Stat contra Stat

Cum încep să cânte cocoşii de zorii zilei, intru şi eu ca omu' (dependent) pe net, să îmi verific emailul - şi nici nu se-ncarcă bine pagina că mă şi păleşte cogeamite nebunie...Frateeeeee!!!! A luat ţara foc peste noapte, să-mi trag pălmi! Vorba une prietene: "M-am culcat normală şi m-am sculat strâmbă!" No, cam aşa eu: mă pun la somn, cât de cât ok. Ştiam că sunt proteste de stradă; mare schemă, se întâmplă! Au ieşit unii în stradă să strige că nu le place. Preşedintele a ieşit, oleacă, să facă baie de mulţime. Ok... Şi apoi, mă trezesc în explozie nucleară: toţi acuzau pe toată lumea, că ăia-s corupţi, că ăia-s nenorociţi, că se-nghesuie, că-s securişti, că-i cu ciuma roşie, că-i cu lovitura de stat, că-s plătiţi...HOOOO!!! Ia, frână, ca să pricep şi eu ceva!

Acuma ştiu că de ceva vreme caut cu ardoare partea bună a lumii, dar să povestesc de fluturaşi şi floricele când totul fierbe în jur , nu mi se pare prea bine. Deci am zis aşa: fac abstracţie de tot ce ştiu şi îmi imaginez că-s extraterestru - că tot am Rh negativ şi cică-s descendent de anunnaki. Nu ştiu...abia m-am aterizat pe planeta mioritică şi am mintea ca o coală nouă de hârtie. Ce se întâmplă, dom'le, p-aci?

Deschid site-urile de ştiri...câteva mii de oameni - RTV zice 10 mii, Adevărul zice 20 de mii, HotNews zice 30 de mii, ProTV zice peste 45 de mii - au ieşit în stradă, la "cel mai mare protest de după revoluţie", ca să scandeze împotriva guvernului. Preşedintele a solidarizat cu ei şi, ca şef de stat a scandat împotriva statului - care adoptă legi pentru favorizarea penalilor. Ceea ce mi se pare ciudat...e ca şi cum aş fi eu contra mea. Dar mai contează?! Lasă aşa, mai fără logică, că-i simplu!

În fine...dincolo de proteste şi de tot ce s-a scandat, am şi eu nişte întrebări care mi se par normale:

- s-a strigat de mai multe ori "PSD - Ciuma Roşie". Şi apoi descinde preşedintele în mijlocul mulţimii...îmbrăcat fix în roşu! Păi cum dă asta în ochii publicului? Eu înţeleg că într-o mare de oameni îmbrăcaţi în culori închise a vrut să se vadă de pe Lună, ca să se ştie cine-i vedeta...dar la câta târla de consilieri are, nu s-a găsit nimeni să îi zică "Dom' Preşedinte, roşul e fix culoarea PSD! Cu gura spuneţi ceva, dar limbajul nonverbal zice fix pe dos....şi s-a dus de suflet mesajul dumneavoastră! Păi vreţi să-i daţi jos p-ăia, sau îi susţineţi? Că la campanie electorală, cam aşa este: eşti suporter PSD, porţi roşu!"

- la un moment dat, un grup de tineri începe să ţopăie pe loc şi să strige ceva. Mă gândeam...le-o fi frig, săracii, vor să se mai încălzească. Ei, aş! Strigau din toţi bojocii, pe ritm de stadion: "Cine nu sare, nu vrea schimbare!!". Şi brusc, ţopăiala se întinde în mulţime, semn că toţi vor schimbare. Buuuuunnnn....

Problema e că în urmă cu o lună şi niţel tocmai a fost ocazia legală pentru acţiunea porului: voiai schimbare, mergeai fain frumos, la vot şi te exprimai. Se pare că poporul a vrut schimbarea - pentru că nu mai sunt ăia, sunt ăştia. Acum alt popor...acelaşi popor... vrea să-i schimbe p-ăştia cu ăia pe care i-a schimbat deja cu ăştia?? Şi cum îi schimbă? Ţopăind în mijlocul străzii, sau în faţa unei clădiri???

C-apoi dacă-i aşa...vreau şi eu! Vreau schimbare! Vreau să fie bine, să nu fie rău! Vreau să fie pace în lume şi pace pe pământ! 

La nivel declarativ sună perfect, nu-i aşa? Ia gata! Să stea la colţ cine nu vrea asta!! 

