Puterea de a alege

Fraţilor! Carpaţilor! Dragilor! Românaşilor! 

V-aţi trezit, măi, în conştiinţă? Întreb şi eu...că na! Mă simt stingher, aşa... 

De trezit, mă trezesc...nu-i vorbă. Dar mă trezesc în pat, de obicei. Uneori, chiar şi pe vreun scaun; m-am trezit şi-n maxi taxi...m-am trezit şi-n tren sau în autobuz... dar în cunoştinţă d-asta, nu m-am trezit niciodată. Şi mă întreb cum o fi.  

D-aia zic: care s-a trezit în cunoştinţă, ca să-mi povestească şi mie? Serios, sunt atât de curios, încât nici nu ştiu ce o să mănânc la cină! 

Adică, no! 

Era nenea acela, preşedinte wannabe (scuzaţi romgleza, dar am creţi pe cap de la atâta deşteptăciune şi trebuie să-i mai dau o evacuare, că mi se acumulează prea multă în cap şi nu vreau să-mi explodeze mintea)...cum îl cheamă? Călin Florinescu! George Călinescu? Florin Georgescu? Ăăăăăăă... 

No, nu-mi vine acum, dar ştiţi de cine zic! 

Aşa...şi era nenea ăsta, care a fost înlăturat din lista de candidaţi. Problema e că i-au rămas admiratorii cu ochii în soare şi nu mai ştiu ce să facă, săracii, de atâta alean şi dor. Chiar acu' juma' de oră, am văzut la ştiri cum se căina unu' şi-l ruga pe domnu' Georgescu...stai! Mi-am adus aminte: CĂLIN GEORGESCU! De el era vorba! 

Deci: un admirator îl ruga pe domnu' Georgescu să iasă cinci minute în public! Sau măcar un minut sau chiar şi câteva secunde... numa' "să ne spună dânsul pe cine să susţinem". 

Eu mâncam pe vremea aceea - că mi-am creat un obicei prost şi ronţăi, mai tot timpul, câte ceva. Şi ca să nu mă plictisesc cât timp bag la ghiozdan, ascult ştirile la televizor. Iar când am auzit doleanţa săracului om, mi-a rămas lingura-n aer de uimire.. Şi-am început să râd aşa de tare, că m-am stropit cu ciorbă din cap, până-n picioare! 

Stai, stai...adică ce să ne facă domnu' Georgescu? Să ne spună pe cine să susţinem?? Bine, măi...c-o fi Mafalda şi eu n-am aflat! :))))

Iar dacă se umflă tărâţa-n el şi "nu ne spune", ce faci? Mori? Ia, hai să vedem! 

Să-mi trag pălmi!!!

Acuma, oricâţi creţi mi-ar creşte-n cap, tot nu-s vreo lumină de inteliget. Daco-get, desigur, că-s suveranist - conform constituţiei! Sau cum spunea poetul: "Eu îmi apăr sărăcia şi nevoile şi neamul. Căci iubirea de moşie e un zid care nu se-nfiorează de-a ta faimă, Baiazid"! Adică zidul de la baie... ca să ştim despre ce vorbim.

Da', în fine, nu ne proptim în detalii! Atâta că eu credeam că votul este o expresie a libertăţii propriei gândiri. Şi dacă-ţi place de unu' dintre canditaţi, p-ăla pui ştampila. E simplu!

Iar alegerea asta nu trebuie să fie nici măcar logică! Ori că te-a sedus un candidat pentru că are o viziune de viitor luminos pe care i-o împărtăşeşti, ori că-ţi place de el pentru că îi stă părul mişto sau poartă pantofi cu toc, nu contează! E opţiunea ta, valabilă şi indiscutabilă.

Eu aşa gândesc. Şi nu mă interesează care cu cine votează sau de ce. Poa' să voteze cu Obama, Gheorghiu Dej sau Piticul Porno... treaba lui, problema lui! De ce să-mi încarc viaţa cu părerile altora sau de ce să le impun părerile mele?

Dacă unu' îşi face vacanţele numai în Maldive, mă apuc să-i bat obrazul pentru că nu se plimbă la Mamaia? Dacă altu' bea bere neagră, îl porcăi pentru că nu se dedulceşte şi la cea blondă? Dacă se îmbracă-n verde, îl înjur pentru că nu poartă albastru? 

