luni, 9 martie 2015

8 Martie

Na, că iar a venit 8 a lu' Martie, Ziua tuturor femeilor de pretutindeni! 
Super-tare! Să curgă şampania, să danseze gagicile...asta...Cipăndeii pe masă! Tara-raaaaaaa-rararaa...U can leave your hat on!


Pe vremea mea, ştiam că 8 martie e Ziua Mamei. De 1 martie dădeam ghiocei şi mărţişoare, de 8 martie lipeam hârtie creponată pe diverse fotografii cu preafrumosu-mi chip, cineva mai deştept îmi scria pe o coală lucioasă ceva cu "E ziua ta, mămico, în dar de ziua ta ţi-am adus inima" şi gata...se făcea de un minunat plocon pentru mama. Şi-apoi să vezi îmbrăţişări şi pupăciuni şi lacrimi de fericire...că de! Eram eu mic, dar mândru nevoie mare! Pe cine nu ar fi buşit plânsul să vadă un boţ cu ochi, blond şi ciufulit, cum târa de câte o floare de obicei mai mare ca el? Iar când acel cineva era şi propria mamă...toate emoţiile se înmulţeau însutit! Mişto era că după toată sceneta asta, mai eram şi iertat de tâmpeniile pe care le făcusem în zilele din urmă...dat cu bulgări de noroi după trecătorii grăbiţi, spart de geamuri, încăierat cu copiii din vecini, demolat diverse obiecte de mobilier...d-astea de copil tălâmb.  
Dar pe scurt, era frumos. C-o fi fost între timp şi Ziua Femeii...habar nu am şi sincer, nici nu mă interesa. Oricum, mie nu mi-a spus nimeni nimic. 

Târziu am aflat că cică 8 Martie e Ziua Femeii. "No... bine" - zic eu. Atunci hai să serbăm! Care-i femeie, ca s-o felicitez?? Teoretic e simplu: vezi un om; ce să fie, ce să fie? Păi, în puii mei, te uiţi cu ce s-a încălţat - vorba bancului: are şoşeţele albastre, e bărbat. Are d-ale roşii, e femeie. :))
Nu ai acces la şosete...nasol, dar nu imposibil: aplici diferenţierea toaletelor: pantaloni - bărbaţi; fuste - femei. Pălării - bărbaţi; pălării cu brizbrizuri şi mănuşi - femei. Bastoane - bărbaţi; poşete - femei. Ochelari cu sprâncene stufoase - bărbaţi; ochelari cu sprâncene pensate - femei. 
Simplu, aşa-i?
Da, dar dezbaterea continuă: Ziua Femeii este o sărbătoare destinată sexului feminin pe de-a întregul, sau o sărbătoare doar pentru fetele care au devenit femei? Iar de aici, alte întrebări: în unele părţi se consideră că fata devine femeie odată cu începerea adolescenţei...în alte părţi se consideră că fata este femeie după ce a născut, iar alţii, în sfârşit, diferenţiază problema după vârsta majoratului - ca să nu existe probleme legale. 

Deci eu, ca un bărbat galant ce mi-am propus să omagiez sexu' frumos - că d-aia-i ziua lui - ce variantă aleg, ca să nu greşesc? Care este pragul de la care pot felicita madama, fără să am mustrări de conştiinţă că am greşit sau am sărit pe careva? C-apoi nimic din ce văd în jur nu mă ajută...
Bine, dacă e să o iau p-aia dreaptă, mi se furnică pielea numai când ştiu că trebuie să fiu libidinos. Urăsc manifestarea publică a sentimentelor, fie ea de zi internaţională sau privată. Da' cică dacă vrei să fii curtenitor (să abureşti proast...ptiu! inocentele slabe de înger), aşa se face...te urci pe primărie să te vadă toată ţara şi bagi din top cu femeia zână - întrupare a aştrilor de pe cer, cu datoria ei divină de a crea viaţă şi cu golănimea bărbatului care o pângăreşte. Femeia e ambientul perfect alb - spălat cu Dero Surf, bărbatul e bunicul pierdut şi regăsit în mina de cărbune, mai negru decât Ăla Negru de Respiră Greu. 


Dacă nu ai primărie, nu te impacienta! S-au inventat mijloace mai moderne de comunicare...facebook, twitter, messenger, pereţii toaletelor publice...în principiu orice loc cât mai public şi cât mai frecventat care să îţi poată păstra pentru eternitate toate vorbili sensibile.
Şi după ce înşiri toate atributele de lemn, termini metaforele şi epitelele cu valoare de simbol, nostalgia şi dorul pentru frumos răbufnesc într-o ultimă sforţare de geniu: TE IUBESC, FEMEIE, oriunde te-ai afla! 
Bravo şi aplauze furtunoase!

Acuma nu că-s contra sărbăorii - Doamne, feri!
Nu am nimic cu săraca femeie, dar mi-e silă de goana asta după hiperbolizare şi apetenţa pentru polarizare. Înainte, 8 Martie era asociată cu Ziua Mamei, abia apoi cu Ziua Femeii. Accentul cădea altfel, era o sărbătoare intimă, de familie. Luai o floare, te bucurai cu mama din dotare, o urare ici - colo, ca să nu pari dobitoc şi gata. S-a terminat comedia. 
Acum...vai de mine şi de mine... este întâi Ziua Femeii, apoi Ziua Mamei. Ne pregătim pentru ziua asta amărâtă ca pentru Crăciun sau Revelion: toalete speciale, coafor, cheltuială, rezervări la cele mai fiţoase restaurante, petreceri pretutindeni... Şi toate pentru minunata fiinţă denumită generic FEMEIE. Ce mai la deal, la vale? Care-s femei, mânuţele suuuuuuussss...Nu v-aud! Mai sus! 
Şi cât ai zice peşte, oraşele sunt împânzite de afişe colorate şi promisiuni tentante. Cluburile se întrec să ofere Flamingoboi şi Cipăndei cât mai deschiloţaţi, petrecerile se ţin lanţ şi capătă  rapid iz de orgie, cadourile devin un must. Noi toţi gândim la fel, simţim la fel...ne întrecem în dulcegării greţoase pe bază de femei şi mame, slăvim gingăşia femeiască, ne închinăm spăşiţi la FEMEIE - schiţată ca un idol, un Dumnezeu teluric. Anodul perfect pozitiv, vârful de lance al fragilităţii divine, oaza din deşert, ploaia după seceta masculină, ora de apă caldă a comunismului, mărul delicios în care intră viermele.
Şi de ce? Pentru că ne aflăm în data de 8 Martie, Ziua Internaţională a Femeii - deci se aplică servicii complete de periere, linguşire şi lustruire, fără a mai ţine cont de destinaţie. Are p..oşetă, las că-i bună! Nu ne mai împiedicăm la detalii...
Vaaaaaiii....să-mi trag pălmi! .Ştiam că doar despre morţi se vorbeşte numai de bine, ca să nu cazi în derizoriu şi să aluneci spre pupincurism. Dar acu cică se pretează atitudinea asta şi la sărbătoriţi...  

Şi uite, eu nu vreau!
O fi Ziua Femeii, dar chiar să adulez ce apuc pentru a da bine la public, nu fac. Nu adun stele de pe cer, nu ofer flori de curcubeu şi nu alerg la soare, sa împletesc femeii mândră cunună din razele lui. Şi, mai ales, nu felicit orice femeie aşa, în neant, ca să par sensibil. Iete că nu vreau, lasă-mă aşa, mai necioplit!
O femeie, e un om. Cu bune şi rele, cu defecte şi calităţi.



Chiar de este aducătoare de viaţă pe planetă, nu o face de capul ei, în puritatea ei nemărginită. Ca să-l citez pe Dr House: "O femeie poate rămâne gravidă şi dacă se aşează pe toaletă...însă numai dacă între ea şi toaletă se află un bărbat".
Şi, în plus, de multe ori, tot femeia este cea care stă la baza dispariţiei vieţii...că doar d-aia se aruncă în cap îndrăgostiţii lulea! E pe sistem "Eu te-am făcut, eu te omor!". O fi considerată sex slab, dar în majoritatea cazurilor, motivul pentru care bărbaţii adoptă anumite comportamente este...ghici ghicitoarea mea...fix femeia.  
Nu e fecioară, în papucii calului! Nu e inocentă, nu e minunată, nu e lumină pură. Unele femei sunt curve penale, îţi intră în viaţă doar ca să ţi-o tragă când ţi-e lumea mai dragă; altele doar se prostituează pe la colţ, să aibă de-o cafea...altele au înţeles că tre' să fie japiţe ca să răzbată prin viaţă şi ridică la rang suprem puterea seducţiei machiavelice. Unele îşi lasă copiii de izbelişte şi pleacă la lustruit măciuci prin te miri ce colţ de planetă, dar au grijă să trimită actele de divorţ prin poştă; altele au bibliorafturi întregi de cuceriri, doar pt că se plictisesc şi văd că pot. Unele sunt familiste convinse şi mame desăvârşite, altele sunt doamne în adevăratul sens al cuvântului. Şi apoi, mai este savantul de renume mondial, soţie devotată şi mamă eroină...şi femeia iubită, care indiferent cum ar fi, este perfectă.  Ca orice bărbat, ca orice om, de altfel.

Dar realităţile astea nu mai contează! Nu, nu, nu...vine 8 martie şi totul se albeşte. Pe cuvânt de nu mă crucesc când văd câtă scârbăvnicie colindă pe câmpii! Apar vorbele mari, poeziile în rime albe - dar pline de tâlc, comparaţiile exagerate. Felicitările cu flori şi urări de bine suprem ne aglomerează viaţa, pieţele sunt cuprinse de agitaţie şi în general, societatea e în forfotă.  Fierbe, se mişcă, se înghesuie spre aceeaşi destinaţie: FEMEIA.
Pentru că e ziua ei şi are drepturi depline. 

Dar după ce se duce nebunia, cu ce rămânem?
După ce se liniştesc apele, nu se întreabă nimeni care este adevăratul scop al acestei sărbători? 
Să dea de lucru la stripperi? Să se pompeze bani în comerţ/buzunarele Statului? Să facem consumaţie la restaurante? Să ofere o clipă de relaxare? Să reînnoiască nişte legături emoţionale? Să explime o trăire care nu se poate reda în cuvinte?

După ce a trecut 8 Martie, cu ce rămânem?
Ceva urmări mă gândesc că trebuie să fie...că doar nu facem lucrurile pavlovian şi fără pic de raţiune. Dar care-s astea?

joi, 5 martie 2015

marți, 24 februarie 2015

Zi-le de dragoste și fericire

În ultimul timp, toată lumea vorbește despre fericire. Scrie despre fericire. Dă sfaturi, teoretizează, filosofează și mai ales deplânge societatea care VAI!!! aleargă doar după valori materiale și obiecte, când, de fapt, cel mai important este să fii împlinit spiritual. Să faci ce îți place, să trăiești clipa...viața-i scurtă, trăiește fiecare secundă ca și cum ar fi ultima, fă ce vrei - numai să știi ce faci. Frumos, așa-i? Chiar foarte minunat! 
Doar că fiecare înțelege să trăiască clipa făcând toate nebuniile posibile, alergând după toate prostiile - materiale, desigur. DAR, să nu uităm: important e să faci ceea ce te face fericit. Uraa!!!

