Sunt sleit de puteri. Mă chinuie o sfârşeală metafizică dublată de melancolie epuizantă. Fiecare celulă a corpului din dotare se sparge cu pocnete de durere şi sânge cald.. Mi-e silă să mă înfurii, să râd, sau să plâng. Nu mai vreau nimic, nu mai sper nimic, nu mai visez nimic. Realitatea se îndepărtează constant de mine; sau poate eu sunt cel care mă îndepărtez de ea? Sunt prea obosit să-mi dau seama, prea istovit să mai gândesc.
Nu mai pot să simt nimic, mă simt golit de sens. De fapt...nu mă mai simt deloc.
Sunt ca un punct fără formă. O masă lichidă aruncată aiurea, care nu mai atinge pământul şi doar pluteşte în absurd. Se disipă, se împarte în secţiuni subatomice de nihilism şi ilogisme .
Pe 11 martie 2011, în timp ce Criza Economică bântuia Bătrânul Continent, Japonia a fost lovită de un cutremur cu magnitudinea de 9 grade pe scara Richter, urmat de un tsunami devastator. Ţara Soarelui Răsare a intrat în colaps...regiuni întregi au trebuit reconstruite aproape din nimic.
Un an mai târziu, Europa încă se scufundă în recesiune iar Japonia se înalţă din cenuşă, ca o pasăre Phoenix. Apoi, o superputere de aproape 400 de mii de de kilometri pătraţi întinde o mână de ajutor unui gigant de 27 de ori mai mare ca ea...katana îţi ajută întotdeauna stăpânul.
Greşit!
Japonia este o sabie. Tăioasă, elegantă, nemiloasă, onorabilă.
Însă zona euro nu este un stăpîn şi în mod sigur, nu un samurai. Mi-aş fi dorit să fie aşa, însă nu este.Cum să-i ceri unei hiene să fie leu? Bă, mă leşi?? Asta mănâncă putreziciuni colcăind de viermi şi suge urina din nisip, doar ca să mai supravieţuiască o oră în plus. Însă averea unui samurai este demnitatea..iar când viaţa i-o răpeşte şi-o recâştigă prin moarte. Europa nu moare, băga-mi-aş picioarele-n el de hoit împuţit! Europa se târăşte ca un limbric! Intră în intestin, descompune căcatul şi se hrăneşte cum o putea mai bine.
Ca să mă exprim mai plastic, Japonia este o pastilă de viagra, iar Europa doar o lupă. Ştii care este dezavantajul lupei? Măreşte, dar nu întăreşte! Niciodată, nici măcar o dată!
Mi-aş fi dorit să fiu samurai. Dacă eram..situaţia ar fi stat cu totul altfel.
Moartea era un cult, un refugiu, nu o odioşenie de care trebuie să te temi ca dracu' de tămâie. Ar fi fost singurul prieten care ştii că nu te părăseşte niciodată. Atunci când ţi-o luai în bot şi-ţi pierdeai ultima fărâmă de respect, ea te îmbrăţşa protector şi te lua în zbor spre alte lumi. Nu mai bune, nici mai rele...ci doar alte bătălii, un alt început.
Europa este creştină. România este creştină. Eu sunt creştin. Şi ce căcat am învăţat până acum? N-ai aripi, prietenii imaginari denotă demenţa - Îndură, frate...viaţa e un puroi infect, dar cărţile spun că Un Superman Cu Barbă îţi pune bile albe dacă te ţii de nas şi o înghiţi cu gura plină; vei câştiga comori în cer. Keep going Johnnie Walker! We ride, we ride (apropos...n-ai voie în post şi de sărbători, că te pârleşte Focul Gheenei de-ţi sar capacele!)! Ihaaaaaaaaaaa...şi călăreţul se topeşte în apusul sângeriu.
Cum să mă lupt cu asta? Fondul psihic mi-a fost întinat cu necurăţenii şi amăgiri! Orice aş face acum, răul a fost comis...Odată ce textul a fost dăltuit în piatră, cum îl mai pot şterge? Distrug lespedea şi sper să aducă alta la magazin?
Vreau doar să zbor.
Vreau să văd oceanul, nu să privesc o flegmă pe asfalt şi să-mi imaginez nesfârşitul. Vreau să ascult valurile, nu vuietul maşinilor; vreau să simt nisipul, nu mirosul prafului de pe caldarâm. Vreau să văd orizontul unindu-se cu luciul apei. Acolo, poate, cândva...
Niciodată nu am făcut ce am vrut. De ce? De ce ceapa mă-sii aş începe acum? Cu ce e mai diferit prezentul de trecut, sau de viitor? Toate trei coordonatele se unesc în acelaşi unic punct: eu.
Ştii...eu nu cred că în timpul acestei vieţi putem atinge Perfecţiunea Ideilor sau Fericirea eternă şi desăvârşită. Nu există "Acea" unică stare necurmată de ploi...ci se găseşte aici şi acum, se construieşte din picături - lucruri mărunte şi trecătoare, ca bobul de nisip al unei plaje bătute de vânt. Ca urmele fragile lăsate pe nisipurile mişcătoare...
Îţi doresc să descoperi sâmburele de frumuseţe care va transforma clipa prezentă într-o strălucire singulară, dar mereu diferită. O sclipire nouă, unică, întotdeauna continuă. Iar când nu vei mai găsi drumul spre ea, zâmbeşte şi priveşte universul înflorind din oglindă...
Să ai un Paşte liniştit şi vesel ca zborul unui fluture în soarele după-amiezii.
Cu toţii căutăm ceva nedefinit, o fericire abstractă, fără formă palpabilă. Un absolut care să ne împlinească de-a pururi, un fel de sac plin cu bunătăţi, ce nu se goleşte niciodată. Uneori suntem atât de setaţi pe nişte coordonate neştiute, încât trecem pe lângă multe lucruri frumoase şi nici măcar nu le observăm; sau nu vrem să o facem, din simplul motiv că nu corespund cu ceea ce credeam/speram noi că ar fi. Nu vedem pădurea din cauza copacilor şi suntem dezamăgiţi de asta.
Beton armat, să-mi trag palme...
Am păţit aşa când am văzut primul film 3D.
Abia trecuse febra "Avatar", iar toată lumea numai 3d avea în gură. Şi eu nimc...sterp şi flasc ca puţa lu' Matusalem după înmormântare. Ba unde mai pui că de la o vreme începusem chiar să mă simt frustrat...apoi megafrustrat. Depresiv de-a dreptul, să-mi moară calul! O experienţă atât de simplă era lăudată de parcă dacă o penetrai deja păşeai pe Poarta Raiului unde te aştepta Sf. Petru să te pună-n băţ ditai sultanu' peste neamuri! Oriunde mă duceam, orice făceam, numai 3D auzeam! Mâncam 3D, auzeam stereo cu surround, apoi făceam conversia tridimensională (boxele mele-s un model mai vechi, mai de bătrânoci), dormeam 3D. Scoteam capul pe fereastră...3D! Plecam pân la magazinul din colţ să-mi refac rezerva de curpapir (băi nene, trăim vremuri căcăcioase, ce să-i faci!) şi era imposibil să nu dau măcar peste câţiva kinderi care-şi povesteau la o şaormă ultimul film 3D urmărit!
Moamăăăăăăăăăă...mă simţeam ca un căţel d-ăla ce nu mai apucă ţâţa mă-sii, în timp ce restul o sugeau cu plescăituri pline de nesaţ. Azi aşa, mâine aşa, până mă prinde învârtoşarea şi mă apuc de ceva flotări ca să mă mulez mişto pe fotoliul cinematografului. Şi cum am atins caracteristicile dorite (c-apoi poate mi-o mai pica şi mie ceva prin pauze - n-oi fi eu chiar Hrithik Roshan, dar nici nu opresc copiii din creştere cu mecla din dotare, damn it!), BUFFF! Planton la mall, să-mi trăiască famelia! Rula "Transformers - Dark of the Moon". Sunt fan Bumblebee (cu tot cu Camaro-ul transformat), iar acum era şi 3D
...se putea o fericire mai mare ca asta? Pupa-ţi-aş tălpili tăle, Doamne, cum mi-.ai pus tu mâna-n cap şi ţi-ai binecuvântat robul netrebnic!
