Dilemă veche

De când eram kinder (cu surprize, uneori, că în preistoria copilăriei mele nu se inventase pampersul) am urât o melodie: "Cine bate, seara, la fereastra mea?". Nu c-ar fi vreo hidoşenie...însă e cam tâmpită. N-are sens. Adică: Băi frate, dacă-ţi bate unu-n geam, tu te-apuci să doineşti la opaiţ? 

"DUM-DUMM-DUMMM"

"Cine bate, seara, la fereastra mea?

"DUMM-DUMM-DUMMMM!!!"

"Cine bate, seara, la fereastra mea"

Da' du-te şi cască ochii, vezi cine e! Poate-i maică-ta, şi-a uitat cheile când a plecat dimineaţă la lucru şi acu degeră-n ger! Sau poate-s hoţii!! AOLEU!!! Call 911, CALL 911!!! Sau no...poate-i vreun mascat în razie, caută infractori! Dead or alive, you're coming with me!

Puii mei, ce te faci? Pieptăni cosiţa-n oglindă şi-ţi eliberezi eul poetic?? Lasă bă, că de cântat e timp...e plină ţara de cântăcioşi, au răsărit ca ciupercile după ploaie!! Cum te-ntorci, cum te suceşti, tre' să pună vreunu o gură-n sus, plină de tril afectat!

Mie mi se pare o regulă de bun simţ: îţi rupe unu' poarta-n ciocăneli, mergi şi deschizi. Te întreabă ceva, îi răspunzi. Ţi-a întins o mână, o întinzi şi tu, că doar orice lucru nefolosit se usucă şi pică! Ca-n bancul acela:

"Am cele mai rapide mâini din Vestul sălbatic!"

"Eu am gagică!"

Mie aşa mi se pare corect: orice formă de comunicare spre tine trebuie să se soldeze cu un răspuns egal în modul, dar de sens opus! E clasic demonstrat, regula de bază a civilizaţiei!

Dar cică p-aci nu se aplică... prin urmare, am şi eu o dilemă mai veche: regulile nu se discută, sau sunt făcute să fie încălcate? Hmmm...discutabil, sau înţeles prost. Noi muncim, nu gândim.

Mai dăunăzi, eram şi eu prin oraş; nu c-aveam ceva anume de făcut, dar nu e corect să nu fie strada cu lume! No. iacă, io-s lumea! Şi cum mă plimbam aşa, de bezmetic, admirînd natura, numa ce văd o bancă... Vaiii, da' ce-avem noi aicea? - vorba cântecului. 

Iete-o bancă! Nu, nu d-aia de stat, că Statul nu mai are nimic! E pielea...pielii! Nu, nu, nu...asta era dita-i banca privată! Galbenă ca un soare-n deşert, colţuroasă şi netedă ca o bucată de cremene. Mişto, ce să zic? Splendoare-n iarbă, fără iarbă! Şi minunîndu-mă eu, numa' ce-mi aduc aminte că am ceva dări către ea...viaţa costă, jugu-i jug, ce să faci? 

Intru, salut şi mă postez frumuşel la coadă...perfect, beton, dă să pupe tata pe el de băiat silitor.Şi-apoi numa' ce mă-ntreabă agentul de pază: "Sunteţi client aici?" (Da ce te ffffreacă grija pe mata - îmi fulgeră un gând mai nărăvaş) "...că e deja 4 şi după noul regulament, cei care nu sunt clienţi au voie să plătească până la ora 3. Restul, oricând. Legea e lege, se aplică."

Noroc că eu eram restul. Da' şi dacă nu eram? Care e logica decretului? Ia dute tu-n mirişte, poate vrei să nu mai trec deloc pe la tine! Plătesc unde vrea muşchiul meu, nu-s legat de tine! Adică dacă nu mă ai în baza de date nu-ţi trebuzia banii mei, sau cum? Păi zi, frate, aşa, că minteni o punem de remiză! Eu păstrezi banii, tu regula şi gata!

Stai că nu am priceput; care-i faza aici? Dacă ies de la lucru la 4 şi vreau să-mi plătesc apa, mă obligi să am card la tine? Du-te tare! Nu vreau! Te-aşteptai la asta? 

Înţeleg că eşti master and commander pe tarlaua ta, dar nu merit şi eu o explicaţie? Aşa, de obraz...c-apoi d-aia lucri cu oamenii!

P.S.: Nici un angajat al băncii respective nu a fost în stare să-mi răspundă la întrebare...dacă-i ordin, cu plăcere. Mai contează că din când 'n când e bine să pricepi şi rostul acţiunilor din dotare?     

O altă lume

Stau câteodată şi-mi aduc aminte de vremea copilăriei mele...stai...am luat-o prea în urmă! Rev-rev-rev-rev-rev-rev-replay:

Stau câteodată şi-mi aduc aminte când am citit acum ceva vreme, într-o nu ştiu care seară, într-o nu ştiu care vară, vorba lu' cântecu' arhicunoscut -  despre puterea unei îmbrăţisări. Frumos articolul, mi-a plăcut ideea: îmbrăţişarea este cel mai simplu panaceu, un miracol care stă în puterea noastră, a tuturor. Este un leac minune care estompează orice suferinţă, şi transformă societatea într-un loc mai trăibil.

Ştiţi, chiar mă fascinează acest subiect! Nu pricep cum de fiecare persoană în parte este Pita lui Dumnezeu, întruparea corectiudinii şi a candorii, în timp ce întotdeauna, răul este făcut de "ceilalţi" (apropo, dacă ştie careva răspunsul, sunt deschis oricărei idei, mai ceva ca un non-stop). Geme ţara de gunoaie; foarte frumos, nimic neobişnuit. Dar dacă o iei din om în om, toţi se declară acei monştri sacri ai igienei şi curăţeniei. Mai curat şi mai uşor, cu aşa un ajutor - Mr. Proper, se ştie! "Vaiiiiiii...păi eu? Dacă n-am tomberon prin apropiere, o hârtiuţă cât unghia o bag în buzunar şi o arunc acasă la coş - cum am învăţat la cultură civică într-a-ntâia! Da' ce zic eu aici? Băăăăă!!!! Dacă n-am coş de gunoi, îl inventez! Îl modelez din gumă de mestecat! Cumpăr nuiele şi minteni împletesc minunăţie de târnă, acolo, pe loc! Pac-pac şi lupul cade! Păi ce puii calului ne dăm după cireş atât? N-ai resurse, iei problema-n mână şi-o rezolvi! Asta-nseamnă determinare şi hotărâre, mama ei de treabă!

Dar nu ştiu cum să spun...ceilalţi zici că-s trăiţi în junglă, nu în sânul societăţii moderne! Par că i-a hrănit mă-sa numai cu mâncare de maimuţ şi au rămas chitiţi pe instinctul animal, nu mai înţeleg civilizaţia! Nu, nu, societatea asta se duce de râpă!"

Apoi altcineva spune acelaşi lucru, apoi altcineva şi altcineva, până constaţi, cu uimire, că ai gătat grămada de "alţi". Deci mi se pare logic să întreb: cine-s alţii, oameni buni?

No, în fine...s-a înflăcărat spiritul cetăţenesc în mine şi mă chinuie un acces de Captain Planet!

Să revenim la oile noastre: pornisem cu lumea mai bună, datorită îmbrăţişării. Perfect, genială idee!! Păcat că l-a final s-a înmuiat ca gelatina! Ce mai? Cocă, tăticule, faci jonglerii cu ea, pe unde-ţi vine!! Zbura întors amorul meu de plumb, aşa era! Down, down, and away!  I-aş fi recomandat un Liderine să se mai revergoreze, dar nu...n-aveam cu cine! Era ca şi cum m-aş chinui să construiesc Turnul Eiffel din terci de mămăligă!  

La final, autorul propunea să ne îmbrăţişăm cu toţii pe sistem Brownian! Am, n-am treabă, cum îl văd pe unu' mai crispat, afiş pe el, să-i dăruiesc omului clipe minunate! 

Etete..ţăs Călină! Da' ce-s eu, Maicu Terezu? Plus că poate ăla avea crampe! El era extrem de fericit în rest, dar cauta o toaletă, că-l chema natura! Cum adică să stau călare pe om, să-i năvălesc în intimitate dacă el nu-mi cere asta? Dacă i se pare că vreau să pun de-un viol şi mă bagă nevinovat la pârnaie? Iată fapta, iată martorii, iată vinovatul, taci că-ţi rup capu'! 

Ştiu că sensibilitatea dă bine la public, dar totuşi! Este exact ca teoria comunismului: mirobolant când vorbim

de o manifestare în plan ideatic, odios în practică! Nu ştiu despre alţii, dar eu am spus şi o spun mereu: iubirea în public este prostituţie. O trăire a eului liric redusă la o nevoie profană, un automatism de bandă. O chinezărie. Ce-ar fi Capela Sixtină dacă fiecare am avea câte-o copie în fundu' grădinii? "Bine aţi venit, permiteţi-mi să vă arăt ograda mea: în faţă aveţi câţiva araci cu roşii, mai la dreapta se pot observa răsadurile de castraveţi, în stânga-s coteţele de găini, buda şi...da...desigur: Capela Sixtină!". Păi ce-i asta? 

Aşa-i şi cu îmbrăţişarea: să te-apuci să o oferi oricui, ca şi cum ai da varză la magazinul din colţ, ca şi cum ai da mărgăritarele la porci! Te păleşte norocul prostului de găsesţi cogeamite diamant şi ce faci cu el, în înţelepciunea ta? Îl arunci în primul şanţ!

Nu, nu, nu...stai aşa, că nu-i aşa! Îmbrăţişarea nu este o acţiune fizică, ci o comunicare la nivel afectiv, un dar; o portiţă deschisă spre inima ta.

 Este ca şi cum dintr-o răsuflare încerci să inspiri lumea toată, pentru a o reconstrui înăuntrul tău. Ştii că suntem imperfecţi, că oamenii sunt imperfecţi cu toţii şi oferi ei stropul tău de perfecţiune, pentru a-i da aripi. Când îmbrăţişezi, pătrunzi într-un microunivers unic de arome şi culori, de textură şi trăiri. Îţi simţi pulsul şi respiraţia, îi simţi bătăile inimii şi moliciunea atingerii. Ştii că eşti la locul potrivit, la momentul potrivit şi îţi împlineşti menirea pe planetă: dăruieşti. Dimensiunea nevoilor dispare cu totul şi te agăţi de o singură clipă a împlinirii totale. Închizi ochii şi asculţi, vezi, simţi. Trăieşti. Poate doar atunci, doar în acel moment...nici nu mai contează. Raţiunea şi simţirea se împletesc pe un filon de lumină, timpul fizic îţi pierde conturul, spaţiul se restrânge...fiecare celulă prinde viaţă,  anunţînd implozia finală, care va crea o nouă lume.

O îmbrăţişare e ca o comoară dintr-un cufăr...STOP!! Ce faci, mediocro, ce faci?? E o comoară, nu-i faţa lui Bogdănel!! 

...aşa le-aş spune eu celor care nu înţeleg.

24 Februarie

Eiiiii...iată că s-or dus şi Dragobetele...însă eul meu liric continuă să fie patronat de exaltarea feerică a iubirii, acest sentiment total nepământean din care izvorăşte însuşi Universul.. Deci nu ştiu cum să spun, dar am o stare de flu-flu fenomenală...mă simt mai fericit ca un urs într-o fabrică de prelucrare a mierii - ce mai la deal, la vale?

