Despre filmul vieţii noastre

Sunt fan Star Wars. Prietenii mă ştiu...şi sper că s-au obişnuit cu asta.

Desigur, am văzut toate filmele. Şi am citit toate cărţile - cred că de aceea sunt şi atât de pasionat. Nu neapărat de roboţi şi navele spaţiale, cât de munca din spatele cortinei şi de actul creaţiei în sine... de viziunea artistului care a imaginat o lume cu totul nouă; o dimensiune de sine stătătoare, care îţi renaşte în suflet bucuria copilăriei.

Cunoaşteţi tabloul: mirosul de cozonaci facuţi de mama, gutui la cuptor, scârţîitul zăpezii sub picioare...bla-bla-bla, toate nostalgiile astea comune, PLUS credinţa într-o lume plină de minuni, unde orice este posibil. De fapt, cred că asta este definiţia copilăriei şi a inocenţei: încrederea că există minuni ce sfidează raţiunea.

Eram cât un taburet de bucătărie, prăfuit de parcă lucram toată ziua la mină, şi cu genunchii permanent juliţi când, nu ştiu cum, am văzut la televizor nişte neni în halate albe care se fugăreau printr-o pădure, pe motociclete fără roţi. Nu îmi amintesc ce a fost în capul meu atunci (mai ales că eram cocoţat şi în vârful sobei, lângă horn), dar am rămas aşa de impresionat, încât am scos roţile tuturor jucăriilor din dotare şi vâjăiam prin curte cu ele în mână, într-o continuă urmărire.

Târziu de tot, după vreo 13 ani, am aflat că atunci, demult,  descoperisem "Return of the Jedi". Iar nenii erau soldaţi imperiali, halatele albe erau armuri, iar motociclete fără roţi erau swoop-ere...vehicule dintr-o galaxie foarte îndepărtată.

Acesta este "Războiul Stelelor". "Star Wars".

...sau amintirea copilăriei. Un basm, o poveste de dragoste cu prinţese şi cavaleri cu săbii laser, în care binile iese la suprafaţă ca untdelemnul şi iubirea învinge totul. Şi-am încălecat pe-o şa şi v-am spus povestea aşa; şi-am încălecat pe-o roată şi v-am spus povestea toată.

Sau nu.

Acesta era "Războiul Stelelor".

Acum este altceva, mai complicat. Diferit şi oarecum deranjant. Fantezia a prins rădăcini în realitate şi s-a mulat pe raţiune. Scânteia de inspiraţie creatoare şi-a căpătat conul de umbră impus de legile fizicii şi minunea s-a ofilit. 

Odată, mai demult, cineva spunea că nu striveşte corola şi minuni a lumii. Era o boare de mister, o candoare care învăluia sufletul oamenilor. Acuma...puii mei! Jos textila! Goliciune, frate!! Repede, să rezolvăm problema! Fast food, că ceasul ticăie şi timpul costă bani! Ce minuni, ce corolă? Care tabu?? Avem dreptul să... orice ne taie capul! 

Acum, povestea a dispărut şi a devenit un manifest; o declaraţie politică în ton cu timpurile în care trăim. Lupta pentru un ideal simplu şi curat s-a transformat într-o agitaţie furioasă, un melanj de  angoase, teamă, lumini şi întuneric. 

Credeaţi că dragostea învinge? Credeaţi că Binele triumfă? Credeaţi că totul se termină cu faimoasa concluzie "Au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi şi dacă nu au murit mai trăiesc şi astăzi"? HA!!!

Se ştie că nu e aşa! Nu ne mai lăsăm amăgiţi de tradiţii şi vorbele din popor...suntem nişte oameni profunji, maturi, care suntem cei mai cilivizaţi, care ştim noi cum stă treaba cu iubirile astea şi facem ce vrem noi. Iar fericirea nu există...trebuie numai căutată - aşa am citit într-o carte: nu sta ca prostu', mulţumit cu viaţa ta! Trebuie să îţi fie şi mai bine! Să te dezvolţi prin autodezvoltare exact cum s-a dezvoltat viaţa pe planeta: de la unicelular la pluricelular, de la simplu, la complex.    

Aşa, poate afli şi tu că prinţesa nu e bună şi frumoasă, ci e doar o fătucă afectată de sindromul Stockholm (Belle, "Frumoasa şi Bestia"). Sau vreo adolescentă bărbată şi pusă mereu pe bătălie, care îşi aruncă feminitatea la coş pentru a fi salvatorul universului ("Moana"). A, da...şi prinţul... un gagicar nestatornic, care uită orice jurământ şi fuge unde-o vedea cu ochii, atunci când apare responsabilitatea la orizont (Prince Hans, "Frozen"). Sau un băeat de bani gata; un profitor cu tulburări psihice, vinovat de sechestrare de persoane, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice (Bestia, "Frumoasa şi Bestia"). Cât despre înţelept...luaţi-vă gândul! E un simplu ţăran sictirit de viaţă; un parvenit nihilist şi depresiv. Plin de mândrie, neputinţă şi teamă. N-are minte, nici cât are Chiva dinainte. (Luke Skywalker, "Star Wars: The last jedi")

Poveştile s-au schimbat. "Star Wars" s-a schimbat...pentru că viaţa noastră s-a schimbat. Ori, mai bine spus, nu viaţa în sine...ci calitatea ei.

A şaptea artă de ce nu s-ar fi transformat? Am mai observat asta şi în trecut...filmele şi-au pierdut adâncimea emoţiei şi s-au concentrat pe formă. Au devenit imaginea lumii în care trăim: un contur extravagant din punct de vedere vizual, plin învălmăşeală obscură şi gâunoasă, haotică, ameţitoare. O existenţă fără repere fixe, fără o traiectorie precisă şi, mai ales, fără consecvenţă. Un spaţiu fad şi înşelător, în care iluzia şi manipularea au devenit o calitate de dorit pentru a-ţi atinge scopurile.

Iar actul creator ia naştere de pe acelaşi calapod:

- Contraste foarte puternice. Culori prea vii, nenaturale, care îţi încântă ochiul şi îţi extenuează spiritul. Sau imagini prea întunecate. Sumbre. Ce să ne mai dăm atâta după vişin...Totul este în semi-întuneric. Ceea ce mă enervează! Sincer! Cică aşa e viaţa.

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu aş înnebuni să am o existenţă de cârtiţă, să orbecăi pretutindeni! Frate, ori e lumină, ori e beznă! Am mai fost şi eu cu avionul, cu maşina, cu autobuzul, prin case de oameni...dar nicăieri nu-mi bag deştele în ochi! E lumină, să văd ce fac! Dacă e zi, de la soare! Dacă e noapte, de la bec...dar nu stau ca-n vizuină, puii calului! Măcar pretenţia că am ieşit din peşteră o am şi eu!

Problema e simplă în capul meu: ori e lumină, ori nu. Ca la gravide: eşti, sau nu eşti! Nu există "sunt puţin gravidă". 

De fapt, stai că-s prost! Regizorii de astăzi sunt impresari...asta...artişti impresionişti ce crează metafore imagistice prin tehnica chiaroscuro! Penumbra din exterior vrea să simbolizeze agonia eroului, lupta sa interioară şi dramatismul sacrificiului de sine. 

Perfectus! Dar eu vreau să mai fiu şi vesel! Dă-l în mă-sa de tragism, e destul în jur şi nu simt nevoia să mi se reamintească clipă de clipă acest lucru. Vreau să râd, să mă bucur, să evadez. Şi da, ştiu că nu-s bun de critic de film. Mi se-mbrăhăne!

- Apropo de haz...în majoritatea sa, umorul de astăzi e de rahat. Scuzaţi expresia, dar asta e: o tristeţe d-aia încremenită într-un rictus forţat de împrejurări. Adică ştii că trebuie să râzi şi dacă te scremi vânjos, poate iese ceva.

Păi ce gaguri făceau Stan şi Bran? Ce stand-up făcea Nea Mărin, sau Toma Caragiu? Adevărate opere satirice la adresa societăţii! Trebuia să le gândeşti, ca să le înţelegi! Conţineau aluzii către o infinitate de domenii....

Şi ce stand-up se face acum? Am nimerit pe net, din greseală, o secvenţă de la IUmor: unu' cu faţă d-aia decupaţă din "Revenge of the Nerds" încerca să spună bancuri: cică dacă vrea să facă sex cu o sirenă, se urcă pe maşina de pompieri. Ha! Ha! Ha! Ce măăă??? A, da...şi lui îi plac  femeile sincere. Dar cum află dacă sunt sincere? Le atinge mâinile, să vadă dacă sunt reci; şi unde găseşte femei cu mâinile reci? Le dezgroapă!

Bă, să-mi trag pălmi! Ăsta e bolnav cu capul, nu e umorist!

În concluzie, dacă vrei să fii amuzant, tre să zici ceva de sex, cur şi alte litere de cartier. Altfel nu se poate râde...

 

- Altă caractristică modernă a cinematografiei actuale sunt personajele chinuite de conflicte interioare. Unu singur nu mai e cu o direcţie în cap, sau o motivaţie pentru acţiunile sale...totul este un mare semn de întrebare şi un amestec de valori şi puncte de vedere diferite.

Serios acum...mie toate filmele mi se par apăsătoare. Mai ales alea cu supereroi, care-s la modă şi reprezintă aspiraţiile omenirii. După 2 ore de efecte speciale şi nebunie, sunt aşa chiaun de cap, că abia mai văd pe unde merg! "Avengers", "Justice League", Batman, Superman, Wonder Woman, toţi men-ii şi toate womanele inventate de mâna omului...au devenit nişte modele smucite, care nu-ţi mai dau acea linişte pe care o ai când visezi la un ideal.

- ...un ideal diferit de agenda politică. Acuma chiar mă enervez! Ce-i măscăria asta cu nevoia de a fi politicaly corect în orice act artistic? Hai, las-o moartă...chiar nu mai putem trăi dacă nu zicem ceva de drepturile umanităţii? Dacă nu ni se bagă permanent pe gât nişte idei camuflate în firescul cotidian, ne pică ceru-n cap? Ori am clacat, ori nu ştiu ce să mai zic...dar tot mai des şi pretutindeni văd doar bifarea unei agende politice care să mulţumească diverse categorii de cetăţeni.

Îl mai ştiţi pe Mad Max, eroul care aducea speranţă într-un univers postapocaliptic? În noul său film despre viaţa lui este  personaj secundar - pentru că cea care face şi desface e o doamnă furioasă care nu vrea să fie femeie la cratiţă şi făcătoare de copii ca toate femeile (zice ea), ci şoferă de marcă şi luptătoare înnăscută, ca bărbaţii. Ceea ce mi se pare perfect normal... feminismul e în floare şi trebuie promovat, conştientizat, acceptat. Am devenit atât de obsedaţi, că până şi operele lui Tolkien sunt criticate pentru că nu au destule personaje principale feminine în dânsele. Bă, eşti prost? Spune NU oprimării!

