miercuri, 18 iulie 2018

Mici nedumeriri pentru o minte odihnită (partea a III-a)

No ni mă, că iar fu Ziua iei! De fapt, a trecut aproape o lună de la fericitul eveniment...dar pentru  că sărbătorim ditamai anul centenar, propun ca Ziua iei să fie în fiecare zi, până la revelion! C-apoi, de! Dânsa ne-a trecut prin toate vicistitudinile istoriei şi nu ne-a lăsat de izbelişte... Vorba 'ceea:
Hamburg - vânt puternic; ia rezistă! Londra - plouă; ia are volum! New York - soare puternic; ia este la locul ei. Hip hip uraaaaaa, trăiască ia!
...şi bineînţeles, jos Guvernu'! Sus Guvernu'! - asta aşa, ca să nu fiu prozelit şi să împac capra şi varza, dintr-o singură lovitură.

Dar nu contează prezentul, momentan. Acum ne cinstim trecutul...aşa cum a fost el, cu bune şi cu mai puţin bune. Una peste alta, avem prilej de bairam şi chef de chef, sau chiar de manifestări culturale. Spre exemplu, am văzut la ştiri că în Bucureşti s-a demarat un program de înfrumuseţare a faţadelor clădirilor anoste cu picturi şi motive populare, înfăptuite de cele mai talentate tinere talente într-ale artei. Şi uite aşa cum mă vedeţi, un asemenea artist se lăuda cu o operă de 250 de metri pătraţi (unică în ţară), care reprezenta "o fată care trage la fus".
Ceea ce mă bucură nespus...este exact aceeaşi situaţie ca-n întrebarea de la Radio Erevan: "De ce tragi sfoara după tine? Pentru că nu pot să o împing!". Aşa şi duduiţa din pictură: trăgea la fus pentru că nu-l putea împinge!

Una peste alta, eu l-aş fi întrebat pe artist: "Te-a bătut soarele-n cap? Ce-i tâmpenia aia cu trasul la fus? Dacă tot vrem să punem naţionalismul în proţap şi să defilăm pe străzi cu piepturile dezgolite şi pline de mândrie, zic, mai întâi, să învăţăm să vorbim româneşte, nu ca pe chat - cu gândul mereu după tras!
În cazul de faţă, tânăra aceea TORCEA. Pe sistem "Morăriţa-i cu fuioru', ţac-ţac-ţac! Şi fuioru-i toarce dorul, ţac-ţac-ţac"! E simplu: fuiorul, adică fusul, toarce. Nu trage nimic, că înţeapă locurile sensibile! Serios, am citit eu, cu ochii mei, într-o poveste!

Pffff...asta e!
Suntem din ce în ce mai deştepţi şi simţim nevoia de a inventa mereu câte ceva, chiar dacă asta înseamnă şi un nou limbaj. Eu, spre exemplu, sunt campion la acest capitol şi chiar par inteligent! Mai mult bâtă decât par, dar no! Acuma chiar ne împiedicăm în detalii...
Oricum, ideea e că ne adaptăm la vremurile moderne, pline de tensiune şi zbucium, în care tehnicile de meditaţie, relaxare şi odihnă a minţii au devenit din ce în ce mai căutate. Ceea ce sună bine, dacă nu ar fi aşa amuzant... adică ce poate fi mai frumos decât să vezi ditamai C.E.O.-ii cum dau bani grei ca să se joace cu lopăţica în nisip? Sau că plătesc sume exorbitante, ca să le amenajeze cineva o pajişte unde să joace alergatea pe culori sau pititea? 

Mai demult se spunea că "proştii au mintea odihnită". Acum însă, s-au mai schimbat lucrurile..şi constat că "mintea odihnită" este o necesitate, dacă vrei să rezişti de dimineaţa până seara cu creierii întregi. Altfel, nu faci faţă - zău aşa!
Pentru că nu mai trăim de mult în stres...ci în cea mai primordială stare de dezordine şi haos.
"Rezistenţa la stres" inseamnă, de fapt, "rezistenţa la haos". Iar haosul nu este stres, la fel cum nici dealurile dobrogene nu-s Everest.
Haosul este supremul stresului. O  agitaţie browniană fără cap şi fără coadă, incalculabilă, ilogică şi complet inconsecventă. O furtună de nisip pe care nu o poţi birui stându-i împotrivă. Ca să-i faci faţă, trebuie să îţi goleşti mintea, să te arunci în vâltoare şi să i te dedici complet. Acolo e mama, acolo e tata, acolo e masa, casa, şi orice altceva ţi-ar putea distrage atenţia într-o altă direcţie.

Cu nişte ani în urmă, nu ştiam cum să râd mai mult de japonezi - care ajunseseră să îşi construiască blocuri din cuşete, peste drum de firma la care lucrau, ca să nu mai piardă timpul cu drumul spre casă şi să valorifice fiecare secundă disponibilă pentru eficientizarea productivităţii. Iar acum mă uit în jur şi simt că îmi înţepenesc neuronii de panică: haosul este pretutindeni! Se rostogoleşte peste noi cu forţa unui uragan ce antrenează în dansul lui nebun tot universul. Natura se clatină şi se strânge ca o menghină, cerul se prăvăleşte în huruit de tunete, soarele se topeşte în acoperişul caselor iar vântul smulge, nivelează, se ridică în văzduh şi se trânteşte cu furie de asfalt, în urlete de neputinţă şi nori de ţărână.   
Pe stradă, în mall, la piaţă, în autobuz, la şcoală,  în staţiune, la munte, la mare. la covrigării, în tren sau tramvai; oriunde şi oricând, cu precădere la orele de vârf. Peste tot domneşte vânzoleaza absurdului: toată lumea vrea ceva, toţi vor undeva şi cu toţii vrem în acelaşi timp. Cu toţii suntem nervoşi, agitaţi... prăzi zvârcolinde ale focului interior. Figuri sparte, cu dinţi încleştaţi, rânjete diforme şi respitaţie sufocantă,  ce se învârtesc fără sens, ca într-un caleidoscop al ororilor. Feţe - ochi roşii, rânjete - feţe - rânjete - ochi - rânjete...
Suntem biete coji de nucă în valurile furtunoase ale unui ocean nesfârşit în furia sa. 

Deci, DA!!!! Fără o minte odihnită, ai ocazia să faci scurtcircuit în primele minute după răsăritul soarelui. Iar cine nu o ia pe câmpii în aceste condiţii şi reuşeşte să treacă prin viaţă cu mintea întreagă, deja merită o statuie şi titulatura de erou al neamului! Zău aşa!
Ceea ce nu e cazul meu. De aceea, în efortul de a mă relaxa şi a răzbi prin munţii de negură şi confuzie, am început să îmi pun întrebări despre viaţă pur şi simplu. Nu e timp de filosofie, sensibilitate, răbdare şi bucurie...dar măcar pentru un zâmbet mic, întotdeauna este timp.
Aşa că, mă întreb şi eu, ca Gheorghe, încercând permanent să înţeleg viaţa prin care mă preumblu:

1. Cum se spune corect? "Şoferă", sau "şoferiţă"?
Teoretic, pentru a rezolva această dilemă, ar trebui să vedem ce ne spune D.E.X.-ul - dar aceasta este o carte învechită şi depăşită, care nu ţine seama de noua politică a egalităţii dintre sexe. Deci, câh! Mă lepăd de D.E.X. mai ceva ca de Satana - care e răul suprem, dar întotdeauna politically corect!
Ceea ce înseamnă că mă folosesc doar de inteligenţa din dotare...iar eu cred că ambele variante sunt corecte, în funcţie de punctul de vedere din care începem analiza pe text.
Dacă pornim de la masculinul "şofer" de care ne folosim zilnic, forma de feminin ar trebuie să fie "şoferă". Logic - deci corect.
Dacă pornim de la femininul "şoferiţă", forma de masculin ar fi..."şoferiţ"? Mă rog, nu am auzit de aşa ceva. Dar, trebuie să fie corect - pentru că "şoferiţă" se foloseşte tot timpul.
Păi nu?

2. Mă plimb prin piaţă şi văd următorul anunţ:


Era cât pe ce să mă bucur că mi-a scos Dumnezeu în cale o nouă oportunitate de job, când mă plezneşte înţelepciunea seculară înainte să dau cu capul de gard şi înţeleg situaţia: ăştia angajează relaţii, nu orice neavenit de pe drum! Păi şi eu ce fac, că nu mă potrivesc deloc cu cerinţele angajatorului; nu am relaţii. De fapt, nu am nici măcar o relaţie, să le-o trântesc pe tejghea cât e de mare: "Poftim relaţia! Acum sunt eligibil?"
Dar na...nu-mi place să fiu aşa, neimplicat, deci am dat sfoară în ţară printre prieteni, poate s-o găsi vreunu' cu relaţii să ocupe postul respectiv. Cel puţin, aşa speram eu. Pentru că la nici două ore după ce am împrăştiat vestea, mă sună un amic: "Auzi, patroane...ce relaţii vor ăştia? De prietenie, de căsătorie, de-o noapte...ca să ştiu cum mă pregătesc."
Nu ştiam. L-am trimis să întrebe. Nu ştiu ce-a făcut, nu m-a mai sunat înapoi.
Dar eu am dormit liniştit, ştiind că am făcut o faptă bună în acea zi: am răspândit o veste bună, mai ales că toată lumea îşi caută loc de muncă nou.
Unde mai pui că le-am dat şi "Like". Nu era pe facebook anunţul, dar am desenat pe afiş o mânuţă cu degetul ridicat. Din obişnuinţă.

3. "Ai clipit, ai plătit"! Simplu şi eficient!



Stai, stai...ce face???
Cum adică, "Ai clipit, ai plătit"? Dar ce, apărăţelul ăla e radar? Punct vamal? Treci pe lângă el şi cum te-a prins că ai clipit, cum te-a ars la buzunar? Bun, păi atunci înseamnă că dacă nu clipesc, nu plătesc! Simplu! Când trec prin zonă, îmi ţin pleoapele cu mâinile şi m-am scos!
O altă soluţie ar fi să mă comport şi eu ca un om normal şi să nu mai inventez diverse tertipuri menite să mă scape de plata dărilor ce mi se cuvin. Dar...Doamne feri, ăştia mă bagă în sapă de lemn!
Cercetătorii (britanici) spun că un om clipeşte de 14.400 de ori pe zi! Eu, de vreo 16.000 de ori pe zi, deoarece clipesc mai des; mi s-a spus că am ochi frumoşi şi na...încerc să mă vând şi eu mai bine, deci atrag atenţia asupra lor. Desigur, clipesc de 16.000 de ori fără să pun la socoteală şi emoticoanele pe care le trimit din abundenţă...Dacă le-aş număra şi pe ele, mă duc spre 20.000 de clipoceli, lejer! Ce să fac? Comunic prin imagini...cică e o modă printre internauţi să pui câteva imagini şi să ghiceşti la ce se referă. De exemplu: "şarpe-avion"..."avionul cu şerpi"; "cap ciufulit - doamă + biserică"..."Ciufulitul de la Notre Dame". Parcă aşa. Mi se pare că era un film, dar nu mă uit la horroare cu monştri, deci nu sunt sigur.  

În fine, neimportant! Dar dacă trebuie să plătesc de 20.000 de ori pe zi, de unde scot atâţia bani?! Chiar dacă un clipit ar costa 1 leu, tot aş cheltui într-o zi mai mult decât câştig într-o lună! Ajutor, ajutor!! Măcar să mi se dea o listă de preţ, să ştiu şi eu cum mă organizez! Poate primesc un împrumut de la bancă. Fac un C.A.R. de nevoi personale. SAU...
Întrebare: se fac şi reduceri? "Mega Ofertă de Black Friday: - 35%, reducere la clipit"! "Promoţie de sărbători: 1 + 1 gratis" - ca cafeaua. "Abonament timestrial: plăteşti 3 luni, primeşti o lună gratis"! Nu ştiu...ceva!!!
Măcar după 6 seara să fie o ofertă pentru clienţii fideli: clipit la juma' de preţ! Că dacă-i aşa, promit că mă fac mai fidel ca Fidel Castro! Mă abţin în timpul zilei; găsesc eu nişte scobitori, sau măcar  câteva cleme de păr! Cu atâta tehnologie, trebuie să existe o soluţie!
Seara, însă, fac normă triplă! Bătucesc din gene mai tare decât fuge Usain Bolt!

Hai mă, vă rog eu, nu mă lăsaţi de izbelişte! Daţi-mi o vestă de salvare! Un colăcel, măcar! O speranţă, chiar şi deşartă!
C-apoi ce mai contează o iluzie într-o lume a himerelor şi a realităţilor virtuale? Tre' să fim şi noi fericiţi...
Avantajul prostiei este că vine la pachet cu fericirea. Iar eu chiar vreau să fiu fericit!
Cel mai fericit, dacă se poate! Master and commander!

Să bem pentru asta!



[Andrea Bocelli and Dulce Pontes - O Mare E Tu]

marți, 12 iunie 2018

Mici nedumeriri pentru o minte odihnită (partea a II-a)

Gata, s-a terminat comicăria cu protestele? Nu de alta, dar s-au cam banalizat şi oricum nu mai înţelege nimeni nimic din ele! Când rezistenţii, când paralelii, când  toţi în acelaşi timp...Acum cică iar se vor aduna rezistenţii, ca răspuns la...ceva, cred.
E un fel de cursă a înarmării; sau un "Mortal Kombat" fără joystick, în care câţiva deştepţi îşi scot propria gloată în stradă, ca să arate care o are mai mare. 



Până când asta? Nu se ştie...deja protestul a devenit sport naţional şi mă întreb cine am fi noi, ca naţie, dacă nu se mai găseşte nimeni să scandeze prin diverse pieţe. Unde mai pui că o grămadă de vieţi omeneşti ar fi aduse la ruină! Păi ce am  mai distribui pe facebook, dacă nu mai există penali pe care să îi ironizăm  prin tot felul de sloganuri puerile? Cum s-ar mai afirma inteligenţii neamului, care cred că au îndoit banana pentru că s-au hăhăit (subtil şi rafinat) de o Viorica Vasilica? Şi mai ales, din ce ar mai trăi făcătorii de meme-uri batjocoritoare la adresa adversarilor politici, dacă nu ar mai exista acei adversari? Chiar şi asiguratorii de sunet şi lumini, făcătorii de scene şi printatorii de palme d-alea cu haştag ar rămâne pe drumuri, fără obiectul muncii! 
Serios vorbesc: războiul este mult mai profitabil decât pacea -  şi dacă nu ar fi atât de tragic, aproape că ar fi amuzant! 
Da' mă rog...nu mai zic nimic! Dacă mă bag în tărâţe, mă mănâncă porcii şi mi-e milă de tinereţile mele - alea care mai sunt...că na! Timpul trece, nu aşteaptă pe nimeni!

Aşa că îmi petrec vremea încercând să mai desluşesc din tainele omenirii...măcar să rămân şi eu în memoria colectivă, dacă altceva nu fac. 
Prin urmare, iată pe unde-mi mai zboară gândul:

1. "tare" este sinonim cu "mult"?
Aud tot mai multă lume spunând "Mă bucur foarte tare" - şi încerc să-mi imaginez...cum vine asta?  Se bucură cu zgomotul la maxim? Mda, interesant.
Dacă s-ar fi folosit varianta tradiţională, ai fi spus "mă bucur mult"; "mă bucur foarte mult", sau pur şi simplu "mă bucur (mai puţin)". Dar dacă cineva se bucură tare, când NU se bucură tare, cum se bucură? Încet? Pe silenţios? Pe vibraţii ca telefonul? "Bzzzzzzzz!!!! Ce faci acolo, ai fantezii cu muşte? Încerci să gândeşti ca ele, ca să le prinzi"?
"Aaaaaa....nuuuu...mă bucur încet. Mucles"!

2. Îl ştie careva pe Mihai? Mihai...
Hai măi...cum, "Care Mihai"? Regele Mihai? Mmmmm....da şi nu! Mihai, regele pop! Gata, v-aţi dat seama? În ţările anglofone e cunoscut ca Michael Jackson; iar noi, fiind români şi mai ales că aniversăm 100 de ani de România, mi se pare urât să ne mai murdărim de engleză la gură şi cred că ar trebui să spunem simplu şi frumos: Mihai, fiul valetului. 
Aşa spune dicţionarul de engleză: "jack"  înseamnă, printre altele, şi  "valet"; iar "son" se traduce prin  "fiu". Păi nu? 

Ce ne tot fracturăm limba în engleză? Sau, de fapt, romgleză...care devine din ce în ce mai caraghioasă, semnalează o impostură cât toate zilele şi subliniază apartenenţa la o multinaţională şmecheră - care nu-i din România - logic! Deci, e cu mândria!
Adică, ceva cam aşa:



Oare ce ar ieşi dacă am vorbi cu toţii în acest fel?
"I went to piaţă, pentru că I wanted să-mi iau nişte bread. Şi, ma bad, m-am întâlnit cu un friend şi ne-am drinkălit criţă, de am rămas fără money de pâine. At home, mi-a tras nevasta o cafteală, de am văzut green stars! Asta aşa, ca să îmi remind me că nu trebuie să mai plec cu guys la bere când am something to do".

3. Cum se zice corect? "Neam prostit", sau "ne-am prostit"?
Până la urmă, nici nu cred că are vreo importanţă...ceea ce contează este că am inventat suporturile inteligente pentru bureţi:


Vorba 'ceea: măcar ele să fie deştepte! Dacă mai rezolvă şi probleme d-alea complicate, care au dat internetul peste cap -  gen "Cât fac 3-2+1?", pe cuvânt de nu-mi iau un bax! Că dacă le fată mintea nişte pui, îmi fac crescătorie şi mă bag în afaceri!! 
Puteţi să-mi spuneţi Patronu' de pe acum, ca să vă obişnuiţi!

4. Până una-alta, abia aştept să vină ziua lu'...ăăă... Băi, care vrea nişte cadouri de ziua lui? Staţi, nu vă înghesuiţi, să vă spui ce idei am: pentru domniţe aş oferi o brăţară-ochi-şiret-bej-mărgele; gospodinelor le-aş dărui o veioză-masă-pălărie-alb... Ce? Cum? Nu ştiţi ce-s alea? Sincer, nici eu...dar am auzit că tocmai s-ar fi inventat  şi par interesante, după denumire! Plus că nici nu-s scumpe!
Aşa căutam  prin târg zilele trecute, nişte parfum cu miros de tei pentru un cadou şi i-a picat faţa vânzătoarei când am întrebat dacă are. Zicea că nu a auzit în viaţa ei de parfum de tei... 
Sunt curios ce reacţie va avea când i-oi cere  două brăţări-ochi-şiret-bej-mărgele; sper, numai, să nu mă alerge, că nu îmi bat joc de ea! Pe cuvânt! 
Chiar există aşa ceva: 





5. Mă bucur enorm de mult când comercianţii ies în întâmpinarea dorinţelor mele şi se zbat să îmi facă viaţa cât mai comodă posibil! La câte griji am pe cap...ERA şi timpul ca cineva să mă mai şi răsfeţe! Păi nu-i aşa?
Uite, spre exemplu, îmi place când nu mă mai lasă să mă gândesc eu, cu capul meu, ce-i de făcut şi îmi oferă totul pe tavă...ca la proşti! Doar că eu nu sunt prost! Am, doar, neuronii în vacanţă...
Şi de aceea, domnii de la marketing s-au gândit să îmi ofere un ulei pentru după epilare:


Şi mi-au spus din start: "Patroane, vezi că nu e ulei pentru gătit! Nu e nici ulei pentru masaj şi nici măcar pentru duş! E pentru după epilare"!
Ceea ce e perfect corect. Dacă aş fi văzut eticheta unui "ulei după epilare", nici nu îl băgam în seamă! Pentru că nu mă interesează "după ce e uleiul acela"...ci "PENTRU ce e bun".
În curând, o să ajungem ca-n bancul cu blonda la supermaket când îşi cumpără o cutie cu lapte şi strigă mirată: "Ia uite, dragă! Pe cutie scrie DESCHIDE AICI, iar eu, ca proasta, o deschideam acasă"!

Una peste alta, totul e bine când se termină cu bine!
Şi atunci, la ce să ne mai agităm atât?

Mai bine să ne bucurăm şi-un cântecel să cântăm:



(Antract - Pentru tine, nou)

P.S.: să-ţi urezi singur "la mulţi ani", e jenant oricum ai da-o! Şi sugerează faptul că nu are cine să-ţi deschidă uşa şi să te ureze, chiar şi atunci când dai de băut la toată lumea.
Nasol moment!

joi, 31 mai 2018

Facebook-ul şi manipularea

De când facebook-ul a devenit a doua natură a omului, lumea s-a schimbat. Suntem mai receptivi la problemele din jurul nostru şi pornim campanii pentru strângeri de fonduri destinate diverselor cazuri sociale (unele mai fictive, altele mai reale); mai "profunji" în înţelepciune şi postăm tot felul de ziceri celebre (mai ales când aceastea vin de la bătrâni, maeştri spirituali, călugări sau filosofi antici); mai sarcastici cu metehnele sociale şi râdem de prostia omenească, prin cele mai hazlii meme-uri; suntem mai competitivi, mai drepţi, mai sensibili, mai deschişi la nou. Şi, în acelaşi timp, mai îngrămădiţi în nişte sloganuri emise de alţii, mai superficiali în gândire, mai infatuaţi în comportament şi mai schilodiţi moraliceşte - c-apoi d-aia ne pierdem în atâtea teorii ale oricui, fără a mai avea un set propriu de valori.
Facebook-ul a devenit a doua viaţă a omului - care, de multe ori, nu mai are nimic în comun cu persoana reală. Este doar o minciună de P.R., cu unicul scop de a ne hrăni mândria, nevoia de atenţie şi egoismul.
Sau, de a manipula publicul -  ici şi  colo, prin colţuri şi exact la părţile esenţiale.


Ştiam asta de mult. Am mai şi spus-o din când în când, sub diverse forme, dar am tot sperat că mi se pare. Vestea bună e că nu m-am înşelat, vestea proastă este că am avut dreptate.
Ultima ocazie când mi s-a confirmat percepţia a fost ieri, cu ocazia noilor proteste. Dar ce s-a întâmplat, de fapt? Răspuns: s-a propus revocarea cuiva dintr-o funcţie. Corect sau nu, pe pile sau alte interese dictate de cine ştie ce oameni răi... MARE SCHEMĂ! Nu e ca şi cum acel om ar rămâne pe drumuri şi îi vor muri copiii de foame.
Da, dar omul ce priveşti nu e om de rând...ea este doamna Ţării Româneşti! Personalitatea providenţială proorocită de arhivele mayaşe, pentru a ne smulge din ghearele corupţiei. Salvatorul, mântuitorul, manifestarea Justiţiei Absolute în plan material, Aducătorul Luminii, Împărţitorul dreptăţii universale, întruchiparea năzuinţelor de veacuri ale acestui neam oropsit, purtătorul torţei olimpice, Sfărâmătoarea de lanţuri, Distrugătoarea robiei şi Mamă a dragonilor: unica, singura, splendida, minunata, preaiubita fiică a poporului, chiparoasa şi puternicaaaaaaa....aplauze pentru... LAUUUURRRAAAAA COOOOODRUŢA KOVESIIIIIIIIII!!!!!
(Mulţimea e-n urale, ţara e-n delir! Facem valuri, facem valuri!!! ... Hai, bă, cu valul, că nu aşteaptă femeia după voi!!) 

No, acuma nu am nimic cu săraca doamnă şi e posibil să fi exagerat cu ironia. Îmi pare rău, aia e...m-a luat şi pe mine valul de admiraţie!
Oricum, nu despre asta este vorba, ci despre percepţia oamenilor care îi ridică osanale şi nu mai pot dormi noaptea, de grija dânsei. Uneori parcă îi şi văd: stă studentul frumos la curs şi scrie în foicica lui, definiţia entropiei. "Entropia este o funcţie termodinamică de..."...bip-bip!, mesaj pe telefon. Îl citeşte şi-odată se zbârleşte părul pe dânsul: "Dom' profesor, tre' să plec! Corupţii vor să o demită pe Codruţa noastră...a picat Statul de drept, R.I.P. Justiţia ! Mă duc să protestez, să lupt şi să apăr! Pup, pa"!
Alţii, tolăniţi liniştiţi în casele lor, au un ochi pe tv, un ochi la uşă, o mână pe clanţă  şi-un pantof încălţat, gata oricând să sancţioneze drastic orice derapaj al clasei conducătoare! Cum fac penalii o nasoală, pac! Cetăţeanul vigilent îi plezneşte cu rigla la funduleţ..."V-am ars, să moară Tanţa! Păi cum aşa ceva? Asta chiar este o totală bătaie de joc"! Şi vai, şi vai, ne turnăm cenuşă-n cap, s-o terminat cu traiul în ţara asta! Justiţia a murit!

Serios, aş vrea să înţeleg şi eu mentalitatea protestatarului care una, doua, iese-n stradă. Spre exemplu, eu l-aş întreba: "Tu nu ai viaţă? Serviciu de onorat, copil de crescut, casă de întreţinut, bărbat de iubit, rufe de spălat, mâncare de făcut, pălămidă de plivit, floricele de udat...d-astea d-ale vieţii" ...
Cum poate fi cineva, oricine, gata la orice oră să piardă vremea în stradă, scandând diverse urări?
Că dacă asta este principala prioritate a acelei persoane, înseamnă că ori nu are viaţă personală şi nu are  altă ocupaţie, ori de acolo îşi ia banii şi trebuie să strige ca să aibă din ce trăi, ori e obligaţie din fişa postului. 

Am înţeles că oricine are dreptul să protesteze despre orice. Dar cine a spus că guvernarea se face din stradă? Şi mai ales, cine este această Stradă? O mie de oameni? Bine, mă... cam atâţia cred că strâng şi eu să mă susţină, dacă mă zbat niţel; şi sunt Neica Nimeni, nu ditamai persoana publică.
Cincizeci de mii? Hai, cinci sute de mii...care reprezintă ce şi pe cine? Cu ce s-a evidenţiat din gloată, ca să poată face chestia asta? Cine i-a delegat pe aceşti oameni să vorbească în...numele poporului de 20 de milioane, mă gândesc. Şi ce viziune de ansamblu are acestă Stradă asupra vieţii politice, sociale şi economice din România, ca să se poată implica în problematici atât de sensibile? Oare toţi suntem preşedinţi, prefecţi, procurori-sef, membri în diverse organizaţii care ţin frâiele ţării şi ştim cum se învârt treburile la nivel înalt? Toţi suntem agenţi secreţi, Geimşi Bonji care răstoarnă guverne şi învârt cheile colectivităţii? Toţi avem acces la maşinaţiunile politicii naţionale şi/sau globale? Sau confundăm cunoaşterea cu opinia şi suntem simple maimuţe manevrate de unii, care ne servesc informaţia cu linguriţa - exact atât cât să le convină lor şi să ne urnească pe noi? 

Abia acesta este marele pericol al Facebook-ului: ne dă împresia că suntem şerifi -  când, de fapt, este foarte posibil să fim doar o masă de manevră. Suntem definiţia manipulării şi ne mândrim cu asta! O aprobăm şi o aplaudăm...



...pentru că, de fapt, cine este şi Facebook-ul?
Cont îşi poate face oricine: directorul de bancă, elevul de liceu, golanul beat din cârciumă, chiar şi un copil de 7 ani. Spune că are 25 de ani, îşi pune poză la profil cu un vecin şi scrie că Guvernu' e mişto,  pentru că are mami bani să-i aducă ciocolată. Sau că educaţia e de rahat, pentru că bietul copil a luat un "insuficient" la şcoală şi e Doamna rea, că l-a traumatizat cu vestita corectură roşie! Share, share, share - că şi aşa nu prea citeşte nimeni nimic, în afara titlului postării şi gata viralul! Gata ştirea: "Comunitatea Facebook a sancţionat grav sistemul de educaţie, pentru că"...

Dar, haideţi să gândim pozitiv şi să vedem partea plină a paharului: puterea este în mâna cetăţeanului! A ta! Gândeşte liber! Fii activ! 

Power to the people, URA!
Şi-acum să bem şi ceva frumos să vedem:



(WC Montpellier 2011 - Daria Kondakova Qualifications Ball)