Ce alegeţi? Muncă sau minivacanţă?

GĂLĂGIEEEEEEE!!!! Bunţi-bunţi-bunţi-bunţi! 

La mulţi ani, mamelor din lume-ntreagă...pentru că azi, conform legii, cică este Ziua Internaţională a Mamei!

Ce fac petrecăreţii? Pe unde vă plimbaţi? Cum e minivacanţa şi mai ales... Gata grătăreala? Hai, hai, că a fost şi Ziua Muncii acum câteva zile...şi vorba unui nene: ce om să fii, ca să nu mănânci un mic c-o bere, cum e tradiţia strămoşească la români?

Adevărul e că unde-i tradiţie, nu-i tocmeală! Nu am fost pe-acolo să-i observ pe viu... dar cred că strămoşii noştri geto-daci-daco-geţi trăgeau nişte bairamuri când venea 1 mai, de stătea mâţa-n coadă! Berea curgea, Guţă cânta, bombele sexy dansa, micii se perpelea... tradiţiii, frăţioare! 

Deci, până la urmă, cum vă simţiţi în mini-vacanţă?? Întreb şi eu... că na! Am auzit că unii oameni sunt împotriva liberelor şi....CE? CUM? STAI! ADICĂ UNORA NU LE PLACE CĂ AU LIBERE ŞI PUNŢI PESTE PESTE LIBERE?

Cam da.

Dar, să vă povestesc cum am aflat asta: 

Eram şi eu în sfânta zi de marţi, la o mică şmotruială tradiţională, prin incinta-n care locuiesc. C-apoi ştiţi cum e: se apropie Paştele şi trebuie să ne curăţăm mintea, sufletul, trupul, dar şi casa...că de! Vine neica vecin, musafir într-o zi de weekend şi ne dăm de ceasul morţii, ca să ne fie locuinţa oacheşă! Dar când trebuie să-l primim pe Hristos în case şi în gând, nu se cade să facem MĂCAR acelaşi lucru?

No, şi cum spuneam: hărniceam ca o albină... bâz în stânga, bâz în dreapta, bâz pe geam, bâz pe podea! Şterge-lustruieşte, lustruieşte-şterge...

La o vreme, ca să-mi mai treacă timpul, n-am ce face şi pornesc radio pe Digi Fm - unde era o minunată emisiune de opinie, al cărui realizator se plângea de minivacanţa asta care a paralizat România. Şi nu se mai mişcă lucrurile, dom'le! Ne pierdem avântul economic şi ne-apucă sărăcia de nas! Cum aşa ceva? De ce să stăm, când putem să muncim şi să fim de succes? Mai ales că acest realizator are treburi de făcut şi nu găseşte muncitori care să-i lucreze zilele astea...

Auzind aşa durere, m-o trecut o mirare, de nu poci să vă spui! Apoi m-am gândit că i-o fi rămas vreun mic în gât, dacă-i aşa cu fulgii-n sus...dar nu şi nu, omul o ţinea pe-a lui şi cerea părerea ascultătorilor - care trebuiau să decidă dacă sunt bune liberele astea sau nu. 

Şi sună unu', care zice că-i de acord cu minivacanţa. Dacă ar fi după voia patronilor, zicea el, ar face şi noaptea zi - ca să muncească proletarul cu sârg, pentru profitul firmei. Avea dreptate nenea... Însă este invitat să se facă mic şi să plece acasă, pe motiv de afiliere la comunism.

Şi-apoi, nu ştiu cum se face, că au continuat să sune numai patroni şi tineri întreprinzători. No, şi-au pus săracii oameni o gură-n sus şi când au început să se tânguie, plângeau şi pietrele de mila lor!

Cică în România nu mai poţi să faci afaceri deloc, mai ales din cauza faptului că sărbătorile date de ortodocşi frânează economia! Aveam şi noi cea mai mare creştere economică din Europa şi acum, cu atâtea zile libere, o să se aleagă praful!

Altul, mai cu temele făcute, întăreşte zicerea predecesorului său: "Am numărat, că na... aşa sunt întreprinzătorii...şi din 17 zile libere pe an, 11 sunt sărbători ortodoxe"! Cum aşa ceva, HUOOO!!! Când mai muncim, dacă stăm atâtea zile pe acasă?

...iar prezentatorul prinde vânt în pupă şi aprobă: "Aşa este! Noi nu înţelegem ce şansă uriaşă avem: creşte PIB-ul, ne dezvoltăm economic... Sigur că în România, unii o duc prost - şi am  veste pentru ei: o vor duce prost în continuare, dacă nu vor să muncească! Sau dacă nu au ce munci, fac un curs de recalificare şi tot muncesc, dacă vor"!

Ascultam şi-mi venea să mă închin cu toate picioarele (că mâinile erau ocupate cu ştersul şi lustruiul).

Unde i-o fi găsit p-ăştia, toţi uniţi în cuget şi simţiri? Au dat vreo preselecţie de s-a adunat grămada aşa repede? 

Personal, nu sunt împotriva liberelor. Ba chiar îndrăznesc să afirm că mi se pare normal ca mai ales de sărbătorile importante, să fie liber de la job. De ce? Simplu: sunt buni banii în viaţă, nu zic nu. Poate că nu aduc fericirea, dar cu siguranţă o întreţin şi practic, te transformă într-un fel de zeu printre muritori... aşa că banii au ajuns nu numai un mijloc de a ne atinge scopul, ci şi un scop în sine. 

Însă, dincolo de asta, nu suntem roboţi, iar fericirea nu stă doar în lucrurile materiale. Adică nu ştiu la alţii cum va fi, dar eu, din cauza defecţiunilor native, am şi multe nevoi emoţionale. Aşa că îmi doresc să mai petrec timp şi cu prietenii sau familia. Îmi doresc să mai am timp să mai comunic şi cu Dumnezeu sau chiar singur şi cu ochii pe pereţi, dacă e până acolo. De aceea, nu prea dau doi bani pe oamenii de succes care muncesc ca apucaţii şi se trezesc de la patru dimineaţa, ca să aibă deja două ore de muncă în plus faţă de cei care se trezesc la 6. 

Prin urmare, după capul meu, liberele de sărbători sunt perfecte - pentru că aşa ai ocazia să îţi canalizezi energia şi către nevoile sufletului, oricare ar fi acelea.

Dar asta este doar părerea mea. Şi pentru că nu vreau să pledez pentru modul meu de gândire, spun altceva: Cui nu-i place, să facă altfel... la ce să se amărască degeaba? Nu este viaţa destul de grea? De ce să să mai facem greutăţi şi singuri? Vorba lui Moromete: "De ce să fugiţi, fraţilor? Încet nu puteţi să mergeţi"?

Aşadar: vine Ixulescu şi se plânge că e liber şi el vrea să muncească. Perfect! Munceşte, frăţioare, cine te ţine legat şi te obligă să pierzi vremea şi să respecţi ceva în care nu crezi?? Vrei zidari şi nu ai de unde să îi iei? Îmi pare rău că nu realizezi cât eşti de norocos! Reconfigurează-te profesional şi zidăreşte-ţi singur... de ce să stai cu mâna-ntinsă la alţii? Ia taurul de coarne şi rezolvă problema ca un întreprinzător de succes!!!

Nu-ţi place că se stă acasă de Paşte sau că cei care pot, îşi iau o zi de concediu ca să aibă timp de-o relaxare mică? Nu ştii cât eşti de norocos şi mi se rupe sufletul de mila ta! Fii eroul nostru! Munceşte tu, cară economia României în spate! "Du-te la oştire! Pentru ţară mori! Şi-ţi va fi mormântul coronat cu flori"!

... Iar dacă nu îţi pasă de creşterea economică şi nu vrei să munceşti, de ce te agiţi? 

Zilele trecute, Marcel Ciolacu a zis o dudă...ceva gen "Buzăul nu e în  Moldova, nu mă jigniţi!" - şi imediat, toţi moldovenii s-au simţit jigniţi şi cineva chiar i-a făcut reclamaţie la CNDC pentru discriminare. Eu înţeleg că e campanie electorală şi se vânează toţi scheleţii de prin toate dulapurile reale şi inventate... dar trebuie să ai o mare lipsă  de probleme, ca să iei măsuri împotriva unei asemenea tâmpenii.

