Ştiu că nu mă prea pliez pe foamea de senzaţional a timpurilor noastre şi că - de obicei - nu prea sunt în rândul lumii, dar...sincer, I DON’T GIVE A FUCK.
Sărind peste suprasaturaţia îngreţoşată resimţită în momentele respective, acesta este un alt motiv pentru care m-am gândit mult timp dacă se merită să îmi bag şi eu deştu-n cur şi să scriu - cu deontologeală maximă şi afectare vecină cu leşinul - despre subiectul care a rupt gura târgului, pe la începutul lunii: viaţa şi moartea celui ce a fost Adrian Păunescu. Atâta doar că eu mă voi concentra puţin pe decor (se poate spune că am schimbat - puţin - organul penetrator?).
Deşi sunt obişnuit cu mediocrităţile acestui neam tembel, ele nu încetează să mă uimească, în fiecare zi, în fiecare clipă pe care o vieţuiesc pe aicişa, pe la coclaul naţional. Ultima ocazie a datului în petec? Desigur, slujba de îngropăciune a Marelui (şi la propriu şi la figurat) Dispărut, resuscitat şi readus pe sticlă post-mortem. Deci, dacă aş avea ocazia să îmi mai aerisc creierii şi pe alte tărâmuri, iar aici să vin numai în vacanţe (cât mai scurte, de preferat), naţia asta mi-ar produce numai icnete de plăcere şi crize de râs isteric. Pe cuvânt de onoare.
Pregătisem o întreagă pledoarie în sprijinul punctului meu de vedere, dar nu îşi au rostul atâtea vorbea fără sens. Scurt şi la obiect, măi tăticule, că doar de la “simplu” (spre “complex”) am pornit cu toţii - vorba unui alt răposat din trecutul glorios al planetei.
Domnul Dan Berindei, academician doctor în istorie şi filosof de renume naţional, urcă solemn pe scenă, spre a elogia viaţa şi activitatea celui trecut în nefiinţă. “Onorată familie, întristată adunare…” şi imediat, întristata adunătură izbucneşte în aplauze şi urale.
SUPERB! BRAVO! De 3 ORI, BRAVO!!!
Sărind peste suprasaturaţia îngreţoşată resimţită în momentele respective, acesta este un alt motiv pentru care m-am gândit mult timp dacă se merită să îmi bag şi eu deştu-n cur şi să scriu - cu deontologeală maximă şi afectare vecină cu leşinul - despre subiectul care a rupt gura târgului, pe la începutul lunii: viaţa şi moartea celui ce a fost Adrian Păunescu. Atâta doar că eu mă voi concentra puţin pe decor (se poate spune că am schimbat - puţin - organul penetrator?).
Deşi sunt obişnuit cu mediocrităţile acestui neam tembel, ele nu încetează să mă uimească, în fiecare zi, în fiecare clipă pe care o vieţuiesc pe aicişa, pe la coclaul naţional. Ultima ocazie a datului în petec? Desigur, slujba de îngropăciune a Marelui (şi la propriu şi la figurat) Dispărut, resuscitat şi readus pe sticlă post-mortem. Deci, dacă aş avea ocazia să îmi mai aerisc creierii şi pe alte tărâmuri, iar aici să vin numai în vacanţe (cât mai scurte, de preferat), naţia asta mi-ar produce numai icnete de plăcere şi crize de râs isteric. Pe cuvânt de onoare.
Pregătisem o întreagă pledoarie în sprijinul punctului meu de vedere, dar nu îşi au rostul atâtea vorbea fără sens. Scurt şi la obiect, măi tăticule, că doar de la “simplu” (spre “complex”) am pornit cu toţii - vorba unui alt răposat din trecutul glorios al planetei.
Domnul Dan Berindei, academician doctor în istorie şi filosof de renume naţional, urcă solemn pe scenă, spre a elogia viaţa şi activitatea celui trecut în nefiinţă. “Onorată familie, întristată adunare…” şi imediat, întristata adunătură izbucneşte în aplauze şi urale.
SUPERB! BRAVO! De 3 ORI, BRAVO!!!
Zici "români" şi tragi apa. Caşti gura şi rămâi cu ea aşa, îngheţat într-o uimire perpetuă. “Of, viaţa mea” mai lipsea de pe fundal şi groteasca manelărie era mai mult ca perfectă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu