marți, 29 ianuarie 2013

Sunt cetăţeam european şi am drepturi!!

24 ianuarie. Ziua Unirii. Aia mică, ce-i drept, dar nu mai contează...Hai să dăm mână cu mână, cei cu inima română. Hai c-am dat mână cu mână, cei cu inima română...ca orice altă pornire, instictul patriot se învârtoşează doar sub influenţa unor factori externi bine determinaţi. E cu rost de bairam stradal, pac! şi dragostea de ţară în erecţie...a trecut, momentul, s-a pleoştit şi sentimentul.
Fain, norocul meu că nu-s pasionat de tâmpenii. Şi chiar de-aş fi încercat, tot nu  puteam să intr-un rândul lumi: mi-am rătăcit drapelul şi nu am avut ce-mi atârna la poartă; dar mi-am vopsit maşina din Underground în culorile tricolorului.  Dacă mă screm niţel când îmi pun mâna la piept şi aud imnul naţional, cred că-mi dă şi-o lacrimă...nu bocesc chiar ca proasta-n târg



 dar totuşi! Se pune că-s mândru de Românica?
(Bă, tu de colo! Nu te mai râdea, că io-s mort de serios...ce, nu am de ce?)

Merg şi eu, ca tot omul, să-mi cumpăr de încălţat. Dau o cârcă de bani să-mi iau papuci faini - că de! Vrei calitate, plăteşti - şi merg fericit acasă. Doar că la o lună şi 5 zile, se dezlipesc! Deci îi iau la traistă şi fuga cu ei să-i dau plocon la magazinu-mpărătesc, cum am văzut că se face. (Chiar când îmi probam condurii, numa' ce vine o doamnă cu o falcă-n cer şi alta-n pământ; o ia de aripă pe copilă-sa, o urcă pe tejghea şi începe să urle ca din gură de şarpe că i-a  luat odraslei minunăţie de opinci şi intră apa-n dânsele  clipoc-clipoc, tot într-o veselie! Şi NU E POSIBIL AŞA CEVA! BANII NU CRESC ÎN COPAC ŞI NICI NU ÎI ADUNI DE PE JOS. EU (adică ea) MUNCESC O LUNĂ CA SĂ VI-I DAU VOUĂ ÎN CÂTEVA MINUTE! Vânzătoarea, săraca, ce să mai zică? Se lipise de perete mai ceva ca un tapet, cu palmele la ochi, să nu se trezească cu vreun deget în retină - aşa de furtunos gesticula doamna. No, şi după vreo 10 minute de circotecă, se ajunge la un numitor comun: fără alte cheltuieli, firma va suporta reparaţia pocinogului)

Iată că istoria se repetă; doar că eu, băiat finuţ - cum sunt în majoritatea timpului - mă gândesc că n-are rost să zbier ca un descreierat la o biată fată angajată pe o flegmă de salar să trăiască şi ea de pe azi - pe mâine. Păi nu? Ce vină are ea că-i firma de căcat? Dacă lucra la farmacie, vindea prezervative şi nu era responsabilitatea ei că ăla s-o rupt în misiune. Vânzătorul doar intermediază relaţia dintre cerere şi ofertă, nu face regulile jocului, la naiba! Corect, sau nu?
Prin urmare, la ce să stric ziua omului?  Îi explic cu frumosul, că doar nu suntem animale!

Zis şi făcut...ghinionul meu că aia reacţiona doar la urlete. Veneai la ea cu tancul şi o ameninţai de la strămoşi şi pâna la a treia generaţie viitoare, era mieluşel; o considerai om, te scuipa în ochi. Mişto...
Degeaba am încercat să-i explic că în primul rând, e o prostie să-mi pui garanţie pe încălţaminte o lună de zile - 15 zile, chiar, dacă e să mă gândesc că după fiecare purtare, trebuie lăsată măcar o zi la uscat şi aerisit,  că la preţurile lor ar trebui să şi ofere în pisicii calului ceva - doar nu-s de unică folosinţă! Degeaba i-am povestit de vrăjeala cu calitate europeană, produsele din piele naturală care garantează respectul????  faţă de clienţi şi alte măgării d-astea propagandistice...nu, şi nu! Garanţia e de 30 de zile, au trecut 35, du-te-n pisicii mă-tii!
FĂĂĂĂ!!! Lovite-ar bleanda, primeşte-mi căcatul ăla de cerere şi vedem noi ce mai fac după aceea! Ce pana mea eşti aşa redusă?? Care parte din ce ţi-am povestit nu o pricepi, că-ţi fac schiţă ca la retardaţi!! Cumpăr de la voi, trec5 zile după garanţie şi se alege praful! Dă în mă-ta din coate, agită-te niţel ca să pari interesată, nu mă lua pe mine cu greţuri de gravidă însărcinată!Că dacă-i de-aşa, mă frec în ea de treabă şi mă încalţ de la Dragonu' Roşu! Dau 2 lei şi ştiu că mâine caut coşul de gunoi, baremi nu mai stau stresat. Nu mai vin la dracu-n praznic să caut Marelbo-ul mă-sii, cumpăr de pe uliţa mea şi-mi primesc marfa-n livrare specială, peste gard!!
Şi-abia după ce m-am enervat, m-a trăznit ideea: frate, dar sunt cetăţean european şi am drepturi!! :))



Dacă o luam aşa pe tută, precis se uda toată şi o adunam de pe podea cu mopul! Tiiii!!!! De ce nu m-oi fi gândit mai devreme? C-apoi dacă ştii cuvintele magice, lumea e a ta! Până şi Ali-Baba s-a-mbogăţit pe-o fază din asta!

Nu-i nimic, data viitoare. Până atunci, noroc că s-a iscat iar niscavai campionat de patinaj - febleţea mea. Şi a oricărui om de pe planetă, mă gândesc - că doar ce să nu-ţi placă? Artă, tăticule, cu o mână de zbrehuzi care fugăresc o bilă pe-un câmp, timp de 90 de minute! Nu, nu, nu...patinajul artistic e ca un cântec de leagăn, îmblânzeşte şi fiarele pădurilor! Nu le ai cu arta, nu-i nimic! Tot la patinaj ajungi: Homo manelis primitivus, Neanderthalian dacă eşti şi tot beculeşti ca girofarul când vezi gagicile alea semidezbrăcate cum se desfac pe gheaţă în toate poziţiile, de mă mir că nu se topeşte patinoarul sub ele de năduşeală!



No, deci Zagreb 2013, la orice oră din zi şi din noapte! Supapa mea de refulare, oaza mea în deşertul mioritic.
Deşertul mioritic. Nu ştiu cum puii mei s-o făcut de-a nins într-o seară, fix când era finala perechilor - adică ce om întreg la cap se gândeşte că ninge în...ianuarie?? - şi s-o bulit toată transmisia. Doamne milueşte, loc liniştit, loc cu verdeaţă, aliluia, mortua est! - aşa era tv-ul meu. Dar nu-i nimic, suntem în secolul 21, s-o inventat netul! Ei, aş, ţi-ai găsit! S-o fi inventat, el săracul, dar România e olecuţă mai veche...prin urmare, să meargă - pace!
Băga-mi-aş toate picioarele în ţara asta de mizerie! Băi, Ev Mediu timpuriu dacă era şi nu paralizam de la niţel vânt şi 3 fulgi de nea...net nu, cablu nu, da ce dracu' doamne iartă-mă ce modernism e ăsta? Nu mai poate omu' să vadă şi el ceva, că ninge afară, 'n-gura calului de treabă! De mă năşteam în Botswana, ziceam "Mda, sunt la băştinaşi, ioc binefacerile progresului! Omor mistreţu' cu arcul, îi halesc momiţele să-i iau virilitatea şi stau departe de aparatul de fotografiat, că-mi fură sufletul! La ce să mă aştept? Că doar nu-mi trage mie nimeni cablu în junglă!"
Doar că aici, cel puţin teoretic, nu pre e junglă! Deci? De ce dacă trage cineva un vânt mai serios pică netul şi antena prinde doar purici? Smart Tv, LED, plasmă cu diagonală de 80  cm...ce să fac cu ele? Nici de suport pentru milieul cu peşte nu-s bune, că-s cât stinghia! Le ţin ca la muzeu, nu atingeţi exponatele? Păi tot sunt la reduceri bugetare...nu-i mai simplu să-mi scot la imprimantă nişte wallpapere în mărime naturală? 

De ce să nu fiu mândru de ţara mea? Sunt cetăţean european şi am drepturi!! :))))

P.S.: În continuare cred că vânzătorul nu e vinovat de politica firmei. Dar urăsc retarzii şi limitaţii, care din lipsă de viziune ţin la muchia cărţii ca la Dumnezeu, că ei nu-s în stare să-şi mişte neuronul! Asta e ca atunci când stau ca prostu' la ditamai codălăul să-mi scot cazierul şi când mai erau 2 persoane la rând cu tot cu mine, dobitocul de poliţai se uită la ceas: "Da, s-a făcut 3, s-a încheiat programul, restul mâine la aceeaşi oră!" 
Da mai du-te-n mă-ta, că nu mai e poporul chinez la rând! Şi mâine să-mi pierd juma' de zi pentru un rahat pe care mi-l pot scoate singur la imprimantă? Măcar din respect cetăţenesc, puteai să mai iei 2 hârtii, că nu făceai hernie de disc! Ceasul meu e 3 fără 5 minute, na!  Ce te faci? Pleci în timpul programului??

Am zis şi tot zic mereu în ultima vreme: să-mi trag pălmi de nu mă fac dictator! Îmi cumpăr fain frumos insuliţa mea în mijlocul oceanului şi-mi fac ţara mea, televiziunea mea, poliţia mea, primăria mea, strada mea, palatul meu, spitalul meu...tot al meu! Şi mi se-mbrăhăne de toţi!
Şi-apoi, cum te-am prins că aspiri să devii idiot, cum te-am ars! Eşti excomunicat pe viaţă!

sâmbătă, 12 ianuarie 2013

Cotidian pe-un picior de plai

Pe cuvânt de cercetaş, ador ţara asta! 
O urăsc din ficaţi! Câteodată mă şi întreb: "Mamă, de ce nu m-aţi otrăvit de mic?". Acum am crescut, na! Şi m-aş face Bin Laden fără să clipesc numai de dragul de a o vedea arzînd în focurile Iadului. Adică:
"Tiiita mare, ce-i asta?"
" România!" 
"Ce-i asta?"
" România!"
 "Ce-i asta??"
"Bă, dar tu chiar îţi baţi joc de mine? Tu nu înţelegi că-i România? Doar ţi-am spus de 1000 de ori că-i România!"
"Aaaaaaaaaaaa...nu-i nimic! Punem frumuşel bombiţa uriaşă, BUUUMMM!!!! Poc! Poc! - şi gata România!  Or să iasă nişte artificii mai ceva ca de revelion! Steluţe în culori mii şi mii, zurgălăi şi paiete cu sclipici! Deja mă-nmoi de plăcere!" Let the bodies hit the floooooooooooooooorrrrrrrrr!!!!!

