Iubirea de mamă

Un profesor îmi spunea odată: "Sunt un feminist convins". Eu, din banca mea, deja aveam mâncărici pe şira spinării: "Hai domn' profesor...chiar aşa? Las-o-n sânge de treabă!!" Mi se pare o cretinătate uriaşă să spui: sunt feminist, susţin femeia. Dar spui. Foarte tare! Aşa, şi dacă susţii bărbatul, ce eşti? Masculinist? Şi dacă da, se ia vreun premiu, ceva? Vreau şi eu!

Cu cine tre' să ţin? Cine are nevoie de proptele? Sunt la post, frate, susţin ce vrei tu!

Apoi am stat şi m-am gândit: să-mi trag pălmi, omul avea dreptate. Mă rog,,,El gândea bine; vorbele căpătau, însă, o formă mai nefericită. Mergând pe logica lui (adică de om care recunoaşte valoarea feminităţii fără a fi libidinos), la un momentdat, cred că şi eu sunt feminist. Adică no! Respect femeia, nu am vreo problemă de sex în aprecierea performanţelor în orice domeniu. Desigur...bărbatul face unele treburi mai bine...femeia se descurcă mai bine cu altele...şi uite aşa, când se cuplează iese ceva fain. Androginul cel mitic, trupul primordial, îngemănarea sufletelor despărţite de spiritrle rele, Mama Geea aplaudă...măgării d-astea ezoterice - dacă vreţi să o iau aşa. Dar e de bine, oricum!

Desigur, dacă vreau să adop firea de artist din dotare, spun: Vaaiiiii...femeia, ce fiinţă minunată şi cum este ea zână, împrăştiind viaţa pe planetă! Un mic Dumnezeu, ce mai? Mlădie, suavă, diafană, expresie a eleganţei; drăgălaşă atunci când zâmbeşte, se-ncruntă sau tună şi fulgeră. Îţi bucură ochii şi-ţi luminează sufletul, ridicândul în sferele înalte ale sfinţeniei. 

Femeia...o  prezenţă mereu ademenitoare, mereu încântătoare, izvor nesecat de iubire şi vas ales al energiilor creatoare. O binecuvântare...te atinge şi ziua îţi este mai frumoasă! Ce s-o mai dăm pe după deget...pe ce pune mâna, creşte! 

Ceea ce e corect! Jos pălăria, mă-nclin în câteva reverenţe.

Şi-apoi văd asta:

Bă, voi sunteţi întregi la cap? Băga-mi-aş picioarele, că s-a tâmpit planeta! V-au sărit rotiţele, mămicule! Supremul de nebunie este deja o cotă variabilă, se întrece pe ea însăşi!

Chiar aşa? Când apărea Doamna cu butucul din Twin Peaks, mă crăcănam de râs! Una, zisă nebună, umbla cu un butuc în braţe...şi-l pupa, şi-l mângâia, de ţi-era mai mare mila de biata femeie, ce şoc o fi suferit de a ajuns în halul asta! Na, acuma serveşte din realitate! Viaţa bate filmul, în direct, înregistrat şi în reluare! Cam câţi zurgălăi la creier să ai, ca să te-ncânte într-atât o bucată de plastic? La 5 ani, hai să zic...ne jucăm de-a mama şi de-a tata! Dar după aia? Mai poţi avea încredere într-o astfel de femeie să-ţi crească odrasla, să fie mamă iubitoare?? Păi o educă copilul, în puii mei!! 

