând apel la mamele care ne-au crescut şi surorile care ne iubesc şi care ne-au ridicat societatea. Ceea ce e normal: când eşti vedetă şi vezi un os de ros, sari pe el - altfel, cum îşi păstrezi relevanţa pe piaţă?

No...şi-am citit articolul. Vă mărturisesc, încă de la început, că nu sunt fan Mugur Mihăescu şi nu ştiu ce spune el. În principiu, nu mă interesează persoana lui. Dar sincer, mie nu mi se pare că omul ăla a zis ceea ce se spune că a zis! Şi nu pricep cum de s-a înţeles aşa! Nu mai cunoaştem limba română? Serios acum...

În esenţă şi pe scurt, vorbind despre propunerea ca 19 octombrie să devină Ziua Naţională a Femeii Antreprenor (aşa cum a fost declarată în alte zeci de ţări, motiv pentru care trebuie, musai, să aplicăm şi noi politica degetului în fund), acest Mugur Mihăiescu spune: "Ce legi dăm? Femei antreprenor? De ce nu dăm crocodili antreprenor? De ce nu dăm câini antreprenor? Haideţi să dăm legile care contează cu adevărat şi anume legile antreprenoriatului, taxe mai mici"...etc, etc.

Bun...şi unde compară femeile cu câinii? Că mie mi se pare foarte clar ce afirmă: decât să se dea legi care să serbeze, pe hârtie, femeile antreprenor, de ce nu se dau legi care să vină în ajutorul tuturor antreprenorilor? Şi dacă tot ne apucăm de prostii...de ce nu se dă legea câinelui antreprenor, etc, etc...

Serios. Eu aşa îi înţeleg spusele. Însă vin cu o altă întrebare: Dacă avem Ziua Internaţională a Cartofilor Prăjiţi, Ziua Internaţională a Clătitelor sau Ziua Internaţională a Îngheţatei pe băţ, de ce să nu avem şi o zi a femeilor antreprenor? Că e simplu de scris nişte cuvinte pe o hârtie. Mare lucru! Oricum, la nivel practic nu se întâmplă nimic şi orice zi e fix ca celelalte!

Acuma, vă rog să nu înţelegeţi că am comparat femeile cu clătitele, da?

Din partea mea, să se stabilească şi Ziua Internaţională a Chiloţilor Tanga! Sau există deja? Habar n-am! Dar dacă nu există, ea trebuie inventată! Pe onoarea mea, nu mă deranjează câtuşi de puţin!

Sau să declarăm şi Ziua Internaţională a Chibritelor Folosite! La fel: Aplauze! Fluturăm steguleţe, mâncăm, bem şi petrecem! Aia e! 

Dar să revenim la Ziua Femeii Antreprenor, care ar trebui să fie pe 19 octombrie. De ce? Iete d-aia! Şi la alţii este, deci noi de ce să nu fim în rândul lumii?

Însă, într-o societate se militează pentru drepturi egale, nu vi se pare că discriminăm cam des? Pe 21 august este Ziua Internaţională a Antreprenorului. Aici nu sunt incluse şi femeile? De ce trebuie o zi specială pentru a sărbători femeia antrepenor? E ca şi cum ai spune "Am doi copii şi o fată". (Iar aici nu mă refer la regionalismul moldovenesc, unde "copil" se referă exclusiv la băiat). 

Dar...Doamne ajută! Să pună flori, să sărbătorească, să danseze, aplauze infinite! Însă, pentru a continua festivităţile pe aceeaşi filieră, mi-ar plăcea să se stabilească şi Ziua Petrolistei, Ziua Învăţătoarei, Ziua Pescăriţei, Ziua Doctoriţei şi...de ce nu, Ziua Bucătăresei!

Desigur că toate zilele astea sunt sărbătorite deja...dar nu există o zi dedicată special femeilor din aceste meserii. Deci, trebuiesc inventate. Legiferate. Onorate. 

Altfel, nu e discriminare? Nu numai a femeilor faţă de bărbaţi, ci şi a femeilor faţă de alte femei! 

