Vinovaţii fără vină

...sau "Scurt tratat asupra curvelor virgine"

Toată lumea a auzit de "Masacrul din coafor"...surdo-mut-orb-ciung-şchiop-retardat de erai şi tot te intersectai cu subiectul, măcar din greşeală. Cum dracu să nu o faci? Vuieşte încontinuu toată ţara despre asta, de când s-a auzit despre întâmplare. Şi tare mi-e teamă că încă va mai vui...mă aşteaptă o plictiseală crâncenă! Minut de minut, secundă de secundă, cel puţin o săptămână de acum încolo se va analiza un căcat până la nivel de atom constituent, doar pentru a se afla nimic. Ce dracu e atât de complicat? Un dement a intrat într-un coafor şi s-a apucat să tragă aiurea, nervos că l-a lăsat nevasta. Ce paloşu' zmeului e de analizat?

De fapt, este...mă pripesc în judecat aiurea. Am doar o întrebare: dacă la fetelea ăsta îi bâţâia capu' de ură pe consoartă, ce dracu a avut cu ceilalţi clienţi? Înţeleg nevoia de răzbunare. E un sentiment uman, năvalnic, pur - poate printre singurele simţâmânte de care eşti sigur că e real. Ura, furia, răzbunarea, sunt ca un incendiu într-o căpiţă de fân: mistuie tot, pretind tot, se cer satisfăcute, ca să nu-ţi distrugă creerii. 

Dar toate se fac cu un rost, nu te superi ca văcaru' pe sat. Bă, te-a lăsat tuta? Rupe-i capu', calc-o în picioare, fă-o franjuri! Descarcă-i în faţă 3 încărcătoare pline ochi, dacă aşa crezi tu că rezolvi problema. Da' cu ce era vinovată casiera? Sau restul clienţilor? Aici nu mai înţeleg...

Nu-mi place să mă autocitez, dar spuneam nu de mult că dincolo de existenţa tembelilor pe planetă, mă înspăimântă cel mai mult acceptarea lor. Adularea lor. Transformarea lor într-un model de dorit, ca apoi fufa să facă pe virgina, după ce s-a săturat de lărgit toate găurile posibile. "Aaaa...păi n-am ştiut...". Hai, să mori tu! Da' când l-ai luat nu ai văzut că-i descreierat? Nu era niţeluş cam golan? Poate tulburător de nesimţit? Violent incipient?

 Aaaa...atunci era bun...adică era băiat rău, dar era bun. Teribilist. Cu opulenţa mare. Na, ia de înghite opulenţă, dacă eşti proastă!

Deci eu mor cu ipocrizia. Mi se face rău în preajma ei. Văd roşu înaintea ochilor. Mi se urcă presiunea şi-mi sar supapele ca la un cazan supraîncălzit! Îmi şuieră neuronii! Numai ieri ce mă navigam pe internet şi m-am lovit de o idioţenie forumistă. Evită şi tu...right! Frate, mi s-a proptit în faţa, n-am avut ce face şi am intrat în ea cu toată viteza! Uaaa, ce urăsc forumurile...nu credeam ce se spune, aşa că o vreme am încercat. Băi, ce-i acolo...pepinieră de imbecli! Arunci acul şi nu cade pe o persoană normală la mansardă! Mamăăăă, cică hai să ne socializăm; şi se discută numai infantilităţi d-alea de grupa pregătitoare...adică da, pe la un 3 ani, merge. Dar să stai tu în chinurile meditaţiei de la 15 ani în sus, să te întrebi ce e ura, ce e dragostea, ce e lacrima, ce e prietenia, ce e refuzul, ce e femeia, ce e Mama Dracu de întrebări, că mi se usucă materia cenuşie ca o flegmă pe o plită încinsă la roşu!

No, şi cum spuneam, eu am încercat să evit. Doar că nu s-a mai putut şi am luat-o în plin: o fecioară (aşa am crezut iniţial...deşi habar nu aveam când e născută) se întreba fremâtînd de puritate cam cât la sută din sufletul unei fete contează pentru un băiat, mascul potent? Hmm...păi cam în aceeaşi proporţie în care sufletul unui băiat contează pentru o fată? Da...ştiu clişeul...aia vrea dracu s-o pieptăne, doar iubire si sinceritate şi înţelegere...până în faţa cazului concret, când brusc, mai vrea ceva. Singurul lucru care acoperă totul, orice hibă. Vorba cântecului: dacă ai bani şi sculă tare, cânţi în gât pe orşicare.

Aşa, ce spuneam? A, de suava fecioriţă. I-am întors întrebarea, cu scârbă nemărginită. A răspuns, senină,  că pentru ea nu contează sufletul. Tare, să-mi sară ochii! De ce? Pentru că în realitate, are dreptate. În realitate, nu contează ce simţi, cu atât mai puţin sufletul. În realitate, dacă pui suflet în ceva, eşti mâncat. Hoit pentru ciori. Trebuie doar să ştii. "Il faut savoir", cum a spus Aznavour.
Şi încă ceva: nu este de ajuns doar să ştii. Trebuie să fii în stare să aplici ce ştii. Aici e tot şpilu'.

Tocmai d-aia zâna îşi găseşte un dezaxat care îi ia minţile cu o zgardă lucitoare. O pleată în vânt, tupeu porcin, şmecherie de căcat moţat sau eu ştiu ce alte mizerii dătătoare de beculiri la simţuri...deci îl serveşte cald şi cu bucurie.

