Guru Sadhguru şi salvarea planetei

Io-s cu capu-n nori zilele astea, fiindcă urmăresc un serial şi vreau să îl termin mai repede, ca să mă mai ocup şi de câte-o trebuşoară. Fac binjing din zori şi până-n seară, cum s-ar spune.

Aşadar, cum era de aşteptat, nu am auzit de marele discurs al gurului de la Untold. Oricum nu dau doi bani ruginiţi pe Untold, deci slabe şanse să îl fi auzit în direct - însă m-a luat ştirea de urechi, atunci când toată lumea a început să discute despre ce a glăsuit acest om înalt spiritual, pe main stage-ul untoldic. Şi a glăsuit cuvinte de mare strălucire poetică, numai bune de pus la inimă şi la statusuri de profile virtuale, ca să sară luminarea minţii din ele, ca mingea din colţul mesei!

Pe scurt, gurul a zis că omenirea e ca o boală pentru planetă - deci lua-ne-ar Gaia, cu alte cuvinte. Şi toată lumea a stat cu gurile căscate, să absoarbă prefacerea spirituală direct de la sursă. 

Ceea ce e ok. Bravo lor!

Nu mă mai întreb ce caută un guru hindus la un festival de zbanga-zdranga, la fel cum nu mă mai întreb nici de ce nu se duce vreun episcop de la noi să glăsuiască la festivalul de "hai mera dil", când cântă Salman Khan.

Spun doar atât: dacă nea' guru Sadhguru are dreptate şi omenirea chiar e o ciumă pentru planetă, cum rezolvăm asta? Extincţia totală pare cea mai bună soluţie...

Situaţie în care: Putine, dormi în papuci? Nu vezi ce zice guru, că trebuie să sfârşim? Bagă şi tu o scamatorie mică, să vindecăm planeta! 

Păi dă-o-n mă-sa de treabă, stăm să ne miorlăim ca nişte ţânci? Hai cu egalarea! Personifică-te-n mânia zeilor şi bagă mingea-n aţe, nu ne lăsa ca să chinuim săraca Mama Natură!

Na, oricum... treaba e că ideea omului "ca boală planetară" a inflamat multe spirite şi ce mi-am zis? Hai să văd şi eu ce-a propovăduit guru Sadhguru, ca să nu preiau informaţii la a treia mână, când originalul e la un click distanţă! 

Deci, fără alte adăugiri, să-i dăm drumul celui care "care mi-a schimbat viaţa",. Nu mie, Doamne fereşte! Eu sunt îmbătrânit în rele şi nu mai învaţă calul bătrân să tragă în buiestru! Mi-am mâncat traiul, mi-am trăit mălaiul şi mi-a trecut gândul salvării sau al vizualizării luminiţei de la capătul tunelului.

Da' Loredanei Groza cică i-a schimbat existenţa. Frumos, ce să zic? E mai tânără, mai oacheşă, mai deschisă la progresism... se prea poate să plece urechea la toate cuvinte pline de sevă filosofică!

Gata, că bat pasul pe loc!

Mai bine să-l auzim pe guru Sadhguru, că de la el izvorăşte lumina! Şi de la Bucureşti, că acolo e Traian Băsescu - dacă vă mai amintiţi momentul.  :)) :))

... Şi-ncepe! Hai că-ncepe!

"Mmmmmmmmm....aaaaaaa....aaaaaa"...închinăciuni, plecăciuni..."mmmmm...tana-tanaaaaaaa"....

Şi-ncepe:

"Hello everyone!

În acest peisaj nelimitat şi continuu al timpului, tu şi eu ca oameni ocupăm puţin timp. (Hai, lasă!)

Vieţile noastre sunt o mică parte de timp, în care am divizat umanitatea în numele rasei, religiei, naţionalităţii, etniei şi a altor asemenea lucruri. În câte feluri am divizat umanitatea? (Păi pe mine mă întrebi? Eu sunt gurul de serviciu?)