Dar practic...ce schimbăm şi mai ales, pe cine schimbăm? Cu cine schimbăm? Ce bine vrem, în condiţiile în care fiecare îşi vrea binele personal? Şi ce schimbăm sărind? Zic, măi bine, să ne lovim călcâiele, că tot e metoda brevetată! Sau strigăm ABRACADABRA, dând cu o nuia prin aer - că şi asta se practică!

- am văzut la proteste o grămadă de lume...cu de toate! Care cu căţei, care cu purcei, care cu copiii după ei, care cu jucării de pluş în braţe. Oamenii mogulilor au sărit să speculeze momentul, ţipând că au fost plătiţi...100 lei de persoană, 50 de lei de copil, 30 de lei de animal. Desigur că nu pot să cred aşa ceva...dar totuşi! Ce cauţi, băi, cu câinele în lesă, la protest?? N-ai cu cine lăsa în casă bietul animal? Da' cu copiii de mână care-i treaba? Că nici măcar nu au capacitatea de a pricepe ce-i cu politica, ce să mai zic de drept de vot? Ce părinte responsabil îşi ia copilul de 3...5...10 ani de-o haripă la cogeamite bătălie de stradă? C-apoi şi eu am nepot...copil mic! Şi abia l-am dus la sanie prin faţa porţii, de teamă să nu i se întâmple ceva...cum papucii calului să-l târăsc pe jos câşiva kilometri printre zeci de mii de oameni nervoşi? Poate-l calcă vreunu', că e noapte! Poate-i dă vreun cot în gură, din greşeală! Poate..mama mă-sii, câte nu se pot întâmpla! Şi chiar de-l aduci acasă ca scos din cutie, chiar e bine să bine să îl duci într-un mediu în care se înjură ca pe şanţ? Sau în atâţia decibeli de zgomot? Că altfel, suntem cei mai mişto părinţi şi bunici...nici la desene nu-i mai lăsăm, că se bat prinţesele şi traumatizează mintea fragedă a puiului! Păi se poate? Tom şi Jerry - caca, Scufiţa Roşie - caca, dar proteste de stradă...uraaaaa!!!
Parcă şi văd scena: "Ia copiii şi hai în stradă să stârpim ciuma roşie! Băăă! Ţi-am zis COPIII, nu COPILUL!! Ce cauţi doar cu ăsta? Aaaa, doar unu' avem? Hai repede să mai facem, s-avem pentru protestele viitoare!!"  

Înţeleg, acum, că s-a propus un referendum pentru porcăriile alea de legi! Să se exprime poporul, că d-aia e democraţie...domnia poporului! Cred că ar trebui să studiez, niţel, subiectul...c-apoi ce spun pe canalele media, cu legea care scoate violatorii şi corupţii din puşcării am eu o mică impresie ca e praf în ochi pentru proşti. Şi la cât se minte/se manipulează/ se măsluieşte orice, asta nu mai e o lume în care să mai crezi pe cineva...practic, nu mai poţi avea nici în ceea ce vezi cu ochii tâi, pentru că e posibil să observi doar o latură a problemei. 

Şi-apoi să nu picăm de mămăligă, ca englezii: votăm ieşirea din UE, apoi să ne trezim că nu am ştiut ce am votat şi nu ne convine ce a ieşit 

Închei cu o cântare din vremuri de demult, când oamenii erau (parcă) mai uniţi.
Săltaţi brichetele suuuusssssss!!! Nu v-aud, mai sus!!

   

Despre dragoste (şi alte marafeturi)

Prin preistorie, când site-urile de socializare erau, practic, în faşă, a apărut o vorbă "de duh, din popor": "Îmi iubesc calculatorul, pentru că toţi prietenii mei trăiesc în el" - ceea ce era mişto. Suna cool, era la modă.

Şi cu toate acestea, ceva era în neregulă. Era o idee prea simplă, prea plată. Pe undeva, jalnică. Dar nu contează!! Nu poţi să te pui contra modernismului, aşa cum nu poţi să stropeşti contra vântului - că te uzi.

În timp, am cunoscut oameni care s-au îndrăgostit pe internet şi chiar au vrut să se căsătorească în urma unor relaţii virtuale - deşi nu se văzuseră niciodată faţă în faţă. M-a amuzat chestia asta. După părerea mea, se îndrăgosteau de o fotografie şi de nişte himere...nu de oameni; dar de ce să mă bag în treburile altora? Până la urmă, dragostea nu ţine cont de nici un canon....

Apoi am văzut un film...

