Despre ghinion (şi noroc)

În "Ghidul bunelor maniere" se spune că nu e prea elegant să vorbeşti la telefon în public - ceea ce este logic, pe undeva: poate e zgomot de fond; poate este recepţie mai proastă; sau poate, pur şi simplu, e defect aparatul... situaţii în care calitatea convorbirii va scădea şi va trebui să ridici vocea şi/sau să creşti volumul apelului, pentru a te înţelege cu interlocutorul. Iar asta poate deranja pe cineva. Şi oricum nu e bine să îţi ştie tot mapamondul problemele personale. 

În practică, însă, lucrurile sunt la fel, dar altcumva. Ritmul vieţii, ce să vezi, ne ajunge pe toti... astfel că, pur şi simplu, apar probleme care trebuiesc rezolvate pe loc; deci, dacă sună telefonul, răspunzi şi spui ce este nevoie, indiferent de contextul în care te afli: pe stradă, în autobuz, la volan. Aia e viaţa, ce să facem? Iar dacă cineva se simte deranjat de această situaţie, lucrurile sunt simple: să facă bine să îşi închidă urechile şi să nu asculte. Sau să plece din zonă.

În Japonia feudală, casele erau construite cu pereţi glisanţi, din hârtie shoji. În mod tradiţional, într-o casă locuiau până la trei, chiar patru generaţii în acelaşi timp...ceea ce înseamnă că intimitatea exista doar atunci când ţi-o creai singur, prin voinţă şi efort personal. Nu o primeai de-a gata. 

În societatea modernă, suntem mai evoluaţi, desigur. Avem case personale, maşini personale şi tot felul de lucruri private pe care le accesăm cu fel de fel de chei, cititoare de amprente, scanere de retină, coduri sau alte parole individuale. Şi cu toate astea,  intimitatea a redevenit un lux pe care ţi-l construieşti singur atunci când ai nevoie de el; faci abstracţie de mediul înconjurător şi te retragi în tine.

Doar că, uneori, mie îmi place spectacolul lumii... fie doar şi pentru a-mi confirma propria umanitate. 

Am momente când mi se pare că sunt diferit, că mă lovesc de probleme pe care nimeni nu le mai are, sau că, pur şi simplu, iau decizii greşite, spun ceva greşit sau acţionez pe dos. Chiar şi atunci când ştiu ce am de făcut, când îmi repet în gând modul de lucru până iese perfect, apare neprevăzutul şi pus în faţa unei situaţii practice, bălmăjesc totul cu orice, ca să rezulte nişte bucăţi de ameţeală la starter şi un dish cu tochitură de varză, ca main course. 

[Alina Gingertail - Greflet’s song]

"Karma, neh"...cum ar spune Toranaga-sama, printr-o carte mai veche. "Ghinion de neşansă", cum ar zice un vecin. Sau...

Conform unei legende nipone, tentou-mushi, gărgăriţa noastră cea de toate zilele, a pecetluit tot ghinionul în punctele sale negre, pentru ca alţii să prospere - şi astfel s-a transformat într-un talisman norocos. M-oi fi născut sub semnul gărgăriţei şi-s vreun absorbant de energie negativă; mai ştii? Încâlcite sunt căile Domnului. 

Dar apoi am văzut că mulţi suntem în situaţia asta şi m-am mai liniştit.

Spre exemplu, apropo de vorbitul la telefon în public... eram, odată, în tramvai. Sau "tranca-vai", cum l-am alintat pe aici, prin zonă. Zăpuşeală, aglomeraţie de nu vă spui - că ieşeau copii de la şcoală şi stăteam alipiţi unii de alţii ca sardelele în conservă. Lângă mine sună un telefon...am crezut că e al meu, deşi nu recunoşteam acordurile soneriei. Până să mă caut eu prin toate buzunarele, lângă ureche răsună o voce de copil: "Alo, tata, acuma vin"....

...apoi asist, fără să vreau, la o conversaţie telefonică (pe difuzor):

"Ai luat pâine"?

"Nu am luat... nu ai zis că mă suni şi îmi spui dacă este nevoie să iau"?