De aceea, îmi propun să rămân în dimensiunea poveştilor de care mă lovesc zi de zi şi care au fascinat o bună parte a copilăriei copilului universal - adică eu. Vreau să fiu acel Hercule Poirot şi să analizez câteva crime şi episoade sângerii din literatura română:

Pentru început, să ne oprim puţin la romanul "Baltagul", una dintre operele sadoviene de căpătâi care mi-au guvernat anii de liceu - cu tâmpenii la română, scumpii ani de liceu, când la mate-nveţi din greu, vorba cântecului.

Nu am priceput niciodată rostul acestei erupţii de talent scriitoricesc. Pleacă unu' cu oile, iar nevastă-sa îl visează călărind în ape tulburi spre asfinţit, într-o superbă secvenţă ce aminteşte de finalul filmelor cu Clint Eastwood. Aşa, şi? Păi cum, "aşa şi"? Nu-l vede azi, nu-l vede mâni şi-astfel dorinţa-i gata: hop şi ea să vadă ce-are bărba-su de nu mai apare. Da lasă-l femeie, că i s-o fi făcut şi lui de gagici şi a rupt primul bordel întâlnit în cale!! 

Ce-l tot freci pe săracul om la cap, chiar şi-n lipsă?

Frăţică...şi-apoi începe chinul...încă am coşmaruri cu drumul Vitoriei prin toate coşcomeţele şi torflecelile de cătune, cu tot cu îndeletnicirile pe cre le făcea pe acolo! Fără să înţeleg vreodată de ce, trebuia să ştiu că a băut o cafea la Călugăreni, şi-a luat basma la Farcaş, opinci de la Vatra Dornei şi o pungă de Pedigree de la Borca, să-şi hrănească Ursul. 

Şi-apoi alta: Băi, să-mi trag pălmi, ziceai că e întruparea lu' DDDeu în căutarea Elodiei, cum amuşina ea după toate zdrenţele şi picăturile de sânge de pe parchet! Mai lipsea un cogeamite sondaj de opinie şi comedia era completă: Şi-a făcut Vitoria nevoile între Borca şi Cruci? 50% DA, 49% Nu, 1% PROBABIL - până la publicarea testelor ADN.

O altă omucidere magnetică este cea din "Mioriţa", cea mai baladă a întregului popor român, ce surprinde perfect mentalitatea mioritică şi lenea strămoşească. Dincolo de toate prostelile de motive, povestea e simplă: doi ciobani plănuiesc să-i crape capul ortomanului de tovarăş, pentru a-i lua averea, maşina, casa, piţipoanca şi tot ce se mai putea lua. Dar ce să vezi minune, că Dumnezeu are grijă de proştii din Grădina Sa şi îi dă glas lu' Oiţa Bârsană să-l behăie p-ăla la creieri să se pună-n gardă, că vin oamenii răi peste el.

Iar fraieru' ce-mi făcea? 

O peniţă că lua, 

Pe laviţă se punea, 

La oiţă se uita,
Cu o mână el scria, 

Şi din gură glăsuia: 

Alelei, mioara mea

De ăştia m-or ucidea

Să mă-ngroape undeva 

Lâng-o tufă de măcriş - 

Unde face Pintea piş.

Fluieraş de soc, 

Să-mi cânte cu foc.

Fluieraş de fag, 

Să-mi cânte cu drag.

Şi-ncă o dorinţă

De-o fi cu putinţă:

Vreau să am oiţe-o droie,

Să-mi pună contoar la coate

Că pe toate nu se poate.

 Băăăă! Nu ţi-a crescut ţiglă pe toată casa?? Vin ăia să-ţi ia gâtu', pune-te la adăpost, în puii mei!! Cumpără-ţi alarmă cu cifru la stână, ia-ţi o bâtă de baseball - pardon, de cioban, fă capcane prin pădure ca Rambo, căşună pe ei cu bătaia sau fugi unde-oi vedea cu ochii! Vrei să plângă mă-ta, sau mă-sele lor?? Mişcă ceva şi tu, nu mai sta ca rahatu-n tufă!! Ce-aştepţi? Mama Ciorilor de treabă, păi cum aşa ceva?

Ce-i aia, să te-apuci să-şi plângi de milă când iaca! Se-ntâmplă ditai minunea să scapi?!

Plus că dacă e să analizez ce cuvinte eliberează moldoveanu', tre să stau strâmb ca să le judec drept: întâi o roagă pe oaie să nu-i spună lu' mă-sa că zace la umbra fluieraşului, ci că s-a luat şi el cu o gagică...dar la nunta lui, a căzut o stea....STOP! Păi dacă tradiţia spune că asocierea "nuntă - stea căzătoare" reprezintă moartea, ce rost mai are tot discursul acela melodramatic? Adică cum să-i spună "măicuţei bătrâne" că trăieşte pe roze peste mări şi ţări, dar să-i spună c-a murit?! Ce să mai înţeleagă săraca femeie? Vezi tu bila aia la chiorean? E albă, da' să ştii că-i neagră!

Ia-o p-asta şi compune rezumat!

Ei...tramvai, cu ataş şi tras de cai...

Pe cuvânt de nu-i minunată lumea literară, cu precădere cea a basmelor:

Uite, de exemplu, "Capra cu trei iezi"! Păi băi tăticule, să-l vezi pe Hannibal Lecter în "Tăcerea mielor" cum mănâncă un paznic, e ceva de nemaipovestit, interzis minorilor şi cardiacilor. Dar copiilor de 2-3 ani le citeşti despre Lupul cel mai Jack Sintecător, care decapitează mieii, mânjeşte pereţii cu sânge, apoi atârnă scăfârliile cu dinţii beliţi în geam, să dea bine în ochii caprii când o veni cu mălăieşul în călcâieş şi florile la subţiori!

Sau în "Albă ca Zăpada", când Vânătorul tre să-i scoată inima mirobolantei, s-o convingă pe maşteră că fie-sa vitregă e îngrăşământ de flori. Sau în "Scufiţa Roşie", când tot Lupul le haleşte pe Bunicuţă şi Scufiţă, apoi vine Vânătorul şi le scoate tefere din stomacul jivinei. Sau în "Hansel şi Gretel", când Vrăjitoarea îngrăşa copii ca să-i rumeanească la cuptor, cu borcanu-n cur! Sau în orice poveste nemuritoare, când Voinicul bea Apă Vie şi se transformă în Superman resuscitat...

No, pă ce te faci dacă vine puradelul să te hăcuiască cu toporişca, că-ţi dă Apă Vie şi te face bine? La vârste aşa crude, cam greu să faci diferenţa între realitate şi basm...c-apoi vorba 'ceea: nu-s în stare ditai oamenii să delimiteze planurile, da' nişte copii de-o şchioapă!

Sau dacă vreunul rămâne marcat pe viaţă, când adoarme imaginîndu-şi cum îşi taie surorile vitrege hălci din picioare, ca să le-ncapă condurii Cenuşăresei? Păi ce-i asta? Suntem la "Saw" partea a paişpea??

Dar ador ipocrizia socială: "Tom şi Jerry" destabilizează creierul în formare, dom'le şi trebuie interzise! Sunt prea violente pentru apucăturile societăţii moderne...

Mişto. Sunt fan feciorie, mai ales când se arată-n Cartierul Roşu!! 

Uite d-aia m-am apucat de scris...iar pe 24, am aniversat patru ani de când activez în blogosferă. Ştiu, ştiu...nu vă-nghesuiţi aşa toţi deodată cu mormanul de felicitări, că am nevoie de aer să respir! 

Mă simt mai important ca o savarină! Patru ani, dom'le! Când mă uit în urmă, nu-mi vine să cred! M-am schimbat atât de mult în perioada asta, încât deja am senzaţia că vorbesc despre altă persoană! Am pornit cu un scop la drum, un ideal destul de cretin, după standardele actuale; dar l-am depăşit şi am continuat, mereu înainte. Au fost momente când m-am lehămisit, când m-am scârbit peste poate şi am vrut să renunţ. Dar am continuat să continui. Pe coate, pe brânci, mai repede sau mai încet, pierzînd mult şi câştigînd uneori mai mult, am continuat. Şi am ajuns aici...poate o umbră a ceea ce am fost, poate doar cu o carapace mai groasă.

Am constatat că în ultima vreme scriu rar, uneori din ce în ce mai rar. Deh, timpul, ce să-i faci? Trăiesc în România şi supravieţuirea îmi ocupă tot timpul. Dar din când în când, Dr. Jackyl devine Mr. Hide şi sfâşii cu dinţii tot ce nu-mi convine. Şi-atunci revin la pupitru şi-mi creez lumea mea, adăugîndu-i cu fiecare cuvânt un nou contur.

Ştiu că sunt bun, îmi cunosc valoarea. 

Uneori mi s-a spus: dacă te crezi aşa minunat, de ce nu te iei în piept cu planeta, în întrecerile de profil? Simplu: nu vreau. Din când în când am mai aruncat câte-o ocheadă la megablog sau ceva şi am rămas total contremulat: nu e visul vieţii mele să-şi facă unii reclamă pe spinarea mea, în speranţa că primesc o foaie ce-mi certifică meritele şi 2 lei să am de-un cico. Prin urmare, PAS! 

În altă ordine de idei, îţi mii de mulţumesc...e o senzaţie unică să ştiu că fac ceva, oricât de insignifiant, dar care nu trece neobservat.
Plecăciuni.

Radiografii sentimentale

A venit, a venit...primăvara...acoperă-mi inima cu ceva.

Mă rog, nu a venit chiar literalmente, dar în fine! Important e că se simte magia şi iubirea în aer! Ce-i drept, a trecut Valentinu' fără să sufăr vreo comoţie cerebrală prea serioasă; de fapt, aproape că nici nu l-am remarcat! Am fost atât de ocupat cu lumea mea că printr-o minune, am reuşit să mă rup de tâmpenii şi să-mi relaxez şi eu olecuţă muşchii gânditori.

Am avut o singură tangenţă cu libidinoşenia de sezon: eram, eu, fain frumos în autobuz, mă uitam pe geam şi admiram natura patriei - noroi, miros de urină şi naftalină, clădiri betege, oameni stresaţi...nimic neobişnuit. Tranca-zdranga, mai un pufăit, mai o frână dementă, scârţâit, huruit şi deodată "Femeie periculoasă, eşti bengoasă şi frumoasă...lailailailailaaaaaaaaaaaa". Întorc capul, o doamnă - ca o doamnă: coafată, permanentată, rujată, decoltată, răspunde la telefon. Ascultă ce ascultă, apoi cu o mutră supărată, se răsteşte-n receptor: "Dragule, dar nu astăzi se fac declaraţiile de dragoste! Mâine este Ziua Îndrăgostiţilor..."

Vaaaaaaaiiiiii...să-mi bag toate picioarele! În primul rând, taman când reuşisem şi eu să mă-nchid în lumea mea, taman când eram autistul perfect şi am uitat de idioţeniile societăţii contemporane, Mama Natură-mi  joacă frumuseţe de renghi şi aşează planetele în aşa fel încât să-mi reamintească lumea în care trăiesc! Minunat! - sau cum se spune în româneşte WONDERFUL!

În altă ordine de idei: dacă i-aş declara cuiva sentimentele şi acea persoană mi-ar reteza-o într-o manieră atât de cretină, alta nu mai pupa în viaţa vieţilor ei! Păi, tu femeie!! Dacă am eu chef să îţi spun că eşti mireasa vieţii mele, nu-ncapi într-un câmp de stele, o spun! Mi se zburduncăne de Ziua Îndrăgostiţilor, de muţunaşi,  îngeraşi, inimioare cu dantele, felicitări parfumate şi restul! De fapt, mi se cam rupe de toată lumea! Eu pe tine te văd, pe tine te plac şi mă comport ca atare când simt eu, nu când când decide turma! Am dreptate, sau am dreptate??