Totuşi, pe acelaşi sistem, când vine unu' şi trânteşte cu aroganţă că trăiesc prost numai leneşii, cum ar trebui să se simtă ascultătorii? Sau cei care muncesc zi lumină şi sunt prost plătiţi, cei care nu găsesc de lucru sau cei care, din diverse motive, nu pot munci? Discriminaţi? Jigniţi? Amuzaţi? Stimulaţi? Pălmuiţi? Satisfăcuţi?

Eu m-am simţit scârbit, pentru că mi-am dat seama că acest realizator trăieşte într-o bulă de impresii care nu au legătură cu lumea reală şi de aceea o priveşte cu atâta superficialitate. 

Cred că am mai povestit asta, dar nu pot să uit întâmplarea: eram tânăr voluntar la o asociaţie şi nu mai ştiu cum m-am nimerit la o întâlnire pe la Consiliul Judeţean, despre accesul pe piaţa muncii a persoanelor defavorizate. Şi la un moment dat, a luat cuvântul o doamnă care spunea că în momentul în care a descoperit că are diabet, a fost "demisionată" de la serviciu. După ce s-a ocupat de sănătate, a căutat să se angajeze şi era refuzată doar pe motiv de fişă medicală. Cerşea un loc de muncă, orice loc de muncă, de la măturător de stradă şi până la funcţia oferită de studiile superioare pe care le avea. Şi era ignorată; nimeni nu voia să se lege la cap cu o persoană care poate crea probleme.  

Da, da...sigur că există reconversie profesională. Faci un curs...şi apoi...ce? 

Acum vreo 10 ani, luaseră avânt asemenea cursuri pe fonduri europene şi au apărut cursanţii de meserie. Erau oameni care făceau două sau trei cursuri în acelaşi timp, pentru că primeau o masă caldă pe zi şi vreo 700 de lei la primirea diplomei de absolvire. Desigur că asta nu era bună nici la wc, că era scoasă pe hârtie lucioasă... dar timp de câteva luni aveau masa asigurată şi cu cei 700 de lei mai trăiau încă vreo săptămână, dacă îi drămuiau corect. 

Şi uite aşa, se făceau cursuri pentru orice, de la spălător de vase şi ajutor de bucătar, pâna la inspector de resurse umane şi programator. Toate pe acelaşi calapod: câteva luni de prezenţă zilnică sau cum o fi, masă asigurată, navetă decontată, diplomă şi 700 de lei la absolvire. 

Logic că nu se angaja nici tata-mare pe baza acelei diplome. Dar treaba mergea şi dădea bine pe hârtie. ONG-urile organizau evenimentul, primeau bani, dădeau diplome... alţii la rând... şi-apoi.. repetau figura. Mergea reconversia de numa-numa. Dacă-i puneau şi aripi, sigur decola - şi pe hârtie, colonizam şi Marte! Doar se dădeau diplome de cosmonauţi, ce era aşa de greu?

Iar asta a ajutat societatea prin.... ăăăă....revin cu amănunte, într-o zi de mâine.

D-aia mă scârbeşte aroganţa şi nu pot empatiza cu astfel de oameni.

În fine...

Revenim la Ziua Mamei? Sau... ştiţi că astăzi este şi Ziua Războiul Stelelor?  "May the 4th be with you"! Patru mai fie cu voi, Forţa fie cu voi! La mulţi ani şi Hristos a înviat, că bate Paştele la uşă! 

Să ne bucurăm! Şi să fim, că viaţa trece repede şi e păcat să nu lăsăm ceva bun în urma noastră. Desigur că acum se naşte întrebarea: cum definim "ceva bun"? Dar "despre asta, în episodul următor" - vorba teleenciclopediei.

Să bem!

Hristos a înviat! Bucurie, sănătate, Paşte fericit şi clipe frumoase alături de cei dragi!

 

[Sandra N feat. David Ciente - Nunta]

8 a lu' Martie

Când eram eu mai tânăr, viaţa era altfel. Mai grea (din unele puncte de vedere), dar mai simplă.

