Susţin!

Astăzi nu am chef de glume. Nici nu se cade aşa ceva, pentru că vreau să scriu despre lucruri serioase, care nu au treabă cu hlizeala şi trivialităţile. Deci, azi...nu!

Astăzi este despre război. Războiul din Ucraina, că pe cel contra carcalacului l-am rezolvat!

Nu voiam să mă bag în acest subiect; nu prea ştiu eu, exact, care e situaţia de la faţa locului şi nu simt nevoia să fiu vârf la vreo grămadă. Însă empatizez cu suferinţa. Şi vreau să îmi arăt sprijinul pentru poporul ucrainean; dar cum? În general, pe termen lung, nu prea contează multe lucruri în viaţă....iar eu vreau să conteze; vreau să construiesc ceva durabil şi de esenţă, nu un castel de cărţi pe nisipuri mişcătoare. 

Aşadar, am abordat problema inginereşte şi am făcut primul pas: stabilirea problemei. Vreau şi eu să sprijin, să susţin, dar nu ştiu cum. PERFECT!!! Mă deschid către lume şi învăţ... apoi intru într-o semi-depresie mică, pentru că nu am numărul de telefon al preşedintelui Zelenski. Că de-l aveam...imediat îl sunam. să-l asigur de toată susţinerea mea! Primarul sectorului 1 al Bucureştiul aşa a făcut. Avantaj ea, c-aşa-i în tenis! 

Dar bunele-mi intenţii nu mi-au dispărut şi am continuat să continui în continuare cu cercetările. Vorba 'ceea: "n-am telefon...dar iubirea de aproape e un zid! Care nu se înspăimântează". 

No, hai cu studiul! Şi-am observat că unii au organizat concerte. Bravo lor...nici posibilitatea aceasta nu o am. Alţii, în semn de solidaritate, au iluminat diverse clădiri emblematice, în culorile drapelului ucrainean. Empire State Buiding, Turnul Eiffel, Poarta Branderburg, Palatul Cotroceni... Superb, n-am ce zice! 

O feerie de culori care cred că i-a ajutat maxim pe ucraineni! Ce om să fii să nu te bucuri când, deşi plouă cu bombe în jurul tău, zâmbeşti şi aplauzi - pentru că la mii de kilometri, o anume clădire afişează culorile drapelului pe care îl porţi în suflet? Ce suflet hain să ai, ca să nu te bucuri când mergi printre morţi şi ruine, ştiind că peste mări şi ţări, unii dansează în piaţă, ca să îţi dea curaj?

Nu ştiu...însă eu, clar, duc lipsă de clădiri emblematice. Ghinion, ce să zic? Dacă nu am fost în stare să-mi achiziţionez nici un monument mai de Doamne ajută... Da' ce zic  aici? Nu am în posesie nici măcar o viluţă! Şi cine-i de vină pentru asta? Eu, că nu am gândit pozitiv, deci nu a ştiut Universul ce să-mi ofere pe tavă! Şi nici nu am citit "7 trepte către succes" sau "Secretele unui oligarh în serie"... 

Auziţi? Nu s-a inventat şi un mod de afişare a  solidarităţii şi pentru ăia mai ne-rechini imobiliari? Adică, nu ştiu...dacă îmi desenez curcubeul pe geam şi scriu lângă el că totul va fi bine - se pune că sunt om bun? C-apoi...flori albastre şi galbene pe care să le împart la oameni pe stradă, nu am. Nici d-alea nu am! Şi mă doare sufletul că nu-mi pot arăta susţinerea, defel! Sunt în agonie, pe cuvânt! Mi se zvârcoleşte spiritul înăuntrul trupului, de atâta neputinţă!

Aaaaa...staţi aşa, că am o idee: eu însumi sunt un monument! Un coteţ mai de la ţară, nu vă gândiţi chiar la sediul Comisiei Europene  sau cine ştie ce castel... dar na! Lucrez cu ce am la îndemână! 

Aşa că... SUSŢIN!!! (cu ditamai emojiul zâmbăreţ pe chip, pentru că zâmbetul pe care îl am din născare nu poate reflecta toată fericirea care mă încearcă în acest moment sublim).

Aşadar, declar tare, sus şi răspicat: 

- Sprijin şi susţin Patria Mamă Ucraina şi pe poporul ucrainean

- Sprijin şi susţin Patria Mamă România şi pe poporul român. Noi suntem români, noi suntem români, noi suntem aici, pe veci, stăpâni!

- Sprijin şi susţin... ăăăă... ce trebuie să mai susţin? Am pantaloni negri, galbeni, verzi, albaştri şi bej...cred; dacă-mi mai sunt buni. Iar tricouri am, practic, în toate culorile importante, plus alb şi negru. Deci nu-i problemă: solidarizez cu oricine, oricând, în limita posibilităţilor! 

Deocamdată, am zis să susţin şi ruşii (a se citi rusoaicele), că pe ei nu-i sprijină nimeni. Oamenii ăştia n-au nici o vină că guvernul ţării în care vieţuiesc a declarat război altei naţii. Ce, eu dacă aş fi negru, aş fi de vină că Will Smith l-a pălmuit pe unu' care a râs de nevastă-sa? NU!

Aşadar...SOLIDARIZEZ! SUSTIN! ŞI SPRIJIN! 

[Naruto - Sadness and Sorrow - Gingertail cover]   

 P.S.: Închei cu un cântec care îndeamnă la ridicarea la arme a poporului, pentru apărarea Patriei Mamă Ucraina. APROB! SUSŢIN! SPRIJIN! SOLIDARIZEZ! SHARE, LIKE, COMMENT, SUSCRIBE! 

 

[Daniela Ustinova - Russian Woman] 

Solidaritate totală

Marţi seară a avut loc un atentat terorist la Strasbourg, soldat cu 3 morţi şi 13 răniţi.

Miercuri dimineaţă, Crin Antonescu (fost preşedinte PNL) comentează subiectul: Bla...bla...bla..."deja aceste atentate devin obişnuite"...bla...bla. Scuze, dar nu mă interesa ce spunea -  televizorul mergea în fundal pe ştiri, iar eu îmi vedeam de treaba mea; şi cu toate aceste, mi-a sărit în urechi preaminunata bucăţică de discurs...

...care, la început, mi s-a părut ciudată. Dar...Hei! Omul are dreptate! Deşi aceste acte de nebunie sunt tragice, devin atât de dese încât, în curând, vor intra într-o altă normalitate şi nu ne vom mai întreba "Tu ce faci de Crăciunul acesta"? ci "Tu ce faci de atentatul acesta"? Va fi ca porcu', e adevărat...dar trebuie să ne adaptăm vremurilor în care trăim.

Aşa că stau şi mă întreb: pe când apare rama foto by Facebook, care să ne arate solidaritatea pentru Strasbourg? Păi de ce să fim cu toţi, doar Charlie? Ţineţi minte ce s-a întâmplat atunci: una, două, era un must să spui "Je suis Charlie". Mâncai sau nu, umblai rupt în fund sau cu cele mai scumpe blănuri pe tine - nu avea importanţă, dacă erai Charlie. Şi totuşi, ce au făcut ei de meritau atâta mărire?

Dacă tot vrem să fim noi ăia sensibilii, păi atunci...hai să fim pentru toată lumea, fără discriminare! Nu pentru unii mumă şi pentru alţii ciumă! Aşa mi s-ar părea frumos şi corect!

Eu, spre exemplu abia aştept să-mi arăt susţinerea pentru victimele atentatului de marţi, printr-un mesaj simplu, dar profund: ""JE SUIS STRASBOURG"! Serios, chiar mi se rupe inima de grija lor! Azi-noapte abia am dormit, frământându-mă cum să le arăt bieţilor oameni că îmi pasă de ei... Pentru că rama foto de profil se tot lasă aşteptată!

Aşa că m-am decis, după câteva ore de chin spiritual şi zbatere emoţională, să iau problema în propriile mâini şi să o rezolv....Aşa că, sunt mândru să strig în faţa lumii: "JE SUIS STRASBOURG!!!!"

Şi...cum am o inimă mare, plină de iubire nedăruită, mai fac un pas înainte! Păi de ce să se aleagă praful de ea? Ia să fiu eu tatăl şi mamăl alinătorilor de necazuri, Marian Terezu' al suferinţelor omeneşti! Nu de alta, dar...ştie cineva câţi oameni nevinovaţi au murit de-a lungul istoriei şi nu şi-i aminteşte nimeni? Nu i-a sprijinit nimeni? Bieţii de ei...iar mi se rupe sufletul! Cum s-or fi descurcat printre atâtea amărăciuni neostoite??

