41 de ani de la înfiinţare

Aţi auzit de ciocele acelea care se fac pe internet şi la telefon? Şi mai ales, vi s-a întâmplat aşa ceva?

Eu nu am mulţi cunoscuţi, sunt mai reticent din fire şi nici nu prea mă bag pe unde nu cunosc. Aşa că, trec mai neobservat prin mulţime, că nu-mi place să fac valuri.

Însă, nu-s chiar invizibil şi am mai avut şi eu parte de încercări de păcălire, dar timide. Pe sistem: "hai să-l băgăm şi p-ăsta în seamă, să vedem ce-i de capul lui! Pică, bine...nu pică, aia e"!

Şi uite aşa, într-o bună zi, m-am trezit cu o cerere de urmărire pe Instagram, de la un flăcău alb-închis (că "negru" nu-i frumos să-i mai zic), din Ghana.

No. Şi desigur că nu îl ştiam, dar avea pe profil poze cu dansuri tribale şi bucăţi de cultură de pe la ei, părea interesant ce are de spus/arătat şi am zis să-i fac un hatâr, că n-oi crăpa! 

Da' cum îi accept cererea, mă trezesc cu mesaj: "Hello, how are you, do you how how"? Îi răspund omului, că na! Nu-i frumos să ignori când te salută cineva. Apoi treptat, pe măsură ce zilele treceau, primeam tot mai des mesaje, în care îmi povestea despre viaţa lui cea grea, cum se chinuie să facă facultate, cât de grele sunt provocările locului şi altele asemenea - pe care le citeam din ce în ce mai curios, să văd unde vrea să ajungă. Bine, intuiam că va vrea bani, dar nu ştiam cum va face...până într-o zi, când s-a elucidat misterul - şi după ce s-a plâns bine de tot că-i amărât, ţine familia în spate şi nu are ce mânca, HOP! Vine şi întrebarea de o mie de puncte: "Nu ai să ne trimiţi nişte bani? Dar nu mie, personal...ci în contul unei asociaţii locale -  care va lua de-ale gurii, tuturor din comunitatea noastră".

Am refuzat. Şi când s-au înteţit mesajele cu rugăminţi de răzgândire, am blocat contul şi mi-am văzut de viaţă.

Altă dată eram în spital şi mă plictiseam de moarte. Până când am primit o cerere de urmărire pe Instagram, de la o domnişoară. Mexicancă. M-am mirat, nevoie mare! Iniţial, m-am gândit că e soţia unui prieten care-i căsătorit în Mexic - dar nu era ea şi iar m-am mirat: "O singură dată în viaţă m-a căutat cineva pe persoană fizică şi n-a ieşit bine deloc. Deci, cam ce-ar putea dori această duduie? Ghici, ghicitoarea mea... Cert e că nu-i a bună"!  

Totuşi, pentru că MĂ PLICTISEAM, dau accept şi aştept să văd ce se întâmplă. Nu trec cinci minute şi primesc mesaj: "Hello, darling! How are you, do you how how". Urmează vreo două zile de conversaţii din ce în ce mai dese, din care aflu că domniţa nu a avut noroc la bărbaţi şi fost chinuită de fostul iubit - motiv pentru care a fugit şi s-a înrolat în armată. Iar acolo moare de foame...aşa că, dacă binevoiesc să-i trimit un Google Gift Card, mi-ar rămâne recunoscătoare, în vecii vecilor. Amin. 

Nici nu ştiam ce-i ăla, dar am refuzat şi am blocat-o. Apoi mi-am văzut de viaţă, restricţionând şi vizibilitatea profilului, ca să nu-mi mai pierd vremea cu prosteli.

Şi aşa a fost, o perioadă.

Apoi, zilele trecute, mă păleşte norocul şi tot pe Instagram, primesc o reclamă care mă anunţa că "magazinele Kaufland împlinesc 41 de ani de la înfiinţare şi dacă aveţi 41 de ani, câştigaţi un mini-frigider Coca Cola. Promoţia este valabilă până pe 15.06.2025".

Mă uit la pozele cu mini-frigiderul, că nu ştiam ce-i ăla. Şi mă elucidez rapid: era un frigideruleţ, în care încăpeau patru doze de Cola. Nu-mi trebuia aşa ceva, că nu aveam ce face cu el. Dar...na! Hai să zic că am 41 de ani de la înfiinţare; deci, mă înscriu. Câştig mini-frigiderul, mă împiedic de el prin casă...dar am cu ce mă lăuda, că am câştigat ceva în viaţa mea.

