A fost 10 octombrie? Că eu nu mai ştiu...
Timpul se topeşte din ce în ce mai repede, în ultima vreme şi nu mai sunt conştient de datele din calendar. Ba e miercuri, ba e duminică, ba e joi; ba suntem în întâi ale lunii, ba-n 30... E un adevărat haos la mine în cap!
No...deci ce zi este azi? Staţi oleacă, să-mi verific ceasul inteligent - că-mi spune dânsul! Nu d-aia mi l-am luat, ca să mă ajute când sunt ca oaia capie?
Aşadar, conform inteligenţei artificiale, azi cică este...NUUUU!!! NU. SE. POATE. AŞA. CEVA!!! Azi este miercuri, 16 octombrie 2024? Păi unde a zburat şi luna asta, că mintenaş trece! De fapt, unde a zburat vara? Ultima dată când m-am uitat în calendar, parcă era iunie!!! Apoi am fost câteva zile la mare, m-am dat niţel în spectacol, pe ici - pe colo... şi gata octombrie???
NUUUUUUUU...N-ARE CUM!! S-A PROSTIT INTELIGENŢA ARTIFICIALĂ, E CLAR!!
...deşi, am văzut la ştiri că era coadă la moaştele Sfintei Parascheva. Păi asta e sărbătoare din 14 octombrie!
Băăăiii...să ştiţi că aşa este! Azi e chiar 16 octombrie. Să-mi trag pălmi! Păi mai e oleacă şi cântăm "Hristos se naşte, Domnul coboară"! Mâncăm cozonac, ciocnim nişte ouă şi luăm vacanţa de final de an şcolar! Mno, măcar atât...că şi-aşa abia aştept să vină vara!
Asta înseamnă că a trecut 10 octombrie? Nasol!
Da' ştiţi de ce tot zic de ziua asta? Pe 10 octombrie se sărbătoreşte - mă rog, S-A SĂRBĂTORIT - Ziua Mondială a Sănătăţii Mintale.
În trecut, nu prea am băgat în seamă această zi. Mă durea-n vârful cotului de sănătatea mea mintală - şi asta pentru că mă ştiam sănătos şi toată lumea mă lăuda pentru asta. Ba unii îmi mai spuneau: "Când ţi-o făta mintea nişte pui, să ne dai şi nouă"! - semn că eram o lumină cum rar se mai întâlneşte într-o viaţă de om.
Dar, de la o vreme, la cum merg treburile pe aici... se pare că trebuie să-mi revizuiesc atitudinea, că nu ştiu cât mai am creierii întregi. Adică, na! Cercetătorii (englezi) spun că pierderea noţiunii timpului e primul semn de degradare cognitivă - iar eu am cam trecut pragul acesta. Bine, de fapt, creierul cică începe să se prostească de la 25 de ani şi după 40 de ani, neuronii încept să moară în ritm accelerat. Ceea ce, Doamne ajută! Vorba 'ceea: "Prost să fii, noroc să ai"! De prima parte, se pare că mă achit cu succes; de-acum aştept să-mi zâmbească şi astrele!
Neti, unde eşti? Ia de bagă la astre 10 lei în buzunar, să tragă o ocheadă şi pe strada mea!!
Totuşi, dacă sănătatea mintală ar fi o banalitate, e clar că nu ne-am mai simţi obligaţi să o sărbătorim. De unde reiese că trebuie să ne des-sănătoşim la cap, ca să supravieţuim şi să apucăm ziua de mâine.
Nu de alta, dar în ultima vreme, societatea pare că e plecată cu pluta pe Nil. IAR ASTA NU E UN LUCRU RĂU, să ne-nţelegem!!! Vizităm şi noi Cairo, templele din Luxor şi Karnak, Valea Regilor, Valea Reginelor, Templul faraoancei Hatshepsut... chestii din astea, care au legătură cu istoria neamului omenesc.
Problema mea personală e că nu sunt atât de evoluat încât să mă urc pe acea plută destinată celor cu capul limpede. Aşa că îmi serbez bruma de sănătate mintală aşa cum pot şi eu: o ciocolăţică la kil, o muzichie, o bericioaică sub formă de ladă, multă coca cola (că nu mi-am propus să mor sănătos) şi în principiu, tot felul de chestii care mă fac să rânjesc fasolea.
De exemplu... fix pe 10 octombrie, am fost la un concert Elena Gheorghe. Şi cum mi-a plăcut de ea de când o ştiu, ce mi-am zis: "Hai să o văd şi pe real, că n-o fi foc"!
Şi într-adevăr, nu a fost. Adică, na...a fost focul inimii, dar ăsta nu se pune, că-i de bine.
Cât despre concert, a fost minunat! A cântat domniţa, de a rupt scena în două! Nu-i cunosc chiar tot repertoriul, că nu sunt mega-fan înrăit. Melodiile mai vechi, cel puţin, au cam trecut pe lângă mie... dar nu conta! Era sus, pe scenă... îşi făcea treaba, eu mă bucuram, mai fredonam câte un vers din amintiri...frumos! Şi când a început să cânte pe aromână, să te ţii explozie de bucurie!
Nu povestesc prea mult despre asta, că nu ai cum să redai muzica prin cuvinte. Menţionez, totuşi, câteva momente care mi-au rămas în minte:
În primul rând, spectacolul s-a ţinut într-o sală - şi a fost ceva inedit, oarecum. La toate concertele la care am fost, am stat numai în picioare - şi oricât mi-ar fi plăcut ce auzeam, la un moment dat tot mă apuca durerea de picioare şi-n timp devenea atât de rea, încât nu mai puteam fi atent la ce este în jur.
Dar acum, boierie, frate! Eram pe jilţ, ca jupânu'!
Aveam locul pe partea stângă a sălii...şi nu ştiu cum m-am nimenit, că partea stângă era a bătrânilor. Bine, nici eu nu-s vreun june cu "mustăcioara lui, pana corbului", dar nu am intrat nici la vârsta a treia. No, şi fiind printre pensionari, ne bucuram ca ardelenii, mai mult pe interior.
Însă, în partea dreaptă a sălii, limita de vârstă era de maxim 25 de ani - şi era o frenezie şi o fierbere pe acolo, de ziceai că eşti la bâlci! Ei fredonau, ei cântau, ei urlau, erau toţi în picioare şi dansau pe loc sau în hore ad-hoc...na, cum se face le petreceri!
Iar Elena, săraca a cântat şi ea, mai mult spre partea stângă. Ceea ce e normal, dacă de acolo primea cel mai elocvent răspuns. Iar pe la vreun refren cunoscut, mai zicea: "Acum voi! EEEEE...eeee..." - şi partea din dreapta "EEEEE-EEEEEEEE", din toţi bojocii!!!!!!! Apoi iar zicea: "EEEE...eeee! Acum voi"!!! Iar din dreapta sălii răspundea câte un glas pierdut în depărtări: "ee"... "e"....
Eu recunosc că tăceam. Adică no...nu-mi plac chestiile astea de dresaj, oricât de fan aş fi. De fapt, sunt fan, pentru că nu m-am mai bucurat aşa de mult, de ceva vreme. Multă vreme. Vorba poetului: "Codrule, codruţule, ce mai faci, drăguţule? Că de când nu ne-am văzut, MULTĂ VREME a trecut"!
Dar mai aveam un motiv pentru care tăceam: nu mă puteam bestializa, că nu voiam să deranjez oamenii din jurul meu. Dacă am fi fost cu toţii în picioare, urlând şi dansând, era altceva. Dar aşa? Desigur că nu mă lega nimeni de scaun, dar când libertatea mea invada libertatea celor din jur şi le limita participarea la actul artistic, prin poluarea fonică şi vizuală pe care o răspândeam, nu eram nesimţit? Eu cred că da, de aceea... m-am bucurat cu limite.
Apoi, mă gândesc şi la altceva: de eram vreun domn... la costum, cravată, limuzină, top-model pe partea dreaptă... chestii din astea. Se cădea, oare, să sar ca apucatu' din scaun, de parcă mă înţepa un cui în dos? Să urlu şi să arunc toate mâinile în cine ştie ce direcţii? Dacă-l împungeam pe vreun vecin în nas sau îi băgam deştu'-n ochi, pe unde mai scoteam cămaşa?
În plus, dacă eu eram cel liniştit şi-l găsea strechea pe unu' din faţa mea, iar în loc de scenă şi artist vedeam doar fundul ăluia care se zbânţuia printre scaune, nu mă apucau toţi nervii? BA DA!
Alt aspect care mi-a plăcut a fost acela că având vizibilitate mai multă spre latura stângă a scenei, vedeam şi culoarul ce duce în culise. Reţineţi acest detaliu.
Elena cânta, dansa, făcea show. Şi cam la două - trei melodii, schimba ţinuţa. Chiar mă întrebam cum poate dansa atât, fără să se încingă... mai ales că mă ştiu pe mine: sar de câteva ori şi mi se fac fleaşcă hainele pe mine. Zici că-s câine plouat, nu alta!
Unde rămăsesem? A, da! Elena cânta, dansa, făcea show. Şi-apoi o vedeam cum se duce spre culise. Frumos, elegant, cât de cât - ca o doamnă ce se află! Şi-apoi, cum trecea de colţul cortinei şi socotea că nu se mai vedea din sală, accelera ca din praştie şi o rupea la fugă! Toc...toc...toc...toc-toc-toc-toc-toc!!!! Mărunţel, că era pe tocuri de 20 - însă, avea o ducă vecină cu atleţii olimpici.
Bineînţeles, că la întoarcere apărea ca regina, calmă şi somptuoasă. Dar după vreo zece minute, iar pleca la schimbat, în acelaşi mod; şi nu m-am putut abţine să nu zâmbesc. Mi s-a părut cea mai tare fază din tot concertul!
Melodiile i le cam ştiam. Dansurile le ştiam, videoclipurile i le-am tocit de la atâtea vizionări... dar e o experienţă nouă să arunci o privire şi dincolo de strălucirea faţadei.
Mai ales că ştiu cum e şi au fost cazuri când a trebuit să mă schimb şi eu la foc automat. Din cauza vitezei, mi-am băgat picioarele pe acelaşi crac de pantaloni, mi-am mai pârâit mânecile de la haină, mi-am luat tricoul pe dos... dar cel mai adesea, după ce mă schimbam, îmi ajungea limba la genunchi din cauza grabei.
Aia e! Dacă aş fi făcut armata, învăţam să mă schimb la băţul de chibrit. N-am făcut-o...ghinion!
Încă ceva: mi-a plăcut mult comportamentul smerit al Elenei Gheorghe. Deşi e un artist important în ţara noastră, nici măcar o secundă, nu a vrut să arate cât de tare este ea şi ce mişto e să fie vedetă. Din contră: a vorbit despre importanţa familiei şi a tradiţiilor în dezvoltarea ei ca om, a mulţumit lui Dumnezeu pentru talentul pe care i l-a împrumutat şi a mulţumit publicului care a venit să o asculte. Nu doar cu vorbe, ci prin atitudine. Prin gesturi şi chiar prin emoţiile pe care se vedea că le are - şi care au creat o atmosferă de linişte, nu de agitaţie şi încrâncenare.
Pentru câteva minute, m-am simţit special. Şi a fost bine.
Una peste alta, de Ziua Sănătăţii Mintale, am căutat oleacă de bunăstare psihică.
De fapt, fac asta din ce în ce mai des; de aceea în ultima perioadă, încep cu "La mulţi ani, ziua de azi"! Nu că-i vreo mare sărbătoare, indiferent ce idioţenii am mai sărbători la nivel mondial - ci pentru că străduiesc să caut, ca nebunu', picătura aia bucurie din marea de nebunie.
Problema e că nu ştiu dacă fac bine, pentru că în atâtea normalităţi, ce mai înseamnă să fii sănătos la cap?
De fapt, sănătatea asta mintală, nu cumva este o construcţie semantică segregaţionistă, discriminatorie şi profund jignitoare, menită să ne eticheteze şi să ne izoleze în peştera mentalităţilor de mult apuse? De ce să împărţim societatea în "sănătoşi la cap" şi "nesănătoşi la cap", când putem trăi toţi laolaltă, ca fraţii? Fiecare în pătrăţica lui, cu normalitatea lui, cu viaţa lui, cu fericirea lui - după normele moderne. :)) :)) :))
Aşadar, să ne unim la un păhărel, că uite acuş vine cântecelul vesel!
De le Elena, desigur, ca să marcăm momentul!
[Elena Gheorghe - Gura ta]
Şi pentru că habar nu am cum să mai definesc sănătatea mintală fără a ofensa pe cineva, dar m-aţi prins într-o perioadă mai bună şi simt nevoia să ne bucurăm împreună, vă mai ofer ceva deosebit: încă un cântecel, pe care l-am descoperit de curând:
[Ellyn Storm - A Story You won't Believe]