Cu cât mă gândesc mai mult, cu atât realizez mai mult imensa iluzie în care trăim și angrenajul de minciună care ne înconjoară. Vorbim ceva și facem altceva, pornim de la lucruri nevinovate și ajungem la adevărate monstruozități! Se nasc înțelepți peste noapte, care vobesc de bieți copii ce vor să-și cumpere o oră din timpul părintelui care muncește pe brânci...cât ce emoționant! Și cât de adevărat...Of, of, oamenii ăștia răi, cum fac ei nasoale!
Ce îi trebuie unui om să trăiască? Un acoperiș deasupra capului și un petec de pământ pe care să-l cultive, ca să aibă câte o păstaie să bage în gură. Atât. Restul...internet, facturi, joburi la multinaționale ultramoderne, mașină, vilă cam cât să întorci tirul în sufregerie, haine de firmă, piscină, telefon smart tv...toate sunt doar tâmpenii. Bulgări de zăpadă ce promit ușurarea traiului, dar care apoi se rostogolesc și te prind într-un vârtej fără cap și fără coadă. Ce, dacă ar trăi niște unii pe o insulă pustie, nu pot trăi fără facebook? Nu-și pot încropi câteva frunze să le țină de ploaie, fără card? Nu pot pescui, să îmbuce și gura lor ceva, fără să aibă televizor 3D? Nu pot crește un copil fără Nintendo sau tabletă? Nu-l pot învăța să scrie fără haine D&G?

V-ați gândit vreodată câte de multe lucruri facem în viață doar pentru că...nu știu, AȘA SE FACE? Ești copil...cică să te bucuri de copilărie. Dar de la 3 ani trebuie să deprinzi tot felul de aptitudini, care să te transforme, mai târziu, într-un om de succes. Dans, gimnastică, lecții de pian, teatru, limbi străine, matematică, informatică...toate se stăpânesc prin muncă și devotament. Nu e timp de joacă, ci numai de perfecționare. Mă rog...îl perfecționezi prin joacă, pentru că niște deștepți au elaborat teorii prin care copilul este muncit și mințit că se joacă. Dar de ce nu ai lăsa copilul să se joace pur și simplu?
Clasa întâi, a doua, a zecea, facultate, master, doctorat, răsdoctorat, paradoctorat, multidoctorat...mai mult de jumătate din viață o petreci studiind, perfecționându-te, devenind un om de succes. Nu e timp de prostii...copilărie, adolescență, tinerețe, maturitate...totul se bazează pe muncă asiduă. Nu e timp de trăit aiurea, viața e un stres continuu, un amalgam de nevoi și cerințe. Facturi, întreținere, chirie, bănci...astea nu se plătesc singure.
Desigur că nu ai nevoie de ele...valorile cele mai iportante sunt alea spirituale. Iubirea. Iubirea nu cere, doar oferă. Ca să iubești, trebuie să oferi. Nu sentimente, în mă-sa! Cine, ce ar putea face cu ele? Nici la wc nu-s bune, că nu te poți șterge la dos! Și atunci, normal...sari cu oferte mai palpabile. Sau, pur și simplu ți se cer: CE OFERI? 
Așa cum la interviurile de angajare sunt întrebări capcană menite să departajeze participanții, așa e și la iubire. Licitație! Câștigă cel care dă mai mult! Restul sunt iluzii și vorbe goale.Așa că...te-a lovit leuca drăgoștii? Intri în sistem  și sari cu o ofertă babană, dacă vrei să rezolvi ceva - altfel rămâi pe tușă, cu buza umflată!
Și-apoi no...oamenii cică au și o componentă emoțională. Așa că, la un momentdat, se va întâmpla pocinogul. Nasol. Teoretic, când se activează inimioara, nimic nu mai contează. Practic, atunci când reușești să o controlezi - te maturizezi, adică înveți să te vinzi, să te prefaci că ești ceva ce nu ești cu adevărat - beton, frățică! Să vină succesul, băutura să curgă, fetili să danseze pe masă! Bairam!


Când ai învățat să nu mai fii sclavul sentimentelor și să te comporți nu cum simți, ci așa cum cer diversele situații, când te-ai dezumanizat și ai devenit o rotiță a sistemului, când te-ai educat să stăpânești stresul cotidian și să rezolvi problemele pe care le-ai creat singur, când ai învățat să fii un roboțel care muncește ore întregi pentru a avea, pentru a plăti, pentru a cumpăra și pentru a oferi, abia atunci ești un om de succes. un om dorit și acceptat de societate, lăudat, căutat, aplaudat și invidiat. Mai ales invidiat...pentru că îți permiți TOTUL, pentru că poți cumpăra orice, pentru că îți inventezi nevoi și apoi ți le domoleșți cu o singură fluturare de card.
Acum câțiva ani mă spărgeam de râs de ăia care emit teorii de seducție. Cică la femeie nu te duci ca orbul și îi spui direct "Bă fată, mie îmi place de tine! Hai la o cafea". Nu, nu...ce-ai, ești prost la cap? Trebuie să fii șmecher, să o îmbrobodești prin învăluire! Să vrei ceva, dar să pară că vrei altceva...să o chemi, să o atragi și apoi să îi dai un bobârnac la sictir: "Pleacă, bre, că iei vopseaua". Cică femeia alfa, aia puternică și adevărată, va fi cel puțin înnebunită după tine dacă o iei la mișto și ba o chemi, ba o lași: "Dezbracă-te să te f..ac fericită şi să te simţi iubită - Îmbracă-te, că nu te mai fac fericită". Aşa vrea femeia.  Ați auzit ceva mai cretin de atât?
Parcă iubirea era cu inima pe tavă, cu fericire, alea-alea...acum o dăm în bărci că-i matematică după schemă? Aplici anume metodă ca să bagi întregul între paranteze, nu faci tu ce ai chef...

Ce îi trebuie omului ca să fie viu? Teoretic puțin, practic totul. Orice, cât de mult posibil!
Pentru că abia atunci este om.
Și-atunci intervin sensibilii: ce ai alege? Să fii sărac și fericit, sau bogat și nefericit? Sărac și fericit și curat, desigur! Ete na, ţi-ai găsit!! Nimeni nu-și dorește să fie sărac, curățenia nu contează! Vezi asta zi de zi, oriunde, la orice oră! Fiecare clipă din viața noastră dovedește asta...
Vorbim despre moralitate și valori; despre a fi cum vrei tu, nu cum vor alții; despre a face ce simți, nu ce se așteaptă de la tine. Urmează-ți urma, nu turma!
Dar nimeni nu vrea asta! Faci ce e nevoie, nu ce vrei! Faci ce se face, te educi să îți placă ce se face, să te integrezi în grup..nimeni nu vrea individualitate! Cu toții vrem să fim speciali, dar identici cu ceilalți.

Și când realizez asta, mă apucă pandaliile...îmi dau seama că viața e o rutină fără gust pentru că așa alegem să fie. Pentru că asta se cere şi nu te poţi descurca altfel.
În ultimul timp, multă lume mă întreabă ce îmi doresc și nu știu ce să le răspund. Trebuie să spun, ca orice copil cuminte și ca orice om matur: o casă, o soție, o familie, o mașină, o plasmă, mulți bani. Dacă ar fi strict după mine, m-aș urca pe o cămilă cu o bocceluță în spate și aș porni teleleu prin lume. 

Deci: ce îi trebuie unui om să fie fericit? Se poate o întrebare mai simplă ca asta?

miercuri, 11 februarie 2015

Curge muciu

Mare, mare frăsuneală cu arestarea Elenei Udrea şi mai ales cu gestul şocant pe care l-a făcut. Comentarii si discutii, dezbateri, imagini în buclă. O filmare  de 15 secunde cu Udrea încătușată este transmisă continuu, câte un sfert de oră.
Ceea ce înțeleg pe undeva...trebuie să recunosc, imaginile astea îmi aduc o satisfacție destul de mare. Parcă simt cum ar vrea să-mi crească o altă inimă în mine, privesc viaţa cu alţi ochi. Nu c-aş avea ceva personal cu sărmana femeie - martirizată pe altarul libertăţii, dar în opinia mea, este un pion important în regimul care ne-a mâncat viețile ca o cangrenă, timp de zece ani.
Un prieten spunea că nu înțelege și nu pricepe de ce Elena Udrea este atât de blamată - doar a dat mâna cu ea și nu e un monstru. Ceea ce nu e, are dreptate; o dă pe la tv de atâta amar de vreme și no...e o simplă femeie, un om ca toți oamenii. Nu un balaur cu șapte capete și gheare ca de dinozaur...are şi ea două mâini, două picioare, cap, urechi, nas...om, în puii mei. Nu monstru. Pentru unii pare chiar o divă, o fantezie erotică; dormeau cu poza ei sub pernă, doar-doar o veni peste ei vreo succubă cu chipul preaminunatei. Alții o văd ca pe o întrupare angelică desprinsă din lumina Celui Preaînalt, o apariție care întotdeauna trebuia întâmpinată slugarnic - cu ode și pupăciuni de mâini. Iar alții, în sfârșit, o consideră singurul om onest din România; Adevărul Suprem, Binele Suprem, Dumnezeul pe pământ și împărțitorul luminii (băsești). Ce mai la deal, la vale... era un Iohannis feminin, făptura care dacă nu ar fi existat, ar fi trebuit inventată.

Nici nu mai conta că salariile erau tăiate iar Elenuța construia săli de sport de sute de mii de euro, pe care oricum nu le folosea nimeni. Nu mai conta că afișa cu ostentație o avere uluitoare, în timp ce majoritatea țării se zbătea în sărăcie. Nu a contat nimic...iar cei care mai vociferau erau priviți ca niște paria, dușmani ai poporului și comuniști nenorociți care se puneau în calea progresului şi reformei.
Vă dați seama că fiinţa asta a candidat la cea mai înaltă funcție în stat și A MAI FOST ȘI VOTATĂ?! A fost crezută și aplaudată la scenă deschisă, apoi sute, mii de cetățeni s-au dus cu toată inima și au zis: DA! Mai rar așa duduie, așa caracter pur! 
Cam cât de...naiv să fii, ca să faci asta?