Verific ceasul: era fix 15 iunie. Aşa că deschid formularul de înscriere. Trec numele, întorc nişte lozuri, pac! Felicitări, aţi câştigat! 

Găsesc lista de comentarii şi le citesc. Cineva întreba: "E reală promoţia"? Mai jos, răspunsurile: "Da, e real, nici eu nu am crezut, dar uitaţi ce minunăţie am câştigat"! Şi pune poza cu mini-frigiderul. Altcineva: "Am plătit 50 de lei şi mi-a venit produsul! Sunt încântată! Mulţumesc, Kaufland! Mi-ai schimbat viaţa"! 

Altcineva: "Am plătit 50 de lei, când îmi vine produsul"? Şi serviciul clienţi răspunde: "În 3-5 zile lucrătoare, livrăm". Altcineva: "Ura, am câştigat! Ce noroc că am 41 de ani"!

Mi-a stat mintea-n loc. Cum câştigi ceva, dacă îl plăteşti? 

Ptiu, ce îngrămădit fusei până acum! Mare om, mare caracter a fost ăla de a zis că dacă vrei să-ţi schimbi viaţa, trebuie să îţi schimbi modul în care o priveşti! Păi frăţică, eu am fost un câştigător, toată viaţa mea! Chiar azi am câştigat două pâini şi-o ciocolată! Bravo mie! Ieri am câştigat o...stai să mă gândesc ce am cumpărat. Hmmmm...lumânări, pâine... CIOCOLATĂ şi alune. Felicitări, sunt câştigător! Le-am plătit, ce-i drept; dar le-am câştigat pe corect!

Dacă vânzătoarea îmi lua banii şi nu voia să îmi dea produsele, ce făceam? Pierdeam, clar!

No, dar acum eram câştigător şi mă direcţionau către formularul de plată. Apoi îmi primeam mini-frigiderul nedorit, în 3-5 zile lucrătoare.   

Am închis telefonul şi mi-am văzut de viaţă. 

În ziua următoare, pe 16.06.2025, iar primesc mesaj pe Instagram: "magazinele Lidl împlinesc 41 de ani de la înfiinţare şi dacă aveţi 41 de ani, câştigaţi un mini-frigider Pepsi. Promoţia este valabilă până pe 16.06.2025".

Băi, să-mi trag pălmi! Şi ăştia împlinesc 41 de ani? Ce noroc pe capul meu! 

Apoi mă uit la mini-frigider şi era fix ca cel de la Kaufland, dar scria Pepsi pe el. Sar direct la comentarii şi cineva întreba: "E reală promoţia"? Mai jos, răspunsurile: "Da, e real, nici eu nu am crezut, dar uitaţi ce minunăţie am câştigat"! Şi pune poza cu mini-frigiderul. Altcineva: "Am plătit 50 de lei şi mi-a venit produsul! Sunt încântată! Mulţumesc, Lidl! Mi-ai schimbat viaţa"! Altcineva: "Am plătit 50 de lei, când îmi vine produsul"? Şi serviciul clienţi răspunde: "În 3-5 zile lucrătoare, livrăm". Altcineva: "Ura, am câştigat! Ce noroc că am 41 de ani"!

Mda! Spălaţi-vă pe cap cu mini-frigiderul vostru, că nu îmi trebuie! 

Aşa că am închis telefonul şi mi-am văzut de viaţă.

Ieri, pe 17.06.2025, iar primesc mesaj de la Instagram: "magazinele Decathlon împlinesc 41 de ani de la înfiinţare şi dacă aveţi 41 de ani, câştigaţi un rucsac North-Pole-ceva-cu-stea. Promoţia este valabilă până pe 17.06.2025".

Verific ceasul, era fix 17 iunie. Ptiu, să-mi trag pălmi noi, ce norocos sunt! În câteva ore se termina şi promoţia asta!

Dar... stai! Şi Decathlonu' face 41 de ani? Mânca-i-ar tata, ce-au crescut... iar asta ar însemna că au intrat în ţară prin 1984? 

Adevărul e că pe vremea lui Ceauşescu, călcai în Decathloane şi în Lidl-le mai des decât în fabrici şi uzine! Iar din Kaufland, ce să zic? Păi nu de acolo îmi cumpăram îngheţată cu Sponge Bob Pantaloni Pătraţi? Mâncam shaorme până mă umflam, completam foamea cu un bidon de Coca Cola şi apoi mestecam Hubba Bubba, ca să învăţ să fac baloane. 

Ce vremuri! 

