Despre Dumnezeu şi Om

Doamnelor, domnişoarelor şi domnilor, vă anunţ, cu mare bucurie, că mă simt cu o secundă mai deştept faţă de ziua de ieri. Dacă voi continua în stilul acesta, pas cu pas, am şansa să ajung un mare geniu - mai ales că primul pas a fost deja făcut. Pentru că, atenţie...azi şi numai azi am aflat ce e un hurdy gurdy!

Cât de tare-i asta? Nici măcar nu ştiam că există aşa ceva pe planetă...dar acum, de la înălţimea intelectuală pe care tocmai am dobândit-o, vă pot confirma că DA, HURDY GURDY EXISTĂ! 

Aaaaaa...da's prost şi am uitat să salut: Hristos a înviat şi la mulţi ani!

...chiar: a înviat Hristos? Sau e doar o făcătură de P.R., ca să nu ieşim din îngustimea îndoctrinării religioase? Hmmmmm...aceasta-i întrebarea - vorba lui Shakespeare. 

Ia să cercetăm situaţia niţeluş...nu de alta, da-s sătul până-n gât de ştirile despre carcalacul ucigaş, aşa că încerc să mă concentrez şi pe alte aspecte de viaţă... că doar nu gândesc unidirecţional, la fel cum priveşte un cal cu apărători la ochi. Plus că abia a trecut Paştele, când trebuia să fim mai buni şi mai curaţi şi mai sfioşi şi mai ca de obicei, iar  pandemia este călare pe noi - deci, practic, Dumnezeu e în tendinţe zilele astea, din orice punct de vedere ai privi situaţia.

Apropo de asta: am văzut că a apărut şi o carte cu subiect monden: "Unde este Dumnezeu în timpul coronavirusului" - prin care John C. Lennox (adică autorul best-sellerului sus-numit) ne invită la o discuţie amicală cu dânsul, în timp ce se întreabă unde este Dumnezeu în timpul coronavirusului. Logic.

Eu, sincer, nu am citit capodopera - că nu sunt chiar mână largă, să dau banii pe toate prostiile...dar, dacă aş mai mai cinic, cred că pot să intuiesc un răspuns: e posibil ca în timpul pandemiei, Dumnezeu să fie pe oriunde erau şi oamenii când era slujbă la biserică, pe timp de ne-pandemie.

Noroc că nu sunt cinic, că nu e frumos - şi-l las pe mister autor să se ocupe cu asemenea chestiuni de fineţe, în timp ce eu iau lumina inteligenţei de la alţi oameni de prestigiu...cum ar fi, de exemplu, domnul CTP, care scrie un articol edificator despre Dumnezeu. Îl puteţi citi aici, că-i prea lung să îl redau în întregine. Totuşi, în puţina mea pregătire de gânditor cu ştate vechi, am întrebări de om normal...aşa că voi comenta şi voi întreba ici şi colo câte ceva, ca să fiu sigur că  înţeleg bine. 

Aşadar, să-i dăm drumul!

Expunerea începe foarte frumos şi logic, analizând imensitatea Universului în raport cu imensitatea micimii fiinţei umane...o analogie care mi-a adus aminte de un filmuleţ foarte grăitor în acest sens: 

[Cosmic Eye]

Noi, ca oameni, trăim aici, pe planeţica noastră uriaşă. În trecut, pierdeam săptămâni întregi ca să ne deplasăm între oraşe şi cea mai mare parte a vieţii, dacă nu întreaga noastră viaţă, ne-o duceam în jurul locului de baştină...cu bucurii, cu necazuri, cu petreceri, tristeţi, revolte şi alte sărbători. 

Astăzi, însă, suntem mai norocoşi şi datorită avansului tehnologic, ne putem deplasa oriunde pe glob, în câteva zeci de ore. Însă, adesea, întrega noastră lume se rezumă la un zâmbet. 

...un zâmbet, care, la scară subiectivă, poate cuprintre Universul. Dar din punct de vedere obiectiv, nu contează pentru nimeni de pe planetă. Iar planeta, ca obiect fizic, nu contează la nivel de galaxie, care conţine până la 400 de miliarde de stele. Deja am depăşit limitele oricărei imaginaţii umane şi nu mai are nici un rost să ne raportăm planeta la universul observabil, care cuprinde miliarde de miliarde de galaxii. Până la urmă, ce importanţă dăm noi unei singure bacterii care trăieşte alături de noi?