Toată lumea a auzit de Eurovision...concursul internaţional de muzică ce ar trebui să unească planeta în cuget şi-n simţiri, măcar pentru câteva zile. Prin talent! Să lăsăm divergenţele de-o parte şi să ne bucurăm de această olimpiadă artistică! No, acum câţiva ani a fost câştigat de Conchita Wurst - care nu a fost vreo sirenă nemaivăzută într-ale cântării. Nu, nu, nu... Era doar o femeie cu barbă, sau un bărbat cu rochie, sau ceva cu ceva - care trebuia promovat şi acceptat. Spuneţi NU oprimării!

De "Star Trek" aţi auzit? Călătorie printre stele? Căpitatul Kirk? Căpitanul Picard? "Engage!"? "Space, the final frontier"?  No, în noul "Star Trek: Discovery", unu ' cu unu' se pupă. În "Independence Day: Resurgence", unu' cu unu' se pupă; aşa, aiurea-n tramvai, din pământ, din iarbă verde. Forţat, pe sistem "haideţi să haidem", că tre' să aplaude şi să ne dea banu' cine ştie ce luptător ideologic! 

În filmele tv  pentru tineri, inspirate de DC Comics, se pupă când unu' cu unu', când una cu una, tot într-o veselie. La Oscaruri se premiază numai meditaţii asupra discriminării. Pentru că asta contează! Important este ce nu avem, nu ceea ce avem!

..Iar cheia succesului este să faci parte dintr-o categorie defavorizată. Ceea ce e minunat! Propun un film despre viaţa unui evreu ungur, negru, ţigan, pitic, transgender, analfabet, sărac lipi şi gay care nu are noroc la femei, bărbaţi, mioare, găini şi orice altă fiinţă vie (sau moartă). 

De fapt, nu mai propun nimic! Îl fac eu, aşa...că-s şmecher şi vreau să fiu om de succes! Cine doreşte la casting, să ridice mâna sus!

- Şi cel mai mult mă enervează când iese regizorul filmului şi începe să ne explice scenele. Cam ce trebuia să se înţeleagă şi mai ales la ce se referea finalul filmului. Băi frate...când cineva trebuie să îţi facă filme ajutătoare pe youtube ca să îţi lămurească o scenă dintr-un alt film, sau când e nevoie ca actorii să dea interviuri ca să îţi spună ce trebuia să simţi în anumite momente, înseamnă că e un film prost! Foarte, foarte prost! Exact cum fac eu când mă apuc şi întreb în stânga şi în dreapta: "Ai citit ce am scris? Ţi-a plăcut?"

Ceea e e foarte naşpa...pentru că replica vine de la sine, dacă produsul şi-a atins ţinta.

Pfffff...şi nenorocirea e că eu încep să fac aşa din ce în ce mai des. Iar filmele care ies la cinema nu se lasă mai prejos şi ţin cu tot dinadinsul să mă întreacă...aşa că, după fiecare premieră, s-a creat o adevărată industrie a explicaţiilor: făcători de clipuri, jurnalişti, actorei, blogărei, iutubărei, scriitorei, toţi ies la rampă, cu explicaţii pe marginea filmului - ceea ce e perfect corect, pâna la urmă. Tre' să facă şi ei bani, să mănânce şi gura lor ceva, să înţelegem şi noi ceva din ceea ce am plătit ca să vedem.

Gata.

Zic să ne mai relaxăm cu-o melodie de demult, că prea multă încrâncenare nu-i bună:

Provocările societăţii moderne

Aţi ascultat vreodată reclamele de la radio? Eu abia azi le-am observat...de ce să mint?

Când ascult radio, în principiu fac şi altceva - de obicei o activitate fizică, să nu gândesc prea mult. Muzica o aud ca un zgomot melodios de fundal, iar la reclame, mintea mi se închide subit! Parcă e dresată de cineva, să-mi trag pălmi! Cum apare gingle-lul de reclamă, SPUF!! Intru în carantină: goarnele hăulesc, becurile beculesc, uşile se închid, şi liniştea sfântă se aşterne peste capul meu.

No, dar în dimineaţa asta, s-a întâmplat ceva şi mi s-a gripat sistemul de alarmă - prin urmare, mintea mi-a rămas trează. Şi am ascultat, dându-mi seama că, de fapt, întotdeauna am ascultat...dar niciodată nu am priceput.  Sau, mai bine zis, nu am vrut să pricep.

Aţi observat, vreodată, tiparul reclamelor radiofonice? Întotdeauna, dar întotdeauna, vorbesc 2 femei: una desteaptă şi una mai...ăăăă...nu pot să zic proastă, că sună aiurea. Neştiutoare - ăsta e cuvântul potrivit. 

Aia deşteaptă pune o întrebare, naiva se plânge, deşteapta vine cu soluţia. Pe sistem: "Gata, ai pregătit copilul de excursie? Da, dragă...dar nu stiu ce să fac...are rău de masină!". Iar inteligeta răspunde invariabil: "Nici o problemă, am eu soluţia, mi-a recomandat-o prietena unei prietene care ştie un doctor bun rău! Dă-i acadelele  d-alea cu ambalaj roz bonbon în dungi; conţin curcuma cu aloe vera şi beta caroten cu aldohexoze în formulă ciclică - care fac bine, crede-mă! "

Sau..."Te-ai pregătit de sărbători? Da, pregătirile sunt gata, dar eu nu... "

...moment în care mă gândesc, ca omul, că duduia nu are cu ce se-mbrăca, dacă nu e gata! Ori, poate nu s-a terminat de coafat, sau a închis la Epilare SRL şi a rămas cu pădurea la purtător. Da' de unde, frate, că nu e aşa! Iar gagica deşteaptă - mă-nţelegi? -  se prinde din prima, că d-aia e deşteaptă... şi îi zice:  "Aaaaa...nu poti iesi afară? Păi de ce nu zici aşa? "
...şi-atuncea-mi zic, din nou: "Aoleu, a-ncuiat-o bărba-su p-asta în casă! Call 911, call 911! Fată, schimbă-ţi bărbatu-n ceapa mă-sii, că nu e-n regulă! Asta e maltratare, sechestrare de persoane! Mâine poimâine...cine ştie ce-ţi mai face?"
La radio, desteapta continuă, cu aplomb: "Pentru constipaţie ia..." frunze de nuc şi ceai de ştevie - habar n-am, că nu am mai ascultat.

Totuşi, nu putea să zică fata aşa, de la început, să priceapă toată lumea? Cel puţin, eu sunt mai îngrămădit de fel şi tre' să-mi explici cu desene 3D, filmuleţe în Power  Point şi tabele de mărimi, dacă îmi spui ceva nou!

Măcar pentru ascultătorul din mine, nu putea să zică "Nu pot să mă spârc, mi s-au legat băierile burţii!" Că nu-i o ruşine! Toată lumea face căcâţa din când în când!

Iar domnişoarele, se ştie, o fac cu stil şi cu miros de trandafiri!
Ceea ce nu-i cu mirare...unele domniţe sunt atât de diafane în viaţa de zi cu zi (da, da, tu...nu te mira aşa!), că-ţi vine să le zici ca-n poezia lui William Butler Yeats: 

De aş avea hainele împodobite ale cerului

Cusute cu rază de soare şi de argint, 

Albastrele, ştersele şi negrele haine

Ale nopţii, ale luminii şi ale penumbrii, 

Aş întinde hainele sub picioarele tale;

Dar eu, săracul de mine, n-am decât vise;

Mi-am întins visele sub picioarele tale.

Calcă uşor, căci păşeşti peste visele mele.

Revenind.
Până la urmă, de ce să ne mai ascundem  după vişin? Oameni suntem!

Cum e şi aia când merg magazin să cumpăr budigăi. Chiloţi. Şi vine câte o doamnă d-aia unsă cu toate alifiile, merge la tejghea şi spune abia mişcând buzele, uitându-se pe geam: "Vreau şi eu o pereche de bikinei". Instant, vânzătoarea face ochii mari cât farfuria: "Oooo...ce"? Doamna răspunde timidă, cu mâna la guriţă: "Chiloţei, vă rog"...apoi îi ia şi cu ochii girofar, uitându-se în toate părţile, îi vâră rapid în poşeta plic. Zici că-i fură, nu alta! N-am mai văzut atâta precauţie de când mergea mama la nunţi şi îndesa rămăşiţele ospăţului în sacoşele plasate strategic între picioare, sub faţa de masa. Că de, era ruşine să te vadă lumea ce faci, deşi oricine o făcea! 

Na, ăştia suntem, ce să mai zici? Imaginea e la rang de cinste! HD, 4K, 7D, ultimul răcnet...

Naşpa, ştiu. Greu la deal, cu boii mici! Oricum, mă uit în jur şi mă bucur - măcar nu sunt singur! Mai sunt şi alţi campioni, slavă Domnului... Iar unii, chiar mănâncă dero, săracii. Ceee?? Serios, nu glumesc...cică e o provocare nouă pe facebook! Într-un timp era la modă aia cu ţinutul dozei de cola între sâni, dar se pare că s-au gătat sânii şi s-a inventat ceva mai puţin discriminatoriu, să se bucure şi băeţii. Plus că ne mai şi curăţăm niţel!

Uite, dom'le, cum se mai schimbă lumea... Pe vremea mea erai erou dacă făceai ceva prin gospodărie, ce nu putea nimeni.

Iar acum, când copiii se nasc cu tableta-n mână şi sunt toţi nişte genii nedescoperite, cresc rapid şi mănâncă dero de şmecheri! Cică e funny, distracţie bestială, rupe tot! 

Şi părinţii chiar se scandalizează de numa numa, când le sunt şterse clipurile cu provocările odraslelor "Ce s-a întâmplat cu videoclipul meu în care copiii mei fac provocarea Tide, când sunt atâtea videoclipuri cu copii care mănâncă detergent pe internet?"

C-apoi de! Unii, mai destupaţi la cap,  trebuie, totuşi să protejeze populaţia...iar detergentul de rufe e de rufe ca să speli rufe cu el, nu ca să-l mănânci! La fel cum nici uleiul de motor nu-l cumperi pentru salata de castraveţi...îl pui la motor, că d-aia scrie pe el scopul întrebuinţării!

Bucurie, ce să zici? Într-o lume în care se fac de toate pentru toţi, fără nici o oprelişte, ce mai contează detaliile astea? 

Oricum, părerea mea personală este că ne conduc extratereştrii, iluminaţii, masoni, balaurii sau ceva, iar pământenii se prostesc din zi în zi. Nu-s fanul teoriilor conspirative, dar n-are cum să fie altfel... Prea se viralizează toate inepţiile! 

Şi sunt şi eu curios: Cine vine cu ideea genială şi cum se viralizează? De unde apare atâta frenezie, atâta dorinţă de imitare? Cineva trebuie, neapărat neapărat neapărat, să pompeze timp şi foarte multe resurse financiare ca să popularizeze mascarada asta...c-apoi dacă eu, Neica Nimeni de pe dealul din dreapta, m-aş apuca să mă filmez mâncând căcăreze de oaie cu polonicul şi apoi provoc în stânga şi-n dreapta pe cine vreau, nu se uită nimeni la mine! 

