Ce-şi doresc femeile

Discutând cu un amic despre viaţă pur şi simplu (adică despre gagicăreală, că atâta ştiu...), numai ce-l văd că-şi ia faţa de om serios şi-mi spune încruntat: "Bărbatul trebuie înţeles 30% şi iubit 70%; iar o femeie trebuie iubită 100%, pentru că nimeni nu o va înţelege vreodată..."

Eu mă luminez ca luna plină şi mă pun pe hăhăit: "E exact ca-n bancul ăla cu peştişorul de aur! Îl Ştii?
"Sunt mii de bancuri cu peştişorul..."
"Băi, eu te întreb de unul singur, nu de celelalte mii! No lasă, hai că-l zic! Fii atent:

Un pescar prinde peştişorul de aur. 
Acesta îi spune: Dacă îmi dai drumul, îţi îndeplinesc o dorinţă..ştiu că erau trei de obicei, dar e criză şi ne descurcăm greu. Deci, care ţi-e dorinţa?

Pescarul: Ştii, peştişorule, îmi place în Hawaii, dar nu pot ajunge că mi-e frică de apă. Contruieşte un pod până acolo.

Peştişorul: Îmi ceri ceva imposibil chiar şi pentru mine. Mult beton, ciment, avize de la Mediu, calcule de rezistenţă, etc, etc. Zi altă dorinţă.

Pescarul:Fă-mă să înteleg femeile.

Peştişorul, după o jumătate de oră de gândire: Pe câte benzi ziceai că vrei podul? Pe două, sau pe patru????"

Toate ca toate, dar problema mare e că trăim vremuri atât de tulburi, că nici măcar femeile nu se mai înţeleg pe ele însele! Şi în principiu, cam nimeni nu se mai înţelege cu nimeni; toţi suntem nemulţumiţi, ne dorim altceva, deşi nimeni nu ştie cu siguranţă cum trebuie să apară acea schimbare. 

Norocul nostru că avem specialişti care să ne înveţe şi să ne explice ei care-i şmenul cu secretul vieţii...

De exemplu, am observat că tot mai multă lume este preocupată de relaţii - chiar dacă, în practică, nu prea mai există aşa ceva în accepţiunea tradiţională a termenului. Nu contează! În era modernă, informaţia este putere şi zic să avem cât mai multă informaţie! Iar unde există cerere, spuf! Apare şi oferta, într-o explozie de lumină şi culoare, mai tentantă decât un număr de magie de-al lui Houdinni. Aşa se face că avem specialişti britanici, bloggeri, personalităţi mondene, oameni de ştiinţă, sociologi, chiar şi reviste de profil - care, folosindu-se de ştiinţă, păreri personale, experienţe intime, fantezii sau vise de noapte, şi-au creat un unic scop existenţial: să te înveţe ce să faci ca să ai succes în relaţii! 

Acuma...de ce să mint? Părerile lu' Nimeni în drum nu mă interesează; iar pe cercetările ştiinţifice în raporturile inter-umane nu dau nici o ceapă degerată. De ce? Simplu! Deşi, în general, putem împărţi oamenii după diverse criterii, fiecare personalitate este unică iar rezultatele studiilor sociologice sunt simple posibilităţi, nu certitudini în sine. Pe scurt, orice asemănare între rezultatul unui studiu social/sondaj de opinie cu realitatea, este pur întâmplătoare, acestea servind, mai repede, ca mijloc de educare în masă a gusturilor, sau ca film SF inspirat din probleme reale - pe care le are oricine. Poate de aceea sunt şi atât de tentante rezolvările, mai ales dacă vin din surse (pretins) sigure...cum era şi în cazul relaţiilor de succes  - unde, inevitabil, nişte specialişti vor oferi sfaturi de valoare. Şi eu cred că ne agitam să căutăm soluţii bune la o problemă pusă prost... pentru că nu e important să ai relaţii de succes, ci să ai o relaţie în care persoanei pe care o ţii de mână când ieşiţi la plimbare să îi pese de tine, în puii mei! Că nu-ţi face succesul ceai cald cu pâine prăjită când te păleşte scârciovelniţa şi eşti imobilizat la pat, nici nu ti-o pupă de noapte bună (pe ea, -o; pe guriţă, adică...) şi nici măcar nu te ajută la bătut covorul sau la dus gunoiul menajer! Ştiu că suntem inovatori în gândire, dar într-o relaţie se ajunge şi aici. O fi tradiţional, învechit - deci prost, atâta că e natural şi tot se întâmplă, indiferent dacă vrem sau nu..

Da' mă rog... dacă toţi savanţii de renume mondial s-au apucat de dat cu părerea despre subiect, vreau şi eu! Păi de ce n-aş da sfaturi valide? Ce, n-am mâncat destul mare când eram mic, cât să acumulez destulă experienţă?? 

Zis şi făcut!
În timp ce ascultam tabelul lui Mendeleev la căşti şi îmi zbăteam creierii să caut implicaţiile metafizice ale unui text de Mozart derivat pe o integrală de volum în plan bidimensional cu pătrăţele, numai ce-mi sună alarma de newsalert şi primesc pe email o analiză de adâncă substanţă socială, marca catchy.ro - care este un fel site dedicat sculării la viaţă a femeilor de pretutindeni. No, şi-ntr-însa, tânăra domniţă dulce şi suavă ca o garofiţă era sfătuită să se-nsoţească cu bărbatul care e sătul de femei . Pentru că e perfect în regulă să fii ultima lui femeie. 

Minunat!!! Tu femeie, care eşti zână, mărită-te cu unu' care-ţi rezolva şi gardul, dacă-i punea fustă şi tocuri cui!  Bun sfat, să-mi trag pălmi cu piciorul, ca Van Damme!

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu dacă aş fi fost destinatara învăţăturii, aş fi avut nişte întrebări de bun simţ:

1. Cum recunosc bărbatul sătul de femei? 

2. De unde ştiu că e sătul de femei? Că dacă s-a săturat - bravo lui, să-i fie de bine! Dar dacă îl apucă iar pofta? C-apoi şi când mănânci până deschei cureaua şi te rostogoleşti de pe scaun de sătul ce eşti, tot te apucă foamea din nou, după câteva ore.

3.  Unde se încadrează iubirea în toată ecuaţia asta? Mai e capabil bărbatul acesta să simtă ceva, după ce a funcţionat o bună bucată de timp pe sistemul maşinii de cusut?

În fine...nu ar fi o problemă asta - şi aşa nu sunt femeie, mă doare-n cot! 

Dar nu au trecut zece minute şi tocmai când îmi deschisesem atlasul de istorie antică la pagina cu Tutankamon când a dat cu piatra şi a spart parbrizul de la caleaşca lu' tac-su, BIIINGGG!!! Iar mi se înroşeşte monitorul! Frate, alt newsalert, tot de la catchy.ro - îl ştiţi -  care oferea femeii o altă cugetare plină de înţelepciune: "Fiţi pretenţioase, doamnelor!"

Deschid, citesc, îmi pică falca! Cică femeia ştie ce vrea: un bărbat perfect şi nu prea, nici frumos dar nici urât; nici deştept, dar nici prost; nici să meargă, nici s-alerge; nici să stea, dar nici să plece; nici călare, nici pe jos; nici îmbrăcat, nici dezbrăcat; nici dur, nici delicat; nici golan, nici galant; nici acid, nici bază; nici vorbăreţ, nici tăcut; nici afemeiat, nici inocent; nici aşa, nici pe dincolo...nici...GATA, hooo, am înţeles! Numa' nu mă pune să repet....
Şi, mai presus de orice, doamna nu trebuie să nu renunţe la nici o căsuţă din lista de pretenţii -  pentru că ACEL bărbat e scris în stele şi există! Trebuie doar găsit...

Tulai Doamne, pupa-Ţi-aş tălpili! Femeia din mine s-a zăpăcit complet! Păi ca să am o relaţie de succes trebuie să vin cu ceaslovul de pretenţii şi să-ncerc dopul la sticlă până-mi nimeresc Destinul, sau să mi-l aleg pe cel mai anost bărbat - care le-a încercat pe toate şi este atât de sătul de orice, că tre' să am silicoane 7D şi botox cu leduri multicolore, dacă vreau să-i mai arăt vreo noutate...

Rev, rev, rev, că nu mai pot! Gata, nu mai citesc Catchy, că o iau cu capul! De azi m-am dezabonat!

Dar tot în cumpănă sunt...cum să mă bag şi eu la o combinaţie de succes, fără sfaturi de specialitate? Haoleu, muică, ce-mi făcuşi?! Rămân prost în sat, nebăgat în seamă de nimeni!

De fapt, m-am răzgândit...şi-aşa bărbaţii nu (mai) vor relaţii serioase! C-apoi d-aia suntem în anul de graţie 2017...Trebuie să ne bucurăm de viaţă, nu mai fim constrânşi de scenariile relaţionale de pe vremea bunicilor! E timpul să renunţăm la miturile din vechime şi să privim spre viitorime! Trebuie să iubim şi să ne distrăm fără responsabilităţi care să ne ştirbească bucuria!

Totuşi... aia cu bărbatul vânător-culegător, care seduce fecioara preacurată şi o învaţă la prostii, după care o lasă cu ochii-n soare şi fuge la alta...nu-i tot un mit? De ce excepţia trebuie să fie bărbatul familist, ca şi cum ar fi o ruşine pe care o spui cu jumătate de gură şi o accepţi din milă? Şi de când a devenit familia o presiune asupra iubirii?

Şi cum "vă bucuraţi de voi" şi atât? Sună frumos, elegant...însă practic, cum faci asta? Dacă vrei maşină, o iei că-ţi place şi te plimbi cu ea - nu o ţii în garaj şi te bucuri! Desigur...o scoţi pe stradă şi apar necazuri...faci pană, ţi-o zgârie oamenii răi şi invidioşi, intră un prost în tine. Dar ai vrut maşină să o foloseşti, nu bibelou să îl priveşti!
Poate-s sucit, dar consider că aşa este şi-n relaţia bazată pe sentimente profunde: o ai, ţi-o asumi...cu bune şi cu rele; iar copilul este supremul de iubire pe care îl poţi dărui cuiva! Te bucuri de celălalt văzându-l că îşi ia responsabilitatea de a-ţi fi alături în eternitate, prin moştenirea pe care o lăsaţi umanităţii. E tradiţional...dar nu cu "trebuie". Dacă nu-i o pasiune de-o vară şi chiar te-a pălit iubirea, problema nu se mai pune în termeni ştiinţifici, ci lucrurile vin de la sine. De ce e o corvoadă lucrul acesta?
Când te încalţi, îţi pui pantoful stâng în piciorul drept şi pantoful drept în piciorul stâng pentru că numai bunicii trebuiau să se încalţe normal? Sau te încalţi şi tu la fel, pentru că aşa e firesc? Şi după ce o faci, ai simţit-o ca pe un scenariu social, o constrângere ce ţi-a limitat libertatea de a alege? 