No, acum curățenia parcă începe să se mai maculeze și încet încet, îngerul a rămas fără aripi. Nasol...dar totuși, neimportant. Deja a devenit o imagine banală cea a unor personaje faimoase cu niște cătușe la mâini, așa că nu mă mai urc în slăvi de plăcere. Mi-aș dori ceva mai concret...judecare, întemnițare și confiscarea averilor.  Uneori mă amuz  foarte tare când îi văd p-ăștia că fac măgării fără număr și apoi, printr-un gest de curtoazie, demisionează onorabil - chipurile, afectați. Nu, nu, nu... ei  nu sunt afectați, pentru că nu mai au reprezentarea reală a vieţii cotidiene. 
E o vorbă mai veche: "Ăl bogat nu crede la ăl sărac." Pentru un om normal, demisia e o problemă. Mare! Fără post, nu ai venit; fără venit,  nu mai ai cu ce trăi, ce mânca. Te taie de la lumină, apă, gaze. Dacă nu te angajezi rapid...degeri! Mori! Iar cum posturile stau pe toate gardurile, zeci mii şi aşteaptă doar să fie culese...ia uite ce minunat e să demisionezi! 
Dar ei, oamenii de genul Udrei, sunt o specie aparte. Demisia nu are valoare, pentru că banii oricum curg. A furat, a delapidat, a înşelat până nu a mai putut. Huuoo...demisia! AŞA, ŞI??? Vă închipuiţi că ăla rămâne muritor de foame? Că începe să sape la şant, sau vinde pită la alimentara din colţ? Ete na! Nu mai e ministru? Las că-i director! Nu mai e manager? E consilier de director, apoi director şi ministru în altă parte! Europarlamentar, şef la cine ştie ce structură închipuită sau preşedinte de asociaţie abia înfiinţată. Mare schemă...

Iar eu sătul de șmecherii care calcă tot în picioare și apoi îți râd sfidător în nas, pentru că știu că nu are ce să li se întâmple. Oameni fără scrupule, care sunt mai presus de bine și rău, care își urmăresc doar propriul interes și propriul câștig. Nu vreau răul nimănui, dar mi-aş dori ca persoanele astea să revină la statutul de om! Băi, ai umblat cu şmangleala-n cucuruz? Marş la beci! Şi când ieşi, să fii ca orice puşcăriaş: "Nene, am ieşit...acum ce mă-sa fac? Ce mânânc şi unde dorm? Cine angajează un infractor? Băga-mi-aş picioarele, mi-am ratat viaţa! Vai, mie, ce nenorocit mai sunt!"
Nu ca un baron revenit din concediu: condamnat 10 ani...Toarnă un bagabeu de-i făcea pantofii şi vindea gumă de mestecat fără chitanţă, scrie o carte-două, ţine un curs de bune maniere, îşi descoperă boli care sunt incopatibile cu regimul de detenţie şi-l vezi că iese după un an jumatate sau doi ani bine mersi, mai gras şi mai rumen în obraji, revenind la fosta limuzină, fosta vilă, fostele afaceri de succes şi fosta viaţă de lux.

...adică, exact ce cred că se va întâmpla cu Udrea. Oleacă scandal de ochii lumii, să închidă gura la proşti...încătuşare pentru camera de filmat, pentru că oricum după colţ o aşteaptă unu' să i le dea jos...apoi niţel foc de paie şi gata. Cine-i femeie de succes şi model pentru societate? Udrea, desigur!
Dar, deocamdată, are purtări uluitoare...Şoc,  şoc! Udrea face gesturi  mafiote: pune degetul stâng la nara dreaptă! Oare ce va însemna? Comunică secret cu mafioţii ei din închisoare...numai Al Capone şi clanu Mararu mai făceau asta!
Şi-apoi să te ţii..cete, cete, vin analiştii militari spărgători de coduri: "Păi din observaţiile noastre, gestul Elenei Udrea poate însemna o avertizare pentru complici, că-i dă în gât. Sau, le transmite că totul e bine, nu vorbeşte şi nu ştie nimic. Sau, cere ajutorul unui prieten...întreabă publicul sau sună un prieten. Sau îşi transmite dragostea pentru un prieten. Sau îi înjură pe duşmani. Sau...sau...sau..."
Ia uite, ce să zic! Băi frate, dar s-a gândit cineva că asta îţi bate joc de noi? Ce şi-o zice femeia: "Cu ce să mai fiu eu în centrul atenţiei? Mă scarpin în cur şi mă uit şăgalnic în cameră...vedem, îşi dau seama ,tălâmbii, ce mesaj transmit?"



No, Udrea s-a scărpinat la nas. Oare ce să însemne? Chiar, ce să însemne acest gest secret pe care îl cunoaştem cu toţii? 
Vorba nepoţeluluii unei prietene: "Ma, curge muciu!". 

Se pune ca explicaţie, sau continuăm aventura descoperirii adevărului din spatele unui nimic inflamat?  

luni, 9 februarie 2015

Brandul Iisus

Aşa ceva???







Total emoţionant...mă simt din ce în ce mai liber, cel mai liber şi mai luminos! Sunt Charlie, Războinicul  Luminii!
Şi când te gândeşti că mai dăunăzi strigam sus şi tare cum şi-a ratat religia calea...Na, uite aici credinţă: Mica Biblie pentru bagabonţii de cartier!
Dacă mai ascult de două ori ghiorlăneala asta, mai că-mi vine să-mi confecţionez banere cu versete din Biblie şi alerg pe uliţe, scandând din cap în ritm de hip hop:

El e frumos şi glo-ooooo-rioss
IISUS HRISTOS!! IISUS HRISTOS!! 
E MÂNTUIREAAAAAA....EEEEE-EEEEE!!!! 
IISUS HRISTOS!! IISUS HRISTOS!! 


Mai este ceva de zis?

Hris-TUA-se' DoaMNHE EEE E, am trăit s-o văd şi p-asta! Iisus ca brand de marketing...

P.S.: ştie cineva când apare varianta hard rock - pentru motociclişti? :D

sâmbătă, 7 februarie 2015

Ce te-aş prinde de ţi-aş face!

Manifest pentru susţinerea femeii moderne

Stau şi mă întreb de ce se scandalizează toată lumea cu prostituarea sexy-asistentelor. Cunoaşteţi cazul: "SOC ŞI GROAZĂ! Asistentele păcătoase fac sex pe bani!" 
Ete na! Pe cuvânt că nici nu îmi trecea aşa ceva prin cap...e o totală surpriză! Deja lumea mea interioară este zguduită din temelii! Mă mir cum de mai respir, de mai umblu ca un om normal şi nu cad bolnav la pat, galben ca ceara. Chiar nu înţelegeam de ce viaţa mea şi-a pierdut sensul şi totul se destramă...un prieten zicea că-i de vină zodia Vărsătorului, care cică ne înţelepţeşte şi ne face să demontăm minciunile; dar când colo, ce să vezi?! Mi se trage de la dudui, care nu sunt cum am crezut eu că sunt! Naşpa, ce să zic? 
Deci stai, stai, încă o dată: asistentele din showbiz fac sex pe bani. Aaaaaaaaaaaaa...păi ce-ai făcut, frate? Zeiţele frumuseţii, bombele alea sexy şi apetisante la care cică bălesc toţi bărbaţii, se jughinesc doar pe bani? Lovitură de teatru! Zoe, morrrrr....Call 911, că-mi încremeneşte inima! Deja simt cum mă săgeată!


Nu. nu...eu nu cred! Nu e posibil aşa ceva! În ultima lună m-am muncit să mă autodezvolt pe plan personal, să cred şi să sper. Netul geme de înţelepciune...aşa că citind toată ziua ici-colo, am redescoperit sensibilităţi pe care le credeam de mult dispărute în negura timpului. Am luat contact cu femei care scriu cu inima, îşi amestecă bucăţele de suflet printre cuvinte; fac dragoste cu tine prin intermediul slovelor...iar acum voi le terfeliţi în noroi? Ca reprezentant al sexului tare, consider că este o datorie morală de a sări în apărarea celor nevinovaţi! Eu nu rezist să mai tac! Nu pot! Să te iei chiar şi de o singură părticică a sexului frumos, înseamnă să te iei de mine! Dai în mine? Dai în tine! Dai în fabrici şi uzine! Dai în clasa muncitoare ce munceşte pe ogoare!
Nu dom'le, aşa ceva nu este posibil! Propun să se facă o petiţie online..nu, nu, o scrisoare deschisă către domnul preşedinte Iohannis, să remedieze el...ăăă...adică dânsul  situaţia! Să pună ordine în haos şi să aducă justiţia divină muritorilor de rând! Asta vreau!
Altfel nu concep! Tre' să fie făcătură, ceva cu oamenii răi, teroriştii...comuniştii! Ponta! HUOOOO!!! Bă nenorociţilor, după ce că ne-aţi subjugat ţara, acum ne dezonoraţi şi valorile? Vă bateţi joc de viitoarele mame ale acestui popor milenar! Le călcaţi stima şi respectul în picioare, intraţi cu tractorul plin de noroi în sufletele lor plăpânde!! Ruşine! Domnişoare delicate dar pline de promisiuni, care ne-au bucurat sufletul şi ochii ani de-a rândul, dârdâind din ce aveau ele mai de preţ! Ne-au tratat ce pe nişte adevăraţi sori şi ne-au lăsat să le descoperim cele mai tainice secrete, locuri unde nici măcar lumina nu pătrunde! Iar acum le înjosiţiţi în halul ăsta? HA! Leprelor! 
Chiar nu vă e milă de sărmanele fete? După cât efort au investit ele ca să fie dorite, acum le arătaţi cu degetul? După cât s-au muncit să afişeze trupurile fierbinţi pe la toate emisiunile şi după chinul pe care l-au îndurat ca să ajungă acolo, pentru a fi şi ele remarcate de vreun bărbat cu iubirea mare, voi le daţi în gât? 

Şi până la urmă...pentru ce atâta zarvă? Nu toată lumea face asta?
Este visul oricărei femei să se dăruiască, încă din zorii adolescenţei. Stiu că zic urât rău, dar...nu aşa arată realitatea? Cum le dă niţel nurii, gata, e prăpăd! Toate se visează dive sexy, toate sunt acele emanaţii de frumuseţe seducătoare, care mai că ar vrea, mai că s-ar lăsa rugate. Toate-s prinţese şukare, şmekerite şi dorite. Regine de inimi frânte, invidiate, răvăşitoare, stilate, adevărate, mereu elegante. Şi pac! se pozează în chiloţi, cu buzele ţuguiate şi fundul înapoi, mimând subînţelesul! Asta se cere, asta se vede peste tot, asta fac şi ele! Minore, minore, dar mai că nu-ţi spun: "Boule, vrei săgeată indicatoare? Pe aici o luăm!"


Dar să te ţii tragedie dacă nu le-o dă nimeni...că-s prea grase, că-s prea slabe, că-s prea mici, că-s prea înalte, că vor piept mai mare sau talie mai pronunţată...şi se pun pe muncă! Sală de sport, silicoane, botox...băi, toate astea costă, nenicule! Investiţia nu trebuie recuperată? Calitatea se plăteşte scump...că doar şi Rolls-ul nu-l iei cu 2 lei de la târgul din sat! 
Nu e normal să fie şi ele plătite? 

Desigur, la un moment dat se pogoară iubirea, că doar este lucru ştiut că femeia iubeşte cu sufletul avid de iubire. Cu cât are cupa inimii mai mare, cu atât se vrea iubită mai mult! Iar dacă şi-a găsit norocosul, iubeşte până la sacrificiu şi pe gratis!


