vineri, 24 octombrie 2014

Alegeri şi relativism (biblic)

M-am plictisit să tot fiu Gică Contra, mereu pe dos şi pururea nemulţumit. Mi se pare patetic să enumăr mereu doar ce nu avem, ce nu facem, ce nu este în neregulă cu ţara asta. Şi da, mi s-a cam luat de lamentacii  şi arătătorii cu degetul care s-au apărut peste tot, ca buruianul după ploaie! 
"Luume, săriţi lumeee să vedeţi ce Ev Mediu a crescut în România şi suntem intoleranţi cu minorităţile homosexuale! Vai, vai, vai...cum s-a răsturnat căruţa cu înapoiaţi taman la noi în proximitate" 
"Tulai, Doamne, cum e preistoria călare pe noi fiindcă te arată cu degetul dacă ai coadă de păun în cap, păr desprins din curcubeu şi unu...doua...zece tatuaje, pe ici pe colo! Da' n-am înţeles...e închisoare sau libertate?! Bă râmelor şi babalâcilor învechiţi ce-mi sunteţi!"
"Văleleu, grobieni şi nesimţiţi care sunt bărbaţii ăştia ce nu se îmbracă cu gust, femeile curve  care bagă trupul de sirenă la înaintare în căutare de sponsori, profesorii care-s nişte bătuţi în cap pentru că nu-s în stare să educe elevul şi uite aşa se duce ţara de râpă!"
N-avem străzi, n-avem, spitale, n-avem bun simţ, educaţie, sistem sanitar, economie, politică, viitor, oameni de calitate sau un sistem de valori. N-avem una, n-avem alta, n-avem aia şi ailaltă.
GATA!!! Pân-aici!! Da' ce, suntem la olimpiada de bocit??

Azi şi numai azi, eu vreau să fiu altfel! Mi s-a uscat gura să tot urlu ce nu-mi convine...Aşa că mi-am propus să fiu fix pe invers şi îmbăţoşat de patriotism, să-mi laud şi eu măcar o dată ţara! Numa' aşa, să mai ies din plictiseală...c-apoi cine ştie, poate-mi place!
Ce nu avem, ştie toată lumea. Vede toată lumea şi spune toată lumea, fiecare după cum îl taie capul. Dar oare ce avem? Păi să mă gândesc...avem ofiţeri acoperiţi. Mă rog..neacoperiţi; s-a vorbit atât de mult despre ei că deja mă simt absolvent al Academiei Naţionale de Jameşi Bonji. Mâine-poimâine mă şi vezi la SRI, SIE, CIE, MIE, 2 şi-un sfert, 3:20 şi alte prescurtări! Ochi albaştri am, la costum mă port...ori agent secret, ori mormon, în puii mei! Sau ofiţer învăluşat? Măcar vreun soldat cu glugă! Că doar ştiu totul...spionajul a devenit subiect de bârfă cât mai stau la o coadă pe undeva.  
Şi mai avem...credinţă. Credincioşi, moaşte, pelerini. Hip Hip uraaaaaa!!

Perfect! Ţi s-a luat de spionaj, pui broboada şi te-aşezi la rând. Ce e mai minunat decât să te rupi de agitaţia zilei şi să te închizi tu cu tine în cămara sufletului, într-o rugăciune continuă? Dăm cezarului ce e-al cezarului...audienţe record la Acces Direct, intrigile amoroase şi politice care ne condimentează cotidianul...şi lui Dumnezeu ce e-al lui Dumnezeu: post şi rugăciune. Că doar, ce pana calului, d-aia suntem credincioşi! Cum spunea cineva de pe la Trinitas: Vreme dificilă...dar totul este doar un test prea blând al credinţei pentru pelerinul care, pios şi cu sufletul plecat vine să sărute sfintele moaşte.
Ok....am înţeles asta cu testul şi dorinţa omului de a-şi arăta vrednicia pentru cele sfinte prin renunţarea la confort, fie doar şi pentru câteva clipe/ore/zeci de ore. Că doar d-aia stă drept-credinciosul la rând cu zilele, urcă dealuri numa în genunchi, stă nemâncat şi îndură diverse vicistitudini. Problema e că Biblia, la Matei 9, 13 spune clar: Milă voiesc, iar nu jertfă. Iar la Matei 25; 32 - 46, împărţeala oilor de capre se face exclusiv după principiile iubirii aproapelui şi a milei faţă de acesta. Adică nu vine Dumnezeu:  Mă omule, ia zi repede câte moaşte ai pupat şi câte ore ai stat la coadă, că uite-acu te trec la Carte! Iar dacă ai mai bagat şi câteva mii de mătănii, te-ai scos! Raiul te mâncă!...ci e cu mila faţă de nevoiaşi, ajutarea omului în nevoi, d-astea!

Deci: care-i faza, să mă prind şi eu! De unde plăcerea asta nebună de a pupa moaşte una-ntr-una, fără deosebire de loc, timp sau durată? Înţeleg că suntem neam de latini şi casanovi din tată-n fiu, dar chiar aşa? 


Evident, minunile aşteptate nu au loc, pentru că nimic nu se schimbă! La câţi credincioşi avem, ai zice că va curge lapte şi miere la robinetul de apă (nu prea)potabilă. Planeta e un jeg, România-i fruncea! Numa grâu, fra', calitatea I fără pic de neghină!Grădina lu' Maica Domnului, pururea plivită de pir şi aranjată-n stil cazon. Nici musca nu bâzâie fără aprobare. O posibilitate care e cel puţin discutabilă.
Şi în afară de asta, după cum arătam mai sus, Domnul se pare că preferă pomana pentru sărac, nu jertfa sinelui, oricât ar fi ea de însemnată. Ceea ce pe undeva e de înţeles...mai degrabă schimbi schimbi lumea printr-o faptă de iubire, decât prin încolonarea la pupatul celor sfinte.

Acuma, no...răspunsurile şi părerile sunt împărţite. 

Unii spun că popii care fac şi dreg, prostesc poporul pe faţă. Afişează pasajele enunţate mai sus şi demostrează clar beneficiul financiar de care se bucură Biserica după terminarea sesiunilor de pelerinaje. 
Alţii, din contră...evidenţiază supremaţia plăcerilor nepământeşti care încearcă scârbavnicul credincios în prezenţa sfinţeniei ce emană din sfintele moaşte. Ieri, un anume cercetător antropolog sublinia tocmai lumina inefabilă care îţi cuprinde sufletul în astfel de situaţii. Timpul se comprimă, fiecare minut devine o desfătare.  Ploaie sau vânt, fum sau spăngi, prin mii de baionete de-ai trece, totul păleşte înaintea purităţii ce înalţă sufletul în astfel de momente. Faci un pas spre Dumnezeu, El face zece spre tine! Ce se dă la televizor, e doar manipulare rău voitoare, pentru discreditarea credinţei. Adevărata atmosferă de pelerinaj, pe care o simţi doar în mijlocul mulţimii, este cu totul alta...de negrăit prin cuvinte omeneşti.
Un preot completează: de fapt nu este vorba de nici o contradicţie, ci despre faptul că se pune răbdarea la încercare. "Încerci" un drum al Crucii. Această jertfă nu înlocuieşte bunătatea, dar poate fi o modaltate de "răstignire" a trupului. Statul la coadă nu este decât un drum iniţiatic: pleci de la o stare şi ajungi la o altă stare, iar "drumul" în sine are valoarea lui. Cu cât lupta e mai mare, cu atât biruinţa e mai mare. Trupul trebuie să devină un templu al Duhului Sfânt, iar asta se face prin mortificarea plăcerilor - măcar şi pentru moment.

Foarte tare, frate!
Atâta că înţeleg de aici că totul e relativ şi supus interpretării. Bine sau rău, viaţă sau moarte, scop sau complex de coincidenţe, nu există absolut. Totul este supus interpretărilor, iar în funcţie de asta, explicaţiilor. În cele din urmă, nimic nu contează şi se rezumă la un singur lucru: ce alege fiecare să creadă. Că discutăm despre religie, un sentiment, un om, sau o simplă idee, adevărul depinde doar de direcţia propriei alegeri.
Pentru că niciodată, absolut niciodată, nimeni nu va putea să demonstreze fără putinţă de tăgadă ceva. Orice. 
Nu există perfecţiune decât în ochii privitorului - care este diferit, de la caz la caz. 

marți, 14 octombrie 2014

România I love U, din tot sufletu!

Suntem înn plină campanie electorală! Uraaaaaaaaaaaa!!!! Să curgă bairamul şi berea!! 
Ce am învăţat până acum?

Cetăţeanul din mine nu s-a mai simtit atât de corconit de...de când oare? Na, că nici nu-mi mai aduc aminte! Băi frate, au mai fost campanii, dar acum e hămeseală mare! Alianţe se fac şi se desfac, ăia trec la ăilalţi, toată lumea promite marea cu sarea.  Cresc autostrăzile, înfloreşte economia, scade şomajul..o nebunie! Chiar acum am văzut o fotografie comparativă pe net...Ce a făcut Iohannis pentru Sibiu şi ce a făcut Ponta pentru România. 



Pe scurt: Iohannis e Dumnezeu întrupat, face din căcat bici şi mai şi trozneşte de-ţi sare capul, Ponta e Încornoratul de serviciu, lucru slab şi scamă-n buric! Ce minunat, votaţi cum doriţi, numai Iohannis să fie!
Apoi îmi aduc aminte de ieşirea recentă a lu' Mr. President: "Uitaţi-vă colea la mine, că-s cu steagurile în spate: de nu vă plângeţi în pumn de-o ieşi Iohannis sau Ponta, să mă scuipaţi în gură! Nişte corupţi nenorociţi...Da Elena...asta faţă de preşedinte! Şi spate...numa bună!"

No, şi în tot jegul ăsta politic, alegătorul de rând unde este? Undeva într-o masă de preferabil cât mai manevrabilă şi mai uşor de dus cu zăhărelul.
Nu ştiu cum mi-au clipit astrele, că m-am nimerit prin oraş taman de mitingu' lui Iohannis. Veselie, fain, fain - ce să zic? În boxe urlau când Mandinga, când Connecter, când o gagică..maestru de ceremonii sau ceva. Pregătea coregrafia de întâmpinare: "Dragii mei, să punem de una mică în grup: Când eu vă întreb VREŢI??...Voi răspundeţi VREEEMMMM!!!!!!...când vă întreb PUTEŢI??, Voi răspundeţi PUTEEEEEEEMMMMM!!!! Şi-apoi când întreb CINE E URMĂTORUL PREŞEDINTE?? voi răspundeţi IOHANNISSSSSSSS!!!!, agitând steagurile. M-aţi înţeles??"
Ho, fată dragă, nu mai urla că te-am înţeles! Dresarea proştilor! Vrei să strig şi ceva cu CEL MAI IUBIT FIU AL POPORULUI, să scriu cu oi e dealuri sau cu fumigene pe albastrul cer al patriei? Nu de alta, dar gâlgâie mesajele de dragoste în mine, trebuie să le scot la lumină!

