Ia uite cum a sunat iar clopoţelul începutului de an şcolar...ce amintiri, ce vremuri erau, când mă-ncingeam cu ghiozdanul şi plecam haida haida la pas, către şcoală!
Sincer, m-aş mai duce, că mi-a plăcut cartea! Când eram mic chiar eram deştept, aveam mintea pe care o am şi acum!
De ceva timp, însă, am hotărât să schimb situaţia asta şi vreau să iau taurul de coarne. Valurile bătrâneţii, ce să-i faci? Am albit, mi-au murit neuronii...ştiţi cum se zice: ce nu foloseşti, se usucă şi pică. No, ei nu au picat, că erau băgaţi în cap şi nu aveau unde...da-mi plutesc aşa fără direcţie şi sens, ca mâzga pe sanţurile patriei. Ca să nu mai zic că am o parohie de-mi trebuie pupitru pe comandă, că nu mai încap în băncile standard. Aşa că şcoala iese din discuţie.
De ceva timp, însă, am hotărât să schimb situaţia asta şi vreau să iau taurul de coarne. Valurile bătrâneţii, ce să-i faci? Am albit, mi-au murit neuronii...ştiţi cum se zice: ce nu foloseşti, se usucă şi pică. No, ei nu au picat, că erau băgaţi în cap şi nu aveau unde...da-mi plutesc aşa fără direcţie şi sens, ca mâzga pe sanţurile patriei. Ca să nu mai zic că am o parohie de-mi trebuie pupitru pe comandă, că nu mai încap în băncile standard. Aşa că şcoala iese din discuţie.
Totuşi, chiar îmi doresc să mai învăţ ceva nou, care să-mi deschidă perspectivele...
Aşa vorbeam astăzi cu o prietenă, care îmi povestea despre planurile ei de viitor. Şi la un moment dat îmi spune: "Aş vrea să mă înscriu şi la un master. Oscilez între psihologie şi dezvoltare comunitară...dar nu ştiu, zău, ce să aleg! Tu ce ai face?"
Nu ştiu ce aş face, pentru că nu sună rău nici una dintre specializări. De fapt, ŞI EU aş vrea să mai fac un master...la psihologie, sau la dezvoltare comunitară, că tot veni vorba. Mi-aş dori ceva care să mi se potrivească. Să fie mai ca mine, aşa....Adică eu sunt frumos. Bine, termenul corect ar fi "absolut superb", da' zic să nu mă laud prea tare. Apoi, sunt deştept; cap am, gura merge fără oprelişte.... Deci, e clar: dezvoltarea comunitară mi se potriveşte ca o mănuşă! Plus că mie îmi place să fiu în mijlocul oamenilor; am un talent nativ de a ajuta, mă-nfig ca dopul pe oriunde e nevoie de mine. De multe ori sunt şi a cincea roată la căruţă...rezerva, cea mai importantă! Cu voluntariatul sunt la zi...în urmă cu vreo câţiva ani, ce-i drept! Dar ne proptim în detalii? Ce, acum 5-6 ani nu erau zile? Băi frate, dezvoltarea comunitară e perfectă pentru mine! Tanda pă Manda, ce vă spusei?
Problema mea nu e şcoala, că p-aia o scot eu la un capăt! Mă duc la cursuri, frumos, elegant, dau idei bune, stau cu mâna pe sus ca să mă vadă profii că-s geniu iminent...eminent, d-ăla...în fine! Fac dizertaţia, pac! Iau diploma, şi gata: am ieşit mare meşter pe felie.
Buuuunnnn...Şi după aia? Cică trebuie să-mi dezvolt comunitatea, că asta-mi scrie pe diplomă! Ceea ce aş face, cu dragă inimă! Până la urmă, o pot face şi fără o nenorocită de hârtie, că nu-mi stă viaţa-ntr-ânsa! Adică, ce să mai zic? Diplomele trecute mi le-am imprimat pe hârtie igienică să le dau şi lor un scop, că eu sunt perfecţionist şi-mi place să am totul personalizat.
În fine, ideea e că dacă vreau, pot! Mă întreb doar, pe care comunitate să o dezvolt...că nu văd nici una prin jur. Mă uit mirându-mă şi mă mir uitându-mă, ca Leana la ştiulete: suntem orice, putem fi orice, dar nu o comunitate!
În cap la mine, termenul de "comunitate" vine de la "comuniune", adică o împărtăşire de idei, valori, stiluri de viaţă, sentimente, credinţă şi idealuri. Chiar şi dex-ul zice:
COMUNITÁTE, (2) comunități, s. f. 1. Faptul de a fi comun mai multor lucruri sau ființe; posesiune în comun. 2. Grup de oameni cu interese, credințe sau norme de viață comune; totalitatea locuitorilor unei localități, a unei țări etc. – Comun + suf. -itate (după fr. communauté). Cf. lat. communitas, -atis, it. comunità.
Pe scurt, s-avem ceva comun, în puii mei! Bine, dicţionarul spune şi "totalitatea locuitorilor unei localităţi", numai că pe mine nu mă mulţumeşte această definiţie, că-i prea formală. Dincolo de suprafaţă, nu trebuie să fie şi un substrat mai profund? Ceva de ordin spiritual, nu neapărat două mâini, două picioare, un cap şi-o gaură-n fund?!
Păi tocmai acea adâncime nu mai există! Era o vorbă odată...televiziunea l-a făcut vedetă chiar şi pe prostul satului, iar internetul l-a transformat în purtător de cuvânt! Prin urmare, numai dacă te uiţi aşa, un pic, prin orice adunătură d-asta de oameni, o să observi că fiecare îşi strigă, cu aplomb, propriile idei, propriile valori, chiar şi propriul Dumnezeu - ascuns pe undeva prin buzunarul pantalonilor, lângă smartfon şi cheia de la maşină. Aud din ce în ce mai des: "Ce-mi trebuie mie aia şi aia?! EU am valorile mele! EU am credinţa mea! EU am dumnezeul meu" - unu' mic şi drăgălaş, cu puf de gâscă pe căpşorul lustruit, ca să nu jeneze buzele, când este pupat în timpul vreunei rugăciuni aprinse.
