Distracţie naţională

Astăzi sărbătorim 166 de ani de la înfăptuirea Micii Uniri. 

O ştiţi, aşa-i? Cea de la 1859, când Alexandru Ioan Cuza a fost ales domnitor al Moldovei, apoi, peste aproape trei săptămâni, acelaşi Alexandru Ioan Cuza a fost ales domnitor şi în Ţara Românească.

Aşadar...ce pot să mai zic? La mulţi anişori, Românicuţa! Să creşti mare şi voioasă, frumoasă şi devreme acasă! 

De urat, aş mai ura - că nu mă doare gura. Mai ales că este o zi de patriotism fierbinte, când toţi trebuie să ne dăm în stambă cu laude care mai de care mai poetice. Şi să iubim România cât mai în văzul lumii...că dacă eşti patriot doar la tine-n intimitate, degeaba mai eşti! 

Ca orice lucru contemporan, dacă nu-l faci cu martori şi nu te dai peste cap să ai audienţă mondială şi chiar universală, nu există. 

De exemplu, cu ocazia zile de azi, mănânci un mic - c-apoi ce poţi mânca de Unirea MICă, când însuşi numele te direcţionează către ce trebuie să alegi? 

Deci mănânci micul, îl savurezi... dar dacă nu te vede nimeni şi nu-ţi faci un selfie, o filmare în loc de poză, o postare mică, un tiktok, un insta-story, un reel, un ceva - apăi e clar: nu mănânci! Ţii dietă! De fapt, poţi spune că eşti în greva foamei de câţiva ani sau dacă o arzi pe spiritual, te lauzi că te hrăneşti cu lumină.

Ca-n bancul cu Bulă la tribunal...îl ştiţi? Tot vocifera ei şi deranja Curtea, iar judecătorul bătea cu ciocănelul, cerând linişte. La care Bulă: "Tu ce tot mai vrei, mă? Ia să mă pupi în fund"! "AFARĂĂĂĂ"!!!!! - strigă judecătorul. Iar Bulă: "Nu, nu, nu.... AICI, SĂ VADĂ TOATĂ LUMEA"!

No, asta-i lumea de azi, aşa este viaţa şi aşa e patriotismul: "Aici, să vadă toată lumea"! 

Apropo: ce mai înseamnă patriotismul? Pe lângă tot felul de cuvinte meşteşugite, dănsuleţe, fănfărele şi hăinuţe, cum ne mai punem în practică iubirea de ţară? Cum mai suntem patrioţi, suverani şi întorşi către tradiţii, mai ales în contextul globalizării şi al aderării la fel de fel de uniuni?

Au! Mă scuzaţi...cred că am zis o prostie. De când cu porcăreala de la alegeri, e o ticăloşie să vrei suveranitate, că imediat eşti scuipat, blamat şi insultat/etichetat cu termenul de "suveranist" - care e un fel de sinonim pentru "idiot"? Cam aşa se înţelege din realitatea mondenă, deşi nu pricep motivul. Ultima dată când am mai citit şi eu ceva, primul articol din Constituţie spunea că România este "stat naţional, suveran şi independent, naţional şi indivizibil". Deci, dacă eşti suveranist, eşti constituţional şi patriot? Mă rog...nu mai despic firul în patru, că poate s-o fi schimbat ceva şi trăiesc din amintiri! 

Oricum, azi e pe patriotism, deci e voie orice ar putea sugera iubire de ţară. De aceea, revin şi întreb: cum ne mai iubim ţara, în ziua de azi?

Şi nu-i vorbă, că din gură o iubim. Însă... cum o mai dovedim?

Mai de dimineaţă, am fost cu nişte sticle la reciclat. De obicei este aglomeraţie, dar fiind şi sărbătoare, m-am gândit că nu se scoală omu' la 9, cu noaptea-n cap, ca să stea, proţăpit, lângă gaura de reciclare a tehnologiei moderne. Şi am avut dreptate: când am ajuns, aveam în faţă doar două persoane. Prima mai avea juma de sac şi termina, cea din faţa mea avea un sac, apoi eram eu, cu o plăsucă de sticle, doze de suc şi alte licori nesănătoase pentru ficat.  