Tâmpeniile astea cum prind la lume?

Mda...întrebare pentru o altă zi.

Deocamdată, zic să ne mai distrăm puţinel:

Toate-s vechi si nouă toate

...pentru că nimic nu se pierde, nimic nu se câştigă... doar se transformă.

Şi fiind un început de an, zic să ne bucurăm şi să mergem înainte, cu speranţa unui viitor mai bun.

Vin sărbătorile, vin sărborile...

Ho, că am rămas în urmă!
Trec sărbările, trec sărbătorile...şi au trecut, ca acceleratul prin haltă. 

Revelionul la fel...până la urmă, este doar o noapte. Nu înţeleg prea bine de ce petrecerea asta trebuie să dureze până dimineaţa. Nu înţeleg  de ce trebuie să ne dăm peste cap, să ne punem coarne şi să ne destrăbălăm. Adică, na...vorbeam cu o prietenă şi îmi spune că de revelion s-a culcat la 1, ca pensionarii. Eu m-am culcat la 6, c-am vrut să văd cum e să pierzi o noapte. Şi nu m-am simţit nici mai voios, nici mai norocos, nici mai deosebit. Cred că cel mai important este să petreci timpul alături de oameni dragi, nu neapărat să te prindă zorii zilei gâlgâind şampanie - pentru că aşa se face, pentru că-i revelionul, se ştie! O serbare prefabricată, inventată de mâna omului, ca să mai pună un umăr la dezvoltarea societăţii consumiste.
Eventual, dacă vrei să o arzi sensibil, poţi spune că noapte dintre ani este o metaforă ce simbolizează sfârşitul unui drum plin de obstacole şi apucarea către zări mai albastre. "Punct; şi de la capăt" - ca să citez un clasic în viaţă.

Dar asta o poţi face oricând, cu orice ocazie. Nu-ţi interzice nimeni nimic şi nici să fii cum îţi doreşti, fix când crezi de cuviinţă. Şi dacă e să fim corecţi până la coadă, de ce să punem punct şi să pornim de la capăt doar o dată pe an? Hai să serbăm un Săptălion... nu ar fi mai productiv? 

După fiecare weekend, ştergem tot ce a fost rău şi începem săptămâna cu speranţă, încredere şi planuri noi. Adică...frate, de ce trebuie să târâm regretele şi neîmplinirile un an întreg după noi şi să ne facem curăţenie în suflet abia când au trecut 365 sau 366 de zile? Dacă am igieniza după 7 zile, facem gâlci în gât? Ni se pune vinul de-a curmezişul? Se face gaură-n cer că nu le mai dăm de lucru la pshologi şi rămân săracii oameni pe drumuri?

Sau şi mai bine...propun un Zilion! Fiecare dimineaţă e un nou început în viaţă! Pam-Pam!

A apus soarele, pac! Ne-am liniştit...mâine e o altă zi. Ne trezim, "Bună dimineaţa, preţuieste viaţa! Te invit la o cafeluţă."

(Like dacă vă place, share dacă sunteţi de acord, subscribe - pentru urările de seară, aniversări, sărbători legale şi alte cumetrii!)

Şi apoi ne punem pe noi haina a mai bună şi avem şansa să fim mai voioşi, să facem totul mai bine, să fim nişte oameni noi! 

Frumos, elegant, fără zbânţuială, programări la coafor şi toalete extravagante! Hai să revenim la simplitate şi să ne bucurăm de sensul lucrurilor, nu de opulenţa înfăţişării lor!

C-apoi nu mâncăm cu 7 guri şi oricum răsfăţul culinar şi cel financiar din noaptea dintre ani ne costă o găleată de stres, strâmtorare la buzunar şi multe păreri de rău. 

Dacă am avea Zilion în fiecare seară, în primul rând, consumi mai puţin. Nu te mai îmbeţi ca porcul, cu te mai încurci în coafuri şi ţinute cu ştaif. Pentru că, eu cred că toate nebunia asta a exceselor de reveliune este iniţiată de o unică expresie: "O dată-n an". Pe sistem: "Hai mă...chiar o dată-n an nu merit şi eu o cină bogată? Din toată sărăcia, tot pun cele cuvenite pe masă! Tot mă duc la make-up artist, tot îmi iau o textilă de câteva mii de lei, tot petrec la un restaurant! Pentru că, măcar o dată-n an, merit".
Şi apoi, de la anul, să fim mai buni, mai curaţi. Cele rele să se spele, cele bune să se adune. Sorcova, vesela, să trăiţi şi să-nfloriţi! Să vă fie casa casă, să vă fie masa masă, aho aho! Ciufuliţi-l pe Vasilică, ca s-aveţi noroc tot anul!!

Bun!

Hai să fie zilnic chestia asta! Mâncăm o ceapă cu mămăligă - c-apoi nu ne permitem aşa de des să mai facem aroganţe financiare - şi trecem la partea spirituală: cele rele să se spele şi cele bune să se adune. Să ne propunem zilnic să fim mai buni, mai mulţumiţi, mai cu lumina sărbătorilor în suflet. Tare ca piatra, iute ca săgeata, în fiecare zi! Să sperăm, să iertăm, să nu ne doboare, să ne sculăm...d-astea de-ale doririlor aniversare...dar nu o dată pe an, ci zilnic.  

N-ar fi frumos?

Hai, la mulţi ani ziua de azi!

Să fim, să avem, să ne-mplinim, să visăm, să vedem, să ne plimbăm...decât mult şi fără rost, mai bine puţin şi prost! 

C-apoi le-om drege pe toate...sănătate să fie!

Colindă cu Hăi-Hăi!

Iată vin colindători...florile dalbe, noapte pe la cântători, florile dalbe!!

Colindele sunt primul semn că vine Crăciunul. Înainte să fim mai darnici, mai frumosi, mai cuminţi, mai cu lumină în suflet, apar colindătorii. Şi este bine.

Când eram mai mic, mă-ncingeam cu o talanga vreunei vaci din vecini şi porneam pe uliţe, la cântat. Eram mic şi singur...aveam traistă pe după cap, poezia mi-o ştiam şi mă bucuram enorm când primeam covrigi, nuci, biscuiţi populari sau - Doamne ajută!, câte o portocală. Dacă mă mai procopseam şi cu câte o monedă de-un leu, deja eram într-al noulea cer de fericire! 

Bine...mă mai muşca şi câte un câine, mă udam până la piele, răguşeam -  dar mă duceam acasă doar când pantalonii de lână îmi îngheţau pe mine şi se făceau tari ca o scoarţă de copac, de nu îmi mai puteam mişca picioarele în dânşii. 

Asta era de Neaţaluş, pe 23 decembrie, seara. Neapărat. Nu se exista să plec în altă zi.
Urma Pluguşorul, tot cu talanga de după gât. Apoi colindul cu grâul verde, în prima zi de anul nou. Uneori mă duceam şi cu sorcova, chiar dacă părinţii mă certau, pentru că doar fetele mergeau la sorcovit. (Poftim discriminare!)  

Deja la Pluguşor, Grâu şi Sorcovă, se colinda pe bani. Mulţi, puţini, nu conta...tot ce primeam, pupam şi băgam în traistă! Era altfel atunci...lumea mai primitoare, chiar mai răbdătoare. 

Acum, însă, ne-am schimbat. Mult. Colindele se mai păstrează, nu-i vorbă...doar că haotic. Şi practic, parcă  nici nu mai sunt colindători, ci doar cerşători. Cerşătorii de Crăciun.

Îi vezi de cum a trecut Sfâtul Nicolae...grupuri de 5-6 bărbaţi în halate albe; unul are un preş în cap şi zice că-i capră, altul o tobă legată la brâu. Intră prin magazine şi curţi, sau te asaltează pe trotuar, în duduit de tobă: Hăi-hăi-hăi! Hăi-hăi-hăi! La-mulţi-ani-cu-sănă-ta-te, tot-de-bine-s-aveţi-parte! Hăi-hăi-hăi! 

În primul rând, ăsta nu e colind...şi în al doilea rând: Staţi, fraţilor, că la Capră se vine la final de an! Ce căutaţi de pe acum?? Dar de ce nu veniţi din octombrie, ca să fiţi siguri că vă strângeţi banii? Şi zice unu':  "Ştiţi, că la noi în Maramu' aşa se face...". No, bine...zic! Atunci mereţi voi la Maramuu vostru şi veniţi la mine când se vine aici! La gătatul anului, nu acum!

Asta e cazul fericit în care poţi da replica şi colindătorii sunt oameni de înţeles. Dacă au ceva tărie la bord, ai pus-o...fără 50 de lei nu scapi. C-apoi cât să le dai? Câte un leu? Cică-ţi baţi joc de ei şi-ţi iei o scatoalcă!

Dacă mai eşti şi femeie, sau vreo tânără domniţă, ai pus-o de două ori...rămâi şi fără bani, plus că îţi şi ştergi cu mistria respectul şi avansurile neghioabe din obraz.

Eram zilele trecute într-o papetărie. La un moment dat se deschide uşa de la intrare şi apare un cap de ţigăncuşă: "Primiţi colindul"? "Nu - zice vânzătoarea, că v-m primit şi ieri. Şi oricum nu am ce să vă mai dau"! "Haideţi, doamnă, că-i Crăciunul..." - şi deschid uşa, mai năvălesc hlizindu-se încă 2 fete şi se pun pe cântat: "Deschiiiiide uşşşşşaaaaa creştineeeeee...că venim şi noi la tine, la mulţi ani, mulţi ani, cu bine!" Apoi, pe nerăsuflate: "Şilaanulcândvenimtotaşasăvăgăsim!" - şi-mi bagă un coş sub nas, să le pun bani în el, pentru colind. 

Le-am dat, cumva de jenă. La fel ca şi săraca doamnă de vindea..

Dar nu aşa se colindă. Nu cu agresivitate şi nu în bătaie de joc. Nici cu înjurături, nici cu cerşeală.

Colindul nu este despre bani sau covrigi, ci despre o stare. Prevesteşte un eveniment important în istoria omenirii...şi nu, nu e vorba de tăiatul porcului. Şi nici de venirea lui Moş Crăciun. 

Mă rog, chiar ne împiedicăm în toate detaliile?
De fapt, ia stai! Poate-s prost şi învechit...hai să ne unificăm, cumva, în manifestări!
Propun să fie Crăciun în fiecare zi! "Dacă-n fiecare zi, Crăciunul ar veni, ce bucurie ar fi"! Perfect, să fie Crăciun! Zilnic! De 2 ori pe zi, ca să fim siguri!
Sau, mai simplu...colindăm fără Crăciun. Pur şi simplu, plecăm cu urătura prin sat: la Sfântul Ion, la Paşte, la Sfinţii Împăraţi, la Adormirea Maicii Domnului. De fapt, ptiu, am o altă idee genială! Hai şi mai simplu: ne colindăm în fiecare zi! Şi eficientizăm procesul, ca să ştim o treabă: "La mulţi ani ziua de azi - marcă banul!" - cu varianta rezumat cu urările subînţelese, când ne presează ceasul: "Bună ziua - marcă banul"!