Aşadar, suntem aici, la acest festival de muzică, unde muzica unifică umanitatea şi dărâmă barierele pe care le-am creat. [...]

Deci, a fi aici, la acest festival,  nu înseamnă doar divertisment. (Aham!)

Înseamnă ca voi să duceţi mai departe această idee că sunteţi aici ca o singură umanitate, ca o singură posibilitate între posibilitate şi realitate. [...]

Putem noi, ca oameni".... "venim din acelaşi pământ"...abureli, abureli..."suntem o viaţă"..."e timpul ca această generaţie de oameni"... hai, frate, că murim aici! Zi-ne cu planeta!

Să-mi trag pălmi!

Vă fac un rezumat, că gurul preamărit vorbeşte de multe minute şi nu a spus decât  nişte lozinci. Aşa că o luăm pe scurtătură: 

"Şi-am venit la Untold nu ca tineri doritori de distracţie, ci ca umanitate şi o posibilitate între posibilitate şi realitate, dacă avem curajul să mergem spre ea.

Planeta noastră e cea mai mişto din univers, omul este cel mai tare din Univers, este fruncea grămezii de fiinţe şi un fel de arian peste orice există. Suntem top of the world, ce mai la deal, la vale!

[...] Suferinţa este fabricată în minte, aceeaşi minte care ar fi trebuit să fie un miracol, dar care a devenit o sursă de suferinţă pentru tot mai mulţi oameni! Este timpul să ne transformăm mintea în miracol, folosind o aplicaţie pe care ne-o oferă Festivalul de Muzică Untold. Folosiţi-o, deoarece trebuie să creem o umanitate sensibilă, conştientă şi veselă pentru noi şi pentru cei ce vor veni.  

În prezent, oamenii nu mai sunt o soluţie, ci au devenit sursa tuturor problemelor de pe planetă! (Lua-ne-ar Gaia!). Fără oameni, planetă este fantastică.

Mintea ta, drama ta psihologică, ar trebui să funcţioneze aşa cum tu îţi doreşti, pentru că TU eşti arhitectul propriei drame. (Dacă îl descopeream pe guru Sadhguru mai devreme, ca să îmi spună că suferinţa e doar în capul meu, mai eram bou să sufăr?! Mă îmbătam şi scăpam de mintea conştientă şi de suferinţă. Muahahahaha!)

Este timpul să preiei conducerea. În caz contrar, nu mai poţi fi numit om. ("Măi animalule" - citat din Iliescu). 

"Omul este o fiinţă"..."Nu putem numi fiinţe alte creaturi...nu există tigru-fiinţă, leu-fiinţă sau lăcustă-fiinţă. Există numai omul-fiinţă, pentru că ştim să fim. (Nu se vede, dar să zicem...) 

...Abureli, vrăjeli..."Fii cea mai bună versiune a ta"...bălării, bălării... "Faceţi ca acest festival să fie temelia de la care porneşte ruperea barierelor, pentru a ajunge la starea în care puteţi să vă stabiliţi singuri experienţa de viaţă."

Vă rog să descărcaţi aplicaţia "Miracolul Minţii" şi investiţi în ea doar 7 minute. Avem dovezi ştiinţifice substanţiale, care ne arată că îţi poţi schimba funcţiile creierului în doar 7 minute, ca să lucreze pentru voi, nu împotriva voastră.  

Mulţumesc. Aplauze!! (Şi daţi-mi banii voştri, ca să trăiască şi gura mea... că nu măcăne degeaba).

THE POWER IS YOURS!

Salvăm planeta! Uraaaa!!! Foarte frumos!

