Stau câteodată şi-mi aduc aminte...pe la începutul "carierei" mele de blogger, eram un răzvrătit. Nu-mi plăceau multe, nu-mi conveneau multe şi o spuneam - de cele mai multe ori foarte dur, hiperbolizând situaţiile; pentru a le face mai vizibile. Mă luptam, îmi dedicam timpul unei zbateri continue - menită să scoată la lumină tot ce nu îmi plăcea în societatea noastră - pentru ca mai apoi, conştientizând problemele, să le găsim şi rezolvarea. Na, ce să fac...aburii tinereţii! Şi dă-i şi luptă, şi luptă şi dă-i...taxam orice abatere de conduită, corectam orice mi se părea gresit - simţindu-mă chiar îndreptăţit să o fac; eram permanent revoltat, scorţos, gata să mă iau în gură cu oricine pentru a-mi susţine ideile. Uneori săream calul, în scris mă certam fără jenă - deşi, în viaţa privată încerc să mă concentrez pe liniştea spiritului, pe calm şi pe înţelegerea fără margini a defectelor umane.
Astăzi continui să scriu. Tot aici... deşi mulţi prieteni mi-au sugerat să deschid un domeniu nou, care să se muleze mai bine pe gândirea de acum. Am refuzat - de ce să vă mint? Tot ce îmi doresc în viaţa asta este să las ceva în urma mea; iar la o privire mai atentă, blogul acesta este locul unei metamorfoze prin timp - cu toate bucuriile şi necazurile cotidianului social şi personal. Privit în ansamblu, nu scot neapărat în evidenţă evenimente, ci stări. De aceea nu vreau să şterg nimic...ar însemna să şterg o parte din mine. Şi de aceea nu vreau să încep nimic nou...pentru că ar însemna să reneg trecutul. Ceva în genul măgăriei pe care a făcut-o Disney cu franciza Star Wars: George Lucas a creat o poveste, iar toţi care au dorit să participe la îmbogăţirea ei au avut de respectat un canon. Asta până în 2014...Când noii proprietari ai drepturilor de autor au hotărât să reinventeze apa caldă şi într-o conferinţă de presă au anunţat că doar cele şase filme Star Wars trebuiesc luate în considerare. Restul, sutele de cărţi, jocuri şi benzi desenate care au dus povestea filmelor cu mii de ani înapoi în timp şi sute de ani în viitor - sunt doar legende. Practic, nu mai contează în economia subiectului.
Da, da...e amuzant cum lumea din jur aleargă tot timpul după nou, după modern. După schimbare. Nimic din ce a fost nu mai este de ajuns...astăzi totul trebuie să fie altfel: mai colorat, mai complicat. Mai emancipat. Mai diferit de simplitatea trecutului - deşi, în esenţă, omul nu s-a schimbat cu nimic, ci doar contextul. Acum avem Iphone, Ipad, laptop, bolizi de sute de cai putere...şi luptăm pentru toleranţă, egalitate, independenţă. Deşi pentru astea au luptat şi oamenii de acum 200 de ani, de acum 2000 de ani şi chiar mai bine. Iubim, urâm, plângem şi râdem, ne războim pe diverse idei, cântăm...dar asta făceau şi grecii, şi romanii, şi egiptenii antici...şi pun pariu că şi oamenii cavernelor.
Da, dar cântecele de astăzi sunt mai noi. Mai recente. Nimic din ce a existat nu se poate compara cu ce avem astăzi. Uite, că tot veni vorba de muzică: cu atâtea manele, Inne şi Lala Banduri, cine mai ascultă romanţe interbelice? Muzică lăutărească sau folclorică? Gabi Luncă, Ileana Sărăroiu, Maria Tănase?
Ei, bine... las că ne apreciază alţii!
Producătorii de filme moderne se întorc în trecut pentru a sublinia emoţiile prezentului...şi uneori, chiar în istoria muzicală a mioriticilor care ne aflăm. Cum aşa, cum aşa?
Simplu. Vă dau un exemplu rapid:
Mă rog..."Ăştia din India copiază tot" - veţi zice. Adică, no! Şi-au făcut până şi variantă proprie a Terminatorului şi Matrixului hollywoodian: se numeşte Enthiran!
Dar...
Ştiţi ce a asta? "Cobzarul" nostru! Reorchestrat din greu, e adevărat...dar tot "Cobzarul" rămâne! Şi după părerea mea, cred că este alegerea perfectă: nici o melodie din lume nu cred că putea reda mai bine tragedia lui Davy Jones - un fel de Darth Vader al secolului XVIII, dacă ar fi să fac o paralelă cinematografică inteligentă.
Închei tot cu o melodie. De joc şi voie bună, să nu rămânem în starea de contemplare melodramatică a ritmurilor anterioare:
P.S.: Îmi place de mor partea de final: "Aaaaaaaaaa gagagagaga! Aaaaaaaa....gagagagagaa!"
P.S. 2: Pentru cei care nu ştiau, Johnny Weissmüller, Tarzan-ul anilor '30, avea tot origini româneşti.
