Eurovision pe repeat

Hristos s-a înălţat!

Ca urmare a articolului trecut, am fost întrebat de ce nu am scris şi despre lucrurile care mi-au plăcut la ediţia de anul acesta a concursului Eurovision. Oare sunt acel permanent  Gică Contra, care se pune de-a curmezişul oricărei izbânzi naţionale? Să-mi fie ruşinea-n faţă! 

Ceea ce... să fie, că nu dau de la mine! Dar dacă piesa cu care s-a prezentat România mi s-a părut o mare panaramă, aia e! 

Oricum, după ce s-a încheiat toată mascaradă de cântece şi voie bună, au apărut tone de nemulţumiţi şi zeci de controverse. Spre exemplu, unii au spus că Bulgaria a câştigat din motive politice (Ha-ha-ha! Ce noutate ar mai fi!), deoarece abia au trecut la moneda euro şi mediul lor politic este stabil (spre deosebire de circăreala de pe la noi). Alţii au pus succesul zdrăngănelii bulgăreşti pe seama pieptului generos al cântăreţei - un atribut care ne îndeamnă la multă iubire, din categoria "Ce ţi-aş face, de te-aş prinde". Iar spectatorii au fost atât de fermecaţi, încât au votat cu toate mâinile disponibile.

O fi fost aşa, n-o fi fost aşa... fie ce-o fi fost. Dar atunci, dacă vrem ca la anul să câştigăm, propun să trimitem şi noi o domniţă mai inimoasă, că doar avem cu ce ne lăuda! Ia să vedem, cine se califică la această categorie? Andra, Andreea Bălan, Vlăduţa Lupău... cam ele erau, la un moment dat. Dar au mai apărut figuri noi, cu siguranţă! De exemplu, în vogă este o domniţă...Tara nu ştiu cum. Dar o ştie inteligenţa artificială, care zice că a pozat prin Playboy şi e posesoarea celui mai voluminos bust natural de cântăreaţă autohtonă. No, pe ea s-o trimitem la anul! Dacă va cânta "Strânge-mă de gât, din nou" sau "Pe la spate, pe la spate, aşa vor fetele toate" remixată pe ritmuri disco-house-rock... pfuai de mine! Am dat lovitura! Pun pariu că plecăm din Bulgaria cu trei mari trofee, dintr-o singură lovitură!

Dar mai e mult până departe!

Mai bine ne revenim, că numai nişte oameni răi puteau reduce ditamai evenimentul artistic, la o singură dimensiune pur carnală şi instinctuală. Iar eu am pretenţia că noi am ieşit din peşteră şi că suntem cilivizaţi la minte şi la trup - aşa că propun să depăşim momentul. Frumos, elegant, cât de cât...

Şi uite aşa, am ajuns să vă spui şi ce melodii mi-au plăcut... 

Aş fi făcut trebuşoara asta încă de la prima postare, dar m-am luat cu vorba şi m-am întins prea mult cu împotrivelile. Însă, nu vă faceţi griji, este timp pentru toate - că nu ne grăbeşte nimeni.

Aşadar, am apreciat melodia Israelului:

 [Noam Bettan - Michelle / Eurovision 2026]   

Nu-i aşa că sună bine? 

Culmea e că mi se pare foarte cunoscută...şi am impresia că seamănă cu o altă melodie, care are acelaşi mesaj de invocare suferindă a iubirii. Dar nu pot să-mi amintesc despre ce cântec este vorba, oricât m-aş strădui. 

Am înţeles că a ieşit abia pe locul al doilea...ceea ce nu cred că este corect! Ar fi trebuit să câştige! Era momentul ei! Dacă Ucraina şi-a adjudecat marele trofeu cântăcesc datorită atacului ilegal şi neprovocat al Rusiei, Israelul de ce a fost pus în aşteptare? Are ciungă-n păr? E mai palid la faţă? Oare nu este atacat şi el, tot ilegal şi neprovocat, de Iran? E clar că merita primul loc, nici nu se mai pune problema!

Ruşine! Unde este echitatea? Unde este egalitatea, unde sunt valorile pro-europene/pro-occidentale?

HUUUUOOOO!!!!!

Una peste alta, indiferent ce spun alţii, "Michelle" face parte din lista mea de melodii apreciate.... La fel cum se întâmplă şi cu melodia Italiei: 

[Sal Da Vinci - Per Sempre Si / Eurovision 2026]

Unde mai pui că o cântă şi Da Vinci! Sal Da Vinci, nu Leonardo...dar o fi vreo încuscreală între ei. Mai ştii? 

Oricum, frumos. Cumva, clasic... amintind de vremurile de acum zece - douăzeci de ani, când lumea era altfel. Complet extraterestră, în comparaţie cu noile valori.

Cert e că putea face parte din top 5, fără probleme.

Nici melodia Australiei nu a fost de lepădat.

Nu-mi spune mare lucru şi nu am starea necesară pentru a mă regăsi printre versurile ei. Însă, este suficient de bună pentru a fi apreciată şi pentru a crea o poveste frumoasă, care să dea o stare de spirit pozitivă. Are vibe bun, cum ar spune unii... şi ar fi făcut sens să fie mai apreciată de public (după cum ar spune alţii).

În plus, Delta Goodrem este o artistă  pe care o ascult de mai mulţi ani - iar la Eurovision s-a prezentat cu graţie, o calitate din ce în ce mai rară. Are şi o voce deosebită... deci da, mi-a plăcut prestaţia ei.

[Delta Goodrem - Eclipse / Eurovision 2026]

Dar cel mai mult şi mai mult mi-a plăcut cum s-a prezentat Cipru, cu "Jalla":

[Antigoni - Jalla]

Este o melodie veselă, de vară, pe care o poţi asculta în timp ce bei un cocktail, pe plajă. Sau la o serată dansantă, când te gâdilă bine sub tălpi şi te îndeamnă să te ridici şi să zbengui niţel, pe ringul de dans. 

Îmi place foarte mult...deşi cred că ar fi sunat mai bine dacă o cânta altcineva, cu o voce mai puternică. 

Da' nu mai contează. Este ceea ce este şi fiecare face ce poate. Totuşi, remarc eleganţa cântăreţei şi decenţa coregrafiei - mai ales că putea fi mult, mult mai ţipătoare.

După părerea mea, "Jalla" avea toate datele să câştige concursul. 

Chiar şi mesajul piesei este actual şi aduce în discuţie un adevăr destul de dureros: pentru ca cineva să rămână relevant, publicul îi va cere întotdeauna mai mult. Şi mai mult, indiferent ce va face. Iar atunci, întreb eu: unde este limita? Când te opreşti? Când cere publicul?? Hahahaha! Limita e doar la tine, publicul nu are limită...

Tocmai de aceea suntem în situaţia în care suntem: ne place bârfa şi chiloţăreala, iar pe valul acestei nevoi, s-au lansat emisiuni precum "Acces direct" - care a avut o ditamai audienţă, că altfel nu ar fi rezistat pe piaţă, o grămăzanie de ani.

Tot pe acest val au devenit vedete şi oameni care şi-au pus viaţa personală pe reţelele de socializare, ca să creeze discuţii, controverse şi scandaluri. Şi tot din această cauză, oamenii şi-au perdut din empatie şi s-au coagulat în centre de opinie pe orice subiect şi detaliu de viaţă. Grupuri care nu fac altceva decât să posteze o prostie pe undeva, după care să se ia la înjurături cu oricine comentează împotriva acelei prostii.

Iar asta dă de gândit. 

Parcă sună altfel decât "Strâge-mă de gât, m-am născut să mă controlezi, iubeşte-mă şi strânge-mă de gât!" - aşa-i?

Apropo de asta: ultima dată când am verificat, parcă femeia era liberă şi independentă. Păi şi melodia asta, atât de iubită de toată lumea, nu contravine ideii de libertate? Nu înjoseşte femeia, nu o discriminează şi o minimizează? Zic şi eu...

Că dacă e să o luă aşa, conform regulamentului Eurovision, melodia noastră trebuia descalificată, pentru că sunt interzise cântecele cu texte care îndeamnă la discriminare şi au tentă sexuală - iar "Choke me" bifează, cu succes, la ambele categorii! 

Şi dacă spun asta, nu înseamnă că nu sunt patriot. Din contră: sunt patriot, dar nu înseamnă că trebuie să aplaud toate tâmpeniile.

Oricum, nu mai are importanţă. A fost, s-a dus... ca şi scandalurile cu votarea, când oamenii se aşteptau să primim puncte infinite de la Ucraina, Moldova şi Franţa, ţări prietene cu noi, ca să câştigăm. 