...şi am realizat că nu este nici s.f. şi nici inspirat din fapte reale...este realitate. O să ajungem atât de dependenţi de tehnologie, ca asta ne va separa unii de alţii...iar pentru că ataşamentul este adândc înrădăcinat în subconştientul uman, vom dărui cele mai frumoase sentimente unor programe de calculator şi vom creşte copii în jocuri de strategie familială!
Cât mai e de la îndrăgostitul de o fotografie a unei fiinţe reale şi până la îndrăgostitul de o fotografie creată  pe computer? Mai ales când limita dintre realitate şi realitatea virtuală se subţiază pe zi ce trece? Deja sunt cazuri de oameni care s-au căsătorit cu un copac, cu o macara, cu turnul Eiffel, cu păpuşi gonflabile, cu propriul laptop, sau chiar cu ei înşişi  - caz în care ştii sigur că nu eşti înşelat de partener, pentru că TU îţi eşti, ţie însuţi, propriul partener. Ce poate fi mai frumos de atât?

Dacă e cu dragoste, nu poate fi decât bine şi foarte frumos. Îngeraşi, inimioare, dulcegăii, lacrimi de fericire, zâmbete...SAU NU. Pentru că, de fapt, ce mai e dragostea? Vorbim despre ea tot timpul, se ţin seminarii de profil (în care plăteşti sume deloc mici ca să te antreneze unii în succes şi să îţi explice cum stă treaba ruşinoasă cu sentimentele), se fac analize ştiinţifice, iar site-urile care te învaţă despre cupidon şi arcul său sunt, practic, miliarde...omul şi blogul/site-ul. Dar dincolo de vorbe, eu nu o mai văd în viaţa reală decât aşa...din an în Paşti, când îmi vine să-mi scot hainele bune şi tacâmurile de ocazie din dulap, pentru a serba momentul. Şi totuşi, nu pot să nu mă întreb: Iubirea dintre doi oameni este aceeaşi cu iubirea dintre un om şi o piatră de pe uliţă?  Unde-s specialiştii, vreau să vină cercetătorii britanici!!!

...pentru că eu nu mai am idee ce să răspund. Credeam că ştiu ce ar trebui să fie...mi-o imaginam ca pe cea mai pură lumină existentă în acestă lume. Frumoasă, dificilă, plină de bucurie şi de greutăţi depăşite cu inima uşoară şi sudoarea frunţii.

Alţii au descris-o prin artă...poezie, pictură, muzică... dar nimeni nu a găsit vreo cale prin care să îi surprindă adevărata esenţă. E ca şi cum ai încerca să înghesui marea într-o scoică, sau să cuprinzi lumina în pumn...oricât te-ai chinui şi oricât ai încerca,  în cele din urmă, constaţi că este pur şi simplu imposibil.

Aşa că, atunci când un prieten a deschis acest subiect, nu prea am vorbit mult.

Stăteam şi noi, ca băeţii, la un pahar de vorbă. Şi despre ce era să discute doi bărbaţi feroci, în floarea tinereţii? Despre gagici, desigur! Şi la un moment dat, mă întreabă cu interes:

"Auzi? Dar tu de ce iubeşti?"

"Băi frate...aici m-ai lovit la operaţie! Să-mi moară sărăcia dacă ştiu! Habar nu am...pur şi simplu o fac. Trăiesc nişte momente alături de o femeie şi sunt perfect normal. Apoi mă trezesc pălit în moalele capului de cogeamite iubire."

"Păi şi dacă te-ar lasă, tot o iubeşti?"

"Da..."

"...Şi dacă s-ar mărita cu altul?"

"Da..."

"...Şi dacă ar avea copii, sau îl lasă p-ăla şi se mărită cu altul? Tot o iubeşti?"

"Da...doar că asta nu ar mai conta decât pentu mine. Iar dacă dacă acea fată va fi plecat, era clar că pentru ea nu a contat iubirea mea."

"Fugi, d-aci, mai bine trăieşte-ţi viaţa!"

"Ete na! Şi ţi se pare că nu o trăiesc? Sau am răposat şi nu ştiu?"

"...sunt şi alte femei pe lume. Unele mai frumoase. Şi poate vei simţi la fel pentru altcineva. Ce zic eu? Poate nu la fel...ci mult mai frumos!"

"Poate. Dar eu consider că iubirea este un dar, iar darurile nu se iau înapoi. Dincolo de asta, zic să nu mai vorbim despre situaţii ipotetice...hai să îţi arăt ceva!"