Noroc că nu toată lumea este în viteză. Desigur, se scoate în evidenţă aspectul urât al societăţii... Este mai simplu, mai şocant. Uneori cred că şocul, explozia, cutremurarea conturează, de fapt, singura stare care ne mai scoate din letargie. Din tristeţe. Suntem ca nişte bolnavi în moarte clinică, ce mai au câte o tresărire doar când padelele de pe piept ne mai administrează câte un electroşoc. Doar atunci mai bate puţin inima.

Ştiu, e urât. Şi totuşi, mă uit în jur şi văd oameni din ce în ce mai apăsaţi. Tineri sau bătrâni, nici nu mai contează...viitorul este o angoasă fără perspective. Şi fără bucurie. Zapam astăzi pe net şi dau peste un...profil? Nu ştiu, Habar nu am...oricum, era poza unei domnişoare care se autodescria: "1,52 m de anxietate şi 21 de ani de tristeţe!". Chiar m-am cutremurat. 

Altă amică îmi spune, cu ocazia unei convorbiri telefonice: "Sunt depri, nu am nimic din ce îmi doresc. Nu am chef de nimic, nu petrec nimic. De ce aş face-o"?

Hai mă, chiar aşa? Am ajuns să ne reducem viaţa doar la nelinişte, spleen, tulburare, deprimare şi stres? Acuma recunosc...nici eu nu aveam toată ţigla pe casă când era mai tânăr...şi în multe momente m-am regăsit în simbolism. Dar nu am fost chiar muzul lui Bacovia, 'n puii mei!!

De cele mai multe ori, viaţa e nasoală. Are momente grele. Aşa merg lucrurile, nu le poţi schimba! Ori ţi-o faci cu mâna ta şi tragi ponoasele unor hotărâri greşite, ori pur şi simplu, se întâmplă rahaturi! Dar chiar aşa, nu mai există nimic să te bucure? Nu mai există nici o secundă de linişte? 

Eu am mâncat azi o prăjitură...Scutecele Domnului. Cele 3 minute cât a durat să-mi termin bucăţica au fost în top 2 momente mişto de anul acesta! Simţeam aroma de nucă şi vanilie de la cerul gurii până-n fundul creierului şi vârfurile degetelor - pe cuvânt de vă mint! A fost o delectare, o superbitate, o sculpură pe bobul de muştar! Mona Lisa lui da Vinci, concentrată într-o linguriţă! 

No, mai pot spune că-s trist? Pana calului, aş minţi! 

Şi apoi mai e o problemă: de ce aş alege să minimizez importanţa clipelor frumoase din viaţa mea, pentru a permite doar angoaselor să mă definească? Mă fac mai sensibil, mai inocent? Atrag dragostea în viaţa mea? Adică nu ştiu...mă tot întreb unde-i logica când simţi nevoia să te prezinţi cu fricile tale. Sau cu bolile tale. Sau cu defectele tale.

În curând o să ajungem la dialoguri de genul: 

"Bună, sunt Ixulescu!"

"Bună...eu sunt...de fapt nu contează...dar îmi vine să-mi tai venele pe lung. Şi mă întreb de 21 de ani de ce nu o fac. Sunt un copil mic şi singur, care are nevoie doar de ocrotire. Salvează-mă! Fii eroul meu, te implor! De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii?"

Fericire! Ieee!!!

No, d-aia colindăm în halul ăsta! Pentru că nu mai ştim ce e bucuria. Şi nu poţi oferi ceva ce nici măcar nu mai ştii că există. Dacă doar ar lipsi, nu e problemă! Foamea vine mâncând! Încercând să o dăruieşti, te împiedici şi tu de ea, în mama mă-sii! Pleci la urat, calci într-o balegă, te pufneşte râsul şi tot ieşi din "depri"... dar dacă nici nu ai deschidere, cam nasol! Nimeni nu bate la porţi închise!  

Mă oftic, viaţa ar putea fi altfel. 

Sau...la fel...dar noi am putea fi altfel. Am putea să o percepem altfel. Poate mai cu detaşare...fără aşteptări nu există dezamăgiri. Iar fără dezamăgiri nu sunt motive de tristeţe. 

Uneori, societatea pare o pată uriaşă de mucegai. Dar  chiar dacă ar fi aşa, tot mai există şi flori, din loc în loc. Se mai găsesc oameni, şi nu puţini, care încă mai au puterea să dăruiască. Să vestească bucuria; să facă slalom printre neajunsuri, să le ducă-n spate cu demnitate. 

...şi să colinde. Pe uliţă, prin tramvaie, pe la scări de blog, poate chiar în gând.

Încă e bine.

P.S.: Dacă nu v-a trecut depri până acum, ascultaţi colindul de mai sus, fără sonor. Dirijorul face toţi banii!!
Bine...e impropriu spus "ascultaţi"; dar aţi inteles la ce mă refer. :D

Încurcături de limbă şi stil

No... ni mă la el, că iar se gată anul! Să-mi trag pălmi...nici nu am realizat cum o zburat vremea frecând menta la umbră şi cântând din frunză: Cri, cri, cri, toamnă gri!

Nu contează, ştergem totul!

Ce-a fost, a fost...punem punct. Şi de la capăt! Astăzi, acum, în acest moment, îmi întocmesc un nou plan cu obiective pentru anul viitor - care se va intitula, sugestiv "PLANUL MEU PENTRU LA ANU' " :D

Fără alte comentarii, să-i dăm drumul!

PLANUL MEU PENTRU LA ANU'

- testimoniale - 

(nu ştiu, sigur, ce înseamnă; dar e cu romgleză şi pare bine)

1. Prima dorinţă pe listă şi cea mai arzătoarea este...nu, nu dragostea. Bine, aia...dar sub altă formă. Vorba cântecului: Ken leee...to libudibu dau ciu! - de Maria din Carei, desigur.

Până la ea (dragostea, nu Maria), însă, trebuie să rezolv o altă problemă, şi mai importantă:  LIMBA.

Băi fratele meu, vorbesc serios! E chiar un dicton, un postulat de ţinut minte! Subliniat, îngroşat, bolduit, încercuit: Fără limbă, nu rezişti în dragoste! Clar!

De fapt, să nu ne îmbătăm cu apă rece: fără limbă, nu ai trecere pe nicăieri! Practic, nu contezi! Eşti ca apa: incolor, inodor, insipid! Eşti omu' invizibil. Fiul ploii. Rupt în 3 litere, de-a dreptul! Iar dacă s-a ajuns în acest punct, rezolvarea e simplă: "Te du, dară!"

...asta aşa, ca să nu ajungem la dramatisme d-alea de suferind: "Şi te-ai dus dulce minune şi-a murit iubirea noastră... floare albastră, floare albastră! Tare-s mic şi necăjit, cri cri!". Ce zici? Da, ştiu...a sărit placa şi am nimerit altă poezie! Las-o că merge şi aşa!

Una-n-tr-una, e naşpa. Logic. Nu susţin. Dor şi alean, corason espinado. Câh!

Neapărat, trebuie să rezolvăm problema asta...şi să folosim, dom'le, aceeaşi limbă! Bine, am înţeles... Cu toţii suntem români! Ochei! Şi cu toate astea, ne înţelegem ca cucu-n gură! Deci zic să ne standardizăm, cumva!  Să ne pricepem şi noi unii cu alţii când comunicăm, ca să nu ne mai dăm speranţe false. Păi nu?

Spre exemplu: "Te iubesc". Ce înseamnă asta? În principiu totul; conform realităţii...nimic! Eu cred cu tărie că dragostea este dăruire, eternitate, forţa motrice a universului. Capacitatea de a depăşi orice obstacol în cuplu, atâta timp cât există acest liant invizibil, dar incasabil şi indestructibil. E o vorbă de la chinezi, pe care o mai amintesc din când în când: iubirea înseamnă să nu îţi doreşti să schimbi coliba pe un palat. Scurt pe doi!

Pentru alţii, însă, dragostea reprezintă supremul egoismului. Maculatură destinată naivilor. Un mijloc de manipulare în masă, pentru satisfacerea propriilor dorinţe. E ca pupatul copiilor la alegeri, o mascaradă! Iar dacă s-o gătat şi te apuci să întrebi, vreodată, de ce nu te mai iubeşte Gingirica, de fapt, întrebarea corectă este: "De ce nu o mai pot manipula pe Gingirica? Când s-a făcut aşa deşteaptă şi a ieşit de sub controlul meu"? 

Nu vă inflamaţi, nu-mi săriţi în cap, că nu o spun eu, ci psihologii! Închinăciune lor!

Na, mai pricepe ceva din asta! Ce înseamnă "te iubesc"-ul? Ori laie, ori bălaie...că două normalităţi nu pot exista, la fel cum două corpuri nu pot ocupa acelaşi spaţiu, în acelaşi timp şi în aceeaşi dimensiune.

Altă situaţie: ies la un pahar de răchie cu pretenarii. No, şi din vorbă-n vorbă, ce puteam să discutăm noi, flăcăi destoinici şi mândreţe de tineri: despre gagici, desigur. Eu, băiat finuţ, n-am ce face şi numa' ce zic, privind spre stânga (semn că nu mint, conform cărţii de limbaj al trupului): "Mi-ar plăcea să am o familie, să ştiu c-am făcut cheag într-un loc. C-apoi ştiţi cum e...mâine poimâine te uiţi în urmă şi te întrebi: Ce-am făcut toată viaţa? M-am beţivit ca porcu', m-am dat în tiribombe şi mi-am făcut de cap! Şi ce las în urmă? Nimic! Aşa, cu familie, se mai lipeşte responsabilitatea de om. Te duci acasă ştiind că te-aşteaptă cineva, nu intri pe uşă şi hăuleşti de nebun, ca-n peşteră! Te mai distrezi, retrăind copilăria alături de piciul din dotare; ţi se umple inima de mândrie când îl auzi cum rosteşte primul cuvânt. Te oferi zi de zi şi construieşti viitorul umanităţii."

Şi-mi zice un amic: "Băi, tu eşti zăbăuc? Ţi-ai luat creier de la second? Ai picat în cap când erai mic şi ţi s-a dus mintea-n călcâie? Să-mi trag palme, smoc de flori pe subsuori îţi mai trebuie şi eşti tatăl anului! Păi la ce pielea mea îţi trebuie familie? Eu am, na, şi nu ştiu cum să scap de ea! Kinderu' orăcăie de zici că-l chinuie strechea şi mă freacă la creieri că vrea toate minunile ce le vede prin desene! Nevasta e Hitler - mustaţa-i mai trebuie... Mă ia la raport de cum deschid uşa!