Acuma...na! Aş fi putut să cer voie şi să mă bag în faţă, dar din respect pentru domnu' cu sacul, îmi aştept rândul - că doar nu se mută nimic, nicăieri, cu cinci minute în sus şi-n jos! Şi nici nu mă grăbeam, că nu aveam motiv. Totuşi, îmi frecam mâinile-n gând: "Termin re-pe-deeeee...ce bine"! Şi nu-mi sfârşesc bine ideea, că se porneşte ditamai alarma: BIIIPPPP-BIPPPPP-BIIIIPPPP-BIIIIIPPPP! 

Na-ţi-o frântă, că ţi-am dres-o! S-a blocat tehnologia minune. 

Aşa că, ce să facem? Oftăm în cor şi începem să zgâim toţi ochii pe pereţi, până se remediază problema.  După câteva minute de bipăială, vine tehnicianul; meştereşte ceva pe la şmecherează şi reporneşte maşinăria. Bagă nenea cu juma de sac o sticlă şi...se-nroşeşte ecranul, maşinăria prinde a vibra şi iar porneşte alarma:  BIIIPPPP-BIPPPPP-BIIIIPPPP-BIIIIIPPPP! 

Iar ne zgâim ochii pe pereţi, pân' se deblochează reciclarea... ceea ce s-a şi întâmplat, după alte cinci minute.

Nenea cu juma' de sac iar introduce o sticlă. Şi... BIIIPPPP-BIPPPPP-BIIIIPPPP-BIIIIIPPPP! "Ptiu, panaramă care eşti! Ce-ai măi, 'tu-ţi cântaru' tău, că nu ţi-am făcut nimic"?! - exclamă omu' cu obidă.. dar nu avem ce face. Ne uităm unii la alţii ca proştii şi începem să ne zgâim iar pe pereţi!  

După o vreme, vine tehnicianul, meştereşte, porneşte aparatul. Mai introduce nenea o sticlă, iar se blochează totul. Bipăială, aşteptare, meştereală, porneală. Încă o sticlă, iar blocare. Iar bipăială, iar aşteptare, iar meştereală, iar porneală. Încă o sticlă...iar blocare! 

Iar nenea clatină din cap şi zice: "Stau de o oră aici şi tot aşa face. Nu mai pot". Şi a plecat cu jumătate de sac încă plin. 

Între timp, soseşte un camion mai mic. Un camionel, aşa...şi din remorcă, doi vljgani încep a descărca nişte urieşenii de saci, plini cu PET-uri. Cred că erau vreo şase?

 

Cel din faţa mea, deja bătea din picioare! Când a repornit maşinăria, a introdus şi el o sticlă...şi iar s-a blocat! "Ptiu, arătare" - îmi zic eu, în gând! Tot nu mă grăbeam, dar nici să pierd vremea aiurea nu îmi place. Stăteam, deja, de o jumătate de oră, din care 27 de minute erau de bipăială. Culmea e că începuse să îmi placă fundalul sonor şi deja compuneam versuri care să meargă pe această mirifică melodie. Hhmmmm... Oare ce spune asta despre creierii mei?

În fine, trecem peste!

Nenea cu sacul înjură şi îşi caută de vorbă cu băiatul de la pază - ca să mă exprim elegant. Pentru că tuna şi fulgera la adresa oricui îi venea în minte. 

Noroc că după zece minute, a sosit tehnicianul. Meştereşte şi iar porneşte tehnologia modernă. Ăsta cu sacul bagă o sticlă şi.... BIIIPPPP-BIPPPPP-BIIIIPPPP-BIIIIIPPPP! - moment în care omu' trage o înjurătură de sfinţi, trimite toţi politicienii în puşcărie, mama lor şi pe oriunde mai apucă, face stânga-mprejur şi pleacă, plin de spume la gură.

Vlăjganu' cu cei şase saci frumoşi începuse şi el să fiarbă! "Pfuuai de mine...stau aici până la 4"!

