E timpul să... (partea a doua)

Vin...săr-bă-torile, 
Viiiin... săr-bă-torile, viiin...

Venim cu iarna, e ca-n poveşti!

E minunat, e timpul să dăruieşti!

"Sărbători fericite"! - Coca Cola vă urează...

Vin sărbătorile, fraţilor! VIN!!!

Şi ce este mai bun decât vinul? Vin ŞI sărbători, exact ce mi-am dorit! Şi-n plus, iar e timpul să fiu mai bun - poate-mi mai spăl şi eu din păcate, că de! Încă n-am renunţat la o viaţă de succes... măcar pe lumea ailaltă, că aici m-am lămurit cu stă treaba!

Deşi... era cât pe ce să ratez spiritul sărbătorilor de anul acesta. Serios, nu vă mint!

Am fost busy în ultima vreme; aşadar, se-nţelege că n-am mai avut timp de televizor - iar fără reclama Coca Cola şi fără "Singur acasă", ce spirit de Crăciun să mai simt? N-am prins nici măcar "Greu de ucis"... iar fără reclame şi filme de sezon, de unde să ştiu eu că e timpul să iubesc şi să dăruiesc? 

Noroc că la barza chioară, Dumnezeu îi face cuib - şi dacă nu m-ar fi asaltat nişte cerşet... ăăă...colindători îmbrăcaţi în Moş Crăciun (şi care cărau după ei un casetofon portabil în care cânta Hruşcă despre ler), rămâneam blocat în autismul meu interior şi mă lua 2024 direct din pijamale! Da' la vederea Moşilor, m-a plesnit revelaţia că vin sărbătorile! Vin!

"EXACT LA TIMP" - îmi zic. Nu ştiu dacă Universul, prin vocea subconştientului, încerca să-mi transmită vreun mesaj, dar de ceva vreme, chiar simţeam nevoia să dăruiesc ceva şi mă întrebam de ce aş face asta. Că nici să-mi dau frâu liber nevoii nu puteam; fără să-mi spună cineva cum trebuie să fiu şi ce trebuie să fac, eu de unde să ştiu ce se aşteaptă de la mine? C-apoi, vorba aia: "când eşti în Roma, faci ca romanii"! - şi nu poţi să dăruieşti când îşi vine pe chelie, că bate la ochi! Mintenaş te pomeneşti cu vreo vizită de la ANAF, să te întrebe de sănătate şi de unde ai tu atâtea pomeni de oferit... ceea ce nu e bine deloc! De aceea zic: Dăruieşti când se dăruieşte, nu când ai chef!

Până la urmă, ce să ne mai stresăm cu atâtea dăruiri? Nu-s destule campanii de la fel de fel de firme care te roagă să le cumperi produsele, ca să poţi direcţiona câte un leu pentru amărâţi? Este scenariul cel mai câştigător: bifezi c-ai făcut fapte bune, firma se bucură că-şi vinde marfa, angajaţii ei au de muncă şi au de unde să-şi ia salariul, amărâţii îşi primesc leul de pomană, Statul îşi încasează impozitele pe activitatea firmei şi toată lumea e fericită!

Da' dacă te apuci să umbli cu bocceaua pe la curţi de sărmani...se duce ţara de râpă! Periclitezi siguranţa naţională şi ai şanse să intri la răcoare pentru fapte de terorism! 

Ce-s feţele astea? Nu mă credeţi? Păi explic acuşica: dacă nu cumpărăm cât mai mult, ce activitate are firma? Iar dacă ea nu scoate profit, dă angajaţii afară şi rămân oamenii muritori de foame; Statul nu are ce să încaseze, economia intră în colaps şi ne luăm adio de la un trai pe vătrai! 

Morala este că nu trebuie să ne mai zgârcim! 

Măcar acum, de sărbători...haideţi să haidem şi să cumpărăm de toate, ca să facem o faptă bună - fără stres şi fără pagubă! Haideţi SĂ FIM mai buni şi să ne gândim şi la aproapele nostru! Ce ne costă un singur click de pe card? Sunt zeci...nu! SUTE de antrenori personali, coacheri de succes şi influenceri care ne învaţă cât e de important "să fim", nu "să avem"! (Mai ales dacă le facem trafic pe conturi...ca noi să fim şi ei să aibă!)

