Eurovisionul influencerilor

Ieri a fost 1 Iunie... La mulţi ani, de ziua noastră, a copiilor!

Fie ca toate să fie! - dar nu oricum, ci numai aşa cum ne dorim. Şi fie ca bucuria să ne umple viaţa, să trăim, să înflorim, fără să îmbătrânim! Mulţi ani trăiască, cine să trăiască, laaaa muuulţi aaaaani!

În altă ordine de idei, ştim cu toţii că lucrurile bune vin în grupuri de câte trei - şi de aceea, astăzi voiam să vorbim, din nou, despre Eurovision. Am luat şi locul 3, deci... treiul are o însemnătate aparte pentru noi...e ca o poezie, totul rimează! "Strânge-mă de gât, strânge-mă de gât, choke me şi love me"! 

Glumesc. 

Dar nu de tot. Muahahahaha!!!!.... pentru că, într-adevăr, ecourile scandalurilor de la Eurovision nu sunt stinse complet. Şi aşa se face că zilele trecute am dat peste nişte certuri între influenceri, pe seama acestui subiect - care m-au înveselit, de ce să mint? Mai ales că mă amuză păruiala declarativă pornită din tot felul de tâmpenii.

Dar, să vă spun despre ce era vorba... 

Maltezii şi-au pus în gând să facă lobby pentru melodia lor şi au venit la influencerii noştri, ca să îi plătească pentru reclamă: "Băi frăţiuerilor, nu vreţi nişte bani? Ziceţi ceva de bine de melodia noastră, trăi-v-ar familia... ca să vă influenţaţi influenţabilii să voteze şi mâna lor cu noi. C-apoi se ştie că nu vă puteţi vota propria melodie - deci, care-i baiul"?

Iar ei ei au zis: "Da cum să nu! Păi să nu fim noi pe bogăţeală, lux şi opulenţă? Să vină banii, să vină banii, să vină banii la băeatu'... "

Şi uite aşa, a apărut o ditamai inflaţie de clipuri cu laude la adresa melodiei Maltei, prin toate cotloanele internetului. Am dat şi eu peste aşa ceva şi am râs cu sighuţuri! Era una, nenică, de te închinai cu toate mâinile! Zicea că iar s-a îndrăgostit - dar nu de un om, ci de o voce. O voce care o răscoleşte şi îi trezeşte simţăminte. Dar mai presus de asta, îi aminteşte despre o vară şi un aeroport, o poveste de dragoste între avioane, apusuri de soare şi câini. Deci, votaţi Malta! 

APLAUZE!!!

Şi-apoi, să te ţii dibeituri - de la englezescul "debate" - "a dezbate".

... că hâr, că mâr, că ăia nu-s patrioţi, că sunt plătiţi ca să influenţeze oamenii, că-s cringi (în engleză, "cringe" înseamnă "penibil") şi haoleo, cum să îi lauzi pe alţii, fără să spui nimic despre hitul nostru răvăşitor? "Strânge-mă de gât, strânge-mă de gât"! 

Nepratrioţilor care sunteţi! HUOOOOO!!!! 

... Pentru că, da: în lauda ei monetizată din gros, stimabila influensăriţa a uitat să îndemne românii plecaţi hai-hui prin cotloanele planetei, să fie de partea bună a istoriei şi să voteze cu piesa noastră. 

Delir şi cringiuială, ce vă zisei? Disrespect total faţă de valorile acestui country pe care we love cu lăcrămi de emoţie şi muci de plâns. Isn't it? 

Aaaa...vă rog să-mi scuzaţi limbajul, dar în faţa seriozităţii acestui subiect, nu m-am putut abţine să nu vorbesc în tendinţe. Choke me şi strânge-mă de gât! Aplauze!

No, acum e râsu'-plânsu...

Pe de o parte, pe mine nu mă interesează influensăreala. Însă, dacă aş fi fost nevoit să laud vreo melodie şi eram obligat-forţat să îndemn ca voturile să meargă într-o direcţie sau alta, promovam piesa Ciprului, nu pe a nostră. Noi ne-am dus la Eurovision în bătaie de joc şi cu inima cât un purice, ca nu cumva să nu ne descalifice ăia, că încălcăm normele bunelor moravuri. Iar faptul că am şi ajuns pe podium cu abominaţia aia sado-masochistă, spune multe despre lumea în care trăim. Dar nu mai contează, fuse şi se duse. Water under the pod, cum ar spune americanii. 

Pe de altă parte... nu îmi stă în caracter să îndemn pe cineva să facă ceva...şi ştiţi de ce? Respect alegerea omului şi nu cred că trebuie să îi influenţez eu propria opinie...care, da: poate mă amuză, poate mă enervează, ploate nu-mi place...dar aia e. Cum eu am libertatea de a alege, altcineva de ce să nu se bucure de acest drept?

Şi apoi, mai este un amănunt: chiar vreţi să îmi spuneţi că oamenii sunt oi docile, care aşteaptă să li se indice o direcţie, pentru a şti încotro să o apuce? 

De fapt, m-am răzgândit: hai să nu răspundem la această întrebare. 

Dar situaţia e amuzantă:

Parcă şi văd românul de peste hotare, cum stă lipit de televizor şi respiră pe ritmul melodiilor de la Eurovision, dar când să voteze, îşi zice: "Băi, ce-mi place melodia Chinei (ştiu că nu participă, dar las' aşa)! O votez cu 5 mâini, de-i sar capacele! DAR STAI!!! Duduia influensăreasă din România m-a povăţuit să aplaud Strânge-mă de gât! Păi şi nu iau lumină de la ea? Aş fi vrut să fac altfel, dar na...acum nu mai pot, că m-a influenţat complet"!

Sau alt român de peste hotare, care stă lipit de televizor şi respiră pe ritmul melodiilor de la Eurovision, dar când să voteze, îşi zice:"Să mă bată mama, că habar nu am ce mi-a plăcut! Mai pierd nişte euroi să votez aiurea? Dă-i în pustiu, ducă-se pe apa Tigrului şi a Eufratului! DAR STAIII!!!  Duduia influensăreasă din România m-a povăţuit să aplaud Strânge-mă de gât! Păi şi nu iau lumină de la ea? Sfinte Sfere Ancestrale, pupa-v-aş tălpile, cum mi-aţi trimis lumina înţelepciunii şi m-aţi călăuzit pe calea cea dreaptă! Acum ştiu ce să fac! Strânge-mă de gât chiar merită euroii mei! N-am zece mâini, că o votam cu toate, până o epuizam! Choke me şi strânge-mă de gât! Aplauze!

Aşa? Sau cum stă treaba cu influencerii?

Întreb şi eu, ca să înţeleg motivul scandalului... Că eu nu-s aşa. 

Ce-ar mai fi să casc gura la diverşi neica-nimeni cu un telefon, care învaţă în stânga şi în dreapta ce să ne placă şi ce să nu ne placă? Iar asta nu e o problemă... repet. Fiecare are libertatea de a face orice îşi doreşte. Pe mine mă interesează, însă, de ce aşteptăm ca altcineva să ne spună ce să ne placă şi ce să nu ne placă?

Şi este evident că asta aşteptăm... altfel nu s-ar fi înfiinţat meseria de influencer şi nici nu ar mai fi avut atâtea tone de urmăritori. Ar fi fost precum cineva care îşi deschide firmă de curierat cu porumbei voiajori, în era mesajelor instantanee: dacă vrei, poţi avea o asemenea firmă. Dar vei avea succes? Desigur că nu!

Şi totuşi, influencerii au succes. De ce?

Oare îi recomandă vocea şi talentul lor? Desigur că nu...mulţi nici nu au terminat liceul - sau au trecut prin el ca gâsca prin apă. Deci nu cred că beculesc de înţelepciune...  

Aşadar, care este răspunsul?' 

Abia de aici mi se pare discuţia importantă - mai ales că fuse Ziua Copilului şi am sărbătorit copilăria - care, da: are nevoie de influenceri şi de modele... pentru că este şi normal: când ai trăit ani câţi să-i numeri pe degetele unei mâini, maximum două, cum ştii să te descurci printre meandrele concretului din viaţa de zi cu zi? În principiu, te uiţi la adulţi: părinţi, fraţi, familie, prieteni - care sunt influenceri pentru tine.