Drowing Pool - Let the Bodies Hit the Floor
   
 Asculta  mai multe  audio   diverse

Angry Birds scrie pe mine!



A, stai să ne-nţelegem! Cu natura n-am nimic, e chiar frumoasă. Sânii lu' Avram, Grădina Maicii Domnului - nu s-a clasificat încă. Dar natura e chiar mişto! Cică-s zone pe Transfăgărăşan care-ţi taie răsuflarea - păcat că nu ţi-o taie de tot! Pe-aici nu se trece! - aşa ar fi trebuit să fie!
Dar iată că s-a trecut şi plaga umană s-a răspândit....cu formare de Stat. Vaaiiiii...deci p-ăsta l-aş strânge de gât! Vorba vorbii: Ce-ţi dă Statul? Statul în fund îţi dă hemoroizi. Statul în picioare îţi dă vergeturi.
No, frate, guriţa mare, că-ţi dau şi eu muultă, muuuuuultă bucurie! Şi-apoi nici nu tre să te ştergi, trag la ţintă mai ceva ca Lonely Strangerul din filmele cu Clint Eastwood!
Chiar mă gândeam într-o zi: Cum ar fi să renunţ eu la cetăţenie? Numa' aşa, de şmecher! Habar n-am ce vreau să fiu în schimb, dar nu român. Merge dacă nu aparţin nimănui? Vreau să fiu dincolo de frontiere, domeniul tuturor. Ca apele internaţionale, să-mi bag! 

Şi totuşi, cum spunea odată un înţelept - Lao Tzu, dar (s-ar putea să) nu-l ştiţi voi,  că nu-i chiar de prin părţile locului: În mijlocul acţiunii, filmul este o tragedie. Dacă te dai un pas mai în spate, mai spre trinune-aşe, totul se transformă într-o comedie...
Concluzie: secretul fericirii este neimplicarea. Detaşarea. Neimplicarea. Ape internaţionale, ce ziceam? :))
Deci nu ştiu cum să spun, dar vreau să zic că filmele cu Stan şi Bran sunt cele mai tari comedii, cum se împiedicau săracii de toate alea şi-şi cărau palme!  Dar din poziţia lor...săracii de ei...uaiiiiii...cum să mă-nvineţesc singur ca să asude de râs nişte puhavi tolăniţi pe-o canapea? Naşpa, să-mi bat calul! Dar mişto, din poziţia râncedului cu bale la gură.

No, d-ăla sunt şi eu! Îmi tremură molecula-n mine de ură, dar ca spectator...Titan Ice - Altă viaţă!!!
Mă distrez mai ceva ca Distracţia!! Râd până mi se blochează căile aeriene, îmi fac traheotomie şi o iau de la capăt!
Păi uite, de exemplu şpârla cu Nicolaescu: tragic, am pierdut o valoare, o stea s-a dus pritre stele. Aproape că m-a şi străbătut o undă de emoţie când auzeam continuu "Un fleac, m-au ciuruit!". Ce să-i faci...până la urmă, toţi murim. Dincolo de stele, suntem tot oameni.
Dar cred că din greşeală, sau ceva, am prins şi "înmormântarea". Curat mioritic! Fibră naţională surprinsă în toată plinătatea zvâcnirii ei de mahala! M-am crăcănat de râs, ce mai la deal - la vale?? 
"Dom'le, dar de ce au acoperit sicriul? Ce, avea, avea ciumă bubonică bubonică şi se lua la populaţie?Era persoană publică, trebuia să-l vadă lumea!" Ei, lasă, lumea l-a văzut 82 de ani! Te oftici că nu te-ai mai tras cu catafalcu-n poză? Ia să vedem cum crăpi din cauza asta!
Băi şi plângeau mămăile de le săreau cămeşile de pe dânsele! - noroc că era ditai gerul şi nu le săreau de tot, că ieşea ditai şoul erotic la vârsta a treia - plus că degerau.  "Da' cum e posibil o aşa lumină să fie arsă? Unde-i mai pun eu flori? Focurile Gheenei îl mănâncă! Nu mai are trup care să-nvieze la a Doua Venire! Nu se mai mântuieşte, Doamne, apără şi păzeşte!!" Ete-te, ţăs Călina. Nu mai îngroapă mortul ci-l ţine în vitrină pe milieu; iar Domnul, în prea-bunătatea Lui legendară, nu-l mai bagă-n Rai! Ce puii calului are sula cu prefectura? Una e lumea spirituală şi alta e materia! Nu zice la carte "Ashes to ashes, dust to dust?". Omul a vrut prima variantă. Aşa, şi? Vrei să-i aprinzi o lumânare?? Ohoho...sunt biserici gârlă! Nu te teme,  te vede Dumnezeu, că e pretutindenea!
Sau cu gagică-sa, cum s-a îmbrăcat ea în alb şi nu-şi arată suferinţa după datina străbună - unde iar n-am înţeles ce are paltonul cu plânsul materiei. Adică tre să suferi să te vadă gloata, sau cum?? S-a dat vreo lege de n-ai voie să plângi în alb şi eu nu am aflat?? 
Băi! Atenţie la mine, că m-am enervat! De n-oi lăsa cu limbă de moarte ca la îngropăciunea mea să veniţi în roşu - nuanţa Viper RT10 Coupe! Mă incineraţi ca pe shintoişti şi m-aruncaţi în ocean! Vreau să-mi petrec eternitatea cu balenele! Nu mă mai mântuiesc? Un loc în minus la Eden, ce mare brânză?? 

Sau aseară...cum stam eu cu minţile împrăştiate aiurea - ca de obicei - numa' ce primesc sms fain: "Petrică, dă pă Gsp!". Adică nu, sta că asta a fost alaltăieri! - v-am zis că eram cu minţile-n colţuri??
Ieri...ieri...Aaaaa! gata! Am primit sms: "Dă pe Oreste să vezi ceva!". Şi-apoi să vezi munci herculiene: am antenă Digi, nu prind Trustul Intact. Nu-i nimic, nişte proşti au inventat internetul...doar că şi tv online-ul era pe revizie tehnică! Shit, că-l pierd pe Oreste! Tulai, muică!!  Şi după vreo 10 minute de zbucium, hai că reuşesc cu transmisiunea live. Ieeeeeee!!!!!!!!
Acolo, ce să vezi? Oreste - logic - formea cu ceva...o încercare de formă umană, sau ceva. Un ochelărică subnutrit şi cu părul permanent, care explica el ce fraţi suntem noi pământenii şi cum tre să dansăm Hora Unirii pe Caleea Lactee, ca să ne aliniem cu valul de iubire universala ce va să vie. Şi-apoi încă ceva...dar nu mai ştiu ce, că eu eram fascinat e personaj. Ce, ce? Zicea că-i încarnare de extraterete? O fi, nu zic nu...posibil şi vreun bărbat bine pe planeta lui...poate şi la noi, dacă avea casă şi maşină - am înţeles că astea-s coordonatele unui mascul feroce, matur şi plin de succesuri: casa şi maşina. Uffff...Ia-mă, Doamne, stinge-mi neamul!
Oricum, ideea e că nici nu-l ascultam. Eram fascinat de personaju-n sine şi mi-l imaginam tot cu bigudiuri în pleată....ştiu, ştiu...na! na! Băiat rău ce sunt!

  


Prin urmare: cum să nu fiu vesel în aşa bâlci? 
Iar acesta-i abia începutul...

miercuri, 9 ianuarie 2013

Running the fucking show

Bună ziulica, dragă cititorule! Fiind prima dată pe acest an când scriu, presupun că ar trebui să îţi urez şi "La mulţi ani" şi clai de dorinţi împlinite la pocnit de degete, cum e datina străbună şi obiceiul bunelor maniere. 
Ei, ghici ce? Nu-s foarte conformist din fire şi nici nu am de gând să încep acum; prin urmare, nu o voi face. Plus că poate tu nu vrei ani mulţi - decât mulţi şi proşti, mai bine puţin şi bun :D
Iar viaţa e un căcat împuţit unde nimic bun nu se întâmplă doar pentru că aşa trebuie. Vrei ceva? Munceşti până-ţi dă sângele pe nas sau furi de la alţii care au. Astea-s variantele. Speratul e pentru proşti, melancolia pt idioţi, regretele pentru fraieri.  Am fost un prost de pus în ramă, idiot de zile mari şi esenţîă de fraier. Am sperat, am crezut, am lăsat de la mine. Am iubit...uneori prea mult, alteori prea puţin. Şi cu ce m-am ales? La final s-a ales praful; din vina mea sau a lor, sau pur şi simplu pt că aşa a vrut Soarta...un cuvânt imbecil menit să acopere curvenia umană. Nu soarta ne face viaţa, ci noi...la fel cum nu soarta este de vină că-l faci franjuri pe unu' când trece strada, ci el că nu se asigură, sau tu, că te uiţi după curve şi nu beleşti ochii la şosea. 
Aşa că nu mai doresc nimic la nimeni. Este ceea ce este şi ceea ce construiţi.
Gata, se pune că am depăşit momentul?

În altă ordine de idei, fiind început de an presupun că trebuia să încep cu un bilanţ a ceea ce a fost şi o înşiruire de speranţe în legătură cu ce va fi. Ei, uite alceva tare: bilanţuri nu fac, iar speranţe nu am. După ani de experimentat şi încercat, am ajuns la concluzia că singura modalitate prin care te poţi feri de dezamăgiri este să nu speri, să nu ai aşteptări de la nimeni şi nimic, din lumea asta sau altele, încă nedescoperite.  Niciodată, orice s-ar întâmpla. 
Lucrurile se întâmplă doar ca urmare a unor decizii, acţiuni, sau o împletire a acestor coordonate. 

În ultima vreme m-am preocupat cu studiul Apocalipsei, dar văzută ca un sfârşit al prezentului şi un început al viitorului. O prosteală filosofică numai bună pentru diversificarea fondului de cunoştinţe generale. 
Conform Tăbliţelor Sumeriene descoperite lângă Bagdad prin 1850 şi unui sistem de credinţe cu fundamente în Biserica Scientologică, strămoşii oamenilor sunt anunnakki, nişte extratereştri care se hrănesc cu emoţii şi au venit pe Terra în zorii istoriei pentru zăcămintele de aur. 



Nu erau nebuni să dea la sapă ca robii, mai ales când planeta era plină de maimuţe semi-inteligente. Prin urmare, în acest scop au creat hibrizi din ADNul lor şi al nostru, cercetările ştiinţifice arătînd că în urmă cu aproximativ 300.000 de ani, printr-un strămoş comun, Homo erectus a devenit Homo sapiens. Au apărut desenele în peşteri şi venerarea zeilor creatori. 
Splendid...ne-am născut, urmează botezul. 
...sau distrugerea. Noii Oameni erau inteligenţi şi trăiau mult prin urmare, în timp, au devenit o ameninţare şi au fost distruşi. Rasa a fost refăcută cu ADN de la inuaki - alţi eliăni cotropiţi de maşterii anunnakki dar o secundă mai avansaţi ca noi şi hai cu viaţa pe planetă - reloaded :)) 
Biblia ortodoxă consemnează lungimea extraordinară a vieţii primlor oameni, de ordinul miei de ani, succesul şi decăderea lor - potopul - şi naşterea unei noi umanităţi din Noe şi familia sa. 



