duminică, 15 iulie 2012

rEvoluţia

Nu am fost în vacanţă. De fapt, nu am fost nicăieri.
Dar m-am oprit din scris. Habar nu am când mă voi reapuca...probabil, când voi mai avea inspiraţie. Deocamdată, m-am retras. Unde? Nu ştiu. Dar am plecat departe de tot. M-am închistat, m-am izolat în lumea mea, ca omida ce se înconjoară în coconul de mătase. 
Nu mai am prieteni, nu mai am duşmani, nu iubesc şi nu urărsc. Doar plutesc unde între Rai şi Iad, la confluenţa unor planuri de idei şi gânduri - fără însă a fi atins de acestea. Le simt enrgia, le văd înlănţuindu-se în fire subţiri şi luminoase, dar nu mă amestec între ele. Nu mai sunt parte dintr-un întreg, sunt doar eu.. O sumă de molecule aflate în stază, navigînd pe oceanul propriei minţi. Nu mai simt stimulii exteriori, prin urmare, nu mai reacţionez la ei.  Îmi parvin doar ca nişte ecouri slabe, prea îndepărtate şi prea rare pentru a mă mai putea afecta. 
Nu mă mai interesează exteriorul...acum eu sunt cel mai important. Doar eu, nimeni altcineva. 

Somebody That I Used To Know - Gotye
   
 Asculta  mai multe  audio   ambientala


Uneori simt cum mă scufund în întuneric, cum îl împung aşa cum bompresul unei corăbii sfâşie văzduhul în faţa sa apoi îl lasă lasă mereu în urmă, plin de vuiet şi spumă fierbîndă. Nu îmi este frică de el şi nici măcar de eternitatea lui. Îl simt rece şi fluid cum se scurge prin mine, mă înfior, dar nu mă pot concentra asupra lui. Cugetul îmi aleargă sălbatic, înaintînd mereu spre libertate Sau spre nimicnicie. Nu ştiu...singura mea realitate este visul. Sunt ca o enzimă avidă de un substrat pe care să se fixeze şi negăsindu-l, caută mereu. 

Alteori mă aprind de o bucurie ireală. Fiinţa îmi vibrează neastâmpărat.
Nu ştiu de unde vine şi unde se va duce.  Dar mă deschid spre ea şi o las să mă inunde, asemenea nisipului acoperit de valurile umflate ale Nilului când Sothis apare pe cer. Se bălăceşte amuzată în undele reci ale râului, cu ochii râzînd şi chicot cristalin, vestind naşterea unei noi lumi, înflorirea unui deşert. Sau doar transformarea lui. 
Când Sothis străluceşte pe cer, nisipul rodeşte. 

Visez pentru că realitatea este fadă. Nu se mai întâmplă nimic intereseant.
Băzeul apune. Aşa şi? Ce să comentez în mai mult de câteva fraze?
Nu prea dau 2 bani pe acţiunea de a vota, dar la nenea ăsta abia aştept să-i pălesc o ştampilă-n bot. Nimeni nu rămâne virgin, mai devreme sau mai târziu viaţa ne-o trage la toţi. "Ia de la Băsescu"; lasă, lasă...scoate-ţi băsul la înaintare şi IA DE LA MINE!! Rustic, frate, fără lubrifiant...vreau s-o simţi până-n ficaţi! Odată, demult,  am avut încredere în tine şi ţi-ai bătut joc. Apoi, părerea mea nu a mai contat. Ei, ghici ce? Roata e rotundă şi-acum stau deasupra.  Deocamdată-s la preludiu...m-auzi cum îmi trosnesc degetele? Sunt o parte a rEvoluţiei. 


Mai sunt 14 zile. Tic-tac-tic-tac...Muahahahahahahaaaaaaaaaaaa!!!!!!! 

Bacul a fost un dezastru. Cel mai slab din istorie, cu o promovabilitate de 44,26%.
Băi, sunteţi nebuni la cap?? Realitatea a demonstrat că diploma valorează fix cât un căcat în ploaie la noi în ţară. Nu trebuie să ai master ca să ţepuieşţi proştii şi să te umpli de bani. Doar relaţii. Nu trebuie să fii Marie Curie ca să-ţi undui organismul ca o felină în călduri, pentru a bălăngăni nişte poşetuţe sclipicioase pe mânulă  sau a-ţi lua ţoale de la Coven Gadăn. E o chestie de supravieţuire.
Eu, dacă aş da timpul înapoi, mi-aş băga toate picioare în şcoală. "Învaţă, mămică, că dacă ai carte, ai parte"...da, da, da...începînd din care viaţă?? Prin urmare, cum ies de sub tutela părinţilor aş pleca de chiaun în lume, oriunde aş vedea cu ochii. Mi se rupe de hârtii şi certificate, de note şi diplome. 
Dar 12 clase, dă-le-n mă-sa!


Cât de imbecil să fii să nu reuşeşti să scoţi 3 vorbe pe gură despre o poezie?? Sau după 12 ani de învăţătură, să nu ai habar când şi unde se foloseşte cratima - asta dacă ai auzit vreodată de ea! 
Mă uit la generaţia tânără...facebook de la 12 ani, gugălire pentru orice nimic, twittereală en-gross. 
Le sare capul de figuri dar nu-s în stare să lege 2 vorbe! Dăunăzi, cineva mă întreba ce înseamnă "elementar"...tu copile, eşti idiot?? Deschide dracului o carte şi beleşte ochii în ea, cum să nu ştii la 16 ani ce înseamnă un cuvânt amărât? Altcineva  de 14 ani jumate se întreba pe net, tot într-un oftat afectat - sărăcuţa -  de ce boii de băieţi vor să facă doar sex cu ea, nu şi dragoste.  DoolseFetita...Făptură gingaşă ce eşti tu, dar Capacitatea ai luat-o? Sau te-a încurcat complementul dintre paranteze?? Pune burta pe carte, că-ţi garantez eu că nu te-ngraşi!

No, şi rataţii ăştia ajung a doişpea...superbeton! 

"Cobori în jos, Luceafăr blând, 
Cobori de pe o rază."
"În poezie este povestită dragostea lui Eminescu pentru Veronica Micle, care l-a trădat, fiind o femeie parşivă, de aceea Luceafărul s-a supărat pe Cătălina şi a blestemat-o."
"Eminescu vorbea cu codrul despre iubitele lui."

"Eminescu a fost un luceafăr care luminează şi acum noaptea când nu e lună plină."
"Eminescu iubea codrul, fetele blonde şi luceferii"
"Fata de împărat avea un iubit pe care îl ascundea în spatele oglinzii, în dulap, şi el ieşea numai noaptea."

"Luceafărul s-a dus să se întâlnească cu Dumnezeu şi a trecut în zbor prin mai multe ceruri."
"Luceafărul ura oamenii din cauza femeilor din codru care iubeau pe alţii."
"Poetul nu a murit de moarte bună. El a avut remuşcări că mulţi oameni s-au sinucis când i-au citit poeziile."
"Mă scuzaţi că nu ştiu să scriu despre Eminescu, dar am fost bolnavă şi am şi scutire."

Iuhuuuuuuuuuuu...ţara este pe mâine bune! Generaţia tânără vine puternic din urmă!
Mai bine mor în lumea mea!

joi, 5 iulie 2012

Duduia Merişor

Mi-am descoperit femeia din mine.

M-am plictisit să fiu bărbat...devenise redundant să alerg după cai verzi pe pereţi, să ofer mereu fără garanţia de a primi ceva înapoi. Să fiu mereu nesigur pe viitor, să încerc fără a reuşi, să vorbesc fără a fi auzit, să simt fără a fi simţit. M-am plictisit. Nu mai pot...am şi eu limitele mele. Păi până când o viaţă-amară şi un trai în dizgraţie?
Aşa că, ce-mi zic? "Vreau să fiu femeie şi să primesc totul de-a gata! Vreau să aleg, nu să fiu ales! Vreau să resping când mi se oferă totul, din simplul motiv că nu am chef să mi se ofere nimic şi să accept toţi cretinii, doar pentru a râde de ei...doar pentru că pot ". Ştiu, ştiu...scandalos. Dar am mai spus-o şi o repet: pe plan afectiv, totul începe de la femei. Orice legătură cu un bărbat se naşte doar dacă ea îşi dă acordul. "Tu şi eu ne vom iubi mere şi ne vom privi dzin adzâncu inimii" - vorba Innei.
Cu ea poţi atinge marginile Universului. Fără ea, minereşti cu voioşie spre adâncurile Tartarului.

O prietenă apropiată mi-a şi spus: dacă aş putea, aş face o emisiune la radio. "Ce emisiune, dragă?" zic eu uşor amuzat, convins că va folosi placa emisiunilor de cultură şi muzică de suflet. În schimb, ea mă lasă pastă: "Vreau să fac o emisiune de educaţie a fetelor. Vreau să înţeleagă graniţa dintre eleganţă şi erotism şi mai presus de toate, responsabilitatea uriaşă pe care o au în pornirea unei relaţii". 
WOW!!! Măi, tu eşti chiar femeie? Dacă spuneam eu aşa ceva, eram imediat pus la punct: Misoginule...că parcă doar femeile-s de vină! Ce, bărbaţi-s sfinţi? Hai, băi, fugi d-aci cu tâmpeniile tale! Misoginule care eşti!
Da, aşa mi-ar fi spus. Însă uitau un lucru: totul începe de la femeie. Totul, absolut totul! 
Iar ea a observat asta. Mă înclin cu respect! Uite de ce:

Acum vreo câteva zile, eram prin parc. Căldură de oţelărie...unduia atmosfera, de ziceai că eşti în Sahara! Eram ciucure de praf amestecat cu stropi mari de sudoare, aşa că m-aşez şi eu la umbră, ca omul. Şi din lipsă de activitate, încep să-mi arunc ochii pe ici, pe colo, prin părţile esenţiale. De la o vreme am început să beculesc ca girofarul SMURD-ULUI în misiune! Nu ştiu cum s-au vorbit, dar taman în acele momente s-au prins a se perinda prin faţa mea toate bunăciunile din oraş! Plete în vânt, şiraguri de mărgele sclipitoare, acoperite de buze cârnoase, ochi scânteietori. Umeri delicaţi, sâni obraznici, siluete mlădii, gingeşe, fustiţe mulate,  coapse magnetice. Mna...ce să fac şi eu: bucuriile verii! Privitul nu-i pe bani! :))
Şi-apoi le-a zărit pe ele! Moamăăăă...zâne, tăticule!! Impresare până-n măduvă...se vedea că-s versate! Priveau natura cu ochii semi-închişi şi buze fremătînde, plutind în grup compact şi împărţind zâmbete încolo şi-ncoace. Cu mersul lor lasciv de felină şi parfumul subtil de nuditate şi mister pe care îl împrăştiau, orb să fi fost, că tot te răscolea pânăn străfundurile fiinţei. Şi-apoi, fix la un metru în spatele lor, venea altă gaşcă: machomenii, dîndu-şi coate. Călcau la milimetru pe urmele diveniilor, cu respiraţia înfierbântată, gâturile întinse şi bulbii ochilor lipiţi de poponeţele jucăuşe din faţa lor. 
M-am împrăştiat de râs!! Care şi-o mai aminteşte pe faimoasa Doamnă cu Butucul, din Twin Peaks? No, astea erau Doamnele cu Cotarlele la plimbare. Lesa le mai lipsea, că altfel, le aveau pe toate! Dacă le aruncai un frisbee, ăia se luau la omor care să-l aducă înapoi şi să primească un pupic pe botic de la stăpână...