Ete, na-ţi-o frântă, că ţi-am dres-o: suntem buni ca vacă de muls, că în rest...nu prea dă nimeni bani pe noi. Si nici măcar puncte, după câte se vede.

Da' şi cu ce ne-am prezentat... Pfuuu... 

Hai, mai bine, să ne oprim aici.

Să tragem aer în piept şi să ascultăm ceva frumos, din vremurile în care muzica reflecta sensibilitatea umană şi nu era o simplă banga zdranga, banga zdranga - cu dragoste, desigur! Şi demoni moderni, că unde am fi fără ei?  

 

[Alexander Rybak - Fairytale]

P.S.: la ediţia de anul acesta mi-au plăcut şi alte melodii, printre care voi menţiona cântecele Albaniei, Azerbaidjanului, Croaţiei, Germaniei, Elveţiei şi Moldovei. Iar pe moldoveni îi apreciez chiar mai mult, deoarece au avut curajul să cânte în limba natală. Practic, au avut un cântec patriotic, pe sistem "suntem şmecheri, suntem tari, trăiască Moldova"! 

Cum să ne salvăm planeta

La mulţi, mulţi ani, cu sănătăţuri şi-o viaţă plină de roz, că tot e Ziua Mondială a Culorii Roz. 

Cu ceva timp în urmă -  mai exact pe 22 aprilie, a fost şi Ziua Pământului; apoi, pe 23 aprilie a fost mare eveniment astronomic: Luna Roz (pe care nu am văzut-o, pentru că era nor şi ploua cu spume); mâine sunt Floriile... ce  pot să mai zic? Numai serbări şi sărbători! La mulţi ani, pentru tot şi pentru toate! Să fim, să avem şi să ne lăfăim! Să bem şi să mâncăm - neapărat mâncare de post, ca să ne salvăm planeta! 

Aaaaa...staţi să vă spui, că poate nu ştiţi: carnea distruge planeta şi dacă vreţi să mai avem pe ce să locuim, propun să facem, repejor, nişte schimbări de dietă. 

De fapt, să încep cu începutul:

Pe 22 aprilie, aşa cum am spus mai sus, a fost Ziua Pământului - o ocazie minunată pentru a ne iubi planeta şi a descoperi, cu stupoare, că ne batem joc de ea, fără nici o remuşcare.

Anii trecuţi, de Ziua Pământului se mai făceau campanii de strângere a gunoaielor pe care tot noi le aruncam aiurea, pe oriunde ne ducea dorinţa de picnic şi grătar. Sau se mai plantau, cu surle şi trâmbiţe, câteva milioane de copaci pe centimetru pătrat de sol despădurit. Dar în anul de graţie 2024, a fost vreme cam rea şi nu am mai auzit să se fi agitat cineva pentru asemenea exerciţii de imagine. E de înţeles, pe undeva... avem treburi mai importante de făcut, că d-aia vin alegerile!. 

Şi până la urmă, de ce să fim Sisifi şi să muncim de două ori? Azi plantăm, mâine tăiem? Azi strângem gunoaie şi mâine le punem la loc?? Păi ce treabă-i aia... doi încarcă, doi descarcă? Facem filme cu proşti pentru proşti sau ne ocupăm de lucruri serioase? În ritmul ăsta, nu ajungem nicăieri!

Nu-i mai bine să ne schimbăm strategia de salvare a Planetei Albastre?

Spre exemplu, haideţi să devenim vegetarieni şi să nu ne mai atingem de carne! De ce? Simplu: ştim, de câţiva ani deja, că până ajung friptură la tavă, animalele râgâie, fac pârţuri multe şi se bălighează des - iar asta eliberează în atmosferă cantităţi uriaşe de metan şi alte gaze nocive, care încălzesc planeta şi o dezechilibrează. Se strică şi stratul de ozon... ce să vă mai spun? Animalele astea provoacă numai nenorociri - aşa că haideţi să renunţăm la ele de tot şi să mâncăm plante!

Doar că apare o nouă problemă: vegetarienii nu se ating de carne, dar consumă diverse sub-produsese derivate din animale - precum brânză, lapte, lână, ouă. Iar ca să le avem pe astea, ne trebuie animalul respectiv.... care râgâie, se pârţâie şi se baligă. Ceea ce înseamnă că nu am rezolvat nimic cu vegetarianismul! 