Chiar şi când înşeală, femeia nu o face de capul ei, aşa...doar că vrea să se scarmene între coarne. Nu, nu, nu...să nu credeţi asemenea prostii! Doar bărbatul e un idiot şi cade pradă celor mai primare instincte..la EA e ceva tot pe bază de profunzimile sufletului şi cerinţele spirituale. Sărăcuţa mută şi munţii pentru prost, dar el se face că plouă, nu mişcă nici o pietricică! În asemenea condiţii, nu-i normal ca zâna să-şi ia lumea-n cap? Dacă îl vede pe bărba-su că stă toată ziua cu mâna la chiloţi, râgâind bere şi înjurând la fotbal, cât ar fi de fiinţă suprem dumnezeiască, tot i se urcă bâzdâcii la cap şi pleacă unde-o vedea cu ochii! Caută şi ea, sărmana, un bărbat adevărat, care să o aprecieze aşa cum merită! Nu facem toţi asta? Nu toţi dorim să fim iubiţi şi răsfăţaţi cu cele mai tandre gesturi de afecţiune? No, d-aia înşeală femeia! 
Iar dacă nu îşi găseşte prinţul mult visat din prima, nu e normal să mai caute? Să mai încerce? Probabil veţi zice: "Bine, bine, dar banii unde îţi găsesc locul?" Păi e logic! Ca să fii în cărţi, trebuie să arăţi bine...iar întreţinerea...costă, nu jucărie!! Vorba aia: Ai maşină şi te îndoaie taxele! Aici vorbim de oameni, nu de un morman de fiare!!
Deci mi se pare şi normal să ceară! Să pretindă! C-apoi nici o pâine nu iei gratis...şi când îţi joci şansa la fericirea eternă, mai contează nişte hârtii?! Mai ştii cum nu dă Dumnezeu şi o păleşte drăgosteala, de vă puneţi pirostrii? Iuhuu...Casă de piatră!!! 
Dar aia costă, nu cade din cer!

Păi şi atunci, unde-i baiul? Ce e rău în asta? 
De ce se face gaură în cer că nişte gagici cer bani ca să fie mângâiate? Cu plata înainte, normal...ce te faci dacă netrebnicul de mascul nu mai vrea să plătească după aia? Că nu i-a plăcut, că a scârţâit prea tare patul, că a mirosit a cauciuc încins...na, ce mai face biata fată? Şi folosită şi fără bani, cine o mai vrea?
Nu mai bine e plătită înainte, să stea liniştită şi să-şi vadă de activitatea ei?


marți, 27 ianuarie 2015

Anului să ne rugăm, Doamne miluieşte!

Gata, ne-am liniştit şi cu religia în şcoli: nu mai e obligatorie!
Foarte tare, frate! Ce şi-or fi zis ăia de la CCR: "Şi-aşa se facem degeaba, că nimeni nu învaţă nimic! La ce să ne mai pierdem vremea?" Da' eu aş propune să scoatem şcoala de tot...vine cine vrea, când vrea. Că nici asta nu ne foloseşte iar tinerii frumoşi şi liberi oricum preferă să ardă gazul prin club, la orice oră din zi şi din noapte!
Chiar e amuzant.. cum dă de Paşte, pac! Reportaj: "Cum petrec tinerii Paştele?" În cluuubbbb...distracţie la maxim, gagici, totul e cool! Se face Întîi de mai, pac! Reportaj: "Cum petrec tinerii 1 mai?" În cluuubbbb...distracţie la maxim, gagici, totul e cool! De 1 decembrie, pac! Reportaj: "Cum petrec tinerii 1 decembrie?" În cluuubbbb...distracţie la maxim, gagici, totul e cool! Iacă, vine şi Crăciunul...pac! Reportaj: "Cum petrec tinerii Crăciunul?" În cluuubbbb...distracţie la maxim, gagici, totul e cool! Vine 24 ianuarie. Unirea a mică. Ce unire, că ăştia-s paraleli şi echidistanţi...n-au nici o treabă cu nimic! Babacii învârt hora pe câmp, ei practică zdrumicarea organismului prin club! Distracţie la maxim, gagici, totul e cool!
Păi şi atunci, la ce-o mai dăm după vişin? Ia, hai! Toată lumea, toată lumea, sare acum cu mine: ŞCOALĂ DOAR LA CERERE! Bă, ştii să aduni pe deştete? Gata, ţi-ajunge, că nu-ţi trebe analiză matematică să-ţi numeri banii! Ce atâta Bac şi Capacitate? Când te duci să-ţi bălăngăni formele pe la vreo emisiune de asistente te întreabă cineva cum rezolvi o matrice? Deci, serios acuma...hai să ne simplificăm viaţa şi să facem doar ce ne trebuie. Viaţa-i scurtă, gustu-i lung, în pui mei! Trăieşte clipa!



Aşa cum arătam data trecută, religia a cam dat chix în obiectivul ei de a educa masele. La nivel personal, fiecare face cum îl taie capul - urmează preceptele morale susţinute de religie, sau nu. Dar la o analiză generală...nu trebuie decât să scoţi capul pe geam şi vezi cam încotro se îndreaptă lumea! Aforismele alea gen "nu contează înălţimea ci contează isteţimea"..."nu contează cum arăţi, sufletul este mai important" sunt doar vorbe scoase de frustraţi! Desigur, într-o lume ideală, îndreptată spre valoare, lumea pe care o propovăduieşte religia aşa va fi. Dar heloooooooo!!!! Aici e realitate! Iar "Vulpea când n-ajunge la struguri, cică-s acri"; no, aşa şi lipsiţii! Nu i-a dăruit natura, o dau cotită, că-i aşa şi pe dincolo. Când, este evident, limpede ca cristalul (licenţă poetică, nu am zis-o eu) că dacă nu eşti înalt, brunet, cu trup de trapez, sau bondoacă - dar cu buze umflate, cur bombat şi ţâţe de-un kil, în principiu nu te vrea nimeni!



Ce valoare, ce suflet, ce inteligenţă? Astea-s vorbe goale, să ne dăm şi noi civilizaţi şi cu onduleuri pe creier! Valoarea socială a zilelor noastre stă taman în aparenţă! Mi-aduc aminte de un articol citit mai demult: cercetătorii britanici declarau că în urma unor studii asidue s-a constatat că persoanele atrăgătoare  din punct de vedere fizic sunt avansate de trei ori mai repede la serviciu decât cele cu o înfăţişare mai modestă. De ce oare? Pentru că au un suflet de aur şi le iese inteligenţa pe nas - desigur!

Deci...la ce să ne mai încurcăm în religie - care nici nu ar mai trebui să se numească religie, ci "etică şi cultură civică"? Auzi, auzi, EDUCAŢIE! ETICĂ! De ce mă înjuri? "Nu, nu, că uite-te-n jur, la europeni!" Ce faci, iar mă-njuri?

Data trecută, da, am arătat eşecul religiei în societate. DAR  cu toate acestea, cred că ar trebui predată în şcoli - fie numai  şi datorită dreptului fiecărui om de a alege. Îţi place, aplici; nu-ţi place - ura şi la gară! Ori, dacă tu eşti lemn, n-ai mâncat, n-ai băut, nici p-aicea n-ai trecut...dintre ce să mai alegi? Din studiu individual? Măăăăă...mă laşi? Păi şi clubul fără clienţi nu dă faliment?!

Şi-aşa, citesc şi mă minunez...de ceva timp - prin lume -  şi de câţiva ani pe la noi, se dezvoltă o struţo-cămilă multicoloră...o abordare spirituală nouă. Ceva cu nişte abracadabrisme de-ţi stă mintea-n loc! Arta de a-ţi manifesta eul liric, construirea personală, creuzetul puterii creatoare interioare, pentru a fi cu toţii lideri, Nu tre' să mai faci nimic, decât să stai ca molusca la soare şi să vrei! Te-aşezi în lotus ca să-ţi vibreze chackrele mişto şi te rogi să iei lumină din căldarea de conştiinţă universală; îţi faci în cap la tine o viaţă cu dorinţe împlinite, apoi chemi arhanghelii într-ajutorare şi SPUF! Universul se pleacă în faţa ta, aducându-ţi exact ce-ţi doreşti! Pentru că, nu-i aşa, ceea ce gândeşti, energia colectivă îţi dă cu vârf şi îndesat! Tocmai punct ro, livrare la domiciliu! Oricând, oriunde, oricum!
Cică Osho şi Deepak Chopra erau mari şmecheri în d-astea. În principiu tre' să fii flower power, să mulţumeşti energiilor creatoare, să meditezi la bunăstare şi să gândeşti pozitiv, ca să-ţi îndeplineşti karma. Nu-i vorbă, că eu n-am văzut pe nimeni care să se facă vreun patron sau vreun Descartes peste noapte doar cu gândire pozitivă...dar mai contează?
No, şi în spiritul noii credinţe, am început şi eu să cercetez...în puii calului, barem să nu mor prost! Te pomeneşti că mâine-poimâine dau colţul şi nu m-am înfruptat din şmenozeală! Dar ce, îmi strică nişte auto-dezvoltare? Pe lăţime,  pe lungime... :D ...'oi vedea eu ce iese! Important e să m-apuc!
Şi cum e şi-nceput de an, propun să rezonez pe aceeaşi frecvenţă superioară cu imaginile feerice din sufletul meu şi să mă rog cu o rugăciune absolut minunată pentru anul în care tocmai am păşit. E drept că trebuia spusă în noaptea de revelion, dar...ce să-i fac, nene, dacă eu numa acu' am aflat? Ca-n bancul ăla cu Mihai Viteazul:
"Ce faci Gheorghe?"
"No, ascut coasa, să-i iau gâtu' lu' Pişto, că ungurii l-au omorât pe Mihai Viteazu!"
"Păi bine mă, zevzecule, asta a fost acu' 400 de ani!!"
"No...eu numa amu' am aflat.."

În fine, detalii. Hai să ne rugăm!

"Spirit al Anului 2015 iţi multumesc pentru Puterea si Taria pe care mi le aduci. Iti multumesc ca ma faci partas(a) acestor atribute ale tale. Iti multumesc pentru ca m-ai ajutat sa ajung sa traiesc si sa simt Spiritul Tau. Te iubesc si-ti urez "Bine ai venit!" in viata mea." 

O singura data este suficient s-o spuneti, cu increderea ca are acelasi efect de a fi ascultati la fel cum sunteti ascultati cand vorbiti la telefon cu cineva.

Deci: AMIN ŞI ALELUIA!

Anule 2015, dă şi mie, trăi-ţi-ar, să-mi crească copilaşii, să am gagică cea mai mare şi maşină cea mai tare!
Amin şi hei haluluia! 30 de grade, 30 de grade...



Aoleuuuu, stai că ăsta e pe dos!!!
Dragă Anule 2015, să nu faci pocinog! Eu vreau de la 0, 0, grade să mă aduci la 30 de grade, 30 de grade...