După 2 ore jumătate, eram dezamăgit. Nu mă înţelegeţi greşit, filmul a fost ok, mi-a plăcut enorm - mai ales de bunăciunea aia cu nume de trandafir gripat, care a fost prototip de zână în câteva secvenţe. Nu pot descrie ce i-aş fi făcut, că-i ditai postul şi îmi iau bilă neagră la Cartea Vieţii...e de ajuns să spun că imaginaţia îmi ardea mai abitir ca o groapă plină cu napalm!
Gagica - strog, nu încape îndoială! Însă 3D-ul m-a decepţionat complet. Nu era aşa cum speram eu. Chiar dacă imaginea avea o calitate mult mai bună, foarte rar se vedeau diferenţele faţă de un fim tradiţional. Nu ştiu de ce îmi făcusem o idee că a treia dimensiune scoate planul în relief, pe sistem de hologramă; când de fapt, doar o adânceşte. Tot pe-acolo ar fi...dar clar, nu cum credeam eu. Să mai menţionez că am avut şi o lentilă a ochelarilor pătată? Pe tot parcursul filmului, am avut impresia supărătoare că ochiul stâng priveşte printr-un tifon căcat de muşte. Nasol pentru mine, nu?
Apoi, cineva m-a văzut amărât şi mi-a spus: Nu te întrista, bărbaţii-s cei mai fericiţi. Indiferent de ceea ce se întâmplă, tu eşti mai fericit decât o femeie; pentru că:
Numele tău de familie rămâne neschimbat după căsătorie.
Garajul este al tău pe de-a-ntregul.
Planurile de nuntă se rezolvă de la sine.
Ciocolata este doar o altă gustare.
Poţi să devii preşedinte.
Niciodată nu poţi să fii gravid.
Poţi purta un tricou alb într-un parc acvatic.
Poţi SĂ NU porţi nici un tricou într-un parc acvatic.
Mecanicii de automobile îţi spun adevărul.
Lumea întreagă este toaleta ta. Niciodată nu trebuie să conduci până la o altă staţie de benzină ca să cauţi o toaletă deoarece aceasta în care eşti este prea scârboasă.
Nu trebuie să te opreşti să te gândeşti înspre ce parte trebuie să învârţi o piuliţă sau un şurub.
Acelaşi loc de muncă, salariu mai mare.
Ridurile adaugă caracter.
Oamenii nu se holbează niciodată la pieptul tău atunci când vorbeşti cu ei.
Pantofii noi nu taie, jenează sau mutilează piciorul.
O singură dispoziţie sufletească mereu.
Conversaţiile telefonice se termină în exact 30 de secunde.
Ştii tot felul de lucruri despre tancuri.
O vacanţă de cinci zile necesită o singură valiză.
Poţi să-ţi deschizi toate borcanele.
Eşti copleşit cu laude pentru cel mai mic act de gândire.
Dacă cineva uită să te invite, el sau ea mai poate încă fi prietenul tău.
Trei perechi de pantofi sunt mai mult decât suficiente.
Nu ai aproape niciodată probleme cu cureluşa de pantof în public.
Nu eşti capabil să vezi cute pe hainele tale.
Totul de pe faţa ta rămâne în culoarea originală.
Aceaşi freză ţine ani de zile, poate chiar decade.
Trebuie să-ţi razi doar faţa şi gâtul.
Te poţi juca cu jucării toată viaţa ta.
Burta de obicei îţi ascunde şoldurile mari.
Un portofel şi o pereche de pantofi de o singură culoare pentru toate
sezoanele.
Poţi purta pantaloni scurţi, indiferent de cum îţi arată picioarele.
Eşti liber să-ţi laşi mustaţă.
Poţi să faci cumpărăturile de Crăciun pentru 25 de rude în ziua de 24 decembrie în 25 de minute.
M-am verificat de 2 ori şi cică-s bărbat...deci prin definiţie, se pune că-s şi fericit. Atâta că, uneori, sunt prea chior ca să văd asta.
P.S.: Mâine îmi iau ochelari. 3D, ca să fiu sigur că nu ratez nimic. P.S. 2: În continuare nu pricep care-i faza cu 3D-ul.
Iar am început să postez doar prin intermediul imaginilor...asta e; trec printr-o perioadă mai lirică şi prefer caracterizarea indirectă a personajelor - cei care scriau ca Migu' pagini fără număr de comentarii după dictare deoarece nu se inventase decât o singură carte de eseuri literare în tot liceul, probabil ştiu despre ce vorbesc.
Însă, mi-am pierdut verva. M-am înmuiat.
Eram rece vârfu' Omu; ignorant ca obeliscul templului din Luxor, ridicat în cinstea lui Ra. Şi-apoi SPUF! mai flasc decât un prezervativ folosit. Eram o galeră de piraţi greoaie, butucănoasă, plină de gemete, scrâşniri de dinţi şi carii, apoi m-am transformat într-o copaie roz cu floricele şi zurgălăi, inundată de chiote bebeliforme. Dintr-o drujbă ruginită, ştirbă şi hârâitoare, am devenit un cuţitaş de unghieră cu moţonei şi sclipici. Eram flegmatic şi dur ca o bucată de gheaţă, apoi a răsărit soarele...fierbinte şi strălucitor. Idilic, desprins dintr-un univers pe care credeam că l-am pierdut undeva prin zorii istoriei. Alb şi orbitor, ca o promisiune de peste timp a Parcelor unui Infern al Izbăvirii. M-a învăluit în boarea lui de malahit cu miros de ghiocei, iar eu m-am topit, cuprins de uimire. Cristalele mi s-au lichefiat într-o destrăbălare nebună, atomii mi s-au desprins din chingile legăturilor ionice şi am început să mă scurg vijelios, ca un râu împins printr-o crevasă îngustă.
Tudor Gheorghe - Au inebunit salcamii
Ce să mai zic? Sunt Dr. Jekyll şi Mr. Hide - cazul clasic de personalitate multiplă, care denotă oleacă de labilitate psihică. Nasol pentru mine.
Nu-i vorbă, că devenisem plictisitor în rolul veşnicului nemulţumit. Schimbarea a fost bine-venită, doar că mi-am pierdut total controlul. Oscilez de la o extremă la alta ca acul vizezometrului unui dragster: 0-100 km/h în 0.9 secunde. Bang-BANG!
Iar acum veţi întreba: păi nu militai tu cu înfrigurare pentru echilibru? Nu aveai gura plină de raţiune şi expirtarea emoţiilor? Ba da...aşa făceam. Şi aveam dreptate. Diferenţa dintre animal şi fiinţă superioară o face doar intelectul, niciodată emoţia. Chiar şi un parameci zvâcneşte de bucurie dacă are un mediu propice pentru dezvoltare...dar în veci nu-şi va înţelege rolul în ecosistemul planetar. Om, brută; diferenţa stă într-o singură sclipire.
Iar eu am momente când nu-mi plătesc factura la "Electrica" şi-mi taie curentul...Am momente când sunt mai întunecat decât dosul unui cal cufurit! Nu-mi pot nega dualitatea, nu pot fi mereu zen. Pe hârtie totul e mai simplu, în pana mea! Dacă ştiu cum să o fac, îmi pot crea lumea după propriile dorinţe. O foaie albă poate deveni orice mă taie pe mine capul; e ca un cer cu nori, în care văd exact ce îmi doresc eu să văd...singura limită fiind propria imaginaţie. Deţin piesele de lego, tot ce am de făcut este să le asamblez.
În realitate e fix pe invers: trebuie s ămă descurc într-o lume deja existentă. Câteva elemente ale puzzle-ului le cunosc, altele îmi sunt complet străine şi trebuie să le caut. Unele le pot modifica, altele...mă obişnuiesc cu prezenţa lor nedorită şi mă chinui să le accept; pe altele nici nu le văd. Dar la final trebuie să alcătuiesc o imagine de ansamblu cât mai exactă.