Măcar acum, de Crăciun. "De Crăciun...fii mai buuunn...fii ADEVĂRAT...spune DA, nu spune NU, la Tuborg Christmas Brew"! 

Apropo de asta...

Tot în spiritul adevărului, psihologii recomandă că este timpul ca părinţii să renunţe la minciuna strufantă despre existenţa lui Moş Crăciun - o minciună care poate traumatiza iremediabil psihicul fragil al copilului. Serios, acuma! Îşi dă cineva seama cum se năruie întreaga lumea interioară a micuţului, când aude că părinţii îi pun cadouri sub brad - şi nu Moşul care ascultă pe la uşi, să verifice dacă puradelul a fost cuminte? Chiar vreţi să ne damblagim copiii pe viaţă? În halul acesta am ajuns, să-i stricăm de mici şi să le răpim şansa de a se strica singuri, pe parcursul vieţii? 

Păi...în loc să îi educăm despre viaţă pur şi simplu sau să le explicăm cum stă treaba cu sutele de mii de genuri, ca să le amplificăm toleranţa şi stima pentru viaţă, noi ne batem joc de ei?? HUUUUOOOOO!!!!! 

 

Desigur că alţi psihologi dovedesc că Moş Crăciun face parte din categoria minciunilor albe, care sunt bune - spre deosebire de minciunile negre, care nu sunt bune; au picioare scurte şi ies la suprafaţă ca untdelemnul.

Astfel că, minciuna Moşului - spun cercetătorii - i-ar ajuta pe copii să crească spiritual, să descopere empatia şi să îşi dezvolte plăcerea de a dărui. Ceea ce, aşa o fi.

Cert e că dacă eşti părinte care îşi creşte odrasla în ton cu ultimile răcnete ştiinţifice, te blochezi - şi pe drept cuvânt, dacă şi Moşul a devenit subiect de îmbârligătură şi contradicţie socială! Iar dacă nu ştii ce să faci şi tot aştepţi un sfat corect şi sigur, ghinion! Până la urmă, se pare că tot pe propria judecată trebuie să ne bazăm - ca să ştim ce să alegem! Şi indiferent de alegerea făcută, oricum e bine...

Nu te mai condamnă nimeni chiar şi dacă alegi să-ţi iei lumea-n cap şi să-ţi bagi picioarele în tot şi-n toate! De fapt, ai şi motivaţie ştiinţifică să faci asta - pentru că susţii o altă viziune proaspăt descoperită. Adepţii acesteia au inventat teoria "Holiday Regression" - care spune, pe scurt, că "sărbătorile de iarnă aduc anxietate şi stres". Ce atâtea cadouri,  pregătire, şi timp petrecut în familie, când părinţii şi prietenii te critică tot timpul? "Nu ai pus căciula"! "Iar fumezi"? "Cine e ea"? "Te însori cu un bărbat"? Pfffff... traume, traume...traume la tot pasul!!!

 Ia să stea fiecare la casa lui şi să-şi vadă de propria viaţă! Gata! Petreci la club, de capul tău şi scapi de stres, tulburări afective, boli organice şi tot felul de îndoctrinări nocive! 

E Crăciunul, ziua Naşterii Domnului - o sărbătoare  dedicată familiei, când E TIMPUL să iubim, să dăruim, să fim mai buni, să-l primim pe Hristos la masă şi în gând şi... să stăm liniştiţi şi singuri la casele noastre, că oricum suntem magici şi nu avem nevoie de stres şi anxietăţi. Important e să fie cele cuvenite pe masă, să curgă băutura şi să meargă muzica. Nu d-aia e sărbătoare? Mall-urile să fie pline, cluburile la fel... c-apoi p-acolo nu loveşte regresia de sărbători şi nu te critică nimeni, atâta timp cât faci consumaţie. Şi faci, că doar nu munceşti pe surcele! Iar dacă nu e distracţie nici acum, apăi când să mai fie?

Să bem pentru asta!!!

