D-l Goe şi arta urbană

Să tot fie vreo două săptămâni de când oraşul Ploieşti a fost zguduit de noul scandal al domnului Goe, care a fost zugrăvit în culorile curcubeului...şi în tot acest timp, m-am întrebat dacă mai merită să discut şi eu despre subiectul cu pricina.

Nu de alta...dar a fost descusut şi de-a lungul şi de-a latul şi-n dungă! În plus, am mai scris despre statueta domnului Goe din gara Ploieşti Sud, la vremea când a fost amplasată (adică prin 2023, parcă). Iar acum, după trei ani, părerea nu mi s-a modificat: în continuare, consider că este o monstruozitate, o operă de artă de cel mai prost gust posibil şi un kitsch atât de oribil încât mă furnică pielea numai când îl văd. Locul ei nu ar fi nici măcar la bâlci, d-apoi ca monument reprezentativ pentru un oraş întreg.

În primul rând, nu înţeleg de ce ai înghesui o statuetă prea mare sub o arcadă prea mică. 

Dacă era coloană în stil greco roman, mergea. Dar nu e...şi efectul vizual este hilar! 

 

Asta până când a apărut altă poznă: în cadrul nu ştiu cărui festival de artă urbană, "artisticii" au decis să-l curcubeieze total pe d-l Goe şi a ieşit subiect de scandal la nivel naţional. Vorba aceea: "Feel the rainbow, taste the rainbow. Skittles"!

....ceea ce ar fi fost ok, dacă statueta era mâncabilă. Dar nu este. 

Însă curcubeul este simbolul mişcării LGBT care, în ultima vreme ne bagă pe gât diverse segmente de ideologie prin tot felul de filme, animaţii sau orice se poate.

Şi uite aşa, s-a făcut zarvă în popor şi toată lumea a dat năvală la gară, ca să vadă odioşenia. Unora le-a plăcut. Altora...nu. Şi cu toţii şi-au scris punctul de vedere, pe toate platformele de socializare la care au avut acces.

În timp, însă, discuţia a degenerat şi unii ploieşteni, prin diverse voci şi comentarii pline de răutăcizme, au ţinut să sublinieze cât de urât este oraşul lor. 

Nu ştiu ce să zic.

În opinia mea, un oraş este frumos sau urât în funcţie de mai multe aspecte: amplasare geografică, eleganţă arhitecturală, prezenţa spaţiilor verzi...într-un cuvânt, un oraş cu o anumită armonie vizuală, care îţi dă un sentiment de linişte.

Ploieştiul, însă, nu bifează nici măcar un singur punct din această listă. Deci, da: este un oraş urât. Mizerabil şi trist. 

Aia e.

Unii spun că emană comunism prin toţi porii clădirilor gri şi mohorâte. Aşa că autorităţile locale s-au gândit să îl coloreze şi au contractat pe nişte unii, care au scris pe clădiri diverse citate. Sau au vopsit, în fel de fel de culori, tramvaiele pre-decembriste. Sau l-au creat pe domnul Goe şi au colorat pasajele din gară cu desene minimaliste, demne de-o  creşă sau o grădiniţă, cel mult.

Iar  acum, după tot acest heirupism artistic, Ploieştiul s-a transformat total şi a devenit un ghetou. Mizerabil şi trist. 

Aia e.

Poate-s eu de vină...pentru că "arta urbană" - aia cu spray şi pete abstracte de culoare, nu mi se pare artă, ci doar haos fără rafinament, proporţie, simetrie sau echilibru. Şi nu îmi place. O fi vreo culme pentru alţii...dar în mintea mea, "arta urbană" este asociată cu sărăcia şi puţinătatea spirituală. Cu ghetoul, mahalaua sau favelele din Brazilia. 

Iar Ploieştiul pare că este o mahala. 

Desigur...porţiunea centrală (adică două parcuri şi câteva sute de metri de şosea şi clădiri) arată bine, să zicem. Este oarecum curată, iar de sărbători, când este împodobită cu luminiţe şi se face noapte, arată chiar frumuşel. 

În rest...tone de gunoaie, kilometri întregi de trotuare strâmte şi sparte, şosele pline de găuri, clădiri în paragină, vegetaţie crescută aiurea, rugină, bălării, gări care se deschiolează şi din nou, multă mizerie. Şi aer împuţit, de la diversele rafinării din zonă.