"Hei, tramvai cu etaj şi tras de cai! Hei, bunici, cu monoclu eraţi şici"! Şi-ncă ceva şi umblai la mon jardin! 

Parcă aşa.    

Dar dacă şi Decathlonul face tot 41 de ani...Felicitări, hai să bem. 

Mai întâi, ia să mă uit la comentarii... că vreau să râd şi nu am motiv. Aşa că citesc:

"E reală promoţia"? Mai jos, răspunsurile: "Da, e real, nici eu nu am crezut, dar uitaţi ce minunăţie am câştigat"! Şi pune poza cu rucsacul. Altcineva: "Am plătit 50 de lei şi mi-a venit produsul! Sunt încântată! Mulţumesc, Decathlon! Mi-ai schimbat viaţa"! Altcineva: "Am plătit 50 de lei, când îmi vine produsul"? Şi serviciul clienţi răspunde: "În 3-5 zile lucrătoare, livrăm". Altcineva: "Ura, am câştigat! Ce noroc că am 41 de ani"!

Frumos, ce să zic? 

Azi este 18.06.2025 şi sunt tare curios să aflu ce firmă mai împlineşte 41 de ani. Sper la Ferrari sau la Tesla, că pentru ele aş plăti 50 de lei. Până la urmă, e câştigul meu... ce pot face altceva? Şi la pomană să fiu prost?

E adevărat că am o strângere de inimă şi sper să nu fie cumpărate de pe Temu. Altfel, ce să fac cu Tesla? 

Răspuns: Îmi dau cu ea în deget... aia fac!

Dar dacă Apple împlineşte 41 de ani, mi-a pus Dumnezeu mâna în cap! Ce-i drept, îmi cam trebuie un telefon nou. Sau...hai, fie! Primesc şi-o Dacie, dacă Dacia împlineşte 41 de ani. Da' să fie Duster, ca s-o vând şi să plec şi eu câteva zile până la Mamaia. Că la preţurile care cică-s pe acolo, mai mult nu ştiu dacă-mi permit.

Una peste alta, nu ştiu ce o să mai câştig azi, da' vă ţin la curent.

Deocamdată, hai să bem! Vreţi o ţuică, pe sistem suveranist? Sau ne îndulcim cu o cola, cum fac pro-europenii? 

Nu de alta, dar vorba melodiei cu ouă: "E vară-vară şi cald afară.... oo-uăă ouuăăă... e vară, vară, iară"! Şi-apoi, vacanţa a început, soarele răsare şi străluce... Încă e bine. 

Bem, mâncăm şi-un cântec vesel ascultăm:

[Genius - Vara]

Eroi au fost...eroi sunt încă?

6 iunie. Înălţarea Domnului. Ziua Eroilor.

...sau Ziua Z. D Day - pentru că astăzi se împlinesc 75 de ani de la Debarcarea din Normandia, operaţiunea care a schimbat soarta celui de-Al Doilea Război Mondial şi soarta întregii lumi, până la urmă.

Ca să marcheze acest preaminunat eveniment, un prieten de-al meu are o tradiţie personală: în fiecare an, pe 6 iunie, se uită la "The Longest Day/ Ziua cea mai lungă" - un film care rememorează întâmplările din 6 iunie 1944. Cred că l-a văzut până acum de peste 20 de ori şi continuă să continue, cu dedicare şi perseverenţă.

La mine nu e cazul de asemenea pasiuni istorice, că-s mai necizelat...însă, am vrut să intru şi eu în rândul lumii, aşa că mi-am ales propria producţie cinematografică foarte specială pentru acest an: "Manikarnika: regina din Jhansi" - un film care, după părerea mea, combină perfect înălţarea spirituală cu eroismul şi lupta pentru libertate.

[Manikarnika - The Queen of Jhansi trailer]

Manikarnika, Rani Lakshmibai - aşa cum a rămas în istorie. Cel mai de temut lider al rebelilor indieni care s-au împotrivit jugului englez. Un Spartacus al epocii elisabetane, sau un Avram Iancu asiatic. O viaţă închinată unui ideal, o poveste despre stoicism, demnitate şi sacrificiu.

Deci...Ce spuneam? La mulţi ani, ziua de azi!

Totodată, însă, m-a pocnit şi o revelaţie: dumnezeii cărora le pupăm mâna şi ne ploconim în faţa lor, privindu-i ca pe nişte modele demne de urmat, nu sunt decât marii tirani ai ai trecutului.