"Io, ca tinerică ce sunt şi fără relaţie dar plină de iubire, m-am gândit să drăgălesc o păpuşă...două...hai zece, să fie o cifră rotundă". Tu ca proastă făăăă-ptură gingaşă ce eşti! Geme lumea de bărbaţi şi de femei, gem orfelinatele de copii şi voi băgaţi mii de euro în cocoloaşe de plastic? Mor copii de foame prin toate colţurile planetei, dorm în canale, iar pe voi atâta vă mână dragostea nestăvilită să faceţi?? Să-mi trag palme!!  De eram femeie şi chiar nu eram în stare să-mbrobodesc un prost, dar îmi colcăia iubirea în corazon de mă sufoca, mai repede mă gândeam să mă cocoţ pe o tarabă în piaţa mare a oraşului şi să urlu prin portavoce: Voi, bărbaţi necunoscuţi, mama voastră să v-alerg, am o problemă! Rezolvaţi-mă, că nu mai pot! Vreau un copil, n-am chef de adopţii iar fertilizarea artificială costă ceva mai mult decât bugetul meu pe-un an! Montaţi-mă şi pe mine, 'n pana calului, că turbez aicea! Se ofileşte sentimentul de mamă-n mine şi-i păcat de tinereţea mea!! 

Îmi luam câine! Mă-mbătam şi mă aruncam în braţele primului ghiorlan pe care îl vedeam! Făceam trotuarul pe gratis! Răpeam un copil, de eram aşa disperată...Căutam în tomberoane un prezervativ folosit...Ceva, orice! Şi-apoi apoi, hăăăăăăătttt, în coada listei, mă gândeam să-mi cumpăr păpuşi şi să mă prefac că-s mamă! Ia-mă, Doamne, stinge-mi neamul! - cum zicea un clasic în viaţă! Asta e ca şi cum un bărbat ar ieşi în trafic cu maşina cu pedale  până dă şi el de carnet, să-şi ia una normală! C-apoi na! Tinerel, frumuşel...tre' să agaţe şi el ceva, nu?

Auzi, da o carte de colorat, să te prefaci că eşti artistă, nu vrei? Sau...poate doreşti fii pompieră? Am stropitoarea lu' frate-miu, de când avea 2 ani! E cam cojită pe la toartă, da-şi face treaba! Pe cuvânt, nu te mint! O dau ieftin..10 lei, să-mi iasă şi mie de-o vată pe beţe!

Îmi stă mintea-n loc de câte văd! Pe cuvânt de nu începe să-mi fie ruşine că-s om... Să întâlnesc o femeie d-asta, păi nu ştiu ce să fac mai întâi: Îi trag două capace să-i vină mintea la cap, fug mâncând pământul, să nu cumva să mă contaminez, sau îi pun etichetă de gât: "Defect! Ocoliţi prin stânga, dreapta sau oricare altă direcţie!"

Dar ce mă înspăimântă cel mai tare este altceva: te-ai apărut pe planetă cu un creier mai nivelat. Asta e. Măi dragă, dar stai în banca ta! Avea mamaie o vorbă: "După ce că eşti prost, te mai caci şi-n drum, să vadă lumea!" No, vreţi aplicare practică? Parammmmmmmmmmm...luaţi să v-ajungă!

Am înţeles, eşti plină de iubire. Ţi-ai luat păpuşă să o dezmierzi în loc să te coţăi niţei şi să faci un copil de-adevăratelea. Depui o muncă de părinte pentru o bucată de cârpe şi plastic. Putea foarte bine să fie şi-un cocean sau un lemn, tot aia era. Dar...care scopul? Ce satisfacţie ai? Ce dovedeşte asta?

Mamă cu doi copii, mai doreşte unu şi-şi trage păpuşă! Fă unu nou, în Mama Ciorilor, că nu e chirurgie pe creier! Nu desparţi atomul în două! Înfiază, dacă nu mai poţi! Creşte găini, capre, viermi de mătase, dacă te plictiseşti! Măcar munceşti şi ai un rezultat, nu arunci banii la gunoi! C-apoi când ai un bebel şi-l iei în braţe să-l alinţi da-ţi trage un jet în ochi...să vezi fericire! Tarammmmmmmm!!! Hot Pissing Challenge! Pui pe facebook filmuleţ, likeuri peste likeuri! Mamă eroină scrie pe tine! Ecaterina Teodoroiu a maternităţii!  