NE-AM ÎNŢELES??

vineri, 23 ianuarie 2015

De ce a eşuat religia în modelarea firii?

Imediat după boroboaţa de la Paris (atentat terorist, execuţie sau înscenare - încă nu s-a elucidat complet cazul), prima grijă a liderilor islamişti a fost să-şi albească religia, care propovăduieşte pacea, toleranţa, iubirea aproapelui - şi nu războiul.
Cu toate acestea, pe internet, din mână în mână, s-a share-uit următorea nedumerire:


Dacă religia propovăduieşte pacea, de ce mama mă-sii ea nu se întâmplă deloc? Că doar bisericile, templele, sinagogile, moscheile, toate sunt pline spre arhipline! Să calcă cetăţenii în picioare prin pelerinaje la cetăţi sfinte şi moaşte, doar-doar 'or reuşi să-şi miluiască viaţa măcar cu o urjumă de sfinţenie - ceea ce însemnă că perceptele morale proprii oricărei religii sunt aprobate, adoptate şi însuşite. Dar cu toate acestea, există o discrepanţă majoră între viaţa din biserică şi cea din afara ei. De ce? 
De ce planeta este un haos? Dacă religia (oricare ar fi ea) provovăduieşte doar Binele Suprem, Iubirea, Drăguţenia, Blândeţea, Mila, Iertarea, să nu minţi, să nu furi, să nu alergi după bani că-s ochiul celui rău - de ce toate valorile astea nu se văd aplicate la scară generală cam pe nicăieri în lume? Şi de ce, dorind şi aducând doar frumosul în viaţa omului, religia este o mare sursă de suferinţă şi dezbinare între popoare? Credinţa vorbeşte despre o mare comunitate, un tot unitar, OMUL; dar în acelaşi timp împarte Biserica în bisericuţe, în funcţie de apartenenţa spirituală a fiecăruia.   
După mintea mea, răspunsul este foarte simplu: pentru că religia a eşuat în scopul ei de a dezvolta societatea în plan spiritual. De ce? Din două cauze majore:

1. Cu toţii suntem fraţi, fii ai lui Dumnezeu. Iubeşte-ţi aproapele, pentru că nu îi poţi face rău fratelui tău. Minunat! Aplauze! Numai că unii sunt mai fii decât alţii, unii sunt mai egali ca alţii. Unii sunt drepţi, corecţi şi perfect prizabili, ceilalţi sunt eretici, păgâni şi vai de capul lor de netrebnici. Iar cu ăştia nu trebuie să ai de-a face! Îndreptarul de spovedanie spune clar ce este păcat: 

- "M-am unit cu ateii, ereticii, sectarii, schismaticii, primindu-i în casa mea, mâncând, rugându-mă împreună cu ei. Am fost în casa lor sau la adunarile lor încurajându-i în credinţa lor, zicând ca şi ei vorbesc tot din Scriptură şi cred tot în acelaşi Dumnezeu.
- Am primit binecuvântare, daruri şi ajutor de la eretici sau sectari. M-am căsătorit cu eretic sau sectar. M-am căsătorit prin cununie mixtă (de exemplu: am primit Taina Cununiei şi la ortodocşi şi la catolici); am îngăduit copiilor mei să facă o astfel de căsătorie. Am avut naşi la Botez sau Cununie persoane de altă credinţă.
- Am citit cărţi eretice sau sectare, care sunt pagubitoare pentru suflet şi potrivnice Bisericii. Am vândut publicaţii sectare, eretice, pornografice."

Deci este păcat să primeşti în casă persoane care nu îţi împărtăşesc credinţa, să mănânci ceva de la ei, să le citeşti cărţile, să îi iubeşti, să îi tolerezi. Merg pe stradă, văd bunăciunea de gagică, TROSC! Ne-o pălit dragostea la prima vedere! Dar stai, asta nu e tot...Întâi iau hăţurile şi întreb (primu', că d-aia-s bărbat): "Auzi, măi dragă, tu cam de ce religie eşti?" Că poate-i mormoancă! Dacă face mătănii la Manitu şi-mi urc în cap toată comunitatea?  
Şi uite aşa se naşte discriminarea, dispreţul, mândria. "Frate, io-s creştin, mânca-ţi-aş, tu ce puii mei faci? Huooooo...sectarule! Necredinciosule! Fraiere care eşti, că te amăgeşti cu poveşti, când ce cred EU este cel mai corect şi adevărat!"
Iar chestia asta nu se întâmplă doar la ortodocşi, ci peste tot! Toţi se încolonează în spatele Adevărului şi a Iubirii, dar la aplicare dă mereu cu virgulă...pentru că fiecare religie este adevărată şi corectă, eliminând orice este diferit, neuniform cu dogma prescrisă. Inclusiv altă credinţă.
Dumnezeu este Unul singur, Adevărul este unul singur. Doar că este revendicat de mai muilţi, în diferite forme, una mai corectă ca cealaltă. Şi atunci, unde este COMUNIUNEA?? PACEA?
Cum spunea cineva în Game of Thrones: "Am bătut lumea în lung şi-n lat, dar pretutindeni oamenii cred că l-au descoperit pe zeul cel adevărat. De fapt, singurul zeu adevărat se află între picioarele unei femei". Punct. Na, mai zi ceva!
De aici începe totul, aici se termină totul. Doar el este unanim dorit, acceptat şi slujit, indiferent de rasă, culoare, sau credinţă, De la el încep bucuria supremă şi cea mai cruntă suferinţă. El conduce lumea şi modelează mersul lucrurilor pe planetă.

2. Cioplită fix de Dumnezeu în piatră, descoperită oamenilor după meditaţii îndelungi, sau conturată din cele mai curate idealuri, conduita religioasă porneşte dintr-o manifestare a spiritului, a abstractului. Se adresează spiritului, dând sens materiei.
Doar că omul nu este un conglomerat vaporos. Nu caută doar lumina inefabilă a conştiinţei, nu este doar o picătură de suflet care se preumblă printr-o Lume a Ideilor.
Are şi materie, în puii mei! Cuşcă sau nu, asta e! Un guguloi de oase, carne şi sânge, cu nevoi specifice! "E bine cu toate perceptele morale...dar totuşi, diseară ce mâncăm? Unde dormim?" 
Religia nu vorbeşte despre aspectele astea. Spune doar să nu ne îngrijorăm. Importantă e IUBIREA, Atâta că şi ea trece prin stomac...GHINION!

Şi-atunci iar apare discrepanţa. Spiritual, religia te educă să trăieşti ca un om superior. Practic, te porţi ca un om, că doar oameni suntem! Dacă-s fantomă, bântui; dacă-s câine, latru; dacă-s om....am nevoi umane, inferioare sau superioare. Religia vorbeşte despre negarea inferiorului; rabzi durere, foame, suferinţă... şi îmbrăţişezi superiorul, care-ţi aduce dulceaţă negustată, lumină negrăită, bucurie atotstăpânitoare. Tăgăduieşti ordinarul şi te laşi inundat de superlativ. 
Doar că dragostea trece prin stomac. Aşa cum nu poţi construi un turn de la vârf în jos, nici nu poţi accede spre planurile superioare fără o bază. Iar asta nu-ţi pică din cer!
Deci e bine cu Dumnezeu şi lumină...dar vecinul are plasmă! Maşina s-ar cere înnoită, casa n-ar strica să fie mai mare! Garderoba nu mai e la modă, planeta trebuie vizitată - că doar o viaţă avem!
Eşti un om ca un om...şi ce face un om? Păi face o şcoală să nu fie chiar tălâmb, se îndrăgosteşte, se căsătoreşte şi ajută la perpetuarea speciei! În pana calului, ce ar spunea să facă altceva?? Desigur, se mai ocupă de evoluţia spirituală.

Frumos, tribuna e-n delir, sala e-n picioare!
Buuuunnn... o şcoală o faci, dă-o-n mă-sa. Îndrăgostitu' - la fel. Zburdă fecioarele despletite pe câmpii, tot într-o veselie! Toate bune şi frumoase, dezvoltarea  spirituală e la locul ei. Şi apoi, ceva se rupe. Credinţa spune să îţi vezi de urcuşul spiritual, firea umană îţi cere drepturile. Ceasul biologic începe să ticăie, hormonii o iau razna. NU E VOIE! 
Spiritual trebuie să fii cast, uman trebuie să fii trecut prin toate experienţele. Spiritual trebuie să nu iubeşti avuţia, uman trebuie să ai de toate pentru toţi, pentru a fi eligibil. Spiritual trebuie să preamăreşti abstractul şi toate ţi se vor adăuga; uman trebuie să lupţi pentru asigurarea concretului tot mai diversificat, să tragi cu dinţii, să sfâşii, să fii cel mai puternic.  Spiritual trebuie să te căsătoreşti din iubirea cea mare, uman te desparţi că nu eşti bun la pat. Spiritual dragostea e moţul vârfului, uman ea se subordonează...practic oricărui amănunt: cum arăţi, cum te îmbraci, cum te mişti, ce faci, ce vorbeşti, ce crezi, ce ai..mai ales ce ai. Spiritual înveţi că Dumnezeu e Iubire, uman înţelegi că Iubirea nu contează. Nu totul începe din iubire, iubirea porneşte din totul. Nu oferi totul din iubire, oferi totul şi apoi vine iubirea.
Citeam într-o revistă pe net (ceva...Semnele Timpului, pare-mi-se) că în unele comunităţi revine moda căsătoriilor aranjate. Pe principiul "Copii să iasă, că dragostea apare după aia! Plus că Dumnezeu spune că dragostea evoluează din interior spre exterior...să-i lăsăm să se mai cunoască!" Dar din punct de vedere uman, dragostea evoluează taman invers, de la exterior spre interior. Dacă exteriorul nu corespunde cerinţelor, frână şi altul la rând, că doar  pământu-i mare!  

Şi atunci, unde mai încape atotputernicia credinţei? Unde este locul religiei bazate pe iubire?  O iubire care trebuie să vină pe dos firii umane, de la interior spre exterior.  

vineri, 16 ianuarie 2015

Doar o întrebare săţ-i mai spun

Vestea că muza unui prieten poet a plecat la mânăstire m-a făcut să-mi pun o întrebare existenţială pentru capul meu: dacă atunci când eşti călugăr înseamnă că te-ai călugărit, când eşti măicuţă se pune că te-ai măicuţărit?


miercuri, 14 ianuarie 2015

Despre rău, numai de bine!