Aşa că da...îmi doresc stabilitate; ştiu reţeta, dar nu o pot aplica mereu. Nu pot nega ceea ce sunt. Nu vă mai hliziţi atâta - se ştie că cel mai bun ginecolog n-are vagin! :p
Adesea vorbesc şi mă revolt împotriva percepţiei publice "femeie: spirituală, cultivată, suavă / bărbat: dobitoc primitiv, bestie îngălată". Resping teoria cu înverşunare, deşi în rugozitatea ei, are un sâmbure de adevăr: unele femei sunt ireale de-a dreptul. Dar nu toate, cum spune gura satului...doar una dintr-un milion este perfectă. Chiar dacă râde sau plânge, te ceartă sau te alintă, te cheamă sau te goneşte, rămâne adorabilă în desăvârşirea ei. Chiar de s-ar enerva şi ar înjura birjăreşte, o înţelegi - este tot o fiinţă din carne şi oase, o compoziţie chiaroscuro a Renaşterii. Se înfurie, ţipă, stă îmbufnată. Sau doar te priveşte în tăcere. Are o sumă de defecte...reprezintă un amestec inedit de sacru şi profan; tocmai de aceea este perfectă.
Mi s-a sugerat că ar cam trebui să-mi cer scuze pentru ce am spus la un momentdat pe blog sau în particular. Mai ales în particular...în special pe blog, unde am lansat nişte simple idei în eter iar chelul şi-a pus mâna la chelie. Să nu te-apuce criza de râs? Dar nu e un lucru ruşinos, cu toţii avem cheliile noastre. Ne naştem cu ele sau le dobândim pe parcursul drumului, mai contează? Sunt ale noastre, să ne trăiască şi s-ajungem să le vedem cu nepoţei!
Am momente când îmi place să speculez detalii bine ţintite, dar suficient de generale încât să mă pot fofila printre ele la caz de ananghie. E un fel de "bate şaua, să priceapă iapa". Sunt diabolic, sau ce? Muahahahahahaaaaaaaaaaaaa
Nu-i frumos din partea mea să fac aşa ceva..însă la momentul acela, a fost singurul lucru pe care l-am putut efectua cu nişte rezultate decente. Se pune dacă aş spune că scopul scuză mijloacele? Sau că a trecut moda băieţilor buni şi acum se poartă neşimţiţii? Nu prea. Niciodată nu mi-a plăcut să mă înham la cârd şi e din ce în ce mai greu să fac asta, pe cuvânt de bătrânoc!
"Îmi complic existenţa, o fac cu pricepere, sunt specializat. Pot să iau orice lucru extrem de simplu şi să-l transform într-unul complicat", vorba doinei. Eu
sunt...habar n-am, probabil un geniu pustiu, sau ceva; mă rog, mai mult pustiu :)) Sunt un antonim complet a orice ai căuta despre mine în dicţionar. Sau nu,
frăţicule...eu sunt antiteza însăşi! Cum mă iei şi cum mă întorci, la
aceeaşi concluzie ajungi: diametral opus cu termenul după care s-a scotocit. Eu sunt
opoziţia. Sunt ca şvaiţerul; apetisant de-ţi lasă gura apă, dar când te
apropii te încurci în găuri. Ptiu, să-mi bag, de la atâtea găuri se face
curent, în puii mei! Mai închide şi tu un geam, ceva, că-mi băngăne
creerii capului. Dar eu nu...şvaiterul n-are urechi. Nu-i de mirare că-s
singur. Cine dracu' ar vrea să-l tragă aerul rece la articulaţii, gât
sau eu ştiu ce altă zonă mai sensibilă?
Adeseori mă întreb dacă ar fi mai bine să rămân în spatele vitrinei pentru a păstra o iluzie, sau a o înlătura şi a pierde totul. De ce pălăria calului aş merita eu perfecţiunea?
Acestea fiind spuse: Na-na-na, marş la colţ, în genunchi pe coji de nucă! Penitenţă: 3 bice pe spinare înainte de culcare şi-o piuneză-n călcâi, la trezire!
Iniţial mă gândeam să pun pun privirea de Puss în Boots, poate 'oi topi răceala.
Aş fi împletit şi un "Please forgive me - I know not what I do" cu iz de serenadă şi poate o scoteam la cap.
Da' unu de colo: "Nu, nu, nu...Să pui mâna să-ţi cer scuze pe blogosferă, că acolo făcuşi pocinogul!" - pe sistem "Aici, să vadă toată lumea!!". Pesemne mediul public ar da o mai mare greutate cuvintelor mele.
Bă, eşti prost? Intimitatea este ca sexul, ceapa mă-sii de treabă! În privat e mişto; relaxant, cu preludiu îndelung, şoapte de dragoste şi îmbrăţişări tandre. Dar în public, se transformă în prostituţie respingătoare. Ia chiloţii, na chiloţii - haidi bă! Este adevărat că-ţi trebuie puţintică îndemânare şi niţeluş curaj să realizezi penetrarea, dar rodul muncii nu se compară cu alergătura depusă. Este ca şi cum te-ai zbate să-ţi cumperi macara ca să culegi un măr dintr-un copac mai înalt.
Tu, ciupalete-napoiat, s-a inventat scara!! La ce dracu' te scarpini pe după cap?
P.S.: ..."Cu toate astea n-am îndrăznit niciodată să complic o minune.
O minune e un lucru mult prea fragil, e cam tot ce se poate spune."
Sau poate că am îndrăznit...Dap. Cu siguranţă am făcut-o. Oare ce mai spune asta despre mine?
Zapînd printre siteurile de ştiri, am dat peste un articol foarte drăguţ. Titlul m-a acaparat, aşa că m-am pus pe lecturat: vreau din tot fundul fiinţei mele să aflu ce nu-i place unei femei să audă la prima întâlnire. Hai, frăţică, bagă! Că eu la prima întâlnire am fost Apocalipsa după Ioan, să-mi bag picioarele. O turmă de elefanţi într-un magazin de porţelanuri chinezeşti! Mi-ar prinde bne nişte sfaturi...
Nu-i vorbă, că am eu o mică idee despre cum se face; dar e articol scris de experţi în domeniu, damn it!! Şi la câte prostii făcui, aş avea nevoie de niscavai ajutor specializat:cămaşă cu mâneci lungi şi o cameră cu pereţi capitonaţi. :))
Aşa că l-am citit. Ce a ieşit, redau mai jos...
Faza e că de dimineaţă m-am trezit cu curu' sky high - adică "în slava ceriului", în limbajul neaoş - şi s-ar putea să deranjez din nou cu aprecierile mele - porcule ce sunt! La starea pe care o am, nici nu m-aş mira...mi s-a luat complet cu gentiltatea. Nu am pierdut-o complet, însă pentru o perioadă, prefer să nu o mai arăt aşa, tuturor - pe sistem "Aici, să vadă toată lumea!". Da' de ce să vadă? Sunt pudic! Mă roşesc ca o sfeclă de Paşti când mă scoţi în mulţime! Ia să nu mai ştie lumea prin ce trec eu...că şi dacă ştie, oricum nu-mi rezolvă problemele! (Prin urmare înghit nostalgia ce m-a chinuit toată dmineaţa, spre a mă înfăţişa în faţa voastră curat, parfumat şi plăcut uscat.)
Plus că uneori sufăr de sindromul comunicării defectuoase şi se înţelege fix pe invers ce vreau eu să zic. Dar nu mai contează: important e articolul. (pe care l-am şi comentat puţin...mă trecea tare, n-am avut ce să fac)
No, deci să-i dăm drumul!
