Fraţilor! Carpaţilor! Dragilor! Românaşilor!
V-aţi trezit, măi, în conştiinţă? Întreb şi eu...că na! Mă simt stingher, aşa...
De trezit, mă trezesc...nu-i vorbă. Dar mă trezesc în pat, de obicei. Uneori, chiar şi pe vreun scaun; m-am trezit şi-n maxi taxi...m-am trezit şi-n tren sau în autobuz... dar în cunoştinţă d-asta, nu m-am trezit niciodată. Şi mă întreb cum o fi.
D-aia zic: care s-a trezit în cunoştinţă, ca să-mi povestească şi mie? Serios, sunt atât de curios, încât nici nu ştiu ce o să mănânc la cină!
Adică, no!
Era nenea acela, preşedinte wannabe (scuzaţi romgleza, dar am creţi pe cap de la atâta deşteptăciune şi trebuie să-i mai dau o evacuare, că mi se acumulează prea multă în cap şi nu vreau să-mi explodeze mintea)...cum îl cheamă? Călin Florinescu! George Călinescu? Florin Georgescu? Ăăăăăăă...
No, nu-mi vine acum, dar ştiţi de cine zic!
Aşa...şi era nenea ăsta, care a fost înlăturat din lista de candidaţi. Problema e că i-au rămas admiratorii cu ochii în soare şi nu mai ştiu ce să facă, săracii, de atâta alean şi dor. Chiar acu' juma' de oră, am văzut la ştiri cum se căina unu' şi-l ruga pe domnu' Georgescu...stai! Mi-am adus aminte: CĂLIN GEORGESCU! De el era vorba!
Deci: un admirator îl ruga pe domnu' Georgescu să iasă cinci minute în public! Sau măcar un minut sau chiar şi câteva secunde... numa' "să ne spună dânsul pe cine să susţinem".
Eu mâncam pe vremea aceea - că mi-am creat un obicei prost şi ronţăi, mai tot timpul, câte ceva. Şi ca să nu mă plictisesc cât timp bag la ghiozdan, ascult ştirile la televizor. Iar când am auzit doleanţa săracului om, mi-a rămas lingura-n aer de uimire.. Şi-am început să râd aşa de tare, că m-am stropit cu ciorbă din cap, până-n picioare!
Stai, stai...adică ce să ne facă domnu' Georgescu? Să ne spună pe cine să susţinem?? Bine, măi...c-o fi Mafalda şi eu n-am aflat! :))))
Iar dacă se umflă tărâţa-n el şi "nu ne spune", ce faci? Mori? Ia, hai să vedem!
Să-mi trag pălmi!!!
Acuma, oricâţi creţi mi-ar creşte-n cap, tot nu-s vreo lumină de inteliget. Daco-get, desigur, că-s suveranist - conform constituţiei! Sau cum spunea poetul: "Eu îmi apăr sărăcia şi nevoile şi neamul. Căci iubirea de moşie e un zid care nu se-nfiorează de-a ta faimă, Baiazid"! Adică zidul de la baie... ca să ştim despre ce vorbim.
Da', în fine, nu ne proptim în detalii! Atâta că eu credeam că votul este o expresie a libertăţii propriei gândiri. Şi dacă-ţi place de unu' dintre canditaţi, p-ăla pui ştampila. E simplu!
Iar alegerea asta nu trebuie să fie nici măcar logică! Ori că te-a sedus un candidat pentru că are o viziune de viitor luminos pe care i-o împărtăşeşti, ori că-ţi place de el pentru că îi stă părul mişto sau poartă pantofi cu toc, nu contează! E opţiunea ta, valabilă şi indiscutabilă.
.jpg)
Eu aşa gândesc. Şi nu mă interesează care cu cine votează sau de ce. Poa' să voteze cu Obama, Gheorghiu Dej sau Piticul Porno... treaba lui, problema lui! De ce să-mi încarc viaţa cu părerile altora sau de ce să le impun părerile mele?
Dacă unu' îşi face vacanţele numai în Maldive, mă apuc să-i bat obrazul pentru că nu se plimbă la Mamaia? Dacă altu' bea bere neagră, îl porcăi pentru că nu se dedulceşte şi la cea blondă? Dacă se îmbracă-n verde, îl înjur pentru că nu poartă albastru?
