Eurovision pe repeat

Hristos s-a înălţat!

Ca urmare a articolului trecut, am fost întrebat de ce nu am scris şi despre lucrurile care mi-au plăcut la ediţia de anul acesta a concursului Eurovision. Oare sunt acel permanent  Gică Contra, care se pune de-a curmezişul oricărei izbânzi naţionale? Să-mi fie ruşinea-n faţă! 

Ceea ce... să fie, că nu dau de la mine! Dar dacă piesa cu care s-a prezentat România mi s-a părut o mare panaramă, aia e! 

Oricum, după ce s-a încheiat toată mascaradă de cântece şi voie bună, au apărut tone de nemulţumiţi şi zeci de controverse. Spre exemplu, unii au spus că Bulgaria a câştigat din motive politice (Ha-ha-ha! Ce noutate ar mai fi!), deoarece abia au trecut la moneda euro şi mediul lor politic este stabil (spre deosebire de circăreala de pe la noi). Alţii au pus succesul zdrăngănelii bulgăreşti pe seama pieptului generos al cântăreţei - un atribut care ne îndeamnă la multă iubire, din categoria "Ce ţi-aş face, de te-aş prinde". Iar spectatorii au fost atât de fermecaţi, încât au votat cu toate mâinile disponibile.

O fi fost aşa, n-o fi fost aşa... fie ce-o fi fost. Dar atunci, dacă vrem ca la anul să câştigăm, propun să trimitem şi noi o domniţă mai inimoasă, că doar avem cu ce ne lăuda! Ia să vedem, cine se califică la această categorie? Andra, Andreea Bălan, Vlăduţa Lupău... cam ele erau, la un moment dat. Dar au mai apărut figuri noi, cu siguranţă! De exemplu, în vogă este o domniţă...Tara nu ştiu cum. Dar o ştie inteligenţa artificială, care zice că a pozat prin Playboy şi e posesoarea celui mai voluminos bust natural de cântăreaţă autohtonă. No, pe ea s-o trimitem la anul! Dacă va cânta "Strânge-mă de gât, din nou" sau "Pe la spate, pe la spate, aşa vor fetele toate" remixată pe ritmuri disco-house-rock... pfuai de mine! Am dat lovitura! Pun pariu că plecăm din Bulgaria cu trei mari trofee, dintr-o singură lovitură!

Dar mai e mult până departe!

Mai bine ne revenim, că numai nişte oameni răi puteau reduce ditamai evenimentul artistic, la o singură dimensiune pur carnală şi instinctuală. Iar eu am pretenţia că noi am ieşit din peşteră şi că suntem cilivizaţi la minte şi la trup - aşa că propun să depăşim momentul. Frumos, elegant, cât de cât...

Şi uite aşa, am ajuns să vă spui şi ce melodii mi-au plăcut... 

Aş fi făcut trebuşoara asta încă de la prima postare, dar m-am luat cu vorba şi m-am întins prea mult cu împotrivelile. Însă, nu vă faceţi griji, este timp pentru toate - că nu ne grăbeşte nimeni.

Aşadar, am apreciat melodia Israelului:

 [Noam Bettan - Michelle / Eurovision 2026]   

Nu-i aşa că sună bine? 

Culmea e că mi se pare foarte cunoscută...şi am impresia că seamănă cu o altă melodie, care are acelaşi mesaj de invocare suferindă a iubirii. Dar nu pot să-mi amintesc despre ce cântec este vorba, oricât m-aş strădui. 

Am înţeles că a ieşit abia pe locul al doilea...ceea ce nu cred că este corect! Ar fi trebuit să câştige! Era momentul ei! Dacă Ucraina şi-a adjudecat marele trofeu cântăcesc datorită atacului ilegal şi neprovocat al Rusiei, Israelul de ce a fost pus în aşteptare? Are ciungă-n păr? E mai palid la faţă? Oare nu este atacat şi el, tot ilegal şi neprovocat, de Iran? E clar că merita primul loc, nici nu se mai pune problema!

Ruşine! Unde este echitatea? Unde este egalitatea, unde sunt valorile pro-europene/pro-occidentale?