Păi, ce facem? Ori suntem corecţi, ori nu mai suntem?

Oricum, zilele astea au fost ciudate rău... că ieri (17 octombrie), la Cluj, s-a manifestat pentru siguranţa femeilor. Şi s-a strigat. Dar vă luaţi cu mâinile de cap când veţi auzi ce a putut ieşi pe gura strigătorilor! În stilul acesta, puteau să se mărşăluiască şi pentru conştientizarea existenţei porumbeilor în văzduhul de deasupra aeroporturilor, că fix aceeaşi relevanţă aveau strigăciunile!

Ce are momentul şi stilul de frichi-frichi cu siguranţa femeilor? Nu ştiu! De ce lozincile sunt agramate? Iar nu ştiu. De ce printre mărşăluitori sunt unii participanţi care par fără buletin? Habar n-am!

Dar se vrea, se poate, se cere, se face! Că doar nu e interzis! 

...şi abia aştept să iasă şi gurmandele în stradă şi să manifeste împotriva siluetei de fotomodelă: "Mănânc CÂT vreau io! Mănânc CÂT vreau io! Mănânc CUM vreau io! Mănânc CUM vreau io! Mănânc CÂND vreau io! Mănânc CÂND vreau io! Cade una, cadem toate! Cade una, cadem toate"! 

Aplauze şi să bem pentru asta!

Mult şi fără limită, că e o lume atât de ofertantă, încât nu ai cum să stai mops şi să-ţi umpli zilele de alean!

Să fie dans şi voie bună! URAAAAA!!!!!!

 [Shakira - Zoo]

Educaţie şi autodezvoltare

Am vrut să scriu ceva pentru Ziua Educaţiei, care a fost pe 5 octombrie. 

Doar că, după multe gândeli şi răzgândeli, am renunţat. Ce mai este de spus? Suntem de Doamne fereşte, cu litere mari, îngroşate şi subliniate. Dar ştim cu toţii asta şi acceptăm situaţia, pentru că nu ne (mai) deranjează. Ba, mai mult! Nesimţenia a devenit sinonimă cu îndrăzneala şi curajul, deci o aplaudăm cu nesaţ şi încântare!

În plus, chiar dacă pentru mulţi, totul se rezumă la sistemul de învăţământ, educaţia comportă atât de multe valenţe, încât este aproape imposibil să spui de unde începe şi pe unde ar trebui să se termine. Sau...cine este de vină pentru că suntem unde suntem.

Însă nimic nu ne opreşte ca, o dată pe an, să ne burzuluim, să ne plângem, să arătăm cu degetul şi să identificăm vinovaţii care ne-au adus în situaţia actuală. 

Apoi se face 6 octombrie şi trecem mai departe...pentru că viaţa şi internetul ne oferă alte momente pentru a ne mândri cu inteligenţa, capacitatea de analiză şi corectitudinea noastră. Vorba aceea: "Sunt smerit şi mă mândresc cu asta"!

Când a urinat, în văzul tuturor, marele cantautor de pe scena Arenelor Romane, din nou am vrut să scriu despre educaţie. Nu de la educaţie a pornit totul? Nu ea ne deosebeşte de animale? 

Până la urmă, ce ne opreşte să urinăm şi să defecăm oricând ne vine şi pe unde ne vine? Că doar avem scuză: nevoile fiziologice, nene! Natura ne cheamă şi noi răspundem! Jos textila şi-i dăm drumul...c-apoi ce altceva putem face? Doar n-om strica o găleată de maţe pentru câteva minute de ruşine!

Doar că, după multe gândeli şi răzgândeli, am renunţat. Între timp, săriseră suficienţi moralişti care au arătat cu degetul, au disecat şi au condamnat gestul îndrăzneţ... uitând că, încă de prin anii 90, cei de la Rammstein avea un moment din concert când cântau melodia "Bück dich/Apleacă-te" şi simulau între ei nişte gimnastică pe la spate, după care, printr-un falus artificial scos prin şliţul pantalonilor, stropeau spectatorii cu lichid. Iar publicul se bucura şi era în extaz.

