(Alte) filme de văzut într-o viaţă

Fraţii Lumiere au realizat prima proiecţie de film în 1895. De atunci a trecut peste un secol...timp în care cinematografia s-a dezvoltat până la cote inimaginabile. Astăzi, se produc filme pentru toate gusturile, de toate felurile: unele sunt haioase, altele scârboase, unele sunt complet indecente, altele îţi arată viaţa aşa cum este ea în diverse momente. 

Prin urmare, m-am gândit să întocmesc o listă de filme care m-au impresionat în timp (indiferent dacă am ţinut cont de poveste, mesaj, jocul actorilor, peisaje sau stilul de filmare).

...şi am avut de unde alege...slavă Domnului! Material de lucru este câtă frunză, câtă iarbă, câte boabe de nisip într-o plajă. Unele filme îmi displac complet şi le consider a fi o insultă adusă inteligenţei  şi chiar sănătăţii mintale (cum ar fi "Cannibal Ferox", "Cannibal Holocaust", "Grotesque" sau "Two girls and a cup"), altele sunt frumoase, altele sunt excelente.

Mai jos sunt cele din ultima categorie...filme pe care le-am revăzut şi le revăd oricând, cu multă plăcere; şi pe care, dincolo de opţiunile personale ale fiecăruia, le recomand oricui, cu bucurie.
(Îmi cer scuze dacă este mai mult de citit, dar am simţit nevoia să şi spun câteva lucruri despre fiecare film în parte, nu doar să înşir nişte titluri)

- Baraka (S.U.A., 1992)

Merită văzut pentru că este o poezie în imagini, care a surprins cele mai frumoase instantanee din viaţa noastră. Este o binecuvântare pentru ochi, minte şi suflet (în iudaism, "Baraka" chiar se traduce prin binecuvântare, iar în islamism semnifică forţa vieţii) 

- Samsara (S.U.A., 2011)

Merită văzut pentru că este o metaforă a ciclului vieţii ireal de expresivă, "Baraka" la superlativ. Şi cu asta am spus totul.
- "The Emperor's New Groove" (S.U.A., 2000)
Îţi dă o stare minunată, de bine. Este perfect amuzant, are tâlc şi este plin de secvenţe memorabile. Pentru mine, personal, a devenit simbolul uneia dintre cele mai frumoase zile din viaţa mea.

- "The 33" (S.U.A, 2016)

Merită văzut pentru că este povestea reală a unei minuni: supravieţuirea a treizeci şi trei de oameni pentru mai mult de două luni, la şapte sute de metri sub pământ -  după prăbuşirea minei în care lucrau.

- "Prince of Persia: The Sands of Time" (S.U.A., 2010)

Merită văzut pentru că actorii joacă fenomenal iar filmul este distractiv de la un capăt la celălalt.

- "Artificial Intelligence" (S.U.A., 2000)

Merită văzut pentru că este o reinterpretare plină de emoţie şi tandreţe a lui "Pinochio" şi vorbeşte despre căutarea sensului vieţii şi despre puterea dragostei. 

- "Bicentennial Man" (S.U.A., 1999)

Merită văzut pentru că povesteşte, cu blândeţe, despre ce ne face ceea ce suntem, călătoria spre această umanitate şi lupta pentru dragoste. 

- "Gladiator" (S.U.A, 2000)

Merită văzut pentru că este plin de istorie, culoare şi înţelepciune. Iar soundtrack-ul este minunat.

- Trilogia "Ip Man", cu Donnie Yen (Hong Kong 2008, 2010, 2015)

Merită văzut pentru că este despre viaţă. Demnitate, luptă, smerenie şi onoare.

- "American Sniper" (S.U.A, 2014)

Merită văzut pentru că, dincolo de toate, arată cât de ironică poate fi viaţa uneori...care te loveşte exact atunci când nu te aştepţi şi exact în felul în care ai lovit şi tu pe alţii. 

- Trilogia "Back to the Future" (S.U.A, 1985, 1989, 1990) 

Merită văzut pentru că este foarte amuzant şi nu-şi pierde din farmec indiferent de timpul care trece peste el.

- Seria "Rocky" (S.U.A, 1976, 1979, 1982, 1985, 1990, 2006)

Merită văzută pentru că vorbeşte despre lupta pentru atingerea unui ideal. În Philadelphia, Rocky este atât de iubit încât are propriul monument, iar treptele Muzeului de Artă din oraş sunt supranumite "Treptele lui Rocky"...pentru că în film ele simbolizează desăvârşirea antrenamentului şi atingerea maximului de potenţial.  

- "Creed" (S.U.A, 2015)

Merită văzut pentru că este continuarea modernă a lui "Rocky".

- Seria "Jurassic Park"(S.U.A, 1993, 1997, 2001, 2015)

Merită văzută pentru că atunci când a apărut, a uimit o generaţie întreagă prin minuţiozitatea cu care a descris creaturi de mult dispărute. Următoarele filme sunt mai comerciale...dar primul reprezintă un punct de cotitură în industria efectelor speciale din cinematografie. 

- "Merantau" (Indonezia, 2009)

Merită văzut pentru că este despre călătoria spre maturitate şi despre puterea de a te sacrifica pentru ceilalţi

- Need for Speed (S.U.A, 2014)

Merită văzut pentru că este cu maşini. Cele mai tari maşini. Şi în plus, are nişte secvenţe cel puţin drăgălaşe, foarte amuzante.

- Om Shanti Om (India, 2007)

Merită văzut pentru că este povestea unei iubiri care trece dincolo de viaţă şi de moarte.

- Patch Adams (S.U.A, 1998)

Merită văzut pentru că ne învaţă să ne bucurăm de viaţă în orice condiţii.

- Trilogia "Rurouni Kenshin" (Japonia 2010, 2014)

Merită văzută pentru că este despre drumul spre iertare, despre onoare, determinare şi dragoste.

- The Wave (Germania, 2015)

Merită văzut pentru că ne arată cât de uşor se poate manipula o generaţie de tineri, chiar şi atunci când teoretic, refuzăm şi condamnăm anumite practici şi comportamente.
- The Devil's Advocate (1997)
Dincolo de tema biblică, este un film despre societatea modernă bântuită de stres, mândrie şi nevoia continuă de a epata, chiar cu preţul pierderii celor dragi.

- The Cokeville Miracle (S.U.A., 2015)

Merită văzut pentru că poveşteşte un miracol real, care sfidează orice raţionament.

- The Experimenter (S.U.A., 2015)

Merită văzut pentru că este bazat pe un experiment social care arată adevărata faţă a umanităţii.

- The Stanford Prison Experiment (S.U.A., 2015)

Merită văzut pentru că ideea de la care porneşte este tot un experiment social cu rezultate care nu ne fac cinste.

- The Intouchables (Franţa, 2011)

Merită văzut pentru că este despre responsabilitate, lupta pentru atingerea unui vis şi capacitatea de a te bucura de viaţă, indiferent de situaţie.

- Trilogia "The Lord of the Rings" (S.U.A., 1999, 2000, 2001)

Merită văzut pentru că este un spectacol cinematografic, din toate punctele de vedere

- Trilogia "The Hobbit" (S.U.A., 2012, 2013, 2014)

Merită văzut pentru că este întregeşte povestea din "Stăpânul Inelelor". 

- "Lone Survivor" (S.U.A., 2012)

Merită văzut pentru că vobeşte despre umanitate, atunci când se presupune că ea nu îşi are locul. 

- "The Shawshank Redemption" (S.U.A., 1994)

Merită văzut pentru că este despre răbdare, demnitate şi iertare.

- "Devdas" (India, 2002)

Merită văzut pentru că descrie lupta pentru o dragoste imposibilă, constrânsă de tradiţii şi mentalitatea socială.

- "Hero" (China & Hong Kong, 2002)

Merită văzut pentru că este un tablou impresionist în mişcare...plin de culoare, eroism şi artă dusă la extrem.

- "Somewhere in Time" (S.U.A., 1980)

Vorbeste despre destin şi iubire...o dragoste care transcede timpul şi, aţi ghicit...nu trebuie ratată!.
- "Jesus of Nazareth" (S.U.A., 1977)
Îl ştie toată lumea, este filmul unei întregi generaţii. Nu există sărbătoare pascală fără ca vreun program, orcare, să difuzeze "Iisus din Nazareth". Este, de departe, cea mai bună adaptare cinematografică a vieţii lui Iisus Hristos şi cea care se apropie cel mai mult de spiritul Bibliei.

- "Shinchinin no Samurai" (Japonia, 1954)

Merită văzut pentru că este povestea plină de eroism al unui sacrificiu pentru cei care nu se pot ajuta singuri.

- "The Magnificent Seven" (S.U.A., 1960)

Este reinterpretarea americană a filmului japonez, de această dată samurii transformându-se în pistolari ai Vestului Sălbatic. În plus, coloana sonoră şi peisajele sunt minunate, iar actorii sunt într-o formă de zile mari.

- "Basilisk: Kouga Ninpou Chou" (Japonia, 2005)

Este singurul anime din listă şi nu trebuie ratat...pentru că vorbeşte despre martiriu, dragoste şi sacrificiul suprem pentru binele altora.

- "Saving Private Ryan" (S.U.A., 1997)

Merită văzut pentru că spune povestea unei căutări de sine, pe fundalul celui de-Al Doilea Război Mondial. 

- "Schindler's List" (S.U.A., 1993)

Merită văzut pentru că este o pagină din istoria omenirii, încărcată de orori, sacrificiu şi sensibilitate; iar finalul este magnific.

- "The Longest Day" (S.U.A., 1962)

Merită văzut pentru că este cea mai fidelă adaptare cinematografică a Debarcării din Normandia, din 6 iunie 1944.

- "Titanic" (S.U.A., 1997)

Merită văzut pentru că, dincolo de povestea siropoasă de dragoste, este cea mai realistă descriere a scufundării Titanicului.

