Gânduri (auto)izolate

Doam'lor şi domn'lor, puţină atenţie la mine, vă rog...Mulţumesc!
Doam'lor şi domn'lor, am plăcerea de a vă invita la un dans mic şi-o urare foarte specială: la mulţi ani şi multe bucurii de Saint Patrick's Day! Să fie distracţie, să curgă băutura, să ne veselim şi facem bunţi-bunţi în club, până dimineaţă! E distracţie, ce mişto, e distracţie ce mişto!! That's the season to be jolly, fa-lalalala la-la la la!

De la mine pentru toată lumea, să fie PARTY!!! Să vină Petre-petrecerea! Iuhuuuuu!!!!! 

[Voltaj - Hai sus]

Da' ce-s feţele astea nedumerite pe voi? Nu ştiţi cine e Saint Patrick? Sfântul Patriciu...

Mă rog, nici eu nu îl ştiam. Numai azi am aflat că pe 17 martie fu această serbare câmpenească, ce ne aduce tocmai din Irlanda o nebuneală plină de lepărconi şi spiriduşi verzi.  Şi mi-a picat fisa...
Parcă şi văd când a venit acest sfânt anul trecut: lumea nu mai ştia ce verde să-şi pună pe ea ca să fie în rând cu lumea şi Doamne feri, să nu cumva să o sară rândul! Mustăcioare, pălărioare, ochelărei, muţunei, bastonele, vestoane, cămăşuţe, unghiuţe, peticele, trotinele...toate verzi, că aşa era trendul. 

Pfuai de mine, şi ce ne mai rupeam în figuri şi baluri semi-mascate, pe la toate terasele! Practic, nu exista o cârciumă fără ceva verde pe ea, ca să momească tinerii doritori de distracţii şi petrecăreţii care voiau să se zbânţuie fără griji la cluuuuubbbbb!!! Uuuu, uuuuuu!!!! Bunţi bunţi, ce coool!!!!

Ţara petrecea şi pe mine mă durea la bască; nu le am p-astea cu evenimentele şi nu mă stresez să le caut...aşa că-mi văd liniştit de viaţă. De aceea, nu m-aş fi dus nici bătut la aşa ceva; atât că m-a apucat mimetismul social abia a doua zi, când se termnase tot bairamul...motiv pentru care am fost pus în oribila situaţie de a vrea să petrec, dar a nu avea cu cine. Spăşit, mi-am recunoscut indolenţa şi mi-am propus ca în anul de graţie 2020, să nu mai ratez distracţia. 

Doar că, până am ajuns în 2020, am uitat complet şi iar m-a sărit rândul. Ce-i drept, nici clubăreii nu m-au mai anunţat cu o lună înainte, ca să intru în atmosfera de sărbătoare...şi mi-a sărit ţandăra: nu e corect! Ce facem aici? Mă simt un client înşelat şi părăsit în drum - ceea ce nu-mi convine! Sunt cetăţean european şi am drepturi!! 

Chiar nu e posibil aşa ceva! Nu vă e ruşine, să mă lăsaţi cu ochii în soare? Vreau şi eu, o dată în viaţă, să cheltui nişte bani pe prostii şi să fiu băeat de gaşcă, dar nici atunci să n-am parte de asta? 

Aoleu...am uitat! Stai că-s prost! Îmi retrag cuvintele, nu e vina cluburilor.... Suntem în pandemie, măi! A îngheţat planeta în autoizolare şi carantină, aşa că stăm cuminţi la locurile noastre, ca să nu răspândim oribilitatea de virus care ne bântuie existenţa. Serios, nu-i de glumă! Eu râd şi fac băşcălie, dar situaţia e cu boală şi necaz... aşa că stăm acasă, cu tot cu haştag. 

Bine, în realitate, chiar dacă #stăm acasă, noi nu suntem chiar proşti să stăm acasă...că nu putem să stăm pe uscat, fără mâncare, băutură şi plimbări; aşa că ne mi se pare normală ciomăgirea pentru proviziide la marketuri...Gândim pozitiv: nu ne vom îmbolnăvi şi trebuie să avem ce mânca şi ce bea - pe sistem "cu ce te alegi în viaţă? Cu ce bagi în gură şi ce strângi în braţe".
Şi dacă, prin absurd, vine covidu' peste noi, măcar murim sătui şi îndestulaţi.