Şi să avem cu toţii sărbători liniştite, pline de bucurie şi speranţa într-o viaţă interioară mai bună. Să fim sănătoşi şi cu familia aproape... c-apoi, chiar nu pot achesa la regresiile astea moderne.

Hai, la mulţi ani şi-un cântec vesel să cântăm:

 

  [Colinde de Crăciun Tralala - Astăzi s-a născut Hristos]

E timpul să...

Nu am mai avut timp să mai scriu. 

Mi-am dorit să o fac, uneori am găsit şi subiecte care meritau discutate... ba chiar au fost zile în care  îmi compuneam în gând pasaje întregi de postări - cu promisiunea că le voi trece pe hârtia virtuală imediat ce voi avea ocazia. Însă nu se întâmpla aşa ceva...  şi când mă eliberam, nu mai aveam chef de nimic. Mă simţeam epuizat, iar gândurile mi se încâlceau atât de rău, încât nu mai ştiam de unde să le iau şi unde să le mai aşez. 

La un moment dat, am crezut că am eu o problemă, de am o aşa stare. Însă, privind în jur, am constatat că e foarte posibil să nu fi venit timpul potrivit pentru a scrie. 

Ştiu că sună foarte ciudat, însă... pentru noi, oamenii noului mileniu, timpul a devenit un fel de condiţionare pavloviană. Se ştie că permanent atingem noi apogee ale adâncimilor morale de bon-ton; facem parte din tot felul de comunităţi şi suntem plini de conexiuni magice; demistificăm misterele vieţii într-un ritm galopant, iar valorile absolute sunt atât concrete în vieţile noastre, încât călcăm în ele mai des decât în gropi - dar dincolo de asta, am ajuns ca nişte biete animale care reacţionează instant, la stimulul timpului şi a datei din calendar. Fără logică, fără judecată, fără raţiune, fără înţelegere, fără profunzime... dar mânaţi de un singur gând: "ESTE TIMPUL SĂ..."

S-a făcut de Valentine's Day? MINUNAT!! E TIMPUL SĂ NE IUBIM!! Şi toată suflarea omenească dă iama-n restaurante, să-şi serbeze dragostea... cu ursuleţi, ciocolată, flori şi desertul de după. Cum altfel să arăţi ce simţi, dacă nu intri în rândul lumii? Şi apoi, dacă nu arăţi conform STAS-ului în vigoare, cine te crede că simţi ceea ce spui că simţi?

Vorba cântecului: "Dacă-n fiecare zi, Valy Day ar veni, ce de ne-am mai iubi..."

Arc peste timp şi a venit Ziua Internaţională a Cărţii. Deci, E TIMPUL SĂ citim studii care arată că nu citim. Apoi, imediat se scandalizează cei care devorează n-şpe cărţi pe zi, pentru că cititul este viaţa lor şi asta trebuie să afle toate lumea. Sincer, pe mine mă sperie oamenii care citesc la pontaj, la fel cum mă sperie şi cei care nu deschid o carte nici dacă-i baţi. 

Dar nu contează... trecem peste, fiindcă vine Ziua Internaţională a Îngheţatei şi E TIMPUL SĂ mâncăm îngheţată! 

CUM? N-ai poftă??? Hmmmm... bag de seamă că te-ai nemernicit! Şi mă rog, cam când vrei să-ţi iei, dumneata, nişte îngheţată? De ziua cartofilor prăjiţi? De ziua pizzei, a hanoracului vărgat sau de Ziua Şosetelor cu Papion? Păi atunci se face ce s-a stabilit în acea zi că trebuie să se facă, nu faci ce vrei tu!

Alt arc peste timp... şi a venit sfânta zi de 31 octombrie. E Halloween, frăţică! 

Ce om să fii, ce inimă să ai în tine, încât să nu te costumezi în toate bazaconiile imaginabile şi inimaginabile, să nu te spoieşti cu ketchup şi să zici că-i sânge sau să nu-ţi munceşti mintea, ca să faci oamenilor prankuri cât mai sperioase? Pentru că nu mai avem păcăleli şi nici glume; toate idioţeniile se numesc prankuri. Ce să facem, dacă societatea avansează mereu şi tot înainte? Se ştie că nu poţi opri progresul, la fel cum se ştie că dacă scuipi contra vântului, te uzi. 