Totuşi, în aglomerarea asta de stele, unde distanţele dintre punctele de materie întrec capacitatea de înţelegere a oricui, din punct de vedere al raportului de masă, Universul nu este plin până la refuz...ci complet gol. La fel cum suntem şi noi...pentru că 99,999999% din corpul nostru este spaţiu gol, aşa cum este şi lumea din jurul nostru. De ce? Simplu: unitatea de bază a oricărei materii este atomul,  care este format, la rândul său, din nucleu şi electroni. Conform specialiştilor, nucleul este de o sută de mii de ori mai mic decât atomul...adică, dacă nucleul ar fi de dimensiunea unei alune, atomul ar fi cât un stadion. Prin urmare, dacă am şterge spaţiul liber din atomii noştri, se pare că omul ar încăpea într-o particulă de praf, iar întreaga omenire nu ar măsura mai mult decât un cub de zahăr.

Suntem oglinda universului: atomul reprezintă mica noastră planetă, Omul reprezintă Universul cunoscut.  Dar în atâta gol, unde este Dumnezeu? Domnul CTP ne spune că Dumnezeu există, şi că este suma celor două viduri, din interiorul şi din exteriorul nostru. Că nu este nici fiinţă şi nici nefiinţă şi că noi nu existăm pentru El. 

De aceea, întreb: dacă Dumnezeu există, dar în principiu îl doare în trei litere de noi, religiile sunt greşite. Bravo timpurilor moderne, care au identificat minciuna! Însă au apărut alte mişcări neo-spirituale, la care lumea achesează instantaneu şi care ne învaţă că Omul e buricul Universului şi Universul ăsta (că nu se mai poate numi Dumnezeu, pentru a se delimita de religia tradiţională) îţi îndeplineşte orice dorinţă îţi taie prin cap - asta dacă ai îndrăzneala să o ceri. 

Deci, până la urmă, cum e? Universul ne dă ce dorim, sau ne arată cotu' şi scoate limba la noi? Multele alea milioane de oameni noi, care dau grămezi de bani unui guru care să le arate cum să se conecteze la Sursa de Lumină şi Destin pentru a obţine diverse tipuri de succes...greşesc? Planul ascuns al Destinului este să ne muncească pe la spate?

Pfuai...ce urât! Inadmisibil! Să faci aşa ceva, şi-n Săptămâna Luminată! Aproape că îmi vine să mă simt jignit... noroc că sunt mai nesinţit de fel şi am obrazul îngroşat de focul bătăliilor trecute, prezente şi viitoare - aşadar, nu mă agit.

Mai ales, că pentru mine, sunt simple lucrurile: în atâta hău, există viaţă. Există ordine, şi fiecare electron din atom se mişcă în jurul nucleului pe traiectorii haotice şi totuşi ordonate. Ficatul nu pleacă de teleleu prin corp, la fel cum nici planetele nu pornesc de capul lor, la plimbare prin univers. E vid, am înţeles. Dar e un vid perfect organizat. Care sunt şansele ca aşa ceva să apară spontan, pur si simplu?
Dincolo de asta, în natură se tot repetă raţia de aur, sau şirul lui Fibonacci (un şir în care fiecare cifră/număr este suma precedentelor două; iar raţia de aur - phi=1,618033 -  se obţine împărţind un număr din şirul lui Fibonacci la cel dinaintea sa): la petalele florilor (crinul, piciorul cocoşului, cicoarea sau margareta), la capetele cu seminţe (floarea soarelui), la conurile de brad, ramurile copacilor, proporţia feţelor umane, etc.

Deci, da, natura creşte frumos, după o constantă de aur - semnătura lui Dumnezeu.