Dar când ai trecut de 18 ani şi se presupune că poţi gândi cu mintea din dotare, de ce mai aştepţi să şi se spună ce să faci şi cum să gândeşti, ce e bine, ce trebuie să îţi placă şi cum trebuie să trăieşti? 

Ca adulţi, oare am depăşit copilăria, dacă avem nevoie de un necunoscut de pe internet ca să ne spună ce alegeri trebuie să facem în viaţă?

Haideţi, mai bine, să ne veselim şi un cântec vesel să cântăm... că afară plouă şi e păcat să ne muncim viaţa cu asemenea probleme.

Bem şi-un vinişor? Mi-am refăcut stocul de Lacrima lui Ovidiu şi plâng paharele, dacă stau goale prea mult timp!!

Să fie veselie, atmosferă!!!

[Nightwish - Ever Dream]

Eurovision pe repeat

Hristos s-a înălţat!

Ca urmare a articolului trecut, am fost întrebat de ce nu am scris şi despre lucrurile care mi-au plăcut la ediţia de anul acesta a concursului Eurovision. Oare sunt acel permanent  Gică Contra, care se pune de-a curmezişul oricărei izbânzi naţionale? Să-mi fie ruşinea-n faţă! 

Ceea ce... să fie, că nu dau de la mine! Dar dacă piesa cu care s-a prezentat România mi s-a părut o mare panaramă, aia e! 

Oricum, după ce s-a încheiat toată mascaradă de cântece şi voie bună, au apărut tone de nemulţumiţi şi zeci de controverse. Spre exemplu, unii au spus că Bulgaria a câştigat din motive politice (Ha-ha-ha! Ce noutate ar mai fi!), deoarece abia au trecut la moneda euro şi mediul lor politic este stabil (spre deosebire de circăreala de pe la noi). Alţii au pus succesul zdrăngănelii bulgăreşti pe seama pieptului generos al cântăreţei - un atribut care ne îndeamnă la multă iubire, din categoria "Ce ţi-aş face, de te-aş prinde". Iar spectatorii au fost atât de fermecaţi, încât au votat cu toate mâinile disponibile.

O fi fost aşa, n-o fi fost aşa... fie ce-o fi fost. Dar atunci, dacă vrem ca la anul să câştigăm, propun să trimitem şi noi o domniţă mai inimoasă, că doar avem cu ce ne lăuda! Ia să vedem, cine se califică la această categorie? Andra, Andreea Bălan, Vlăduţa Lupău... cam ele erau, la un moment dat. Dar au mai apărut figuri noi, cu siguranţă! De exemplu, în vogă este o domniţă...Tara nu ştiu cum. Dar o ştie inteligenţa artificială, care zice că a pozat prin Playboy şi e posesoarea celui mai voluminos bust natural de cântăreaţă autohtonă. No, pe ea s-o trimitem la anul! Dacă va cânta "Strânge-mă de gât, din nou" sau "Pe la spate, pe la spate, aşa vor fetele toate" remixată pe ritmuri disco-house-rock... pfuai de mine! Am dat lovitura! Pun pariu că plecăm din Bulgaria cu trei mari trofee, dintr-o singură lovitură!

Dar mai e mult până departe!

Mai bine ne revenim, că numai nişte oameni răi puteau reduce ditamai evenimentul artistic, la o singură dimensiune pur carnală şi instinctuală. Iar eu am pretenţia că noi am ieşit din peşteră şi că suntem cilivizaţi la minte şi la trup - aşa că propun să depăşim momentul. Frumos, elegant, cât de cât...

Şi uite aşa, am ajuns să vă spui şi ce melodii mi-au plăcut... 

Aş fi făcut trebuşoara asta încă de la prima postare, dar m-am luat cu vorba şi m-am întins prea mult cu împotrivelile. Însă, nu vă faceţi griji, este timp pentru toate - că nu ne grăbeşte nimeni.

Aşadar, am apreciat melodia Israelului:

 [Noam Bettan - Michelle / Eurovision 2026]   

Nu-i aşa că sună bine? 

Culmea e că mi se pare foarte cunoscută...şi am impresia că seamănă cu o altă melodie, care are acelaşi mesaj de invocare suferindă a iubirii. Dar nu pot să-mi amintesc despre ce cântec este vorba, oricât m-aş strădui. 

Am înţeles că a ieşit abia pe locul al doilea...ceea ce nu cred că este corect! Ar fi trebuit să câştige! Era momentul ei! Dacă Ucraina şi-a adjudecat marele trofeu cântăcesc datorită atacului ilegal şi neprovocat al Rusiei, Israelul de ce a fost pus în aşteptare? Are ciungă-n păr? E mai palid la faţă? Oare nu este atacat şi el, tot ilegal şi neprovocat, de Iran? E clar că merita primul loc, nici nu se mai pune problema!

Ruşine! Unde este echitatea? Unde este egalitatea, unde sunt valorile pro-europene/pro-occidentale?

HUUUUOOOO!!!!!

Una peste alta, indiferent ce spun alţii, "Michelle" face parte din lista mea de melodii apreciate.... La fel cum se întâmplă şi cu melodia Italiei: 

[Sal Da Vinci - Per Sempre Si / Eurovision 2026]

Unde mai pui că o cântă şi Da Vinci! Sal Da Vinci, nu Leonardo...dar o fi vreo încuscreală între ei. Mai ştii? 

Oricum, frumos. Cumva, clasic... amintind de vremurile de acum zece - douăzeci de ani, când lumea era altfel. Complet extraterestră, în comparaţie cu noile valori.

Cert e că putea face parte din top 5, fără probleme.

Nici melodia Australiei nu a fost de lepădat.

Nu-mi spune mare lucru şi nu am starea necesară pentru a mă regăsi printre versurile ei. Însă, este suficient de bună pentru a fi apreciată şi pentru a crea o poveste frumoasă, care să dea o stare de spirit pozitivă. Are vibe bun, cum ar spune unii... şi ar fi făcut sens să fie mai apreciată de public (după cum ar spune alţii).

În plus, Delta Goodrem este o artistă  pe care o ascult de mai mulţi ani - iar la Eurovision s-a prezentat cu graţie, o calitate din ce în ce mai rară. Are şi o voce deosebită... deci da, mi-a plăcut prestaţia ei.

[Delta Goodrem - Eclipse / Eurovision 2026]

Dar cel mai mult şi mai mult mi-a plăcut cum s-a prezentat Cipru, cu "Jalla":

[Antigoni - Jalla]

Este o melodie veselă, de vară, pe care o poţi asculta în timp ce bei un cocktail, pe plajă. Sau la o serată dansantă, când te gâdilă bine sub tălpi şi te îndeamnă să te ridici şi să zbengui niţel, pe ringul de dans. 

Îmi place foarte mult...deşi cred că ar fi sunat mai bine dacă o cânta altcineva, cu o voce mai puternică. 

Da' nu mai contează. Este ceea ce este şi fiecare face ce poate. Totuşi, remarc eleganţa cântăreţei şi decenţa coregrafiei - mai ales că putea fi mult, mult mai ţipătoare.

După părerea mea, "Jalla" avea toate datele să câştige concursul. 

Chiar şi mesajul piesei este actual şi aduce în discuţie un adevăr destul de dureros: pentru ca cineva să rămână relevant, publicul îi va cere întotdeauna mai mult. Şi mai mult, indiferent ce va face. Iar atunci, întreb eu: unde este limita? Când te opreşti? Când cere publicul?? Hahahaha! Limita e doar la tine, publicul nu are limită...

Tocmai de aceea suntem în situaţia în care suntem: ne place bârfa şi chiloţăreala, iar pe valul acestei nevoi, s-au lansat emisiuni precum "Acces direct" - care a avut o ditamai audienţă, că altfel nu ar fi rezistat pe piaţă, o grămăzanie de ani.

Tot pe acest val au devenit vedete şi oameni care şi-au pus viaţa personală pe reţelele de socializare, ca să creeze discuţii, controverse şi scandaluri. Şi tot din această cauză, oamenii şi-au perdut din empatie şi s-au coagulat în centre de opinie pe orice subiect şi detaliu de viaţă. Grupuri care nu fac altceva decât să posteze o prostie pe undeva, după care să se ia la înjurături cu oricine comentează împotriva acelei prostii.

Iar asta dă de gândit. 

Parcă sună altfel decât "Strâge-mă de gât, m-am născut să mă controlezi, iubeşte-mă şi strânge-mă de gât!" - aşa-i?