De fapt, mâine, poimâine, mă aştept să-l îngropăm şi pe Păcală. El era inteligent, şugubăţ şi făcea glume nevinovate...dar în lumea asta, Păcală nu mai are loc. Acum trăim vremurile lui Prankală - când te distrezi urmărind oamenii cu toporul pe stradă. Sau aruncându-le ghivece-n cap... sau punându-le petarde-n pantofi (c-apoi nu mai suntem la grădiniţă, să pui dulceaţă-n şoşoni). Asta-i distracţie!

Iar prănkuiala de Halloween it's a must sau ceva - că dacă nu provoci o ţâră de infarct nimănui, practic, ţi-ai ratat viaţa! De exemplu, ia uite acilea glume:

HAHAHA!!!! CE TARE!!! Ia uite, iaaaaa, Japonia!!!!! BĂĂĂĂ, cum s-a crizat puradelu'!!! Mai avea niţel şi murea pe loc!!! HA-HA-HA-HA-HA-HAAAA!!!! Şi-aşa cred că a schimbat trei pamperşi!! HA-HA-HA-HA-HA-HAAAA!!!!

...şi gata, că mă doare burta de râs! Băi, ce m-am distrat! E traumatizat copilul ăla pe viaţă, gata! HA-HA-HA-HA-HA-HAAAA!!!!

Culmea e că poate fi adevărat. Dar dacă e Halloween, e timpul să privim în ochi violenţa şi macabrul, ca să râdem de ele - că nu ne afectează cu nimic. Şi totul se acceptă, dacă e făcut la 'şto - cum era trendul mega la modă cu femeile care-şi aplicau pe poze nişte filtre cu ochi vineţi şi buze sparte, ca să spună că şi-au luat păruială de la jumătăţile din dotare. Ca prank, desigur.

Na! De unde nu e, nici Dumnezeu nu cere... ce să mai zic?

S-a făcut prima zi de noiembrie. Boss, nu mai merge aşa! E TIMPUL SĂ privim violenţa şi macabrul în ochi şi să luptăm contra lor cu toate puterile, pentru că ne afectează! Dacă primim o palmă părintească la fund când avem un an... la treizeci de ani, copilul nostru interior se destramă şi ne strică toată existenţa de după. Dacă respiră cineva mai zgomotos lângă noi, ne-a şi stresat - pentru că ne-a luat din spaţiul personal şi ne-a violentat! Suntem atât de sensibili încât şi dacă se trezeşte vreum tălâmb să strige la noi, nu ne mai vindecă nici o duzină de psihologi! Iar eu, pentru că am folosit cuvântul "tălâmb", e clar că am discriminat, nemulţumit, traumatizat, odioşat, distrus nişte destine de oameni cu suflet magic...deci merit câteva schingiuiri! Dar nu acum, ci de Halloween, ca să fie prank şi funny. Şi să nu mă supăr.

Până atunci, cânt în gând: "Dacă-n fiecare zi, Halloween ar  veni, ce prankuri ar mai fi"... 

Da' nu-mi fac griji, pentru că timpul ne face să iertăm şi uităm... mai ales când E TIMPUL SĂ ierţi şi să uiţi.

Deocamdată, a venit 1 Decembrie şi E TIMPUL SĂ fim patrioţi. Iubirea de popor şi ţară, ne leşină...nu alta! Vorba unei reclame de la radio: "Măcar de 1 decembrie să fim patrioţi"! Aşadar, ce om să fii, dacă nu ai gura plină de laude la adresa Românicii noastre dragi, pământ strămoşesc şi plin de tradiţii?! Desigur că vrem o ţară ca afară, dar de Ziua Naţională, vrem o ţară ca aici: 

Cu tricolor arborat pe maşinile cu gene la faruri. Cu şosele vai de capul lor şi care nu ne trebuie, pentru că avem natură extraordinară. Cu spitale puţine şi catedrale multe... care nu ne mai enervează, pentru că mâncăm fasole şi cârnaţi, cum e datina străbună. Cu mâncare ca la mama, care e mai bună decât shaorma zilnică a zilei de mâine. Cu muzică populară românească, mixată de cel mai tradiţional DJ MC Ţikiriki din Papua Noua Guinee şi cu mult, foarte mult drapel naţional. Mai multă mândrie şi parade istorice fără număr!