"NU! Adică da, aşa am zis, DAR dacă ai văzut că nu sun, TU TREBUIA SĂ MĂ SUNI ŞI SĂ MĂ ÎNTREBI DACĂ IEI PÂINE"!

Mi-a picat capul pe loc, ce să vă spui? Şi apoi m-am simţit cu zece milimetri mai deştept, pentru că nu ştiam că o problemă se poate pune şi în acest fel. Ceea ce este doar vina mea... Când m-am intersectat cu o carte de mare valoare socială, intitulată "Arta de a avea întotdeauna dreptate", am refuzat să o citesc şi să mă autodezvolt. "La ce mi-ar trebui"? 

Revenind la oile noastre... 

După câte se vede, băiatul respectiv a avut o zi proastă; ghinion... şi taică-su i-a frecat ridichea pentru că a uitat să facă ce a promis şi totuşi, cumva, trebuia să iasă deasupra. Dar situaţia se poate privi şi altfel: copilul a ajuns într-o situaţie în care a absorbit energia negativă a tatălui. De ce? Pentru că a putut face asta. 

Şi cred că, de fapt, viaţa ne aduce pe toţi în astfel de momente - când atragem zăpăceala zăpăceala din jur şi totul merge pe dos. Nu e de vină pisica neagră ce tocmai ne-a tăiat calea; e doar o pisică. 

Nu e de vină ziua de marţi, că are trei ceasuri rele; de fapt, la superstiţia asta s-a ajuns pentru că se spune că Adam a păcătuit prin neascultare într-o zi de marţi şi, în plus, conform astrologiei, marţea este singura zi a săptămânii în care Marte, Planeta Războiului, guvernează trei ore. 

Nu putem învinui nici măcar ziua de vineri 13 - chiar dacă se spune că aduce ghinion. Pe la 1300 şi niţel, într-o zi de vineri 13 au fost arestaţi Cavalerii Teutoni  - deci...ghinion. 

Mai degrabă, eu cred că suntem norocoşi, uneori şi ghinionişti, alteori. Cu toţii avem zile bune şi zile proaste, zile în care totul merge ca uns şi zile când nimic nu se leagă, iar piesele de puzzle se lipesc tot aiurea. Avem orgolii, supărări, nemulţumiri; pornim certuri de la nimic şi apoi râdem de noi înşine, când ni le reluăm în gând. Cu toţii avem stări de agitaţie fără un motiv concret sau nervi latenţi, care se umflă la primul impuls. Asta-i viaţa! Până la urmă... chiar şi amorul poate dormi întors, când îi atârnă aripile de plumb.

Însă, cu toţii avem momente de geniu şi purtăm pe chip zâmbete aduse de vânt. Plângem când alţii râd şi râdem când alţii plâng 

Într-un fel, cu toţii suntem gărgăriţe pentru cei din jur - doar că nu în acelaşi timp. Şi poate de aceea, când un fluture bate din aripi, pe cealaltă parte a planetei se formează o furtună. 

Suntem conectaţi. Cu cei pe care îi ştim, dar şi cu cei pe care nu îi ştim. Suntem legaţi unii de alţii ca instrumentele dintr-o orchestră.

În "Silmarillion", Eru Iluvatar a creat Pământul de Mijloc din acordurile melodiei cântate de ainuri, demiurgii locali. Oare ce s-ar putea crea din muzica umanităţii? O fi ceva de bine? O fi ceva de rău rău? 

Habar nu am...dar să bem pentru asta!   

Şi-un cântec vesel să cântăm, c-apoi e bine! Încă e bine aşa.

[Lotuma - Ieva's Polka]

Război şi pace

Încă de la început, trebuie să îmi cer foarte mari scuze şi să execut nişte ploconeli de iertăciune - pentru că am greşit. M-a luat gura pe dinainte şi am făcut o glumă proastă.

Nu acum...Doamne feri! Acum sunt perfect! Frumos, inteligent, cu simţul umorului, demn, curajos, puternic, muncitor, comunicativ, responsabil, devotat, respectuos...ce mai la deal, la vale? Întrunesc toate calităţile unui bărbat căutabil şi extrem de doribil. Practic şi pe scurt, sunt o minune pe lângă casa omului. Mai ales că... nu vreau să mă laud, dar mărturisesc că cea mai mare calitate a mea este modestia. 