E clar, am rămas în urmă cu evoluţia tehnologică! Mă duc să mă pun la punct, că nu mai merge! Plec, gata! Şi-am să mă întorc bărbat (adevărat)...

Până îmi fac bagajele, vă las c-o muzichie de final:

O samă de posibilităţi

Îmi plac desenele animate. Mi-au plăcut dintotdeauna, încă dinainte de a mă naşte.

De la o vreme, chiar, începusem să îmi fac griji: împlineam 17 ani, toţi prietenii mei rupeau ringul de dans prin discoteci şi ciupeau gagicile de fund pentru a le atrage atenţia, unii erau chiar taţi, iar pe mine nu mă mai scoteai de la "Ţestoasele Ninja", "Sailor Moon" sau "Voltron - Apărătorul Universului".

Dar, privind în urmă - că de! Când îţi ciocăne Sfârşitul în uşă, începi să-ţi mai pui viaţa în bilanţ, să vezi ce rămâne după tine (chiar dacă ai fost ca ninja şi n-ai lăsat nici o urmă a vieţuirii tale pe planetă) - constat că atunci când eram mic, eram foarte inteligent...pentru că aveam mintea pe care o am acum. C-apoi mi-a dat părul alb în cap şi eu tot la desene animate mă uit, cot la cot cu nepotă-miu. Bine...el are 4 ani; iar eu - no, ce să mai zic? Presupun că mi-ai da maxim 5, dacă m-ai vedea mergând pe stradă şi îngânând "Un motan cât un pisoi...pam-pam-param-pam-pam" sau "Ha-ha-ha, ha-ha-ha şi micul Boroboaţă râdea, râdea, râdea". Unde mai pui că am început să mă cert şi cu ăla micu' pe desene...el vrea Peppa Pig (că-s în engleză şi le înţelege), eu vreau "Bobiţă şi Buburuză", că-mi place mult melodia de început şi-s şi în română, să le priceapă tot pro...omul! Ca să nu mai spun de fata de la traducere, care are o voce de mă răscoleşte cu dânsa prin inimă, ca cu mixerul...

În plus, sunt şi foarte educative! Uite, spre exemplu, într-un episod, Bobiţă şi Buburuză participă la un concurs de talente - ceva gen "Românii au talent", dar cu insecte maghiare. No, şi la sărituri, cel mai bun a fost Săltăreţ - băiatul libelulă; la zbor, Fulguşor fetiţa fluture; la tumbe Buburuză - fetiţa mămăruţă. Dar Bobiţă, băiatul melc, a piedut de fiecare dată...aşa că prietenii lui i-au inventat un concurs unde să fie cel mai bun...pentru că, de fapt, fiecare probă sportivă scotea în evidenţă un talent unic de-al concurenţilor.

Exact la asta mă gândeam când, dând o raită pe net, găsesc un citat de-al lui Einstein însoţit de o fotografie cu tâlc:

  

...şi am început să zâmbesc, ironic: foooarte tare! Mare descoperire! Revoluţie, propun să schimbăm societatea din temelii!  

Eram ca un ţăr cu cizme când bunica îmi mai citea de printr-o Carte că suntem mădulare fiecare în parte, ale aceluiaşi Trup. Şi fiecare avem funcţii diferite, talente diferite, abilităţi diferite: unul este bun în afaceri, altul îţi inventează computerul în garaj, altul crează chiloţi de mii de euro, altul se pricepe să îţi bată tabla pe acoperiş, altul dă cu coasa din zori până-n seară mai ceva ca o maşină de tuns iarba, altul e meşter la accesări de fonduri europene...şi tot aşa.

Ştim asta cu toţii şi nu de azi, de ieri - deşi ni se pare că noi am inventat inteligenţa pe planetă. De aceea, mai că mă bufneşte râsul când văd că pe de o parte redescoperim periodic nişte informaţii cunoscute de mii de ani, cu aceeaşi plăcere pe care o are un copil când îşi deschide oul Kinder; iar pe de altă parte, mergem pe uniformitate...cu cântec, înainte MARŞ - că tot înainte era mai bine!

Uite aşa au apărut cursurile motivaţionale şi antrenorii pentru succes...care îţi scot ochii cu Gingirel  milionar faimos şi îţi explică povestea lui de viaţă: amărât şi plin de jeg, a găsit,  într-o zi cu soare, o măslină pe jos; pe care a vândut-o şi cu banii obţinuţi şi-a luat un borcan de măsline, pe care l-a vândut şi cu banii obţinuţi şi-a achiziţionat un teren pe care l-a plantat cu măslini - iar la recoltă a scos profit triplu pe care l-a reinvestit cu cap şi uite aşa, în câţiva ani şi cu multă trudă, întoarce banii cu excavatorul. Deci, dacă el a putut, ŞI TU POŢI! Acuma nu mai contează contextul social, talentele personale, posibilităţile geografice şi/sau istorice ale vremii...chiar ne împiedicăm de fleacuri! Ideea e că tot ce trebuie să faci ca să ai şi tu o viaţă de magnat este să gândeşti pozitiv şi să ai atitudine de lider...pentru că, nu-i aşa, Universul îţi oferă un morman de posibilităţi din care abia aşteaptă să te înfrupţi!! Aaa...nu ştii cum? Hai la noi, că te învaţă tati la biberon...

Şi lumea chiar se duce! Grămadă! Buluc! Porcoi! Căcălău! Vorba aceea: cine nu vrea să fie şef? Seful şefului, dacă se poate...capo di tutti capi, baştan, şerif pe tarla?

Vrem să fim toţi la fel de smecheri - DAR fiecare diferiţi, c-aşa zicea Einstein! Faceţi loc pentru geniul din mine şi deschideţi robinetul de posibilităţi!

Suntem ca-n bancul acela cu magazinul de soţi:

La New York s-a deschis un magazin unde femeile pot alege şi cumpăra un soţ. La intrare sunt afişate regulile de funcţionare ale magazinului :

- Poţi vizita magazinul O SINGURĂ DATĂ!

- Sunt 6 etaje, iar caracteristicile bărbaţilor se îmbunătăţesc pe măsură ce urci la etajul superior;

- Poţi alege orice bărbat de la un etaj, sau poţi urca la etajul următor;

- Nu te poti întoarce la etajul inferior!

O femeie decide să viziteze magazinul, pentru a-şi găsi un bărbat. La etajul unu, pe uşă este următorul afiş: “Aceşti bărbaţi au un loc de muncă!”. Femeia decide să meargă la etajul următor. Aici vede pe uşă următorul afiş: “Aceşti bărbaţi au un loc de muncă şi iubesc copiii!”. Femeia hotărăşte să urce la etajul următor. Pe uşă vede următorul afiş: “Aceşti bărbaţi au un loc de muncă, iubesc copiii şi sunt extrem de frumoşi!”

-“Wow!”, îşi spune femeia, însă hotărăşte să meargă la etajul următor . La etajul al patrulea, pe uşă este următorul afiş:”Aceşti bărbaţi au un loc de muncă, iubesc copiii, sunt frumoşi de înnebuneşti şi ajută şi la treburile din casă!”

-“Incredibil!” exclamă femeia. "Cu greu pot rezista!" 

Însă decide să meargă la etajul următor. La etajul cinci, pe uşă este următorul afiş:”Aceşti bărbaţi au un loc de muncă, iubesc copiii, sunt frumoşi de înnebuneşti, ajută şi la treburile din casă şi sunt extrem de romantici!” Femeia este tentata să rămână şi să aleagă un bărbat, însă până la urmă decide să urce la ultimul nivel. 

La etajul şase se află urmatorul afiş: "Sunteti vizitatoarea cu nr. 31.456.012 a acestui etaj. Aici nu sunt barbaşi; acest etaj există numai pentru a demonstra că este imposibil să satisfaci o femeie. Mulţumim pentru ca aţi ales să vizitaţi magazinul nostru!"

Mda, ce urât! Ce glumă misogină! Hahaha, ce m-am distrat!

Şi totuşi, trecând de hlizeala primei secunde şi revolta din secunda următoare, am constatat că, de fapt, snoava asta este un fel da haz de necaz la adresa societăţii întregi. Nu se referă doar la femei, ci la noi toţi, la OM. Şi mai ales, la nestatornicia noastră. Pentru că suntem atât de avizi după succes, atât de bombardaţi de informaţii, atât de vrăjiţi de mirajul posibilităţilor infinite, încât ni se pare că tot timpul ne aşteaptă un succes şi mai mare după colţ! Un colţ spre care alergăm...şi când ajungem lângă el, vedem alt colţ la orizont, şi mai tentant.

Aşa ne trece viaţa...tot într-o goană. Când, de fapt, lucrurile ar putea fi mai simple! Nici măcar nu avem nevoie de prea mult pentru a fi fericiţi.
Mă gândeam, odată, ce mi-ar trebui mie pentru a fi cel mai fericit; prima opţiune:

Opţiunea 2: o cadă plină cu clăbuci, să mă bălăcesc printre spume ca un siren în valurile mării.

Şi totuşi, mergând ieri să-mi iau o pită de la buticul din şosea, am văzut la vreo câţiva zeci de metri în faţă o bătrânică pe-o canapea, cerşind din când în când, câte ceva de la trecători. O domniţă s-a oprit în faţa ei şi i-a dat nişte mărunt; acuma nu am zoom de 4x la retină, dar nu cred că erau mai mult de 3 lei. Iar bătrânica a început să plângă şi printre lacrimi, i-a sărutat mâinile şi i le-a strâns la piept; s-au scurs ani, până a lăsat-o  pe fată să plece-n treaba ei.

Când am trecut pe lângă  mămaie, la cateva secunde după eveniment, am văzut că are ochii albaştri. Nu i-am dat nimic, ca nu cumva să alimentez mafia cerşetoriei...dar clipa aceea în care măicuţa bătrână cu brâul de lână a sărutat mâinile unei necunoscute, care îi putea fi strănepoată - până la urmă, mi-a rămas în minte. Şi mă tot întreb: ce îi trebuie unui om ca să plângă de fericire?  Mult? Puţin? Mai mult decât are acum?

Îmi amintesc o vorbă din moşi-strămoşi: "nu da vrabia din mână, pe cioara de pe gard!" - dar dacă cioara pare un păun, cine nu şi-ar da vrabia sa, pentru a fi mai fericit?

Să bem pentru asta! Şi să cântăm...

Libertate fără frontiere

Citind pe net ici, şi colo, câte-o ştire...câte-o snoavă...d-astea de petrecut timpul, dau peste un giuvaier de articol: "Monica Pop n-a mai rezistat și a răbufnit: Femeia e și ea un om liber. Să o obligi să păstreze o sarcină nedorită = sclavagism!" 