Ce mizerie e aia..."nu acum, că nu se face"? De ce nu se face? 

Eu ştiam aşa: când o chestie importantă dispare din mentalitatea colectivă, se stabileşte o zi internaţională, ca un strigăt de alarmă, un ceas deşteptător: ŢŢŢŢŢRRRRRRR!!!! Băi copii, ştiu că vă şergeţi la băs cu planeta, dar astăzi e ziua ei! Măcar o dată pe an, încercaţi să nimeriţi tomberonul când aruncaţi bartai sacul de gunoi menajer! Şi fie vorba între noi...flegmele mucioase chiar strică imaginea spaţiului verde! Iar smogul, parfumul unui oraş modern, vă distruge plămânii! Mergeţi, în puii mei şi pe picioarele voastre, că d-aia vi le-a dat Dumnezeu! Şi iată...s-a inventat Ziua Planetei!
Apoi s-au inventat: _iua Bolilor Rare pe 29 februarie, pentru că în principiu ni se cam rupe de viaţa persoanelor cu dizabilităţi; Ziua Femeii pe 8 martie, pentru că femeia a uitat să mai fie femeie; Ziua Muncii pe 9 mai, pentru că proletarii sunt călcaţi în picioare; Ziua Anti-Tabac pe 31 mai, pentru că majoritatea covârşitoare a populaţiei planetei îţi bate papacioace-n coşciug şi îţi dereglează ADNul pentru că doar aşa poate socializa; Ziua Copilului pe 1 iunie, deoarece copiii sunt lăsaţi de izbelişte; Ziua Anti-Sida pe 1 decembrie, pentru că, ce să vezi? Nu există pic de toleranţă pentru cei bolnavi; la nivel declarativ ni se sfâşie inima de soarta lor, practic i-am închide în nişşte rezervaţii să stea ei cu ai lor, nu alături de oamenii ".normali" Şi tot aşa...

Unde pui că mai dăunăzi, am aflat că la 31 august s-a stabilit celebrarea limbii române, o sărbătoare în care toate instituţiile trebuie să arboreze drapelul naţional, cu intonare de imn şi mâna la piept. Adică nu se mai poate aşa ceva: românii nu mai ştiu să vorbească româneşte! Se fac atâtea dezacorduri, atâtea greşeli elementare, se utilizează atâtea expresii total deranjante la ciocănel, că nu ne mai înţelegem om cu persoană! Nu mă credeţi? Aruncaţi o privire rapidă pe forumuri...sport extrem, tăticule! După 2 minute, mi se bălăngănea capul pe umeri ca lingura-n cană şi ochii-mi beculeau ca girofarul! Teroare!! Dacă mă-nvârtoşez niţel, scot un tratat pe săptămână numai cu perle de la lume adunate şi iarăşi la lume date! 

Prin urmare: ALOOOO!!! O zi pe an, screme-ţi-vă măcar să râgâiţi şi voi cât de cât inteligibil! 

Aşa s-a născut Ziua Naţională a Limbii Române...amuzant a fost că pledoaria pentru votarea şpârlei a început cu "...se merită să ne cunoaştem originea.". No comment, ce papucii calului să mai zic?

Însă, iată dilema mea: pe logica mai sus enunţată, din moment ce IUBIREA este în gura tuturor indiferent de loc, spaţiu sau timp, de ce s-a simţit nevoia unei aniversări speciale? 

Şi dacă tot rage dragostea-n noi ca un leu în cuşcă, de ce nu e voie să o enunţi când îţi vine, ci doar când e ziua ei? Să fie oare atitudinea asta un dangăt de talangi isterice care anunţă dispariţia iubirii şi învelirea căcatului în polei cu paiete?  

A, da...şi încă ceva: citeam acum câteva ore emanaţia de fericire a unei dalbe fecioare, care în neprihănirea ei a sărbătorit Valentinul în cel mai romantic mod cu putinţă: s-a îmbrăcat sexy şi i-a oferit iubitului o felicitare, o inimioară de pluş şi o ciocolăţică...iar acesta, în candoarea lui tinerească şi sub auspiciul avântului pasional, s-a îmbrăcat sexy şi i-a oferit iubitei o inimioară de pluş, o ciocolăţică fix de la aceeaşi firmă, o felicitare şi nelipsitul bobocel de trandafir roşu...ce frumos! Ce splendid de frumos, cum sufletele îndrăgostite bat la unison, gândesc la fel, se manifestă la fel, trăiesc la fel, reacţionează la fel...dacă nici asta nu mai e dragoste şi empatie mai la maxim ca Minodora, ce poate fi altceva? Geniile gândesc la fel...

Răspuns: lipsă de imaginaţie, spirit de turmă, rândul lumii, reducere la absurd, libidinoşenii, tembelism precoce, metastază mentală, lipsă de trăire a sentimentului afectiv, deşertăciune, goliciune, şablonare, ciunţire a personalităţii, retard, mistificare, limbaj de lemn, amputare a ineditului, ipocrizie, materialism, prostie oripilantă, neprofunzime sentimentală. V-aţi prins de idee? Că eu pot continua aşa până mâine dimineaţă...

În fine! Ideea e să nu disperăm: Mai avem o şansă la Dragobet. Pentru că, nu-i aşa, noi apreciem sărbătorile naţionale, nu ştifturile importate! Iar femeile, cum sunt ele femei, merită să fie adorate şi răsfăţate cu un cadou mişto, expresie a celor mai curate simţăminte de veneraţie pe care le purtăm. În primul rând, aşa o fi...dacă mai găseşti o femeie...iar apoi, nu am înţeles niciodată de ce trebuie să se întâmple asta, de ce e musai să-ţi programezi o manifestare care teoretic se naşte în planul intim al fiecăruia şi se conturează cu delicateţea unei aripi de fluture, dar no! De fel, mi-s mai lent de cap: pricep greu şi uit repede.

Nu contează! Cu optimism în suflet şi cântec pe buze, mergem înainte!!

Pocinogul steagului

Oszkar Fuzes, ambasadorul maghiar la Bucureşti, a avut ieri mai multe intervenţii la televiziunile de ştiri declarând, printre multe altele, că ar fi bună o schimbare în Constituţia României, astfel încât, în loc de "stat naţional" să apară "stat multinaţional": "Este vorba de o minoritate naţională foarte importantă, care are drepturi să îşi păstreze identitatea. Dacă secuii simt nevoia să folosească steagurile sau simbolurile naţionale, nu înţeleg de ce acest lucru ar fi împotriva intereselor României. Dacă minoritatea maghiară sau secuiască nu poate să se simtă acasă, să se folosească de mijloacele de identitate, în acest caz lucurile nu merg bine, nu văd de ce steagul nu poate fi folosit în locurile publice". Oszkar Fuzes a spus că îşi asumă în totalitate declaraţia lui Nemeth Zsolt şi susţine toate formele de autonomie pentru minoritatea maghiară .

Secretarul de stat din Ministerul Afacerilor Externe, George Ciamba, i-a transmis ambasadorului Ungariei la Bucureşti, Oscar Fuzes, preocuparea faţă de declaraţiile şi demersul lansat de secretarul de stat în MAE ungar Zsolt Nemeth, vizând interzicerea arborării steagului secuiesc pe clădirile publice din România, şi a solicitat stoparea iniţiativelor de acest gen.

www.bursa.ro/

Ok...e rost de scandal, mă bag şi eu! De fapt, dacă stau bine să mă gândesc, chiar mi-era dor de o chelfăneală d-aia sănătoasă...No, hai să-ncepem!

Ţin să menţionez de la început că patriotismul meu este extirpat de mult, nu se mai găseşte nici măcar în urme de contaminare. Ştiţi compoziţia aerului? 78% azot, 21% oxigen, 0.03% dioxid de carbon, 0.9% argon şi restul, urme de neon, heliu, metan, hidrogen, dioxid de sulf şi kripton. No, la mine nu există secţiunea "şi altele". Sunt eu, om ca toţi oamenii, definit de nişte caracteristici principale şi atât. Punct! Patriotismul nu există nici măcar sub forma unor molecule accidentale. Zici că am crescut în vidul cosmic, sunt complet steril, total detaşat de orice reprezintă ţara asta, acum şi-n pururea şi-n vecii vecilor. Pur şi simplu, mi se fâlfâie. Nu ştiu de ce, dar asta e situaţia şi nu văd de ce m-aş chinui s-o schimb.

Pe de altă parte, mă amuză foarte tare imbecilitatea. Aşa că o mai remarc din când în când, să râdem, să ne simtem bine.

Subiectul principal de pe agenda de zi: scandalul steagurilor. Nu intru în amănunte, că nu am chef. E hilar, însă, siajul grotesc pe care îl lasă-n urmă o asemenea cretinitate. Un prost bese o porcărie şi o ţară întreagă sare să amişune, să nu cumva să piardă ocazia. Serios de nu mă-mprăştii de râs! Avem cel mai gunoi de ţară, unde te beleşti în cot şi trei zile mai târziu eşti dus cu fanfara la groapă, unde pe Stat îl doare-n cur de cetăţean - şi nici acolo, că-i tare nasol, unde copiii mănâncă pâine cu noroi ca să nu moară de foame şi unde sistemul educaţional a ajuns să fie mai prost cotat ca un sul de hârtie igienică, dar de câteva zile în media se discută aproape continuu de nişte zăbăuci care s-agită ca sifonul că vor să-şi atârne la gard o zdreanţă în culori, altele decât restul lumii.

Aham...deci aşa stă treaba! Băi..unguraş*! Tu bozgore, ia fă-te cu urechea-n coa', că avem ceva de vorbit! Frăţică, ce nu-ţi convine? Du-te-n intimiteatea bordeiului din dotare şi atârnă-ţi pe pereţi ce-ţi dictează muşchiul capului când se-ncordează el la capacitate maximă! Garantez că nu te bagă nimeni în seamă! E casa ta, eşti stăpân în ea, mi se rupe! E greu?

Vrei mai mult? Tăticule, ai ghinion! Ai tu erecţie şi te simţi în vână când îţi fluturăceşte drapelul ungar pe fiecare clădire, ghinion... Ce să vezi, acilea nu prea eşti în Ungaria. Nu-ţi convine, du-te-n Panonia mă-tii şi fă ce-oi vrea. E atât de simplu. 

În altă ordine de idei: stat multinaţional, un căcat! Populaţia SUA este formată din toate naţiile pământului, de la germani, irlandezi şi englezi, până la indieni, italieni, chinezi, japonezi, filipinezi şi orice! Cred că dacă te uiţi mai atent, găseşti şi pignei şi neanderthalieni p-acolo! E mall, frate! Dacă ai nimerit raionul potrivit, găseşti orice te-ai putea gândi vreodată în viaţa asta şi în reîncarnările viitoare. Da' să-mi trag palme, la ei nu am văzut atâta scandal...nu se pune problema statului multinaţional, nu există tăbliţe bilingve la bornele kilometrice şi nici examen la limba maternă. Eşti în America, respecţi legea americană. Faci scandal? Uite colo graniţa; vrei un mare şut în cur să nu rătăceşti direcţia?

Minoritate importantă...În Italia, am impresia că românii au devenit o minoritate importantă. În Spania la fel. Ceva îngurguţări p-acolo? Să-mi bat calul de-am auzit...şi chiar dacă mai plec din când în când de pe planetă, tot rămân conectat la fluxul vieţii cotidiene. Deci, unde-i baiul? 