Îmi crapă capul de stres! Nu tu meci, nu tu ieşiri pe nicăieri...ce-i al meu, e al ei; ce-i al ei, e doar al ei! Şi mă toacă la cap toată ziua cu mofturile ei! Că hâr, că mâr, tot timpul vrea ceva, tot timpul stă cu gura pe mine. Mă sufoc, vreau spaţiul meu propriu şi personal! Mama mă-sii, vreau să mai trăiesc şi pentru mine, că nu m-am născut să fiu sluga lor! Doar mi-am luat femeie să-mi spele şi să-mi calce şi să-mi facă mâncare, nu stăpân, care să-mi ceară socoteală! Bro, ascultă la mine: Bărbatul care nu are noroc la femei, nu ştie ce noroc are!"

Deci, până la coadă, ce mai înseamnă familia? Blestem sau binecuvântare? Nu de alta, dar poate mă scap prin tramvai pronunţând "familie" şi se simte cineva ofensat, cic-am înjurat! "Ai spus cuvântul cu "f"! Mama ta de bădăran, nu ţi-ar fi ruşine obrazului!

Serios, situaţia e groasă rău! Hai să ne egalizăm în vreun fel...să propunem un STAS, vreun niscavai ISO...sau măcar o nomenclatură IUPAC! Ceva, orice care să ne aşeze pe aceeaşi treaptă semantică, fără a anula părerea nimănui - că doar nu suntem xenofobi! 

Staţi să mă gândesc...ŞTIU! Fiţi atenţi aici, idee genială! Lovitură de teatru! Cutremurător! Breaking news exploziv: nu mai spunem nimic. Doar arătăm o poză...o ieroglifă! Nu glumesc! Am auzit că fost unu', Bulion...nu! Şampolion, care le-a descifrat. Le băgăm iar în uz, nici o problemă! Anul viitor se poartă vintage!

Să smulgem răul din rădăcină şi să îndepărtăm confuziile! Propun simplificarea limbii române şi întoarcerea la originile civilizaţiei - cu un update, că d-aia a evoluat tehnica şi nu mai scrijelim în piatră! Deci, folosim emoticoane! Sau desene rupestre pe foaie, ca să nu-i discriminăm pe cei care nu se bucură de binefacerile internetului!

Iar unde grafica nu îşi găseşte locul, construim termeni prin asociere; uite, spre exemplu, eu nu înţeleg de unde vine cuvântul "antiperspirant". Ce-i cu el, ce înseamnă? În urma unui sondaj de opinie, specialiştii britanici au concluzionat că e un produs folosit împotriva transpiraţiei. Hai, mă, las-o slobodă...ce-i comedia asta? Nu e mai logic să spui "ANTI-TRANSPIRANT"? Că tu transpiri, nu perspiri!

Un alt cuvânt la care am o problemă: "manichiură". De ce? Simplu...omul are mani, sau mâini? Zi MÂINICHIURĂ, că d-aia scriem şi vorbim ca cizma...nu mai facem asociere între cuvânt şi obiectul pe care îl desemnează!

Aşa eram la cumpărături şi-mi sare în ochi o ofertă de nerefuzat:

M-am bucurat enorm! În sfârşit, pohta ce-am pohtit - mai ales că după câte-am pătimit, îmi poţi spune Nepieritorul! Eye of the tiger! Suport orice, nene! Şi pahare, şi sticle, şi daminegene... Bere, vin, ţuică! Beau whiskey ca pe ceai, de ţi-e mai mare dragul!!! La bax, la budan! Set de 6 bucăţi, de 10, de 12...puii mei, sunt Rambo - partea a treia! Rezist la ce vrea duşca ta!

Să vină bucăţile!!!!

...Şi cam gata cu lista! Mai bine puţin şi prost, decât mult şi fără rost! 

Plus că nu îmi place ideea aia cu ţintitul către soare, ca să ajung, măcar, printre stele...e ca şi cum mi-aş dori o maşină, dar tre' să fiu mulţumit că am reuşit să-mi iau trotinetă! Ha!? Păi ori îmi doresc şi mă zbat să îmi îndeplinesc visul, ori nu-mi mai doresc şi stau pe coada mea, liniştit!

Până una alta, îmi vine să mă duc într-o vacanţă! Vorba unei vecine: "Gata, m-am săturat! Am nevoie de o pauză...Plec! Mă duc la mare! Mică am şi acasă... "

Acuma, şi eu plec; atât că nu ştiu, sigur, unde 'oi ajunge, că nu am destinaţia setată în cap. Dar aş lua-o de ceancaliu peste dealuri! Vorba 'ceea: "Pe drumul care mi-i drag, nu am treabă; dar îmi fac!"

Iar mie chiar mi-i drag să umblu. Prin vecini, printre vecine... Azi aici şi mâine, colo! De fapt, nu stau p-acasă nici cât ai fierbe un ou! 

Ceea ce este perfect normal... Zodia mea cică-i înflăcărată! Zvăpăiată, cu dor de aventură! 

Na, bun. Şi cine sunt eu, să mă pun de-a curmezişul astronomiei? Stelele îmi vorbesc - iar eu tac sfios, ca Şeherezada la ivirea zorilor! Că doar nu-s nemernic, să contest înţelepciunea cu tradiţie de mii de ani!

Şi cu asta v-am lăsat, plec pa! Mă duc să ud buretele...şi cine ştie pe unde ajung?!

...iar până mă întorc, să cânte muzica!!!!

Viaţa în Black. Black Friday!

Nu vă supăraţi...ştie cineva dacă s-a terminat Black Friday? Că deja am ajuns la supraplin cu nebunia asta şi am impresia că durează de-o eternitate!
Iniţial, speram că scap repede...adică e o zi. Pică într-o vineri şi ţine 24 de ore. 86 400 de secunde. Cum vin, aşa se duc...simplu! Da' de unde, frate? La noi şi joi, tot vinerea neagră e! Marţi - tot vinerea neagră; duminică, tot vinerea neagră! Primăvara, vară, toamnă, iarnă, luni, marţi, miercuri, joi, vineri, sâmbătă sau duminică, tot vinerea neagră este. Viaţa întreagă pare că a devenit un Black Friday perpetuu, care începe şi se termină, într-un ciclu infinit.
Bine, acum sunt rău şi exagerez. Mai fac şi reducerile astea câte-o pauză de piş, că nu pot să stea înţepenite pe raft. Au şi ele drepturile lor!

În plus, mă enervează denumirea în sine a acestei sărbători. Când aud de "Vinerea Neagră", primul meu gând este să ţin un moment de reculegere pentru cine ştie ce măcel internaţional. 'Or fi mai dărâmat teroriştii nişte gemeni; 'or fi explodat multe milioane de oameni; s-o fi reeditat Noaptea Sfântului Bartolomeu...care da, într-un fel, chiar s-a cam întâmplat: vineri a fost un atentat terorist în peninsula Sinai, cu 300 de victime. Aţi auzit ceva despre asta? Aveţi dreptate, nici eu..decât pe scurt şi fugitiv! Dacă ar mai fi murit 3 francezi pe la vreo redacţie, toată planeta era Charlie! Făceam talk-show-uri zi de vară, până-n seară; ne puneam steaguri pe poza de profil, se inventau meme-uri pentru facebook, era tot o plângere şi-un suspin! Noroc că nu a fost cazul...iar dacă e să gândim logic, până la urmă ce mai reprezintă 300 de oameni, în ziua de azi? Şi unde, în Egipt? Acolo e Lumea a Treia, să fim serioşi!  Dacă ar fi fost vorba de vreo ţară civilizată, poate aş fi vărsat o lacrimă! Dar aşa... 

S-a menţionat, s-a bifat evenimentul, continuăm jurnalul de ştiri!  

...şi revenim la Vinerea Neagră...care, în ciuda numelui, nu e cu nici un doliu! Slavă Domnului, nu se întâmplă nimic rău! Dimpotrivă, e cu veselie şi bucurie: sunt reduceri masive la toate produsele! Iar, negrul, doliul, este o metaforă pentru masacrarea preţurilor. Ceea ce e de bine!

Acuma, ca să fim corecţi până la capăt, desigur că nimeni nu e interesat să vândă ieftin. Şi nici nu contează asta... Black Friday nu e despre reduceri, ci despre tentaţia reducerilor! C-apoi, să o luăm logic: Dacă ai 7500 de lei şi te îmbrânceşti în magazine ca să apunci cel mai nou model de LED 3D, 4K, Supersmart tv cu net, volan din piele şi climă bizonică - că e la reducere, nu rămâi muritor de foame pe marginea şanţului dacă ţi-l iei cu 8000, preţ neredus, în orice zi din an! Puii mei! 

Dar nu se mai gândeşte nimeni la detalii d-astea... şi ţi se construieşte instinctul pavlovian numai când ţi se repetă zilnic: reduceri masive, supermasive, gigantice! Vino la noi şi fii campion la şopinguială,  pentru că meriţi! Ura!!!

Am observat lucrul asta la mine - d-aia zic. 

Nu sunt un cumpărător de meserie, nu stau toată ziua prin magazine. Iar când o fac, iau cam ce am nevoie, nu mă arunc la orice mă încântă pe moment. Şi totuşi, când se apropie un nou Black Friday, parcă tot aş cumpăra ceva...care nu îmi foloseşte pe moment; dar...mai ştii? Omul înţelept îşi face iarna car şi vara sanie. E bine să fii pregătit pentru orice...PLUS CĂ E LA REDUCERE! 

REDUCERE, REDUCERE, REDUCERE, PROFITĂ ACUM!! 

Şi eu, ca un elev docil ce sunt, ascult sfios...şi abia aştept ziua fatidică, ca să fac şpagat printre reduceri! Pentru că sunt un profitor (şi un manipulator), desigur! Da, da, da! Vreau să mă îmbăiez în reduceri, să mă ung cu ele pe trupul meu cel flămând de promoţii! Cum era cântecul? Schneller, schneller, das ist gut!!! Vreau să le strâng şi să le smotocesc şi să le drăgălesc şi să le iubesc şi să...gata, frână! Mai povestesc după miezul nopţii ce le mai fac... 

Asta este Vinerea Neagră. TENTAŢIA.

Mai dăunăzi citeam despre FOMO, noua afecţiune a secolului. Stai, stai... Ce mă?? Say again, că nu am înţeles...homo? Nuuuuu, că aia-i (altă) normalitate! Era FOMO: fear of missing out. Teama de a pierde ceva important, cât nu eşti conectat la minunăţiile internetului. Ideea că indiferent ce am avea, după colţ, în lumea largă, oriunde, ne aşteaptă ceva mai bun. Mai frumos, care ne va împlini mai mult. Şi vom fi mai fericiţi. 

Mai pe româneşte, vorbim despre tentaţie.