Între atâtea euri, între atâtea singularităţi şi individualităţi, ce puşca zmeului mai e comun? Şi fără (mai) nimic comun, arătaţi-mi o comunitate - că p-aia o dezvolt, de-i fâlfâie urechile! Cea mai capitală europeană o fac, înfrăţită cu ea însăşi, că n-o să aibă pereche şi nici asemănare pe faţa planetei!
Vaaaaiii...stai că acum mi-a venit lumina înţelepciunii! Poate o fi şi dex-ul învechit şi vorbim, deja, despre Noua Ordine a Comunităţii - fondată pe ideologia "Unitate în diversitate", pe care o mestecă Uniunea, din două-n două vorbe. Sună foarte frumos, chiar cool - aş putea spune. Şi tot mă interesează o chestie: pe baza a ce uneşti, când sistemele de valori ale diversităţii se exclud reciproc şi oricum, nimeni nu vrea să fie unit cu nimeni, ci doar să îi convingă pe ceilalţi că EL e pe calea dreaptă şi restul sunt idioţi de marcă şi nu pricep, dom'le, cum stau lucrurile, cu adevărat?!
Vaaaaiii...stai că acum mi-a venit lumina înţelepciunii! Poate o fi şi dex-ul învechit şi vorbim, deja, despre Noua Ordine a Comunităţii - fondată pe ideologia "Unitate în diversitate", pe care o mestecă Uniunea, din două-n două vorbe. Sună foarte frumos, chiar cool - aş putea spune. Şi tot mă interesează o chestie: pe baza a ce uneşti, când sistemele de valori ale diversităţii se exclud reciproc şi oricum, nimeni nu vrea să fie unit cu nimeni, ci doar să îi convingă pe ceilalţi că EL e pe calea dreaptă şi restul sunt idioţi de marcă şi nu pricep, dom'le, cum stau lucrurile, cu adevărat?!
Mda...greu la deal, cu boii mici.
Dacă mă înscriu la psihologie o fi mai bine? E un job bine plătit, ce-i drept. Doamne, pupa-ŢI-aş tălpile, cât îmi doresc să pice banii pe mine ca ploaia din uraganul Irma - că tot e la modă subiectul.
Psihologia e perfectă pentru asta! Stau toată ziua la birou, ascult poveştile suferinţei umane, emit judecăţi de valoare şi fac analize pertinente - susţinute de diploma trilingvă agăţată în cui, deasupra capului; apoi dau sfaturi sincere, complet dezinteresate şi când sună gongul, taxez pe oră - ca d-aia e serviciu! Timpul trece, leafa merge, noi cu drag muncim!
Gata, rămâne stabilitt; mi-am trasat traiectoria pe viitorul cincinal. O să fie simplu, mai ales că vin şi cu ditamai experienţa în spate! Fac psihologie de-o viaţă, numai că nu am luat bani pentru asta şi îi ziceam "prietenie". Da' până la urmă, esenţa e fix aceeaşi: discuţi cu omul nişte probleme şi îl ajuţi cu un sfat.
Bine, dacă îţi doreşti să ajungi în capu' la piramida lui Maslow şi vrei să fii recunoscut şi apreciat în societate, te autodenumeşti antrenor de succes, investeşti niţel în reclamă şi devii practic un zeu printre muritori, un rege printre oameni. Dacă nu, rămâi aşa, mai sărăntoc şi zici: "Hai frate, stai calm...zi ce ai pe suflet şi de voi putea, te-oi ajuta! O scoatem noi la capăt, că oameni suntem!" Adică na...într-o COMUNITATE, cam aşa bănuiesc eu că s-ar întâmpla.
Şi unde-i profitul aici? Dacă şi dragostea trece prin stomac, prietenia trece pe unde vrea ea! Prin ficat, prin plămân, prin muşchiul coccigian, prin vertebra cervicală C7 şi cu cât mai lung drumul, cu atât mai mare consumul de resurse. Dacă totul ar fi gratis, noi din ce am mai trăi?? Nu, nu...hotărât lucru, prietenia e un concept depăşit!
Nu e mai simplu să ai bani? Închiriezi femei cu ora, zici că ai iubite. Închiriezi psihologi cu ora, zici că ai prieteni. Închiriezi maşini, zici că ai colecţie. Închiriezi...practic orice vrea pixu' tău, cu ora, cu ziua, cu anul...şi zici orice te taie capul, că-i de bine! În cel mai rău caz, te numeşti excentric şi dai tonul la o modă de fiţe!
Nu-i mişto?
De terapeut în relaţii am zis? Mamăăă...stai că uitam şi de speakerii autorizaţi, ăia care bat lumea în lung şi-n lat să-şi povestească viaţa, apoi numără mormanul de bancnote. Master d-ăla vreau să fac, unde-l găsesc?
Pfuuuu...nu pot să iau o hotărâre, cu nici un chip! Atâtea posibilităţi, atâtea oportunităţi, atâtea tentaţii care aşteaptă să fie înşfăcate, atâtea căi de a atinge succesul! Noroc că e vreme până la anul, să mă mai gândesc ce voi face, că sesiunea de anul acesta am cam pierdut-o. Dacă-s îngrămădit, aşa-mi trebuie!
Las' că-mi exersez răbdarea, cu ocazia asta!
Până una, alta, propun să ne veselim în compania clasicilor:
