marți, 21 ianuarie 2014

Ca-n Evul Mediu

Dacă eşti trăitor pe planetă, nu ai cum să nu fi auzit de accidentul aviatic în care au murit studenta şi pilotul. Abia ieri s-a întâmplat şi de clipocesc breaking newsurile ca bradul de Crăciun pe toate programele. Am fost plecat din localitate ieri şi nici cu tv-ul nu prea le mai am, dar tot am prins ştirea...întâi din zbor, apoi din ce în ce mai amănunţit. M-am uitat jumătate de oră la jurnal şi pot spune aproape precis chiar şi cu ce era îmbrăcat fiecare membru de echipaj din avionul - personaj principal;  cam la nivelul acesta se discută şi se disecă problema. 

Înţeleg că toată lumea se dă cu fundul de pământ şi se inflamează de obidă că ăia de la STS şi restul organelor tari în utilaje s-au comportat ca nişte retarzi din Evul Mediu şi au călcat de zece ori într-un loc, s-au ciocnit de toate vreascurile, au umblat teleleu...hăăiiii...sute de kilometri pătraţi din munţile şi văile patriei, până au fost chemaţi de nişte umili pădurari să se exercite în treaba pentru care sunt plătiţi. 
Avem tehnologii de nimerim puţa de ţânţar de pe orbită, Gps-uri peste Gps-uri şi cutii negre de ultimă oră, dar pe amărâţii ăştia i-au căutat cu ochiul, ca pe Pintea Haiducul. Ne învârtoşăm care mai de care cu tone de indignare, ne răstim, analizăm, întrebăm. Am înţeles. 

Problema e alta: după ce extraordinarul devine banal şi lucrurile se mai aşează, pe ce punem pariu că absolut nimeni nu va plăti incompetenţa şi nesimţirea care colcăie din gros prin toate instituţiile statului? La cum fierbe toată naţia, minteni mă aştept să se strângă poporul în Piaţa Mare şi să dea cu barda-n tot ce mişcă! Bă, care-s vinovaţi? Care trebuia să facă o treabă mare şi a făcut pe el? ĂLA.
No, hai pe ĂLA, 'tu-i mama lui, să-l linşăm! Prins la colţ şi bătuceală ca la ursul grizzly! Huoooooooooo!!! Care cu furci, care cu topoare, cataroaie şi ce mai are omul prin gospodărie şi şuu pe el, să se-nveţe minte! Comentarii?? JAAPP! una-n dinţi, să se-audă musca-n zbor!

Ştiu, ştiu...sunt cam violent, dar...dacă tot trăim în Evul Medu, zic să trăim până la capăt! Ce joburi şi salarii cu zerouri la coadă, ce mobile, tablete, paiete, wi-fiuri, facebookuri, gadgeturi şi alte nebunii? Ne strângem fiecare pe la casa lui, mâncăm din gradină, creştem viermi de mătase dacă vrem haine mişto, învăţăm tainele războiului ca să punem un preş pe duşumea şi am încheiat povestea. Ne supără careva, îi rupem capu' în piaţa centrală şi mergem la treaba noastră! 



Nu e mai simplu aşa, decât să ne minţim ca nişte fraieri că avem sistem medical de ultimă generaţie, suntem în siguranţă continuă, nu în junglă, sau ne veghează statul să nu ni se clintească nici un fir din părul capului fără voia noastră?? Na, iete colea veghe...pică avionul din cer şi îngheţi ca un câine, că nu vine nimenea să te întrebe de sănătate! Respiraţie buşon la buşon...şi dacă vrea Domnul să te faci bine, trăieşti; dacă nu, asta e...ghinion, veşnica pomenire.

Şi totuşi, tare sunt curios cine plăteşte pentru toată tragedia asta şi mai ales cum? O demisie pare complet irelevantă în acest moment. 

vineri, 10 ianuarie 2014

2000

La mulţí ani de Anul Nou, măi concetăţeni!!!
Sau mă rog...puţini şi foarte minunaţi, dacă e mai convenabilă varianta asta  :) Timpul oricum e relativ, o simplă iluzie. Poţi simţi un minut ca pe un an, sau un an ca pe un minut...Un minut dintr-o zi în care dimineaţa înveţi să vorbeşţi, la prânz ieşi cu prietenii iar seara priveşti la jocul nepoţilor din balansoar.
Aşa cum a fost şi cel ce abia s-a încheiat.