Adevărat că nu o data ţi s-a întâmplat să-ţi muşti limba fiindcă ai scos pe gură (numai pe gură???) anumite lucruri total nepotrivite în fata unei femei? Dacă răspunsul este DA (Da, Da Da!!!), află că nu eşti singurul! (Pfiu! Mi s-a luat Casa Scânteii de pe aortă!) De altfel, e bine să vezi filmul în care a jucat Reese Witherspoon (aoleu, mămicule...m-am dat cu alifie la cur, dacă am început să mă comport după filme!) şi în care se povesteşte cum un bărbat cu care ea şi-a dat întâlnire (genul de blind date) i-a facut observaţie apropos de câteva greşeli gramaticale (e naşpa să faci observaţie, se interpretează drept mândrie. Însă, dacă bărbatul face greşeli gramaticale, este expediat pe motiv de incultură. De ce nu merge şi reciproca?). Întâlnirea a luat sfârşit în mai puţin de 10 minute.
Aşadar, dacă eşti genul de bărbat care ar vrea să ştie cu exactitate ce nu le place femeilor, te invităm să parcurgi articolul de mai jos:
1. "Sânii tai sunt naturali sau sunt puşi?"
Bineînţeles că toată lumea te întelege; eşti bărbat şi dezbraci orice femeie doar din priviri (iar tu, autorule, eşti un idiot! Unde pana mea scrie că trebuie să dezbraci femeia din priviri dacă eşti bărbat? Obsedatule care eşti tu obsedat!). Şi nu e nimic în neregula cu asta (Serios! Zi să-ţi moară la intrare!!). Doar evită să faci orice comentariu de acest gen, fie că femeia respectivă poartă un sutien care face minuni sau şi-a facut o intervenţie chirurgicală, pur şi simplu nu întreba nimic legat de sânii lor. Femeile o vor lua drept grosolănie.
Ghici ce? "Băiatul bun" este învechit; femeilor le plac grosolăniile! Iar când se îmbină şi cu o laudă...bagă mare!
Ca să o citez pe una: Vreau tandru şi câinesc!
2. "Am un fizic comparabil cu un Ferrari!"
Mda...şi vreau să te pătrund cum a pătrunns Luke în tauntaun. Asta-i replică de imbecili. Punem pariu că majoritatea divelor pică la faza asta? Cică e îndrăzneală. :))
Să nu râzi (prea târziu =)) ), dar orice barbat care încearcă să sublinieze că are un fizic mai eficient decât cel potrivit cu vârsta pe care o are va cădea în penibil (lauda e jenantă...se învaţă asta pe la 7 ani, sau ceva). Dacă în timp ce aşteptaţi amândoi cafeaua la bar tu te apuci să-i vorbeşti despre cât de des mergi la sala şi cât de bine lucrat eşti – şi deci, că semeni cu un Ferrari – ea nu va dori altceva decât să ajungă cât mai repede acasă.
Păi tocmai asta ziceam şi eu...ACASĂ vrea să ajungă! A.S.A.P.!
3. "Am experienţă îndelungată pe site-ul ăsta!"
Dacă vă întâlniţi în urma discuţiilor de pe un chat dedicat întâlnirilor, nu face niciodată o astfel de afirmaţie: o să pari neserios şi că ţi-ai dat o grămadă de întâlniri pe care nu le-ai finalizat cu o relaţie. Aşadar, ea te va lua din start drept un aventurier.
- Când mă întâlnesc cu cineva, totul începe din acel moment. Trecutul se numeşte aşa pentru că a trecut; de ce să dezgrop cadavrele? Şi totuşi, am făcut-o...pentru că am vrut să răspund sincer la o întrebare. Sau pentru că am vrut să descriu cadrul ce m-a determinat să iau anumite hotărâri. Ce să mai zic? Sunt esenţă de prost, uneori!
- Şi dacă ea e de pe site te pomeneşti că nu a testat nimic până la tine! Vine floarea din grădină să aleagă mortu' satului...mă laşi cu tâmpeniile?
4. "Ce anume aştepţi de la o relatie? "
Nu întreba asta la prima întâlnire. Gândeşte-te că vă vedeţi pentru prima oara în viaţă. (Huuuuuuuuuuuuhhhhhhh...va mai fi şi o a doua oară? M-am blindat cu învăţămntele listei în vigoare! :) ). Păstrează conversaţia în jurul subiectelor uşoare şi plăcute (sunt un Spală-Varză uneori...pierd controlul asupra oratoriei. Ma bad.). Gândeşte-te cum te-ai simţi tu dacă ea te-ar întreba asta în aceleaşi circumstanţe (măgândesc; şi dacă o face, pe unde mai scot cămaşa?)… Nimănui nu-i place presiunea, fie barbat sau femeie.
Presiunea e stânjenitoare. Şi da, se aplică în ambele părţi. Viaţa-i curvă, ce pot să mai zic?
5. "Nu cred în casatorie!"
Calmează-te, nu e cazul să faci o asemenea afirmaţie la prima întâlnire, nici o femeie nu-şi va comanda rochia de mireasă prim dată când te vede (ba da, dacă te cheamă Brad Pitt). În plus, dacă tu îi şi transmiţi că nu eşti interesat de angajamente pe lungă durată, brusc îşi va pierde orice interes în ceea ce te priveste!
Ete căcat în băţ!! Faptul că nu te simţi apt de căsătorie nu înseamnă că nu vrei o relaţie de lungă durată. Plus că viitorul nu îl ştie nimeni - dincolo de o mizerie de act, este o nevoie emoţională (concepţie cu care am avut şi eu probleme; dar dacă până şi preşedintele reevaluează, eu de ce nu aş avea voie să o fac?). Care în principiu se naşte cu travaliu, nu instant, ca iepurele din pălărie.
6. "Te sun eu…
"
N-o spune doar din politeţe, că nici o femeie nu-ţi va înghiţi minciuna (depinde cât de înamorată e). Nu uita că faptele sunt mai grăitoare decât orice cuvânt, aşa că nu mai face această afirmatie, sun-o pur şi simplu, fără s-o mai avertizezi c-o faci.
Cea mai mare tortură din lume este aşteptarea unui lucru nesigur. Este ca picătura chizească, te macină secundă de secundă, te seacă de energie şi de voinţă. Taie-mă în bucăţi cu o lamă de ras folosită, smulge-mi unghiile, lipeşte-mi-le cu superglue şi smulge-mi-le din nou...pune-mă singur la o galeră, schingiuieşte-mă pe un pat de fier, înroşit în flăcările Gheenei...voi rezista. Sunt doar dureri fizice, trec în timp. Poţi să mă-neci într-un pahar cu apă, să mă calci cu tractoru' de-o mie de ori; să mă sfâşii cu dinţii şi-apoi să chem vântul (cum era melodia?)...Dar nu mă lăsa pradă tăcerii. Este un chin psihic, un supliciu spiritual ce mă modifică la nivel microcelular şi comportamental.
Chiar dacă o gândeşti cu adevarat, găseste altă modalitate de a-i face acest compliment (am găsit). Dacă o găseşti cu adevarat sexy, spune-i că are un păr frumos, un zâmbet minunat sau o rochie deosebită (scuze, nu m-a făcut mama stilist). Sexy se referă la sex, iar ea va gândi că tu ai in cap un singur lucru.
Eu n-am folosit niciodată cuvântul ăsta...dar am înţeles că prinde la public. Pentru toate există un început...hihihihihi
8. "Mi-am făcut vasectomie".
Şi în clasa a treia m-am julit la genunchi. Tre' să fii idiot să spui asa din prima secundă; însă nu mă pot abţine să nu întreb: dacă o spui, cum dracu' ai obţinut întâlnirea aia?
Chiar trebuie să te grăbeşti să-i dai o asemenea informaţie înca de la prima întâlnire? În cazul în care ea nu face nici o referire la faptul că vrea copii, atunci nu e cazul să deschizi atât de repede discuţia. O să creadă că te gândesti la sex fără prezervativ. Sau că vrei să-i fie clar că nu te interesează copiii.
9. "Am rămas prieten foarte bun cu fosta mea iubită/soţie."
Ne bucurăm că nu duci o luptă de gherilă cu fosta ta soţie şi nu vă bateţi în instanţe pentru avere, dar crede-ne că n-o s-o faci fericită împărtăşindu-i acest lucru. Dimpotrivă, ea ar vrea să ştie că ţii lucrurile sub control şi că există anumite limite ale oricărei relaţii pe care ai avea-o cu fosta.