- Trilogia "Ong Bak" (Tailanda, 2003, 2008, 2010)

Merită văzut pentru că este un suprem al artelor marţiale împletite cu poezia şi tradiţiile tailandeze.

- "Tom Yum Goong" (Tailanda, 2005)

Merită văzut pentru că este despre sacrificiu şi lupta pentru a-i proteja pe cei dragi. În plus, este cu Tony Jaa, starul din "Ong Bak".

- "The House of Flying Daggers" (China & Hong Kong, 2004)

Merită văzut pentru că este un altfel de "Hero". 

- "The Mask of Zorro" (S.U.A., 1998)

Merită văzut pentru că este superb, de la actori şi până la acţiune. În plus, conţine o scenă de luptă care a fost votată ca fiind cea mai senzuală secvenţă a anilor '90.

- Seria "Les Gendarmes" (Franţa, 1964, 1965, 1968, 1970, 1979, 1982)

Merită văzută pentru că este cu Louis de Funes, unul dintre cei mai mari comedianţi ai lumii.

- "The Jungle Book" (S.U.A., 1967)

Merită văzut pentru că este una dintre cele mai frumoase animaţii Disney, iar melodiile îţi rămân în minte mult după ce filmul se încheie.

- "Follow That Dream" (S.U.A., 1962)

Merită văzut pentru că vorbeşte despre determinare şi puterea de a-ţi urma visul. Şi este cu EL... The one and only: Elvis Presley!

- "Fun in Acapulco" (S.U.A., 1963)

Merită văzut pentru că are o coloană sonoră superbă, iar peisajele sunt minunate. Şi, aţi ghicit, este cu EL...The one and only: Elvis Presley! (Baby, baby, shoubi du ba)

- "Mary Poppins" (S.U.A., 1964)

Merită văzut pentru că este despre bucuria copilăriei. În plus, muzica este de zile mari. 

- "The Wizard of Oz" (S.U.A., 1939)

Merită văzut pentru că foloseşte cele mai moderne efecte speciale ale vremii. Deşi raportate la prezent par prostii de copii, ele reliefează evoluţia industriei cinematografice prin timp. Dincolo de aspectele tehnice, este foarte bine construit...de la decoruri şi costume, până la jocul actorilor şi coloana sonoră.

Bonus (pentru pasionaţii  de filme care au schimbat cinematografia mondială prin scenariu, regie, efecte specale, mesaj sau jocul actorilor):

- Seria "Star Wars" (S.U.A.,  1977, 1980, 1983, 1999, 2002, 2005, 2015)

- Seria "Superman" cu Chirstopher Reeve (S.U.A., 1978, 1981, 1983, 1987)

- Trilogia "The Dark Knight" (2005, 2008, 2012)

Închei cu o fărâmă de gând bun, pe note muzicale:

(Alte) cărţi de citit într-o viaţă

Îmi place să citesc. Iubesc cărţile şi mă consider un cititor pasionat. Mă rog...asta este părerea mea, pentru că niciodată nu mi-am pus problema de a afla care sunt caracteristicile unui cititor profesionist.  Realitatea arată, însă, că nu prea mă încadrez în tipare...

La un moment dat am găsit o listă pe net: cinzeci de cărţi pe care trebuie să le citeşti într-o viaţă, recomandată de un psiholog uriaş din S.U.A.; o parcurg...citisem numa' vreo douăzeci.  Peste un timp dau de altă listă. de această dată compusă din douăzeci de cărţi, recomandate de cercetătorii britanici. Citisem jumătate. În sfârşit, găsesc şi o a treia listă, recomandată de o mare somitate în nu mai ştiu ce domeniu, dar compusă dintr-o sută de cărţi. Cred că am citit treizeci din ele. Şi am intrat în panică. "Băi frate, chiar aşa prost sunt? Tre' să citesc şi eu x cărţi, ca să mă consider un om împlinit, dar eu citesc mereu x-n, cu n tinzând către infinit?"

Reiau lista. Aşa e, n-am ce să-i fac!! Ce am citit, am citit. Mai erau unele care nu îmi spuneau nimic şi urma să cercetez problema, altele pe care mi-am dorit să le am şi încă nu am dat de ele.

Dar, de la o vreme, m-am liniştit total. Nu mă mai interesează de listele nimănui; niciodată nu am citit pentru că trebuie, ci pentru a mă simţi bine. Nu-mi propun neapărat să acumulez informație brută, ci îmi doresc să descopăr noi dimensiuni ale existenţei şi curgerea vieţii, aşa cum este ea imaginată de mintea umană.

Apoi am înţeles că în general, fiecare scriitor are propria lui mitologie...propria lume, cu personaje unice şi reguli specifice. Iar eu, cititnd, mă transpuneam şi cunoaşteam oameni noi, care îmi deveneau prieteni apropiaţi. Aşa că, la finalul cărţii, rămâneam cu veşnica întrebare nostalgică: "Dar, oare, ce mai face Cutare?". Şi mă apucam de următoarea carte...şi următoarea...până am realizat că nu am foarte multe cărţi preferate, ci autori preferaţi - pe care îi citesc din scoarţă-n scoarţă.

Prin urmare, dacă ar fi să fac o listă de lecturi pe care să le recomand oricui, diferite de clasamentele oficiale (care mie mi se par cel puţin haioase, pentru că nu poţi institui o regulă a gustului propriu), ea ar arăta cam aşa:

1. (a) "Adam şi Eva" - Liviu Rebreanu

De ce merită citită: este o aventură a cunoaşterii, o tumultoasă poveste de dragoste împletită cu elemente de filosofie asiatică, pe fundalul unor diverse culturi şi civilizaţii din istoria umanităţii.

1. (b) "Maitreyi" - Mircea Eliade

1. (c) "Dragostea nu moare" - Maitreyi Devi

De ce merită citite: povestea este de un real tragic, iar cele două cărţi se completează reciproc.

- Biblia.

De ce merită citită: pentru că este despre om, pur şi simplu. Vechiul Testament este ca o carte de istorie a poporului evreu, motiv pentru care este şi mai greoi de citit. Dar Noul Testament este despre viaţă, în toate aspectele ei.

- Mircea Eliade: "Istoria religiilor"

De ce merită citită: construieşte contextul în care a apărut fiecare religie în parte, formând o imagine de ansamblu a întregii umanităţi. Eu am citit, în completare, tot ce am găsit despre religie, mituri şi legende din orice colţ al planetei.

- Radu Tudoran: "Toate pânzele sus!"

De ce merită citită: adaptarea tv este slăbuţă, iar pentru copii, cartea este chiar educativă...fie măcar şi pentru că îi învaţă să facă diferenţa dintre babord şi tribord, motivul pentru care ele se semnalizează diferit (cu verde şi roşu - principiu care se foloseşte şi la aeronavele de astăzi) şi care sunt elementele constitutive ale unei ambarcaţiuni.

- Jules Verne: Tot

De ce merită citit: visul adolescenţei se naşte cu Verne.

- Alexandre Dumas: "Cei trei muschetari". Tot.

De ce merită citit: dezvoltă gustul pentru aventură şi cunoaştere.

- James Clavell: "Shogun", "Tai Pan", "Gai Jin", "Nobila Casă", "Vârtejul", "Chiangi"

De ce merită citite (în această ordine): stilul este proaspăt, antrenant, fiecare personaj având propriul ecou peste timp şi spaţiu. În plus, cărţile mustesc de elemente despre cultura şi civilizaţia japoneză, chineză sau iraniană - după caz.

- Sven Hassel: tot. Are paisprezece cărţi, nu e mare lucru.

De ce merită citit: descrie Al Doilea Război Mondial într-un mod unic, personal şi plin de nerv. Grotescul se împleteşte cu ilarul la fiecare pas şi, una peste alta, deşi unele descrieri mă făceau să mă simt implicat trup şi suflet în război, oripilându-mă, îngrozindu-mă, sau dând iama la fetiţe, alături de ceilalţi, m-am distrat enorm citind aceste cărţi; nu exista pagină în care să nu izbucnesc în râs, măcar o dată

- J.R.R. Tolkien: "Silmarillion", "Hobbitul", "Stăpânul Inelelor" - ca opere principale. Tot, în principiu.

De ce merită citit: Tolkien a creat o lume complet nouă, din nimic. Totul este atât de bine scris şi descris până în cele mai mici amănunte, încât ai impresia că nu citeşti despre plăsmuirile imaginaţiei unui om -  ci pagini din istoria antică, alta decât cea pe care ai învăţat-o la şcoală. Începi cu facerea lumii, care se naşte din cântec. Continui cu îngerii căzuţi, crearea primelor fiinţe, decăderea lor, luptele cu răul (sub diverse forme). Descrie, chiar, şi legenda Numenorului - oglinda Atlantidei.

- Isaac Asimov: tot.

De ce merită citit: lumea asimoviană este foarte complexă şi nu o pot descrie în câteva cuvinte. Ea trebuie trăită, simţită cu toţi porii. Povestirile cu roboţi sunt amuzante, iar reîntâlnirea cu diverse personaje de la o carte la alta îţi dă un sentiment foarte plăcut de regăsire şi senzaţia continuităţii peste timp. În plus, Asimov este recunoscut pentru inventarea termenului "robot" - aşa cum îl înţelegem noi astăzi, şi a celor trei legi ale roboticii.

- Michael Crichton: "Prada", "Jurassic Park", "O lume dispărută", "Terminalul uman", "Prizonierii timpului". Varianta scurtă: tot.

De ce merită citit: stilul este antrenant, plin de acţiune şi împleteşte sf-ul cu problemele umane cotidiene. În plus, fiecare carte tratează diverse subiecte (inginerie genetică, istorie, medicină) într-un mod unic, profesionist, ridicând totodată şi probleme legate de moralitate sau etică socială.