De aceea am vrut să fiu femeie.
No, acu din gură e uşor de zis...în realitate, cum papucii calului să fac? Nu m-am ţăcănit atât de rău încât să mă apuc de operaţii doar pentru a-mi atârna un "a" la coadă. Iar pe tocuri zici că-s că-s olog, mai repede merg în limbă! Deci, varianta travestirii iese complet din discuţie...Iar a purtării balerinilor - că doar sunt mai comozi, SE ŞTIE!!!! - la fel; nu cred că se fabricpă opinci pentru dudui mărimea 43 jumate!
Ce-i de făcut, ce-i de făcut?? Nu-mi trece nici o soluţie prin căpău...Până îşi coboară Providenţa privirea şi asupra mea şi îmi trimite o cunoştinţă care-mi spune: "Auzi? O prietenă de-a mea şi-a făcut cont pe un site de deiting, dar nu îl mai foloseşte. Nu ai vrea să faci şi tu puţină bâză de proşti?". 
Pfuai de mine şi de mine...perfect pentru familia mea!



Sigur, dragă, cum să nu vreau? Şi aşa se rugau cunoscuţii de mine să mă bag pe Badoo..cică p-acolo umblă fetiţele cu colaci pe coadă, toate doritoare, toate disponibile. Eu...ruşinos ca o fată mare! De ce dracu să-mi bag în vorbă cu posibili obsedaţi? Lasă-aşa de unul singur, că-i mai bine. Dar vorba ceea: "dacă nu vine Mahomed la Munte, vine Muntele la Mahomed"...iar Badoo-ul la mine :))
Aşa am devenit EA. Duduia Merişor. O fată brunetă, drăguţică, cu siluetă de gazelă în extaz. Capricioasă, răsfăţată, sinceră şi glumeaţă.Delicată, dar puternică. O floare.



Şi am intrat pe site...în primele 5 minute, m-am umplut de scârbă! Dacă asta înseamnă să fii femeie, eu îmi bag toate picioarele şi plec la scara mea...păi cum se poate aşa ceva? Minteni s-a dezlănţuit avalanşa de idioţi: "Bună frumoaso, ce faci, dai id, pup". "Eşti superbă şi frumoasă-frumoasă-frumoasă-frumoasă, mai frumoasă ca o zână. Dai id, pup". "Bună, deranjez? Frumoasa mea, ai ceva special care mă atrage la tine. De când te-am văzut, nu mai sunt eu. Mănânc doar de 2 ori pe zi, ies din casă pe geam, îmi vine să te scot cu ghiveciul la soare, să se bucure şi el de frumuseţea ta. Ai nişte ochi superbi. Vorbeşte cu mine şi nu vei regreta. Dai id, pup." Aoleu, frate...ăsta se crede romantic! Are vreo impresie că-i pic la căcaturile astea? Am nişte ochi superbi...BĂ BOULE!!! În poza pe care ai văzut-o tu, am ditai ochelarii de soare lipiţi de retină!! Marş, mâncate-ar gărgăriţele!! Ieşi d-aci cu mieroşeniile tale, că n-am timp de cretini! Hai, bagă eject!
După vreo juma de oră, aveam 30 de mesaje, 80 de cereri de prietenie şi tot atâtea de id de messenger. Ba unii, mai erau şi mitocani: "nu vrei să-ţi dau limbuţe?? Mă pricep de minune. Eu ţie. apoi tu mie...nu vei regreta". Sweet, dar nu. Când mă enervez eu muşc, şi te las fără organul statului! Te ciomific doar din maxilar, nu vei mai vrea femei în viaţa vieţilor tale!!! 

M-au enervat.
M-au acaparat complet, ce dracu să mai fac? Încercam să le răspund la toţi, să-i resping, dar mi s-a blocat calculatorul - deh, nu-i chiar Ferarri...mai degrabă o sculă mai de pe vremea cartelelor perforate. Aşa că m-am pus la somn. A fost prima noapte după mult timp în care am avut coşmaruri...se făcea că vin cohorte de haidamaci peste mine, să mă ia de soţie! Ochi roşii, tâmple cu vene pulsînde, pantaloni erecţi, mâini întinse, gheare tremurânde, guri flămânde, limbi umflate, hărmălaie, rugăminţi, floricele, pupicuri. Ptiu, ptiu, ptiu, piei Satană! 
Dimineaţa îmi reevaluez opţiunile: Nu, că nu se mai poate aşa! În 2 zile mă trezesc cu dungă roşie pe buletin, cămaşă cu mâneci lungi şi cazare permanentă la băieţii veseli! Aşa că am început să cercetez problema cu de-amănuntul, să întreb încolo şi-ncoace: CE AR FACE O FEMEIE??
În primul rând, ar ignora. Buuuuuunnnnnnn...gata, nu mai vede nimeni mesaje de la mine. 
Apoi, ar răspunde fix la ce vrea ea şi când vrea ea. Mişto...băi copile, dacă-ţi răspund, o fac doar pentru a te anunţa că mi-e lene să-ţi răspund. Mai vrei ceva? Hai pa.
Şi în cele din urmă, s-ar comporta ca un stăpân ce trebuie să primească fără a cere vreodată. Preferata. mea.   Golănel care mă lauzi de mi se sterpezesc dinţii, ia zi tu repede, ce-ţi place la mine! De ce trebuie să pic eu în mrejele tale şi nu ale altuia?

Aşa a început distracţia. Jucîndu-mă, mi-am dat seama de complexitatea vieţii. Captiv lângă un perete, am început să desluşesc uşor-uşor şi celelalte colţuri ale odăii. Cu mult timp în urmă, şi ea a încercat acelaşi lucru. 
Am învăţat cât de dificil este să fii femeie. Pare cel mai uşor lucru de pe lume, dar pentru a fi cu adevărat o femeie,  îţi trebuie antrenament ca pentru înrolarea în trupele antitero. Te loveşti de imbecili şi mitocani la fiecare pas, în fiecare secundă. Trebuie să-i respingi mereu cu graţie, mereu zâmbind cu tact. Trebuie să fii elegantă, deşi bărbaţii-s nişte golani. 
Am învăţat cât de false se văd din exterior majoritatea complimentelor. Chiar dacă sunt reale şi pornesc din suflet, s.au devalorizat...par doar nişte kitchuri. O manelărie abjectă. Ochii tăi şi gura ta, nu mai pot dormi nooaptea. Deci...de ţinut minte: cu cât mai rare laudele, cu atât mai bine.
Am înţeles că insistenţa duce la sufocare şi la moarte. Oricât ar fi atracţia de mare, ea dispare...e ca o pasăre pe care o strângi cu putere la piept, până o laşi fără aer. De aceea moare. Tu o omori...eu. Întotdeauna eu. M-am avântat cu capul înainte şi m-am grăbit. Am lăsat flacăra pasiunii să ardă prea tare şi ea a mistuit totul...pe tine, pe mine. Nu mi-am putut controla sentimentele şi ele s-au transformat într-o viitură de aur topit: strălucitoare, vie, dar fierbinte şi letală.
Acum am auzit  ce nu mi-ai spus niciodată...şi tot acum, e mult prea târziu. Oare mă mai auzi? 
Ce importanţă ar mai avea?

P.S.: Ai citit "Sfârlează cu fofează"? Duduia Merişor eşti tu...fata cu obrajii rumeni, care dă sens întregii povestiri.

Nightwish - Bye Bye Beautiful
   
 Asculta  mai multe  audio   diverse

U now...sometimes I really hate u. 
But I always love u.

luni, 11 iunie 2012

Pesimist cu bec în frunte

Cred că m-am concentrat prea mult pe mizeria personalităţii feminine şi am uitat de frumuseţea ei.
Dracul nu e chiar atât de negru...altfel nu ne-am mai îndrăgosti şi trăi fericiţi pân' la adânci bătrâneţi, neam!

HOLOGRAF - Cat de departe
   
 Asculta  mai multe  audio   manele

Mă amuză că tot văd pe diverse forumuri aceeaşi întrebare redundantă: "Ce vor femeile?". Serios de nu mă împrăştii de râs...mi se pare atât de amuzant! În linii mari, se ştie - totul :)) . În linii mai mici, discutabil...d-aia suntem fiecare unici în univers.
Vis-a vis de asta, am primit pe mail nişte citate simpatice, în care EA nu este privită  doar ca fiinţa ce ne trece prin toate camerele Iadului, ci şi ca aceea care ne întregeşte viaţa şi ne-o înfrumuseţează. Mi-au plăcut, mi-au lăsat în minte o slabă aromă de nostalgie jucăuşă. Şi-un zâmbet melancolic.
Echitabil este să prezint orice din mai multe perspective...Prin urmare, cugetările le reproduc mai jos.
Enjoy!

  • Cel mai frumos lucru la un bărbat este femeia de lângă el. - Henry Kissinger
  • Femeia nu este nimic fără dragoste, frumuseţea nu este nimic fără plăcere. - Balzac
  • Femeia este singurul cadou care se împachetează singur. - Jean Paul Belmondo
  • O femeie iartă totul, dar ne aminteşte suficient de des că ne-a iertat. - Karheinz Bohm
  • Nu iubeşti o femeie pentru că este frumoasă, ci este frumoasă pentru că o iubeşti tu. - Octavian Paler
  • Bărbatul nu ştie cum să termine o relaţie. Femeia nu ştie când să o termine. - Helen Rowland
  • Cine caută o femeie bună, înţelegătoare şi frumoasă, nu caută o femeie - ci 3.. - Oscar Wilde
  • Poţi afla orice de la o femeie, dacă nu îi pui întrebări. - William Maugham
  • Noi, femeile, avem nevoie de frumuseţe ca să ne iubească bărbaţii şi de prostie ca să îi iubim. - Coco Chanel
  • Dacă o femeie nu vorbeşte, nu trebuie întreruptă în nici un caz. - Clint Eastwood
  • Când o femeie se îmbracă frumos, o face cu intenţia ca bărbaţii să şi-o închipuie dezbrăcată. - Christian Dior
  • Femeia se împotriveşte la început atacurilor bărbatului şi la sfârşit se împotriveşte retragerii lui. - Oscar Wilde
  • Femeile pretind imposibilul: ele vor să uiţi câţi ani au, dar nu şi când e ziua lor de naştere. - Karl Farkas
  • Că femeile au ultimul cuvânt se datorează faptului că bărbaţii nu mai au nimic de spus. - Hanne Wieder
  •  O femeie este în stare să trăiască 2 zile cu un compliment. - Michele Morgan
  • Femeile sunt mai isteţe decât bărbaţii pentru că ele ştiu mai puţin, dar înţeleg mai mult. - James Stephens