Este evident că există un Creator şi El se îngrijeşte de noi. Nu cred nici o secundă că pe Dumnezeu îl doare la bască de vieţile noastre...pentru că nu are sens o asemenea afirmaţie. Eu, în limitarea mea, leg două crăci cu o sârmă şi mă doare inima dacă trebuie să le arunc la foc. Fac o fotografie şi îmi pare rău când o şterg. Pictez o piatră şi nu aş vrea să o mai dau la gunoi.
Um mecanic construieşte o maşină şi nu o lasă, apoi, să ruginească în câmp. O ţine în garaj şi îi mai schimbă un ulei, un cauciuc, îi mai dă o vopsea, mai pune o bujie nouă, o mai scoate la plimbare...pe scurt, se îngrijeşte de ea - deşi mecanicul nu e o maşină. Nu e nici volan, nici arbore cotit şi nici măcar parbriz. Mecanicul este dincolo de orice înţelegere a maşinii, însă tot are grijă de ea...deoarece creaţia porneşte din intenţie, iar intenţia se naşte din dragoste.

Iar dacă eu...noi ne legăm afectiv de nimicurile pe care le creăm, cum pot crede, vreodată, că Dumnezeu creează  tot ditamai minunăţia,  apoi ne dă cu flit? Ne lasă să ruginim într-un spaţiu gol? 

Care-i rostul? De ce ar face aşa ceva? Numai Sisif urca stânca pe deal, ca să aibă de unde să o dea la vale... iar aia era o caznă a infernului. Nu o făcea de capul lui, că aşa i-a venit pe chelie.

Referitor la înviere...deja intrăm adânc în tărâmul credinţei şi ţine de alegerea fiecăruia. Eu cred că Hristos chiar a înviat. Matematic, poate nu se adună toate detaliile pe care le cunoaştem despre acest eveniment, dar eu cred că sunt irelevante.
Conform tradiţiei, pe Via Dolorosa există vreo 14 locuri marcate, pe unde Hristos a căzut, s-a sprijinit, s-a aplecat, etc. Poate Via Dolorosa s-a stabilit ad-hoc (mai ales că s-a fixat prin secolul al XVIII-lea, dintre alte câteva posibile trasee), sau poate Hristos nu a căzut fix pe marcajele pe care le ştim astăzi, ci juma' de metru mai la stânga. Aşa, şi ce? Poate tradiţia este o metaforă a jertfei, iar toate sărbătorile creştine sunt alese aşa fel încât să dea la calcul şi nu fixează, clar, momentul respectiv în timp şi spaţiu. Aşa, şi? Pe mine mă interesează emoţia evenimentului, nu datele de GPS care îl descriu.

Cât despre şoapta lui Iisus dinaintea morţii, "Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit"?, şi mie mi-a dat multe bătăi de cap. Până când un preot mi-a oferit o explicaţie: Iisus are natură duală, este Dumnezeu şi om. Dumnezeu nu poate muri, aşa că latura divină a trebuit să ia oleacă de distanţă, pentru ca (omul) Iisus să poată muri. Iar omul, când se simte părăsit, întrebă "De ce", chiar dacă ştie că asta se va întâmpla - la fel cum ştia şi Iisus. Asta e natura umană, ce să-i faci? Când îţi mor părinţii, nu suferi? E cineva idiot să creadă că nu va muri? Nu! Ne aşteptăm la asta...şi totuşi suferim când se întâmplă. 

E! Pentru mine, explicaţia aceasta este de ajuns. O înţeleg şi o accept.

Deci mergem mai departe...şi ascultăm preaminunatul hunghi bunghi. Ăăăăă...hurdy burdy - care este un instrument muzical cu manivelă, coarde şi taste, specific Europei Medievale.

Maestre, muzica!

[Patty Gurdy - Over the Hills and Far Away] 

Gânduri (auto)izolate

Doam'lor şi domn'lor, puţină atenţie la mine, vă rog...Mulţumesc!
Doam'lor şi domn'lor, am plăcerea de a vă invita la un dans mic şi-o urare foarte specială: la mulţi ani şi multe bucurii de Saint Patrick's Day! Să fie distracţie, să curgă băutura, să ne veselim şi facem bunţi-bunţi în club, până dimineaţă! E distracţie, ce mişto, e distracţie ce mişto!! That's the season to be jolly, fa-lalalala la-la la la!

De la mine pentru toată lumea, să fie PARTY!!! Să vină Petre-petrecerea! Iuhuuuuu!!!!! 

[Voltaj - Hai sus]

Da' ce-s feţele astea nedumerite pe voi? Nu ştiţi cine e Saint Patrick? Sfântul Patriciu...