Mai contează că îi umflă ochii, sau c-o lucrează ca pe fasole?? Că se comportă cu ea exact aşa cum merită, ca cu o pungă de snacksuri cu care îţi satisfaci foamea şi o arunci la coş? Nu mai contează...gândim pozitiv: poate îl loveşte canceru' pe bou şi moare în chinuri.

Sau poate, după câţiva ani, intră într-un coafor şi-i dă dalbei lăcrămioare nişte aersiri la creieri, ca să nu se încingă prea tare la gândire. Şi poate, în drum spre locul căsăpirii se mai dedulceşte şi la niscavai clienţi, care au comis oribila crimă de a se freza la căpău.

Ce-mi place lumea în care trăiesc! Cum să n-o iubeşti? Când te uiţi aşa la ea, rustică şi îmapoiată, cum să n-o iubeşti?
La mai mare! Hip-hip URA!!!!!

Symphony of a Whale

" I'm free as a bird...I don't depend on nobody and nobody depends on me... My life's my own. But I don't have peace of mind. And if you don't have that, you've got nothing. So... what's the answer? That's what I keep asking myself. What's it all about? You know what I mean? "



Energiile...ştii?

Morăriţa-i cu fuiorul

..şi bădiţa-i toarce dorul. 

Ştiu că a trecut Valentinu' şi Dragobetu', dar am rămas setat pe feeling in love, i'm in love, deep in love - cum zice doina; plus am găsit o declaraţe de dragoste betoan-armat cu geam securizat...nu o pot lăsa necomentată. Mai ales când dragostea - febleţea mea -  se împleteşte ca lanţurile organice ale ADNului (în dublu helix, pentru necunoscători) cu Star Warsul - cealaltă febleţe a mea. Deci pfuai de mine, nu se poate aşa ceva! Viaţa mi se scurge bivalent, sensul ei a fi gravitează în jurul a 2 puncte de interes primordial: dragoste şi Star Wars! Fantezia mea de căpătâi e să le îmbin ca într-un sandwich: visez să fac dragoste cu Forţa. C-apoi, vorba 'ceea: Dac-o freci cu bucurie, imposibil să nu-nvie..."The Force is strong in this one".

No, deci unde rămăsesem? Aaaa...la comentarii! Hai, că-s încălzit...numa ieri ce o bălăcăream pe una care se dădea şi ea în bărci trendy că a văzut Star Wars 3D, da' s-a nemulţumit mititica deoarece nu a apărut şi "ăla micu de respira greu" în peliculă. Ceea ce nici nu avea cum să apară...în primul rând era "ăla NEGRU de respira greu", iar în al doilea rând să pui o aşa idioţenie de întrebare e ca şi cum ai băga un ou la microunde şi te-ai îmbufna că nu iese pui cu borcanu-n cur. Foarte tare!

Pe scurt: Să-i dăm drunul!

  


În mare, traducerea ar suna cam aşa:

"Mi-ai cerut să nu mai scriu astfel de scrisori, pentru că nu vor schimba lucrurile dintre noi. Dar nu pot Jessica...pur şi simplu nu te pot lăsa să pleci. Nici chiar Darth Vader, un Lord Sith, nu şi-a putut lăsa fiul să moară, la finalul Întoarcerii lui Jedi. 

Jessica, tu mă faci să mă simt în siguranţă şi-n călduri. Vreau să intru în tine aşa cum Luke Skywalker s-a târât în interiorul tauntaunului său, pentru a se apăra de frigul artic al planetei Hoth - locul unde era ascunsă Baza Rebelă" 

Înainte de toate cele: Frate, tu faci prospecţiuni geologice sau vrei s-o fugări pe gagică?

În rest, foarte tare declaraţia..se vede că eul poetic al poetului lucrează peste program; cu o observaţie: să-ţi compari iubita cu tauntaun-ul dă ca o balegă pe-un crin. Păi creatura asta era ca o cămilă, în puii mei! O dihanie lăţoasă, care rage şi pute. Eşti prost la cap, sau vorbeşti din auzenii?? Ori te-a lăsat inspiraţia, ori n-ai văzut toată seria SW...nu puteai şi tu să spuni "Scumpi, eşti elegantă ca un...kaminoan"? Nu erau nici ăia fotomodei în extaz, Brazi Piţi ai Inelului Exterior, da' măcar erau supli, în papucii calului! Ori, cum sexu' mişto are obsesia cu greutatea...te debarasai de clişeul "dragostea mea va ţine până vei reuşi să duci un bulgăre de zăpadă pe soare" şi-o puneai şi tu de-un compliment bunicel. 

Ca să nu mai spun că sărmana animală, înainte de a-l apăra pe Luke de frig a fost încălecată, apoi spintecată şi eviscerată. Mişto...imaginea aceasta se potriveşte cu iubirea ca fundul mării cu rahatul înotătorului.

Doamne, ce idei au câte unii! Dar pe mine nu mă înspăimântă existenţa ăstora, că fiinţează pe planetă, respiră şi emană biogaz în atmosferă...ci faptul că s-a găsit una care chiar a stat cu un asemenea specimen. Deci...Wow!! Uite dovada că natura nu discriminează când mai dă câte-un rateu! 

Şi atunci, la ce dracu' să îmi polarizez opţiunea superiorităţii speciei, să fiu feminist sau masculinist?

Aşa ce mă amuză când mai aud la câte unii cum se luptă să susţină rasa ariană din care fac parte...mă uit la ei, oamenii în toată firea şi se ceartă pe ideologii de grădiniţă!

P.S.: Când eram eu mic, lumea se alinta cu sentiment, nu aşa...jucărie! Ufff....Unde-s "pui"-urile de-altădată?