...adică, ACEST clip:

No, ce să zic? Trist, dar complet amuzant. Nu am înţeles niciodată caracterul public al iubirii şi, mai ales, de ce sunt oameni care ţin morţiş să arate lumii ce simt. De ce trebuie să ştie planeta, să te filmeze televiziunea cu inelul de logodnă în mână, să dovedeşti ce şmecher eşti şi cât te străduieşti pentru cineva? Aaaaaa...să faci o surpriză, înţeleg. Dar cu un amfiteatru plin, ca martor? Care-i scopul? Plus că, dacă iese aiurea, cacaoa te mănâncă...şi rămâi de cal breaz în istoria umanităţii.

În fine.

Rămân pe aceeaşi linie şi închei cu o dedicaţie pentru toţi prietenii mei, care (n-)are faimă la femei:

Interviu de angajare

Revin în blogosferă...şi ţinând cont că e Crăciunul, mi-am propus să ne amuzăm puţin (mai mult). 

Hălăduind ici-colo pe internet şi verificând diverse oferte de muncă, am am dat  şi peste o asociaţie care  caută voluntari. Foarte frumos din partea lor, ce să zic? 

Hip hip ura!!! Toţi trebuie să fim mai buni, mai curaţi, mai frumoşi, etc...deci de ce să nu voluntariem şi mai mult?! C-apoi lume de ajutat e câtă frunză, câtă iarbă...şi dacă am pune toţi - nu câte o mână, ci măcar câte un deget pentru a oferi ajutor, societatea asta chiar ar deveni mai bună şi mai frumoasă.

Dar e de milioane cum se screm cei de la asociaţie să pară ei foarte cool, în ton cu moda şi cu tendinţele tinerilor feisbucişti. De fapt, observ un adevărat trend în acest domeniu: se trece foarte uşor peste cadrul formal şi se bate monedă pe tonul familiar, glumeţ, năstruşnic, presărat din când în când cu o romgleză semi-modernă şi exprimări de chat. Ceea ce mi se pare o falsitate...pentru că după partea de "râdem, glumim" vine şi finalul: "utem, plătim". Iar când mergi la un interviu (de angajare), nimeni nu îţi este prieten - şi cu atât mai mult, cel care te evaluează. Frate, acolo e bătaie! Se scot 5 posturi la concurs şi sunt 50 de aplicanţi...absolut nimeni nu îşi permite să te gâdile între corniţe, pentru că îţi este cel mai prieten şi cel mai amabil om din câţi s-au inventat! Ideea e să te transformi tu în gelaţină şi să spui şi ce ai supt când erai bebe - c-apoi confidenţele se fac în familie; o posibilă viitoare familie care îţi va acapara toată viaţa...fiindu-ţi tată, mamă, Dumnezeu şi raţiune pentru a exista.  . 

În fine...să revenim la mini-interviul (online) datorită căruia am râs până m-au luat toate crampele - şi pe care îl voi comenta live, pe măsură ce se va desfăşura:

CU CE VII TU? Cu trenul, cu autocarul...şi mai ales cu MINE, în principiu.

  

- Alocare de timp necesară: minim 10 ore/săptămână, pentru cel puţin 10 luni (ianuarie – octombrie 2017)

Ok, am înţeles: minim 10 ore pe săptămână. Dar maxim? Că poate sunt necesare 80 de ore pe săptămână şi am şi vreo viaţă în afara organizaţiei..

- Bifezi cu brio cei 3 piloni ai oricărui Ofiţer de Relaţii Internaţionale: capacitate de organizare extraordinară, pasiune pentru interculturalitate, pasiune pentru valorile europene;

Capacitate de organizare...am, dar nu ştiu cât de extraordinară. Dacă aş avea şi un punct de reper pt a compara, ar fi beton! 

Pasiune pentru interclturalitate... AM! Adică am cunoscut femei de mai multe naţionalităţi şi nu au fost probleme la psiune.

...dar "valori europene"? Care-s alea? Eu credeam că valorile sunt valori şi atât, nu sunt împărţite în subcategorii. Şi dacă eu am valori româneşti, se pune că-s bune? Adică, România ESTE în Europa, dar este mai mică decât Europa. Se aplică şi în cazul valorilor sistemul acesta?  

- Ne-ar plăcea mult să fii prieten(ă) cu tehnologia în general, şi în special cu aplicaţiile simple de cloud computing - precum Google Drive, Dropbox;

Dacă sunt prieten cu oameni în carne şi oase, e de bine? Am şanse?

- Deşi nu este obligatoriu, dacă eşti student(ă) în domeniul relaţiilor internaţionale, ştiinţelor politice sau studiilor europene, ai un mic plus;

Un mic plus? Cât de mic?

- You should have a true, deep, passion for English. We're kidding. But you should really know how to write in, speak and understand this beautiful global language. Because you may use it quite often.