P.S.: Băi, voi înţelegeţi diferenţele dintre gândirea la general şi cea concentrată pe singular, aşa-i? Că mereu am impresia că-mi răcesc gura de pomană...

vineri, 1 iunie 2012

Zbor de lacrimă

...pentru că, odată, am ucis o vrabie

"...străbaţi urcuşul anevoios al unei pante colţuroase şi te trezeşti la marginea unui râu întunecat, ce se loveşte cu vuiet de pietrele ce-i stau în cale. 
Este seară...soarele a coborât după piscul muntos din spate, dar cerul roşu-portocaliu încă fierbe de lumină în acel loc. Întoarce puţin privirea şi vei vedea norii zdrenţuiţi de culoare şi micile scântei de lumină rătăcită ce se aleargă prin frunzişul stejarilor uitaţi în penumbră! Aaaaaa...nu poţi...eşti o lacrimă, iar lacrimile nu au ochi. Ai părăsit  izvorul unei priviri, nu mai poţi vedea. Nu-i nimic, îţi voi descrie eu totul. Tu trebuie doar să îmi asculţi vocea şi să urci pe potecă, până ajungi în vârf. Acolo negreşit vei găsi alţi ochi care să te primească. Poate cu ei vei fi fericită.
Dar să o luăm pe rând: acum eşti doar pe marginea râului care aruncă stropi reci înspre tine. Ohoo...mai ai destul până ajungi la destinaţie! Picăturile de spumă te înţeapă cu sloiuri mici de gheaţă, dar nu rămâi să te joci cu ele...mergi tot înainte pe puntea de scânduri cariate ce se leagănă haotic la cea mai mică adiere a vântului. Un pas...încă unul...uşor, uşor...încă puţin şi ai trecut pe partea cealaltă. Acolo te aşteaptă ferigi maro-negriciose ce acoperă pământul reavăn al noii cărărui. Este îngustă şi serpuieşte poticnit prin întunericul proaspăt, dar este drumul tău.



Şi tu eşti o lacrimă, aluneci transparent pe el; îl urmezi cu sfinţenie în sus, mereu în sus. Te prelingi peste trupurile găunoase ale unor copaci bătrâni, ocoleşti scorburi, te prelingi peste firele negre de iarbă...înaintezi încet şi hotărât spre stele. Spre vârf, acolo unde vei putea cuprinde orizontul cu o răsuflare şi vei găsi o nouă cale pe care să apuci. De-aceea urci cu atâta îndârjire. Nu mai poţi zbura, aripile de fluture s-au ofilit. Dar ai găsit altă cale să ajungi unde ţi-ai propus...tu mereu găseşti o soluţie. 
Un greiere îşi începe cântecul nocturn dar nu îl auzi...eşti o lacrimă, nu ai urechi. Eşti un bob de durere spulberată şi atât. Simţi căldura umedă a pământului, dar nu o iei în seamă; pluteşti pe ea ca pe un val oceanic, prinzi noi aripi şi te avânţi în sus, mereu în sus. 
Acolo, departe, către lumea ta."

marți, 29 mai 2012

Mi se rupe!

N-am chef să scriu...încă am "inima neagră ca un miner din vale" şi nu m-am terminat de exorcizat.

Fiecare înţelege ce vrea, mă doare-n cur!
Iar dacă nu îmţelegeţi nimic...şi mai bine! Deal with it!



P.S.: Se spune că o imagine face cât o mie de cuvinte. Dar o melodie câte cuvinte poate înlocui?

sâmbătă, 26 mai 2012

Unde-i ea?

Ascult melodia aceasta de ceva timp, de-acum.


Unde-i ea? 
Nu ştiu...am ascuns-o într-o casă la ţară, plin de primăvară şi flori.  
Nu ştiu...nu ştiu nici acum dacă este bine ce-am făcut. Ea vrea să  zboare liberă, acolo unde este primăvară. Dar nu m-am gândit niciodată că poate ea aduce primăvara...şi trebuie doar să-şi deschidă aripile. Atât.
Nu ştiu... 

joi, 24 mai 2012

Copii mari şi fără minte

Nesiguranţa.
Doar ea face diferenţa între Rai şi Iad. Atât.
Lipsa de încredere este cea mai păcătoasă dintre toate bolile pământului...genul acela de ciumă care te roade în interior, îţi digeră încet şi cu răbdare fiecare celulă. Dacă ai ceva ce se vede, lumea ştie şi se comportă cu tine în consecinţă; ca la război: când vezi bombardeua că vine, te bagi dracului în beci să nu-ţi pice-n cap şi să ţi-l facă pulbere! Dar dacă aruncă duşmanul o sticlă cu antrax pe o stradă, ai luat-o-n mână! Unde te mai bagi? Cum te mai ascunzi? Guriţa mareeeeeeeeeeeee...
Aşa cu boala. Te vede în cărucior, nu te pune nimeni să dobori recordul lui Hussein Bold la suta de metri garduri.  Ai defect de vorbire şi te bâlbâi, nu se aşteaptă nimeni să câştigi Eurovisionul. Dar când arăţi normal şi eşti ca toţi ceilalţi, se aşteaptă totul de la tine. Şi nimeni nu vede că urlă hău-n tine ca Niagara în cădere liberă. Nimeni nu îţi vede zidurile ciuruite ale moleculelor, molozul însângerat şi dărâmăturile. Eşti Hiroshima plus Nagasaki după bombardamentul atomic, dar nu ştie nimeni asta. Nu are cum să ştie...orice semnalizare a dezastrului este o slăbiciune. 
Însă mereu se simte ecoul. Şi eşti nesigur. Necorespunzător.

mc hammer-cant touch this
   
 Asculta  mai multe  audio   diverse

Chestia e că şi ecoul se poate falsifica...ca-n bancul cu Bulă: în vreme de războ, pişicherul se ascunde în fântână, pentru a nu fi găsit de inamici...şi ca să fie mai credibil, imită ecoul. 
"E cineva aici?" Şi Bulă de jos: "E cineva aici-aici-aici-aici?"
"Se pare că nu e nimeni..." Şi Bulă de jos: "Se pare că nu e nimeni-nimeni-nimeni..."
"Arunc o grenadă, să fiu sigur...sau mai bine plec" Şi Bulă de jos: "Mai bine pleacă-pleacă-pleacă...."
Da...ecoul se falsifică al dracu' de uşor, cel puţin o vreme. Şi-apoi..apoi...ce? Sexy Mărioara în club la Despuiata. Ups! Mărioara e de fapt Mărin! IEEEEEEEEEŞŞŞŞŞIIIIIIIIII!!!!!

O săptămână, două, trei, nouă. Boala avansează. Stai afară în ploaie, sau intri pe uşă şi ieşi pe geam în secunda 2. Ce faci? Nimeni nu mai crede în tine şi nici măcar tu.  Boala avansează. Timpul trece! Trecerea lui presupune experienţă. Nu informaţie, ci practică. Tic-tac-tic-tac...hai, mămăligă, că te prind alţii din urmă!! 
"Ai carte, ai parte"...căcat în ploaie! Ai carte, poţi să-ţi mai iei una şi apoi o bibliotecă. Atât. Cine crede asta e idiot. D-aia comunismul e o mizerie şi ne adaptăm aşa de greu la economia de piaţă. Atunci, ţi se dădea. Aveai 8 clase, lucrai îngrijitor; la 12 clase te mai băgai şi tu în seamă cu un maistru prin vreo uzină. La facultate...pfuai...King Julian, tăticule! "I like to move it, move it..she likes to move it, move it!



Inginer, cap de pluton. Casă, credit la o găleată de 1310 pe care o primeai după 1,2, uneori 5 ani, respect de la comunitate, mişto. Who the fuck doesn't want this?
Şi-apoi vne democraţia...fiecare îşi ia cât poate, de unde poate. Nu-ţi dă nimeni. Ai tupeu, bagi mâna şi e al tău. Atât. Învârţi chestiunea ca porcu bostanu', ai golănie-n tine, te-ai rezolvat! Cică te ştii, eşti şef de trib. Te cheamă şi când vede că eşti bleandă, te dă afară. Niţel colo, niţel colo...dacă te duce capul, în timp se face experienţa; tupeul rămâne...it's a win/win situation. Dacă băuni de idiot, rămâi cu golănia şi-o freci la colţ de stradă.
D-aia fetele "bune" vor "băieţi răi" (mamă ce-mi vine să vomit când dau de câte-o dezbatere d-asta pe net...mi-o ia capul pe câmpii!! Dacă mai aud dicuţie de gen, pe cuvânt de nu mă dau cu capu' de pereţi singur, de tre' să mă bage la camera capitonată!); inspiră putere. Iar când îşi dau seama că DOAR inspiră, speră că vor transforma bestia în prinţ. Uneori le iese pasenţa şi e ok...uneori şi-o iau pe cocoaşă şi acceptă în numele iubirii, îşi plâng în pumn că "ce porci sunt bărbaţii" şi ce alese trufandale-s ele, sau pleacă să lucre-n coafor. Şi-apoi distracţie...bang-bang, my baby shut me down!

Aşa-s băieţii de cartier. Dar dacă eşti crescut cu clişee şi "frica lu' Dumnezeu", care-ţi toarnă avuţii pentru că n-ai făcut nici un rău nimănui, eşti mâncat. Aştepţi momentul potrivit să te afirmi...nu-i aşa, Universul are ordinea lui. O copită de cal verde! Ce-i al tău, e pus deoparte. Jură-te pă mă-ta! Roagă-te la Ăl de Sus, că Soarta beculeşte-n bălegar ca nestemata-n neghină! Aham...şi ne căcăm cu aromă de lotus şi flori de jojoba! Tot aşteptînd aiurea, ţi-o iau înainte alţii ce nu aşteaptă. Punct.
Timpul trece. Aşteptarea nu aduce experienţă şi nesiguranţă. Boală. Respingere. 

