Bătălia merdenelei

Dragii mei... se pare că Dumnezeu nu vrea să termin articolul despre concluziile "Elefantului din creier", văzute prin prisma timpului. Serios de vă mint!

Altfel, ce concluzie să trag? Cum scriam eu cu drag şi spor pentru al ţării...dar ce zic eu "ţară"? PENTRU AL UMANITĂŢII VIITOR! - şi eram gata gata să postez, ne loveşte pocinogul cu merdeneaua peste ochi! ZDRANG!!!! 

Nu ştiam care-i treaba.

Initial, pe vreo vineri, sâmbătă?...scrie un prieten pe Facebook: "Între merdeneaua cu unt şi merdeneaua cu margarină, eu aleg merdeneaua cu Lidl Plus". Am zâmbit şi am trecut mai departe, că na! Ce puteam să fac? Ce-i drept, parcă mă întrebam într-un colţ de minte ce relevanţă are această mărturisire cu orice altceva - dar m-am obişnuit cu persoane care îşi pun pe internet frânturi de gânduri (care presupun că au treaba cu o problemă socială de moment); însă, deoarece nu cunosc contextul, nu iau în seamă şi merg mai departe.

Apoi, pe măsură ce treceau orele, tot mai multe persoane de pe Facebook vorbeau despre merdenele şi mulţi se mai pozau printre ele. Cu ele în braţe. Cu ele în poală sau în gură. Ba s-a dus şi Nicuşor pe acolo, să savureze duda. Şi-apoi alţii şi alţii...

 "E clar", îmi zic. "S-a ţăcănit lupul"! Opriţi planeta, vreau să cobor între staţii!!!!! Help, help, call 911! 

Mai pe după amiază, se face lumină şi în satul meu, după ce am văzut o ştire care zicea că e omor pe merdenele în Piaţa Amzei, din Bucureşti. Cică un patron şi-a făcut merdenea-shop şi ca să-i facă reclamă, a râs de vechiul merdea-shop a lui nea' Caisă, că ăla face merdenele cu margarină. Dar patronul tânăr, frumos şi liber, face merdenele cu unt, care e creme de la creme printre bogaţi şi neam de împăraţi. Aşadar, sărakii mănâncă margarină, şmecherii mănâncă unt. Tu ce alegi? Să fii sărak sau şmecher cu doi de şm?

Băi, frate! Şi imediat s-a umflat tărâţa-n cumpărătorii jigniţi, care au luat cu asalt merdeneaua de săraki! Cică le aminteşte de gustul copilăriei şi dau cu #boicot pe influensărul tânăr frumos şi liber, pentru că i-a făcut sărăcii. Şi s-au bulucit toţi, cu mic, cu mare, să ia merdeneaua cu margarină...pentru că #nu stau acasă, #stau la coadă în căldură, #aşteptăm 2 ore, #merdeneaua copilăriei. 

Era una la coadă, săraca... am râs, să mor! Îşi făcuse pancardă cu "Je suis merdenea" :)) În capul ei, cred că salva democraţia şi lupta cu mogulii, sistemul ticăloşit sau inamicii statului de drept! D-astea serioase, care te umplu de avânt luptăcios, nu jucărie!

Deci...serios! Mi-a stat mintea-n loc! Cum eşti tu femeie gospodină şi la casa ta, deodată citeşti pe facebook că un neica nimeni râde de ăia care preferă cornul cu margarină. Şi imediat se declică creierul şi te ia din călcâie valul de mânie proletară! Laşi tot, cauţi o coadă de mătură, o cariocă şi şi-un carton, îţi faci panou declarativ şi fugi la luptă! Nervi în trafic, aglomeraţie, caniculă... "prin foc, prin şpăngi, prin glonţi, prin fum, prin mii de baionete"! 

LA MERDENELEEEEEE!!!!!!!!! URAAAAAAAAAAAAAAAAA!!!!!!!

Las deoparte faptul că "Je suis Charlie" a fost o campanie de  SUSŢINERE A LIBERTĂŢII DE EXPRESIE, pornită de la un caz tragic - iar duduia Merdenea a dus în derizoriu întâmplările de atunci... da' am ajuns la concluzia că e tare multă lume care se plictiseşte şi n-are ce face acasă! Pe cuvânt de cercetaş!

Altfel, de ce te-ai călca în picioare, pentru o merdenea? Nu se sfârşea planeta, nu se închidea merdeneaua-sphop, nu murea nimeni...şi peste o zi şi peste o lună, totul era fix la fel! Prin urmare, de ce ai face asta? În afară de principiul rândului lumii, mie nu îmi vine alt răspuns.

No, acum... operaţiunea de salvare a merdenelei cu margarină a fost pe sâmbătă, cred. Azi e luni...deci aş putea să întreb: am salvat merdeneaua de la extincţie? E totul în regulă?

Că ar fi păcat să se fi bulucit lumea degeaba... şi poate m-oi duce şi eu, vreodată, să o încerc - deşi, i-aş transmite lu' nea' Ilie să nu-şi pună baza-n mine şi să mă aştepte cu respiraţia ţinută.  :)) :))

Dar până una, alta...influensărul patron a jignit poporul? Că nu am văzut clipul şi am auzit că a fost şters. Ia să caut...

Mda. Am găsit un articol mai de Doamne ajută, cu citate din clipul acela. Dar nu mi se pare vreun capăt de lume, care să pornească revoluţii şi schimbări transcedentale ale vieţii. Pur şi simplu, zice unu' ceva. Şi atâta tot.

Mă doare-n cot.

Oricum nu mănânc margarină, că mi s-a aplecat de la ea când eram student şi am fost nevoit să ţin o cură decâteva sîptămâni, doar cu margarină şi pâine. La fel cu nu mă ating nici de roşii, chiar dacă viaţa mi-ar depinde de ele. Nu-mi plac şi aia e. 

Dar să mă supăr pentru asta? Niciodată! Să mă simt ofensat când unu' pe care nu l-am văzut în viaţa mea, spune într-un clip că dacă nu te închini la roşii eşti o specie separată şi nu ai habar ce este bun? Să zică până i se mută gura la ceafă! Cu ce mă afectează pe mine? Am timp de tâmpeniile lui?

În plus, margarina e un produs sintetic şi contravine oricărui principiu de trai sănătos (deci mult ban şi HUUUUOOOOO!), ceea ce nu o face ideală pentru o dietă verde. Not ok să o mâncăm.

Dar când vine un închipuit şi zice că preferăm margarina pentru că nu ştim ce gust are untul (adică, în subsidiar, "ce ştie ţăranul, ce este şofranul"?), dintr-odată ne ia pasiunea de nas şi suntem fanii margarinei!

Şi mă întreb: de când trebuie îmi modelez gusturile după ce spun alţii? De ce trebuie să fac ce se face, să îmi placă ce se place, să aplaud ce se aplaudă? 

Mai ales când sunt cetăţean european şi am drepturi! :)) :)) :)) 

Să bem pentru asta şi-un cântec vesel să cântăm: un cântec preferat de o nepoată de-a mea, care face ravagii printre tânăra generaţie. 

După ce mi-a cerut să îl ascult, a încercat să mă înveţe şi pe mine să dansez ca-n videoclip - dar după ce mi-am înnodat mâinile de vreo câteva ori, am renunţat. 

În fine.,

Fără alte adăugiri  şi vorbe fără rost, hai la dans!!! 

Ridicaţi mânuţele ssssuuuuusssss!!!!! Şi tu, Gabriela! "Hands up, Gabriela"!!!

[Katseye - Gabriela]

P.S.: aştept următoarele ieşiri în stradă, pentru apărarea cucuruzului fiert, barabulelor prăjite şi a fuduliilor de porc!

Parcă şi văd revoluţionarii, cu pancardele în mâini: "JE SUIS CUCURUZ"! "JE SUIS BARABULE"! "JE SUIS FUDULII"! :)) :)) :))

Guru Sadhguru şi salvarea planetei

Io-s cu capu-n nori zilele astea, fiindcă urmăresc un serial şi vreau să îl termin mai repede, ca să mă mai ocup şi de câte-o trebuşoară. Fac binjing din zori şi până-n seară, cum s-ar spune.

Aşadar, cum era de aşteptat, nu am auzit de marele discurs al gurului de la Untold. Oricum nu dau doi bani ruginiţi pe Untold, deci slabe şanse să îl fi auzit în direct - însă m-a luat ştirea de urechi, atunci când toată lumea a început să discute despre ce a glăsuit acest om înalt spiritual, pe main stage-ul untoldic. Şi a glăsuit cuvinte de mare strălucire poetică, numai bune de pus la inimă şi la statusuri de profile virtuale, ca să sară luminarea minţii din ele, ca mingea din colţul mesei!

Pe scurt, gurul a zis că omenirea e ca o boală pentru planetă - deci lua-ne-ar Gaia, cu alte cuvinte. Şi toată lumea a stat cu gurile căscate, să absoarbă prefacerea spirituală direct de la sursă. 

Ceea ce e ok. Bravo lor!

Nu mă mai întreb ce caută un guru hindus la un festival de zbanga-zdranga, la fel cum nu mă mai întreb nici de ce nu se duce vreun episcop de la noi să glăsuiască la festivalul de "hai mera dil", când cântă Salman Khan.

Spun doar atât: dacă nea' guru Sadhguru are dreptate şi omenirea chiar e o ciumă pentru planetă, cum rezolvăm asta? Extincţia totală pare cea mai bună soluţie...

Situaţie în care: Putine, dormi în papuci? Nu vezi ce zice guru, că trebuie să sfârşim? Bagă şi tu o scamatorie mică, să vindecăm planeta! 

Păi dă-o-n mă-sa de treabă, stăm să ne miorlăim ca nişte ţânci? Hai cu egalarea! Personifică-te-n mânia zeilor şi bagă mingea-n aţe, nu ne lăsa ca să chinuim săraca Mama Natură!

Na, oricum... treaba e că ideea omului "ca boală planetară" a inflamat multe spirite şi ce mi-am zis? Hai să văd şi eu ce-a propovăduit guru Sadhguru, ca să nu preiau informaţii la a treia mână, când originalul e la un click distanţă! 