Astăzi, acum, privim Occidentul ca pe un far al dreptăţii şi promotor al celor mai alese drepturi şi libertăţi; dar mai ţine cineva cont de cât a prăduit Imperiul Britanic, cel mai mare imperiu din istorie, unde soarele nu apunea niciodată? Ăştia aveau teritorii cam peste tot în lume! Prin urmare: câte popoare au înrobit englezii, câte destine au distrus?

Sau Imperiul Spaniol, primul imperiu global din lume? Sau  Imperiul Francez al lui Napoleon, care stăpânea cam toată Europa şi o tonă de colonii prin America de Nord, Caraibe şi India? Sau Imperiul Colonial Italian? Sau Imperiul German, fondat în 1871 pe temelia Regatului Prusac, care ocupa teritoriul de astăzi al Germaniei, Poloniei, Lituaniei şi al Federaţiei Ruse? Sau Imperiul colonial portughez, care a durat aproape 600 de ani, din 1415 şi până în 1999?

Ne uităm cu jind la vestul Europei şi ne mirăm de ce sunt aceste ţări atât de avansate. Simplu: s-au îmbogăţit pe spinarea altora. Vaaaiiii...fix ca ciuma roşie! Corupţia! Dragnea la puşcărie! HUUOOO!
Ce? Cum? Dragnea e deja la puşcărie? Nu contează! Să mai intre o dată!

Acum o vreme, Tudor Chirilă comenta pe Faceebook, plin de mirare şi indignare, faptul că în Franţa a făcut 200 de km cu trenul în vreo 2 ore şi niţel, iar la noi, tot pe calea ferată şi într-un timp asemănător, abia te urneşti de la Ploieşti la Bucureşti. "Păi cum e posibil aşa ceva? La ei de ce se poate şi la noi nu"?

Păi uite, d-aia se poate! Ştiu că sună bine, la prima vedere şi parcă mă ia şi pe mine o nemulţumire din călcâie...dar ia vezi cine a fost Franţa în istorie, apoi vezi cine a fost România în aceeaşi istorie. Şi apoi compari!
Că până la urmă, dacă nu ai cheag, de unde faci brânza?

Dar nu mai contează trecutul. 

Noi trăim prezentul şi privim cu încredere spre viitor, ploconindu-ne spăşiţi atunci când apar Macron, Merkel, Theresa May şi alte persoane d-astea de fier, care fac regulile jocului şi pocnesc din degete la o masă, pentru a isca furtuni în cealaltă parte a planetei. Dacă nu putem fi stăpâni, măcar să fim animalele de companie ale stăpânilor.

Apoi luptăm împotriva corupţiei şi a nedreptăţii. Hahahahaha!! Păi ce facem aici? Ori suntem golani, ori nu mai suntem? Ori tăiem răul de la rădăcină şi trăim după principii solide, săraci şi curaţi, ori o scăldăm printre picături şi ne strecurăm în funcţie de interesul de moment, bucurându-ne de prezent şi acceptându-ne viitorul ca pe o urmare firească a prezentului?

DA, sau BA. Din păcate, cam la asta se reduce viaţa contemporană. Nu prea mai există cale de mijloc...iar acest lucru se vede de la cel mai simplu nivel al traiului de zi cu zi: ori avem viaţă profesională, ori avem viaţă de familie, ori avem timp liber. Nu mai avem posibilitatea de a trăi în echilibru. 

Aşa că trăim în stres şi pe fugă, mereu blazaţi de faptul că ne sacrificăm, dar fără rezultat - care s-ar vedea, dacă nu am fi conduşi de nişte mişei ce îşi bat joc de sudoarea frunţii noastre...

ŞI TOTUŞI: Oare aşa să fie?

  

Până una-alta, mai bine ne celebrăm şi eroii care au trăit şi au murit cu un scop. Oamenii care au depăşit orice obstacol şi s-au jertfit pentru un ideal, indiferent că se aflau pe câmpul de luptă, în închisori sau în propria casă, spetindu-se pentru bunăstarea familiei.

...şi nu mă pot abţine să nu mă întreb: eu pentru ce ideal mi-aş da viaţa? Mai avem eroi în vremurile noastre? Ce înseamnă să mai fii erou în aceste zile, când suntem formaţi să credem că "cine iubeşte, nu iartă" (cum ne spunea arhi-giga-mega-producţia capodoperă "Vlad"), sau că "lucrurile bune vin uşor" - conform unei campanii Kaufland?  

Mă rog...ne mai gândim la răspunsuri.

Momentan, zic să ţinem un moment de reculegere pentru toţi cei ce au fost şi ne-au modelat viaţa, aşa cum s-au priceput mai bine: 

[Imnul eroilor]