Nu ne mai place ce avem, sau ce suntem. Prea puţini se mai trezesc dimineaţa, se privesc în oglindă  şi vor să fie ei înşişi. Cuvintele magice sunt "altceva", "altcineva". Cu toţii vrem schimbare...Pentru că se poate! Viaţa e frumoasă, fericirea pluteşte în aer! O uşă închisă înseamnă posibilitatea de a deschide altele.... iar tu trebuie să ai maturitatea de a pune punct şi a o lua de la capăt! Fericirea e doar a ta şi te aşteaptă! Da, da, aşa este! Ştiu eu pe cineva, cumnatul fratelui socrului soţiei, verişoara tatălui celui în cauză, care chiar aşa a păţit şi într-o clipită şi-a schimbat viaţa! Gândeşte pozitiv, se poate!! De ce să #rezişti (cu haştag, desigur, că e marca înregistrată), când poţi să #schimbi?

Şi aşa dăm în boală. 

Tentaţia, FOMO asta de care vorbesc străinii, nu e ceva nou şi nu se aplică doar tinerilor care îşi pierd sensul de a trăi, dacă nu sunt conectaţi la pulsul societăţii 25 de ore din 24 - de teamă să nu rateze ceva mişto.

Nu, nu...staţi liniştiţi, că ispita este veche pe planetă, i-a decăzut pe oameni încă de la început. Iar acum creşte odată cu ei, se modelează şi îmbracă noi forme, care mai de care mai interesante!

Ceea ce e de bine şi se mulează perfect pe tendinţele de moderne, de upgrade continuu. Nu te mai aşezi la casa ta, că nu eşti nebun să stai într-un loc! Domne feri, apără şi păzeşte! Plus că dacă stai, îţi stă norocul! Deci, trebuie să ieşi din zona de confort şi printr-o gândire în afara cutiei, să creşti şi să te dezvolţi spre o zonă de confort mai uluitoare! Iar când ai atins-o, nu te lenevi! Cu o altă gândire în afara cutiei, cu determinare şi luptă cu sinele interior, vei reuşi să ieşi din zona de confort - pentru a-ţi căuta zona de confort! 

E logic, în pana calului! Vreau şi eu!! 

STOP! 'Tu-te-n blestem, că n-am cutie! Fără cutie, nu am în afara cui să gândesc! Fără gândire, mi se duce viaţa de râpă! 

Hai că fug la non-stop, că poate mai găsesc deschis, să-mi iau şi eu vreun sertar, ceva, dacă nu găsesc ce-mi trebuie! Un coş, un castron, măcar un ţoi! Orice! Că n-o fi necazul chiar atât de negru...şi după ce-mi muncesc creierii toata noaptea asta, de mâine nu mă fac eu Gabi 2.0? Păi ce părere-ţi dai?

No, bun, am fugit! Pa!

Până mă întorc, las fundal muzical fain - să treacă timpul mai plăcut:

Spirit de observaţie

Citeam, aseară, un articol de care m-am împiedicat pe internet...era ceva despre soarta Românicii noastre dragi, care se află  de 27 de ani pe mâna unor ticăloşi + mafioţi + cămătari + nenorociţi. Şi vai, şi vai, totul se termina apoteotic, cu o întrebare retorică: "ce se va alege de noi?" 

Scriitura în sine, m-a amuzat - de ce să mint? Specialiştii de ocazie sunt la ordinea zilei...ceea ce e perfect normal, până la urmă. Că d-aia trăim în era comunicaţiei...ca să ne comunicăm fiecare părerile. Bune, proaste, sunt ale noastre. Şi eu fac la fel, până la urmă! Îmi descriu propriile viziuni asupra vieţii, profitând de acest preaminunat blog.

În fine...să depăşim momentul, nu vreau să mă laud! 

...Şi oricum, nu vroiam să scriu despre articol, ci despre comentariile de la articol. Băi frate, conducătorii noştri au numai calităţi rele! Perfect de acord! Problema cea mai mare este că ei sunt ceea ce avem noi mai bun, se pare...o imagine care se conturează, cu claritate, citind comentariile articolelor de pe diverse site-uri. Acolo, lumea se întrece în păreri şi mai ales acuze / jigniri / injurii la adresa celor care au altă specie de păreri. Sincer...m-a apucat sila. Aceeaşi silă pe care am simţit-o atunci când am citit altă ştire, referitoare la o bătrânică ce a donat 10.000 de lei pentru Catedrala Neamului, având o pensie de 500 de lei. Şi în acel caz, poporul se întrecea în răutăcisme...unii făcând-o pe femeie cu ou şi cu oţet pentru că a îndrăznit să dea bani nenorociţilor de popi, alţii lăudând-o, alţii profitând de ocazie doar ca să dea cu noroi în stânga şi în dreapta. 

Nu am înţeles nici scopul reportajului-articol, nici rostul comentariilor. Problema era simplă: un om are banii lui proprii şi personali, pe care îi dă. Treaba lui cui. Putea să le dea foc în stradă, sau să îi mănânce pe pâine. Putea să construiască un spital, să îi îngroape, să pună silicoane căţelei din ogradă, sau să îşi cumpere tone de acadele. E dreptul lui. Şi nu ai de ce să te bagi tu, ca musca-n coada calului!
Dar nici în acel caz nu m-a frapat articolul în sine...ci răutatea şi invidia oamenilor. A noastră, a superbului popor, care suntem conduşi de nişte nenorociţi.

Chiar: ce se va alege de noi?
Până una alta, cred că suntem cam prea stresaţi şi nu mai vedem pădurea din cauza copacilor...Aşa că repulsia resimţită anterior a născut în mine dorinţa şi nevoia de a mă bucura. Cam greu să mai faci asta în zilele noastre...dar cine caută, găseşte :) 

...şi aşa am descoperit ceva foarte tare... un alt material incendiar, desigur, care instiga la revoltă şi nemulţumire publică: cică principesa Margareta va primi salariu de fost şef de stat. Sincer, mă doare-n cot! 

Ceea ce mi-a atras atenţia, însă, a fost fotografia care însoţea ştirea de senzaţie:

Ce??? CUM??? 

Să-mi trag pălmi, nu ştiam că Margareta e nevasta lu' Rocky "Armăsarul Italian" Balboa! Hmmmm...Armăsar...sună bine. MUUUUULT MAI BINE decât Duda. O înţeleg pe biata femeie ...

(click pe imagine pentru mărire)

Pe cuvânt de cercetaş, bărba-su e bucăţică tăiată din Stallone, când era mai mic şi fără muşchi! Zici că-s două picături; fraţi gemeni, făcuţi cu taţi diferiţi! Nu am mai văzut aşa ceva...Tanda pă Manda, ce mai încolo şi-ncoace? 
Îmi şi imaginez scena de la nuntă: "Auzi, io te iau; da faci ceva, că mi-e ruşine să ies în public cu o dudă. Schimbă-ţi numele...schimbă-ţi faţa...Nu ştiu, problema ta! Eşti bărbat, te descurci!"

Să bem pentru asta -  în ritm de dans, desigur:

Târg de joburi ad-hoc

De ceva timp mă tot întreb ce să mai scriu. Dorinţă există, timp nu prea - dar îmi fac, deci se rezolvă; însă, putinţă...ioc!

Uneori, din când în când, câte un prieten mă mai întreabă de unde îmi vine inspiraţia pentru postări. "Frate...de peste tot! Din viaţa de zi cu zi...care, deşi este mereu aceeaşi, în fiecare zi este diferită, în funcţie de valenţele şi înţelesurile pe care le comportă fiecare eveniment." Vorba poetului consacrat: "toate-s vechi şi nouă-s toate!"

Cam aşa este teoria. În practică, însă... nu s-a întâmplat mare lucru. 

Fu Halloween-ul...o porcărie încropită în grabă de nişte comercianţi, ca să mai scoată şi ei un ban din buzunarele fraierilor. Că d-aia orice distracţie costă, iar obrazul subţire cu cheltuială se ţine. Ceea ce, să fie la ei! E libertate, să facă fiecare ce vrea...Pe mine, însă, mă enervează ipocrizia! Suntem cei mai aprigi apărători ai inocenţei când vine vorba să lăsăm copilul să se uite la Tom şi Jerry, sau când tre' să citească Scufiţa Roşie - că-s pline de violenţă şi-l traumatizăm pe viaţă...dar îl îmbrăcăm în tot felul de scheleţi, monştri, demoni şi vampiri - că-i la modă! Plus că e şi foarte, foarte distractiv când îl speriem de se spune pe el de frică...

S-a mai întâmplat ceva zilele astea? A, da...protestele...Nu mai zic nimic! Sunt sătul de vajnicii luptători pentru dreptate, care confundă cunoaşterea cu opinia...aşa că pas! 

În lipsă de activitate scriitoricească, m-am concentrat pe lumea înconjurătoare...şi am pornit teleleu, pe străzi, ca voinicul din poveste: oriîncotro m-or duce picioarele! Vâj, vâj, vântul prin plete, mai o glumă, mai o snoavă, mai o fotografie...c-apoi de! Decât să fie rău, nu-i mai bine să ne fie bine? Plus că trăim într-o ţară perfect amuzantă...deci cum să fii trist? Cum să nu te bucuri, cum să nu o iubeşti?

Dacă tot eram dus cu dorul, m-am gândit să-mi iau şi nişte pâine. Credeţi că s-a putut? Ei, aş! Se mutase pâinea, nenică! 

Ete na! Dar, ce...ieri era pe trotuar? Şi mai precis, cum s-a întâmplat fenomenul? S-a certat pâinea cu pâinoiul şi şi-a împachetat rafturile, şi-a luat chiflele de mână şi s-a tirat la maică-sa?? 

Îmi bag picioarele...şi-aşa nu am bani, că am uitat că-s şomer! Ăştia zic la ştiri că Vântu e la închisoare. Ha, poveşti! Băăăăă...VÂNTU E LA MINE ÎN PORTOFEL! Face un curent, de numa-numa...că stau şi cu buzunarele de mărunt deschise! Vara e mişto, că-mi ţine răcoare şi la 40 de grade celsius eu abia că-mi dau jos puloverul; iarna, însă, mă-ndop de piramidoane, că-s tot timpul mucios!

Aşa ceva nu se mai poate! Gata, s-a terminat cu huzureala...De mâine, mă angajez!
Stai să văd ce oferte am: 

Ce face? Măcelar, măcelar, dar de ce se cere experienţa pentru vitrină? Îl ţine pe săracul om de model, exponat împăiat? Mers pe tocuri de 15 nu vor? Dacă e invitat să defileze şi pe vreun podium, ce face? Dă cu stângu-n dreptul?

În fine...eu m-aşteptam să se ceară experienţă în măcelărit...dar în vitrină? Suntem, cumva, la Madamme Tussauds şi ne măcelărim în vitrină, ca să vadă lumea??? Aplauze!!!!

Nu se poate aşa ceva, mai caut. Şi-apoi găsesc ceva bun, bun:

Nu-s chiar croitoreasă...că port şoseţele albastre, nu roşii. Totuşi....de ce şi-ar ţine cineva experienţa în perdele şi draperii? Parcă se ţinea în REVISAL, dar...no! Poţi să te faci în gustul omului? Dacă el vrea să şi-o ţină în perdea, e dreptul lui! Sugerez, ca opţiune de rezervă, buzunarul de la ilic, şosetele de lână sau, de ce nu, baticul de pe cap! Alea ce au? Dimpotrivă, prezintă avantajul de a fi la purtător...mai ales că vine iarna! Dacă-ţi ţii experienţa în perdea, ce faci? O iei, hopa-şa la subraţ, când te cheamă la interviu?  Şi dacă este d-aia de 6 pe 3, cum am călcat eu alaltăieri, ce te faci? Comanzi o Dacie Papuc, să te ajute cu transportul? 