Se făcuse o oră şi jumătatede când frecam şi eu menta pe acolo. Dar sosise şi rândul meu, într-o bipăială continuă de aplauze. Până a venit tehnicianul să oprească balamucul, o mamaie cu câteva PET-uri în şacoşă mă roagă să o las în faţă, ceea ce şi fac. Cu cinci minute în sus şi-n jos, tot aşa mă cheamă. Mai ales că n-au fost cinci minute, ci câteva zeci de sucunde. Pare că Dumnezeu se mai uită şi la faţa omului, că la mamaie, aparatul  nu a dat erori. Minunat, ce să zic?

...mai ales că a venit şi rândul meu. Tacticos, pun prima sticlă pe banda transportoare şi BIIIPPPP-BIPPPPP-BIIIIPPPP-BIIIIIPPPP! 

Îmi venea să mă dezbrac şi să-mi trag palme cu mâneca de la ie - că mă gătisem de parcă ziceai că plec la-nsurătoare, nu la gunoi, practic, ca să arunc nişte plastice! Şi nu râdeţi, că-i zi de sărbătoare şi tre' să-mi arăt dragostea de neam! Da?

Cât a bipăit nemernicul de aparat, am citit tot ce era nou pe Facebook şi pe Instagram, am dat o fugă pe Youtube, apoi am discutat prosteli şi cu câţiva oameni. Băiatul de la pază mă informează că "tehnicianul" e un simplu manipulant de marfă, care vine şi el când poate - că are şi alte treburi. Nu există personal special angajat pentru a avea grijă de porcăria aia de maşinărie... aşa că face şi el ce poate. Şi-a putut, după vreun sfert de oră. Sau mai puţin? Habar nu am, că timpul este relativ, oricum! 

Noroc că s-a rezolvat. Şi după ce mi-am băgat şi eu ce aveam de băgat în aparat, am plecat, victorios, spre casă. Mai era niţel şi se făceau două ore de când trebuie să  "termin re-pe-deeeee".

 

Pe drum, am început să mă gândesc: e bătaie de joc. E frustrant. E enervant. E o mizerie... e distracţie, ce mişto!

De ce s-a introdus legea asta care ne obligă să plătim într-o secundă bani pentru garanţia unor ambalaje pe care, pentru a le returna şi a ne recupera banii, trebuie să ne pierdem ore întregi din viaţă? 

Eu înţeleg că suntem disperaţi de protecţia mediului şi am pune pampers şi sub coada vacii, ca nu cumva să se băligheze necontrolat şi să polueze ambientul. Înţeleg că trebuie să mâncăm ceafă de greier şi copan de vierme, ca nu cumva să dispară stratul de ozon şi să murim ca proştii. Strecurăm ţânţarul şi înghiţim cămila, c-apoi sursele majore de poluare îşi văd foarte bine de treaba lor, că aşa se produc banii. Dar...totuşi!

Chiar nimănui nu-i este milă şi de viaţa noastră? 

Răspuns: NU! 

Dar cu cine să te cerţi? Cu băiatul de la pază? Cred că are creierul pe bigudiuri de la atâtea ore de bipăială. Cu doamna de dă cu mopul prin magazin? Ce vină are ea? 

De fapt...cine, ce vină are?

Cineva din conducere, presupun. 

Cei care au dat legea şi nu s-au gândit cum să o pună în practică, probabil. Că dacă de mâine e lege să nu ne mai deplasăm decât în zbor, înfundăm toţi puşcăriile... fiindcă nu are cine să o respecte! E imposibil să facem asta, fără o infrastructură care să permită respectarea acelei legi.

Poate o fi de vină patronul magazinului, care nu a cumpărat/închiriat un aparat de reciclare mai puţin hârb? Sau ceva bazat pe o altă tehnologie, care să permită numărarea obiectelor din sac şi restituirea banilor în câteva minute? Aşa ceva există prin alte ţări de vreun deceniu. La noi de ce nu se poate?