...dar cu mult timp în urmă, într-o galaxie îndepărtată, am avut o contradicţie de idei cu cineva; pe tema cărţilor, că doar nu m-oi deda discuţiilor despre nimic. Şi la acea vreme, am mărturisit că din lectura obligatorie a celor 100 de cărţi pe care orice om trebuie să le parcurgă într-o viaţă, eu citisem vreo...nu ştiu. Maximum zece? Ceva aşa. Dar nu pentru că aş fi fost de rea voinţă...ci pentru că nu le-am avut când mi-au trebuit; şi-n afară de asta, mereu am găsit altceva mai bun de citit. Deci, am profitat de libertatea pe care o deţin şi am căutat exact ceea ce mi-a plăcut, fără a simţi apăsarea obligativităţii vreunei liste compusă de cei mai deştepţi oameni ai planetei. 

Uite aşa, în loc să citesc "Fraţii Karamazov", am preferat "Stăpânul Inelelor". În loc să caut "Crimă şi pedeapsă", înfulecam Sven Hassel pe nerăsuflate - pentru că mă aştepta James Clavell pe celălat raft al bibliotecii. Şi în loc să mă încânt cu "Anna Karenina", eu m-am înconjurat cu romanele lui Asimov. Şi Frank Herbert. Apoi am dat peste "Lumea Inelară" a lui Larry Niven, "Roata Timpului" a lui Robert Jordan, Ghemotronu' lui George R.R.R.R.R. Martin, seria "Assassin's Creed", saga "Witcher", cărţile din ciclul "Star Wars"... iar enumerarea poate continua până la infinit şi dincolo de el. 

Am divagat. Să revin:  în timpul acelei discuţii, nesimţind nevoia de a mă justifica în faţa nimănui şi totuşi, fiind pus în situaţia de a vorbi despre motivul pentru care nu m-am apropiat, de exemplu, de clasicii ruşi, am dat-o pe glume şi am zis,  la plezneală, o tâmpenie cât mine de mare: "Nu am citi nimic scris de un autor rus pentru că nu mă atrage cultura rusă. Nu-mi place limba rusă, istoria Rusiei şi, în principiu, nimic din ce are legătură cu această parte de lume". Ceea ce e o prostie, desigur; nu mă dau în vânt nici după Danemarca, însă Sven Hassel rulles! A scris cele mai oribil de amuzante descrieri ale războiului pe care le-am citit vreodată! Tot aşa, nu mă atrage cu nimic Polonia, dar "Quo Vadis" mi s-a lipit de suflet. Iar Germania mă lasă rece, deşi "Povestea fără sfârşit" am savurat-o din scoarţă în scoarţă. 

Revenind la timpul prezent al galaxiei în care ne aflăm: îmi cer scuze, scurt şi cuprinzător! La cât mă duce capul, puteam şi eu să fac o glumă care să fie amuzantă şi pentru alţii, nu numai pentru mine.

Între timp, menţionez că am reevaluat şi Rusia, pe de-a întregul ei. Încă nu m-au înnebunit adoraţia şi făneala rusofilă, deşi trebuie să recunosc, uneori m-ar încerca nişte sughiţuri de plăcere. Mai ales după o talpă de tărie. Sau...cum îi zice acum? Stai, că am băut la o nuntă recentă... imediat îmi amintesc. E ceva cu împuşcături... SHOT, măi!! V-am zis că ştiu? :D

În plus, citesc primul autor rus din viaţa mea: Dmitri Gluhovski, cu a sa trilogie " Metro 2033", "Metro 2034" şi "Metro 2035" - o serie de romane postapocalitice despre umanitate, filosofie, obsesiile trecutului, legea evoluţiei, religie, politică şi probabila lipsă a oricărui viitor palpabil. Sau, o poveste despre naşterea morlocilor lui H.G. Wells, din "Maşina timpului". Mai ştii cum vor involua lucrurile?