Deci, fără alte adăugiri, să-i dăm drumul celui care "care mi-a schimbat viaţa",. Nu mie, Doamne fereşte! Eu sunt îmbătrânit în rele şi nu mai învaţă calul bătrân să tragă în buiestru! Mi-am mâncat traiul, mi-am trăit mălaiul şi mi-a trecut gândul salvării sau al vizualizării luminiţei de la capătul tunelului.

Da' Loredanei Groza cică i-a schimbat existenţa. Frumos, ce să zic? E mai tânără, mai oacheşă, mai deschisă la progresism... se prea poate să plece urechea la toate cuvinte pline de sevă filosofică!

Gata, că bat pasul pe loc!

Mai bine să-l auzim pe guru Sadhguru, că de la el izvorăşte lumina! Şi de la Bucureşti, că acolo e Traian Băsescu - dacă vă mai amintiţi momentul.  :)) :))

... Şi-ncepe! Hai că-ncepe!

"Mmmmmmmmm....aaaaaaa....aaaaaa"...închinăciuni, plecăciuni..."mmmmm...tana-tanaaaaaaa"....

Şi-ncepe:

"Hello everyone!

În acest peisaj nelimitat şi continuu al timpului, tu şi eu ca oameni ocupăm puţin timp. (Hai, lasă!)

Vieţile noastre sunt o mică parte de timp, în care am divizat umanitatea în numele rasei, religiei, naţionalităţii, etniei şi a altor asemenea lucruri. În câte feluri am divizat umanitatea? (Păi pe mine mă întrebi? Eu sunt gurul de serviciu?)

Aşadar, suntem aici, la acest festival de muzică, unde muzica unifică umanitatea şi dărâmă barierele pe care le-am creat. [...]

Deci, a fi aici, la acest festival,  nu înseamnă doar divertisment. (Aham!)

Înseamnă ca voi să duceţi mai departe această idee că sunteţi aici ca o singură umanitate, ca o singură posibilitate între posibilitate şi realitate. [...]

Putem noi, ca oameni".... "venim din acelaşi pământ"...abureli, abureli..."suntem o viaţă"..."e timpul ca această generaţie de oameni"... hai, frate, că murim aici! Zi-ne cu planeta!

Să-mi trag pălmi!

Vă fac un rezumat, că gurul preamărit vorbeşte de multe minute şi nu a spus decât  nişte lozinci. Aşa că o luăm pe scurtătură: 

"Şi-am venit la Untold nu ca tineri doritori de distracţie, ci ca umanitate şi o posibilitate între posibilitate şi realitate, dacă avem curajul să mergem spre ea.

Planeta noastră e cea mai mişto din univers, omul este cel mai tare din Univers, este fruncea grămezii de fiinţe şi un fel de arian peste orice există. Suntem top of the world, ce mai la deal, la vale!

[...] Suferinţa este fabricată în minte, aceeaşi minte care ar fi trebuit să fie un miracol, dar care a devenit o sursă de suferinţă pentru tot mai mulţi oameni! Este timpul să ne transformăm mintea în miracol, folosind o aplicaţie pe care ne-o oferă Festivalul de Muzică Untold. Folosiţi-o, deoarece trebuie să creem o umanitate sensibilă, conştientă şi veselă pentru noi şi pentru cei ce vor veni.  

În prezent, oamenii nu mai sunt o soluţie, ci au devenit sursa tuturor problemelor de pe planetă! (Lua-ne-ar Gaia!). Fără oameni, planetă este fantastică.

Mintea ta, drama ta psihologică, ar trebui să funcţioneze aşa cum tu îţi doreşti, pentru că TU eşti arhitectul propriei drame. (Dacă îl descopeream pe guru Sadhguru mai devreme, ca să îmi spună că suferinţa e doar în capul meu, mai eram bou să sufăr?! Mă îmbătam şi scăpam de mintea conştientă şi de suferinţă. Muahahahaha!)

Este timpul să preiei conducerea. În caz contrar, nu mai poţi fi numit om. ("Măi animalule" - citat din Iliescu). 

"Omul este o fiinţă"..."Nu putem numi fiinţe alte creaturi...nu există tigru-fiinţă, leu-fiinţă sau lăcustă-fiinţă. Există numai omul-fiinţă, pentru că ştim să fim. (Nu se vede, dar să zicem...) 

...Abureli, vrăjeli..."Fii cea mai bună versiune a ta"...bălării, bălării... "Faceţi ca acest festival să fie temelia de la care porneşte ruperea barierelor, pentru a ajunge la starea în care puteţi să vă stabiliţi singuri experienţa de viaţă."

Vă rog să descărcaţi aplicaţia "Miracolul Minţii" şi investiţi în ea doar 7 minute. Avem dovezi ştiinţifice substanţiale, care ne arată că îţi poţi schimba funcţiile creierului în doar 7 minute, ca să lucreze pentru voi, nu împotriva voastră.  

Mulţumesc. Aplauze!! (Şi daţi-mi banii voştri, ca să trăiască şi gura mea... că nu măcăne degeaba).

THE POWER IS YOURS!

Salvăm planeta! Uraaaa!!! Foarte frumos!

Dar întrebarea este: din mulţimea aia de oameni, câţi au plecat transfiguraţi spre casă? Şi mai ales, câţi din ei îşi vor face patul a doua zi dimineaţă? Parcă aşa zicea un alt influensăr sub forma unui amiral american, în alt discurs autodezvoltator: mişto şi felicitări că te bagi la salvatul planetei - dar ai fost în stare să îţi faci patul? Eşti în stare să îţi speli cana de cafea şi farfuria de ciorbă? Eşti în stare să nu-ţi arunci mucul de ţigară pe unde te taie capul? 

Altfel, cum vrei să muţi marea, când nu eşti în stare să muţi o picătură de apă dintr-o cană în alta?

Apoi, mai e ceva: salvarea planetei este o minciună, pentru că niciodată planeta asta nu a avut nevoie de noi. A fost p-aci cu mult înainte să apărem noi şi va mai fi mult după ce rasa umană va dispărea. 

Şi, culmea, nici măcar nu o distrugem noi... indiferent ce am face. Găurim stratul de ozon, topim calotele glaciare, umplem mările de petrol, otrăvim aerul, iradiem pământul...nu are importanţă! Planeta nu moare; dar murim noi, de proşti ce suntem. 

Prin urmare, salvarea planetei înseamnă, de fapt, salvarea noastră - deoarece nu avem altă planetă pe care să ne ducem. Că dacă aveam, ne mutam ca ţiganii cu cortul...şi săream ca puricii, din planetă în planetă, fără să o mai ardem spiritualişti. 

Problema reală e că oamenii sunt atât de idioţi, încât îşi taie singuri craca de sub picioare... apoi schelălăie că trebuie să salveze copacul şi vai, moare copacul. Dar el nu are nimic, noi murim - că picăm în cap!

Copacul îşi va reveni. Planeta îşi va reveni, la fel cum a făcut-o de multe ori şi în trecut...când au fost vreo cinci extincţii aproape totale ale vieţii şi asta înainte să ne apărem p-aici.

Deci să spui că tu, un om de 80 kg, distrugi ditamai planeta de 6 sextilioane de tone (trăiască inteligenţa artificială, că de la ea am această informaţie), este ca şi cum un ou de bibilică spune că va provoca extincţia umanităţii! :)) :))

Cam aceasta este diferenţa de masă.

Prin urmare, ecologia e bună. Dar nu pentru planetă, ci pentru noi, că murim! Nu facem faţă nici incendiilor, nici radiaţiilor, nici alunecărilor de teren, nici schimbării polilor magnetici şi nici măcar unei furtuni mai serioase. Dacă bate vântul mai tare, ne-am dus pe plută!

Noi părem puternici, dar suntem mai plăpânzi decât puii nou născuţi de pisică. Murim repede şi din orice...iar datele arata că da, otrăvim planeta şi ne accelerăm propria distrugere. Aia e. La mai mare!

În principiu, industrializarea este cel mai mare pericol. Vrem salvarea planetei? Perfect! Dar câţi dintre noi acceptă să trăiască aşa cum se trăia acum o mie de ani? Îţi faci o casă, pentru a te feri de intemperii. Mănânci ce cultivi, creşti animale şi trece viaţa. O viaţă bio, în sânul naturii. Fără sateliţi, fără internet, curent electric, apă la robinet şi orice fel de răsfăţ.

Facem asta? 

Desigur că nu...pentru că vrem confort. Însă, de fapt şi de drept, confortul nostru distruge planeta!

Şi nu ajută conştientizarea la asta...pentru că dincolo de vorbe, folosim automobile care poluează, beneficiem de orice produs industrial care poluează şi consumăm orice resursă avem la îndemână, atâta timp cât ne convine. Dar salvăm planeta, fiindcă oprim curentul de la instituţiile publice, câte o oră pe an. 

Ce minunaţi suntem!

Să bem pentru asta şi-un cântec vesel să cântăm... fiindcă puterea e a noastră! 

[Captain planet intro & outro]

 

Elefantul din creier - concluzii (partea întâi)

Vă mai amintiţi de cartea "Elefantul din creier", pe care am citit-o cam prin vara trecută? Promitea un subiect tentant: dezvăluirea adevăratelor motivaţii din spatele comportamentelor noastre şi subiectul nu m-a atras; însă, în urma unui pariu, am zis să văd şi eu despre ce este vorba. C-apoi, na! Mai ştii de unde sare iepurele şi mă înţelepţesc?

No şi-am citit, apoi am scris despre asta, la vremea respectivă. 

De atunci a trecut un an şi din când în când, încă mă mai surprind gândindu-mă la această carte.  Dar nu pentru că mi-a zguduit sistemul de credinţe şi m-a ajutat să înţeleg lumea îm care trăiesc - deoarece, aproape tot ce am "aflat"... ghici ce? Ştiam deja, într-o formă sau alta.

... ci pentru că, de la o vreme, mă tot întreb cu ce mă ajută tot ceea ce ştiu, ceea ce fac sau ceea ce plănuiesc. Şi mai ales, unde se încadrează elefantul din creierul meu. 