DAR cu tramvaie colorate ca la circotecă, un domn Goe în curcubeu şi clădiri cu litere pe dânsele. 

O frumuseţe, ce vă zisei? Aproape că inima mi-ar sălta din piept de bucurie, dacă nu aş tine-o strâns între coaste, ca să nu mai umble de teleleică.

Nu-i vorbă, că d-l Goe a fost multicolorat, încă de la începuturi - doar că uşor mai subtil. Am râs şi atunci, de m-am prăpădit! Noroc că are eticheta lângă ea, să ştie omu' la ce se uită...că altfel, o mie de ani dacă mă lăsai să ghicesc, nu nimeream personajul!

Apoi, când am văzut noua variantă de domn Goe, m-a apucat iar râsul. Am crezut că nişte oameni răi şi-au bătut joc de el şi l-au vandalizat pe toate părţile. Speram să vină autorităţile şi să-l ducă la spălat, pe termen nedefinit...ca să elibereze zona de prezenţa lui. 

Da' ţi-ai găsit! Colorăciunea a fost alegerea artistei - o duduie pe nume OUG sau ceva. Staţi să caut... ăăă.. Mă scuzaţi; cică OCU se prezintă artista. No, în fine!

Important e că duduia OCU zice că nu a LGBT-zat un simbol al oraşului. "Nu am vrut să provoc un război cultural. Am vrut să fac artă - a declarat artista pentru Observatorul Prahovean. Ea a precizat că lucrarea este inspirată de curcubeul care apare după ploaie și că susține diversitatea și incluziunea".

Corect.

Curcubeul apare după ploaie şi denumirea Ploieştiului vine de la un haiduc zis Moş Ploae. Aşadar: ploaie colo, ploaie dincolo...ploaie ori ploaie nu înseamnă ploaie la pătrat, ci CURCUBEU.

Iar la bază, curcubeul este de bine, adică reprezintă semnul legământului dintre Dumnezeu şi om, că pâmântul nu va mai fi pierdut prin apă.

Problema este că elgibiteii au preluat acest simbol şi l-au pervertit...întocmai cum au făcut naziştii cu svastica. La origine, svastica este un simbol al norocului, al binelui şi al soarelui, utilizat de diverse religii, de peste zece mii de ani. Prin urmare, dacă mă apuc să desenez svastici pe primării şi diverse monumente, oare mă amendează poliţia? 

Nu ar avea de ce; svastica e de bine. Dar dacă unii vor să îl asocieze cu altceva... e problema mea? Eu fac artă şi atât - ca să ne atragem beneficitate de la zei şi Univers.

Nu-i bine? 

Înclin să cred că nu.

Şi cu siguranţă, într-o lume în care majoritatea lucrurilor s-au denaturat şi şi-au modificat înţelesul, este cel puţin o nechibzuială să vorbeşti cu dublu sens, în special când scopul se vede din avion.

Deci, da. Curcubeul de pe domnul Goe e fix reclamă LGBT. De ce asta? Pentru că aşa sunt vremurile şi pentru că în noile ideologii se pompează bani cu nemiluita, ca să ne obişnuim cu ele  - până vor deveni obligatorii.

Totuşi...mi-e şi groază să mă gândesc ce-ar picta domniţa OUG, dacă ar trebui să creeze simbolul oraşului Băicoi. Ceva aruncat într-un săcotei, presupun. Dar, oare...Ar pune unul...sau poate doi?

Habar n-am. Nu ştiu ce-ar putea artisticăra, însă pot să pariez că tot la un colorit de curcubeu s-ar ajunge, ca să emane bucurie şi incluziune după ploaie.  

Ceea ce...să fie la ea, că nu mă deranjează. 

Vestea bună e că d-l Goe îşi va schimba hainele în fiecare an, deci urâciunea nu trebuie suportată prea mult. Iar când va veni timpul noii schimbări de look, sper ca Goe să poarte fustă mini şi pantofi cu toc. Să fumeze un cui, se identifice cu pronumele el/ea/ei şi să sară bucuria şi incluziunea din el ca mingea din colţul mesei.  

Să bem pentru asta!