Normal că în secunda doi m-am imflamat şi am şi dat click pe dânsul, să văd despre ce era vorba - că mie nu îmi place deloc când aud monstruozităţi d-astea cu sclavie şi oprimare socială! Trăim pe vremea tâmpiţilor din trecut? Adică cum adică...de ce să transformi femeia într-un sclav? Preacurata femeie, izvorul de viaţă al omenirii, numele lui Dumnezeu pe buzele copiilor; fiinţa care, prin copii, modelează viitorul - exact cum o covrigăreasă modelează covrigii din cocă; femeia - singura creatură mai delicată ca aripa de licurici; făptura suavă pe care nu trebuie să o atingi nici măcar cu o petală de floare; muza de lumină care ne inspiră să iubim şi să sărutăm pământul pe unde calcă. Vorba poetului cu acelaşi nume:

Dintr-un bolovan coboară

pasul tău de domnişoară.

Dintr-o frunză verde, pală

pasul tău de domnişoară.

Dintr-o înserare-n seară

pasul tău de domnişoară.

Dintr-o pasăre amară

pasul tău de domnişoară.

O secundă, o secundă

eu l-am fost zărit în undă.

El avea roşcată fundă.

Inima încet mi-afundă.

Mai rămâi cu mersul tău

parcă pe timpanul meu

blestemat şi semizeu

căci îmi este foarte rău.

Stau întins şi lung şi zic,

Domnişoară, mai nimic

pe sub soarele pitic

aurit şi mozaic.

Pasul trece eu rămân.

Nu, da-mi-aş pălmi! EU NU POT SĂ ACCEPT AŞA CEVA!! Da' de ce să fie sclavă?  NU, NU, de trei ori NU! 

La asta mă gândeam în a doua secundă. Pentru că în prima secundă m-am întrebat rapid: "Cine mama mă-sii e Monica Pop?" Google zice că-i cel mai faimos oftalmolog român - dar nu înţeleg: ce o recomandă pentru atâta faimă? 

În fine...nu contează cine este şi de ce trebuie băgată în seamă...contează ceea ce spune! Iar aici este...pffuuuu....stau şi mă gândesc, chiar mi-e milă de ea cât a putut să sufere până a răbufnit! A fost mană cerească demonstraţia aia contra avorturilor, că altfel...nu ştiu, zău, ce se putea întâmpla! Se spărgea vreo venă pe la cap de la atâta tensiune...Tulai, Doamne! Murea femeia şi nu ştiam de ce!

Acuma...ce să zic, nu-s de acord cu ce spune! Cu tot respectul, este o prostie! Şi aş întreba-o pe doamna cu pricina multe lucruri - că dacă eu greşesc în ceea ce cred, vreau să mă convingă că-s un nenorocit şi trebuie să-mi mai deschid mintea spre cunoaştere. Nu-s nici femeie şi chiar mă simt discriminat complet că nu am şansa de a testa avortul pe propria-mi persoană - dar din auzite, cică e naşpa rău: poţi face depresii, poţi să pierzi putirinţa de a naşte, chiar poţi muri. Adică, să aduc ca argument că  Tănţica a făcut avort şi tot poporul chinez s-a specializat în psihologie ca să o consilieze, dar nu există şansă de revenire - poate-i degeaba...că îmi spune de Gigica. Care Gigica? Cum, care Gigica? Aia a lu' Fundulea de peste drum de colţ, neam cu Digadiga, care face avort săptămânal şi n-are absolut nici o treabă! Iar de aici ajungem la un punct mort şi închidem subiectul. 

Dar aş întreba, totuşi,  ce treabă au copiii din canale cu avortul? Din câte ştiu, de la revoluţie au trecut...staţi să scot calculatorul...2017-1989 = 28 de ani în decembrie. Hai, 27 de ani - ca să rotunjim. Deci copii născuţi pe vremea lui Ceauşescu, când se interzicea avortul, nu mai sunt copii şi nu intră în grupul ţintă exemplificat în articol. Iar în toţi anii de după '90, avortul nu a fost interzis decât de propria moralitate a fiecărei femei... şi avem târle de copii pe drumuri. Deci, care-i cauza? Avortul, sau femeia? 

Şi, hai să ne imaginăm un viitor complet dezgustător: se interzice avortul prin lege, ca-n comunism. Ok. Atunci femeia nu va mai fi stăpână pe corpul ei? Nu va mai avorta nimeni? Adică orfelinatele de copii existau doar înainte de revoluţie?? HAHAHAHAHAHAHA!!!! 

În fine...ideea e că, până la urmă, articolul m-a luminat şi am realizat cât sunt de sunt oprimat! DISCRIMINAT! La tot pasul, în fiecare zi!
Uite, de exmplu, panourile acelea de pe marginea şoselelor, cu STOP ACCIDENTELOR! 

În primul rând, teoretic, accidentul se întâmplă accidental; fără voia mea. Asta înseamnă că nu am cum să vreau ceva ce nu ţine de voinţa mea... Şi în al doilea rând: frate, dacă eu nu dau doi bani pe mine şi dacă vreau să fac accident, vreau să fiu liber să o fac! De ce să mi se îngrădească această libertate, chiar şi printr-o atenţionare? De ce să mi se polueze câmpul vizual cu o limitare a drepturilor mele proprii şi personale? Mă deconcentrează din scopul propus! ...iar dacă vreau să intru pe contrasens, e tot e dreptul meu! Dacă mai omor şi pe altcineva...ghinion, asta e! Soarta! Oricum e suprapopulată planeta. 

De ce să nu am dreptul să-mi cumpăr armele ca pe bomboane? Dacă merg pe stradă şi se ia unu' de mine? Eu am 1,60 pe tocuri şi 40 de kg cu rucsacul de munte în spate, ăla are 1,80 şi a făcut karate! Mi-o iau? Normal!  De ce să n-am dreptul să scot kalashnikov-ul din buzunar şi să îi trag una între ochi? E dreptul meu să mă auto-apăr!

De ce să n-am dreptul să fumez în restaurant? Sunt banii mei, sunt plămânii mei...cui nu-i place fumul de ţigară, să plece în altă parte! Ce, îi ţin eu legaţi lângă mine? E DREPTUL MEU, şi am încheiat povestea!

De ce să nu am dreptul să ţin două neveste în acelaşi timp? Sau trei? Poate una nu îmi ajunge...sau poate e urâtă şi stau cu ea doar pentru că are cel mai mutabil fund din lume! De ce să nu îmi pot căuta şi pe altcineva - că poate descopăr dragostea adevărată! Iar dacă a doua soţie nu-i bună la pat şi o prefer tot pe prima, de ce mi se îngrădeşte dreptul de a iubi, de a fi iubit şi de a fi împlinit pe plan intim?? 

Ştiţi ce? M-am răzgândit...Vreau să se legalizeze avortul! Aaaa, e deja legal? Nu contează! Să se mai legalizeze o dată, în dublu exemplar -  ca să fim siguri! Şi mai vreau ca şi bărbaţii să aibă dreptul de a avorta! Că cine ştie...poate în zece ani se inventează uterul contra naturii şi, dorindu-mi copil, vreau să rămân însărcinat - pentru că iubita ţine la siluetă şi nu o interesează aspectul. Şi dacă mă răzgândesc după cinci luni, ce fac? Îngroş rândurile de copii ai străzii? Vreau să am dreptul de a-mi planifica familia şi de a renunţa la copilul nedorit!

Mai putem face altceva: să se dea o lege care să oblige femeile să facă minim trei avorturi - ca să se vadă clar că Statul protejează dreptul oricui de a avea un copil dorit. Sau nu, că e cu obligaţia...şi dacă se trezeşte altcineva care iar se simte sclav? Nu, nu...nu e bine. Avem nevoie de un sistem social perfect echitabil, în care să avem doar drepturi; fără obligaţii morale sau legale.

Ia, că acuma chiar m-am enervat şi vreau libertate completă! 

De fapt, visez la o lume în care să avem o singură lege: FĂRĂ LEGE!! Nici o lege, nici o Lege! Nimic! ...pentru că oricum ai lua-o, legea înseamnă o îngrădire a drepturilor! Iar îngrădire = sclavagism! Q.E.D.!

Gata, vreau revoluţie! Puterea poporului! Che Guevara, unde eşti?

Şi-apoi, dacă înrolăm femeile - şi arată ca Natalia asta când trag cu mitraliera... se-mpânzeşte ţara de copii neplanificaţi şi Doamne feri! Poate se nasc şi nişte genii... 

Totuşi, până vom fi liberi şi nesupuşi, propun să ne mai bucurăm de prezent:

Limba noastră-i o comoară...

"- Draga mea, dă-mi şi mie, te rog,  paharul cu apă du pă masă!" 

"- Nu pot - zice ea râzând cu gura pâna la urechi...După masă nu-i nici un pahar, doar peretele. Poate vrei să spui DE PE MASĂ!"

"- No bine, dragă... paharul DE PE MASĂ. Acum e bine?"

Nu mai zic nimic...am comis-o, mea culpa. Are şi fata perfectă dreptate. Plus că recunosc...nu-s vreun mare respectator al regulilor. De fapt, cred că reinventez limba română măcar o dată pe oră, fără să mă stresez prea tare; dar dacă iubesc cea mai grammar police din câte s-au inventat pe planetă, îmi asum şi amenzile...

Cam la asta mă gândeam într-o dis-de-dimineaţă, când plecam la lucru; şi cum stăteam eu amorţit, somnoros, tuflit vai şi-amar de capul meu pe-o canapea din maşina de navetă, numai ce-mi arunc ochii prin jur...

...şi unde îmi cântam în cap numai "Und' te duci tu, mielule/ La tăiere, domnule", imediat mă-nviorez şi schimb registrul pe hip hop d-ăla energic, de cartier: "După scaunele gri, stăm noi - majoritatea". C-apoi de ce să nu ne simţim bine? Vorba lu' Creangă: "Ştiu că-s prost; dar când mă uit în jur, prind curaj".

Oricum, limba română este cea mai grea de pe pământ!

Ce arabă, ce chineză, ce japoneză? Româna, frate, aici să te ţii blestem! Se schimbă de la an la an, tot timpul cu reguli noi şi forme noi! Avem DOOM 1, DOOM 2, DOOM 3, DOOM 4...am ajuns ca seria noastră de dicţionare să fie mai stufoasă ca seria de jocuri DOOM - care chiar are tradiţie pe planetă!

Păi de unde să ţii pasul cu atâta evoluţie?

Aşa că am luat o hotărâre eroică: nu mai condamn pe nimeni de nimic, ci doar mă amuz de ceea ce văd în jur. Bine...îmi vine, mai mult, să râd plângând; sau să plâng râzând -  dar ne mai împiedicăm de detalii? Şi aşa viaţa-i complicată, ce s-o mai complicăm şi noi?

Nu-i mai simplu să ne relaxăm? La o sală, spre exemplu...SAU, am văzut o super-ofertă prin oraş:

Cumperi porcul şi pac! După ce-ai mâncat bine şi te-ai balonat, primeşti o greutate...pe alese, după puteri. Că dacă eşti vreun pişpiriu d-ăla de tre' să umbli cu pietre-n buzunare ca să nu te ia vântul dacă suflă oleacă mai tare, nu te-nfigi la una de 80 de kg, logic! Dar pentru cine poate...are cu ce, slavă Domnului!