Dar întrebarea este: din mulţimea aia de oameni, câţi au plecat transfiguraţi spre casă? Şi mai ales, câţi din ei îşi vor face patul a doua zi dimineaţă? Parcă aşa zicea un alt influensăr sub forma unui amiral american, în alt discurs autodezvoltator: mişto şi felicitări că te bagi la salvatul planetei - dar ai fost în stare să îţi faci patul? Eşti în stare să îţi speli cana de cafea şi farfuria de ciorbă? Eşti în stare să nu-ţi arunci mucul de ţigară pe unde te taie capul? 

Altfel, cum vrei să muţi marea, când nu eşti în stare să muţi o picătură de apă dintr-o cană în alta?

Apoi, mai e ceva: salvarea planetei este o minciună, pentru că niciodată planeta asta nu a avut nevoie de noi. A fost p-aci cu mult înainte să apărem noi şi va mai fi mult după ce rasa umană va dispărea. 

Şi, culmea, nici măcar nu o distrugem noi... indiferent ce am face. Găurim stratul de ozon, topim calotele glaciare, umplem mările de petrol, otrăvim aerul, iradiem pământul...nu are importanţă! Planeta nu moare; dar murim noi, de proşti ce suntem. 

Prin urmare, salvarea planetei înseamnă, de fapt, salvarea noastră - deoarece nu avem altă planetă pe care să ne ducem. Că dacă aveam, ne mutam ca ţiganii cu cortul...şi săream ca puricii, din planetă în planetă, fără să o mai ardem spiritualişti. 

Problema reală e că oamenii sunt atât de idioţi, încât îşi taie singuri craca de sub picioare... apoi schelălăie că trebuie să salveze copacul şi vai, moare copacul. Dar el nu are nimic, noi murim - că picăm în cap!

Copacul îşi va reveni. Planeta îşi va reveni, la fel cum a făcut-o de multe ori şi în trecut...când au fost vreo cinci extincţii aproape totale ale vieţii şi asta înainte să ne apărem p-aici.

Deci să spui că tu, un om de 80 kg, distrugi ditamai planeta de 6 sextilioane de tone (trăiască inteligenţa artificială, că de la ea am această informaţie), este ca şi cum un ou de bibilică spune că va provoca extincţia umanităţii! :)) :))

Cam aceasta este diferenţa de masă.

Prin urmare, ecologia e bună. Dar nu pentru planetă, ci pentru noi, că murim! Nu facem faţă nici incendiilor, nici radiaţiilor, nici alunecărilor de teren, nici schimbării polilor magnetici şi nici măcar unei furtuni mai serioase. Dacă bate vântul mai tare, ne-am dus pe plută!

Noi părem puternici, dar suntem mai plăpânzi decât puii nou născuţi de pisică. Murim repede şi din orice...iar datele arata că da, otrăvim planeta şi ne accelerăm propria distrugere. Aia e. La mai mare!

În principiu, industrializarea este cel mai mare pericol. Vrem salvarea planetei? Perfect! Dar câţi dintre noi acceptă să trăiască aşa cum se trăia acum o mie de ani? Îţi faci o casă, pentru a te feri de intemperii. Mănânci ce cultivi, creşti animale şi trece viaţa. O viaţă bio, în sânul naturii. Fără sateliţi, fără internet, curent electric, apă la robinet şi orice fel de răsfăţ.

Facem asta? 

Desigur că nu...pentru că vrem confort. Însă, de fapt şi de drept, confortul nostru distruge planeta!

Şi nu ajută conştientizarea la asta...pentru că dincolo de vorbe, folosim automobile care poluează, beneficiem de orice produs industrial care poluează şi consumăm orice resursă avem la îndemână, atâta timp cât ne convine. Dar salvăm planeta, fiindcă oprim curentul de la instituţiile publice, câte o oră pe an. 

Ce minunaţi suntem!

Să bem pentru asta şi-un cântec vesel să cântăm... fiindcă puterea e a noastră! 

[Captain planet intro & outro]

 

Elefantul din creier - concluzii (partea întâi)

Vă mai amintiţi de cartea "Elefantul din creier", pe care am citit-o cam prin vara trecută? Promitea un subiect tentant: dezvăluirea adevăratelor motivaţii din spatele comportamentelor noastre şi subiectul nu m-a atras; însă, în urma unui pariu, am zis să văd şi eu despre ce este vorba. C-apoi, na! Mai ştii de unde sare iepurele şi mă înţelepţesc?

No şi-am citit, apoi am scris despre asta, la vremea respectivă. 

De atunci a trecut un an şi din când în când, încă mă mai surprind gândindu-mă la această carte.  Dar nu pentru că mi-a zguduit sistemul de credinţe şi m-a ajutat să înţeleg lumea îm care trăiesc - deoarece, aproape tot ce am "aflat"... ghici ce? Ştiam deja, într-o formă sau alta.

... ci pentru că, de la o vreme, mă tot întreb cu ce mă ajută tot ceea ce ştiu, ceea ce fac sau ceea ce plănuiesc. Şi mai ales, unde se încadrează elefantul din creierul meu. 

Apropo de asta, trebuie să fac o digresiune mică: ieri mi-a venit pe telefon o alertă de la nu ştiu ce site pe care s-a publicat un articol interesant, chipurile: "Adolescentul tău nu citeşte? 10 titluri care îl pot convinge să nu mai lase cartea din mână" - şi imediat m-am întrebat: "Dacă adolcentul meu nu citeşte, cum îl fac să citească cele 10 titluri şi să nu mai lase cartea din mână"?

Din câte am înţeles eu, adolescenţii, copiii, oamenii nu (mai) citesc deoarece au alte opţiuni mai ispititoare, pentru a-şi petrece timpul liber - nu pentru că nu există cărţi pe gustul fiecăruia. Deci, ca părinte, dacă ai adolescent pe care nu l-ai convins niciodată în viaţa lui să deschidă o carte şi transformi în obsesii bon-tonul lecturii, deci adolescentul tău trebuie să citească musai şi fără drept de apel... nu poţi face altceva decât să-i pui o carte în mână şi să-l încui într-o cameră complet goală, ca să citească din plictiseală (şi, eventual, să descopere mirobolanta lume din spatele cărţii). 

Altfel... Nasol şi mult noroc, ce să zic?

Dar, până la urmă, de ce este atât de bine-văzut cititul? De ce pretutindeni se fac cluburi de lectură şi se laudă persoanele care citesc? 

Simplu: citind, îţi dezvolţi vocabularul şi imaginaţia, pentru a putea da aripi visurilor şi a ţi le putea exprima prin cuvinte. Desigur că acumulezi informaţie pe care o vei uita, până la urmă. Însă, în esenţă, cărţile modifică subconştientul şi schimbă viziunea asupra lumii; ne educă răbdarea, aplecarea spre meditaţie, empatia şi capacitatea de a analiza o situaţie din mai multe puncte de vedere. În plus, am găsit un studiu care spunea că cititul stimulează creierul să ia contact cu situaţii şi întâmplări pe care nu le-ai putea trăi în mod normal, deci acumulezi o oarecare experienţă de viaţă.

În esenţă., cartea este bună la om... cu excepţia cazului în care cititul devine o activitate de performanţă şi parcurgi cărţile la normă, ca să bifezi un grafic sau să îşi creezi o imagine de intelectual profund şi uns cu toate alifiile. 

Cam aşa explica lucrurile "Elefantul din creier"... adică minciunile pe care ni le spunem pentru a îmbrăca motivaţii pur egoiste în nişte haine de înaltă demnitate morală. 

Culmea este că, deşi ne considerăm evoluaţi şi plin de civilizaţie, suntem mânaţi de aceleaşi instincte care îi animau şi pe strămoşii noştri de acum mii şi sute de mii de ani: dorinţa de a fi şefii la bogaţi şi la împăraţi. Sau, cel puţin, să părem că suntem. :))

Diferenţa este că în prezent, ne mascăm intenţiile mai meşteşugit. Şi atâta tot.