Şi-un cântec vesel să cântăm, ca să vedem viaţa în roz-bonbon şi-un mic curcubeu de bucurie!

[Mădălin - Ciao bella, shubi du]

 

Elefantul din creier - concluzii (final)

Eu am crescut cu ideea că viaţa este grea şi ca să reuşesc să fac ceva cu ea, trebuie să îndur condiţiile neprielnice şi să nu le las să mă doboare. Iar atunci când cad, trebuie să mă ridic şi să merg înainte. Până când? Până văd luminiţa de la capătul tunelului sau dau colţul. 

"Suck it, until you make it", cum ar spune fraţii de arme englezi. Un fel de "Taci şi înghite, până izbândeşti".

Noroc că de atunci, societatea a mai evoluat... şi vrem să credem că trăim într-o lume plină de empatie şi energii binefăcătoare, emanate din belşug de Sfântul Univers. 

Vrem...dar ducem aceleaşi lupte - chiar dacă sunt mai subtile şi ascunse în spatele zâmbetelor sau a politeţurilor civilizate.

Concomitent cu această faţadă luminoasă, a mai apărut o ideologie nouă, care spune că suntem un dar pentru planetă (SÂC, GURULE SADHGURULE!), suntem minunaţi şi perfecţi, dar tot ceea ce trebuie să facem este să îndrăznim să cerem. Şi abia apoi vom primi, numaidecât, toate bunătăţurile care ne sunt hărăzite.

O tâmpenie, dacă e să mă întrebaţi pe mine... dar na! Poate e vina mea, că nu mai am puterea de a mă racorda la revărsarea energiilor de fericeală şi prefer să stau aşa, acru ca o lămâie în cana cu ceai.

Noroc că Universul ţine cu toată lumea şi nu mă lasă nici pe mine de izbelişte...aşa că, ocazional, mai pocneşte din deşte, ca să-mi trimită un apel de trezire - iar cel mai recent a venit sub forma unei notificări de la o aplicaţie de pe telefon: "Gata cu work from the şezlong! E timpul să back to school"!

MI-NU-NAT! Ador când mi se vorbeşte pe limba mea!

Atunci, haideţi să ne apucăm de treabă şi să revin la concluziile cărţii din titlu, fiindcă fenomenul îmbrobodirii mizeriei în polei cu paiete lucitoare se petrece în orice domeniu al vieţii, nu doar în îndrăgosteală.

...Cum ar fi medicina, de exemplu. 

Credeţi că nu mi-ar plăcea să existe un medicament care să îmi ia starea de rău "ca cu mâna"? Să fiu bolând, în vârful patului şi să iau X pastilă, care îmi dă aripi şi mă pune pe picioare imediat ce mi-a intrat în raza vizuală? 

Aţi văzut cum sunt reclamele: eşti mort-copt-rupt-în-gură de răcit. Întrebi un prieten ce să mai faci, că nimic nu are efect... şi din buzunar, el scoate mândru, noua minune a tehnologiei moderne - care, întâmplător, este exact ce-ţi trebuie! Aşa că înghiţi pilula cu supuşenie şi în clipa următoare eşti mai bun decât nou-nouţ!

Vreau şi eu d-astea, că Doamne feri! Cui îî place să sufere, aiurea-n tramvai? Sau mă rog...poate vor fi şi asemenea oameni. ("Choke me şi strânge-mă de gât")...DAR eu nu fac parte dintre ei.

Şi iau pastile, chiar dacă experienţa îmi spune că toate medicamentele astea nu vindecă, ci doar amână starea de rău. C-apoi... până nu îşi face boala damblaua, nu ai ce face.

În altă ordine de idei, printre cele mai mari profituri din lume se scot din industria farmaceutică. De ce o fi aşa, mai ales când avem farmacii din metru-n metru, prin majoritatea cartierelor? Nu e contra-intuitiv că dăm bani pe multe pastile şi tot suntem bolnavi?   

Ori suntem toţi nişte băligi moi şi plătim sume nenumărate ca să ne facem bine, pentru ca imediat să ne pălească altă boleşniţă. Ori... poate că pastilele nu vindecă nimic, ci doar acoperă boala, aşa cum alcoolul acoperă depresia?

Nu ştiu. Dar am învăţat că dacă vinzi peşte şi ai profit, nu eşti nebun să îţi înveţi clienţii să pescuiască.