Sau...poate de vină or fi părinţii care nu ştiu să îşi educe copiii să aşeze gunoiul pe căprării şi singura soluţie pentru a mima protecţia planetei a fost motivarea prin constrângere financiară?

Nu ştiu ce să zic. 

Dar... până să fim noi Jeimşi Bonzi şi Remboi care pun pieptul la hotare şi ne apără de diverse agenturi străine, nu ar fi o dovadă de patriotism să ne pese de bunul mers al lucrurilor, oricât de minore ar fi? Sau să ne facem treaba, cât de bine putem. Dai cu mătura? Păi mătură, nu gâdila podele! Cânţi? Păi cântă, nu lălăi! Cum zicea Creangă? Dacă-i popă, să citească! Dacă-i fotbalist, să joace!  

Şi nu e o dovadă de omenie să ne pese de timpul celor de lângă noi, atunci când avem puterea să facem o schimbare? 

Altfel... La mulţi ani, România! 

Şi la mulţi ani, nouă! Ani mai buni, mai liniştiţi şi cu ceva sănătate mai multă, ca să ne putem bucura unii alături de ceilalţi. 

Sau...măcar ani cu răbdare şi putere, că viitorul nu mai sună orange.  

Să bem pentru asta şi-un cântec vesel să cântăm. Sau mai multe...că nu strică!

[Andreea Haisan - Astăzi joc şi mă petrec/ colaj 2024]

Tradiţii şi gânduri pentru noul an

Na, că a venit şi finalul acestui an!

Mâine, deja, e altă zi...alt an, altă mâncare de peşte. Sau...aceeaşi? Habar nu am, vom vedea.

Deocamdată, zilele acestea m-am tot gândit la versurile dintr-un colind: "Dacă-n fiecare zi, Crăciunul ar veni, ce bucurie ar fi"! Bun...ar fi, nu-i vorbă. Că m-am uitat şi eu în jur, m-am uitat şi pe geam...şi am văzut că toată lumea a fost bucuroasă de Crăciun. Dar...de ce?

Nu vorbesc de aspectul spiritual, cu Iisus care aduce bucurie în lume şi şansa de mântuire, pentru că nu ştiu pe câtă lume interesează chestii din astea. Dar atunci ce ne mai rămâne? Presupun că spectul comercial al sărbătorii...adică beculeţe, brazi împodobiţi, cadouri, mâncare, băutură şi femei, pentru toţi băieţii mei. Şi bairamul aferent.

Bun. Doar că astea le avem în fiecare zi. Sau la orice zi de weekend. Deci, de ce mai este Crăciunul special? 

Şi mai ales, care mai este diferenţa între Crăciun şi Revelion, să zicem - când e cam la fel: cadouri de an nou, mâncare, băutură şi femei, pentru toţi băieţii mei. Şi bairamul aferent.

Care mai e diferenţa dintre Crăciun, Revelion şi Paşte? Nu-s aceleaşi obiceiuri? Cadouri de iepuraş, mâncare, băutură şi femei, pentru toţi băieţii mei. Şi bairamul aferent. 

Mă rog... la Crăciun se mănâncă tobă, lebăr, caltaboşi, cârnaţi şi alte preparate pe bază de porc...iar la Paşte, cârnaţi de miel, tobă de miel, ficaţi de miel, drob de miel şi alte preparate pe bază de miel. No, irelevant.

Revenind: de ce e Crăciunul special?

Conform umilului meu cap, cred că am găsit răspunsul: tradiţia împletită cu mimetismul social.

Adică, "aşa se face". Ştim că trebuie să fim veseli şi suntem. Ştim că trebuie să ne minunăm de beculeţe, că totul trebuie să fie ca un decor de poveste şi trebuie să fim permanent în extaz, deci aşa suntem. Ştim că trebuie să dăruim şi dăruim, apoi suntem împliniţi, pentru că am făcut ce trebuia. Adică, e o listă pe care trebuie să o bifăm - şi cu cât bifăm mai mult, cu atât suntem mai împăcaţi că am intrat în "rândul lumii".