Acum 35.000 de ani, Homo sapiens a primit un nou impuls şi a devenit Homo sapiens sapiens cel actual. Tot atunci, Dumnezeu a dat şi dezlegare la carne iar durata de viaţă a omului s-a redus dramatic. 
Uluitor. Ce învăţăm de aici? SimpluŞ e pe sistem "ţara te vrea tuns, roachere!!!"
Falsul Dumnezeu, un etraterestru cu solzi şi sânge suficient de rece pt a-şi băga picioarele în rasa umană  ne vrea proşti. Suntem nişte sclavi ţinuţi permanent sub control şi opriţi de a intra în contact cu Matricea Universului prin consumul de iod. Însă planeta evoluează spre a cincea dimensiune şi în jurul lui 2012 se va petrece o răsturnare de valori şi saltul către o lume a păcii şi a iubirii.Vom comunica telepatic şi vom dansa Hora Unirii cât îi ziulica de lungă, lucrurile întâmplîndu-se doar ca urmare a dorinţei proprii şi a bionenergiei eliberate de propria minte. 

Aceasta este pe scurt, noua poveste a Apocalipsei. Cine îi va supravieţui? Cei care au fost suficienţi de deştepţi să gândească poziţiv şi să trimită energie îmbibată de iubire către tot ce îl înconjoară.  Doar se ştie ce am învăţat la grădiniţă: copacii este şi ei oameni cu suflet, doar că-s deghizaţi în copaci :) Nu rupe această carte, că te bate Dumnezeu; dă-i la pagina 37 şi-ai să vezi numele meu. 
Semeni vânt, culegi furtună; faci bine, primeşti bine..legea compensaţiei universale. 

Mda..şi curând nu poţi să te mai caci de atâta gândire pozitivă!
Nu există nici o compensaţie! Cunosc oameni minunaţi care se luptă cu tot feluri de jeguri cotidiene, la fel cum ştiu şi lepre cu o viaţă de puf. Unde e compensaţia aici? 
Şi uite aşa, revin la început: destin ioc, sens din părţi, emotivitate extirpată, gândire blocată. 
"Faci sau nu", la atât se rezumă totul. Fără inhibiţii, speranţe sau rugăciuni. Fără lamentări. 

Viaţa este ca femeia: cu timiditate şi nesiguranţă, o iei în mână! 
"Băi, rezolvi situaţia, sau ce papucii zmeului căutăm aici? Păi ce-i aia...dezbracă-te să te mut. îmbracă-te, că nu te mai mut?!"


Prin urmare, let's run the fucking show!

joi, 20 decembrie 2012

Apocalipsa acum




Aş fi scris despre ceva mai mişto, dar după o raită pe diverse siteuri, constat că planeta e cu sufletul la gură după cururi. Cum îl scoate vreuna la înaintare, cum se reped la el toţi lingăii, să-l slăvească...Că doar, vorba 'ceea: e de divă - chit că e cât bascula! Bă, să-mi bat copii cu cureaua de la ceas, de unde ceapa mă-sii or fi toate aşa zâne habar n-am!
Alta şi-a tatuat frunze bucă. Aşa, şi, care faza? Cur am mai văzut - ba chiar şi de femeie; frunze, slavă Domnului...nu pricep la ce tre să bălesc. Gata frate, vreau o schemă cu săgeţi ajutătoare - să nu mor prost!

În fine; nu mă pasionează subiectul, aşa că trec la cealalaltă ştire care face mare vâlvă (da, aţi citit bine) pe la noi:  Apocalipsa. Acum. Şi-n pururea, şi-n vecii vecilor, AMIN!



Conform calendarului mayaş, Sfârşitul Lumii vine pe 21 decembrie 2012. Mâine.
Prin urmare, aştept cu vădit interes să se destrame lumea...dar ca de obicei, eu am o problemă cu timpul. Bine, bine: 21 decembrie - asta am înţeles. Dar la ce oră? Adică, numărăm secundele ca la  Anul Nou? (care, apropo, la mine se pare că va fi un dezastru naţional  pentru că n-am vrut să primesc nişte bronzaţi la cântatul cocoşilor, să-mi behăie capra-n tindă)
 5...4...3...2..1...ZBANG!!!! Mămună, iacă-mă-s! Io sunt Apocalipsul Cu Mâna-ntinsă, am venit să vă colind! Ne daţi ori nu ne daţi?

Sau cum facem, că vreau să fiu şi eu pregătit! Că dacă stau să mă uit la ceas, prin Tokyo e deja un 7 dimineaţa bătut pe muchie!  Şi am dat eu un telefon pe-acolo, dar cică n-a venit nici dracu'. Încă sunt în aşteptare şi ei, la fel ca mine. Ochii pe geam, mâna pe clanţă, pe locuri, fiţi gata! Nu mişcaţi, nu respiraţi!

Chestia e că totuşi există o posibilitate minoră să fi intrat în anul morţii...ştiţi povestea aceea care spune că-ţi trece toată viaţa prin faţa ochilor când îţi simţi Sfârşitul aproape?
No, aşa am păţit eu...mă rog, aproape. De la alinierea planetelor, de la scăpăratul stelelor, gerul pe care l-am îndurat de dimineaţă când am ieşit să mai pozez oleacă natura virgină, sau din pură coincidenţă, am luat în plex 2 frânturi de existenţă desprinse dintr-un timp mitologic, când încă aveam încredere în Legile Universului; 2 pendulări ale spiritului, 2 stări de agregare ale aceluiaşi compus, înlănţuit între fire de portativ străvechi.
Nu am mai auzit melodiile acelea de ceva vreme...şi nu ştiu de ce, doar îmi plăceau. Dar am renunţat la ele şi am mers mai departe. Până astăzi...când, fără voia mea,  a trebuit să dau din nou piept cu ele; şi cu realitatea din spatele lor. 

Anyway, asta e; 'om trăi şi 'om vedea - sau n-om trăi şi tot 'om vedea.
Ideea e că până ne mai citim de mâine-ncolo, vă doresc un Sfârşit de Lume Fericit!

Să vină fetiţili şi să rupă mesili!!!! Fără număr, fără număr!!! Fac eu cinste, că tot e gratis ;)

P.S.: în 3 minute, conform unei profeţii făcute la Fatima, ar trebui să înceapă un cutremur urieşesc de vreo 8 ore şi continuat cu 3 zile de întuneric ca-n Iad. Ies, că nu vreau să-l scap :))
See ya!!


luni, 17 decembrie 2012

Iarnă cu (acelaşi) cântec

Te uită cum ninge decembre, spre geamuri, iubito, priveşte - A venit, a venit iarna...acoperă-mi inima cu ceva! Cu un copac în floare, sau mai bine cu umbra ta...

Da, dragilor, aţi auzit bine: "cu umbra ta"! Pentru că anul acesta, Apocalipsa pică fix pe 21 decembrie...şi mai e doar o câtime de vreme până atunci. Abia aştept, să vezi blockbuster: Pământul se va cutremura 8 ore neîncetat, vântul va vui, norii se vor răscoli, polii se vor inversa, ploaia va cădea, soarele va apunea, negreala Iadului ne va mânca şi pe planetă vor rămâne doar cei drepţi şi iubitori - probabil vreo 2 oameni cât să mai însămânţeze specia, sau ceva - dacă nu cumva-s de acelaşi sex, că doar tre să fiu open-minded şi să iau în calcul toate posibilităţile :))

Cargo - Ploaia
   
 Asculta  mai multe  audio   diverse

Oricum, va fi ceva de nedescris! Abia aştept! Îmi iau şi Smart tv 3D, ca să o urmăresc în cele mai bune condiţii - pe onoarea mea! Nu de alta, dar mi s-au sterpezit dinţii de la câte Sfârşituri de Lume am depăşit. În puii mei, sunt român! Frate, păi eu mănânc apocalipse la aperitiv! Dau piept cu ele mai des ca Mircea cu turcii, la Rovine în câmpii! De cum deschid ochii dimineaţa şi până noaptea când mă pun la somn, tot într-o Apocalipsă o ţin! Eu i-o trag ei, ea mi-o trage mie şi uite aşa facem poporul fericit! :))

Dar anul acesta, apocalipsa pică pe 21 decembrie. Vineri, 21 decembrie. Tic-tac-tic-tac...Ceea ce este fain, pentru că la noi a venit, ca de obicei, cu prima zăpadă. Băi, deci nu o să mai vedeţi aşa ceva nici în filme! Cum se strâmbă Domnul la Mioriţa noastră şi ne dă câţiva stropi îngheţaţi, BANG!! Toată ţara e în colaps! Aşa cum a fost şi anul trecut, aşa cum a fost şi acum 2 ani...şi acum 10 ani...100 de ani...1000 de ani...şi probabil va mai fi încă vreun milion de ani de acum înainte, dacă nu se blagosloveşte cineva de noi se ne mute în ceapa mă-sii mai la Ecuator, unde avem zăpadă doar în poze! Deşi...la cât suntem de tehnologizaţi, tare mi-e teamă că şi atunci va muri lumea îngropată în nămeţi - măcar din inerţie! N-are cum să nu fie aşa...la cât de retardaţi suntem, ne inventăm nămetele, doar de dragul de a muri îngropaţi sub el!

Hellooooooooooo!! Bă, mânca-v-ar fluturii! Nu mai suntem în preistorie! Sau mă rog...pe hârtie. Că dacă deschizi geamul, parcă te şi aştepţi să-ţi pice-n mufă vreun rahat de Pterodactyl! N-are cum altfel...în picioarele noastre de plai, orice este posibil! Dă Manitu nişte fleşcăială, paralizează toată ţara! Dacă l-a mâncat în cur să facă şi-o bulgăreală, ne-a băgat mortu-n casă! Nici un mişcă nu mai mişcă, care mişcă nu mai mişcă, cine mişcă, mişcă mort! Aşa suntem noi! Ditai secolul 21 şi crăpăm ca idioţii că s-a schimbat clima afară!
Acu vreo 2 zile a trebuit să plec din localitate la uluitoarea distanţă de 40 de Km şi când m-am întors, după lupte eroice cu cogeamite vicistitudini naturale, mă ăşteptam să-mi sară şi nepoţii de gât. Flash Gordon cu opincile înaripate ale lui Mercur, aşa eram!