Arc peste timp, până în prezent... când regulile s-au schimbat şi a venit momentul să ieşim din peşteră, pentru a privi adevărul în faţă. Aşa că... ce-şi spune vedeta noastră? Dacă le-a mers ălora, mie de ce să nu-mi meargă? Da' pe viu, că nu ne mai ascundem după deget!

Şi-a ieşit ce a ieşit.

Apoi a venit momentul cu noul cuvânt introdus în DOOM - varianta nu ştiu cât,  când s-a legiferat "supatul", o variantă regională a lui "sub pat". Şi iar a luat internetul foc. Deşi "supatul" cică e substantiv, iar "sub pat" e adverb. 

Am vrut să scriu şi despre asta. Doar că, după multe gândeli şi răzgândeli, am renunţat. Mă cam doare în cot de modificările creţe care apar permanent în limba ce-o vorbim... un sentiment pe care îl simţim cu toţii, că d-aia se foloseşte romgleza la nivel naţional.

Deci, hai să trecem peste şi să revenim la educaţie şi autodezvoltare - pentru că, tot răsfoind internetu-n lung şi-n lat, inteligenţa articială mă bombardează, de pe diverse profiluri, cu un test de înţelepciune sub forma unui set de întrebări care mă ajută să trăiesc mai frumos şi să-mi descopăr propriul eu divin din mine. Şi "tu-ul divin" din tine? Probabil.

Cert e că setul acesta de autoanaliză a fost conceput de un bătrân de 120 de ani, pe patul de moarte. Sau de un psihoterapeut de renume mondial. Sau de un antrenor spiritual. Sau de un guru. Sau de o măicuţă bătrână, cu brâul de lână, care stă cu ochii lipiţi de poartă şi îşi aşteaptă nepotul. Sau de un medium. Sau de un filosof antic. Sau de zei. Sau de inteligenţa artificială. Nu ştiu sigur, că l-am regăsit în multe variante.

Dar e interesant şi-l voi parcurge aici, să vadă toată lumea! Că de! Sunt corect şi nu am nimic de ascuns! 

Să-i dăm drumul!

1. Dacă ai primi o cutie cu tot ce ai pierdut în viaţa asta, ce ai căuta mai întâi?

Hmmmm... cred că m-aş uita după colecţia de surprize de la guma Turbo, că mi-e tare dor de ea şi regret că am aruncat-o.

2. Ai prefera să îţi ştergi cea mai urâtă amintire sau să o retrăieşti pe cea mai frumoasă?

OF! Amintirile mă chinuiesc, amintirile mă răscolesc, nu mai rezist! Totuşi... Nu se poate să-mi şterg memoria cu totul? Ca să fiu mai sigur....

3. Ceea ce priveşti în fiecare zi te face mai bun?

Habar nu am. Nu ştiu. Dar îmi ţin mintea ocupată cu tot felul de prostii, care mă fac să uit; şi cred că-i de bine.

4. Dacă ai mai avea o singură zi de trăit, ai spune cuiva? Cui?

Întrebarea asta e grea. 

M-ar tenta să mărturisesc că aş spune... dar nu ştiu cui, că nu-mi plac dramele şi încurajările fără rost. Aşa că...aş tăcea şi m-aş duce în lume. Unde mă duc picioarele şi unde văd cu ochii.

5. Dacă ai putea să auzi opinia sinceră a unei persoane despre tine, pe cine ai alege?

În principiu, ştiu ce se crede/spune despre mine. Şi mai e ceva: opiniile acestea depind de latura pe care o arăt. Depinde de moment şi de starea celui care susţine acea opinie. Deci, cine mă laudă azi, mâine mă poate face cu ou şi cu oţet. Sau invers.

Aşa şi d-aia nu port pulover pe gât!

6. Ce spun despre tine lucrurile pe care le urmăreşti? Ceea ce priveşti în fiecare zi reflectă persoana care vrei să devii?