În concluzie, dragilor, ca să ne salvăm draga şi iubita noastră Terra, e musai să devenim vegani şi să nu ne mai atingem nici de carne, nici de orice provine de la animale. Mai tradiţional spus, trebuie să ţinem post. S-o deschide al treilea ochi, aşa cum spun gurii indienii... 

Nu s-o deschide... nu poci ca să spun. Cert este că postul ne va ajuta atât trupeşte, cât şi sufleteşte. Se ştie asta de mii de ani, deci ce poate fi mai frumos? Salvarea planetei este doar cireaşa de pe tort, argumentul final care să ne convingă să facem ceea ceea ce trebuie! 

Ridicaţi mâinile-n aer şi strigaţi în cor: "POSTelion! POSTelion! POSTelion"!!!

 

Desigur că, iniţial, se va dezechilibra societatea - dar trebuie să strângem din dinţi şi să mergem înainte. O să plângă shaorma-n galantar, aşa este! O să se jeluiască aripioarele crispy de la KFC, cu lacrimi de crocozaur! O să ne tragă mielul de mânecă, ca să-l băgăm la cuptor de Paşte... O să se supere pe noi iepuraşul şi nu ne va mai aduce ouă încondeiate! O să fie vai şi amar de noi, plângerea şi scrâşnirea dinţilor. 

Poate că unii vor râde de eforturile noastre şi ne vor face buling din ăla. Nu contează... TREBUIE SĂ REZISTĂM ISPITELOR! Trebuie să ne-ndesăm capul între urechi şi să facem abstracţie de orice ne-ar putea îmbia să consumăm animale şi produse de animale - pentru că planeta trebuie salvată de pârţuri şi bălegi toxice! 

Problema cu postul alimentar (că "veganism" mi se pare un cuvânt cam străin pentru mintea mea) este că pare foarte simplu, la prima vedere: nu consumi nimic de provenienţă animală. La a doua vedere, însă, situaţia se complică. Şi cu cât încerci să o desluşeşti, cu atât o complici mai rău...

Acum câteva secole, pe vremea când eram mai puradel şi auzeam vorbindu-se de "mâncare de post" şi "mâncare de dulce", credeam că "mâncarea de dulce" reprezintă tot ceea ce era dulce: mierea, zahărul, ciocolata, sucul, acadeaua şi mai ales prăjiturile. Ulterior, am înţeles că "mâncarea de dulce" se referă  la tot ceea ce provine de la animale - şi cu această gândire simplistă, am trăit liniştit, până aproape de senectute.

Doar că pe măsură ce anii au trecut, societatea s-a deşteptat foarte mult şi în timp ce eu gândeam pe sistem "asta are, asta n-are, asta e câştigătoare", în jurul meu au început să se pună sub semnul întrebării nişte evidenţe care necesitau despicarea firului nu în patru, ci în cinşpe milioane de firicele şi aţişoare: clasicele problematici "ce înseamnă să fii bărbat sau femeie" şi mai nou "ce este animalul şi ce este planta?". Pentru că fără aceste definiţii, cum putem şti ce suntem noi? Vegani? Vegetarieni? Carnivori? Dumnezeu ştie! Dar vorba e: nu trebuie să ştim şi noi?  

În inocenţa mea, credeam că ce creşte-n ghiveci e plantă. Simplu ca "Bună ziua"!

Găina creşte în ghivechi? Nu... deci e animal. Câh, caca, interzis! Ceapa creşte în ghiveci? Da... Hai la tata, să te ronţie! Porcul creşte în ghiveci? Nu... deci şi el tot animal este. Câh, caca, interzis, tabu! Şi tot aşa. 

Doar că zilele trecute, am auzit de o nouă nedumerire publică: fructele de mare sunt de dulce sau de post?

No... să analizăm! Din câte ştiu eu, titulatura "fructe de mare" se referă la scoici, melci, creveţi, crabi şi alte asemenea prosteli. Nu am înţeles de ce astea-s "fructe de mare" şi porcu' nu-i "fruct de coteţ", dar...mă rog! Am şi eu limitările mele. Totuşi: melcul de mare creşte-n ghiveci? Nu... Deci e animal, e de dulce! Scurt pe doi! Ce atâtea discuţii?

Oamenii deştepţi, însă, au îmbârligat-o de au înnebunit-o! Cică dacă e nevertebrat şi are sânge rece, nu-i animal şi e de post. Adică-i plantă? 