Mă rog, nici eu nu îl ştiam. Numai azi am aflat că pe 17 martie fu această serbare câmpenească, ce ne aduce tocmai din Irlanda o nebuneală plină de lepărconi şi spiriduşi verzi.  Şi mi-a picat fisa...
Parcă şi văd când a venit acest sfânt anul trecut: lumea nu mai ştia ce verde să-şi pună pe ea ca să fie în rând cu lumea şi Doamne feri, să nu cumva să o sară rândul! Mustăcioare, pălărioare, ochelărei, muţunei, bastonele, vestoane, cămăşuţe, unghiuţe, peticele, trotinele...toate verzi, că aşa era trendul. 

Pfuai de mine, şi ce ne mai rupeam în figuri şi baluri semi-mascate, pe la toate terasele! Practic, nu exista o cârciumă fără ceva verde pe ea, ca să momească tinerii doritori de distracţii şi petrecăreţii care voiau să se zbânţuie fără griji la cluuuuubbbbb!!! Uuuu, uuuuuu!!!! Bunţi bunţi, ce coool!!!!

Ţara petrecea şi pe mine mă durea la bască; nu le am p-astea cu evenimentele şi nu mă stresez să le caut...aşa că-mi văd liniştit de viaţă. De aceea, nu m-aş fi dus nici bătut la aşa ceva; atât că m-a apucat mimetismul social abia a doua zi, când se termnase tot bairamul...motiv pentru care am fost pus în oribila situaţie de a vrea să petrec, dar a nu avea cu cine. Spăşit, mi-am recunoscut indolenţa şi mi-am propus ca în anul de graţie 2020, să nu mai ratez distracţia. 

Doar că, până am ajuns în 2020, am uitat complet şi iar m-a sărit rândul. Ce-i drept, nici clubăreii nu m-au mai anunţat cu o lună înainte, ca să intru în atmosfera de sărbătoare...şi mi-a sărit ţandăra: nu e corect! Ce facem aici? Mă simt un client înşelat şi părăsit în drum - ceea ce nu-mi convine! Sunt cetăţean european şi am drepturi!! 

Chiar nu e posibil aşa ceva! Nu vă e ruşine, să mă lăsaţi cu ochii în soare? Vreau şi eu, o dată în viaţă, să cheltui nişte bani pe prostii şi să fiu băeat de gaşcă, dar nici atunci să n-am parte de asta? 

Aoleu...am uitat! Stai că-s prost! Îmi retrag cuvintele, nu e vina cluburilor.... Suntem în pandemie, măi! A îngheţat planeta în autoizolare şi carantină, aşa că stăm cuminţi la locurile noastre, ca să nu răspândim oribilitatea de virus care ne bântuie existenţa. Serios, nu-i de glumă! Eu râd şi fac băşcălie, dar situaţia e cu boală şi necaz... aşa că stăm acasă, cu tot cu haştag. 

Bine, în realitate, chiar dacă #stăm acasă, noi nu suntem chiar proşti să stăm acasă...că nu putem să stăm pe uscat, fără mâncare, băutură şi plimbări; aşa că ne mi se pare normală ciomăgirea pentru proviziide la marketuri...Gândim pozitiv: nu ne vom îmbolnăvi şi trebuie să avem ce mânca şi ce bea - pe sistem "cu ce te alegi în viaţă? Cu ce bagi în gură şi ce strângi în braţe".
Şi dacă, prin absurd, vine covidu' peste noi, măcar murim sătui şi îndestulaţi.

Deci...per ansamblu, e de bine. Nu disperaţi, nu vă panicaţi - va fi bine, iar cu haştag. 

Chiar şi românii din diasporă ne încurajează...şi îşi fac multe video selfie prin care urează României de bine. Curaj, România, va fi bine!!!



[Curaj, câinele cel fricos - intro]

Foarte frumos şi bravo lor! E un adevărat regal cinematografic, ce să zic? Râzi de-ţi sar rinichii, când vezi atâta emoţie publică şi fără rost...Dar dacă aşa e moda, nu poţi să te pui contra vântului, că te uzi! Aşa că, până nu se declanşează o nobilă campanie de susţinere care să debordeze de emoticoane, sensibiloşenii şi îmbrăţişări, nu ne simţim bine!