Nu se ştia de Valentine's Day. Dragobete's Day nici măcar nu se inventase...pardon! Nu se (re)descoperise. Şi totuşi, oamenii se îndrăgosteau; iubeau, îşi dăruiau flori - de cele mai multe ori, din curte - că erau mai ieftine, mai proaspete şi mai frumoase decât orice ai fi găsit pe piaţă. Nu se bătea prea mult toaca despre asta, pentru că iubirea ţinea de intimitate; se naştea în suflet şi creştea în sânul familiei. Nu exista nici un motiv pe lume pentru care să te dai în stambă că iubeşti...Toată lumea iubeşte. 

E ca respiratul - deci, de ce ai scoate asta în evidenţă? Lume, lume, eu respir! Aşa, şi?? Spune când ai încetat să o faci...abia atunci e o ştire! Cam aşa şi cu opulenţa asta a sărbătorilor iubirii - cel mai probabil, încercăm să sculăm mortul, d-aia se face atâta tămbălău pe marginea unor chestiuni fireşti. 

Revenind la secţiunea "amintirile mă chinuieşte":

În vremea aceea, marcam ziua de 1 martie.

Era o mândrie pentru orice femeie să poarte mărţişor în piept, simbol al respectului şi preţuirii. Ţin minte că doamnele învăţătoare şi doamnele profesoare erau cele mai invidiate! Primeau zeci, sute, mii de mărţişoare...şi pe toate prindeau în piept -  de arătau ca nişte generali plini de decoraţii, la finalul zilei de lucru.

Apoi urma 8 martie. Ziua mamei. Care, întotdeauna se serba cu bucheţele de flori, cântece şi felicitări făcute de copii şi dăruite mamelor. Nu-mi amintesc să fi zis cineva, vreodată, de Ziua Femeii. Nu se organizau bairamuri (contra cost) la restaurant, special pentru femei. Nu existau flamingoboi, cipăndei şi alţi stripărei. De fapt, intrai în pământ de ruşine ca, femeie fiind, să fii văzută că te duci să te maimuţăreşti într-o cârciumă, unde te-mbeţi ca porcu' şi intri fibrilaţii că-ţi arată unu' scula - chiar dacă nu vedeai, zilnic, aşa ceva.

Desigur, asta nu înseamnă că femeile de atunci erau altfel. Nu, nu...oamenii au cam aceleaşi metehne de când s-au infiinţat pe planetă. Atât că, mai demult, exista noţiunea de "ruşine". Rufele murdare se spălau în familie, nu în centrul oraşului. Iar "făcutul de cap" era cât de cât ascuns de ochii lumii, nu era tratat ca o ispravă demnă de laudă.

Mda...cum ar fi zis mamaie: "Maică...era lumea proastă". Şi, cumva, mai înţeleaptă.

Acum suntem deştepţi. Nu mai trăim în comunism, ci în capitalism. Ne naştem cu smartfonu-n mână; ne facem profil de facebook de când suntem în ciocul berzei. Şi nu mai avem Ziua Mamei...pentru că mama este o femeie, însă nu toate femeile sunt mame. Şi nici măcar mamele nu mai sunt toate mame!

Deci tu, ca afacerist de frunce, îţi dai singur la gioale dacă te apuci să oferi servicii unui grup restrâns de persoane. Este complet contraproductiv pentru comert! Dacă vrei să faci o şpârlă, nu-ţi alegi clienţii pe sprânceană; secretul succesului stă în satisfacerea mulţimii! Tricuiala (românizarea neologismului de sorginte anglo-saxonă, folosit în mediile pretenţioase; de la eng. tricky, şmecherie) e să te-ntinzi cu afacerea pe oriunde poţi, nu stai să te codeşti şi să faci nazuri. Banii nu au culoare şi nici miros! Şi din canalizare dacă îi iei, îi speli şi au fix aceeaşi valoare! Ceea ce nu se întâmplă şi cu oamenii... odată ce impui nişte criterii şi începi să-ţi triezi clienţii, este clar că nu mai iese profitul!

Aşa că luăm otova...şi marcăm Ziua Femeii. Sau Ziua Muierii, cum se zice pe strada mea.