Apropo de asta, trebuie să fac o digresiune mică: ieri mi-a venit pe telefon o alertă de la nu ştiu ce site pe care s-a publicat un articol interesant, chipurile: "Adolescentul tău nu citeşte? 10 titluri care îl pot convinge să nu mai lase cartea din mână" - şi imediat m-am întrebat: "Dacă adolcentul meu nu citeşte, cum îl fac să citească cele 10 titluri şi să nu mai lase cartea din mână"?

Din câte am înţeles eu, adolescenţii, copiii, oamenii nu (mai) citesc deoarece au alte opţiuni mai ispititoare, pentru a-şi petrece timpul liber - nu pentru că nu există cărţi pe gustul fiecăruia. Deci, ca părinte, dacă ai adolescent pe care nu l-ai convins niciodată în viaţa lui să deschidă o carte şi transformi în obsesii bon-tonul lecturii, deci adolescentul tău trebuie să citească musai şi fără drept de apel... nu poţi face altceva decât să-i pui o carte în mână şi să-l încui într-o cameră complet goală, ca să citească din plictiseală (şi, eventual, să descopere mirobolanta lume din spatele cărţii). 

Altfel... Nasol şi mult noroc, ce să zic?

Dar, până la urmă, de ce este atât de bine-văzut cititul? De ce pretutindeni se fac cluburi de lectură şi se laudă persoanele care citesc? 

Simplu: citind, îţi dezvolţi vocabularul şi imaginaţia, pentru a putea da aripi visurilor şi a ţi le putea exprima prin cuvinte. Desigur că acumulezi informaţie pe care o vei uita, până la urmă. Însă, în esenţă, cărţile modifică subconştientul şi schimbă viziunea asupra lumii; ne educă răbdarea, aplecarea spre meditaţie, empatia şi capacitatea de a analiza o situaţie din mai multe puncte de vedere. În plus, am găsit un studiu care spunea că cititul stimulează creierul să ia contact cu situaţii şi întâmplări pe care nu le-ai putea trăi în mod normal, deci acumulezi o oarecare experienţă de viaţă.

În esenţă., cartea este bună la om... cu excepţia cazului în care cititul devine o activitate de performanţă şi parcurgi cărţile la normă, ca să bifezi un grafic sau să îşi creezi o imagine de intelectual profund şi uns cu toate alifiile. 

Cam aşa explica lucrurile "Elefantul din creier"... adică minciunile pe care ni le spunem pentru a îmbrăca motivaţii pur egoiste în nişte haine de înaltă demnitate morală. 

Culmea este că, deşi ne considerăm evoluaţi şi plin de civilizaţie, suntem mânaţi de aceleaşi instincte care îi animau şi pe strămoşii noştri de acum mii şi sute de mii de ani: dorinţa de a fi şefii la bogaţi şi la împăraţi. Sau, cel puţin, să părem că suntem. :))

Diferenţa este că în prezent, ne mascăm intenţiile mai meşteşugit. Şi atâta tot.

Deci, da: "Elefantul din creier" m-a ajutat să înţeleg faptul că nimic nu se va schimba şi totul va decurge ca şi până acum. Numai că... vreau să cred că suntem un milimetru mai evoluaţi decât oamenii din preistorie şi închid ochii la orice semne care îmi arată realitatea - pentru a putea să sper în ceva mai bun. O speranţă deşartă, dar na... Cu bune şi cu rele, asta este situaţia. 

Spre exemplu: toată viaţa mea, am fost preocupat de iubire. Mi se părea idealul vieţii şi cel mai frumos lucru creat vreodată; era un concept atât de pur şi de inefabil, încât nu putea veni decât de la Dumnezeu - deoarece, în nimicnicia noastră, cu capul şi sufletul din dotare, niciodată nu am fi putut inventa un sentiment atât de curat şi veşnic. 

Aşadar, permanent mi-am umplut capul cu fel de fel de înţelepciuni care descriau iubirea şi modurile în care putem trăi fie şi numai în umbra ei, pentru a ne simţi împliniţi.

Uite aşa, ţin minte că eram în liceu şi vorbind cu colegii despre moduri de a intra în vorbă cu o fată, fiecare venea cu replici culese de pe la colţ de bloc - iar eu, fiind şmecher şi citit, am zis că mi se pare frumos să te prezinţi şi să săruţi mâna domniţei. Da, ştiu... eram un mic idiot - că la 14-15 ani, nu pot spune că eram vreun matur!

No...pe scurt, că nu-i timp de prostii, am fost tipul de romantic incurabil, care a crezut orbeşte în iubirea care transformă imposibilul în posibil şi este unicul panaceu universal, unicul remediu pentru o viaţă fericită - până când am început să scot nasul în lume, ca să învăţ că lucrurile nu-s chiar aşa de simple.

 Adică, e bine cu iubiriceala şi cu alintături, moţonei, clipocei şi fluturaşi - pentru câteva luni. E bine şi cu iertare, cu acceptare, concesii, lipsă de orgoliu, îmbrăţişări şi ne-pusul de suflet... mai ales când le oferi. Dar la final de zi, vine ora cinei şi cerinţele încep să sune extrem de practic. Atunci intervine viaţa: dacă nu ai mâncare la poftă, nu prea mai contează nimic. 

Şi-un pic de "nu prea" azi, un pic de " nu prea" mâine, poimâine, răspoimâine, până se sparge bula de fericire, iar rata divorţului a ajuns atât de ridicată, încât ai nevoie de-o rachetă, pentru a o mai atinge.

De ce aşa ceva? Nu prea înţeleg... deşi am observat că relaţiile se întocmesc pe capacitatea celor doi puiuţi iubiţi de a-şi satisface reciproc dorinţele şi capriciile. Când listele nu se mai bifează, iepuraşii şi îngeraşii se transformă în vaci, porci, scroafe, boi, răposaţi şi răposate. Dumnezeu să nu-i ierte, în vecii vecilor, amin.

Frumos, nu-i aşa? Feerie, ce mai la deal, la vale! 

Partea bună e că mereu visăm la iubirea aia veşnică şi făloasă, care să ne aducă cea mai mare şi fericire proprie. Şi pe tavă, desigur...că dacă nu ni se serveşte ca la orbi, dezbrăcată de orice prejudecăţi şigata să fie apucată, înseamnă că ACEA IUBIRE nu e ceea ce trebuie.

Da' până o fi să fie aia mare... e bine şi cu iubirici miculiţi care să dureze cât arde un băţ de chibrit, decât nimic. 

Merge banda? Merge, merge!

Şi bărbaţii cică iubesc cu ochii, iar femeile iubesc cu urechile. De aceea, femeile se machiază şi bărbaţii mint. 

Mă rog, aşa era pe vechi...pentru că astăzi, după inventarea filtrelor pentru fotografii, putem arăta oricum ne dorim. Importante sunt like-urile, că restul se rezolvă de la sine. Un mic date, o cafea de după... şi merge banda? Merge, merge... Dă-i înainte, că merge!

Oricum ar fi, cultura falsului este omniprezentă şi tocmai de aceea, fenomenul îmbrobodirii mizeriei în polei cu paiete lucitoare se petrece în orice domeniu al vieţii, nu doar în îndrăgosteală.

Dar despre asta, în episodul următor. 

Deocamdată, haideţi să ne bucurăm şi-un cântec vesel să cântăm, că e vară-vară şi soare afară!

Să bem pentru asta! 

[Elena - Nu întreba]

Căldură mare, monşer!

Hei, hei, hei...ce mai faceţi, cum vă descurcaţi cu această minunată apocalipsă de foc şi căldură care s-a abătut peste România?

Pe la ştiri, cică-i blestem: 40 de grade, 50 de grade, 80 de grade.... 100 de grade! Pui apa-n palmă şi ţi se evaporă instant! Fierbe aerul, sub arşita soarelui!!! Haoleu şi văleleleu: 45 de grade Celsius la umbră! Haoleu şi văleleu...de parcă te obligă cineva să stai la umbră! Hă!

Dar nu contează! Specialiştii ne recomandă, cu toate gurile, să bem apă, să stăm la umbră şi să bem apă! "Beţi apă, staţi la umbră, radiaţia, codul roşu-vânăt-negru-curcubeu de căldură, haoleu şi văleleu"! Iar poporul respectă, la virgulă, indicaţiile experţilor: se văicăreşte şi buieşte la mare, să se răcorească la un scăldat în soare şi să facă plajă la soare şi să se relaxeze la soare! Haoleu, căldură mare, monşer!!! Nenorocire, săriţi lume! Cine nu sare, nu vrea schimbare!!!

Ştiţi melodia aceea a Ligiei cu Mister Pink...Mister Juve...Mister...nu ştiu. Un Mister, acolo! No şi cântau ei: "Era cald, acum e frig, cerul plânge şi eu strig printre lacrimi Hei Haleluia, hei haleluia... 30 de grade, zero, zero grade..."?

Acum s-a făcut update 2.1 şi hitul sună cam aşa: "Era cald, acu-i mai cald... ceru-i foc şi eu m-aprind printre lacrimi Hei, haleluia, hei haleluia! 80 de grade, 100 de grade, 80 de grade, 100 de grade"...

No, serios acum: cum vă place vara? Că eu mă simt ca peştele-n apă! 

Teoretic, îmi face rău căldura excesivă, ca oricărui om - mai ales dacă e cald, umezeală, lipsă totală de aer curat şi trebuie să alerg, să mă agit, să dansez şi să fac ca toate ielele. Că-mi şi place, ce să fac?

Practic, însă, ador căldura! Şi dacă nu mă freacă nimeni la melodie... e cel puţin minunat! Adică, în camera în care vieţuiesc sunt 30 de grade şi mi-e bine! Iar când ies în soare şi simt cum începe să mi se înfierbânte pielea, e cel mai frumos sentiment din lume! Vorba unui prieten: mă simt ca-n burta mamei, că şi acolo tot la 37 de grade Celsius stăteam. 