La dracu, că o iau cu capul! Cum e posibil să faci 40 de km în 3 ore?? Că în alergare uşoară dacă porneam, tot ajungeam mai repede!! Să-mi trag palme, că era cât p-aci să-mi fff..mut toate treburile! Îmi pierd ditai jobul de director, băga-v-aş mentă-n cur de imbecili, că iar v-a luat iarna pe nepregătite. Păi şi normal...doar a nins în...decembrie?? Cine s-aşteaptă să ningă în DECEMBRIE??
Arrrrhhhhhhhhhhhhh!!! 40 de km în 3 ore...şi povesteam cu o prietenă din Spania, care a bătut 500 de km în 2 ore jumătate! Curat Star Trek, ce să mai! Cred că şi dacă-mi aterizau marţienii în spatele căşii, tot nu eram aşa uimit! Când i-am povestit de îndelunga mea călătorie, mi-a zis-o pe faţă: Nu, că voi nu sunteţi normali...de mă enervez oleacă, în genunchi şi cu spatele, tot scot timpi mai buni decât voi cu maşina!"
40 de km în 3 ore, să-nnebunesc!! Nu ştiam ce să mai fac de nervi! Păi în ritmul ăsta, când restul planetei va descoperi propulsia interstelară, poate vom reuşi şi noi să străbatem distanţe precum Bucureşti - Baia Mare într-un timp cât de cât decent...

Şi-apoi ajung într-un final acasă şi dau drumul la ştiri: sute de drumuri blocate în nămeţi1 Pfuai de mine şi de mine...parc-am fi aborigeni d-ia de n-au mai văzut zăpadă de pe vremea străbunicii şi-acum când în sfârşit ninge şi la ei, habar n-au dacă s-o lingă sau să-şi bage toate picioarele-n ea!
Şi-mi aduc aminte că numai acum o săptămână şi niţel lăcrimau toate inimile sensibile de dragoste pentru ţară.  Pentru ţara asta. HĂ!! Aţi mâncat ciuperci nebune? l ce să mă inflamez atât - fie şi numai o singură zi în an? Pentru 40 de km în 3 ore? Pentru că idioţii care ne conduc nu-s în stare 'tui mama ei de treabă, să cumpere nişte utilaje de des-zăpezit mai din era noastră?  Păi pleci să cureţi zăpada cu prăşitoarea? Ce-i aia? Ce randament poate să aiba aşa ceva? Nu zic, va fi bună şi aia la treaba pentru care a fost inventată...dar nu suntem la armată, să mai cureţi toaletele unităţii cu periuţa de dinţi! Ia-ţi măcar o perie de haine, în puii calului! Ce e aşa de complicat? Nu e chirurgie pe creier...freacă-lustruieşte-lustruieşte-freacă - vorbă lu' ăla din Karate Kid! Fără creier de te naşti şi tot prinzi mişcarea!

40 de km în 3 ore...frate, de nu-mi vine să mă bag într-un cavou şi să-mi dorm somnul de veci până construiesc ăştia teleportarea! "Beam me up, Scotty!" şi gata,...am şi ajuns!
...deşi, la cât suntem de inteligenţi, parcă văd că şi atunci apar probleme de asamblare....



Şi după toate astea, să mă mai sperii de-un amărât de Sfârşit?
Bă, ia gata cu gluma! Nu vă mai băgaţi beţe-n cur şi încolonarea! Toate Apocalipsele să vină la mine!

duminică, 9 decembrie 2012

Jumătate-n cârje?


Odată, mai demult, cineva mi-a spus că atunci când eşti trist fără nici un motiv, atunci când lumea ţi se prăbuşeşte fără vreo cauză aparentă, când pur şi simplu vrei să te aşezi unde-o fi şi să plângi până te vor ustura ochii de uscăciune, atunci, chiar în acele momente, jumătatea ta suferă. Şi tu doar empatizezi cu ea...îi simţi zbuciumul şi îi  trăieşti emoţiile; pentru că, nu-i aşa, tu şi ea formaţi un întreg. Alcătuiţi perfecţiunea primordială....chiar dacă nu o ştiţi.

Taxi - Jumatatea mea
   
 Asculta  mai multe  audio   diverse

Mi-a plăcut ideea. Nu ştiu cât de reală este, nici măcar nu ştiu dacă mai cred în vreo jumătate. Deja subiectul acesta face parte din categoria poveştilor nemuritoare: toată lumea le ştie, toată lumea lumea vorbeşte despre ele...dar în principiu, există doar într-un trecut neprecizat.
Cert este că astăzi am avut una dintre cele mai proaste zile din ultimele luni...şi ce mă disperă pe mine este că habar nu am de ce! Am încercat să dorm, să râd, să-mi ocup mintea cu cele mai diverse tâmpenii...da' neuronu' din dotare  a fost prost să facă ce-i spuneam eu? Ţi-ai găsit! Cum o suceam, cum o-nvârteam, tot pe dos îmi ieşea!  

Apoi mi-am jucat ultima carte: presupunerea că ipoteza androginului este corectă. Asta înseamnă că dacă transferul energetic merge într-un sens şi teoria susţine reciprocitatea procesului, doar cu puterea mea de gog mentalist voi putea să îi bag o proptea la moral.

Adică asta:



...umor elevat, fin şi cu un aer nobiliar. Fără aluzii libidinoase, fără porniri instictive sau mahalagisme mondene. 
C-apoi dacă eu nu pun botul la chiloţăreala autohtonă care cică-i divertisment de mare clasă, mă gândesc că nici perechea predestinată nu va trânti mucii-n fasole...altfel, ce completare ar mai fi? 

Enjoy!

P.S.: Sunt curios dacă-mi iese pasenţa şi mâine mă hlizesc ca proasta-n târg :))

sâmbătă, 1 decembrie 2012

Ciclicitate istorică

În fiecare an este la fel. Cum dă de 1 decembrie, odată ni se zbârleşte patriotismu-n suflet şi mestecăm iubirea de ţară ca pe-o savarină! Tineri, sugari, bătrâni, femei şi bărbaţi, paserile ceriului şi târâtoarele pământului, toate suspină şi oftează-n cor de dragostea care le animă fiinţa pentru bucăţica aceasta de planetă, iubita şi drăgălaşa, prea-splendina Românica. Aplaudă, agită drapele şi izbucnesc în chiote de bucurie, într-o atmosferă învăluită în culoare şi veselie. Roşu, galben şi albastru, trei culori cunosc pe lume!
"Roşu reprezintă sângele eroilor noştri care au murit pentru patrie; galşben rerprezintă soarele care străluceşte deasupra capetelor iar albastru este cerul senin de vară" - vorba unui ţâcă îmbrăcat în costum naţional. 
Mişto, ce să zic?

Problema e că în fiecare an este la fel. Toţi se agită şi palpită, eu mă uit ca la o piesă de teatru. Aş vrea să râd, aş vrea să plâng, să mă treacă orice urmă de emoţie. Şi nu mai pot. Lemn, frate! Fresca de pe Capela Sixtină, aşa sunt. Înconjurat de forfotă, dar rece şi încremenit în detaşare. Sau nepăsare? Probabil scârbă.
Altădată mă apuca zvâcul. Eram prototip de trepăduş, ardeam ca o torţă pentru cauză şi ideal. 
"Uuu!! Uuu!! Pick me, pick me!!" - aşa eram...



Au fost câteva momente când aş fi dat totul, când m-aş şi luat în piept cu Universul. Cine trece-n Valea Seacă, cu hangerul fără teacă şi cu pieptul dezgolit? EU, DESIGUR!!! 
Odată, parcă în altă viaţă, aş fi dat totul pentru câteva persoane. Sau doar una singură. Una dintr-un milion. Nu ştiu de unde puteam avea atâtea resurse; şi nu mă interesa...important e că le găseam mereu acolo, gata pentru a fi oferite drept ofrandă. O făceam instinctiv, fără să mă gândesc o miime secundă. Mergeam ca mielul la tăiere, înconjurat de alai împărătesc. Şi zâmbeam, fremătînd de nerăbdare. 
Iar acum nu mai pot face asta. Nu ştiu ce modificare hâdă a intervenit în fibra mea sensibilă, dar nu mai pot vibra la aproape nimic. Mă simt ca un laringe bătrân şi bolnav, incapabil  să mai rezoneze la mormăitul aspru al unor corzi vocale prea încărcate de rugină. 
Poate de aceea nu se lipeşte de mine orice pornire, de orice gen. Momentan, naţionalistă. Privesc impasibil furnicarul de culori şi mişcare, dar atât.



Neimplicare totală. Nici raţională, cu atât mai puţin emoţională. Deci serios, eu nu pricep: cum să fiu mândru că-s de-o anumită naţionalitate? Care e rolul meu în toată afacerea asta, ca să palpit de euforie? M-am chinuit 20 de ani în căcatul mioritic de sistem educaţional şi l-am absolvit cu brio. Da, sunt mândru de asta. Vraful de diplome obţinute nu valorează nici cât o flegmă mucioasă pe un cur de cal, dar asta-i altă poveste; când am avut ceva de făcut, am dat din coate şi am trecut linia de sosire. Sunt mândru de asta. La fel cum sunt mândru că în ultimele luni m-am spetit ca un rob şi mi-am achizionat diverse lucruri mişto prin casă: plăsmoacă şi milieu cu peşte-bibelou, carpetă cu "Răpirea din Serai", colecţia de aur în ediţie specială "Guţă şi fraţii săi"...ştiţi voi, idealuri dintr-astea, fără de care nu poţi trăi o viaţă normală. Şi dacă stau bine să mă gândesc şi-mi aduc aminte, sunt mândru şi de faptul că ieri am ajutat o bătrânică să treacă strada - chiar dacă mi-am luat câteva poşete-n cap, pentru că, săraca, nici nu vroia aşa ceva.
BĂĂĂ!!! Dar am făcut ceva eu pe persoană fizică! Sunt mândru de mine, în puii meii!!!

Dar că soarta a decis să mă arunce pe un picior de deal mioritic, să-mi moară antena de bulgari dacă găsesc vreun motiv de inflamare!  Ce aport am avut eu aici? Că nici măcar nu m-antrebat nimeni "Tu, copchile, unde vrei să te aducă barza?", ca să zic: "Uite frate, ce tare am fost şi ce alegere mişto am făcut!" 
Dar aşa?? Cum poţi să îţi arogi vreun drept asupra unui fapt la care nu ai contribuit? 
"Sunt mândru că plouă afară!"; "Tiii...ce romantică şi frumoasă este pădurea toamna...sunt mândru de asta!"; "Am văzut 2 câni care se-mpuiau...îmi plezneşte pipota de mândrie!". Dacă ar zice cineva chestiile astea, cel la la îndemână răspuns ar fi următorul: "Tu eşti tembel? Nino-nino, ia, frate, cămaşă cu mâneci lungi şi hai într-o cameră cu pereţi moi, să nu cumva să te răneşti!"
Dar dacă spui: "Sunt mândru că-s născut în X ţară"...Pfuai de mine...jos pălăria, cu cântec, înainte, MARŞ!! Asta înseamnă că d acă mă năşteam în ţara Y, nu trebuia să fiu mândru, sau cum? 