Din partea mea, aplauze! Gestul în sine e de lăudat, nu mă-nţelegeţi greşit! E perfect uman să îţi faci griji pentru cei dragi şi să le transmiţi gânduri bune...dar problema e de intimitatea momentului. E ca şi cum ţi-ai consuma noaptea nunţii în piaţa centrală a oraşului, la cea mai oră de vârf...ca să ştie toată lumea cum îţi alinţi soţia şi ce îi faci, practic, ca să o fericeşti. Ceea ce e ok şi asta, până la urmă - în special dacă te cheamă Titus Steel, sau Piticu' Porno.

Prin urmare, ce este mai profund? Să îţi suni părinţii, copii, familia şi să îi întrebi "Ce faci, mămicule/tăticule/puiuţule, eşti bine? Mă gândesc la voi, mă rog pentru voi. Vă pupi şi vă iubi mult" - sau să te autofilmezi alături de un desen cu un curcubeu, aplaudând şi strigând frenetic "România, nu îţi face griji, va fi bine" - după care să te pui pe Facebook?

Personal, nu pot înţelege scopul unor asemenea manifestări. Declarativ, da...totul este pavat cu intenţii bune. Dar apoi? Dacă viaţa noastră tinde spre un ideal înalt, ce mulţumire poţi să simţi după ce ai desenat un curcubeu pe o foaie şi te-ai postat pe Facebook cu dânsa?

În fine...poate-s eu mai meschin la suflet şi nu-mi mai vibrează coarda sensibilă cum trebuie - de aceea prefer să stau cuminte, în propria ogradă şi să mă bucur de timpul liber pe care îl am. Mai ascult o muzică, mai citesc o carte, mai caut găina de ouă, mai dau cu o mătură, mai vorbesc cu familia...ohoo! Nu-mi mai văd capul de atâta treabă şi chiar nu-i înţeleg pe cei care se plâng de statul acasă. Dacă erau zile normale, tot netul plângea cu lacrimi amare că vine luni şi se începe lucrul. Dacă se stă acasă, tot netul boceşte de plictiseală, că ne simţim îngrădiţi şi vrem altceva. 

Nu-i omu' bun de pus tablou pentru viitorime, cu titlul "AŞA NU"? Orice s-ar întâmpla, nu e bine şi trebuie să ne plângem soarta. Dacă-i bine, nu e bine...dacă-i rău, iar nu e bine!

Eu, cum spuneam, încerc să profit de ceea ce am. De fapt, parcă am şi mai mult timp să observ ce se întâmplă în jurul meu...să mă gândesc, să analizez şi să mă întreb şi eu, ca Gheorghe: ce se va întâmpla cu noi? 

Oficial, la dezastrul nuclear de la Cernobîl au murit 56 de oameni - un fleac. În Italia, însă, de Coronavirus mor 400 de persoane în fiecare zi! Abia acum e dezastru + şoc şi groază + teroare la maxim! În toată istoria ei ei sângeroasă şi plină de războaie, specia umană nu a mai fost atât de greu încercată, ca în aceste zile...

[Valeriu Sterian - Vino Doamne]

Drept vă spun, că plânge sufletul în mine. Jelesc, mă gândesc, mă cutremur şi iar jelesc.

...iar când mă gândesc din nou, mă apucă întrebările existenţiale:

1. De ce nu au anunţat autorităţile că fiecare om care iese pe stradă îi dă un vot lu' Dragnea, ca să iasă preşedinte? La ce obsesie naţională e cu acest personaj, se baricadau toţi prin case, să nu-i încalece ciuma roşie închipuită şi scădeau şansele de propagare a pandemiei reale. Nu mai fugea nimeni din spitale, n-o mai lua nimeni teleleu pe străzi, nu se mai călca nimeni în picioare prin magazinele alimentare şi eram mai fericiţi. Şi mai sănătoşi.

Bine, acum vă puteţi întreba care este legătura dintre Dragnea şi Covid. Păi...fix care a fost legătura dintre referendumul pentru familie şi Dragnea - adică nici măcar una. Dar dacă prinde la popor, de ce să ne mai cobim? Să dăm poporului ceea ce vrea: multe herghelii de cai verzi pe pereţi. 

2. Că tot suntem la Dragnea...în continuare mă minunez de felul cum se învârte roata. Vorba 'ceea: "fie roata şi pătrată, tot se învârte ea odată". 