Da' deşteapta aia de psiholoagă depe final face toţi banii: "...problema se pune atuncea când preocuparea pentru aceste păpuşi depăşeşte limita firescului". Adică e firesc, e normal să umbli cu un cauciuc în braţe şi să te dai mamă devotată? Şi mai ales, cam cât durează limita asta? O lună? Un an? 

Sau...ce te faci dacă sărmana creatură neiubită vrea o să se joace de-a mama cu o familie întreagă? Îşi ia un soţ de cauciuc...mă rog...s-o fi săturat şi ea doar de o singură bucată, acum vrea tot masculul! Plus o casă de lego şi orătănii de pluş! Aplauzi, nu?

Ieeeee...minunat! Hai să ne jucăm de-a familia! Păi dacă există copii cu mame de silicon, de ce nu ar exista şi mame cu nişte copii de silicon?

Găleata cea virală

În ultima săptămână, cel puţin, toată lumea a înnebunit cu "Provocarea găleţii cu apă"! Filmuleţele-s virale, vizionate şi mega-căutate, jurnalele de ştiri numai despre asta vorbesc. Vedete îşi toarnă ba în serie, ba în paralel, câte un vas cu apă în cap - că e găleată, tuci, ibric, tomberon, sertar de congelator, cană, oală de noapte...nu mai contează! Ideea e este un must să te filmezi aruncându-ţi apă pe plete, pentru a te vedea o lume întreagă! Mamă ce mişto, beton şi marfă suntem!

Bă, ce puii mei?? Sunt eu tâmpit sau p-ăştia i-o pălit careva cu leuca în moalele capului şi au dat în mintea maimuţei? Îşi bagă unu' deştu-n dos, nebunie planetară, frate! Hai cu toţii să facem întocmai şi la fel, că e coolăraie maximă!

Serios acum, nu pricep care e faza. La început ziceam: "Un prost îşi toarnă apă-n cap. Mare schemă!" Doar că s-au înmulţit proştii şi am intrat la idei...chiar nu-i de glumă! O fi vreo pandemie, ceva! Vai de mine!! Sunt prea tânăr să mor, nu vreau să mor! Vă rog, fie-vă milă...există vreun vaccin? Cum se transmite?? Dacă mă bag la beci scap? Ca la tornadă...îmi fac adăpost subteran şi stau acolo până trece viforniţa! 

Apoit am auzit că totul se face în scop umanitar. Dacă nu mă credeţi, e un filmuleţ lacrimogen pe net...n-am stat de el să-l văd cap-coadă, că-mi pica varu' de pe pereţi de pictiseală. Oricum, e pentru o cauză nobilă! Uraaaa, tumbs up, faceţi şi voi la fel! Nu prea înţeleg cum se face lumea mai bună dacă îmi ud scăfărlia, dar mă rog...chiar aşa, trebuie să le ştiu pe toate?

Totuşi, am continuat săpăturile. 

Conform wikipedia, Ice Bucket Challenge este o manifestare  ce implică donarea unei sume de bani pentru cercetări în domeniul sclerozei. Iniţial, ori dădeai bani, ori îţi turnai o găleată cu apă şi gheaţă în cap - un gest complet cretin, după părerea mea. Dar în fine...ideea e că au apărut şi variante: accepţi provocarea şi donezi doar 10 euro, nu o accepţi şi donezi 100 de euro; sau dai şi tu cât de lasă sufletul şi execuţi şi figura cu găleata, să-ţi mai iei nişte likeuri la profil. Dacă mai eşti şi complet idiot de te împiedici cu găleata-n braţe, te-ai scos de vizualizări! Devii vedetă printre internauţi - desigur, cunoscută doar între vecini şi pe străzile locale. Că doar cine caută Bucket Challenge Failed Compilatiοn râde să se împrăştie şi trece mai departe; chiar nu cred că se dă de ceasul morţii, căutând idiotul cu pricina - doar doar o lua vreun autograf de la el.

