sâmbătă, 28 ianuarie 2012

Erou de sacrificiu

"Eba, tatăl tău nu vrea să vorbeşte cu noi."
Ei, uite că a ieşit Băsescul...nu, nu ca să-şi anunţe retragerea, cum credeau unii entuziaşti - la dracu, nici nu ar fi avut cum: preşedintele nu i-ar fi acceptat demisia. Nu pentru a-şi mirui Minibăsul cu un şut la părţile moi, cum ar fi putut crede alţi entuziaşti. Şi nici măcar pentru a răspunde în vreun fel protestatarilor, cum mai fantasmau idealiştii. Nu, nu, nu.
Bocul s-a ascuns să bocească, Băsescul a ieşit să...să vorbească romnilor, desigur. Să-i liniştească. "În timpul mandatului meu" l-am făcut pe dracu' ghem; voi continua să continui. Aplauze!

Comunicarea rămâne, însă, problema de bază a acestui regim. Deci, să ne punem bine cu poporul...care are măciuni de lustruit? Udrea freca cu mopul, se reorientează, nici o problemă! Boc, nu mai zic; e ca MacGyver, multilateral dezvoltat, omul bun la toate!!



E întruparea "Echipei de Şoc"; dintr-o lopată, o baterie şi-o coadă de greblă îţi meştereşte ditai deszăpezitorul cu comandă vocală şi 99 de programe!
If you have a problem; if no one else can help and if you can find him, maybe you can call him!



Uite, frate, aşa!! Să vadă şi românu' că_conducerea se interesează de el! Care ţară de pe lume mai are un aşa prim-ministru gospodar şi săritor, ca al nostru? Dă cu coasa, trage la rindea, ciopleşte, frăgezeşte, încarcă pământ, pune umărul la diguri, mângâie jandarmi pe cap, împarte ceai cald sinistraţilor...Cum să nu-l iubeşti? Să vezi tu ditai demnitaru (mă rog, e un fel de-a spune) cum însfacă o lopată de 2 ori mai mare ca el din mâinile unui vlăjgan cuirasat până-n dinţi şi merge...băăă!!...merge cu hotărâre să înfrunte stihiile naturii dezlănţuite, munţii de zăpadă care au acoperit un Q7 (probabil singura avere a vreunui contribuabil smerit), pfuai... când l-am văzut, mi s-a fleşcăit aorta ca o lumânare la flacără. Eu, aprig ca un Sfinx în furtună şi viril ca taurul sacru al egiptenilor, m-am blegit de înduioşare când l-am văzut. David cel micuţ, împotriva Goliath-ului urieşesc, infinit!

Trebuie să fii o brută fără suflet de om în tine, ca să nu te înmoaie eforturile, convulsiile unui conducător care nu ţine seama de înălţimea funcţiei sale şi se coboară până la nivelul amărâtului de rând, adică simplu.
Mai rămâne să-l văd înfăşat într-un şorţ de bucărie, cum dă cu linguriţa ciorbiţă de văcuţă celor suferinzi şi pot să mor împăcat. Bravo, domnu', de 3 ori bravo! De un aşa om de ispravă are ţara asta nevoie, ca să o ducem spre gloria absolută! Cu o fleare, chiar se poate face primăvară! Mă-nclin mut de admiraţie, răvăşit în simţiri. Deci gata, îmi iau jucăriile şi mă duc la scara mea. Ce să mai zic?

Doar o întrebare: De ce puşca calului nu a dezgropat toată maşina? Păi ori te-apuci de-o treabă s-o faci pân la capăt, ori îţi bagi picioru-n ea şi o laşi altuia care e-n stare! Ce pana gâştii e aia? Râmi ca furnica niţel, beleşti dinţii la cameră să te pozeze reporteru' în chinurile talentului şi te ofileşti? E ca ş cum te pregăteşti de hunga-punga şi-ţi moare la intrare! Dă ca porcu, bă inteligetule la hărnicie! Nu, nu, nu...te-ai băgat ca musca-n curu' iepii, că nici nu era treaba ta să faci asta, acu termină, nenicule! Bagă la lopată, dacă te-au mâncat limbricii-n dos! Ca-n fabulă: dacă tot te bagi în rahat intri cu totul, că altfel te mâncă pisica! Elementar, dragule, logică de grădiniţă!
Deci eu decă eram jandarm, nu mai puneam mâna pe lopata aia nici împuşcat! Mi-ai luat-o să faci tu omătu' praf, păi fă-l pân la coadă, în morţii mă-sii! Sau marş în treaba ta, că n-am timp să mă uit pe unde calc şi mi-e că dacă intri în nămete, nici Dumnezeu nu te mai scoate afară...vezi că tu n-ai antena mare, să-ţi semnalizezi poziţia!

miercuri, 25 ianuarie 2012

DDD Knight şi ţeapa lu' Vlad

Este a 11-a sau a 12-a zi de proteste, habar n-am. România este indignată şi protestează. Sau mă rog, nu toată România. Dacă ar fi să gândesc statistic, pe Băzeu l-au votat 5 milioane de oameni. Alte 5 milioane nu i-au mai nimerit gaura chenarului de pe buletinul de vot şi şi-au băgat ştampila pe unde au putut.
No, în stradă-s câteva mii de persoane. Un...staţi că-mi vine o descriere foarte plastică, cu accente pornografice. Băi, şi-am zis să renunţ la genul ăsta de filme, că-s plictisitoare. L-ai văzut pe unul, le-ai văzut pe toate...nu excelează la capitolul de inventivitate. Dar ce să fac? Mă antrenez şi eu pentru agăţat; mi-am adus aminte de un coleg din facultate. O praştie de om. Băiat bun în rest, dar curvar de geniu. Se dedulcea băiatu' meu la orice fâţă de liceu pe care i se punea pata. Bă, şi-avea ăsta o tactică...am zis - ca fată, tre să ai creer în cârje ca să pui botu' la aşa ceva. Ce mai frăţicule, mi-era ruşine de ruşinea mea, când le vedeam pe alea cum picau ca popicele în faţa bilei - bilelor, că nu era mutant. "Papuşă mică şi sexoasă, eşti drăguţă, să moară mama! Hai la mine să ne uităm la un film de acţiune mişto, abia a apărut! Rupe prin străinătate, numa' ce l-am piratat. Sigur îţi va plăcea!"
Şi-apoi venea copila...16-17, maximum 18 ani, ce dracu să-i ceri? Minteni se făceau comozi în pat, apoi începea filmul: "Deep Throat partea a 14-a". Aoleu, păi ce-mi arăţi aicea, că-s fată cuminte şi sfioasă!! Ai zis că-i de acţiune!!! ....Păi şi nu e? Kung-fu în pat, flotări pe gagică! Lecţii de gătit, facem nişte clătite...presimt că-mi vor plăcea şi-ţi ling şi tigaia. Stai să vezi ce mişto o să fie.
Câteva împotriviri, ţoc-ţoc-ţoc şi fătuca se calma; punea botu' şi-nghiţea.


Aşaaaaaaaaaaaa...deci ce spuneam? De expresie, gata, mi-am amintit! Păi tăticule, când vezi câteva mii de oameni urlînd pe străzi, te faci măciucă - la păr, băăăăă, nu mai gândiţi în dodii! Dar dacă raportezi câteva mii la câteva milioane, sau chiar la întreaga populaţie a ţării, păi asta e ca un floc în calea ppp...ca o cană de apă în mare. Uşor neglijabil. (Deşi cana asta a cam câştigat bătălii, dacă e să fiu sincer).
Cam aşa gândeşte şi capu' la popor: e doar o problemă de comunicare, nu-i nimic grav. Băi nărod...asta...norodule, în prea-plinătatea funcţiei mele de preşedinte jucător, am dus ţara pe culmi nebănuite de glorie! Atâta că eşti prea orb să vezi! Votezi televizoru'? Cască urechile-ncoa', că-ţi explicităm noi cum stă treaba."
Şi s-au pus pe scos întregii din fracţie. Boc, apoi Udrea, apoi...cine dracu mai ştie, nu am memoria numelor. Oricum, emanau aceleaşi lucruri: "Înţelegem suferinţa poporului, demisia noastră în nici un caz nu e o soluţie, noi, care ne-am sacrificat pentru binili naţiunii, este o breşă de comunicare. Doar se ştie de când lumea: nu este important ce spui, ci doar ce înţeleg ceilalţi. Trebuie să relaţionăm mai mult, să ne debarasăm de politica mutului, care tace şi le face."

Aham...deci e o problemă de comunicare. Oukkkk...să-i dăm drumul! Eu primul, să n-avem vorbe la proces! În cele ce urmează voi apela la limbajul neaoş, ca să nu o mai frec pe Academiei şi să mi se denatureze împărtăşania.
Sunteţi gata? 1...2...3...căscaţi urechi de receptori fidei, ca să prindeţi cu surround:



Gata, ne-am calmat? Am fost destul de clar?
Să continuăm atunci...

Nu mă uit la Realitatea. În primul rând nu ştiu care-i aia bună, că mă încurc în patroni şi apoi nici nu ştiu pe ce canal este la telecomandă. Însă duminică seara am plecat aiurea în vizită prin vecini - în loc să o ard în club sau prin boscheţi, ca un tânăr respectabil ce mă aflu; păi ce zăbala calului să fac, că n-am nici unde, nici cu cine! Iar am avut visul ăla oribil...pe cuvânt că mi-ar veni să-mi plâng de milă, dacă nu mi-ar fi silă să o fac. Când mă gândesc la viaţa mea, ce Mama Dracului să mai caut printr-altora?

