sâmbătă, 15 februarie 2020

Despre dragostea din două cuvinte

...şi lipsa ei, din trei cuvinte

A trecut şi preaminunata zi de Valentine's day...cum v-aţi distrat, cum v-aţi petrecut?
Eu am stat toată ziulica în pat şi am schimbat poziţiile, după cum aveam nevoie; la un momentdat am trecut chiar şi pe podea, că era mai tare şi-mi ţinea coloana dreaptă - o idee care, practic, mi-a luat durerea cu mâna. Ura!!! Trăiască Youtube-ul, că de acolo am învăţat să-mi detensionez muşchii şi să scap de beteşuguri.

În rest, toate bune. 
M-am tot uitat şi eu prin realitatea înconjurătoare, să mai aflu noutăţi. Dar nu am aflat nimic, de ce să vă mint? Ca şi în ceilalţi ani, unii sunt prinşi în filmul cu siropoşenii şi îşi dovedesc iubirea prin flori şi alte cadouaşe de sezon...  



...alţii se bat cu pumnul în piept că Valentin e kitsch şi Cupidonul adevărat e Dragobeatul autohton...iar alţii, mai faini, încercă să demonstreze, plini de sensibilitate şi cuvinte moi, că iubirea trebuie serbată în fiecare zi. Sau aşa AR TREBUI să fie. 
Neinteresant. 

Totuşi, că veni vorba de iubire...mă gândeam ieri la ceva; dar, mai întâi, să încep cu o întrebare fundamentală, ca să ştiu cum abordez subiectul: care mai mergeţi pe la biserică? 
E o pericopă despre minunea de la Scăldătoarea Vitezda, care se citeşte în a patra duminică după Paşte. O ştiţi? Descriu varianta scurtă, că nu vreau să intru în teologie - dar trebuie să subliniez o idee: în Ierusalim era o scăldătoare în care, din când în când, se cobora un înger şi tulbura apa. Şi cine se băga primul în apă după această tulburare, se făcea sănătos, indiferent ce boală ar fi avut. Vă imaginaţi ce puhoi de lume şi ce bătălii se dădeau pe acolo, ca să apuci să-ţi obţii propriul miracol...nu era loc de galanteţuri şi politeţuri. 
No, acolo era un om, care era bolnav de 38 de ani şi nu apuca, niciodată, să intre în apă. Vine Iisus, îl întreabă dacă vrea să se facă bine,...ăsta zice că nu are om să-l arunce şi pe el în apă...Iisus îl vindecă..bucurie şi felicitări. 

Îmi dă de gândit, însă, răspunsul omului: "...nu am om care să mă arunce în scăldătoare"... STOP!
NU AM OM. Asta e lipsa iubirii şi asta cred că e marea problemă a oamenilor: dincolo de zilele lu' peşte, că-i Valentin, că-i Cupidon, că-i Dragobet sau Eros Ramazzotti,  indiferent că eşti într-o relaţie deschisă, închisă, sau total inexistentă, că eşti om liber sau cu jugul căsătoriei de gât, la a cinşpea relaţie, tragi de una singură de 15 ani, sau visezi la o relaţie, toată viaţa se reduce la o singură propoziţie, care delimitează pământul de cer şi ne înspăimântă când ne lovim de ea: NU AM OM. 

Când nu ai om, eşti singur şi pe barba ta. Tu centrezi, tu dai cu capul. Eşti liber şi nesupus, iar lumea îţi este la picioare. Faci ce vrei, când vrei, dacă vrei, iar responsabilităţile se rezumă la ceea ce alegi să te înhami. Nu e bine şi frumos? Eu zic că e super!
Dezavantajul e că nu ai cu cine să-ţi împarţi bucuria vieţii ...dar acum nu mai e o problemă, s-a inventat Facebook-ul, iar butonul de LIKE acoperă orice nevoie de laudă şi duce la creşterea stimei de sine, mai ceva ca aprecierea oricărei persoane dragi
Totuşi, nu mai aduc în discuţie probleme grele şi mă voi rezuma la mizilicuri zilnice: te apucă o durere de şale. Ce faci? Nici şosetele nu ţi le poţi trage singur în picioare...stai să îngheţi? Pe cine chemi, dacă NU AI OM? Te salvează stima de pe Facebook, dacă tu eşti singur cuc în casă?
Sau, îţi scrânteşti mâinile la schi şi le ai în gips. Nasol, ghinion, se mai întâmplă. Totuşi, apar mici mari probleme: cum mai mănânci, cu ce îţi duci lingura la gura? Iar la toaletă cum te descurci, că nu suntem în Japonia să te tufleşti pe vas ca în fotoliu şi să apeşi un buton ca să te spele ăla  singur, să te usuce, să te parfumeze şi eventual, să îţi pună şi un frac proaspăt pe tine. 
De aceea mă apucă nervii când mai aud pe câte cineva cum se laudă că vrea să fie singur, că-i viaţa grea şi nu are bani să ofere TOT altuia, dar a făcut socoteala şi e mai ieftin să creşti câine - decât să te înconjori de oameni. Ceea ce e perfect....mai ales dacă îl dresează să sune la 112, în caz că stăpânului i se face rău. Sau îi e foame şi are cârcel inopinant şi năstruşnic, de nu-i permite să se dea jos din pat. 

Când AI OM, însă, e cu iubire. Şi cu cât încercările sunt mai multă şi mai grele, dar în continuare ai om, cu atât e mai multă iubire şi e bine. Mai uşor în greu şi mai simplu în complicat.
Iar în cazul ăsta, te cam doare în cot de Valentine's Day şi orice 's Day în care trebuie să cumperi mizilicuri prefabricate, pentru că aşa se face şi trebuie să dovedeşti că iubeşti.
Până la urmă, dragostea nu stă în vorbe, ci în fapte - aşa este. Da' apoi, te mai uiţi şi la fapte, că nici astea nu sunt toate la fel şi trebuie să ştii ceea ce contează cu adevărat.


Una peste alta, eu zic că e bine şi aşa: indiferent ce facem şi cum facem, cât avem pe cineva care se interesează de noi şi ne oferă un umăr la nevoie, mergem înainte. Şi avem ce sărbători.
Restul...e can-can. Discutăm doar de dragul de a spune câte ceva, care să pară de valoare. Cum e...a, da! Bau-Baul cu poluarea, că a înnebunit lumea de atâţia senzori de avertizare şi cu toţii vrem să ştim ce respirăm. Doar că stau strâmb şi îmi zic: "Bun...ne luăm senzori de poluare şi ştim că, într-o zi, oraşul e cel mai populat din univers. Cu ce ne ajută dacă ştim asta? Mergem până la lucru ţinându-ne respiraţia? Ne încuiem în casă şi respirăm într-o pungă sterilă şi etanşă? Ieşim pe stradă cu masca de gaze pe figură? Ne uităm pe net la clipuri "Do It Yourself" şi dintr-o găleată şi o folie de copt ne confecţionăm propriul costum HazMat? Mda...ar fi o soluţie, dar nu am văzut pe nimeni să facă asta până acum".
Deci, ştim: e poluarea ciorchine pe noi. Aşa şi? Cu ce ne ajută că ştim? Teoretic, ar trebui ca senzorii ăştia să ne înveţe să luăm măsuri, picătură cu picătură. Practic, nu avem un vinovat pe care să pui degetul şi să spui: "Băi, gata! I-am luat capul ăstuia, de mâine avem aer steril, 'n tot oraşul", pentru că e o vină comună. Şi nu renunţă nimeni la bucăţica de confort, ca să facă bine planetei. Aia cu Ziua Planetei şi discursurile fetei ăleia care se ia de gât cu marii lideri mondiali e praf în ochi pentru creduli, pentru că nu contează nici cât un bob de nisip din deşertul Sahara. 
Oricum ai lua-o şi oricum ai dat-o, omul poluează planeta şi o viaţă cu adevărat verde ne-ar întoarce în timp cu cel puţin 300 de ani, când eram muuuult mai puţini, ne cultivam în spatele casei cam tot ceea ce mâncam şi plecam cu căruţa la oraş. Cel mai apropiat...că nu stătea nimeni să piardă o săptămână pe drum, ca să facă city-break de 2 zile, prin nu ştiu ce metropolă.

E de neimaginat asta, nu-i aşa? E, uite d-aia nu mă înham în hora asta a protejării şi salvării la comun. _De fapt, nu există o strategie comună şi cel mai bine e să faci ceea ce ţine de tine.

...iar dacă mai continui pe subiectul ăsta cu informaţii complet inutile, termin poimâine de scris. Aşa că propun să revenim la oile noastre şi să ne pregătim pentru Dragobete, când o să iubim româneşte...


[Vax Populi - V-a lovit, vreodată, Cupidon?]

şi dacă ne păleşte Cupidon cu vreo săgeată, să sunăm la 112!
Sau, nu ştiu...ce fac românii de iubesc atât de diferit de restul planetei? Gata, mi-am adus aminte: "Cine iubeşte, nu iartă" - aşa cum ne-a învăţat serialul ăla "Vlad". Păi în lumina asta, de ce ne mai mirăm că şi-a luat Cruduţa bătaie de la gagic? Dacă o iubeşte prea mult, nu era de datoria lui s-o altoiască atunci când i-a greşit?
Sau iubăreţii ăia de la Antenă... Vulpiţa şi Nu-ştiu-Cine; Vulpoiu? Tot zic să îi caut pe Google, să nu mor prost şi mereu uit...de unde înţeleg că Natura mă vrea idiot Nu contează... dar se pare că sunt mari vedete, deşi românii se plâng la CNA să îi interzică pe odioşi - ceea ce este o făţărnicie! Cine i-a făcut p-ăştia vedete, dacă nu se uită nimeni la ei? S-au apărut din vârful unei baghete magice? Spuf! Ia uite vedetili cu iubire buclucaşă...da' se poate? Tre' să afle toată lumea de aşa păsări rare! Şi se uită atâta puhoi, că şi dacă s-ar transmite live un mesaj istoric de la marţieni, Puicuţa şi Viorel îi bat pe săracii extratereştri la audienţe, de le sună apa-n cap!

...totuşi, gata cu filosofeala! Ciocăne Dragobetul la uşă şi nu ştiu alţii cum sunt, dar eu nu mi-am primenit casa! Am ciorapii în vârfu' mesii, că acolo au aterizat când i-am aruncat din picioare...dezordine pe jos...ce să mai zici? Domneşte debandada şi dacă mă păleşte Cupidonu, io cu ce respect mă prezint în faţa lui?

Gata, fug la treabă! Cu cântec, înainte....MARŞ!!!



[Delta Goodrem - Take Me Home]  

duminică, 2 februarie 2020

Cu dus şi întors

Breaking news, doamnelor şi domnilor!
Minunata şi sfânta zi de astăzi, duminică, 2 februarie 2020 este o dată palindrom, care sună la fel, indiferent de sensul de citire: de la stânga la dreapta, sau de la dreapta la stânga.
"Ete, şi ce-i cu asta"? - puteţi spune... "Nu-i nimic unic şi irepetabil - aşa cum încearcă să se popularizeze acest eveniment, pe majoritatea canalelor media. Date palindrom au fost şi 9 octombrie 2019 (09.10.2019), sau 8 octombrie 2018 (08.10.2018) şi nu s-a mai făcut atâta vâlvă". Ceea ce aşa este... doar că data de astăzi mai are o particularitate: palindromul este valabil indiferent de modul în care notăm data, adică mai întâi ziua şi apoi luna (cum facem noi), sau întâi luna şi apoi ziua (cum scriu cei din S.U.A.).

Dincolo de asta, fiecare zi din an este un dar unic şi irepetabil. Mai contează cum o scriem? Cu cifre romane, spre exemplu, nu mai ieşea nici o simetrie, iar dacă foloseam calendarul ebraic, nici atât! Evreii oricum sunt în anul 5780... budiştii prin 2563, islamiştii la 1441...fiecare după buget, coane Fănică!
Totuşi, indiferent de convenţia de notare a timpului, important este să ne bucurăm de orice clipă şi să o trăim cât mai frumos...



[Mary Poppins - A spoon full of sugar]

...nu neapărat să căutăm semne şi potriveli, ca să ne inventăm un motiv pentru a ne simţi norocoşi că trăim.

Astfel că propun să mergem pe acestă logică şi să serbăm frumuseţea vieţii democratice, care, mai întâi de toate, ne umple de drepturi şi libertăţi. Pfuai de mine...avem la drepturi, să ni le punem în rastel! Facem dressing cât peretele şi îl umplem de bibliorafturi cu drepturi, puse în ordine alfabetică - ca să ştim de unde să le luăm.
Treaba asta îmi place...eu sunt fan şi nu mă mai uimeşte nimic. Cu ceva timp în urmă, mi s-a lipit de creier o propoziţie care mi-a simplificat viaţa şi m-a umplut de fericire: "E dreptul lor". Aşa că, în faţa oricărei nebunii, singura mea reacţie este să mă amuz, dacă pot. Dacă nu, tac.

Momentan, însă, am material de hlizeală şi nu mă sfiesc să râd cu gura până la urechi. C-apoi vorba poeziei: "Viaţa-i grea, omătu-i mare, semne bune anul are"? Habar nu am...dar dacă nu îmi fac eu viaţa frumoasă, cine să mi-o facă?


Vă daţi seama că m-a afectat subiectul şi am încercat să intru în mintea "criminalului". De, m-am uitat prea mult la "CSI Miami" şi din când în când mă mai trece câte o nebunie din aia gravă, care mă îndeamnă să înţeleg lumea în care trăiesc.

No, aşa am păţit după articolul sus-numit şi am început să îl analizez să să-mi pun întrebări, ca să pricep şi eu despre ce se vorbeşte în propoziţie şi mai ales, de ce. Mare greşeală... dar, în fine!
Pe scurt, desfăşurarea acţiuii s-a petrecut cam aşa: o fată s-a...măi, cum e corect? "S-a îmbrăcat în chiloţi", sau "s-a dezbrăcat până la chiloţi"? Ăăăăă...hmmm...hai să o iau aşa: o fată...o tânără în chiloţi, şi-a tras nişte poze sexy cu poarta şi clopotniţa mănăstirii, sprijinind, languros, o mitralieră. S-a lăudat pe facebook cu capodoperele, apoi şi-a închis contul - ca să nu o mai vadă nimeni.

Buuuunnn...acum, mie îmi place arta fotografică. Am şi cochetat, la un moment dat, cu ea...ea cu mine, nu prea, ca să fiu sincer; no, important e că am înţeles un lucru simplu: rolul fotografului este de a reda lumea lumii. El trebuie să îşi transpună boemia sufletului într-o metaforă vizuală care transfigurează eul interior, intangibil şi inexplicabil într-un concret la îndemâna oricui. Mai pe scurt, fotografia este o punte de legătură între realitatea percepută şi realitatea obiectivă. 
Personal, mă exprim prin culori şi prefer cadrele naturale sau portretele. Nu am înţeles niciodată şi nu consider a fi o artă fotografia abstractă, mai ales cea care surprinde natură moartă: spargi o sticlă de lapte, aranjezi cioburile la neglije, arunci 3 nuci, o păstaie, o lămâie şi un smoc de urzici în cadru, tragi o poză într-o rână şi te baţi cu pumnii în piept că ai făcut ditamai capodopera. Hai, să fim serioşi! Deşi...în lumea în care o operă de artă a ajuns şi un pat nefăcut, sau un mănunchi de sârmă împachetat în poleială cu paiete...cine sunt eu să mai comentez artisticăraia fiecăruia?