Băi copii, nu vă mai agitaţi atâta că vi se sparge vro venă pe la cap şi daţi în alte alea!

"Dacă minoritatea maghiară sau secuiască nu poate să se simtă acasă..."...da cine-i încalecă, de nu se pot simţi acasă? Le pune cine sula-n coaste să-ţi piardă identitatea? Bă, voi n-aveţi probleme şi vă umpleţi viaţa cu toate căcaturile, ca să avveţi senzaţia unei existenţe tumultoase? Dă identitatea că te spag, mânca-ţi-aş pana ta de şmecheraş! Aşa? Sau cum, că nu pricep!

*îmi cer scuze faţă de colegii, profesorii şi prietenii unguri, sunt oameni de toată isprava. Nu vreau să generalizez, pt că nu am de ce. Nu am tendinţe extremiste şi nu înţeleg avântul patriotard...iar în scurta mea expunere mă refer expres la aceia cărora li s-a urât cu binele şi ies în frunte, ca păduchele, pentru nişte tâmpenii. Viaţa este din ce în ce mai oribilă şi din când în când se trezesc unii să dea din coate că se simt linşaţi şi terfeliţi la mândrie, că nu li se bălăngăne în ochi culorile care îi stârneşte pe ei la orgasm.

Să-mi bat calul, asta e ca şi cum îţi arde casa şi tu te dai de ceasul morţii că nu mai ai bigudiuri să-ţi faci părul permanent!

Agonie si(-un) extaz

La sugestia şi insistenţele celui mai prieten cinefil, am decis să mă uit şi eu la faimosul "Marţi, după Crăciun" al regizorului Radu Muntean. Auzisem că filmul a fost nominalizat pe la Cannes, dar nu dau doi bani pe părerile criticilor. Dacă mie îmi place ceva, atunci e foarte bun indiferent ce ce-ar zice tot Universul; dacă mă lasă rece, la fel...per ansamblu, nu am încredere decât în propriile criterii de apreciere.

Aşa că nu am cedat nici când am auzit că e mare şmenozeală pe capul lui, plus că o arată pe una în toată splendoarea ei de Evă tatuată pe noadă - conform ultimelor tendinţe ale modei.  

"Frate, deci dacă nu ai văzut Marţi după Crăciun, ai trăit degeaba! La o cuantificare mai grosieră a vieţii, poţi spune chiar că acesta se va împărţi în două: înainte şi după Marţi...; te va ului, te va schimba complet, îţi va modifica structura ADN-ului şi-ţi va deschide o nouă dimensiune a cunoaşterii!"

Şi-atunci s-a-nvârtoşat curiozitatea-n mine şi mi-am zis: DA, DA!! Vreau să mi se schimbe fibra gânditoare! Vreau să fiu reconstruit din temelii! E film românesc şi sunt 90% şanse să-mi pierd vremea de-am pixulea, dar vreau să fiu optimist şi să trăiesc cele 10 procente cu toată fiinţa mea! Vreau să fiu acea persoană nouă, acel spirit inovator în comuniune cu fluxul de pace şi iubire ce coboară de la Mama Planetă şi Tatăl Univers! Vreau!"

Aşa că m-am uitat. Concluzii (cu liniuţe, că nu am timp să-mi mai pierd vemea cu tâmpenii):

-  ca orice producţie mioritică, începe brusc şi se termină fără noimă. Povestea este simplă, cât să o priceapă şi ultimul retard al planetei: un basoran de vârstă mijşocie îţi găseşte o c...femeie mai tânără decât el şi şi-o trage cu veselie, îi spune neveste-sii şi hotărăsc să divorţeze. Mai sunt vreo două scene cu ei la masă şi copila la dentist, plus amanta cum se-mbracă după duş şi gata: c'est fini la comedie! Să-mi bat calul, e ca şi cum aş face un film despre unu' care bea dimineaţa ceai, la prânz mănâncă ciorbă şi seara, spaghete cu brânză. Mai introduc o scenă cu el şi bunăciunea de nevastă-sa la duş - să extaziez privitorul ahtiat de ţâţe şi capodopodera-i gata. :)

- scenele sunt filmate fără legătură între ele; acţiunea nu curge fluent ca un râu la vale, ci mereu opintit, ca o maşină cu frâna de mână trasă. 

- dialogurile sunt puerile şi necredibile; în afară de asta, sonorizarea este atât de proastă încât la unele secvenţe, dacă nu aveam şi subtitrare în engleză, nu pricepeam o iotă din ce mormăiau ăia :))

- deşfăşurarea acţiunii este extrem de plicticoasă, ceea ce mi-a creat o atitudine de completă detaşare şi silă. După vreo oră de rezistat cu stoicism în faţa monitorului, pereţii din jurul meu se scorojeau singuri de la atâta plictiseală.

- avem femei frumoase, iar gagica principală apare goală în primele 3 minute. Dacă nu eram un sadic înnăscut şi posedam o secundă în plus de inteligenţă, treceam peste semi-promisiunea făcută şi mă opream atunci. Deşi poate unora nu le pare, chiar am lucruri mai importante de făcut cu viaţa mea şi o oră contează enorm. 

Time is money, vorba broadărului american :D

Deţin însă destulă putere de concentrare pentru a-mi reface nervii capului pe seama ultimei cărţi citite...mă rog, al ultimului spectacol artistic vizionat, care într-adevăr mi-a atins fibra sensibilă a pipotei: Campionatul European de Patinaj Artistic, Zagreb 2013. 

Prin urmare, până luna viitoare când va începe Campionatul Celor Patru Continente la patinaj, vă invit să vă delectaţi alături de mine cu câteva evoluţii pe gheaţă care au făcut istorie la europenele de la Zagreb. :)

Sunt cetăţeam european şi am drepturi!!

24 ianuarie. Ziua Unirii. Aia mică, ce-i drept, dar nu mai contează...Hai să dăm mână cu mână, cei cu inima română. Hai c-am dat mână cu mână, cei cu inima română...ca orice altă pornire, instictul patriot se învârtoşează doar sub influenţa unor factori externi bine determinaţi. E cu rost de bairam stradal, pac! şi dragostea de ţară în erecţie...a trecut, momentul, s-a pleoştit şi sentimentul.

Fain, norocul meu că nu-s pasionat de tâmpenii. Şi chiar de-aş fi încercat, tot nu  puteam să intr-un rândul lumi: mi-am rătăcit drapelul şi nu am avut ce-mi atârna la poartă; dar mi-am vopsit maşina din Underground în culorile tricolorului.  Dacă mă screm niţel când îmi pun mâna la piept şi aud imnul naţional, cred că-mi dă şi-o lacrimă...nu bocesc chiar ca proasta-n târg

 dar totuşi! Se pune că-s mândru de Românica?

(Bă, tu de colo! Nu te mai râdea, că io-s mort de serios...ce, nu am de ce?)

Merg şi eu, ca tot omul, să-mi cumpăr de încălţat. Dau o cârcă de bani să-mi iau papuci faini - că de! Vrei calitate, plăteşti - şi merg fericit acasă. Doar că la o lună şi 5 zile, se dezlipesc! Deci îi iau la traistă şi fuga cu ei să-i dau plocon la magazinu-mpărătesc, cum am văzut că se face. (Chiar când îmi probam condurii, numa' ce vine o doamnă cu o falcă-n cer şi alta-n pământ; o ia de aripă pe copilă-sa, o urcă pe tejghea şi începe să urle ca din gură de şarpe că i-a  luat odraslei minunăţie de opinci şi intră apa-n dânsele  clipoc-clipoc, tot într-o veselie! Şi NU E POSIBIL AŞA CEVA! BANII NU CRESC ÎN COPAC ŞI NICI NU ÎI ADUNI DE PE JOS. EU (adică ea) MUNCESC O LUNĂ CA SĂ VI-I DAU VOUĂ ÎN CÂTEVA MINUTE! Vânzătoarea, săraca, ce să mai zică? Se lipise de perete mai ceva ca un tapet, cu palmele la ochi, să nu se trezească cu vreun deget în retină - aşa de furtunos gesticula doamna. No, şi după vreo 10 minute de circotecă, se ajunge la un numitor comun: fără alte cheltuieli, firma va suporta reparaţia pocinogului)

Iată că istoria se repetă; doar că eu, băiat finuţ - cum sunt în majoritatea timpului - mă gândesc că n-are rost să zbier ca un descreierat la o biată fată angajată pe o flegmă de salar să trăiască şi ea de pe azi - pe mâine. Păi nu? Ce vină are ea că-i firma de căcat? Dacă lucra la farmacie, vindea prezervative şi nu era responsabilitatea ei că ăla s-o rupt în misiune. Vânzătorul doar intermediază relaţia dintre cerere şi ofertă, nu face regulile jocului, la naiba! Corect, sau nu?

Prin urmare, la ce să stric ziua omului?  Îi explic cu frumosul, că doar nu suntem animale!

Zis şi făcut...ghinionul meu că aia reacţiona doar la urlete. Veneai la ea cu tancul şi o ameninţai de la strămoşi şi pâna la a treia generaţie viitoare, era mieluşel; o considerai om, te scuipa în ochi. Mişto...

Degeaba am încercat să-i explic că în primul rând, e o prostie să-mi pui garanţie pe încălţaminte o lună de zile - 15 zile, chiar, dacă e să mă gândesc că după fiecare purtare, trebuie lăsată măcar o zi la uscat şi aerisit,  că la preţurile lor ar trebui să şi ofere în pisicii calului ceva - doar nu-s de unică folosinţă! Degeaba i-am povestit de vrăjeala cu calitate europeană, produsele din piele naturală care garantează respectul????  faţă de clienţi şi alte măgării d-astea propagandistice...nu, şi nu! Garanţia e de 30 de zile, au trecut 35, du-te-n pisicii mă-tii!

FĂĂĂĂ!!! Lovite-ar bleanda, primeşte-mi căcatul ăla de cerere şi vedem noi ce mai fac după aceea! Ce pana mea eşti aşa redusă?? Care parte din ce ţi-am povestit nu o pricepi, că-ţi fac schiţă ca la retardaţi!! Cumpăr de la voi, trec5 zile după garanţie şi se alege praful! Dă în mă-ta din coate, agită-te niţel ca să pari interesată, nu mă lua pe mine cu greţuri de gravidă însărcinată!Că dacă-i de-aşa, mă frec în ea de treabă şi mă încalţ de la Dragonu' Roşu! Dau 2 lei şi ştiu că mâine caut coşul de gunoi, baremi nu mai stau stresat. Nu mai vin la dracu-n praznic să caut Marelbo-ul mă-sii, cumpăr de pe uliţa mea şi-mi primesc marfa-n livrare specială, peste gard!!

Şi-abia după ce m-am enervat, m-a trăznit ideea: frate, dar sunt cetăţean european şi am drepturi!! :))

Dacă o luam aşa pe tută, precis se uda toată şi o adunam de pe podea cu mopul! Tiiii!!!! De ce nu m-oi fi gândit mai devreme? C-apoi dacă ştii cuvintele magice, lumea e a ta! Până şi Ali-Baba s-a-mbogăţit pe-o fază din asta!

Nu-i nimic, data viitoare. Până atunci, noroc că s-a iscat iar niscavai campionat de patinaj - febleţea mea. Şi a oricărui om de pe planetă, mă gândesc - că doar ce să nu-ţi placă? Artă, tăticule, cu o mână de zbrehuzi care fugăresc o bilă pe-un câmp, timp de 90 de minute! Nu, nu, nu...patinajul artistic e ca un cântec de leagăn, îmblânzeşte şi fiarele pădurilor! Nu le ai cu arta, nu-i nimic! Tot la patinaj ajungi: Homo manelis primitivus, Neanderthalian dacă eşti şi tot beculeşti ca girofarul când vezi gagicile alea semidezbrăcate cum se desfac pe gheaţă în toate poziţiile, de mă mir că nu se topeşte patinoarul sub ele de năduşeală!