Nu vrei sport, mergi la spectacol! Chiar se juca o reprezentaţie la un moment dat...o împletire de tradiţional cu folclorul urban:

Bine, asta era în sesiunea de iarnă, dar nu cred că primăvara i-apucă ruşinea pe actori şi nu mai sparg nimic! Că na, e cald, frumos...măcar de plictiseală, şi tot rezolvi de-un număr!

Nu-ţi trebuie nici distracţie, ieşi în oraş să mănânci! Şi aici se-ntrec ofertele...Eu, de exemplu, merg la un local mişto rău...

Ca să fiu sincer, nu am trecut niciodată dincolo de uşa de intrare, dar îmi place să mă opresc în faţa lui şi să mă întreb: De ce se numeşte "La 2 tramvaie", când pe siglă e numai unu'? Iniţial am zis că poate nu văd bine şi am căutat tramvaiul 2 pe lângă tramvaiul deja existent; m-am uitat în spate, pe deasupra, pe sub el...am numărat chiar şi roţile, crezând/sperând că poate ăstalalt o fi mai miculuţ şi se vede greu. Dar nu-i şi pace! Deci....Ce s-antâmplat cu dânsul? L-au furat oamenii răi? No bun, se-ntâmplă! Unui vecin i-au furat balustrada scării de intrare în curte, că părea de inox. Deci...te aştepţi la orice! În regulă...Da' să schimbe şi firma atunci: Restaurantul "La 1 tramvai" - să ştie omu' la ce să se aştepte!
Păi ce mă fac dacă vreau să-mi fac selfie în şpagat pe 2 tramvaie şi când mă duc în restaurant, găsesc numai unu'? Nu se alege praful de stima mea de mine? Nu se duce pe gârlă toată faima mea de facebook?

Am rezolvat-o şi cu restaurantul. Şi cu toate acestea, tot ne putem distra de minune! Plecăm într-o excursie, de exemplu...Uite, şi la acest capitol sunt oferte minunate! Personal, am ochit un pelerinaj -  că-i de post:

Şi chiar mi-am propus să merg, serios! Doar că nu găsesc ziua de 25-26 martie, cu nici un chip! M-am uitat, deja, pe 5 calendare şi degeaba - nimic, nimic! Găsesc 25...pică sâmbătă, e Bunavestire; găsesc 26...pică duminica, e duminică. Dar 25-26...să-mi trag pălmi! O fi magie ca la Harry Potter, cu peronul 9 şi trei sferturi, când trebuia să intri într-un zid ca să ajungi unde trebuie. Mai ştii? "Atunci bine!" - îmi zic..."să fie în partea lui! Eu cu capul de pereţi nu mă dau!"
Oricum, am renunţat la idee. Mai bine stau acasă şi dorm, că-i mai sănătos!

Iar dacă n-am somn şi nici chef de bairam, până la urmă m-oi duce să muncesc ceva, ce să fac? Noroc că piaţa geme de oferte şi la acest capitol. Şi am găsit anunţul perfect:

Acuma, nu ştiu cum va fi p-acolo - cu salarii şi toate cele, că nu doare pe nimeni mâna să înflorească anunţul, ca să atragă poporul; dar dacă mă laudă, mă bag! Nu neapărat c-aş avea nevoie de asta...deja ştiu despre mine că-s frumos, deştept, harnic, bun la suflet, blând, iubesc copiii, fac curat în casă, duc gunoiul, nu vorbesc cu gura plină, zic "sărut-mâna pentru masă" după fiecare masă, nu zic cuvinte d-alea urâte cu p..., cu f...., cu m...., cu c..., nu beau nu fumez, nu merg la femei, nici femeile nu vin la mine - dar să schimbăm subiectul!

Ce s-o mai sucim atâta, în principiu sunt un ideal masculin pe lângă casa omului şi modest pe deasupra! Ştiu asta! Dar când mai observă şi alţii...deja jucăm în altă ligă! Îmi mai creşte şi mie inima!

Mă-ntreb doar: când e cazul să fiu lăudat? Se poate o dată la zece minute? Mai des? Nu, nu, că poate mi se urcă la cap...e suficient aşa. Este? Sau cine se stabileşte când e cazul? Are vreun şablon, trebuie să-i dau o atenţie? Îi fac cu ochiul! Se pune? Că dacă nu-i convine, îi fac cu degetul!

Dar până aflu şi eu când e cazul să fiu lăudat, hai să ascultăm o muzică d-aia faină, care unge la suflet:

Egalitatea face diferenţa

Când eram eu tânăr student, nu exista petrecere la care să nu se cânte "Apă de izvor" - care era foarte mişto şi îmi plăcea enorm, dar îmi mai amintesc numa' un vers jumătate: "Azi e luni şi mâine-i marţi, pleacă Anca la Galaţi/ Să ne dea în judecată, că..."nu i-am făcut ceva; dar nu mai ştiu despre ce era vorba...
Bătrâneţea, haine grele! Ce să mai zic? De la o vârstă, ciocăne Alzheimer-ul la uşă...

În fine, nu contează asta! Ideea era că trece vremea ca în cântec: numai ieri ce dansam cu toţii în miez de noapte, pentru că am trecut în anul de glorie 2017; iar acum suntem tocmai pe 8 Martie! WOW! Unde au dispărut Ianuarie şi Februarie?? Cine le-a furat din calendar? Mai că-mi vine să pornesc cu trompeta pe uliţe, hăulind a jale: "Dă-mi nopţile-napoi şi zilele senine!"

Şi aş face-o, dacă aş ceda impulsului de moment...numai că, orice zi este senină - în felul ei, e drept. Astăzi, de exemplu, este Ziua Internaţională a Femeii. Perfect, party!!! Urări de bine, cântece, flori, cadouri, dedicaţii la radio, muzică de suflet, emoţie, curăţenie, puritate, zâmbete şi pupăceli...ce poate fi mai frumos de atât? 

Totuşi, mi-e teamă să o mai serbez, că poate fac vreo nasoală şi-mi pun în cap tot C.E.D.O.!
De obicei nu-s aşa zăbăuc, însă astăzi am dat peste o ştire care m-a năucit complet şi m-a umplut de întrebări: cică pe luminile semafoarelor sunt numai imagini de bărbaţi, ceea ce este curată discriminare! Să-mi trag pălmi, dacă m-am gândit vreodată la chestia asta! Mintea mea e mai la nivel de grădiniţă: "linie, linie, punct şi punct; linie, linie şi un rotund; linie, linie şi un balon...ASTA-I FORMA UNUI OM!" No, aia văd şi pe semafoare! Un balon cu beţe...  Dar dacă unii zic că-i bărbat, aşa o fi! Şi dacă vor femeie, vreau şi eu! Mamăăă...parcă şi văd! Dacă pun pe semafoare o siluetă d-aia de gazelă 90-60-90, promit că numai după semafoare mă uit! Problema e alta: Nu pot fi dezbrăcate, că trec şi minori pe stradă; dar, dacă se poate, aş sugera nişte haine foarte mulate, care se fac transparente după miezul nopţii; .c-apoi ştiţi vorba: "ochii văd, inima cere!" Tânăr, bătrân, tot eşti cu ochii după căprioare!

Doar că aia cu discriminarea m-a dat peste cap şi nu-mi mai revin! Eu chiar vreau să fiu complet onest, echilibrat, echidistant şi obiectiv! Vreau să fie bine, să ne avem ca fraţii (şi surorile)! Vreau egalitate pentru toţi (şi pentru toate)! Vreau doar iubire, fără ceartă! Make love, not war! 

Propun să eliminăm orice formă de discriminare, indiferent cât este de mică! Mărturisesc cu mâna pe suflet că iubesc femeia şi chiar nu vreau ca ea să sufere. Nici o femeie nu trebuie să sufere!

Istoria planetei a fost scrisă de învingători, şi mai ales de bărbaţi! Ştiţi, oare, că până nu de mult, femeile erau obligate să fie analfabete - pentru că nu aveau dreptul să înveţe carte?! Bravo lor că luptă să îndrepte măgăria! Le admir...

Aşa că, de azi, militez şi eu pentru schimbare şi vreau să punem bazele Lumii Noi! O lume Modernă, în care recunoaştem valoarea femeii! Primul pas a fost deja făcut: am înlocuit odioşeniile de pe semafoare! Desigur, nu e perfect...pentru că noile siluete au fustă - şi nu aş vrea ca, pe viitor, să se simtă discriminate femeile care poartă pantaloni! Ele n-au drepturi? De ce se perpetuează mitul femeii cu fustă? Discriminare! Curată discriminare, monşer!

AVEM NEVOIE DE SCHIMBARE!
De mâine, nu mai vreau să aud de Nautilus şi căpitanul Nemo! Ce? Femeia are sârmă la ghem? De ce să nu fie căpitan? "Căpitana Nema" - cum sună asta?

De ce vine lupu' la capra cu trei iezi? Lupoaica ce face, moare de foame în vizuină? De ce nu s-a scris şi povestea în care lupoaica merge la ţapul cu trei iede? Curată discriminare! De ce pe Scufiţa Roşie, o biată copiliţă, o mănâncă lupul? Dacă era Scufiţul Roşu nu avea gust bun, sau cum? De ce copiii noştri nu învaţă despre Croitoreasa cea Vitează, Greuceana sau Frumosul din Pădurea Adormită? De ce, întotdeauna prinţesa este cea slabă şi trebuie salvată de voinic? De ce doar Jack se urcă pe vrejul de fasole şi se umple de averi? Dacă era o duduiţă - Jacka, de exemplu, nu avea voie să devină putredă de bogată? De ce doar Mica sirenă tre' să plângă că n-are picioare de om, după ce s-a îndrăgostit de prinţ? Dacă se îndrăgostea Micul Siren de prea frumoasa fată din palat, se făcea gaură-n cer? DISCRIMINARE!

De ce tradiţia este consemnată din moşi-strămoşi? Babele-străbabele ce făceau? Numa' moşii erau deştepţi şi lansau vorbe de duh pentru posteritate? 

De ce mai acceptăm ideologiile Evului Mediu, când domniţa suavă era salvată de cavalerul pe cal alb? Prinţul nu merită salvat şi el? Poate mă-sa zace beată pe tron şi tac-su s-a-nţepat în fus când torcea -  iar mititelul e încuiat în turn! Păi să nu aibă şi el o prinţesă curajoasă care să îl elibereze? 

De ce doar Frumoasa este întotdeauna chinuită şi supusă? De ce este cea care se va îndrăgosti, în cele din urmă, de Bestie? De ce nu avem un Cenuşăres care să slugărească la Mama Vitregă şi să fie salvat de prea-minunata zână pe-o iapă albă, care dă bal la palat să îşi caute bărbat (zâna, nu iapa)? De ce doar prinţesa sărută broscoiul? Dacă un prinţ ar săruta broasca, se spuzeşte la gură? Îi scade bărbăţia?