Stai! Am o întrebare: ieri am făcut un test de personalitate şi mi-a ieşit că latura mea feminină este mai dezvoltată decât ar trebui. Se pune că sunt femeie şi am voie să mă destrăbălez? Uraaaa!!!! Vreau la striptis!!! Nu mă interesează specimenul care se va dezbraca...nu are nimic din ce nu  am şi eu! Deci nu stau ca pe ace, frământat de curiozităţi feciorelnice. Totuşi, îmi tot dă ghes o nedumerire: vreau să văd cum reacţionează prea-frumoasa domniţă, garofiţa, gingaşa, zâna inocentă şi plină de iubire pe care nu o pot atinge nici cu o floare, de teamă să nu îi răpesc fragilitatea -  când se distrează ea, cu fetele.

Spre exemplu, anul trecut, în urbea mea s-a organizat un party special pentru doamne, de 8 martie. Se promiteau multe surprize şi o seară de neuitat... iar o cunoştinţă a mers şi ea. C-apoi na! Pensionară, văduvă, se plictisea femeia în casă şi a zis să mai schimbe aerul. A doua zi am întrebat-o: "Cum v-a plăcut petrecerea, măi tanti Nuţi?"

"Doamne, Domnicule, pupa-Ţi-aş tălpili tăli, că nu mai merg la măscării d-astea, nici dacă mă ia din casă cu poliţia!"

"Aoleu, tanti, păi cum aşa? Ce s-a întâmplat?! V-au bătut?"

"Stai niţel să-ţi povestesc...La intrare, m-au întâmpinat nişte băieţi...Aşa era Gicu al meu când l-am luat: înalt, frumos, blond...ce mai? O mândreţe!!

Şi băieţii mi-au oferit flori şi şampanie. Nu am mai băut şampanie d-asta aşa bună, de la nuntă! Apoi ne-au adus mâncarea - bună, să te lingi pe deşte! Nu am mai mâncat mâncare aşa bună de la nuntă!

Apoi au venit lăutarii şi ne-au cântat muzică populară cu Irina. Era şi ea pe undeva - într-un dulăpior, pe-o masă -  că de-acolo s-auzea, dar n-o vedeam. Şi apoi, pe la miezul nopţii, n-am mai înţeles...eu eram cea mai bătrână, în rest...numai tineret! Nişte fete frumoase şi gătite...aşa eram şi eu la..."

"...ştiu, ştiu, la nuntă!"

"Aşa. Da! Şi-au început să ţipe toate şi să-şi smulgă hainele de pe ele. Apoi au făcut cerc mare şi am văzut un bărbat care le dansa în chiloţi! Ele râdeau, dansau, hinchiau, chiuiau, strigau, aplaudau, se mângâiau, se pupau, aruncau cu şampanie, aruncau bani, aruncau şerveţele - el dădea din buci. Şi-odată face repede repede ţuşti pe-o masă şi i se crapă chiloţii pe el, de-a rămas, Doamne iartă-mă, că-s femeie bătrână şi mă vede bărbati-miu de unde e, că nu mă duceam dacă ştiam...a rămas ăla, gol puşcă! Se uita la mine şi se freca pe mătarangă! Ptiu! Io, femeie bătrână, să stea el să-mi arata pu.."

"Bine tanti, gata, am înţeles! Nu vreau detalii!!!"

Şi este 8 martie! Din nou!

Prilej de mare bucurie şi urături de fericire şi noroc. De trei ori URA, şi-o dată SĂ TRĂIASCĂ!! Este ziua lor, a femeilor - şi merită tot ce este mai bun! La 8 martie, mulţi ani! Să trăiască, să-nflorească şi să nu îmbătrânească! Să vină băeţii şi să rupe mesili!

C-aşa se petrece...Dacă nici acum, atunci când? Măcar astăzi să ne cinstim şi noi drăguţele, cum se cuvine...

Chiar, cum se cuvine? În cap la mine era ceva cu mici daruri, o masă în familie, d-astea care să exprime respectul. În ruptul capului nu m-aş fi gândit că dacă vreau să îmi arăt deferenţa pentru o doamnă, tre să îi arăt cheia franceză!