C-apoi na! Dacă nici măcar de Ziua României nu eşti patriot, când să mai fii?

Desigur că de pe 2 decembrie e timpul să-ţi pută de tot ce e românesc, iar  tradiţionaliştii naţionalişti sunt ciumaţii care susţin învecheala şi se pun contra modernului frumos şi îmbietor... dar haideţi să trăim în prezent şi să iubim România. De Ziua Naţională, ordinul pe unitate e iubirea de neam! Clar?

Vorba cântecului: "Dacă-n fiecare zi, Unirea ar veni, ce patrioţi am fi"...

Avem noroc că nu e aceeaşi zi în fiecare zi - altfel, am lua-o cu capul peste dealuri, fluturând steguleţe roşii! 

De ce? Păi cum adică, DE CE? Cât cap ne trebuie, ca să fim în fiecare zi în toate felurile posibile? Ne-am încurca între ideologii, mai abitir ca-ntr-un labirint! Cum să fim şi patrioţi şi să vrem o ţară ca afară; să ne iubim aproapele şi să-i dăm vânt pe scări (în spirit de prank very funny); să mâncăm pizza mereu şi să susţinem mâncarea tradiţională; să luptăm pentru o viaţă sănătoasă şi să avem burta plină de cartofi prăjiţi; să fim smeriţi şi să ne lăudăm cu viaţa noastră de succes; să ne amuze violenţa şi, în acelaşi timp, să ne oripileze; să fim tradiţionalişti şi să condamnăm obiciurile înaintaşilor noştri; să ne aruncăm gunoiul pe meleaguri cât mai ocrotite de lege şi să protejăm natura, plantând un copac... toate într-o singură zi?  

N-avem cum! Altfel, am fi cu toţii nişte cazuri perfecte pentru studiul tulburărilor de personalitate. Deci, cine s-a gândit că trebuie ca-ntr- o zi să fim într-un fel şi în alt fel ziua următoare, a ştiut el de ce a hotărât aşa şi bine a făcut!

Să bem pentru asta! 

Şi-un cântec vesel să cântăm, că ne bate Crăciunul la uşă...

 

[Paula Hriscu - M-o trimis mama la capre]

Cărţile şi educaţia

"- Ştie cineva dacă Şcoala (ca entitate supremă într-ale educaţiei) mai scoate tâmpiţi? (vorba unui mare clasic în viaţă)... 

- Nu!

- Nu...ce? Nu mai scoate tâmpiţi sau nu se ştie dacă mai scoate tâmpiţi"?

No, până la urmă, nu contează! La un moment dat, fuse o zi de mare sărbătoare. Aşadar:

La mulţi ani, Ziua Educaţiei! Să fim educaţi, frumoşi şi la pungă groşi! Să ne fie casa - casă, să ne fie masa - masă, bucurii şi sănătate, la mulţi ani plini cu de toate (încântările)!

...şi da, ştiu că Ziua Internaţională a Educaţiei a fost pe 5 octombrie. Dar eu cred că educaţia ar trebui sărbătorită în fiecare zi, mai ales printr-un comportament care să dovedească faptul că o avem. C-apoi... dacă rămâne doar la nivel de cunoştinţe nepuse în practică, educaţia se transformă într-un izvor cu apă pură şi cristalină, care este desenat pe un perete.  

Întrebarea principală este: CE ESTE EDUCAŢIA?

Răspunsul cred că va fi diferit, în funcţie de persoana care răspunde. În general, însă, educaţia te ajută să treci cu fruntea sus prin cât mai multe situaţii pe care viaţa ţi le scoate în cale. 

Apoi, apare o nouă întrebare: CUM TE EDUCI?

Prin mai multe căi, în principiu. Însă cea mai facilă modalitate de (auto)educare este prin intermediul cărţilor. 