Prin vara anului trecut, nu mai puteam mânca, nu mai puteam respira că nu-i Dragnea la izolare şi răcoare. Uite că justiţia a lucrat şi omu' a intrat acolo unde trebuia să ajungă. Toate bune şi frumoase... Problema e că acum, toată ţara este în izolare, arestată la domiciliu: benevol sau de nevoie. 

Observaţi ironia? Nu spun că-i vreo legătură între cele două evenimente...deşi nu m-aş mira ca peste ceva timp, cercetătorii britanici să descopere că acest coronavirus a fost creat în laboratoarele secrete din Rusia ale PSD-ului, apoi Dragnea a intrat la puşcărie şi după ce s-a pus la adăpost, a dat cu Covid pe planetă, ca să distrugă umanitatea şi să stăpânească tot universul cunoscut. 

Revenind la realitate...după ce ne dăm în bărci cu teorii de atracţie a frumosului, legi care spun că ce dăm -  aia primim, vibraţii de energii necreate şi alte spiritualităţi de înaltă beneficitate, după ce facem un scop existenţial să-l jucăm pe unu' în picioare, se întâmplă să trăim acelaşi sentiment de singurătate izolatoare.
Ironia sorţii, ce vă spusei? 

3. Tot anul trecut, îi porcăiam pe medici că-s corupţi, iau mită şi merită vânaţi până la ultimul, ca să eradicăm ciuma din sistemul de sănătate şi să o înlocuim cu oameni noi şi integri. În prezent, când am dat de greu, ne închimăm la aceiaşi medici...îi aplaudăm, îi martirizăm, le cântăm ode şi lăcrimăm alături de ei.
Păi cum vine asta? De fapt şi de drept, unde este stricăciunea reală? La ei, sau la noi?

Tot aşa, nu pot să uit huiduielile  pe care şi le-au încasat jandarmii şi poliţiştii la parada de Centenar din Bucureşti. Mamă, ce-i mai spurcau şi îi înjurau poporul luptător pentru dreptate şi adevăr...  acelaşi popor care, din nou, palpită de emoţie alături de poliţie şi jandarmerie. 

Pe vremea nu ştiu căror alegeri, Pandele era ultima noastră speranţă. E! Acum, ultima speranţă sunt medicii, poliţiştii şi jandarmii. 

Ce bine, ce bine!

Şi cu acest optimism intens, închei mica filă din viaţa unui amărât auto-izolat la domiciliu. 

Să cânte muzica şi să vină ulcica de ghinişor, că noaptea abia e la început! 

În cinstea lu' Saint Patrick's Day, să fie joc şi voie bună!

[Akcent - Buchet de trandafiri]

Apocalipsa loveşte. Din nou!

"Breaking news, doamnelor şi domnilor! Chiar în acest moment, managerul spitalului Gerota este infectat cu virusul COVID - 19"! - anunţă prezentatoarea de ştiri, plină de panică.

Ce, cum, ce ziseşi? Chiar în acest moment? Păi stai, tanti, să ne potrivim ceasurile... 3, 2, 1...ŞI!! Oul e în cuib, oul e în cuib! Repet: oul e în cuib! Marcaţi ora, minutul şi secunda, să ştie posteritatea ce pătimim!

...pentru că, da! Trăim vremuri de restrişte şi mare necaz. Ce au suferit bunicii noştri prin război e joacă de copii pe lângă supliciile pe care le îndurăm noi acum! Avem şi rame foto pentru poza de profil la Facebook contra virusului ăsta buclucaş, deci e groasă rău situaţia!
Nu vă daţi seama? Tuse, febră, vergeturi, balonare! De la stat în carantină, cred că dăm şi-n celulită! Obezitate! Nu e cazul la mine...dar din empatie cu suferinzii de molime d-astea, mi se încreţeşte carnea numai când mă gândesc la aşa ceva!

Tulai, Doamne şi fereşte şi păzeşte, că mi se zbate inima în mine ca la porunghiei! Eu chiar nu mai rezist! După apocalipsa din 2000, a lui Nostradamus, apocalipsa mayaşă din 2012 şi alte câteva zeci de apocalipse mai mici - pe care le-am depăşit cu succes, fie vorba între noi - acum ne-a pălit altă monstruozitate cu pericol de extincţie planetară! Pe unde mai scoatem cămaşa? Cum scăpăm şi acum, habar n-am!