Acuma...pe vedete le mai înţeleg - mai ales pe cele de la noi, care numai întregi la diblă nu sunt. Dacă te duce capul, refuzi elegant; că donezi sau nu, treaba ta! În principiu nu trebuie să ştie stânga ce face dreapta, deci de ce să baţi atâta clopotul că dai nişte bani? Ce, nu s-a mai văzut aşa ceva? Ete na!

Dar dacă eşti tipul de om care aplauzi tălâmb la tot ce vezi şi ceea ce contează este să intri în graţiile gloatei şi să intri în rândul lumii...da...hai cu găleata, frate! Ce una?? Două, na, că io-s ăl mai şmecher, care-a îndoit banana! 

Aici m-am lămurit. Dar restul? Chiar aşa, nu are nimeni cap ce judece? "Da stai mă aşa niţel, ce facem noi aici? Mi-am aruncat cu gheaţă-n cap...aşa şi? În afară de o posibilă răceală şi o durere de măsele, ce sper să obţin? Lupt împotriva unei boli îmbolnăvindu-mă? M-a bătut soarele-n cap, sau ce? Să-mi bag picioarele, e ca şi cum aş lupta contra violenţei, trăgându-mi pumni singur, în centrul oraşului! Sau împotriva sidei, îmbolnăvindu-mă de ficat! Sau...ca şi cum aş lupta împotriva accidentelor mărşăluind în coloană, cu pancarde şi vuvuzele! Aoleu, stai că asta se întâmplă deja! Scuze, scuze...

Anyway...ideea este: ce are sula cu prefectura? Ce are scleroza cu gălata? Asta e ca în bancurile copilăriei: "Ce au în comun o roşie şi un tramvai?"

După mintea mea, o acţiune eficientă ar fi donaţia şi atât. Că te maimuţăreşti în direct strigând "Pentru sclerozăăăăăăăăăăăă!!!!!!!" nu are absolut nici un efect..Dacă ar fi să faci un sondaj, din 100 de persoane care au îndeplinit provocarea găleţii nu cred să găseşti mai mult de 5 care să ştie ce este şi cu ce se mănâncă afecţiunea asta. Deci, în afară de învaţarea unui nou cuvânt din dicţionar...ce rezolvare, care conştientizare?

Iar dacă vrei să rupi gura târgului cu şmecheria, faci altceva: tai răul din rădăcină. Şezi strâmb să gândeşti drept şi te întrebi: "Băi nenică, care e treaba cu scleroza asta? De ce apare? De unde atâta alzheimere, parkinsoane şi cancere prin toate locurile posibile şi imposibile? Sigur-sigur nimeni nu ştie răspunsul...dar de la atâta stres, atacuri de panică, alimente modificate şi tot felul de mizerii în apă, sol, aer, sau prin orice ne mai înconjoară, de fier să fii şi tot te-ar mai picni câte o boală! D-apăi pe noi, că suntem numa oameni...  "

Aşa că: vrei să schimbi ceva? Să elimini boala, nu doar să tratezi simptomele? (sau să te prosteşti jucând în filmul în care eşti erou doar pentru că ţi-ai turnat apă în cap, te-ai bărbierit pe juma de faţă sau mai ştiu eu ce alte provocări?) Schimbă-ţi viaţa! Gândeşte cu capul din dotarea proprie şi adoptă un stil de viaţă niţel mai sănătos! 

Dar mai e mult până departe...deocamdată suntem la stadiul în care copiem de toate pentru toţi, fără pic de discernământ. Nasol, ce să mai zic?

Sinuciderea (lui Robin Williams)

Robin Williams a murit. S-a sinucis. Am rămas mai perplex ca un tablou...