- Michel Zevaco - Ciclul "Cavalerii Pardaillan". Tot.

De ce merită citite: dincolo de aventură şi caracterul boem al vieţii de cavaler, cărţile surprind episoade întregi din istoria Franţei. Spre exemplu, descrierea lui Zevaco a Nopţii Hughenoţilor (23 - 24 august 1572) mi s-a părut cea mai terifiantă şi mai completă relatare din câte am găsit până în prezent.

- Agatha Christie: tot.

De ce merită citite: stimulează gândirea logică şi atenţia la detalii.

- John Saul: "Creatura".

De ce merită citită: este despre viaţă şi despre nevoia continuă a omului de a se perfecţiona, cu orice preţ. Stilul abordat de Saul este thrillerul horor - eu am citit tot ce am găsit şi fiecare carte mi-a plăcut.

- Stephen King - "The Shinning". Tot.

De ce merită citită: cartea este infinit mai bună decât orice adaptare cinematografică, redând teroarea în cele mai diverse forme. În plus, reprezintă povestea originală şi nu o reinterpretare a vreunui regizor..

- Howard Fast: "Spartacus"

De ce merită citită: este superbă. Actuală. Tragică. În plus, fie că vorbim despre Spartacus-ul lui Kirk Douglas sau Spartacus-ul însângerat în variantă Starz, povestea a fost transpusă de atâtea zeci de ori în diverse variante de film încât oruginalul este păcat să se piardă.

-  Henryk Sienkiewicz: "Quo Vadis"
De ce merită citită: este o poveste despre răbdare şi asumarea responsabilităţii; despre vindecarea prin dragoste şi nevoia omului de a trăi într-o lume mai bună. Acţiunea se petrece în Roma, pe timpul împăratului Nero şi evocă persecuţiile primilor creştini. Cartea este plină de secvenţe memorabile, însă una îmi revine constant în minte: creştinii se adună să se roage într-o peşteră, răpuşi de griji, necazuri şi nevoi. Şi aşteaptă cu nerăbdare A Doua Venire, mântuirea; se roagă ca şi cum Iisus ar veni să-i salveze imediat, instant. Ceea ce, privind în urmă, pare amuzant - pentru că istoria arată că nu a venit nimeni.
...iar scena aceasta îmi aminteşte de nebunia care ne cuprinde de câte ori se anunţă vreun sfârşit iminent al lumii şi toată lumea se roagă cu ochii pe ceas, numărând secundele ca la revelion,  aşteptând izbăvirea. 

- H.G. Wells - "Maşina timpului"

De ce merită citită: ca si "Spartacus", "Maşina Timpului" a fost reluată în n-şpe variante de film, fiecare mai diferită decât cealaltă. Materialul sursă nu trebuie uitat.

- Danielle Trussoni - "Angelologia", "Angelopolis"

De ce merită citite: este o poveste despre războiul nevăzut dintre oameni şi descendenţii primilor îngeri, bazată pe Cartea apocrifă a lui Enoh.

- Arthur Golden - "Memoriile unei geishe"

De ce merită citită: ecranizarea din 2005 este cam nefericită şi pierde mare parte din spiritul cărţii şi a societăţii japoneze din prima jumătate a secolului XX.

- Frank Herbert - seria "Dune"

De ce merită citită: Pentru că este o împletire unică de cultură, filosofie, ecologie, morală, istorie, politică şi tehnică.

- Edgar Rice Burroughs - seria "Barsoom"

De ce merită citită: a influenţat multe dintre personajele şi operele secolului XX, printre care Superman, Flash Gordon, seria "Dune", saga "Star Wars" şi chiar filmul "Avatar". Dincolo de aceasta, având atât de multe variaţiuni pe aceeaşi temă, este păcat să nu cunoaştem sursa de inspiraţie.

Bonus:

- David Eddings - seria "The Belgariad"

De ce merită citită: mi-a fost recomandată ca fiind fenomenală. Sunt abia la început, dar am încredere în ceea ce va urma. Din câte am înţeles, se apropie de Tolkien.

- Seria "Războiul Stelelor" de la Amaltea (tradusă în româneşte), Tot ce este disponibil.

De ce merită citită: comparativ cu ciclul de cărţi, filmele par nişte copii palide a unor nestemate. Prin literatură, universul Star Wars este mult mai inteligibil, mai bogat, plin de emoţii şi mustind de o înţelepciune adâncă - elemente care nu pot fi redate prin adaptările cinematografice.

Desigur...în afară de crâmpeiul literar de mai sus, sunt multe titluri pe care nu le-am mai amintit aici şi încă mii de cărţi ce merită citite, în funcţie de preferinţele fiecăruia...iar de unele poate că nici nu am auzit, măcar. Trecutul este plin de opere pe care nu le-am citit, iar zilnic apare ceva nou, care nu trebuie ratat.
...ceea ce face ca orice listă să fie într-o continuă schimbare.

Închei cu o fărâmă de gând bun, pe note muzicale:

Muzică, nu zgomot

Un simplu gând

...pentru că observ, cu amărăciune, că este anotimpul despărţirilor şi tot mai mulţi prieteni suferă din dragoste. Oameni dragi, pe care habar nu am cum să îi ajut...pentru că nu pot fi în locul lor; aşa cum nimeni nu poate fi în locul meu, niciodată.  

Privind, însă, la tabloul de ansamblu, mă doare să văd că oamenii au încetat să mai lupte pentru un ideal, preferând să abandoneze, dacă lucrurile merg mai greu.

Şi din toate câte există în viaţa, dragostea cred că este singura pentru care merită să mergi până în pânzele albe. Momente de teamă avem cu toţii; clipe grele de întuneric, în care toate pisicile par a fi negre, apar tot mai des - şi nu-mi vine să cred că odată ce doi oameni s-au găsit şi au împărţit până şi bătăile de inimă, mai poate să apară despărţirea. Exceptând cazurile limită, afirm, cu tărie, că absolut orice se poate rezolva. Trebuie doar să îţi doreşti, să ai răbdare şi să nu te opreşti din luptă - pentru că nimic din ce este frumos nu se câştigă uşor.

În timp am înţeles că dragostea este o floare ce îţi creşte în suflet. E păcat să o smulgi, pentru că rădăcinile vor rămâne întotdeauna. Da, sentimentele se vor mici, iar în timp se vor reduce la o simplă afecţiune - dacă te străduieşti să obţii asta. Însă niciodată nu vor dispărea complet toate urmele. 

Una-ntr-una, despărţirea într-o relaţie nu înseamnă neapărat despărţirea de celălalt, ci despărţirea de tine. De o parte din tine, cuantificată în timp, emoţii şi speranţe. 

De ce ai face asta? Este ca şi cum, la un moment dat, te-ai hotărâ să-ţi tai o mână - este simplu. Altă mână nu mai creşte, dar nimic nu este de neînlocuit...s-au inventat protezele. După o vreme, îţi mai tai o mână...apoi un picior...îţi scoţi ficatul, faci transplat de rinichi...şi tot aşa. 

Pe cuvânt de onoare, nu înţeleg logica unei despărţiri. Şi, după ce de multe ori am făcut eforturi supraomeneşti pentru a o evita, într-un final am învăţat să o accept - chiar dacă nu îmi place. În definitiv, fiecare are dreptul să hotărască ceea ce se întâmplă cu viaţa lui...iar dragostea este despre doi oameni, nu despre unul singur.   

Dincolo de tot raţionamentul acesta, ce îi spui unui om care are inima frântă, fără a părea cinic? 

Iluminarea

Esenţialul fericirii

Mi-am promis că voi scrie despre lucrurile frumoase din viaţa noastră...deoarece constat, cu părere de rău, că suntem nişte oameni din ce în ce mai trişti. Distanţi, închişi şi fără o direcţie anume. 

Ieri, de exemplu, mergând prin oraş, am încercat pentru o vreme să mă conectez la pulsul comunităţii...şi am început să fiu atent la cei din jur. Este incredibil câte persoane erau posomorâte! Megeau robotic, încruntate, cu privirea în jos. La un momendat a trecut pe lângă mine o fată ce avea faţa scăldată în lacrimi. Şi mi-am adus aminte, apoi, de un tânăr la vreo douăzeci şi doi de ani, care stătea în maxi taxi lângă mine şi se certa cu iubita la telefon - o chestie care a durat cam douăzeci de minute. Apoi, alte douăzeci de minute a plâns, după ce a închis telefonul. 

Şi mă întreb...de ce am ajuns cu toţii în situaţia asta? Ce se întâmplă cu noi? Facebook-ul, internetul este plin de oameni spirituali, care constată neajunsurile zilnice; le condamnă şi militează pentru o viaţă dedicată dragostei şi micilor bucurii. Ce se întâmplă cu ei când ies din spaţiul virtual? 

Mi-aduc aminte de mama unei prietene, lucra de dimineaţa până seara. Şi într-o zi, pe la jumătatea unui mai, îmi spune uimită: "Ai văzut că au înflorit pomii?". Normal că văzusem, erau chiar pe trecute...şi totuşi, doamna asta nu observase. Aşa cum, în altă zi, povestea că a văzut norii de pe cer. Şi eu eram...HĂĂĂ?? Cum adică, să te minunezi de nişte nori? Ridici ochii şi îi vezi ori de câte ori vrea muşchiul tău. Deşi...ea pleca dimineaţa la şase, venea seara, la nouă. Lucra într-o hală cu lumină artificială, fără ferestre. Unde ar fi putut să-i vadă?

Atunci am înţeles ce înseamnă să te bucuri de nimicuri. Lucruri obişnuite, care ni se par atât de banale încât nu le sesizăm decât când nu le mai avem.

Tocmai de aceea, eu mi-am propus să mă bucur.  Şi să fac orice pot pentru a răspândi bucurie în jur..