Poate veţi spune că "da, dar votul unuia ne afectează pe toţi". E adevărat... DAR orice ce facem, fiecare în parte, tot ne afectăm unii pe alţii. Dacă fumezi lângă mine, mă afectezi - că-s alergic şi poate tuşesc, mă înec şi mor. Dacă te îmbraci cu ceva roşu, iar mă afectezi...că poate eu am asociat roşul cu o întâmplare tragică - pe care mi-ai reamintit-o. Mă supăr, fac infract şi iară mor. Ai maşină?? A-ha! Faci încălzire globală şi...mai rău,  murim cu toţii! :))

Aia e, aşa e societatea: ne afectăm unii pe alţii, chiar numai cu prezenţa. Şi mai ales, absenţa.

Dar ne asumăm asta, ce să facem? Altfel, ne retragem în pustnicie şi stăm neafectaţi...deşi, încălzirea globală provocată de noxele maşinii lu' cutare şi cutare tot mă afectează, deci iară mor din cauza altora.       

Dar când vii şi spui "Ooo, Gurule! Arată-ne calea şi spune-ne cu cine să votăm"!, îmi aduc aminte de versurile melodiei "Noi cu cine votăm?", de la Taxi: 

"Nu uitaţi că sunteţi liberi! Nu vă lăsaţi manipulaţi decât de conştiinţa dumneavoastră"

Şi noi am zis...

"Ce să facă? Să ne manipuleze conştiinţa? Pă noi?... He-he! Păi da pe noi nu ne manipulează nimeni, domnu'... Deci, noi suntem un popor liber, care nu ne spune nouă nimeni ce să facem. Noi facem ce vrem noi. Da' nu ştim ce"! 

...şi râd. C-apoi, ce poţi să mai faci în asemenea situaţii?

Aş mai putea să plâng, de exemplu... deoarece, dacă aş privi cu seriozitate, situaţia ar fi foarte tragică.

Când nici măcar nu ştii ce vrei, este o problemă foarte mare şi e infinit de periculos să delegi altcuiva libertatea şi puterea ta de a alege. Practic, îţi anulezi umanitatea...şi atunci, care mai este diferenţa dintre sclavii Romei, care erau priviţi ca nişte "unelte vorbitoare" şi oamenii din contemporaneitate? 

Iar starea asta de...nu ştiu cum să-i zic. Plutire? Inocenţă? Asta aşa, ca să fiu băiat finuţ...

Starea asta, deci, oricum s-ar numi, nu-i totuna cu indiferenţa. 

Indiferenţa presupune asumare, nu acţiune. Vorba poeziei: "privitor ca la teatru, tu în lume să te-nchipui". Asta-i filosofia secretă pe care au descoperit-o marii înţelepţi ai lumii - de la călugării hinduşi, până la convorbirea cu diavolul a lui Minulescu şi "Glossa" lui Eminescu. De ce? Simplu...

Totu-i trecător şi oamenii sunt ciudaţi; aci se pupă, aci se scuipă, aci  se ceartă, se calcă-n picioare şi se ridică-n slăvi - de multe ori, de la o secundă la alta. Poate vă întrebaţi de ce fac asta. Iar răspunsul pe care l-am găsit este "din capriciu; sau din egoism".

O fi aşa, nu o fi aşa... până la urmă, ce importanţă are? Viaţa e un teatru şi noi suntem actorii ei. 

Dar când vrei să acţionezi şi trebuie să ţi se spună ce sau cum să faci, e nasol. Şi  comod - pentru că nu mai consumi energie, ca să analizezi şi să judeci. Dacă îţi sunt asigurate nevoile de bază, ce mai contează restul? C-apoi, până la urmă, ce vrea poporul? Răspuns: Pâine şi circ! Şi o viaţă cât mai comodă! 

Doar că avem, totuşi, atribute divine: voinţă, raţiune şi sentimente. Nu suntem păpuşi, ca să ne manevreze alţii - ceea ce, oricum se întâmplă, că d-aia s-au inventat relaţiile publice pe planetă. Dar chiar şi aşa, tot avem posibilitatea de a alege să cedăm (sau nu) în faţa diverşilor stimuli.