Aoleu... ne jucăm, cumva, de-a roata? Reformulăm întrebările? Cred că filosoful acela antic concepea întrebările de autodezvoltare şi din când în când, mai dădea un swipe pe Insta... că a fost cam neatent la ce a scris!

Şi nu...nu reflectă. Sau reflectă. Sau doar îmi pierd timpul? Depinde.

7. Dacă feed-ul ţi-ar modela viitorul, l-ai schimba? Devii ceea ce priveşti. Urmăreşte influenceri care te fac mai calm, mai deştept sau mai bun!

Poate l-aş schimba dacă mi-ar modela viitorul, doar că lucrurile nu se intâmplă aşa. Şi dacă mă uit în fiecare secundă la Elon Musk, nu înseamnă că devin multimiliardar. Sau dacă mă uit la clipuri cu sportivi, nu devin sportiv de performanţă. Deşi ar fi destul de mişto... deoarece m-aş uita numai la clipuri cu rinoceri!

8. Care "Dacă..." îţi bântuie viaţa?

Răspuns simplu: nici măcar unul. 

Mă tentează să mă gândesc la fantomele iubirilor trecute...însă nu cred că dacă aş fi făcut  ceva diferit, lucrurile ar fi stat altfel. Şi nu-mi pot aroga puterea de a menţine o relaţie de unul singur, pentru că lucrurile nu depind doar de mine. În plus, o casă se dărâmă pentru că are fundaţia proastă, nu pentru că e un cui bătut mai strâmb. Iar cu temelia nasoală, trebuie să fii idiot să îi dai înainte cu lucrarea.

9. Pentru ce aştepţi permisiunea să te apuci?

Pentru nimic. Fac ce pot, când pot, când e nevoie, când vreau. În limitele bunului simţ, desigur. 

Sau... întrebarea e pusă în context modern, când trebuie să ceri permisiune pentru orice? 

Cum am văzut într-un film de comedie-dramă, răspânditor de ideologie actuală - când un el (bărbat răpitor) şi o ea (domniţă dulce şi suavă ca o garofiţă) se înţeleg să mimeze o relaţie de văzul lumii, până se îndrăgostesc lulea unul de celălalt. Apoi se adună într-o cameră de hotel, să se iubească. Şi se încing, ajung în pat (aproape dezbrăcaţi), iar el întreabă: "Îmi permiţi să te sărut"?

Se mai ţocăie niţel şi el iar întreabă: "Îmi permiţi să continui cu desţolitul"? Şi după alte pupăciuni, iar întreabă: "Îmi permiţi să te cunosc mai bine"? 

PUII MEI!!! PĂI LA CE NE-AM ADUNAT AICI? 

Mai lipsea să se uite ăla în ochii ei 5 secunde legate, fără să clipească - pentru a putea fi acuzat de hărţuire! Deşi... dacă îi cerea permisiunea... se mai punea ca păcat? 

Habar n-am!

Să bem pentru asta!

Iar acum, hai la dans...că pierdem vremea! 

DU HAST!!! Ăăăăă... Pardon, mă scuzaţi! Bück dich! Şi-un pic de Sonne, că videoclipul este cu Albă ca Zăpada - când se droghează cu praf de aur şi moare de supradoză.

Poate o preferaţi, totuşi, pe aia cu "(Îmi permiţi) să te strâng de gât"? "Strânge-mă de gât, st-st-st-strânge"!

Sau...hai să terminăm cu prostiile şi să ne educăm frumos:

[Metallica - Nothing Else Matters]

D-l Goe şi arta urbană

Să tot fie vreo două săptămâni de când oraşul Ploieşti a fost zguduit de noul scandal al domnului Goe, care a fost zugrăvit în culorile curcubeului...şi în tot acest timp, m-am întrebat dacă mai merită să discut şi eu despre subiectul cu pricina.