Mă uitam "pe o reţea de socializare" :)) şi geme internetul de poze cu duduiţe care-şi trăiesc fantezia de zâne lângă brad. Sau de crăiese ale zăpezii. Sau de spiriduşi sexy...sau, mă rog! Fiecare ce poveste are în cap. Par fericite - dar nu ştiu dacă sunt cu adevărat, că mă încurcă machiajul. De fapt, nici nu cred că e importantă fericeala asta, atâta timp  cât s-a bifat că au făcut ce trebuie. Şi au primit like-urile aferente.

De fapt, asta mă dezamăgeşte: goana după aprecierea lumii. Goana după orice, de fapt: după cadouri, după decoruri, după mese cu cele cuvenite, după haine sclipicioase şi orice alte nimicuri care ar trebui să creeze tabloul perfect pentru instantaneele atent aranjate, ce vor fi urcate pe internet - pentru a fi lăudate şi comentate. 

Apoi vine revelionul şi o luăm de la capăt, apoi Sfântul Ion şi o luăm de la capăt...apoi suntem deprimaţi, că începem munca. Rupem porţile sălilor de fitness, că ne-am îngrăşat... ne plângem de bani, pentru că ianuarie e cea mai depresivă lună din an...adică na, conform traţiei post-sărbători!

Apoi vin Zilele Iubirii, când trebuie să iubim. Apoi Luna Femeii, când trebuie să ne apreciem femeile de lângă noi. De 1 mai trebuie să fim vamaioţi tineri doritori de distracţii...şi trebuie să ne mai bucurăm abia la Paşte, când vom fi toţi nişte iepuraşi şi iepuriţe. Neapărat sexy, că altfel... degeaba ne-am mai apucat! 

Hai că-i bine! 

Mai pe la prânz m-am gândit să mai dau o fugă pe la cumpărături. În principiu, nu aveam nevoie de nimic... dar eram curios să văd ce nu găsesc. Şi nu am fost dezamăgit: rafturile cu prăjituri, torturi, peşte şi struguri erau goale puşcă! De ce? Simplu: de revelion se mănâncă peşte şi struguri. N-am înţeles de ce trebuie să mănânc struguri în noaptea asta, neapărat. Mâine mi se pun de-a curmezişul?

Ete na! Ia că mi s-a învârtoşat rebelul interior şi numai aşa, de rău ce sunt, mâine mănânc peşte! Şi de struguri nu mă ating până pe 3 ianuarie! Ia să vedem ce iese! Muahahahaha!!!!

O altă tradiţie de sezon este bilanţul anual şi planul meu pentru la anul. Adică...ce om să fii, să nu îţi faci un plan pentru la anul? O listă cu dorinţe, nişte idealuri... că aşa se face!

No, iaca aci: bilanţul meu arată bine. Arată bine cu degetul, nu glumesc!

Nici nu mai ştiu ce mi-am dorit în 2023 pentru anul 2024, de fapt. Dar ştiu că am făcut ce s-a putut şi ce am putut, de fiecare dată. 

Mai acum vreo săptămână, am văzut pe la o emisiune cum o lăuda pe o româncă de succes, care făcea afaceri de succes şi se scălda tot într-un succes. Totul a pornit când domniţa a decis să facă liceul prin Austria... şi-apoi a ales să se şcolească şi prin State, apoi a venit în România şi a decis să îţi deschidă o afacere de succes, la care munceşte cu spor şi determinare şi are succes. Desigur. 

No, bravo ei.

Eu nu am decis să îmi fac liceul în altă ţară. De fapt, nu am ales să fac liceul nici măcar în alt oraş, că na...nu m-a dus capul la aşa ceva şi de unde nu e, nici Dumnezeu nu cere. Bine, între noi fie vorba, cu neuronul funcţional pe care îl mai am, mi-am dat seama că viaţa nu depinde de ceea ce decizi tu, ce alegi tu şi ce vrei tu. Şi nici măcar de cât munceşti.. Dar na...nu ne mai uităm la toate detaliile, că stricăm aparenţele!.