Muzica este o altă expresie a unei stări de bine. Iar acestea sunt primele două melodii pe care le-am auzit imediat ce am pornit aparatul de radio, de dimineaţă:

...pentru că este una din acele zile în care înfloresc pomii. Şi tu.

Ru - metafora unui exotic latent

În japoneză, RU (る) se traduce prin "piatră preţioasă", "cristal de lapis lazuli".

Pentru mine, însă, are o simbolistică aparte, mult mai adâncă şi mult mai vastă...o lume nouă, la care mă gândesc întotdeauna cu un sentiment de dor, linişte şi zâmbet.

Prima dată am întâlnit acest nume într-o carte: "Dragostea nu moare" a lui Maitreyi Devi, varianta hindusă a cărţii scrise de Mircea Eliade - şi un fel prelungire a unei stări, dacă stau să mă gândesc...pentru că dincolo de povestea din "Maitreyi", "Dragostea nu moare" continuă relatarea şi după plecarea lui Mircea. Nu mai este doar un episod în timp, care începe lin şi se termină brusc, ci este povestea unei vieţi întregi. Povestea unei iubiri peste timp şi spaţiu, care transcede în veşnicie.

Acolo, Maitreyi este Amrita. Ru.

...apoi starea aceea de spirit căpătat contur fizic, iar RU a devenit exponentul unui spaţiu exotic, neobişnuit. Un punct infinit şi atemporal, mereu în prezent. O existenţă singulară în spaţiu, o deschidere către un alt univers, total diferit de tot ceea ce cunoaştem noi astăzi. O poartă stelară, asemenea monolitului lui Arthur C. Clarke, din Odiseea Spaţială 2001....o entitate dură şi colţuroasă, puternică, misterioasă, care inspiră teamă. Şi cu toate acestea fragilă, plină de viaţă, metafora brută a unei singure idei: renaştere, evoluţie.

Când am început să scriu, numele blogului l-am ales aleatoriu...pur şi simplu aşa mi-a trăznit: Moonlight. Nu are nici o legătură cu vreun serial sau personaj...ci pur şi simplu cu lumina lunii, o lume diferită de cea pe care o vedem la lumina zilei. Nu neapărat mai întunecată...poate mai frumoasă. Diferită. Scriam şi vroiam să aduc schimbarea - de cele mai multe ori scoţând în evidenţă bubele negre, pentru a le conştientiza şi a le vindeca.

Acum, însă, vreau să schimb macazul. Trăim într-o societate în care problemele s-au înmulţit şi chiar s-au diversificat; deci nu cred că mai este nevoie să evidenţiez răul pentru a-l stârpi şi a fi mai buni...în primul rând este obositor şi în al doilea rând are grijă să se evidenţieze şi singur, nu-i trebuie avocaţi!

Binele, însă, devine din ce în ce mai rar...sau poate mai des, dar neştiut. Ceea ce nu este în regulă...pentru că asta ne afectează pe toţi, de la nivel personal şi până la nivel de comunitate.

Prin urmare, de astăzi îmi asum o nouă misiune: redescoperirea frumosului. 

Blogul îşi schimbă numele în "MoonLight Ru" - o împletire a două lumi (poate) diferite, dar care nu se şi exclud una pe cealaltă. Iar eu scriu pe numele meu de propriu: Gabi. Sunt sătul de personaje, de imagini şi de percepţii. 

Sunt ceea ce sunt. 

Poveste fără sfârşit

Acum vreo două zile intrasem pe blog şi am citit nişte articole mai vechi...parcă de prin 2012, sau ceva. Apoi am rămas uimit - chiar uşor amuzat...pentru că  nu mă recunoaştem. Da, ştiu că eu sunt cel ce a scris, îmi regăseam starea de spirit. Dacă stau să mă gândesc mai bine, cred că îmi voi aminti şi evenimentul care a stat la baza articolului, motivaţia alegerii acelui subiect. Dar în rest, totul mi se pare diferit...străin. E cam acelaşi sentiment pe care îl ai când reciteşti cursuri de latină după o pauză de zece-cinsprezece ani..ştii că tu ai scris, îţi aminteşti cum învăţai, revezi cu ochii minţii carnetul cu media 10, dar toate au fost parcă în altă viaţă...pentru că acum, mai repede pricepi chineza decât ceea ce ai scris tu, cu mânuţa ta.

Cam aşa am păţit şi eu...Stilul era impropriu, nenatural. Forţat.  

Eram într-o perioadă în care ceea ce eram se părea că nu era de ajuns, aşa că am încercat să mă transform în altceva. Altcineva. Iar în scris, mi-a ieşit...problemele mai mari au apărut când nu am reuşit să fac aceeaşi modificare şi în viaţa de zi cu zi. Astfel că, în timp, s-a creat o discrepanţă...îmi plăcea să scriu, şi uneori o făceam pentru a mă calma, pentru a scăpa de diverse frustrări - legându-mă de întâmplări din viaţa altora. Pentru că, ce să vezi...nu-s singur în zbaterea mea! Într-un fel sau altul, cu toţii alergăm după un echilibru, suntem într-o perpetuă căutare. 

Doar că îmi creasem o natură duală. Prietenii mă cunosc într-un fel, iar pe blog eram fix pe dos. Da, mă simţeam bine scriind. O făceam cu aplomb, aveam zvâc. La un moment dat mi s-a părut chiar o datorie morală să fiu incisiv, să am puterea de a critica - pentru că niciodată nu o făceam cu intenţie rea...îmi propusesem să trag semnale de alarmă privind diverse aspecte ale societăţii care ne fac rău şi care nu sunt aşa cum trebuie să fie.

Cu toate acestea, parcă aveam o strângere de inimă atunci când vorbeam despre ceea ce scriam. Şi de multe ori, când povesteam despre asta, menţionam: "...da, dar eu nu sunt aşa". Până m-a întrebat cineva: "Păi şi atunci de ce faci ceva care nu te reprezintă?".

Ce să zic...am trecut peste. Pe internet ai avantajul că poţi alege să fii orice vrei...ca în jocurile RPG. Experimentezi şi alegi să fii: femeie sau bărbat, tâlhar, criminal, rege, soldat. Orice. Nimeni nu te poate judeca pentru personajul pe care alegi să îl joci. Aşa este peste tot...în presă, în televiziune, în afaceri...suntem doar actori în diverse piese.

No, eu jucam un personaj - pe care am învăţat să îl descopăr şi să îl accept. Puteam să pariez că ştiu şi cum gândeşte. Şi totuşi, acel personaj nu eram eu, cel adevărat. La fel cum nici Heath Ledger nu era nebun, deşi l-a interpretat magistral pe Jokerul din "Dark Knight"

Problema a fost că am început să fiu perceput ca fiind acel rol. Am cunoscut persoane care ori mă plăceau pentru ceea ce scriam, dar când mă cunoşteau se aşteptau la vreun băiat de cartier plin de şmecherii şi erau dezamăgite... ori mă plăceau pentru ceea ce sunt, dar când citeau se oripilau - pentru că nu îşi doreau să aibă de-a face cu un  om plin de angoase, frustrări şi răutăţi. 

Oricum ar fi fost, eu pierdeam - indiferent ce făceam de la acel moment încolo. 

Aşa că, în timp, maturizându-mă şi învăţând din greşeli, am ajuns la un echilibru şi sunt foarte mulţumit de ceea ce fac acum. Privit în ansamblu, de la început şi până la final, blogul este o devenire. O călătorie a cunoaşterii, un potpuriu de stări, instantanee pentru diverse situaţii sociale sau personale.  

Toate bune şi frumoase...dar vorba zboară, scrisul rămâne. Cine mă citeşte regulat, ştie despre ce este vorba...dar scoase din context, multe chestii sună ca porcul! Ştiu asta...aşa că am decis să opresc posbilele stări negative născute de articolele mele, făcând singura schimbare posibilă: închid aici, îmi iau catrafusele şi mă mut la casă nouă.

Puteam să şterg domeniul cu totul, dar nu vreau să mă prefac că ceea ce a fost nu a existat. Aşa că am hotărât să permit accesul pe această adresă doar autorului - pentru că doar cu el îmi împart sufletul - pentru a porni de la zero, pe un domeniu nou. De worpress, că şi aşa vreau să experimentez ceva nou...să văd pentru ce se face atâta reclamă acestei platforme.  

Mă durea să renunţ la ceva ce am construit atâta timp, dar asta e...uneori spui punct! Şi de la capăt...

Doar că nu mereu. Pentru că după ce mi-am luat un timp de gândire, am decis să continui pe acest drum, asumându-mi tot ce este pe el: bune şi rele...dezamăgiri, momente de furie oarbă, frustrări sau comentarii cel puţin nedelicate, dar şi clipe grele sau pline de bucurie, în care nu mă puteam exprima decât prin cântec sau fotografie.

Când am început să scriu, pe 24 februarie 2009, prin "blog" înţelegeam doar un jurnal online - lucru de care m-am ferit, pentru că vreau ca viaţa mea personală să rămână personală. Totuşi, privind în urmă, văd că a devenit un blog de suflet; un creuzet de stări şi idei, care până la urmă arată că dacă vrei să demonstrezi ceva, o vei face. Viaţa este atât de complexă încât îţi dă posibilitatea asta....aşa cum, sub impulsul diverselor stări, eu am demonstrat, printre altele, că altruismul este de fapt supremul egoismului, că fericirea nu există, că sentimentele ne încurcă şi cel mai bine este să fim duri şi neclintiţi. Deşi la acea vreme mi se părea corect ceea ce spuneam, după ce mi-a trecut frământarea, mi-am dat seama că am greşit. Am momente de impulsivitate crâncenă şi încăpăţânare nemărginită şi înţeleg că dacă îţi propui, poţi dovedi că papura are noduri, cerul este verde sau  atingerea este o iluzie ce nu există în realitate. Totul ţine de interpretare şi de ceea ce alegi să conteze. E ceva asemănător cu ceea ce se întâmplă la "Vax Populis"...scopul emisiunii este amuzamentul; reporterul întreabă "Câte laturi are un triunghi", dar respondenţii sunt ori oameni în vârstă care abia au patru clase, ori oameni beţi sau cu diverse afecţiuni mintale, ori, pur şi smplu, oameni pe care nu îi interesează amănuntele astea "de oraş" - pentru că viaţa lor se desfăşoară între mulsul oilor şi rânitul la porci.
Şi apoi, cine vede, poate concluziona: "Ce inculţi sunt ţăranii!"

Aşa mi-am dat seama că toate aceste exerciţii de logică presupun o concentrare prea mare asupra unui punct, înlăturând ansamblul şi extrapolând rezultatul. O practică ce nu poate oferi decât soluţii greşite, în fiecare caz. De fapt, cred că de aceea nici nu prea mă împac cu rezultatul diverselor studii şi le acord prezumţia falsităţii încă înainte de a le citi (deşi pe unele le folosesc şi eu). Gândim la fel, simţim la fel, multe se pot cuantifica şi pot oferi o imagine probabilă a unui comportament, dar realitatea este că fiecare fiinţă este unică, iar extinderea ipotetică a unei noţiuni este periculoasă.

Eu de aceea am greşit de multe ori...şi am avut nevoie de multe şuturi pentru a înainta.

Iar acum, iacă-mă-s!

Câteodată, fericirea există

...şi se găseşte aici, printre noi. În gesturi mici, pline de dor. 

Fericirea este ca o căutare a propriei căi....nu ştii că ai găsit-o decât privind în urmă. Unii spun că se află la capătul unui drum, alţii sunt convinşi că este însuşi drumul.

Este ca o poezie...o clipă unică, de care îţi vei aminti întotdeauna cu tristeţe.

Este ca o rază de soare, pe care nu o vezi; dar o simţi...uneori chiar şi prin nori.

Cel mai ciudat este că fericirea ţine de alegere. E ca o plimbare printr-un parc...în care alegi să vezi gunoaiele...

Sau ceea ce se află dincolo de ele. 

34 de zâmbete pentru un mărţişor cu suflet

Motto-ul "Asociaţie Române Trup cu Suflet" este "Dăruind, vei dobândi".

...şi cu toate acestea, una dintre vorbele de duh pe care încerc să o învăţ şi după care să îmi conduc viaţa este "Fă bine, fără să aştepţi nici o răsplată". Pentru că, în primul rând, cred cu tărie că ideea de "a face bine" trebuie să pornească din altruism, din dorinţa de a-ţi depăşi propria fiinţă - şi nu, pentru răsplata ce va veni.

"A face un bine" este ca mersul pe jos...o datorie faţă de tine, pentru a te păstra sănătos. Că doar nu te aştepţi să te aplaude cineva sau să primeşti un premiu special de la juriu, pentru că te-ai dus la pâine cu propriile picioare!

Asta nu înseamnă că dictonul asociaţiei este greşit...ci, greşit interpretat - dacă reduci totul la nivel de troc. Viaţa mi-a arătat că, într-adevăr, dăruind, vei dobândi. Poate nu pe moment, poate nu de la acele persoane către care te îndrepţi; uneori, poate chiar nu vei dobândi nimic material. Doar o lacrimă de bucurie şi un   "mulţumesc"; o împlinire sufletească ce nu durează mult, dar are efectul une stele pe cer. Un punct de lumină într-o masă de întuneric.

Am trăit asta pe viu, săptămâna trecută, de 1 martie - atunci când ARTS şi-a dorit să dăruiască  o mică bucurie femeilor, cu ocazia primei zile de primăvară. Şi aşa s-a născut ideea "mărţişorului cu suflet".

Eu eram într-al nouălea cer şi m-am oferit primul pentru job...

Cred că cel mai mult în viaţa asta îmi place să fac cadouri. Uneori mă amuz gândindu-mă că dacă într-o dimineaţă m-aş trezi Bill Gates, a doua dimineaţă aş fi ca înainte...pentru că dau. Nu prea investesc, cu scopul precis de a câştiga ceva...pur şi simplu împart celor care au nevoie. N-am nici o problemă cu o persoană anume - dau oricui, atât cât am. Deci, normal că eram pe metereze la ceea ce se propusese.

Zis şi făcut: primit fondul necesar, cutreierat piaţa după mărţişoare, cumpărat şi... Acum venea partea cea mai grea: niciodată nu mai făcusem asta. Nu aveam nici o îmbrăcăminte "oficială" pe mine, care să mă reprezinte, nu tu banere, nu tu ecuson, sau orice altceva vizibil...doar o punguţă cu mărţişoare şi dorinţa de a le dărui. 

Acuma...să stau înţepenit într-un singur loc şi să le împart anapoda, ca pe flyere - nu-mi stă în caracter. Râiez să stau nefăcând nimic; îmi place mişcarea, aerul. Deci am început să cutreier parcul central din oraş, oferind ici-colo micile urări. Şi după vreo oră şi o pauză de hodină, am gătat.

Privind în urmă, a fost o experienţă frumoasă. Şi neaşteptată...plină de emoţii şi de învăţăminte.

Când am abordat prima doamnă, m-am bâlbâit puţin. După a doua, deja mi-am întrat în ritm. Am ales la întâmplare, după cum îmi tuna, indiferent de vârstă. Adolescente ieşite de la şcoală, domnişoare care se plimbau prin parc, bunici cu nepoţii de mână...nu a contat. Am primit trei refuzuri categorice: două de la nişte tinere care nu numai că nu mi-au răspuns la salut, dar nici măcar nu s-au oprit şi m-au respins din mers: "Nu îmi trebuie, nu am nevoie de aşa ceva!". Şi, încă o doamnă, care se vedea în atitudinea ei că este măcinată de alte griji..."Nu, mulţumesc".

M-a impresionat foarte mult o altă doamnă ce părea că tocmai ieşise de la lucru şi mi-a spus uimită: "Vaaaaiiii....nu mă aşteptam la asta! Mulţumesc din suflet, chiar este primul mărţişor pe care îl primesc pe ziua de astăzi! Mi-aţi făcut o mare bucurie, nu voi uita asta niciodată! Sănătate, să aveţi o primăvară frumoasă!...". Încă ne mai ura când am dat să plec...

Şi apoi, altă întâmplare amuzantă: abordez doamna, ca de obicei. Ofer mărţişorul...şi femeia se uita la mine, neştiind ce să facă. Zâmbea...întindea mâna...o retrăgea...Toată scena nu a durat mai mult de două secunde, dar parcă se dilatase timpul şi trecuseră, deja, ore întregi. Până la urmă, i-am zis: "Doamnă, nu vă cer nimic în schimb. Dacă doriţi, primiţi-l, vă rog".  Şi-mi zice: "Aaaaa...nu vreţi nimic?? Vai, ce frumos, mulţumesc! Mă aşteptam să îmi cereţi ceva...bani. sau să vă cumpăr un produs. În ziua de astăzi, nimeni nu-ţi dă nimic pe gratis...Mulţumesc din nou, m-aţi surprins plăcut!"

În rest, a mers ca uns. Şi am constatat unele lucruri:

- oricine se bucură când primeşte ceva, chiar şi de la necunoscuţi şi mai ales, din senin.

- este foarte greu să abordezi femeile tinere pe stradă, pentru că ori vorbesc la telefon, ori ascultă muzică la căşti şi sunt complet rupte de mediul înconjurător. Dacă nu ştiu să citească pe buze, vorbeşti cu pereţii.

 - cel mai mult s-au încântat adolescentele şi femeile trecute de prima tinereţe, chiar bunicile. Cred că pentru ele, viaţa încă mai are o simbolistică ascunsă; încă mai contează tradiţiile.

- peste tot domenşte neîncrederea...şi s-a împământenit ideea că orice gest porneşte dintr-un substrat egoist. La nivel general, intenţiile bune au motivaţii ascunse, pentru propriul profit. Iar suspiciunea asta în valorile umane fundamentale nu are cum să facă bine nimănui.

Una peste alta, a fost ceva extraordinar.

Habar nu am dacă mă voi mai întâlni vreodată cu aceste persoane, sau dacă le voi recunoaşte în mulţime, cu altă ocazie. Cel mai probabil, nu. Dar nu mă deranjează...dincolo de toate, am înţeles cât de frumoasă este viaţa atunci când dăruieşti şi primeşti un zâmbet.

..pentru că până la urmă, noi suntem creaţi să fim buni şi să răspândim bucurie.

Prin urmare, ţinând cont că este şi 8 Martie, vreau să închei citându-l pe Octavian Paler: "Tuturor prietenilor mei, vă mulţumesc că existaţi".

Femeia este o minune, În felul ei propriu, unic...nu ideală conform unui şablon prestabilit. 

Omul este o minune.

Un (alt) mărţişor pentru tine

Deşi nu sunt o doamnă, ieri am primit primul mărţişor din viaţa mea. Mă rog...de fapt, al doilea; pe primul l-am câştigat prin clasa a şaptea la un concurs in-door, când am fost singurul băiat dintre toate fetele care a ştiut ce seriale urmează în fiecare seară pe Pro Tv, după ştirile de la ora 19.00.

Dar ieri, pe cuvânt, nu l-am mai câştigat datorită talentului înnăscut într-ale  televizorului...chiar mi-a fost dăruit! 

Mergeam prin piaţă, m-am oprit la o tarabă să cumpăr câteva mărţişoare pentru familie şi intrând în vorbă cu vânzătoarea, mă vede amărât. Bă nenică, dar amărât - nu aşa...! Nu ştiu cum arătam în exterior - că nu port oglindă în poşetă  - dar lumea mea interioară se scufunda într-un hău ce se strânge treptat şi mă presează nemilos, încercând să-mi dezrădăcineze pieptul cu totul. 

...şi-mi zice: "Hai să-ţi dau un mărţişor, o potcoviţă norocoasă - s-o pui bine şi să-ţi pui o dorinţă!" 

Am rămas trăznit! Uimit, apoi cred că începusem să mă fâstâcesc, sau ceva...poate chiar m-am înroşit. Nu ştiu cât cred în noroc sau dorinţe puse, dar gestul acesta mic mi-a mai înseninat oleacă ziua. Bine, după cinci minute eram la fel...însă câteva clipe chiar am simţit că la un moment dat lucrurile se vor aşeza. 

Mă gândeam... Zilele trecute vorbeam cu o persoană dragă sufletului meu despre 1 martie - şi una dintre concluzi a fost că mărţişorul este doar o cutumă socială. Nu ştiu alţii cum sunt, dar mie mi-a sunat a ceva rău. Deşi nu prea folosesc cuvinte d-astea de om deştept - că nu prea sunt, ce papuci de cal să fac? -  ştiu ce înseamnă...dar în acel moment, în capul meu, "cutumă" era sinonim cu "bagatelă"; un obicei învechit, care nu-şi mai are locul în lumea contemporană.

Nu-i nimic, verific - că am toate mijloacele necesare să fac asta. Şi găsesc aşa: 

CUTÚMĂ, cutume, s. f. Normă de drept consfințită printr-o practică îndelungată; consuetudine, obicei. ♦ (În vechiul drept) Obiceiul pământului. – Din fr. coutume. 
sursa: dex online

No, bine, mă! 

Cică nu e naşpa, dar tenta aia peiorativă tot se păstrează. Şi nu ştiu de ce. 

Dacă ar fi să o iei la esenţă, mărţişorul este o idioţenie; o bucată de plastic, lemn sau cârpă, cu un şnur colorat în cap, pe care cică tre să ţi-l agăţi în piept şi să te hlizeşti a fericire, pentru că viaţa e frumoasă. 

Ce să zic...este şi asta o interpretare. Însă 1 martie este, mai degrabă, despre o intenţie frumoasă. Ca şi darul de Crăciun, sau iepuraşul de Paşte.  Alături de porcăria aia materială pe care nu o vei folosi cel mai probabil niciodată - pentru că a cam trecut vremea când toate femeile purtau mărţişor la piept între 1 şi 8 Martie, chiar mândrindu-se cu asta - cea mai mare importanţă o are intenţia. Gestul în sine, de a dărui ceva, cuiva. Unei persoane dragi, pe care o iubeşti, sau cuiva pe care o respecţi, sau ...oricui, până la urmă. 

...şi nu cred că există vreo femeie pe planeta asta care, în adâncul sufletului, nu îşi doreşte să fie iubită. Răsfăţată. Drăgălită. Mângâiată, apreciată, îmbrăţişată. 

Că o arată sau nu, e partea a doua - e la modă personalitatea alfa, în puii mei! Te-mpiedci de cursuri unice pe toate gardurile, care te învaţă cum să fii puternic şi lider, cum să îţi dezvolţi personalitatea pentru a avea o relaţie de calitate, cum să ştii când te-ai îndrăgostit, cum să îţi păstrezi relaţia DUPĂ ce te-ai îndrăgostit, cum să te încerci dar să întăreşti relaţia...în general "cum să"-uri d-astea care îţi promit fix ce nu ai. Sincer, pe mine mă amuză...pentru că fericirea personală sau găsirea dragostei nu ţine de o reţetă universal valabilă. 

Dincolo de toate, mărţişorul este despre frumuseţea simplităţii. Aşteptare...bucurie...puţină speranţă. 

Muncă, dragoste, un surâs şi un gând bun. 

De multe ori, mărţişorul spune ce nu pot spune cuvintele.

Voluntariatul - suflet sau doar raţiune?

Uneori, din când în când, mai am posibilitatea de a participa la diverse întâlniri pe tema voluntariatului. Doar că, în ultimul timp, sunt foarte dezamăgit de mediul ONG în ansamblul său. Simt că se cască o prăpastie din ce în ce mai mare între ideea pe care o am eu despre voluntariat şi ceea ce devine. Ajutorul dezinteresat, pornit dintr-o calitate profund umană, se transformă în ceva complicat şi de sine stătător - o lume parcă din ce în ce mai închistată în propriile reguli?
Şi se pierde, astfel, noţiunea de comunitate spirituală, pentru care muncim cu toţii şi pe care ne-o dorim.

Cu toate acestea, voluntariatul nu este un concept nou în istorie - pentru că se naşte din iubire - iar iubirea precede chiar şi apariţia omului pe planetă.

Astăzi însă, totul s-a prefăcut într-o adevărată industrie bazată doar pe raţiune rece, nu şi pe emoţie. O entitate abstractă, guvernată de existenţa limbajului de lemn, specific corporaţiilor americane -  targeturi, gale de recompensare, teorii de leadership, mecanisme psihologice, drepturi şi obligaţii,   

ceea ce mi se pare trist -  pentru că activitatea de voluntariat este elementar de simplă. De fapt, nici nu este o activitate în sine...este sinonimă cu umanitatea! Ceva ce uităm tot mai des în ultima vreme, pentru că astăzi totul este complicat. Şi dacă nu este, facem să fie.

Desigur, nu  toate ONG-urile sunt aşa. Încă mai există fundaţii şi asociaţii care se spetesc pentru a aduce un zâmbet pe feţele altora. Încă mai există oameni care muncesc până la epuizare, pentru a face ceva bun în lumea asta; persoane care trăiesc în stres continuu, care se luptă din toate puterile pentru a ţine pe linia de plutire un ideal.
Spre exemplu, eu am ajuns voluntar la "Asociaţia Română Trup cu Suflet". O organizaţie mică, bazată pe câţiva oameni şi născută din dorinţa de a întinde o mână de ajutor celor care nu au nici măcar cât avem noi.



Într-o lume plină de reguli stricte, de sfaturi specializate şi de experţi în aproape orice nimic, noi ne-am propus "SĂ FIM", nu doar "SĂ AVEM"; să vorbim cât mai puţin şi să facem cât mai mult. Credem cu tărie că cea mai importantă lege, ce ar trebui să guverneze viaţa omului este LEGEA IUBIRII, care se împlineşte doar depăşindu-ne limitele propriei persoane. Ocazii de a face aceasta găsim la tot pasul; peste tot există suferinţă ce trebuie alinată, nevoi sunt multe...
Momentan, asociaţia susţine doar sedinţele săptămânale de terapie ocupaţională din cadrul Centrului de Sănătate Mintală din Ploieşti. Sporadic, asociaţia, cu ajutorul unor oameni cu bunăvoinţă, a făcut donaţii copiilor orfani şi bătrănilor aflaţi în diverse centre sociale. Cei mai mulţi dintre voluntarii asociaţiei nu s-au mulţumit doar cu activităţile de voluntariat şi, după puteri, au contribuit şi la partea financiară. Printre activităţile lor se pot enumera: ajutorarea unor familii defavorizate, cumpărături şi curăţenie pentru persoanele în vârstă.
Aşa cum spuneam, nevoi sunt multe, iar membrii asociaţiei îşi doresc să contribuie la îmbunătăţirea calităţii vieţii cât mai multor persoane - iar pentru aceasta este nevoie de ajutor. Ne dorim să facem lucruri frumoase fără a intra în zona unei birocraţiei stufoase.

Am văzut copii care nu au bani de rechizite şi se chinuie să înveţe, chiar dacă asta înseamnă să îşi copieze manualul pe caiet - pe care îl scriu până şi pe cotor;  am dat mâna cu oameni care abia mai stau în picioare din cauza bolilor, dar muncesc cu ziua pentru a asigura familiei pâinea zilnică; am vorbit cu bătrâni singuri, care în afară de faptul că nu au bani, nici măcar nu pot ieşi din casă, să îşi ia cele necesare traiului. Toate aceste persoane, indiferent de vârstă, trăiesc parcă într-o lume atemporală, fără trecut sau viitor, doar un prezent continuu, dedicat luptei supravieţuirii. Vorbim despre aselenizare, vacanţe exotice şi independenţă financiară - un termen despre care am aflat ieri că are înseamna, de fapt, posibilitatea de a cumpăra orice îţi trece prin minte, fără a mai număra banii din portofel...! Iar lângă noi trăiesc copii care pleacă cu burta goală la şcoală, pentru că nu îşi permit un sandwich! Şi cei mai mulţi dintre ei nici nu cer de la alţii - pentru că nu e frumos să cerşeşti!

Dacă şi tu vrei să ajuţi, să ne ajuţi să aducem o bucurie celor care doar visează la ea, ataşez aici formularul de redirecţionare a 2%  din impozitul pe venit pentru "Asociaţia Română Trup cu Suflet".
Pentru donaţii, contul nostru bancar este următorul:

RO42 CECE PH 0130 RON 087 4851    

Sau, puteţi veni direct la sediul nostru:

Asociaţia Română „Trup cu Suflet"

str. General Traian Moşoiu, nr. 11, Ploieşti, Prahova
E-mail: trup_cu_suflet@yahoo.com
http://www.facebook.com/trupcu.suflet
Tel.: 0244 / 545 405

Cum arată iubirea cea adevărată?

Ni, măi, că iar veni Dragobetele!

Ceea ce mi se pare destul de corect...iubim americăneşte, apoi iubim şi româneşte, căci d-aia suntem patrioţi!

Sărbătorim...dar mă întreb: ce mai este dragostea în ziua de astăzi? Dincolo de cadouri şi de mângâieri, mai presus de starea aceea de euforie când eşti mai mult cu capul în nori decât pe proprii umeri, ce mai înţelegem prin dragoste?

