Zilele trecute am avut o revelaţie: activitatea care mă defineşte cel mai bine este aceea de doritor. Cât e ziua de lungă, din zori şi până-n seară, eu nu fac altceva decât să îmi doresc ba una, ba alta, ba mai multe pe rând, sau chiar toate în acelaşi timp.
Nu ştiu cât e de bine asta... dar măcar nu-s singur şi vrând, nevrând, mă înscriu în trendul dezvoltării personale. Nu se spune că primul pas spre evoluţie este să vrei asta? No, eu vreau!
Până la urmă, nu suntem făcuţi să tindem spre mai bine? Să ne părăsim zona de confort şi să ne băgăm cu mâna la crăpătura uşii, ca să creştem şi să ne dezvoltăm? De câte ori nu riscăm toată bucuria prezentă, alergând după o bucurie mai mare, dar viitoare şi probabilă?
Unii vor case şi mută munţii să-şi ia case fără număr. Unii vor maşini de lux şi se spetesc pentru stive de bolizi. Unii vor yacht-uri, alţii vor să stea bombele sexy pe ei, ca fânul pe căpiţă. Fiecare cu păsărica lui...fiecare după puteri, coane Fănică!
Eu, toată viaţa, am vrut să fiu o secundă mai deştept...şi nu pentru a ucide cu mintea tainele ce le-ntâlnesc în calea mea, ci pentru că omul îşi doreste ce nu are - că dacă are, nu mai are de ce să îşi dorească. Logic.
No...şi tot căutând clasici în viaţă de la care să absorb lumina înţelepciunii (căci clasicii morţi sunt, în principiu, perimaţi şi nu mai au valoare în lumea modernă), m-a pălit mintea românului cea de pe urmă şi am conceput planul perfect pentru deşteptare: mă uit în jur şi caut oamenii de la care pot învăţa ceva.
- Întrebare: Cine e cel mai de frunte reprezentant al poporului, crème de la crème, spuma spumei şi farul călăuzitor al neamului?
- Deducţie: Desigur, preşedintele statului, pentru că poartă pe umeri încrederea a milioane de oameni care l-au desemnat să îi reprezinte.
- Deducţie concluzivă: voi fi atent la preşedinte şi voi încerca să-l imit - pe sistem "Ce face omul, face şi maimuţa".
Zis şi făcut! Bucuros nevoie mare şi împăcat cu mine însumi, mi-am făcut o listă cu toţi preşedinţii patriei mele dragi, cercetând mai apoi, cu luare aminte, fiecare sclipire pe care au lăsat-o în istorie. Şi vă mărturisesc că nu am regretat:
1. De la Nicolae Ceauşescu am învăţat să mă adresez oamenilor cu formula introductivă "Dragi tovarăşi şi pre'tini" şi cum să-i stăpânesc atunci când sar calul: "Alo! Treceţi la locur'li voastre"!
2. Ion Iliescu m-a introdus printre "meandrele concretului" şi mi-a răspuns la una dintre cele mai fundamentale întrebări ale umanităţii: "De unde venim"? Iar răspunsul este la mintea cocoşului: suntem urmaşii dacilor, iar "ză dacs cheim from ză tracs". Mai pe româneşte..."raţele vin din caminoane". Uluitor, nu-i aşa? Cine se aştepta la asta?
Tot acest dom' preşedinte mi-a arătat cum să-mi exprim sfânta indignare: "Măi animalule"!...ceea ce m-a ajutat să urc încă o treaptă pe scara inteligenţei emoţionale. Acum sunt pe prima treaptă. Uraaaaaa....
3. De la Emil Constantinescu nu îmi mai aduc aminte prea multe... e foarte posibil ca în acei ani să o fi ţinut-o din beţie în beţie şi mi s-a cam şters memoria. Totuşi, printre aburii de alcool, îmi amintesc clar ca lumina zilei, de cei zece mii de specialişti care urmau să vină şi să pună ţara pe roate. Încă n-au sosit...vor fi rămas blocaţi prin cine ştie ce haltă. Ceea ce nici nu mă miră, dacă mă gândesc la punctualitatea trenurilor de pe la noi.
Cu toate astea, am băgat la cap că trebuie să port cu mine în permanenţă o batistă curată. Nu de alta, dar nu se ştie când îmi aruncă cineva cu cerneală-n ochi...şi trebuie să am cu ce să mă şterg! Doar nu 'oi sta aşa, să mă fac de râs în societate! Bartai băiatul şi spoit pe faţă ca un gâgă! Nu, nu se poate aşa ceva!
4. A urmat Traian Băsescu...omul care m-a ajutat să devin bărbat în adevăratul sens al cuvântului.
Toată stima şi respectul pentru acest om...acest catamaran urieşesc ce a călăuzit România spre lumină. L-am votat cu toată inima şi nu am regretat nici un milimetru - cel puţin în prima lună. Neimportant... pentru că de la el am învăţat geografie, când ne-a vorbit despre "Sulaina Cenăl". Am învăţat cele mai de gaşcă măguliri, precum "găozar" sau eterna "ţigancă împuţită". Am învăţat cum să agăţ gagici: "urcă-te pe masă, să-ţi arăt cum se face"; cum arată mentalitatea de învingător: "M*e, ţi-am spus! I-am ciuruit"!...şi mai ales, am învăţat să beau. Pentru că, nu-i aşa, whiskey-ul se pune în pahar până plutesc cuburile de gheaţă pe dânsul - nu cum făceam eu înainte, de-mi umpleam halba până-n vârf şi gheaţa o mâncam cu linguriţa, direct din frigider.
Hai măi, nu râdeţi...că eram şi eu mic şi prost. Acum nu mai sunt mic, că am crescut.
5. Apoi a venit Mircea Geoană...care, deşi a stat în fruntea ţării numai o noapte, mi-a predat inestimabila lecţie a iubirii, cu ţopăiala de rigoare: "Mihaela, dragostea mea, am învins"!
El şi Rocky Balboa ce mai făceau d-astea...
...atât că Rocky era câştigător şi după sosirea zorilor. Geoană...na! S-a retras şi a tăcut sfios ca Şeherezada, când a văzut că mijeşte soarele.
6. Şi uite aşa am ajuns la Mister President Iohannis...cel care în 2009 a ratat şansa de a deveni prim ministru cu binecuvântarea ciumei roşii. El ar fi vrut, săracul; dar dacă diaspora românească i s-a pus contra...ce să faci? N-ai ce să faci.
Nu-i nimic, viaţa merge înainte şi tot răul este spre bine...pentru că cinci ani mai târziu, Iohannis a devenit preşedintele ţării - şi totodată, cel care mi-a desluşit chintesenţa vieţii, printr-un singur cuvânt încărcat de magie şi misticism: "GHINION".
Când eram în liceu, am învăţat ca un apucat de streche, pagini întregi de comentarii şi caracterizări ale personajelor din balada populară "Mioriţa". O ştiţi... aia cu "Pe-un picior de plai, pe-o gură de rai...baciul cel vrâncean şi cel unguream vor să mi-l omoare pe cel moldovan, că-i mai hoţoman şi-are oi mai multe". No, şi-l avertizează p-ăsta oiţa miţoasă, iar el ia aminte şi-şi face testamentul d-a fir a păr. Dar dacă Iohannis se inventa mai devreme pe planetă, nu mă scutea el de multă bătaie de cap? "Stăpâne, stăpâne, mai cheamă şi-un câine...că l-apus de soare, vor să mi te-omoare baciul cel vrâncean şi cel ungurean"... Iar fratili moldovan răspundea: "Ghinion". The end şi konets filmu'.
Asta-i, frate, esenţa neamului românesc: ghinionul. Resemnarea. Constatarea nemijlocită a unui adevăr pe care, deşi îl vedem, nu îl putem schimba. "Ete mă...asta e"! - cum zice una dintre cele mai vorbe de duh ale unchiului meu. "Ce-am avut şi ce-am pierdut"? "Noi să fim sănătoşi, că boala vine"!
Istoria noastră orală este atât de plină de asemenea zicale împăciuitoare cu răul de lângă noi, încât acestă stare de moleşeală se regăseşte până şi în imnul de stat: "Deşteaptă-te, române, din somnul cel de moarte"! - ceea ce dovedeşte că somnul nostru nu este de ieri, de azi...ci e bătrân ca istoria! Atât de bătrân, încât brandul de ţară nu trebuia să fie frunza...că şi aşa pădurile se împuţinează văzând cu ochii. Nu, dom'le...ce-i porcăria aia?
Brandul nostru de ţară trebuia să fie patul!
...pentru că somnul este supremul resemnării. Când dormi, nu mai vezi şi nu mai auzi. Nu te mai doare nimic. Nu bagi de seamă că ai sufletul ca magazinul de porţelanuri chinezeşti după trecerea unei tornade. Nu ţi-e foame, nu ţi-e sete, nu ţi-e dor de codru verde. Nu te interesează că ai capul răzimat pe-o pernă de puf sau pe o piatră. Nu-ţi trebuie maşini. Nu are importanţă că eşti în bojdeucă, sau în vilă de miliarde de dolari. Nu bagi de seamă că eşti singur cuc, sau înconjurat de cele 70 de virgine ale Islamului. Şi nici nu te interesează că eşti prost sau deştept. Pur şi simplu, dormi.
Ghinion, ce să zic? Ete mă... Asta e!
Dar acum, nu e vreme de dormit!!! Propun să încingem petrecerea, până nu ne caută poliţia şi-n casele proprietate personală, ca să ne amendeze că nu respectăm distanţa socială, sau că nu purtăm mască!
Serios...deja se vorbeşte despre astfel de razii şi eu pun răul înainte; acopăr oala din timp, să nu dea gunoaie în ea.
Deci: partyyyyyy!!!
[Will Smith - Nod ya head]