Nu de alta...dar a fost descusut şi de-a lungul şi de-a latul şi-n dungă! În plus, am mai scris despre statueta domnului Goe din gara Ploieşti Sud, la vremea când a fost amplasată (adică prin 2023, parcă). Iar acum, după trei ani, părerea nu mi s-a modificat: în continuare, consider că este o monstruozitate, o operă de artă de cel mai prost gust posibil şi un kitsch atât de oribil încât mă furnică pielea numai când îl văd. Locul ei nu ar fi nici măcar la bâlci, d-apoi ca monument reprezentativ pentru un oraş întreg.

În primul rând, nu înţeleg de ce ai înghesui o statuetă prea mare sub o arcadă prea mică. 

Dacă era coloană în stil greco roman, mergea. Dar nu e...şi efectul vizual este hilar! 

 

Asta până când a apărut altă poznă: în cadrul nu ştiu cărui festival de artă urbană, "artisticii" au decis să-l curcubeieze total pe d-l Goe şi a ieşit subiect de scandal la nivel naţional. Vorba aceea: "Feel the rainbow, taste the rainbow. Skittles"!

....ceea ce ar fi fost ok, dacă statueta era mâncabilă. Dar nu este. 

Însă curcubeul este simbolul mişcării LGBT care, în ultima vreme ne bagă pe gât diverse segmente de ideologie prin tot felul de filme, animaţii sau orice se poate.

Şi uite aşa, s-a făcut zarvă în popor şi toată lumea a dat năvală la gară, ca să vadă odioşenia. Unora le-a plăcut. Altora...nu. Şi cu toţii şi-au scris punctul de vedere, pe toate platformele de socializare la care au avut acces.

În timp, însă, discuţia a degenerat şi unii ploieşteni, prin diverse voci şi comentarii pline de răutăcizme, au ţinut să sublinieze cât de urât este oraşul lor. 

Nu ştiu ce să zic.

În opinia mea, un oraş este frumos sau urât în funcţie de mai multe aspecte: amplasare geografică, eleganţă arhitecturală, prezenţa spaţiilor verzi...într-un cuvânt, un oraş cu o anumită armonie vizuală, care îţi dă un sentiment de linişte.

Ploieştiul, însă, nu bifează nici măcar un singur punct din această listă. Deci, da: este un oraş urât. Mizerabil şi trist. 

Aia e.

Unii spun că emană comunism prin toţi porii clădirilor gri şi mohorâte. Aşa că autorităţile locale s-au gândit să îl coloreze şi au contractat pe nişte unii, care au scris pe clădiri diverse citate. Sau au vopsit, în fel de fel de culori, tramvaiele pre-decembriste. Sau l-au creat pe domnul Goe şi au colorat pasajele din gară cu desene minimaliste, demne de-o  creşă sau o grădiniţă, cel mult.

Iar  acum, după tot acest heirupism artistic, Ploieştiul s-a transformat total şi a devenit un ghetou. Mizerabil şi trist. 

Aia e.

Poate-s eu de vină...pentru că "arta urbană" - aia cu spray şi pete abstracte de culoare, nu mi se pare artă, ci doar haos fără rafinament, proporţie, simetrie sau echilibru. Şi nu îmi place. O fi vreo culme pentru alţii...dar în mintea mea, "arta urbană" este asociată cu sărăcia şi puţinătatea spirituală. Cu ghetoul, mahalaua sau favelele din Brazilia. 

Iar Ploieştiul pare că este o mahala. 

Desigur...porţiunea centrală (adică două parcuri şi câteva sute de metri de şosea şi clădiri) arată bine, să zicem. Este oarecum curată, iar de sărbători, când este împodobită cu luminiţe şi se face noapte, arată chiar frumuşel. 

În rest...tone de gunoaie, kilometri întregi de trotuare strâmte şi sparte, şosele pline de găuri, clădiri în paragină, vegetaţie crescută aiurea, rugină, bălării, gări care se deschiolează şi din nou, multă mizerie. Şi aer împuţit, de la diversele rafinării din zonă.

DAR cu tramvaie colorate ca la circotecă, un domn Goe în curcubeu şi clădiri cu litere pe dânsele. 

O frumuseţe, ce vă zisei? Aproape că inima mi-ar sălta din piept de bucurie, dacă nu aş tine-o strâns între coaste, ca să nu mai umble de teleleică.