Citind, căutând pe internet, cercetând şi studiind, am dat peste tot felul de descrieri...care mai plastice, care mai poetice, care mai misogine, care mai infantile. Dai o căutare pe google şi găseşti interpretări câtă frunză, câtă iarbă! Sunt atât de multe definiţii, că dacă s-ar apuca cineva să le strângă într-o culegere, nu i-ar ajunge hârtia nici dacă ar fi tăiaţi toţi copacii de pe planetă! Suntem cu toţii atât de diferiţi, simţim atât de diferit, încât, practic, fiecare vom percepe dragostea într-o trăire unică, pe care nu a mai experimentat-o nimeni până la noi. Cum era şi vorba aceea din bătrâni: "Câte bordeie, atâtea obicee".

Şi totuşi, într-un singur loc am găsit o descriere pe cât de simplă, pe atât de complicată:

"De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte. Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată."

Citeam un articol despre viitorul iubirii. Mă rog...eu aş fi spus despre lipsa viitorului în iubire. Conform studiilor, ceea ce credem acum, ceea ce ne-am dori, vor rămâne simple poveşti de spus la o beţie. "Cuplul viitorului, mult mai independent şi mai liber, îşi va putea împlini dorinţele sexuale şi afară, fără problerne de conştiință, în mod natural şi firesc. Trupul nostru poate avea parteneri mai mulţi, doar sufletul are nevoie de unul singur." Cu alte cuvinte, vom avea mai multe relaţii paralele, însă doar una singura va fi dragostea cea adevărată, aceea de care are sufletul nevoie.

Întrebarea mea este: cum vom transmitem astapartenerului? Până nu se inventează telepatia, ca să putem citi gândurile, făcând de toate cu toată lumea, cum departajăm acea persoană care este cea mai importantă? Momentan, acel plus este dat de fidelitate şi conştiinţă. Împărţirea propriului trup cu un singur om...cel pe care îl iubeşti. Scoţând fidelitatea din sistem, în cuplul viitorului cum mai faci?

Până una alta, nu ştiu ce va fi în viitor. Sper, din tot sufletul, ca savanţii să se înşele...nu ar fi prima dată. Citind mai multe studii, am observat că, de fapt, rezultatele acestora reflectau fix mentalitatea vremii. De exemplu, acum 100 de ani se scriau tratate despre modul cum onanismul provoacă boli psihice şi te nenoroceşte pe viaţă; acum, aceeaşi ştiinţă demonstrează că e perfect în regulă orice simţi nevoia să faci. Desigur...în contextul vremii, ştiinţa de atunci era la apogeu. Privită din prezent, era complet deficitară. La fel şi cu studiile din prezent despre relaţii...deşi făcute conform ultimelor teorii, cine poate garanta că peste 100 de ani nu vor părea decât idioţenii? Nici acum 100 de ani nu ştiam totul, nici acum nu ştim totul despre viaţă.

Ceea ce vreau să spun este că indiferent ce va aduce viitorul şi indiferent cum vor arăta relaţiile atunci, eu mă lupt  pentru acea dragoste ideală. Poate nu sunt în stare să o respect întru totul, dar sunt hotărât să o fac.

Pentru că dacă ne-am dori asta cu toţii, lumea ar fi inimaginabil mai bună. Nu ar mai exista despărţiri, nici suferinţă din dragoste. Şi da...nu ar mai exista nici Valentine's Day, nici Dragobete, nici orice altă încercare disperată de a conştientiza existenţa unor elemente fundamentale vieţii, dedicându-le o zi anume în calendar.

Ştiu că nu pot schimba lumea. Nici nu vreau asta...nu vreau să schimb pe nimeni, indiferent ce aş simţi pentru acea persoană.
Tot ceea ce vreau este să mă pot schimba pe mine, să fiu în stare să respect iubirea pe care orice om şi-o doreşte în adâncul sufletului.

...iubirea aceea "idilică".

Tehnici prin care suntem manipulaţi în fiecare zi

...şi cum am învăţat să le ocolesc

Zapând într-o zi pe net dau de următorul filmuleţ şi în secunda doi mi se aprinde curiozitatea:

Hmmm...interesant.

Şi totuşi, nu că aş fi vreo lumină de inteligenţă...dar dacă stăteam puţin eu cu mine la un monolog în doi, puteam să fac acest top printr-un simplu exerciţiu de raţiune. La nivel conştinent ştiam toate aceste tehnici - culmea e că mă regăsesc în foarte puţine dintre ele. Să fie pentru că sunt foarte greu de manipulat? Hahahaha!

Ia să o luăm în ordine:

8. Hipermarketurile

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu m-am obişnuit să îmi cumpăr cel mai adesea ce am nevoie, nu ce am chef pe moment.

Deci când ies la piaţă, foarte rar îmi iau ceva în plus faţă de ceea ce ştiu că trebuie să iau...iar în supermarket nu stau la discuţii; zici că-s Sena pe pistă! Bang, bang, la ce-mi trebuie şi am ieşit! Dacă ăia reorganizează standurile şi nu mai găsesc ce vreau, păi sunt dobitoc să alerg capiu peste tot?! Caut un angajat şi întreb, că d-aia am gura cu mine!

În hiper/supermarket nu stau mult decât când am timp de pierdut şi ca să nu stau afară în ger/arşiţă, intru p-acolo să casc gura. Oricum nu cumpăr nimic! Muahahahaha!

7. Titlurile idioate

Asta e ca reflexul acela pe care îl ai la un local când întorci capul ori ori auzi uşa deschizându-se. Ceea ce e obositor, supărător şi lipsit de politeţe să caşti ochii la fiecare nou venit...şi cu puţină voinţă se corectează.

Acum ceva vreme clicăiam pe articole d-astea ca la păcănele!

Paharul s-a umplut însă când am găsit următorul titlu: "ÎNSPĂIMÂNTĂTOR!! Acest om şi-a umplut cada cu coca cola, apoi s-a băgat în ea! Vezi ce s-a întâmplat!" Gata, eram pe el, logic! Ştiam că băutura asta-i foarte acidă - neutralizează hidroxidul de sodiu concentrat, în puii calului! Am citit de nişte experimente în care coca cola dizolva ficatul de pasăre...deci în cap îmi bângănea o singură întrebare: CE S-O FI ÎNTÂMPLAT CU ACEL OM?? S-a topit ca lumânarea de ceară?

Click, click, click! Şi m-am desumflat...s-a întâmplat că a dat cola peste cadă! Bine, mă...Orice corp scufundat într-un lichid sau gaz este împins pe verticală, de jos în sus, cu o forță egală cu greutatea lichidului sau gazului dezlocuit de acel corp. Arhimede a descoperit asta de când erau eu mic! Păi şi ce atâta înspăimântare?

Şi de atunci m-am lecuit. Deşi orice formulare d-asta îmi gâdilă curiozitatea, ştiu că până la urmă e o idioţenie. Deci, pas!

6. Reclamă vs. gust

Probabil sunt mai sărit, dar pentru mine, cola e cola, indiferent că-i Pepsi sau Coca; nu am preferinţe. Sucul de portocale e suc de portocale...indiferent că e Fanta, Mirinda, Frutti Fresh sau alt brand. Şi da, berea e bere! E ruşinos, pentru că am studiat îndelung berea...dar când am chef de băut o bere, beau o bere. Azuga, Albacher, Bergen, Ciucaş, Tuborg, Ursus...tot aia! Niciodată nu zic "Bă, ce aş bea un Skol" sau "Îmi lasă gura apă după o Stella"! Zic simplu: "Aş bea o bere!". Şi beau!

Desigur că sesizez diferenţele de gust dacă fac un maraton cu diverse sortimente...dar nu-l reţin în memorie; sunt variaţiuni pe aceeaşi temă, nici unul mai rău decât celălalt. De aceea, când am poftă, beau bere. Şi punct. Marca e aleatorie.

5. Culoarea

Conceptul vine din cromoterapie, unde fiecare culoare are o semnificaţie. Cât  de reale sunt interpretările acestea nu ştiu...nu am observat la nivel conştient vreun efect pe mine. Albastrul cică linişteşte...mă rog. Pastilele de putut sunt albastre şi nu cred că scopul lor e relaxarea.

4. Bomboana de la nota de plată

Interesant. Ca o regulă, nu prea mă avânt să comand fără discernământ decât extrem de rar, când vreau să mă dau în bărci. În general ştiu cât să mă întind în funcţie de buget. Bacşiş las când am chef şi cât am chef. Mă doare-n cot de regula "10-15% din consumaţie". De obicei sunt mai mână largă când mă simt bine, sau când m-a impresionat ceva...că până la urmă, dacă intru în restaurantul lu' Ixulescu, vreau să mă simt bine, nu să fiu tratat în scârbă. Iar dacă sunt respectat, eu de ce să nu recompensez asta?

3. 9-ul din coadă

Da, ţine de efectul psihologic. Dar dacă eşti mai raţional niţel, iluzia se sparge după două secunde.

2. McZâmbet

Cel mai des mănânc  la McDonald's când sunt însoţit. Rar, când sunt singur; iar atunci mă mulţumesc cu un meniu de 15 lei - care îmi ţine de foame încă jumătate de oră. Dar de obicei prefer să mănânc zece covrigi cu doi lei şi să beau nişte apă, că e mai eficient. Şi dacă nu mă satur, îmi mai iau zece...şi tot mă simt mai împlinit decât la Mac! Plus că e şi mai sănătos.

1.  Femeile şi produsele

Sexul vinde, nu mai e o noutate asta. Vrei să ai vânzare la pătlăgele, ataşezi gagici mişto  şi cipăndei. Pui gagica la orice şi se vinde;  la bere, la pariuri sportive, la mici pe grătar, la aspirină, la aspiratoare, la pompe de bicicletă, la pompe funebre...principiul e simplu. Dacă ambalajul ne place sau îl asociem cu ceva doribil, cumpărăm produsul.