Mă rog, aşa o fi. Dar creşte-n ghiveci? Nu!!! Deci e de dulce!!!  Nu înţeleg ce nu se înţelege?

Ce-i drept, dacă nu aplic "regula ghiveciului", lucrurile se complică. Iar atunci, încep şi eu cu întrebările: până la urmă, ce face un animal să fie socotit "de dulce"?  Că e vertebrat şi are sânge cald? Buuuunnn... şi-atunci carnea de laborator este de dulce sau este de post? E făcută în eprubetă, nu vine de la un animal vertebrat şi cu sânge cald!

Şi insectele sunt de dulce? Nu am controlat vreun greiere, ca să văd dacă are sângele cald... dar oase sigur-sigur nu are! Deci: se pune că-i animal? Întreb şi eu, mai ales că de ceva vreme se tot vorbeşte despre introducerea insectelor în alimentaţia publică şi nu pot risca să nu fiu atent la ce bag în gură, ca să distrug planeta!

Tot aşa, laptele praf este de dulce sau de post? În teorie, laptele praf se obţine din laptele normal, care este concentrat prin evaporare şi apoi pulverizat în particule fine cu ajutorul unui jet de aer fierbinte. Dar în ziua de azi, cu atâţia aditivi alimentari, mai ştii dacă laptele praf e obţinut din lapte natural sau din amestecul câtorva compuşi chimici şi arome artificiale identic naturale?

Răspuns: NU!!! Păi şi atunci, prinde orbul, scoate-i ochii!

Mai departe: puiul e de dulce, că nu creşte-n ghiveci. Dar dacă numitul pui e plin aditivi şi se decolorează când îl bagi la jet de apă, mai este natural? NU! Iar dacă nu e natural, înseamnă că e artificial... adică e, pe undeva, produs în eprubetă. Şi atunci mai e de dulce?

De fapt, ce e "de dulce" din carne? Proteina de origine animală? Grăsimea de origine animală? Şi dacă da, contează cantitatea? Întreb, pentru că pe piaţă există multe produse "de post", pe ambalajul cărora scrie "produsul poate conţine urme de ouă şi/sau lapte". Aşadar, pe acestea unde le încadrăm? 

De exemplu, untul se obţine din lapte - deci e de dulce. Dar untul clarificat reprezintă grăsimea din unt care se obţine după ce apa, laptele şi lactoza au fost îndepărtate. Aşadar, dacă laptele vine de la animal şi untul clarificat nu mai conţine lapte... asta CE ÎNSEAMNĂ? 

Habar nu am!!!! Şi vreau să ştiu, pentru că nu pot umbla cu jumătăţi de măsură când salvez planeta!

Până una alta, haideţi să ne ospătăm cu ce creşte-n ghiveci - cum ar fi un mănunchi de leuştea....AOLEU!!!! Dar dacă şi ăsta a fost irigat de vreo pisică, se mai pune că-i de post? Hmmmmm.... 

Cel mai sigur, ca să nu greşim şi să ne explodeze planeta sub picioare, iar noi să murim proşti, propun să nu mai mâncăm nimic! Mai bine bem, c-apoi, vorba 'ceea: "Mâncarea-i fudulie, băutura-i temelie"! 

Hai la mulţi ani, Floriilor! Sănătate, bucurii, viaţă ca-n poveşti şi... fie ce-o fi!  

[Alexander Rybak - Fairytale] 

Ie cu dragoste

Tulai, Doamne! Iar a trecut Noaptea Sânzienelor şi am uitat să-mi arunc coroniţa de flori pe casă, să aflu dacă mă însor anul aista...şi nici busuioc sub pernă nu mi-am pus, să-mi visez sortita. Sau sortitul?

Nici nu contează în cele din urmă...astăzi e posibil orice! Pot să mă autointitulez porumbofil şi să mă-nsoţesc cu ştiuletele de porumb, că nu-i nici o problemă; am ajuns să trăim ca în reclama cu Dănuţ: "Dacă vreau, pot să ud şi canapeaua, mama nu se supără! De ce oare??"...Pentru că sunt cetăţean european şi am drepturi! D-aia!