  

Aşadar... da, e cald. Dar e vară, frate, cum este şi-n melodia cu ouă, de la Genius: "Ooooo o-uă! E vară-vară şi cald afară! Ooooo o-uă...e vară, vară, iarăăă! E var' afară - ce, n-am dreptate? Fete, fete şi de toate! Da, da, da, e vara ta"!   

Deci, e vară! Voiaţi frig? Păi nu ne-am săturat de scârciovelniţă? Şi aşa, când mă gândesc că avem doar 2 luni de căldură pe an, parcă mă gâdilă depresia la călcâie... 

Dar, deocamdată, e bine!  Cri-cri-cri, toamnă gri, stai acolo, nu veni!

E atât de cald afară încât până şi examenul de bacalaureat la matematică şi istorie se amână cu o zi - un noroc fantastic pentru elevi, deoarece se pot pune la punct cu materia. Sau la virgulă, cum a fost la proba de română, unde a picat Arghezi,  "mânca-l-ar viermii" - ceea ce l-au mâncat, la fel cum o să ne mănânce şi pe noi. A mai picat Bacovia...

... nişte autori complet învechiţi, care nu mai au relevanţă pentru generaţiile moderne. 

Ce-i drept, avem o istorie plină de personalităţi literare şi culturale...dar gata! Le-a trecut vremea, nu mai sunt bune! Adică, cum să pice aşa odioşenii la bac? Suntem suveranişti? Suntem cu ruşii? Săriţi, ne atacă Putin! HUUUUOOOO!!! Jos cenzura!

Pe onoarea mea, asta-i o totală batai de jeu - ca să mă exprim în franceză! Cum să dai la bacalaureat tâmpenii, când putea să pice un citat dintr-un influencer de valoare, mai în acord cu timpurile moderne? Uite, dacă se dădea un eseu argumentativ despre ultima înţelepciune emanată în eter de ăla... Adrian Elicopter de luptă sau ceva - punem pariu că aveam promovabilitate de 200%, numai cu note maxime şi felicitări?

Auzi, auzi! Să pice Arghezi şi Bacovia - când se credea că pică "Moromeţii". Batai de jeu, exact ce ziceam!

Deşi am dat şi eu acest examen şi am avut o listă de autori. Dar nu mi-am pierdut vremea cu crezut şi ghiceli în cafea, ca să văd ce-mi pică... aşa că i-am învăţat pe toţi. Prost io - că şi cu bac şi fără bac, seminţele tot acelaşi gust a avut! 

C-aşa e-n tenis: când rezumi totul la gustul seminţelor, la ce viitor strălucit te mai aştepţi?

Şi gata, nu mai zic nimic....că mai ştii cum răsare vreunu' că l-am agresat pe săracul minor? Sau o fi major? Nu are importanţă!

Dar au existat cazuri...nu mai devreme de săptămâna trecută, la examenul de capacitate.

Ştiţi reportajul acela cu fătuca cu unghii de 5 kilometri, care zice că a fost minunat, nu a ştiut nimic? Şi speră să ia un 4 sau 5, ca să intre la un "ghetou" de liceu, să facă unghii, gene, păr şi să aibă un salon micuţ, drăguţ, cochet?

Ia staţi, că îl caut:

Şi l-am descărcat, că parcă văd că va fi şters, la cât scandal e pe marginea acestui subiect. Nu ştiaţi?

Unii influenceri deplâng soartea minorei în articole kilometrice, deoarece a fost abuzată de reporterii (majori şi profesionişti) care nu au fost interesaţi de examen - ci o întrebau de unghiuliţe şi filmau, insistent, gentuţa. 

Alţi influenceri, prin articole la fel de kilometrice, râd de domniţă pe toate părţile, că avea vorbele coerente la ea doar când vorbea despre unghiuliţe şi salonul pe care îl va avea; în rest era tufă! 

Ceea ce nu era, cu siguranţă!

Era minoră, avea un' emozione per sempre, declanşat de examen şi caniculă, iar pe deasupra, era caniculă. Cod roşu...SĂRIŢI!! Beţi apă, staţi la umbră, beţi apă!

Rău de tot cu vara asta, frate! Cine a mai auzit să fie atât de cald în (aproape) luna lui cuptor? Vai şi vai!

Noroc că încă-i bine! 

Aşadar, să bem pentru asta! Să fim bangaranga, saltimbanca, satalana, choke me şi dai dai! Strânge-mă de gât, strânge-mă de gât, hit! Hit! Hit me!

[Genius - Vara]

Eurovisionul influencerilor

Ieri a fost 1 Iunie... La mulţi ani, de ziua noastră, a copiilor!

Fie ca toate să fie! - dar nu oricum, ci numai aşa cum ne dorim. Şi fie ca bucuria să ne umple viaţa, să trăim, să înflorim, fără să îmbătrânim! Mulţi ani trăiască, cine să trăiască, laaaa muuulţi aaaaani!

În altă ordine de idei, ştim cu toţii că lucrurile bune vin în grupuri de câte trei - şi de aceea, astăzi voiam să vorbim, din nou, despre Eurovision. Am luat şi locul 3, deci... treiul are o însemnătate aparte pentru noi...e ca o poezie, totul rimează! "Strânge-mă de gât, strânge-mă de gât, choke me şi love me"! 

Glumesc. 

Dar nu de tot. Muahahahaha!!!!.... pentru că, într-adevăr, ecourile scandalurilor de la Eurovision nu sunt stinse complet. Şi aşa se face că zilele trecute am dat peste nişte certuri între influenceri, pe seama acestui subiect - care m-au înveselit, de ce să mint? Mai ales că mă amuză păruiala declarativă pornită din tot felul de tâmpenii.

Dar, să vă spun despre ce era vorba... 

Maltezii şi-au pus în gând să facă lobby pentru melodia lor şi au venit la influencerii noştri, ca să îi plătească pentru reclamă: "Băi frăţiuerilor, nu vreţi nişte bani? Ziceţi ceva de bine de melodia noastră, trăi-v-ar familia... ca să vă influenţaţi influenţabilii să voteze şi mâna lor cu noi. C-apoi se ştie că nu vă puteţi vota propria melodie - deci, care-i baiul"?

Iar ei ei au zis: "Da cum să nu! Păi să nu fim noi pe bogăţeală, lux şi opulenţă? Să vină banii, să vină banii, să vină banii la băeatu'... "

Şi uite aşa, a apărut o ditamai inflaţie de clipuri cu laude la adresa melodiei Maltei, prin toate cotloanele internetului. Am dat şi eu peste aşa ceva şi am râs cu sighuţuri! Era una, nenică, de te închinai cu toate mâinile! Zicea că iar s-a îndrăgostit - dar nu de un om, ci de o voce. O voce care o răscoleşte şi îi trezeşte simţăminte. Dar mai presus de asta, îi aminteşte despre o vară şi un aeroport, o poveste de dragoste între avioane, apusuri de soare şi câini. Deci, votaţi Malta! 

APLAUZE!!!

Şi-apoi, să te ţii dibeituri - de la englezescul "debate" - "a dezbate".

... că hâr, că mâr, că ăia nu-s patrioţi, că sunt plătiţi ca să influenţeze oamenii, că-s cringi (în engleză, "cringe" înseamnă "penibil") şi haoleo, cum să îi lauzi pe alţii, fără să spui nimic despre hitul nostru răvăşitor? "Strânge-mă de gât, strânge-mă de gât"! 

Nepratrioţilor care sunteţi! HUOOOOO!!!! 

... Pentru că, da: în lauda ei monetizată din gros, stimabila influensăriţa a uitat să îndemne românii plecaţi hai-hui prin cotloanele planetei, să fie de partea bună a istoriei şi să voteze cu piesa noastră. 

Delir şi cringiuială, ce vă zisei? Disrespect total faţă de valorile acestui country pe care we love cu lăcrămi de emoţie şi muci de plâns. Isn't it? 

Aaaa...vă rog să-mi scuzaţi limbajul, dar în faţa seriozităţii acestui subiect, nu m-am putut abţine să nu vorbesc în tendinţe. Choke me şi strânge-mă de gât! Aplauze!

No, acum e râsu'-plânsu...

Pe de o parte, pe mine nu mă interesează influensăreala. Însă, dacă aş fi fost nevoit să laud vreo melodie şi eram obligat-forţat să îndemn ca voturile să meargă într-o direcţie sau alta, promovam piesa Ciprului, nu pe a nostră. Noi ne-am dus la Eurovision în bătaie de joc şi cu inima cât un purice, ca nu cumva să nu ne descalifice ăia, că încălcăm normele bunelor moravuri. Iar faptul că am şi ajuns pe podium cu abominaţia aia sado-masochistă, spune multe despre lumea în care trăim. Dar nu mai contează, fuse şi se duse. Water under the pod, cum ar spune americanii. 

Pe de altă parte... nu îmi stă în caracter să îndemn pe cineva să facă ceva...şi ştiţi de ce? Respect alegerea omului şi nu cred că trebuie să îi influenţez eu propria opinie...care, da: poate mă amuză, poate mă enervează, ploate nu-mi place...dar aia e. Cum eu am libertatea de a alege, altcineva de ce să nu se bucure de acest drept?

Şi apoi, mai este un amănunt: chiar vreţi să îmi spuneţi că oamenii sunt oi docile, care aşteaptă să li se indice o direcţie, pentru a şti încotro să o apuce? 

De fapt, m-am răzgândit: hai să nu răspundem la această întrebare. 

Dar situaţia e amuzantă:

Parcă şi văd românul de peste hotare, cum stă lipit de televizor şi respiră pe ritmul melodiilor de la Eurovision, dar când să voteze, îşi zice: "Băi, ce-mi place melodia Chinei (ştiu că nu participă, dar las' aşa)! O votez cu 5 mâini, de-i sar capacele! DAR STAI!!! Duduia influensăreasă din România m-a povăţuit să aplaud Strânge-mă de gât! Păi şi nu iau lumină de la ea? Aş fi vrut să fac altfel, dar na...acum nu mai pot, că m-a influenţat complet"!