Dar să cauţi în realitate oameni ca-n reclamă...las-o-n jos, că măcăne! Adică, mă pripesc! Habar nu am de restul, ştiu doar că eu nu sunt aşa! Nu-i vorbă, că am şi eu nebuniile mele...dar prefer să descopăr frumuseţea în ceva unic, nu să mi se ofere ostentativ şi să-mi spargă retina! Şi-aşa îmi pică pe-un zâmbet, pe-o şuviţă mai cârlionţată de păr, pe-o gropiţă... mici miracole care  aduc strălucire chiar şi plumbului bacovian.

Premiul juriului: promoţiile de Black Friday.

Se practică şi la noi de câţiva ani buni. Mă surprind de multe ori analizând lumea din jurul meu şi minunându-mă cum se inflamează treptat la apropierea ACELEI ZILE. Şi-apoi când în sfârşit a venit, se rup zăgazurile ceriului. Năvala chinezilor, tăticule! Site-urile care vând orice pică pe capete, magazinele sunt arhi-super-aglomerate, străzile sunt un furnicar. Se cumpără cu furie orice se vinde, zici că vine sfârşitul lumii şi a doua zi după Black Friday ne vom trezi în pustiul stepei ruseşti! Atât de disperaţi sunt oamenii - şi pe onoarea mea, nu pricep de ce! Mi se pare o manipulare oribilă, vizibilă de pe Marte! Chiar nimeni nu observă asta?

Eu nu mi-am cumpărat nimic de Black Friday, niciodată. Tentaţia din subconştient a fost...prin noiembrie, anul trecut, chiar eram hotărât să-mi iau o pereche de cercei - d-ăia cu piatră verde şi model de elfi, cum văzusem într-un film. No, şi intru eu fain frumos pe site şi... şi.... şi... PTIU, blestem! Să-mi bag toate picioarele, nenorocitul era blocat! "Nu-i nimic", îmi zic - "...noaptea e lungă, mai încerc!". Ceea ce am şi făcut...iar după vreo oră jumătate am şi reuşit! Victorie!! Am pus steagul românesc pe crâncena redută! Băi, dar parcă cerceii aceia nu mai erau atât pe mişto pe cât îi văzusem eu cu o zi în urmă. Erau la reducere, e drept! Oricum nu mă interesa prea mult preţul...mie îmi trebuia produsul! Dar parcă materialul nu mai era pe gustul meu...piatra verde era montată ca o pleaşcă pe onduleul sclipicios.... Rahat! Las că mă reorientez spre ceva mai acătării! Ceea ce am şi făcut, într-un final - dar asta-i altă poveste.

Ideea e că nu mă las dus de "reduceri". Ori pentru că nu-mi stă căruţa-n drum să-mi iau acel smartphone - am telefon! Sună, dau mesaje...sănătate şi drum bun, merge!

...ori pentru că reducerile sunt de fapt iluzorii. Un anume produs costă de ex. 5 lei; cu o lună înaintea vinerii negre se scumpeşte brusc la 8 lei, apoi la reducere este...5 lei.

Aha...şi io-s prostu' lor? S-o creadă ei!

Cântec de iubire

Hai că numa' azi nu-i mâine şi vine Valentinu' cu iubirea...ce bine, ce bine, chiar simţeam nevoia de nişte dragoste! S-a înrăit lumea asta...ceva de speriat! Dacă te-a pălit leuca după ceafă să dai drumu' la ştiri, ai pus-o....crime, violuri şi bătai iscate din cele mai banale chestii - zici că eşti în junglă, nu în civilizaţia secolului 21!

Dar, ne rezolvăm, că veni luna iubirii! Valentin, Dragobet...să te ţii acum sentimente frumoase!

Mă amuzam mai ieri că deja au apărut fel de fel de campanii pe facebook..."Da, pentru Valentine's Day, DA pentru Iubire!"; "Anti Valentine's Day, pro Dragobete!"; "Vino şi tu să iubim româneşte" şi câte şi mai câte...de te ia cu capul!

Mă rog. Am mai stat eu şi m-am gândit...mi se pare idiot să dedici o zi pe an iubirii; sau iertării; sau îmbrăţişării; sau luptei anti SIDA; sau educaţiei; sau mamei; sau ...oricărui alt lucru care se presupune că trebuie făcut în fiecare zi, în fiecare clipă. Oricând e timpul să iubeşti şi să îţi declari sentimentele, să dai un buchet de flori sau să ieşi la restaurant cu persoana iubită. Teoretic, aşa zic că ar trebui...dar însuşi faptul că planeta a decretat câte o zi specială pentru diverse aspecte ale firescului, înseamnă că deja pierdem noţiunile de bază ale vieţii.

Nu-i problemă că Sf Valentin e patronul Dragostei. Pană la urmă sunt sute şi mii de sfinţi, fiecare pe câte un domeniu...Sf. Nectarie se ocupă cu vindecarea cancerului, Sf. Ciprian este izbăvitor de vrăji, Sf. Mina este patronul păgubiţilor, Sf. Stelian este ocrotitorul pruncilor...şi aşa mai departe. Ceea ce mă enervează pe mine la Valentine's Day nu este sărbătoarea iubirii, ci  marketingul extrem de agresiv ce o înconjoară. Deja ajungi ca EI să te dreseze, spunându-ţi că dacă nu îi dai iubitei flori şi inimioare de pluş, sau nu o scoţi în oraş, sau nu îi faci cadouri - nu o iubeşti. Ceea ce este profund greşit - pentru că, după părerea mea, iubirea este un sentiment relativ intim, care trebuie să se consume în mare parte în intimitate. Teoretic nu ar trebui să intereseze pe nimeni şi nu ar trebui să îţi spună nimeni ce să faci şi cum să îţi arăţi dragostea. Aşa cum fiecare persoană e unică, şi fiecare dragoste e unică - neîngrădită de canoane, obişnuinţe, modă sau gura lumii.

De exemplu, eu cred că dincolo de declaraţii şi rahaturi cu dantelă de pluş, singura formă de artă care reflectă foarte frumos fiecare stadiu al iubirii este muzica. Sincer, din câte cunosc, majoritatea melodiilor existente pe planetă vorbesc despre dragoste, în toate formele ei:

 - atunci când îţi doreşti să iubeşti, dar nu a apărut persoana potrivită:

 - atunci când abia ţi-ai dat seama că te-ai îndrăgostit şi te rogi să fie bine:

 - când ştii sigur că iubeşti:

- când cuplul se destramă şi realizezi că deşi iubirea este cea mai puternică forţă din univers, uneori pur şi simplu nu contează ceea ce simţi; sunt alte lucruri mult mai importante care definesc relaţia, iar acestea lipsind, totul se duce de râpă:

 - când iubirea îţi este refuzată complet:

Etc, etc, etc.. Mi-ar trebui un blog special numai pentru a posta astfel de melodii...iar de-ar exista, nu cred mi-ar ajunge viaţa asta pentru a surprinde toate nuanţele dragostei descrise de cântec.

Cu toate acestea, totul începe cu o dorinţă în noapte:

...chiar şi o umbră. Sau un gând. Sau o poveste fără sfârşit.

...pentru că tot ceea ce suntem are ecou în eternitate. Şi pentru că iubirea are un singur timp: prezent. 

Irina Margareta Nistor vs Google Translate

Înainte de revoluţie, cele mai tari filme purtau numele unui singur brand. Indiferent că ne uitam la Terminatorul Arnold, Cichi Cean în "Maestrul Beţiv", Van Damme în filmele cu Van Damme sau Stallone în "Rocky", întotdeauna o auzeam pe ea... Cu vocea mai piţigăiată sau mai îngroşată, mai suavă sau mai dură, dar mereu una şi aceeaşi. The one and only Iiiiiirina Margareeeeeta Niiistorrrr!!!!!

Băi frate, şi era mişto, să-mi trag pălmi! Nu ştiam eu engleză şi nu aveam habar ce se porcăiau ăia pe acolo...dar în cele din urmă, filmul era inteligibil. Defectuos ca formă, desigur! Dar dincolo de convertirea rugosului dialog anglofon într-o formă drăgălaşo-mioritică gen "plimbă ursul" sau "du-te naibii", esenţa rămânea aceeaşi. 

Înţelegeam, în puii mei, ceva!

Şi nu ăsta-i scopul comunicării? Că se face cu gura, cu mâna sau cu picioarele, cu norişori de fum sau beţişoare de urechi, dacă un om şi un klingonian se înţeleg, e perfect! 

Ei, dar asta a trecut de un car de vreme! Dacă stau să mă gândesc, copilăria mea pare situată pe undeva prin zorii istorei, când oamenii trăiau în peşteri şi vânau mamuţi, câmpiile era pline de verdeaţă şi rinocerii lânoşi zburdau pe coclauri ca oile!

Acum s-au schimbat timpurile...trăim într-o era exclusiv tehnologică! Un mediu complet controlat de mâna omului; sticlă, beton, oţel şi plastic, pentru un conform universal valabil!

Şi pentru că suntem foarte şmecheri, nu ne mai folosim creierul din dotare pentru a traduce filmele...s-a inventat Google Translate. Desigur, el face o traducere literală, nu literară. Zici că vorbeşte Tarzan cu pietre în gură. Ete na! Şi mai contează? Las' că merge şi aşa... 

*(pentru mărire, click pe fotografii)

P.S.:Nu ştiu despre alţii, dar dacă nu aş fi studiat engleza la şcoală, aş fi preferat-o oricând pe Irina Margareta Nistor în locul oricărui program de traducere. Asta aşa...să nu-mi scrântesc vreun neuron încercând să înţeleg ceva mai mult de la un film decât o succesiune de poze.