Totuşi, sunt cetăţean european şi am drepturi... aşa că vreau să analizez şi eu actul artistic. Nu comentez diva, că e o chestie de gusturi; dar dacă era să mă întrebe pe mine, trebuia să stea în banca ei...că-i la fel de graţioasă ca o morsă supraponderală, într-un magazin de porţelanuri fine.
Dincolo de asta, nu pot să nu mă întreb ce a vrut să spună duduica asta care se vrea modelă. Adică...na! Ceva a vrut ea să transmită, asta e clar...că altfel, se putea poza, la fel de bine, în costum de schi, dând cu bidineaua pe tavanul din bucătărie. Păi nu? De ce a ales să se tragă în chip seducător  şi periculos, tocmai la o mănăstire?
Prin urmare, care este legătura dintre chiloţi, clopotniţă şi mitralieră? Hai să presupunem că suntem la olimpiada naţională de litera-n gura română şi ne pică, pentru nota 10, să compunem o compunere (normal), pornind de la cuvintele astea: chiloţi, clopotniţă, mitralieră. Voi ce aţi scrie? Că eu nu reuşesc să creez o poveste...
Hai să încercăm alte cuvinte cheie: mănăstire, ţâţe, tocuri cui. Ceva idei? La mine tot eroare 404 îmi dă pe monitor...
Ia să vedem dacă la a treia încercare apare vreo sclipire de geniu: lene, botic, poartă sculptată. V-a ieşit vreo artă poetică plină de splendoare? Că mie mi-a(u) ieşit ochii ca la melc...da' tot nu reuşesc să înţeleg povestea fotografiei.

E, nu-i problemă...poate nu am capacitatea intelectuală necesară. Însă, revin cu o întrebare: de ce să faci o chestie - în cazul de faţă, nişte fotografii - care să şocheze, de ce te lauzi în lumea largă, apoi, când efectul scontat a fost atins, de ce baţi în retragere şi faci pe niznaiul, pe sistem "N-am mâncat, n-am băut, nici p-aicea n-am trecut"? Păi ce-i asta? Muncă în van? "Doi încarcă, doi descarcă" - ca-n filmele cu proşti?
Serios, acuma...Ori suntem artişti responsabili, ori nu mai suntem şi ne dăm după cum bate vântul?

Hai că 'om mai vedea cu ce ne alegem până la urmă...mai bine să ascultăm un şlagăr internaţional, ca să ne vină voia bună la loc:


[Teo - Două răţuşte şi-o babuşcă]


P.S.: aveţi idee care este cel mai lung palindrom din limba română? Să vă dau un "clue" sau "hint", cum se zice mai modern, în romgleză: are 9 litere şi este....MALAYALAM - limba vorbită printr-o regiune din sud-vestul Indiei. Desigur, dacă luăm în considerare şi cuvintele flexionate, cel mai lung palindrom al limbii române are 11 litere şi este...ELENOFONELE - vorbitoarele de limbă elenă.


duminică, 12 ianuarie 2020

Noi urări pentru un an şi mai nou

Vaaaaaiii, dar ce avem noi aici...
La mulţi ani! La mulţi ani şi mie, la mulţi ani şi ţie, dar mai ales, LA MULŢI ANI ŢIE!
La foarte mulţi ani, de 20-20 de ori şi când ne-o fi mai rău, să ne fie ca acum: paharul de vin în mâna stângă şi bucăţica de ciocolată cu alune în mâna dreaptă... Combinaţia asta e curcubeu pe cerul gurii, zău! Buchet de splendoare pe-o petală de fericire...ce mai la deal, la vale?
Dar, pe cuvânt de onoare, de nu merită! Cu ocazia acestei zi preaminunate, nimic nu este prea mult!

Ăăă...cum, care zi? Adică nu ştiţi ce serbăm azi? Hai mă...sunt total dezamăgit!
Bine, nici eu nu ştiam până acum jumătate de oră, dar noroc cu e-astrolog.ro, care m-a luminat ca pe-un pom de Crăciun...şi imediat, am simţit nevoia să sărbătoresc: azi şi numai azi, 12 ianuarie din Anul Domnului 2020, Saturn s-a aliniat în Marea Aliniere cu Pluto - conjuncţie care s-a mai întâmplat acum fix 38 de ani, pe 12 ianuarie 1982 şi care ne-a schimbat vieţile într-un fel de mare fel; iar acum va urma o nouă influenţă masivă. Ura!!!
No, cam ce om să fii, ca să nu ciocneşti un pahar, în cinstea fericitului eveniment? Mai ales că eu deja mă simt influenţat...parcă şi văd aburii schimbării, cum mă înmoaie de la picioare. Sau o fi vinul? Hmmm...nu are cum! Sigur, de la ceai mi se trage... Ăla  de brusture nu prea îmi prieşte, că-mi alungă stresul şi rămân singur cuc.