Sau alt român de peste hotare, care stă lipit de televizor şi respiră pe ritmul melodiilor de la Eurovision, dar când să voteze, îşi zice:"Să mă bată mama, că habar nu am ce mi-a plăcut! Mai pierd nişte euroi să votez aiurea? Dă-i în pustiu, ducă-se pe apa Tigrului şi a Eufratului! DAR STAIII!!!  Duduia influensăreasă din România m-a povăţuit să aplaud Strânge-mă de gât! Păi şi nu iau lumină de la ea? Sfinte Sfere Ancestrale, pupa-v-aş tălpile, cum mi-aţi trimis lumina înţelepciunii şi m-aţi călăuzit pe calea cea dreaptă! Acum ştiu ce să fac! Strânge-mă de gât chiar merită euroii mei! N-am zece mâini, că o votam cu toate, până o epuizam! Choke me şi strânge-mă de gât! Aplauze!

Aşa? Sau cum stă treaba cu influencerii?

Întreb şi eu, ca să înţeleg motivul scandalului... Că eu nu-s aşa. 

Ce-ar mai fi să casc gura la diverşi neica-nimeni cu un telefon, care învaţă în stânga şi în dreapta ce să ne placă şi ce să nu ne placă? Iar asta nu e o problemă... repet. Fiecare are libertatea de a face orice îşi doreşte. Pe mine mă interesează, însă, de ce aşteptăm ca altcineva să ne spună ce să ne placă şi ce să nu ne placă?

Şi este evident că asta aşteptăm... altfel nu s-ar fi înfiinţat meseria de influencer şi nici nu ar mai fi avut atâtea tone de urmăritori. Ar fi fost precum cineva care îşi deschide firmă de curierat cu porumbei voiajori, în era mesajelor instantanee: dacă vrei, poţi avea o asemenea firmă. Dar vei avea succes? Desigur că nu!

Şi totuşi, influencerii au succes. De ce?

Oare îi recomandă vocea şi talentul lor? Desigur că nu...mulţi nici nu au terminat liceul - sau au trecut prin el ca gâsca prin apă. Deci nu cred că beculesc de înţelepciune...  

Aşadar, care este răspunsul?' 

Abia de aici mi se pare discuţia importantă - mai ales că fuse Ziua Copilului şi am sărbătorit copilăria - care, da: are nevoie de influenceri şi de modele... pentru că este şi normal: când ai trăit ani câţi să-i numeri pe degetele unei mâini, maximum două, cum ştii să te descurci printre meandrele concretului din viaţa de zi cu zi? În principiu, te uiţi la adulţi: părinţi, fraţi, familie, prieteni - care sunt influenceri pentru tine.

Dar când ai trecut de 18 ani şi se presupune că poţi gândi cu mintea din dotare, de ce mai aştepţi să şi se spună ce să faci şi cum să gândeşti, ce e bine, ce trebuie să îţi placă şi cum trebuie să trăieşti? 

Ca adulţi, oare am depăşit copilăria, dacă avem nevoie de un necunoscut de pe internet ca să ne spună ce alegeri trebuie să facem în viaţă?

Haideţi, mai bine, să ne veselim şi un cântec vesel să cântăm... că afară plouă şi e păcat să ne muncim viaţa cu asemenea probleme.

Bem şi-un vinişor? Mi-am refăcut stocul de Lacrima lui Ovidiu şi plâng paharele, dacă stau goale prea mult timp!!

Să fie veselie, atmosferă!!!

[Nightwish - Ever Dream]

Eurovision pe repeat

Hristos s-a înălţat!

Ca urmare a articolului trecut, am fost întrebat de ce nu am scris şi despre lucrurile care mi-au plăcut la ediţia de anul acesta a concursului Eurovision. Oare sunt acel permanent  Gică Contra, care se pune de-a curmezişul oricărei izbânzi naţionale? Să-mi fie ruşinea-n faţă! 

Ceea ce... să fie, că nu dau de la mine! Dar dacă piesa cu care s-a prezentat România mi s-a părut o mare panaramă, aia e! 

Oricum, după ce s-a încheiat toată mascaradă de cântece şi voie bună, au apărut tone de nemulţumiţi şi zeci de controverse. Spre exemplu, unii au spus că Bulgaria a câştigat din motive politice (Ha-ha-ha! Ce noutate ar mai fi!), deoarece abia au trecut la moneda euro şi mediul lor politic este stabil (spre deosebire de circăreala de pe la noi). Alţii au pus succesul zdrăngănelii bulgăreşti pe seama pieptului generos al cântăreţei - un atribut care ne îndeamnă la multă iubire, din categoria "Ce ţi-aş face, de te-aş prinde". Iar spectatorii au fost atât de fermecaţi, încât au votat cu toate mâinile disponibile.

O fi fost aşa, n-o fi fost aşa... fie ce-o fi fost. Dar atunci, dacă vrem ca la anul să câştigăm, propun să trimitem şi noi o domniţă mai inimoasă, că doar avem cu ce ne lăuda! Ia să vedem, cine se califică la această categorie? Andra, Andreea Bălan, Vlăduţa Lupău... cam ele erau, la un moment dat. Dar au mai apărut figuri noi, cu siguranţă! De exemplu, în vogă este o domniţă...Tara nu ştiu cum. Dar o ştie inteligenţa artificială, care zice că a pozat prin Playboy şi e posesoarea celui mai voluminos bust natural de cântăreaţă autohtonă. No, pe ea s-o trimitem la anul! Dacă va cânta "Strânge-mă de gât, din nou" sau "Pe la spate, pe la spate, aşa vor fetele toate" remixată pe ritmuri disco-house-rock... pfuai de mine! Am dat lovitura! Pun pariu că plecăm din Bulgaria cu trei mari trofee, dintr-o singură lovitură!

Dar mai e mult până departe!

Mai bine ne revenim, că numai nişte oameni răi puteau reduce ditamai evenimentul artistic, la o singură dimensiune pur carnală şi instinctuală. Iar eu am pretenţia că noi am ieşit din peşteră şi că suntem cilivizaţi la minte şi la trup - aşa că propun să depăşim momentul. Frumos, elegant, cât de cât...

Şi uite aşa, am ajuns să vă spui şi ce melodii mi-au plăcut... 

Aş fi făcut trebuşoara asta încă de la prima postare, dar m-am luat cu vorba şi m-am întins prea mult cu împotrivelile. Însă, nu vă faceţi griji, este timp pentru toate - că nu ne grăbeşte nimeni.

Aşadar, am apreciat melodia Israelului:

 [Noam Bettan - Michelle / Eurovision 2026]   

Nu-i aşa că sună bine? 

Culmea e că mi se pare foarte cunoscută...şi am impresia că seamănă cu o altă melodie, care are acelaşi mesaj de invocare suferindă a iubirii. Dar nu pot să-mi amintesc despre ce cântec este vorba, oricât m-aş strădui. 

Am înţeles că a ieşit abia pe locul al doilea...ceea ce nu cred că este corect! Ar fi trebuit să câştige! Era momentul ei! Dacă Ucraina şi-a adjudecat marele trofeu cântăcesc datorită atacului ilegal şi neprovocat al Rusiei, Israelul de ce a fost pus în aşteptare? Are ciungă-n păr? E mai palid la faţă? Oare nu este atacat şi el, tot ilegal şi neprovocat, de Iran? E clar că merita primul loc, nici nu se mai pune problema!

Ruşine! Unde este echitatea? Unde este egalitatea, unde sunt valorile pro-europene/pro-occidentale?

HUUUUOOOO!!!!!

Una peste alta, indiferent ce spun alţii, "Michelle" face parte din lista mea de melodii apreciate.... La fel cum se întâmplă şi cu melodia Italiei: 

[Sal Da Vinci - Per Sempre Si / Eurovision 2026]

Unde mai pui că o cântă şi Da Vinci! Sal Da Vinci, nu Leonardo...dar o fi vreo încuscreală între ei. Mai ştii? 

Oricum, frumos. Cumva, clasic... amintind de vremurile de acum zece - douăzeci de ani, când lumea era altfel. Complet extraterestră, în comparaţie cu noile valori.

Cert e că putea face parte din top 5, fără probleme.

Nici melodia Australiei nu a fost de lepădat.

Nu-mi spune mare lucru şi nu am starea necesară pentru a mă regăsi printre versurile ei. Însă, este suficient de bună pentru a fi apreciată şi pentru a crea o poveste frumoasă, care să dea o stare de spirit pozitivă. Are vibe bun, cum ar spune unii... şi ar fi făcut sens să fie mai apreciată de public (după cum ar spune alţii).

În plus, Delta Goodrem este o artistă  pe care o ascult de mai mulţi ani - iar la Eurovision s-a prezentat cu graţie, o calitate din ce în ce mai rară. Are şi o voce deosebită... deci da, mi-a plăcut prestaţia ei.

[Delta Goodrem - Eclipse / Eurovision 2026]

Dar cel mai mult şi mai mult mi-a plăcut cum s-a prezentat Cipru, cu "Jalla":

[Antigoni - Jalla]

Este o melodie veselă, de vară, pe care o poţi asculta în timp ce bei un cocktail, pe plajă. Sau la o serată dansantă, când te gâdilă bine sub tălpi şi te îndeamnă să te ridici şi să zbengui niţel, pe ringul de dans. 

Îmi place foarte mult...deşi cred că ar fi sunat mai bine dacă o cânta altcineva, cu o voce mai puternică. 

Da' nu mai contează. Este ceea ce este şi fiecare face ce poate. Totuşi, remarc eleganţa cântăreţei şi decenţa coregrafiei - mai ales că putea fi mult, mult mai ţipătoare.

După părerea mea, "Jalla" avea toate datele să câştige concursul. 

Chiar şi mesajul piesei este actual şi aduce în discuţie un adevăr destul de dureros: pentru ca cineva să rămână relevant, publicul îi va cere întotdeauna mai mult. Şi mai mult, indiferent ce va face. Iar atunci, întreb eu: unde este limita? Când te opreşti? Când cere publicul?? Hahahaha! Limita e doar la tine, publicul nu are limită...

Tocmai de aceea suntem în situaţia în care suntem: ne place bârfa şi chiloţăreala, iar pe valul acestei nevoi, s-au lansat emisiuni precum "Acces direct" - care a avut o ditamai audienţă, că altfel nu ar fi rezistat pe piaţă, o grămăzanie de ani.

