Se afișează postările cu eticheta cireşul albastr. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta cireşul albastr. Afișați toate postările

miercuri, 5 iunie 2024

Un alt fel de educaţie

Bună ziulica şi la mulţi, mulţi ani, pentru Ziua Educaţiei. Sau a Educatorului. Sau a învăţătorului. Sau a profesorului. 

Mă scuzaţi, dar am auzit atâtea variante, încât nu mai ştiu exact ce mai sărbătorim. Doar două lucruri sunt sigure:
1. azi avem liber de la stat; 
2. vor fi ceva manifestări închinate educaţiei - pe unde vor fi. Iar mai pe seară, vom afla de la ştiri că suntem în coada clasamentului european la educaţie; că nu citim şi nu scriem destul, că nu se alocă suficienţi bani pentru cultură şi educaţie... adică, na! Amănunte din astea tradiţionale, de care ne lovim zilnic şi care ne umplu de indignare atunci când le aflăm de la alţii, în câte o sfântă zi din an.

În fine!
La mulţi ani, de Ziua Educaţiei! Fie ca lumina bunei-cuviinţe să se pogoare şi asupra noastră, să ne inunde peste tot şi să ne deschidă noi perspective de viaţă! Să ne fie casa casă, să ne fie masa masă; băutură cu de toate, la mulţi ani şi sănătate!  
De urat aş mai ura, dar mi-i că se va-nsera şi mai aveţi şi alte treburi.
No, gata. Se pune că am bifat urătura de sărbătoare? Oricum, alta nu mai ştiu... deci vă rog să vă mulţumiţi cu atât!

Lăsând gluma la o parte, azi şi numai azi este o zi foarte specială, în care trebuie să ne educăm ostentativ. De ce?? Cum adică, "de ce"? Păi nu trebuie să vadă toate lumea cât suntem de culţi în cap? 
No, şi-n acest scop, mâine, domnia mea va citi nişte poezii. 

Acum, trebuie să vă mărturisesc ceva: eu sunt cititor şi totuşi, nu sunt cititor.
Îmi place să citesc şi o fac întotdeauna, cu mare drag. Atât că nu-mi stabilesc programe, obiective, ţinte, sau ţeluri în acest sens. Nici măcar nu citesc la normă şi nici nu mă pontează nimeni... aşa că nu ştiu pe unde să mă încadrez şi cum să mă mai etichetez.
Se pune că-s iubitor de lectură? Habar nu am, mai ales că nu mă atrage orice - indiferent de recenziile primite sau cât de clasică ar fi socotită o operă. 

Situaţia nu este diferită nici în cazul poeziei. De fapt, nu-mi amintesc să fi citit o carte de poezii din scoarţă în scoarţă - pentru că, din punctul meu de vedere, poemele nu se citesc precum romanele, ci se trăiesc.
Iar eu citesc poezii de dragoste în general - poate şi din cauză că nu m-a dus capul să-mi exprim acest sentiment decât prin versurile altora. De aceea, pentru mine, poezia nu are început şi nici sfârşit... ci este punctul culminant al unei experienţe care păstrează în eternitate o bucăţică de suflet.

În plus, nici măcar nu am vreun poet preferat - adică cineva căruia i-am citit opera de mai multe ori, de la cap şi până la coadă. Însă am multe  poezii preferate, în care mă regăsesc sau îmi recunosc anumite momente din propria viaţă. 
De exemplu, ador "Îmbrăţişarea" lui Nichita Stănescu. Sau "Noapte de decemvrie", a lui Macedonski. "De ce nu-mi vii", a lui Eminescu.  Şi multe altele, culese de pe ici şi de pe colo, de la un poet sau altul. Versuri singulare sau strofe întregi, care mi s-au lipit de suflet şi au rămas acolo. Versuri la care mă mai întorc din când în când, mai ales când vreau să îmi amintesc cum era odată demult, pe vremea când credeam că iubirea schimbă tot. 