Acuma nu că am ceva cu Iohannis...dar îmi provoacă foarte multă silă toate libidinoşeniile astea. Chiar aşa, toţi aspiră să fie unşii Domnului? Sau cum? Fără laude d-astea cretine încetează să mai respire? Da' dacă ar veni în gâtu' mă-sii să stea la o masă şi să spună: Bă popor! Eu îmi propun...etc, etc, etc..aplauze, pa! Luaţi colea şi-un pliant cu mufa mea, să nu uitaţi cine sunt! - oare ce ar fi?
Paişpe oameni, fiecare vine şi spune pam, pam, pam, poporul îşi dă o părere şi pune ştampila. Simplu, nu?
Dar la noi, nu frate! Se mâncă ăştia de cur, mai ceva ca-n junglă! Nu ar stai şi ei în pătrăţica lor, să-şi vadă naibii de ograda proprie, de te-ar feri sfântu! Fiecare se crede erou în capul lui, rege printre oameni şi Dunnezeu printre muritori, faţă de "CEILALŢI", care-s pui de năpărci! Dovezi? Puohohooooo...numai cine nu sapă, nu găseşte morţii!
Îl ştiţi pe Ponta?? A copiat la lucrare într-a şasea...şi Iohannis?? Din surse sigure vă spun că dădea cu pietre când era mic! Nişte nenorociţi! Aşa, care mai e? Diaconescu?? Ăsta e-n direct şi în reluare tot timpul, când să mai fie şi preşedinte?? Vadim? Chiar aşa, vreţi ca pe viitorul preşedinte să-l cheme V.C. (Tudor)? William Brânză e ca un Shakespeare finalizat greşit, să-mi trag pălmi! Udrea o zice ea că-i bună pentru România...dar dacă vine Obama în audienţă şi-o găseşte dând cu mopul, doar doar o mai impresiona vreun prost? Ne facem de căcat complet! Macovei rimează cu Grivei şi nu ştie să întindă rufe pe sârmă, Tăriceanu nu vroia să facă la oliţă când îl punea mă-sa... Pe scurt, că nu mai am chef: Toţi sunt nemernici...dar IO (particula domnească, atenţie!)?? Pfuai de mine, zici că-s duhul din lampă: mă freci şi-ţi împlinesc orice dorinţă! Deci, votează-mă! :)



În toată mizeria asta, pe cuvânt de nu prefer să fiu ca ăia de-i întrebi cum se numeşte ţara şi habar nu au. Acuma şi oamenii...no! De ce ar şti? Se vedea pe faţa lor că-s amărâţi...ceva gen: Hai băi, eu am treabă şi mata te ţii de şotii?? Nu ştiu, na! Eşti mulţumit?
Şi dacă aş şti, ce câştig? Dezamăgire totală...

joi, 2 octombrie 2014

Să protejăm cretinii! (şi pe ceilalţi din jurul lor)

Cam ăsta ar fi titlul noii campanii care ia amploare în mediul online, pe valul accidentului de lângă Câmpina. Ştiţi care...un prost e părăsit de gagică şi decide să moară într-un mod unic şi teatral: ia o duşcă să prindă curaj, îşi îneacă amarul într-o doină plângăcioasă, crează decorul, cu fotografia plecăreţei şi trandafiri, dă necesarul comunicat de presă pe facebook (inundat de nelipsitele învăţăminte, iertăciuni şi păreri de rău), apoi intră ca un taur furios în prima maşină care îi vine din contrasens. Ura!!!! Un cretin mai puţin pe planetă! Aplauze şi vreau reluare! :D
În puii mei, eu zic că merită cel puţin un Oscar, pentru creaţie artistică!! 

Apoi stau să mă gândesc: un bărbat suferă. Nasol, dar căcaturi se întâmplă în viaţă. Nu m-aş grăbi să judec... Desigur, ca şi element cuantificabil, nu e nici primul, nici ultimul, nici singurul om care trece prin asta. Dar să spui "Mămică, de femei pute pământul! Găseşti altă proastă, nu te mai perpeli atât, că nu mori singur! Bani ai, frumos eşti"...ştiţi mizerii d-astea încurajatoare...e cel puţin idiot. Poate ăla chiar o iubea pe minunată..da, da...la dracu, trece...în parte! Dar până trece?? Unii se-mbată ca porcii, alţii rup bordelurile-n două, alţii clachează şi se omoară. No, ăsta a ales moartea. Treaba lui, nu îi comentez decizia. Dar modul în care a ale să o facă, e cel puţin amuzant!
Felul cum a plănuit el fiecare detaliu, mai ceva ca un regizor de film! Chinurile deciziei, ultima distracţie, altarul iubitei, înţelepciunea de final..stau şi mă întreb..nu cumva se aştepta ca după căderea cortinei să se întoarcă pe scenă în ropote de aplauze şi chiuituri??



C-apoi na! Pentru ce ar depune atâta muncă, când se rezolva foarte simplu: aluneca din greşeală de pe un bloc, călca strâmb pe lângă şină chiar când venea trenul, se împiedica în vreun cuţit...sunt miliarde de modalităţi prin care se poate muri. La ce bun altarul? Dacă aia a zis "Plec, pa, du-te-n mă-ta, că nu mai am treabă cu tine!", credea, oare, că o va emoţiona pentru că moare cu poza ei în braţe? Sau versurle alea (care ar fi trebuit să fie premonitorii pentru apropiaţi) cu "dă-i o viaţă, speranţă, şi mie să-mi dai moarte"...mi se par o idioţenie! Am ascultat tot cântecul cap-coadă şi tot idioţenie mi se pare..îndrăgostitul lulea care devine un fel de martir şi dăruieşte iubitei fericiri nebănuite post mortem. BĂĂĂĂ!!! Aia a plecat, o doare-n cur de tine! Găseşte alt idiot care s-o adore sau s-o ciomăgească...cum i-o fi norocul! Crezi că mai dă o ceapă degerată pe ce faci tu?? 
De cealaltă parte, duduia cică suferă..."dacă ştiam că mă iubeşte atât, nu îl păreseam!" Ete căcat! Eşti proastă sau te faci?? Ce dracului ai păzit cât ai stat cu ăla? Dacă ştiai...ia uite surpriză: iubirea se simte, nu se ştie. Şi fii sigură că ştiai...problema e că nu conta.
În fine...nebănuite sunt căile dragostei şi complet neimportante. De cele mai multe ori un simplu paravan pentru dorinţe mai lumeşti...că doar n-om fi doar nişte spirite care se hrănesc din puritatea ideilor!

Pe scurt, dincolo de motive, s-a întâmplat pocinogul.
Societatea a luat foc. Care cu acuze, care cu milogeală, care cu tânguială...cum se face pe la evenimente d-astea. Şi nu neapărat că a dispărut vlăstarul tânăr şi prominţător al generaţiei viitoare, ci că în inexorabila lui călătorie i-a omorât şi p-ăia nevinovaţi.
Acuma şi ei...mai ştii cât de nevinovaţi erau? La fel de fericit cum era tânărul ce văzuse toată lumea de pe yacht? Nimeni nu cunoaşte viaţa omului. Cine ştie...păcate din vieţi anterioare, karmă potrivnică, pedeapsă de la Dumnezeu..ca-n bancul ăla cu blonda infidelă: "Doamne, nu lăsa să se scufunde vasul, nu ucide atâţia oameni pentru păcatele mele!" şi Dumnezeu: "Eheeee...dacă ai şti ce chin a fost să vă adun pe toţi la un loc...."

Dar deja o dăm pe vorbe de dragul discuţiei...nici măcar asta nu mai contează. Faptic: un  tânăr s-a sinucis intrând pe contrasens şi omorând toţi ocupanţii din automobilul care circula regulamentar.
Ce se întâmplă după? Ghici, ghicitoarea mea...

Apare petiţie online, pentru adăugarea despărţitoarelor de sensuri pe DN1. Ce idee genială, pentru a rezolva problema! Aşa...şi dacă următorul care vrea să se sinucidăă în acest mod e un tirist? Poa' să fie şi mama despărţitoarelor de sensuri, tot trece prin ele ca prin brânză şi ajunge pe contrasens! 
Ştiu, ştiu! uite altă idee: facem petiţie online pentru a ne tapeta maşinile cu perne! Punem perne şi pe şosele...să facem tot un puf peste tot! Fără colţuri contondente, ca la bebeluşi! Dacă tot cad, barem să fie pe moale! :D
Nu-i acelaşi principiu? Protejăm cretinii, ne protejăm pe noi. Fulgi pentru toată planeta! Ieeeeeeeeeee...



Păi altceva ce să faci? Să elimini suferinţa, nu ai cum. Oricâte teste psihologice ai da pentru permis, nu cred că au valoare. Eşti sănătos tun, găseşti fata de ţi-a picat cu tronc şi deja te schimbi. Pui separatoare, mergi numa' pe autostrăzi? Irelevant! Dacă chiar îţi propui să intri pe contrasens, o faci...cu toate separatoarele de sens, indiferent de cum arată şoseaua. Deci...ce facem? 
O idee valabilă ar fi să educăm cretinii! Frate, suferi. Îmi pare rău pentru tine, te înţeleg. Dar s-au inventat psihologi...preoţi... Desigur, nimeni nu poate schimba ce se întâmplă. O balegă e o balegă, indiferent cum o numeşti. Te uiţi la ea, calci în ea...tot o balegă rămâne! Nu te pune nimeni să te prefaci că-i Capela Sixtină...dar un sprijin tot se găseşte. Treci prin ea! Sau, dacă nu...omoară-te! Şi-aşa e suprapopulare...dar dacă tot o faci, ţine cont de tooooooooooate consecinţele faptelor tale. Da, sigur, mori, scapi de grijă; cu slujbe la biserici sau în şanţ..nu te mai inviază nimeni. Dar fă-o tu cu tine! Harakiri, seppuku...te-arunci în sabie ca Decebal, în puii mei!

Să-mi trag palme, nu-mi vine să cred că până şi la sinucidere trebuie un dram de educaţie... 
Propun să se scoată un manual în domeniu!  


marți, 30 septembrie 2014

Cu capul în nori

Acum câteva luni, un clip destinat generaţiei îndemenţite de device-uri devenise viral pe internet.: "Look Up". Dezlipeşte-te de tehnologie şi ridică-ţi privirea spre oameni - cam asta era ideea generală. Atunci era trendy să dai like. Cine a dat, a dat, cine nu...oricum moda a trecut şi lucrurile nu s-au schimbat. Nu mai contează, La viteza în care curge viaţa, deja vorbim de istorie antică.

No, eu nu am avut de ce să mă dezlipesc că nu eram lipit de nimic. Dar tot am privit în sus....
Concluziile, în cele ce urmează:





Începutul sfârşitului





joi, 11 septembrie 2014

Ţara fără oameni





Prizonier

În ultimul timp am reînceput să scriu. Semnalam, după capul meu şi propria percepţie, nebuniile oamenilor...reacţii, fapte, întâmplări care nu îşi au locul într-o societate normală. A înnebunit lupul! S-a ţicnit lupul! S-a prostit toată planeta! 
Cum? Chiar aşa, toată, toată? "Da...toată, de la un cap la altul, de la mare la mic şi de la mic la mare!". Sinucideri, crime, violuri, găleţi cu apă turnate în cap pentru eradicarea sclerozei, copii de plastic, oameni mereu singuri, dar permanent cu iubirea în gură, săraci care nu au ce mânca dar se calcă în picioare când se dă promoţie la iphonuri, tigăi şi bormaşini. Disperaţi pe bandă rulantă...nebuni peste tot. Nasol, ce să zic? 
Doar că, din mila lui Dumnezeu şi cu aportul părinţilor, vieţuiessc aici, în puii mei! Îmi place, nu îmi place...nu e ca şi cum mă urc în maşină şi plec spre zări mai bune, pentru că nu am unde! Iar teleportarea nu e inventată încă, să mă pot duce de chiaun în sălbăticia marţiană!