De ce doar generaţia actuală este susţinută şi plânsă de milă? Doar pentru că acum avem internet? Nu, nu, nu...nu se poate aşa ceva! În spiritul celor mai pure idealuri comunitare, trebuie să subliniez că vii sau răposaţi, cu toţii suntem egali şi avem aceleaşi drepturi! Cu toţii suntem de-o mamă, de-o făptură şi de-o seamă! Aşa mi se pare etic...

Prin urmare, mi-am propus să fiu alături de toate victimele diverselor dezastre din istorie, prin intermediul unor rame foto "made by me" - pentru că am înţeles că aceasta este dovada supremă de empatie şi pentru că trebuie să luăm atitudine în faţa atâtor nedreptăţi! Uniţi, schimbăm - chiar dacă, momentan, m-am unit doar eu cu mine!

Da. Aşa este.

Fără alte comentarii, să lăsăm fotografiile să vorbească în locul meu şi să ascultăm strigătul unui suflet către univers:

- "Eu sunt Berlin" - pentru că deşi atentatul de anul trecut, de la Berlin, a avut loc în era modernă, nimănui nu i-a trecut prin cap să îi dedice o ramă specială, care să denote coeziunea mondială în faţa terorii teroriştilor terorizatori.

- "Eu sunt World Trade Center" - în memoria atentatului din 9 septembrie 2001, de la World Trade Center.

- "Eu sunt Hiroshima" - pentru că nimeni nu i-a făcut un live pe Facebook exploziei atomice de la Hiroshima, din 6 august 1945. Aşadar, nu am avut ocazia să vărsăm lacrimi în direct, pentru cei dispăruţi. Trist, foarte trist.

- "Eu sunt Titanic" - pentru că toţi am umezit mii de şerveţele când Leo Di Caprio se sacrifica pentru a-şi salva preaiubita Rose, dar nimeni nu a împărţit buchete virtuale de flori pentru cele 1514 persoane care au murit de-adevăratelea în cumplitul naufragiu.

- "Eu sunt Pompeii" - pentru că erupţia Vezuviului din anul 79, care a distrus complet oraşul Pompeii, a fost surprinsă în zeci de filme de Oscar, dar oamenii de atunci nu au putut lăsa mesaje de adio pe mobil, pentru familie şi prieteni.

Dacă nu i-a dus capul să-şi inventeze (mobil, nu familii sau mesaje)...ghinion! Aţi văzut în familia Flintstone: oamenii s-au adaptat şi şi-au confecţionat maşină de scris dintr-un pterodactil dresat!

Totuşi, revenind: moartea este moarte...deci: R.I.P., R.I.P., R.I.P. Pompeii.

- Şi, desigur,  "Eu sunt întreaga planetă" - pentru că nu pot să trec cu vederea cea mai mare catastrofă a umanităţii, potopul lui Noe...care s-a soldat cu dispariţia aproape în totalitate a întregii omeniri. Ce de selfiuri şi-ar fi făcut ăia de atunci, dacă era deştepţi o secundă şi inventau smartfonu'?! Aveau ocazia să trăiască în eternitate, nu să moară ca proştii, neştiuţi de nimeni! Întocmai ca iarba câmpului: azi o vezi şi mâine dispare ca şi cum n-ar fi existat!

Uite, tocmai de aceea îi susţin! R.I.P. din nou! Up! (nu ştiu ce mai înseamnă şi "Up", sau care-i rostul lui, dar am văzut eu, cu ochii mei, că aşa se spune/scrie)

...şi pe lângă asta, dacă îmi permiteţi încă o confidenţă: aş vrea să fiu DJ de muzică religioasă. Am auzit că se câştigă bine şi nu pot să mint: mi-ar fi de ajutor nişte căruţe de bani, mai ales că suntem în prag de sărbători.

Ce-i drept, nu am experienţă în DJ-ială din asta...dar cât de greu poate fi? Uite...practică! Pun un colind, că tot e de sezon! Se pune?

[Potirul - Legănelul lui Iisus]