Mă ia cu tremurat, zău aşa! Brrrrr....

Ooo...da' staţi că nu v-am spus tot! Aseară, altă crainică din asta de pe la ştiri, tremurând de sărea cămaşa pe dânsa, anunţa cum "virusul ucigaş a făcut noi victime".

Băi, să-mi trag pălmi cu toate mâinile! Care virus ucigaş, frate? Te apucă tusea şi dai câteva strănuturi...nu te lichefiezi instant, după ce ai tras coronavirus pe nas!

Serios, acuma...eu zic să ne revenim! Aţi mâncat ceva stricat şi vi s-a urcat la cap? Ce atâta panică şi nebuneală? De gripa noastră neaoşă au murit 70 de oameni şi nu mai e ucigaşă... Covidul ăsta nu a omorât mai pe nimeni, da' a intrat toată ţara în vrie!

Păi ce treabă-i asta? Până mai ieri ne luam de mână să ne unim şi să salvăm (planeta), că eram mari viteji şi acum ce facem? Ne apucă damblageala de la o tuse cu temperatură? Nu ne dăm cu firma-n cap?!

[Iulian Universalu' şi Stivăn Quasaru' - Maneaua lu Greta]

Ia, daţi-vă-ţi nişte palme peste ochi şi alinierea! THIS IS SPARTA!! A-HUUU! A-HUUU! A-HUUU!

Credeţi că pe Ştefan cel Mare l-a împiedicat o infecţie virală acută să sară din Suceava şi să pună pieptul la hotare? Mihai Viteazul s-a speriat de o bălărie de tuse şi nu s-a mai dus să se bată cu turcii la Călugăreni, că nu se dezinfectase pe mâini? Băsescu nu i-a mai zis jurnalistei ăleia să se urce pe masă, ca să-i arate cum se face -  de teamă să nu-i strănute în nas?

Înaintaşii noştri aveau curaj, nu glumă! Deci, gata cu fotosinteza şi lăcrămile de crocodil! Suntem glugi de coceni, sau mileniali? Ăăăă...nu răspundeţi, nu răspundeţi! Să nu încălcăm cine ştie ce drepturi....da' aţi prins ideea!

Totuşi, în toată nebuneala asta, partea bună e că se întorc fraţii noştri români în ţară. Ştiţi voi...ţara aia de rahat, fără autostrăzi, şcoli şi spitale, dar plină de biserici. Apropo! Nu ceream în vară spitale, nu catedrale? Ia uite cum conspiră Universul şi ne dă ceea ce ne dorim, de transformăm în spitale hoteluri, cămine studenţeşti şi alte dependinţe din ograda omului. Fain, ce să zic? Bine că le avem şi pe alea.

La câtă jelanie era  când ne conducea ciuma roşie şi trebuia să pleci oriunde vedeai cu ochii, dacă voiai să ai o şansă la viaţă...mă aşteptam ca dacă mă uitam pe geam, să văd numai deşert, ciulini rostogolindu-se în vânt şi vizuini din care ieşeau sărmani flămânzi şi batjocoriţi. Da' uite că nu a fost aşa şi mai avem şi noi câte ceva. Ceva de preţ, dacă diasporeenii au lăsat deoparte viaţa de vis de pe oriunde şi se întorc la mămăliga autohtonă.

E, acum am dat-o pe răutăcizme. Urât, foarte urât din partea mea... mai ales că Diaspora nu se rezumă la ce vedem noi la tv, la fel cum nici România nu se rezumă ce vedem la tv.

Atât că observ cum viaţa ne mai dă câte o palmă şi ne linişteşte avântul schimbării, pe sistem "fie pâinea cât de rea, tot mai bună-i în ţara mea". Până-n criza asta ipohondrică, parcă toţi eram luptătorii luminii şi ne războiam cu nedreptatea, aruncând la coş trecutul şi îmbrăţişând valorile altora. Ne văitam de orice, ne buluceam în fel de fel de plimblări, protestam din toate nimicurile şi eram cei mai tari din parcare. Dar realitatea ne mai prinde din urmă şi ne arată că, practic, suntem biete frunze în vânt, nu dumnezeii care ne credeam...iar în viaţă, important este să fim alături de familie şi oamenii dragi; oricât ar vrea alţii să credem, existenţa noastră nu gravitează în jurul unui crez politic, sau a ceea ce ai, cât câştigi şi pe unde te plimbi. Desigur că aroganţa e în floare, dar în situaţii grele, brusc ni se schimbă ordinea dorinţelor.