Apropo de învăţat: cu câţiva ani în urmă, am descoperit nişte teorii care spuneau că şcoala ne educă să fim sclavii societăţii moderne. Aşa că a apărut moda "şcolii de acasă/home schooling", care se presupunea că eliberează geniile creatoare ale copiilor. O prosteală, vă daţi seama. 

E adevărat că şcoala ne uniformizează capacităţile şi ne educă să gândim în anumite tipare folositoare societăţii. Dar dacă vrem societate... cam asta trebuie să facem, ca să putem coexista: să avem un oarecare fond de valori comune, educaţie comună şi roluri prestabilite, pe care să le putem îndeplini.

Da, şcoala ne învaţă să fim sclavi moderni. Şi da, învăţăm pentru note - deoarece pe baza lor, primim premii, burse, cazări, apoi locuri de muncă. 

Altfel, nu interesează pe nimeni notele şi inteligenţa... ci doar obedienţa şi capacitatea de a ne achita de anumite  sarcini, într-un timp dat. 

Pe scurt, dincolo de "familia firmei, care trage în aceeaşi direcţie" şi alte polologhii fără sens, acestea sunt valorile unui angajat model: capacitatea de a nu isca probleme şi iscusinţa de a aduce profit angajatorilui. 

Tot "Elefantul din creier" demonstra că politica se bazează pe manipulare. Şi asta ştiam... de ce să mint?

Puteţi să nu mă credeţi. Însă manipularea s-a văzut, fără putinţă de tăgadă, la ultimile alegeri. Mai ştiţi cum se polarizase societatea şi erai în pericol să fii linşat, dacă îţi declarai opţiunea politică în cercul social greşit? 

Da, votul este un drept fundamental şi liber al fiecăruia dintre noi...dar vă mai amintiţi de reclamele (ironice) cu bătrâni care îşi doreau să meargă la vot, dar erau opriţi de nepoţii tineri şi salvatori, care le confiscau buletinele, pentru a nu vota cu "ăia răi"? Ce idioţenii! 

Iar acum, "ăia buni" şi "ăia răi" îşi mâna, pentru a guverna ţara. Ce minunat! 

Dar de ce se întâmplă asta? Pentru că, de fapt, alegerile nu contează iar politica este un cerc închis, ce are nevoie de susţinători, din când în când. 

Iar eu am hotărât să nu mai joc acest joc... şi nu am mai fost la votul de anul trecut. Mi s-a părut ciudat, iniţial...pentru că niciodată nu am lipsit de la vreun scrutin electoral. Am fost, am votat mereu, cu aceeaşi speranţă: să fie mai bine. Până am înţeles că, de fapt, nu există mai bine. Există interese, înţelegeri pe sub mână, perfidie şi mase de manevră. 

În plus, anul trecut nu aveam nici cu cine vota. 

Nicuşor Dan mi se pare că este un incapabil şi nu l-aş fi votat  nici măcar ca preşedinte de scară de bloc, deoarece nimic din activitatea lui nu m-a convins că ar fi vreun bun administrator. 

Bine...nici cu ălalaltu...cum îl chema? Flooriiiinnn Călinescu...  aaaa! Georgescu! Mi-l amintesc fiindcă rimează cu Florin Călinescu :))  No, nici pe el nu l-aş fi votat în viaţa lui, chiar de-ar fi candidat zilnic... pentru că deşi nu îl ştiam, nici nu-mi inspira încredere. Ce mi-e Sadhguru, ce mi-e Georgescu?

Aşa că m-a durut în cot, că oricum ieşea cine trebuia să iasă. D-aia s-au şi reluat alegerile, ca să fie cum trebuie.

Şi este. Am înfrânt bau-baul şi de data asta, iar lucrurile merg spre foarte bine. Uitaţi-vă în jur! WeekeND frumos. Nu va fi uşor, va fi Nicuşor. Tâmpenii din astea, care umflă velele corabiei spre progres.

Ciudat e că tot mai mulţi dintre cei care dansau pe mese că s-a votat ce trebuia, acum îşi blesteamă prostia...ceea ce mă face să cred că indiferent cine ar fi ieşit, în mare, era fix la fel cum este deja. Adică bine. Şi chiar de nu ar fi fost bine, tot făceam să fie bine. Ura!