M-am gândit mult până să scriu despre asta....sau măcar dacă ar trebui să scriu despre asta. Sinuciderea este atât de complexă, că de cele mai multe ori este logică doar pentru cel care se gândeşte la ea. Uneori sufletul doare atât de tare că simţi cum te sufoci. Corpul vibrează de durere, mintea se topeşte sub arşiţa gândurilor şi fiecare bătaie a inimii devine un dangăt dogit de clopot. Moartea este o soluţie raţională, un must. O nevoie, o evadare. Singura scăpare pe care o ai atunci când vrei să fugi departe departe, să te desprinzi de tot şi de toate. Să te calmezi şi să respiri fără să te ardă plămânii, fără să emani durere prin toţi porii.

Cum ajungi în starea asta? Habar nu am. Depinde...de obicei de la lucruri mărunte, neîmpliniri minore care se adună în subconştient şi încep să sape în fiecare celulă. Din ce în ce mai adânc, cu fiecare nereuşită, cu fiecare mustrare. Cu fiecare imputare pe care ţi-o faci, pentru că ai visat să fii într-un fel în care nu eşti. Ai visat să urci, dar în schimb nu numai că rămâi pe loc, dar ai început şi să cobori. În ochii tăi, prin ochii celor din jur. Indiferent cine eşti, ce eşti şi ce ai, cobori...iar viaţa începe să fie insuportabilă.

Astăzi privim sinuciderea cu ochi critic. O dezaprobăm complet...uneori cu milă, alteori cu vehemenţă. Până la urmă nici nu contează - suntem împotriva ei. Indiferent de orientare, religia o condamnă cu vehemenţă. Sinuciderea este un păcat împotrva Divinităţii, încalcă legile naturale ale firii. Trişează în Jocul Vieţii, creează un gol instant şi neprevăzut în păienjenişul destinului.

...deşi, au existat momente în istorie când acceptarea şi alegerea morţii era un act de mândrie. Aplaudat, onorat Şi mai ales, acceptat. Ei, ce să facem acum? Vremurile se schimbă, iar noi odată cu ele. Asta e.

Am privit moartea în faţă şi nu pot spune că mi-a fost chiar frică. Eu m-am uitat la ea, ea la mine :D În puii mei, mor o dată, nu de paişpe ori! Nani, nani, puiu mamii, vine Ene pe la gene! Vată-n nas, pantofi noi, colivă, se mai întâmplă şi la alţii! Un' te duci tu, mielule??

Însă atunci am înţeles că uneori viaţa este frumoasă - dacă vrei neapărat să îi spui aşa - în ciuda porcăriilor care se întâmplă zi de zi. De fapt, cred că viaţa este aproximativ constantă. Diferenţele de viziune, vin de la modul în care o priveşti tu şi de la puterea pe care o ai la un momentdat de a depăşi nişte obstacole. Atât. 

M-am gândit mult dacă să scriu despre moartea lui Robim Williams, sinuciderea este un subiect delicat. Unii spun că e un semn al curajului, ce denotă suprema responsabilitate: "Uită, dom'le, bravo lui! Om hotărât, nu jucărie! Într-o lume în care doinim cu Roata Vieţii şi lăcrimăm după tinereţea dusă, mereu îngroziţi de perspectiva morţii, mai apar şi oameni cu capul pe umeri! Şi-a luat viaţa în propriile mâini, dar a avut tăria să îşi hotărască şi moartea! Mai rar aşa ceva..." Alţii o conşideră o laşitate, o capitulare: "Bă, eşti prost?? Nu eşti în stare să rezolvi un rahat de problemă şi altă soluţie mai bună nu găseşti decât să îţi pui ştreangul de gât?"

Acuma na, ce să zic? Şi unii şi alţii, au dreptate în felul lor. Câte bordee, atâtea obiceie; câte suflete, atâtea păreri. Noroc că vin specialiştii şi ne oferă un gram din lumina înţelepciunii, materializată într-un articol de seamă, compus pe înţelesul prostimii.