Tot pe acest val au devenit vedete şi oameni care şi-au pus viaţa personală pe reţelele de socializare, ca să creeze discuţii, controverse şi scandaluri. Şi tot din această cauză, oamenii şi-au perdut din empatie şi s-au coagulat în centre de opinie pe orice subiect şi detaliu de viaţă. Grupuri care nu fac altceva decât să posteze o prostie pe undeva, după care să se ia la înjurături cu oricine comentează împotriva acelei prostii.

Iar asta dă de gândit. 

Parcă sună altfel decât "Strâge-mă de gât, m-am născut să mă controlezi, iubeşte-mă şi strânge-mă de gât!" - aşa-i?

Apropo de asta: ultima dată când am verificat, parcă femeia era liberă şi independentă. Păi şi melodia asta, atât de iubită de toată lumea, nu contravine ideii de libertate? Nu înjoseşte femeia, nu o discriminează şi o minimizează? Zic şi eu...

Că dacă e să o luă aşa, conform regulamentului Eurovision, melodia noastră trebuia descalificată, pentru că sunt interzise cântecele cu texte care îndeamnă la discriminare şi au tentă sexuală - iar "Choke me" bifează, cu succes, la ambele categorii! 

Şi dacă spun asta, nu înseamnă că nu sunt patriot. Din contră: sunt patriot, dar nu înseamnă că trebuie să aplaud toate tâmpeniile.

Oricum, nu mai are importanţă. A fost, s-a dus... ca şi scandalurile cu votarea, când oamenii se aşteptau să primim puncte infinite de la Ucraina, Moldova şi Franţa, ţări prietene cu noi, ca să câştigăm. 

Ete, na-ţi-o frântă, că ţi-am dres-o: suntem buni ca vacă de muls, că în rest...nu prea dă nimeni bani pe noi. Si nici măcar puncte, după câte se vede.

Da' şi cu ce ne-am prezentat... Pfuuu... 

Hai, mai bine, să ne oprim aici.

Să tragem aer în piept şi să ascultăm ceva frumos, din vremurile în care muzica reflecta sensibilitatea umană şi nu era o simplă banga zdranga, banga zdranga - cu dragoste, desigur! Şi demoni moderni, că unde am fi fără ei?  

 

[Alexander Rybak - Fairytale]

P.S.: la ediţia de anul acesta mi-au plăcut şi alte melodii, printre care voi menţiona cântecele Albaniei, Azerbaidjanului, Croaţiei, Germaniei, Elveţiei şi Moldovei. Iar pe moldoveni îi apreciez chiar mai mult, deoarece au avut curajul să cânte în limba natală. Practic, au avut un cântec patriotic, pe sistem "suntem şmecheri, suntem tari, trăiască Moldova"! 

Luptă cu cântec

Hristos a înviat şi bine ne-am regăsit!

Nu-s vreun culturnic într-ale portativului şi nici doctor docent în teoria cheii sol, însă voi scrie despre muzică, în cele ce urmează. Mai exact, despre Eurovision 2026...care nu-i cu muzică, neapărat.

Aşadar, să-i dăm drumul:

Ştiu că multă lume s-a bucurat de performanţa României de la Eurovision. Am înţeles că nu mai paricipasem în ultimii doi ani - dar nu cred că am pierdut nimic. Sau mă rog... am pierdut, dacă ne-am propus să fim campioni la mascaradă şi circăreală ieftină.

Dar a trecut şi nu mai contează acum. 

Important e că, după multe încercări, am reuşit să ascult şi eu melodia "Choke me", care ne-a ajutat să izbândim în apucarea medaliei de bronz. URAAA!!! 

Ce-i drept, acum vreo două zile mai auzisem oleacă de refren dintr-însa şi nu m-a dat pe spate. Sincer, mi s-a părut doar o reclamă BDSM (practici erotice sado-masochiste, dacă nu ştiţi ce înseamnă acronimul), numai bună pentru fanii "50 de umbre ale lui Grey": te leagă, te-ntinde, te bate, te pupă, mai un bici, mai o iubire, mai o cătuşă cu lanţ, mai o sufocare, câteva palme şi un uriaş AH-AH, OH-OH. 

Cam dizgraţios...şi am sperat că m-am înşelat - mai ales când am văzut cât de aplaudată a fost! Aşa că mi-am propus să ascult şi eu minunea de hit!

...ceea ce desigur că a necesitat timp, pentru că am lucruri mai bune de făcut cu viaţa mea. Dar oricum, azi i-a venit ora şi ceasul. Zis şi făcut: dau o căutare pe Youtube, găsesc, ascult şi... hai cu finalizarea, că m-a lăsat rece.

Vorba 'ceea: "la prima vedere mi-ai părut prost; la a doua vedere, m-am convins". No...fix aşa şi eu: nu am rămas cu gura căscată şi nu m-a impresionat deloc. Îmi pare rău... ce să zic mai mult? Nu pot lăuda ceva ce nu îmi place, doar ca să-mi dau aere de patriot.

Mai ales că se pare aceeaşi invocaţie BDSM care mi s-a părut şi la prima audiţie, oricât de trunchiată a fost ea. 

Aşa că m-am apucat să cercetez situaţia, ca nu cumva să am eu vreo dereglare la simţul artistic. Am luat versurile, le-am studiat, am căutat pe ici, pe colo şi am descoperit că însăşi cântăreaţa spune că mega-hitul ei este despre lupta împotriva anxietăţii şi îndoielilor. Poate aşa o fi, ce să zic?

Dar mi-e greu să cred că în conversaţia cu frica ta interioară îi zici "All I need is your love, I want it to choke me, choke, choke me. Born for you to control, I want you to choke me, choke me. Love me, make my lungs explode"!

[Alexandra Căpitănescu - Choke me / Eurovision 2026]

Adică, mai pe româneşte, te chinuie frica şi îndoielile, iar tu te retragi în tine şi-ţi bagi anxietatea în şedinţă. Dar nu îi zici "Ptiu! Piei, satană, du-te unde a-nţărcat mutu' iapa"! Nu gândeşti pozitiv, nu zici că ai suflet magic şi Universul îţi dă frumuseţuri, doar pentru că ai capul plin de flori şi fluturaşi. 

Nu, nu... ci iei taurul de coarne şi îi spui în faţă: "Tot ce am nevoie este iubirea ta, vreau să mă sufoce, sufoce, sufoce. M-am născut pentru ca tu să mă controlezi, strânge-mă de gât, strânge-mă de gât. Iubeşte-mă, fă-mi plămânii să explodeze"!

N-oi fi eu vreun mintos cu diplomă, dar asta nu e conversaţie interioară cu anxietatea din dotare, niciodată în viaţa ei! Că nu are cum să fie, oricum ai lua-o: nici de la stânga la dreapta, nici de la dreapta la stânga, nici de la centru spre oriunde! 

Dar nici nu se poate spune direct treaba asta, aşa că o dăm cotită şi ne facem că nu înţelegem evidenţele. Şi abia asta mă enervează: de ce ne ascundem după deget? Dacă tot am ieşit la rampă cu imnul drăgoştii cu lovituri, aia e! Ţap-pac, stai să-ţi trag, pân' la ziua, praf te fac, JAP-JAP! Strânge-mă de gât, strânge-mă de gât, strân...strân...strân!

Dăm poporului ce cere şi ce apreciază! Ăştia-s oamenii, cu ei defilăm! Ce rost are atâta fandoseală şi falsă candoare? 

Altfel, da... cântăreaţa are voce. Şi o imită pe Tarja Turunen de acum 20 de ani, când cânta la Nightwish - ceea ce am apreciat, pentru că îi iese destul de bine. Însă  melodia "Choke me" tot nu îmi place; emană un vibe (v-a plăcut asta?) obsesiv, are ritmul unei maşini care se chinuie să înainteze cu frâna de mână trasă şi pare un screamăt de neputinţă. Mie mi-ar fi fost ruşine să ies cu ea şi la o serbare câmpenească din Cuca Măcăii - d-apoi la ditamai concursul de muzică internaţională!

...deşi, la ce mizerii se cântă pe acolo în ultimii ani... vai de zilele  noastre! Nu trebuia să ne înscriem şi noi în trend? 

Apropo, îl mai ştiţi pe rusul acela cu "Blblblblblb"? Vitas parcă îl chema. 

[Vitas - Blblblblblbl]

Frate...la vremea aceea, acum 10 ani, am râs de m-am stricat, când am auzit ce caricatură a apărut la Eurovision. Dar pe lângă porcăria de melodie care a câştigat anul acesta, "Zdranga-ranga" sau cum îi zice, "Blblblblblbl" pare că a fost compusă de Mozart şi e cântată de Pavarotti, să-mi trag pălmi!

Serios acum..."Zdranga zdranga"  e cântec?

Cică a fost creat de patru compozitori de origini diferite, iar mie, tot acest act artistic îmi aminteşte de Kevin din "Singur acasă", când alerga disperat pe scări şi ţipa din toţi bojocii, că l-a speriat un vecin mai fioros.

M-am interesat şi de melodia asta, că na! Mă roade curiozitatea...şi am descoperit că "Bangalanga" provine dintr-un cuvânt din jamaicană, care înseamnă "haos". Ceea ce este. Dar dacă nu-mi place, cum să spun altfel? 

[Dara - Bangaranga/ Eurovision 2026]

Poate creatorii de conţinut şi-or pune mintea la contribuţie şi pe viitor, mai cheamă câţiva erudiţi, amestecă nişte urlete de maimuţă şi sirene de ambulanţe, apoi compun "Langadanga 2". Probabil că aia îmi va plăcea, cine ştie? 

Deocamdată... las-o jos, că măcăne!

 

Iar asta e perfect normal. Eurovision nu mai este de mult un festival care onorează cele mai frumoase melodii, ci doar o platformă de lansare şi manifestare a doctrinelor ideologice sau recompensare a dezmăţului.