Nu! Eu nu mai accept aşa ceva! Şi dacă vrem să schimbăm ceva, trebuie să pornim cu începutul! Trebuie să educăm tânăra generaţie în spiritul Noii Lumi, pentru că doar aşa vom obţine un rezultat! Schimbăm poeziile de la grădi: "linie, linie, punct şi punct; linie, linie, şi un rotund; linie, linie, şi o cheie; ASTA-I FORMA DE FEMEIE!" Schimbăm poveştile...schimbăm mentalitatea copiilor...şi în zece ani, am schimbat deja lumea! Voila! Cât de simplu este!
Disney a demarat, deja, acest proces şi prinţesele moderne nu-şi mai caută prinţul mult visat, ci salvează planeta şi-i dă în gură lu' zmeu, de-l deşelă cu bătaia!

Dacă ei (ele) pot şi noi putem! Azi în Timişoara, mâine-n toată ţara! Azi la desene animate, mâine în toată lumea!  Uraaaa!!

...şi-apoi, mai am o întrebare: dacă femeia este asemănătoare şi egală cu bărbatul în toate cele, ce mai înseamnă feminitatea?

Dar, până ajungem departe, propun ne întoarcem la tradiţie (că cine ştie cât o mai avem) şi să sărbătorim femeia - (pe) care o avem:

(În loc) de mărţişor

Ui' mă la el, că iar veni întâi de martie, drăguţul! Când ziceam şi eu că nu mai trece iarna, pac! Mintenaş, sosi şi mărţişorul...cu veselie, cu bucurie, cu dăruială - cum se face! C-apoi ştiţi cum e situaţia: dacă nu oferi nimic, doamna reproşează: "Păi bine, mă! Nu ai fost în stare să-mi cumperi un mărţic de 1 leu?! UN LEU NENOROCIT! Nici măcar atâta nu merit?". Dacă oferi, face pe niznaiul: "Ee, acuma ne împiedicăm în detalii? Ce-ai mai dat banii pe mărţic? Ce să fac cu el, că în piept nu se mai poartă! Ce-s copil? Mulţumeeesc...dar chiar nu era nevoie! Mai bine mă ajutai la bătut covoare, şi gata! Cel mai frumos cadou..."

No, noroc pe capul meu, că nu mă încadrez nicăieri! Practic, sunt băiat de gaşcă - dar umblu singur; şi am o plăcere nebună să dăruiesc! Sunt în stare să serbez şi o nouă buruiană crescută pe câmp, numa' să fie rost de veselie, pupăceală şi-o băută mică! Oricum toate trec în cele din urmă...cele rele, şi mai ales cele bune!

...aşa că iar am pornit prin sat, la împărţit de mărţişoare! Problema este că cel mai drag şi cel mai important, nu l-am dat încă...şi, pentru că tot s-a inventat tehnologia modernă cu a ei lume virtuală, zic să o folosesc! Dar cum nu-s chiar un om de-o poză încercuită cu ghiocei şi inimioare, vă ofer o stare pur românească, neaoşă! Fragmente din viaţa de pe la noi...ce mai la deal, la vale? O realitate care uneori ne enervează, alteori ne stresează...şi întotdeauna este plină de haz!

Şi de ce nu ar fi?

Avem comercianţi inventivi, care se bat să ne ademenească! Adică nu-s ca-n bancul cu Bulă, când se duce să cumpere pâine şi i se dă mereu din cea de ieri...Aşa că, într-o zi, întreabă supărat: "DAR PÂINE DE AZI NU AVEŢI"? "Ba da, domnul meu..dar veniţi mâine să o luaţi"!

Avem locuinţe polivalente, nu îngrămădite ca prin ţările mai dezvoltate - când camera are 1 metru pătrat, iar patul coboară din tavan si se poate transforma, după caz, în canapea cu fotolii, măsuţă de cafea cu televizor, şifonier, dulap pentru scule, cadă cu săpunieră şi şampon, cabină de duş, coteţ cu lopeţică de caca pentru căţel, casetă de bijuterii, geantă de voiaj şi garaj pentru Mini Cooper-ul pliabil, de pe peluză.  

Am investit în cercetare şi acum avem seturi de produse care ne înfrumuseţează şi ne prelungesc viaţa:

...iar bucătăria tradiţională este într-o continuă dezvoltare, îmbinând produsele autohtone cu cele din diverse colţuri ale lumii. Aşa se face că am inventat îngheţata sub formă de pizza, ficat de porc sau chiar, creier de porc:

Suntem gurmanzi, e adevărat! Dar şi patrioţi..pentru că tot ce atinge pământul natal, trebuie să se românizeze!

Minunat, ce să mai zic?

Astea nu-s mărţişoare doar de o zi...ci de fiecare zi! Pam pam!

Acuma fug la orătănii , să le dau ceva de-ale gurii...

...şi-apoi iar zic să ne bucurăm, şi-un cântec de inimă albastră să cântăm:

Ziua perfectă pentru îndrăgostiţi

Fără îndoială, februarie este luna iubirii!

Avem Vali Day, avem Fifty Shades of Grey...şi mai avem Dragobete's Day! Pur şi simplu mi-nu-nat! Tot să iubeşti în condiţiile astea...

Dar dacă ai capul gol ca un borcan şi te uiţi la zâna de lângă tine cu mirare, întrebându-te ce poţi să-i faci când o vezi că freamătă ca un crin în adierea vântului, nu dispera! Specialiştii în probleme de cuplu îţi sar în ajutor.. şi totul e pe sistem "mură-n gură"! Dacă ştii să citeşti, e perfect - că ai desfăşurător ca la spectacol...pe ore şi cu indicaţii regizorale de efect, să nu faci vreo boroboaţă!

Acuma...orarul este pentru Valentine's Day - dar cred că merge şi de Dragobete's Day, mai ales dacă vrei să iubeşti româneşte! Nu d-aia suntem români?

Nu ştiu despre alţii, dar eu l-am citit şi mi l-am şi aplicat.

A ieşit cam aşa:

 - Ora 8.00. Micul dejun la pat. Surprinde-ţi jumătatea cu un gest frumos, chiar de când deschide ochii. O floare, o ceaşcă cu cafea şi o gustare de dimineaţă fac ziua mai frumoasă dacă sunt însoţite de un „Te iubesc”.

Vaaaaaiiii...cât de frumos...şi de ce trebuie să fac asta doar acum? Întrebare: dacă eu îi spun în fiecare dimineaţă "jumătăţii" că o iubesc, se mai pune că o surprind?

- Ora 8.30. Melodia perfectă. Romanticii din întreaga lume au votat: Sade, Destiny’s Child, Righteous Brothers, Mariah Carey, Toni Braxton sau George Michael în topul artiştilor pentru Ziua Îndrăgostiţilor. Daţi drumul muzicii!

Dăm, dăm...doar că am o problemă: ce trebuie să fac pentru a mă înscrie în rândul romanticilor? Ce scrie în fişa postului de romanticos? Dacă îi dau s-asculte Babi Minune "Indianca mea, arăboaica mea" se pune? E cu talent în dragoste, frumuseţe răpitoare, inimă ruptă...d-astea de amore mio! Plus că poate-mi dansează din buric! Dacă mai şi cântă...îi dau jos şosetele şi se mai duce luni la serviciu! 

- Ora 9.00. Surpriza! Strecuraţi în geanta partenerului un bileţel parfumat, o floare, un stilou sau chiar o pereche de chiloţei sexy. Se va gândi toată ziua la tine şi de-abia va aştepta să ajungă seara acasă.

Surpriză! Strecor în poşeta jumătăţii un pix sexy, cu gagică d-aia care care se dezbracă dacă îl întorci! Merge? A, da...îl dau cu spray şi-l înfăşor în budigăii mei sexy...dacă mai încap în poşetă. Dacă nu, pot să-i cumpăr o valiză? Ce zic specialiştii?

- Ora 10.00. Mesajul. Este Ziua Îndrăgostiţilor. Dacă nici astăzi nu îi spuneţi jumătăţii că o iubiţi, atunci când îi mai spuneţi? Compuneţi un mesaj frumos şi trimiteţi-i-l pe telefonul mobil.

Tocmai am stabilit că îi spun zilnic şi e super-agasată, cică să n-o mai iubesc! Deja m-a ameninţat cu făcăleţul...dacă îi mai zic şi azi, mi-e că mi-o iau! Mai compun mesajul?

- Ora 11.00. Amintiri. Ştiţi ce îi place cel mai mult iubitului sau iubitei? O fotografie cu primul sărut, cu muşcata din fereastră, cu vacanţa de anul trecut sau cu prima zi de relaţie va produce un efect emoţional intens.

Secţiunea amintiri...aici ştiu! Uraaaaa!! Îi trimit pe whatsapp o poză când îmbrăţişez cactusul din geam pe melodia "Amintirile mă chinuieşte, amintirile mă răscoleşte, simt dureri pe care nu mai pot să le-ndur"! 

- Ora 12.00. Prânzul. În pauza de masă puteţi să „aranjaţi” surpriza pentru seară. Rezervaţi o masă la restaurant (nu de parte de casă) şi nu uitaţi ca în meniul de la cină să figureze: scoici, somon, vin roşu şi o salată cu brânză.

În primul rând, nu lucrăm împreună! În al doilea rând, cea mai bună şansă pentru a avea restaurant aproape e să mi-l construiesc eu singur! Mă rog, o duc în...'oi vedea eu! Dar ce mă fac dacă ăia nu au scoici şi somon? Cercetătorii nu au şi ceva alimente mai neaoşe? O mămăligă cu brânză, fasole cu cârnaţ, ciorbă de perişoare, tocană de mazăre, ceapă cu slană...d-astea de pe la noi!

- Ora 13.00. Ciocolata. Este păcat să rataţi o seară romantică din cauza stresului de la serviciu. Mâncaţi fructe şi ciocolată, beţi cafea cu moderaţie şi preparaţi-vă o ceaşcă cu ceai verde fără zahăr.

Aoleu, tre să mâncăm ciocolată o oră întreagă? Păi jumătatea mea mea mănâncă 3 feluri de mâncare în 7 minute - şi asta când nu se grăbeşte!  

- Ora 14.00. Provocarea. Statistic, între ora 14.0şi 15.00, peste 60% din bărbaţii din întreaga lume se gândesc la iubita lor. Trimiteţi-i o fotografie sexy cu voi, un trandafir sau o scenă deocheată dintr-un film. Va înţele aluzia.

Na-ţi-o frântă! Acuma chiar nu m-am gândit să-mi fac selfie sexy când o...pup! Aaaa...pot şi scene deocheate din filme? Cu pornache mă descurc! Gata, am bifat!

- Ora 15.00. Încingeţi atmosfera. La ora asta, femeile intră într-o dispoziţie romantică specială. Trimiteţi-i pe mail una dintre piesele: „Wicked Game” – Chris Isaak sau „Let’s get it on” – Marvin Gaye.

Mamăă...Wicked Games sună bine de tot! De îndrăgostit ce sunt de ea, îi trimit o melodie care zice că nu vreau să mă îndrăgostesc de ea. Mai bine îi pun Jamparale! Cine a scris prostiile astea?

