Se afișează postările cu eticheta Ziua Culturii. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Ziua Culturii. Afișați toate postările

joi, 15 ianuarie 2026

Cultură pe pâine

Lume, lume...cetăţeni şi cetăţence... ladies and gentlemen, mesdames et messieurs, măi oamenilor! 
Azi şi numai azi sărbătorim o zi în care trebuie să ne cultivăm. Să ne culturalizăm. Să ne învăţăm şi să ne educăm. Să ne preparăm şi să ne instruim...pentru că azi şi numai azi, sărbătorim Ziua Naţională a Culturii!

Da, da, ştiu...probabil sunteţi tentaţi să întrebaţi "Care cultură?", dar răspunsul nici nu contează! Important este că suntem oameni culturnici şi foarte culţi în cap, plus sensibili, spirituali, educaţi, învăţaţi, evoluaţi şi foarte iluştri.

De aceea, cu ocazia momentului dedicat culturii, nu voi vorbi prea mult... ci voi transcrie o prea minunată poezie, în opinia mea. Se numeşte "De vorbă cu diavolul", este scrisă de Ion Minulescu şi abordează cea mai de esenţă metodă de dezvoltare personală: 

Azi-noapte, Diavolul din mine ―
Un diavol ce pretinde-a fi profet ―
M-a luat cu vorba-ncet... încet...
Şi m-a băgat în tainele divine,
Pe care eu ― spun drept ― mi-e frică
Să nu care cumva să le-nţeleg,
Fiindcă sunt taine care ― când se strică ―
Nu se mai dreg...

De-aceea nici nu sunt prea lămurit
Asupra celor ce mi-a povestit...
Dar cum azi-noapte Diavolul din mine
Vorbea ca un profet adevărat,
Să nu-l ascult deloc mi-a fost ruşine,
Şi curios, ca orice om, i-am suportat
Năzbâtia cu care m-a-ngrozit
De la-nceput şi până la sfârşit...

Mi-a spus că-n viaţă trebuie să ştii
Ce nu ştiu decât morţii
Când pleacă dintre vii,
Să ştii că dacă-ntâmplător vei fi flămând,
Să nu te-arăţi bogaţilor aşa cum eşti,
Să nu te-audă prietenii plângând,

Să nu-ntinzi mâna dreaptă să cerşeşti
Femeilor ce ţi-au păpat avutul,
Să nu-ţi compari prezentul cu trecutul,
Să nu blestemi... şi să nu faci
Nimic mai mult decât ce face mutul:
Să taci, să taci, să taci...
Şi iar să taci...

Iar când vei amuţi complect,
Ca orice-autohton fără defect,
Tăcerea, care-i aur controlat,
Te va-ndrepta spre lozul cu noroc,
Iar tu ― un simplu sâmbure de-alună ―
Te vei schimba-ntr-un sâmbure de foc...

Şi Diavolul din mine sfârşi cu...
„Noapte bună!”…

Sincer, mi se pare o poezie interesantă, motiv pentru care am şi postat-o. 
Acuma...dacă era după mine, aş fi postat o poezie mai în ton cu starea mea interioară - doar că astea le cam ştiţi, că-s câteva şi le-am tot pus pe aici...chiar de mai multe ori şi cu mai multe ocazii. Aşa că am zis să mai fac şi ceva diferit - mai ales că poezia asta m-a ajutat să mă feresc de multe probleme pe care nu le aveam şi pe care le puteam dobândi, dacă mă apucam să discut subiecte aşa zis "fierbinţi".
Noroc că, de cele mai multe ori, mie îmi şi place liniştea.



Tot astazi este şi Ziua Eminescu, motiv pentru care, în cele ce urmează, voi reda încă o poezie...însă una scrisă de poetul nostru naţional şi care se numeşte "Freamăt de codru": 

Tresărind scânteie lacul
Și se leagănă sub soare;
Eu, privindu-l din pădure,
Las aleanul să mă fure
Și ascult de la răcoare
Pitpalacul.

Din izvoare și din gârle
Apa sună somnoroasă;
Unde soarele pătrunde
Printre ramuri a ei unde,
Ea în valuri sperioase
Se azvârle.

Cucul cântă, mierle, presuri -
Cine știe să le-asculte?
Ale păsărilor neamuri
Ciripesc pitite-n ramuri
Și vorbesc cu-atât de multe
Înțelesuri.