Akon - Lonely

Asculta mai multe audio diverse


În fine, neimportant. Deci vevinii şi ei ca nişte oameni patrioţi, interesaţi de trebile ţării: nu-i mai desprindeai nici cu mistria.. într-atât erau de lipiţi de o Realitate - din nou, nu-ntrebaţi, că nu ştiu care.
Deajuns că vorbea DDD-ul din dotare, cum va fi el ales de gloată pentru că-i reîncarnarea lu' Vlad Ţepeş care-i ţepuieţte pe toţi şi nu fură că-i putred de bogat, spre deosebire de ceilalţi care se-nfig în avutu' ţării fără limită de lăcomie.
Păi bine, bine...şi dacă ai yacht şi avion, nu există posibilitatea să mai vrei, dacă te punem în fruntea patriei şi dai de ciolan? Că vorba 'ceea: de ce ai, de ce-ai mai avea! "Nea, nea, nea...care eu sunt corect şi am tot ce vreau! Şi chiar dacă, să presupunem prin absurd că aş mai fura, sunt 50% şanse să o fac, 50% să nu o fac. Pe când ceilalţi...uite! Ultimii 20 de ani A dovedit! Nu, ţara nu are nevoie de oameni inteligenţi, ci de oameni corecţi. Sunt Vlad Ţepeş, curăţ împărăţia de mişei. Sunt orice are nevoie ţara să fiu!", APLAUZE!

Hm! Mi se fâlfâie mie de ce vrei tu să fii! Eu aş fi şi beduin dă deşert, nu un nemernic de mioritic într-o ţară dusă cu pluta pe câmpii! Dar în fine...eşti orice ţara are nevoie să fii? Ciudat, am mai auzit asta undeva, doar că nu suna chiar aşa! Ia să-mi gugălesc memoria...da! "I'm whatever Gotham needs me to be".



Bă, eşti prost? Te uiţi prea mult la filme!! Ăsta nu-i Vlad Ţepeş, e Dark Knight toată ziua!! Beton film, memorabile replici. Atâta că nu ai tu monopol pe ţeava cea mai mare de net!
Hai, fii tu Batman pân' la coadă şi încalecă-ţi Rolls-ul, dispărînd în noapte! Dă-i cu praf de mers, că poate poate-ţi ţine figura în altă parte. Aci prea stai sub felinar, eşti prea bătător la ochi!

sâmbătă, 21 ianuarie 2012

Zboară, puiule, zboară



Obama îl sună pe Băsescu şi îi spune:
- Ar trebui să îţi iei adio de la popor!
Băsescu răspunde:
- De ce? Vrea să plece?

miercuri, 18 ianuarie 2012

Pentru că vreau să vă doară!!


Pasul 1: Limbajul Nonverbal



Pasul 2: Limbajul Verbal



Concluzie: Băă, Băsescule, ştii cum face o vacă interegrată în Uniunea Europeană??
mmmmmmmmmUUUUUUUUUUUUEEEEEEEEEEEEEEE

luni, 16 ianuarie 2012

Finding Mr. Right

Motto:
"Toate femeile sunt curve, cu excepţia mamei şi surorii mele. Dar ţinînd cont că şi ele sunt femei..."
- Napoleon Bonaparte -

Gata, frăţică! M-am decis! Ajunge! M-am săturat! Nu mai pot! Vreau o prietenă.
Caut o prietenă şi nu găsesc, caut o prietenă şi nu găsesc....toate fetele frumoase să apeleze la mine. Vreau o femeie, vreau o femeie-n viaţa mea. Vreau o femeie, să mai...pot şi eu ceva - cum spunea un băeat de cartier.

Ce, ce râdeţi aşa? Nu mai ştiu ce să fac ...dau anunţ în ziar, la dracu'! Stau într-un oraş de căcat, nu am unde agăţa. Nu tu cluburi, nu tu discoteci, nu tu restaurante, nu tu biblioteci, nu tu baruri, nu tu orice! Ce să fac? Nu pot frecventa nici unul din locurile de socializare, pentru că nu există!!!! Şi nu am cum altundeva, o profesionistă în dating de la o publicaţie new york-eză învăţa masculii feroci - ca mine - că duduile nu se agaţă decât acolo unde se duc să se distreze, nu la muncă. "Never hit at the Starbucks girl". Păi şi dacă fata de la Starbucks e o bunoacă d-aia de dai cu căciula după câini? Ce fac, dacă nu o pot întâlni altundeva??? S-o urmăresc, ca un obsedat?? Nu, că dacă i se pare că aduc niţel cu Jason Black...se sperie săraca fată şi fuge mâncînd norii. Să-i spun direct? Yeah, right! Merge zâna pe stradă, toc-toc-toc-toc, şi vine barbatu' bine ilustru necunoscut ce mă aflu, s-o invite la suc. Hai, măi, că nu-s chiar Brad Pitt şi nici Bill Gates, să-i fluştur cheile de la Ferarri pe sub nas!

Mi-am făcut cont pe saiturile de deiting online şi am luat-o-n mână la greu. Nu pot străbate juma' de ţară ca să beau o ciocolată caldă c-o gagică, oricât ar fi ea de zână - ceea ce este, credeţi-mă - într-o zi era să mi se oprească inima-n loc când am văzut-o pe web, mirifică precum o floare de colţ pe un vârf golaş de stâncă.
Apoi m-a speriat o tanti pe un forum de profil; eu, bou, am zis să iau aminte la părerea ei, femeia e trecută prin viaţă şi ştie. Hai să casc urechile, că n-oi muri.
Temă de discuţie: finding Mr. Right.

"Numele lui e Ideal. Barbatul Ideal. Ar fi putut fi la fel de bine James Bond, pentru ca seamana cu el: brunet si oarecum misterios, intotdeauna iti lasa impresia ca mai ai ceva de descoperit, desi pare extraordinar de deschis si sincer. Dar sa o luam cu inceputul: in primul rand, e frumos tare, exact de inaltimea potrivita (adica destul de inalt incat sa-l poti privi sagalnic pe sub gene cand porti tocuri si nu atat de inalt incat sa nu ajungi pana la el, daca vrei sa-i spui ceva la ureche), nici slab, nici pachet de muschi si cu siguranta nici gras, adica exact asa cum trebuie. Se imbraca intotdeauna potrivit momentului: nu se duce la serviciu in jeansi (lucreaza intr-un post in care are mereu intalniri importante), dar nici nu-l vezi la film in costum. Stie exact cand sa poarte pantofi si cand sandale, cand sa se imbrace in rosu si cand in alb, arata in permanenta de parca abia s-a trezit bine-dispus si a iesit de sub dus, chiar daca vine dupa o zi de lucru de 10 ore. "


Nici călare, nici pe jos, nici îmbrăcat, nici dezbrăcat, nici cu păr, nici fără păr. Gary Cooper.
Păi în puşca haiducului, eu nu prea corespund. Nu mă cheamă Bond, nu sunt brunet. Restul, le fac din pix, nu-i greu; dar tot nu mă calific.
"Nu-i nimic...nu dispera, bărbatul ideal nu există." Ba da, băi, femeia, la câtă minte are, fix p-ăla îl caută! Fiecare se crede o divă în capul ei şi vrea ce-i mai bun. Idealul. Sunt 2 probleme...idealul; nu există.
Femeia se contrazice singură. "...exact de inaltimea potrivita (adica destul de inalt incat sa-l poti privi sagalnic pe sub gene cand porti tocuri si nu atat de inalt incat sa nu ajungi pana la el"
Analiza pe text! Adică cât? O fată de 1.60, pe tocuri de 15...bărbatul tre' să aibă cam 1.80. Hmmm...merge, în eventualitatea în care tutei îi place să meargă pe piciorange. Dacă nu-i place, ghinion...tipul e prea înalt; poa' să bifeze ce-o vrea, e prea înalt. Rezultă că nu e ideal. Şi dacă are înălţimea potrivită, dar nu-i misterios? Iar nu-i ideal. Şi dacă le are pe toate, dar nu ştie (sau nu are) fix cu ce să se îmbrace la orice ocazie? Nu-i personaj de film, cu o târlă de oameni după el, ca să-i dea ce are nevoie atunci când are nevoie, să impresioneze proasta...deci nu-i ideal.
Aoleu, da' o fată de 1.87? Se-ntâmplă, Natura şi fondul genetic. Păi asta pe tocuri sare de 2 m, unde pisicii calului dă ea de Ghiţă Mureşan în rastel, ca să aibă de unde alege??
Ce vreau să spun cu asta? Prin definiţie, idealul e unul singur. Idealul nu există, pentru că oamenii sunt diferiţi. Băi, şi aveam pretenţii de la aia...e femeie în toată firea! Mâine-poimâine face juma de secol, cum să aibă gândire d-asta de grupa pregătitoare pentru preşcolari??

Stai, am greşit! Bărbatul ideal există. E ăla cu bani. Ai bani, faci ce vrei, eşti cine vrei. Ciung şi şchiop, eşti Făt Frumos pe cal alb, dacă ai contul umflat. Brad Pitt fără celebritate e un căcat. Un tip dintr-un cartier mărginaş şi atât. Plin de jeg şi zdrenţăros, cu haine fade, de provincial al clasei de jos.