No, dar am greşit. Sunt exact ca în bancul acela: un nebun merge pe contrasens. Care unul, că-s cu zecile!
Mie scârbă de lumea asta. Şi nu pentru că este ea nebună...ci pentru că eu sunt nebunul. Am crezut în idealuri, în norme de conduită. Am vorbit despre normalitatea cea naturală, nu despre cea confecţionată de societate. Despre iubirea ca ideal, în comparaţia cu cea practicată din ce în ce mai des, ce depinde doar de mărimea buzunarului. Am scris despre oameni liberi, condamnând indivizii subjugaţi de rândul lumii, reclamă, trend, tehnologie, uneori chiar religie. 

Şi după ce am luptat ca un catâr, pierzînd cu fiecare luptă şi o părticică din mine, am înţeles: sunt un prost! Omul este o fiinţă ipocrită. Cu idealuri înalte, dar cu nevoi animalice şi spirit de turmă. Vrei să pari deştept, să impresionezi? Slobozeşti pe gură dictoane de înaltă conduită morală, Nu are nici o importanţă că apoi le contrazici prin fapte. Vorbeşti despre lucruri abstracte, deplângi soarta omenirii înglobată în noroiul prezentului, eventual glorifici trecutul sărac, dar curat. Şi apoi te afunzi în haznaua colectivă.
"Fii tu însuţi", "Gândeşte liber"...până apare noul model de telefon pe care toată lumea îl are şi e în vogă, deci trebuie să îl ai.
"Când cineva te vorbeşte de rău, bucură-te; te invidiază pentru că eşti înaintea lui". Şi te bucuri...până te întâlneşti cu persoana respectivă şi îţi bagi toate bucuriile în neamul mă-sii. Sau a lu' tac-su. Sau mă rog...cum îţi vine la gură pe moment.
Mai vreţi? Că-i facebookul plin de căcaturi d-astea inteligente, mega-sharuite  şi arhi-likeuite. Cuvinte goale, aspiraţii utopice. Teoretizări ale unei realităţi mizere.

M-a uimit întotdeauna societatea prin diversitatea ei. Şi prin discrepanţa dintre cuvinte şi fapte...dorinţe şi acţiuni. Chiar m-a revoltat..şi am scris despre asta. Vrei iubire necondiţionată...dar cu temelie solidă pe un porcoi de bani. Vrei înţelegere şi apreciere..dar nu o acorzi. Vrei egalitate...dar doar cu păturile superioare. Vrei linişte şi ordine, dar susţii haosul şi dezordinea. Vrei libertate, dar nu te poţi pune contra rândului lumii. 
De curând am citit un articol despre preoţii din Botoşani, care au cerut înlocuirea unor umbrele decorative pe motiv că erau multicolore, un simbol al homosexualităţii. Desigur, s-au inflamat mulţi, care preoţii fac şi dreg într-o societate teocratică şi primitivă. Măi...acuma nu ştiu ce să zic, dar s-ar putea să fi avut dreptate. O societate modernă nu înseamnă după mintea mea o debandadă generală, ci un loc în care eşti liber să faci ce vrei, atâta timp cât nu îmi încalci mie libertatea. Iar apelarea la subconştient...cam nasol! Ici un curcubeu...nu-i bai. Dincolo altul...mare lucru. Apoi apare gayul, cu curcubeul în piept. Normal, deja eşti obişnuit. Sau nu? Mă întreb şi eu aşa...dacă ceva este normal, de ce te mai dai de ceasul morţii să fie acceptat de colectivitate?
Uite ce zic: hai să decorăm oraşul cu svastici, un simbol aducător de noroc! Templele indiene sunt pline de ele, hinduşii le folosesc chiar şi în căsătorii. Deci...ce e rău în asta? Apoi, după o vreme...na, că apar neo-naziştii. Ia-o p-asta şi înghite-o cu toată familia!

Sau alt articol, despre tatuaje. O idee, susţinută prin câteva zeci de păreri: Cât de naşpa sunt privite persoanele tatuate, cât sunt de discriminate şi ce bine e să trăim undeva în care omul este acceptat după ce poate, nu după cum arată. Toleranţă fără margni, desigur....atâta timp cât o persoană tatuată nu vrea educator la grădiniţă. Cam aiurea, ce exemplu pozitiv ar da copiilor? Păi cum, ce exemplu? Cel al unei societăţi moderne! Sau, poate, la relaţii cu publicul, unde este important aspectul fizic plăcut. 

...şi, apoi, iar iubire...neîngrădită, necondiţionată, ideală. Şi plină de balast, că doar mallurile nu pot să rămână fără clienţi. Sau de alte condiţii minimale, dar esenţiale.

Vorbesc mult, scriu mult şi prost. Ca un nebun.
Nimic nu se schimbă. Totul este degeaba, nu are nici un rost.

Cum arată o lume fără reguli, fără standarde, fără vârfuri, fără idealuri şi fără Dumnezeu? Fix ca a noastră. 
Uneori mi-e scârbă că sunt om...iar acum, scârba atinge apogeul. Blestemul cel mai cumplit este, însă,  că nu pot face nimic să rezolv asta. Nu am unde fugi, nu am unde mă retrage. Nu am o baghetă fermecată care să mă transforme şi vierme de mătase. 

sâmbătă, 30 august 2014

Iubirea de mamă

Un profesor îmi spunea odată: "Sunt un feminist convins". Eu, din banca mea, deja aveam mâncărici pe şira spinării: "Hai domn' profesor...chiar aşa? Las-o-n sânge de treabă!!" Mi se pare o cretinătate uriaşă să spui: sunt feminist, susţin femeia. Dar spui. Foarte tare! Aşa, şi dacă susţii bărbatul, ce eşti? Masculinist? Şi dacă da, se ia vreun premiu, ceva? Vreau şi eu!
Cu cine tre' să ţin? Cine are nevoie de proptele? Sunt la post, frate, susţin ce vrei tu!

Apoi am stat şi m-am gândit: să-mi trag pălmi, omul avea dreptate. Mă rog,,,El gândea bine; vorbele căpătau, însă, o formă mai nefericită. Mergând pe logica lui (adică de om care recunoaşte valoarea feminităţii fără a fi libidinos), la un momentdat, cred că şi eu sunt feminist. Adică no! Respect femeia, nu am vreo problemă de sex în aprecierea performanţelor în orice domeniu. Desigur...bărbatul face unele treburi mai bine...femeia se descurcă mai bine cu altele...şi uite aşa, când se cuplează iese ceva fain. Androginul cel mitic, trupul primordial, îngemănarea sufletelor despărţite de spiritrle rele, Mama Geea aplaudă...măgării d-astea ezoterice - dacă vreţi să o iau aşa. Dar e de bine, oricum!
Desigur, dacă vreau să adop firea de artist din dotare, spun: Vaaiiiii...femeia, ce fiinţă minunată şi cum este ea zână, împrăştiind viaţa pe planetă! Un mic Dumnezeu, ce mai? Mlădie, suavă, diafană, expresie a eleganţei; drăgălaşă atunci când zâmbeşte, se-ncruntă sau tună şi fulgeră. Îţi bucură ochii şi-ţi luminează sufletul, ridicândul în sferele înalte ale sfinţeniei. 



Femeia...o  prezenţă mereu ademenitoare, mereu încântătoare, izvor nesecat de iubire şi vas ales al energiilor creatoare. O binecuvântare...te atinge şi ziua îţi este mai frumoasă! Ce s-o mai dăm pe după deget...pe ce pune mâna, creşte! 
Ceea ce e corect! Jos pălăria, mă-nclin în câteva reverenţe.

Şi-apoi văd asta:


Bă, voi sunteţi întregi la cap? Băga-mi-aş picioarele, că s-a tâmpit planeta! V-au sărit rotiţele, mămicule! Supremul de nebunie este deja o cotă variabilă, se întrece pe ea însăşi!
Chiar aşa? Când apărea Doamna cu butucul din Twin Peaks, mă crăcănam de râs! Una, zisă nebună, umbla cu un butuc în braţe...şi-l pupa, şi-l mângâia, de ţi-era mai mare mila de biata femeie, ce şoc o fi suferit de a ajuns în halul asta! Na, acuma serveşte din realitate! Viaţa bate filmul, în direct, înregistrat şi în reluare! Cam câţi zurgălăi la creier să ai, ca să te-ncânte într-atât o bucată de plastic? La 5 ani, hai să zic...ne jucăm de-a mama şi de-a tata! Dar după aia? Mai poţi avea încredere într-o astfel de femeie să-ţi crească odrasla, să fie mamă iubitoare?? Păi o educă copilul, în puii mei!! 
"Io, ca tinerică ce sunt şi fără relaţie dar plină de iubire, m-am gândit să drăgălesc o păpuşă...două...hai zece, să fie o cifră rotundă". Tu ca proastă făăăă-ptură gingaşă ce eşti! Geme lumea de bărbaţi şi de femei, gem orfelinatele de copii şi voi băgaţi mii de euro în cocoloaşe de plastic? Mor copii de foame prin toate colţurile planetei, dorm în canale, iar pe voi atâta vă mână dragostea nestăvilită să faceţi?? Să-mi trag palme!!  De eram femeie şi chiar nu eram în stare să-mbrobodesc un prost, dar îmi colcăia iubirea în corazon de mă sufoca, mai repede mă gândeam să mă cocoţ pe o tarabă în piaţa mare a oraşului şi să urlu prin portavoce: Voi, bărbaţi necunoscuţi, mama voastră să v-alerg, am o problemă! Rezolvaţi-mă, că nu mai pot! Vreau un copil, n-am chef de adopţii iar fertilizarea artificială costă ceva mai mult decât bugetul meu pe-un an! Montaţi-mă şi pe mine, 'n pana calului, că turbez aicea! Se ofileşte sentimentul de mamă-n mine şi-i păcat de tinereţea mea!! 
Îmi luam câine! Mă-mbătam şi mă aruncam în braţele primului ghiorlan pe care îl vedeam! Făceam trotuarul pe gratis! Răpeam un copil, de eram aşa disperată...Căutam în tomberoane un prezervativ folosit...Ceva, orice! Şi-apoi apoi, hăăăăăăătttt, în coada listei, mă gândeam să-mi cumpăr păpuşi şi să mă prefac că-s mamă! Ia-mă, Doamne, stinge-mi neamul! - cum zicea un clasic în viaţă! Asta e ca şi cum un bărbat ar ieşi în trafic cu maşina cu pedale  până dă şi el de carnet, să-şi ia una normală! C-apoi na! Tinerel, frumuşel...tre' să agaţe şi el ceva, nu?
Auzi, da o carte de colorat, să te prefaci că eşti artistă, nu vrei? Sau...poate doreşti fii pompieră? Am stropitoarea lu' frate-miu, de când avea 2 ani! E cam cojită pe la toartă, da-şi face treaba! Pe cuvânt, nu te mint! O dau ieftin..10 lei, să-mi iasă şi mie de-o vată pe beţe!