Şi de aceea, nici pentru 2025 nu mi-am pus în gând să am vreun plan, că nu îmi place să fac planul ca ţiganul . Aşa că merg pe şipcă, cum am făcut până acum: fac tot ce pot, când pot, unde pot - şi le trag după.

Ca să fiu sincer, din 2024 am învăţat un singur lucru: toate trec şi nu merită să mă agăţ de nimic. Oamenii se schimbă, opiniile se schimbă, contextele se schimbă... şi să rămâi încremenit într-un proiect este ca şi cum ai pune polobocul pe mare, ca să vezi care val e drept.

Aşa că nu merită să fac planuri. Tot ce vreau să fac, fac şi gata. Nu trebuie să amân...pentru că nu e vreun moment mai bun decât prezentul. Iar dacă e ceva ce nu fac... înseamnă că nu sunt pregătit.

De exemplu, mă bate gândul să mă înscriu la un curs de japoneză. Şi nu ştiu dacă merită... pentru că nu ştiu la ce mă va ajuta. Desigur că japoneza mi-a plăcut de când eram în scutece...dar dacă n-am ajuns până acolo, iar barza m-a scăpat din cioc pe plaiurile noastre, eu ce să fac acum?

O idee ar fi să mă mut pe picioarele de plai nipone. Undeva mai la sud, să nu cumva să mai văd zăpadă şi frig în viaţa asta. De fapt, vizitatul Japoniei cred că e principalul obiectiv al acestui curs de care vă zic. Dar dacă eu nu decid să plec turist pe acolo, căs prea ocupat... cu ce mă aleg? "Ce nu foloseşti, se usucă şi pică". Aşa e şi cu limbile străine...nu le foloseşti, le uiţi! Şi nu e ca şi cum m-ar asalta japonezii să discute cu mine, iar eu vorbesc cu ei de mă dor toate mâinile şi ca să evit asta, mă străduiesc să le învăţ graiul. 

Deci... merită să fac o asemenea investiţie de timp şi de bani?

N-aş preaş crede! 

Dar aia e. "Vine anul nou, nou, nou, nou, nou...ne-aduce un cadou, dou-dou-dou-dou"... vorba cântecului!

Hai, la mulţi ani! Să fie veselie, atmosferă şi ce-o veni, să putem duce! Tare ca piatra, iute ca săgeata! Tare ca fierul, iute ca oţelul - la anul şi la mulţi ani!

Iar apoi, să bem! Şi să mâncăm o ciocolată. Cum era cântecul ăla? "Ţine, Doamne, vinu-n prun şi mândruţa potecuţa"! Nu, nu...stai, că am zis ceva greşit! "Coace, Doamne, prunele, să umplem cazanele"! Aşa era....

Na, eu nu beau tărie. E normal să nu mai ştiu versurile cântecelor cu rachiu.

La mulţi ani, sănătate, să fie cu de toate şi cu un pahar să ne ciocnim! Ce va bea fiecare, după gusturile fiecăruia. Eu am Sheridan's....că simt nevoia să mă îndulcesc şi m-am decis pe o duşcă de lichior.  

Hai, spor! Petrecere frumoasă şi masă copioasă! 

Şi-o ascultăm pe Alinuţa... Alina Gingertail, desigur -  că a scos melodie nouă şi te îmbie la pregătire pentru luptă. Hu-ha! Şpagat pe două trenuri, ca Van Damme în anii de glorie! 

Hai, să vină şi anul 2025!! De fapt, poa' să vină cine-o vrea să vină...  ne descurcăm. 

[Alina Gingertail - Silver for Monsters / Witcher 3]

Crăciun de poveste

Bine ne-am regăsit!

Iată că iar se face luna de când nu am mai trecut pe aici. Nu-i vorbă, că am avut subiecte destule pentru scris...doar că nu am avut timp. Şi acum...iată că a venit Crăciunul...cu colinde tradiţionale, urături tradiţionale şi răceala tradiţională - care, normal că m-a doborât la pat, c-apoi om sunt şi eu. Iar Forţa este tare slăbită zilele astea...ce să mai zic?