Momentan, sunt pe la jumătatea primului volum; dar îmi place foarte mult şi recomand cartea asta oricui! Mai ales că este şi actuală, pe undeva - ţinând cont că se tot vorbeşte despre un război nuclear, care poate fi şi ultimul, până la urmă. Cu puţin noroc, distrugem planeta asta de tot - şi apoi 'om vedea pe unde mai scoatem cămaşa! Ne refugiem şi noi în tunelul metroului moscovit? Nu prea am încredere în metroul din Bucureşti... şi în plus, cel rusesc cică e cel mai mare adăpost antiatomic din lume, deci ar fi o idee; mai ales că, datorită cărţii, deja încep să învăţ planul staţiilor. :))

Şi parcă mi-a trezit curiozitatea de a vizita niţel şi meleagurile descrise de acest roman, cât or mai fi disponibile. C-apoi m-am abonat pe Instagram la nişte pagini cu peisaje din Moscova şi sunt o sumedenie de locuri frumoase pe acolo. Dacă nu ar fi mizeria asta de situaţie politică şi dacă Rusia ar fi şi ea situată mai pe la Ecuator, şi mâine mi-ar plăcea să fac nişte drumeţii prin zonă. Ar fi interesante nişte selfiuri pe la Kremlin, Dealurile Vrabiei, Catedrala Sfântul Vasile sau Piaţa Roşie - pe care am tot văzut-o prin filme, ce-i drept; dar, mă întreb: ar strica, oare, să o văd şi în realitate? Nu cred... 

Aşa că haideţi să ne unim la o băută, în cinstea iubitorilor de călătorii. Că dacă aş zice că bem în cinstea Rusiei, mi-am dat foc la valiză! Aşadar, nu zic. Iar dacă tot apar discuţii după acest disclaimer (adică "declinare a răspunderii", pe româneşte; dar cine mai foloseşte limba română în ziua de azi?), răspund simplu: "Ce-am zis eu, c-ai zis tu, c-a zis ăla către ăla? Nici n-am zis şi-ai zis c-am zis. Dac-aş zice, ce-ai mai zice? Şi-o să zic, 'vedem ce zici! Na"!

Deocamdată, să bem! PENTRU CĂLĂTORII ŞI PLIMBĂŢURI ÎN TOATE COLŢURILE DE LUME! Şi pentru orice altceva care implică distracţia şi voia bună :)

Alina, pune tu un tril de sezon, ca să meargă cu vodk.....aaaaaa...adică whisky-ul din pahar! Că de! Iubim America şi oricum, tocmai s-a interzis comercializarea bunurilor ruseşti, sub pedeapsa unor amenzi care pot ajunge până la 30.000 de lei. O lege care mă face să mă simt infractor, fiind posesorul unui aparat foto rusesc şi a unor maşinuţe de război, care pot fi socotite marfă de contrabandă...

În fine! Să vină melodia înălţătoare, că nu se mai poate cu atâta luptă împotriva sufletelor magice care suntem cu toţii... fără deosebire de neam, ţară, culoare a pielii, specie şi orice altceva ne-ar putea diferenţia. 

[Alina Gingertail - Soviet March, Red Alert 3]

Noul cod al bunelor maniere

 Ui' mă, că a trecut şi luna lu' prier! Au înflorit toţi pomişorii, soarele a prins a scânteia mai cu putere şi nu prea, eu iar nu mai pricep mai nimic din ceea ce se întâmplă în jur...aşa că am luat o pauză, să-mi reîncarc bateriile! 

...şi m-am dedicat studiului, că fără meditaţii, nu se mai poate! Trece viaţa pe lângă mine şi mă uit la ea ca la picturile cu pete ale testului Rorschach - care, în funcţie de ceea ce mi-am imaginat eu că ar trebui să văd, m-a diagnosticat după un singur click: cică sufăr de TIG. Adică Tulburare de Identitate de Gen! 