  

Am un prieten care e fan Eurovision de când se ştie el. Şi-a făcut colecţie cu toate finalele înregistrate şi nu ratează nimic ce ţine de acest concurs muzical - de la precalificări şi până la marea finală. Chiar îl admir că mai are atâta putere şi energie de investit într-o circotecă de asemenea anvergură...deoarece, pentru mine, Eurovision a decăzut din momentul în care a câştigat bărbatul cu fustă. Sau femeia cu barbă (că nici acum nu ştiu ce era, de fapt). Şi de-atunci, tot într-o cădere o ţine...aşa încât, în anii trecuţi s-a remarcat ăla cu şurubelul aproape gol. 

Pe la nunţi se cântă şi acum "My Number one", a Elenei Paparizou. A câştigat Eurovision în 2005, acum 21 de ani. Dacă mă iei repede şi nu-mi dai timp să întreb inteligenţa artificială, nici nu mai ştiu numele cântăreţei...dar melodia o ştiu. Acum ziceţi-mi ce a cântat ciucurelul, acum doi ani! 

Cucu-bau! Ce contează? Important e că s-a bucurat şi şi-a continuat cariera de succes, cel mai probabil.

Şi câte cântececare au trecut proba timpului nu sunt? Se transmit de la o generaţie la alta, se remixează, se reconfigurează, se reinterpretează. Se uită artistul, dar arta continuă să trăiască şi să evolueze...pentru că aşa şi trebuie. Asta înseamnă arta, asta este misiunea ei: bucuria.

Nu dai drumul la alarmele antifurt, te scălâmbi, te scremi şi faci ca toate ielele, cu pretenţia că ai creat o sculptură pe bobul de orez din ritmuri angelice!

Da' mă rog...fiecare e liber să aprecieze ce doreşte. Chiar şi "Zdranga danga" aia... "Ranga banga"...STAI! Cum îi zice, de fapt?? Caut imediat...şi cine caută, găseşte! 

Dara - "Bangaranga"..."o melodie care luptă cu demonii moderni din interiorul nostru. Bangaranga este momentul în care alegi iubirea în locul fricii" - a transmis artista. 

 

Na, că şi asta luptă cu demonii!

Aplauze! Ce să mai zic? 

Dă-i la gioale, nu-i lăsa! Upercut la ficaţi! Calcă-i pe cap! Şi dă-i şi luptă şi luptă şi dă-i! Stropeşte-i cu aghiasmă, HU-HA! Şpagat între doi demoni moderni!  

Stai că era să închei şi mi-am amintit ceva: acum vreo 12 ani, avea şi Inna o melodie-n care (cred că) lupta cu demonii moderni. Se numea "In your eyes / În ochii tăi" şi refrenul era ceva cam aşa: "Dinga-ling-aling, dinga-linga-ling, I want your body", adică "Dinga-ling-aling, dinga-linga-ling, îţi vreau corpul".

[Inna - In Your Eyes]

Ce-i drept, "Dinga-ling-aling, dinga-linga-ling" nu e "Bangaranga, bangaranga"... dar exprimarea se mai schimbă şi ea, în timp. Toate limbile evoluează, se modifică şi se transformă, păstrându-şi esenţa vie şi netulburată.

Deci... aplauze!

Ziceţi, mai bine, ce ascultăm de final? 

Vreţi ceva pentru oameni serioşi? Că eu propun să ascultăm Nightwish, dacă tot i-am pomenit. Şi trebuie să închei apoteotic! 

Deci, să bem! Şi un Nightwish mic să ascultăm. "The Phantom of the Opera", ca să luptăm şi noi cu demonii moderni..  

HU-HA! Palme cu piciorul şi şpagat între doi demoni moderni!

[Nightwish - The Phantom of the Opera]

Tot răul este spre bine!

Hristos a înviat!

Haideţi că a dat Domnul şi am revenit şi eu din vacanţă - ca să zic aşa. De fapt, nu a fost vacanţă, ci doar o perioadă ocupată, în care am avut foarte puţin timp să analizez ce se mai întâmplă în viaţa noastră de zi cu zi.

Prin urmare, mi-am pus pauză gândurilor, am trăit pe pilot automat şi am căzut într-o contemplare atât de adâncă, încât nici nu am realizat că au trecut 4 luni din anul de graţie 2026. De fapt, dacă mă iei pe nepregătite şi mă întrebi de dată, e foarte posibil să răspund că în câteva săptămâni îl aşteptăm pe Moş Nicolae  şi trebuie să ne pregătim pentru sărbătorile de iarnă!

Cam pe acolo trăiesc eu: sfârşit de octombrie, început de noiembrie 2025. Ceea ce...dacă mă uit pe geam şi văd ce frigăraie se încinge pe afară, este posibil să fie exact aşa. 

Dar...gata cu fotosinteza! Am promis că voi reveni la scris!

Îmi făcusem chiar şi o listă cu subiecte ademenitoare, ca să intru şi eu în rândul văicărelilor cotidiene - că doar, vorba poeziei: "Viaţa-i grea, necazu-i mare, semne bune anul n-are". Că de ce să aibă? Combustibilul se scumpeşte de la o oră la altă şi toate preţurile cresc anapoda, oamenii sărăcesc pe zi ce trece, ratele la bănci cică ne dau fiori, americanii se bat ca chiorii prin Iran, ăştia din slava Ucraina nu-s nici ei mai breji, situaţia politică e pe butuci...ce să mai deal, la vale?  E de rău, nenică! Haoleo şi haoleu, vine apocalipsa şi nu mai ştim pe unde să scoatem cămaşa! Dar asta nu se aplică şi la mine, pentru că eu port tricou şi  nu duc grija scosului cămăşii.

Oricum, nu e chiar aşa rău cum se spune. Încă nu e rău. Sau... poate am eu mintea pe bigudiuri şi nu-nţeleg sărăcia? 

Mă uit în jur şi per ansamblu, toate magazinele sunt pline de clienţi, care cumpără orice şi de toate, cu diverse coşuri legate unul după celălalt, ca un trenuleţ. Toate străduţele şi ulicioarele posibile sunt pline de maşini care vâjâie în toate părţile...vacanţele sunt vacanţe... distracţia e distracţie şi mofturile sunt mofturi care este imposibil să nu se îndeplinească. Deci e bine! 

Chiar dimineaţă am văzut o ştire la televizor care ne anunţa că au apărut primele cireşe din 2026, în Piaţa Cibin, din Sibiu. Dar nu cred că-s crescute pe Pământ...ci aduse de Elon Musk din serele de pe Marte sau ceva, că-s doat 180 de lei kilogramul. CÂTT??? O sută optzeci de lei kilogramul...aţi citit bine. ŞI A FOST BĂTAIE PE ELE! S-au vândut ca pâinea caldă... iar dacă cererea este atât de mare, mă gândesc că patronii acelor cireşi ar trebui să dubleze niţeluş preţul - ca să să câştige şi o ei nişte bănuţi în plus şi să aibă pentru zile negre; că doar trăim vremuri grele, nu glumă! 

Aşadar, cum spuneam: eram gata - gata să mă alătur şi eu corului de văicăritori, dar apoi m-am întrebat: "De ce să nu gândesc eu pozitiv şi să nu vibrez pe frecvenţe înalte, ca să-mi atrag de la Univers toate bunăciunile şi lucrurile frumoase"? C-apoi, se ştie: "gândeşti rău, primeşti rău; gândeşti bine, primeşti bine. Şi mai ales, de ce ţi-e frică, nu scapi"!

...iar eu vă mărturisesc că sunt terifiat de gândul că voi câştiga marele premiu la Loto! DOAMNE AJUT...ĂĂĂĂ...FEREŞTE! DOAMNE. FEREŞTE!

Deci nu ţipăm o gură-n sus şi ne plângem de milă! 

Exclus aşa ceva...mai ales că mâine e ditamai sărbătoarea: 1 Mai, Ziua Internaţională a Muncii, care se serbează prin stat degeaba! Şi-apoi, din toată sărăcia noastră ancestrală, tot găsim nişte leţcaie să fugim la o mini-vacanţă cu mici şi bere, cum cere tradiţia mioritică! 

Păi nu? 

Sfârâie grătarele, curge bericica, vine mititelul! Muzică, dans, voie bună... O plăjică mică, un soricel exotic, care să ne bronzeze pe spinare... ăsta-i rău? 

Şi staţi aşa, că se deschide şi sezonul de mare! Păi când s-or aduna la o bomboană de veselie toţi tinerii doritori de distracţii, mai contează răzbelul şi alte ielea? Ducă-se pe pustiu, să fie la ei, acolo! 

La noi e bine...ce vă faceţi atâtea griji?

E adevărat că sunt şi oameni care supravieţuiesc de pe o zi pe alta; dar luată situaţia la general... repet: arunc ochii pe geam şi sunt sigur-sigur că nu aşa arată sărăcia! 

Sau...mă rog! O fi vreo sărăcie din aia în tendinţe: machiată, tunată, botoxată, bombă sexy şi siliconată, pe care orice om şi-o doreşte în casă. Mai ştii? În ziua de azi, orice e posibil! 

Ceea ce e bine! Să bem pentru asta!

Şi să curgă micul, să se perpelească bericica! Scoate şi cefuţa de la air-fraier, că-s la dietă şi nu pot să mă arunc în prea mult grătar! Ştim cu toţii că air-fraierul ăsta găteşte natural, e ultima invenţie în materie de mâncare sănătoasă!

Şi-apoi, vă invit la party, că o viaţă avem şi trebuie s-o trăim! Altfel...ne trăieşte ea pe noi! - ceea ce nu ştiu cu exactitate ce înseamnă, dar am auzit treaba asta la un guru d-ăla inspiraţionist (sau cum i-o zice) şi  tre' să fie de bine!

URA!!!!

17 Dragobeţi

De câteva luni, mă tot căznesc să scriu şi despre lucruri frumoase... c-apoi e plină lumea de haos şi de zbucium. 