No, deci Zagreb 2013, la orice oră din zi şi din noapte! Supapa mea de refulare, oaza mea în deşertul mioritic.

Deşertul mioritic. Nu ştiu cum puii mei s-o făcut de-a nins într-o seară, fix când era finala perechilor - adică ce om întreg la cap se gândeşte că ninge în...ianuarie?? - şi s-o bulit toată transmisia. Doamne milueşte, loc liniştit, loc cu verdeaţă, aliluia, mortua est! - aşa era tv-ul meu. Dar nu-i nimic, suntem în secolul 21, s-o inventat netul! Ei, aş, ţi-ai găsit! S-o fi inventat, el săracul, dar România e olecuţă mai veche...prin urmare, să meargă - pace!

Băga-mi-aş toate picioarele în ţara asta de mizerie! Băi, Ev Mediu timpuriu dacă era şi nu paralizam de la niţel vânt şi 3 fulgi de nea...net nu, cablu nu, da ce dracu' doamne iartă-mă ce modernism e ăsta? Nu mai poate omu' să vadă şi el ceva, că ninge afară, 'n-gura calului de treabă! De mă năşteam în Botswana, ziceam "Mda, sunt la băştinaşi, ioc binefacerile progresului! Omor mistreţu' cu arcul, îi halesc momiţele să-i iau virilitatea şi stau departe de aparatul de fotografiat, că-mi fură sufletul! La ce să mă aştept? Că doar nu-mi trage mie nimeni cablu în junglă!"

Doar că aici, cel puţin teoretic, nu pre e junglă! Deci? De ce dacă trage cineva un vânt mai serios pică netul şi antena prinde doar purici? Smart Tv, LED, plasmă cu diagonală de 80  cm...ce să fac cu ele? Nici de suport pentru milieul cu peşte nu-s bune, că-s cât stinghia! Le ţin ca la muzeu, nu atingeţi exponatele? Păi tot sunt la reduceri bugetare...nu-i mai simplu să-mi scot la imprimantă nişte wallpapere în mărime naturală? 

De ce să nu fiu mândru de ţara mea? Sunt cetăţean european şi am drepturi!! :))))

P.S.: În continuare cred că vânzătorul nu e vinovat de politica firmei. Dar urăsc retarzii şi limitaţii, care din lipsă de viziune ţin la muchia cărţii ca la Dumnezeu, că ei nu-s în stare să-şi mişte neuronul! Asta e ca atunci când stau ca prostu' la ditamai codălăul să-mi scot cazierul şi când mai erau 2 persoane la rând cu tot cu mine, dobitocul de poliţai se uită la ceas: "Da, s-a făcut 3, s-a încheiat programul, restul mâine la aceeaşi oră!" 

Da mai du-te-n mă-ta, că nu mai e poporul chinez la rând! Şi mâine să-mi pierd juma' de zi pentru un rahat pe care mi-l pot scoate singur la imprimantă? Măcar din respect cetăţenesc, puteai să mai iei 2 hârtii, că nu făceai hernie de disc! Ceasul meu e 3 fără 5 minute, na!  Ce te faci? Pleci în timpul programului??

Am zis şi tot zic mereu în ultima vreme: să-mi trag pălmi de nu mă fac dictator! Îmi cumpăr fain frumos insuliţa mea în mijlocul oceanului şi-mi fac ţara mea, televiziunea mea, poliţia mea, primăria mea, strada mea, palatul meu, spitalul meu...tot al meu! Şi mi se-mbrăhăne de toţi!
Şi-apoi, cum te-am prins că aspiri să devii idiot, cum te-am ars! Eşti excomunicat pe viaţă!

Cotidian pe-un picior de plai

Pe cuvânt de cercetaş, ador ţara asta! 

O urăsc din ficaţi! Câteodată mă şi întreb: "Mamă, de ce nu m-aţi otrăvit de mic?". Acum am crescut, na! Şi m-aş face Bin Laden fără să clipesc numai de dragul de a o vedea arzînd în focurile Iadului. Adică:

"Tiiita mare, ce-i asta?"

" România!" 

"Ce-i asta?"

" România!"

 "Ce-i asta??"

"Bă, dar tu chiar îţi baţi joc de mine? Tu nu înţelegi că-i România? Doar ţi-am spus de 1000 de ori că-i România!"

"Aaaaaaaaaaaa...nu-i nimic! Punem frumuşel bombiţa uriaşă, BUUUMMM!!!! Poc! Poc! - şi gata România!  Or să iasă nişte artificii mai ceva ca de revelion! Steluţe în culori mii şi mii, zurgălăi şi paiete cu sclipici! Deja mă-nmoi de plăcere!" Let the bodies hit the floooooooooooooooorrrrrrrrr!!!!!

Drowing Pool - Let the Bodies Hit the Floor
   
 Asculta  mai multe  audio   diverse

Angry Birds scrie pe mine!

A, stai să ne-nţelegem! Cu natura n-am nimic, e chiar frumoasă. Sânii lu' Avram, Grădina Maicii Domnului - nu s-a clasificat încă. Dar natura e chiar mişto! Cică-s zone pe Transfăgărăşan care-ţi taie răsuflarea - păcat că nu ţi-o taie de tot! Pe-aici nu se trece! - aşa ar fi trebuit să fie!

Dar iată că s-a trecut şi plaga umană s-a răspândit....cu formare de Stat. Vaaiiiii...deci p-ăsta l-aş strânge de gât! Vorba vorbii: Ce-ţi dă Statul? Statul în fund îţi dă hemoroizi. Statul în picioare îţi dă vergeturi.

No, frate, guriţa mare, că-ţi dau şi eu muultă, muuuuuultă bucurie! Şi-apoi nici nu tre să te ştergi, trag la ţintă mai ceva ca Lonely Strangerul din filmele cu Clint Eastwood!

Chiar mă gândeam într-o zi: Cum ar fi să renunţ eu la cetăţenie? Numa' aşa, de şmecher! Habar n-am ce vreau să fiu în schimb, dar nu român. Merge dacă nu aparţin nimănui? Vreau să fiu dincolo de frontiere, domeniul tuturor. Ca apele internaţionale, să-mi bag! 

Şi totuşi, cum spunea odată un înţelept - Lao Tzu, dar (s-ar putea să) nu-l ştiţi voi,  că nu-i chiar de prin părţile locului: În mijlocul acţiunii, filmul este o tragedie. Dacă te dai un pas mai în spate, mai spre trinune-aşe, totul se transformă într-o comedie...

Concluzie: secretul fericirii este neimplicarea. Detaşarea. Neimplicarea. Ape internaţionale, ce ziceam? :))

Deci nu ştiu cum să spun, dar vreau să zic că filmele cu Stan şi Bran sunt cele mai tari comedii, cum se împiedicau săracii de toate alea şi-şi cărau palme!  Dar din poziţia lor...săracii de ei...uaiiiiii...cum să mă-nvineţesc singur ca să asude de râs nişte puhavi tolăniţi pe-o canapea? Naşpa, să-mi bat calul! Dar mişto, din poziţia râncedului cu bale la gură.

No, d-ăla sunt şi eu! Îmi tremură molecula-n mine de ură, dar ca spectator...Titan Ice - Altă viaţă!!!

Mă distrez mai ceva ca Distracţia!! Râd până mi se blochează căile aeriene, îmi fac traheotomie şi o iau de la capăt!

Păi uite, de exemplu şpârla cu Nicolaescu: tragic, am pierdut o valoare, o stea s-a dus pritre stele. Aproape că m-a şi străbătut o undă de emoţie când auzeam continuu "Un fleac, m-au ciuruit!". Ce să-i faci...până la urmă, toţi murim. Dincolo de stele, suntem tot oameni.

Dar cred că din greşeală, sau ceva, am prins şi "înmormântarea". Curat mioritic! Fibră naţională surprinsă în toată plinătatea zvâcnirii ei de mahala! M-am crăcănat de râs, ce mai la deal - la vale?? 

"Dom'le, dar de ce au acoperit sicriul? Ce, avea, avea ciumă bubonică bubonică şi se lua la populaţie?Era persoană publică, trebuia să-l vadă lumea!" Ei, lasă, lumea l-a văzut 82 de ani! Te oftici că nu te-ai mai tras cu catafalcu-n poză? Ia să vedem cum crăpi din cauza asta!

Băi şi plângeau mămăile de le săreau cămeşile de pe dânsele! - noroc că era ditai gerul şi nu le săreau de tot, că ieşea ditai şoul erotic la vârsta a treia - plus că degerau.  "Da' cum e posibil o aşa lumină să fie arsă? Unde-i mai pun eu flori? Focurile Gheenei îl mănâncă! Nu mai are trup care să-nvieze la a Doua Venire! Nu se mai mântuieşte, Doamne, apără şi păzeşte!!" Ete-te, ţăs Călina. Nu mai îngroapă mortul ci-l ţine în vitrină pe milieu; iar Domnul, în prea-bunătatea Lui legendară, nu-l mai bagă-n Rai! Ce puii calului are sula cu prefectura? Una e lumea spirituală şi alta e materia! Nu zice la carte "Ashes to ashes, dust to dust?". Omul a vrut prima variantă. Aşa, şi? Vrei să-i aprinzi o lumânare?? Ohoho...sunt biserici gârlă! Nu te teme,  te vede Dumnezeu, că e pretutindenea!

Sau cu gagică-sa, cum s-a îmbrăcat ea în alb şi nu-şi arată suferinţa după datina străbună - unde iar n-am înţeles ce are paltonul cu plânsul materiei. Adică tre să suferi să te vadă gloata, sau cum?? S-a dat vreo lege de n-ai voie să plângi în alb şi eu nu am aflat?? 

Băi! Atenţie la mine, că m-am enervat! De n-oi lăsa cu limbă de moarte ca la îngropăciunea mea să veniţi în roşu - nuanţa Viper RT10 Coupe! Mă incineraţi ca pe shintoişti şi m-aruncaţi în ocean! Vreau să-mi petrec eternitatea cu balenele! Nu mă mai mântuiesc? Un loc în minus la Eden, ce mare brânză?? 

Sau aseară...cum stam eu cu minţile împrăştiate aiurea - ca de obicei - numa' ce primesc sms fain: "Petrică, dă pă Gsp!". Adică nu, sta că asta a fost alaltăieri! - v-am zis că eram cu minţile-n colţuri??

Ieri...ieri...Aaaaa! gata! Am primit sms: "Dă pe Oreste să vezi ceva!". Şi-apoi să vezi munci herculiene: am antenă Digi, nu prind Trustul Intact. Nu-i nimic, nişte proşti au inventat internetul...doar că şi tv online-ul era pe revizie tehnică! Shit, că-l pierd pe Oreste! Tulai, muică!!  Şi după vreo 10 minute de zbucium, hai că reuşesc cu transmisiunea live. Ieeeeeee!!!!!!!!

Acolo, ce să vezi? Oreste - logic - formea cu ceva...o încercare de formă umană, sau ceva. Un ochelărică subnutrit şi cu părul permanent, care explica el ce fraţi suntem noi pământenii şi cum tre să dansăm Hora Unirii pe Caleea Lactee, ca să ne aliniem cu valul de iubire universala ce va să vie. Şi-apoi încă ceva...dar nu mai ştiu ce, că eu eram fascinat e personaj. Ce, ce? Zicea că-i încarnare de extraterete? O fi, nu zic nu...posibil şi vreun bărbat bine pe planeta lui...poate şi la noi, dacă avea casă şi maşină - am înţeles că astea-s coordonatele unui mascul feroce, matur şi plin de succesuri: casa şi maşina. Uffff...Ia-mă, Doamne, stinge-mi neamul!