Da', mă rog...astea-s vremurile! Să vină băeţii şi să rupe mesili! Aaaaaa...au fost? Nu contează, să mai vină o tură! Nu trebuie să-şi facă doamnele de cap? Că d-aia-s doamne, ce puşca mea? Puşca şi cureaua lată - desigur... O fi sărbătoare, dar nu vă gândiţi la prostii!

Până una alta, pentru sănătatea noastră mintală, prefer să consider că 8 martie este ziua mamei - ca ideal al femeii.
C-apoi, în cele din urmă, se poate trăi fără femei; sunt o grămadă de bărbaţi care trăiesc singuri. La fel de frumos cum se poate trăi şi fără bărbaţi...pentru că sunt o mulţime de femei care se descurcă singure în viaţă. Dar fără mame, fără părinţi, nici nu am exista.

Şi mai înainte de a vorbi de modele feminine precum Nadia Comăneci, Regina Maria, Ecaterina Teodoroiu, Cruduţa, Esca sau mai ştiu eu ce alte entităţi, cred că ar trebui să ne cinstim mama - începutul tuturor începuturilor şi numele lui Dumnezeu pe buzele copiilor. Ale noastre, ale tuturor...că până la urmă, toţi suntem copiii cuiva. 

Închei cu o vorbă din bătrâni: e bine şi cu celebrităţile, dar străinul - mamă şi tată nu îl faci! Indiferent de situaţie.

Să bem pentru asta!

(Gheorghe Zamfir - Ciocârlia)

P.S.: Tocmai am aflat că tot astăzi este şi Ziua Internaţională a Pescarilor. Ceea ce, pentru fair-play, ar trebui să le organizăm şi lor un show cu stripteuzi...undiţe goale, peştoaice la bară şi toate cele!

8 Martie

Na, că iar a venit 8 a lu' Martie, Ziua tuturor femeilor de pretutindeni! 

Super-tare! Să curgă şampania, să danseze gagicile...asta...Cipăndeii pe masă! Tara-raaaaaaa-rararaa...U can leave your hat on!

Pe vremea mea, ştiam că 8 martie e Ziua Mamei. De 1 martie dădeam ghiocei şi mărţişoare, de 8 martie lipeam hârtie creponată pe diverse fotografii cu preafrumosu-mi chip, cineva mai deştept îmi scria pe o coală lucioasă ceva cu "E ziua ta, mămico, în dar de ziua ta ţi-am adus inima" şi gata...se făcea de un minunat plocon pentru mama. Şi-apoi să vezi îmbrăţişări şi pupăciuni şi lacrimi de fericire...că de! Eram eu mic, dar mândru nevoie mare! Pe cine nu ar fi buşit plânsul să vadă un boţ cu ochi, blond şi ciufulit, cum târa de câte o floare de obicei mai mare ca el? Iar când acel cineva era şi propria mamă...toate emoţiile se înmulţeau însutit! Mişto era că după toată sceneta asta, mai eram şi iertat de tâmpeniile pe care le făcusem în zilele din urmă...dat cu bulgări de noroi după trecătorii grăbiţi, spart de geamuri, încăierat cu copiii din vecini, demolat diverse obiecte de mobilier...d-astea de copil tălâmb.  

Dar pe scurt, era frumos. C-o fi fost între timp şi Ziua Femeii...habar nu am şi sincer, nici nu mă interesa. Oricum, mie nu mi-a spus nimeni nimic. 

Târziu am aflat că cică 8 Martie e Ziua Femeii. "No... bine" - zic eu. Atunci hai să serbăm! Care-i femeie, ca s-o felicitez?? Teoretic e simplu: vezi un om; ce să fie, ce să fie? Păi, în puii mei, te uiţi cu ce s-a încălţat - vorba bancului: are şoşeţele albastre, e bărbat. Are d-ale roşii, e femeie. :))

Nu ai acces la şosete...nasol, dar nu imposibil: aplici diferenţierea toaletelor: pantaloni - bărbaţi; fuste - femei. Pălării - bărbaţi; pălării cu brizbrizuri şi mănuşi - femei. Bastoane - bărbaţi; poşete - femei. Ochelari cu sprâncene stufoase - bărbaţi; ochelari cu sprâncene pensate - femei. 