Am înţeles că trebuie să fii gentleman. DAR şi femeia este om, deci supus greşelii. Întrebare: dacă ea spune asta, ce ceapa mă-sii faci?Întreb pentru că n-am trecut prin situaţia asta şi aş vrea să fiu pregătit pentru toate posibilităţile. Ca înginer ce mă aflu, implementez oleacă de H.A.C.C.P. pe prima întâlnre - am stabilit pericolele, limitele de acţiune, punctele critice de comtrol, acum sunt la măsuri corective. Aşadar şi prin urmare, Nea' Cunoscător, completează răspunsul pe linia punctată!
10. "Împărţim nota de plata?"
Deci, şi dacă şi se pare cam scump localul şi n-ai nici o certitudine că te mai vezi cu doamna respectivă, un bărbat adevărat trebuie să plătească integral nota, măcar la prima întâlnire (corect). Oricare altă variantă e vecină cu grosolănia (vezi punctul 1). Pur şi simplu, aşa sunt făcute regulile bunelor maniere, fie că ţi se pare corect sau nu.
(Sursa: yourtango.com)
Ei, de data aceasta îmi sună cunoscută chestiunea; de fapt, m-am cam aflat în ambele ipostaze... ce se pune că sunt? Bărbat adevărat în zilele cu soţ, marfă de contrabandă în rest?? Te momeneşti că acu' voi primi şi interdicţie la circulat pe străzi în weekend, ca maşinile de pe vremea lu' Ceauşescu...
Mi s-a spus
că am exagerat în reacţii. Probabil...când un râu se umflă, el vine
năvalnic - nu curge ca la robinet. Oricum ar fi, mi se cam rupe. Totul e
relativ: depinde cum înţelegi; ce înţelegi şi pe ce pui accentul.
În plus, am tratat vreo 4
filoane diferite. Sfârşitul rămâne deschis...
...Deşi la partea cu menstruaţia am fost uşor cam măgar - şi mi-a plăcut ipostaza. Iha!
P.S.: Provocarea la duel rămâne în picioare Numa' nu vă înghesuiţi aşa, că mai trebuie să şi respir
PUSSIES! >:p
"Dacă vrei să deschizi mintea altora, întâi trebuie ca propria ta minte să fie deschisă"
"Hello, I'm back! Missed me?"
De fapt nici nu am plecat...pentru o perioadă am schimbat tactica de postare. Mi s-a spus că vorbesc mult prea mult şi numa ce-mi zic? "Sunt în stare să lansez idei şi fără să scriu o căruţă de litere? Ia hai să vedem..."
Şi am văzut. Nu ştiu ce a ieşit, cum s-a văzut din exterior, dar din interior mi-am demonstrat că pot. Mi se rupe cine şi ce a înţeles. Da' acuma gata...a-nţărcat bălaia! Şi-aşa îs nevorbit...m-am tâmpit să mă pedepsesc singur?
Frate, cine are răbdare să citească TOT ce scriu, o face. Cine nu, iuhuuuuuuuuu...e o lume atât de largă! Du-te şi aleargă în cerc pân' te plictiseşti! Eu voi scrie...mult, puţin, cât îmi vine în gâtu' mâinii! Şi dacă vreau să vorbesc, vorbesc pentru că am lucruri de spus. Îmi vine, asta e; îi dau drumu', nu mă mai abţin. Nu-s masochist să prelungesc chinul, să strâng din dinţi şi să rabd, chiar dacă ştiu că un anumit grad de durere sporeşte plăcerea - serios, am băgat intensiv nişte Kama Sutra şi fondul meu de cunoştinţe teoretice a suferit o upgradare masivă. Curăţenia de primavară, la dracu!! Se pune că-s în tendinţe??
No, acu' la practică e mai greu. Doritoare, ceva?
Aoleu, am uitat că-s tot singur! "Singur, atât de singur...simt dureri pe care nu mai pot să le-ndur" - vorba Talismanului de serviciu. Atâta că n-a nimerit persoana potrivită; nu ştiu pe unde le era mintea când au compus melodia, da' pe mine nu m-au luat în considerare. Durere? Hai, mă leşi? Eu fac scufundări zilnice în durere; înot în stil fluture cu reacţie, bat recordul olimpic la suta de metri bazin cu garduri. Păi mie mi se spunea "Junghi" când eram mai mic ("Junghi, iar ai venit p-aci?"); când văd durere o mestec şi-o scuip, de zici că-s Mărgelatu cu seminţele.
Uof, uof, măi, măi...şi cineva chiar mă întrebase de curând: "Auzi, ţie de ce ţi-e frică în viaţă?". "Mie??" - am întrebat candid. Adevărul e că mi-e teamă fix de singurătate. Atâta că, în papucii calului! Mă nasc singur, mor singur, mai contează ce e între?? Nu pot avea o existenţă dominată de angoase...teama este ucigaşul minţii. Singura cale de a o înfrânge este de a o înfrunta. Straight in the face, like a man.
Bă!! Cine-i acolo? Sunt eu - Singuratatea. Ia vino tăicuţă-ncoa, la o bere cu efect întârziat!
O singurătate - două singurătăţi. Genul: feminin. Mişto! Te pun capră şi încercăm nişte împreunări din Carte! De nu ţi-o plăcea...să-mi zici mie "cuţu!"
Clar, aşa fac! M-am săturat de încercări şi tatonări. M-am săturat de toane şi mofturi. Da' stai niteluş, ce, eu nu pot avea nazuri? Păi ce dracu' o dăm atâta după deget?? De ce trebuie să mă comport mereu ca un paria ce se luptă să fie acceptat de societate? De ce trebuie să înghit mereu şi pe nemestecate orice capriciu? M-am săturat! Enough is enough! Sunt sătul să fiu socotit necorespunzător şi să mă chinui să mă îmbunătăţesc, doar pentru a fi respins că nu mi-a stat freaza cum se aşteptau cu toţii. Mă simt ca un Ferarri care e lăudat şi privit cu jind, dar care stă mereu în parcare, deşi se închiriază toate rablele din jurul meu. Ştiţi ce? Sunt sătul de complimente şi refuzuri! "DA, DA!! Dar totuşi nu...". Fă-mi un hatâr şi nu mă mai lăuda din gură; înjură-mă din suflet dacă ai vână-n tine...dacă nu, du-te-n mă-ta! Sunt autobot şi mă conduc singur! Sunt Lightning Mcqueen; să vedeţi ce ocheane mi-am tras în parbriz...n-am nevoie de şofer!
"Eşti fericit că am sunat?" Da, îmi pare bine...dar lumea se sună de peste 100 de ani! Nu sunt singurul de pe planetă care primeşte un telefon, la dracu! Nu te mai purta de parcă mi-ai făcut un favor...Stop doing me favors, damn it! Nimeni nu pricepe ce vreau, sunteţi prea chiori să vă daţi seama. O urlu în gura mare de pe primăria oraşului, dar tot nu ştiţi! Nu vă mai purtaţi de parcă aş fi eu de vină! Este o vorbă..."când mai mulţi îţi spun că eşti beat, te duci de te culci"; nu, nu, nu...voi sunteţi beţi, iar eu sunt cel treaz! S-a mai întâmplat şi altădată, am experienţă în situaţii de gen: când mai ieşeam cu colegii la câte-o terasă prin facultate, la întoarcere târam de ei spre casă, că eram singurul care se mai putea ţine pe picioare!!
Nu cerşesc nimic, la nimeni. Nu-s slugă, am dreptul la o alegere. Pot lupta! Ştiu să lupt! Am dovedit asta, chiar dacă nu am concurat niciodată pentru Mr. Universe. Am avut o perioadă când eram ţintuit la pat, cablat la 2 perfuzii deodată şi mâncam cu paiul; ridicam capul de pe pernă şi în secunda următoare vomitam până mă înverzeam. Acum, după 1 oră de abdomene şi flotări nu-mi creşte pulsul mai mult ca după o plimbare lejeră în parc. Odată, mi s-a spus că nu voi mai fi capabil să merg în veci. Acum alerg kilometrul în 7 minute. Nu-i puţin...dar să mor io, nici mult nu e. M-am luptat cu lumea, m-am luptat cu mine însumi şi am câştigat. Aşa că scutiţi-mă cu "nu ştii" şi "nu faci" şi "nu eşti" şi "nu dregi"...nu-s un aspirator, pe care te decizi dacă îl iei sau nu de pe raftul magazinului.