I have a true, deep passion for English. I'm kidding. Hahahaha! I'm kidding that I'm kidding. Hahahahaha! Or not? Because I may use it a lot. Or, on the other hand, I may not - because English may not be such a global language. Who knows? Hahahahaha! I'm just kidding! Because I can, because we are one big happy family!

- Vei lucra cel mai mult cu programul Erasmus+, astfel că e foarte important să ai cunoştinte solide despre program (dacă nu ai înca, până la interviu este timp suficient);

Ya, right! Cerând capacitate de organizare, îmi spuneţi că dacă nu am cunoştinţe solide despre programul Erasmus+, îl pot învăţa în două săptămâni? Adică, menţineţi sus şi tare că porcul se îngraşă în ajun? Măi, să fie! :))))

- Vei fi membru al organizaţiei noastre, astfel că am fi foarte bucuroşi daca te-ar caracteriza spiritul de iniţiativă. Şi cel de responsabilitate. Şi atenţia la detalii. Şi comunicarea eficientă. Atât.

Atât, atât? Ce simplu, să-mi trag palme! Şi tot am ceva întrebări...Spirit de iniţiativă...să ce? Şi responsabilitate? D-aia prin care crezi că devii cunoscător solid în Erasmus+ peste noapte? Sau devii doar solid şi atât?

CU CE VENIM NOI? DA, DA, CHIAR...CU CE VENIŢI?

-  Experienţa de lucru în domeniul relaţiilor internaţionale, mai ales dacă eşti la început în această zonă;

Adică eu vin ca planta şi îmi oferiţi experienţa voastră? Păi şi atunci la ce mai angajaţi şi la ce mai cereţi studii în relaţii internaţionale, măi oameni buni?

- Îţi place să ai prioritate uneori? NU.
Ei bine, ca Ofiţer de Relaţii Internaţionale poate ar fi cazul să şi colinzi Europa în scop educaţional pentru a-ţi face mai bine treaba, aşa că vei avea prioritate în selecţiile interne pentru o mare parte din mobilităţi. Tare, nu?

NU.  De ce e aşa tare?

- Venim către tine cu oportunităţi de a transforma idei în rezultate, căci avem de regulă acest obicei. Şi din rezultate ne place să mergem spre impact. Iar tu vei avea ocazia să îţi pui în practică propriile idei cu uşurinţă;

Aveţi DE REGULĂ acest obicei. Dar ce se întâmplă în afara acestei reguli?Presupun că nu contează...am nişte idei superbe pe care le-aş pune în practică. 

- Vei putea sa îţi dezvolţi o întreagă serie de abilităţi, cunoştinţe şi aptitudini: de la cunostinţe despre programele UE până la abilităţi îmbunătăţite de comunicare, organizare, interculturalitate şi multe altele;

Multe altele...de-abia de acolo începe distracţia...

- Ştim ca nu acesta este motivul pentru care aplici (right?) wrong, dar când vei avea nevoie (sau când va veni momentul trist al finalizării activităţii tale) vei primi un certificat de voluntariat frumos, colorat şi plin cu realizările tale;

Salariu e clar că nu voi primi...că d-aia e voluntariat. Dar îmi place romgleza voastră uşor funny şi cu accente sugubeţe. Aproape promiscue, cumva...aveţi gagici mişto?

În altă ordine de idei, chiar mi-era teamă că voi primi un certificat de voluntariat urât colorat - sau...DOAMNE FEREŞTE! Alb negru!!! Noroc că aţi lămurit problema, că habar nu aveam cum mai dorm la noapte de griji! Şi încă ceva: cine zice că momentul finalizării activităţii mele va fi trist? Finalizarea nu vine cu tremurici de bucurie? 

- Încă o chestie tare: ÎNCĂ UNA?? Nu se poate aşa ceva! vei avea program flexibil, dar şi spaţiu de lucru atunci când vei avea nevoie.

Simt nevoia de o traducere în română: voi chiar îmi spuneţi că vin când vreau şi plec când pot?

Cam atât - la prima etapă.
Dacă mai încheiau şi cu un apoteotic "EU TE VREAU", ca la Vocea României, deja mă cucereau

...iar dacă aş fi avut timp şi bani de pierdut, pe cuvânt de nu aş fi traversat jumătate de ţară, doar că să fiu faţă în faţă cu pretenarii ăştia în tendinţe.

Închei cu o urare de din toată inima, sub forma unei reclame de sezon:

Crăciun liniştit şi numai bucurii! 

Ho Ho Ho!