Eu...sunt răpus de regrete. Am încercat să fiu perfect şi am dat-on bară în cel mai original mod.
Da, ştiu...iartă-mă că nu m-am născut într-o familie de boieri. Scuze că nu am 1.90 cum vezi în filme, atâta apă mi-a turnat Mama Natură la rădăcină! Ce dracu' vrei să fac eu? Ceartă-te cu ea! Îmi pare rău că după facultate nu am găsit pe nimeni să mă pună-n băţ patron de multinaţională, ca să mă dau cu bolidul prin oraş şi să-mi lustruiască fufele portofelul. Da, ştiu, e vina mea că nu mi-am plantat o vilă-n curte! Ce coama calului să fac dacă terminaseră seminţele la magazin? Îmi pare rău că nu-s în stare să agăţ dive ca-n cărţi, însă nimănui nu i se înmoaie textila când mă vede; nu-s Dudu Steel, să mi-o mângâie cu privirea încă de când apar în cadrul uşii. Nu ştiu să agăţ şi nici nu am încercat..trebuşoara asta se bazează mult pe prima impresie, iar eu pur şi simplu nu am nimic exuberant la mine. Cecul de baştan l-am uitat în pantalonii ceilalţi!
Scuză-mă că a trebuit să renunţ la mândrie ca să mai apuc încă o zi, în speranţa că se va schimba ceva. Dacă eram samurai acum benchetuiam de mult cu strămoşii. Mi-ar fi plăcut să fiu samurai, viaţa era mai simplă. Iartă-mă că nu sunt.
Ce pilda mă-sii vrei să fac dacă am un singur rând de haine cu care mă duc unde am nevoie? Nu-mi pot lua costum, că n-am pantofi...port 50 şi nu găsesc mărimea mea decât pe comandă, eşti mulţumită? Sunt mare la extremităţi, de ce dracu' e vina mea??? De ce sunt eu vinovat că mă-mput după ore de muncă? Iartă-mă, dragă, jegu' ăla de patron nu mi-a pus la dispoziţie şi o cabină de duş lângă strung, ca să mă pudrez la nas (ce credeaţi?) după ce gat cu lucrul! Iartă-mă că m-a dat afară când i-am cerut aşa ceva...
De ce e vina mea că trebuie să mă lupt zilnic ca să am ce pune pe masă? De ce e vina mea că nu am viaţă socială şi nu pot ieşi nicăieri cu nimeni, pentru că pur şi simplu nu îmi permit?? De ce e vina mea că nu pot gândi norişori roz 25h/24, când mă lovesc de obstacole în fiecare aspect al vieţii? Am încercat să-mi bag în venă o doză de ceva, puterea de-a spera, dar la dracu'! Iartă-mă că şi dacă m-aş vinde pe bucăţi, tot nu am valoare nici cât ca să-mi iau 2 gr de heroină!! Îmi pare rău că nu-mi iese nici măcar asta şi nu mă pot alinia trendului de şmecheraşi doritori de distracţie!
De ce e vina mea că nu am nimic din ce ar trebui să am, din simplul motiv că nu am nici măcar şansa de a mă duce la luptă? De ce e vina mea că urlu zilnic şi nimeni nu mă aude, indiferent ce aş spune?? De ce e vina mea că tot ce pot face este să vorbesc mereu şi mereu despre aceleaşi căcaturi, pentru că doar atât pot face?? De ce e vina mea şi sunt un molâu abject, doar pentru că nu am altă posibilitate decât se accept o viaţă fără sens, pe care o urăsc din ficaţi? M-aş duce la dracu', 9 mări şi 9 ţări, dar nu am bani nici asta să fac...singura posibilitate e să stau şi să îl aştept. De ce e vina mea că nu vine să mă ia?? Dă-i un sms, poate pe tine te ascultă!

Nu pricep, ce ar trebui să fac acum? Să m-arunc în cap de pe bloc?



Am încercat...Da' mi-a şi zis unu: "Bă tembelule, dacă vrei să te arunci, du-te, băi băiatule, la ultimul etaj, nu sta ca viţelul la parter!" Ha! Şi eu eram prost să-l ascult: "Tembel eşti tu cu mă-ta, băi idiotule descreierat, că poţi să mori dacă te-arunci de-acolo!!"

Concluzie: Napoleon a avut dreptate. Nu contează cine eşti, ce vrei, ce speri, ce gândeşti; contează ce ai, cât ai în cont. Ia ţărâna Regelui Soare şi încearcă să o însori...îmi pun capul că în 5 minute e genocid feminin, care să pupe mai repede săculeţul cu rămăşiţe, ca să spună "DA" la altar!
Lasă-mă cu portretele alea de oracol, în realitate, nu contează. Ai bani, eşti ideal. Nu ai, o iei în gură. Mesteci orbit, să n-ai carii.
Nu am dreptate, nu? Bine...să înţeleg că Hugh Hefner e chiar atât de cuceritor?? Dacă îl vezi pe stradă, un moş de abia îţi târâie băşinile, ţi-e frică să-l şi priveşti mai insistent, ca nu cumva să îl dobori. Dar e ideal, rezultatele vorbesc de la sine. Cine înşiră pipiţele de 20 şi puţin, în timp ce bărbaţii de vârsta lor învaţă să schieze pe pârtie, ca să se contopească cu mediul?? Tata lu' Matusalem, normal! Dacă nu el, atunci cine??

Apoi m-am trezit.
Pfuai de mine, ce coşmar am avut...noroc că nu e nimic real. Nici anunţul, nici forumul, nici tuta, nici...ba da, fata de la Starbucks cred că e reală...Mai rămâne să merg pe-acolo şi să mă conving cu ochii mei.



Nu, nu e nimic adevărat..._ţara-i o grădină, Bucureştiul o floare. Trăiesc în lumea mea perfectă, înconjurat de dragoste şi în principiu de ce vreau eu. Atâta că îmi place să ţin cu poporul, mă gândesc şi cum o fi viaţa unui sărman; mă pun în locul aproapelui, ca să mă treacă Domnul în Cartea Vieţii. Ştiu că uneori mai sar calul, dar o fac doar pentru că pun prea multă pasiune în empatie.
N-a fost nimic real...şi totuşi, îmi bate pipota ca la o rândunică speriată; pe cuvânt de cercetaş!

P.S.: mamă, deci mă trece o indignare când îmi aduc aminte de vita aia din vis...Am capul plin de cele mai teribile golănisme! Stai să le coafez, oleacă. Dacă mai dorm vreodată-n cap şi mai am astfel de coşmaruri, pe cuvânt că-i zic direct:
"Munceşte, tu, băi duduie, 10 ore şi să vedem cât de proaspătă şi duşată arăţi!!! Scoate dracu' capu' din televizor şi beleşte ochii în lumea reală, nu mai visa la cai verzi şi virili!!!"

duminică, 15 ianuarie 2012

Ţară, ţară, vrem ostaşi!

Îşi trimit copiii să înveţe peste hotare, iar educaţia românească este condusă spre distrugere.
Se tratează în străinătate, iar spitalele noastre se închid şi medicii sunt forţaţi să plece unde văd cu ochii.
Cheltuie sute de euro pe o sticlă de băutură într-o seară la club, iar bătrânii trăiesc cu câteva sute de lei o lună întreagă.
Un copil are alocaţia de stat 42 de lei, în timp ce un câine comunitar scoate din buzunarele statului (la dracu, să fim deontologi până la capăt!) în jur de 300 de lei lunar.
HUOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOO!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

Sunt uimitor de calm. Inert. Apatic. Împietrit, dar cu un zâmbet maliţios în colţul gurii. O licărire de ură în privire şi-un entuziasm feroce în simţire. HUOOOOOOOOOOO!!!!!
Poporul român s-a răsculat, în sfârşit. După ce a fost umilit şi sărăcit la sânge, oamenii s-au trezit la viaţă. Finally!
Ha! Şi chiar dăunăzi cineva se întreba pe un forum cine va fi cu noi, poliţia, armata sau biserica, dacă vom porni o nouă revoluţie.

Am sentimentul gloatei prezente la o execuţie în piaţa publică. Sorb din priviri scene de groază. Suferinţă şi nepăsare.
Sânge. Sunt nemilos, vreau sânge. Am înfierat atâta furie, neputinţă şi frustrare în străfundurile fiinţei, încât singurul antitod este violenţa pură. Nealterată de nimic omenesc. Tresaltă inima în mine de nerăbdare; vreau să o văd, să o simt, să o savurez până la ultima picătură. Trăiesc surescitarea prădătorului flâmând în apropierea prăzii neajutorate. Sclipirea colţilor în întunericul nopţii mă înnebuneşte, urletele de durere şi mirosul cald al sângelui mă umplu de dorinţă. Trosnetul mut al pielii sfâşiate, detensionarea muşchilor muribunzi, pocnetul îndepărtat al oaselor. Sânge. Sânge. Sânge.

Avem un neam de leguminease dezrădăcinate. Mămăligi searbede. În toată istoria ei, populaţia asta nu s-a răzbelit niciodată fără a avea un lider. Horea (Cloşca şi Crişan, desigur), Avram Iancu, Tudor Vladimirescu, agenturile stăine...fără ei nu ar fi existat nici măcar o crâcnire. De ce? Pentru că avem încastrată în ADN-ul naţional gena mioritică, instinctul de obedienţă. Fără un păstor, suntem nişte oi capii. Atât.

Acum, nemulţumirea a atins apogeul. Cetăţeniii au ieşit în stradă să îţi urle nevoile. Aceleaşi nevoi de la începutul istoriei. Aceleaşi scandări. "Ruşine, ruşine, ruşine să vă fie!". "Ole-ole, ole-oleee". "Ieşi afară, javră ordinară". Aceleaşi scandări. Aceiaşi lipsă de hotărâre. Mă gândeam: "se înţelege, e weekend; ce să facă şi omul, în cutia lui de chibrituri? Hai afară, la aer! Îl urăm şi pe Băzeu de început de an...las că nu moare de-atât."
Huooooo....Huoooooo...Bagă pinguinul, frate, că mi s-a sculat cheful de dans! România-Steaua, Europa-Steaua! Suntem peste tot acasă, porţile ni se deschid. Luptăm, luptăm, luptăm şi egalăm! Un pinguin conduce guvernul...
Vineri seara, sâmbătă seara, duminică seara...apoi mai ho, că luni e zi de muncă! Nu mai stă nimeni la bazaconii! La muncă, bei, nu la întins mâna!

O mână de ciumeţi striga în faţa Palatului Cotroceni şi Băsescu o..bulgărea pe Udrea-ntre urechi, la Mama Dracu-n vârf de munte. I se bălăngănea lui de problemele amărâţilor! Ula lui şi 4 bani, vorba unui vecin peltic.