Ai carte, n-ai nimic. Asta e lumea de azi. Citeşti, rămâi cu cartea. Trăieşti, poţi avea totul.
Viaţa e un căcat. Un jeg plin de puroi. Îţi dă şuturi în cur până curge sânge, iar dacă te opreşti sau te întorci...woooo...un şut la testicule, eu ştiu ce să zic??
Aşa că mergi înainte...de preferinţă, singur. Doar aşa înveţi. Munceşti de la 5 ani, ca la chinezi. Dar la 20 conduci lumea, dacă ţi-a crescut o circumvoluţiune şi înveţi să pui detalii cap la cap....conduci lumea, la dracu'! O manipulezi! Acu douăj' cinci de ani, ne plângeam în pumn că e uniformă obligatorie-n şcoli şi nu avem drept de liberă exprimare. Acum, şi-a luat Getuţa de la 3 geantă cu sclipici, vreau şi io! Are Gingirel din capu' la stradă BMW, vreau şi io! Mi-a plecat juma de oraş în Turcia la Nisipurile-n Ştrasuri, da io-s mai prost? Ce-am să nu merg?!  
Simplu, nu? Informaţia pură nu-i foloseşte nimănui. Cine munceşte trei sferturi de viaţă pentru o hârtie şi doar atât, e imbecil.  După 2, 3, 10 facultăţi, nu ţi se cere mănunchiul de diplome ci experienţă de lucru. Şi nimeni nu are nevoie de Wikipedia lângă el, ci de un om cu şcoala vieţii. 
..acolo unde totul se învaţă de mic, "în întuneric, în singurătate, cu puterile neajutate...". Când timpul trece, apar alte dorinţe, alte priorităţi. Mereu altele...
Odată, am spus că nu vreau copii - bine, acu' nu-i pericol :)). Faza e că şi de-ar fi, momentan nu îmi permit - că doar se trăieşte după posibilităţi, nu după dorinţe. Şi chiar de mi-aş permite, mi-e teamă să nu îl iubesc prea mult. Nu voi vrea să-i fie rău, iar dragostea întunecă orice urmă de luciditate. Îl voi sprijini, poate, mai mult decât trebuie. E copilul meu, nu îl pot lăsa singur, în întuneric şi fără ajutor... Şi dacă îi voi face rău, doar iubindu-l ca pe ochii din cap?  Ca să înveţi să fii cu cineva, trebuie să înveţi să fii singur...dar dacă nu îl voi putea lăsa singur şi va fi părăsit tocmai din cauza asta?? Peste ani, unde va fi rostul bunelor mele intenţii??

Apoi, mă mai întreb ceva: ce se întâmplă cu copiii mari? 



Cu acele persoane care au o sumă întreagă de nevoi, toate abramburite mai ceva ca stratul de electroni dintr-un atom. Ce ai putea face atunci când nu mai corespunzi nicăieri, când nu te încadrezi niciunde. Când lumea încă nu a aflat de războiul chimic. 
Ce faci? Ce eşti? Unde eşti? Contra curentului, la dracu'!!! Iar acum poziţia asta e atât de râvnită, încât mainstreamul e deja un contra-curent.     

luni, 21 mai 2012

Secunde îngheţate

Trecutul, prezentul şi viitorul sunt totuna.
Undeva, cândva, toate acestea se întâmplă aievea...

Când ne-am zărit, aerul dintre noi
şi-a aruncat dintr-o dată
imaginea copacilor, indiferenţi şi goi,
pe care-o lasă să-l străbată.

Oh, ne-am zvârlit, strigându-ne pe nume,
unul spre celălalt, şi-atât de iute,
că timpul se turti-ntre piepturile noastre,
şi ora, lovită, se sparse-n minute.

Aş fi vrut să te păstrez în braţe
aşa cum ţin trupul copilăriei, în trecut,
cu morţile-i nerepetate.
Şi să te-mbrăţişez cu coastele-aş fi vrut.

...pentru un săgetător.

joi, 17 mai 2012

Sensuri dezgolite

Zădărnicie.
La atât se reduce viaţa unui om.

Mă chinuie o emanaţie contemplativ meditativă, desprinsă dintr-un abstract inefabil. Aşa, şi? Ce schimb cu asta? 
Aş reflecta cu intensitate asupra unor problematici simple, le-aş descompune în atomi şi le-aş recrea în peisaje noi, uimitoare. Pentru ce? Aş putea să aprofundez Cântecul plin de armonie al Ainurilor sau Visul Creator al lui Ptah, pentru a extrage sensuri proaspete din nişte abstractizări prea trecute. De ce aş face asta? Doar dintr-o simplă zvâcnire a minţii aş putea recrea punctul primordial de perfecţiune, lotusul din care se va naşte Ra. Sau poate un şoim. Sau poate, doar un fluture.  ACEL fluture. Cu ce scop?

Tot ce fac, tot ce spun, tot ce doresc sau visez, este degeaba. 
Vorbesc...pentru cine? Doar risipesc  energie în eter; arunc sunete imperceptibile într-o atmosferă prea poluată fonic. 
Scriu...ca să ce? Nu schimb nimic. Discut cuvinte, analizez concepte, compar idei, aduc argumente şi-apoi ce??Apoi nimic! 
Privesc...unde? Orizontul este atât de departe! Şi numa' de-al dracu se deplasează rectiliniu şi uniform, odată cu mine...nu îl pot atinge.
Ascult...ce? Pretutindeni este hărmălaie, nu se mai poate înţelege om cu persoană! Şi în afară de asta, m-am săturat să fiu ca spitalul de urgenţă: deschis non-stop pentru oricine, dar mereu fără fonduri pentru a-mi renova interiorul.
Mi-e silă. Mă zbat ca un peşte pe un ţărm stâncos, aruncat mult prea departe de mare. O, şi îmi doresc atât de mult să îi închid adâncul în privire! Acolo, în străfundurile fluide a apărut viaţa...poate de-acolo voi renaşte. Când voi ieşi la lumină voi fi altcineva, poate mai complet...cu alte aspiraţii, alte gânduri, alte concepţii. Poate voi fi o idee mai matur, un croitoraş olecuţă mai viteaz...sau poate un simplu desfleurat. Un pierde-vară ce se va pierde într-o mulţime fără căpătâi, aşteptînd să fie salvat de un om cu suflet. Dacă aparenţele s-ar schimba, dacă nu voi mai fi eu, ar mai veni acel om? Ar mai avea vreo importanţă? 

Elvis - Return To Sender
   
 Asculta  mai multe  audio   diverse

Mda...simple posibilităţi. 
M-am săturat! Aş vrea să comentez ceva, dar ce? Nu se întâmplă nimic care să-mi bage interesul în erecţie. Şi oricum - în cele din urmă, totul este inutil. Viaţa este o simplă iluzie cu coordomate precise. Să scriu despre asta? Ha ha ha! Cine dracului m-ar crede? Cică nu gândesc în afara cutiei; bine că eşti tu deştept! Şi chiar dacă ar face-o, cu ce m-ar încălzi pe mine? 
Cineva îmi spunea, odată: "Când nu ştii ce să spui, adu în discuţie femeia. Este un mister etern.". Mda...Mister pe dracu'! Femeia este ca viaţa: pare complicată. S-au scris zeci, poate sute de cărţi despre cum trebuie să te comporţi cu Emanaţia Supremă pentru a o impresiona. Fecioria din ea tresaltă ca o albinuţă-n floare doar în prezenţa unui Masculul Alfa. Vrei să îi intri în graţii? Fii răpitor, sigur pe tine, monument de cutezanţă istorică, fii sincer, fii tu însuţi. (Întrebare: cum dracu să fii tu însuţi când te agiţi din toate moleculele să impresionezi tuta? Dacă nu ai face aşa, îşi bagă picioarele din prima.) 
Băi oamenilor, sunteţi bine cu capul? Voi, când vă treziţi dimineaţa şi vă uitaţi în oglindă, nu vi se pare că e puţin mai într-o dungă? Ca şi bărbatul, femeia e un om -  nu o suflăciune filosofică dezlipită de concret! Dacă o dezbraci de toate ipocriziile ei pline de spiritualitate şi o reduci la esenţă, pendulează între 2 parametri elementari: banii şi plăcerea personală.

Pentru a-i inflama creierii, trebuie să-ţi scoţi parnosu' la înaintare. Dacă ai destul, eşti cine vrei şi când vrei. Modelezi orice sistem de valori după propria dorinţă. "Dacă ai bani şi sculă tare, muţi în cur pe orişicare", vorba unui vecin." De fapt nici nu mai trebui să umbli tu după bunăciune...vin ele în turmă, ca un copil după suzetă.
...sau, doar să îi placă de tine. Fizic. Atât. Aia cu "personalitatea e importantă, forma e perisabillă în timp" e doar bătaie de joc pentru trepanaţi. O crezi, eşti idiot. O creditezi ca fiind adevărată într-un moment de slăbiciune, eşti idiot.  Iar eu sunt şef de trib. :))
Realitatea este simplă: Dacă, atunci când te-a văzut îşi spune în gând: "Aoleu, mămică, mămică, ce mi-aş trage-o cu' ăsta", te-ai căpătuit. Ţi se trece cu vederea orice, pentru că, nu-i aşa, "dragostea iartă totul". Dacă nu şi-a spus asta şi nici nu ai cardu' gros, ai pus-o original! Poţi să ştii pe dinafară tehnici de Casanov, să o impresionezi cu cele mai sclipitoare emoţii umane şi cele mai neauzite cuvinte. Te scuipă-n ochi fără urmă de regret şi pleacă mai departe.."nu te plac, asta e, punct. Dragoste cu sila nu se poate. Poate altădată."

Deci cum era cretinitatea? "Femeia, eterna enigmă"? Da, da...un ceai cald şi la culcare! URA!
În cele din urmă, totul se rezumă la o aparenţă. Eşti un mascul care-şi ia refuzuri pe bandă rulantă? Pune dracu' mâna şi fă bani să-ţi bagi nişte operaţii estetice! Sau doar, fă o tonă de bani! Fără număr, fără număr, fără număr. Fii celebru. Totul se va schimba...nu mai alergi tu după câte-o mioară rătăcită, vine toată turma în curtea ta. Eşti femeie şi-ţi iei refuzuri gârlă? Fă bani şi tunează-te! Pune dracu' mâna pe o sală de sport şi te tonifiază la celulită, no mai lăsa să atârne ca celofanul pe căpiţă! Fii perfectă fizic! Trage-te prin inel şi e imposibil să nu te observe vreun gras cu dare de mână!
Asta e viaţa. Cine afirmă altceva, mănâncă căcat cu beţişoare chinezeşti şi se îmbată cu apă rece. Şi deja mi-e scârbă de câtă duhoare am înghiţit de la toţi închipuiţii! 

Aşa, şi ce? Cred că se propteşte învârteala planetei fix în lehamitea mea. 
Inutil, ce spuneam?


joi, 10 mai 2012

Femeile

...fac sex pentru a fi iubite, bărbaţii iubesc pentru a face sex.

Aşa circulă o vorbă de duh printre feministe.
Când am auzit-o prima dată de la o gagică în tendinţe, am izbucnit brusc: "Jură-te pe mă-ta că tu nu ai făcut niciodată sex doar pentru că ţi-au înnebunit hormonii ca o herghelie de cai sălbatici, ci vrei doar să fii mângâiată şi sărutată şi preludiată! De ce ţineţi atât de mult să credem că ne faceţi o favoare făcînd sex cu noi? De ce nu puteţi recunoaşte că o faceţi pentru simplul motiv că asta vreţi? Credeţi că dacă puneţi o floare pe-o balegă ea devine o operă de artă, sau cum?
Fecioara pură se-mpreunează cu oligofrenul din jertfă, ca să-l mai salte 2 trepte pe scara evoluţiei. Da, sigur...cum spui tu, şi-apoi mâncăm. Auzi? Ai imitat vreodată capra? Sau poate iedul? Hai, măi...termină cu căcaturile de prinţesă virtuoasă, că nu mai ai 5 ani!"