În fiecare an este la fel. Spun lucrurile astea şi în 3 secunde îmi desprind cu lama de excavator stratul de injurii de pe obraz.
"Aaaaa...păi dacă nu-ţi place aici, tu crezi că în altă ţară este mai bine??" Şi atunci mă înfurii. Pe cuvânt de cercetaş, urăsc să spun ceva şi să mi se răspundă altceva. Ce, eşti bătut în cap şi nu mai pricepi româneşte??
"Cât este kilu' de mere?" 
"Auzi, cum îţi permiţi? Dacă nu-ţi place, du-te la alt magazin!"
Păi ce-i asta?? Ne înţelegem ca turcul şi pistolul! Ce prispa mă-sii e aşa de greu de priceput? Pun o întrebare simplă, fac analogii - ca să o priceapă şi ăl mai prost din curtea şcolii, iar tu răsari cu bălării! Răspunde-n ceapa mă-sii la ce întreb, sau taci! Că altfel, te invit respectuos să mă iubeşti cu gura! :D

În fiecare an este la fel. 
Nu mă dumiresc ce se întâmplă dacă mă integrez în ceea ce consider eu a fi doar o ipocrizie socială. Însă nu mai vreau să fiu acel paria, îmi doresc partea mea de felie - vorba 'ceea: "Ce-i al meu, e pus deoparte". Păi am stat deoparte şi nu era nimic. Prin urmare, hai tăticule, ce vrei de la mine? Vrei să fiu chinez?? TRINC!! SPUF!!  Ce să vezi, sunt chinez! Vrei să fiu peşte?? BUF!! TROSC! Sunt peşte,  declar deschise preselecţiile la târfe! Vrei să fiu patriot? BLIG- BLING!!! Sunt patriot. Îmi dau lacrimile când văd tricolorul flurînd în văzduh! La mulţi ani lu' tuturor românilor!! 
Aşa...ŞI ACUM, CE?? Asta vreau eu să ştiu... 

Încă nu găsesc nici un răspuns. Mă trec la rebuturi şi anul acesta, dar poate până la anul - dacă-l mai prindem - se găseşte vreun om milos cu suflet mare, vreun bun samaritean (trăi-i-ar familia!) care să mă lămurească şi pe mine!
Cumva, trebuie să mă repar! A venit anotimpul schimbării..

luni, 26 noiembrie 2012

Să râdem, să ne simtem bine!

Chiar nu am chef de alte comentarii.
 Doar urmăriţi...aceasta este ţara în care trăim! Şi să-mi bat copiii cu cureaua de la ceas de nu este amuzantă!



sâmbătă, 24 noiembrie 2012

La deputăţie, înainte!

Am şi eu o minoră curiozitate: mi se-mpute mintea de la atâta stat?
În încercarea de a rezolva crâncenul mister, mă înfund în treabă până peste urechi ori de câte ori vreau să-mi pun creierii la conservat; îmi ocup timpul cu rahaturi, în încercarea disperată de a-mi opri mintea să funcţioneze conform normelor de proiectare. M-am săturat, în puii mei!! Decât să-mi mai beculească alternatv câte un neuron, prefer să mă îngrop în muncă...multă, multă muncă; o claie, un morman, un maldăr de muncă! Muncă fizică, hei rup ca la şanţuri, ocupaţie ce nu necesită un proces sinaptic prea complex. Vorba ceea: Minte multă nu se cere, trebe doar să ai putere!

Doar că uneori nu-mi iese pasenţa, neam! Nu ştiu cum Mama Zmeilor fac, dar tot mai prind şi câte-o perioadă de plictiseală atroce. Şi-atunci  fac orice, atâta timp cât nu aleg: îmi bag beţe (-n roate), frec manganul, sau... mai bine îmi mai odihnesc retină, că uneori m-apucă teama să nu dau în miopie! Aşa că stau cu deştu-n gură şi cu ochii beliţi pe tavan, împrăştiindu-mi bucăţi de dendritele prin tot universul. Golf, nenică, ce mai? Eu şi gaura neagră, cu gândurile pe post de minge!
Rememorez întâmplări ale trecutului, compun fapte viitoare, retrăiesc o clipă a proto-istoriei. O anumită clipă, nu oricare alta. Nu-i vorbă, că mă chinui să o uit! Fug de ea ca Scaraoţchi de tămâie, dar nu ştiu cum boala fac de mă împiedic ca bou' mereu şi mă prinde din urmă! Sau, pur şi simplu se iveşte din senin, fix de unde nu mă aştept: ba de sub pat, ba din dulap, ba de sub masă...PARAMMMM!!! GHICI CINE-I? 



Ptiu, mute-te-ar peştii, că iar m-ai prins cu mintea-n vine!

...sau la o raită printre subiectele mondene :D

Spre exemplu, dăunăzi era mare vânzolează cu o gagică în tendinţe - destul de bunuţă, ce-i drept: picioare de gazelă, siluetă de căprioară, buze ca fraga câmpului, ochii...nu m-am uitat, că eram atent la alte zone :D Anyway, nimic neobişnuit - se spune că româncele-s cele mai tari în domeniu; ceea ce ştiam deja...atâtea curve pe kilometru pătrat mai rar găseşti. Însă ne descurcăm cu ce avem, suntem maturi şi vaccinaţi. 
Ideea e că numa' ce-şi pune fătuca o gură-n sus, palpitînd de dorinţa neostoită de a se pune în slujba neamului: vrea să se facă deputat de frunte la pitpalacii dorului de colegiu. Mda, şi d-aia nu mai plouă afară! La câte am văzut în căcatul ăsta de ţară, am învăţat să nu mă mai mir de nimic - în special când în ecuaţie intră şi-o duduie sexy (măcar pe alocuri).

Pe mine, însă, m-a amuzat la culme discuţiile pe marginea subiectului de la aşa zilele emisiuni informative.
La un moment-dat, pe RTV - da...graţie jegoşilor de la RDS, am rămas fără antene, prin urmare înlocuiesc şi eu cafeaua cu nechezolul. La dracu! - Doamne, iartă-mă, că-i ditai postul...

Unde rămăsesem? Gata! Talk-showul...la care o mână de intelectuali aleşi pe sprânceană se scandalizau de propunere.
Adică, cum adică, dom'le? Vine un rahat de copil de nici nu şi-a şters mucii bine să mă conducă pe mine?? Eu am înţeles că fetili se maturizaeză mai repede, da' la 23 de ani încă ai o minte cât are Chiva dinainte! Unde s-a mai pomenit aşa ceva?? Păi oul învaţă pe găină, sau invers??
Ceea ce mi se pare corect. Am văzut tute de 30 care au rămas la stadiul de pozat în oglindă pentru profilul de facebook...deci AAAAA!!! Poţi să ai diplome şi şcoli să-mi tapetez baia cu ele, la 23 nu se pune că ai destulă experienţă nici măcar pentru a conduce un cazan pe roţi - ce să mai zic de cogeamite comunitate!

Dar abia acum vine duda tare: o altă femeie de succes, şefă pe la nu ştiu ce spârlă feministă, este întrebată ce părere are despre subiect. 
Răspunsul ei:
"Parlamentul este plin de cravate şi sacouri masculine, dar prezenţele feminine le numeri pe degete. Ca feministă convinsă, nu pot decât să consider salutară iniţiativa domnişoarei de a participa la aceste alegeri"

Răspunsul meu:
Hai s-o zic pe faţă: FĂ, EŞTI PROASTĂ!!! Esenţă de prostie, pe cuvânt de onoare!
"...ca feministă convinsă..."...Ce rahat' de argument e ăsta? Adică, prin absurd, dacă eu eram şef la Protecţia Animalelor, m-apucam să mă indignez că printre atâtea cravate nu văd în Palament şi blană canină, deci hai cu javra pe buletinele de vot? Sau dacă eram cârnăţar şi un retardat propunea deputat un cârnat de Pleşcoi, eu aplaudam frenetic precum fecioara la ciocu pelicanului - că-i lung şi gros? 

Ce treabă are cravata, sacoul de duduie şi aptitudinea de conducere? Atât vreau şi eu să ştiu...dar aş prefera să nu aud răspunsuri idioate, gen "femeile sunt mult mai superioare ca bărbaţii, pentru că fac de tooate". În primul rând, pentru că formularea e de cioban incult şi în al doilea, pentru că ideea e retardată. 
Sunt sătul de fanatisme sexiste până-n gât, plus că nu dovedesc nimic. Realitatea arată că dincolo de diferenţele fiziologice evidente, ceea ce face un bărbat poate fi făcut şi de o femeie; şi reciproca. Deci scutiţi-mă cu extremele, cănu pun botu'.


P.S. 1: Propun să-l numim deputat pe Pleşcoi şi senator pe Băicoi. Măcar să fim conduşi de aceeaşi familie semantică...DA, DA!!! Iar semnul electoral să fie reprezentarea grafică a numelui :))))

P.S 2.: A nu se-nţelege că-s misogin! Ceea ce sunt pe alocuri şi când e cazul... 

duminică, 4 noiembrie 2012

Fost-am dus de-acasă

...fără cal, fără nevastă.

De la o vreme nu mă mai pot relaxa decât în natură. 
Îmi iau aparatul de fotografiat, opţional un caiet + ceva de scris şi mă duc teleleu peste dealuri, în sălbăticie. Tre' să mă uit la copaci, să admir cu creşte cataroiul, ceva - altfel, o iau cu căpuţul grav tare. Prin urmare, fuga-n luncă; iar când dau de vreun tăpşan mai izolat, mă aşez turceşte pe vreo moviliţă sau mă întind pe iarbă cu mâinile sub cap, închid ochii şi imit mortul, cu mintea zburătăcind aiurea peste mărăcinii din împrejurimi. Doar aşa îmi mai aud gândurile şi pornirile. Vrumm...vrummm...Ferarri, tăticule, nu jucărie! Cel mai tare bolid de curse, observabil doar de persoanele alese - în cazul meu, nimenea :)) 
Eeee...vă daţi seama că glumesc, atâta că n-oi fi tembel să deconspir cea mai specială dintre toate specialele, care se gândeşte la mine ca Cenuşăreasa la caleaşca-bostan! 

Mă rog. 
Oricum, asta cu meditatul la firul ierbii era o practică a verii. Acuma ce să mă mai întind, că-i un frig p-aci de-mi clănţăne şi pietrele de la rinichi! Dacă stau o clipă locului, mi se congelează sângele-n vene! Aşa că umblu...umblu unde văd cu ochii! 
Pornesc de acasă -  întotdeauna de acasă. Soarele luceşte bolând printre vălătucii groşi de ceaţă, pieptul mă doare de apăsarea nefirească a hanoracului umed iar noroiul oftează ascuţit sub greutatea bocancilor. Frunzele arămii foşnesc melodios prin copacii desfrunziţi, păsăricile cântă pe picior de plecare, vântul tăios îmi şuieră în urechi poveşti de amor la gura sobei. D-astea romanticoase, specifice decorului de toamnă - v-aţi prins voi, că sunteţi inteligenţi.
Oricum, pe mine mă doare-n 3 litere...COT, băi, la ce vă gândiţi?! Personal, sunt setat pe copaci, am mai spus! Prin urmare: Un pas, doi...stânga, dreapta, întins înainte vreo câteva sute de metri, apoi singurătate. Linişte. Loc luminat, loc cu verdeaţă, de unde a fugit toată întristarea, amarul şi suspinul. Locul meu cel mai mişto - chiar dacă acum nu gimbeşti la 20 de cm în faţă. Dacă îmi întind mâna, cu greu îmi pot zări vârfurile degetelor; aş putea să mi le înfig şi-n bulbii ochilor, că tot nu le-aş vedea! Să-mi trag pălmi...deci o ceaţă mai nesimţită ca aia nu am văzut de când mama m-o făcut!
Dar măcar mintea începe să se relaxeze! Gândurile îmi băzâie molcom şi constant ca torsul unui pisici prea alintate. Undeva în stâga se observă ca prin vis, liziera unei păduri.