Observ că s-au domolit apele cu libertatea presei şi avalanşa de charlie-şti. Acum, când amplitudinea valului de emoţie necugetată a mai scăzut, mă gândesc că este timpul să mai şi judecăm oleacă ceea ce tocmai s-a întâmplat. În acest sens, am nişte întrebări şi comentarii pentru mine, să pricep şi eu niţel din lumea în care (încă) trăiesc:

1. Ce înseamnă, până la urmă, libertatea de exprimare, sloganul pentru care s-a solidarizat tot mapamondul - pe principiul deştului introdus în cur? Unde începe, cât durează şi care este limita ei?
Din câte am înţeles, Charlie Hebdo milita pentru o libertate fără graniţe, indiferent de destinaţia vorbelor. Pe facebook, cel puţin, a fost demenţă în grup, toţi erau Charlie - deci, toţi aprobau această abordare.
Buuuun. Atunci întreb şi eu, ca mireanul: care este diferenţa între Charlie Hebdo, care şi-a bătut joc de orice şi de oricine, sub coperământul acestei libertăţi şi...spre exemplu, Banciu, care a jignit Coranul? Citesc că va fi dat în judecată pentru injurii adresate islamului. Acuma...nu îmi place emisiunea lui, nu o urmăresc, însă ediţia cu pricina am văzut-o. Mi s-a părut excesiv de arogantă poziţia lui, dar revin: de ce Charlie Hebdo a devenit piatra de temelie a libertăţii presei afirmând, printre multe altele, că o carte de rahat precum Coranul nu poate opri gloanţele, iar Banciu este condamnat din cauza unei afirmaţii asemănătoare? 





De ce o revistă franceză de umor îşi bate joc de Coran, Talmud, islamism sau creştinism şi îi construim un altar al martiriului pentru libertate, iar un nene, oricum s-ar numi el, este pus la zid pentru insulte aduse islamului, o religie care "i-a îndobitocit pe oameni"?
Conform acestui articol, înţeleg că diferenţa o face jurisprudenţa CEDO, care susţine că "este permisă o doza de exagerare si provocare, se accepta chiar recurgerea la durităţi de limbaj în caz că jurnalistul acţionează în numele interesului public." 
Conform aceluiaşi articol, Banciu nu a acţionat în numele interesului public, promovând ura gratuită - deci merită pedepsit. Dar Charlie Hebdo a acţionat pentru interesul public??

2. Noul număr al lui C.H. este la chioşc. S-au editat trei milioane de exemplare ce au fost traduse în mai multe de limbi. Pentru comparaţie, înainte de pocinogul terorist, un număr al acestei reviste avea maximum şaizeci de mii de exemplare. Dincolo de tragedia atentatelor, eu aş numi asta un real progres. Nu?
Din punctul acesta de vedere, toată întâmplarea aproape îmi sună ca o uriaşă strategie de piaţă...asta că tot au apărut voci care susţin că tot atacul a fost o făcătură grosolană.

luni, 12 ianuarie 2015

Charlie şi Vasile

În sfârşit am descoperit care-i treaba cu "Je suis Charlie"! Nu-i vorba, că nici nu m-a interesat prea tare...dar mi s-a părut cel puţin ciudată datoria asta cetăţenească de a decreta cu oarecare mândrie: "Sunt Charlie". Şi ce vrei, aplauze?? Na, să-ţi trăiască, ce să zic? Când dai de băut?

E drept că nici pe la ştiri nu m-am mai uitat recent...am mai avut şi alte treburi pe planetă. Am prins din zbor ştirea că-n Paris au venit teroricii şi au mitraliat doisprezece oameni. Ca să-l parafrazez pe un clasic în viaţă: GHINION! Colo terorica..



Se-ntâmplă! Acuma pentru o mână de oameni nu s-o face gaură-n cer! C-apoi vorba aia: cade câte-un avion şi se duc pe apa Sâmbetei 200 de suflete deodată! Pe la începutul lui decembrie au venit unii prin Pakistan şi au mitraliat o sută şi ceva de copii, dar nu prea s-a ţinut doliu planetar! Ieri citeam de o fetiţă de 10 ani care s-a detonat într-o piaţă nigeriană şi au murit iar nişte oameni. Nu contează, toţi ochii sunt fixaţi pe Franţa acum! Restul, pe bon de ordine - c-aşa e în civilizaţie!
Deci, cum spuneam: nu am stat lipit de televizor, tresărind de emoţie la fiecare vorbă despre teroriştii francezi. Am aflat toată povestea pe frânturi...atentat, crime, prinderea făptaşilor, comentariile de după. Unii deplângeau soarta sărmanilor jurnalişti, care desenau o caricatură cu creonu' pe hârtie şi făceau artă. Dacă ar fi să mă întrebaţi pe mine, nu consideram aia artă şi nici măcar caricatură cu vreo urmă de amuzament...mai degrabă înjurături pe faţă la adresa unora sau altora. Adică nu văd de ce tre' să râd la un desen cu Sfânta Treime care şi-o trage în grup, sau la altul în care un  enoriaş (probabil) filmează curu' profetului. Dar asta e chestie strictă de gust, nu contează.
Alţii apărau cu înverşunare islamismul, o religie a păcii; iar alţii ţineau  cu teroriştii..pe principiul: Frate, bagi băţu' prin gard să agiţi câinii, uneori te mai şi muşcă! Asta e! Dacă mă-njurai pe mine şi eu te căşunam cu bătaia. 
Şi-apoi să te ţii discursuri şi articole, fiecare susţinând o parte sau pe cealaltă, fiecare fiind imparţiali şi deţinând dreptatea absolută. Normal şi logic, că d-aia a apărut şi vorba străbună: câte bordeie, atâtea obiceie.

No, eu nu m-am inflamat...poate şi pentru că nu am avut prea mult timp să acord subiectului, să caut dreptatea şi să-mi fac eu o judecată în cap la mine, după propria gândire. Dar m-am simţit asaltat de Charlie! Cum-necum, trebuia să apară unu': Sunt Charlie! Bă, tu eşti Vasile! Nu, că-s Charlie! Ba Vasile! Ba Charlie! Hai, dă buletinu şi taci în mă-ta, că mă enervezi!
Dar acum s-a făcut lumină-n sat...mă simt mai inteligent cu un milimetru! Îmi vine să mă pup de ce deştept sunt, mânca-m-ar mama, cum am penetrat eu metafora - în al doişpelea ceas! Cică nimeni nu e Charlie, doar că toţi achesează la ideea de libertate neîngrădită a cuvântului! Vor să poată spună orice, fără nici o constrângere sau consecinţă.

Frumos, numai că mie mi se pare o idee prost înţeleasă şi nu se poate să nu mă amuze spiritul de turmă care ne bântuie existenţa. Pe principiul personajului colectiv GLOATA, care acţionează ca la un semn, unită-n cuget şi-n simţiri.
Să reluăm: nişte unii fac bâză de tot ce mişcă; planeta, e impasibilă, cu mici urme de aplauze sau  indignare. Dacă era altfel, mă gândesc că Charlie Hebdo nu era doar o publicaţie de nişă, ci ceva gen Obama, Lady Gaga, Ice Bucket Challenge...d-astea, de care trebuie să fii mort, ca să nu auzi. No, pentru convingerile lor, idei pe care nenii cu pricina şi le-au asumat mai presus de propria viaţă, aceştia sunt omorâţi. Brusc, sunt transformaţi în eroi...toată stima şi respectul, mai rar găseşti oameni să moară pentru o idee. 
Pe scurt, cam despre asta vorbeam în postarea trecută şi eu...chiar dacă era despre alt subiect: noi, ca oameni (vorba Gogului talentat), trebuie să ne agăţăm de idei dincolo de orice altceva, sau este mai simplu să flexibilizăm valorile, pentru a putea supravieţui?

No, aştia au ţinut cu dinţii de ceea ce credeau sau făceau. Bun sau prost, nu are importanţă. Asta credeau, pentru asta au murit. Din punctul ăsta de vedere, mai ştii că şi teroriştii n-or fi socotiţi şi ei eroi la musulmănia lor? Doi bărbaţi tineri, care aveau toată viaţa înainte, au murit pentru a pedepsi infidelii care-şi băteau joc de Mahomed. Ce e rău în asta? Totul ţine de gust şi poziţia de unde priveşti situaţia.



Iar apoi apar tonele de lingăi: Şi eu credeam! Nu, nu...DAR ŞI EU CREDEAM, pentru că sunt Charlie. Dar şi tu eşti Charlie, şi voi sunteţi Charlie, cu toţii suntem Charlie!
E, aici e marketingul. Spălarea pe creier. Ipocrizia. Ori că zici "Puie Monta", pentru că a slobozit-o unu' plătit din greu şi deja e o modă să o spui şi tu, deşi habar nu ai ce înseamnă; ori că dai likeuri la petiţii online, pentru că aşa se face; ori că spui "Sunt Charlie", tot aia e.  Pentu că este infinit mai uşor să preiei şi să afirmi orice dintr-un scaun călduţ de birou şi altceva să acţionezi. Mă întreb...câţi Charlie ar mai exista dacă am avea un terorică deasupra capului? Uite, fix acum: vine unu şi îţi pune pistolul la tâmplă: Cine eşti? Charlie, sau Vasile??
Io-mi pun capul că brusc apar la Vasile, câtă frunză, câtă iarbă! De ce? Pentru că lumea este un rahat tocmai fiincă una spunem şi alta facem. Tocmai pentru că nu mai există valori, tocmai pentru că spunem şi facem ceva, iar a doua zi ne schimbăm atât de brusc şi fără explicaţii, că-ţi pică tot capul de pe umeri. Tocmai pentru că viaţa se mulează pe EU, pe VOINŢA MEA, CHEFUL MEU, nu pe un set de reguli abstracte şi de neclintit.
E ca-n bancul ăla când năpustesc teroriştii într-o biserică, în timpul slujbei: "Care nu-i creştin, e liber. Care e creştin, să-şi facă rugăciunea, că a pus-o! Până aci v-a fost!" No, şi pleacă o turmă de enoriaşi, dascălul, unul din preoţi..mai rămân câteva persoane şi un preot. Iar apoi îşi dau teroriştii cagulele jos: "Părinte, puteţi să continuaţi slujbă, v-am scăpat de făţarnici!"

Şi mai e o chestie: întotdeauna, libertatea cuvântului a existat.
Întotdeauna fiecare a spus ce a dorit, când a dorit. Nu umblă oamenii cu centuri de castitate la gură, care să le dea voie să-şi facă doar anumite nevoi. Ce, pe vremea Inchiziei nu puteai să-l înjuri pe Dummnezeu? Normal că puteai! Doar că după ce făceai asta, cel mai probabil  te rumeai la foc mic. Sau pe vremea Securităţii nu puteai să strigi Jos Ceauşescu? Puteai, puteai...dar după asta,  cine înfunda puşcăria?
Libertatea cuvântului a existat mereu..însă fiecare acţiune are şi o reacţiune, iar consecinţele au fost mai dure sau mai uşor de acceptat - în funcţie de vremuri. După umila mea părere, problema nu este şi nu a fost niciodată libertatea, ci doar limita ei. Ăştia mai neaoşi spun: Ce ţie nu-ţi place, altuia nu face. Scurt pe doi! Pricepe tot omul. Nu îţi convine ceva, nu faci. Nu îţi place să fii înjurat, nu înjuri. Nu îţi place să fii împuşcat, nu împuşti. E ceva de bun simţ, mă gândesc.
Dacă deja faci o facultate de drept, o dai în bărci şi te complici, dar până la urmă cam tot pe acolo ajungi: eşti liber să faci ce vrei, atâta timp cât nu îngrădeşti libertatea altuia.
De aici încolo, începe toată filosofia...


duminică, 4 ianuarie 2015

...Te iubesc!