Clar, nu-i de mine aşa ceva...mai caut. Şi găsesc din nou un post tentant...doar ca să mă enervez!

Cum adică, "ANGAJĂM FATĂ"? Protestez, discriminare, huo!!! Adică ce are fata şi nu are băiatul? Ţin să menţionez că sunt cetăţean european şi am drepturi! Curtea de la Haga vă mănâncă, tâlharilor În primul rând, îmi simt demnitatea încălcată, prin folosirea cuvântului "fată". De ce trebuie să etichetăm? De ce, de ce? De ce ne bazăm societatea pe criterii de ev mediu, care împart comunitatea în funcţie de gen? Nu suntem cu toţii oameni, în marea familie a universului? Iubirea este tot ceea ce contează! Jos guvernul!

După ce mă mai calmez, continui căutările...şi...bingo! Exact ce-mi trebuie! E clar, ce să mai...la barza chioară, îi face Dumnezeu cuib! Eu sunt ăla!

Nici nu mă interesează ce job e! Atribuţiile le văd la faţa locului; trecem peste limbajul de lemn din ofertă, gen "salariu motivant" şi "mediu de lucru stimulant"...adică, să fim serioşi! Dincolo de cuvinte, ce înseamnă un salariu motivant? Nimic, zero! Reclamă goală! Unii îşi rup cârca pentru minimul pe economie, alţii nici nu se dau jos din pat pentru 10 000 de euro! Ia şi motivează!

...dar la colegii cu un neuron, mă înscriu! Bine, nu-i chiar vesel...aş spune, mai degrabă, depresiv; motiv pentru care şi doarme mai tot timpul...dar dacă la interviu au ăia norocul să-l prindă treaz, m-am scos! Proletar mă fac...

Şi dau iama-n magazine, că tot tre' să vină Moşul. Nu ştiu dacă iau vreun salar până atunci, dar am găsit cadoul perfect:

Iar dacă ăla mic nu găseşte nimic sub brad, sunt acoperit: "Piticot, ţi-a luat tat..ADICĂ MOŞU o sabie foooaaaaarte frumoasă...dar a dispărut, că-i din spumă ninja! Caut-o şi tu, poate dai de dânsa...'"

No, hai c-o muzichie, cât mă gândesc ce mai mint eu, ca să acopăr lipsa cadourilor:

Discriminare de gen, număr (şi caz)

Cu ceva timp în urmă, eram, şi eu, aproape ca un om normal: relativ naiv,  dar cu urme de înţelepciune pe la colţuri, ba îndrăgostit, ba suferind, ziua vesel, noaptea trist - că am fire de artist, cu valori, principii şi o linie clară de demarcaţie între bine şi rău.

Apoi, într-o dimineaţă mai spre seară, m-am detaşat de umanitate şi am devenit un veritabil Atlas, care ţine pe umeri soarta întregii umanităţi. Serios, chiar nu glumesc...de la trivialităţi gen "Oare cu ce cămaşă îmi stă mai bine?", am început să-mi pun probleme d-alea profunde, de intelectual cu greutate, referitoare la drepturile omului, adevăr, egalitate, toleranţă şi pacea mondială.

De fapt, nu! Câh, câh, spun prostii - da-mi-aş palme! Nu e bine să fii tolerant! Repet, pentru doamna din fund: NU E BINE SĂ FII TOLERANT! Toleranţa presupune o îngăduinţă faţă de nişte lucruri care nu îţi convin, dar pe care le treci cu vederea, dintr-o mărinimie a sufletului. Mai pe scurt spus, toleranţa este un fel de mândrie, o inferiorizare ticăloasă  a celuilalt şi, pe undeva, chiar o formă de discriminare. Deci, NU, NU şi iarăşi NU! Fără discriminare şi toleranţă!

Cineva, mai înţelept, sugera să încercăm exerciţiul alterităţii, adică să privim lumea prin ochii celuilalt. Dar cât de neruşinat să fii, ca să ai pretenţia de a te pune în locul altuia şi, chiar să-l şi înţelegi??? Nuuuuu...total exclus şi complet greşit!

Soluţia evoluţiei este ACCEPTAREA! Deschiderea spre nou, îmbrăţişarea umanităţii cu tot ceea ce reprezintă ea. Studiile moderne au arătat că binele şi răul sunt nişte concepte relative, chiar învechite. Împărţirea lumii după aceste considerente ţine de cel mai întunecat Ev Mediu şi produce doar schismă socială, fierbere comunitară. Scindare, luptă ideologică. Răzmeriţă. Război. Multe lucruri rele, ce s-o mai dăm după vişin?

Ceea ce, mie, îmi repugnă total. Eu sunt blând, aşa, mai pacific d-ăla...cum îi zice? Zi să-i zic... Pacifist! Exact, aşa sunt! Pacifist. Mi se rupe sufletul când văd scandal, nu suport cearta. Îmi doresc să răspândesc bucurie, iar în jurul meu să se danseze o perpetuă horă a unirii. Vreau să văd fluturaşi, zâmbete, păsărici fericite la tot pasul, soare în inimi, plimbări sub clar de lună, cină la lumina lumânării.. Visez la o lume romantică, plină de colţuri de suflete cu flori pe dânsele, zbor în neuitare pe haripe de îngerei, dulcegării...ăăăă...gata, aţi înţeles ideea.

Pe scurt, din poziţia Omului Nou, am salutat,  cu aplomb, propunerea Marii Britanii de a se interzice PRIN LEGE formularea "femeie însărcinată", deoarece îi discriminează complet pe bărbaţii  transgender care şi-au păstrat uterul şi ovarele funcţionale, deci pot rămâne ..."gravide"? Sau "gravizi"? Puii mei, "bărbaţii care pot naşte", că o iau cu capul de la atâta politically correctness!!! Câteodată simt că nici la wc nu mai pot spune că am nevoie, de frică să nu greşesc vreun gen pe undeva şi să discriminez veo nouă identitate.

Mă rog, nu e cazul să vorbesc acum despre propriile temeri. Important e că #susţin!

Ca viitoare celulă a Noii Ordini, sunt fericit, exaltat şi chiar extaziat că începem să punem lucrurile la punct! Păi ce-i aia, dom'le, "femeie însărcinată"? Uite că şi bărbaţii pot, na! 

Iar dacă tot ne-am apucat să reparăm greşelile istoriei, zic să fim corecţi până la capăt şi aduc în discuţie o idee genială: hai să nu mai împărţim lumea în bărbaţi şi femei. Pe certificatul de naştere să scrie simplu: OM. Apoi vine întrebarea logică: bine, bine, DAR cum îţi dai seama că e om? Răspuns: ghiceşti, prin excludere. Nu are rădăcini, deci nu e plantă; nu are blană, coadă sau colţi, deci nu e animal. Nu are aripi, nu e nici pasăre. Nu are mai multe picioare, nu e insectă. 

Atunci realizezi că e posibil să fie om..şi treci pe certificat - cu semnul întrebării şi puncte puncte alăturate, că poate omu' când creşte, decide să fie maşină de spălat. Sau şifonier. Sau plantă de grădină. Sau avion de hârtie. Nu ştiu...problema lui! Mai ştii ce va vrea? E dreptul lui constituţional. 

CUM? Nu scrie aşa ceva în Constituţie? Foarte rău...neapărat, trebuie să o modificăm! De fapt, dă-o-n mă-sa, s-o anulăm de tot! Nici o lege, frate, ca să nu se mai simtă nimeni nedreptăţit şi dat la o parte! Fără Lege nu există păcat, deci ce pana calului...dintr-o lovitură, anulăm orice principiu care ar putea să dividă omenirea. 

Sincer, acuma...am mai spus asta, şi totuşi pare să fie cea mai simplă rezolvare pentru orice problemă: nu e mişto să facă fiecare ce vrea? Primul venit, primul servit - ca la restaurant!
Să facem un exerciţiu de imaginaţie şi să luăm un exemplu la întâmplare: căsătoria. 

Te iubesc. SPUF! Gata, ne-am luat! Ceremonia o facem la nucu' din fundu' grădinii, ca în Maitreyi. Da' de ce să facem atâta scandal că nu ne lasă legea, că e închis la primărie, că preotul ia prea mult...nu frate! Păi ce, iubirea mea se propteşte într-o hârtie? Cum vine asta? Bei, iubirea e ceva abstract, incomensurabil,  ce nu se poate nici descrie, nici cuantifica! Cum s-o cuprinzi într-o foaie?

Plus că mai sunt şi alte impedimente; în cazul meu: emoţia. Mă şi gândeam..dacă m-aş căsători, ştiu de pe acum că e cea mai fericită zi din viaţa mea. Aşa se spune...şi eu, la chestii d-astea, clachez pe toate fronturile! Mă pierd! Mă transform total, ca Dr. Jekyll şi Dl. Hide....Sunt frumos, inteligent, mândreţe de om, şi apoi, cum mă păleşte prea-fericirea, începe să-mi curgă scuipat din gură şi la orice întrebare ce mi se adresează, fac ploiţă. Păi şi când mi-o zice ofiţerul de la starea civilă "Cetăţene, o iei pe cetăţeanca de soţie"? În momentul ăla, m-am tăiat, clar! Ce zic, că mă apucă tremuriciul şi nu-mi mai trece nimic prin cap!! Să-mi fac fiţuică, cu răspunsul corect? Râd şi curcile de mine - plus că risc şi nişte palme peste cap de la viitoarea soaţă, c-o fi femeie cu zvâc!! 

Nop, nu vreau bătaie. Hai să tăiem răul din rădăcină...nu e mai simplu fără legi? Fără "Isaia dănţuieşte", fără tricolor...te iubesc, te-am luat. De ce? D-aia, că aşa vreau eu!      

Simplu şi la obiect, că d-aia suntem în epoca vitezei! 

În plus, eu chiar cred că Omul Modern este în stare să fie vertical moraliceşte şi să se autoguverneze singur, neconstrâns de nimc.

Ştiu că pare o utopie, dar dacă este guvernată de iubire, umanitatea se poate integra în Absolut, oricând vrea muşchii ei. 

Sper să trăiesc acele timpuri...şi până una, zic să eliminăm din vocabular mârşăvenia aia de expresie cu "femeia însărcinată"! Şi nici măcar "persoană însărcinată" nu trebuie să existe, pentru că este de genul feminin şi tot la femeie ajungem în subconştient - care este o discriminare nemernică.

"Om cu copil" este expresia cea mai onestă şi etică!