Nu-i vorbă, că d-l Goe a fost multicolorat, încă de la începuturi - doar că uşor mai subtil. Am râs şi atunci, de m-am prăpădit! Noroc că are eticheta lângă ea, să ştie omu' la ce se uită...că altfel, o mie de ani dacă mă lăsai să ghicesc, nu nimeream personajul!

Apoi, când am văzut noua variantă de domn Goe, m-a apucat iar râsul. Am crezut că nişte oameni răi şi-au bătut joc de el şi l-au vandalizat pe toate părţile. Speram să vină autorităţile şi să-l ducă la spălat, pe termen nedefinit...ca să elibereze zona de prezenţa lui. 

Da' ţi-ai găsit! Colorăciunea a fost alegerea artistei - o duduie pe nume OUG sau ceva. Staţi să caut... ăăă.. Mă scuzaţi; cică OCU se prezintă artista. No, în fine!

Important e că duduia OCU zice că nu a LGBT-zat un simbol al oraşului. "Nu am vrut să provoc un război cultural. Am vrut să fac artă - a declarat artista pentru Observatorul Prahovean. Ea a precizat că lucrarea este inspirată de curcubeul care apare după ploaie și că susține diversitatea și incluziunea".

Corect.

Curcubeul apare după ploaie şi denumirea Ploieştiului vine de la un haiduc zis Moş Ploae. Aşadar: ploaie colo, ploaie dincolo...ploaie ori ploaie nu înseamnă ploaie la pătrat, ci CURCUBEU.

Iar la bază, curcubeul este de bine, adică reprezintă semnul legământului dintre Dumnezeu şi om, că pâmântul nu va mai fi pierdut prin apă.

Problema este că elgibiteii au preluat acest simbol şi l-au pervertit...întocmai cum au făcut naziştii cu svastica. La origine, svastica este un simbol al norocului, al binelui şi al soarelui, utilizat de diverse religii, de peste zece mii de ani. Prin urmare, dacă mă apuc să desenez svastici pe primării şi diverse monumente, oare mă amendează poliţia? 

Nu ar avea de ce; svastica e de bine. Dar dacă unii vor să îl asocieze cu altceva... e problema mea? Eu fac artă şi atât - ca să ne atragem beneficitate de la zei şi Univers.

Nu-i bine? 

Înclin să cred că nu.

Şi cu siguranţă, într-o lume în care majoritatea lucrurilor s-au denaturat şi şi-au modificat înţelesul, este cel puţin o nechibzuială să vorbeşti cu dublu sens, în special când scopul se vede din avion.

Deci, da. Curcubeul de pe domnul Goe e fix reclamă LGBT. De ce asta? Pentru că aşa sunt vremurile şi pentru că în noile ideologii se pompează bani cu nemiluita, ca să ne obişnuim cu ele  - până vor deveni obligatorii.

Totuşi...mi-e şi groază să mă gândesc ce-ar picta domniţa OUG, dacă ar trebui să creeze simbolul oraşului Băicoi. Ceva aruncat într-un săcotei, presupun. Dar, oare...Ar pune unul...sau poate doi?

Habar n-am. Nu ştiu ce-ar putea artisticăra, însă pot să pariez că tot la un colorit de curcubeu s-ar ajunge, ca să emane bucurie şi incluziune după ploaie.  

Ceea ce...să fie la ea, că nu mă deranjează. 

Vestea bună e că d-l Goe îşi va schimba hainele în fiecare an, deci urâciunea nu trebuie suportată prea mult. Iar când va veni timpul noii schimbări de look, sper ca Goe să poarte fustă mini şi pantofi cu toc. Să fumeze un cui, se identifice cu pronumele el/ea/ei şi să sară bucuria şi incluziunea din el ca mingea din colţul mesei.  

Să bem pentru asta!

Şi-un cântec vesel să cântăm, ca să vedem viaţa în roz-bonbon şi-un mic curcubeu de bucurie!

[Mădălin - Ciao bella, shubi du]