Am dreptul şi pot să aleg.
Întotdeauna mi s-a spus că în viaţa reală nu-s ca pe blog. Greşit. Sau nu. Sunt aşa cum am chef să fiu, cum mi s-au aliniat planetele în ziua aceea. Blogul este un satelit al personalitaţii mele. O latură pe care o arăt mai rar în realitate, e adevărat.
Chestia e că am avut o plăcere dementă de a fi "băiatul bun", săritorul care ajută pe toată lumea, oricînd, oriunde, oricum...ceea ce m-a încurcat enorm; în mediul virtual nu mă ajut decât pe mine.
Ştiţi vorba aia: "Bine faci, bine găseşti". Sau alta: "dacă împarţi dragoste, vei primi dragoste". Mamă, cât de infantil pot fi câteodată! Îmi vine să umblu cu magneţi pe cap, ca să-mi atrag creierii din cur - pe cuvânt!
Nu-s Mesia. Sunt un simplu om. Am o viaţă, chiar dacă nu e chiar socială. Am dorinţe, chiar dacă de cele mai multe ori mi le-am încălcat pentru îndeplinirea celor din jurul meu.
Da' acuma, punct. S-o gătat stocul de altruism. M-am săturat să fiu câinele care râcâie la uşă, în speranţa că stăpânul va deschide şi îl va primi în casă. Pentru cei ce nu-nţelege, m-am născut ca să fiu rege. Am potenţial. Ştiu. Vreau. Pot. Eu sunt stăpânul, eu sunt jupânul. Şi am fost cel mai mare bou în viaţă când am ascultat de alte opinii - ceea ce înseamnă că da, ai avut dreptate. Intuiţia feminină m-a ghicit mai bine decât am crezut eu. (Plecăciuni). Trebuia doar să-mi dau seama de asta.
"Ştii...eşti nesigur".
Dacă m-a prins orbirea şi am intrat cu capu-n pereţi de câteva ori, iartă-mă că la următoarea întunecare a minţii îmi iau dracului un baston să pipăi înaintea mea şi să nu mai dau în gropi!
"Ştii...râzi cam mult, eşti neserios".
Ete ţâs Călină! O reacţie de moment nu denotă neapărat o caracteristică de caracter. Eu dacă te văd cu pantalonii pătaţi când eşti la menstruaţie, nu-ţi spun că eşti mizerabilă - deci taci. Se-ntâmplă-n puii mei!! Poate ţi s-a mişcat Tampaxul aiurea şi s-a scurs pe lângă! Poate nu am dormit bine; poate mă durea stomacul şi am acoperit crisparea cu orice am găsit la îndemână; sau poate pur şi simplu am fost fericit...atât de fericit încât nu a mai contat nimic altceva. De ce este atât de grav asta?? E adevărat că uneori mă las dus de euforie sau intenţionat dau impresia că privesc lucrurile superficial...mai obosesc şi eu să-mi calculez fiecare milimetru de pas! Lasă-mă şi pe mine măcar cu asta, dacă tot nu am experimentat beţia - dacă se trezeşte vreuna să sară cu afirmaţii gen "nu eşti bărbat până nu te-mbeţi", pe cuvânt de nu-i sucesc gâtu' ca la porumbei!
Sau mă rog...m-am îmbătat cu senzaţii, nu cu alcool! Am voie să fac măcar asta? De ce e un capăt de lume?? Şi de ce mama pisicilor mă-sii trebuie să fiu judecat pentru asta??
"Care e tipologia ta feminină? Cum, n-ai aşa ceva? Înseamnă că nu ştii ce vrei"
Mda...iartă-mă că nu ies la agăţat cu lista de însuşiri în buzunar, ca şi cum aş merge la piaţă. Mi s-a spus că respect femeia; cred că da, aşa este. Sau poate nu? Chestia e că o consider un om, nu o achiziţie. De ce dracu' e greşită atitudinea asta??
Nu ştiu ce caut, ştiu doar când găsesc. Am găsit...dar dacă mă iei repede, nici măcar nu ştiu să răspund la întrebare. Nu am un şablon de categoririse a duduilor...deşi întotdeauna mi-au plăcut majoretele - "Save the cheerleader, save the world"; Mesia, nu?? Însă per ansamblu, aş fi imbecil să îmi propun explorarea canoanelor, din moment ce feminitatea e atât de diversă. E ca şi cum aş merge la Grădina Botanica şi aş căuta crizanteme ca alea din fundu' curţii. Bă, eşti prost?? Nu, eu am pretenţia că nu sunt. Neştiutor, poate; prost...niciodată, niciodată, niciodată, nici măcar o dată.
Uite, de exemplu, nu ştiu să agăţ. Am mai spus-o şi o repet: nu ştiu - poate pentru că acţiunea în sine mi se pare de căcat? Şi totuşi, ce-mi zic odată? N-oi crăpa, dacă încerc. Aşa că minteni dau "sărci" pe goagăl şi nimeresc...eeeeeeeeee...artaseducţiei.ro. Tare. Seducerea divei, presupunînd că e atât de cultivată încât să priceapă subtilităţile comportamentale. Sfaturi interesante...unele; o parte aplicam din instinct, mi se par logice şi de bun simţ. N-oi fi fost James Bond altoit cu Michael Douglas, dar mă descurcam decent.
Învăţăminte de bună-creştere...Hehehe, habar n-aveam că s-a inventat manual pentru aşa ceva; ce ţi-e şi cu modernitatea asta! Altele...dă-i cu praf de mers, că faci umbră degeaba! Băi, deci părerea mea: dacă tu, ca fată, pici la vrăjeli tipizate şi replici macionăreşti decupate din filme, fă-mi un favor şi bagă un ocol când mă vezi în zare. Nu eşti o domnişoară care merită să fie complimentată, să-i fie aduse flori, să i se recite poezii...şi nici măcar una demnă de a primi o telegramă, d-apoi o scrisoare de dragoste. Zău că mă-ncurci la privire şi e limpede că nu te caut pe tine! Tu nu eşti unicat, eşti doar o piesă de serie. Un exemplar între stive.
"Nu arăţi destul de matur, fă-ţi o schimbare de look, lasă-ţi barbă, ceva..."
Asta dovedeşte cât de ipocrită e afirmaţia "nu mă interesează cum arată, vreau doar să mă-nţeleagă".
Hahahahahaha...e la mintea unei oi bete că poţi să fii Einstein+Eminescu+Freud, că dacă laşi de dorit pe partea fizică o iei în mână cu viteza luminii. Nu numai bărbaţii se îndrăgostesc de ambalaj - cum citisem eu într-un studiu - ci şi femeile, că doar şi ele-s tot oameni. N-ai creat bărzăuni şi artificii când ai apărut la rampă, e o problemă de sistem. Ştii...brusc, s-a iscat o nepotrivire de caracter. Hai, mai las-o-n sânge, că-i biftec şi nu merge crocant! Dacă mai vroiai să-ţi cânte şi corul de cupidonei când m-ai văzut, pe cuvânt că veneam cu căştile la mine şi-ţi puneam s-asculţi Fanfara Statului Minor - cea a Statului Major era în permisie...
În altă ordine de idei: Îţi plac bărbaţii cu five o'clock shadow, nu te poţi căca în gustul omului. Dar nu-mi spune mie că nu-s matur, doar pentru că îmi las barbă până mă bărbieresc. Nu ştiu ce părere ai tu despre maturitate, dar mi-e destul de clar că ea nu stă în nişte foliculi crescuţi pe faţă. Dacă îmi trăzneşte mie, pot să ies pe stradă cu o pereche de boxeri pe cap şi cu cizme de cauciuc în picioare, că asta denotă în cel mai rău caz nebunie, iar în cel mai bun o simplă excentricitate. Niciodată imaturitate.