Principiul "când eşti la Roma, faci ca romanii" guvernează şi religia, un aspect care ar trebui să ţină de fibra sufletească a fiecăruia dintre noi. Însă... 

Mai demult, era o şpârlă să fii creştin şi să crezi în Dumnezeu. Doar că acele vremuri au trecut şi creştinii au devenit, în viyiunea majorităţii, simpli habotnici - pentru că marea şpârlă este să crezi în în Univers, Ştiinţă sau Extratereştri combinaţi cu chakre şi alte hinduisme. Sau să crezi în Nimic şi să te declari ateu, râzând fără reţinere de cei care cred în Cineva. Mai contează? Fiecare este habotnic, în propria credinţă care...ce să vezi? Depinde de conjunctură, în cele din urmă. De locul naşterii şi de mediul în care te învârţi.

Dacă la job eşti înconjurat de spiritualişti şi traumatizaţi la copilul interior, nu vei fi fraier să fii creştin - că nu mai pupi colectiv nici cu slujbe! Deci, te integrezi... la fel cum înveţi să fumezi, dacă toţi colegii tăi vor fuma. Sau bei, dacă toţi cei din cercul tău de socializare vor bea.  Sau donezi bani pentru salvarea moluştelor cu cap de zebră, dacă asta este moda de moment şi aşa se face.

Dincolo de învăţături, religia a devenit doar o altă metodă de integrare în grup şi/sau de control al grupurilor. Că-i organizată sau dezorganizată...nici nu mai contează!

Important e că fiecare om e credincios şi fiecare om are propriul dumnezeu, în care se încrede pentru un mic ajutor în situaţiile esenţiale. 

Pe scurt, viaţa ni se rezumă la câteva caracteristici de bază: integrare, conservare, putere şi reproducere - iar toate aceste nevoi sunt îndeplinite în interiorul unui grup. Vorba cântecului: "unde-i unul, nu-i putere; unde-s doi, puterea creşte şi duşmanul nu sporeşte". 

Grupul şi societatea sunt ingredientele care trebuiau să ne facă puternici. Amuzant este că tot ele  ne şi dezumanizează - pentru că dacă vrei avantaje, trebuie să fii în rândul lumii, indiferent cum ar fi el: spargi tomberoane şi rupi bănci, dacă vrei să fii suporter fotbalagist. Sau te calci în picioare să primeşti o merdenea împărţita de Loredana-n fundul gol, dacă vrei să fii tânăr frumos şi liber. Sau...  vezi ce ţi se pare avantajos şi aplici reţeta cuvenită, pentru a te integra..

Totul este doar un cerc vicios, de care nu poţi scăpa decât printr-un singur lucru, sintetizat într-un titlu de carte care transcede timpul: "Banii stăpâneşte jocul". 

Abia atunci când ai resurse cât mai nelimitate, eşti cu adevărat liber şi nu te mai interesează integrarea, pentru că alţii vor să se integreze în cercul tău de apropiaţi.  Nu te mai interesează conservarea, pentru că tu dictezi mersul lucrurilor... iar asta înseamnă putere. Şi nu mai pui nici preţ pe iubire, pentru că totul se reduce la un simplu casting: dai anunţ şi alegi să iubeşti (veşnic) pe cine vrei, până apar opţiuni mai tentante - când, din nou, ai puterea de a alege să iubeşti şi mai veşnic, tot pe cine vrei.

Dramatic este, însă, un un singur lucru: când nu ne mai ascundem după deget şi renunţăm la auto-dezvoltări, integrarea sinelui divin si altele asemenea, realizăm că valoarea noastră "de piaţă" este dată de importanţa pe care o avem în cadrul societăţii. Prin urmare, deşi fiecare dintre noi suntem nişte fiinţe magice care fluturăcesc prin viaţă într-o continuă beatitudine de suferinţă  martirizantă şi sensibiloşenie neînţeleasă, pentru cei din jur contează doar ceea ce deţinem, ce lucrăm şi cât de bine văzuţi suntem în cercurile cât mai sus-puse.

De aici izvorăsc banii. Iar apoi, restul avantajelor...pe care nu trebuie să le recunoaştem, pentru că scoatem la lumină elefantul din creier şi nu este frumos. 