Apropo de asta: ultima dată când am verificat, parcă femeia era liberă şi independentă. Păi şi melodia asta, atât de iubită de toată lumea, nu contravine ideii de libertate? Nu înjoseşte femeia, nu o discriminează şi o minimizează? Zic şi eu...

Că dacă e să o luă aşa, conform regulamentului Eurovision, melodia noastră trebuia descalificată, pentru că sunt interzise cântecele cu texte care îndeamnă la discriminare şi au tentă sexuală - iar "Choke me" bifează, cu succes, la ambele categorii! 

Şi dacă spun asta, nu înseamnă că nu sunt patriot. Din contră: sunt patriot, dar nu înseamnă că trebuie să aplaud toate tâmpeniile.

Oricum, nu mai are importanţă. A fost, s-a dus... ca şi scandalurile cu votarea, când oamenii se aşteptau să primim puncte infinite de la Ucraina, Moldova şi Franţa, ţări prietene cu noi, ca să câştigăm. 

Ete, na-ţi-o frântă, că ţi-am dres-o: suntem buni ca vacă de muls, că în rest...nu prea dă nimeni bani pe noi. Si nici măcar puncte, după câte se vede.

Da' şi cu ce ne-am prezentat... Pfuuu... 

Hai, mai bine, să ne oprim aici.

Să tragem aer în piept şi să ascultăm ceva frumos, din vremurile în care muzica reflecta sensibilitatea umană şi nu era o simplă banga zdranga, banga zdranga - cu dragoste, desigur! Şi demoni moderni, că unde am fi fără ei?  

 

[Alexander Rybak - Fairytale]

P.S.: la ediţia de anul acesta mi-au plăcut şi alte melodii, printre care voi menţiona cântecele Albaniei, Azerbaidjanului, Croaţiei, Germaniei, Elveţiei şi Moldovei. Iar pe moldoveni îi apreciez chiar mai mult, deoarece au avut curajul să cânte în limba natală. Practic, au avut un cântec patriotic, pe sistem "suntem şmecheri, suntem tari, trăiască Moldova"! 

Luptă cu cântec

Hristos a înviat şi bine ne-am regăsit!

Nu-s vreun culturnic într-ale portativului şi nici doctor docent în teoria cheii sol, însă voi scrie despre muzică, în cele ce urmează. Mai exact, despre Eurovision 2026...care nu-i cu muzică, neapărat.

Aşadar, să-i dăm drumul:

Ştiu că multă lume s-a bucurat de performanţa României de la Eurovision. Am înţeles că nu mai paricipasem în ultimii doi ani - dar nu cred că am pierdut nimic. Sau mă rog... am pierdut, dacă ne-am propus să fim campioni la mascaradă şi circăreală ieftină.

Dar a trecut şi nu mai contează acum. 

Important e că, după multe încercări, am reuşit să ascult şi eu melodia "Choke me", care ne-a ajutat să izbândim în apucarea medaliei de bronz. URAAA!!! 

Ce-i drept, acum vreo două zile mai auzisem oleacă de refren dintr-însa şi nu m-a dat pe spate. Sincer, mi s-a părut doar o reclamă BDSM (practici erotice sado-masochiste, dacă nu ştiţi ce înseamnă acronimul), numai bună pentru fanii "50 de umbre ale lui Grey": te leagă, te-ntinde, te bate, te pupă, mai un bici, mai o iubire, mai o cătuşă cu lanţ, mai o sufocare, câteva palme şi un uriaş AH-AH, OH-OH. 

Cam dizgraţios...şi am sperat că m-am înşelat - mai ales când am văzut cât de aplaudată a fost! Aşa că mi-am propus să ascult şi eu minunea de hit!

...ceea ce desigur că a necesitat timp, pentru că am lucruri mai bune de făcut cu viaţa mea. Dar oricum, azi i-a venit ora şi ceasul. Zis şi făcut: dau o căutare pe Youtube, găsesc, ascult şi... hai cu finalizarea, că m-a lăsat rece.

Vorba 'ceea: "la prima vedere mi-ai părut prost; la a doua vedere, m-am convins". No...fix aşa şi eu: nu am rămas cu gura căscată şi nu m-a impresionat deloc. Îmi pare rău... ce să zic mai mult? Nu pot lăuda ceva ce nu îmi place, doar ca să-mi dau aere de patriot.

Mai ales că se pare aceeaşi invocaţie BDSM care mi s-a părut şi la prima audiţie, oricât de trunchiată a fost ea. 

Aşa că m-am apucat să cercetez situaţia, ca nu cumva să am eu vreo dereglare la simţul artistic. Am luat versurile, le-am studiat, am căutat pe ici, pe colo şi am descoperit că însăşi cântăreaţa spune că mega-hitul ei este despre lupta împotriva anxietăţii şi îndoielilor. Poate aşa o fi, ce să zic?

Dar mi-e greu să cred că în conversaţia cu frica ta interioară îi zici "All I need is your love, I want it to choke me, choke, choke me. Born for you to control, I want you to choke me, choke me. Love me, make my lungs explode"!

[Alexandra Căpitănescu - Choke me / Eurovision 2026]

Adică, mai pe româneşte, te chinuie frica şi îndoielile, iar tu te retragi în tine şi-ţi bagi anxietatea în şedinţă. Dar nu îi zici "Ptiu! Piei, satană, du-te unde a-nţărcat mutu' iapa"! Nu gândeşti pozitiv, nu zici că ai suflet magic şi Universul îţi dă frumuseţuri, doar pentru că ai capul plin de flori şi fluturaşi. 

Nu, nu... ci iei taurul de coarne şi îi spui în faţă: "Tot ce am nevoie este iubirea ta, vreau să mă sufoce, sufoce, sufoce. M-am născut pentru ca tu să mă controlezi, strânge-mă de gât, strânge-mă de gât. Iubeşte-mă, fă-mi plămânii să explodeze"!

N-oi fi eu vreun mintos cu diplomă, dar asta nu e conversaţie interioară cu anxietatea din dotare, niciodată în viaţa ei! Că nu are cum să fie, oricum ai lua-o: nici de la stânga la dreapta, nici de la dreapta la stânga, nici de la centru spre oriunde! 

Dar nici nu se poate spune direct treaba asta, aşa că o dăm cotită şi ne facem că nu înţelegem evidenţele. Şi abia asta mă enervează: de ce ne ascundem după deget? Dacă tot am ieşit la rampă cu imnul drăgoştii cu lovituri, aia e! Ţap-pac, stai să-ţi trag, pân' la ziua, praf te fac, JAP-JAP! Strânge-mă de gât, strânge-mă de gât, strân...strân...strân!

Dăm poporului ce cere şi ce apreciază! Ăştia-s oamenii, cu ei defilăm! Ce rost are atâta fandoseală şi falsă candoare? 

Altfel, da... cântăreaţa are voce. Şi o imită pe Tarja Turunen de acum 20 de ani, când cânta la Nightwish - ceea ce am apreciat, pentru că îi iese destul de bine. Însă  melodia "Choke me" tot nu îmi place; emană un vibe (v-a plăcut asta?) obsesiv, are ritmul unei maşini care se chinuie să înainteze cu frâna de mână trasă şi pare un screamăt de neputinţă. Mie mi-ar fi fost ruşine să ies cu ea şi la o serbare câmpenească din Cuca Măcăii - d-apoi la ditamai concursul de muzică internaţională!

...deşi, la ce mizerii se cântă pe acolo în ultimii ani... vai de zilele  noastre! Nu trebuia să ne înscriem şi noi în trend? 

Apropo, îl mai ştiţi pe rusul acela cu "Blblblblblb"? Vitas parcă îl chema. 

[Vitas - Blblblblblbl]

Frate...la vremea aceea, acum 10 ani, am râs de m-am stricat, când am auzit ce caricatură a apărut la Eurovision. Dar pe lângă porcăria de melodie care a câştigat anul acesta, "Zdranga-ranga" sau cum îi zice, "Blblblblblbl" pare că a fost compusă de Mozart şi e cântată de Pavarotti, să-mi trag pălmi!

Serios acum..."Zdranga zdranga"  e cântec?

Cică a fost creat de patru compozitori de origini diferite, iar mie, tot acest act artistic îmi aminteşte de Kevin din "Singur acasă", când alerga disperat pe scări şi ţipa din toţi bojocii, că l-a speriat un vecin mai fioros.