Cucu-ntreabă: - Unde-i sora
Viselor noastre de vară?
Mlădioasă și iubită,
Cu privirea ostenită,
Ca o zână să răsară
Tuturora.

Teiul vechi un ram întins-a,
Ea să poată să-l îndoaie,
Ramul tânăr vânt să-și deie
Și de brațe-n sus s-o ieie,
Iară florile să ploaie
Peste dânsa.

Se întreabă trist izvorul:
- Unde mi-i crăiasa oare?
Părul moale despletindu-și,
Fața-n apa mea privindu-și
Să m-atingă visătoare
Cu piciorul?

Am răspuns: - Pădure dragă,
Ea nu vine, nu mai vine!
Singuri, voi, stejari, rămâneți
De visați la ochii vineți,
Ce luciră pentru mine
Vara-ntreagă.

Ce frumos era în crânguri,
Când cu ea m-am prins tovarăș!
O poveste încântată
Care azi e-ntunecată...
De-unde ești revino iarăși,
Să fim singuri!

 
Acum, presupun că ştiţi: Mihai Eminescu a fost lovit foarte rău în amor, iar poemele lui de dragoste sunt, de fapt, poezii de dor, chemare, nostalgie şi resemnare - sentimente care nu mă atrag, în mod deosebit. 

Însă am ales această poezie fiindcă mă duce cu gândul la Geralt of Rivia - Witcher-ul lui Andrzej Sapkowski, care este îndrăgostit până peste urechi de Yennefer of Vengerberg, o minunată domniţă cu ochii violeţi (sau "vineţi", dacă este să citez din versurile de mai sus) şi învăluită în parfum de liliac şi agrişe. 
Apropo: citiţi aceste cărţi, deoarece sunt doar nouă volume şi chiar dacă acţiunea este fantastică, ele vorbesc despre oameni şi despre ceea ce suntem sau putem fi.  
 
No, atât pentru moment.
Ziua de azi, la mulţi ani! Culturalizare plăcută, mult succes în viitor şi-un cântec vesel să cântăm!



[Altenosfera - Flori de mai ]

miercuri, 17 ianuarie 2024

Sfârşit. Şi un nou început (de an)

Mai sunt câteva ore până se termină şi anul acesta. Rămas bun 2023 pe rit vechi! Te pupăcim şi dorim multă "la revedere"!

Aşa scriam eu pe 31 decembrie, anul de graţie 2023 din calendarul iulian. Sau mai precis, 13 ianuarie 2024 (conform calendarului gregorian) - ziua în care începusem să scriu această postare şi m-am oprit, din lipsă de timp.
Acum, deja suntem cu toţii în 2024... unii pe 4 ianuarie şi alţii pe 17 ianuarie. Dar mai contează? măcar suntem în acelaşi an, cel care se termină în 4.  Şi aşteptăm, cu mult interes, să vedem ce va să vie...c-apoi anul cu 2 a fost cum a fost, cel cu 3 fuse şi se duse, dar cel cu 4 îmi sună tare ciudat. Vorba vorbii: "Între două, nu te plouă; între trei, faci ce vrei; între patru, îţi crapă capul"! 


Şi-apoi, 4 mai este şi cifra morţii  în cultura asiatică şi ăia pe-acolo se cam sperie de ea.
La japonezi, de exemplu, "patru" se spune "shi", iar "moarte"...tot "shi". E drept că cele două cuvinte se scriu oleacă diferit, dar lor tot le este teamă de cifra 4, la fel cum noi avem aversiune faţă de numărul 13. Iar anul 2024 are doi de 4 în el, adică 2+2= 4 şi cu cu 4 din coadă. O fi de bine?

Dacă sărim pârleazul şi ajungem pe continent, aflăm că la chinezi a început anul dragonului de lemn, care cică-i cel mai norocos din ultimii 60 de ani - ceea ce este o veste bună!
Noi, însă,  funcţionăm după astrologia europeană, iar în numerologia NOASTRĂ, cifra 4 prevesteşte succesul, conectează mintea cu trupul şi reprezintă echilibrul, siguranţa şi încrederea. Iar anul 2024, deoarece conţine doi de 4, ne-aduce totul la dublu. URA!!! Cunoscătorii zic că e de bine! Să ne bucurăm, deci!  "Gaudeamus igitur, iuvenes dum sumus"....  

LA MULŢI ANI, 2024! Pe stil vechi, că abia a început.. dar şi pe stil nou, pentru că e prima postare pe anul acesta.
Aşadar şi prin urmare, vă doresc foarte multe urări de bine, care încep cu FIE CA! Şi să ne aibă Dumnezeu în pază... c-apoi Universul ne trimite bunătăţuri la fiecare pocnet de degete, dacă citim multe cărţi de dezvoltare personală şi gândim conform indicaţiilor date de antrenorii de succes. Şi mâncăm sănătos, cum spun specialiştii. Şi dormim întocmai şi la fel ca-n sfaturile experţilor. Şi muncim cum se cuvine, conform indicaţiilor şefilor. Şi suntem în ton cu toate şi cu toţi, atâta timp cât ne iubim pe noi înşine. Până la urmă, noi suntem miezul din dodoaşcă... iar dacă răspândim iubire în jur, de restul poa' să se aleagă praful!
Pe scurt, ca să nu ne mai lungim: Mult noroc şi sănătate, la mulţi ani, ţie, bărbate!!

STOP!!!!
Stai...stai...cum "La mulţi ani, ţie, bărbate"?!! Misoginule care sunt!!! Să-mi fie ruşine, că am gândire de peşteră şi desconsider femeia atât de rău, încât nu am introdus-o şi pe dânsa în urare! Merit să fiu "cancelat"! Şi da, "cancelat" chiar este un cuvânt real - deoarece este forma englezească şi mai rafinată a verbului mioritic "a anula". Care, desigur că a fost înlocuit cu termenul din romgleză, pentru că "mult e dulce şi frumoasă limba ce-o vorbim; altă limbă armoniasă ca ea, nu găsim"! 
Deci: cancelaţi-mă! Sau iertaţi-mi această nefericită scăpare, deoarece voi deveni cel mai feminist om care fiinţează pe această planetă... fiindcă îmi plac femeile! Cu toate subiectele şi cu toate predicatele!
De fapt, nu doar că îmi plac femeile. Le iubesc! Le ador! Mă-nchin la ele - şi dacă nu-mi răspund cu aceeaşi momedă, nu-i nici un bai... nu e-n trend ca femeile să fie bărbătiste şi înţeleg asta! 
În plus, treaba mea de feminist convins este să iubesc tot ce poartă pantofi cu toc şi s-a născut femeie... că-n ziua de azi, dacă nu specifici EXTREM DE CLAR ceea ce vrei să spui, laşi loc de interpretări care nu-şi au locul. Dacă se ofensează careva şi-apoi m-arată cu deştul??

Şi ca să vă demonstrez cât m-am făcut de modern, o să vă arăt următoarea ştire: un segment din autostrada Sibiu - Piteşti va străbate şi munţii, cu ajutorul a două tuneluri care se numesc Daniela şi Alina. 
Foarte bine, mi-am zis! Când vor fi gata minunăţiile astea, probabil că vom merge în pelerinaj la dânsele - aşa cum era de bon-ton să facem şi când s-a deschis pasajul Basarab din Bucureşti, iar toată suflarea omenească s-a urnit să admire splendoarea. Dacă nu s-a mai văzut pod şi pe la noi, ce să-i faci? Doar n-om muri îngrămădiţi... trebuie să rezolvăm situaţia!

Întrebarea de o mie de puncte este alta: "Cum s-au ales numele celor două tuneluri"? 
Dacă ar fi să ghicesc, aş spune că titulatura a fost aleasă pe criterii de feminism! Mai ţineţi minte că atunci când a apărut bancnota de 20 lei, autorităţile vorbeau despre triumful echităţii, pentru că era şi timpul să avem o bancnotă pe care să fie zugrăvită o femeie de succes? 
No...fix aşa cred că a fost şi în cazul tunelurilor! Era timpul ca şi asemenea monumente de arhitectură modernă să fie purtătoare de nume feminine... deoarece aşa este echitabil şi frumos. 