Închid ochii şi şi mă concentrez pe amintirea peisajului din jurul meu. Drept înainte se întinde câmpia, acoperită din loc în loc de dâmburi cu iarbă ţepoasă. În spate ar trebui să fie o potecuţă strâmtă, la stânga, pădurea. În dreapta...în dreapta...nu-mi mai amintesc.
E mişto, deşi cumva, înfiorător. Bu-hu-huuuuu!!! Necunoscutul sperie. Nu e vorba de curaj...necunoscutul sperie pe oricine. Trebuie să fii nebun sau inconştient să nu simţi un nod în suflet când priveşti ceva, orice, şi nu ştii la ce să te aştepţi.

Nebun, inconştient, sau ipocrit. Ohoooooooo...ipocrizia...am întâlnit-o atât de des în ultima vreme! Înainte o uram de moarte. Dacă ne întâlneam prin oraş, din greşeală, mă suduia în barbă şi mă ocolea grăbită, în timp ce-i luam la bani mărunţi arborele genealogic.
Acuma nu mai contează; se integrează atât de bine în decor, că nici nu o mai observ - mă rog, până nu începe să-ţi beculească prezenţa. Moamăăăăăăă...şi să vezi atunci distracţie! :)) Când o mai aud pe câte-o tută cum o arde ea divă sensibilă, mă împrăştii de râs! "No, fată, ia zi tu: cum eşti aşa abstractă?!" Subiectul la modă: sinceritatea (ştiu că am mai discutat despre asta, dar subiectul este prea suculent şi nu mă pot abţine :)) ). Cică eşti cu atât mai zână cu cât eşti mai sinceră - aşa vorbeşte lumea. Şi-apoi mi-o trânteşte gagica-n faţă: "Io nu mint niciodată-niciodată-niciodată, nici măcar o singură dată. Prefer să spun şi să mi se spună adevărul, chiar şi atunci când doare!". Hai mă...nu e drăguţ? Îmi vine să mă înmoi ca o trestie udă, da nu mă trece şi o las baltă!
"Iubi, ţi se pare că m-am îngrăşat?"
"Da, dragostea mea, eşti cât o hipopotancă gestantă! Tre' să te arhivez ca să mai dorm şi eu lângă tine în pat...Dacă mai înfuleci mult, nu mai încapi nici în Casa Poporului!"
Na, fată, ia-o p-asta! Mişto cu sinceritatea, aşa-i?
Ca să nu mai spun de altă posibilitate şi mai tragică:
"Domnule doctor, o să mă fac bine?"
"Mamaie, nu garantez! E metastază, la dracu! Ce să te mai chinui cu tratamentul...du-te acasă şi aşteaptă să mori, că p-aici îţi cheltui banii degeaba. Ia-ţi şi matale un chippendeil, ceva de inimă albastră, că tare mi-e că nu apuci sfârşitul de săptămână."
Crudul adevăr, spus în faţă. Fără machiaj şi fără pampers, în completa-i goliciune.Hai să te văd, cum te descurci! Uimeşte-mă, sochează-mă!! Lasă-mă cu gura căscată!
Dacă poţi, desigur. Eu zic să nu încerci, că nu ai şanse: omul este o minciună, de când se naşte şi până moare. Minţim mai des decât respirăm. Prin urmare, într-o societate bazată pe minciună şi aparenţe, cum dracului te-ai născut tu cea mai dalbă floricică? Asta e ca şi cum ar veni una din Cartierul Roşu cu kilometrajul dat peste cap să-mi spună ce fecioară virtuoasă e ea! Chiar mă crezi prost? Poate m-o ajuta faţa, nu ştiu...dar totuşi! Puţină decenţă, în puii mei! Sau dacă nu, vorbeşte într-o pungă, să nu mai poluezi atmosfera cu cretinisme! 

Văleu...câte flegme verbale mi-am luat pentru chestia asta, numai obrazul meu ştie! Dacă mă vedeai, ziceai că-s geish, nu alta! Răzuiai muciflexul de pe mine ca tencuiala de pe perete! Mno...şi d-aia nu mai plouă afară! Încep să zâmbesc amuzat şi amintirea se topeşte încet în negura vremii, până dispare definitiv - până data viitoare. :)) 
Mă deschid avid spre exterior, las giulgiul  de tăcere împietrită să-mi umple golul din suflet. Apoi deschid ochii revin la lumea de dincolo de mine:








Lumea mea.

luni, 22 octombrie 2012

Am fost să ud buretele

...însă acum m-am întors în localitate.
Ideea e că iar stau cam prost cu timpul alocat scrisului blogosferic şi-apoi no! Se supără careva dacă o mai dau pe fotografie? Nu de alta, dar nu vreau să dispar de tot ca măgaru-n ceaţă, iar cum ziua de 30 de ore nu s-a inventat încă, mă descurc şi eu cum pot. Oricum mai sunt 2 luni de chin...

Peste fix 2 luni, cică vine Apocalipsa aia reală! Adevărăciune, frate, tunată cu meteori şi tsunamiuri, nu fâsuri mediatice -  ca cele 200 şi niţel care au tot venit până acum! Atât că veneau de parcă se duceau şi nu am avut norocul să prind nici una. Să mor io de nu-i ceream autograf! Păi cum dracu? O dată vine şi ea la mine-n oraş şi eu să stau cu mâna-n sân? N-aş fi avut într-al cui, dar mergeam la risc; oricum crăp, ce mai e o palmă luată la hârjoneală?? Plus că...poate-i plăcea :))
C-apoi vorba 'ceea: nici când s-a zvonit că ne încalecă teroriştii la revoluţie, nu am stat pe coada mea, deşi eram un dop de copchil! Mi-am tras atunci un arsenal, de-şi rodeau deştele de ciudă şi Trupele SEAL! Invizibile, cuţite, praştie, arcuri cu săgeţi, ciomege, ghioage, bastoane, lanţuri, frânghii, săbii, pistoale...da ce n-aveam??

În fine: ideea e că pentru meciul de peste 2 luni mă antrenez asiduu. Mi-am luat costum  - alb, ca de manelişti, pantofi noi, o pungă de seminţe şi vată-n urechi, să nu mă tragă curentul la neuron. Iar la împlinirea vremii, mă echipez şi mă urc în vârful căşii. 





Când vine Ăla Negru de Respiră Greu




...ptiu-ptiu-ptiu!! Lasă sânul, care sân?? Îi scuip seminţe-n cap, măcar satisfacţia asta să o am, dacă tot mă ia! Păi nu? Băăă!!!!!! Mor cu demnitate şi zâmbetul pe buze, prin spăngi, prin fum, prin mii de baionete! Eroul de la Căpâlna va scrie pe mine!



Dar mai e mult până departe. Deocamdată, bucuraţi-vă-ţi ochii cu ceva instantanee de semi-vacanţă, ca să nu spune-ţi că-s rău şi hain la pipotă. Şi-aşa mi se rupe...dar cică tre să păstrăm aparenţa, să dăm bine la public! 
Muahahahahahahahahaaaaaaaaaaaaaa







marți, 9 octombrie 2012

Regăsire

Aveam o datorie. 
Nu-s chiar fotografii de vacanţă-vacanţă...poate doar nişte momente de linişte, scrijelite pe o minte mult prea obosită. Clipe de dor pe care nu le-am putut împărtăşi cu nimeni - dar pe care ţi le dăruiesc cu drag. :)








vineri, 28 septembrie 2012

Magic Mike, Pita lui Dumnezeu şi vulpea GPS

Mă chinui de aproape o săptămână să revin în blogosferă, dar nu am mai avut chef. O vreme, nu a fost chef. Apoi am suferit de LTT - Lipsă totală de Timp, pentru cei nefamiliarizaţi cu acronimele. Când mi-am mai revenit, am constatat cu stupoare că deşi aveam subiecte şi din nou câteva găleţi de timp liber, nu mai aveam chef. Îmi imaginam cum mă aşez pe scaunul din faţa biroului, intru pe blog şi încep  să conturez cele mai abstracte desene, formate din traiectoria degetelor care îmi aleargă grăbite pe tastatură. Uneori, de cele mai multe ori, îmi imaginam şi ce voi scrie. Dar atât.

Când reveneam la realitate, scaunul mi se părea diform şi incomod. Monitorul mă plictisea, tastatura mi se părea o cârpă leşinată. Mi-era scârbă să o ating. Prin urmare renunţam...şi mă întrebam unde mi-a dispărut entuziasmul. De ce în plan mental îmi plănuiam acţiunile până la cel mai mic amănunt, dar când treceam la fapte îmi pierdeam energia. Citisem undeva că exact aceasta este problema societăţii actuale - cu precădere cea de pe plaiurile mioritice: gândim prea mult, teoretizăm, filosofăm, despicăm, analizăm. Şi ne oprim.
De aproape 10 ani, ziarele sunt pline de ştiri despre autostrăzi - care nu se materializează niciodată. De 20 de ani statul este într-o continuă reformă, fără a se atinge acea stare de bine la care visăm cu toţii. De...nici nu mai ţin minte de când, se tot spune că viitorul stă pe umerii generaţiei noi - însă apar tot mai multe degeneraţii.

De ce se întâmplă asta? Nu ştiu. Am obosit să mai caut posibile explicaţii pentru problemele societăţii. Nu sunt Maica Tereza şi nici puiul lui Mahatma Gandhi. Nu am de dus nici o moştenire spre viitorime. Am pătrăţica mea, problemele mele, viaţa mea. Lupta mea. Btw...if I don't make it, find me a wife and tell her how much I love her!
Prin urmare: fraţilor, sunteţi majori şi vaccinaţi, nu cred că aveţi nevoie de unu' care să stea la curu' vostru şi să vă explice întâmplările vieţii, să vă înveţe ce să faceţi.



Aveţi cap, la dracu'! FOLOSIŢI-L!
C-apoi şi dacă mă lansez în teorii, lumea tot nu o schimb. De fapt, nici nu mi-am propus asta - şi aş fi imbecil să încerc. Din ce am observat în ultima lună, fiecare se consideră în intimitatea lui un geniu neînţeles. Fiecare este sensibil şi plin de iubire. Fiecare face bine, dar se schimbă atunci când i se răspunde cu rău. Fiecare condamnă, fiecare suferă şi alţii se bucură. Fiecare este o Pită a lui Dumnezeu.
Iar vin eu şi întreb: Atunci de ce societatea este o hazna? Când aduni mai multe perle, ţi-ai construit un colier, o sumă de frumuseţi individuale.  Când pui toate Pitele Dumnezeieşti într-un coş, iese un mare căcat. De ce?