Oricum, ideea e că nici nu-l ascultam. Eram fascinat de personaju-n sine şi mi-l imaginam tot cu bigudiuri în pleată....ştiu, ştiu...na! na! Băiat rău ce sunt!

  

Prin urmare: cum să nu fiu vesel în aşa bâlci? 

Iar acesta-i abia începutul...

Running the fucking show

Bună ziulica, dragă cititorule! Fiind prima dată pe acest an când scriu, presupun că ar trebui să îţi urez şi "La mulţi ani" şi clai de dorinţi împlinite la pocnit de degete, cum e datina străbună şi obiceiul bunelor maniere. 

Ei, ghici ce? Nu-s foarte conformist din fire şi nici nu am de gând să încep acum; prin urmare, nu o voi face. Plus că poate tu nu vrei ani mulţi - decât mulţi şi proşti, mai bine puţin şi bun :D

Iar viaţa e un căcat împuţit unde nimic bun nu se întâmplă doar pentru că aşa trebuie. Vrei ceva? Munceşti până-ţi dă sângele pe nas sau furi de la alţii care au. Astea-s variantele. Speratul e pentru proşti, melancolia pt idioţi, regretele pentru fraieri.  Am fost un prost de pus în ramă, idiot de zile mari şi esenţîă de fraier. Am sperat, am crezut, am lăsat de la mine. Am iubit...uneori prea mult, alteori prea puţin. Şi cu ce m-am ales? La final s-a ales praful; din vina mea sau a lor, sau pur şi simplu pt că aşa a vrut Soarta...un cuvânt imbecil menit să acopere curvenia umană. Nu soarta ne face viaţa, ci noi...la fel cum nu soarta este de vină că-l faci franjuri pe unu' când trece strada, ci el că nu se asigură, sau tu, că te uiţi după curve şi nu beleşti ochii la şosea. 

Aşa că nu mai doresc nimic la nimeni. Este ceea ce este şi ceea ce construiţi.

Gata, se pune că am depăşit momentul?

În altă ordine de idei, fiind început de an presupun că trebuia să încep cu un bilanţ a ceea ce a fost şi o înşiruire de speranţe în legătură cu ce va fi. Ei, uite alceva tare: bilanţuri nu fac, iar speranţe nu am. După ani de experimentat şi încercat, am ajuns la concluzia că singura modalitate prin care te poţi feri de dezamăgiri este să nu speri, să nu ai aşteptări de la nimeni şi nimic, din lumea asta sau altele, încă nedescoperite.  Niciodată, orice s-ar întâmpla. 

Lucrurile se întâmplă doar ca urmare a unor decizii, acţiuni, sau o împletire a acestor coordonate. 

În ultima vreme m-am preocupat cu studiul Apocalipsei, dar văzută ca un sfârşit al prezentului şi un început al viitorului. O prosteală filosofică numai bună pentru diversificarea fondului de cunoştinţe generale. 

Conform Tăbliţelor Sumeriene descoperite lângă Bagdad prin 1850 şi unui sistem de credinţe cu fundamente în Biserica Scientologică, strămoşii oamenilor sunt anunnakki, nişte extratereştri care se hrănesc cu emoţii şi au venit pe Terra în zorii istoriei pentru zăcămintele de aur. 

Nu erau nebuni să dea la sapă ca robii, mai ales când planeta era plină de maimuţe semi-inteligente. Prin urmare, în acest scop au creat hibrizi din ADNul lor şi al nostru, cercetările ştiinţifice arătînd că în urmă cu aproximativ 300.000 de ani, printr-un strămoş comun, Homo erectus a devenit Homo sapiens. Au apărut desenele în peşteri şi venerarea zeilor creatori. 

Splendid...ne-am născut, urmează botezul. 

...sau distrugerea. Noii Oameni erau inteligenţi şi trăiau mult prin urmare, în timp, au devenit o ameninţare şi au fost distruşi. Rasa a fost refăcută cu ADN de la inuaki - alţi eliăni cotropiţi de maşterii anunnakki dar o secundă mai avansaţi ca noi şi hai cu viaţa pe planetă - reloaded :)) 

Biblia ortodoxă consemnează lungimea extraordinară a vieţii primlor oameni, de ordinul miei de ani, succesul şi decăderea lor - potopul - şi naşterea unei noi umanităţi din Noe şi familia sa. 

Acum 35.000 de ani, Homo sapiens a primit un nou impuls şi a devenit Homo sapiens sapiens cel actual. Tot atunci, Dumnezeu a dat şi dezlegare la carne iar durata de viaţă a omului s-a redus dramatic. 

Uluitor. Ce învăţăm de aici? SimpluŞ e pe sistem "ţara te vrea tuns, roachere!!!"

Falsul Dumnezeu, un etraterestru cu solzi şi sânge suficient de rece pt a-şi băga picioarele în rasa umană  ne vrea proşti. Suntem nişte sclavi ţinuţi permanent sub control şi opriţi de a intra în contact cu Matricea Universului prin consumul de iod. Însă planeta evoluează spre a cincea dimensiune şi în jurul lui 2012 se va petrece o răsturnare de valori şi saltul către o lume a păcii şi a iubirii.Vom comunica telepatic şi vom dansa Hora Unirii cât îi ziulica de lungă, lucrurile întâmplîndu-se doar ca urmare a dorinţei proprii şi a bionenergiei eliberate de propria minte. 

Aceasta este pe scurt, noua poveste a Apocalipsei. Cine îi va supravieţui? Cei care au fost suficienţi de deştepţi să gândească poziţiv şi să trimită energie îmbibată de iubire către tot ce îl înconjoară.  Doar se ştie ce am învăţat la grădiniţă: copacii este şi ei oameni cu suflet, doar că-s deghizaţi în copaci :) Nu rupe această carte, că te bate Dumnezeu; dă-i la pagina 37 şi-ai să vezi numele meu. 

Semeni vânt, culegi furtună; faci bine, primeşti bine..legea compensaţiei universale. 

Mda..şi curând nu poţi să te mai caci de atâta gândire pozitivă!

Nu există nici o compensaţie! Cunosc oameni minunaţi care se luptă cu tot feluri de jeguri cotidiene, la fel cum ştiu şi lepre cu o viaţă de puf. Unde e compensaţia aici? 

Şi uite aşa, revin la început: destin ioc, sens din părţi, emotivitate extirpată, gândire blocată. 

"Faci sau nu", la atât se rezumă totul. Fără inhibiţii, speranţe sau rugăciuni. Fără lamentări. 

Viaţa este ca femeia: cu timiditate şi nesiguranţă, o iei în mână! 

"Băi, rezolvi situaţia, sau ce papucii zmeului căutăm aici? Păi ce-i aia...dezbracă-te să te mut. îmbracă-te, că nu te mai mut?!"

Prin urmare, let's run the fucking show!

Frânturi de iarna

Apocalipsa acum

Aş fi scris despre ceva mai mişto, dar după o raită pe diverse siteuri, constat că planeta e cu sufletul la gură după cururi. Cum îl scoate vreuna la înaintare, cum se reped la el toţi lingăii, să-l slăvească...Că doar, vorba 'ceea: e de divă - chit că e cât bascula! Bă, să-mi bat copii cu cureaua de la ceas, de unde ceapa mă-sii or fi toate aşa zâne habar n-am!

Alta şi-a tatuat frunze bucă. Aşa, şi, care faza? Cur am mai văzut - ba chiar şi de femeie; frunze, slavă Domnului...nu pricep la ce tre să bălesc. Gata frate, vreau o schemă cu săgeţi ajutătoare - să nu mor prost!

În fine; nu mă pasionează subiectul, aşa că trec la cealalaltă ştire care face mare vâlvă (da, aţi citit bine) pe la noi:  Apocalipsa. Acum. Şi-n pururea, şi-n vecii vecilor, AMIN!

Conform calendarului mayaş, Sfârşitul Lumii vine pe 21 decembrie 2012. Mâine.

Prin urmare, aştept cu vădit interes să se destrame lumea...dar ca de obicei, eu am o problemă cu timpul. Bine, bine: 21 decembrie - asta am înţeles. Dar la ce oră? Adică, numărăm secundele ca la  Anul Nou? (care, apropo, la mine se pare că va fi un dezastru naţional  pentru că n-am vrut să primesc nişte bronzaţi la cântatul cocoşilor, să-mi behăie capra-n tindă)

 5...4...3...2..1...ZBANG!!!! Mămună, iacă-mă-s! Io sunt Apocalipsul Cu Mâna-ntinsă, am venit să vă colind! Ne daţi ori nu ne daţi?

Sau cum facem, că vreau să fiu şi eu pregătit! Că dacă stau să mă uit la ceas, prin Tokyo e deja un 7 dimineaţa bătut pe muchie!  Şi am dat eu un telefon pe-acolo, dar cică n-a venit nici dracu'. Încă sunt în aşteptare şi ei, la fel ca mine. Ochii pe geam, mâna pe clanţă, pe locuri, fiţi gata! Nu mişcaţi, nu respiraţi!

Chestia e că totuşi există o posibilitate minoră să fi intrat în anul morţii...ştiţi povestea aceea care spune că-ţi trece toată viaţa prin faţa ochilor când îţi simţi Sfârşitul aproape?

No, aşa am păţit eu...mă rog, aproape. De la alinierea planetelor, de la scăpăratul stelelor, gerul pe care l-am îndurat de dimineaţă când am ieşit să mai pozez oleacă natura virgină, sau din pură coincidenţă, am luat în plex 2 frânturi de existenţă desprinse dintr-un timp mitologic, când încă aveam încredere în Legile Universului; 2 pendulări ale spiritului, 2 stări de agregare ale aceluiaşi compus, înlănţuit între fire de portativ străvechi.

Nu am mai auzit melodiile acelea de ceva vreme...şi nu ştiu de ce, doar îmi plăceau. Dar am renunţat la ele şi am mers mai departe. Până astăzi...când, fără voia mea,  a trebuit să dau din nou piept cu ele; şi cu realitatea din spatele lor. 

Anyway, asta e; 'om trăi şi 'om vedea - sau n-om trăi şi tot 'om vedea.

Ideea e că până ne mai citim de mâine-ncolo, vă doresc un Sfârşit de Lume Fericit!

Să vină fetiţili şi să rupă mesili!!!! Fără număr, fără număr!!! Fac eu cinste, că tot e gratis ;)

P.S.: în 3 minute, conform unei profeţii făcute la Fatima, ar trebui să înceapă un cutremur urieşesc de vreo 8 ore şi continuat cu 3 zile de întuneric ca-n Iad. Ies, că nu vreau să-l scap :))
See ya!!

Iarnă cu (acelaşi) cântec

Te uită cum ninge decembre, spre geamuri, iubito, priveşte - A venit, a venit iarna...acoperă-mi inima cu ceva! Cu un copac în floare, sau mai bine cu umbra ta...