În cinstea acestei concluzii, propun să sărbătorim, să cântăm şi să ne veselim:

Modele de succes în educaţie

A început şcoala....de aproape o lună, dacă stau să mă gândesc mai bine.

Dar ştirea asta este proaspătă (încă)...aşa că este cel mai potrivit moment să vorbim despre educaţie şi starea în care se află dânsa. C-apoi aşa facem de obicei: în principiu, singurele probleme foarte importante pentru ţară sunt culoarea pe care o au chiloţii Cruduţei, bălăcărelile pe care şi le mai aruncă aleşii prin mediul politic, numărul gagicilor care şi-au mai tras-o cu nu ştiu ce fotbalist, sau ce a mai filosofat vreun neica nimeni pe contul personal de facebook, printr-o scrisoare (neapărat deschisă) adresată tuturor românilor. A, da...apoi vin subiectele hot spot, de sezon: dragostea şi cadourile de îndrăgostiţi când e cu Valy's Day; mielul şi ce mai pun românii pe masă când e Paştele; starea deplorabilă a clădirilor când se aniversează cutremurul din '77; starea jalnică a sistemului medical când e vreun accident mai masiv; inexistenţa autostrăzilor şi lipsa infrastructurii decente, când se mai taie vreo panglică la vreun drumeag...şi staţi că vine acum aniversarea Colectiv, deci trebuie să ne pregătim de noi ştiri despre corupţia care ucide şi mafia cluburilor din România, care funcţionează fără acte în regulă. 

Momentan, însă, nu a trecut subiectul cu educaţia...adică, stai! Ieri a fost Ziua Educaţiei, sau ceva; ţin minte sigur asta, pentru că erau Mac-urile pline de copii. Ceea ce mi se pare perfect normal! Unde să îi duci pe copii la activităţi extraşcolare care să aibă un ecou benefic în viaţa acestora, dacă nu la fast food? Vorba aceea: peste câţiva ani au şansa de a fi exact cei care îţi vor servi McCafeaua, sau McPaharul cu McSuc şi McOmletă - în funcţie de ce Mc-ceri tu.

Oricum, este imperios necesar să vorbim despre situaţia tristă a educaţiei româneşti...alt moment mai oportun nici că se putea! Motiv pentru care, la Ploieşti, chiar s-a ţinut ditamai seminarul despre cheia succesului în educaţia de succes: învăţământul finlandez, ăsta de tip nordic, după care bălim cu toţii. 

Acolo viaţă, frate! Nu există teme, faci şcoală de plăcere, înveţi lucruri care chiar îţi folosesc în viaţă şi ţi se construieşte calea spre un destin de aur. Termini o şcoală şi devii un asset (resursă economică, activ) pentru societate; nu ieşi complet tâmpit, ca din şcolile noastre (de la T. Băsescu citire)! E clar...învăţământul nordic este Dumnezeu (în special, fără teme pentru acasă! Repet, să se audă până-n fund: FĂRĂ teme şi mai ales, unde copii se duc de plăcere şi nu au teme pentru acasă!) şi trebuie să i ne închinăm, să facem şi noi, întocmai şi la fel! Amin şi aliluia!

Mda, sunt rău. Sau nu. 

Ştiu că sistemul nostru educaţional e de rahat. Se vede cu ochiul liber, din avion...nu trebuie să fii vreun geniu pentru asta. Desigur că în viaţa de după şcoală nu am folosit nici măcar 10% din ce am învăţat ca elev...pentru că nu am avut motiv. Practic, şcoala este ca pe un organism închis, cu reguli simple: eşti copil, mergi la şcoala. E jobul tău. Treci prin toate stadiile educaţiei, ca să ai diplome multe şi apoi te angajezi undeva. Dacă ai pile, ai noroc de post bun şi ajungi, la numai 23 de ani, cogeamite secretar pe la nu ştiu ce entitate europeană. Devii şmecher, lipeşti banii cu scuipat pe fruntea lăutarilor şi viaţa e roz. Dacă eşti mai sărăntoc şi nu ai noroc, te bagi ca sandwich maker la un fast food. Aia e! 'n clasa muncitoare...cineva tre' să fie şi acolo! Oricum, nici o muncă nu e ruşinoasă, iar meseria ie brăţară de haur! 

Şi cine spune că trebuie să trăieşti bine dacă ai job? Binele e relativ, important e să trăieşti! Stai că mai ştiu vorbe d-astea de înţelepţi: "Nu contează ceea ce ai, ci cu cine împarţi. Fericirea e în tine! E o decizie personală!"

Totuşi, am şi eu mici întrebări, de om prost:

1. De ce sunt atât de abundente filmuţelele despre educaţia finlandeză? Chiar numai ăia scot specialişti de renume mondial? Nu zic că nu vor fi nişte lumini pentru umanitate, dar mie mi se pare o simplă manevră de marketing...ca o reclamă agresivă la noile brânzoaice cu telemea tradiţională de la supermarket, care îţi furnizează o informaţie simplă, sub formă de slogan - să  priceapă tot omu'!
Aşa cum noi trebuie, doar, să băgăm la cap că ei sunt arhetipul educaţiei pe planetă, pentru că sunt cei mai buni! Alful şi Omegul învăţăturii! 

2. În toată lumea asta largă, chiar nu mai există  şi alte modele de succes? Adică, nu ştiu...hai să ridicăm în slăvi educaţia japoneză - că şi ăia-s tari în creier! Sau să ne închimăm la şcolile nemţeşti! Alea ce au, sârmă-n ghem? Nu scot ei cele mai bune maşini? Păi ingineria aia de nivel înalt nu o înveţi la o miuţă pe maidanul din spatele blocului...tot într-o şcoală se predă! 

Sau, nu ştiu...hai să vedem unde a făcut şcoala Stephen Hawking, că ăla chiar e om de succes şi nu putea să fie format într-o şcoală de cartier! Mă rog, poate-s eu limitat şi necitit, că nu i-am studiat biografia...dar sigur-sigur a fost elev la vreo şcoală finlandeză, cu tradiţie în scos genii gen Einstein, Eddison, Da Vinci, Plank, Marie Curie, Tesla şi Newton.

Dacă stau bine să mă gândesc, cred că şi Iisus Hristos a învăţat tot prin Suedia sau ceva, că n-avea cum, altfel! Nordicii rules!!  

3. Am înţeles, ăştia de la frig sunt cei mai buni. Ceea ce 'or fi...ceva adevăr trebuie să existe. Plus că habar nu am ce fac ei şi nu pot judeca ce se întâmplă pe acolo, decât luându-mă după o reclamă.
La noi, educaţia e praf, se ştie. Nu doar din cauza profesorilor, pentru că avem şi profesori foarte, foarte buni! Nu m-aş arunca nici să învinovăşesc în totalitate sistemul...pentru că, dacă avem olimpici internaţionali în diverse domenii, înseamnă că nu e chiar cel mai prost din curtea şcolii.   

Motivele pentru care am ajuns să trăim această realitate sunt multe, diverse şi împărţite. Şi, până la urmă, nici nu contează. Trebuie, doar, să reţinem că popoarele nordice sunt un fel de Everest, iar noi, nişte biete dealuri dobrogene, încovoiate şi tocite de vânt. 

Hai să fim mai buni, zic, că n-om rămâne proşti toată istoria! Înţeleg abordările astea cu universul care conspiră la succesul personal, gândirea pozitivă, etc...DAR nu aspirăm mult prea sus? Suntem în scaun cu rotile şi ne visăm campioni mondiali la maraton? Din moment ce nici Roma nu s-a construit într-o zi, de ce ni se bagă pe gât aceste reclame?  Vrem schimbare, bun! Hai să o facem cu cap: un pas mic pentru om, un pas uriaş pentru omenire! Nu era aşa? 

Hai să ducem educaţia românească la nivelul celei din Franţa. Când le-om da clasă, le scuipăm seminţe-n cap şi urcăm pe scara evoluţiei...cică prin Germania sunt universităţi de renume. Prin Italia, prin Anglia, Statele Unite...asta ca să nu mai pun la socoteală partea asiatică. Şi-apoi când vom fi la Nivelul 2 de şmecherie planetară, ne luam la trântă şi cu Nordicii! Aspirăm la bunăciunile lor! 

Nu e logic, în puii mei?!

Nu poţi să te întreci cu un Lamborghini, când ai Trabant. Şi nici nu îl poţi depăşi pe Usain Bolt când faci câţiva paşi şi te opreşti pe marginea şanţului, să-ţi tragi sufletul.

4. Educaţia nordică e centrată pe copil şi e foarte mişto, am stabilit asta. 

Bun...cum s-a ajuns acolo? Nouă ni se spune că nu au elevii teme şi merg la şcoală de plăcere, când vor muşchii lor. Ni se spune cât sunt de dotate şcolile, ce facilităţi minunate au pe acolo...perfect, bravo lor! Totuşi, cum au ajuns la acest succes? Nu ni se spune nimic de contextul istoric, geografic, politic, social şi financiar care să le fi permis acestă dezvoltare. 

Păi bun, atunci! Hai să facem Bucureştiul ca Dubaiul! Vreau să avem şi în Bucureşti insule hand-made şi măcar un hotel Burj Al Latin, sau un Burj Preşedinta. Dacă ei au putut, noi de ce să nu putem? De ce, de ce? Ceauşescu nu s-a ofticat pe francezi că au Champ Elysees şi a făcut Bulevardul Unirii, mai mare şi mai frumos? Vedeţi că se poate?? 

Gata, s-a stabilit! Bucureşti egal Dubai - cu ieşire la ocean, neapărat, de ambiţioşi ce suntem! 

Cam aşa şi în educaţie...contextul e un simplu detaliu! 

Adică secretul succesului stă în lipsa temelor şi programul flexibil? Dă-o-n mă-sa de treabă, că nu tot ce zboară se mănâncă! Deşi este primul (şi uneori cam singurul) lucru care ni se spune de oricine atacă subiectul.
Asta e ca şi cum ar veni Usain Bolt să-ţi spună că secretul succesului stă în adidaşii săi norocoşi, iar tu eşti atât de naiv să crezi că dacă îi încalţi, de mâine eşti noul recorman mondial la proba de 100 de metri. Tare, nu?

...ceea ce mă duce la o altă întrebare: plăcerea de a învăţa fără a fi constrâns de sistem şi responsabilitatea de a te achita de sarcini se învaţă la şcoală, sau în familie? Eu aş zice că se învaţă în familie şi se şlefuieşte la şcoală.... Prin urmare, până a vorbi despre educaţia altora, hai să vorbim despre familia noastră. Şi pentru că nu toate muştele fac miere şi nu putem aplica otova sisteme străine de gândire (care s-au dezvoltat doar în anumite împrejurări), să începem cu tradiţiile noastre şi cu valorile noastre.

Da, aveţi dreptate! Care valori, care tradiţii şi care familie? După modelul cui? 

Abia asta este adevărata problemă a educaţiei. Şi a României, dacă e să o luăm pe de-a dreptul.

Închin un pahar în cinstea acestei descoperiri!

Ura!!!