No, în fine!
Ideea e că tradiţia populară pune accent pe căsătorie, altfel nu am mai avea sărbătoarea de astăzi - şi altele asemenea ei. Iar eu, cum  nu m-am înscris pe acest făgaş, mă lovesc de două situaţii: unii prieteni încearcă să-mi "întregească" viaţa şi mă îndeamnă să-mi îndrept atenţia spre obiceiurile noastre din străbuni - doar, doar s-o întâmpla bucuria; alţii îmi zic pe şleau: "Ţi-a trecut vremea. Fost-ai lele, cât ai fost, da' acuma ştir cu borş! Pa!"

Las' că aşa îmi trebuie! Când eram holtei, bunica îmi spunea mereu: "Maică, găseşte-ţi şi tu o fată, să te aşezi la casa ta! Că dacă mai aştepţi mult, o să te-nsoare babele!" "Ete na..." ziceam eu - şi mă-mbujoram ca o fată mare. Ce-i drept, parcă mi-ar fi dat inima brânci, dar mă ţineam stabil pe poziţii!

Totuşi, era mai bine dacă ascultam de ăi bătrâni, că ştiau ei ce ştiau! Uite, acum nu-mi mai vine să ies din curte nici până la magazinul din colţ, să-mi iau o gumă cu surprize, că tre' să mă întâlnesc cu vreo vecină dornică să-mi fie peţitoare! Ba m-am trezit că mă opreşte şi un amic pe stradă, bătându-mi obrazul:

"Să-ţi fie ruşine, faci nuntă şi nu zici nimic! Inviţi tot satul şi pe mine mă laşi pe dinafară?!"

Sincer, m-am şi speriat oleacă: "Frate, te rog frumos să mă crezi, te-aş fi invitat! Da' puii mei, nici eu nu am ştiut!"

"Păi cum nu te-sori? Mi-a zis Nea' Ion a lu' Găoază, că i-a zis a lu' Ciuboată' care a auzit-o pe Leana Şomoiog din capu' străzii, care a aflat de la Nelu Pârţoagă, care a trecut săptămâna trecută pe la poarta ta şi a văzut  că ţi-ai pui termopane, ai dat tabla de pe casă cu vopsea şi mai băteai şi covoarele pe gard!! Deci, faci pregătiri de nuntă!"

"Pfffff...ia-mă, Doamne, stinge-mi neamul! Nu mai poate omu' să dea cu o mătură prin casă, că...bă, eşti nebun la cap?!"

Nu era. Da' aşa e viaţa la ţară, merge vorba şi se-nfoaie de nu-ţi vine să crezi! Ai călcat pe un ţânţar şi afli mai târziu, de la alţii,  că era o herghelie de armăsari!

Oricum, timp în timp, tot dau peste o venerabilă binevoitoare care se oferă să-mi caute câte o jumătate prin împrejurimi. Şi pe cuvânt de nu aş accepta! Poate nu neapărat pentru viaţa de cuplu, ci pentru că am, săracul de mine, o fantezie: despărţirea! Că na...singur nu pot să mă despart! Nu-i vorbă, am încercat! Am rupt pozele cu mine, mi-am făcut scandal din diverse nimicuri, m-am excomunicat, chiar m-am şi dat afară din casă de vreo două ori - să văd cum e. Da' n-are, dom'le, aceeaşi savoare ca la viaţa în doi!!

Puii calului, vreau să intru în rândul lumii şi să mă despart şi eu ca oamenii! Din cauza facebookului, desigur, că aşa spun experţii în domeniu... Au cercetat ei prin metode specifice şi după calcule asidue, le-a ieşit că primul motiv de despărţire este neîmpărtăşirea parolei de facebook. 

Şi eu fraier, mă gândeam că se rupe lanţul de iubire că eşti beţiv, curvar, tălâmb, nesimţit...nu ştiu...ai trecut cu maşina peste săraca domniţă, îi scoţi dinţii în fiecare seară, o înjuri, o drăcui, o umileşti, o abuzezi, o supui la cazne inimaginabile, ca să nu mai zic că nu o respecţi. Şi când colo, rahat cu perle: la bine şi la rău, până când facebook ne va despărţi!

Unu, doi, trei, şi! HAHAHAHAHAHAHA!!! Bis, bis!