Ghici ce mi s-a răspuns: "Da, ai dreptate. Nu m-am gândit la asta."
Păi, DÂNG-DÂNG! Altă dată foloseşte dracului capul, înainte să mai scoţi ceva pe gură! Că doar d-aia îl ai, nu e doar un apendice nefolositor al gâtului!!!

Gata, ajunge cu femeile ! Ce atâtea muieri, mai dă-le-n mă-sa! Ce fac aici, revistă glamour? Mâine-poimâine te pomeneşti că mă apuc că postez tutoriale (atenţie, asta nu are nici o legătură cu "tuto", chiar dacă semantica se aseamănă pe la colţuri) de modă şi croşetat, la naiba! Deci punct şi de la capăt! Hai cu subiecte de mascul!
M-am uitat la un meci de fotbal. WOOOOOO...Dă calendarul repede, să fac un semn! Construieşte o biserică, cum făcea Ştefan de câte ori îi caftea pe duşmani! Plantează un pom, să facă umbră copiilor-copiilor noştri! Sau, mă rog, ai voştri...personal, nu ştiu dacă am de gând să mă-npuiez. Ce ceapa mă-sii, "Gravidul" e un film, nu am nici o intenţie de a-l transforma în realitate! :))
Dar am deviat.  Începusem cu meciul; sunt total antitalent şi paralel cu subiectul, dar ce-mi zic? La dracu', SUNT BĂRBAT!! Păi bere nu prea beau, măcar odată-n viaţă - fără Marioara Murărescu 'a nouă - să privesc şi eu la o miuţă faină, că doar n-o fi foc! Adică vine ditai Cupa UEFA peste mine-n casă şi mă doare-n cur? Nu m-o fura peisajul, măcar văd şi eu cum arată Naţional Arena - altă idioţenie uriaşă! Bă, se crapă ceru-n 14 precum catapeteasma templului dacă ziceţi şi voi "Arena Naţională"? Sau, în papucii calului! Sunteţi rupţi în gură dă dăştepţi şi plini de englezofile, fiţi până la capăt! Ce-i aia, Naţional Arena? Am schimbat furcuţionul începutului de secol cu "furculişăn"-ul timpurilor moderne. Tare, să-mi bag ce-am mai scump!
În fine, prea mă proptesc acu' în problematici lingvistice. Hai cu miuţa! Sau nu! Ups, eroare - cum lălăia un cântec străvechi. Ce s-a întâmplat pe teren nu fuse miuţă, ci minune: FOTBAL! Fotbal adevărat, d-ăla mega-tare! Cu scheme şi eschive, verticalizări, pase, centrări pe real, nu doar din gură! Senzaţional, pe cuvânt de cercetaş!
Băi prieteni , dar l-aţi văzut pe Randament Falcao, ăla?? Am rămas prost ce goluri a dat! Ziceai că face cursă printre jaloane, aşa erau adversarii de molâi! Dacă ridicau niţeluş şi mâinile, începeam să mă tem c-am greşit programul şi mă uit la "The walking dead"! Pac-pac-pac gol! Înaintea primului, când a început să jongleze printre vernili,deja ziceam în gând: "Hai că pierde mingea, prea se freacă mult!" Ceea ce s-a şi întâmplat...numa' că nu ştiu cum a făcut, dar a pierdut-o taman între buturile porţii. GOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLL!!!!
N-am văzut aşa ceva de când mama m-a făcut! Bine, pe undeva e de înţeles...eu cu fotbalul sunt ca baba cu boxul! A durat juma' de repriză până m-am prins cine cu cine joacă - noroc că unii erau în verde şi unii dungaţi. Problema mare a fost că mă-ncurcam în atletico :)). Adică, frate, eu am înţeles că erau sportivi, dar puneţi-le nişte indici, ceva, ca la matematică: când uitam alfabetul şi rămâneam în pană de necunoscute, începeam cu "a1","a2","a3".
După vreun sfert de oră de bâjbâieli, se pare că Dumnezeu mi-a auzit ruga (vedeţi ce face o închinăciune la timpul ei?): comentatorii au început s-o ardă cu Atletico şi Bilbao. Mişto. Doar că pe ecran a scris la un momentdat Altletico Madrid şi Athletic Club. Unde-i Bilbao, că nu-s 3 echipe pe stadion?! Aşa că iar am cerut ajutor divim. şi iar m-a lovit iluminarea: în sfârşit am priceput cum îi cheamă p-ăia! No, şi să mai zică cineva că nu există miracole!

Uite, de exemplu...i-am reevaluat pe forumişti.
Ce, mai, frate? Dacă intri pe un forum e ca şi cum ai penetra pepiniera de inteligenţi a planetei. Ce bani de presă şi mondenităţi, ce reviste de colorăciuni sau pornache cu tâţele pe masă? Forum, direct! Ca la mall...găseşti tot ce-ţi trebuie într-un singur loc; lumea se luptă pentru globalizare, aici ai toată diversitatea de floră şi fauna fix la tine-n dormitor.  Pe forum găseşti orice...răbdare să ai, ca să cauţi! "10 trucuri pentru o frează mişto", "15 secrete pentru o partidă de sex ca la carte", "3 motive pentru care partenerul şi-a băgat picioarele-n sentimentele tale", "noile interpretări ale vechilor nopţi umede", "reţete tari de prăjitură cu mămăligă şi caise", "cum să faci cocktail ca-n filme", "grătarul şi sănătatea umană", "reguli de gramatică pe care toată lumea le încalcă", "mitocănie şi gentilism", "ce face abstinenţa din om", "minciună vs adevăr". Pfuai de mine, mi se-nvârte capul ca titirezul! Wikilic plus British Gallery, tăticule! Se dezbate orice, oriunde, oricând


 ...de la subiecte puerile gen "ce culoare credeţi că trebue să aibă zdrăngănica copilului meu" şi până la marile mistere neelucidate ale civilizaţiei: "credeţi că e mai bine să mă-ngraş, sau să slăbesc?" sau "de ce oare se sterilizează acele celor condamnaţi la moarte prin injecţie letală?". Zvârcoliri de geniu, ce să mai zic?
Ba de curând am văzut că şi temele tot pe forum se rezolvă: "Help, Help, am de făcut un eseu în franceză despre transformările pe care le suferă  persoană depresivă după ce este sfătuită de prieteni cu inima bună. Pls, sunt botă la franceză.". No, ziceţi cum să nu ajutăm săraca fătucă! O fi ea mai limbistă - că doar d-aia face limbi străine la şcoală, să se ştie descurca în modernitate, dar nu-i specialistă...are nevoie de ajutor, mititica.
Sau pe altul, cu chimia: "Am o problemă foarte gravă la chimie" Eu mă gândeam deja că-l doare-n cot...dar Bamse continuă: "Vă rog, pls much, help. Cică acetilena reacţionează cu 450 de kg de acid cianhidric la un randament de 75%; să se determine cantitea de produs de reacţie format. Păi de unde să ştiu eu? Ce, m-am băgat în furnal să-l cântăresc? Acidul cianhidric e otravitor, nu vreau să mor."
No, v-am zis că e pe bază de eminenţe? Off....copii, copii, unde-s încastraţii de altădată, care se chiombau în manual când aveau nelămuriri? Ei, unde? La azil, că-s bătrânoci! Astăzi se gândeşte "outside the box", că doar d-aia s-a inventat netul! Şi acum, dragii moşului, să ne deschidem spiritul către mapamonnd, pentru a ne integra în absolut... 

Aoleu, mi-am adus aminte! Încheiam înainte de a mă achita de-o datorie; cândva, în trecut, promisesem că elucidez o întrebare care se freacă de inimile sensibile ca o piatră ponce de-un călcâi plin cu bătături: "V-aţi cupla cu cineva care plânge după fostul?" - întrebare de baraj de pe forum, logic -  la care majoritatea lumii răspundea cum era de aşteptat: nu. 
Destul de simplu, aşa-i? Deci m-am înfipt şi eu să mă dau cultivat la neuron, zgândărit fiind de emanaţia unei fecioare - da, scuze, iar e cu femei. Păi ce să fac, promisiunea e datorie curată! Vrei, nu vrei, bea Grigore aghiasmă!
No, şi ce-a zis tuta? 
"Sincer, m-am cuplat cu un tip care inca mai suspina dupa fosta. La inceput l-am inteles, dar el vorbea non stop de rusoaica lui si la un moment dat deja ma plictisisem sa-l tot aud...mai ales ca mereu zicea ca eu nu am buzele ca ale rusoaicei sau ca nu am nu stiu ce fata de ea...
Nu ar fi o problema in a fi cu cineva care mai suspina dupa fosta, doar sa ma lase sa-l ajut s-o uite...nu sa-mi vorbeasca toata ziua despre ea si sa ma mai si compare cu ea!"

Iar eu, băiat finuţ cum mă ştiţi, sar cu lămuriri:
"Te-ai cuplat cu el chiar dacă plângea după altcineva. Interesant.
Deci la început nu te-a deranjat chestia asta. Pe linie logică, înseamnă că plusa cu ceva care acoperea defectul - cel puţin pentru o vreme. Sunt curios...oare ce-o fi fost? Sunt doar vreo 2 posibilităţi.
De fapt, nu, că ai răspuns la problema asta: îţi plăcea să-l ajuţi s-o uite...
Mă înclin în faţa inimii tale generoase. Respect!". 

Băi, sunt monument de tandreţe, sau ce dracu' fac aici?  Nu mă încred eu, orbeşte, în bunele intenţii ale unei femei? Nu cunosc persoana doar după câteva minute de privit adâncul ochilor ei superbi, pentru că mintea îmi funcţiomează pe bază de cauzalitate?? Ba daaaaaaa..
Fetiţa cu pricina era gen "Ştiu că mă va durea, dar măcar mă martirizez pe altarul iubirii, pentru a te ajuta  să mergi mai departe. Ia-mă, fă ce vrei din mine! Sunt a ta, uit-o p-aia şi zboară pe zările albastre!". Suflet sensibil, măi; precis era o divă! Că doar şi vorba spune: un suflet ales fără un chip minunat e ca un inel de aur pe un rât de porc - sau invers...dar ne mai împiedicăm de amănunte?
Prin urmare, jos pălăria.. România, te iubesc! Aleluia! Ferice de naţia asta că avem aşa inimi palpitînd de bunătate, care se aruncă cu pieptul dezgolit în faţa suferinţelor ca Ecaterina Todoroiu în faţa gloanţelor inamice. 