Vaaaaiiii...când am citit rezultat psihanalizei de la domnu' doctor Internet, era să cad de pe scaun! Aşa ce m-am enervat...noroc că Internetu' ăsta nu e o persoană reală; că de era, îl băteam cu poşetuţa de-l căpiam!! Auzi, auzi! Să-mi zică el mie că mă tulbur şi nu ştiu dacă genul mi-i masculin, feminin sau neutru! Ha!

Apropo de asta! Mă iertaţi că am pronunţat cuvintele "masculin" şi "feminin". Blasfemie, ştiu... o să mă autoflagelez când 'oi fi în cămăruţa mea. Chiar nu se mai poate şi nu-mi mai place de mine, mai ales că m-am hotărât să fiu şi eu modern în gândire; iar ultima fiţă în domeniu, conform unei asociaţii care luptă împotriva homofobiei, este înlocuirea dizgraţiosului şi injuriosului cuvânt "femeie" cu o nouă formulare, mai elegantă şi mai plăcută urechii: 

Minunat, ce să zic?

Abia acum îmi dau seama cât de vizionari erau golanii de pe vremea copilăriei mele, care vorbeau foarte urât (după umila mea părere de atunci, când era strigător la cer să reduci complexitatea unui om la ce are între picioare): "Bă p.lă! Ia uite la p..da aia, ce bună e"! Şi, când colo... văd că ăsta e viitorul normelor de conduită! C-apoi, de! Nu toţi vom cunoaşte denumirea medicală a părţilor noastre componente şi vom aborda calea aia dreaptă şi neaoşă! Şi de acum înainte, o să tot vorbim cu multă "pu-" şi "pi-" şi "cu-" şi "fu-"...că aia cu "mu-" a fost legiferată de mult!

Deci...ce să zic? "Bucură-te corpule...dă-le jos, jos, jos, arde-le, hainele, corpule, ţoalele" - cum cântau nişte "ei" vara trecută, într-un concert din deschiderea unui vernisaj al Muzeului Naţional de Artă Contemporană. 

Nu-i aşa că se întrevăd frumuseţi fără frontiere la orizont? De-ar fi ştiut jmecheraşii mei că acum două decenii puneau piatra de temelie a noilor maniere...ehe! Aceştia merită statui prin parcuri şi ode de slavă, nu toţi neaveniţii de rasişti şi stăpâni de sclavi, precum Shakespeare şi George Washington, care trebuie înlăturaţi complet din memoria noastră colectivă!

Serios...după atâta carcalac inteligent şi pandemie, aţi auzit ceva mai frumos de atât? Superb! De ce să ne mai discriminăm unii pe alţii, (auto)denumindu-ne "domni" şi "doamne", când ne putem identifica mai rapid, conform nouvorbei moderne - simple şi rafinate? 

Totuşi, adevărata întrebare care se impune este alta: când s-or găsi mai multe p... mai mulţi cocoşei la un loc şi vrei să-l strigi pe unu' singur - dar nu ştii cum îl cheamă...ce faci? Io zic să trecem la nivelul următor şi să mai băgăm un termen descriptiv... un fel de nume şi prenume. Adică: "Cocoşelul cu nas mare"; sau "Cocoşelul cu neg în frunte"; sau "Cocoşelul bărbos"; "Cocoşelul cu ochi blegi"? "Cocoşelul NEGRU"...nu! Orice referire la culoare este interzisă cu desăvârşire, deoarece încalcă cele mai fundamentale drepturi şi libertăţi ale omului. Care sunt sfinte - SE ŞTIE!! Până şi la Premiile Oscar 2021, duduia care a câştigat Oscarul pentru cel mai bun regizor a fost prezentată ca fiind "a doua femeie din istorie care câştigă acest premiu şi prima femeie care nu e albă". De fapt, este chinezoaică, adică face parte din rasa galbenă. Iar galbenul nu e alb...corect!

Şi mai am o întrebare: cum se mai numesc feministele în ziua de azi? Că mi-e şi rusine să avansez o idee.