- Ora 16.00. Cadoul. Peste 82% din cupluri cumpără cadouri pe ultima sută de metri pentru persoana iubită. Fiţi originali, fiţi dulci, simpatici, amuzanţi şi mai ales surprinzători. Chiar dacă bugetul nu e mare, o surpriză pică la ţanc!

Pică, pică...problema mea e că nu fac parte din cei 82%! Eu sunt în stare să iau cadoul cu un an înainte! Am plan B pentru ora asta, sau o las să treacă aiurea?

- Ora 17.00. Vă pregătiţi să plecaţi de la serviciu. E timpul să faceţi un plan de bătaie pentru acasă: decoraţiunile interioare, parfumurile afrodisiace. Încercaţi să ajungeţi înaintea partenerului pentru „cireaşa de pe tort a zilei”: surpriza de după cina romantică.

Ies la 15.00, ea iese când poate. Dar fac planuri, că nu mi-e greu...şi dacă nu ajunge în timp util, pun cireaşa pe tort:  sun o prietenă să mă rezolve! N-aş vrea, dar aşa zic studiile: nu există dragoste fără gelozie! Şi dacă n-are motive să fie geloasă, zic să-i dau...

- Ora 18.00. Faceţi tot posibilul să ajungeţi primul acasă. Iniţiaţi un joc erotic punând bileţele cu provocări peste tot, faceţi o hartă spre pat, pregătiţi costumaţia pentru noaptea romantică etc. Odată scena pusă în practică, fugiţi la restaurant, ca să nu vă lăsaţi aşteptat!

Aşşşaaaaa...am plecat la 17.00 şi trebuie să ajung la 18.00 acasă. Adică drumul ar trebui să dureze o oră...nasol moment! Păi ies din bloc şi intru-n firmă! Ce mă fac, le stric la ăstia programul? Sauuu, mi-a venit o idee! Zic să mă plimb între casă şi serviciu timp de o oră; intru-ies-intru-ies..numai să nu mă vadă cineva cunoscut, c-apoi zice că m-am stricat la cap!

- Ora 19.00. După un pahar cu vin şi o cină lejeră, relaxantă, este timpul să vă retrageţi acasă. Şoptiţi-i la ureche partenerului ce aşteptaţi de la el/ea. Asta e seara fanteziilor.

Să recapitulăm: la 17.00 mă pregătesc să plec de la lucru, la fix 18.00 mă grăbesc să ajung acasă şi fac urme cu bocancii plini de noroi pân' la pat - eventual, încep de la intrarea în bloc, să nu cumva să nu fie lumină pe scară când vine ea şi să greşească apartamentul. Apoi fug la restaurant şi până la 19.00 trebuie să mănânc măcar un fel - ca să am după ce bea un pahar. Şi apoi îi şoptesc la ureche ce îmi doresc cel mai mult: "Iubi, vreau acasă...dorm pe mine de vreo oră!"

- Ora 20.00. După ce v-aţi făcut de cap în culcuş este timpul să încheiaţi în aceeaşi atmosferă ziua. Căutaţi un film romantic la televizor şi urmăriţi-l îmbrăţişaţi.

Şi dacă eu vreu să-i fac masaj la tălpi, în timp ce ne uităm la desene animate pe net, pot? Stricăm seara?

- Ora 21.30. Azi, duşul sau baia în cadă nu se face individual. Intraţi amândoi în baie, spălaţi-vă reciproc şi giugiuliţi-vă la lumina lumânărilor. Adormiţi îmbrăţişaţi. Nu veţi uita niciodată ziua aceasta.  

În sfârşit, mă spăl! Dar am curent electric, frate! Ce-s nebun, să stau la lumina lumânării? Doar că n-am cadă...şi în copaie nu încăpem amândoi! E bine dacă ne spălăm pe mâini unul pe celălalt pe marginea ei? Împărţim săpunul...

Şi-apoi nu pot să adorm chiar îmbrăţişat...că ori murim de cald, ori ne sufocăm! Plus că eu dorm împrăştiat pe tot patul, de zici că-s caracatiţă fleşcăită pe asfalt!! Mă răzui cu lopata, dacă vrei să mă muţi altundeva...atât!

Pfffuu...şi aşa am trecut şi ziua aceasta :)

Partea bună e că şi mâine e o zi. Tot cu cântec...

Interviu de interes public

Eu am obosit de atâtea proteste şi nemulţumire! Pe cuvânt de cercetaş!
Da' de ce să mă agit când pot, mai bine, să Nu mă agit? Plus că nici o zi nu poate fi mai frumoasă ca cea de astăzi...Deci, frate, hai cu bairamul! Că doar, motive-s destule: a nins afară, a dat căldura, imediat apar ghioceii, lumea din jur are fel de fel de preocupări, de ţi-e mai mare dragul să le observi...suntem tot într-o forfotă!

Uite, de exemplu, marea jurnalistă Andreea Esca are interviu cu fostul prim-ministru Dacian Cioloş...şi pentru că discuţia a decurs într-un stil relaxat şi jovial, a venit şi întrebarea firească: "Sex: dimineaţa sau seara?" , moment în care Cioloş răspunde timid: "Când apucăm". Personal aş fi continuat întrebarea: "...şi pe cine apucaţi?"

Oricum, foarte tare! Chiar mă gândeam într-o noapte, când nu mă lua somnul: "Când o face Cioloş sex?" Şi-am încercat să-mi imaginez...numai că am păţit ca Bulă când număra oi  imaginare ca să adoarmă şi a stat treaz toată noaptea când a descoperit că a pierdut o oaie. Cam aşa şi eu: ce făceam şi cum o întorceam, tot nu ştiam cum să-mi răspund la întrebare şi eram tot cu ochii cât cepele de nesomn! Nu mai zic, că de la o vreme îmi crescuseră şi nişte pungi sub ochi...mamă, Doamne! Mergeam la piaţă şi într-însele îmi puneam cupărăturile, că aşa erau de încăpătoare!
Noroc cu dna Esca, că m-a lămurit! Altfel...nu ştiu ce se întâmpla cu mine! Poate-mi sărea şi vreo rotiţă de la atâtea gânduri asidue şi o luam teleleu pe străzi, în căutarea fericirii...

Bine că nu a fost cazul! 

Problema e că abia acum am realizat cât de conectat sunt la viaţa publică şi că mintea mea este plină de întrebări! Şi dacă tot s-a spart gheaţa cu Cioloş, zic să nu ne oprim aici...mai vreau detalii intime!

Aşa că propun o listă cu întrebări pentru următorul interviu, că tot am veleităţi de jurnalist - în cap la mine, abia am câştigat premiul Pulitzer! Ce-i drept, îmi vine în rate...dar hei! Dau de băut, tocmai mi-a sosit prima jumătate!
În fine...gata cu glumele! Vă rog frumos...să-i dăm drumul:

1. Pipilică faceţi din picioare, sau vă aşezaţi pe colac?

2,3. Căcâţa e moale, sau iese viguros şi dodoloţ? E galben ca lămâia, sau brun ca ciocolata?

4. Aruncaţi şosetele găurite, sau vi le coase soţia?

5. Ce culoare are perechea favorită de chiloţi?

6. La poponeţ vă ştergeţi cu mâna stângă, sau cu cea dreaptă? Ori...poate cu amândouă odată?

7. Cât de des vă tăiaţi unghiile de la picioare?

8. Râgâiţi după ce mâncaţi? 

9.  Cu ce deget vă scobiţi în nas?

10. Vă place să folosiţi wc-ul turcesc?

Serios, lucrurile astea trebuie ştiute neapărat! Ca o naţie ce ne respectăm, nici nu concep cum ar arăta viaţa fără aceste informaţii...care ştiu sigur că sunt de interes public! Altfel, Andreea Esca, un jurnalist care cică este un formator de opinie şi serveşte interesul public, nu ar fi pus o asemenea mizerie de întrebare! 

Dar dacă a pus-o, înseamnă că, pe cale de consecinţă logică, publicul chiar este interesat de prostiile astea.

NOI suntem interesaţi! Ce politică, ce bunăstare socială? Infrastructură, medicină, educaţie? Astea-s subiecte de o bârfă mică, la o bere c-o sămânţă! Nu e mai important să ştim când face sex Cioloş? De câte ori pe zi? Unde? În ce poziţii?
Probleme d-astea adevărate, după care chiar ne frige buza...care, de fapt, chiar contează! De exemplu, asta cu sexul merge ca replică de agăţat: "Bună! Sex dimineaţa, sau seara? Nu de alta, dar ca să ştim cum stăm..."
Şi chiar e logic: de la sex apare îndrăgostirea, apoi se naşte familia, iar familia e celula de bază a societăţii!  Parammmm!!! Băi, câte schimbi cu o întrebare!!!

No bine...
Până una alta, mai bine să ascultăm un cântecel din vremurile de glorie, când "cecherap; cecherap" dădea tonul distracţiei:

Bamboo - ca stil de viaţă

În general nu îmi place politica și nici nu mă încred prea mult în politicieni, iar această atitudine îmi permite să fiu mai detașat în multe probleme care nu ar face decât să îmi complice viața, fără nici un rost.  Așa că dau dreptate vorbei de duh din popor: politica e un rahat pe care toată lumea vrea să pună mâna, bătându-se cu pumnul în piept că îl apucă de partea curată.

Trist este că în bătălia politică dintre preşedinte şi guvern, a fost târât și poporul. Părinți, copii, bunici, nepoți, soți, soții, prieteni, iubiți...nu mai contează! Ceea ce are importanță este simplu: dacă nu ești cu mine, ești împotriva mea! Așa că HUUUOOOOO!!! Tu ești drogat, hoţ, tu ești manipulat, ba tu ești manipulat, tu ești comunist, ba tu ești securist! Am găsit discuții pe internet în care  unii povesteau, plin de dezgust, discuțiile cu părinții susţinători de comuniști, care se pun de-a curmezişul libertăţii şi democraţiei. 

Apoi am căutat, în paralel, informaţii dintr-o tabără, dar şi din cealaltă...iar agitaţia a atins cele mai înalte culmi de nebunie: se înjură ca pe şanţ, se porcăie, se minte, se demonizează sau se disculpă o parte sau alta - în funcție de partizanatul politic. Se încalcă în picioare orice urmă de respect şi demnitate umană, se încalcă legea, se discriminează...pentru că în dragoste şi război, totul este permis! Iar ceea ce trăim este un război...ce-i drept, nu cu arme - încă. Ci unul al nervilor, al minciunii şi al manipulării. 

Iar în toată această nebunie, sunt târâți copiii. De ce? 

Pentru viitorul lor, sau pentru orgoliul nostru? - care, între noi fie spus, nici măcar nu e al nostru...ci al celor care vor putere, multă şi nemăsurată putere. 