Apropo de asta: în ultima vreme,  dau peste tot felul de oameni care se ocupă  cu cititul de performanță, iar spațiul virtual îmi este invadat de reclame care mă îmbie să  mă  înscriu în numeroase cluburi şi/sau grupuri de lectură. Şi nu-i ceva rău.

Până la urmă, cu toţii suntem niște suflete culte-n cap, înțelepte și magice, iar numărul de cărți citite reprezinta garanția bogăţeniei noastre interioare.  Ceea ce, asa și este. În principiu. Doar că, cel puţin pe picioarele noastre de plai, avem o mare problemă cu analfabetismul funcţional... conform unui studiu desfăşurat pe la începutul anului, care a arătat că doar 11% dintre elevi înţeleg pe deplin un text pe care îl citesc. 

Iar asta este uluitor de nasol şi m-aş lua cu mâinile de cap, dacă nu aş vedea cu ochii mei cum în orice top de lectură, cele mai citite sunt cărţile despre dezvoltare personală - iar apoi, când mă uit prin împrejurimi, realizez că singurul lucru care evoluează este involuţia. 

Deci, nu ştiu ce să mai zic nici despre cei care spun că citesc măcar o carte pe oră.

În aceste condiţii, se naşte o întrebare: de ce cititul este considerat a fi o activitate elitistă şi numai faptul că o practici te aduce în nişte sfere care nu-s destinate muritorilor de rând? Ştiu că George R.R. Martin (cel cu "Urzeala Tronului") a spus că "Un cititor trăieşte o mie de vieţi înainte de a muri; cel care nu citeşte niciodată, trăieşte doar una" - însă, conform noilor studii, creierul nu face diferenţa între virtual şi real - şi de aceea, la nivel personal, jocurile pe computer sunt percepute ca fiind experienţe reale. Pe scurt, înveţi dintr-un joc de strategie, la fel cum ai învăţa dintr-o carte. Chiar mai bine...pentru că jocul îl trăieşti, nu ţi-l imaginezi.  

Deci: de ce cărţile sunt preamărite, iar jocurile sunt osândite? Şi cum te educă o carte, dacă nu pricepi ce citeşti?

Sunt câteva luni, deja, de când încerc să-mi răspund la aceste întrebări. Că, de! Am ajuns şi eu în etapa întrebăcioasă a vieţii, în care caut să descopăr esenţa lucrurilor pe care le fac. Pentru că, da... mă joc pe computer. Iar pericolul este că deşi trăiesc nişte evenimente cu tot sufletul, nimic nu are connsecinţe practice - pe când în realitate, orice acţiune are urmări. Iar cine nu e atent, riscă să încurce realul cu virtualul, ceea ce atrage după sine o gamă foarte variată de probleme. 

Şi da, citesc. Nu la normă, nu orice şi nu oricând, e adevărat. Nu citesc ca să mă educ, nu citesc să învăţ, nu stau să subliniez citate şi nici nu le învăţ pe de rost. De ce? Pentru că nu îmi place să mă complic!

Pentru mine, cititul este o plăcere, o cale de a evada din realitate şi de a fi fericit. 

Bunnn... dar cu ce mă ajută asta? Pe termen scurt, în afară de bucuria de moment, nu prea văd ce beneficii mi-a adus. Pe termen lung, însă, am învăţat să apreciez geniul creator al unor oameni şi puterea lor de a da viaţă unor lumi noi, idei, mitologii, oameni şi milenii de istorie alternativă. 

Desigur că dacă mi-am dat seama că Eru Iluvatar este Dumnezeu în universul tolkian, pot recita legile roboticii ale lui Asimov, ştiu că Maitreyi l-a iubit pe Mircea Eliade sau că Lizoanca a avut o copilărie nefericită, nu mă ajută cu nimic în viaţa mea de zi cu zi... la fel cum nu are nici o relevanţă dacă ştiu teorema lui Pitagora când îmi cumpăr o pâine sau pot calcula viteza liftului, atunci când îl folosesc. Însă toate aceste cunoştinţe pe care le-am primit în anumite momente ale vieţii (şi pe care le-am uitat, de cele mai multe ori - că d-aia nu-s vreo deşteptăciune nemaivăzută), mi-au mai crescut un firicel de iarbă pe pajiştea mentală şi mi-au schimbat viziunea asupra vieţii. Sunt altfel, gândesc altfel, mă comport altfel, şi mai ales, înţeleg altfel lumea şi mă detaşez mai uşor de ceea ce mă atrage, dar nu-mi face bine.