Apoi, s-a dezlănţuit luciditatea pe mine şi am continuat, cuprins de delir:

"În primul rând, nu se pune problema dacă m-aş cupla, ci dacă s-ar cupla. Din moment ce plânge după altcineva, e clar că locul e ocupat. Vorbind din perspectiva mea, dacă o fată ar vrea să se cupleze cu mine în condiţiile astea, înseamnă că aplică principiul rezumatului la porc: vrea doar un cârnat, nu tot animalul.
Dar dacă coroborăm această chestiune cu una discutată într-un topic anterior (femeile fac dragoste pentru a fi iubite), ajungem la o imposibilitate logică: nu poate dori o frântură din mine, pentru că prin definiţie, vrea iubirea mea; şi totuşi nu o vrea, pentru că suspină după altul.
Ceea ce înseamnă că bărbaţii nu intră în subiectul topicului. URA! :D"

Concluzie: lupt pentru salvarea speciei, sau pot să plec acasă, pentru că m-agit degeaba?

duminică, 6 mai 2012

Beculind în întuneric

Mi-am dat seama cu stupoare că înţeleg metehnele naturii umane, chiar dacă pe unele le condamn cu înverşunare. O fi de bine asta?

Înţeleg invidia. N-am gagica cea mai mare şi maşina cea mai tare, mamă ce-mi vine să mă urc pe pereţi de oftică. Asta e, n-am ce să-i fac!
Pricep mândia. O dezavuez când e prostească, o aprob când are o bază reală. Adică...frate, te zbaţi de unul singur prin ditai mocirlă şi ieşi la liman, stimă şi respect! Poţi să fii plin de tine şi să dai şi pe dinafară de aroganţă, că nu mă deranjează! Ai cu ce te lăuda, foarte bine! Pişă-te pe noi, gurule! Condu-ne spre Lumină, o, Înţeleptule!
Ba de la o vreme am început să înţeleg şi violul - deşi mă scârbeşte şi mă înfurie. Tenebrele mecanismului de declanşare nu-mi sunt atât de misterioase, însă tot este singura faptă pentru care aş institui pedeapsa cu moartea. Clar, scurt şi la obiect, fără drept de apel! Nu, nu, nu, că a fost o greşeală şi-ţi ceri iertare...ce tot mănânci căcat? Adică te-ai împiedicat şi ai căzut cu mădularul între picioarele fetei? Maaaaarş! Mori în chinuri, băăăăăăăă!! Îţi ronţăi capu' de pe umeri şi-l dau la câinii, gâţii mă-tii de dement! 
Da, aşa aş face. Fără milă, fără regrete! 
Şi totuşi, la un anumit punct sunt de acord şi cu specimenele astea bolnave - am o gândire foarte flexibilă, ce dracu' să mai zic?

Care a mai ieşit pe stradă de când a dat căldura? Presupun că toţi...doar nu mai e iarnă să clociţi în casă, la televizor! 
No, aţi văzut noua generaţie de fetiţe? Nu m-am priceput niciodată la agăţat aiurea-n club şi nu-mi propun să încep de-acum...însă mărturisesc cu mâna pe inimă, mi-e groază să mai intru în vorbă cu vreuna. Mi se zbârleşte păru' pe mine de frică...mi-e să nu mă bage la corupere de minori, în puii mei! Nu le pot legitima, că doar nu-s cu organu' de control; aşa că stau pe coada mea. Băi frăţicule, sunt astea de 13-14 ani, zici că-s făcute la ciudă, îţi vine să-ţi dai palme când le vezi! Dacă le pui un strat de polişfaiţ pe ochi - ceea ce şi-l pun singure, de fapt -  zici că au 25, nu-s nişte biete copile de generală! Mama Ta, Doamne...nişte mulăciuni pe ele, de le ies toate organele prin textilă! Şi au ce le ieşi, pe cuvânt de cercetaş! Faci anatomia pe ele, în papucii calului!
Mă uitam într-o zi când mă duceam să-mi iau pâinea noastră cea de toate zilele - ştiu, câh, nu se mai serveşte pâine la masă, că aşa e modern. Ei, uite că io mănânc; omu grotelor e în mine. Comentarii? - şi trec pe lângă o şcoală. Era 7 seara, ora când ieşeau elevii de la ore. Aoleu, şi-o căldură d-aia nesimţită şi umedă, de mă ofileam în adidaşi! Deci dogoreau clădirile, ziceai că-s furnale de oţelărie! Aerul vălurea de praf şi căldură şi asfaltul se fleşcăia brusc sub piciorul meu. Eu, ce să mai zic? Eram o fleoarţă fără vlagă, ce mai la deal, la vale?! După fiecare colţ mă aşteptam să apară Fata Morgana - goală, că doar pe zăduful ăla nu era nebună să vină înveşmântată! Deodată toată simţurile îmi bipăie înnebunite, pe sistem "Baiazid, privind la dânsa, i se face mâna băţ"": din neant se iveşte o bunăciune brunetă, de-ţi era mai mare dragul s-o priveşti! Cur bombat strâns în latex albastru, sâni obraznici, abia acoperiţi de câteva franjuri de tricou alb, picioare dezgolite de gazelă, talie trasă prin inel. WOW! Mulţumesc, Cerule, că-mi scoseşi aşa ceva în cale! - e pe bază de credinţă, măi...ce, te joci cu Te-ncurci, te-mpiedici şi cazi jos! 
Nu mă dumiresc bine după apariţia asta neaşteptată, când în secunda 2 îmi pică capu' de pe umeri: în urma diveniei alearga cu limba de-un cot o fată din vecini, pentru a-i cere caietul de geometrie să-şi copieze nu ştiu ce măgărie de formulă. Vă daţi seama cum m-am simţit? Ginşa creatură era clasa a şaptea!  Şi-atunci aş fi vrut să-i zic: "Uăi, fată, fă-ţi dracu' un bodypainting cu Tempera, că ieşi mai ieftin şi oricum acuareaua e mai de vârsta ta ! Ce să mai dai o căruţă de bani pe nailoane cât palma, chit că-s de la D&G, Ţ&Ş, Puta Madre şi alte orătănii, când ţara geme de criză?
În schimb, mi-am băgat piciorele şi mi-am mutat gândul, oftînd cu obidă. Ce mai puteam face? 

Taxi  -  Trag un claxon
   
 Asculta  mai multe  audio   electronica

De-avean cu vreo 10 ani mai puţin...Mnea., oricum nu rezolvat nimic! La cum arăta de sofisticată, adierea de parfum era pusă pe bănet serios, îmi trebuia un camion de carduri s-o întreţin! Mă amanetam pe 10 vieţi şi tot nu reuşeam să-i rezolv  integrala! Şi avea abia 14 ani!
Numai că  acu' mă-ntreb şi eu, ca prostu: de-o vedea p-asta vreun obsedat - nu un bărbat aşa bine crescut, ca mine - n-o băga în primu' boschet şi mi ţi-o smotocea prin toate decolteurile, de-i mergeau fulgii???
Normal că aşa făcea. Poţi s-o ai acasă pe Jena Jameson altoită cu Angelina Jolie (în tinereţe, să ne-nţelegem), dacă eşti mai dus cu capul şi dai peste o aşa prospătură, parcă ţi-e şi milă s-o laşi neiniţiată! O cere, la naiba! Clipoceşte pe avarie ca Faru' din Alexandria în furtună! Chiar aşa, laşi domniţa flămândă? Unde e bunul samaritean din tine?Dacă strigă "viol, nu săriţi că-mi place?BeBeculind în întuneric"
Prin urmare, în condiţii normale, înţeleg violul. S-amplinit don'şoara şi au crescut curbele pe ea, te mai propteşti în buletin? Mai ales că vrea şi ea, dar nu a învăţat s-o ceară. Dacă nu ştie vorbi, un copil întinde mâna când vrea ceva; femeia doar se-mbracă dezbrăcată. Simplu.

Dar n-am priceput niciodată gelozia. Pur şi simplu nu pot, orice experimente aş executa eu sau alţii pe mine. E ceva de nu-mi pot imagina nici măcar ca idee desprinsă de un context palpabil. Când mi-e foame, mănânc; când mi-e somn, dorm; când sufăr, plâng. Dar dacă sunt gelos ce trebuie să fac? Există "Manualul micului gelos" sau o bibliografie adiacentă, care să mă ajute la iluminare?
Ţin minte, odată, vine duduia de eram cuplat cu ea şi-mi povesteşte, implorîndu-mă să o iert, cum s-a molfăit franţuzeşte cu unu' la o petrecere, când s-a abţiguit puţin şi s-a umflat tărâţa-n ea. "Aşa, şi ce vrei să te-aplaud, sau cum? Nu-ţi mai place de mine, punem punct şi pa. Sufăr oleacă şi asta e. Poate îmi trece în timp, sau poate nu.". Ea nu, că îi pare rău, că nu se mai întâmplă, că ţine a mine, că hâr, că mâr. "Bine", îi zic. Doar că ea pune botu'. La vreoo juma' de oră, iar vine la mine: "Ştii, că de fapt m-am şi culcat cu ăla". "No, bine, dragă. Te rog doar să-mi spui dacă vrei să punem punct şi ne vedem fiecare de-ale noastre". Ce putean face altceva?  


Şi-atunci mi se pune fata pe-un plâns şi-un suspin, de sărea cămaşa de pe dânsa! Cerul s-annourat, vântul a prins a sufla cu rafale tăioase, natura toată era un zbucium încrâncenat. Până şi pietrele s-au umezit de mila ei. "Ce-are asta, s-a ţicnit?". Nope, mai trage-odată! Cică doar m-a testat să vadă dacă-s gelos. Nu sunt, deci n-o iubesc. Concluzie tare pe capul ei!
Cică aşa se spune: dacă nu eşti gelos, nu iubeşti.


Right! Atât că-s comntra, plus că nu e cazul. Dar presupunînd că ar sta haremu' pe mine grup şi că aş încerca să fiu gelos, cum trebuie să mă comport? Îi pun lesă? Brăţară d-aia la gleznă, cum au ăia de sunt sechestraţi la domiciliu? O altoiesc - preventiv, că doar după ce s-a consumat fapta, la dracu' mă mai agit -  în fiecare dimineaţă? Îi verific mesajele? Tresar de câte ori o priveşte vreun străin? Mă duc să-l joc p-ăla în picioare, că nu ştiu ce mi s-a părut mie? Idioţi sunt gârlă pe lume! Chiar azi am văzut o scena de mi-a urcat adrenalina la cotele de inundaţie: trecea o una pe trotuar. Şi la vreo 2 metri în spatele ei, cu pas potrivit, venea un cefăloc râgâitor de mici, mângâinduse pe şliţ  cu ochii ţintă pe dernieru' fâţâitor al fătucei.
Şi-acuma întrebare de baraj: dacă aia era "femeia mea"  -  aşa se zice la cartier, iar eu eram mare iubăcios plin de gelozii, cum trebuia să reacţionez? Mă luam la pumni cu prostu'? Îi goleam tot tubul de spay paralizant în mufă şi-l jucam între picioare cu telescopicul, până cânta ca o soprană? Dă-l în mă-sa de animal retardat! 