Am o întrebare: Suntem bine cu capul? Oameni maturi, cu pretenţii, mustind de iubire şi sensibilitate,  în halul ăsta am ajuns să degradăm relaţia de cuplu? Ne-am văzut, ne-am plăcut, ce rămâne de făcut am făcut - pentru că ne iubim până la infinit şi oricum nu mai suntem pe vremea bunicilor când băleam unu' la altu' pe după gard. Acum ne-am mai autodezvoltat şi lucrurile sunt simple: "Înghit ce vrei, dar când e vorba de like-uri şi inimioare pe facebook, ia rămâi tu cu mă-ta - cum zic şi Delia cu Maţanache ăla, în faimoasa melodie!!" 

Într-un cuvânt, ca să citez dintr-un vecin: "Băi băieţi cu ele drepţi, am îmbulinat-o!" Dacă aşa arată actualele cupluri şi ăştia sunt părinţii generaţiei viitoare, cred că trebuie să ne antrenăm pentru Sfârşitul Lumii, că nu mai e mult! Nu e nevoie de nici un asteroid, epidemii, sau vreun dezastru natural...o să ne înecăm singuri singurei cu propria prostie şi decedăm subit! Spuf!

Oricum, pe mine mă depăşeşte situaţia...d-aia m-am şi hotărât să ies la pensie până apar vremuri mai bune, că nu mai fac faţă cerinţelor moderne. De limitat ce sunt, normal!

În primul rând, nu văd de ce ai posta pe facebok ceva, orice, din viaţa personală. De ce trebuie eu să informez lumea ce mănânc, când mănânc, unde mă plimb, ce mi-am cumpărat, când fac pişulică, când m-a pălit diareea, când m-am certat cu partenerul, când mi...ăăă..m-am sculat, când m-am culcat, când m-am beţivit şi altele de gen. Ca să ce? Să par mai fericit? Mai ocupat? Mai prezent în viaţa socială?

Uite că mi se rupe de monden, na! 

În al doilea rând, nu înţeleg de ce ai face chestiile astea când înşeli şi, în principiu nu vrei să ştie lumea -  deşi te spovedeşti pe facebook, ca să afle lumea şi ca să aibă jumătatatea material pentru "ochii de vultur". Dâng dâng! Am eu ceva şi nu prind logica, sau chiar nu există? 

Şi în ultimul rând: ce se întâmplă cu relaţiile de cuplu? Vorbim despre ele, ştiu...găseşti pe toate drumurile cărţi de antrenament, treinări, speakeri şi înţelepţi care să te înveţe care-i şpârla cu succesul unui cuplu...dar practic una din trei căsătorii se destramă din cauza like-urilor pe facebook. Iar jurămintele alea cu "la bine şi la rău", "până când moartea ne va despărţi" sunt simple căcaturi pe care le dai la coş ca pe şerveţelele în care ţi-ai suflat nasul. 

Deci: de ce le mai spunem, dacă oricum nu au valoare?  

Credeam că jurământul este dovada supremă de credibilitate a unui om. La fel cum, odată, credeam că apropierea erotică este supremul de iubire pe care îl poţi oferi cuiva, c-apoi îl primeşti în interiorul corpului tău, nu în şopronul din fundu' grădinii, printre bălării, găinaţ uscat şi greble ruginite. 

Apoi, când e momentul,  se naşte copilul, rodul iubirii.

Tâmpenii! Prostii! Dăm înainte cu tupeu, că facebook le face şi tot facebook le desface!

Când abia ieşisem de pe băncile şcolii, gândeam că dacă te angajezi la o firmă, cam acolo rămâi până la pensie. Apoi m-am întâlnit cu un inspector ITM şi mi-a zis: "Dacă vrei să fii tentant pe piaţa muncii, trebuie să ai un cv cât mai lung. Nu mai contează stabilitatea, ci diversitatea. Cu cât ai joburi mai variate şi mai dese, cu atât eşti mai căutat...pentru că ţi-ai dezvoltat abilităţile de multitasking şi ţi-ai lărgit experienţa".

În timp, am realizat că aşa este şi în relaţii: nu îţi trebuie stabilitate, ci experienţe diverse. D-aia şi apar problemele astea cu facebook-ul...căutăm provocări, nu relaţii; merge căruţa cât merge, iar cât nu, tragem pe dreapta, notăm învăţătura şi pornim în căutarea unor zări mai colorate.

De aceea am şi eu o nedumerire mică: e mişto să acumulăm experienţă...dar totuşi: până când? 

Na, 'om trăi şi 'om vedea. Sau nu.
Mai bine să ne echipăm cu ia de sărbătoare (Că tot e Ziua Internaţională a dânsei) şi să pornim la joc: