V-aţi întrebat, vreodată, unde începe şi unde se termină arta?
Nu de alta, dar de-a lungul timpului, arta a căpătat cele mai... hai să zicem "ciudate" forme. Însă, întreb: ciudatul acesta, are vreo limită?
Pare că nu, dacă mă uit la produsele artistice actuale. Ceea ce înseamnă că între un rahat aşezat pe-o margine de bideu şi Capela Sixtină nu mai este nici o diferenţă.
Dar, oare, aşa să fie?
Apoi, vin cu altă întrebare:
Vă mai amintiţi de "tânăra Erika Isac, o tânără de numai 24 de ani care a cântat o melodie compusă de tânăra Erika Isak, o tânără de numai 24 de ani"? Era ceva de un feminism atroce, despre tinere nevinovate, care nu sunt libere să facă orice vor - din cauza masculinităţii toxice care le înspăimântă şi le obligă să-şi pornească locaţia de la telefon când frecventează diverse cercuri suspecte.
No, bun...aţi fixat personajul? Atunci, meritaţi aplauze!
Eu uitasem că există o asemenea "cântăreaţă manifest". Am scris despre ea acum ceva timp şi mai mult din întâmplare; m-a dezgustat şi nu am stat să îi cercetez activitatea prodigioasă, pentru că am şi lucruri mai importante de făcut în viaţa asta. Plus că, dacă vreau să mă relaxez, ascult şi eu o muzică bună, care să îmi dea o stare plăcută - nu toate tâmpeniile.
D-aia am uitat de dânsa....până mi-am reamintit.
Acum câteva zile, dragul nostru Youtube îmi sugerează noul hit-hot-mega-single al Deliei, în colaborare cu sus-numita artistă. Pe Delia o ştiţi aşa-i? Delia Matache, de la N&D; "Hai de vino înapoi-poi, să fim iar amândoi-doi...vino la mine! Vreau să fiu iar cu tiiiiiiiinneeeeeeeee...". No, aceea.
Ce-i drept, nici nu ştiu dacă o mai cheamă Delia Matache, că pe nume de scenă e doar Delia. Şi cântă de vreo două decenii. Adică e un nume cu greutate pentru industria muzicală de la noi, chiar dacă, din când în când se mai şi prosteşte. Cam des, în ultima vreme, dar asta e altă discuţie.
Revenind la oile noastre: când am văzut clipul sugerat, îmi zic: "Iaaaaa...a scos Delia clip nou...ia să văd"! Era în colaborare cu Erika Isak, un nume care-mi suna cunoscut şi nu ştiam de unde. Dar am deschis clipul... şi-ncepe minunăţia:
Un domn în costum, cu zâmbetul pe buze, o mimă afectată şi plin de emfază politicoasă, ne întâmpină galant: "Dragi oaspeţi, bine aţi venit în studiourile noastre... interferenţe..purici-bâzzz-bâzzz... la cea de-a doua colaborare a doamnelor muzicii româneşti"...
Şi-apare Delia - mergând unduit, într-o rochie de seară şi pe cap cu o coafură de anii '30, care aruncă o privire languroasă spre privitor (eu, în cazul acesta) şi începe să glăsuiască pe ritm sacadat:
"Da’ nu vrei tu să te duci dracu'
Cu tot cu mă-ta și cu tac-tu
Că ne-ai făcut pe toți cu capu’
Nu știu de ce m-am complicat
Știi și tu că ești ratat".
CUUUUUMM????
Stai, că nu se poate aşa ceva! Ce-a zis duduia?? Mă face ratat? Da' cu ce i-am greşit? Că-i dau vizualizări şi-i bag bani în portofel?
Am rămas perplex!
Iar după prima strofă de hit, am închis Youtube-ul şi mi-am băgat toate picioarele, fără a mai aştepta să înceapă cântăceala şi diva colaboratoare numărul doi. Este oribil ce-am ascultat şi nu simt nevoia de mai mult!
De fapt, abia acum, când scriu, am citit versificaţia cu pricina - ca să verific dacă nu cumva am înţeles greşit şi judec la prima impresie o operă de artă. Doar că, vorba aceea: "La prima vedere, mi-ai părut prost; la a doua vedere, m-am convins". Aşa şi eu: am constatat, fără stupoare, că am avut dreptate şi hitul este o mizerie...ăăăă...pardon! O invocaţie manifest a unei domniţe furioase, care a fost fermecată de unu' cu ceva aparte, care-i dădea fetii cu atracţie fatală - până nu a mai ascultat-o sau ceva şi asta îl împroaşcă de respect.
...de unde tragem concluzia că rătăţeala lu' gagic era quelque chose-ul care îi dădea cu atracţie fatală domniţei? Cam da.
Păi atunci, ce să mai zic? "Put your hands up for Detroit, a lovely city" - ca să citez dintr-un alt hit mai vechi. :))
Da' ce idiot a compus porcăria asta? Am înţeles că e plagiat, dar nu asta e ideea. Sunt zeci de melodii plagiate în istoria muzicii şi uneori, culmea, plagiatul a devenit mai cunoscut şi a avut mai mult succes decât originalul.