Da, dragilor, aţi auzit bine: "cu umbra ta"! Pentru că anul acesta, Apocalipsa pică fix pe 21 decembrie...şi mai e doar o câtime de vreme până atunci. Abia aştept, să vezi blockbuster: Pământul se va cutremura 8 ore neîncetat, vântul va vui, norii se vor răscoli, polii se vor inversa, ploaia va cădea, soarele va apunea, negreala Iadului ne va mânca şi pe planetă vor rămâne doar cei drepţi şi iubitori - probabil vreo 2 oameni cât să mai însămânţeze specia, sau ceva - dacă nu cumva-s de acelaşi sex, că doar tre să fiu open-minded şi să iau în calcul toate posibilităţile :))

Cargo - Ploaia
   
 Asculta  mai multe  audio   diverse

Oricum, va fi ceva de nedescris! Abia aştept! Îmi iau şi Smart tv 3D, ca să o urmăresc în cele mai bune condiţii - pe onoarea mea! Nu de alta, dar mi s-au sterpezit dinţii de la câte Sfârşituri de Lume am depăşit. În puii mei, sunt român! Frate, păi eu mănânc apocalipse la aperitiv! Dau piept cu ele mai des ca Mircea cu turcii, la Rovine în câmpii! De cum deschid ochii dimineaţa şi până noaptea când mă pun la somn, tot într-o Apocalipsă o ţin! Eu i-o trag ei, ea mi-o trage mie şi uite aşa facem poporul fericit! :))

Dar anul acesta, apocalipsa pică pe 21 decembrie. Vineri, 21 decembrie. Tic-tac-tic-tac...Ceea ce este fain, pentru că la noi a venit, ca de obicei, cu prima zăpadă. Băi, deci nu o să mai vedeţi aşa ceva nici în filme! Cum se strâmbă Domnul la Mioriţa noastră şi ne dă câţiva stropi îngheţaţi, BANG!! Toată ţara e în colaps! Aşa cum a fost şi anul trecut, aşa cum a fost şi acum 2 ani...şi acum 10 ani...100 de ani...1000 de ani...şi probabil va mai fi încă vreun milion de ani de acum înainte, dacă nu se blagosloveşte cineva de noi se ne mute în ceapa mă-sii mai la Ecuator, unde avem zăpadă doar în poze! Deşi...la cât suntem de tehnologizaţi, tare mi-e teamă că şi atunci va muri lumea îngropată în nămeţi - măcar din inerţie! N-are cum să nu fie aşa...la cât de retardaţi suntem, ne inventăm nămetele, doar de dragul de a muri îngropaţi sub el!

Hellooooooooooo!! Bă, mânca-v-ar fluturii! Nu mai suntem în preistorie! Sau mă rog...pe hârtie. Că dacă deschizi geamul, parcă te şi aştepţi să-ţi pice-n mufă vreun rahat de Pterodactyl! N-are cum altfel...în picioarele noastre de plai, orice este posibil! Dă Manitu nişte fleşcăială, paralizează toată ţara! Dacă l-a mâncat în cur să facă şi-o bulgăreală, ne-a băgat mortu-n casă! Nici un mişcă nu mai mişcă, care mişcă nu mai mişcă, cine mişcă, mişcă mort! Aşa suntem noi! Ditai secolul 21 şi crăpăm ca idioţii că s-a schimbat clima afară!

Acu vreo 2 zile a trebuit să plec din localitate la uluitoarea distanţă de 40 de Km şi când m-am întors, după lupte eroice cu cogeamite vicistitudini naturale, mă ăşteptam să-mi sară şi nepoţii de gât. Flash Gordon cu opincile înaripate ale lui Mercur, aşa eram!

La dracu, că o iau cu capul! Cum e posibil să faci 40 de km în 3 ore?? Că în alergare uşoară dacă porneam, tot ajungeam mai repede!! Să-mi trag palme, că era cât p-aci să-mi fff..mut toate treburile! Îmi pierd ditai jobul de director, băga-v-aş mentă-n cur de imbecili, că iar v-a luat iarna pe nepregătite. Păi şi normal...doar a nins în...decembrie?? Cine s-aşteaptă să ningă în DECEMBRIE??

Arrrrhhhhhhhhhhhhh!!! 40 de km în 3 ore...şi povesteam cu o prietenă din Spania, care a bătut 500 de km în 2 ore jumătate! Curat Star Trek, ce să mai! Cred că şi dacă-mi aterizau marţienii în spatele căşii, tot nu eram aşa uimit! Când i-am povestit de îndelunga mea călătorie, mi-a zis-o pe faţă: Nu, că voi nu sunteţi normali...de mă enervez oleacă, în genunchi şi cu spatele, tot scot timpi mai buni decât voi cu maşina!"

40 de km în 3 ore, să-nnebunesc!! Nu ştiam ce să mai fac de nervi! Păi în ritmul ăsta, când restul planetei va descoperi propulsia interstelară, poate vom reuşi şi noi să străbatem distanţe precum Bucureşti - Baia Mare într-un timp cât de cât decent...

Şi-apoi ajung într-un final acasă şi dau drumul la ştiri: sute de drumuri blocate în nămeţi1 Pfuai de mine şi de mine...parc-am fi aborigeni d-ia de n-au mai văzut zăpadă de pe vremea străbunicii şi-acum când în sfârşit ninge şi la ei, habar n-au dacă s-o lingă sau să-şi bage toate picioarele-n ea!

Şi-mi aduc aminte că numai acum o săptămână şi niţel lăcrimau toate inimile sensibile de dragoste pentru ţară.  Pentru ţara asta. HĂ!! Aţi mâncat ciuperci nebune? l ce să mă inflamez atât - fie şi numai o singură zi în an? Pentru 40 de km în 3 ore? Pentru că idioţii care ne conduc nu-s în stare 'tui mama ei de treabă, să cumpere nişte utilaje de des-zăpezit mai din era noastră?  Păi pleci să cureţi zăpada cu prăşitoarea? Ce-i aia? Ce randament poate să aiba aşa ceva? Nu zic, va fi bună şi aia la treaba pentru care a fost inventată...dar nu suntem la armată, să mai cureţi toaletele unităţii cu periuţa de dinţi! Ia-ţi măcar o perie de haine, în puii calului! Ce e aşa de complicat? Nu e chirurgie pe creier...freacă-lustruieşte-lustruieşte-freacă - vorbă lu' ăla din Karate Kid! Fără creier de te naşti şi tot prinzi mişcarea!

40 de km în 3 ore...frate, de nu-mi vine să mă bag într-un cavou şi să-mi dorm somnul de veci până construiesc ăştia teleportarea! "Beam me up, Scotty!" şi gata,...am şi ajuns!

...deşi, la cât suntem de inteligenţi, parcă văd că şi atunci apar probleme de asamblare....

Şi după toate astea, să mă mai sperii de-un amărât de Sfârşit?

Bă, ia gata cu gluma! Nu vă mai băgaţi beţe-n cur şi încolonarea! Toate Apocalipsele să vină la mine!

Jumătate-n cârje?

Odată, mai demult, cineva mi-a spus că atunci când eşti trist fără nici un motiv, atunci când lumea ţi se prăbuşeşte fără vreo cauză aparentă, când pur şi simplu vrei să te aşezi unde-o fi şi să plângi până te vor ustura ochii de uscăciune, atunci, chiar în acele momente, jumătatea ta suferă. Şi tu doar empatizezi cu ea...îi simţi zbuciumul şi îi  trăieşti emoţiile; pentru că, nu-i aşa, tu şi ea formaţi un întreg. Alcătuiţi perfecţiunea primordială....chiar dacă nu o ştiţi.

Taxi - Jumatatea mea
   
 Asculta  mai multe  audio   diverse

Mi-a plăcut ideea. Nu ştiu cât de reală este, nici măcar nu ştiu dacă mai cred în vreo jumătate. Deja subiectul acesta face parte din categoria poveştilor nemuritoare: toată lumea le ştie, toată lumea lumea vorbeşte despre ele...dar în principiu, există doar într-un trecut neprecizat.

Cert este că astăzi am avut una dintre cele mai proaste zile din ultimele luni...şi ce mă disperă pe mine este că habar nu am de ce! Am încercat să dorm, să râd, să-mi ocup mintea cu cele mai diverse tâmpenii...da' neuronu' din dotare  a fost prost să facă ce-i spuneam eu? Ţi-ai găsit! Cum o suceam, cum o-nvârteam, tot pe dos îmi ieşea!  

Apoi mi-am jucat ultima carte: presupunerea că ipoteza androginului este corectă. Asta înseamnă că dacă transferul energetic merge într-un sens şi teoria susţine reciprocitatea procesului, doar cu puterea mea de gog mentalist voi putea să îi bag o proptea la moral.

Adică asta:

...umor elevat, fin şi cu un aer nobiliar. Fără aluzii libidinoase, fără porniri instictive sau mahalagisme mondene. 

C-apoi dacă eu nu pun botul la chiloţăreala autohtonă care cică-i divertisment de mare clasă, mă gândesc că nici perechea predestinată nu va trânti mucii-n fasole...altfel, ce completare ar mai fi? 

Enjoy!

P.S.: Sunt curios dacă-mi iese pasenţa şi mâine mă hlizesc ca proasta-n târg :))

Ciclicitate istorică

În fiecare an este la fel. Cum dă de 1 decembrie, odată ni se zbârleşte patriotismu-n suflet şi mestecăm iubirea de ţară ca pe-o savarină! Tineri, sugari, bătrâni, femei şi bărbaţi, paserile ceriului şi târâtoarele pământului, toate suspină şi oftează-n cor de dragostea care le animă fiinţa pentru bucăţica aceasta de planetă, iubita şi drăgălaşa, prea-splendina Românica. Aplaudă, agită drapele şi izbucnesc în chiote de bucurie, într-o atmosferă învăluită în culoare şi veselie. Roşu, galben şi albastru, trei culori cunosc pe lume!

"Roşu reprezintă sângele eroilor noştri care au murit pentru patrie; galşben rerprezintă soarele care străluceşte deasupra capetelor iar albastru este cerul senin de vară" - vorba unui ţâcă îmbrăcat în costum naţional. 

Mişto, ce să zic?

Problema e că în fiecare an este la fel. Toţi se agită şi palpită, eu mă uit ca la o piesă de teatru. Aş vrea să râd, aş vrea să plâng, să mă treacă orice urmă de emoţie. Şi nu mai pot. Lemn, frate! Fresca de pe Capela Sixtină, aşa sunt. Înconjurat de forfotă, dar rece şi încremenit în detaşare. Sau nepăsare? Probabil scârbă.

Altădată mă apuca zvâcul. Eram prototip de trepăduş, ardeam ca o torţă pentru cauză şi ideal. 

"Uuu!! Uuu!! Pick me, pick me!!" - aşa eram...

Au fost câteva momente când aş fi dat totul, când m-aş şi luat în piept cu Universul. Cine trece-n Valea Seacă, cu hangerul fără teacă şi cu pieptul dezgolit? EU, DESIGUR!!! 

Odată, parcă în altă viaţă, aş fi dat totul pentru câteva persoane. Sau doar una singură. Una dintr-un milion. Nu ştiu de unde puteam avea atâtea resurse; şi nu mă interesa...important e că le găseam mereu acolo, gata pentru a fi oferite drept ofrandă. O făceam instinctiv, fără să mă gândesc o miime secundă. Mergeam ca mielul la tăiere, înconjurat de alai împărătesc. Şi zâmbeam, fremătînd de nerăbdare. 

Iar acum nu mai pot face asta. Nu ştiu ce modificare hâdă a intervenit în fibra mea sensibilă, dar nu mai pot vibra la aproape nimic. Mă simt ca un laringe bătrân şi bolnav, incapabil  să mai rezoneze la mormăitul aspru al unor corzi vocale prea încărcate de rugină. 

Poate de aceea nu se lipeşte de mine orice pornire, de orice gen. Momentan, naţionalistă. Privesc impasibil furnicarul de culori şi mişcare, dar atât.