Poate asta înseamnă educaţia. Sau poate nu.    

*

În altă zi, pe un grup dedicat cititorilor de cursă  lungă, găsesc o întrebare interesantă: "Care considerați că sunt cărțile maculatură"? 

Mi-am luat toga pe mine, mi-am pus cravata de om deştept și m-am băgat și eu în seamă, cu un răspuns perfect corect din punct de vedere politic: "depinde de gusturile fiecăruia". 

Bănuiam că întrebarea este pusă pentru a crea dezbatere  teoretică și apoi trafic - care se traduce în relevanţă pe piață - dar a trebuit să răspund elegant, pentru că nu îmi place să particip la rezolvarea unor probleme inexistente. În plus, gusturile omului nu se discută şi dacă o carte a ieşit pe piaţă şi a avut cumpărători, înseamnă că a fost apreciată.

Ce era sa zic? Adevarul?

Adevărul e că eu nici nu am auzit până atunci despre "cărţi maculatură". De fapt, nici nu îmi trecuse prin cap să descriu cărţile în acest fel...deşi, dacă ar trebui, neapărat, să îl folosesc, aş introduce în această categorie orice lucrare care îţi zgândăre dorinţele egoiste şi îţi oferă pe tavă diverse reţete pentru a ţi le îndeplini....pentru că, nu-i aşa, eşti magic şi meriţi. Iar Dumnezeu ("Universul, în noua vorbă) abia aşteaptă să gândeşti pozitiv, ca să-ţi apară dinainte şi să-ţi reverse la picioare toate minunăţiile pe care ţi le doreşti.  

Înainte de acea frumoasă zi, singura descriere mai depreciativă a cărţilor pe care o ştiam era aceea de "lecturi pentru tren" - adică acele poveşti uşurele, care nu îţi pun mintea la contribuţie - ci doar te prind în acţiune, se termină rapid şi nu-ţi crează vreo emoţie notabilă. Foc de paie, pe scurt. Cunosc astfel de cărţi, dar mă ţin departe de ele.

De fapt, întrebări de genul "cărţilor maculatură" apar frecvent pe site-urile de profil şi mulţi spun că scrierile Irinei Binder s-ar încadra la acest capitol. Ceea ce este ciudat...pentru că Irina Binder se vinde bine - de unde trag concluzia că oamenii îşi cumpără lucruri fără a avea nici o idee despre ele şi-apoi se supără că au făcut-o, pentru că nu le plac.

În concluzie, nu am un răspuns obiectiv care să descrie "cărţile maculatură". 

Ştiu, doar, că eu nu investesc în experienţe noi, fără a le studia în prealabil. Sau fără a avea un motiv bine definit.. cum a fost când am citit "Invitaţie la vals", doar pentru că era opera preferată a unei fete pe care o plăceam şi voiam să înţeleg de ce o adoră atât de mult.

Şi mai ştiu ceva: când fixezi o zi internaţională dedicată educaţiei, înseamnă că educaţia este în moarte clinică. Dacă ar fi permanentă, aşa cum ar trebui, nu ar mai fi nevoie de nici o serbare specială care să îţi ofere oportunitatea de a te educa... la fel cum, dacă mănânci cartofi prăjiţi în fiecare zi, nu mai simţi nevoia unei Zile Internaţionale a Cartofilor Prăjiţi, pe care să o serbezi cu o porţie sănătoasă de... cartofi prăjiţi!

Să bem pentru asta! 

Chelner!!! Adă un pahar cu tărie la băeatu, că vreau să-l citesc până la fund! Şi lasă şi sticla, că nu mă ridic de la masă, până nu mă fac doctor docent în toate domeniile!

Să fie dans! Şi EDUCAŢIE...

[The Black Eyed Peas - Pump it]