Ziua de azi, la mulţi ani!
Hai că iară bem, pentru că azi e Ziua Drapelului Naţional şi e zi de mare sărbătoare! Nu ştiu, exact, cum vom petrece, dar presupun că va fi ceva cu patriotism şi exprimarea iubirii de neam. Măcar azi...c-apoi de mâine îl ascultăm pe Tudor Chirilă şi fugim cu toţii din ţara cu un "prim-ministru care a dat bac-ul după treizeci de ani".
Însă azi, iubim şi lăudăm acea ţară. Poate ne îmbrăcăm şi în drapel - pe model Maia Morgenstern şi Inna, ca să vadă lumea cât de patrioţi suntem? Hmmmm...tentant!
C-apoi, dacă nu vede lumea ce şi cât iubim, ce rost mai are dragostea? E ca la cererile în căsătorie: dacă nu ceri mâna iubitei în faţa a câteva mii de spectatori care să te aplaude, degeaba te-ai mai apucat!
Aşa a făcut, de exemplu, luptătorul de MMA Lukas Bukovaz - care avea planul perfect: "Îl snopesc din bătaie p-ăla de am meci cu el, apoi îmi cer iubita în căsătorie, pac-pac... dublă fericire maximă! Eu sunt stăpânul, eu sunt jupânul"!
Doar că socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg, iar la meci "au dat şi ei, am luat şi noi, i-am bătut de ne-au mers fulgii". Da' omu' a perseverat: şi-a furat-o de la adversar, ghinion. Măcar se alege cu premiul de consolare - şi plin de glod şi suferinţi, lansează întrebarea de o mie de puncte. Iar domniţa îşi pune mâna la ochi, se crispează, se uită aşa cu silă la iubit şi glăsuieşte: "Având în vedere ce s-a întâmplat, nu cred".
WOOOOOOOO!!!!! K.O TOTAL, ce să mai zici?
Acuma, no! Fie vorba între noi, mi-e milă de bietul om! Este extrem de dureros să-ţi pui inima pe tavă şi să ţi-o calce una-n picioare, iar când mai ai şi spectatori la faza asta, e de-a dreptul tragic.
Dar şi el şi-a căutat-o. E clar că fantasma iubirii a trăit-o doar în capul lui şi când i-a trântit dudui-n faţă toată nebunia, aia ce să mai zică? Laie sau bălaie şi fi ce-o fi, că tre' să iei taurul de coarne! Nu mai merge cu zăhărelul...
De altfel, e netul plin de cereri în căsătorie refuzate şi mereu mă întreb ce-o fi în capul unor asemenea bărbaţi. Nu văd, nu simt că nu e reciprocitate? Oricât de orbit de dragoste ai fi, tot simţi că ceva e câş...şi nu ai cum să îţi bazezi întreg viitorul pe o fundaţie slabă.
Adică nu ştiu alţii cum sunt, însă eu nu consider căsătoria ca pe un capriciu cu termen de expirare. Bine, nici n-am fost pus în vreo situaţie căsnicioasă, ca să spun că vorbesc din experienţă...însă cred că iubirea funcţionează pe două valenţe: veşnicie şi intimitate.
De fapt, cu cât iubirea este mai privată, cu atât este mai însemnată - pentru că dacă traspui în cuvinte indescriptibilul, îl reduci la descriptibil şi monden. Şi-apoi, unde mai este farmecul? Până la urmă, nu spectatorii îţi dau valoare propriilor sentimente, ci iubita - care-ţi luminează casa, sufletul şi viaţa.
D-aia şi poezia spune "Haide, iubito, să ne facem casă! Să căutăm un spaţiu pentru noi"... pentru că este nevoie de retragere, de profunzimea intimităţii, de linişte. Nu de martori, aplauze şi urale - că iubirea nu-i concurs de popularitate.
Pfffff....fraţilor, e greu tare cu dragostea asta - mai ales când se naşte din iluzii neîmpărtăşite. Noroc că s-au inventat sărbătorile, ca să mai avem şi noi motive de bairam şi câte o pauză de hidratare.