Aceasta este concluzia cărţii "Elefantul din creier" şi aceasta este şi concluzia mea, după ce am analizat viaţa prin prisma cărţii. Pare, cumva, lipsit de suflet şi am senzaţia/sper că putem mai mult...însă, la general, cam aşa stă situaţia.

Totuşi, în particular, nu ne împiedică nimeni să (ne) demonstrăm că suntem mai mult decât o sumă de instincte, nevoi şi interese.

Să bem pentru asta şi să cântăm!

[Cargo - Nu mai am ţigări]

Bătălia merdenelei

Dragii mei... se pare că Dumnezeu nu vrea să termin articolul despre concluziile "Elefantului din creier", văzute prin prisma timpului. Serios de vă mint!

Altfel, ce concluzie să trag? Cum scriam eu cu drag şi spor pentru al ţării...dar ce zic eu "ţară"? PENTRU AL UMANITĂŢII VIITOR! - şi eram gata gata să postez, ne loveşte pocinogul cu merdeneaua peste ochi! ZDRANG!!!! 

Nu ştiam care-i treaba.

Initial, pe vreo vineri, sâmbătă?...scrie un prieten pe Facebook: "Între merdeneaua cu unt şi merdeneaua cu margarină, eu aleg merdeneaua cu Lidl Plus". Am zâmbit şi am trecut mai departe, că na! Ce puteam să fac? Ce-i drept, parcă mă întrebam într-un colţ de minte ce relevanţă are această mărturisire cu orice altceva - dar m-am obişnuit cu persoane care îşi pun pe internet frânturi de gânduri (care presupun că au treaba cu o problemă socială de moment); însă, deoarece nu cunosc contextul, nu iau în seamă şi merg mai departe.

Apoi, pe măsură ce treceau orele, tot mai multe persoane de pe Facebook vorbeau despre merdenele şi mulţi se mai pozau printre ele. Cu ele în braţe. Cu ele în poală sau în gură. Ba s-a dus şi Nicuşor pe acolo, să savureze duda. Şi-apoi alţii şi alţii...

 "E clar", îmi zic. "S-a ţăcănit lupul"! Opriţi planeta, vreau să cobor între staţii!!!!! Help, help, call 911! 

Mai pe după amiază, se face lumină şi în satul meu, după ce am văzut o ştire care zicea că e omor pe merdenele în Piaţa Amzei, din Bucureşti. Cică un patron şi-a făcut merdenea-shop şi ca să-i facă reclamă, a râs de vechiul merdea-shop a lui nea' Caisă, că ăla face merdenele cu margarină. Dar patronul tânăr, frumos şi liber, face merdenele cu unt, care e creme de la creme printre bogaţi şi neam de împăraţi. Aşadar, sărakii mănâncă margarină, şmecherii mănâncă unt. Tu ce alegi? Să fii sărak sau şmecher cu doi de şm?

Băi, frate! Şi imediat s-a umflat tărâţa-n cumpărătorii jigniţi, care au luat cu asalt merdeneaua de săraki! Cică le aminteşte de gustul copilăriei şi dau cu #boicot pe influensărul tânăr frumos şi liber, pentru că i-a făcut sărăcii. Şi s-au bulucit toţi, cu mic, cu mare, să ia merdeneaua cu margarină...pentru că #nu stau acasă, #stau la coadă în căldură, #aşteptăm 2 ore, #merdeneaua copilăriei. 

Era una la coadă, săraca... am râs, să mor! Îşi făcuse pancardă cu "Je suis merdenea" :)) În capul ei, cred că salva democraţia şi lupta cu mogulii, sistemul ticăloşit sau inamicii statului de drept! D-astea serioase, care te umplu de avânt luptăcios, nu jucărie!

Deci...serios! Mi-a stat mintea-n loc! Cum eşti tu femeie gospodină şi la casa ta, deodată citeşti pe facebook că un neica nimeni râde de ăia care preferă cornul cu margarină. Şi imediat se declică creierul şi te ia din călcâie valul de mânie proletară! Laşi tot, cauţi o coadă de mătură, o cariocă şi şi-un carton, îţi faci panou declarativ şi fugi la luptă! Nervi în trafic, aglomeraţie, caniculă... "prin foc, prin şpăngi, prin glonţi, prin fum, prin mii de baionete"! 