E adevărat că, de obicei, cedăm... altfel, unde ar mai fi distracţia? Însă, dacă renunţăm şi la libertatea de a alege... ce ne mai rămâne?

Nu ştiu sigur, dar bem pentru asta. Ce ziceţi de-o apă plată cu lămâie, precum fotomodelele? Sau o ciocolată caldă, ca să crească dopamina? Râdem, glumim, plătim...   

Şi-un cântec vesel să dansăm, ca să fie treaba oablă:

 [Zdob şi Zdub feat. Irina Rimes - Dragobete] 

Exhibiţionism şi muzichie - ediţia 2024

Cu mult timp în urmă, pe când eram doar un cocoloş cu moţ, s-a întâmplat să vreau să sar un gard. Zis şi făcut: m-am coţopenit să mă urc pe o parte până-n vârf, mi-am trecut picioarele peste coamă, m-am ţinut bine - ca să nu pic pe spate, am sărit pe partea cealaltă şi...am rămas cu mâna agăţată de-o ulucă. Şi până m-am împins eu în picioare, ca să ajung jos, mi-a făcut pezevenchea aia un ditamai şănţălăul de tăietură, de vreo 5 centimetri lungime şi un centimetru lăţime! Am şi acum semnul, că nu aveam cum să scap neştanţat pe viaţă!

No... şi plin de sânge, m-am dus urlând la mama, care mi-a spălat rana şi m-a oblojit şi ea cum a putut mai bine. Apoi am stat cu mâna pansată vreo câteva luni şi când mergeam la grădiniţă, stânga o aveam mai mereu în buzunar. Mi-era teama să nu râdă copiii de mine, pentru că aveam mână de mumie. 

Ce să mai zic? De mic, am avut simţul ridicolului şi am căutat să nu mă dau prea mult în stambă.

Pe undeva, aşa erau şi vremurile. Oamenii aveau o ruşine socială, un anume bun simţ. Nu-ţi permiteai să faci chiar orice nebunie îţi trecea prin cap, fără să te arate lumea cu degetul şi să te dea exemplu negativ. Iar când se întâmpla asta, intrai în pământ de ruşine şi rămâneai în memoria colectivă până la două - trei neamuri!!   

D-aia nu am ieşit niciodată în lume cu haine rupte sau murdare, nespălat, nearanjat sau în orice fel care să îmi ştirbească bruma de demnitate din dotare - pe care cică nici nu o mai am, dacă te iei după unii.

Noroc că astăzi nu mai e cazul de aşa ceva şi dobândirea libertăţii a adus cu sine, uşor, uşor şi o renunţare la inhibiţii. Apoi la o dezbrăcare de caracter din ce în ce mai accentuată şi în cele din urmă, o eliberare de orice limite. 

Moralitate? Bună-cuviinţă? Politeţe? Sunt simple cuvinte goale, pe care nici măcar nu le mai putem defini - ce să mai zic să le aplicăm? Şi e normal să fie aşa: într-o societate unde nu mai există normalitate şi  reguli, cum mai desparţi naturalul, nenaturalul şi denaturatul? Cum mai deosebeşti binele de rău şi frumosul de urât? Cum ştii ce mai este artă, ce este excentricitate şi ce este exhibiţionism?

Şi uite aşa, o muscă pe-o balegă poate fi o imagine scârboasă sau un nepreţuit act artistic postmodernist, la fel cum împroşcarea cu noroi a unui tablou de Picasso poate fi act de vandalism sau un mesaj de revoltă împotriva purtării sacoului cu mâneci lungi. 

Apropo: aţi văzut Eurovisionul de anul acesta? Unii încă zic că-i artă... Deşi eu cred e doar un motiv pentru dezmăţ şi mi-e ruşine de ruşinea mea să mă uit la aşa ceva. 

De fapt, nu mă mai fac asta de ani buni; însă fără să vreau neapărat, tot mai aflu de câte o melodie de pe acolo sau mă mai împiedic de o ştire de profil - pentru că, în trecut, era o mare dudă să participi la acest festival care aduna cele mai frumoase voci de pe continent. 