M-am interesat şi de melodia asta, că na! Mă roade curiozitatea...şi am descoperit că "Bangalanga" provine dintr-un cuvânt din jamaicană, care înseamnă "haos". Ceea ce este. Dar dacă nu-mi place, cum să spun altfel? 

[Dara - Bangaranga/ Eurovision 2026]

Poate creatorii de conţinut şi-or pune mintea la contribuţie şi pe viitor, mai cheamă câţiva erudiţi, amestecă nişte urlete de maimuţă şi sirene de ambulanţe, apoi compun "Langadanga 2". Probabil că aia îmi va plăcea, cine ştie? 

Deocamdată... las-o jos, că măcăne!

 

Iar asta e perfect normal. Eurovision nu mai este de mult un festival care onorează cele mai frumoase melodii, ci doar o platformă de lansare şi manifestare a doctrinelor ideologice sau recompensare a dezmăţului.

  

Am un prieten care e fan Eurovision de când se ştie el. Şi-a făcut colecţie cu toate finalele înregistrate şi nu ratează nimic ce ţine de acest concurs muzical - de la precalificări şi până la marea finală. Chiar îl admir că mai are atâta putere şi energie de investit într-o circotecă de asemenea anvergură...deoarece, pentru mine, Eurovision a decăzut din momentul în care a câştigat bărbatul cu fustă. Sau femeia cu barbă (că nici acum nu ştiu ce era, de fapt). Şi de-atunci, tot într-o cădere o ţine...aşa încât, în anii trecuţi s-a remarcat ăla cu şurubelul aproape gol. 

Pe la nunţi se cântă şi acum "My Number one", a Elenei Paparizou. A câştigat Eurovision în 2005, acum 21 de ani. Dacă mă iei repede şi nu-mi dai timp să întreb inteligenţa artificială, nici nu mai ştiu numele cântăreţei...dar melodia o ştiu. Acum ziceţi-mi ce a cântat ciucurelul, acum doi ani! 

Cucu-bau! Ce contează? Important e că s-a bucurat şi şi-a continuat cariera de succes, cel mai probabil.

Şi câte cântececare au trecut proba timpului nu sunt? Se transmit de la o generaţie la alta, se remixează, se reconfigurează, se reinterpretează. Se uită artistul, dar arta continuă să trăiască şi să evolueze...pentru că aşa şi trebuie. Asta înseamnă arta, asta este misiunea ei: bucuria.

Nu dai drumul la alarmele antifurt, te scălâmbi, te scremi şi faci ca toate ielele, cu pretenţia că ai creat o sculptură pe bobul de orez din ritmuri angelice!

Da' mă rog...fiecare e liber să aprecieze ce doreşte. Chiar şi "Zdranga danga" aia... "Ranga banga"...STAI! Cum îi zice, de fapt?? Caut imediat...şi cine caută, găseşte! 

Dara - "Bangaranga"..."o melodie care luptă cu demonii moderni din interiorul nostru. Bangaranga este momentul în care alegi iubirea în locul fricii" - a transmis artista. 

 

Na, că şi asta luptă cu demonii!

Aplauze! Ce să mai zic? 

Dă-i la gioale, nu-i lăsa! Upercut la ficaţi! Calcă-i pe cap! Şi dă-i şi luptă şi luptă şi dă-i! Stropeşte-i cu aghiasmă, HU-HA! Şpagat între doi demoni moderni!  

Stai că era să închei şi mi-am amintit ceva: acum vreo 12 ani, avea şi Inna o melodie-n care (cred că) lupta cu demonii moderni. Se numea "In your eyes / În ochii tăi" şi refrenul era ceva cam aşa: "Dinga-ling-aling, dinga-linga-ling, I want your body", adică "Dinga-ling-aling, dinga-linga-ling, îţi vreau corpul".

[Inna - In Your Eyes]

Ce-i drept, "Dinga-ling-aling, dinga-linga-ling" nu e "Bangaranga, bangaranga"... dar exprimarea se mai schimbă şi ea, în timp. Toate limbile evoluează, se modifică şi se transformă, păstrându-şi esenţa vie şi netulburată.

Deci... aplauze!

Ziceţi, mai bine, ce ascultăm de final? 

Vreţi ceva pentru oameni serioşi? Că eu propun să ascultăm Nightwish, dacă tot i-am pomenit. Şi trebuie să închei apoteotic! 

Deci, să bem! Şi un Nightwish mic să ascultăm. "The Phantom of the Opera", ca să luptăm şi noi cu demonii moderni..  

HU-HA! Palme cu piciorul şi şpagat între doi demoni moderni!

[Nightwish - The Phantom of the Opera]

Tot răul este spre bine!

Hristos a înviat!

Haideţi că a dat Domnul şi am revenit şi eu din vacanţă - ca să zic aşa. De fapt, nu a fost vacanţă, ci doar o perioadă ocupată, în care am avut foarte puţin timp să analizez ce se mai întâmplă în viaţa noastră de zi cu zi.

Prin urmare, mi-am pus pauză gândurilor, am trăit pe pilot automat şi am căzut într-o contemplare atât de adâncă, încât nici nu am realizat că au trecut 4 luni din anul de graţie 2026. De fapt, dacă mă iei pe nepregătite şi mă întrebi de dată, e foarte posibil să răspund că în câteva săptămâni îl aşteptăm pe Moş Nicolae  şi trebuie să ne pregătim pentru sărbătorile de iarnă!

Cam pe acolo trăiesc eu: sfârşit de octombrie, început de noiembrie 2025. Ceea ce...dacă mă uit pe geam şi văd ce frigăraie se încinge pe afară, este posibil să fie exact aşa. 

Dar...gata cu fotosinteza! Am promis că voi reveni la scris!

Îmi făcusem chiar şi o listă cu subiecte ademenitoare, ca să intru şi eu în rândul văicărelilor cotidiene - că doar, vorba poeziei: "Viaţa-i grea, necazu-i mare, semne bune anul n-are". Că de ce să aibă? Combustibilul se scumpeşte de la o oră la altă şi toate preţurile cresc anapoda, oamenii sărăcesc pe zi ce trece, ratele la bănci cică ne dau fiori, americanii se bat ca chiorii prin Iran, ăştia din slava Ucraina nu-s nici ei mai breji, situaţia politică e pe butuci...ce să mai deal, la vale?  E de rău, nenică! Haoleo şi haoleu, vine apocalipsa şi nu mai ştim pe unde să scoatem cămaşa! Dar asta nu se aplică şi la mine, pentru că eu port tricou şi  nu duc grija scosului cămăşii.

Oricum, nu e chiar aşa rău cum se spune. Încă nu e rău. Sau... poate am eu mintea pe bigudiuri şi nu-nţeleg sărăcia? 

Mă uit în jur şi per ansamblu, toate magazinele sunt pline de clienţi, care cumpără orice şi de toate, cu diverse coşuri legate unul după celălalt, ca un trenuleţ. Toate străduţele şi ulicioarele posibile sunt pline de maşini care vâjâie în toate părţile...vacanţele sunt vacanţe... distracţia e distracţie şi mofturile sunt mofturi care este imposibil să nu se îndeplinească. Deci e bine! 

Chiar dimineaţă am văzut o ştire la televizor care ne anunţa că au apărut primele cireşe din 2026, în Piaţa Cibin, din Sibiu. Dar nu cred că-s crescute pe Pământ...ci aduse de Elon Musk din serele de pe Marte sau ceva, că-s doat 180 de lei kilogramul. CÂTT??? O sută optzeci de lei kilogramul...aţi citit bine. ŞI A FOST BĂTAIE PE ELE! S-au vândut ca pâinea caldă... iar dacă cererea este atât de mare, mă gândesc că patronii acelor cireşi ar trebui să dubleze niţeluş preţul - ca să să câştige şi o ei nişte bănuţi în plus şi să aibă pentru zile negre; că doar trăim vremuri grele, nu glumă! 

Aşadar, cum spuneam: eram gata - gata să mă alătur şi eu corului de văicăritori, dar apoi m-am întrebat: "De ce să nu gândesc eu pozitiv şi să nu vibrez pe frecvenţe înalte, ca să-mi atrag de la Univers toate bunăciunile şi lucrurile frumoase"? C-apoi, se ştie: "gândeşti rău, primeşti rău; gândeşti bine, primeşti bine. Şi mai ales, de ce ţi-e frică, nu scapi"!