Era o discrepanţă, o lipsă de seriozitate crâncenă. Manfestanţii vroiau să intre în Palatul Cotroceni. Un disperat a escaladat cu greu un chioşc, doar pentru a face tumbe cu drapelul în mână, ca o maimuţa arsă la cur cu un fier înroşit. Steagul românesc pe crâncena redută. Ieeeeeeeeeeeeeee, mamă, ce de mai izbândă!
Iar mulţimea încerca să...habar n-am. Se îmbulzea spre Palat. Aaaaaaa...păi frăţicule, n-aveţi nici o şansă aşa. Ia băgaţi o raclă sfântă la parterul dependinţei, apoi chemaţi o cireadă de credincioşi! Nici Tatăl+Mamăl Jandarmeriei nu le mai stătea în faţă pelerinilor! Prin spăngi, prin fum, prin mii de baionete, pupăm rămăşiţe sfinte. Vreţi răscoală? Aduceţi o moască sfântă şi plimbaţi-o prin faţa poporului, oprindu-l să o atingă. Băi nene, deci Al Doilea Război Mondial e un spârc de galinacee constipată, pe lângă ce poate face un credincios pentru a-şi freca chiloţii de mântuire.
Cam la nivelul acesta am perceput lucrurile.

Ei, astăzi nu a mai fost aşa. Nu sunt de acord cu violenţa, dezavuez complet acţiunile cretinilor ăia, însă aş fi ipocrit să nu recunosc: psihicul meu avea nevoie de aşa ceva. Nu am înţeles de unde lebăda calului au făcut ăia rost de atâţia bolovani, că doar Piaţa Unirii nu e în prundiş; nu am priceput cum au ajuns acolo cu cauciucele alea ca să le dea foc, că doar nu le-au avut rulate pe mână...logic; nu sunt lămurit de ce protestatari paşnici au fost bătuţi crunt de jandarmi, în timp ce nişte demenţi vandalizau ca turbaţii ce le ieşea în faţă şi nu au păţit nimic.
Însă violenţa dusă la extrem m-a uns pe suflet. Ea este balsamul disperării. Numai ea. Only heeeeeeeerrrrr....can make this world seem right.

Get Adobe Flash player

Cine va fi cu noi dacă vom porni o nouă revoluţie? Nimeni.
Nimeni, pentru că nu va fi nevoie. Câteva mii de oameni, 0.02 şi niţel la sută din tr-un întreg nu poate porni nimic. Nu poate termina nimic. Este lăudabilă iniţiativa, mă bucur că oamenii au înţeles, în sfârşit, că nu se mai poate aşa.
Dar atât. Încrucişatul e dus unde vrea budinca lui, îl doare-n cot de spusele unuia sau altuia. Ăştia mai strigă niţel, se plictisesc şi se duc la căşile lor. Nu există un lider care să coaguleze norodul în jurul unei idei.
Totul va fi ca înainte. Se asumă legi din gâtu' mâini, Opoziţia vociferează în colţul ei, Cârmuitoru' face ce-i spune numele.

Nu, nu cred că se va schimba nimic. Singura soluţie viabilă pentru ţara asta, singura mea şansă la viaţă este să plec spre alte zări, mai albastre - ştiu, am mai spus asta de multe ori...ca şi multe altele.



M-am repetat ca o placă strică; sunt agasant. Eu, eu, eu...Am devenit atât de obsedat de propriile mele probleme, încât am uitat de context. Ba nu, nu l-am uitat. L-am ignorat, sperînd că...uf, nu ştiu. Există viaţă şi dincolo de nevoile mele. Îmi pare rău.

Singura soluţie viabilă pentru ţara asta, singura mea şansă la viaţă este...nu ştiu.
Voi vedea.

Să bem pentru asta!!!!
Vreau să beau şi să plec...unde m-or duce picioarele. Acolo. Oriunde, nu contează.

miercuri, 11 ianuarie 2012

Rebirth

Full of rage, I began to realize



...that I have a strange desire to get as high as possible



...that I wanna feel the creeps of sin rushing through my blood



...that I wanna lose myself with the kings of manking: Drin-King and Fuc-King my brains to another dimension.

P.S.: Bitches Come!

luni, 9 ianuarie 2012

Meandrele concretului

"Bărbatul din Şag care şi-a ucis socrii, apoi s-a sinucis, a lăsat două scrisori adresate Poliţiei în care explica faptul că a decis să îşi omoare copilul întrucât nimeni nu a fost mulţumit de acesta şi nu are nici un viitor, menţionând că înainte de crime i-a dat băiatului două somnifere, relatează Mediafax.
Potrivit procurorilor de la Parchetul Tribunalului Timiş, din scrisori a reieşit că bărbatul s-a gândit iniţial să se sinucidă din cauză că mama copilului său ar fi avut mai multe relaţii cu bărbaţi, atât în România, cât şi în Italia, însă apoi a decis să" îşi omoare copilul şi pe bunicii acestuia."
www.romanialibera.ro

Acum câteva zile, cineva, student la asistenţă socială, îmi povestea cum are tone de proiecte şi referate de terminat pentru şcoală.
Hmmm...asistenţă socială...România...tone de proiecte...nu ştiu despre voi, dar mie-mi sare o sinapsă şi nu procesez impulsul nervos. Să o mai iau o dată, poate nu mă străduiesc în deajuns de mult. Deci ea, are de făcut proiecte. Multe proiecte. (Normal, că doar e la Românica; ce dracu' să faci în şcoală dacă nu să scrii ca un descreierat?). Protecţie socială a defavorizaţilor, spiritualitate şi protecţie socială, arta în protecţia socială, dieta şi protecţia socială...măgării d-astea. Dar, bomboana de pe colivă şi moţul de frişcă de pe rahat, cel mai tare referat ever: studiu comparativ al politicilor sociale aplicate pe piftia mioritică. Da' nu aşa spălătură...ci cu definiţii, influenţe istorice, concepte, promotori, doctrine de inspiraţie, orientări politice, congruenţe şi divergenţe cu europenii, injective şi bijective, sugestii, d-alea grele. Băi, eşti nebun? Ne-am mutat în Finlanda (cea mai ţară trăibilă din împrejurimi) şi eu n-am aflat?? Zici că ar studia apărarea nenorocoşilor pe tot cuprinsul continentului, nu într-o flegmă de ocol silvic!
Ha! Comparaţi politicile de protecţie..căcat! Ce papucii mă-sii se compari? La noi se aplică una singură, simplă şi eficientă: ciomificarea. Ras, tuns şi frezat. Nivelat frumos. Mai curat, mai proaspăt şi pata de cafea a dispărut. Oare ce este mai simplu decât a spune acestui cetăţean "SE TAIE"?? Cetăţene, se taie. Deal with it. Or get the hell out of my way!
Fiecare este responsabil pentru sine. Nu a zis aşa mult iubitul şi stimatul băsesc naţional? Te descurci cum poţi, dacă poţi. Sauve qui peut! Dacă nu...viaţa nu e obligatorie. Nu-ţi pune nimeni pistolu' la tâmplă "Bă, trăieşte, că te ia Mama Ciorilor, de nu te vezi". Ce atâta greutate?



Viaţa e frumoasă. Hai, să mori tu! Viaţa e legea junglei. Supravieţuirea celui puternic. Darwinism şi evoluţie. Peştele mare îl mănâncă pe cel mic. Viaţa e un jeg, tu ţi-o faci frumoasă; nu este un dar, o transformi tu într-unul. Dacă poţi. Dacă nu, trăieşti ceea ce este. Supravieţuieşti; ce altceva să faci? (Seppuku, ca japonezii - atâta că e dificil de procurat o wakishashi d-aia, de la mama ei, ca să nu mai spun de asistent experimentat şi o katana originală)
This is the life. This is Sparta!

Crima de la Şad. Masacrul de la Şag. Nu se poate să nu fi auzit cineva de el, aşa că nu mai reiau detaliile. Însă, în context naţional, de la un punct încolo înţeleg gândirea criminalului (o fi de la gena lu' Gec dă Ripăr/Gec Spintecătoru' care zace prin stăfundurile mele matusalemice?). În nebunia sa există şi un fir de raţiune. Noroc că asta nu e doar concluzia mea (uf! încă nu m-a acaparat Freddy Kruger), ci şi a unor specialişti în psihologie.
Povestea nu e dificilă. Soţia pleacă, înşeală (că doar nu era să se pună pe postit! ), gelozie acasă, pac - pedeapsă. Sincer, eu cred că Ciuciurea ăla, sau cum l-o chema, s-a uitat la "ConAir" şi s-a inspirat d-acolo. Sigur aşa a făcut! Viaţa ca în filme. Unu' şi-a prins soţia călărind pe şaua greşită. A lăsat-o în pace. Pe ea. Atâta că i-a tranşat toate rudele în viaţă sau gata moarte, până şi câinele. No, şi ţăranu' nostru ce-şi zice? "Stai că-i arăt eu la matracucă!!"
Şi a purces la treabă. Restul, e logic. 2 crime: o viaţă în închisoare...la ce bun? Mai bine mort. Da' copilu' , copilu', ce-a avut cu copilu'?? Nimic. Dar cu cine râmânea? Rude ioc, pe mă-sa o doare-n spatili căşii, nu e în stare să se întreţină singur, statul social...mă leşi cu vrăjeala? N-are nici o şansă; eu l-am făcut, eu îl omor. Mentalitate de român sadea, să-mi moară calu'!

Nu. Copilul nu a fost pedepsit. A fost un gen de iubire-sacrificiu, cam că aia despre care zice popa la biserică. Ciuciurel a fost credincios. Şi puţin practic.
La ce să-l chinuie pă bietu' copil? De ce să-l condamne la viaţă? Mda, ştiu...autismul se poate vindeca uşor, ca şi 99% din toate bolile planetei - dacă ai cu ce. Nu trebuie decât nişte miliarde de ore de terapie asiduă, câteva tone de bani şi gata. Aham, unde? În ţara unde dai colţu că ţi se infectează un deget sau că ţi-ai scrântit o mână la fotbal? Ce zăbala calului să vindeci p-aci? Singur pe lume, o povară pentru oricine, fără nici un ban, fără un serviciu de asistenţă nu eficient, dar măcar prezent!