Cu milioane de ani în urmă, pe când Decebal învăța să agațe gagici și eu eram cogeamite Șoim al Patriei, la fel mergea treaba: pentru a sublinia gloria țării și iubirea pentru conducătorul mult iubit (desigur), copiii erau scoși în față. Îmi amintesc și acum o anume zi de vară în care niște matahale cu pălării negre au năvălit în grădiniță, au îmbarcat toți Șoimii într-o rablă de autobuz și ne-au dus, val-vârtej la ultimul etaj al unui bloc, să-l întâmpinăm pe Ceaușescu. Personal, mi se frângea de partid și tot ce îmi doream era să merg la toaletă - dar, obligat forțat, de voie de nevoie, a trebuit să stau câteva ore, cocoțat pe niște cutii dintr-un balcon străin, cu ditamai coada de drapel în brațe - pe care trebuia să o agit frenetic atunci când apărea coloana oficială la orizont.

No, deci care este diferența între această imagine și cea în care un politician pupăcește copii, doar pentru că e campanie? Sau cea în care părinții urlă la guvernanți, cu copiii în cârcă? Sau cea în care unii se iau la omor cu jandarmii, îi înjură și le aruncă cu sticle incendiare și cataroaie în cap, apoi ziua următoare, vin copiii și le dau flori? Sau când se face un lanţ uman în jurul clădirii guvernului, format din copii?

Gestul cu florile este foarte frumos, luat în modul: protestăm, pentru că nu suntem de acord cu politica ăstora și îi vrem p-ăștialați. Că am mers la vot sau nu, nu mai contează...ideea e că protestăm, dar nu ne omorâm! Asta înţeleg; nu pricep, însă, unde se încadrează copiii în toată ecuația asta? De ce să le stricăm bucuria jocului şi a copilăriei, aducându-i la o mişcare de stradă? Unde-i bravada în treaba asta? Şi în condiţiile în care principiul separării puterilor în stat e clar că nu îl vor pricepe, ce să înveţe BUN de acolo?   

Păi atunci zic să le punem şi ţigara în gură de cum se nasc, că oricum vor fuma la maturitate şi trebuie să li se înveţe corpul cu diversele otrăvuri - să facă imunitate! Hai să-i şi drogăm, să vadă şi ei dragoni roz prin copaci...hai să-i ducem şi la bordel - că poate au nevoie să-şi liniştească pornirile sexuale...că de! Oameni suntem! 

Singura logică pe care o văd în toată desfăşurarea asta de forţe este dată de imagine. Cum e și sintagma aceea cu rol de laitmotiv: "au adoptat ordonanța la ceas de seară". Aşa, şi? Dacă o adoptau la ceas de dimineaţă nu mai era la fel, sau cum? Dincolo de timpul fizic, de ce seara cu pricina a căpătat o importanță în sine? Pe sistem "Au adoptat unii o ordonanţă. Mare schemă! Cuumm??? La ceas de seară?! Gata, fra, pân-aici! Ies în stradă, le iau capu'! Nu se mai poate cu atâta furtişag...CORUPŢIA UCIDE! JOS GUVERNU'!" 

Bine, din punct de vedere psihologic ştiu că seara/noaptea este percepută ca fiind vremea când  au loc mârșăviile - pentru că nimeni nu le mai vede. Aşa era acum sute de ani...problema e că, între timp, s-a inventat curentul electric, iar ritmul de viaţă al omului s-a schimbat - putând să faci fix aceleaşi lucruri, indiferent că e zi sau noapte. Plus că prin 2012, Roberta Anastase număra pe sărite parlamentarii ca să treacă legile ce trebuiau trecute şi nu a mai contat că era zi sau noapte:

Deci, Bamboo! Că şi acolo tot aparenţele contau...

Iar dacă viaţa noastră este guvernată de Imagine, am o întrebare: care mai e diferenţa între cel care îşi cumpără Lamborghini (să moară duşmanii de necaz), dar nu mai are bani nici de un iaurt... între cea care îşi pune silicoane, să fie bombă sexy, dar e doar o bombă...şi între părinţii care îşi plimbă copilul prin piaţă, cu căciuliţă pe care scrie cu litere de-o şchioapă JOS GUVERNU'?

În fine! Prea-s chiţibuşar şi vreau să înţeleg totul! Las' aşa mai tâmp, că-s mai fericit!

Hai, mai bine, să dăm mână cu mână şi să cântăm în cinstea fostului Bamboo, dacă nu avem alte motive:

...sau, în cinstea dragostei (dacă mai interesează pe cineva şi amănuntul acesta):

Singura soluţie: ÎNCĂ O REVOLUŢIE!

A ieşit lumea în stradă. Din nou.
Sute de oameni, mii de oameni, zeci de mii! Toţi românii protestează, luptă, se zbat; prin foc, prin fum, prin spăngi, punem steagul naţional pe crâncena redută! This is SPARTA!!
Şi totuşi, vorba poetului: ce-i mână pe ei în luptă? O stare de nemulţumire, asta este clar ca lumnina zilei. Fiecare persoană are propriile dureri şi frustrări - aşa că le strigă cu obidă şi pumnii încleştaţi. Totuşi, de aici şi până la Vocea Străzii e cale lungă..De fapt, nici nu există o voce a străzii - pentru că nu există un ideal comun. Doar cereri răsfirate şi pur personale, după capul fiecăruia.

Oamenii ies în stradă. Punct.
De ce? Problema lor. Aia cu legea amnistiei e pentru prostit proştii! În realitate, câţi au citit acea lege de-a fir a păr şi au înţeles-o - apoi s-au răzvrătit împotriva ticăloşeniei şi au ieşit în stradă? Probabil puţini, cel mai probabil, mai nimeni.
Oamenii ştiu una şi bună: nu vrem să iasă criminalii, violatorii şi corupţii pe străzi. Buuun. Dar chiar să fie atât de simplu? Hodoronc tronc, asta-i legea?
Depăşind momentul emoţional, zic să gândim niţel logic: ce om întreg cu capul ar putea da o lege de eliberare a violatorilor şi criminalilor? Şi dacă ar fi aşa, de ce ies doar câteva zeci de mii de oameni în stradă şi nu câteva milioane? Pentru o asemenea enormitate, primii care ar trebui să fie în stradă sunt poliţiştii! Pe sistem "eu mă muncesc să ţi-i prind, iar tu îi bagi în puşcărie prin faţă şi îi scoţi prin spate? HUUUOOOO!!!!". Şi apoi restul lumii, restul planetei...UE, NATO, CEDO...astea care se bagă pe oriunde! Cum îi interesează de drepturile femeilor din ţările musulmane, de ce să stea cu mâinile în sân când violatorii/criminalii vor zburda liberi pe şoselele mioritice, ca mieii pe pajişte?

La corupţi e altă problemă: conform justiţiei, corupt e şeful statului, în puii mei! Peştele de la cap se-mpute! De ce toate zecile de mii de oameni sunt setate doar pe PSD?
Dincolo de asta, mai există o altă abordare: ce mai înseamnă corupt în ziua de azi, printre atâtea scandaluri de dosare penale la comandă şi atâtea abuzuri ale organismelor care (cică) apără legea? C-apoi toată nebunia cu scandalul Adamescu, sau dezvaluirile incendiare despre Kovesi, Coldea şi restul. nu au apărut din neant...
Dincolo de asta, alt spect: corupţii chiar au nevoie să îşi voteze o lege care să îi scape când încalcă legea? Hai mă...ăia care fac nasoale au ei ingineriile lor, nu le stă nădejdea într-un rahat de text normativ! Că d-aia se şi numesc corupţi!

Revenind la Stradă: totuşi, ce-i cu legea aia? Nimeni nu pare să ştie ceva, cu exactitate. Nici măcar "specialiştii"...conform DNA, ordonanţa graţierii e neconstituţională, în timp ce Augustin Zegrean, fost preşedinte al Curţii Constituţionale, zice fix pe dos: avem nevoie de o asemenea lege No, ce părere îţi dai, pe cine crezi? Cum pot eu, un om fără studii în drept, să mă bat cu pumnul în piept că vreau ceva sau altceva, în condiţiile în care nici măcar nu înţeleg problema şi e clar că la mine ajung informaţii trunchiate? E ca şi cum aş ieşi în stradă că nu vreau să facă chirurgul nu ştiu ce operaţie pe creier - că am auzit la tv că se întâmplă o mare nenorocire. Şi ies şi strig...condiţii în care habar nu am să citesc o radiografie, d-apoi să înţeleg ce ar presupune operaţia respectivă, care sunt riscurile şi/sau beneficiile ei.
Însă, în media se ia otova: legea amnistiei şi graţierii = eliberarea criminalilor. Să mori tu! Chiar aşa la grămadă? Fără condiţii de aplicare, cazuri excepţionale, care-s diferenţele dintre cele două noţiuni? Amănunte d-astea care (ar putea) să modifice toată discuţia de bază..

În aceste condiţii, eu prefer să nu mă bag în lucruri pe care nu le înţeleg pe deplin.
În plus, am depăşit momentul în care chiar credeam că pot influenţa, în vreun fel, mersul ţării. E clar că cei cu putere de decizie au agenda proprie şi, în principiu, li se-mbrăhăne de restul populaţiei. Pe scurt, jocurile se fac la un nivel pe care abia dacă îl intuim - vezi aşa-zisa implicare SRI în alegerile prezidenţiale din 2014.

Prin urmare, mă uit la proteste ca la spectacol. Şi nu mă pot abţine să nu mă amuz de MODUL în care se iese în stradă: haotic, sub impulsul emoţiei şi a mimetismului. În principiu se vrea normalitate - dar care? Că deja avem o stivă de normalităţi pe ordinea de zi! "Nu s-a luat nici o măsură, se continuă cu aceleaşi chestii"; "Vrem informare, transparenţă". Vrem fără corupţie şi hoţie...să fie bine...dreptate şi justiţie, deşi nu se ştie cu certitudine a cui...d-astea generale, care te gâdilă plăcut la ureche. Când o iei cu de-amănuntul e mai greu, că nu mai ştii pe unde să scoţi cămasă. Oricum, sunt pentru! Vreau schimbare! Încă o revoluţie, dom'le, că nu se mai poate aşa ceva! M-am săturat! Vreau să fie bine! Vreau o ţară ca afară! Mă rog..."afară" e şi Siria, Afganistan, republicile africane - unde faci duş cu o cană de apă...dar nu contează!  Eu vreau! Uraaaaaa!!!

Problema mea cea mai mare este, însă, alta: cum să mă duc să protestez cu mâna-n gură? Păi nu se face aşa ceva! La revoluţie or fi ieşit tinerii în stradă doar cu haina de pe ei (dacă o aveau şi p-aia), dar în timpurile moderne, cică tre să pleci însoţit! Cu copiii, cu gagica, cu bunica, cu căţelul, cu pisica, cu floarea din ghiveci, cu jucăriile, cu schiurile...

Şi eu cu cine să ies dacă nici animale de pluş nu mai am?
Uite la mine, bunătate de prost! M-a mâncat în dos să le dau copiilor fără posibilităţi financiare...că de le aveam, eram în vârful străzii, cap de pluton! Ştiţi cum au teroriştii vesta cu dinamită pe ei? No, io mă blindam cu pluşuri - ca să am ce răspunde reporterului care ia interviu Străzii:

 - Nu vă supăraţi, cu cine aţi venit la proteste?