Sau cum m-a întrebat altcineva, odată, în copilărie: "Auzi, ce părere ai avea dacă prietena/soţia ta ar fi actriţă şi s-ar săruta cu unu' pe scenă, în văzul unei săli întregi? Ăia se sărută pe bune, să ştii". Ştiam.
Şi i-am răspuns tot cu o întrebare: "Dacă iubirea e mână-n mână cu gelozia, înseamnă că un actor de filme porno nu are dreptul la o soţie? Ăia şi-o trag pe bune, să ştii".

P.S.: Bine că a trecut prosteala cu Ziua Bărbatului. Am băut un pahar de bere şi mi-am luat un "la mulţi ani" pe cocoaşă. Se pune că am bifat momentul conform tendinţelor în vigoare?

luni, 30 aprilie 2012

Şuetă la un ceai îndulcit c-un fagure de miere

Pentru că aveam şi altceva de spus...

Înţelepciunea străbună rezumă, simplu, toate bucuriile vieţii: "Bine-i, Doamne, când mănânci; când strănuţi şi când te...hmmmm...culci" - zic bine? Parcă aşa era.
Dar dincolo de toate acestea, cel mai frumos e să fii copil. Să ai lumea la picioare şi să poţi visa orice, fără a fi condamnat. Să îmbrăţişezi, fără a cunoaşte aşteptarea sau iubirea. Să urăşti şi să-ţi treacă câteva minute mai târziu, fără a fi etichetat "labil emoţional". Să ai puterea de a te bucura - necondiţionat şi sincer - de cele mai neînsemnate lucruri, pentru că nimic nu durează o veşnicie. Să ceri un sfat, fără a te teme de consecinţe. Să poţi păşi în alte lumi, fără a fi întrebat de motivele pentru care ai vrea să faci asta, mai ales când tu ştii de ce. Să fii liber să faci orice, fără a fi judecat. Să fii oricine vrei tu, dar în primul rând, "MARE".
Şi mai presus de toate, să te poţi uita la desene animate. Eheeeee...desenele copilăriei...erau într-un mare fel, chiar geniale, aş putea spune;  nu porcăriile de astăzi. Ce Pokemoni, Johnny Test, Gemenii Cramp şi Sponge Bob? Poveştile de atunci creau legende, scriau istoria. Se întipăreau în memoria colectivă cu forţa unei dălţi ce modelează o bucată de cremene. Erau simple dar complicate, aveau de toate: melodii care deveneau hituri, citate memorabile, personaje fantastice şi fete mişto - mda...de mic era un casanov; nasol pentru mine că m-am prostit la bătrâneţe..
Pe vremea mea, cine oare nu a auzit de Blackstar, Voltron, Macron 1 sau Saber Rider? Nu era copil care să nu ştie cine este Captain Planet, cu se se mânca Piraţii Apei Negre, care erau numele Motomarţienilor, ce arme aveau Testoasele Ninja, sau cum suna melodia lui Grendizer.







Astea desene, băi tăticule!
Atunci nu aveam computere, nu ştiam de Counter Strike sau alte parascovenii. Cei mai avuţi îţi mai pierdeau vremea la câte-un Mario, pe televizor.
Noi, ceilalţi...Cum bătea de 8, toţi puradedii eram planton pe uliţă. Acolo trăiam, ne jucam, acolo râdeam, sau plângeam. Acolo mâncam; mama se muncea, săraca, să-mi facă prăjituri - prin magaziine făceai crimă de om să apuci măcar o turtă dulce sau o bucăţică de rahat turcesc - iar eu o păzeam când pleca la lucru şi ieşeam în stradă cu tot platoul de baclava, chec, fursecuri, cornuleţe cu gem - sau ce-mi mai pregătea: "Copii, a venit Moşu!" Şi în 2 minute era totul ras, tuns şi frezat, ca după o hoardă de omizi păroase ale dudului.
Ce mai? Eram belea de mic, să-mi trag palme! Sau să-mi tragă mama...când ajungea acasă, nu ştia dacă să se bucure că m-o pălit dărnicia, sau să mă altoiască că mi-am bătut joc de munca ei.

Când porneam câte o ţurcă printr-o curte mai spaţioasă, ne băteam care să deseneze cu o bucăţică de cărămidă (creta era un lux, nu se găsea decât în şcoală) pe spatele tricoului numărul 7 al lui Lăcătuş - eu îl apucam doar în singurătate; de obicei eram Piţurcă  - şi dădeam cu Stângaciu. 
Tot aşa, când ne prindeam în lupte intergalactice sau operaţiuni strict-secrete, luptam ca Michelangelo sau Donatello, trăgeam drept la ţintă asemenea lui Colt, sau alergam în Furia Roşie Turbo, cea mai rapidă maşină de curse din întreg universul. Uneori ne confectionam inele colorate din coperţile vechi ale caietelor şi eram Planetarii. Alteori ciopleam o cracă şi o transformam în Sabia Stelei. Iar pegasurile vechi...deja treceam la profesionişti; dacă încă mai aveau roţile, erau perfecte pentru a se întrupa în motocicleta sport a lui Vinnie, şoarecele marţian.



Când începeau desenele de atunci, toată suflarea copilărească era pironită cu ochii în sticla televizorului. Ca la un semn, străzile se goleau şi vântul rostogolea neîngrădit ciulinii şi vălătucii de praf, mai abitir ca în cel mai clasic western. Nici un mişcă nu mai mişcă, cine mişcă - nu mai mişcă, care mişcă - mişcă mort! Se auzea melodia testoaselor, nici iarba nu mai creştea! Şi era teroare...uneori, bunica mă mai trimitea cu oile la păscut. Eu, drac împieliţat! Mi se rupea de behăitoare, chit că brânya cu mămăliguţă caldă şi laptele abia muls îl beam cu cea mai mare plăcere; se făcea timpul desenelor, zbâc în casă! Câtă bătaie am mâncat pentru că am pierdut săracele rumegătoare...ohooo..sărăcuţul meu curişor! Dar ştiţi ce? MERITA! Ce, nu puteau să pască şi singure? Trebuia să le ţin eu de coadă?? Nu, nu, nu...cică trebuia să învăţ ce e aia "RESPONSABILITATEA". Etete, ţâs Călină! E vreme pentru asta, acum încep Ţestoasele. :p
Transformam pliciul de muşte într-o chitară electrică şi trăiam melodia cu intensitate maximă, ţopăind prin casă în acordurile ei frenetice; mi-o întipăream în minte cu fierul roşu al entuziasmului, pentru a o fredona în momentele mai plicticoase.



Vecinii se făleau cu tricori, şepci sau caiete inscripţionate cu eroii la modă, aduse de părinţi din străinătate. Eu...la dracu', că nu aveam pe nimeni dus de acasă. Aşa că desenam. Lângă televizor aveam un caiet şi creion; cu un ochi mă uitam la ecran, cu celălalt desenam orice liniuţă vedeam - vroiam să fiu cât mai fidel în reprezentare. Wow, şi ce m-ar fi ajutat o fotografie...dar de unde aş fi putut-o lua?
Apoi, începea altă distracţie, o chinuială mai mare ca cea dintâi: cum colorez opera, că nu am televizor color. Shit! Fuck! Scheisse!
La început, megeam pe ghiceală: "One, ciu, free, Pamela vrea copii. Dar Bobi nu o lasă, că e prea frumoasă." Tarammmmmi...prăjitura-i gata. 
Dar cu timpul vine şi experienţa, dublată de inventivitate: mi-am confecţionat un cod al culorilor, transpuse pe alb-negru. Galbenul se vedea un alb murdar, albastrul - un negru mai spălăcit, verdele - un fel de gri, roşu...de multe ori semăna cu albastrul, aşa că mă lăsam călăuzit de spiritul artistic. Asta până când m-am săturat de îndoieli şi m-am mai şmecherit: dădeam o copie a desenului unui prieten care avea color şi mă scăpam. Sau, şi mai simplu, întrebam. Uf! Aşa ce urăsc să mă bazez pe alţii...uneori îşi mai băteau şi joc de mine, stiind că nu îi pot contrazice. Ţin minte, odată, l-am desenat pe Zorro. Şi nu ştiam cum să-l colorez, că aia nu spuneau pe nicăieri ce haine are şi nici nu se inventase netul, să dau search pe google. Aşa că apelez la variantele ajutătoare: sună un prieten, sau întreabă publicul.
De unde dracu' era să ştiu eu că Zorro se îmbracă în negru?? Mergeam la defilare şi agitam frenetic steguleţe tricolore, nu la bal mascat!



No, l-am făcut mov din cap până în picioare, aşa cum mi s-a spus. Şi arăta ca un clovn, nu mai era un spadasin de temut; dacă-i atârnam câţiva clopoţei la pălărie, se încrada perfect întrun carnaval...dar dacă aşa mi-au spus ei?

Şi să mai ai încredere în lume! Nu, frate! Nimeni nu e de încredere!
Am învăţat asta în cel mai simplu mod cu putinţă!

P.S.: Apoi am crescut şi am uitat. Boule ce sunt, de bou ce sunt!
Şi totuşi...este cel mai bun lucru pe care l-am făcut până acum...

P.S.: Aş vrea să stau singur, "pe o plajă - neapărat pe o plajă şi să aud valurile, sau ploaia, sau vântul".

sâmbătă, 28 aprilie 2012

Apucături răzgândace

Gata! M-am decis: o să-i reevaluez pe forumişti!
Am spus că-s cam imbecili, cu creierul nivelat şi fin ca un cur de bebeluş cu pampers super-absorbant. Am afirmat că-s retardaţi cu mintea obosită, că nu au imaginaţie şi sunt primitivi în abordări. Îmi pare rău, am greşit...şi nu-mi ajung toate vorbili planetei pentru a-mi exprima dimensiunea căinţei. 
Sunt cele mai delicate şi inteligente fiinţe care vieţuiesc pe acestă planetă. Circumvoluţiunile lor sunt adevărate cratere ale cunoaşterii, reţeaua lor neuronală este mai încârligată ca ierburile unei păduri virgine, necălcate de mâna omului. Subiectele pe care le supun atenţiei publice sunt adevărate nestemate de înţelepciune metempsihotică, o enciclopedie uşor digerabilă de mireni şi reprezentanţii tuturor claselor sociale. 