Nu ştiu cum fac până-n Crăciun, că  m-apuc să citesc ştirile online şi mă împiedic de un articol halucinant, probabil specific exploziei de iubire pe care tocmai o traversam:  Zece lucruri pe care le preţuiesc femeile mai mult decât lungimea penisului.
Ce să zic? Cu un asemenea titlu, deja eram captivat! Mă scurg ca untul la soare, sunt tot o nebunie şi-un delir! Ador scriiturile astea în care vine Nimeni În Drum  şi zice: "Bă cititor, ştiu că eşti prost şi habar nu ai de viaţa ta - deci ia d-acilea reţeta fericirii: 10 lucruri pe care trebuie să le faci ca să fii împlinit, 3 condimente minune  care slăbesc instant, 5 lucruri pe care trebuie să le ştii ca să creşti un copil, 7 lucruri pe care visează femeile, 100 de locuri de vizitat pe parcursul vieţii, 9 lucruri pe care le face un strungar în funcţie de zodie...d-astea". Chiar mă enervasem odată, când vine unu' la mine: "Hai să îţi arăt lista cu cele 10 filme pe care orice bărbat trebuie să le vadă". Mă uit...văzusem numa  vreo 4 din ele. Înseamnă că nu-s bărbat? Hai să mori tu! Pe măsurate! Pariu că te iau?!

No, învăţăturile de faţă erau cu femei. Ştiţi voi...fiinţele acelea diafane şi pline de dragoste, care se hăţănă cu bărbaţi din scârbă, să le facă grobienilor plăcerea. În fine...citesc. Ce-i drept, nu am înţeles din prima care ar fi legătura sentimentală dintre lungimea iubirii, lăţimea umerilor şi candoarea feminină aplecată spre emoţie pură, dar noroc că m-a luminat jurnalistul: cică iluzia dimensiunii le face pe femei să se simtă mai ocrotite. Eteee....na, că la asta nu mă ducea capul! Sigur, sigur, ăsta e motivul? Păi atunci, mi se pare o idioţenie completă! Nu luptă femeile pentru egalitatea între sexe? La ce papuci vor ocrotire...Pe bărbat cine mă-sa îl ocroteşte? 
Păi dacă rahaturile astea sunt citite de sexu' frumos - şi sunt, slavă Domnului! - nu mă miră că nu mai ştie niciuna de capul ei!

În fine, ce să mai zic? Fiecare cu targetul propriu, că doar nesatisfăcută nici moartea nu stă! Cum, necum, tot ia pe cineva, măcar şi din greşeală. Dar mie îmi place cu iubirea...sunt sensibil, ce să mai zic? Şi când mă gândesc că era o vreme când habar nu ştiam ce înseamnă să simţi că iubeşti...mai că mi-e dor de inocenţa aia! 
Aproape toată tinereţea, singura mea problemă a fost să să-mi descriu şi eu în minte ce înseamnă să spui "Te iubesc". Ce simţi, cum reprezinţi practic aceste două cuvinte. Nu ştiam, dar mi se păreau cel puţin cutremurătoare. Apogeul vârfului care te îndatora oarecum să te comporţi cât mai bine cu acel cinevacare le auzea; punctul hotărâtor  menit să oprească planeta-n loc când treceai de el. Sfinţenia sfinţeniei, că doar fiecare cuvânt, fiecare faptă are ecou în veşnicie...iar cu asta nu te joci! Suntem prea mici, mult prea mici ca să realizăm imensitatea existenţei, iar iubirea exact asta este: Piatra de temelie a vieţii. Of, of, măi, măi...



Apoi am început să văd că de fapt, totul se reduce la aparenţe. Ca la animale şi păsări: câştigă ăla care are coarne mai mari, părul mai zburlit, gheare mai ascuţite, penaj mai colorat, umeri mai laţi, lungime mai lungă, durată mai mare, buzunar mai larg....orice atribut în plus care poate ajuta la perpetuarea speciei, într-o lume plină de pericole.
Logic...natura este doar un calcul matematic, simplu şi eficient. Doar oamenii a pervertit-o cu ipocrizia emoţiilor absolute, emanate fix din trena Divinităţii.  Ptiu, ptiu, ptiu, stai că zisei o prostie! Cum să spun o aşa nemernicie, că omul este doar un animal în contur de ipocrizie? Nu, nu, nu....el este Copilul lui Dumnezeu, plin de Duh şi Adevăr! Cuvântul lui este Viaţă, fapta lui este Desăvârşire. Frumos,..dar tot nu mi-am explicat cum e cu iubirea.
Ce să-i fac? De când mă ştiu, tot încerc să trec realitatea dincolo de cuvinte, să conturez vorbele în fapte. Dificil, dar nu imposibil. Nu toată lumea căinează societatea asta demagogă, în care contează doar imaginea? Nu toate vorbili de înţelepciune sharuite din mână-n mână în mediul virtual fac apel la recunoaşterea valorii inestimabile a esenţei şi nu a formei? Nu slăvim toţi sufletul şi bogăţia spirituală, în detrimentul celei materiale?

No, păi foarte bine! Zic că trebuie să fiu schimbarea pe care vreau să o văd în lume...deci hai cu subtilităţile! Îmi doresc să fiu din tot sufletul un om de valoare, un aplicant frecvent al tuturor aforismelor emise de-a lungul istoriei!
Vreau, vreau, vreau! Da, da, vreau să fiu mai bun, mai curat, mai sensibil, mai liniştit, mai plin de lumină în suflet şi în minte...într-un cuvânt, mai altfel. Că de, tot traversarăm Naşterea Domnului, manifestul primordial de schimbare la cuget şi simţiri. Deci vreau!
Doar că, mai întâi de toate zic că ar trebui să realizez o corespondenţă între cuvinte şi fapte. C-apoi, vorba vorbii populare: "Faptele contează, nu vorbele!"

Atunci, să-i dăm drumul:
Când văd un nor, zic: NOR. Cum arată? Uite fix aşa, cum sunt ăia de pe cer.
Dacă aud...MI-E FOAME. Ce fac? Păi în puii mei, mă roade stomacul şi simt o dorinţă nestăvilită de a mânca ceva, orice. Pâine goală, boabe de orez, corcoduşe, iarbă, frate! Orice, numa să fie masticabil!
Dacă zic..."URĂSC". Ce înseamnă asta? Păi de...ce să însemne? Dacă-l văd p-ăla de mă enervează, odată se pune vălul pe ochi, încep să tremur şi-mi vine să-i rup capul cu dinţii! Simplu, nu?
Dar când aud TE IUBESC, ce înseamnă?
Pauză de publicitate, că ţi-am dat cu "-nt" şi te-am închis! Ce să însemne? Totul şi nimic, în funcţie de cine o spune şi contextul în care o spune. Este atât de complicat să explici încât nu s-au inventat cuvinte în vocabular care să descrie expresia asta...totodată, atât de uzată, de folosită, că aproape calci în "te iubesc"-uri mai des ca în băltocile din asfalt, după o zi ploioasă. Ori că spui TE IUBESC, ori că spui MĂ DUC LA WC, tot aia e. O spui şi azi, şi mâine...de câte ori e nevoie, pentru că nevoia trebuie făcută.. 
E asta  o problemă sau nu e o problemă?

Eu zic că este. 
Când ceva nu are o definiţie fixă şi lasă loc de interpretări, apare haosul. Aşa e cu Dumnezeu: lumină, culoare, dreptate, moarte, genocid, ură, intoleranţă. Aşa e cu Libertatea: egaliate, lipsă de cenzură, ordine, supremaţia valorilor, desfrâu, dezorganizare, corupţie, ticăloşie, prostituţie la liber. Aşa e şi cu Iubirea: indescriptibilă şi înţeleasă după urechea fiecăruia, sursa majorităţii relelelor din viaţa noastra, dar în esenţă ceva luminos.
Prin urmare, revin şi întreb: cum descrii TE IUBESC-ul în cuvinte? Din câte înţeleg, după împrejurări...protecţie, ajutor, mulţumire, respect; dar în relaţiile dintre bărbaţi şi femei, iubirea este doar o monedă de schimb, un troc întâmplător, împletit uneori cu nişte reacţii chimice. "Vreau să te / Ce îmi dai să te las" şi ceva feromoni care-ţi iau minţile o perioadă. 



Iar aici, nu mă înţelegeţi greşit...problema nu este cerutul, pentru că oricât ar fi chimia de mare, viaţa zilnică necesită clar nişte resurse pur materiale. Că doar nu mănânci îmbrăţişări pe pâine toată ziua. Pretinsul - mai ales sub acoperământul celor mai curate emoţii (care dispar ca un fum dacă nu sari cu rezolvarea) este, însă, altceva.  
Nu ştiu cum era acum o generaţie, două, zece, nici nu are importanţă. Astăzi, însă, pretinsul este blazonul oricărei relaţii. Ceea ce iar nu e prea important...practicarea pe bandă şi negarea acestuia, însă, mă înfurie la culme!
Restul, cu astrele şi Dumnezeu care-ţi dă marea cu sarea şi-ţi scoate în cale sortita cea mai aleasă...ce să zic, mare schemă! Tâmpenii pentru fraieri! Hai să vedem cum toate planetele se-nvârt pe orbită fix în aşa fel încât Gingirel să-şi descopere zâna care să stea cuminte la scărmănat! Ce bine, ce bine, să ne despletim de emoţie! Ha, Ha!! 

O vreme asta am crezut. Mi-am şters înjurăturile cu mistria de pe obraz, am fost contrazis, arătat cu degetul  şi pus la colţ. "Mami, mami, a venit circul!" No, eu eram circul! Ciudăţenia. Ghimpele cel contra, prea idiot să înţeleagă evidenţele realităţii.
Aşa că m-am făcut mic în colţul meu şi am aşteptat să văd ce se mai întâmplă. Mi-e foarte scârbă de libidinoşenii, DAR iubirea crede totul, iartă totul, speră totul, este atotţiitoare, atotsperătoare...cum era aia? ...şi dacă o mie de oameni spun că eşti beat, nu te pui la somn? Ce să vezi, eram în comă alcoolică! 

Problema este că după ani şi ani, părerea asta mi se adânceşte. Tac, observ şi analizez, iar rezultatul mă dezgustă: aproape orice porneşte de la TE IUBESC, se termină-n gard.  