Apoi, acum vreo zece ani, minunatul concurs a fost câştigat de "femeia cu barbă". Sau "bărbatul cu fustă"...că nu ştiu, exact, ce hram avea artistul cantautor. Cert e că era ceva cu altceva şi aducea un mesaj cutremurător. 

Am privit-o ca pe o curiozitate, am râs de m-am prăpădit şi mi-am văzut de viaţă - că nu am nici o putere să schimb lumea şi nici nu mi-am propus asta vreodată. 

Dar au trecut anii şi cu toate că la un moment dat, cam toate melodiile participante la Eurovision ajungeau un fel de hit, ceva mai recent  nu-mi amintesc sub nici o formă. "Yodle it" este singura care mi-a rămas în minte - pentru că era inedită şi... de ce să mint, cântăreaţa era şi ea o apariţie foarte spectaculoasă. Până şi duduiul cu care a cântat nu s-a putut abţine să nu-i fure un sărut în direct - un fapt care m-a amuzat teribil, mai ales că domniţa mai avea niţel şi-l bătea - în direct, înregistrat şi în reluare, ca să se calmeze de tot.

Iar  asta era prin 2017. Vă daţi seama ce a trecut timpul?

Ajungem la anul de graţie 2024... când ieri, la un pahar de vorbă cu nişte prieteni, mi-arunc ochii pe tv când aud: "Scandal la Eurovision". Pe scurt: unu' din Finlanda, îmbrăcat într-un fel de tricou cu găuri şi-n cuculina goală, se tolănea într-un ou gonflabil în timp ce cânt... adică îşi transmitea mesajul împotriva regulilor. Concurenta din Israel a fost huiduită grav, nişte arătări irlandeze nu au reuşit să câştige nimic, deşi s-au chinuit să aducă plus valoare evenimentului...

Iar marele premiu a fost adjudecat de un non-binar din Elveţia, care a impresionat prin costumaţie şi prin mesaj. Şi care, de bucurie, a spart trofeul abia câştigat, fapt pentru care a primit altul... probabil o copie legalizată, conformă cu originalul. 

Vă spui drept, am rămas cu gura căscată! Pur şi simplu, nu am ştiut dacă să râd sau să plâng... apoi mi s-a umplut capul de întrebări: 

1. De ce au huiduit-o oamenii răi pe săraca domniţă din Israel? 

Ultima dată când am văzut ştirile, parcă teroriştii atacaseră Israelul. Iar evreii erau victime. Păi...pe model Ucraina, nu era normal ca Israelul să câştige Eurovisionul? Şi-apoi să-i deplângem cu toţii soarta crudă şi să îi urăm de bine? Să-l chemăm pe preşedintele israelian să ne-nveţe, într-un videocall, cum stă treaba cu libertatea? "Slava Israel!", nu "HUUUUUOOOO Israel"! 

Ce-i asta? Unde-i echitatea, ce s-a întâmplat cu egalitatea? Pentru unii suntem mumă şi pentru alţii suntem ciumă?

Nu, nu, nu...nu se poate aşa ceva! Vreau să susţinem Israelul! "Je suis Israel", da-n ebraică! Vreau poze pe Facebook cu drapelul Israelului! Vreau să ne răsune-n boxe numai "Hava nagila"! Vreau să purtăm, cu toţii, tichiuţe din alea pe cap, în semn de susţinere a bietului Israel! Şi vreau să ne lăsăm perciuni şi bărbiţe, ca să le arătăm că le suntem aproape! Cântaţi cu mine la trei: Şi unu, şi doi şi... "Hava... nagila hava...nagila hava...nagila hav-hav-hav"!!!!

Păi, ori suntem corecţi, ori nu mai suntem?

2. Ce căuta tolănitul în oul-canapea, cu ştromeleagul neînvârtoşat la vedere? Cică ar fi purtat, totuşi, un săcotei legat cu şnur, care să îi ţină bijuteriile împreună; dar au fost momente din timpul reprezentaţiei când vestimentaţia i-a mai jucat feste şi s-a lăsat cu dânsa la vedere.

Deci... ce facem aici, filme porno? Bune şi astea, după anumite ore - dar... dacă tot o dăm pe momente fierbinţi, de ce managerul de proiect ne arată un castravete pleoştit? Voia să spună că-i obosit de la atâta act artistic? Sau promovează lipsa de putirinţă, pe sistem "Mai demult, dar nu amu, dormeam eu şi cucul...nu! Dar amu, amu, amu, doarme cucul şi eu nu"!

Şi unde-s femeile? Ele ce aşteaptă? De ce nu urmează exemplul masculului feroce şi de ce nu se devăluşează pe scenă? 

Aduceţi ouăle-canapele!!!!! Să vină femeile, că poate ele nu-s obosite!!!!! Să înceapă distracţia!!! "Băutură, băutură şi femei, pentru toţi bă-eţii mei! Băutură, băutură şi manele... nu te mai saturi de ele"!

3. A câştigat un fiinţă din Elveţiu. 

Mă scuzaţi că scriu aşa, dar dacă el-ea nu ştie exact ce este, e clar că eu nu am de unde să ştiu cum să leg cuvintele ca să nu-i deranjez libertatea... aşa că mă feresc de genuri sau le îmbârlig cât să iasă de-un neutru. Sau stai, că mi-am adus aminte: la domniile ăştia trebuie să li te adresezi cu persoana a treia de plural!

Deci: a câştigat elveţiunii. Pentru că, la un concurs muzical, ei a impresionat publicul cu... vestimentaţia şi mesajul?? Asta e ca şi cum te prezinţi la un concurs de patiserie şi câştigi pentru că ai impresionat juraţii cu tehnica ta de a schimba uleiul la maşină! Sau te duci la dentist să-ţi trateze o constipaţie. Nu se potriveşte nimic cu nimic, dar nu mai contează... trăim într-o lume liberă şi orice e posibil! Vorba 'ceea: "Blugi mulaţi, glasul subţire, când se-ntoarce, e Vasile"!  :))

Aşa că la anul, m-am hotărât să mă înscriu şi eu la Eurovision! 

O să-mi scot acte că-s negru obez şi persoană infinit defavorizată. De când m-am născut am un handicap de gradul I pe caz de lene atroce cu urme de depresie în trepte inegale; sunt cetăţean român, dar mă declar fost-ucrainian-actual-non-terţiar şi aduc un mesaj de milostenie, destinat tuturor pământenilor: dacă îmi donează mie toată agoniseala lor, că şi aşa vine Apocalipsa şi nu mai au ce face cu banii, eu vorbesc cu Universul să le răsplătească înmiit fapta cea bună. Iar dacă nu li se întâmplă asta, înseamnă că doar domniile lor sunt de vină...pentru că nu au vibrat pe frecvenţa potrivită, ca să atragă îndeplinirea dorinţelor.

Ca expresie frumoasă cunosc o expresie frumoasă din vocabularul de clasa a patra, şi anume "pădurea arăta ca un castel cu geamurile sparte";  mă recomandă vocea şi talentul meu, nu am fraţi mai mari sub formă de bancnote şi ştiu să cânt "Două rândunici, două mari şi două mici, au trecut pe-aici".

Apoi mă îmbrac c-un sutien în formă de palton, îmi pun pe cap un O.B. cu papion, îmi las pleoapele să crească, pentru a le putea împleti, îmi pun nişte galoşi cu toc în picioare şi gata!! Dă, mamă, cu bici-un mine, că n-am ascultat de tine - ca să fie şi ceva cu nevoia de vindecare a copilului interior!

Vă simţiţi impresionaţi? Adică... sunt şanse să câştig marele trofeu de muzică, dans şi voie bună? Am eu două mâini stângi, dar promit că nu îl sparg când l-oi primi - decât după ce ajung acasă!  

Contez pe votul vostru?

Dacă v-am convins, să bem - că am nişte whiskey din Japonia şi abia aştept să-l degust! :D

Dacă nu v-am convins, tot beau... dar singur - ca să vă fac poftă! Muahahahaha!!!! 

Iar ca fundal sonor, vă prezint o melodie care ar fi putut câştiga Eurovision, acum vreo 15 sau 20 de ani. Din păcate, astăzi nu ar mai avea şanse la titlu, pentru că nu e cântată de travestiţi, acoperiţi, non-binari, non-umani şi alţi noni de modă nouă.