Prin urmare, în viziunea mea, problema este simplă: suntem ipocriţi. Mincinoşi. Curve.
În ultimii ani am observat mult lumea în care trăiesc. M-am bucurat ca un copil, am suferit ca un câine, am murit ca un martir şi am renăscut ca o Pasăre Phoenix. De fiecare dată mai golit de sens, uneori mai plin de viaţă.
Mă amuză mult când mai aud la diverse fătuci pălite de sensibiloşenie: "Au, oare, nu ar fi mai bine ca lumea să fie bună? Să fim fericiţi, să iubim cu adevărat, să nu mai urâm, să nu mai minţim, să zboare fluturei, să cântăm cântecele? Lupul să pască alături de miel, balega de vacă să miroasă a trandafiri şi soarele să nu mai apună niciodată?"
Nu, dragă, nu ar fi mai bine. Aş căpia la la atâta fericire. Iubesc şi urăsc - întotdeauna adevărat. Râd cu toată inima şi înjur cu obidă. Întotdeauna adevărat. Îmi exprim emoţiile, când am chef - aşa cum am chef. Iar dacă tu eşti bătută-n diblă şi alergi după cai dungaţi pe pereţi marmoraţi, du-te tare! Plânge-ţi aleanul, dar nu în ochii mei!
Apropo: conceptul de "iubire adevărată" mi se pare un căcat. O cretinitate mondială. Pică cerul pe mine cum aud lamentacii cum se...lamentează, desigur, pentru că n-au gustat ei Iubirea Adevărată! A, eşti cu ea în gură? Hai să te întreb altceva: mai eşti virgină? Când te-ai oferit matracucului, l-ai iubit adevărat? El te-a iubit cu adevărat? Sau i-ai spus "Iubi, ştiu că mă iubeşti fals, dar scapă-mă de povara care atârnă peste capul meu ca satârul călăului! Nu te speria, şi eu te iubesc la fel de fals"
Prin urmare: Iubirea e iubire şi punct. Vine, stă, pleacă, creşte, scade, moare, învie, pute ca un hoit sau miroase ca o livadă cu sakura şi iasomie. Ete zbârcită ca Muma Pădurii sau frumoasă ca un înger.
Iubirea este şi punct. Oricine spune altceva, în opinia mea e un imbecil. Şi nu îl vreau în preajma mea decât dacă îmi vine cheful să mă cert cu cineva şi nu am cu cine.

Revenind la mine - scuzaţi digresiunea. Nu aveam chef de scris, dar se pare că pofta vine mâncînd :))
De ce nu am mai scris? Îmi lipseşte motivaţia.

Iniţial, aveam în minte 2 subiecte pe care vroiam să le tratez. Mă voi opri doar asupra unuia din ele, deja am scris destul şi nu aş vrea să plictisesc pe nimeni. În afară de asta, mă macină o foame uriaşă şi abia aştept să gat aici pentru a băga ceva material didactic la ghiozdan :D
 Prin urmare, să-i dăm drumul!

Aţi auzit de Mike? Este un german de 48 de ani - luna viitoare face 49, care prin 2008 a luat o decizie de neînţeles pentru mintea mea: s-a urcat pe bicicletă şi a pornit hai-hui prin Europa. Internetul geme de ştiri depre el, ziarele abundă în titluri care mai de care mai pompoase. Eu, parcă am fost trăit în pădure pe Himalaia:  habar nu am avut de existenţa lui - până într-o zi de marţi. Marţea trecută.
Ieşisem în oraş şi m-am oprit să discut cu o prietenă ce vinde ziare. Small chat. Ştiţi voi...ca fetele :)). No, şi numa ce aud în spate hărmălaie de câine, claxoane şi trâmbiţe. Ea exclamă surprinsă: "Ia uite-l pe ăla de l-a dat l-a televizor! Unde, unde??" Întorc capul şi-l văd trecând, un bătrânel înzorzonat, inelat, tatuat, panglicat, inscripţionat, desenat şi plin steguleţe, călare pe o bicicletă jerpelită. Alături, mergea la trap o mândreţe de câine alb-roşcat, înapoia lui se târa o remorcă improvizată, de care atârnau neglijent drapelul României şi un steag pirateresc.



Nu i-am dat atenţie. Nu-l cunoşteam, nu mă interesa. Ultima bârfă era mai interesantă. Oricum, trecuse şi nu aveam de gând să alerg după el. Doar că s-a oprit, 50 de metri mai încolo. Nu l-am văzut; doar am intuit, după mulţimea care se strânsese ca la urs în jurul unui steag negru cu alb ce flutura în vânt. Din stânga, aud ca prin transă o împunsătură cu iz de îndemn şi mă trezesc alergînd. Lumea şuşotea că-i ţigan, că pute. A dormit la intrare în oraş, pe un câmp. E murdar, zdrenţăros. Este cel de la televizor.  Un nomad.  Lumea, şuşotea, dar nu am înţeles de ce. Din obişnuinţă...el oricum nu înţelegea. Îmi iau inima în dini şi o pornesc hotărât spre el, cu mâna întinsă.
"Hi, I'm Gabriel"
M-a întâmpinat o mână ridată, plină de ciucurei şi inele, fermă şi uimită: "Hi, I'm Michael! Hehehehe...we are like archangels: Michael and Gabriel" :D
Următoarele 2 ore am păşit într-o altă lme: Lumea lui. În 2008, a fost părăsit de soţie. Atunci a luat hotărârea excepţională de a scrie o carte, o carte despre oameni. S-a urcat pe bicicletă şi a pornit să-i cunoască. Fără bani, înarmat doar cu determinare şi dorinţa de a-şi atinge visul.
În Grecia a întâlnit câinele, Sanda. L-a îngrijit, iar acesta nu a mai plecat. L-a luat cu el, era al nimănui. Tot în Grecia a primit şi Drapelul Corsarilor.  Iar pe drum, alte amintiri. Zeci de suveniruri. Insigne şi înscrisuri. Autografe.
A intrat în România pe la începutul verii. I-a plăcut. În Bucureşti i-au furat trusa cu scule de la bicicletă, dar nu s-a supărat. Românii nu sunt nişte lepre şi nişte hoţi, aşa cum se crede peste hotare. Mi-a arătat un dosărel de plastic, cu articol decupat din "Evenimentul Zilei" şi un portret de-al lui, cu o cască de viking pe cap - doar că un corn al caschetei era transformat într-o ramură de măslin; îi fusese oferit de o fată, în Bucureşti. Dăunăzi, când pedala pe marginea Naţionalei, un jeep bengos a oprit pentru a-l fotografia. Domnul de la volan i-a dat 10 lei, să aibă de drum. În oraşul trecut, 2 jandarmi i-au oferit o ţigară. Şi apoi, emblema Jandarmeriei locale. La primărie, a primit drapelul României. Da, românii sunt cumsecade, nu lepre şi hoţi, cum suntem văzuţi afară. Ciudat.
Acum oprise să bea o bere. Ar fi fumat, dar mai avea în buzunar doar 7 lei...nu avea nevoie de bani, vroia să demonstreze că poţi fi fericit şi fără ei. Plin de julituri, murdar şi mereu cu zâmbetul pe buze, făcea cu mâna tuturor. Îi saluta, se  fotografia cu ei. Oare ştia ce se ascunde sub acele rânjete uimite?
Ar fi fumat şi mi-a cerut o ţigară. Nu fumez, dar i-am  cumpărat 10, să aibă de drum. Pentru atât am mai avut la mine

"Ow! Ow!! Have I told you about my G.P.S. Fox?"



Nu, nu-mi povestise. Chiar mă întrebam ce făcea cu vulpiţa aceea care atârna neglijent din portbagajul-faţă al bicicletei.
"It's a funny story", mi-a spus, cu gura până la urechi.
Era pe lângă Sofia, într-o seară rece. S-a adăpostit de noapte într-o casă fără acoperis, din apropierea unui şantier. Ploua cu găteata. La un moment-dat, o namilă de om, muncitor pe şantier, l-a invitat la el în rulotă. Pe nenorocirea aceea de vreme nu ai fi ţinut nici un câine afară, d-apoi un om!
S-a împrietenit cu el. Peste câteva zile, Namila l-a invitat la o petrecere între bărbaţi. Au băut, au mâncat, au dansat. Apoi a vrut să-i facă o glumă lui Mike: şi-a dat pantalonii jos şi i-a arătat fundul.
"Atunci am strigat: ESTE CEL MAI FRUMOS FUND PE CARE L-AM VĂZUT DIN GERMANIA PÂNĂ AICI! L-am mângâiat şi l-am pupat pe fiecare obraz dolofan. Am izbucnit cu toţii în hohote de râs.  Mai târziu, am primit vulpiţa. Ea îmi arată calea, este Gps-ul meu".

M-a întrebat dacă avem vreun ziar local, sau o televiziune locală. Nu, nu avem...este un orăşel prea micuţ. Dar în următorul, 15 km mai la nord, este. Era aproape 3...până se însera, ajungea. Nu-i problemă, este timp.
Ne-am salutat şi a plecat mai departe, promiţînd că va reveni.
Oare mă va mai ţine minte? Primise o cameră video de la cineva. Pe a lui o pierduse când s-a aruncat într-un râu pentru a salva un necunoscut.
Până la venirea frigului, trebuia să ajungă la Braşov - e tare greu iarna, în munţi. Apoi în Ungaria. Luna viitoare face 49...promisese unor prieteni greci că aniversarea de 50 de ani o vor serba împreună.
Se grăbea, dar este timp destul.

...sau, poate, mi-am schimbat-o puţin.


sâmbătă, 15 septembrie 2012

Requiem for a dream

Încă stau prost cu timpul şi nu îmi permit să revin în blogosferă. 
Prin urmare, cu mânuţele astea 2, aduc o fotografie nouă. Sau mai multe...pentru cineva special.
Pentru Tine. 









duminică, 19 august 2012

For someone I know

...because Ra Is Always here.
You can't see him, but you can feel his blaze. Or only his thoughs.





miercuri, 8 august 2012

Amintiri de-o vară

Bună seara România, bună seara Bucureşti!
Am revenit din nou la pupitrul de comandă...chef de scris gârlă, tastatura beton, idei şi ele, aranjate frumos - sub formă de grămadă. Îmbâcsite şi încălăbăcite, încovoiate, cu capul deandoaselea, pe jos, pe sus. Toate îmi trimit acelaşi mesaj cu purici: "Nu se întâmplă nimic cu creierul dumneavoastră. Noi vă controlăm mintea...pe orizontală, pe verticală şi uneori în 69."
Deci pe cuvânt, eu nu mai ştiu ce să mă mai fac...zici că joacă "Maţele-ncurcate"! Probabil d-aia îmi şi spune lumea mereu: "Măi, tu scrii fain! Eşti idiot (adică plin de idei...şezi blând şi nu te îngurguţa la mine!)..dar te pierzi în multe subiecte şi nu mai ai nici o continuitate!"
Ce să mai spun şi eu? Probabil au dreptate...dar unde anume e vina mea când mi se zăpăcesc gândurile capului? Ce să fac dacă-mi bâzâie creierul de idei ca un stup de albine?  De ce e vina mea că sunt atât de genial - mulţumesc, mulţumeeeesc...vă poftesc la autografe după ce gat pe-aici - şi-mi eman dulceaţa înţelepciunii pe sistem mănuşă? Sclipeşte licuriciul inteligenţei şi apoi se-mprăştie în toate direcţiile degetelor!