Deci, da: "Elefantul din creier" m-a ajutat să înţeleg faptul că nimic nu se va schimba şi totul va decurge ca şi până acum. Numai că... vreau să cred că suntem un milimetru mai evoluaţi decât oamenii din preistorie şi închid ochii la orice semne care îmi arată realitatea - pentru a putea să sper în ceva mai bun. O speranţă deşartă, dar na... Cu bune şi cu rele, asta este situaţia. 

Spre exemplu: toată viaţa mea, am fost preocupat de iubire. Mi se părea idealul vieţii şi cel mai frumos lucru creat vreodată; era un concept atât de pur şi de inefabil, încât nu putea veni decât de la Dumnezeu - deoarece, în nimicnicia noastră, cu capul şi sufletul din dotare, niciodată nu am fi putut inventa un sentiment atât de curat şi veşnic. 

Aşadar, permanent mi-am umplut capul cu fel de fel de înţelepciuni care descriau iubirea şi modurile în care putem trăi fie şi numai în umbra ei, pentru a ne simţi împliniţi.

Uite aşa, ţin minte că eram în liceu şi vorbind cu colegii despre moduri de a intra în vorbă cu o fată, fiecare venea cu replici culese de pe la colţ de bloc - iar eu, fiind şmecher şi citit, am zis că mi se pare frumos să te prezinţi şi să săruţi mâna domniţei. Da, ştiu... eram un mic idiot - că la 14-15 ani, nu pot spune că eram vreun matur!

No...pe scurt, că nu-i timp de prostii, am fost tipul de romantic incurabil, care a crezut orbeşte în iubirea care transformă imposibilul în posibil şi este unicul panaceu universal, unicul remediu pentru o viaţă fericită - până când am început să scot nasul în lume, ca să învăţ că lucrurile nu-s chiar aşa de simple.

 Adică, e bine cu iubiriceala şi cu alintături, moţonei, clipocei şi fluturaşi - pentru câteva luni. E bine şi cu iertare, cu acceptare, concesii, lipsă de orgoliu, îmbrăţişări şi ne-pusul de suflet... mai ales când le oferi. Dar la final de zi, vine ora cinei şi cerinţele încep să sune extrem de practic. Atunci intervine viaţa: dacă nu ai mâncare la poftă, nu prea mai contează nimic. 

Şi-un pic de "nu prea" azi, un pic de " nu prea" mâine, poimâine, răspoimâine, până se sparge bula de fericire, iar rata divorţului a ajuns atât de ridicată, încât ai nevoie de-o rachetă, pentru a o mai atinge.

De ce aşa ceva? Nu prea înţeleg... deşi am observat că relaţiile se întocmesc pe capacitatea celor doi puiuţi iubiţi de a-şi satisface reciproc dorinţele şi capriciile. Când listele nu se mai bifează, iepuraşii şi îngeraşii se transformă în vaci, porci, scroafe, boi, răposaţi şi răposate. Dumnezeu să nu-i ierte, în vecii vecilor, amin.

Frumos, nu-i aşa? Feerie, ce mai la deal, la vale! 

Partea bună e că mereu visăm la iubirea aia veşnică şi făloasă, care să ne aducă cea mai mare şi fericire proprie. Şi pe tavă, desigur...că dacă nu ni se serveşte ca la orbi, dezbrăcată de orice prejudecăţi şigata să fie apucată, înseamnă că ACEA IUBIRE nu e ceea ce trebuie.

Da' până o fi să fie aia mare... e bine şi cu iubirici miculiţi care să dureze cât arde un băţ de chibrit, decât nimic. 

Merge banda? Merge, merge!

Şi bărbaţii cică iubesc cu ochii, iar femeile iubesc cu urechile. De aceea, femeile se machiază şi bărbaţii mint. 