Bottom line, că m-am lungit destul: m-am reevaluat. Indiferent de ce ar spune oricine, eu ştiu ce vreau. Niciodată nu am fost mai sigur ca acum.
Şi pentru că am dreptul la alegere, pentru că ştiu unde vreau să ajung şi pentru că nu mă voi da bătut decât atunci când voi realiza că pur şi simplu nu mai merită să mă agit, unific toate persoanele pe care le-am întâlnit în viaţa asta într-o singură făptură metafizică şi întreb apăsat - chiar dacă ştiu că de obicei cauţi într-un partener calităţile pe care ai vrea să le atingi tu:
Dacă eu sunt nesigur şi e nasol, tu cum eşti, când oscilezi în atitudine ca pendula ceasului de perete? Dacă eu nu-s hotărât şi dă ca porcul, tu cât de categorică şi rapidă eşti în hotărâri? Dacă eu am o comportament multilateral dezvoltat şi e de căcat, cam cât de tipizat reacţionezi tu în toate aspectele vieţii?
P.S.: Nu aştept răspunsuri, ştiu că nu le voi primi niciodată. Deşi ar fi fost interesant un duel de idei..
En garde!
"...este un miracol de contradicţii divine" - cum ar spune Jules Michelet
...sau o zână cu cap de Darth Vader - cum ar spune un fan Star Wars (probabil acelaşi care vroia să pătrundă-ntr-o femeie ca supozitorul prin rozetă, cheia în broască, sau Luke în tauntaun)
...este ceea ce este. Eşti ceea ce eşti. Fata din Vis...pentru că "frumosul, esteticul abia se lasă definit."
Să ai o primăvară...un an...o viaţă luminată de focul unor ochi verzi veseli şi zâmbitori, nu adumbriţi şi trişti.
Toată lumea a auzit de "Masacrul din coafor"...surdo-mut-orb-ciung-şchiop-retardat de erai şi tot te intersectai cu subiectul, măcar din greşeală. Cum dracu să nu o faci? Vuieşte încontinuu toată ţara despre asta, de când s-a auzit despre întâmplare. Şi tare mi-e teamă că încă va mai vui...mă aşteaptă o plictiseală crâncenă! Minut de minut, secundă de secundă, cel puţin o săptămână de acum încolo se va analiza un căcat până la nivel de atom constituent, doar pentru a se afla nimic. Ce dracu e atât de complicat? Un dement a intrat într-un coafor şi s-a apucat să tragă aiurea, nervos că l-a lăsat nevasta. Ce paloşu' zmeului e de analizat?
De fapt, este...mă pripesc în judecat aiurea. Am doar o întrebare: dacă la fetelea ăsta îi bâţâia capu' de ură pe consoartă, ce dracu a avut cu ceilalţi clienţi? Înţeleg nevoia de răzbunare. E un sentiment uman, năvalnic, pur - poate printre singurele simţâmânte de care eşti sigur că e real. Ura, furia, răzbunarea, sunt ca un incendiu într-o căpiţă de fân: mistuie tot, pretind tot, se cer satisfăcute, ca să nu-ţi distrugă creerii.
Dar toate se fac cu un rost, nu te superi ca văcaru' pe sat. Bă, te-a lăsat tuta? Rupe-i capu', calc-o în picioare, fă-o franjuri! Descarcă-i în faţă 3 încărcătoare pline ochi, dacă aşa crezi tu că rezolvi problema. Da' cu ce era vinovată casiera? Sau restul clienţilor? Aici nu mai înţeleg...
Nu-mi place să mă autocitez, dar spuneam nu de mult că dincolo de existenţa tembelilor pe planetă, mă înspăimântă cel mai mult acceptarea lor. Adularea lor. Transformarea lor într-un model de dorit, ca apoi fufa să facă pe virgina, după ce s-a săturat de lărgit toate găurile posibile. "Aaaa...păi n-am ştiut...". Hai, să mori tu! Da' când l-ai luat nu ai văzut că-i descreierat? Nu era niţeluş cam golan? Poate tulburător de nesimţit? Violent incipient?
Aaaa...atunci era bun...adică era băiat rău, dar era bun. Teribilist. Cu opulenţa mare. Na, ia de înghite opulenţă, dacă eşti proastă!
Deci eu mor cu ipocrizia. Mi se face rău în preajma ei. Văd roşu înaintea ochilor. Mi se urcă presiunea şi-mi sar supapele ca la un cazan supraîncălzit! Îmi şuieră neuronii! Numai ieri ce mă navigam pe internet şi m-am lovit de o idioţenie forumistă. Evită şi tu...right! Frate, mi s-a proptit în faţa, n-am avut ce face şi am intrat în ea cu toată viteza! Uaaa, ce urăsc forumurile...nu credeam ce se spune, aşa că o vreme am încercat. Băi, ce-i acolo...pepinieră de imbecli! Arunci acul şi nu cade pe o persoană normală la mansardă! Mamăăăă, cică hai să ne socializăm; şi se discută numai infantilităţi d-alea de grupa pregătitoare...adică da, pe la un 3 ani, merge. Dar să stai tu în chinurile meditaţiei de la 15 ani în sus, să te întrebi ce e ura, ce e dragostea, ce e lacrima, ce e prietenia, ce e refuzul, ce e femeia, ce e Mama Dracu de întrebări, că mi se usucă materia cenuşie ca o flegmă pe o plită încinsă la roşu!
No, şi cum spuneam, eu am încercat să evit. Doar că nu s-a mai putut şi am luat-o în plin: o fecioară (aşa am crezut iniţial...deşi habar nu aveam când e născută) se întreba fremâtînd de puritate cam cât la sută din sufletul unei fete contează pentru un băiat, mascul potent? Hmm...păi cam în aceeaşi proporţie în care sufletul unui băiat contează pentru o fată? Da...ştiu clişeul...aia vrea dracu s-o pieptăne, doar iubire si sinceritate şi înţelegere...până în faţa cazului concret, când brusc, mai vrea ceva. Singurul lucru care acoperă totul, orice hibă. Vorba cântecului: dacă ai bani şi sculă tare, cânţi în gât pe orşicare.
Aşa, ce spuneam? A, de suava fecioriţă. I-am întors întrebarea, cu scârbă nemărginită. A răspuns, senină, că pentru ea nu contează sufletul. Tare, să-mi sară ochii! De ce? Pentru că în realitate, are dreptate. În realitate, nu contează ce simţi, cu atât mai puţin sufletul. În realitate, dacă pui suflet în ceva, eşti mâncat. Hoit pentru ciori. Trebuie doar să ştii. "Il faut savoir", cum a spus Aznavour.
Şi încă ceva: nu este de ajuns doar să ştii. Trebuie să fii în stare să aplici ce ştii. Aici e tot şpilu'.
Tocmai d-aia zâna îşi găseşte un dezaxat care îi ia minţile cu o zgardă lucitoare. O pleată în vânt, tupeu porcin, şmecherie de căcat moţat sau eu ştiu ce alte mizerii dătătoare de beculiri la simţuri...deci îl serveşte cald şi cu bucurie.
Mai contează că îi umflă ochii, sau c-o lucrează ca pe fasole?? Că se comportă cu ea exact aşa cum merită, ca cu o pungă de snacksuri cu care îţi satisfaci foamea şi o arunci la coş? Nu mai contează...gândim pozitiv: poate îl loveşte canceru' pe bou şi moare în chinuri.
Sau poate, după câţiva ani, intră într-un coafor şi-i dă dalbei lăcrămioare nişte aersiri la creieri, ca să nu se încingă prea tare la gândire. Şi poate, în drum spre locul căsăpirii se mai dedulceşte şi la niscavai clienţi, care au comis oribila crimă de a se freza la căpău.
Ce-mi place lumea în care trăiesc! Cum să n-o iubeşti? Când te uiţi aşa la ea, rustică şi îmapoiată, cum să n-o iubeşti?
La mai mare! Hip-hip URA!!!!!