 - Păi...hăăă...ăăăă...după cum să vede, am venit cu animăluţele mele de pluş. De ce? Nu ştiu, aşa e moda. Permiteţi-mi să vi le prezint: aici îl avem pe Martinel, cadoul meu de doi ani...

 - Acum doi ani l-aţi primit pe Martinel?

 - Nu, tuto ce eşti, l-am primit când aveam doi ani!! Taci şi nu mă mai întrerupe!

...în dreptul inimii îl vedeţi pe Azorel, cel mai iubit căţel al copilăriei mele...apoi ursuleţii cu "te iubesc" tatuat pe braţe - singura amintire de la prima dragoste; pinguinul săltăreţ primit cadou de la a doua dragoste...îngeraşii cu arculeţe de la a treia dragoste, foca cu şapcă de la a patra, găina cu bâta de basseball de la...

 - ...de la a cincea??

 - NU! Aia e de la mama, după ce am terminat facultatea! Şi ţi-am zis să nu mă întrerupi, că mă-ncurc şi tre' s-o iau de la cap'!! Cum spuneam...Leuţul cu patine e mascota serilor de beţie. Mă rog, a serii...că m-am îmbătat o singură dată în viaţă, când am băut ca porcu' după ce m-a lăsat ultima gagică. Depăşim momentul! Mai jos, aici la buzunar, îl avem pe Frămuţ, bursucul polar, lângă el este Găuăcel, cocoşelul cu creastă de rapper. Urmează Pisi şi Bubulina - puicuţele gemene de la Crevedia; zgarda lu' Nero (pe care mi-am cumpărat-o din banii de colind, pe vremea când visam să particip la lupte de câini şi am vrut un rottweiler de Moş, dar el mi-a adus un pudel de plastic, plin cu mentosane expirate). Mai jos avem gheonoaia cu păr pe bigudiuri - de la colegii de pahar...morsa cu ochelari - amintire din prima excursie la munte, peştoaica pe bicicletă - amintire de la mare, scoicuţe, mărgeluţe, pernuţe, inimioare - toate cadouri pentru viitoarea dragoste. Că eu aşa sunt: cumpăr dinainte ce-i de luat, să nu mă pălească iubirea nepregătit. Şi am terminat...

 - Da...vă mulţu...

 - STAI!!!!!! Am uitat de cea mai iubită răţuşcă! Uite colea, o am în buzunar! Mi-a luat-o mama când mi-a făcut baie în copaie pentru prima dată...o cheamă Abbbbbb - atât puteam să zic şi eu pe vremea aceea!

Gata! Plec să-mi cumpăr o târlă de câini, să am însoţitori la proteste - că până mă mişc eu se liniştesc apele...apoi iar mă trezesc singur în piaţă şi mă-nervez cu nervii!!

Trăiască libertatea!!! Huooooo!!! Jos guvernu! La palatul Cotroceni, cântă cucuveaua, Iliescu şi Roman şi-au găsit beleaua! Jos Ceauşescu!! Huuuuuoooooo!! Trăiască revoluţia!!! Ţineţi minte 3 cuvinte: Iohannis preşedinte! Noi tastăm, nu votăm! HUOOOOO!!!! SĂ TRĂIM BIME!!!! HUUUOOOOO!!! CINE NU SARE, NU VREA SCHIMBARE!! HAI STEAUA!

Stat contra Stat

Cum încep să cânte cocoşii de zorii zilei, intru şi eu ca omu' (dependent) pe net, să îmi verific emailul - şi nici nu se-ncarcă bine pagina că mă şi păleşte cogeamite nebunie...Frateeeeee!!!! A luat ţara foc peste noapte, să-mi trag pălmi! Vorba une prietene: "M-am culcat normală şi m-am sculat strâmbă!" No, cam aşa eu: mă pun la somn, cât de cât ok. Ştiam că sunt proteste de stradă; mare schemă, se întâmplă! Au ieşit unii în stradă să strige că nu le place. Preşedintele a ieşit, oleacă, să facă baie de mulţime. Ok... Şi apoi, mă trezesc în explozie nucleară: toţi acuzau pe toată lumea, că ăia-s corupţi, că ăia-s nenorociţi, că se-nghesuie, că-s securişti, că-i cu ciuma roşie, că-i cu lovitura de stat, că-s plătiţi...HOOOO!!! Ia, frână, ca să pricep şi eu ceva!

Acuma ştiu că de ceva vreme caut cu ardoare partea bună a lumii, dar să povestesc de fluturaşi şi floricele când totul fierbe în jur , nu mi se pare prea bine. Deci am zis aşa: fac abstracţie de tot ce ştiu şi îmi imaginez că-s extraterestru - că tot am Rh negativ şi cică-s descendent de anunnaki. Nu ştiu...abia m-am aterizat pe planeta mioritică şi am mintea ca o coală nouă de hârtie. Ce se întâmplă, dom'le, p-aci?

Deschid site-urile de ştiri...câteva mii de oameni - RTV zice 10 mii, Adevărul zice 20 de mii, HotNews zice 30 de mii, ProTV zice peste 45 de mii - au ieşit în stradă, la "cel mai mare protest de după revoluţie", ca să scandeze împotriva guvernului. Preşedintele a solidarizat cu ei şi, ca şef de stat a scandat împotriva statului - care adoptă legi pentru favorizarea penalilor. Ceea ce mi se pare ciudat...e ca şi cum aş fi eu contra mea. Dar mai contează?! Lasă aşa, mai fără logică, că-i simplu!

În fine...dincolo de proteste şi de tot ce s-a scandat, am şi eu nişte întrebări care mi se par normale:

- s-a strigat de mai multe ori "PSD - Ciuma Roşie". Şi apoi descinde preşedintele în mijlocul mulţimii...îmbrăcat fix în roşu! Păi cum dă asta în ochii publicului? Eu înţeleg că într-o mare de oameni îmbrăcaţi în culori închise a vrut să se vadă de pe Lună, ca să se ştie cine-i vedeta...dar la câta târla de consilieri are, nu s-a găsit nimeni să îi zică "Dom' Preşedinte, roşul e fix culoarea PSD! Cu gura spuneţi ceva, dar limbajul nonverbal zice fix pe dos....şi s-a dus de suflet mesajul dumneavoastră! Păi vreţi să-i daţi jos p-ăia, sau îi susţineţi? Că la campanie electorală, cam aşa este: eşti suporter PSD, porţi roşu!"

- la un moment dat, un grup de tineri începe să ţopăie pe loc şi să strige ceva. Mă gândeam...le-o fi frig, săracii, vor să se mai încălzească. Ei, aş! Strigau din toţi bojocii, pe ritm de stadion: "Cine nu sare, nu vrea schimbare!!". Şi brusc, ţopăiala se întinde în mulţime, semn că toţi vor schimbare. Buuuuunnnn....

Problema e că în urmă cu o lună şi niţel tocmai a fost ocazia legală pentru acţiunea porului: voiai schimbare, mergeai fain frumos, la vot şi te exprimai. Se pare că poporul a vrut schimbarea - pentru că nu mai sunt ăia, sunt ăştia. Acum alt popor...acelaşi popor... vrea să-i schimbe p-ăştia cu ăia pe care i-a schimbat deja cu ăştia?? Şi cum îi schimbă? Ţopăind în mijlocul străzii, sau în faţa unei clădiri???

C-apoi dacă-i aşa...vreau şi eu! Vreau schimbare! Vreau să fie bine, să nu fie rău! Vreau să fie pace în lume şi pace pe pământ! 

La nivel declarativ sună perfect, nu-i aşa? Ia gata! Să stea la colţ cine nu vrea asta!! 

Dar practic...ce schimbăm şi mai ales, pe cine schimbăm? Cu cine schimbăm? Ce bine vrem, în condiţiile în care fiecare îşi vrea binele personal? Şi ce schimbăm sărind? Zic, măi bine, să ne lovim călcâiele, că tot e metoda brevetată! Sau strigăm ABRACADABRA, dând cu o nuia prin aer - că şi asta se practică!

- am văzut la proteste o grămadă de lume...cu de toate! Care cu căţei, care cu purcei, care cu copiii după ei, care cu jucării de pluş în braţe. Oamenii mogulilor au sărit să speculeze momentul, ţipând că au fost plătiţi...100 lei de persoană, 50 de lei de copil, 30 de lei de animal. Desigur că nu pot să cred aşa ceva...dar totuşi! Ce cauţi, băi, cu câinele în lesă, la protest?? N-ai cu cine lăsa în casă bietul animal? Da' cu copiii de mână care-i treaba? Că nici măcar nu au capacitatea de a pricepe ce-i cu politica, ce să mai zic de drept de vot? Ce părinte responsabil îşi ia copilul de 3...5...10 ani de-o haripă la cogeamite bătălie de stradă? C-apoi şi eu am nepot...copil mic! Şi abia l-am dus la sanie prin faţa porţii, de teamă să nu i se întâmple ceva...cum papucii calului să-l târăsc pe jos câşiva kilometri printre zeci de mii de oameni nervoşi? Poate-l calcă vreunu', că e noapte! Poate-i dă vreun cot în gură, din greşeală! Poate..mama mă-sii, câte nu se pot întâmpla! Şi chiar de-l aduci acasă ca scos din cutie, chiar e bine să bine să îl duci într-un mediu în care se înjură ca pe şanţ? Sau în atâţia decibeli de zgomot? Că altfel, suntem cei mai mişto părinţi şi bunici...nici la desene nu-i mai lăsăm, că se bat prinţesele şi traumatizează mintea fragedă a puiului! Păi se poate? Tom şi Jerry - caca, Scufiţa Roşie - caca, dar proteste de stradă...uraaaaa!!!
Parcă şi văd scena: "Ia copiii şi hai în stradă să stârpim ciuma roşie! Băăă! Ţi-am zis COPIII, nu COPILUL!! Ce cauţi doar cu ăsta? Aaaa, doar unu' avem? Hai repede să mai facem, s-avem pentru protestele viitoare!!"  

Înţeleg, acum, că s-a propus un referendum pentru porcăriile alea de legi! Să se exprime poporul, că d-aia e democraţie...domnia poporului! Cred că ar trebui să studiez, niţel, subiectul...c-apoi ce spun pe canalele media, cu legea care scoate violatorii şi corupţii din puşcării am eu o mică impresie ca e praf în ochi pentru proşti. Şi la cât se minte/se manipulează/ se măsluieşte orice, asta nu mai e o lume în care să mai crezi pe cineva...practic, nu mai poţi avea nici în ceea ce vezi cu ochii tâi, pentru că e posibil să observi doar o latură a problemei. 

Şi-apoi să nu picăm de mămăligă, ca englezii: votăm ieşirea din UE, apoi să ne trezim că nu am ştiut ce am votat şi nu ne convine ce a ieşit 

Închei cu o cântare din vremuri de demult, când oamenii erau (parcă) mai uniţi.
Săltaţi brichetele suuuusssssss!!! Nu v-aud, mai sus!!