No, în fine.

Voi cum vă descurcaţi cu pericolul letal sub formă de coronavirusul care ne ameninţă existenţa?

Eu sunt complet zen şi dorm ca un prunc, cu băluţe la gură şi limba pe umăr. E Ziua Mondială a Somnului, măi, ce aveţi? Nici azi să nu mă odihnesc, ca omu'? Dorm liniştit, guvernul lucrează pentru mine. Şi, în plus, am încredere în autorităţile competente, mai ales când ne învaţă să ne spălăm pe mâini cât mai des. Ceea ce înseamnă...cât? Dacă un om are contact cu apa o dată pe lună, "mai des" ar înseamna să facă un sacrificiu şi să se spele săptămânal. E de ajuns să se autoprotejeze?

...iar apoi, aceleaşi autorităţi competente ne învaţă să evităm contactul cu persoane suspecte de infecţii respiratorii acute. Perfect! Sună bine...şi practic, cum fac asta? Dacă sunt în tramvai şi cineva tuşeşte lângă mine, ce fac? Bat persoana respectivă pe umăr şi o întreb dacă e suspectă de infecţie respiratorie acută? Poate nici nu înţelege ce o intreb...

[Virus are calculatoarele]

Sau poate îmi trage un şut în fund, că-i încalc dreptul la intimitatea istoricului medical. Sau...poate are infecţie virală cronică. Aia e de bine? Mai intru în panică, sau stau potol şi îmi văd de viaţă?

...ceea ce oricum fac. Nu mi-e frică, nu mi-e frică, de Bau-Bau! Nu mi-e frică, nu mi-e frică, de Bau-Bau!
Iar în spiritul egalităţii de drepturi propovăduite de Uniune şi a iubirii necondiţionate propvăduite de toate mişcările de integrare în absolut şi dezvoltare personală, mă dau un pas îmi spate şi-mi schimb unghiul de vedere, făcând un exerciţiu de imaginaţie: "DACĂ AŞ FI CORONAVIRUS, CUM M-AŞ SIMŢI? Toată lumea fuge de mine, toată lumea mă urăşte şi vrea să mă omoare, toată lumea mă respinge. Asta e discriminare pe faţă! E vina mea că m-am născut aşa? E vina mea că natura m-a făcut ceea ce sunt? De ce? De e lumea este aşa rea şi mă pune la colţ".
De aceea, propun să ne dăm mâinile şi să practicăm tehnica iertării. Ho'oponopopo sau ceva...pentru că lumea este o reflectare a gândurilor noastre. Haideţi să ne asumăm responsabilitatea şi să accesăm miracolul din noi...să emanăm iubire. Să ne căim, să iertăm şi să ne ridicăm vibraţia energetică, exclamând plini de sinceritate: "Te iubesc, Coronavirus"!

...pentru că, nu-i aşa, dragii mei cu suflete magice, asta ne-am dori dacă am fi în locul acestei mici creaţii a Matricei Universale.

Apoi hai să râdem şi să ne bucurăm, c-o viaţă avem şi-o gaură-n urechi - că aşa se poartă cerceii acum, într-o singură ureche. Şi şi de m-o lovi vreo boleşniţă...eeee-he! Ghinion, aia e.

Dacă supravieţuiesc, nu-i bai: înseamnă că mai am câte ceva de făcut pe aici...ori să mai enervez pe cineva, ori să mai fac nişte prostii gogonate, că nu le-am terminat de făcut pe toate. Iar dacă decedez, tot nu-i bai. Nu-s primul, nici ultimul răposat...deci de ce să ne agităm? Fără plâns, fără suspin, voi să spuneţi curat, că m-am însurat, c-o mândră domniţă, sexy duduiţă.

Iar la nunta mea, s-a cântat aşa:

[Jaane Kahan Se Aayi Hai/Habar nu am de unde a venit - Title Song]