Mă rog, aşa era pe vechi...pentru că astăzi, după inventarea filtrelor pentru fotografii, putem arăta oricum ne dorim. Importante sunt like-urile, că restul se rezolvă de la sine. Un mic date, o cafea de după... şi merge banda? Merge, merge... Dă-i înainte, că merge!

Oricum ar fi, cultura falsului este omniprezentă şi tocmai de aceea, fenomenul îmbrobodirii mizeriei în polei cu paiete lucitoare se petrece în orice domeniu al vieţii, nu doar în îndrăgosteală.

Dar despre asta, în episodul următor. 

Deocamdată, haideţi să ne bucurăm şi-un cântec vesel să cântăm, că e vară-vară şi soare afară!

Să bem pentru asta! 

[Elena - Nu întreba]

Căldură mare, monşer!

Hei, hei, hei...ce mai faceţi, cum vă descurcaţi cu această minunată apocalipsă de foc şi căldură care s-a abătut peste România?

Pe la ştiri, cică-i blestem: 40 de grade, 50 de grade, 80 de grade.... 100 de grade! Pui apa-n palmă şi ţi se evaporă instant! Fierbe aerul, sub arşita soarelui!!! Haoleu şi văleleleu: 45 de grade Celsius la umbră! Haoleu şi văleleu...de parcă te obligă cineva să stai la umbră! Hă!

Dar nu contează! Specialiştii ne recomandă, cu toate gurile, să bem apă, să stăm la umbră şi să bem apă! "Beţi apă, staţi la umbră, radiaţia, codul roşu-vânăt-negru-curcubeu de căldură, haoleu şi văleleu"! Iar poporul respectă, la virgulă, indicaţiile experţilor: se văicăreşte şi buieşte la mare, să se răcorească la un scăldat în soare şi să facă plajă la soare şi să se relaxeze la soare! Haoleu, căldură mare, monşer!!! Nenorocire, săriţi lume! Cine nu sare, nu vrea schimbare!!!

Ştiţi melodia aceea a Ligiei cu Mister Pink...Mister Juve...Mister...nu ştiu. Un Mister, acolo! No şi cântau ei: "Era cald, acum e frig, cerul plânge şi eu strig printre lacrimi Hei Haleluia, hei haleluia... 30 de grade, zero, zero grade..."?

Acum s-a făcut update 2.1 şi hitul sună cam aşa: "Era cald, acu-i mai cald... ceru-i foc şi eu m-aprind printre lacrimi Hei, haleluia, hei haleluia! 80 de grade, 100 de grade, 80 de grade, 100 de grade"...

No, serios acum: cum vă place vara? Că eu mă simt ca peştele-n apă! 

Teoretic, îmi face rău căldura excesivă, ca oricărui om - mai ales dacă e cald, umezeală, lipsă totală de aer curat şi trebuie să alerg, să mă agit, să dansez şi să fac ca toate ielele. Că-mi şi place, ce să fac?

Practic, însă, ador căldura! Şi dacă nu mă freacă nimeni la melodie... e cel puţin minunat! Adică, în camera în care vieţuiesc sunt 30 de grade şi mi-e bine! Iar când ies în soare şi simt cum începe să mi se înfierbânte pielea, e cel mai frumos sentiment din lume! Vorba unui prieten: mă simt ca-n burta mamei, că şi acolo tot la 37 de grade Celsius stăteam. 

  

Aşadar... da, e cald. Dar e vară, frate, cum este şi-n melodia cu ouă, de la Genius: "Ooooo o-uă! E vară-vară şi cald afară! Ooooo o-uă...e vară, vară, iarăăă! E var' afară - ce, n-am dreptate? Fete, fete şi de toate! Da, da, da, e vara ta"!   

Deci, e vară! Voiaţi frig? Păi nu ne-am săturat de scârciovelniţă? Şi aşa, când mă gândesc că avem doar 2 luni de căldură pe an, parcă mă gâdilă depresia la călcâie... 