Aşa că zic să trecem la alt subiect, mai puţin delicat. Uite, de exemplu, tocmai am găsit un articol din acela profund şi sensibil, care te învaţă, dacă eşti femeie, cum să îţi dai seama că un bărbat este îndrăgostit de tine. Dar în lumina noilor reglementări sociale, mi-e ruşine să-l mai abordez momentan...cine ştie ce mai zic, ce mai scriu, ce demnităţi mai atac şi rezultă că-s vreun pui de homofob? Orice e posibil; dacă se tot propune ca Eminescu să fie scos din programele şcolare pentru că a fost rasist şi xenofob...ce să mai zic? Bine că nu s-a născut în prezent, că mai scria el "Luceafărul" la Paştele Cailor! Când îi zicea lu' fata de împărat de sub streaşina palatului că-i o "preafrumoasă fată", ieşea poporul în stradă să-i dea cu "HUUUOO" şi "LA PUŞCĂRIE", că încalcă drepturile omului.

Prin urmare, încheiem apoteotic... cu un cântec de inimă albastră; şi revin cu semnele îndrăgostirii data viitoare. Bine?

[Pirates of the Caribbean - Up is Down - Gingertail & Sofia Taro cover]

Al doisprezecelea an

 ...pentru că, DA!! De când am început proiectul Moonlight, Pământul a dat doisprezece ture în jurul Soarelui! La mai mare...ce să zic? La mulţi ani mie! :)) :)) :)) :)) (Nu aşa se spune când serbezi ceva ce are un impact minim spre nesemnificativ, dar vrei să atragi atenţia asupra acestui eveniment şi să te simţi important? :)) :)) ) 

Doisprezece ani, frăţică! Practic, e cea mai lungă relaţie pe care am avut-o în viaţa mea! Îmi vine să mă pup singur, că am rezistat atât de mult pe metereze...

Gata, se pune că am marcat momentul? Foarte bine...pentru că trebuie să trecem la lucruri serioase! Nu de alta, dar astăzi chiar este sărbătoare: s-a inventat Dragobetele şi iubim româneşte - ca în fiecare zi de 24 februarie.

Şi asta nu e tot! Tocmai s-a descoperit că şi covidul nostru cel de toate zilele s-a mutat pe stil românesc - motiv pentru care putem vorbi de o tulpină cu specific mioritic: N493K. 

Mda...avem şi noi un virus numai al nostru, iar oamenii de ştiinţă îi pun un nume de navă spaţială! Normal! Zbârca la final...nu trebuie să ne înecăm ca ţiganul la mal? 

Dar am o întrebare: "Corona Mio" (corona, varianta mioritică - pentru neavizaţi) e vreun copil de-al lui Elon Musk, de l-au botezat ca pe extratereştri? NU! Păi şi atunci... nu puteau să-i zică Gheorghe? Sau Vasile? Mergea chiar şi Ion... numai să fie de-al nostru! Ori suntem patrioţi, ori nu mai suntem?!

...şi-acum, parcă văd că o să-mi sară în cap niscavai progreşişti, că discriminez femeile şi nu  propun ca titulatură de virus numele de duduie. Bine...hai că mă simt mărinimos astăzi! Vom denumi virusul nostru...Ţaţa Floarea! E bine?

Îmi şi imaginez discuţiile filosofice din poiana lui Iocan, la o duşcă de tărie:

- "Ai făcut, mă, pă Ţaţa Floarea?

- Am făcut-o, mânca-o-ar scârciovelniţa! O săptămână nu m-am ridicat din pat... Dar trebuia să vină şi pe la noi. E de-a noastră, o iubim! Ce era să fac? S-o ţin la poartă, în frig?

- Ai dreptate...bate şi ţi se va deschide! Scrie asta şi la Carte"!

Dar dacă acest Corona Mio îşi păstrează numele original... mi-e că nu ne vom mai înţelege om cu persoană! Riscăm să spunem cu toţii acelaşi lucru şi să nu ne pricepem... pentru că din grabă sau din neatenţie, am sărit o cifră, sau am greşit o literă. Se-ntâmplă! La un pahar de vorbă, câte prostii nu ne ies pe gură? Şi nu neapărat că le-am gândi...ci tocmai! Băutura dezleagă limba de creier şi o leagă direct de gât! E ca centrala fără termostat: are combustibil? Merge, taică, înainte...