Bebeluşele... dans!

[Aromanian folk - Frîndzî veardi di sicarî]

Ce alegeţi? Muncă sau minivacanţă?

GĂLĂGIEEEEEEE!!!! Bunţi-bunţi-bunţi-bunţi! 

La mulţi ani, mamelor din lume-ntreagă...pentru că azi, conform legii, cică este Ziua Internaţională a Mamei!

Ce fac petrecăreţii? Pe unde vă plimbaţi? Cum e minivacanţa şi mai ales... Gata grătăreala? Hai, hai, că a fost şi Ziua Muncii acum câteva zile...şi vorba unui nene: ce om să fii, ca să nu mănânci un mic c-o bere, cum e tradiţia strămoşească la români?

Adevărul e că unde-i tradiţie, nu-i tocmeală! Nu am fost pe-acolo să-i observ pe viu... dar cred că strămoşii noştri geto-daci-daco-geţi trăgeau nişte bairamuri când venea 1 mai, de stătea mâţa-n coadă! Berea curgea, Guţă cânta, bombele sexy dansa, micii se perpelea... tradiţiii, frăţioare! 

Deci, până la urmă, cum vă simţiţi în mini-vacanţă?? Întreb şi eu... că na! Am auzit că unii oameni sunt împotriva liberelor şi....CE? CUM? STAI! ADICĂ UNORA NU LE PLACE CĂ AU LIBERE ŞI PUNŢI PESTE PESTE LIBERE?

Cam da.

Dar, să vă povestesc cum am aflat asta: 

Eram şi eu în sfânta zi de marţi, la o mică şmotruială tradiţională, prin incinta-n care locuiesc. C-apoi ştiţi cum e: se apropie Paştele şi trebuie să ne curăţăm mintea, sufletul, trupul, dar şi casa...că de! Vine neica vecin, musafir într-o zi de weekend şi ne dăm de ceasul morţii, ca să ne fie locuinţa oacheşă! Dar când trebuie să-l primim pe Hristos în case şi în gând, nu se cade să facem MĂCAR acelaşi lucru?

No, şi cum spuneam: hărniceam ca o albină... bâz în stânga, bâz în dreapta, bâz pe geam, bâz pe podea! Şterge-lustruieşte, lustruieşte-şterge...

La o vreme, ca să-mi mai treacă timpul, n-am ce face şi pornesc radio pe Digi Fm - unde era o minunată emisiune de opinie, al cărui realizator se plângea de minivacanţa asta care a paralizat România. Şi nu se mai mişcă lucrurile, dom'le! Ne pierdem avântul economic şi ne-apucă sărăcia de nas! Cum aşa ceva? De ce să stăm, când putem să muncim şi să fim de succes? Mai ales că acest realizator are treburi de făcut şi nu găseşte muncitori care să-i lucreze zilele astea...

Auzind aşa durere, m-o trecut o mirare, de nu poci să vă spui! Apoi m-am gândit că i-o fi rămas vreun mic în gât, dacă-i aşa cu fulgii-n sus...dar nu şi nu, omul o ţinea pe-a lui şi cerea părerea ascultătorilor - care trebuiau să decidă dacă sunt bune liberele astea sau nu. 

Şi sună unu', care zice că-i de acord cu minivacanţa. Dacă ar fi după voia patronilor, zicea el, ar face şi noaptea zi - ca să muncească proletarul cu sârg, pentru profitul firmei. Avea dreptate nenea... Însă este invitat să se facă mic şi să plece acasă, pe motiv de afiliere la comunism.

Şi-apoi, nu ştiu cum se face, că au continuat să sune numai patroni şi tineri întreprinzători. No, şi-au pus săracii oameni o gură-n sus şi când au început să se tânguie, plângeau şi pietrele de mila lor!

Cică în România nu mai poţi să faci afaceri deloc, mai ales din cauza faptului că sărbătorile date de ortodocşi frânează economia! Aveam şi noi cea mai mare creştere economică din Europa şi acum, cu atâtea zile libere, o să se aleagă praful!