Iar noi studiem politici comparative implementate în boscheţi. Dap! Suntem ţara unde toată lumea dă şpagă dar nimeni nu ia şi unde obţinem producţii record la hectar! Suntem miezul din Fanta, ăia cera am îndoit banana şi am pus coada la cireaşă. Cel puţin pe hârtie.
În realitate suntem doar gaura de la covrig. Dar e bine că ţinem la aparenţe. Nu e gaura de la covrig, ci de la gogoaşa americană.
Altă gâscă-n altă traistă.

joi, 5 ianuarie 2012

Corola de minuni a lumii...

And I'm Back!
N-am mai scris o perioadă, l-am băgat pe cerebel la stază. Oricum, nu aveam ce să comentez...teoretic, sfârşitul de an (cu sărbătorile de aferente) este o perioadă flască din toate punctele de vedere. Practic, este la fel de moartă, chiar împuţită. Dead as u can get. Biiiiiiiiiippppp...Linie continuă.
În afară de crăpelniţă, cadouri, petreceri şi liste de dorinţe (de parcă ar veni Zăna Măseluţă să mişte din sprânceană şi să te miruiască cu de toate), altceva nu se mai discută. De fapt, ba da. Intră în scenă clarvăzătorii cu dioprii uriaşe, care ne anunţă cum vom avea un an cel mai strong posibil. Apoi îmi arunc ochii pe fereastră şi-mi vine să urlu: "Spartans!!!!! Tonight, we dine in hell!! A-Huuu! A-Huuu! A-Huuuu "
Ladies and gentlemen, I'm back.

Motto:
"Fizicianul Stephen Hawking, cunoscut ca fiind cel mai inteligent om de pe planetă s-a lăsat învins de un mister, pe care el îl consideră absolut. La vârsta de 70 de ani, Stephen încă nu a reuşit să înţeleagă cum "funcţionează" femeile.
Atunci când a fost întrebat la ce se gândeşte frecvent, acesta a răspuns: Mă gândesc la femei. Pentru mine sunt un mister absolut"
www.antena3.ro

Este 2012. Finally, anul apocaliptic a venit! Hip-Hip Hurray!
Băi, deci deja nu mai puteam dormi noaptea de la atâtea întrebări fără răspuns: Oare va veni Sfârşitul? Oare ne vom duce pe pista mă-sii - a Mamei Naturi, adică (hmmmm...tentant; pot să încep de-acum?)??? Dar oare voi supravieţui - presupunind că îmi doresc asta, desigur.
No, şi acu a venit. Gata, frate, s-a gătat cu aşteptatea. Deja suntem pe numărătoare inversă: 71...70...69...69...69. Hai, prestează, că vine asteroidu' prin martie-aprilie-mai. Şi dacă ne ratează ăsta, mai vine unu' prin toamnă. Dacă şi ăsta ne trage ţeapă...have no fear, 21st of december is here. Tam-ta-nana!!
Dacă aş fi să pariez, eu aş spune că în decembrie e şpârla. Marea Apocalipsă, prezisă de unii care nu mai sunt de câteva sute de ani. Hai, să nu fiu cârotaş. Dacă au zis oamenii că vine, vine. Nici în Sfârşitul Lumii să nu mai ai încredere? Da, dacă foloseşte Personalul..scuze, Reggioul mioritic, vine de parcă se-ntoarce. Tâgâdâm prin preerie.


În fine, nu contează! Pe mine mă stresează că minteni se împlineşte vremea şi habar n-am cu ce să mă îmbrac mai frumos. Câţiva prieteni au spus că vor adopta curentul punk, se vor mai nonconformişti. Eu nu mă pot hotărâ: curent continuu sau curent alternativ? Care o da mai bine la public?
Oricum, mă mai gândesc. Mai am oleacă de timp...până la finele anului, stau calm. Nu are rost să mă agit mai devreme decât este necesar. De ce? Păi, la dracu! Astrele îmi prezic un an megafavorabil şi extraordinar de fulminant...chiar aşa să mă mintă-n ochi? No, no, noooo...horoscopul nu minte. A, a, eu sunt fecioară, vreau un leu. Remember??

Unde e minciuna?? Băăă, păi spuneţi-mi mie care fecioară nu vreau un leu! Dăăăăă....E la mintea cocoşului, demonstrat ştiinţific ! Femeile sunt impresionate, în ordinea numerelor aleatoare de pe tricou, de: aspect, bani, faimă, celebritate. Atât. Alea cu mintos, amuzant şi cu simţul umorului sunt vrăjeli de Buftea, nu-i nimeni aşa tâmpit să le creadă. Şi totuşi...Băsescu e a doua oară preşedinte. No comment.
Nu te-a dăruit natura cu o viguroşenie a înfăţişării peste medie (5 inchi - după cum se vorbea-n sat, doar 3 - după măsurătorile moderne), eşti mâncat, nu te vrea nici dracu'. Noroc că s-a inventat salarul...banii acoperă totul. Păi fata din ce să trăiască? 2 buzioşoare, 2 ţâţişoare - asta-i averea ei. Şi cum dragostea loveşte (de obicei, hai să nu fiu rău na-na, marş la colţ şi beleşte porumbul de pe ştiulete!) fix acolo unde umblă şi interesul, BANG!! Din urât devii chipeş, din moşneag devii flăcău, din păpădie te transformi în bujor de munte. Dacă e nevoie, din ciung devii miriapod. Ce mai, lumea e a ta, faci ce vrei cu ea! Pfuai, ce noroc! Dacă vrei, poţi să uzi şi canapeaua, diva nu se supără - vorba reclamei.



Eşti Tutul Pădurii? Lepra caprii? Negul din fruntea bombei sexy? Nu dispera! Bagă cu parnosul, că devii instant un Casanov adulat de popor. Aaaa...n-ai nici d-ăsta? Huooooo, neam de cerşător! La muncă, băăă, nu la întins mâna!! Vezi? Ştie domnu preşedinte ce ştie când zice el ce zice.

E aşa, sau nu-i aşa?
Ei, uite că nu-i aşa! Dacă şi cel mai inteligent om de pe planetă mărturiseşte deschis că nu poate penetra mintea încâlcită a femeii (vorba lui Howard Stark: "în momentul în care ştii ce se petrece în mintea unei femei, eşti terminat"), noi, bieţi mireni, cum să avem pretenţia asta?? Ştiinţa e de căcat, nu e infailibilă! S-a înşelat de atâtea ori...de ce nu ar face-o şi acum? (bine, de fapt nu sa înşelat, dar hey! Să gândim pozitiv!)

Femeia.



sâmbătă, 31 decembrie 2011

"La mulţi ani" înregistrat

Pentru că poporul mioritic are cântece de petrecere numai despre curvari şi beţivi.
Pentru că fac parte din "generaţia de sacrificiu" iar anul ce vine este cel puţin la fel de naşpa ca şi cei care au trecut.
Pentru că nu îmi pun dorinţe pentru la anul.
Pentru că nu pot să sper în ceva mai bun din simplul motiv ca nu există o fundaţie pentru ceva bun.
Pentru că iar va veni Apocalipsa taman când mă trece pe mine piş - deci o voi rata cu brio şi p-asta.
Pentru că supravieţuiesc, nu trăiesc.
Pentru lucrurile pe care nu le voi putea înneca în tot alcoolul din lume, oricât mă chinui să o fac.
Pentru că mă scoală de pe boli dedicaţia dragei de Roxana ( pentru care îi mulţumesc cel mai deosebit).

sâmbătă, 24 decembrie 2011

Tărâmul lui Sisif

Urăsc monotonia, ciclicitatea.
O existenţă anostă mă îngrozeşte. Este picătura chinezească ce mă torturează fără milă şi îmi ucide mintea, milimetru cu milimetru. Mă goleşte de sens, îmi distruge spiritul. Sfarâmă curiozitatea, îngrădeşte performanţa, plafonează căile existenţei la o simplă potecă printr-un pustiu definit de momentul naşterii şi al morţii. Moartea este anostă.
Şi cu toate acestea, tot ce ne dorim este o viaţă placidă, lină, reconfortantă prin predictibilitatea ei. Şablonarea permite siguranţa sinelui; previzibilul înseamnă control. Putere. Sau iluzia ei.

Monoton este mecanismul bielă-manivelă, care nu iese din tiparul său continuu de „du-te vino”; plicticos este motorul în patru timpi, care urmează la nesfârşit aceleaşi etape, sau pendula ceasului de perete, prizonieră a unei lumi adimensionale. Ea, o greutate aflată la capătul unui fir suspendat; un pendul gravitaţional. Ultima încercare a omului de a stăpâni timpul - armăsar abstract, intaangibil pentru fiinţa omenească. Până la ea. După ea, timpul a devenit un angajat model care lucrează neostoit, rectiliniu şi uniform, cu viteza constantă a secundei.

România este monotonă. Neinteresantă. O glumă proastă spusă la beţie, un blestem pentru un Sisif desprins din Infern. Eroul absurd, dar mereu conştient, condamnat să urce o stâncă în vârful muntelui doar pentru a o privi cum se prăvăleşte la vale. O osândă dficilă prin chiar inutilitatea ei, o corvoadă mereu vie prin cunoaşterea ei. Ştiinţa de sine, veşnicia deplorabilului şi a zădărniciei atroce. Propia minte este călăul absolut.


Aici, orice s-ar întâmpla, ştii cum se va termina. Dezolarea vieţii curge la fel - oră după oră, zi după zi, an după an. Vine Crăciunul..mereu şi mereu aceleaşi vorbe frumoase: retrăim un miracol vechi de mii de ani, cuprinşi de aceiaşi uimire evlavioasă. Nu rememorăm trecutul, celebrăm prezentul. Hristos s-a născut, se naşte şi se va naşte în fiecare an, în fiecare zi, în fiecare clipă cât timp va exista omenirea pe planetă. Iar colindătorii, craii antichităţii, vestesc pacea şi binecuvântarea care se aşterne peste suflete ca un covor de flori pe mormântul soldatului necunoscut. Aham...şi cu toţii trăim într-o superbă horă a înfrăţirii, flatulăm miros de trandafir, mielul închină un pahar de vin alături de lupul vegetarian şi vai ce frumos este când ne doboară armonia.

Vine Crăciunul...aceeaşi demenţă incomensurabilă. Aceleaşi puhoaie de norod încolonate haotic în supermarketuri, căutînd cu disperare bucate, multe bucate şi mai multe bucate. Aceeaşi gloată furibundă, roiuri de lăcuste turbate care pustiesc totul în cale. Oricât ar luci sărăcia, tradiţia e tradiţie, nene! Ce sărbători mai sunt alea dacă n-ai masa plină cu haleală din aia săţioasă şi felurită, concentrată pe măruntaie porcine? Aceleaşi maţe, aceiaşi munţi de crăpelniţă să dai cu deştu’. Aceleaşi valuri de băutură în sănătatea sacrificiului împrăştiat pe mese...să ne bucurăm, deci. Aceleaşi excese, aceiaşi beţivi zâcînd inconştienţi după terminarea fenomenalei petreceri, aceleaşi magherniţe de spitale pline ochi cu îmbuibaţi fără limită.

Aceeaşi nebunie pentru brad, aceeaşi bătaie de cap cu cadourile de Moş..cadourile....ooooo...cadourile!!! Surprize aşteptate cu nerăbdare un an întreg, dorinţe subliniate cu patos şi primite mereu cu aceeaşi uluire orgasmică.
Crăciunul...o mască de entuziasm progamat, rareori conform uzanţelor în vigoare.

Aceiaşi colindători, aceleaşi urări, aceleaşi pretenţii. Mai contează ce vestesc?? Ţilica-ţilica - banii, frate, că ăia-s de bază! Aşa cum plaja gemîndă de fetiţe fierbinţi este bucuria sculelor – de grădinărit, că doar ce fericire este mai mare decât aceea de a-ţi construi propriul castel – la fel este Crăciunul bucuria colindătorilor. În luna decembrie, nu mai avem cerşători, toţi îmbracă haina tradiţiei şi devin crai. Molfăie 3 flori dalbe şi-un ler, sănătate, bucurii şi bomboane la copii, iar omu' tre' să sară cu moneda - cum e datina străbună.
(Tiii...ce idee m-a pălit! Hai să dăm verde la colinde tot anul, ca să schimbăm percepţia românismului pe planetă. Cerşător: viaţă zdrenţăroasă, murdărie, boli şi bicisnicie. Colindător: emisar cu purtări alese, tradiţii străbune, miros de gutui coapte, pitoresc, magic. Înlocuim "Dă-mi şi mie ceva de pomană, trăi-ţi-ar familia ta de director" cu "Dom, Domn, să-nălţăm, o, ce veste minunată!". Nu ne mai milogim, vestim un miracol. Transformăm o cerinţă înfatuată şi obraznică într-o sugestie subtilă, imprimată în subconştient.
"Nenea Tata lu’ Ionuţ, nenea Tata lu’ Ionuţ, îl lăsaţi pe Ionuţ la colindat??”
De sărbători se vine cu Steaua, cu Moşul, cu Baba, cu Ursul, cu Capra, cu Nea’ Ţaluşul, cu Sorcova, cu Grâul, cu Talanga, cu Plugul, cu Mielul...în principiu orice are acoperire, dacă speculezi momentul. Ţi-e milă? Ţi-am luat banul!

Aceleaşi bilanţuri dezastruase, aceleaşi speranţe deşarte pentru viitor. Acelaşi început, acelaşi sfârşit. Aceiaşi lipsă de logică. Aceleaşi trebuinţe, aceleaşi dorinţe, aceleaşi suferinţe, aceleaşi neputinţe. Aceleaşi obstacole de netrecut. Aceleaşi temeri. Aceleaşi prezenţe fantomatice. Aceleaşi doruri. Aceeaşi fiinţă. Aceleaşi limite.

Aceeaşi ţară. Aceleaşi întâmplări.
Acelaşi guvern propune comasarea alegerilor. Aceeaşi Opoziţie se indignează şi ameninţă cu diverse nasoale, dacă legea este votată în Parlament. Aceeaşi asumare. Aceeaşi moţiune propusă, niciodată votată. Apele se liniştesc....cel puţin până la următoare asumare.
Acelaşi mare meci, megaimportant. „Ai noştri” pierd, mare scofală. Nu-i nimic, oricum avem un fotbal la nivel de maidan. / „Ai noştri” câştigă, se califică mai departe. Aceiaşi suporteri ies în stradă, cu senzaţia că l-au apucat pe Dzeu de-un picior. La următorul meci, „ai noştri” se fac de cacao - nu-i nimic, oricum avem un fotbal la nivel de maidan.
Acelaşi crâmpei de ministru inaugurează mereu acelaşi crâmpei de autostradă. Crâmpeiul, calapodul mioritic. Se taie acelaşi crâmpei de panglică, văzduhul răsună de aceleaşi ropote de aplauze.
Curând apar aceleaşi gropi.

Monotonie fără raţiune.

joi, 22 decembrie 2011

Deconectat

“Magda Ciumac revine cu dezvăluiri răvăşitoare despre soţul vrăjitoarei… “
Ooooooooo…Dna Magda…da’ cum, se poate? Un ceiuţ, o cafeluţă..poate o măsucă, să ne-amintim de garsoniera poporului? N-am eu manele-n casetofon, dar prefaceţi-vă că auziţi muzica sufletului meu pur şi inocent şi băgaţi nişte unduiri lascive, să fie de colind.
Chiar mi-era dor de dumneavoastră! Sunteţi un vânt al primărerilor mele ancestrale. Parcă şi văd piciul în chiloţi şi cu cizme de cauciuc, jucînduse cu mâna în ţărână închipuindu-se Supermen - salvatorul damelelor în distress. Apoi, cu mers alean de rinorer gestant, pluteşte din genuni imaginea dispărută a Elodiei, urmată îndeaproape de Tolea Ciumac cel arestat în direct şi eliberat în reluare, de Iliuţă Numerologie, de paranormala aia care se îmfăşura în fular şi ghicea în găini…pfuai de mine, ce vremuri. Ce vremuri! Puşca şi cureaua lată!

Da, dragilor, am scos tv-ul de la naftalină. Tot e cu bucuria sărbătorilor de leru-i Doamne jingăn bel, aşa că îmi zic: poate or avea şi ei vreun program aniversar.
Şi aşa de o săptămână şi ceva sunt netless...cu ce să-mi ocup vremea, gutui în mă-sa (nu vă umflaţi de indignare ca nişte curcani la împerecheat, că nu înjur! Pur şi simplu le urez mămicuţelor de care aparţin deosebiţii furnizori să urmeze un tratament de copacoterapie, ultimu’ răcnet în materie de medicină alternativă), cum m-au tăiat ei de la ţeavă şi nu mă mai reconectează.

Oricum, nu e ca şi cum fără net aş fi fără chiloţi; şi chiar de-aş fi, cică trendul este să nu se mai poarte. Deci sunt monden sau sunt monden? N-am eu goagăl să mă mai uit de-o păpădie sau vreo altă animală, dar hei! Să gândim pozitiv: fără wwweu şi cu timp liber gârlă, m-am reapucat de răsfoit autorii de bază ai literaturii universale (Asimov, Arthur C. Clark) şi de bălit după tot genul de asistente.
Dar să nu amestec afacerile cu plăcerea! First, lectura. Bagi materialul din gros, organul se umflă de plăcere...gata inteligenţa. Nenorocirea e că până şi selfcultivatul s-a aliniat vremurilor moderne şi e un pic în format electronic...un adevărat blestem pentru rudimentarul ce mă aflu. Păi, băi tăticule, eu vreau să am pe ce pune mâna! La mine nu merge cu d-alea virtuale! Vreau să-mi umezesc degeţelul pentru aderenţă şi să purced la cercetarea interiorului, nu să-mi imaginez cum o fac! O fi ştiinţă şi imaginaţie, da’ mai laso-n sânge! Baza ştiinţei este practica, nu caii verzi închipuiţi pe pereţi!
Şi mai e o fază: urăsc din ficaţi să-mi satisfac nevoia de cunoaştere belind ochii la monitor! De felul meu, aşa, îs destul de catâr la cap şi când m-apucă cheful, nu mă mai lasă câteva ore; ori, nu pot citi atâta de pe LCD, că-mi sare irisul de extenuare! La naiba, nu-s porc, să mă ţină la nesfârşit!

În fine. Noroc că once in a while îmi mai arunc ochii şi pe televizor (păi ce să fac dacă n-am peşte? Să las mileul gol? Ar da ca pixu' la feng shui!), să mai văd şi eu ce se petrece prin lumea în care trăiesc. C-apoi iar rămân cel mai prost din curtea şcolii, cum am păţit când a murit Papa Ioan Paul The Second iar mireanul de mine, preocupat de o gamă variată de tâmpenii, a aflat din greşeală, după juma de an.
Morală: Fiţi informaţi. Informaţia înseamnă putere. Sau mai pe scurtătură, fiţi proşti. Dezvăluiţi ceva incendiar despre vrăjitoare şi vin banii ca puricii pe câine. Prostia este o inteligenţă de adaptare la mediul ambiant actual, o selecţie darwinistă. Ea aduce bani, iar Bani = Putere. V-aţi scos!
Păi dacă vrăjitoarele se inventau de pe vremea mea (şit, la naiba, că n-am şi eu un dram de noroc în viaţă!), cu fondul genetic din dotare acu eram departe!