" I'm free as a bird...I don't depend on nobody and nobody depends on me... My life's my own. But I don't have peace of mind. And if you don't have that, you've got nothing. So... what's the answer? That's what I keep asking myself. What's it all about? You know what I mean? "
Ştiu că a trecut Valentinu' şi Dragobetu', dar am rămas setat pe feeling in love, i'm in love, deep in love - cum zice doina; plus am găsit o declaraţe de dragoste betoan-armat cu geam securizat...nu o pot lăsa necomentată. Mai ales când dragostea - febleţea mea - se împleteşte ca lanţurile organice ale ADNului (în dublu helix, pentru necunoscători) cu Star Warsul - cealaltă febleţe a mea. Deci pfuai de mine, nu se poate aşa ceva! Viaţa mi se scurge bivalent, sensul ei a fi gravitează în jurul a 2 puncte de interes primordial: dragoste şi Star Wars! Fantezia mea de căpătâi e să le îmbin ca într-un sandwich: visez să fac dragoste cu Forţa. C-apoi, vorba 'ceea: Dac-o freci cu bucurie, imposibil să nu-nvie..."The Force is strong in this one".
No, deci unde rămăsesem? Aaaa...la comentarii! Hai, că-s încălzit...numa ieri ce o bălăcăream pe una care se dădea şi ea în bărci trendy că a văzut Star Wars 3D, da' s-a nemulţumit mititica deoarece nu a apărut şi "ăla micu de respira greu" în peliculă. Ceea ce nici nu avea cum să apară...în primul rând era "ăla NEGRU de respira greu", iar în al doilea rând să pui o aşa idioţenie de întrebare e ca şi cum ai băga un ou la microunde şi te-ai îmbufna că nu iese pui cu borcanu-n cur. Foarte tare!
Pe scurt: Să-i dăm drunul!
În mare, traducerea ar suna cam aşa:
"Mi-ai cerut să nu mai scriu astfel de scrisori, pentru că nu vor schimba lucrurile dintre noi. Dar nu pot Jessica...pur şi simplu nu te pot lăsa să pleci. Nici chiar Darth Vader, un Lord Sith, nu şi-a putut lăsa fiul să moară, la finalul Întoarcerii lui Jedi.
Jessica, tu mă faci să mă simt în siguranţă şi-n călduri. Vreau să intru în tine aşa cum Luke Skywalker s-a târât în interiorul tauntaunului său, pentru a se apăra de frigul artic al planetei Hoth - locul unde era ascunsă Baza Rebelă"
Înainte de toate cele: Frate, tu faci prospecţiuni geologice sau vrei s-o fugări pe gagică?
În rest, foarte tare declaraţia..se vede că eul poetic al poetului lucrează peste program; cu o observaţie: să-ţi compari iubita cu tauntaun-ul dă ca o balegă pe-un crin. Păi creatura asta era ca o cămilă, în puii mei! O dihanie lăţoasă, care rage şi pute. Eşti prost la cap, sau vorbeşti din auzenii?? Ori te-a lăsat inspiraţia, ori n-ai văzut toată seria SW...nu puteai şi tu să spuni "Scumpi, eşti elegantă ca un...kaminoan"? Nu erau nici ăia fotomodei în extaz, Brazi Piţi ai Inelului Exterior, da' măcar erau supli, în papucii calului! Ori, cum sexu' mişto are obsesia cu greutatea...te debarasai de clişeul "dragostea mea va ţine până vei reuşi să duci un bulgăre de zăpadă pe soare" şi-o puneai şi tu de-un compliment bunicel.
Ca să nu mai spun că sărmana animală, înainte de a-l apăra pe Luke de frig a fost încălecată, apoi spintecată şi eviscerată. Mişto...imaginea aceasta se potriveşte cu iubirea ca fundul mării cu rahatul înotătorului.
Doamne, ce idei au câte unii! Dar pe mine nu mă înspăimântă existenţa ăstora, că fiinţează pe planetă, respiră şi emană biogaz în atmosferă...ci faptul că s-a găsit una care chiar a stat cu un asemenea specimen. Deci...Wow!! Uite dovada că natura nu discriminează când mai dă câte-un rateu!
Şi atunci, la ce dracu' să îmi polarizez opţiunea superiorităţii speciei, să fiu feminist sau masculinist?
Aşa ce mă amuză când mai aud la câte unii cum se luptă să susţină rasa ariană din care fac parte...mă uit la ei, oamenii în toată firea şi se ceartă pe ideologii de grădiniţă!
P.S.: Când eram eu mic, lumea se alinta cu sentiment, nu aşa...jucărie! Ufff....Unde-s "pui"-urile de-altădată?
"Nu ştiu dacă vă uitaţi la desene animate. V-aş asocia cu unul din
personaje. Zâmbetul vă scoate din orice situaţie, reuşind să-i acapareze
pe cei din jur."
"O persoană tânără, pregătită profesional, dar puţin pesimistă"
"O persoană plăcută şi simpatică, glumeaţă. Baftă în viaţă!"
"Inteligent, puternic, plin de resurse"
"Dobândirea încrederii în forţe proprii îţi va aduce în viaţă exact ceea ce doreşti."
"Mult succes în viitor!"
"Să nu uiţi niciodată să zâmbeşti!"
"Fii realist dar nu uita să-ţi îndeplineşti visele"
"O persoană zâmbitoare"
"O persoană cu simţul umorului"
"Un visător. Nu renunţa la vise."
"Un băiat cu foarte mult bun simţ, cu simţul unorului, visător - chiar foarte visător, aş putea spune eu. Şi inteligent."
Astăzi este 29 februarie. O zi rară. Ziua Bolilor Rare. Eu nu o pot sărbători...din păcate, prostia nu este o boală rară. Apoi am citit un anunţ la ziar ("Muncitor calificat în reabilitări sentimentale, tencuiesc scorbură") şi, mai ales în urma tulburărilor de personalitate recente, am decis să mă rebrănduiesc. Tare, sau ce?
Zis şi făcut: m-am dus la o întâlnire de profil: "Bună ziua, bună ziua, sunt Gabi şi nu mai ştiu cine sunt."
No
şi oamenii d-acolo m-au pus sub lupă vreo 8 ore, apoi mi-au scris pe o
hârtie ce au observat - numa' lucruri de bine, după cum se vede mai sus: sunt un băiat - mi-ar fi plăcut să fiu băiat de băiat, da...ufffff...criza asta a limitat stocul de litere (oricum e bine...puteam să fiu doar un "băea"; sau un "bă"...) - Tom şi Jerry în extaz, uşor decrepit de pesimism, plăcut la
gust, simţitor (adică nu imit brânza...să stau şi să put - probabil) cu capu-n nori (chiar foarte cu capu-n nori) şi arlechin prin definiţie.
Concluzia: M-am reinventat, sunt un fraier deghizat - vorba cuiva.
E a n-şpea oară când scriu şi şterg motivele pentru care postez acum. Nu le pot transpune aici. Şi nici nu contează. În momentele astea, nimic nu are importanţă. Aş vrea să rămân captiv în această stare.
Pe scurt, ideea e că azi cică se fac 3 ani de când mă răfuiesc cu tembelii planetei în spaţiul blogosferic. Continui pe aceeaşi direcţie stabilită în trecut...
Întâmplarea a făcut ca astăzi să acult la radio "Hero", a lui Enrique Iglesias. Frumoasă melodia, uitasem cât de mult îm plăcea. Mai ales finalul videoclipului, care a fost într-un fel de mare fel! A trecut mai mult de juma de zi de atunci...ore în care mi-a umblat prin creier un singur vers al cânticului: "Have I lost my mind?". Titul postării la asta face referire...însă l-am consemnat tradus, deoarece am citit recent că ar fi frumos să nu mai folosim atâta engleză în exprimare - mai ales că avem corespondent în limba română pentru aşa ceva. Deci, încerc doar să creez o mică bucurie cuiva. Oricum, indiferent de limbă, întrebarea rămâne: "Mi-am pierdut minţile?"
P.S.: După ultima postare, nu ştiu ce să mai zic....