Însă sunt atât de obişnuit cu boleşniţele de sărbători încât, dacă în vreun an nu zac la pat măcar o zi, înveşmântat cu şapte pături şi scârciovit de frig sub ele, parcă nu-s io!

Apropo: Doamne, ce-mi lipseşte o vacanţă în Thailanda! Sau Madagascar sau Republica Dominicană, că poate dau mâna cu Domnu' Dan, într-o pauză de filmări la "Survivor"! 

No, p-acolo să mă duc şi eu! La mare, la soare...sau măcar pe un vârf de dună de nisip. Important e să fie soare şi cald, că nu mai pot cu frigul şi pe cuvânt de nu mă fac baterie solară în viaţa viitoare!

No...dar una peste alta, sunt pe metereze.   

Şi în tot acest timp, când a fost vremea lor, am vrut să vorbim despre mizeria de la alegeri şi mai ales despre avântul războinic al unora care erau să stare să facă moarte de om, pentru a-şi impune părerile de libertatea neîngrădită pe care o susţineau. Poate...chiar şi despre zbuciumul celor care deveniseră inamici ai poporului, în funcţie de opţiunea liberă şi neîmngrădită de vot pe care o aveau?

După umila mea părere, erau nişte lucruri foarte grave, care sub masca libertăţii, demonstrau exact cea mai pură tiranie de care este în stare omul, în toată măreţia sa. 

Da' apoi m-am gândit: la ce să mă mai complic? Dacă unu' vrea să-şi excomunice familia care nu-i împărtăşeşte opţiunea de vot, cine sunt eu să îi comentez dreptul acesta? Desigur că mi se pare ceva de o idioţenie strigătoare la cer...dar e dreptul lui să fie idiot. Vorba aia: "Vă amintiţi că, înainte de inventarea internetului, se considera că prostia este cauzată de lipsa de informaţie? E bine, n-a fost asta"...

Mda... dar taman când ne ascuţeam mai abitir furcile şi topoarele, ca să putem lupta pentru iubire şi progres civilizator mai ceva decât eroii de poveste, PAC! ZDRAG! PLEOSC!! Lovitură de teatru: totul s-a şters totul cu buretele şi se reia jocul de la început, ca şi cum nimic nu s-a întâmplat - ceea ce este normal: nu îţi reastartezi pc-ul când dă erori şi Windows-ul nu se încarcă cum trebuie? Fix aşa şi la alegeri: nu iese ce trebuie? Nu-i nimic...ştergem şi o luăm de la capăt!

C-apoi, ştiţi cum se spune: dacă alegerile ar schimba ceva, ar fi interzise. Norocul nostru că nu sunt şi putem să ne exercităm voinţa. :))

Da... mă rog! Nu stau să mai discut tâmpenii din astea, că nu-s de nasul nostru şi oricum nu e bine să faci contra vântului, că te uzi!

Aşa că haideţi să revenim la pătrăţica noastră şi să ne vedem de viaţa noastră cea de toate zilele, că-i mai bine. Nu-i aşa?

Uite, de exemplu: a venit Crăciunul! HO-HO-HO!!!!! 

Este vremea iertării şi a faptelor bune, al timpului petrecut cu familia, al liniştirii interioare şi al bucuriei - că până la urmă, mă întreb şi eu, ca prostul: de ce ne pierdem energia şi viaţa cu unii care nu numai că nu dau doi bani pe noi, ci nici măcar nu au idee că existăm - când am putea să ne dedicam timpul celor pe care îi cunoaştem şi fac parte din vieţile noastre, într-un fel sau altul. 

Aşa că... hai să fim oleacă mai buni, mai înţelegători şi mai calmi! Măcar acum!  Dă-o-ncolo de politică! Putem trăi şi fără ea...mai ales că orice ar fi, orice ar veni, viaţa nu ni se va schimba în bine.

Deci să revenim la lucruri frumoase: cum v-aţi petrecut prima zi de Crăciun? Şi ce v-a adus Moşul? Cum vă trăiţi Crăciunul de poveste? 