Eeeeeii...am uitat! Nu ştiu alţii cum sunt, dar ne(mai)fiind conectat la era digitală, am început să descopăr plăcerile simple ale vieţii. Ce atâta querti, touch şi megamipexeli, codat şi decodat semnale de pe saeliţi?? Simplu şi direct, ca pe vremea lu’ tataie! Lasă-mă cu lumea la un click distanţă...Scot pe real capu-n mediul ambiant; mai văd câte-o păsărică mişto...lugulugu, lugulugu...am învăţat să fac ca guguştucul. Stau liniştit pe locul meu ocupat în spaţiu, când...BUF!! Mă păleşte splendoarea-n Imax!
Aoleu, apropo de asta: în weekend am trecut şi pe la cinema. Sincer, mă dusesem chitit să văd „Miaunel şi Bălănel”, dar iar am avut ghinion – se epuizase stocul. Aşa că am rămas la ce-am găsit...o prostioară infantilă şi complet previzibilă, ca să nu-mi suprasolicit gânditorul. Lasă, bă, că merge-aşa! Îi bun şi ăsta de spălat creerul!
The Change up. 2 tipi cu firi antagonice – unul prototipul omului cu scaun la cap, cuminte, muncitor şi devreme acasă, celălalt un inflatulat notoriu, curv beţiv drogat – se îmbăţă lemn şi se...ăăă..fac într-o fântână arteziană ce-a făcut Cioacă între rucăr şi Bran, apoi ietiti minune: li se sucesc personalităţile. Prostie, ce v-am spus?
Noroc cu diva introdusă în orice film pentru a mai clăti retina obosită a privitorului. Olivia Wilde...bucăţică, n-ai ce zice.



Sau poate ai...pe sistem „de ce o fi Hugh Jackman idolul femeilor în viaţă”, poate îţi vine să te întrebi de ce ai vrea s-o..adori pe Olivia Wilde.
Cine e stăpânul, cine e jupânul? Eu.
Ei, uite d-aia! C-aşa vreau eu!

sâmbătă, 17 decembrie 2011

C’est une batai (de joc)

Filosofări la plictiseală

La un anumit moment al existenţei mele pe planetă, o prietenă m-a rugat să scriu despre lume şi viaţă, concentrîndu-mi atenţia pe agresiune şi agresivitate.
Iniţial am vrut să întocmesc un text bazat pe părerile specialiştilor, doar că m-am scârbit repede de estetica ştiinţifică şi adeoseori fără noimă cu care este tratat subiectul. Prin urmare, am abordat situaţia pe baza propriilor mele observaţii.


O definiţie a violenţei dată de Muntean A. Apud..Stark, Flitcraft, spunea că ”violenţa domestică este o ameninţare sau provocare, petrecută în prezent sau în trecut, a unei răni fizice în cadru relaţiei dintre parteneri sociali, indiferent de statutul lor legal”...hai măi, lasă-mă cu teoriile. E bine şi s-o scăldăm prin bălării, dar practica...practica ne omoară, frăţicule! La dat definiţii suntem o planetă de savanţi, toată lumea se pricepe la asta...numai că Doreii care şi execută ceva sunt puţini la număr şi destul de slab pregătiţi. În principiu, proşti, în cel mai bun caz, fraieri.

Pentru o discuţie reală, trebuie să acceptăm întâi nişte fapte dovedite de istorie:
Violenţa este principala caracteristică a naturii; ea îţi garantează supravieţuirea, raţiunea de a fi a oricărei vietăţi. Scopul violenţei este frica, care la rândul ei, stă la baza ordinii. Ca să-l parafrazez pe Frank Herbert în „God Emperor of Dune”, pacea se atinge doar sub tiranie - deşi este un ideal la care aspiră oricine. Pacea este ordine, care la rândul ei, este piatra de temelie a civilizaţiei - apogeul societăţii umane.
Prin deducţie logică, violenţa este fundaţia civilizaţiei.
Omul este însă o fiinţă eminamente ipocrită, latură care s-a accentuat în ultimii zeci de ani. Omul este superior, este evoluat, este rafinat...s-a separat de animal. Omul este intelectual, este un cultivator al sensibilităţii; are drepturi garantate prin naştere, este educat, respectuos, stilat. Se roagă când se aşează la masă, spune ”sărut-mâna pentru masă” când termină, este cizelat în atitudine şi purtări. Omul este condus de cele mai înalte simţământe, diferenţiindu-se complet de bestia primordială. Pă dracu’! Taman emoţiile ne aruncă în hăul începuturilor istorice, ne apropie de organismele inferioare. Mângâie un câine şi el se va bucura. Ce este bucuria? O pornire sentimentală încercată de om şi animal, deopotrivă. Dar dă-i aceluiaşi câine să rezolve un puzzle. Reuşeşte? Nu, pentru că judecata nu este o caracteristica a codului său genetic. Deci care este deosebirea? Gândirea şi...atât, punct. Singura cale de evoluţie este raţiunea. Raţiunea pură, neafectată de emoţie - calea neascultării, a erorii. Păcatul originar a fost declanşat de dorinţă...imperiile antichităţii au căzut din cauza setei de putere...holocaustul a apărut din mândrie. Izvorul greşelii este localizat în planul afectiv. Acolo, în furnalul sufletului, pasiunea creşte neştiută de nimeni, acumulînd energie şi întunecînd lumina judecăţii. Înnebunindu-ne cu fierbinţeala ei, estompînd evidenţele, dezumanizîndu-ne. Transformîndu-ne în fiare, pentru că emoţia este doar o brută interioară, gata oricînd să rupă zăgazurile minţii lucide.
Cel mai mare duşman al omului este omul însuşi, propriul lui sine. Conflictul necontenit dintre raţiune şi simţire, pentru că cele 2 laturi, dispuse proporţional, niciodată nu se află într-un echilibru perfect. Nu se poate, nu este în natura noastă să fim aşa..suportăm blestemul dualităţii. Tocmai de aceea creştinismul, religia iubirii care împarte lumea în alb şi negru, este doar un ideal. Niciodată, dar niciodată nu ne vom putea nega originile, fibra fundamentală. Nu putem fi fiinţe perfect spirituale, la fel cum nu putem fi niciodată eminamente cerebrale. Singura modalitate ca toţi să trăim în iubire (termen general compus din pace, înţelegere, unitate şi alte abureli) este să eliminăm iubirea cu despotismul, cu oprimarea.



Da, OMUL ESTE UN IPOCRIT. Dă-i libertatea de a face orice fără a fi pedepsit, iar el se va întoarce în câteva secunde la stadiul de animal primitiv, pentru că niciodată nu l-a părăsit. Civilizaţia emotivă este doar o iluzie, o himeră desprinsă din lumea utopică a ideilor. O negare, o coafare a realităţii. Tunezi Muma Pădurii pentru a o transforma în Ileana Cosânzeana – măcar pe dinafară.

Violenţa face parte din viaţa noastră, a oricui, pentru că este instinctivă. Omniprezentă, omnipotentă. La fiecare pas. Nu o găseşti tu, dă ea de tine...clipe în care nu poţi face nimic altceva decât să-i răspunzi cu aceiaşi monedă; să lupţi cu furie, s-o cucereşti.
Violenţa este cea mai simplă, eficientă şi logică metodă de intimidare a adversarului: când se vor certa 2 persoane niciodată nu se vor duela printr-un joc de şah, ci întotdeauna prin pumni. Supravieţuieşte cel puternic, şi atât.
Pe de altă parte, violenţa domestică şi cea asupra copiilor...face parte din fibra noastră naţională, este o urmare directă a mentalităţii publice; iar a noastră, trebuie să recunoaştem asta, este la nivel de paleolitic. România este ţara lui ”eu te-am făcut, eu te omor” şi a lui „cât trăiesc eu, comand eu; după moartea mea, comandă alţii”. Înţelepciunea populară recomandă chiar bătaia, pentru că ”unde dă părintele, creşte” şi ”o palmă dată la timpul ei face cât o mie de palme date după aceea”. Da, doar că părinţii de la noi, în marea lor majoritate, nu ştiu unde să se oprească.
Violenţa asupra copilului...are multe forme şi grade diferite; este prezentă oriunde şi oricând, indiferent de nivel social sau pregătire intelectuală.
În primul rând se manifestă la nivel psihic, printr-o dominare totală a personalităţii infantile. ”Eu sunt mare, tu eşti mic; eu sunt deştept, tu eşti prost; eu am dreptate întotdeauna, tu greşeşti întotdeauna. Îmi datorezi ascultare oarbă, pentru că eu te cresc pe tine, nu tu pe mine. Eu am trecut prin viaţă şi ştiu mai bine...când vei fi ca mine poţi întreba, dar nici atunci. Când îţi cer ceva, tu asculţi şi execuţi, nu pui întrebări”. Recunoaşteţi personajul? Este şablonul părintelui autoritar, care îşi imaginează că procedînd aşa, copilul va învăţa să fie ordonat, cuviincios şi...restul atributelor din gamă. Da, este de lăudat intenţia, numai că metoda de învăţare este absolut eronată. Ea nu va face decât să formeze un viitor adult nesigur pe forţele proprii, timid, retras, inadaptat. Pentru a-şi forma o gândire logică, copilul nu trebuie învăţat decât un singur lucru: să se întrebe întotdeauna ”DE CE?”. Curiozitatea este cel mai mare dar pe care l-a primit umanitatea, iar stimularea ei este singura cale spre evoluţie. În fine...am divagat grav de la subiect.
O altă formă de violenţă pe care le întâlnim cel mai des este cea verbală. Este însă greu de controlat şi mai ales de dovedit, pentru că efectele ei se resimt la nivel psihic. Pentru că influenţează inconştientul, este o metodă de inferiorizare foarte eficientă, cu efecte pe termen lung...aceleaşi ca şi în cazul altor forme de abuzuri emoţionale: neîncredere în sine, însingurare, marginalizare.