Foarte repede a trecut 2013...privind în urmă, parcă ieri serbam Ionii de anul trecut...ciocneam ouă roşii sau căutam scoici pe plajă şi fotografiam răsăritul marin. Apoi a venit toamna, am început să mă gândesc la Crăciun. Fabricile făcătoare de sucuri deja umpleau depozitele cu produsele pentru Moş...deci numa' mâine nu-i poimâne. Şi iată că acum o luăm de la căpăt. Un an nou, cu planuri noi, cu idealuri noi. Cineva spunea că aşa ne apropiem de sfârşitul vieţii, pe nesimţite; puţin câte puţin, evoluăm fără să ne dăm seama.
Ei, aş!! Cine, noi???   Măi, termină cu gluma, că după atâtea sarmale şi fripturi, mi se taie respiraţia când râd! Vrei să moară tata??
Timpul nu există, este o iluzie. Nu trebuie să fii mare şmecher în fizică să demonstrezi asta...doar arunci ochii pe geam şi compari. Prin 1999, trupa Taxi radiografia societatea românească în stilul ei caracteristic: cu umor. Atunci, când toată planeta era disperată cu Sfârşitul Lumii şi virusarea pc-urilor, românii erau anunţaţi că sunt deja în 2000: Industria - zeroo!! Agricultura - zerooo!! Turismul - zeroo!! Cultura - zeroo!! Învăţământul - zeroo!! Suntem în 2000!

Taxi - Doi zero zero zero
   
 Asculta  mai multe  audio   rock

Eram pulbere la toate capitolele, societatea se ducea de râpă şi în plus, eram veşnicul Cetăţean Turmentat, întrebîndu-ne mereu cu cine să votăm. Toţi erau o apă şi-un pământ fiecare muşca de dos pe celălalt  şi fiecare încerca să se prezinte pe sine în lumina mântuitorului care va salva naţia de la dezastru.

Taxi - Noi cu cine votam
   
 Asculta  mai multe  audio   traditionala

14 ani mai târziu, România are aceleaşi probleme. Industria, agricultura sunt minunate, atâta doar că lipsesc cu desăvârşire. Educația...hmmm...rezultatele de la examenul de Bacalaureat din ultimii ani cred că sunt mai mult decât grăitoare. Elevii preferă să aleagă păcănelele și biliardul, în detrimentul școlii. Ceea ce nu prea i-aș condamna...la păcănele ai măcar șansa de a câștiga ceva, dacă-ți pune Dumnezeu mâna-în cap. Dar la școală? După ce că pierzi timpul de-am pixu', mai știi când se trezește vreun profesor milos că e ziua femeii de serviciu și trebuie strânși bani de cadouri pentru tot personalul angajat, că doar ce? Ăia au bube? De ce să nu se bucure și gura lor măcar de niște trufe belgiene?
Despre cultură, ce să mai comentez? De vreo săptămână toată lumea leșină de grija Drăgușancei. Cum deschizi televizorul, trebuie să apară ea din vreun colț! Cartoon Network a rămas singurul nepângărit - mă rog, deocamdată :D Mai știi când îi pălește și p-ăștia inteligența și întrerup "Bobiță și buburuza" pentru o dezbatere de ultimă oră a "divorțului anului"? Că de-acum, mă aștept la orice!
Zilele trecute mă uitam și eu la un jurnal, ca omu'...Năstase, Becali, Ponta, Băsescu, accident cu fiare contorsionate (desigur) pe nu știu unde, apoi bomboana de pe colivă: mări că se vorbește Liviu Guță și o psiholoagă sau ceva, să dezbată într-o ediție specială câți kilometri de bucurii a intrat în Bianca. Bă, ești prost?? După știri cu șomeri, morți și viața politică românească, ăștia s-au gândit că se potrivește o analiză atentă a chiloțărelii mondene?!
Păi dacă aș fi vrut așa ceva, nu mă uitam la Can Can(ci) Tv, Acces Di(n)rect sau de-alde d-astea de gen? Dar nu mă uit, pentru că nu mă interesează! Mi se rupe câți ani arde o fătucă în Iad că l-a prostit pe unu să o ducă la altar, ce va face după consumarea nefericitului eveniment sau în ce cameră se juca de-a rodeo cu fotbalagistul minune! Habar nu am ce crede Dumnezeu despre asta, că am avut ceva de lucru și nu am apucat să-l întreb, nu mă freacă grija dacă duduia are sau nu o carte de muncă pe undeva și nu mă trece nici o curiozitate despre viitorul amoros al niciunei divenii. 
Deci...care cultură? Cultura în care tinerii visează să ajungă cocalari de frunte sau curve de lux?
Nici măcar turismul nu mai e ce-a fost...veșnica poveste: avem țară frumoasă, păcat că-i locuită! Iar situația asta nu o poaterepara nimeni, nici măcar ciobanul Ghiță sau pagina de facebook a Autostrăzii Soarelui. 

Industria - zeroo!! Agricultura - zerooo!! Turismul - zeroo!! Cultura - zeroo!! Învăţământul - zeroo!! 
Suntem în 2000!

Și apoi, nu poți spune cu mâna pe inimă că timpul este o iluzie?
Te uiți în oglindă și vezi că-ți crește câte un rid nou în fiecare zi, pentru că timpul nu iartă pe nimeni...apoi îți arunci ochii pe fereastră și constați că timpul a înghețat. Totul este la fel ca acum un an, ca acun 10 ani, 15 ani, 20 de ani...