Dar, deocamdată, e bine!  Cri-cri-cri, toamnă gri, stai acolo, nu veni!

E atât de cald afară încât până şi examenul de bacalaureat la matematică şi istorie se amână cu o zi - un noroc fantastic pentru elevi, deoarece se pot pune la punct cu materia. Sau la virgulă, cum a fost la proba de română, unde a picat Arghezi,  "mânca-l-ar viermii" - ceea ce l-au mâncat, la fel cum o să ne mănânce şi pe noi. A mai picat Bacovia...

... nişte autori complet învechiţi, care nu mai au relevanţă pentru generaţiile moderne. 

Ce-i drept, avem o istorie plină de personalităţi literare şi culturale...dar gata! Le-a trecut vremea, nu mai sunt bune! Adică, cum să pice aşa odioşenii la bac? Suntem suveranişti? Suntem cu ruşii? Săriţi, ne atacă Putin! HUUUUOOOO!!! Jos cenzura!

Pe onoarea mea, asta-i o totală batai de jeu - ca să mă exprim în franceză! Cum să dai la bacalaureat tâmpenii, când putea să pice un citat dintr-un influencer de valoare, mai în acord cu timpurile moderne? Uite, dacă se dădea un eseu argumentativ despre ultima înţelepciune emanată în eter de ăla... Adrian Elicopter de luptă sau ceva - punem pariu că aveam promovabilitate de 200%, numai cu note maxime şi felicitări?

Auzi, auzi! Să pice Arghezi şi Bacovia - când se credea că pică "Moromeţii". Batai de jeu, exact ce ziceam!

Deşi am dat şi eu acest examen şi am avut o listă de autori. Dar nu mi-am pierdut vremea cu crezut şi ghiceli în cafea, ca să văd ce-mi pică... aşa că i-am învăţat pe toţi. Prost io - că şi cu bac şi fără bac, seminţele tot acelaşi gust a avut! 

C-aşa e-n tenis: când rezumi totul la gustul seminţelor, la ce viitor strălucit te mai aştepţi?

Şi gata, nu mai zic nimic....că mai ştii cum răsare vreunu' că l-am agresat pe săracul minor? Sau o fi major? Nu are importanţă!

Dar au existat cazuri...nu mai devreme de săptămâna trecută, la examenul de capacitate.

Ştiţi reportajul acela cu fătuca cu unghii de 5 kilometri, care zice că a fost minunat, nu a ştiut nimic? Şi speră să ia un 4 sau 5, ca să intre la un "ghetou" de liceu, să facă unghii, gene, păr şi să aibă un salon micuţ, drăguţ, cochet?

Ia staţi, că îl caut:

Şi l-am descărcat, că parcă văd că va fi şters, la cât scandal e pe marginea acestui subiect. Nu ştiaţi?

Unii influenceri deplâng soartea minorei în articole kilometrice, deoarece a fost abuzată de reporterii (majori şi profesionişti) care nu au fost interesaţi de examen - ci o întrebau de unghiuliţe şi filmau, insistent, gentuţa. 

Alţi influenceri, prin articole la fel de kilometrice, râd de domniţă pe toate părţile, că avea vorbele coerente la ea doar când vorbea despre unghiuliţe şi salonul pe care îl va avea; în rest era tufă! 

Ceea ce nu era, cu siguranţă!

Era minoră, avea un' emozione per sempre, declanşat de examen şi caniculă, iar pe deasupra, era caniculă. Cod roşu...SĂRIŢI!! Beţi apă, staţi la umbră, beţi apă!

Rău de tot cu vara asta, frate! Cine a mai auzit să fie atât de cald în (aproape) luna lui cuptor? Vai şi vai!

Noroc că încă-i bine! 

Aşadar, să bem pentru asta! Să fim bangaranga, saltimbanca, satalana, choke me şi dai dai! Strânge-mă de gât, strânge-mă de gât, hit! Hit! Hit me!

[Genius - Vara]