Eroi au fost...eroi sunt încă?

6 iunie. Înălţarea Domnului. Ziua Eroilor.

...sau Ziua Z. D Day - pentru că astăzi se împlinesc 75 de ani de la Debarcarea din Normandia, operaţiunea care a schimbat soarta celui de-Al Doilea Război Mondial şi soarta întregii lumi, până la urmă.

Ca să marcheze acest preaminunat eveniment, un prieten de-al meu are o tradiţie personală: în fiecare an, pe 6 iunie, se uită la "The Longest Day/ Ziua cea mai lungă" - un film care rememorează întâmplările din 6 iunie 1944. Cred că l-a văzut până acum de peste 20 de ori şi continuă să continue, cu dedicare şi perseverenţă.

La mine nu e cazul de asemenea pasiuni istorice, că-s mai necizelat...însă, am vrut să intru şi eu în rândul lumii, aşa că mi-am ales propria producţie cinematografică foarte specială pentru acest an: "Manikarnika: regina din Jhansi" - un film care, după părerea mea, combină perfect înălţarea spirituală cu eroismul şi lupta pentru libertate.

[Manikarnika - The Queen of Jhansi trailer]

Manikarnika, Rani Lakshmibai - aşa cum a rămas în istorie. Cel mai de temut lider al rebelilor indieni care s-au împotrivit jugului englez. Un Spartacus al epocii elisabetane, sau un Avram Iancu asiatic. O viaţă închinată unui ideal, o poveste despre stoicism, demnitate şi sacrificiu.

Deci...Ce spuneam? La mulţi ani, ziua de azi!

Totodată, însă, m-a pocnit şi o revelaţie: dumnezeii cărora le pupăm mâna şi ne ploconim în faţa lor, privindu-i ca pe nişte modele demne de urmat, nu sunt decât marii tirani ai ai trecutului.

Astăzi, acum, privim Occidentul ca pe un far al dreptăţii şi promotor al celor mai alese drepturi şi libertăţi; dar mai ţine cineva cont de cât a prăduit Imperiul Britanic, cel mai mare imperiu din istorie, unde soarele nu apunea niciodată? Ăştia aveau teritorii cam peste tot în lume! Prin urmare: câte popoare au înrobit englezii, câte destine au distrus?

Sau Imperiul Spaniol, primul imperiu global din lume? Sau  Imperiul Francez al lui Napoleon, care stăpânea cam toată Europa şi o tonă de colonii prin America de Nord, Caraibe şi India? Sau Imperiul Colonial Italian? Sau Imperiul German, fondat în 1871 pe temelia Regatului Prusac, care ocupa teritoriul de astăzi al Germaniei, Poloniei, Lituaniei şi al Federaţiei Ruse? Sau Imperiul colonial portughez, care a durat aproape 600 de ani, din 1415 şi până în 1999?

Ne uităm cu jind la vestul Europei şi ne mirăm de ce sunt aceste ţări atât de avansate. Simplu: s-au îmbogăţit pe spinarea altora. Vaaaiiii...fix ca ciuma roşie! Corupţia! Dragnea la puşcărie! HUUOOO!
Ce? Cum? Dragnea e deja la puşcărie? Nu contează! Să mai intre o dată!

Acum o vreme, Tudor Chirilă comenta pe Faceebook, plin de mirare şi indignare, faptul că în Franţa a făcut 200 de km cu trenul în vreo 2 ore şi niţel, iar la noi, tot pe calea ferată şi într-un timp asemănător, abia te urneşti de la Ploieşti la Bucureşti. "Păi cum e posibil aşa ceva? La ei de ce se poate şi la noi nu"?

Păi uite, d-aia se poate! Ştiu că sună bine, la prima vedere şi parcă mă ia şi pe mine o nemulţumire din călcâie...dar ia vezi cine a fost Franţa în istorie, apoi vezi cine a fost România în aceeaşi istorie. Şi apoi compari!
Că până la urmă, dacă nu ai cheag, de unde faci brânza?

Dar nu mai contează trecutul. 

Noi trăim prezentul şi privim cu încredere spre viitor, ploconindu-ne spăşiţi atunci când apar Macron, Merkel, Theresa May şi alte persoane d-astea de fier, care fac regulile jocului şi pocnesc din degete la o masă, pentru a isca furtuni în cealaltă parte a planetei. Dacă nu putem fi stăpâni, măcar să fim animalele de companie ale stăpânilor.

Apoi luptăm împotriva corupţiei şi a nedreptăţii. Hahahahaha!! Păi ce facem aici? Ori suntem golani, ori nu mai suntem? Ori tăiem răul de la rădăcină şi trăim după principii solide, săraci şi curaţi, ori o scăldăm printre picături şi ne strecurăm în funcţie de interesul de moment, bucurându-ne de prezent şi acceptându-ne viitorul ca pe o urmare firească a prezentului?

DA, sau BA. Din păcate, cam la asta se reduce viaţa contemporană. Nu prea mai există cale de mijloc...iar acest lucru se vede de la cel mai simplu nivel al traiului de zi cu zi: ori avem viaţă profesională, ori avem viaţă de familie, ori avem timp liber. Nu mai avem posibilitatea de a trăi în echilibru. 

Aşa că trăim în stres şi pe fugă, mereu blazaţi de faptul că ne sacrificăm, dar fără rezultat - care s-ar vedea, dacă nu am fi conduşi de nişte mişei ce îşi bat joc de sudoarea frunţii noastre...

ŞI TOTUŞI: Oare aşa să fie?

  

Până una-alta, mai bine ne celebrăm şi eroii care au trăit şi au murit cu un scop. Oamenii care au depăşit orice obstacol şi s-au jertfit pentru un ideal, indiferent că se aflau pe câmpul de luptă, în închisori sau în propria casă, spetindu-se pentru bunăstarea familiei.

...şi nu mă pot abţine să nu mă întreb: eu pentru ce ideal mi-aş da viaţa? Mai avem eroi în vremurile noastre? Ce înseamnă să mai fii erou în aceste zile, când suntem formaţi să credem că "cine iubeşte, nu iartă" (cum ne spunea arhi-giga-mega-producţia capodoperă "Vlad"), sau că "lucrurile bune vin uşor" - conform unei campanii Kaufland?  

Mă rog...ne mai gândim la răspunsuri.

Momentan, zic să ţinem un moment de reculegere pentru toţi cei ce au fost şi ne-au modelat viaţa, aşa cum s-au priceput mai bine: 

[Imnul eroilor]