Deci, de ce să ne complicăm viaţa, cu prea multe litere şi cifre? Nu e ea destul de confuză?

[Horaţiu Mălăele - Guriţă Damatale]

Hotărât lucru, covidul nostru trebuie să poarte nume de român! Pentru binele poporului, desigur! Până la urmă, unde-i baiul? Dacă tot ne-am apucat să iubim româneşte, de ce să nu ne şi îmbolnăvim româneşte? 

Superbă idee, aşa-i?

De-a dreptul minunată, chiar! Dar nu la fel de minunată ca o imagine pe care am descoperit-o pe holul unui spital, când m-am dus şi eu să mă analizez pe ici, pe colo...ca omu' care-a ajuns la senectute. Şi cum şedeam eu la uşa doctorului, liniştit ca o plantă-n ghiveci, simt cum mă păleşte o  plictiseală soră cu moartea. "Ce mă fac"? - îmi zic; în mod normal, luam camera la pas, dintr-un colţ până-n celălalt - ca un leu în cuşcă, să mai consum din energia  potenţială. Dar acum, în vreme de pandemie, unde te-ai aşezat, acolo înţepeneşti...nu-i bine deloc să te mai fluturi de colo-colo, că faci curenţi de aer şi vine carcalacul pe aripile vântului. Aşa că...na! Ce să fac, n-am ce să fac! Prin urmare, încep să-mi arunc ochii pe câte-un perete, citind tot ce-mi cădea în mână...şi deodată, încep să râd:

Ce să fac, măi? Cum să păstrez 1,5 m distanţă între picioare? :)))) Cine credeţi că sunt? Van Damme, să mă apuc să merg în şpagat? Şi dacă e vreunu' mai înalt, ce face? Merge ca Spider-Man, pe pereţi - că holul acela nu avea mai mult de 1,5 m lăţime...

(Iar imaginea cu şiruri de oameni care înaintau încet, mergând crăcămaţi pentru a păstra 1,5 m între picioare,  mai tare îmi dădea apă la moară şi râdeam mai abitir). 

Uite ce face plictiseala din om!

Totuşi, când mi-a trecut criza de hăhăială, am mai remarcat ceva: scrisul de sub imagine!

PERSOANELE SĂNĂTOASE TREBUIE SĂ POARTE MASCĂ NUMAI DACĂ ÎNGRIJESC UN PACIENT SUSPECT DE COVID 19.

Nu, nu se poate aşa ceva! Cred că îndemnul acesta este o relicvă a timpurilor în care eram mai prostuţi oleacă...pentru că acum, masca este obligatorie peste tot! Conform OMS, chiar şi la masă se recomandă să purtăm mască; o ridicăm pe nas doar când introducem lingura în gură şi ne rugăm la Dumnezeu să nu fie covidul pe fază, să facă ţuşti în lingură şi să ne băgăm virusul criminal în corp.

Apoi, a venit lovitura de graţie: MĂŞTILE SUNT EFICIENTE NUMAI CÂND SUNT FOLOSITE ÎN COMBINAŢIE CU O IGIENIZARE CORECTĂ A MÂINILOR...

Gata, s-a terminat şmecheria! Mă simt complet înşelat...Eu tocmai mă pregăteam să-mi pun viaţa în băierile măştii şi să-i fac nişte mătănii  - ca să mă protejeze şi de meteoriţi, dacă e nevoie, iar ăştia îmi zic că masca nu-i eficientă decât în combinaţie cu spălatul pe mâini! Nu se poate aşa ceva...lumea mea e zdruncinată din temelii! 

...ceea ce nu-i o tragedie, că nu e prima dată. Însă, dacă nici în mască nu mai pot încrede...  E clar! S-a întors lumea cu susul în jos!

Mai bine să bem! Fac eu cinste, că-s sărbătorit....deci: să fie party...şi iubiţi-vă-ţi mult şi des, că nu strică!! 

Apoi, vă arăt cum cântă fata asta la gurdy şi încă o duzină de alte instrumente:

[World of Tanks - Studzianki - Gingertail Cover]