Îmi stă mintea-n loc de câte văd! Pe cuvânt de nu începe să-mi fie ruşine că-s om... Să întâlnesc o femeie d-asta, păi nu ştiu ce să fac mai întâi: Îi trag două capace să-i vină mintea la cap, fug mâncând pământul, să nu cumva să mă contaminez, sau îi pun etichetă de gât: "Defect! Ocoliţi prin stânga, dreapta sau oricare altă direcţie!"
Dar ce mă înspăimântă cel mai tare este altceva: te-ai apărut pe planetă cu un creier mai nivelat. Asta e. Măi dragă, dar stai în banca ta! Avea mamaie o vorbă: "După ce că eşti prost, te mai caci şi-n drum, să vadă lumea!" No, vreţi aplicare practică? Parammmmmmmmmmm...luaţi să v-ajungă!

Am înţeles, eşti plină de iubire. Ţi-ai luat păpuşă să o dezmierzi în loc să te coţăi niţei şi să faci un copil de-adevăratelea. Depui o muncă de părinte pentru o bucată de cârpe şi plastic. Putea foarte bine să fie şi-un cocean sau un lemn, tot aia era. Dar...care scopul? Ce satisfacţie ai? Ce dovedeşte asta?
Mamă cu doi copii, mai doreşte unu şi-şi trage păpuşă! Fă unu nou, în Mama Ciorilor, că nu e chirurgie pe creier! Nu desparţi atomul în două! Înfiază, dacă nu mai poţi! Creşte găini, capre, viermi de mătase, dacă te plictiseşti! Măcar munceşti şi ai un rezultat, nu arunci banii la gunoi! C-apoi când ai un bebel şi-l iei în braţe să-l alinţi da-ţi trage un jet în ochi...să vezi fericire! Tarammmmmmmm!!! Hot Pissing Challenge! Pui pe facebook filmuleţ, likeuri peste likeuri! Mamă eroină scrie pe tine! Ecaterina Teodoroiu a maternităţii!  

Da' deşteapta aia de psiholoagă depe final face toţi banii: "...problema se pune atuncea când preocuparea pentru aceste păpuşi depăşeşte limita firescului". Adică e firesc, e normal să umbli cu un cauciuc în braţe şi să te dai mamă devotată? Şi mai ales, cam cât durează limita asta? O lună? Un an? 
Sau...ce te faci dacă sărmana creatură neiubită vrea o să se joace de-a mama cu o familie întreagă? Îşi ia un soţ de cauciuc...mă rog...s-o fi săturat şi ea doar de o singură bucată, acum vrea tot masculul! Plus o casă de lego şi orătănii de pluş! Aplauzi, nu?

Ieeeee...minunat! Hai să ne jucăm de-a familia! Păi dacă există copii cu mame de silicon, de ce nu ar exista şi mame cu nişte copii de silicon?

luni, 25 august 2014

Găleata cea virală

În ultima săptămână, cel puţin, toată lumea a înnebunit cu "Provocarea găleţii cu apă"! Filmuleţele-s virale, vizionate şi mega-căutate, jurnalele de ştiri numai despre asta vorbesc. Vedete îşi toarnă ba în serie, ba în paralel, câte un vas cu apă în cap - că e găleată, tuci, ibric, tomberon, sertar de congelator, cană, oală de noapte...nu mai contează! Ideea e este un must să te filmezi aruncându-ţi apă pe plete, pentru a te vedea o lume întreagă! Mamă ce mişto, beton şi marfă suntem!
Bă, ce puii mei?? Sunt eu tâmpit sau p-ăştia i-o pălit careva cu leuca în moalele capului şi au dat în mintea maimuţei? Îşi bagă unu' deştu-n dos, nebunie planetară, frate! Hai cu toţii să facem întocmai şi la fel, că e coolăraie maximă!

Serios acum, nu pricep care e faza. La început ziceam: "Un prost îşi toarnă apă-n cap. Mare schemă!" Doar că s-au înmulţit proştii şi am intrat la idei...chiar nu-i de glumă! O fi vreo pandemie, ceva! Vai de mine!! Sunt prea tânăr să mor, nu vreau să mor! Vă rog, fie-vă milă...există vreun vaccin? Cum se transmite?? Dacă mă bag la beci scap? Ca la tornadă...îmi fac adăpost subteran şi stau acolo până trece viforniţa! 
Apoit am auzit că totul se face în scop umanitar. Dacă nu mă credeţi, e un filmuleţ lacrimogen pe net...n-am stat de el să-l văd cap-coadă, că-mi pica varu' de pe pereţi de pictiseală. Oricum, e pentru o cauză nobilă! Uraaaa, tumbs up, faceţi şi voi la fel! Nu prea înţeleg cum se face lumea mai bună dacă îmi ud scăfărlia, dar mă rog...chiar aşa, trebuie să le ştiu pe toate?
Totuşi, am continuat săpăturile. 

Conform wikipedia, Ice Bucket Challenge este o manifestare  ce implică donarea unei sume de bani pentru cercetări în domeniul sclerozei. Iniţial, ori dădeai bani, ori îţi turnai o găleată cu apă şi gheaţă în cap - un gest complet cretin, după părerea mea. Dar în fine...ideea e că au apărut şi variante: accepţi provocarea şi donezi doar 10 euro, nu o accepţi şi donezi 100 de euro; sau dai şi tu cât de lasă sufletul şi execuţi şi figura cu găleata, să-ţi mai iei nişte likeuri la profil. Dacă mai eşti şi complet idiot de te împiedici cu găleata-n braţe, te-ai scos de vizualizări! Devii vedetă printre internauţi - desigur, cunoscută doar între vecini şi pe străzile locale. Că doar cine caută Bucket Challenge Failed Compilatiοn râde să se împrăştie şi trece mai departe; chiar nu cred că se dă de ceasul morţii, căutând idiotul cu pricina - doar doar o lua vreun autograf de la el.

Acuma...pe vedete le mai înţeleg - mai ales pe cele de la noi, care numai întregi la diblă nu sunt. Dacă te duce capul, refuzi elegant; că donezi sau nu, treaba ta! În principiu nu trebuie să ştie stânga ce face dreapta, deci de ce să baţi atâta clopotul că dai nişte bani? Ce, nu s-a mai văzut aşa ceva? Ete na!
Dar dacă eşti tipul de om care aplauzi tălâmb la tot ce vezi şi ceea ce contează este să intri în graţiile gloatei şi să intri în rândul lumii...da...hai cu găleata, frate! Ce una?? Două, na, că io-s ăl mai şmecher, care-a îndoit banana! 
Aici m-am lămurit. Dar restul? Chiar aşa, nu are nimeni cap ce judece? "Da stai mă aşa niţel, ce facem noi aici? Mi-am aruncat cu gheaţă-n cap...aşa şi? În afară de o posibilă răceală şi o durere de măsele, ce sper să obţin? Lupt împotriva unei boli îmbolnăvindu-mă? M-a bătut soarele-n cap, sau ce? Să-mi bag picioarele, e ca şi cum aş lupta contra violenţei, trăgându-mi pumni singur, în centrul oraşului! Sau împotriva sidei, îmbolnăvindu-mă de ficat! Sau...ca şi cum aş lupta împotriva accidentelor mărşăluind în coloană, cu pancarde şi vuvuzele! Aoleu, stai că asta se întâmplă deja! Scuze, scuze...
Anyway...ideea este: ce are sula cu prefectura? Ce are scleroza cu gălata? Asta e ca în bancurile copilăriei: "Ce au în comun o roşie şi un tramvai?"

După mintea mea, o acţiune eficientă ar fi donaţia şi atât. Că te maimuţăreşti în direct strigând "Pentru sclerozăăăăăăăăăăăă!!!!!!!" nu are absolut nici un efect..Dacă ar fi să faci un sondaj, din 100 de persoane care au îndeplinit provocarea găleţii nu cred să găseşti mai mult de 5 care să ştie ce este şi cu ce se mănâncă afecţiunea asta. Deci, în afară de învaţarea unui nou cuvânt din dicţionar...ce rezolvare, care conştientizare?
Iar dacă vrei să rupi gura târgului cu şmecheria, faci altceva: tai răul din rădăcină. Şezi strâmb să gândeşti drept şi te întrebi: "Băi nenică, care e treaba cu scleroza asta? De ce apare? De unde atâta alzheimere, parkinsoane şi cancere prin toate locurile posibile şi imposibile? Sigur-sigur nimeni nu ştie răspunsul...dar de la atâta stres, atacuri de panică, alimente modificate şi tot felul de mizerii în apă, sol, aer, sau prin orice ne mai înconjoară, de fier să fii şi tot te-ar mai picni câte o boală! D-apăi pe noi, că suntem numa oameni...  "
Aşa că: vrei să schimbi ceva? Să elimini boala, nu doar să tratezi simptomele? (sau să te prosteşti jucând în filmul în care eşti erou doar pentru că ţi-ai turnat apă în cap, te-ai bărbierit pe juma de faţă sau mai ştiu eu ce alte provocări?) Schimbă-ţi viaţa! Gândeşte cu capul din dotarea proprie şi adoptă un stil de viaţă niţel mai sănătos! 

Dar mai e mult până departe...deocamdată suntem la stadiul în care copiem de toate pentru toţi, fără pic de discernământ. Nasol, ce să mai zic?

vineri, 15 august 2014

Sinuciderea (lui Robin Williams)

Robin Williams a murit. S-a sinucis. Am rămas mai perplex ca un tablou...
M-am gândit mult până să scriu despre asta....sau măcar dacă ar trebui să scriu despre asta. Sinuciderea este atât de complexă, că de cele mai multe ori este logică doar pentru cel care se gândeşte la ea. Uneori sufletul doare atât de tare că simţi cum te sufoci. Corpul vibrează de durere, mintea se topeşte sub arşiţa gândurilor şi fiecare bătaie a inimii devine un dangăt dogit de clopot. Moartea este o soluţie raţională, un must. O nevoie, o evadare. Singura scăpare pe care o ai atunci când vrei să fugi departe departe, să te desprinzi de tot şi de toate. Să te calmezi şi să respiri fără să te ardă plămânii, fără să emani durere prin toţi porii.
Cum ajungi în starea asta? Habar nu am. Depinde...de obicei de la lucruri mărunte, neîmpliniri minore care se adună în subconştient şi încep să sape în fiecare celulă. Din ce în ce mai adânc, cu fiecare nereuşită, cu fiecare mustrare. Cu fiecare imputare pe care ţi-o faci, pentru că ai visat să fii într-un fel în care nu eşti. Ai visat să urci, dar în schimb nu numai că rămâi pe loc, dar ai început şi să cobori. În ochii tăi, prin ochii celor din jur. Indiferent cine eşti, ce eşti şi ce ai, cobori...iar viaţa începe să fie insuportabilă.

Astăzi privim sinuciderea cu ochi critic. O dezaprobăm complet...uneori cu milă, alteori cu vehemenţă. Până la urmă nici nu contează - suntem împotriva ei. Indiferent de orientare, religia o condamnă cu vehemenţă. Sinuciderea este un păcat împotrva Divinităţii, încalcă legile naturale ale firii. Trişează în Jocul Vieţii, creează un gol instant şi neprevăzut în păienjenişul destinului.
...deşi, au existat momente în istorie când acceptarea şi alegerea morţii era un act de mândrie. Aplaudat, onorat Şi mai ales, acceptat. Ei, ce să facem acum? Vremurile se schimbă, iar noi odată cu ele. Asta e.