Deci...per ansamblu, e de bine. Nu disperaţi, nu vă panicaţi - va fi bine, iar cu haştag. 

Chiar şi românii din diasporă ne încurajează...şi îşi fac multe video selfie prin care urează României de bine. Curaj, România, va fi bine!!!



[Curaj, câinele cel fricos - intro]

Foarte frumos şi bravo lor! E un adevărat regal cinematografic, ce să zic? Râzi de-ţi sar rinichii, când vezi atâta emoţie publică şi fără rost...Dar dacă aşa e moda, nu poţi să te pui contra vântului, că te uzi! Aşa că, până nu se declanşează o nobilă campanie de susţinere care să debordeze de emoticoane, sensibiloşenii şi îmbrăţişări, nu ne simţim bine!

Din partea mea, aplauze! Gestul în sine e de lăudat, nu mă-nţelegeţi greşit! E perfect uman să îţi faci griji pentru cei dragi şi să le transmiţi gânduri bune...dar problema e de intimitatea momentului. E ca şi cum ţi-ai consuma noaptea nunţii în piaţa centrală a oraşului, la cea mai oră de vârf...ca să ştie toată lumea cum îţi alinţi soţia şi ce îi faci, practic, ca să o fericeşti. Ceea ce e ok şi asta, până la urmă - în special dacă te cheamă Titus Steel, sau Piticu' Porno.

Prin urmare, ce este mai profund? Să îţi suni părinţii, copii, familia şi să îi întrebi "Ce faci, mămicule/tăticule/puiuţule, eşti bine? Mă gândesc la voi, mă rog pentru voi. Vă pupi şi vă iubi mult" - sau să te autofilmezi alături de un desen cu un curcubeu, aplaudând şi strigând frenetic "România, nu îţi face griji, va fi bine" - după care să te pui pe Facebook?

Personal, nu pot înţelege scopul unor asemenea manifestări. Declarativ, da...totul este pavat cu intenţii bune. Dar apoi? Dacă viaţa noastră tinde spre un ideal înalt, ce mulţumire poţi să simţi după ce ai desenat un curcubeu pe o foaie şi te-ai postat pe Facebook cu dânsa?

În fine...poate-s eu mai meschin la suflet şi nu-mi mai vibrează coarda sensibilă cum trebuie - de aceea prefer să stau cuminte, în propria ogradă şi să mă bucur de timpul liber pe care îl am. Mai ascult o muzică, mai citesc o carte, mai caut găina de ouă, mai dau cu o mătură, mai vorbesc cu familia...ohoo! Nu-mi mai văd capul de atâta treabă şi chiar nu-i înţeleg pe cei care se plâng de statul acasă. Dacă erau zile normale, tot netul plângea cu lacrimi amare că vine luni şi se începe lucrul. Dacă se stă acasă, tot netul boceşte de plictiseală, că ne simţim îngrădiţi şi vrem altceva. 

Nu-i omu' bun de pus tablou pentru viitorime, cu titlul "AŞA NU"? Orice s-ar întâmpla, nu e bine şi trebuie să ne plângem soarta. Dacă-i bine, nu e bine...dacă-i rău, iar nu e bine!

Eu, cum spuneam, încerc să profit de ceea ce am. De fapt, parcă am şi mai mult timp să observ ce se întâmplă în jurul meu...să mă gândesc, să analizez şi să mă întreb şi eu, ca Gheorghe: ce se va întâmpla cu noi? 

Oficial, la dezastrul nuclear de la Cernobîl au murit 56 de oameni - un fleac. În Italia, însă, de Coronavirus mor 400 de persoane în fiecare zi! Abia acum e dezastru + şoc şi groază + teroare la maxim! În toată istoria ei ei sângeroasă şi plină de războaie, specia umană nu a mai fost atât de greu încercată, ca în aceste zile...

[Valeriu Sterian - Vino Doamne]

Drept vă spun, că plânge sufletul în mine. Jelesc, mă gândesc, mă cutremur şi iar jelesc.

...iar când mă gândesc din nou, mă apucă întrebările existenţiale:

1. De ce nu au anunţat autorităţile că fiecare om care iese pe stradă îi dă un vot lu' Dragnea, ca să iasă preşedinte? La ce obsesie naţională e cu acest personaj, se baricadau toţi prin case, să nu-i încalece ciuma roşie închipuită şi scădeau şansele de propagare a pandemiei reale. Nu mai fugea nimeni din spitale, n-o mai lua nimeni teleleu pe străzi, nu se mai călca nimeni în picioare prin magazinele alimentare şi eram mai fericiţi. Şi mai sănătoşi.

Bine, acum vă puteţi întreba care este legătura dintre Dragnea şi Covid. Păi...fix care a fost legătura dintre referendumul pentru familie şi Dragnea - adică nici măcar una. Dar dacă prinde la popor, de ce să ne mai cobim? Să dăm poporului ceea ce vrea: multe herghelii de cai verzi pe pereţi. 

2. Că tot suntem la Dragnea...în continuare mă minunez de felul cum se învârte roata. Vorba 'ceea: "fie roata şi pătrată, tot se învârte ea odată". 

Prin vara anului trecut, nu mai puteam mânca, nu mai puteam respira că nu-i Dragnea la izolare şi răcoare. Uite că justiţia a lucrat şi omu' a intrat acolo unde trebuia să ajungă. Toate bune şi frumoase... Problema e că acum, toată ţara este în izolare, arestată la domiciliu: benevol sau de nevoie. 

Observaţi ironia? Nu spun că-i vreo legătură între cele două evenimente...deşi nu m-aş mira ca peste ceva timp, cercetătorii britanici să descopere că acest coronavirus a fost creat în laboratoarele secrete din Rusia ale PSD-ului, apoi Dragnea a intrat la puşcărie şi după ce s-a pus la adăpost, a dat cu Covid pe planetă, ca să distrugă umanitatea şi să stăpânească tot universul cunoscut. 

Revenind la realitate...după ce ne dăm în bărci cu teorii de atracţie a frumosului, legi care spun că ce dăm -  aia primim, vibraţii de energii necreate şi alte spiritualităţi de înaltă beneficitate, după ce facem un scop existenţial să-l jucăm pe unu' în picioare, se întâmplă să trăim acelaşi sentiment de singurătate izolatoare.
Ironia sorţii, ce vă spusei? 

3. Tot anul trecut, îi porcăiam pe medici că-s corupţi, iau mită şi merită vânaţi până la ultimul, ca să eradicăm ciuma din sistemul de sănătate şi să o înlocuim cu oameni noi şi integri. În prezent, când am dat de greu, ne închimăm la aceiaşi medici...îi aplaudăm, îi martirizăm, le cântăm ode şi lăcrimăm alături de ei.
Păi cum vine asta? De fapt şi de drept, unde este stricăciunea reală? La ei, sau la noi?

Tot aşa, nu pot să uit huiduielile  pe care şi le-au încasat jandarmii şi poliţiştii la parada de Centenar din Bucureşti. Mamă, ce-i mai spurcau şi îi înjurau poporul luptător pentru dreptate şi adevăr...  acelaşi popor care, din nou, palpită de emoţie alături de poliţie şi jandarmerie. 

Pe vremea nu ştiu căror alegeri, Pandele era ultima noastră speranţă. E! Acum, ultima speranţă sunt medicii, poliţiştii şi jandarmii. 

Ce bine, ce bine!

Şi cu acest optimism intens, închei mica filă din viaţa unui amărât auto-izolat la domiciliu. 

Să cânte muzica şi să vină ulcica de ghinişor, că noaptea abia e la început! 

În cinstea lu' Saint Patrick's Day, să fie joc şi voie bună!

[Akcent - Buchet de trandafiri]