...iar eu vă mărturisesc că sunt terifiat de gândul că voi câştiga marele premiu la Loto! DOAMNE AJUT...ĂĂĂĂ...FEREŞTE! DOAMNE. FEREŞTE!

Deci nu ţipăm o gură-n sus şi ne plângem de milă! 

Exclus aşa ceva...mai ales că mâine e ditamai sărbătoarea: 1 Mai, Ziua Internaţională a Muncii, care se serbează prin stat degeaba! Şi-apoi, din toată sărăcia noastră ancestrală, tot găsim nişte leţcaie să fugim la o mini-vacanţă cu mici şi bere, cum cere tradiţia mioritică! 

Păi nu? 

Sfârâie grătarele, curge bericica, vine mititelul! Muzică, dans, voie bună... O plăjică mică, un soricel exotic, care să ne bronzeze pe spinare... ăsta-i rău? 

Şi staţi aşa, că se deschide şi sezonul de mare! Păi când s-or aduna la o bomboană de veselie toţi tinerii doritori de distracţii, mai contează răzbelul şi alte ielea? Ducă-se pe pustiu, să fie la ei, acolo! 

La noi e bine...ce vă faceţi atâtea griji?

E adevărat că sunt şi oameni care supravieţuiesc de pe o zi pe alta; dar luată situaţia la general... repet: arunc ochii pe geam şi sunt sigur-sigur că nu aşa arată sărăcia! 

Sau...mă rog! O fi vreo sărăcie din aia în tendinţe: machiată, tunată, botoxată, bombă sexy şi siliconată, pe care orice om şi-o doreşte în casă. Mai ştii? În ziua de azi, orice e posibil! 

Ceea ce e bine! Să bem pentru asta!

Şi să curgă micul, să se perpelească bericica! Scoate şi cefuţa de la air-fraier, că-s la dietă şi nu pot să mă arunc în prea mult grătar! Ştim cu toţii că air-fraierul ăsta găteşte natural, e ultima invenţie în materie de mâncare sănătoasă!

Şi-apoi, vă invit la party, că o viaţă avem şi trebuie s-o trăim! Altfel...ne trăieşte ea pe noi! - ceea ce nu ştiu cu exactitate ce înseamnă, dar am auzit treaba asta la un guru d-ăla inspiraţionist (sau cum i-o zice) şi  tre' să fie de bine!

URA!!!!

17 Dragobeţi

De câteva luni, mă tot căznesc să scriu şi despre lucruri frumoase... c-apoi e plină lumea de haos şi de zbucium. 

Şi m-am gândit, m-am răzgândit, însă viaţa nu mi-a oferit nimic pe gustul meu; asta până când mi-am zis: "Hei! Ia stai puţin! Fă un pas în spate şi priveşte imaginea de ansamblu, apoi întreabă-te: ce e cel mai frumos pe lume, singurul lucru pe care ni-l dorim cu toţii? Singurul lucru pe care îl căutăm, singurul lucru pentru care ne sacrificăm viaţa, anii şi banii? Răspuns corect şi final: FERICIREA... Care se naşte din răsfăţ, grijă, împlinirea tuturor dorinţelor...adică, din IUBIRE"!

Şi uite aşa, mi-am descoperit subiectul. 

Dar nu puteam scrie despre iubiriceală aşa, aiurea-n tramvai! Hodoronc-tronc, căţel cu coadă, mă trezesc eu să închin monument de ode unei iubiri necunoscute! Nu, nu, nu - că doar nu terfeleşti iubirea zi de zi prin monden, ca şi cum ai bea o cafea. Departe de mine aşa ceva!

Iubirea e specială! E pură! E suavă! E cea mai frumoasă sculptură de pe un bob de orez! Este setul de  tacâmuri primite la zestre, pe care nu le scoţi decât la ocazii mari, ca să te bucuri de ele!

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu dau cezarului ce este al cezarului...deci am aşteptat cea mai specială zi din an, ca să vorbesc despre iubire. Îndrăgosteală...iubiriceală...moţonei, pluşăţei, floricioaice, ciocolăţele...

V-AŢI PRINS??? Am aşteptat Ziua Îndrăgostiţilor, băi fraţilor, ca să scriu şi eu, ca tot omul, despre ce era importat în acea zi: iubirea.

Acesta era planul.

Din nefericire (sau din fericire?), nu m-am ţinut de el. Anul acesta, Valentine's Day a picat de Sâmbăta Morţilor, Moşii de iarnă. Şi ce era să zic, ca să nu discriminez niciuna dintre sărbători? Iuby's Day fericit, Dumnezeu să o ierte? Veşnica pomenire, veşnica pomenire, veşnica ei pomenire? 

Unde mai pui că fix pe 14 februarie, "celebrul arc de stânci marine de la Sant' Andrea în Pugllia, cunoscut şi ca Arcul Îndrăgostiţilor, s-a prăbuşit". Ghinion, ce să zic? Veşnica pomenire, veşnica pomenire, veşnica lui pomenire... la loc luiminat şi loc cu verdeaţă, de unde a fugit întristarea şi amarul şi suspinul.

Doar  că nu puteam aşa ceva, pentru că oricât de frumos ar suna, întreb: ce iubire e aia fără suspin? Fără  dor, fără durere? Doamne feri, da' ne jucăm aici? Facem glume?

În două cuvinte: EX CLUS!

Şi uite aşa am rămas nevorbit, la mare zi de sărbătoare. 

Noroc că la barza chioară, Dumnezeu îi face cuib - iar Universul, în toată mărinimia lui cosmică şi plină de vid, mi-a zis să mai trag o carte şi...asta are, asta n-are, asta e câştigătoare...PAC! A venit  marea sărbătoare de Dragobete's Day... şi acum n-o mai ratez!

Totuşi, m-am fript cu ciorbă! Aşa că, pentru orice eventualitate, am fugit fuga la calendar, ca să verific când pică minunea. Adică...24 februarie...marţi... iar marţi nu e Sâmbătă (dedicată morţilor)... Perfect!!! Azi ne iubim mioritic!

TRĂIASCĂ! TRĂIASCĂ! TRĂIASCĂ ŞI-NFLOREASCĂ! IUBIREA! ŞI ŢARA! SUFLAREA ROMÂNEASCĂ!

Ştiu că pare o abordare suveranistă, dar azi avem voie...deci, vă rog să vă abţineţi cu porcăielile. Azi şi numai azi, ne iubim tradiţiile, da? Ca d-aia am dezgropat dragobetu' din negura obiceiurilor seculare...ca să fim şi noi în rândul lumii şi să stimulăm marketingul! Da?

Bun. Atunci, doresc să vă urez un sincer şi călduros "La mulţi ani, de Dragobete's Day"!

Însă, tot azi şi numai azi, mai este o mare sărbătoare...pentru că, da! Împlinesc şi eu 17 ani de blogărit - sau de "content crieităr", dacă ar fi să mă exprim în noua vorbă. 

Practic, am la cuvinte să-mi trec în cv, de numa-numa! Numai din blog umplu câteva pagini de funcţii şi atribuţii...pentru că am fost, pe rând: inginer la mama acasă, părerolog, blogger, influencer, iar acum sunt pe content creatureală. Şi culmea e că activitatea mea nu s-a modificat nici măcar cu un milimetru, ci s-au schimbat doar titlurile funcţiilor.

...ceea ce mă face să privesc viitorul luminos în faţă şi să sper că la anul, de majorat, voi deveni şi eu un pui de C.E.O. -  că de manageri responsabili cu asigurarea siguranţei şi deschisul porţilor sau de surpervizori de igienă şi dat cu mătura, e plină lumea!

Una peste asta, doresc să-mi urez şi mie, sinceri şi călduroşi la mulţi ani! Ceea ce, să fie...de preferat cu căldură din Caraibe, Thailanda, Maldive sau ceva de sorginte exotică!

Da' gata cu fotosinteza...hai să vorbim şi despre iubire, dar într-o manieră mai serioasă. Vreţi?

Hai, hai...că vreau să vă povestesc cum am descoperit eu iubirea. Sună interesant? Că atunci, încep:

A fost odată ca niciodată, că de nu ar fi, nu s-ar povesti... acum vreo 10 ani, am cunoscut o fată. Aşa a vrut Destinul... pentru că nici prin gând nu visam că plec la un curs de sustenabilitate, dezvoltare şi alte asemenea O.N.G-isme, dar mă întorc rupt în gură de îndrăgostit.