Am privit moartea în faţă şi nu pot spune că mi-a fost chiar frică. Eu m-am uitat la ea, ea la mine :D În puii mei, mor o dată, nu de paişpe ori! Nani, nani, puiu mamii, vine Ene pe la gene! Vată-n nas, pantofi noi, colivă, se mai întâmplă şi la alţii! Un' te duci tu, mielule??
Însă atunci am înţeles că uneori viaţa este frumoasă - dacă vrei neapărat să îi spui aşa - în ciuda porcăriilor care se întâmplă zi de zi. De fapt, cred că viaţa este aproximativ constantă. Diferenţele de viziune, vin de la modul în care o priveşti tu şi de la puterea pe care o ai la un momentdat de a depăşi nişte obstacole. Atât. 

M-am gândit mult dacă să scriu despre moartea lui Robim Williams, sinuciderea este un subiect delicat. Unii spun că e un semn al curajului, ce denotă suprema responsabilitate: "Uită, dom'le, bravo lui! Om hotărât, nu jucărie! Într-o lume în care doinim cu Roata Vieţii şi lăcrimăm după tinereţea dusă, mereu îngroziţi de perspectiva morţii, mai apar şi oameni cu capul pe umeri! Şi-a luat viaţa în propriile mâini, dar a avut tăria să îşi hotărască şi moartea! Mai rar aşa ceva..." Alţii o conşideră o laşitate, o capitulare: "Bă, eşti prost?? Nu eşti în stare să rezolvi un rahat de problemă şi altă soluţie mai bună nu găseşti decât să îţi pui ştreangul de gât?"

Acuma na, ce să zic? Şi unii şi alţii, au dreptate în felul lor. Câte bordee, atâtea obiceie; câte suflete, atâtea păreri. Noroc că vin specialiştii şi ne oferă un gram din lumina înţelepciunii, materializată într-un articol de seamă, compus pe înţelesul prostimii.
Astfel, sunt identificaţi cinci factori de risc ce favorizează suicidul:
  • Incapacitatea sau nerespectarea voită a propriilor standarde de viaţă;
  • Condamnarea propriei persoane pentru nerespectarea standardelor;
  • Experimentarea emoţiilor extrem de dificile;
  • Evitarea planurilor de lungă durată;
  • Dezinhibarea;
Mda...ce să zic? S-a făcut lumină-s sat şi m-am lămurit buştean! Mă gândeam că d-aia sunt experţi, să vină şi ei cu ceva să rupă gură târgului, nu să ne sublinieze evidenţele! Da' ce să te mai faci? Doar e la mintea cocoşului că nu ţi-ai pus în gând să te omori de veseli ce eşti, în puii mei! Normal că te confrunţi cu dezamăgiri şi emoţii puternice, indiferent de starea socială pe care o ai şi care, din exterior, poate fi invidiată!! În general, când oamenii îşi doresc ceva, văd numai partea pozitivă a lucrurilor; dar după ce au obţinut, ca un făcut, remarcă doar neajunsurile! :)) 

Tot conform statisticilor, "rata de sinucidere este mai mare în ţările în care există un nivel de trai mai ridicat, precum şi în statele în care se promovează libertăţile individuale". Sau cum ar zice cineva: "Băi, tu nu mai poţi de bine şi-ţi dai foc la valiză!" 
Întrebare: Dacă ai bifa toţi factorii de risc dar locuieşti într-o jerpelitură de ţară şi totuşi trăieşti zi de zi şi ceas de ceas, cum mă vezi şi cum te văd - înseamnă că nu te-ai sinucis din lipsă de bani? :)) Ce tare! "M-am săturat şi-mi vine să pun capăt zilelor, dar nu am bani nici măcar de-o frânghie!" Lasă frate, nu dispera! Ia sticla şi bea...tehnica îţi sare în ajutor! Paraaaaaaaammmmmm: Spânzurătoarea wireless!


  

Ce zici de asta? Te aşteptai la aşa ceva?? :))

Sinuciderea este un subiect delicat şi personal. Dar după mintea mea, e o minciună. Nu îmi inspiră nici curaj, nici laşitate, nici măcar milă. Doar prostie, în cea mai pură formă, un gest condamnabil şi hilar în tragismul lui. Trecând peste interdicţiile bisericeşti şi satana care te împunge o veşnicie cu furca-n cur (chestiuni ce din nou, sunt înţelese şi acceptate de intimitatea fiecăruia, după bunul său plac), mă gândesc aşa: bine, am înţeles: Of, inima mea. Văleu, văleu, văleleu!
Când eşti singur cuc pe o insulă pustie, mai treacă meargă! Nu ai pe cine iubi, nu ai cu cine vorbi. Dar când ai familie, copii, ce mai faci? Laşi bilet? "Dragii mei, iertare; am plecat, pt că trebuie. Vă iubesc" Căcat! Tu scapi în câteva secunde, alergi la loc luminat, la loc cu verdeaţă, de unde a fugit întristarea şi amarul. Uraaa!!!! Minunat! Iar pe proştii pe care zici că-i iubeşti îi laşi să sufere tot restul zilelor. Păi ce treabă-i asta?? Aşa cum înţeleg eu, iubirea cicatrizează tot. Nu şterge cu buretele, doar transformă în nimicnicii nişte chestii care de cele mai multe ori aşa sunt: nimicuri. Indiferent ce probleme sunt, când iubeşti priveşti lucrurile de deasupra ta, unde găseşti o oază de linişte, o altfel de lume. Nu distrugi viaţa nimănui - soţie, copil sau părinte, indiferent ce inundaţie de emoţii puternice te încearcă. Nu îţi bai joc de ei în halul ăsta!

Aşa că...toată stima pentru Robin Williams, cât a fost în viaţă. A fost o capacitate, un talent. Şi un mare prost, pentru că nu a fost în stare să îşi deschidă sufletul în faţa celor care spunea că îi iubeşte. S-a înecat ca ţiganul la mal.

Asta e, se mai întâmplă.
Păcat că se întâmplă aşa ceva.

marți, 12 august 2014

Despre singurătate - fără perdea

...sau despre cum să îţi găseşti alesul

Notă: concluziile de mai jos sunt scrise din punctul unui bărbat, pentru că - ce să vezi, sunt bărbat! Dar ele se aplică foarte bine ambelor sexe, cu uşoare modificări de sintaxă 

Nu am mai scris de mult timp despre jumătăţi...mă rog, jumătatea acea unică, farul ce beculeşte în furtuna vieţii ca un licurici pe baligă, dragostea predestinată şi foarte foarte mare pe care toată lumea o aşteaptă să îi fericească viaţa. Ştiu, ştiu, e mai amuzant ca o maimuţă cu degetele prinse la ţâţâna uşii...

Tocmai de aceea, în ultima vreme mi-am schimbat unghiul de vedere: mă fascinează singurătatea! Mai că-mi vine să-mi fac Asociaţia de Sprijin a Oamenilor Singuri (a.S.O.S. - all S.O.S. :) )! Nu-mi fac iluzii de moaşă comunală...dar ar fi amuzant...măcar să ştii la cine să apelezi, dacă eşti în această situaţie! Cineva de încredere...Ce siteuri de daiting şi matrimoniale? Sunt pline de obsedaţi sexual, fătuci care îşi oferă serviciile pe un încărcat de telefon sau şmecherei puşi pe caterincă! Dacă eşti vreun singur mai cu capul pe umeri, te mai faci boalii şi de râs! Păi nu?

Serios de vă mint, nu-mi mai pot lua gândul de la singurătate! Cum apare, de ce apare...şi de ce durează atât de mult, într-o lume avidă de dragoste şi mereu în cătarea "celuilalt". Să-mi bag picioarele, e moartea căprioarei! Ne străduim atât de mult să ne găsim completarea cea adevărată, că uităm să o mai găsim şi ne pierdem într-un labirint haotic de vise şi teorii, care mai de care mai tâmpite. Desigur...sublime, idealiste, speciale - în vorbe. Dar în cele din urmă, de-a dreptul banale. Cel mai tare şi mai tare mă distreză câte una când pune o gură sus sus, tot mai sus (vorba cântecului) şi vorbeşte fără prejudecăţi, cu inima la vedere: eu îmi aştept prinţul. Acel bărbat care să mă iubească aşa cum merit. Pe mine nu mă intereează valorile materiale, ca pe restul...sufletul este ceea ce contează! Onoarea, curajul, verticalitatea :D

Şi apoi face aşa:


Bam! Bam! Ia-o p-asta, frate! Ţi-a ajuns spiritualul, sau mai vrei o porţie?? :))

Bineeeee...dar întrebarea rămâne. Într-o lume în care dai un suc şi ţi-ai rezolvat singurătatea, de ce ea bântuie cu atâta încăpăţânare? Cerşător, pletos cu motor şi bocanci de piele, divă în devenire, vedete în tendinţe, cu toţii ne plângem de singurătate. Toţi, de la un cap la altul, în ordine crescătoare, descrescătoare sau aleatorie, indiferent de vârstă, sex, poziţie socială, financiară sau doar staţionară. Eşti femeie sau bărbat, angajat la stat sau la privat, copil de bani gata, şmecher cu părinţi tare-n pix, gagică decupată dn revistele porno sau mulată pe şabloanele dogmelor religioase, persoană cu pretenţii, înaltă, scundă, grasă sau format de scândură, cu sau fără avere considerabilă, un om frumos sau urât cu spume, problema este una şi aceeaşi: singurătatea.  De ce? 
Care este firul roşu ce leagă toate aceste aceste persoane?

Să fie teama de singurătate şi ipocrizia nativă? Nu ne dorim aşa ceva pentru propriul eu, dar interesant este că fugim şi când o vedem în jur. Legile fizicii nu se respectă în acest caz, negativul nu atrage după sine pozitivul. Nu, nu, nu...Izolarea nu atrage după sine decât izolare. Inhibiţie. Iar un om singur este privit ca disperat şi plângăcios, deci ocolit. Mă amuzam foarte tare când un prieten îmi spunea: "Băi frate, cât am fost singur, nu se uita nici dracu' la mine! Până şi ăla mă ocolea...deşi ce bine mi-ar fi prins fie şi o diavoliţă...Şi când după ce, de bine, de rău m-am însurat, să vezi minune! Alergau femeile după mine în pluton compact, ca la maraton! Ce-o fi fost în mintea lor? Mă vedeau singur: Ia uită-l şi pe prostul ăsta! Dacă nimeni nu îl vrea, eu ce sunt, Maica Tereza? Fac milostenie la sărmani? Ei, da' după ce mi-am pus inel pe deşt, brusc se schimbă situaţia şi-şi zic: Deci ăla e bun de casă...păi dacă aia îl vrea, eu îs mai proastă? Vreau şi eu!" Şi-apoi învăţătură de final: "Dragul meu, ascultă la mine! O fiinţă mai invidioasă ca femeia nu vei găsi pe planeta asta! Să fugi de ea cât oi putea! Fericirea cea mai mare e să fii burlac..."