HUUUUOOOO!!!!!

Una peste alta, indiferent ce spun alţii, "Michelle" face parte din lista mea de melodii apreciate.... La fel cum se întâmplă şi cu melodia Italiei: 

[Sal Da Vinci - Per Sempre Si / Eurovision 2026]

Unde mai pui că o cântă şi Da Vinci! Sal Da Vinci, nu Leonardo...dar o fi vreo încuscreală între ei. Mai ştii? 

Oricum, frumos. Cumva, clasic... amintind de vremurile de acum zece - douăzeci de ani, când lumea era altfel. Complet extraterestră, în comparaţie cu noile valori.

Cert e că putea face parte din top 5, fără probleme.

Nici melodia Australiei nu a fost de lepădat.

Nu-mi spune mare lucru şi nu am starea necesară pentru a mă regăsi printre versurile ei. Însă, este suficient de bună pentru a fi apreciată şi pentru a crea o poveste frumoasă, care să dea o stare de spirit pozitivă. Are vibe bun, cum ar spune unii... şi ar fi făcut sens să fie mai apreciată de public (după cum ar spune alţii).

În plus, Delta Goodrem este o artistă  pe care o ascult de mai mulţi ani - iar la Eurovision s-a prezentat cu graţie, o calitate din ce în ce mai rară. Are şi o voce deosebită... deci da, mi-a plăcut prestaţia ei.

[Delta Goodrem - Eclipse / Eurovision 2026]

Dar cel mai mult şi mai mult mi-a plăcut cum s-a prezentat Cipru, cu "Jalla":

[Antigoni - Jalla]

Este o melodie veselă, de vară, pe care o poţi asculta în timp ce bei un cocktail, pe plajă. Sau la o serată dansantă, când te gâdilă bine sub tălpi şi te îndeamnă să te ridici şi să zbengui niţel, pe ringul de dans. 

Îmi place foarte mult...deşi cred că ar fi sunat mai bine dacă o cânta altcineva, cu o voce mai puternică. 

Da' nu mai contează. Este ceea ce este şi fiecare face ce poate. Totuşi, remarc eleganţa cântăreţei şi decenţa coregrafiei - mai ales că putea fi mult, mult mai ţipătoare.

După părerea mea, "Jalla" avea toate datele să câştige concursul. 

Chiar şi mesajul piesei este actual şi aduce în discuţie un adevăr destul de dureros: pentru ca cineva să rămână relevant, publicul îi va cere întotdeauna mai mult. Şi mai mult, indiferent ce va face. Iar atunci, întreb eu: unde este limita? Când te opreşti? Când cere publicul?? Hahahaha! Limita e doar la tine, publicul nu are limită...

Tocmai de aceea suntem în situaţia în care suntem: ne place bârfa şi chiloţăreala, iar pe valul acestei nevoi, s-au lansat emisiuni precum "Acces direct" - care a avut o ditamai audienţă, că altfel nu ar fi rezistat pe piaţă, o grămăzanie de ani.

Tot pe acest val au devenit vedete şi oameni care şi-au pus viaţa personală pe reţelele de socializare, ca să creeze discuţii, controverse şi scandaluri. Şi tot din această cauză, oamenii şi-au perdut din empatie şi s-au coagulat în centre de opinie pe orice subiect şi detaliu de viaţă. Grupuri care nu fac altceva decât să posteze o prostie pe undeva, după care să se ia la înjurături cu oricine comentează împotriva acelei prostii.

Iar asta dă de gândit. 

Parcă sună altfel decât "Strâge-mă de gât, m-am născut să mă controlezi, iubeşte-mă şi strânge-mă de gât!" - aşa-i?

Apropo de asta: ultima dată când am verificat, parcă femeia era liberă şi independentă. Păi şi melodia asta, atât de iubită de toată lumea, nu contravine ideii de libertate? Nu înjoseşte femeia, nu o discriminează şi o minimizează? Zic şi eu...

Că dacă e să o luă aşa, conform regulamentului Eurovision, melodia noastră trebuia descalificată, pentru că sunt interzise cântecele cu texte care îndeamnă la discriminare şi au tentă sexuală - iar "Choke me" bifează, cu succes, la ambele categorii! 

Şi dacă spun asta, nu înseamnă că nu sunt patriot. Din contră: sunt patriot, dar nu înseamnă că trebuie să aplaud toate tâmpeniile.

Oricum, nu mai are importanţă. A fost, s-a dus... ca şi scandalurile cu votarea, când oamenii se aşteptau să primim puncte infinite de la Ucraina, Moldova şi Franţa, ţări prietene cu noi, ca să câştigăm. 

Ete, na-ţi-o frântă, că ţi-am dres-o: suntem buni ca vacă de muls, că în rest...nu prea dă nimeni bani pe noi. Si nici măcar puncte, după câte se vede.

Da' şi cu ce ne-am prezentat... Pfuuu... 

Hai, mai bine, să ne oprim aici.

Să tragem aer în piept şi să ascultăm ceva frumos, din vremurile în care muzica reflecta sensibilitatea umană şi nu era o simplă banga zdranga, banga zdranga - cu dragoste, desigur! Şi demoni moderni, că unde am fi fără ei?  

 

[Alexander Rybak - Fairytale]

P.S.: la ediţia de anul acesta mi-au plăcut şi alte melodii, printre care voi menţiona cântecele Albaniei, Azerbaidjanului, Croaţiei, Germaniei, Elveţiei şi Moldovei. Iar pe moldoveni îi apreciez chiar mai mult, deoarece au avut curajul să cânte în limba natală. Practic, au avut un cântec patriotic, pe sistem "suntem şmecheri, suntem tari, trăiască Moldova"! 

Despre dragostea din două cuvinte

...şi lipsa ei, din trei cuvinte

A trecut şi preaminunata zi de Valentine's day...cum v-aţi distrat, cum v-aţi petrecut?

Eu am stat toată ziulica în pat şi am schimbat poziţiile, după cum aveam nevoie; la un momentdat am trecut chiar şi pe podea, că era mai tare şi-mi ţinea coloana dreaptă - o idee care, practic, mi-a luat durerea cu mâna. Ura!!! Trăiască Youtube-ul, că de acolo am învăţat să-mi detensionez muşchii şi să scap de beteşuguri.

În rest, toate bune. 

M-am tot uitat şi eu prin realitatea înconjurătoare, să mai aflu noutăţi. Dar nu am aflat nimic, de ce să vă mint? Ca şi în ceilalţi ani, unii sunt prinşi în filmul cu siropoşenii şi îşi dovedesc iubirea prin flori şi alte cadouaşe de sezon...  

...alţii se bat cu pumnul în piept că Valentin e kitsch şi Cupidonul adevărat e Dragobeatul autohton...iar alţii, mai faini, încercă să demonstreze, plini de sensibilitate şi cuvinte moi, că iubirea trebuie serbată în fiecare zi. Sau aşa AR TREBUI să fie. 

Neinteresant. 

Totuşi, că veni vorba de iubire...mă gândeam ieri la ceva; dar, mai întâi, să încep cu o întrebare fundamentală, ca să ştiu cum abordez subiectul: care mai mergeţi pe la biserică? 

E o pericopă despre minunea de la Scăldătoarea Vitezda, care se citeşte în a patra duminică după Paşte. O ştiţi? Descriu varianta scurtă, că nu vreau să intru în teologie - dar trebuie să subliniez o idee: în Ierusalim era o scăldătoare în care, din când în când, se cobora un înger şi tulbura apa. Şi cine se băga primul în apă după această tulburare, se făcea sănătos, indiferent ce boală ar fi avut. Vă imaginaţi ce puhoi de lume şi ce bătălii se dădeau pe acolo, ca să apuci să-ţi obţii propriul miracol...nu era loc de galanteţuri şi politeţuri. 

No, acolo era un om, care era bolnav de 38 de ani şi nu apuca, niciodată, să intre în apă. Vine Iisus, îl întreabă dacă vrea să se facă bine,...ăsta zice că nu are om să-l arunce şi pe el în apă...Iisus îl vindecă..bucurie şi felicitări. 

Îmi dă de gândit, însă, răspunsul omului: "...nu am om care să mă arunce în scăldătoare"... STOP!

NU AM OM. Asta e lipsa iubirii şi asta cred că e marea problemă a oamenilor: dincolo de zilele lu' peşte, că-i Valentin, că-i Cupidon, că-i Dragobet sau Eros Ramazzotti,  indiferent că eşti într-o relaţie deschisă, închisă, sau total inexistentă, că eşti om liber sau cu jugul căsătoriei de gât, la a cinşpea relaţie, tragi de una singură de 15 ani, sau visezi la o relaţie, toată viaţa se reduce la o singură propoziţie, care delimitează pământul de cer şi ne înspăimântă când ne lovim de ea: NU AM OM. 

Când nu ai om, eşti singur şi pe barba ta. Tu centrezi, tu dai cu capul. Eşti liber şi nesupus, iar lumea îţi este la picioare. Faci ce vrei, când vrei, dacă vrei, iar responsabilităţile se rezumă la ceea ce alegi să te înhami. Nu e bine şi frumos? Eu zic că e super!

Dezavantajul e că nu ai cu cine să-ţi împarţi bucuria vieţii ...dar acum nu mai e o problemă, s-a inventat Facebook-ul, iar butonul de LIKE acoperă orice nevoie de laudă şi duce la creşterea stimei de sine, mai ceva ca aprecierea oricărei persoane dragi

Totuşi, nu mai aduc în discuţie probleme grele şi mă voi rezuma la mizilicuri zilnice: te apucă o durere de şale. Ce faci? Nici şosetele nu ţi le poţi trage singur în picioare...stai să îngheţi? Pe cine chemi, dacă NU AI OM? Te salvează stima de pe Facebook, dacă tu eşti singur cuc în casă?

Sau, îţi scrânteşti mâinile la schi şi le ai în gips. Nasol, ghinion, se mai întâmplă. Totuşi, apar mici mari probleme: cum mai mănânci, cu ce îţi duci lingura la gura? Iar la toaletă cum te descurci, că nu suntem în Japonia să te tufleşti pe vas ca în fotoliu şi să apeşi un buton ca să te spele ăla  singur, să te usuce, să te parfumeze şi eventual, să îţi pună şi un frac proaspăt pe tine. 

De aceea mă apucă nervii când mai aud pe câte cineva cum se laudă că vrea să fie singur, că-i viaţa grea şi nu are bani să ofere TOT altuia, dar a făcut socoteala şi e mai ieftin să creşti câine - decât să te înconjori de oameni. Ceea ce e perfect....mai ales dacă îl dresează să sune la 112, în caz că stăpânului i se face rău. Sau îi e foame şi are cârcel inopinant şi năstruşnic, de nu-i permite să se dea jos din pat. 

Când AI OM, însă, e cu iubire. Şi cu cât încercările sunt mai multă şi mai grele, dar în continuare ai om, cu atât e mai multă iubire şi e bine. Mai uşor în greu şi mai simplu în complicat.

Iar în cazul ăsta, te cam doare în cot de Valentine's Day şi orice 's Day în care trebuie să cumperi mizilicuri prefabricate, pentru că aşa se face şi trebuie să dovedeşti că iubeşti.

Până la urmă, dragostea nu stă în vorbe, ci în fapte - aşa este. Da' apoi, te mai uiţi şi la fapte, că nici astea nu sunt toate la fel şi trebuie să ştii ceea ce contează cu adevărat.

Una peste alta, eu zic că e bine şi aşa: indiferent ce facem şi cum facem, cât avem pe cineva care se interesează de noi şi ne oferă un umăr la nevoie, mergem înainte. Şi avem ce sărbători.

Restul...e can-can. Discutăm doar de dragul de a spune câte ceva, care să pară de valoare. Cum e...a, da! Bau-Baul cu poluarea, că a înnebunit lumea de atâţia senzori de avertizare şi cu toţii vrem să ştim ce respirăm. Doar că stau strâmb şi îmi zic: "Bun...ne luăm senzori de poluare şi ştim că, într-o zi, oraşul e cel mai populat din univers. Cu ce ne ajută dacă ştim asta? Mergem până la lucru ţinându-ne respiraţia? Ne încuiem în casă şi respirăm într-o pungă sterilă şi etanşă? Ieşim pe stradă cu masca de gaze pe figură? Ne uităm pe net la clipuri "Do It Yourself" şi dintr-o găleată şi o folie de copt ne confecţionăm propriul costum HazMat? Mda...ar fi o soluţie, dar nu am văzut pe nimeni să facă asta până acum".

Deci, ştim: e poluarea ciorchine pe noi. Aşa şi? Cu ce ne ajută că ştim? Teoretic, ar trebui ca senzorii ăştia să ne înveţe să luăm măsuri, picătură cu picătură. Practic, nu avem un vinovat pe care să pui degetul şi să spui: "Băi, gata! I-am luat capul ăstuia, de mâine avem aer steril, 'n tot oraşul", pentru că e o vină comună. Şi nu renunţă nimeni la bucăţica de confort, ca să facă bine planetei. Aia cu Ziua Planetei şi discursurile fetei ăleia care se ia de gât cu marii lideri mondiali e praf în ochi pentru creduli, pentru că nu contează nici cât un bob de nisip din deşertul Sahara. 

Oricum ai lua-o şi oricum ai dat-o, omul poluează planeta şi o viaţă cu adevărat verde ne-ar întoarce în timp cu cel puţin 300 de ani, când eram muuuult mai puţini, ne cultivam în spatele casei cam tot ceea ce mâncam şi plecam cu căruţa la oraş. Cel mai apropiat...că nu stătea nimeni să piardă o săptămână pe drum, ca să facă city-break de 2 zile, prin nu ştiu ce metropolă.

E de neimaginat asta, nu-i aşa? E, uite d-aia nu mă înham în hora asta a protejării şi salvării la comun. _De fapt, nu există o strategie comună şi cel mai bine e să faci ceea ce ţine de tine.

...iar dacă mai continui pe subiectul ăsta cu informaţii complet inutile, termin poimâine de scris. Aşa că propun să revenim la oile noastre şi să ne pregătim pentru Dragobete, când o să iubim româneşte...

[Vax Populi - V-a lovit, vreodată, Cupidon?]

şi dacă ne păleşte Cupidon cu vreo săgeată, să sunăm la 112!
Sau, nu ştiu...ce fac românii de iubesc atât de diferit de restul planetei? Gata, mi-am adus aminte: "Cine iubeşte, nu iartă" - aşa cum ne-a învăţat serialul ăla "Vlad". Păi în lumina asta, de ce ne mai mirăm că şi-a luat Cruduţa bătaie de la gagic? Dacă o iubeşte prea mult, nu era de datoria lui s-o altoiască atunci când i-a greşit?
Sau iubăreţii ăia de la Antenă... Vulpiţa şi Nu-ştiu-Cine; Vulpoiu? Tot zic să îi caut pe Google, să nu mor prost şi mereu uit...de unde înţeleg că Natura mă vrea idiot Nu contează... dar se pare că sunt mari vedete, deşi românii se plâng la CNA să îi interzică pe odioşi - ceea ce este o făţărnicie! Cine i-a făcut p-ăştia vedete, dacă nu se uită nimeni la ei? S-au apărut din vârful unei baghete magice? Spuf! Ia uite vedetili cu iubire buclucaşă...da' se poate? Tre' să afle toată lumea de aşa păsări rare! Şi se uită atâta puhoi, că şi dacă s-ar transmite live un mesaj istoric de la marţieni, Puicuţa şi Viorel îi bat pe săracii extratereştri la audienţe, de le sună apa-n cap!

...totuşi, gata cu filosofeala! Ciocăne Dragobetul la uşă şi nu ştiu alţii cum sunt, dar eu nu mi-am primenit casa! Am ciorapii în vârfu' mesii, că acolo au aterizat când i-am aruncat din picioare...dezordine pe jos...ce să mai zici? Domneşte debandada şi dacă mă păleşte Cupidonu, io cu ce respect mă prezint în faţa lui?

Gata, fug la treabă! Cu cântec, înainte....MARŞ!!!



[Delta Goodrem - Take Me Home]