Altul, mai cu temele făcute, întăreşte zicerea predecesorului său: "Am numărat, că na... aşa sunt întreprinzătorii...şi din 17 zile libere pe an, 11 sunt sărbători ortodoxe"! Cum aşa ceva, HUOOO!!! Când mai muncim, dacă stăm atâtea zile pe acasă?

...iar prezentatorul prinde vânt în pupă şi aprobă: "Aşa este! Noi nu înţelegem ce şansă uriaşă avem: creşte PIB-ul, ne dezvoltăm economic... Sigur că în România, unii o duc prost - şi am  veste pentru ei: o vor duce prost în continuare, dacă nu vor să muncească! Sau dacă nu au ce munci, fac un curs de recalificare şi tot muncesc, dacă vor"!

Ascultam şi-mi venea să mă închin cu toate picioarele (că mâinile erau ocupate cu ştersul şi lustruiul).

Unde i-o fi găsit p-ăştia, toţi uniţi în cuget şi simţiri? Au dat vreo preselecţie de s-a adunat grămada aşa repede? 

Personal, nu sunt împotriva liberelor. Ba chiar îndrăznesc să afirm că mi se pare normal ca mai ales de sărbătorile importante, să fie liber de la job. De ce? Simplu: sunt buni banii în viaţă, nu zic nu. Poate că nu aduc fericirea, dar cu siguranţă o întreţin şi practic, te transformă într-un fel de zeu printre muritori... aşa că banii au ajuns nu numai un mijloc de a ne atinge scopul, ci şi un scop în sine. 

Însă, dincolo de asta, nu suntem roboţi, iar fericirea nu stă doar în lucrurile materiale. Adică nu ştiu la alţii cum va fi, dar eu, din cauza defecţiunilor native, am şi multe nevoi emoţionale. Aşa că îmi doresc să mai petrec timp şi cu prietenii sau familia. Îmi doresc să mai am timp să mai comunic şi cu Dumnezeu sau chiar singur şi cu ochii pe pereţi, dacă e până acolo. De aceea, nu prea dau doi bani pe oamenii de succes care muncesc ca apucaţii şi se trezesc de la patru dimineaţa, ca să aibă deja două ore de muncă în plus faţă de cei care se trezesc la 6. 

Prin urmare, după capul meu, liberele de sărbători sunt perfecte - pentru că aşa ai ocazia să îţi canalizezi energia şi către nevoile sufletului, oricare ar fi acelea.

Dar asta este doar părerea mea. Şi pentru că nu vreau să pledez pentru modul meu de gândire, spun altceva: Cui nu-i place, să facă altfel... la ce să se amărască degeaba? Nu este viaţa destul de grea? De ce să să mai facem greutăţi şi singuri? Vorba lui Moromete: "De ce să fugiţi, fraţilor? Încet nu puteţi să mergeţi"?

Aşadar: vine Ixulescu şi se plânge că e liber şi el vrea să muncească. Perfect! Munceşte, frăţioare, cine te ţine legat şi te obligă să pierzi vremea şi să respecţi ceva în care nu crezi?? Vrei zidari şi nu ai de unde să îi iei? Îmi pare rău că nu realizezi cât eşti de norocos! Reconfigurează-te profesional şi zidăreşte-ţi singur... de ce să stai cu mâna-ntinsă la alţii? Ia taurul de coarne şi rezolvă problema ca un întreprinzător de succes!!!

Nu-ţi place că se stă acasă de Paşte sau că cei care pot, îşi iau o zi de concediu ca să aibă timp de-o relaxare mică? Nu ştii cât eşti de norocos şi mi se rupe sufletul de mila ta! Fii eroul nostru! Munceşte tu, cară economia României în spate! "Du-te la oştire! Pentru ţară mori! Şi-ţi va fi mormântul coronat cu flori"!

... Iar dacă nu îţi pasă de creşterea economică şi nu vrei să munceşti, de ce te agiţi? 