Simplu, aşa-i?

Da, dar dezbaterea continuă: Ziua Femeii este o sărbătoare destinată sexului feminin pe de-a întregul, sau o sărbătoare doar pentru fetele care au devenit femei? Iar de aici, alte întrebări: în unele părţi se consideră că fata devine femeie odată cu începerea adolescenţei...în alte părţi se consideră că fata este femeie după ce a născut, iar alţii, în sfârşit, diferenţiază problema după vârsta majoratului - ca să nu existe probleme legale. 

Deci eu, ca un bărbat galant ce mi-am propus să omagiez sexu' frumos - că d-aia-i ziua lui - ce variantă aleg, ca să nu greşesc? Care este pragul de la care pot felicita madama, fără să am mustrări de conştiinţă că am greşit sau am sărit pe careva? C-apoi nimic din ce văd în jur nu mă ajută...

Bine, dacă e să o iau p-aia dreaptă, mi se furnică pielea numai când ştiu că trebuie să fiu libidinos. Urăsc manifestarea publică a sentimentelor, fie ea de zi internaţională sau privată. Da' cică dacă vrei să fii curtenitor (să abureşti proast...ptiu! inocentele slabe de înger), aşa se face...te urci pe primărie să te vadă toată ţara şi bagi din top cu femeia zână - întrupare a aştrilor de pe cer, cu datoria ei divină de a crea viaţă şi cu golănimea bărbatului care o pângăreşte. Femeia e ambientul perfect alb - spălat cu Dero Surf, bărbatul e bunicul pierdut şi regăsit în mina de cărbune, mai negru decât Ăla Negru de Respiră Greu. 

Dacă nu ai primărie, nu te impacienta! S-au inventat mijloace mai moderne de comunicare...facebook, twitter, messenger, pereţii toaletelor publice...în principiu orice loc cât mai public şi cât mai frecventat care să îţi poată păstra pentru eternitate toate vorbili sensibile.
Şi după ce înşiri toate atributele de lemn, termini metaforele şi epitelele cu valoare de simbol, nostalgia şi dorul pentru frumos răbufnesc într-o ultimă sforţare de geniu: TE IUBESC, FEMEIE, oriunde te-ai afla! 

Bravo şi aplauze furtunoase!

Acuma nu că-s contra sărbăorii - Doamne, feri!

Nu am nimic cu săraca femeie, dar mi-e silă de goana asta după hiperbolizare şi apetenţa pentru polarizare. Înainte, 8 Martie era asociată cu Ziua Mamei, abia apoi cu Ziua Femeii. Accentul cădea altfel, era o sărbătoare intimă, de familie. Luai o floare, te bucurai cu mama din dotare, o urare ici - colo, ca să nu pari dobitoc şi gata. S-a terminat comedia. 

Acum...vai de mine şi de mine... este întâi Ziua Femeii, apoi Ziua Mamei. Ne pregătim pentru ziua asta amărâtă ca pentru Crăciun sau Revelion: toalete speciale, coafor, cheltuială, rezervări la cele mai fiţoase restaurante, petreceri pretutindeni... Şi toate pentru minunata fiinţă denumită generic FEMEIE. Ce mai la deal, la vale? Care-s femei, mânuţele suuuuuuussss...Nu v-aud! Mai sus! 

Şi cât ai zice peşte, oraşele sunt împânzite de afişe colorate şi promisiuni tentante. Cluburile se întrec să ofere Flamingoboi şi Cipăndei cât mai deschiloţaţi, petrecerile se ţin lanţ şi capătă  rapid iz de orgie, cadourile devin un must. Noi toţi gândim la fel, simţim la fel...ne întrecem în dulcegării greţoase pe bază de femei şi mame, slăvim gingăşia femeiască, ne închinăm spăşiţi la FEMEIE - schiţată ca un idol, un Dumnezeu teluric. Anodul perfect pozitiv, vârful de lance al fragilităţii divine, oaza din deşert, ploaia după seceta masculină, ora de apă caldă a comunismului, mărul delicios în care intră viermele.