Şi-atunci mă gândesc: o persoană este singură, pentru că habar nu ştie ce vrea! Când eşti de capul tău, te doare la bască, faci ce vrei. Pleci când vrei, vii când vrei, te culci cu cine vrei. E ca porcul, tot singur şi iar singur...În cuplu apar deja reponsabilităţi iar libertatea capătă alte valenţe. Priveşti viaţa prin ochii celuilalt, bruc devii al doilea în ordinea priorităţilor. Cauţi asiduu o clipă de evadare, uneori simţi că e prea aglomeraţie. E ca porcu', niciodată să nu fii singur, să ai o clipă şi pentru sufletul tău. 
Sau cum mai zice câte-o duduie: "Aşa m-am săturat de singurătate, de numa numa! Vreau orice, doar să scap de starea asta". Şi-apoi apare Orice-ul: "Ce ziceai? Eu îmi doresc un cuceritor care să se facă mieluşel sub mlădia mea atingere, un tip cu vino-n coa' pentru toate femeile din care să mă aleagă pe mine şi să-mi fie fidel mie. Înalt şi brunet, bine făcut, romantic, drăgostos, să-mi dea fioare umede când se coboară din Audi, tot la costum şi cu pleata-n vânt! Ceva cam ca James Bond cu faţă de Brad Pitt (mă rog, Channing Tatum pentru tânăra generaţie), banii lui Bill Gates şi dacă se poate să mă iubească pentru ceea ce sunt şi să mă susţină într-o carieră de vedetă. Desigur, bun la pat şi...romantic am zis? Tu pari cam ramolit cu Olcitu' lu' tac-tu' şi salariul de strungar. Chiar aşa? Păi prinţul meu sigur mă aşteaptă undeva cu braţele deschise...acuma chiar nu pot să-l ratez din cauza ta!"
Desigur, atitudinea asta merge pân' pe la vreo 15...hai 20 de ani ani...când crezi că tot ce zboară se mănâncă. Dar după aia e o problemă. Gravă...

Vai, vai, porc şi misogin care sunt! Nu ştiu cum de îndrăznesc să spun aşa ceva despre sexul frumos.  Na bine...persoanele de faţă se exclud! :D :)) Dar dacă arunc o uitătură prin proximitate, tot asta văd: fete, femei, cu pretenţii şi vise, pline de prost gust (să fim serioşi, vestimentaţia are carenţe grave de estetică, în cele mai multe cazuri! Pantaloni decupaţi în toate poziţiile, sandale pe jumătate cizme, bluze cu o mânecă...ciudăţenii d-astea de te fac să strigi mirat: Săracele, nu au avut bani să-şi ia ceva cum trebuie şi umblă cu toate peticele!), ipocrite până-n măduvă şi nesatisfăcute, dar cu dorinţă de căpătuială!
Poate de aceea au succes emisiuni gen "Burlacul" sau "Noră pt mamă". Cum era şi aseară...nu ştiu cum fac şi dau pe Kanal D. Emisiune tare, frăţică: "Iubire de-o vară"! Augustin Viziru, cel mai dorit actor burlac de pe plaiurile mioritice îşi caută jumătate, pentru că, mititelul, e singuuuuuuuuuuurrrrrrr! Şi să te ţii...vin zece răţuşte, aspirante la titlu - de la 18 la 22, el având 34. Nu contează, dragostea n-are vârstă! 
Fete ok, la prima vedere. Bă, dar să te pui în cap şi-n cur doar-doar te-o bambui (adică să te invite în Bamboo, la un suc) şi pe tine o vedetă, să intri în atenţia fotbaliştilor? Că doar ce altfel de relaţie poţi obţine după o preselecţie pe pipăite, bătaie cu apă şi alte prostii? Înaltă spiritual, desigur! 

Şi-atunci m-a pocnit ideea: să-mi trag pălmi, oamenii nu ştiu ce înseamnă "singurătate"! Sau mă rog...o împart pe diverse grade, unele mai principale ca altele: 

  • Persoana singură, nebăgată pe nicăieri, nici măcar în seama. Izolată complet, abstinentă de la orice. Etern îndrăgostită, pururea părăsită, niciodată dorită. Naşpa. De obicei timidă, nesociabilă, retrasă. Ruşinoasă. Neexperimentată nici cât o găluşcă. De ocolit, câh!
  • Persoana singură, nebăgată în seamă pe moment, dar în pauză, pentru ceva mai bun la orizont. Sociabilă, eventual cu 1-2 amici de acelaşi sex pentru ieşiri mondene şi sex diferit pentru destăinuiri fierbinţi - când desigur, din lipsa chimiei (satisfacerii dorinţelor) se naşte o relaţie de presupusă rudenie. "Eşti cel mai bun prieten, să nu stricăm asta/Te văd ca pe un frate, doar atât". Dorită în anumite cercuri, dar nu în cele care şi le doreşte.
  • Persoana singură, fără o relaţie serioasă. Băgăciasă, sociabilă, veselă, cu o târlă de admiratori. Tipul culegătorului, care se înfruptă după propriul chef din fructul oprit. Mereu pusă pe distracţie, dezinvoltă, exuberantă, superficială. Apetisantă. Aţăţătoare, "priveşte dar nu atinge decât dacă îţi dau eu voie; deşi ştiu clar că toată lumea mă vrea". Idealul cel mai la îndemână.
Nu în ultimul rând, mai există un grup de persoane singure, pentru care izolarea socială devine în timp o alegere personală. Gen: Da, sunt singur! Aşa, şi? Care-i şmenul? Sunt cOnan Barbarul! Te enervează? Treaba ta! Nu îmi place de nimeni, nu am nevoie de nimeni, nu vreau pe nimeni, mi-e bine aşa cum sunt. Punct! Pa!

Şi atunci, de ce apare singurătatea? 

vineri, 1 august 2014

În afara minţii

De curând, Altex a sărbătorit Noaptea Devoratoritor de Preţuri. Pe site. Mă rog...Noaptea Nebunilor, mai pe scurt. O campanie de marketing cu ţintă directă la subconştient, ce promitea reduceri de până la 70% la toate produsele din stoc.

No, şi eu cum trebuia să reacţionez la faza asta? Cetăţeneşte, ca orice client amator de chilipiruri:
Băăă...să-mi bag calu-n porumb! Exact ce mi-am dorit, ocazia pe care o aştept ca şi când!!
Visul vieţii mele este să rup în două rafturile cu reduceri şi să-mi umplu casa cu produse complet nefolositoare, de care să mă împiedic mai târziu! Păi cine n-a slobozit o înjurătură cu toţi dinţii  când a dat cu piciorul în vreun colt de mobilă sau orice de valoare casnică, a trăit degeaba!! Chiar aşa, să treacă viaţa pe lângă mine???
Nu că mi-aş dori ceva...slavă Domnului, am cam tot ce-mi trebuie! Dar dacă e atâta ofertă...nu-i păcat de reducerea lor?? Decât să se bucure vecinul Nodică, nu-i mai bine să mă bucur eu? Am, n-am bani...îmi trebuie, nu-mi trebuie...dă-le-n mă-sa! Vreau!! Nu prea ştiu clar ce mi-aş lua...dar nu contează, văd la faţa locului!




Doar că nu am făcut asta şi m-am mulţumit doar să dau o raită pe site în jur de 1, să nu mor prost. Şi când colo, ce să vezi? Stocurile de plasme şi smartphonuri erau deja epuizate! Cred că a fost o nebunie...să-mi trag pălmi!

Deşi stau şi mă gândesc: de ce?
Prin mai era mare vâlvă pe net cu un filmuleţ educativ lansat de unu...căina soarta tinerei generaţii înglobate în tehnologie şi sublinia, într-o maniera poetică, frumuseţea vieţii care trece pe lângă tine, fix din cauza obsesiei pentru tehnologie. Desigur...a primit likeuri cu cisterna, laude în direct şi aplauze cu bis, bis, bis! Lacrima în colţul ochiului, mâna la inimă a emoţie profundă...Tulai Doamne, filmuleţ viral, ia uite ce minunăţie şi câtă dreptate are!



Doamnelor şi domnilor, acum să vedem efectele: la nici 2 luni de la palma educativă, într-o oră se goleşte ditamai magazinul de smartphonuri! Paraaaaammmmm...Bebeluşele dans!

Prin urmare: Suntem nişte ipocriţi, snobi, idioţi, lucruri slabe şi ghiorlani fără minte? Daaaaaaaaaaaaaa....
Păi atâta timp cât într-o zi o scalzi cu valorile morale şi curăţenia vieţii atehnice, iar următoarea zi slobozeşte unu' cuvântul magic şi te bagă-n vria shopinguielii, ce altă concluzie poţi trage?
Ori proşti, de uităm de la mână până la gură, ori cârlige de rufe cu iluzia unei conştiinţe! Avem opinii şi păreri proprii dar atâta timp cât sunt la un click distanţă, dar cum s-a destrămat realitatea virtuală...ce să vezi? Brusc am devenit sclavii societăţii de consum, simple unelte ale vieţii cotidiene.

La fel se întâmplă pe la petiţiile online: să-ţi manifeşti voinţa printr-o simplă semnătură din confortul propriului cămin, e perfect! Chiar minunat! Se adună gârla de păreri ca la inundaţii! Toţi uniţi în cuget şi-n simţiri. Doar că asta e pe sistem: "Mi-e foame, aş mânca...care-mi mestecă şi mie?".
Ori, voinţa nu înseamnă asta. Până nu te duci şi spui clar ce vrei celor care sunt în măsură să ia deciziile, nu schimbi nimic. La revoluţia din '89 populaţia a ieşit în stradă şi a murit pentru o idee, nu a stat nimeni să dea cu semnătura virtuală.
Dar tocmai aici e diferenţa: discrepanţa dintre idei şi acţiune. 
Eram într-o zi într-un microbuz, făceam şi eu naveta de colo-colo, ca omu' proletar. Şi la un moment-dat, numa ce ne opreşte poliţia pentru un control de rutină care se tot prelungea. Cald, plictiseală...răbdare, ce să fac? Ori asta, ori coboram şi o luam pe jos, o posibilitate imposibilă. Şi una din spatele meu: "Dom'le, dar e bătaie de joc! Hai să tăbărâm pe poliţist, să-l luăm pe şofer şi să plecăm de aici! Dar chiar aşa? De ce nu se duce careva să se certe cu ăla, că m-am plictisit! Nu e unire, dom'le, nu e unire...că dacă ne dădeam toţi jos şi căşunam cu bătaia pe ăla, ne duce şi cu escortă! Domn'le, dar nu se ridică nimeni...de ce nu se duce nimeni să-i spună lu' ăla? Hai!! Ia uite cum stăm toţi aicea şi nu se ridică nimeni să-i arate lu' poliţist cum se face treaba!"
Moamăăăă...da' du-te tanti de eşti aşa şmecheră! Ori taci şi aştepţi, ori mişcă şi arată-ne TU cum se face! Fii liderul nostru, fii liderul gloatei! Spartani scrie pe noi! A-HUU!! A-HUU!! Tot ce ne trebuie e un căpitan...fii căpitanul nostru şi taci odată din gură!