Hai, măi, că-i frumos... adică mie îmi plac poveştile. Şi nu cred, în ruptul capului, că ele sunt destinate doar copiilor. De aceea nici nu stau să le analizez sau să le caut explicaţii logice. Poate aşa o fi: magia nu există. Dar dacă eu vreau să existe, atunci aşa este. Şi da, există şi Moş Crăciun! Este personificarea bucuriei de a dărui, de a te bucura şi de a spera că putem fi mai buni. 

Şi sunt genul de om care îşi face bradul, îşi pune ceva sub el, neapărat în noaptea de 24 spre 25 decembrie şi-n dimineaţa de Crăciun dă fuga la brad, să vadă ce a primit! Şi mai sunt şi uimit, mai ales că darurile sporesc!

Într-atât de mult iubesc poveştile!

Cineva îmi povestea că are o tradiţie de iarnă: în această perioadă citeşte "Crăiasa Zăpezii", alături de copii. Foarte frumos şi cred că acest moment încapsulează, aproape perfect, bucuria acestor sărbători: tihna familiei.

Totuşi, eu nu am o poveste specială pentru Crăciun...deşi, de vreo câţiva ani, am observat că  prin decembrie, de obicei,  joc "The Elder Scrolls: Skyrim". Este un joc de aventuri care se petrece pe un tărâm mitic, populat cu fel de fel de creaturi, împăraţi  şi dragoni. Iar personajul principal este un neica nimeni  care descoperă că este, de fapt, un luptător de legendă, ce poate ucide dragonii şi le poate lua puterile.

[Epic Dovahkiin theme]

Cred că joc "Skyrim" a şasea...a şaptea oară? Ceva aşa...şi deşi pare cam mult, cunosc  persoane care l-au jucat de câte zeci sau sute de ori.

Desigur, jocul îmi oferă posibilitatea de a fi orice rasă, a avea orice putere şi de a face cam orice.. pot şi hoţ, cavaler, vrăjitor, imperialist, asasin, vampir sau vârlocac...însă aleg mereu să fiu luptător nordic şi rebel - pentru că nu mă pot împăca, niciodată, cu interzicerile impuse de Imperiu. Mai pe scurt, nici măcar ca avatar într-o realitate virtuală, nu îmi place să fiu obligat să fac ceva, pe motiv că "aşa vrea cineva". No, şi-atunci... Trăiască rebeliunea! 

Iar ori de câte ori dau peste imperiali care mai arestează câte un om  ce se face vinovat de crime împotriva imperiului, căşun pe ei cu toate armele şi mi ţi-i  încing, de le plângi de milă!

Şi cu acest gând scurt, mă retrag...ca să nu vă răpesc din timp prea mult. Plus că...am de salvat câteva familii atacate de dragoni! Şi mă aşteaptă şi familia acasă - pentri că oricât de luptător şmecher aş fi, tot în familist convins rămân, orice viaţă aş duce. Şi aleg aceeaşi fată ca de fiecare dată: o tânără negustoreasă blândă, care visează să devină hangiţă.

Dar gata... Am vrut, doar, să vă salut şi să vă urez linişte,bucurie şi sănătate, cu ocazia sărbătorii pe care tocmai o traversăm. Restul...'om mai vedea ce va mai veni. 

Să bem pentru asta!

Şi un colindel să ascultăm: cel mai frumos colind pe care l-am auzit în ultimii ani şi pe care vi-l ofer cu drag:

[Elena & Grigore Gherman - Îngerii colindă]

... iar pentru că am tras mâţa de coadă în ultima vreme şi aş mai avea câte ceva de spus dar încă am o stare nasoală, care mă împiedică să mă exprim în cuvinte inteligibile, vă las să mai ascultaţi ceva frumos: 

  

[Preotul Liviu Cernei şi Iuliana Iscra - Vino, Iisuse în inima mea]

Să fie sărbători cu bine şi sfârşit de an aşa cum vă doriţi!