Una peste alta, nu îmi stabilesc un scop de a citi poezii... ci, de obicei, las poeziile să vină la mine. Cum era vorba aia deşteaptă? "Când elevul e pregătit, apare şi maestrul".
Se pare că zilele astea fusei pregătit - şi-apoi no! M-am trezit invitat la lansarea unei cărţi, ca să recit şi eu o poezie, pe acolo. Nu am refuzat, că îmi place să trăiesc experienţe noi - dar nici nu am habar despre ce se va întâmpla pe acolo. Totuşi, cât poate fi de greu?  Mă gătesc cum ştiu eu mai bine: îmi pun trening, papion şi pantofi cu toc, apoi mă-nfiinţez la eveniment! 'Oi avea emoţii, n-oi avea... m-oi bâlbâi sau 'oi vorbi normal... habar nu am! Vedem acolo.


Mi-ar plăcea să fiu şi eu o prezenţă mai acătării; să am vocea lui Liam Neeson şi să se cutremure sala când voi cuvânta. Nu m-aş da în lături nici de-aş fi ca un Ahile mai mic, în varianta lui Brad Pitt - ca să suspine auditoriul când voi apărea la vorbitor şi-oi lăcrima din colţul ochiului. Dar na... de unde nu-i, nici Dumnezeu nu cere şi nici invitaţii sper să nu aibă pretenţii. 
.... mai ales că am primit o poezie de numa numa şi prezenţa mea va păli în comparaţie cu aceasta, indiferent cine sau ce aş fi.
Bine, sunt trei poezii, de fapt - una mai frumoasă decât cealaltă. Însă cea la care mă refer este ceva dincolo de cuvinte; un fel de artă poetică pe care mi-am însuşit-o cândva şi în care, pe la colţuri şi-n penumbră - mă regăsesc chiar şi azi. Mi-am pus-o la inimă lângă "Îmbrăţişarea" şi "Ce bine că eşti" ale lui Nichita.
Poezia cu pricina se numeşte "Proiect liric", scrisă de doamna Aurelia Panait - şi-mi place dincolo de cuvinte! Este o superbitate desprinsă din alte vremuri, ce mai la deal, la vale?! 

Vreţi s[ citi'i c\teva strofe? Vreţi, vreţi, ştiu că vreţi... aşa că azi şi numai azi, pentru prima dată după mulţi ani, nu voi mai încheia postarea cu tradiţionala urare "Să bem şi-un cântec vesel să cântăm"!

Astăzi, fiind zi de educativă, voi spune altceva:
Să visăm! Să visăm la un viitor mai bun - pentru că prezentul e ciudat: trăim epoca dezvoltării personale şi achesăm la tot felul de teorii spirituale, care vin cu promisiuni care mai de care mai înalte. Însă lumea se duce de râpă din ce în ce mai tare şi-mi aduc aminte, mereu, de o replică din "Războiul Stelelor": "Aşa moare libertatea: în aplauze tumultoase".

Prin urmare...să visăm! Şi-o poezie să ascultăm:

"Haide, iubito, să ne facem casă,  
Să căutăm un spațiu pentru noi!  
Vom construi o vatră luminoasă,
Iar planul îl vom face amândoi...

Eu sunt poet, pot să-ți ofer orice: 
O casă, un castel sau o cetate...
Pereți ridic din texte lirice 
Și-acoperiș - din profunzimi înalte. 

Mistria mea e-o pană lucitoare, 
Mortarul din emoții e făcut... 
Hai să urcăm pe schela asta mare 
Și înțelepți să fim de la-nceput!

Eu îmi doresc o casă cu căldură,   
Cu un cerdac și încăperi puține, 
Cu dialog și artă în structură, 
Să nu te rătăcești nicicând de mine! 

O casă cât o personificare!
Vom renunța la ce e inutil,
Dar mi-ar plăcea ca ușa la intrare
Să aibă două, trei figuri de stil"…
........................................................................................................................
 
 [Aurelia Panait - Proiect liric]

P.S. Poezia este mai lungă, dar sper că v-am stârnit interesul. Deşi am primit învoire să public toate strofele care îmi plac, nu mi-am permis să public toată poezia. Sau pe celelalte două poezii, pe care le-am primit în avans.
Aş menţiona, însă, că deşi nu-s poet şi nu stăpânesc arta cuvintelor sensibile şi eu pot oferi orice: "O casă, un castel sau o cetate". Şi plusez şi cu o ciocolată - nu nuci, desigur... că am şi eu o obsesie; şi oricum, altă ciocolată mai bună nu cunosc.