LA MERDENELEEEEEE!!!!!!!!! URAAAAAAAAAAAAAAAAA!!!!!!!

Las deoparte faptul că "Je suis Charlie" a fost o campanie de  SUSŢINERE A LIBERTĂŢII DE EXPRESIE, pornită de la un caz tragic - iar duduia Merdenea a dus în derizoriu întâmplările de atunci... da' am ajuns la concluzia că e tare multă lume care se plictiseşte şi n-are ce face acasă! Pe cuvânt de cercetaş!

Altfel, de ce te-ai călca în picioare, pentru o merdenea? Nu se sfârşea planeta, nu se închidea merdeneaua-sphop, nu murea nimeni...şi peste o zi şi peste o lună, totul era fix la fel! Prin urmare, de ce ai face asta? În afară de principiul rândului lumii, mie nu îmi vine alt răspuns.

No, acum... operaţiunea de salvare a merdenelei cu margarină a fost pe sâmbătă, cred. Azi e luni...deci aş putea să întreb: am salvat merdeneaua de la extincţie? E totul în regulă?

Că ar fi păcat să se fi bulucit lumea degeaba... şi poate m-oi duce şi eu, vreodată, să o încerc - deşi, i-aş transmite lu' nea' Ilie să nu-şi pună baza-n mine şi să mă aştepte cu respiraţia ţinută.  :)) :))

Dar până una, alta...influensărul patron a jignit poporul? Că nu am văzut clipul şi am auzit că a fost şters. Ia să caut...

Mda. Am găsit un articol mai de Doamne ajută, cu citate din clipul acela. Dar nu mi se pare vreun capăt de lume, care să pornească revoluţii şi schimbări transcedentale ale vieţii. Pur şi simplu, zice unu' ceva. Şi atâta tot.

Mă doare-n cot.

Oricum nu mănânc margarină, că mi s-a aplecat de la ea când eram student şi am fost nevoit să ţin o cură decâteva sîptămâni, doar cu margarină şi pâine. La fel cu nu mă ating nici de roşii, chiar dacă viaţa mi-ar depinde de ele. Nu-mi plac şi aia e. 

Dar să mă supăr pentru asta? Niciodată! Să mă simt ofensat când unu' pe care nu l-am văzut în viaţa mea, spune într-un clip că dacă nu te închini la roşii eşti o specie separată şi nu ai habar ce este bun? Să zică până i se mută gura la ceafă! Cu ce mă afectează pe mine? Am timp de tâmpeniile lui?

În plus, margarina e un produs sintetic şi contravine oricărui principiu de trai sănătos (deci mult ban şi HUUUUOOOOO!), ceea ce nu o face ideală pentru o dietă verde. Not ok să o mâncăm.

Dar când vine un închipuit şi zice că preferăm margarina pentru că nu ştim ce gust are untul (adică, în subsidiar, "ce ştie ţăranul, ce este şofranul"?), dintr-odată ne ia pasiunea de nas şi suntem fanii margarinei!

Şi mă întreb: de când trebuie îmi modelez gusturile după ce spun alţii? De ce trebuie să fac ce se face, să îmi placă ce se place, să aplaud ce se aplaudă? 

Mai ales când sunt cetăţean european şi am drepturi! :)) :)) :)) 

Să bem pentru asta şi-un cântec vesel să cântăm: un cântec preferat de o nepoată de-a mea, care face ravagii printre tânăra generaţie. 

După ce mi-a cerut să îl ascult, a încercat să mă înveţe şi pe mine să dansez ca-n videoclip - dar după ce mi-am înnodat mâinile de vreo câteva ori, am renunţat. 

În fine.,

Fără alte adăugiri  şi vorbe fără rost, hai la dans!!! 

Ridicaţi mânuţele ssssuuuuusssss!!!!! Şi tu, Gabriela! "Hands up, Gabriela"!!!

[Katseye - Gabriela]

P.S.: aştept următoarele ieşiri în stradă, pentru apărarea cucuruzului fiert, barabulelor prăjite şi a fuduliilor de porc!

Parcă şi văd revoluţionarii, cu pancardele în mâini: "JE SUIS CUCURUZ"! "JE SUIS BARABULE"! "JE SUIS FUDULII"! :)) :)) :))