Şi m-am gândit, m-am răzgândit, însă viaţa nu mi-a oferit nimic pe gustul meu; asta până când mi-am zis: "Hei! Ia stai puţin! Fă un pas în spate şi priveşte imaginea de ansamblu, apoi întreabă-te: ce e cel mai frumos pe lume, singurul lucru pe care ni-l dorim cu toţii? Singurul lucru pe care îl căutăm, singurul lucru pentru care ne sacrificăm viaţa, anii şi banii? Răspuns corect şi final: FERICIREA... Care se naşte din răsfăţ, grijă, împlinirea tuturor dorinţelor...adică, din IUBIRE"!

Şi uite aşa, mi-am descoperit subiectul. 

Dar nu puteam scrie despre iubiriceală aşa, aiurea-n tramvai! Hodoronc-tronc, căţel cu coadă, mă trezesc eu să închin monument de ode unei iubiri necunoscute! Nu, nu, nu - că doar nu terfeleşti iubirea zi de zi prin monden, ca şi cum ai bea o cafea. Departe de mine aşa ceva!

Iubirea e specială! E pură! E suavă! E cea mai frumoasă sculptură de pe un bob de orez! Este setul de  tacâmuri primite la zestre, pe care nu le scoţi decât la ocazii mari, ca să te bucuri de ele!

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu dau cezarului ce este al cezarului...deci am aşteptat cea mai specială zi din an, ca să vorbesc despre iubire. Îndrăgosteală...iubiriceală...moţonei, pluşăţei, floricioaice, ciocolăţele...

V-AŢI PRINS??? Am aşteptat Ziua Îndrăgostiţilor, băi fraţilor, ca să scriu şi eu, ca tot omul, despre ce era importat în acea zi: iubirea.

Acesta era planul.

Din nefericire (sau din fericire?), nu m-am ţinut de el. Anul acesta, Valentine's Day a picat de Sâmbăta Morţilor, Moşii de iarnă. Şi ce era să zic, ca să nu discriminez niciuna dintre sărbători? Iuby's Day fericit, Dumnezeu să o ierte? Veşnica pomenire, veşnica pomenire, veşnica ei pomenire? 

Unde mai pui că fix pe 14 februarie, "celebrul arc de stânci marine de la Sant' Andrea în Pugllia, cunoscut şi ca Arcul Îndrăgostiţilor, s-a prăbuşit". Ghinion, ce să zic? Veşnica pomenire, veşnica pomenire, veşnica lui pomenire... la loc luiminat şi loc cu verdeaţă, de unde a fugit întristarea şi amarul şi suspinul.

Doar  că nu puteam aşa ceva, pentru că oricât de frumos ar suna, întreb: ce iubire e aia fără suspin? Fără  dor, fără durere? Doamne feri, da' ne jucăm aici? Facem glume?

În două cuvinte: EX CLUS!

Şi uite aşa am rămas nevorbit, la mare zi de sărbătoare. 

Noroc că la barza chioară, Dumnezeu îi face cuib - iar Universul, în toată mărinimia lui cosmică şi plină de vid, mi-a zis să mai trag o carte şi...asta are, asta n-are, asta e câştigătoare...PAC! A venit  marea sărbătoare de Dragobete's Day... şi acum n-o mai ratez!

Totuşi, m-am fript cu ciorbă! Aşa că, pentru orice eventualitate, am fugit fuga la calendar, ca să verific când pică minunea. Adică...24 februarie...marţi... iar marţi nu e Sâmbătă (dedicată morţilor)... Perfect!!! Azi ne iubim mioritic!

TRĂIASCĂ! TRĂIASCĂ! TRĂIASCĂ ŞI-NFLOREASCĂ! IUBIREA! ŞI ŢARA! SUFLAREA ROMÂNEASCĂ!

Ştiu că pare o abordare suveranistă, dar azi avem voie...deci, vă rog să vă abţineţi cu porcăielile. Azi şi numai azi, ne iubim tradiţiile, da? Ca d-aia am dezgropat dragobetu' din negura obiceiurilor seculare...ca să fim şi noi în rândul lumii şi să stimulăm marketingul! Da?

Bun. Atunci, doresc să vă urez un sincer şi călduros "La mulţi ani, de Dragobete's Day"!

Însă, tot azi şi numai azi, mai este o mare sărbătoare...pentru că, da! Împlinesc şi eu 17 ani de blogărit - sau de "content crieităr", dacă ar fi să mă exprim în noua vorbă. 

Practic, am la cuvinte să-mi trec în cv, de numa-numa! Numai din blog umplu câteva pagini de funcţii şi atribuţii...pentru că am fost, pe rând: inginer la mama acasă, părerolog, blogger, influencer, iar acum sunt pe content creatureală. Şi culmea e că activitatea mea nu s-a modificat nici măcar cu un milimetru, ci s-au schimbat doar titlurile funcţiilor.

...ceea ce mă face să privesc viitorul luminos în faţă şi să sper că la anul, de majorat, voi deveni şi eu un pui de C.E.O. -  că de manageri responsabili cu asigurarea siguranţei şi deschisul porţilor sau de surpervizori de igienă şi dat cu mătura, e plină lumea!

Una peste asta, doresc să-mi urez şi mie, sinceri şi călduroşi la mulţi ani! Ceea ce, să fie...de preferat cu căldură din Caraibe, Thailanda, Maldive sau ceva de sorginte exotică!

Da' gata cu fotosinteza...hai să vorbim şi despre iubire, dar într-o manieră mai serioasă. Vreţi?

Hai, hai...că vreau să vă povestesc cum am descoperit eu iubirea. Sună interesant? Că atunci, încep:

A fost odată ca niciodată, că de nu ar fi, nu s-ar povesti... acum vreo 10 ani, am cunoscut o fată. Aşa a vrut Destinul... pentru că nici prin gând nu visam că plec la un curs de sustenabilitate, dezvoltare şi alte asemenea O.N.G-isme, dar mă întorc rupt în gură de îndrăgostit.

Nu-i vorbă, că mai traversasem câteva flame de îndrăgosteală (plus alte câteva flămuţe), dar pot să spun, cu mâna pe inimă, că fata aceasta m-a învăţat ce este iubirea şi mi-a împărţit viaţa în două părţi: înainte de EA şi după EA. 

Practic, ei îi datorez tot ceea ce sunt acum.

Eu am o fire mai emoţională. Unii i-ar spune "sensibilă", alţii ar numi-o "empatică". Nu contează denumirea; cert este că, pentru mult prea multă vreme, iubirea din capul meu era de tip adolescentin: emoţie pură! Gândeam emoţional, acţionam emoţional şi de multe ori, când iubeam, nici nu aveam nevoie de mâncare. Gurile rele spuneau că  "Iubirea trece prin stomac" - dar la mine nu era cazul. Eu ştiam una şi bună: "iubirea crede totul, iartă totul, suferă totul, speră totul". Pentru mine, iubirea era o decizie - iar din momentul în care mi se năştea în suflet, puteai să mă tai în bucăţi, să mă calci în picioare şi să faci orice din mine, că nu mai dădeam înapoi. Vrei să dorm în ploaie? Perfect! Acolo dorm! Vrei să stau preş în faţa ta? Perfect, stau preş...pentru că nu-mi puneam problema demnităţii. Eu iubeam şi ofeream...iar păcatul îl săvârşea cea care nu ştia să aprecieze darul meu. 

Şi nici nu plecam...pentru că dacă aş fi făcut-o, cum îmi mai dovedeam sentimentele? Nu aş fi devenit un mincinos? Nu îmi trădam propriile valori?

Apoi, a venit EA. 

Pentru mine, ea era cea mai frumoasa fată pe care am văzut-o, iar în mintea mea, frumuseţea exterioară este doar o podoabă a frumuseţii interioare; aşa că, practic, m-am îndrăgostit, pe loc.

Pentru ea, nu ştiu ce eram eu, că nu ies în evidenţă cu nimic. Dar spre surprinderea mea, a primit şi mi-a oglindit sentimentele cu aceeaşi bucurie şi ardoare.

Şi am fost un NOI frumos, până nu am mai fost...pentru că eu am făcut exact ceea ce ştiam: iubeam şi nu comentam. Iar asta ne-a adus sfârşitul. Ea nu avea nevoie de o slugă. Nu voia adorare, ci un partener de viaţă... care să o contreze, care să o întrebe, să o stimuleze, să o susţină şi să o ajute.

Problema a fost că eu am înţeles asta târziu, la vreo 2 ani după final. Doi ani de perpeliri, aşteptări, suferinţe şi întrebări fără răspuns. De fapt, totul avea răspuns şi îl primisem de mult, dar nu eram în stare să îl văd. 

De ce această fată mi-a schimbat viaţa şi mă bucur că am cunoscut-o?

Pentru că ea m-a ajutat să-mi intre în cap faptul că suntem suflete magice, îmbrăcate în oase şi carne. Nu suntem doar scântei sclipicioase care tresaltă în Oceanul de Lumină Ancestrală şi trăim cu vorbe, dar nici şomoioage de carne conduse de instinct şi pofte. Suntem oameni.

Deci este bine cu declaraţiile de iubire, cu valorile şi tot ce ţine de spirit... dar iubirile reale şi palpabile, relaţiile dintre oameni nu se rezumă la pupicuri, îmbrăţişări şi zâmbete. Realitatea aduce cu ea şi zile ploioase, în care darling trebuie luată de la serviciu, că nu are cu ce veni acasă. Sau nopţi în care alergi prin spitale, cu copilul bolnav pe braţe. Sau facturi de plătit, concedii de achitat şi mâncare în frigider.

Relaţia reală vine cu decizii şi sacrificii. Cu colegi colţoşi, răutate şi nenumărate ocazii de întinde o mână de ajutor celor din jur. Cu certuri în sânul familiei şi pentru binele familiei. Şi mai ales, cu diferenţe de opinii şi idei, dar şi cu toleranţă.

Mamaie avea o vorbă: "Nu poţi ciocni două pietre tari, că se sparg. Însă, dacă una mai tace, una mai rabdă, se modelează reciproc".

Aceasta este iubirea.

Să bem pentru asta!

La mulţi ani, să trăim, să avem şi să fie ce o fi. Nu are importanţă, dacă seara, punem capul pe pernă şi suntem împăcaţi cu noi înşine. 

[Antract - Cârciumăreasa]