Dragul meu, eşti cel mai minunat om din viaţa mea... dar vreau.... (completaţi pe linia punctată). Ai? Nu...păi atunci, mergi în mă-ta şi lasă-mă în pace! 
Draga mea, eşti o comoară la casa omului, te iubesc! -  şi cum se-ntoarce draga cu spatele: M-a mâncat asta de bani, nu mai pot cu atâtea mofturi! Dar dacă tac, poate primesc şi eu ceva la noapte... asta în cazul în care nu o doare capul şi iar ne certăm!
Vai, dragule, eşti minunat! Cât de norocoasă sunt că Dzeu mi te-a scos în cale, te iubesc!; se-ntoarce dragul cu spatele: "Ia uite porcu' cum îţi aruncă şosetele murdare prin toată casa! M-am săturat... ce? Sunt sluga lui? Dacă n-aş fi eu...praful s-ar alege!

Vi se par cunoscute momententele? Cam la asta se ajunge, după ce trece nebunia îndrăgostirii şi se înaintează încet, încet, spre monotonie. 



Adică, după 2...3 luni, uneori până la un an. Dacă nu te-ai înhămat la căsnicie, e simplu; pleci pur şi simplu, fără a privi în urmă. Ce prispa mă-sii, nu datorezi nimic, nimănui! De ce ai face-o?
Dacă s-a înfăptuit căsătoria, însă, apar două posibilităţi: ori rabzi şi blestemi viaţa netrebnică până la adânci bătrâneţi, din pură obişnuinţă şi pentru că ştii că mai ales după o anumită vârstă, "sansele de a-ţi reface viaţa cu altcineva" scad dramatic. Sau, cazul doi: divorţ şi-ţi bagi picioarele în toate.
Relaţie pasageră după relaţie pasageră după relaţie pasageră, invocânduse de fiecare dată unicitatea  şi veşnicia iubirii...sau căsătorie, cu formare de familie - celula societăţii, acesta este parcursul. Cum, necum, după o vreme, totul se duce de râpă, spre deznădejde, suferinţă, crispare, alcoolism, bătaie, frustrare, neputinţă, înjurături şi o stare de lâncezeală, în care cei mai buni prieteni devin repulsia şi apatia.

Şi atunci vine întrebarea de o mie de puncte:
Ce fac, ce faci ca să fim schimbarea pe care o vrem în lume? Ne agăţăm de un ideal intangibil şi ne ţinem de el cu înverşunare, doar din dorinţa de a creiona o anume onoare? Sau ni se zburduncăne de rahaturi idealiste şi acceptăm lumea aşa cum este, devenim parte a mizeriei doar pentru că asta înseamnă supravieţuirea?


sâmbătă, 3 ianuarie 2015

La început de an

Iată că dădu şi de 2015...Minunat! 
Cu mic, cu mare, ne-am aliniat la un nou început. Speranţe, vise, dorinţe, planuri...Am schimbat o foaie în calendar şi dintr-o dată s-au şters toate neîmplinirile şi tristeţile, pentru a porni la un nou drum, altul sau acelaşi, dar cu forţe proaspete. Trecutul a trecut şi nu mai contează, viitorul nu se ştie, important este doar prezentul, cu posibilităţile lui nelimitate. Că de fapt se bazează pe trecut? Ce-am înnebunit, ţin cu lupul? De ce să ne împiedicăm la detalii? Acum trebuie să fim plini de speranţă şi de gânduri bune! It's a MUST - cum zice anglofilul.
Avem în faţă o altă pagină goală a vieţii, pe care putem scrie orice, în funcţie de propria voinţă.
Ce poate fi mai frumos decât asta?

Să mai zic urarea de La MULŢI ANI? 
Nu o mai zic...am învăţat că nu îi poţi băga omului pe gât ceea ce consideri tu că e bine. Şi no, dacă sunt persoane care nu şi-au propus să trăiască pecum sequoia? Să urez de sănătate? Acelaşi lucru...la ce bun să ai sănătate şi nimic altceva? Doar ca să te îmbolnăveşti de inimă rea? Cu speranţa, la fel: nu ştiu câţi şi-o mai doresc; ea este primul pas spre dezamăgire şi suferinţă. Deci de ce să doresc speranţă? Sau căldură în suflet? Poate tu, sau tu, sau tu ai ucis reptilianul din tine şi preferi un ambient mai răcoros. Ar fi o urare invalidă.

Cel mai bine cred că e aşa:


(o fotografie face cât o mie de cuvinte :D)
...pentru că petrecerea nu strică nimănui - nici chiar acelora mai retraşi, care preferă să sărbătorească într-un mod cât se poate de personal. Nu e tot vorba despre bucurie?
Cum spunea cineva odată: Nu-mi doresc fericire, fericirea este doar de o clipă. Însă, bucuria este o stare mai profundă, ce rezistă trecerii timpului..

Şi apoi eu am dat cu bâta-n baltă: Da, da, precum ferestrele Q-Fort! Făcute SĂ REZISTE! SĂ REZISTE! SĂ REZISTE! SĂ REZISTE!


miercuri, 24 decembrie 2014

Iată, vin colindătorii!

Suntem în plină lumină de sărbătoare. Cerul cântă şi colindă, îngerii cu floricele împletesc mândră cunună, la mulţi ani cu sănătate, să aveţi bani şi ce-oţi mai vrea...d-astea.
Dar să-mi trag pălmi, cred că încep să urăsc luna asta...abia aştept să treacă, că deja mi se sterpezec dinţii de la atâtea dulcegării! Vaaaaaiiii...şi colindătorii, mititeii, cum ţi se urcă în cap să te jupuie de 10 lei...o nebunie! Hotărât lucru, decembrie e luna în care se dă liber la cerşeală! Ai, n-ai treabă, tre' să apară vreunu jucând ţurca-n straie de capră şi să te ureze de belşug pentru copilaşii nenăscuţi şi soţia lipsă. Sau mă rog, orice. Părinţi, fraţi, fii şi fiice, bunici şi nepoţi...dă-i în mă-sa, mai contează? 
Cuvintele-s gratis, nu costă nimic să le scoţi pe gură. Dar ascultatul se plăteşte...aşa e obiceiul!

Pune-ţi mâna pe Vasilică, ca s-aveţi noroc tot anul! Mă, dar cu atinsu' mielului nu se vine după Anul Nou? Ba da...dar ce mai contează acolo, câteva zile în minus?  Dacă umbli numa două zile cu animalu-n braţe, ce profit mai scoţi?

Ieri a fost zi de Nea' Ţaluşu'. Pe vremea mea, puneam traista de gât şi porneam pe uliţi, din poartă-n poartă: "Foaie verde lămâiţă, sunt copil de grădiniţă şi-am venit la colindat, pe la case la urat: Bună dimineaţa la Moş Ajun!". Apoi când am mai crescut, puneam traista după gât, îi luam pe frate-miu şi pe vără-miu de mână şi plecam prin sat: "Foaie verde portocală, noi suntem copii de şcoală şi-am venit să colindăm, pe la case să urăm: Bună dimineaţa la Moş Ajun!" Primeam nuci, mere, covrigi, biscuiţi populari...şi să te ţii bucurie când ne adunam seara în cerc pe covor şi ne vărsam desăgile cu bunătăţuri! Aveam dulciuri să mâncăm o săptămână!
Acuma? Două vorbe, trei prostii, Domn, Domn, ce veste minunată, dă banu', c-aşa-i obiceiul! Iete-te na! Cum aşa ceva? Chiar numai bani, bani? Ia' stai tu numa' niţel, că acuşi încui porţile şi dau drumul la câini!



Între Paşte şi Înălţare nu mai saluţi cu "Bună ziua", ci cu "Hristos a înviat", conform tradiţiei. Exact pe principiul acesta, în decembrie nu se mai zice "Nenea, dai şi mie 1 leu?" ci "Primiţi colindul?" De ce? D-aia, că e decembrie! Aşa se obişnuieşte. Cânţi şi-ntinzi mâna, să-ţi primeşti banii.
Doar că  dacă vii şi-mi zici sub geam (sau pe unde mă prinzi) de păstori şi stea, nu înseamnă că tu colinzi, iar eu trebuie să te plătesc...ci numai să te recompensez. Ceea ce este cu totul altceva.
Dar deja astea sunt detalii, de ce le-am mai băga în seamă?

Mai nou, recompensa se cuantifică doar în bani. Colindatul se rezumă la bani. Nu la cântat, nu la umblat, nu la primit ce-o da Domnul, nu la zâmbet...doar la lălăit un cântec şi numărat banii. Atât.
Crăciunul cu totul se rezumă la bani. S-a pierdut de mult sensul spiritual, timpul petrecut cu familia. Bucuria cântecului, iubirea, renaşterea se regăsesc doar în mesajele patetice...asta...poetice care se forwordează la grămadă,  întregii liste de prieteni.
Şi-atunci stai să te gândeşti: ce mai înseamnă tradiţia în ziua de azi? Păi no, ce să însemne? Oboseală, stres, cheltuială, nebunie, forfotă, aglomeraţie. Trafic de coşmar, magazine aglomerate, cumpărături fără sens, haos. Şi cerşit en gros, că de! E lună de sărbătoare!

Acuma să nu înţelegeţi că-s împotriva colindătorilor. Nu, nu...nici vorbă de asta! Cum spuneam mai sus, şi eu practicam asta prin ani de tinereţe. Şi acum mă mai duc, în limita posibilităţilor, dar doar ca să mă distrez; nu pun sula-n coaste nimănui, nu pretind nimic. Vrea omu' să-mi dea, pup şi bag în traistă! Bani? Mişto! Ceva de-ale gurii? Perfect, chiar îmi era foame! De băut? Exact ce aveam nevoie! Mâncarea-i fudulie, băutura-i temelie! Ce-o fi, e bine primit!
Atâta că mă enervează enorm de tare goana după bani, sub pretextul colindului. Acu' vreo două săptămâni, umblam prin oraş şi numa' ce dau peste (adică m-au asaltat) doi neni, unu' cu o tobă pe umăr, altul cu un clopoţel după gât:
"Să-nă-ta-te şi mulţi bani, la toa-tă fa-mi-li-a - ţa-ţa-ţa, că-priţă-ţa! Dă şi tu, boierule, nişte bani, trăi-ţi-ar!" 
Ghinion, aveam la mine cât să-mi iau de-o pită. Ceea ce şi doream să fac.
"Hai, bă boierule, dă şi tu ceva, că suntem din Galaţi!"
Aşa, şi ce? E zonă defavorizată şi tre' să sar cu bani la primul apel? Chiar de-ar fi, nu scrie pe mine Taica Tereza, în puii mei! Iar ce-aţi făcut voi nu se numeşte colind...

Uite, ăştia mă enervează!
Ei şi cei de teapa lor, care umblă în cârduri cu sorcovele-n mâini de cum se face 1 decembrie, să le dai bani. Ei, care cică respectă tradiţia bălmăjind câteva vorbe pentru a-şi revendica, mai apoi, plata.
Nu cerşătorii care nu au din ce trăi. Şmecherii care cerceşesc sub acoperământul tradiţiei..
"Datorită" lor, omul zice: "Vai de mine, încep colindele! Vin numa' după bani, nenorociţii..."
Şi tot "datorită" lor, porţile stau încuiate şi tradiţia se pierde.

Tare, ce să zic? Suntem patrioţi sau suntem patrioţi?