Nu-i vorbă, că mai traversasem câteva flame de îndrăgosteală (plus alte câteva flămuţe), dar pot să spun, cu mâna pe inimă, că fata aceasta m-a învăţat ce este iubirea şi mi-a împărţit viaţa în două părţi: înainte de EA şi după EA. 

Practic, ei îi datorez tot ceea ce sunt acum.

Eu am o fire mai emoţională. Unii i-ar spune "sensibilă", alţii ar numi-o "empatică". Nu contează denumirea; cert este că, pentru mult prea multă vreme, iubirea din capul meu era de tip adolescentin: emoţie pură! Gândeam emoţional, acţionam emoţional şi de multe ori, când iubeam, nici nu aveam nevoie de mâncare. Gurile rele spuneau că  "Iubirea trece prin stomac" - dar la mine nu era cazul. Eu ştiam una şi bună: "iubirea crede totul, iartă totul, suferă totul, speră totul". Pentru mine, iubirea era o decizie - iar din momentul în care mi se năştea în suflet, puteai să mă tai în bucăţi, să mă calci în picioare şi să faci orice din mine, că nu mai dădeam înapoi. Vrei să dorm în ploaie? Perfect! Acolo dorm! Vrei să stau preş în faţa ta? Perfect, stau preş...pentru că nu-mi puneam problema demnităţii. Eu iubeam şi ofeream...iar păcatul îl săvârşea cea care nu ştia să aprecieze darul meu. 

Şi nici nu plecam...pentru că dacă aş fi făcut-o, cum îmi mai dovedeam sentimentele? Nu aş fi devenit un mincinos? Nu îmi trădam propriile valori?

Apoi, a venit EA. 

Pentru mine, ea era cea mai frumoasa fată pe care am văzut-o, iar în mintea mea, frumuseţea exterioară este doar o podoabă a frumuseţii interioare; aşa că, practic, m-am îndrăgostit, pe loc.

Pentru ea, nu ştiu ce eram eu, că nu ies în evidenţă cu nimic. Dar spre surprinderea mea, a primit şi mi-a oglindit sentimentele cu aceeaşi bucurie şi ardoare.

Şi am fost un NOI frumos, până nu am mai fost...pentru că eu am făcut exact ceea ce ştiam: iubeam şi nu comentam. Iar asta ne-a adus sfârşitul. Ea nu avea nevoie de o slugă. Nu voia adorare, ci un partener de viaţă... care să o contreze, care să o întrebe, să o stimuleze, să o susţină şi să o ajute.

Problema a fost că eu am înţeles asta târziu, la vreo 2 ani după final. Doi ani de perpeliri, aşteptări, suferinţe şi întrebări fără răspuns. De fapt, totul avea răspuns şi îl primisem de mult, dar nu eram în stare să îl văd. 

De ce această fată mi-a schimbat viaţa şi mă bucur că am cunoscut-o?

Pentru că ea m-a ajutat să-mi intre în cap faptul că suntem suflete magice, îmbrăcate în oase şi carne. Nu suntem doar scântei sclipicioase care tresaltă în Oceanul de Lumină Ancestrală şi trăim cu vorbe, dar nici şomoioage de carne conduse de instinct şi pofte. Suntem oameni.

Deci este bine cu declaraţiile de iubire, cu valorile şi tot ce ţine de spirit... dar iubirile reale şi palpabile, relaţiile dintre oameni nu se rezumă la pupicuri, îmbrăţişări şi zâmbete. Realitatea aduce cu ea şi zile ploioase, în care darling trebuie luată de la serviciu, că nu are cu ce veni acasă. Sau nopţi în care alergi prin spitale, cu copilul bolnav pe braţe. Sau facturi de plătit, concedii de achitat şi mâncare în frigider.

Relaţia reală vine cu decizii şi sacrificii. Cu colegi colţoşi, răutate şi nenumărate ocazii de întinde o mână de ajutor celor din jur. Cu certuri în sânul familiei şi pentru binele familiei. Şi mai ales, cu diferenţe de opinii şi idei, dar şi cu toleranţă.

Mamaie avea o vorbă: "Nu poţi ciocni două pietre tari, că se sparg. Însă, dacă una mai tace, una mai rabdă, se modelează reciproc".

Aceasta este iubirea.

Să bem pentru asta!

La mulţi ani, să trăim, să avem şi să fie ce o fi. Nu are importanţă, dacă seara, punem capul pe pernă şi suntem împăcaţi cu noi înşine. 

[Antract - Cârciumăreasa]

Dilema bananei

La mulţi anişori, de Ziua Micuţei Uniri! 

Noi suntem români, noi suntem aici, pe veci, stăpâni! 

Da, da, ştiu că mă puteţi încadra în categoria nostalgicilor, la fel cum ştiu şi că istoria nu prea mai prezintă interes pentru prea multă lume. E timpul să privim spre viitor, spre lumea perfectă care ne aşteaptă după colţul pe care trebuie să-l dăm, ca să o putem vedea! 

Deci, să mergem înainte! "Ai, ai, ai, tot înainte cu tupeu"! - vorba melodiei. Trecutul e în trecut, că d-aia a trecut... fuse, fuse şi se duse, a zburat puiul cu aţa, adio şi n-am cuvinte!

Dar ce va să vie...să vedeţi fericeală atunci! 

Bine, dacă e să mă întrebaţi pe mine, mergem din prost în mai prost, în orice domeniu al vieţii. Dar nu din vina noastră! Luaţi fiecare în parte, suntem nişte oameni minunaţi - iar pe câţiva am avut norocul să îi cunosc şi eu. Dar la o privire de ansamblu, nu ştiu cum se face, că se hăiseşte căruţa din ce în ce mai rău şi iese ceea ce vedem cu toţii.

Dar până la urmă, noi să fim sănătoşi! Şi haideţi să gândim pozitiv: oricât de rău ar fi, încă e bine! 

Prin urmare, propun să lăsăm prostiile deoparte şi să ne bucurăm ...mai ales că de ceva vreme, mă tot gândesc să mai scriu şi eu despre ceva frumos. Cred că se fac câteva luni de când caut un subiect acceptabil, pe care să îl pot trata cu bucurie sinceră şi mai ales, fără a cădea în laude deşarte. E adevărat că nu l-am găsit, însă mă încăpăţânez şi nu renunţ la căutări! 

Până una alta, mă ţin de cuvânt şi râdem...aşa că vă voi prezenta un filmuleţ pe care l-am descoperit acum câteva zile şi care vorbeşte despre elegănţeala snobismului. E delicios! Vreţi să îl urmărim?

Dacă da, iaca aici minunăţie:

[Rankink Best Arieff Moments]

Nu ştiu alţii cum sunt, dar pe mine mă distrează nenea din imagini - iar râsul afectat şi impetuos este de milioane! Mm - hihihi - hahahaha!

Perfect de acord, frate! Nu-s căzut ieri din copac şi înţeleg rostul politeţei şi al eleganţei, însă...uneori este prea de tot! Şi la ce să ne fandosim, când Dumnezeu ne-a dat mâini numai bune pentru a le folosi chiar şi când mâncăm unele feluri de mâncare? Vorba 'ceea din bătrâni: "Puiul, peştele şi pizza, se mânâncă cu mânuţa". 

Am tâmpit, ca să mănânc mazărea cu furculiţa? Sau să tai cu cuţitul boabele de porumb de pe ştiulete, ca apoi să le fugăresc (elegant) cu furculiţa prin farfurie? Muahahahaha!!! 

  

Totuşi, ţin să menţionez că şi acest om normal şi perfect funcţional mănâncă greşit banana. Mi se încreţeşte pielea pe mine când îl văd, serios!

De fapt, staţi să o iau cu începutul: treaba cu mâncatul corect al bananei este o problemă internaţională, de care se preocupă toţi cercetătorii lumii.

Ce Putin, ce Ucraina, ce Bolojan, ce tăieri şi ce sărăcie? Astea au fost, sunt şi vor mai fi! Supravieţuim cum putem, scapă cine poate. Dacă poate; dacă nu...ghinion! 