Forumistul este acea latură temătoare a noastră, care nu are curajul să comunice problemele existenţiale cu cei apropiaţi şi se ascunde după un monitor şi-o tastatură, pentru a discuta cu întreaga planetă. 
Forumiştii suntem noi. Eu, ea, el, tu - ăla din spatele ei, tu - de te scobeşti în nas şi-ţi rozi unghiile, sperînd că nu te vede nimeni......şi mai ales TU! Da, da, nu te mai uita aşa...vrei să spui că nu te dezbaţi niciodată în mediul online? Vrei să spui că nu ţi-ai lăsat niciodată seva priceperii pe nici un site de profil? Ştiu că o faci, nu mai e cazul să negi. Suntem în mileniul 3, toţi o facem - indiferent de formă. S-a inventat/indus/infiltrat în subconştient nevoia de socializare cu toate colţurile planetei...nu ai de ce să mai negi 

De la o vreme, am devenit prea personal în scrieri. Orbit de problematicile private, prea optimist...ceea ce nu e bine deloc. Fiind mai aplecat spre cinism şi pesimism, analizez cu luciditate o situaţie. Strâng şi dinţi şi mă pregătesc pentru lovitură. (pe sistem "Răstgniţi-mă -  nu mă doare, nu mă doare, c-am mâncat fasole tare! :p 
Dar dacă o iau pe panta gândirii pozitive, se duce de suflet totul! Realizez hopul; apoi purced la hodina cânelui şi m-apuc de sperat mai abitir ca o fecioară doritoare de dildău: Hai că poate de data asta, nu. N-are cum să se întâmple...da' de ce să nu se-ntâmple? Nu contează, din 7 miliarde de oameni, tocmai mie îmi pică pocinogul? Nu, nu, nu...vizualizez izbânda! O scriu pe hârtie, cum mi-au spus mie antrenorii de succes! Mă trezesc dimineaţa şi trăiesc momentul de glorie; mă îmbrac, îmi beau ceaiul - urăsc cafeaua din ficaţi, apoi mă înveşmântez din nou în mantia de strălucire a viitorului. Seara, nu mă urc în pat până nu-mi mai bag în venă o fiolă de euforie. Ce dracu! O iau la 6 ore, ca pe antibiotic, dacă e nevoie! Universul se mişcă după cum îl împing eu...iar dacă eu îi fac o felaţie ca la carte, e imposibil să nu-mi întoarcă favorul! Ce semeni, aia culegi - cum era vorba străbună? Împlânţi sămânţa iubirii, doar n-o ieşi dracu' gol...şi totuşi, ba da...dacă o faci de unu' singur. În doi, dragostea e calea spre Dumnezeu; de unul singurm e un blestem de moarte - aşa scrie la Carte! 



De la o vreme, m-am oprit din postat. În papucii calului! Căcaturile mele zilnice put ca ale tuturor, nu au miros de trandafir! La ce v-ar interesa disecţia lor? De ce m-aş lamenta aci? Şi ohooooo....m-a călcat o cisternă cu elegie, de-ţi lăsa gura apă! D-aia m-am oprit. Involuntar, m-am apucat să drenez mizeria şi să mă dopez cu floricele, spre a o putea ambala într-un celofan auriu, cu buline şi fundiţe roz. 
Deşi am observat că viaţa personală pusă pe tapet produce audienţă oriunde, nu vreausă fiu căinat - atâta timp cât nu mă cheamă Pepe, Zbârciu, Cruduţa sau Drăguşanca. Şi nici atunci, nu ştiu cu ce m-ar încălzi. De fapt, ba da...e rost de bărfă, iar bârfa produce profit. MULT.

Am vrut să o frec prin bărcile culturii, dar nu are rost. Pe nimeni nu interesează asta. Pe când bârfa...toţii o practicăm. Desigur...cu toţii suntem atât de speciali, de preocupaţi der inedit, încât neobişnuitul de nişă a devenit autostrada centrală şi nu am recunoaşte niciodată un adevăr atât de frivol.



Dar eu ştiu. Mi s-a dovedit asta, de prea multe ori. Care-i diferenţa între un om cu 4 clase şi un masterand? Practic, nici una: ambii lansează acealeaşi idei, dar într-o formă diferită. Care-i diferenţa între "Libertatea" şi "Esquire" (singura publicaţie de bon-ton pe care o mai citesc once in a while, prin amabilitatea soldatului necunoscut)? Practic, nici una!
Libertatea: "Gingirica, ce haină trendy ţi-ai tras!"
Esquire: "Bărbaţii inteligenţi se îmbracă cu sacou D&G de 10000 de dolari"

Care-i asemănarea?? Aceeaşi idee. Care-i diferenţa? Snobismul! Aşa că nu mă mai frecaţi cu inteligenţa! Toţi suntem la fel 



...ne stratifică doar aroganţa!
D-aia i-am reevaluat pe forumişti. D-aia am înţeles că ei discută probleme care seacă intimitatea tuturor. 
D-aia mi-am dat seama că nimeni nu dă o balegă uscată pe viaţa mea personală, pe zbuciumul meu interior, pe metaforele lansate adeseori p-aci prin proximitate - în special în ultima vreme. D-aia am înţeles că pe toţi ne preocupă bârfa şi derizoriul. Sau mă rog...sâmburele îmbrăcat în neimportanţă şi ironie arhisuficientă.

Şi d-aia doresc să mă desfăşor pe lângă o întrebare existenţială, preluată de pe un forum specializat în socializări date de gard: "V-aţi cupla cu cineva care plânge după fostul?"


Răspunsul în episodul următor.

marți, 24 aprilie 2012

Suspensie dadaistă

...pentru că şi nimicul este o formă a artei.

Cred că m-o pălit astenia de primăvară în moalele capului. 

Vama veche - Nu am chef azi
   
 Asculta  mai multe  audio   rock

Mi s-a luat cu toate, nu mai am chef de nimic. 
Sunt sleit de puteri. Mă chinuie o sfârşeală metafizică dublată de melancolie epuizantă. Fiecare celulă a corpului din dotare se sparge cu pocnete de durere şi sânge cald.. Mi-e silă să mă înfurii, să râd, sau să plâng. Nu mai vreau nimic, nu mai sper nimic, nu mai visez nimic. Realitatea se îndepărtează constant de mine; sau poate eu sunt cel care mă îndepărtez de ea? Sunt prea obosit să-mi dau seama, prea istovit să mai gândesc. 
Nu mai pot să simt nimic, mă simt golit de sens. De fapt...nu mă mai simt deloc. 

Sunt ca un punct fără formă. O masă lichidă aruncată aiurea, care nu mai atinge pământul şi doar pluteşte în absurd. Se disipă, se împarte în secţiuni subatomice de nihilism şi ilogisme . 

Pur şi simplu, nu am chef. 
Şi când te gândeşti că ieri a fost atât de mişto! 
O oază într-un deşert...

miercuri, 18 aprilie 2012

Flăcări în furtună

"Autorităţile nipone au declarat că vor ajuta FMI cu 60 de miliarde de dolari pentru a contribui la depăşirea crizei datoriilor în zona euro"

Foarte tare, frate!
Pe 11 martie 2011, în timp ce Criza Economică bântuia Bătrânul Continent, Japonia a fost lovită de un cutremur cu magnitudinea de 9 grade pe scara Richter, urmat de un tsunami devastator. Ţara Soarelui Răsare a intrat în colaps...regiuni întregi au trebuit reconstruite aproape din nimic.
 Un an mai târziu, Europa încă se scufundă în recesiune iar Japonia se înalţă din cenuşă, ca o pasăre Phoenix. Apoi, o superputere de aproape 400 de mii de de kilometri pătraţi întinde o mână de ajutor unui gigant de 27 de ori mai mare ca ea...katana îţi ajută întotdeauna stăpânul. 

Greşit!
Japonia este o sabie. Tăioasă, elegantă, nemiloasă, onorabilă. 
Însă zona euro nu este un stăpîn şi în mod sigur, nu un samurai. Mi-aş fi dorit să fie aşa, însă nu este.Cum să-i ceri unei hiene să fie leu? Bă, mă leşi?? Asta mănâncă putreziciuni colcăind de viermi şi suge urina din nisip, doar ca să mai supravieţuiască o oră în plus. Însă averea unui samurai este demnitatea..iar când viaţa i-o răpeşte şi-o recâştigă prin moarte. Europa nu moare, băga-mi-aş picioarele-n el de hoit împuţit! Europa se târăşte ca un limbric! Intră în intestin, descompune căcatul şi se hrăneşte cum o putea mai bine.
Ca să mă exprim mai plastic, Japonia este o pastilă de  viagra, iar Europa doar o lupă. Ştii care este dezavantajul lupei? Măreşte, dar nu întăreşte! Niciodată, nici măcar o dată!

Mi-aş fi dorit să fiu samurai. Dacă eram..situaţia ar fi stat cu totul altfel.

 

Moartea era un cult, un refugiu, nu o odioşenie de care trebuie să te temi ca dracu' de tămâie. Ar fi fost singurul prieten care ştii că nu te părăseşte niciodată. Atunci când ţi-o luai în bot şi-ţi pierdeai ultima fărâmă de respect, ea te îmbrăţşa protector şi te lua în zbor spre alte lumi. Nu mai bune, nici mai rele...ci doar alte bătălii, un alt început.
Europa este creştină. România este creştină. Eu sunt creştin. Şi ce căcat am învăţat până acum? N-ai aripi, prietenii imaginari denotă demenţa - Îndură, frate...viaţa e un puroi infect, dar cărţile spun că Un Superman Cu Barbă  îţi pune bile albe dacă te ţii de nas şi o înghiţi cu gura plină; vei câştiga comori în cer. Keep going Johnnie Walker! We ride, we ride (apropos...n-ai voie în post şi de sărbători, că te pârleşte Focul Gheenei de-ţi sar capacele!)! Ihaaaaaaaaaaa...şi călăreţul se topeşte în apusul sângeriu. 
Cum să mă lupt cu asta? Fondul psihic mi-a fost întinat cu necurăţenii şi amăgiri! Orice aş face acum, răul a fost comis...Odată ce textul a fost dăltuit în piatră, cum îl mai pot şterge? Distrug lespedea şi sper să aducă alta la magazin?

Vreau doar să zbor.



Vreau să văd oceanul, nu să privesc o flegmă pe asfalt şi să-mi imaginez nesfârşitul. Vreau să ascult valurile, nu vuietul maşinilor; vreau să simt nisipul, nu mirosul prafului de pe caldarâm. Vreau să văd orizontul unindu-se cu luciul apei. Acolo, poate, cândva...
Niciodată nu am făcut ce am vrut. De ce? De ce ceapa mă-sii aş începe acum? Cu ce e mai diferit prezentul de trecut, sau de viitor? Toate trei coordonatele se unesc în acelaşi unic punct: eu.  
Ura! The king is dead, long live the king!

duminică, 15 aprilie 2012

Pentru că

...fiecare clipă este un nou început, o nouă poveste. O altă primăvară.

Pink - Bridge of Light
    
  Asculta  mai multe  audio   soundtrack

Ştii...eu nu cred că în timpul acestei vieţi putem atinge Perfecţiunea Ideilor sau Fericirea eternă şi desăvârşită. Nu există "Acea" unică stare necurmată de ploi...ci se găseşte aici şi acum, se construieşte din picături - lucruri mărunte şi trecătoare, ca bobul de nisip al unei plaje bătute de vânt. Ca urmele fragile lăsate pe nisipurile mişcătoare...
Îţi doresc să descoperi sâmburele de frumuseţe care va transforma clipa prezentă într-o strălucire singulară, dar mereu diferită. O sclipire nouă, unică, întotdeauna continuă. Iar când nu vei mai găsi drumul spre ea, zâmbeşte şi priveşte universul înflorind din oglindă...



Să ai un Paşte liniştit şi vesel ca zborul unui fluture în soarele după-amiezii.