Bineînţeles că oamenii cu suflet rău au şi făcut mişto de situaţie, iar ironii precum "Am pătruns în Daniela cu 100 de km la oră" şi "Am rămas blocat în Alina" au împânzit internetul... dar mie îmi repugnă asemenea comportament. Şi, de fapt, nici nu dau atenţie numelor pe care le poartă străzile pe care merg, pasarelele pe care le urc sau tunelurilor pe care le traversez. La fel cum scopul meu în viaţă nu este să am bancnote cu femei! Ei, aş! 
Eu nu-s cu închinarea la ideologii. Mintea mea e simplă şi mai pragmatică; tot ce ştiu este că este că e bine să am bancnote infinite! Atâta timp cât sunt valabile, sincer... mă doare-n cot dacă pe ele sunt pictate Ecaterina Teodoroiu, Sailor Moon, Schwarzenegger, Tom şi Jerry sau Winnie de puf! 

Dar să revenim la tuneluri şi să depăşim glumele de autobază... mai ales că sunt lucruri mult mai importante în viaţă - cum ar fi să remarcăm faptul că suntem şi noi în rândul lumii.  Şi de fapt, aşa am fost mereu, doar că nu s-a făcut tam-tam cu asta. 
Mai ţineţi minte când utilajele care săpau la tunelurile de metrou din Drumul Taberei au fost botezate Sfânta Varvara şi Sfânta Filofteea? Asta se întâmpla prin 2012, când nici măcar nu se vorbea despre feminism şi reprezentare socială nicăieri pe planetă. Dar a remarcat cineva??? Nuuuu...pentru că atunci nu era moda potrivită! 
Uite, de aceea m-am sucit şi eu: vreau să continui tradiţia inovatoare a acestui popor! Şi ca să fim mai catolici decât papa, propun ca toate obiectivele turistice, toate monumentele din ţară şi toate operele de orice fel să aibă genul feminin, de aici înainte. 

Iar dacă dă Domnul, de la vară vom putea să vizităm, cu toţii, "Sfinxa" din Bucegi (apropo...Bucegii ar trebui să rămână cu denumirea actuală, pentru că sunt ţigări -  care-s de genul feminin: o ţigară, două ţigări). "Peştera Muierii" sună bine... dar munţii "Piatra Craiului" au tentă accentuată de discriminare şi toxicitate masculină. Mă simt total ofensat de neobrăzarea înaintaşilor noştri... De ce nu au botezat munţii ăia "Piatra Crăiesei"? De ce? De ce? Le pica năravul?
Iar "Arcul de Triumf" de ce să nu se numească, de aici înainte, "ARCA DE TRIUMF"? Răspuns: Pentru că "arc" este de genul neutru, care este şi mai în tendinţe! D-aia! Însă, "Babele" din Bucegi ar putea fi redenumite "Doamnele la a treia tinereţe"...că e total nepoliticos să îi spui "babă" unei reprezentante a sexului frumos. Şi mai ales, dovedeşti o uriaşă îngustime a minţii, dacă descrii persoane pe baza unui singur atribut fizic. Păi ce facem aici, bullying? (HUUUUOOOOO!!!! Jos Guvernul!) 
Pe aceeaşi logică, mall-ul "Cocor" din Bucureşti, ar trebui să fie denumit  mall-ul "Cocoara", "Castelul Peleş" să fie "Castelul Peleşa", "Muzeul Ţăranului Român" să fie "Muzeul Femeii Tradiţionale din România" (c-apoi "ţărancă" sună a jignire), iar "Transfăgărăşanul" să devină "Transfărăşana".  

Să bem pentru asta! 
La mulţi ani, încă o dată...să trăim şi să-nflorim, să citim şi să ne cultivăm! Nu de alta, dar tocmai ce a trecut Ziua Naţională a Culturii şi ziua în care s-a născut Mihai Eminescu, poetul nostru naţional. Sau pe vorba nouă, ziua Mihaelei Emineasca, poeta noastră naţională - care a scris poezii ("Luceafăra", "Codro, codruţo", "Fiind fetiţă, păduri cutreieram", "Pe lângă ploapele fără soţii"), dar şi proză ("Sărmana Dionisa", "Fata-Frumoasă din lacrimă", "Genia pustie").   
De ce nu ar putea fi şi aşa ceva...c-apoi nebunia nu are limite!

Aşa că, zic să încheiem apoteotic, cu o altă frumuseţe naţională. Frumuseţe de melodie, desigur:


[Elena Gheorghe - Eminescu]