Însă dilema bananei este alful şi omegul vieţii, cel mai mare necaz al omenirii - iar în prezent sunt trei modalităţi de abordare a acestei probleme: 

  

1. Unii oameni, printre care mă număr şi eu, ţin banana în mână de la capătul A şi desfac coaja de la capătul B. De ce aşa? Pentru că în capul meu, cel puţin, codiţa aceea seamănă cu un mâner; o toartă, dacă vreţi. Şi mi se pare normal şi natural să apuc banana de la acel capăt, care are o aderenţă mai bună.

2. Alţi oameni, precum nenea din clipul de mai sus, ţin banana de capătul B şi o desfac de la capătul A. Când am văzut tehnica asta pentru prima dată, m-am crucit cu toate mâinile, pe cuvânt! E adevărat că se desface coaja puţin mai uşor decât la prima variantă, dar mă întreb ce mai faci când ajungi la capăt cu mâncatul. Nu există riscul să te spoieşti pe mâini sau să îţi pice banana din mână?

Mi se pare contra-intuitiv aşa ceva - dar , mă rog! Fiecare cu normalitatea lui, ce să mai zic?

3. Oamenii din a treia categorie sunt cei mai inventivi: ei rup banana pe jumătate, apoi mănâncă cele două bucăţi. 

Întrebare întrebătoare: 

CUM SE DESFACE CORECT BANANA?

Nu ştim, deoarece există argumente valabile de toate cele trei părţi. Şi-apoi să te ţii scandal, porcăieli şi înjurături pe internet... c-apoi de ce îl mai avem, dacă nu îl folosim la socializare??

No, dar după lungi controverse, cercetătorii au ajuns la un consens ştiinţific şi au decis că cel mai corect mod în care se desface o banană este cel pe care îl folosesc maimuţele.

Şi-acum vă veţi întreba: "Bine, bine! Dar cum face maimuţa"? - iar eu vă sar în ajutor: conform observaţiilor asidue, când i se face foame unei maimuţe şi decide să se alimenteze cu o bacă produsă de anumite plante erbacee din genul Musa (fruct pe care oamenii normali l-ar numi "banană"), ţine de capătul A şi desface de la capătul B. 

Aşadar, s-a decis: Ce face maimuţa, să facă şi omul! Eu, cel puţin, fac asta nativ...deci sunt şmecher cu doi de ŞM şi nici măcar nu mă chinui!

Băi, ce-mi place când sunt corect şi am dreptate! Apropo, vă stau la dispoziţie şi cu alte sfaturi de viaţă, oricând aveţi nevoie. Prima sedinţă de consiliere este gratuită, a doua şedinţă are preţ dublu, iar de la a treia şedinţă, ofer o reducere de 50% din preţul celei de a doua şedinţe. 

Sunaţi, întrebaţi şi nu veţi regreta...pentru că altfel, nici nu ştiţi ce pierdeţi!

Să bem pentru asta! 

Te invit aici, nu vei regreta... am atâtea surprize plăcute, aceasta e şansa ta!

Serios, nu glumesc! Vă cinstesc cu o "Lacrima lui Ovidiu" dulce şi bună, de se lipeşte de suflet, nu alta!

Şi-apoi dans, că-i zi de sărbătoare:

[Zdob şi Zdub & Fraţii Advahov - Trenuleţul]

Cultură pe pâine

Lume, lume...cetăţeni şi cetăţence... ladies and gentlemen, mesdames et messieurs, măi oamenilor! 

Azi şi numai azi sărbătorim o zi în care trebuie să ne cultivăm. Să ne culturalizăm. Să ne învăţăm şi să ne educăm. Să ne preparăm şi să ne instruim...pentru că azi şi numai azi, sărbătorim Ziua Naţională a Culturii!

Da, da, ştiu...probabil sunteţi tentaţi să întrebaţi "Care cultură?", dar răspunsul nici nu contează! Important este că suntem oameni culturnici şi foarte culţi în cap, plus sensibili, spirituali, educaţi, învăţaţi, evoluaţi şi foarte iluştri.

De aceea, cu ocazia momentului dedicat culturii, nu voi vorbi prea mult... ci voi transcrie o prea minunată poezie, în opinia mea. Se numeşte "De vorbă cu diavolul", este scrisă de Ion Minulescu şi abordează cea mai de esenţă metodă de dezvoltare personală: 

Azi-noapte, Diavolul din mine ―

Un diavol ce pretinde-a fi profet ―

M-a luat cu vorba-ncet... încet...

Şi m-a băgat în tainele divine,

Pe care eu ― spun drept ― mi-e frică

Să nu care cumva să le-nţeleg,

Fiindcă sunt taine care ― când se strică ―

Nu se mai dreg...

De-aceea nici nu sunt prea lămurit

Asupra celor ce mi-a povestit...

Dar cum azi-noapte Diavolul din mine

Vorbea ca un profet adevărat,

Să nu-l ascult deloc mi-a fost ruşine,

Şi curios, ca orice om, i-am suportat

Năzbâtia cu care m-a-ngrozit

De la-nceput şi până la sfârşit...

Mi-a spus că-n viaţă trebuie să ştii

Ce nu ştiu decât morţii

Când pleacă dintre vii,

Să ştii că dacă-ntâmplător vei fi flămând,

Să nu te-arăţi bogaţilor aşa cum eşti,

Să nu te-audă prietenii plângând,

Să nu-ntinzi mâna dreaptă să cerşeşti

Femeilor ce ţi-au păpat avutul,

Să nu-ţi compari prezentul cu trecutul,

Să nu blestemi... şi să nu faci

Nimic mai mult decât ce face mutul:

Să taci, să taci, să taci...

Şi iar să taci...

Iar când vei amuţi complect,

Ca orice-autohton fără defect,

Tăcerea, care-i aur controlat,

Te va-ndrepta spre lozul cu noroc,

Iar tu ― un simplu sâmbure de-alună ―

Te vei schimba-ntr-un sâmbure de foc...

Şi Diavolul din mine sfârşi cu...

„Noapte bună!”…

Sincer, mi se pare o poezie interesantă, motiv pentru care am şi postat-o. 

Acuma...dacă era după mine, aş fi postat o poezie mai în ton cu starea mea interioară - doar că astea le cam ştiţi, că-s câteva şi le-am tot pus pe aici...chiar de mai multe ori şi cu mai multe ocazii. Aşa că am zis să mai fac şi ceva diferit - mai ales că poezia asta m-a ajutat să mă feresc de multe probleme pe care nu le aveam şi pe care le puteam dobândi, dacă mă apucam să discut subiecte aşa zis "fierbinţi".

Noroc că, de cele mai multe ori, mie îmi şi place liniştea.

Tot astazi este şi Ziua Eminescu, motiv pentru care, în cele ce urmează, voi reda încă o poezie...însă una scrisă de poetul nostru naţional şi care se numeşte "Freamăt de codru": 

Tresărind scânteie lacul

Și se leagănă sub soare;

Eu, privindu-l din pădure,

Las aleanul să mă fure

Și ascult de la răcoare

Pitpalacul.

Din izvoare și din gârle

Apa sună somnoroasă;

Unde soarele pătrunde

Printre ramuri a ei unde,

Ea în valuri sperioase

Se azvârle.

Cucul cântă, mierle, presuri -

Cine știe să le-asculte?

Ale păsărilor neamuri

Ciripesc pitite-n ramuri

Și vorbesc cu-atât de multe

Înțelesuri.

Cucu-ntreabă: - Unde-i sora

Viselor noastre de vară?

Mlădioasă și iubită,

Cu privirea ostenită,

Ca o zână să răsară

Tuturora.

Teiul vechi un ram întins-a,

Ea să poată să-l îndoaie,

Ramul tânăr vânt să-și deie

Și de brațe-n sus s-o ieie,

Iară florile să ploaie

Peste dânsa.

Se întreabă trist izvorul:

- Unde mi-i crăiasa oare?

Părul moale despletindu-și,

Fața-n apa mea privindu-și

Să m-atingă visătoare

Cu piciorul?

Am răspuns: - Pădure dragă,

Ea nu vine, nu mai vine!

Singuri, voi, stejari, rămâneți

De visați la ochii vineți,

Ce luciră pentru mine

Vara-ntreagă.

Ce frumos era în crânguri,

Când cu ea m-am prins tovarăș!

O poveste încântată

Care azi e-ntunecată...

De-unde ești revino iarăși,

Să fim singuri!

 

Acum, presupun că ştiţi: Mihai Eminescu a fost lovit foarte rău în amor, iar poemele lui de dragoste sunt, de fapt, poezii de dor, chemare, nostalgie şi resemnare - sentimente care nu mă atrag, în mod deosebit. 