Credeţi că s-o ridicat? Nuuuuuuu...ea dădea doar cu clickul, semna. Lăcrima, punea sentiment şi aştepta să se rezolve problema. 
Şi atunci, vă întreb: ce rost au toate, dacă de noi, de naţia asta se aleg doar discuţiile? E bună şi teoria...dar dacă nu se vede nimic în practică, care e scopul ei? Mai o glumă, mai o snoavă, hai să râdem, vaaaaaaaiiiii...ce bine le zice ăla! Bă, e deştept! Tehnologia ne mănâncă zilele, ne omoară neuronii, uităm să scriem corec, să vorbim cu un om faţă în faţă. Transformăm căldura unui zâmbet în 2 puncte şi o paranteză...Trist, chiar jalnic. Ce-ai zis?? Reduceri?? Vreau smartphone, nu pot respira fără să fiu conectat la pulsul colectivităţii! Vreau, vreau, vreau! Ieeeeeeeeeeeeeeee...Avem echipă, avem valoare...prietenia-i cea mai tare!!

Nu ăştia suntem?

duminică, 20 iulie 2014

Filosofia meseriilor de succes

Mi-a plăcut mult filosofia - atât de mult că am învăţat-o şi pentru Bac.
Sau nu, hai să o iau altfel: mi-a plăcut mult de tot Platon. De la el a pornit totul...aşa cum de la el a pornit şi Teoria Ideilor. Am visat de atâtea ori Mitul Peşterii, că dacă-mi pun capul, cred că scot şi-un film blockbuster, să rupă-n gură tot târgul! Mi-am imaginat în detaliu fiecare umbră, fiecare cotlon al peşterii...fiecare văpaie a focului, fiecare fir de iarbă, fiecare rază de soare. Şi fiecare strălucire a ideilor. Forme abstracte, vaporoase, multicolore şi pure. Apoi, oglindirea lor deformată în Lumea Noastră, licărul palid şi neegal pe care-l capătă în căuşul minţii noastre.

Uite...să luăm un exemplu la întâmplare: ADEVĂRUL. Think fast: unul singur, uriaş, suprem, sau multifaţetat, ramificat în adevăruri mai mici?
Păi să ne gândim logic: Teoretic, dacă e să vorbim discuţii oratorice, e unul singur. Doar că din momentul în care este translatat în mintea noastră, devine polivalent. Este ca şi cum ai încerca să îndeşi un ocean într-o ceaşcă. Poţi? Hai să te văd!! 
No, şi-atunci intervin părticele de adevăr maleabil...la care, de obicei ajungi în funcţie de scopul pe care ţi-l propui. Băi frate, vrei să descoperi floarea din balegă?? Pariu că o găseşti!  Ţi-a trăznit ţie prin cap să demonstrezi că Tutankamon este stră-stră-stră-stră-stră înaintaşul tău?? ? În 9 cazuri din 10, o să reuşeşti! Cumva, la o cotitură în istoria arborelui tău genealogic, trebuie să fie existat un fragment de cromozom asemănător cu al faraonului sus-numit. Pac! Iete-te cum s-a demonstrat nedemonstrabilul...
Iar eu sunt fan al lucrurilor de gen! Pur şi simplu ador să-i văd pe câte unii câte grimase îţi trag şi cum se încolăcesc în jurul proprie axe, doar-doar o ieşi cum vor ei. 

Cea mai recentă întâmplare am întâmpinat-o nu mai devreme de ieri: se vorbea la ştiri despre avionul prăbuşit în Ucraina. Tragic eveniment, să-mi trag palme! No, şi cum explica moderatorul nu ştiu ce teorii, intră în direct un horoscopist d-ăla, tare-n neuron: "Aaaa...păi nici nu era lucrul de mirare, totul a fost prezis de astre". Şi minteni mi-am făcut urechile pâlnie, să nu scap prezicerea..
Păi cică indicativul zborului era MH-17 iar 7+1=8, care împărţit la 2 îţi dă fix 4. Avionul s-a prăbuşit în data de 17, adică 7+1:2=4; iar ultima cifră a lui 2014 este...ce să vezi? Tot 4! Iar în astrologie, cifra 4 este cifra războiului şi a morţii...deci iată cum astrele ne conduc.   
Bă, să-mi bag!! Adică...chiar există persoane care-s plătite cu bani grei să scoată porcării d-astea pe gură??  De ce n-am ştiut eu când eram mai mic, că nu mă mai prindea nici tata-mare pe la şcoală!!! Pentru ce papucii calului să-mi tocesc hainele pe băncile şcolilor, când puteam să o frec aiurea pe izlaz şi să arunc baloane cu apă în capul trecătorilor zi de vară până-n seară?! Păi demostraţii d-astea am şi eu în program câtă frunză, cât iarbă, şi fără să fiu mare şmecher de astrogram! 
Ia, atenţie la mine! Toată lumea, toată lumea, sare-acum cu mine!! Aici şi acum, chiar în acest moment, pot să demonstrez cu şi mai fără putinţă de tăgadă că avionul se prăbuşea la sigur. De ce? Uite d-aia: Boeing-ul 777 are la clasa întâi 2 şiruri a câte 2 scaune...iar 2+2=4; luna în care s-a prăbuşit avionul, este a şaptea din an, care adunată cu coada avionului, care este numai 1, împărţită la cele 2 aripi îţi dă...7+1:2 iară patru! Şi dacă e să mă mai gândesc şi la litera M, care este a treisprezecea din alfabetul fără diacritice...adică 3+1...na-ţi-o frântă, tot 4 îmi dă!! Iar o treime de pătrari! Tulai, Doamne, iar Sfânta Pătrime - cum zice un prieten! Clar, Zeul Războilui e la post şi Moartea îşi dă lustru la coasă! Buhuuhuuuu! 
Dar dincolo de asta...mă întreb aşa, ca mireanul: nu s-a mai găsit nimeni să fotografieze cucuveaua pe coada avionului? Sau nu ştiu...o umbră neagră la decolare? Vreo cruce în ceaşca de cafea a pilotului?? Nu de alta, dar mă gândesc că poate nu numai astrele stau pe chat, 'or mai fi şi alte căi de comunicare extrasenzorială!

Când eram mic, mai citeam şi eu câte-o vorbă de duh, pe care o repetam , apoi, cu mândrie mai multe ziele. După război, mulţi viteji s-arată! Na, uite colea: cum se trecu pocinogul, răsar deştepţii ca pălămida după ploaie! Bă deştepţilor care sunteţi voi deştepţi! Dacă sunteţi aşa de tari în cap, de ce nu aţi parlit cu astrele niţel mai devreme? Adică...de preferat...înainte să se prăpădească atâţia oameni?? Că mă gândesc că astrele au vorbit şi p-atunci, nu le-a apucat brusc bâzdâcii de muţenie!

Dar uite de ce se duce societatea de râpă: s-au inventat meserii de prostire în masă a populaţiei. Până acum câteva generaţii, copii vroiau să se facă doctori, arhitecţi, profesori...acum dacă îi întrebi, rămâi prost de răspunsurile pe care ţi le dau: toţi se visează cocolari şi piţipoance, fotbalişti, biance şi cruduţe! Iar dacă nu le iese, na, zodiacul îţi spune că s-a inventat antrenorul pentru succes! Eşti bătut în cap şi bagi aţa-n ac pe la vârf, te salvează antrenorul pentru succes:  vreo gospodină supraponderală sau vreun psiholog ratat, care pe bază de seminarii (cu plată, desigur), teorii de manipulare şi vrăjeli psihologice te antrenează, chipurile, să ai curaj să te înfrupţi din succesul care te aşteaptă după colţ. Un procent de 80% din populaţia planetei se speteşte muncind, iar 20% culege roadele. Tu ce vrei să fii?? Spetitor sau culegător?? În puii mei, nu eşti prost să spui că visul vieţii tale e să crăpi în câmpul muncii, iar în ziua de salar să cânţi la buză! Normal că vrei să culegi...mult şi des, cât mai mult şi cât mai des!! Eventual, să culeagă alţii pentru tine! Taraaaaammm!! Succes garantat! 

Dacă nu ţine...ce să zic? Alegi ceva minimal dar cu titlu fandosit. Ambalezi sandwich-uri la fast food-ul din colţ, eşti sandwich artist. Dai găinile cu ojă, eşti make-up artist. Ai învătat să porneşti maşina de tuns, brusc ai devenit hair stilist. Iar dacă te-ai angajat la societatea de salubrizare, ai devenit manager de igienă...imortant e să sune pompos şi de succes. Practic, nici nu mai contează ce faci sau ce eşti, ci doar ce foloase tragi - fie numai şi la nivel de impresie artistică.

Prin urmare, am şi eu o întrebare de specialitate: un sandwich artist de succes care munceşte 12 ore/zi, mai are nevoie de un antrenor pentru succes?  

miercuri, 25 iunie 2014

luni, 9 iunie 2014

Normal în anormal

Nu ai cum să nu îţi placă petrecerile. Ce nu ar fi de plăcut? Muzică, voie bună, oameni relaxaţi...petrecerile sunt ca o evadare din cotidianul stresant şi mereu grăbit. Enervant, însă, este faptul că petrecerile nu mai au de mult caracterul acela de sărbătoare, odihnă şi de liniştire a spiritului...au devenit ostentative, frecvente şi mai ales, fără motiv. Sunt mai dese ca bălegile pe-un izlaz cu vaci păscând, mai grosolane ca gropile în şosele mioritice, mai fără rost decât chiloţii cu glugă! 
E teroare, pe cuvânt de cercetaş! Cum o dai, cum te întorci, tre' să calci pe unii care petrec! Uraaaa!!! A fătat pisica! Mărşăluim pe stradă...PARCIIII!!!! Am mai dat gata încă o carte din literatura obligatorie a copilăriei!  Mărşăluim pe stradă...PARCIIII!!!! Am încheiat un rahat de liceu!  Mărşăluim pe stradă...PARCIIII!!!! Băga-mi-aş picioarele! Bă, e un liceu amărât, nu e Oxfordul de pe Lună! Dacă eşti în stare să mergi pe stradă şi să ţii un creion în mână, numai să nu vrei, şi nu termini liceul! Ce atâta nebunie şi destrăbălare? O pizza şi un suc de marcare a momentului, nu mai ajunge? De ce trebuie să paralizezi tot oraşul, că ţi-au mai trecut ţie patru ani din viaţă?
Am înţeles...te desparţi de nişte oameni (dragi), alături de care ai mâncat, ai respirat, ai învăţat să  fii om. Se încheie copilăria, păşeşti într-o altă perioadă a vieţii...drept urmare, purcezi cu avânt patriotic la transmis de urări, oracole, tricouri cu dedicaţii, felicitări şi cursuri festive. Simplu, nu? Dar să ieşi în stradă?? Hai mă...chiar aşa?