Zilele trecute, Marcel Ciolacu a zis o dudă...ceva gen "Buzăul nu e în  Moldova, nu mă jigniţi!" - şi imediat, toţi moldovenii s-au simţit jigniţi şi cineva chiar i-a făcut reclamaţie la CNDC pentru discriminare. Eu înţeleg că e campanie electorală şi se vânează toţi scheleţii de prin toate dulapurile reale şi inventate... dar trebuie să ai o mare lipsă  de probleme, ca să iei măsuri împotriva unei asemenea tâmpenii.

Totuşi, pe acelaşi sistem, când vine unu' şi trânteşte cu aroganţă că trăiesc prost numai leneşii, cum ar trebui să se simtă ascultătorii? Sau cei care muncesc zi lumină şi sunt prost plătiţi, cei care nu găsesc de lucru sau cei care, din diverse motive, nu pot munci? Discriminaţi? Jigniţi? Amuzaţi? Stimulaţi? Pălmuiţi? Satisfăcuţi?

Eu m-am simţit scârbit, pentru că mi-am dat seama că acest realizator trăieşte într-o bulă de impresii care nu au legătură cu lumea reală şi de aceea o priveşte cu atâta superficialitate. 

Cred că am mai povestit asta, dar nu pot să uit întâmplarea: eram tânăr voluntar la o asociaţie şi nu mai ştiu cum m-am nimerit la o întâlnire pe la Consiliul Judeţean, despre accesul pe piaţa muncii a persoanelor defavorizate. Şi la un moment dat, a luat cuvântul o doamnă care spunea că în momentul în care a descoperit că are diabet, a fost "demisionată" de la serviciu. După ce s-a ocupat de sănătate, a căutat să se angajeze şi era refuzată doar pe motiv de fişă medicală. Cerşea un loc de muncă, orice loc de muncă, de la măturător de stradă şi până la funcţia oferită de studiile superioare pe care le avea. Şi era ignorată; nimeni nu voia să se lege la cap cu o persoană care poate crea probleme.  

Da, da...sigur că există reconversie profesională. Faci un curs...şi apoi...ce? 

Acum vreo 10 ani, luaseră avânt asemenea cursuri pe fonduri europene şi au apărut cursanţii de meserie. Erau oameni care făceau două sau trei cursuri în acelaşi timp, pentru că primeau o masă caldă pe zi şi vreo 700 de lei la primirea diplomei de absolvire. Desigur că asta nu era bună nici la wc, că era scoasă pe hârtie lucioasă... dar timp de câteva luni aveau masa asigurată şi cu cei 700 de lei mai trăiau încă vreo săptămână, dacă îi drămuiau corect. 

Şi uite aşa, se făceau cursuri pentru orice, de la spălător de vase şi ajutor de bucătar, pâna la inspector de resurse umane şi programator. Toate pe acelaşi calapod: câteva luni de prezenţă zilnică sau cum o fi, masă asigurată, navetă decontată, diplomă şi 700 de lei la absolvire. 

Logic că nu se angaja nici tata-mare pe baza acelei diplome. Dar treaba mergea şi dădea bine pe hârtie. ONG-urile organizau evenimentul, primeau bani, dădeau diplome... alţii la rând... şi-apoi.. repetau figura. Mergea reconversia de numa-numa. Dacă-i puneau şi aripi, sigur decola - şi pe hârtie, colonizam şi Marte! Doar se dădeau diplome de cosmonauţi, ce era aşa de greu?

Iar asta a ajutat societatea prin.... ăăăă....revin cu amănunte, într-o zi de mâine.

D-aia mă scârbeşte aroganţa şi nu pot empatiza cu astfel de oameni.

În fine...

Revenim la Ziua Mamei? Sau... ştiţi că astăzi este şi Ziua Războiul Stelelor?  "May the 4th be with you"! Patru mai fie cu voi, Forţa fie cu voi! La mulţi ani şi Hristos a înviat, că bate Paştele la uşă! 

Să ne bucurăm! Şi să fim, că viaţa trece repede şi e păcat să nu lăsăm ceva bun în urma noastră. Desigur că acum se naşte întrebarea: cum definim "ceva bun"? Dar "despre asta, în episodul următor" - vorba teleenciclopediei.

Să bem!

Hristos a înviat! Bucurie, sănătate, Paşte fericit şi clipe frumoase alături de cei dragi!

 

[Sandra N feat. David Ciente - Nunta]