Însă am ales această poezie fiindcă mă duce cu gândul la Geralt of Rivia - Witcher-ul lui Andrzej Sapkowski, care este îndrăgostit până peste urechi de Yennefer of Vengerberg, o minunată domniţă cu ochii violeţi (sau "vineţi", dacă este să citez din versurile de mai sus) şi învăluită în parfum de liliac şi agrişe. 

Apropo: citiţi aceste cărţi, deoarece sunt doar nouă volume şi chiar dacă acţiunea este fantastică, ele vorbesc despre oameni şi despre ceea ce suntem sau putem fi.  

 

No, atât pentru moment.

Ziua de azi, la mulţi ani! Culturalizare plăcută, mult succes în viitor şi-un cântec vesel să cântăm!

[Altenosfera - Flori de mai ]

Un gând la început de an

Este prima postare a noului an, aşa că voi fi scurt: la mulţi ani şi fie ca!

Petrecere frumoasă în continuare, v-am pupat, pa!

Glumesc. 🤣

...în sensul că nu voi fi nici chiar atât de scurt. Însă, nici nu voi face o sinteză a anului pe care tocmai l-am încheiat, aşa cum este moda. Şi nu, nici nu voi vorbi despre planurile mele pentru noul an, deoarece nu obişnuiesc să îmi fac planuri pe termen mediu şi lung. C-apoi, ştiţi cum se spune: "Când omul îşi face planuri, Dumnezeu râde".

Dar vreau să vă vorbesc despre ce înseamnă să trăim, să fim vii - o idee la care mă gândesc de câteva săptămâni, deja... şi care mi-a apărut în minte dintr-o întâmplare foarte întâmplătoare. 

Să vă povestesc:   

Pe la început de decembrie, în timp navigam printre story-uri şi reeluri, Sfântul Internet îmi sugerează un clip amuzant, care mă pune pe gânduri. Desigur că nu l-am salvat şi nu  am idee cum să îl găsesc, aşa că vi-l relatez:

Un cuplu, posibil soţ şi soţie, în aeroport. Bărbatului i se face rău şi cade, iar domniţa începe să strige după ajutor: "Doctor, este vreun doctor pe aici"? Şi din mulţime se desprinde un nene, care se aşează lângă bolnav: "Eu sunt doctor"!

Soţia strigă disperată: "Doctore, salvează-l"! - iar nenea răspunde: "Sunt doctor în filosofie"!

Soţia: "Va muri"!! -  şi doctorul întreabă: "Dar a trăit cu adevărat"?

Hihi-hahahahahaha!! Ce glumă bună!

Dar totuşi: câţi putem spune că trăim cu adevărat? Câţi parcurgem zilele pe pilot automat, fără a acorda atenţie celor din jurul nostru? Câţi existăm zi de zi şi an după an, fără a trăi măcar un minut? Şi mai ales, câţi dintre noi suntem vii şi prezenţi în viaţa noastră?

Nu ştiu şi de ce să mint, nu cred că ar fi treaba mea.  Până să caut paiul din viaţa altora, nu ar fi mai bine să îmi văd bârna dintr-a mea? Socot că da... şi de aceea, m-am apucat de cercetare şi am început să rememorez trecutul recent.

 

De exemplu, tocmai ce a trecut Crăciunul, cu toate zilele lui de sărbătoare şi bucurie. Cu cele cuvenite pe masă, lumină în case şi în suflete, cadouri, ciocniri de pahare şi urări de bine. Petreceri, bairamuri, beţii de cuvinte opulente, veselie şi fel de fel de ospeţe. Am înghiţit găluşca, am digerat sarmaua, am înfulecat piftia. Însă, stau şi mă întreb: cât de înnoit m-am simţit? Şi unde ar fi trebuit să caut această bucurie  din tradiţionala urare "Fie ca Naşterea Domnului să îţi aducă"?

N-apuc să mi se cristalizeze întrebarea în minte că Google imediat îmi sare în ajutor, sugerându-mi un articol ce putea răspunde nedumeririi mele: "Când se împodobeşte bradul de Crăciun"?  Curios să aflu ce spun experţii, citesc şi aflu că, în mod tradiţional, bradul se împodobea în noaptea de Crăciun.

Pfuuu...ce fericire! Exact cum ştiam eu! Când eram mic, bradul împodobit era adus de Moş Crăciun; eu aşa ştiu. Adică, părinţii cumpărau bradul şi îl aşezau în suportul lui, iar când mă trezeam în dimineaţa de Crăciun, îl găseam împodobit şi cu darurile lângă el. Ce vremuri!

...dar apoi, experţii continuă şi parafrazez: "În vremurile noastre, oamenii îşi împodobesc bradul încă de la jumătatea lumii noiembrie şi îl despodobesc chiar şi în februarie, pentru a prelungi atmosfera de sărbătoare".

Cu alte cuvinte: sărbătoarea de Crăciun se simte doar pentru că îţi pui globuri în brad şi agăţi luminiţe clipocitoare de perdele şi pereţi?

E posibil că da, dar e probabil că nu - mai ales că alţi experţi şi alte studii ne învaţă că a merge la un târg de Crăciun după ce Crăciunul a trecut, este ca şi cum ai ajunge la o petrecere când ospătarii strâng mesele şi dau cu mopul pe podea. Iar dacă mai porţi şi pulover cu Moş Crăciun, reni şi fulgi de nea după ce a trecut 25 decembrie, e o crimă împotriva spiritului sărbătoresc! Pari un petrecăreţ cherchelit, care a dormit pe unde s-a nimerit şi nu a mai apucat să se schimbe de hainele care "miros a ieri".

Eu nu mă recunosc în asemenea abordări ale vieţii - dar dacă ele există, cred că sunt şi persoane care le acceptă şi le doresc. 

Nu este cazul meu, de ce să mint?

Pentru mine, bradul e frumos în zilele Crăciunului, când vin musafirii şi îi chem la brad, ca să vadă ce le-a adus Moşul. Apoi, îl mai bag în seamă până îl golesc de dulciurile pe care le agăţ pe ici, pe colo, printre globuri. Asta mai durează încă vreo două zile, după care uit de el ... şi chiar începe să mă enerveze, deoarece ştiu că trebuie să îl strâng şi nu am chef. 

Dar niciodată nu mi-a stat atmosfera de sărbătoare în brad. Şi nici în decoraţii care, da...sunt frumoase, pe moment. Până încep să colecteze praf şi mă împiedic de ele, moment de la care mă cam irită şi prefer să nu le mai pun deloc, ca să nu muncesc prea mult când trebuie să le adun.

Deşi îmi iau brad an de an, nu-mi stă spiritul Crăciunului într-un pomuleţ împodobit - ci cred, cu tărie, că sărbătoarea aceasta (şi toate celelalte) înseamnă momente petrecute cu oamenii care îmi fac viaţa mai frumoasă: familia, prietenii şi colegii...sau toţi cei care îmi aduc o mică bucurie interioară, chiar şi dacă îi văd numai câteva minute. Sau îi chem în gând.

Iar la revelion este aceeaşi situaţie: nu contează, neapărat, unde petrec. Important e să fie cu cei dragi. Că-s acasă la mine (cum se întâmplă de obicei), la vreun restaurant mişto sau pe-un vârf de plajă din Caraibe...nu are importanţă, neapărat. Oriunde aş fi, fac aceleaşi lucruri: beau, mănânc, mestec Orbit şi ascult muzică. 

Singura diferenţă sunt cei de lângă mine, cei care înfrumuseţează bucuria.

 

Iar pentru noul an, asta este ceea ce îmi doresc şi vă doresc: oamenii dragi, care ne scoată la lumină bunătatea şi plăcea de a lucra, a dărui şi a trăi într-un prezent continuu. "Să trăim", nu doar "să existăm". 

Iar asta este cea mai mare provocare a vieţii, mai ales în contextul în care oamenii vin cu propriile capricii, nevoi, neputinţe, dorinţe şi moduri diferite de a vedea lucrurile. 

Da' e bine. Încă e bine.  

Să bem pentru asta... Şi-un colind să cântăm, că încă suntem în perioada Naşterii Domnului - chiar dacă a  trecut, conform calendarului.

[Archd Mihail Buca & TRoNoS - Iisus, bine ai venit]