Astfel, sunt identificaţi cinci factori de risc ce favorizează suicidul:

• Incapacitatea sau nerespectarea voită a propriilor standarde de viaţă;
• Condamnarea propriei persoane pentru nerespectarea standardelor;
• Experimentarea emoţiilor extrem de dificile;
• Evitarea planurilor de lungă durată;
• Dezinhibarea;

Mda...ce să zic? S-a făcut lumină-s sat şi m-am lămurit buştean! Mă gândeam că d-aia sunt experţi, să vină şi ei cu ceva să rupă gură târgului, nu să ne sublinieze evidenţele! Da' ce să te mai faci? Doar e la mintea cocoşului că nu ţi-ai pus în gând să te omori de veseli ce eşti, în puii mei! Normal că te confrunţi cu dezamăgiri şi emoţii puternice, indiferent de starea socială pe care o ai şi care, din exterior, poate fi invidiată!! În general, când oamenii îşi doresc ceva, văd numai partea pozitivă a lucrurilor; dar după ce au obţinut, ca un făcut, remarcă doar neajunsurile! :)) 

Tot conform statisticilor, "rata de sinucidere este mai mare în ţările în care există un nivel de trai mai ridicat, precum şi în statele în care se promovează libertăţile individuale". Sau cum ar zice cineva: "Băi, tu nu mai poţi de bine şi-ţi dai foc la valiză!" 

Întrebare: Dacă ai bifa toţi factorii de risc dar locuieşti într-o jerpelitură de ţară şi totuşi trăieşti zi de zi şi ceas de ceas, cum mă vezi şi cum te văd - înseamnă că nu te-ai sinucis din lipsă de bani? :)) Ce tare! "M-am săturat şi-mi vine să pun capăt zilelor, dar nu am bani nici măcar de-o frânghie!" Lasă frate, nu dispera! Ia sticla şi bea...tehnica îţi sare în ajutor! Paraaaaaaaammmmmm: Spânzurătoarea wireless!

  

Ce zici de asta? Te aşteptai la aşa ceva?? :))

Sinuciderea este un subiect delicat şi personal. Dar după mintea mea, e o minciună. Nu îmi inspiră nici curaj, nici laşitate, nici măcar milă. Doar prostie, în cea mai pură formă, un gest condamnabil şi hilar în tragismul lui. Trecând peste interdicţiile bisericeşti şi satana care te împunge o veşnicie cu furca-n cur (chestiuni ce din nou, sunt înţelese şi acceptate de intimitatea fiecăruia, după bunul său plac), mă gândesc aşa: bine, am înţeles: Of, inima mea. Văleu, văleu, văleleu!

Când eşti singur cuc pe o insulă pustie, mai treacă meargă! Nu ai pe cine iubi, nu ai cu cine vorbi. Dar când ai familie, copii, ce mai faci? Laşi bilet? "Dragii mei, iertare; am plecat, pt că trebuie. Vă iubesc" Căcat! Tu scapi în câteva secunde, alergi la loc luminat, la loc cu verdeaţă, de unde a fugit întristarea şi amarul. Uraaa!!!! Minunat! Iar pe proştii pe care zici că-i iubeşti îi laşi să sufere tot restul zilelor. Păi ce treabă-i asta?? Aşa cum înţeleg eu, iubirea cicatrizează tot. Nu şterge cu buretele, doar transformă în nimicnicii nişte chestii care de cele mai multe ori aşa sunt: nimicuri. Indiferent ce probleme sunt, când iubeşti priveşti lucrurile de deasupra ta, unde găseşti o oază de linişte, o altfel de lume. Nu distrugi viaţa nimănui - soţie, copil sau părinte, indiferent ce inundaţie de emoţii puternice te încearcă. Nu îţi bai joc de ei în halul ăsta!

Aşa că...toată stima pentru Robin Williams, cât a fost în viaţă. A fost o capacitate, un talent. Şi un mare prost, pentru că nu a fost în stare să îşi deschidă sufletul în faţa celor care spunea că îi iubeşte. S-a înecat ca ţiganul la mal.

Asta e, se mai întâmplă.

Păcat că se întâmplă aşa ceva.