Însă... eu nu am auzit în viaţa mea, un cântăreţ care să te înjure şi pe tine şi pe părinţi, din primul vers. Şi nici din următoarele. Până şi Gheţoasă...cum îl chema? Ăla cu "dă ţigancă", ce făcuse vâlvă pe la nu ştiu ce festival, că promovează discriminarea prin hiturile sale de succes, era un biet puradel pe lângă ce au lansat divele duamne ale muzicii româneşti!
Stai... GHEBOASĂ, măi, aşa-l chema! No, el! Avea o cântare în care repeta obsedant "Dă-i, ţigancă, o ce ţigancă frumoasă, când dă din lăoază". Adică din gene, desigur! Şi asta era toată sforţarea artistică ce provoca ovaţii şi un sentiment înălţător de apropiere cu Sferele Înalte - până şi-au dat seama oamenii de cultură că "ţigancă" e un cuvânt ofensator. Şi mi ţi l-au încins pe "domnul muzicii româneşti", de i-au mers fulgii! (C-apoi dacă alea de te trimit în vizită la Nichipercea sunt doamne muzicale, ăsta cu ţiganca lui... de ce să nu fie domn muzical?)
Totuşi, Gheboasă era animat de îndrăgosteală şi i-a făcut dedicaţie domniţei. N-a ştiut să o zică galant, precum Dem Rădulescu: "Eşti frumoasă ca un trandafir cu fir bătut, numai bună de... sărut"! - şi atât a putut, omu': "dă-i, ţigancă, ce ţigancă frumoasă, când dă din sprâncene"!
Cam cu plugul spus, dar na! Sunt şi femei care apreciază bărbatul hotărât. Ce flori, complimente, gâdilăciuni şi scărpinat între corniţe? "Ţac-pac, stai să-ţi trag, pân' la ziuă praf te fac"! Nu-i aşa că te-ai îndrăgostit? Perfect! Acum trăim fericiţi, pân' la adânci bătrâneţi. Şi-am încălecat pe-o lingură de lemn, la bine să vă îndemn. Şi-am încălecat pe-o căpşună şi v-am spus o mare minciună.
No, d-astea!
Da' Delia, frate? Dacă mă duc şi eu la un concert de-al ei... Bine, nu mă duc! Prefer să merg în reluare, la Elena Gheorghe. Dar să zicem că mă duc la Delia! Şi apare diva pe scenă; casc gura la ea, să nu cumva să-i pierd vreo vocaliză şi începe: "Da nu vrei tu, să te duci..."
Ce mai zici la faza asta? Da, mamă, eşti beată! Te-am pupat pe portofel, ne vedem când ne întâlnim, adio şi n-am cuvinte.
Păi cu ce drept mă porcăi degeaba? Cel puţin, nu aşa se înţelege?! Vine artistul, se uită în ochii tăi, te insultă şi te-njură de părinţi.
Nu contest, poate oi fi prea sensibil. Adică...eu, personal, nu drăcui şi nu înjur - şi poate de aceea mă zgârie pe creieri când aud asemenea exprimări.
Recunosc că nu mă consider vreo lumină - că de-aş fi fost, altfel arăta viaţa mea. Însă, chiar şi aşa, invectivele astea mi se par o dovadă de sărăcie mentală şi spirituală faţă de care caut să mă delimitez, cumva. C-apoi, e viaţa e cum e... deci, de ce să-mi dau singur la gioale şi-mi creez stări neplăcute?
Prin urmare, NU!!! Refuz să ascult asemenea porcării.
Şi, de fapt, nu este o chestiune care ţine doar de lingvistică.
Limbajul vulgar e contondent şi nu pot să spun că-mi mângâie plăcut ciocănelul din urechea internă. Dar exprimă doar o lipsă de cultură, faţă de care nu am o problemă, neapărat. Până la urmă, "de unde nu e, nici Dumnezeu nu cere".
Însă insultele vin din frustrare şi neputinţă, deci din suflet. Şi-apoi, dacă pomul se cunoaşte după roade, ce spun insultele despre inimile noastre?
Exact! Facem artă...o inestetică a urâtului, ce-i drept - dar artă!
No, gata cu pălăvrăgeala - că ne întindem prea mult şi nu e cazul!
Haideţi, mai bine, să ascultăm ceva frumos, ca să ne distrăm şi pe ziua de azi!
Bem şi ceva bun? Am Sheridan's, cremă de whiskey, Amaretto, vin dulce şi ciocolată albă cu alune caramelizate. Răsfăţ, nu jucărie!
Hai, că fac cinste! La mulţi ani, ziua de azi!... iar dacă nu dau în diabet, mai fac cinste şi data viitoare!
Să bem pentru asta!!!!!!!
[Elena - Ela, Ela]
Şi încă o melodie, ca să-mi sterg din memoria auditivă cântăceala celor două duamne ale muzicii româneşti.
[Dryante & Ellyn Storm - Hunt or Be Hunted/ Witcher 3]