În altă ordine de idei, bag de seamă că acesta este primul articol din noul an...deci la mulţi ani, din nou şi bine ne-am regăsit!
Apropo de asta...aţi observat ce versatilă este limba asta a noastră? Vorba poetului: "Mult e dulce şi frumoasă limba ce-o vorbim, altă limbă armonioasă...ca ea nu găsim"! Ceea ce, aşa este: dacă eram englezi, spre exemplu, cum ne uram de sărbători? "Happy Birthday to you" seamănă cu ce avem noi, dar nu prea răsare...că asta merge doar la zile de naştere.
Uite, d-aia se spune despre englezi că sunt oameni reci; bogăţia lor lingvistică străluceşte numai de la distanţă, că de la apropiere, observi că luceşte de sărăcie! Păi uite la noi şmecherie: putem să facem chiar şi fraze numai din cuvinte de două litere: "No, ui mă la ea ce be"!
...iar ca urări, avem una singură, bună la toate; e un fel de bicarbonat de sodiu, pe care îl poţi folosi de la spălat vase şi până la tratarea băbească a tuturor bolilor: a ajuns luna în primul pătrar...pac! "La mulţi ani şi sănătate"! A dat prima ninsoare? "Fulgii de nea să vă aducă bucurii şi la mulţi ani"! A venit primăvara? "Colţul ierbii să vă dea sănătate şi la mulţi ani"! E Ziua Femeii? "La mulţi ani"! Ziua Copilului? "La mulţi ani"! Trece cometa Halley? "La mulţi ani"! E ziua de naştere? "La mulţi ani"! A venit ziua onomastică? "La mulţi ani"! Cicneşti un pahar, că ţi-a trecut boleşniţa? Aţi ghicit..."La mulţi ani"!

Ce este mai frumos de atât? Trei cuvinte simple, perfecte pentru orice ocazie. Le poţi folosi chiar şi când te cerţi, ca să-ţi verşi obida: "Mai pupi tu ceva de la mine, la anu' şi la mulţi ani"!
No, acuma dacă am fi englezi, cum exprimi cu "happy birthday" toată gama asta de sentimente, trăiri şi idei? Dacă dai de-o lady mai stăpână pe picioare şi o urezi cu "Happy birthday" de 3 ori pe zi, poate te ia şi la alergături, că o îmbătrâneşti prematuri şi o faci babă!
De aceea mă enervează romgleza...dăm vrabia din mână pe cioara de pe gard, că pare mai grasă şi mai frumoasă. Da' ce să facem... greu la deal cu boii mici şi la vale cu furnici - că dă căruţa peste ele!

Momentan, însă, propun să stăm locului şi fiind mai la început de an, am zis să ne mai amuzăm oleacă. Nu-i vorbă, că subiecte serioase sunt câtă frunză şi iarbă! De exemplu, iranienii au doborât un sărac avion de pasageri, dintr-o greşeală; ce să mai comentezi? "GHINION". Aşa se spune pe la noi. 
Doar că nu vreau cu ghinion şi vorbe din astea urâte; vreau fericire şi noroc - de aceea gândesc frumuşenii, ca să-mi dea Universul ceea ce atrag. Prin urmare, aşa cum o zi trebuie să o începem cu relaxare şi zâmbet, cred că şi un an trebuie început cam la fel...ca să-i setăm frecvenţa pe o stare pozitivă. :)
Deci, în cele ce urmează, propun să ne uităm prin ograda largă a internetului şi să vedem ce fac oamenii când nu au ce face...

De exemplu, "Provocarea mâncatului de lămâie fără să te strâmbi":



[Eating lemon with no expression challenge]

...sau "Provocarea mâncatului de scorţişoară" - condiment la fel de iute ca ardeii jalapenos, din Mexic (care au între 2500 şi 8000 unităţi pe scala Scoville, de măsurare a iuţimii alimentelor). Deci nu-i lucru uşor...




[Cinnamon compilation part I]

Mda. Frumos, ce să zic?

Hai şi cu o muzică faină, să încheiem urarea de bun găsit în forţă.
La mulţi ani, încă o dată! Şi să fie party!!!!!



[Bosquito - Hopa hopa]