Apropo de asta: luni, de exemplu, a fost o zi de triplă sărbătoare şi a trebuit să beau de trei ori mai mult, ca să nu fiu acuzat de vreo discriminare!
Stai...cum adică "ce a fost luni"? Hmmmm....
Pentru început, a fost Ziua Iei şi toată ziua m-am dat de ceasul morţii, ca să aflu cine este aceasta "ia". Voiam să-i zic şi eu acolo, un "la mulţi ani" mic; poate mă pupa...no, cum se face în astfel de ocazii!
Şi abia pe seară mi-a spus un prieten: "Băi, căpcăunule, nu e ziua ei, e ziua iei - cămaşa aia brodată, care se poartă cu blugi şi pantofi cu toc sau bocanci, conform tradiţiei strămoşeşti!".
No, în fine! Fie ce-o fi, hai de-om bea în cinstea ei!
Apoi, a mai fost şi Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul. Sau Drăgaica. Sau Sânzienele.
Apropo: v-aţi pus busuioc sub pernă, ca să mă visaţi? Bun... atunci daţi-mi şi mie un bip, să ştiu ce am de făcut.
Eu am avut programare la un consult de rutină efectuat de nepoţelele mele, viitoare doctoriţe peste vreo două decenii. Şi am aflat că am inima crăpată şi plină de patogeni. M-au peticit cum au ştiut şi ele mai bine; mi-au făcut chiar şi un "transplant inimos" cu inimoacă mai mare cât o zi de post şi plină de fluturi roz... dar nu ştiu ce au rezolvat. Cert este că, în noaptea Sânzienelor, în loc de ursită, eu am visat că mi s-au furat cizmele de prinţ fermecat - pe care trebuia să le port la spectacolul de a doua zi. Ceea ce era foarte grav, pentru că fără cizme, nu-s prinţ. Şi fără prinţ, prinţesa pupă broscoiul şi cu broscoiul rămâne!
Noroc că nu a fost cazul. Să bem şi pentru asta!!!
Dar, cel mai important, luni a fost sărbătoarea Sfintei Treimi. Practic, l-am serbat pe Dumnezeu....şi m-am bucurat mult, pentru că Dumnezeu era dator de cinste. Iar noi eram datori de-un cadou.
Chiar, ia uite că mi-a ieşit păsărica: ce cadou îi putem face noi lui Dumnezeu? Cum îl cinstim?
Sau să reformulez: ce ar putea dori Dumnezeu de la noi?
Nu ştiu, dar am început să caut şi am plecat urechea la oamenii consideraţi a fi mai înţelepţi, deoarece învaţă poporul de mântuială, evoluţie spirituală şi-o viaţă în acord cu Universul.
Dar tot nu m-am lămurit, mai ales că se vorbeşte foarte mult despre eforturi egoiste: eu să fiu, eu să fac, eu să ştiu, eu să văd... pentru că voi câştiga super-puteri şi voi face minuni la fiecare pocnit de degete. Dar mă întreb: dacă Dumnezeu este iubire... unde este iubirea, atunci când toată atenţia este îndreptată asupra propriei persoane?
Să-mi trag pălmi, asta este exact ca dragostea trăită doar în propriul cap, care te împinge să ceri în căsătorie iubita care te consideră un simplu amic. Şi nu se termină bine...
Deci, revin la întrebarea iniţială: ce îşi doreşte Dumnezeu de la noi? Ce îi dăm cadou?
Probabil ceva care ne va înălţa sufletul spre o stare de bine. Ceva care să nu ne folosească nouă, ci altora. Ce anume? Nu ştiu...fiecare după puteri, coane Fănică!
Să bem pentru asta! Şi să mai ciocnit încă o dată şi în cinstea familiei, care, pe undeva, este o prefigurare a Sfintei Treimi: mama, tata şi copii. Celula de bază a societăţii, leagănul vieţii şi, până la urmă, punctul de origine al viitorului.
La mulţi ani! Să trăim, să fim şi să devenim ceea ce am fost meniţi încă de la început: izvoare de bucurie pentru tot ce ne înconjoară!
Să bem pentru asta... şi-apoi, un cântec vesel să cântăm:
[Zdob si Zdub x Irina Rimes - Sânziene]