No, în fine! Nu mai contează...ar cam trebui să-mi pun oleacă de ordine la mansardă.
Sunt calm...sunt calm...trebuie doar să fac ca Peter Pan: un gând frumos îmi va da aripi. Primul care mi vine în minte este...nu merge, ăla este secret! Al doilea...să vedem...da! Se împlineşte puţin peste o săptămână de când am trăit satisfacţia supremă: eu şi Băselu' în acelaşi ring, cu persoana mea ca favorită. Pe sistem, "Eu, tu şi-o ştampilă". Muahahahahahaaaaaaa. Sunt nebuunnnnnnnnn!!!!!!!!!
Îmi amintesc şi acum fiorul de plăcere ce-mi zvâcnea prin corp când am trecut pragul secţiei de votare. Bucuria crâncenă, zâmbetul din colţul gurii şi privirea uşor sadică, ca a cuiva care va asista la o execuţie în Piaţa Greve.



Eşafodul, mulţimea, călăul...toate sunt în mine! Juriu, judecător şi jurat! Doar eu! Şi ghici ce??? Muahahahahaaaaaa...a sosit momentul plăţii!!
În general, mi se zburduncăne despre votare! Datorie cetăţenească sau nu, mă cam picur pe clasa politică ca un aspersor pe gazon - mă rog, cel puţin până nu-mi fură ţiganii ţevăraia :)). De ce? Pentru că singura mea speranţă la un trai decent este Otopeniul.
"Noi vrem pământ...şi multă vreme am fost acel luptcios luminat pentru valorile neamului. M-am luptat cu lumea, cu toţi! Uneori am biruit, alteori am fost înfrânt sau am renunţat. Pe alţii i-am schimbat. În timp, am obosit şi m-am resemnat; aici nu mai vreau nimic.
Să nu dea Dumnezeu Cel Sfânt, să vrem noi sânge, nu pământ!" ... De obicei nu dă, este adevărat. Dar câteodată, Zarurile Universului mai pică şi pe revanşă. Pregăteşte-te!

În colţul din stânga, EU! În colţurile din dreapta, cu privirea împrăştiată în toată sala, ...Mmmmiiiiiiiiisterrrrrrrrrr President!!!!
Gutute-n tag! Hă-hă-hă...bine te-am găsit, fârtate! Hai că n-am chef de frecuşuri cu preludiu...ia d-aci, mânca-ţi-aş ciocu' tău! Pentru că mi-ai înşelat încrederea şi te-ai şters între nume cu ea, deşi ţi-am acordat-o de două ori!! DOUĂ ORI!! A treia oară, nu mai pupi!! Dute-n...largul mării şi scuteşte-mă de imaginea ta!!
Pentru tot ceea ce ai spus şi nu ai făcut! Pentru tot ce ai spus că vei fi şi nu ai fost!! Pentru că mi-ai distrus viaţa, cu viecare creştere de taxe, închidere de spital şi concediere de personal. Pentru mârşăvii şi pentru ticăloşii!! Pentru minciuni şi pentru bătaia de joc!  Pentru toate câte le-ai făcut şi nu le-am mai amintit: Ia d-aici, să n-ai ai servici!!
Şi i-am tuflit ştampila-n mufă. Tare şi apăsat, de parcă vroiam să dau gaură în Marele Zid Chinezesc. Am răsucit arma în mână şi am apăsat iar. Şi iar. Cabina de vot se cutremura din temelii iar eu am oftat de uşurare, pradă valului de plăcere orgasmică: "Sunteţi de acord cu demiterea domnului Traian Băsescu?" DA!! Dreptate şi Adevăr! D.A.!! D.A.!!! D.A.!!!



Răzbunarea o fi arma prostului - dar aroma ei oferă desfătările ambroziei olimpiene! Iar eu am gustat-o din plin.

Happy Memories, happy memoriies...gata! M-am echilibrat l-a neuroni!
Să continuăm cu subiectul de bază de pe ordinea de zi: precocitatea generaţiei tinere!
Chiar vorbeam cu o prietenă despre asta, acum câteva zile, la o cafea. Mda...ştiu...ies în oraş la suc şi nu mai găsesc şi eu nimic de discutat decât soarta vlăstarelor tinere care vor păşi pe acest pământ de acum încolo! No comment...dar aşa, for the record: spiritul de casanov e plecat în vacanţă. Şi-a luat budigăii pe el şi s-a dus să facă scuba-diving în Caraibe. 
Neimportant, deci să revenim la oile noastre!!! 
Băi frate,  e tineretul ăsta de acum perspicac rău, pe cuvânt! Mă uit la noii copii, de la 2 anişori şi-au tras deja profile pe Facebook! Păi pe vremea mea...draci! 
Ce Counter Strike şi NFS-uri? Băteam ţurca pe străzi, cât îi ziulica de mare! Mâncam grişul de dimineaţă şi o tuleam afară...alergam aiurea prin grădini, înălţam zmee, jucam miuţa, mă băteam cu cine prindeam, stăteam ore întregi prin copaci, îmi ciopleam cuţite din scânduri şi plecam la vânătoare de şopârle şi alte curfutiţe peste dealuri...ce mai? Eram ditai împieliţatul. La 2 ani era să mor asfixiat cu nişte sâmburi de cireşe pe care mi i-am îndesat pe nări...apoi pân' pe la 7 ani îmi belisem tot ce era de belit, îmi tăiasem tot ce se putea tăia. Mi-am spart capul, buza, limba, mi-am sfâşiat mâna într-o ulucă de gard, mi-am ologit picioarele...Zgârieturi şi julituri în coate şi genunchi, nu mai vorbesc! Eram plin de cicatrici ca dalmaţianul de pete! Mă duceam la grădiniţă şi mă certa educatoarea, că nu am voie cu mască la ore. Dar ce să fac dacă aia era faţa mea?
I-phone şi tablete? Bă, mă leşi cu glumele? Nu ştiam nici măcar de televizor, că mai tot timpul rula ori Adunarea Generală a Partidului, ori câteva ştiri care-l preamăreau pe Iubitul Conducător.  Când mai prindeam câte-un Tom & Jerry sau Stan şi Bran, ziceai că l-am apucat pe Dumnezeu de picior! Calculator am avut târziu...gătam liceul şi abia-abia mă pricepeam să pornesc unul! Iar mobil...ohohooo...am început să-l butonez taman în facultate!

Astăzi a avansat tehnologia. Aproape că nu-ţi mai poţi imagina viaţa fără internet sau telefon. Curge informaţia pe cabluri ca apa pe râu! Nu, dar serios acum...i-aţi văzut p-ăştia mici ce Einsteini sunt? Te uiţi la el, un dop de copil!Apoi vine şi-ţi explică mecanismul de funcţionare al vulcanilor sau cum se învârt planetele în jurul soarelui. Woooooooo...şi când te gândeşti că mai sunt clăi de oameni care cred că Pământul este plan şi stă în centrul Universului!! Bine tu, gurule!!! 
Na, mai zi ceva! Te faci mic şi pleci acasă pe silenţios...ce naiba să mai faci??

Ţin minte, aveam 14-15 ani şi tremuram ca trestia-n furtună când mergeam să-i dau o floare vreunei colege mai oacheşe. Cei de acum fredonează "Zorii zile mă prind când pe plajă mă plimb, pentru că vara nu dorm" sau "Aseciupegu" cu o nonşalanţă înspăimântătoare! 
Nu pleacă bine în clasa I şi deja ştiu despre iubiri de-o vară, inimi frânte din dragoste şi gelozie.Fetelor le vine ciclul de la 10-12 ani! La 13-14 ani, sunt la fel de dezvoltate ca cele de 20! Nu plec la agăţat nici schingiuit...pică nasol să-i cer buletinul zânei pe care se mai întâmplă s-o ochesc. Aşa că mai bine mă lipsesc.  
Copiii de astăzi, parcă nu mai au copilărie...trăiesc în oceanul de informaţie şi aspiră tot, cu minţile lor crude. Lăudabil...nu am ce spune! Dar iau contact cu problemele maturităţii mult, mult prea devreme. Copii, prinşi în trupuri de adulţi. Cum te descurci cu asta??

Păi uite fază: plec eu, ca omul, la piaţă. Ceva greşit? Nuuuuuuuuu...toţi trebuie să transformăm mâncarea în rahat, la un momentdat. No, şi cum mergeam eu cu picioarele pe stradă şi capu-n nori (ca de obicei), numa' ce văd din sens opus că vine un grup de 3 fetişcane, pe la vreo 10, maaaaaxim 12 ani. Afară o căldură ca-n deşert, nemişcată şi stătută...prăjeai oul pe acoperişul caselor mai repede decât cel mai cuptor cu microunde ever! Aerul atârna greoi în plămâni, asfaltul dogorea aburi de fierbinţeală, mai ceva ca un porc proaspăt pârlit!
Şi cum mergeam eu, aşa, în stil târâş şi mă apropii de fetiţe, numa' ce-o văd pe una că-şi ridica rochiţa şi începe să cânte, uitându-se în ochii mei: "Dragoste nebună, dragoste nebună...hai să facem dragoste nebună". Eu...sincer, primul impuls a fost panica! Mi-am îndesat capul între umeri şi am grăbit pasul, încercînd să mă prefac că nu văd; dar fetiţa, nu şi nu! Şi-a ridicat rochia pân la subţiori, s-a postat în mijlocul drumului şi dă-i cu melodia!



"Dar era provocatoare, sau cum?"
"Nu fată, termină cu d-astea! Era prea mică, măi! Rochiţă de vară, puii mei, nu ştiu!! Însă şi dezbrăcată complet de-ar fi fost, ultimul adjectiiv de pe lume prin care aş caracteriza o copilă de 10 ani ar fi fost provocator! Şi cred că nici atunci...pentru că ar fi o minciună sfruntată!
Serios, ce ai fi făcut în locul meu? Cineva mi-a zis că trebuia să o iau puţin la babaroase şi s-o trimit să înveţe naibii să scrie, apoi să facă dragoste! Dar îţi imaginezi cum s-ar fi văzut scena din exterior? Ea, aproape deschiloţată în mijlocul drumului, eu vorbind cu ea. Dacă mă ginea careva din vreo curte şi nu auzea ce spun? Nu mă băga la corupere de minori??"
"Mda, ai dreptate...dar ar trebui să scrii asta pe blog"
"Probabil asta ar trebui să fac. Nu ştiu, mai vedem ce va mai fi"