Neimplicare totală. Nici raţională, cu atât mai puţin emoţională. Deci serios, eu nu pricep: cum să fiu mândru că-s de-o anumită naţionalitate? Care e rolul meu în toată afacerea asta, ca să palpit de euforie? M-am chinuit 20 de ani în căcatul mioritic de sistem educaţional şi l-am absolvit cu brio. Da, sunt mândru de asta. Vraful de diplome obţinute nu valorează nici cât o flegmă mucioasă pe un cur de cal, dar asta-i altă poveste; când am avut ceva de făcut, am dat din coate şi am trecut linia de sosire. Sunt mândru de asta. La fel cum sunt mândru că în ultimele luni m-am spetit ca un rob şi mi-am achizionat diverse lucruri mişto prin casă: plăsmoacă şi milieu cu peşte-bibelou, carpetă cu "Răpirea din Serai", colecţia de aur în ediţie specială "Guţă şi fraţii săi"...ştiţi voi, idealuri dintr-astea, fără de care nu poţi trăi o viaţă normală. Şi dacă stau bine să mă gândesc şi-mi aduc aminte, sunt mândru şi de faptul că ieri am ajutat o bătrânică să treacă strada - chiar dacă mi-am luat câteva poşete-n cap, pentru că, săraca, nici nu vroia aşa ceva.

BĂĂĂ!!! Dar am făcut ceva eu pe persoană fizică! Sunt mândru de mine, în puii meii!!!

Dar că soarta a decis să mă arunce pe un picior de deal mioritic, să-mi moară antena de bulgari dacă găsesc vreun motiv de inflamare!  Ce aport am avut eu aici? Că nici măcar nu m-antrebat nimeni "Tu, copchile, unde vrei să te aducă barza?", ca să zic: "Uite frate, ce tare am fost şi ce alegere mişto am făcut!" 

Dar aşa?? Cum poţi să îţi arogi vreun drept asupra unui fapt la care nu ai contribuit? 

"Sunt mândru că plouă afară!"; "Tiii...ce romantică şi frumoasă este pădurea toamna...sunt mândru de asta!"; "Am văzut 2 câni care se-mpuiau...îmi plezneşte pipota de mândrie!". Dacă ar zice cineva chestiile astea, cel la la îndemână răspuns ar fi următorul: "Tu eşti tembel? Nino-nino, ia, frate, cămaşă cu mâneci lungi şi hai într-o cameră cu pereţi moi, să nu cumva să te răneşti!"

Dar dacă spui: "Sunt mândru că-s născut în X ţară"...Pfuai de mine...jos pălăria, cu cântec, înainte, MARŞ!! Asta înseamnă că d acă mă năşteam în ţara Y, nu trebuia să fiu mândru, sau cum? 

În fiecare an este la fel. Spun lucrurile astea şi în 3 secunde îmi desprind cu lama de excavator stratul de injurii de pe obraz.

"Aaaaa...păi dacă nu-ţi place aici, tu crezi că în altă ţară este mai bine??" Şi atunci mă înfurii. Pe cuvânt de cercetaş, urăsc să spun ceva şi să mi se răspundă altceva. Ce, eşti bătut în cap şi nu mai pricepi româneşte??

"Cât este kilu' de mere?" 

"Auzi, cum îţi permiţi? Dacă nu-ţi place, du-te la alt magazin!"

Păi ce-i asta?? Ne înţelegem ca turcul şi pistolul! Ce prispa mă-sii e aşa de greu de priceput? Pun o întrebare simplă, fac analogii - ca să o priceapă şi ăl mai prost din curtea şcolii, iar tu răsari cu bălării! Răspunde-n ceapa mă-sii la ce întreb, sau taci! Că altfel, te invit respectuos să mă iubeşti cu gura! :D

În fiecare an este la fel. 

Nu mă dumiresc ce se întâmplă dacă mă integrez în ceea ce consider eu a fi doar o ipocrizie socială. Însă nu mai vreau să fiu acel paria, îmi doresc partea mea de felie - vorba 'ceea: "Ce-i al meu, e pus deoparte". Păi am stat deoparte şi nu era nimic. Prin urmare, hai tăticule, ce vrei de la mine? Vrei să fiu chinez?? TRINC!! SPUF!!  Ce să vezi, sunt chinez! Vrei să fiu peşte?? BUF!! TROSC! Sunt peşte,  declar deschise preselecţiile la târfe! Vrei să fiu patriot? BLIG- BLING!!! Sunt patriot. Îmi dau lacrimile când văd tricolorul flurînd în văzduh! La mulţi ani lu' tuturor românilor!! 

Aşa...ŞI ACUM, CE?? Asta vreau eu să ştiu... 

Încă nu găsesc nici un răspuns. Mă trec la rebuturi şi anul acesta, dar poate până la anul - dacă-l mai prindem - se găseşte vreun om milos cu suflet mare, vreun bun samaritean (trăi-i-ar familia!) care să mă lămurească şi pe mine!

Cumva, trebuie să mă repar! A venit anotimpul schimbării..

Să râdem, să ne simtem bine!

Chiar nu am chef de alte comentarii.
 Doar urmăriţi...aceasta este ţara în care trăim! Şi să-mi bat copiii cu cureaua de la ceas de nu este amuzantă!

La deputăţie, înainte!

Am şi eu o minoră curiozitate: mi se-mpute mintea de la atâta stat?

În încercarea de a rezolva crâncenul mister, mă înfund în treabă până peste urechi ori de câte ori vreau să-mi pun creierii la conservat; îmi ocup timpul cu rahaturi, în încercarea disperată de a-mi opri mintea să funcţioneze conform normelor de proiectare. M-am săturat, în puii mei!! Decât să-mi mai beculească alternatv câte un neuron, prefer să mă îngrop în muncă...multă, multă muncă; o claie, un morman, un maldăr de muncă! Muncă fizică, hei rup ca la şanţuri, ocupaţie ce nu necesită un proces sinaptic prea complex. Vorba ceea: Minte multă nu se cere, trebe doar să ai putere!

Doar că uneori nu-mi iese pasenţa, neam! Nu ştiu cum Mama Zmeilor fac, dar tot mai prind şi câte-o perioadă de plictiseală atroce. Şi-atunci  fac orice, atâta timp cât nu aleg: îmi bag beţe (-n roate), frec manganul, sau... mai bine îmi mai odihnesc retină, că uneori m-apucă teama să nu dau în miopie! Aşa că stau cu deştu-n gură şi cu ochii beliţi pe tavan, împrăştiindu-mi bucăţi de dendritele prin tot universul. Golf, nenică, ce mai? Eu şi gaura neagră, cu gândurile pe post de minge!

Rememorez întâmplări ale trecutului, compun fapte viitoare, retrăiesc o clipă a proto-istoriei. O anumită clipă, nu oricare alta. Nu-i vorbă, că mă chinui să o uit! Fug de ea ca Scaraoţchi de tămâie, dar nu ştiu cum boala fac de mă împiedic ca bou' mereu şi mă prinde din urmă! Sau, pur şi simplu se iveşte din senin, fix de unde nu mă aştept: ba de sub pat, ba din dulap, ba de sub masă...PARAMMMM!!! GHICI CINE-I? 

Ptiu, mute-te-ar peştii, că iar m-ai prins cu mintea-n vine!

...sau la o raită printre subiectele mondene :D

Spre exemplu, dăunăzi era mare vânzolează cu o gagică în tendinţe - destul de bunuţă, ce-i drept: picioare de gazelă, siluetă de căprioară, buze ca fraga câmpului, ochii...nu m-am uitat, că eram atent la alte zone :D Anyway, nimic neobişnuit - se spune că româncele-s cele mai tari în domeniu; ceea ce ştiam deja...atâtea curve pe kilometru pătrat mai rar găseşti. Însă ne descurcăm cu ce avem, suntem maturi şi vaccinaţi. 

Ideea e că numa' ce-şi pune fătuca o gură-n sus, palpitînd de dorinţa neostoită de a se pune în slujba neamului: vrea să se facă deputat de frunte la pitpalacii dorului de colegiu. Mda, şi d-aia nu mai plouă afară! La câte am văzut în căcatul ăsta de ţară, am învăţat să nu mă mai mir de nimic - în special când în ecuaţie intră şi-o duduie sexy (măcar pe alocuri).

Pe mine, însă, m-a amuzat la culme discuţiile pe marginea subiectului de la aşa zilele emisiuni informative.

La un moment-dat, pe RTV - da...graţie jegoşilor de la RDS, am rămas fără antene, prin urmare înlocuiesc şi eu cafeaua cu nechezolul. La dracu! - Doamne, iartă-mă, că-i ditai postul...

Unde rămăsesem? Gata! Talk-showul...la care o mână de intelectuali aleşi pe sprânceană se scandalizau de propunere.

Adică, cum adică, dom'le? Vine un rahat de copil de nici nu şi-a şters mucii bine să mă conducă pe mine?? Eu am înţeles că fetili se maturizaeză mai repede, da' la 23 de ani încă ai o minte cât are Chiva dinainte! Unde s-a mai pomenit aşa ceva?? Păi oul învaţă pe găină, sau invers??

Ceea ce mi se pare corect. Am văzut tute de 30 care au rămas la stadiul de pozat în oglindă pentru profilul de facebook...deci AAAAA!!! Poţi să ai diplome şi şcoli să-mi tapetez baia cu ele, la 23 nu se pune că ai destulă experienţă nici măcar pentru a conduce un cazan pe roţi - ce să mai zic de cogeamite comunitate!

Dar abia acum vine duda tare: o altă femeie de succes, şefă pe la nu ştiu ce spârlă feministă, este întrebată ce părere are despre subiect. 

Răspunsul ei:

"Parlamentul este plin de cravate şi sacouri masculine, dar prezenţele feminine le numeri pe degete. Ca feministă convinsă, nu pot decât să consider salutară iniţiativa domnişoarei de a participa la aceste alegeri"

Răspunsul meu:

Hai s-o zic pe faţă: FĂ, EŞTI PROASTĂ!!! Esenţă de prostie, pe cuvânt de onoare!

"...ca feministă convinsă..."...Ce rahat' de argument e ăsta? Adică, prin absurd, dacă eu eram şef la Protecţia Animalelor, m-apucam să mă indignez că printre atâtea cravate nu văd în Palament şi blană canină, deci hai cu javra pe buletinele de vot? Sau dacă eram cârnăţar şi un retardat propunea deputat un cârnat de Pleşcoi, eu aplaudam frenetic precum fecioara la ciocu pelicanului - că-i lung şi gros? 

Ce treabă are cravata, sacoul de duduie şi aptitudinea de conducere? Atât vreau şi eu să ştiu...dar aş prefera să nu aud răspunsuri idioate, gen "femeile sunt mult mai superioare ca bărbaţii, pentru că fac de tooate". În primul rând, pentru că formularea e de cioban incult şi în al doilea, pentru că ideea e retardată. 

Sunt sătul de fanatisme sexiste până-n gât, plus că nu dovedesc nimic. Realitatea arată că dincolo de diferenţele fiziologice evidente, ceea ce face un bărbat poate fi făcut şi de o femeie; şi reciproca. Deci scutiţi-mă cu extremele, cănu pun botu'.

P.S. 1: Propun să-l numim deputat pe Pleşcoi şi senator pe Băicoi. Măcar să fim conduşi de aceeaşi familie semantică...DA, DA!!! Iar semnul electoral să fie reprezentarea grafică a numelui :))))

P.S 2.: A nu se-nţelege că-s misogin! Ceea ce sunt pe alocuri şi când e cazul...