Poate veţi spune că "da, dar votul unuia ne afectează pe toţi". E adevărat... DAR orice ce facem, fiecare în parte, tot ne afectăm unii pe alţii. Dacă fumezi lângă mine, mă afectezi - că-s alergic şi poate tuşesc, mă înec şi mor. Dacă te îmbraci cu ceva roşu, iar mă afectezi...că poate eu am asociat roşul cu o întâmplare tragică - pe care mi-ai reamintit-o. Mă supăr, fac infract şi iară mor. Ai maşină?? A-ha! Faci încălzire globală şi...mai rău, murim cu toţii! :))
Aia e, aşa e societatea: ne afectăm unii pe alţii, chiar numai cu prezenţa. Şi mai ales, absenţa.
Dar ne asumăm asta, ce să facem? Altfel, ne retragem în pustnicie şi stăm neafectaţi...deşi, încălzirea globală provocată de noxele maşinii lu' cutare şi cutare tot mă afectează, deci iară mor din cauza altora.
Dar când vii şi spui "Ooo, Gurule! Arată-ne calea şi spune-ne cu cine să votăm"!, îmi aduc aminte de versurile melodiei "Noi cu cine votăm?", de la Taxi:
"Nu uitaţi că sunteţi liberi! Nu vă lăsaţi manipulaţi decât de conştiinţa dumneavoastră"
Şi noi am zis...
"Ce să facă? Să ne manipuleze conştiinţa? Pă noi?... He-he! Păi da pe noi nu ne manipulează nimeni, domnu'... Deci, noi suntem un popor liber, care nu ne spune nouă nimeni ce să facem. Noi facem ce vrem noi. Da' nu ştim ce"!
...şi râd. C-apoi, ce poţi să mai faci în asemenea situaţii?
Aş mai putea să plâng, de exemplu... deoarece, dacă aş privi cu seriozitate, situaţia ar fi foarte tragică.
Când nici măcar nu ştii ce vrei, este o problemă foarte mare şi e infinit de periculos să delegi altcuiva libertatea şi puterea ta de a alege. Practic, îţi anulezi umanitatea...şi atunci, care mai este diferenţa dintre sclavii Romei, care erau priviţi ca nişte "unelte vorbitoare" şi oamenii din contemporaneitate?
Iar starea asta de...nu ştiu cum să-i zic. Plutire? Inocenţă? Asta aşa, ca să fiu băiat finuţ...
Starea asta, deci, oricum s-ar numi, nu-i totuna cu indiferenţa.
Indiferenţa presupune asumare, nu acţiune. Vorba poeziei: "privitor ca la teatru, tu în lume să te-nchipui". Asta-i filosofia secretă pe care au descoperit-o marii înţelepţi ai lumii - de la călugării hinduşi, până la convorbirea cu diavolul a lui Minulescu şi "Glossa" lui Eminescu. De ce? Simplu...
Totu-i trecător şi oamenii sunt ciudaţi; aci se pupă, aci se scuipă, aci se ceartă, se calcă-n picioare şi se ridică-n slăvi - de multe ori, de la o secundă la alta. Poate vă întrebaţi de ce fac asta. Iar răspunsul pe care l-am găsit este "din capriciu; sau din egoism".
O fi aşa, nu o fi aşa... până la urmă, ce importanţă are? Viaţa e un teatru şi noi suntem actorii ei.
Dar când vrei să acţionezi şi trebuie să ţi se spună ce sau cum să faci, e nasol. Şi comod - pentru că nu mai consumi energie, ca să analizezi şi să judeci. Dacă îţi sunt asigurate nevoile de bază, ce mai contează restul? C-apoi, până la urmă, ce vrea poporul? Răspuns: Pâine şi circ! Şi o viaţă cât mai comodă!
Doar că avem, totuşi, atribute divine: voinţă, raţiune şi sentimente. Nu suntem păpuşi, ca să ne manevreze alţii - ceea ce, oricum se întâmplă, că d-aia s-au inventat relaţiile publice pe planetă. Dar chiar şi aşa, tot avem posibilitatea de a alege să cedăm (sau nu) în faţa diverşilor stimuli.
E adevărat că, de obicei, cedăm... altfel, unde ar mai fi distracţia? Însă, dacă renunţăm şi la libertatea de a alege... ce ne mai rămâne?
Nu ştiu sigur, dar bem pentru asta. Ce ziceţi de-o apă plată cu lămâie, precum fotomodelele? Sau o ciocolată caldă, ca să crească dopamina? Râdem, glumim, plătim...
Şi-un cântec vesel să dansăm, ca să fie treaba oablă:
[Zdob şi Zdub feat. Irina Rimes - Dragobete]