Şi de ce? Pentru că ne aflăm în data de 8 Martie, Ziua Internaţională a Femeii - deci se aplică servicii complete de periere, linguşire şi lustruire, fără a mai ţine cont de destinaţie. Are p..oşetă, las că-i bună! Nu ne mai împiedicăm la detalii...
Vaaaaaiii....să-mi trag pălmi! .Ştiam că doar despre morţi se vorbeşte numai de bine, ca să nu cazi în derizoriu şi să aluneci spre pupincurism. Dar acu cică se pretează atitudinea asta şi la sărbătoriţi...  

Şi uite, eu nu vreau!

O fi Ziua Femeii, dar chiar să adulez ce apuc pentru a da bine la public, nu fac. Nu adun stele de pe cer, nu ofer flori de curcubeu şi nu alerg la soare, sa împletesc femeii mândră cunună din razele lui. Şi, mai ales, nu felicit orice femeie aşa, în neant, ca să par sensibil. Iete că nu vreau, lasă-mă aşa, mai necioplit!

O femeie, e un om. Cu bune şi rele, cu defecte şi calităţi.

Chiar de este aducătoare de viaţă pe planetă, nu o face de capul ei, în puritatea ei nemărginită. Ca să-l citez pe Dr House: "O femeie poate rămâne gravidă şi dacă se aşează pe toaletă...însă numai dacă între ea şi toaletă se află un bărbat".

Şi, în plus, de multe ori, tot femeia este cea care stă la baza dispariţiei vieţii...că doar d-aia se aruncă în cap îndrăgostiţii lulea! E pe sistem "Eu te-am făcut, eu te omor!". O fi considerată sex slab, dar în majoritatea cazurilor, motivul pentru care bărbaţii adoptă anumite comportamente este...ghici ghicitoarea mea...fix femeia.  

Nu e fecioară, în papucii calului! Nu e inocentă, nu e minunată, nu e lumină pură. Unele femei sunt curve penale, îţi intră în viaţă doar ca să ţi-o tragă când ţi-e lumea mai dragă; altele doar se prostituează pe la colţ, să aibă de-o cafea...altele au înţeles că tre' să fie japiţe ca să răzbată prin viaţă şi ridică la rang suprem puterea seducţiei machiavelice. Unele îşi lasă copiii de izbelişte şi pleacă la lustruit măciuci prin te miri ce colţ de planetă, dar au grijă să trimită actele de divorţ prin poştă; altele au bibliorafturi întregi de cuceriri, doar pt că se plictisesc şi văd că pot. Unele sunt familiste convinse şi mame desăvârşite, altele sunt doamne în adevăratul sens al cuvântului. Şi apoi, mai este savantul de renume mondial, soţie devotată şi mamă eroină...şi femeia iubită, care indiferent cum ar fi, este perfectă.  Ca orice bărbat, ca orice om, de altfel.

Dar realităţile astea nu mai contează! Nu, nu, nu...vine 8 martie şi totul se albeşte. Pe cuvânt de nu mă crucesc când văd câtă scârbăvnicie colindă pe câmpii! Apar vorbele mari, poeziile în rime albe - dar pline de tâlc, comparaţiile exagerate. Felicitările cu flori şi urări de bine suprem ne aglomerează viaţa, pieţele sunt cuprinse de agitaţie şi în general, societatea e în forfotă.  Fierbe, se mişcă, se înghesuie spre aceeaşi destinaţie: FEMEIA.

Pentru că e ziua ei şi are drepturi depline. 

Dar după ce se duce nebunia, cu ce rămânem?

După ce se liniştesc apele, nu se întreabă nimeni care este adevăratul scop al acestei sărbători? 

Să dea de lucru la stripperi? Să se pompeze bani în comerţ/buzunarele Statului? Să facem consumaţie la restaurante? Să ofere o clipă de relaxare? Să reînnoiască nişte legături emoţionale? Să explime o trăire care nu se poate reda în cuvinte?

După ce a trecut 8 Martie, cu ce rămânem?

Ceva urmări mă gândesc că trebuie să fie...că doar nu facem lucrurile pavlovian şi fără pic de raţiune. Dar care-s astea?