De fapt, ce să mai zic? Ca şi multe altele, este o chestie pe care am importat-o te miri de pe unde. C-aşa-i românul: dacă îşi bagă cineva deştu-n dos, nu trebuie să imite întocmai şi la fel? Păi n-am înţeles...noi suntem mai proşti?? Suntem şi noi ca şi ei...doar că. :))

Vaaaaaaaaiiiiii...mi-am adus aminte! Marşul Gay, frate!  Uaaaa....să vezi acolo adunătură!! Bă, dacă-i creai p-ăia în laborator după reţete identice, tot se mai scăpa vreunu mai destupat la minte! Dar ei, nici o şansă! Toţi o apă şi-un pământ! Era unul cu-o faţă de milog, imaginea grupului, probabil...am râs de mă dureau şi buzunarele de la piept!! Mai dădea şi interviu, să-l vadă lumea la tv - pe principiul "nu contează cine sunt şi ce spun; apar la tv - am dreptate!"
Şi-apoi servea numai d-alea grele, pline de substrat şi accent inteligent: "Noi s'tem oameni normali, s'tem ca şi voi; doar că...avem altă orientare sexuală"



Bă, eşti prost??
Nu, hai să o iau altfel: normalul nu este dictat de majoritate, ci de natural. Adică: un bărbat cu barbă, e normal - că aşa l-a construit pe el natura, să aibă barbă. Dar dacă un bărbat poartă cupa D la sutien, să-mi trag pălmi, asta nu mai e normal. Bărbatul nu are ţâţe, în puii mei, că nu el alăptează copilul! Ţâţe are mă-sa, că ea trebuie să aibă!
Aşa-i şi cu homosexualitatea: de la natură suntem creaţi să formăm cupluri bărbat şi femeie. Aşa e natural, aşa e normal. Aşa iese copilul, aşa se multiplică specia. Că mai sunt şi deviaţii...sunt, dar nu poţi spune că sunt normale. Pentru că dacă erau, trebuia să se inventeze şi absorbante masculine, pentru când e machomenul la ciclu. Ia ziceţi, au apărut?? Că nu am fost la ultimul târg de inventică...
În altă ordine de idei, sexul ţine de intimitate. Nu trebuie să ştie nici vântul şi nici pământul ce face omu' în dormitorul lui cu nevasta/amanta/girlfrenda/oricine. Acuma, că s-a întâmplat deviaţia, asta e. Dar stai în banca ta şi nu-mi baga pe gât concepţiile tale! Indiferent de ce ai vrea să crezi, legile naturii nu se schimbă. Nu poţi să faci din rahat bici şi să mai şi trosnească!

Şi acum să revin la şeful de grup. Execut o mică analiză pe textul declaraţiei:
Când eşti normal, nu mai simţi nevoia să îţi strigi normalitatea, pentru că nu are rost să spui ceva evident. Dacă toţi respirăm, are vreun sens să facem Marşul Respiratului? "Suntem normali, respirăm ca şi voi". ..du-teee mă! Chiar aşa??Văzându-te aşa viu pe stradă, ultimul lucru care mi-ar fi trecut prin cap era că respiri! 
Dar ăsta ce face?? Iese în stradă şi-mi zice că e normal...ceea ce este anormal, tocmai datorită demonstraţiei de mai sus!!
Mai departe. Când într-un grup introduci noţiuni de genul "NOI" şi "VOI", s-a dus pe apa Sâmbetei toată integrarea. Din start admiţi crearea de bisericuţe, funcţie de afinităţile fiecăruia. Caz în care am o nelămurire: Mai precis, în care VOI vreţi să vă integraţi? Aşa, pe rând, cu fiecare, sau în grup compact? 

Şi finalul apoteotic: măi...mititeii sunt oameni ca şi noi...şi vreţi un premiu, sau cum? 
Aaaa...păi e mişto! Aproape că-mi vine să plâng! Şi Hitler era om ca şi noi, doar că. Şi Stalin...Râmaru..Erau toţi oameni, doar că. Aici e problema...doar că-ul. Toţi ăştia şi-au depăşit spaţiul personal şi au invadat socialul..exact cum fac homosexualii acum. Revin şi spun: viaţa intimă se numeşte intimă pentru că e intimă. Nu? 
În facultate am avut un coleg homosexual. Mi se rupea. Eu nu-l frecam la creieri cu cine mă culc eu, el nu mă freca la creieri cu noile lui cuceriri. 




Treaba lui ce făcea după ce închidea uşa dormitorului...putea să aiă harem! Cirezi de animale, nu ştiu! La un moment-dat, dădea socoteală pentru alegerile lui şi nu e treaba mea. 
Dar în societate, era normal...făcea tot ce făcea un om ca toţi oamenii. Era discret şi cu bun simţ...dar astăzi nu mai există discreţie şi nici bun simţ. Cică totul e normal. Ete na! Chiar totul, totul?
Aşa că da: mi se pare o cretinitate grosolană, idioată şi tembelă să ieşi în stradă şi să înştiinţezi planeta cu cine ţi-o tragi tu. Şi dacă o faci, ce speri să obţii? 

Bottom line: nu sunt împotriva homosexualităţii. Nu sunt de acord cu ea, nu am tangenţă cu ea, nu o consider normală. Dar există. No, treaba ei, să stea la scara ei! Nu o pot anula eu şi nici nu aş da o lege, să ard pe rug toţi homosexualii. Or avea şi ei rostul lor pe planetă...
Însă, în momentul când se încearcă să mi se bage un rahat pe gât pentru că de fapt este o bomboană, dar nu ştiu eu...e o problemă. Şi-atunci da...aş interzice Marşul Homosexualilor. 
Complet şi definitiv.

marți, 6 mai 2014

*ue, ţi-am spus!

- Rezumat de campanie -

De ceva timp îmi tot sună în cap un cuvânt: GROTESC. Da...aveţi dreptate...foarte urât! Câh! Câh! Caca, nu băga în gură! Tot ce e grotesc, e urât. Hidos. Provoacă repulsie şi scârbă. Adică no...mie aşa-mi sună în minte şi aş paria că nu sunt singurul.

Problema este că grotescul, conform DEX, este o categorie a esteticii ce reflectă realitatea în forme fantastice, bizare, monstruase, exagerat de hilare. Ceva atât de dureros că-ţi vine să plângi râzând...sau să râzi, plângând. Dacă ar fi să iau un exemplu la pură întâmplare, grotescul ar fi ceva cam ca...România. O ţară atât de tembelă în frumuseţea ei, că te binedispui zilnic numai dacă te apuci să înşirui toate tâmpeniile care se petrec pe aici. Te enervezi până eşti în pericol să-ţi pocnească venele capului, iar apoi te calmezi brusc: ASTA E ROMÂNIA! Ce poţi cere altceva?
Asta e România...O ţară în care bântuie nesimţirea ca ciuma în Evul Mediu, dar care geme de olimpici cam prin toate domeniile. Zici România şi tragi apa, apoi te bucuri cu tot sufletul pentru sportivii care aduc medalii,  sau pentru că pur şi simplu, în tot haosul ăsta de modernism primitiv şi i-phonuri + i-paduri + tablete, apuci să vezi un copac în floare ori să mănânci o corcoduşă. Pe real, nu să-i dai LIKE pe facebook.

Dar ce e cel mai amuzant în toată harababura asta, este perioada alegerilor: candidaţii intră în fibrilaţie de parcă-ţi vine să şi întrebi: "Băi tăticule, ai vreo reacţie alergică, ceva? Gravid nu pari...dar eşti cam umflat şi roşu! Negru-n cerul gurii ca măgarul-n vârful urechlor!" De fapt, nu e mare mister: fiecare vrea să-şi păstreze scaunul de sub fund şi ar face orice pentru asta - m-am obişnuit deja. Afişe cu diverse personaje care mai de care mai elegante împânzesc oraşul. Banal. Pungi cadou, calendare şi concerte în folosul poporului. Nimic neobisnuit. Promisiuni de pe diverse guri, în torente nimicitoare. Este de înţeles. Dar ce nu am priceput niciodată, sunt activităţile adiacente, menite să facă  reclamă pozitivă. Acelea gen dat cu mopul...făcutul sarmale în direct...săpatul la şanţ...care, să-mi pice capu', habar nu am unde se integrează în activitatea unui om politic!
Dar ce tre' să fac la fazele astea? Mă aşez în cur ca foca şi aplaud din labele anterioare cu mingea pe nas??

Zilele astea a ieşit Băsescu pe sticlă şi a hăhăit cu toţi dinţii: Udrea e mare şmecheră, a sărit cu paraşuta, în timp ce Victor Viorel Ponta se dădea cu barca pe o apă până la glezne, tras de jandarmi în epoleţi! Hilară comparaţia! Clar, nu merită să candideze! Elena are calităţi morale, merită să o votez!
Eu când îl aud pe unu că vorbeşte la mulţime, mă gândesc că-mi zice şi mie. Deci îi răspund politicos: Ba pă mă-ta! Bă, eşti prost?? Ţi-ai băgat capu-n borcanu' cu murături şi ai tras oţet le neuron? Ce treabă are paraşutismul cu integritatea şi barca?? Dacă io fac bungee jumping, înseamnă că-s cel mai tare chirurg? Hai să-ţi fac o incizie! Legat la ochi, că simt cu şforţa ce trebuie să tai!



Acum s-o zic p-aia dreapta: nu-s chiar prostul tău. Dar ce faci tu e bătaie de joc, să-mi bag picioarele! Chiar aşa?? Ştiu că ţi se rupe de mine, de cetăţeanul din mine...dar ai măcar bunul simţ să nu mă scuipi în ochi şi să-mi zici că plouă! Vii la tv să înjuri pe cine apuci, te dai balenă-n polonic că-s toţi corupţi, dar Udrea e Hristoasa Naţiunii? Şi de ce mă rog?? Doar pentru că ai uns-o tu? 
Păi pe căcaturi d-astea îmi vrei tu votul? Ha!

Că sunteţi toţi o apă şi-un pământ, ştiu. E hoţia în politică ca buruianul pe tarla: omniprezent! Nu ştii de unde să te apuci ca să-l jumuli. Şi chiar dacă te apuci, dă Dumnezeu o ploaie şi creşte la loc de n-ai aer!
Dar e foarte amuzant cum se fac toţi fecioare la alegeri şi întotdeauna arată cu degetul: Nu eu, ăla! A, da?? Ia hai tu cu himenul la control! De fapt..nu! Lasă-l în plata lui, că nu vreau să mai am şi alte coşmaruri! Plus de asta, s-a inventat reconstrucţia chirurgicală! Dar kilometrii  de bucurii ce-au trecut prin tine tot au rămas, să ştii! Ţi se văd în sclipirea ochilor...TRINC!!! Idee genială: propun un transplant de cap. Îl fac eu pe de gratis, că tot sunt chirurg mişto! C-apoi de! Dacă fac sărituri cu coarda...îţi dai seama! Deja merit un Premiu Nobel!

Şi iar vin alegerile...chiar europene! Se poate să-mi iau altă cetăţenie? Pe cine trebuie să mopuiesc?
Să aleg unul bun, iese din discuţie. Să-l aleg p-ăl mai bun dintre cei mai proşti, asta e problema mea electorală. Singura care mi-o pun, singura ce contează. Sau poate mă apucă brusc o durere în cot şi mă imobilizez la pat, taman de alegeri. Altceva ce opţiuni am? 
Să aplaud frenetic că a ieşit Nodescu la prăşit porumb, ca să-l văd eu că-i gospodar? O fi...este...exact cum arată: cinci minute la patru ani, cât îl filmează carul de reportaj. Şi-apoi se mângâie la barbă, tolănit în hamac - că doar d-aia e băeat deştept! Ghinionul ştiţi care e? La porumb bagi muncă, tăticule, dacă vrei să recoltezi ceva! De-l îngrijeşti în stilul ăsta, nicj măcar coceni de foc nu mai aduni!
Dar mai contează?? Important e că trebuie să behăi uluit şi să dau cu ştampila. 
Sau să mă amuz (cât mai pot): ASTA E ROMÂNIA!