Femeia şi ea, trebuie bătută...las’ că ştie ea de ce. Preventiv, că nu strică...plus că şi-n Scriptură scrie: „femeia trebuie să se teamă de bărbat.” Păi şi noi, cel mai credincios neam apostolic din toată istoria universului, să n-aplicăm recomandările sfinte?? Aaaaa...nu se teme? Nici o grijă, o facem să se teamă! În papucii mă-sii, că doar faci gimnastică la braţe, nu lansezi rachete pe lună! Orice bou de mascul adevărat poate face asta...iar orice femeie care se respectă are grijă să aleagă în felul ăsta. Românica. Mai poţi să spui ceva?? Îţi bagi picioru' şi no comment!

Una peste alta...Cum stăpânim instictul de nestăpânit? Simplu: nu o facem. De fapt, nu o putem face...poate decât prin educaţie. Mişto; numai că ciclul se reia. Practic, orice activitate, orice trăire a omului are o latură contondentă, pentru că ea este construit genomul animal. Nu putem nega ceea ce suntem. Stoparea se face prin acceptare, prin pregătirea psihică pentru apariţia violenţei. Prin cucerirea ei.
Însă, o victorie nu înseamnă câştigarea războiului. Războiul nu se poate câştga...pe termen scurt, aduce pacea, însă pe termen lung, doar se perpetuează lupta.
Viaţa în ansamblul ei este doar o cursă a înarmării.

Supravieţuieşte cel puternic.

luni, 12 decembrie 2011

Flori în mucegai

Ori de câte ori trebuie să călătoresc cu trenul, mă încearcă acelaşi sentiment: silă. Silă nemărginită şi furioasă, vâscoasă ca un puroi, violentă ca o vomă. Dacă ar trebui să merg în Rai cu CFR-ul, eu îmi bag picioru' şi iau TGV-ul în direcţia opusă.

Denumire europeană, jeg mioritic. Neputinţă românească. În sfârşit, nu mai folosim Personalele şi Acceleratelele ca nişte rudimentari ce suntem...de ieri ne-am aliniat cu civilizaţia; mândra noastră ţară este străbătută în lung şi-n lat de garnituri Reggio, Interregio şi Intercity - brănduire care preconizează reîmpărţirea administrativă dintr-un viitor cel mai probabil inexistent. Nu-i aşa că ar fi de porc să avem trenuri Reggio şi să n-avem regio?
Mi se rupe. În basmele populare, mârţoaga care hapleşte un făraş de tăciuni minteni se transformă în Ferarri Înaripat; găleţile noastre feroviare, însă, nu devin trenuri europene doar prin schimbarea pălăriei. Pentru a străbate 70 kilometri de ţarină trebuie să plec de acasă odată cu cântatul cocoşilor, pentru a-mi rezolva o trebuşoară programată după asfinţit. România. În secolul vitezei, în vremurile în care viaţa unui om poate depinde de o singură secundă, la noi pierzi ani pentru a te deplasa din sufragerie până-n dormitor. La dracu!! Alţii fac naveta zilnic pe câteva sute de km. ca să ajungă la lucru, eu îmi proptesc creierii în distanţe pentru care puţa de colibri pare un obictiv al următorului cincinal! Ce mă-sa o fi aşa de complicat? Intră trenu-n staţie - la timp, în puşca calului, nu după ce mi se lungesc urechile juma' de oră privind în depărtări - ciu-ciu-ciu-ciu...uuuu-uuuuuuu!!!! Ieti-ti...am ajuns! Aham, dar nu la noi. P-aci s-a copiat doar "ciu-ciu", că "u-uuuuu!" a fost disponibilizat pe fondul crizei economice. Până la urmă, unde pana mea m-aş grăbi? Că doar nu am nimic de făcut viaţa asta...Numa-n facultate dormeam nopţi de-a rândul prin gara din Braşov, pentru că pierdeam legătura spre casă. Acu' nu mai am drumul segmentat! Când ajung, ajung şi gata! Ce atâta grabă pe capul meu? Răbdarea e o virtute.
Băi, tăticule! Te urci în tren şi dacă găseşti o doritoare, îţi întemeiezi familie şi te-apuci de crescut la copil - ca să aibă cin' te trage de mânecă dacă ajungi la destinaţie şi dormi ca mortu-n păpuşoi (sau ca trenu-n gară)

Vine mocăniţa. Finally! Vine Reggio-ul...odată cu un iz insuportabil de cărbune încins - oare de ce, dacă locomotiva e electrică? - rugină şi urină stătută. Denumire europeană, trancalete mioritic. Ciudat, nu sunt mirat. Însă senzaţia murdară a păcatului mi se aştene pestre creierul amorţit ca o cloşcă râioasă pe nişte ouă sparte. Urc pe scară şi îmi condamn sufletul la chinurile Gheehei ori de câte ori întorc privirea. Saliva mi se transformă în venin, aerul inspirat capătă un gust metalic ce îmi erupe din piept în cocoloaşe flasce de greaţă. Îmi ferec simţurile în carcere pe care nici eu nu ştiam că le posed şi continui dârz. Îmi minte îmi răsună strigătul de luptă de la Mărăşeşti: "PE AICI NU SE TRECE". Ooooo....ba da, se trece. Priveşte şi plângi!
Închid ochii, strâng din dinţi, îmi îndes căştile în urechi şi mă rup complet de realitate. Trebuie să scriu. Ca de obicei, n-am pe ce; mereu mi-am propus să achiziţionez o agendă d-aia de buzunar cu pix micuţ, să am când mă apucă nevoia - de obicei în cele mai nepotrivite momente. Doar că mereu uit. Hmmm...la vârsta mea, cică e o problemă. Unii zic că-s încă tânăr. Şi mai problemă.
Cer instrumentele trebuincioase de la vecinii de banchetă şi îmi continui meditaţia. Un ecou surd de dezgust şi revoltă îmi răvăşeşte haosul interior. Mă cuprinde apatia şi dau să mă ridic, însă cad moale pe canapea, cu priviea alergînd sălbatic spre un punct fix.

Lionel Richie - Hello

Asculta mai multe audio diverse


Frumuseţea ei nu mă izbeşte din prima secundă, nu răneşte spiritul cu exuberanţa ei. Este diferită. Nu iese cu nimic în evidenţă însă fiinţa ei mă atrage, nemiloasă ca un cântec de sirenă. Este ca o floare ce mi se deschide treptat înaintea ochilor... Frumoasă, din ce în ce mai frumoasă. Divină.
Un foşnet imperceptibil şi privirea dansează pe curbele ei domoale şi perfect sculptate, pe picioarele-i lungi, unduitoare. Pieptul îi tresaltă ritmic, ca un gângurit de porumbel care-şi strigă chemarea în necunoscut. Răsuflarea îi încălzeşte obrajii îmbujoraţi şi îi agită o şuviţă şatenă de păr, pe care şi-o trece repede după ureche. Ochii căprui ard molcom în spatele unor pleoape albastru sidefiu, iar faţa-i gingaşă se sprijină neglijent pe o mână micuţă, albă ca petala de crin. Mă priveşte, iar eu mă prefac neatent, preocupat de foaia de hârtie pe care o am în faţă. Îşi trece din nou mâna prin valurile părului, şi-l dă într-o parte. O privesc pierdut.
Soarele răsare de după un nor şi ochii îi scânteiază neîmblânziţi. Ochii, mereu aceiaşi. Diferiţi, dar întotdeauna aceiaşi.
Mă reapuc de scris. Apoi iar o privesc. Doamne, cât este de frumoasă!
Doarme, sau se preface că doarme..uneori zăresc străfulgerări vernil avântîndu-se de sub gene înspre necunoscut. Mă pierd în timp, mereu cu ochii la ea, mereu căutînd-o.

Cu un urlet strident şi un opintit feroce, lumea îngheaţă în nemişcare. Se ridică tremurînd uşor, cu buzele întredeschise, ochii mari, străluctori şi trupul vibrînd ca un stol de privighetori speriate. Ştiu. Mă ridic încet şi pornesc nehotărât, cu paşi de melc, ca un condamnat spre locul osândei. Lumea şuieră ascuţit în jurul meu. Mă întorc şi o privesc din nou, apoi închid uşa ameţit, acompaniat de pleznetul mut al timpanelor şi regretul sufletului plecat.

Păşesc pe peronul spart de murdărie şi ies de sub vraja ei.

P.S.:

miercuri, 7 decembrie 2011

Şi dă-i şi luptă!

Gata, odată cu venirea primului Moş am intrat în perioada de iubire maximă a anului. Jingăn bel, jingăn bel, ce mişto e să ne lăsăm penetraţi de dragoste, dulceaţa care ne mântuie sufletele ostenite de griji şi amăreli mărunte!

Ştiu că tema asta cu iubirea e uşor adolescentină, vârstă la care încă mai crezi că te-a adus barza şi te freacă întrebările existenţiale despre amor. Dar mai târziu se presupune că te loveşte..nu nu pot spune chiar ineligenţa, deoarece pe plan afectiv o persoană la 1 miliard este inteligentă cu adevărat, dar experienţa în general se mai iveşte ici-colo. Treci în altă etapă a vieţii, schimbi şi tu setul de întrebări idioate, că asta e, acuma! Toţi îmbătrânim! "Dragule, mă mai iubeşti?"...ce-i aia? Lasă-mă măi, cu tâmpeniile tale...întreabă-mă dacă te mai suport şi tragi singură concluzia! De aceea, după la un 20 şi ceva de ani, e infantil să mai diseci nimic, băga-mi-aş...sentimentul, nu vă mai gândiţi la prostii! - în corasonul meu frigid!
Se pare, însă, că eu am rămas cu nelămuriri din tinereţe şi no....întreb, ca omu', mai ales că nu pricep neam lumea în care mă aflu, deci exsist, deci gândesc, deci chestionez. Fac anchete, sondaje de opinie, exit-pool-uri, orice îmi poate servi la atinderea scopului propus. Ca acum, de altfel...

De multe ori am auzit câte-o fătucă declarînd cu trufie: "Lupt pentru iubire, mă fac luntre şi punte ca să o împlinesc


Îmi ofer viaţa ca ofrandă pe altarul ei de inimi zdrobite, doar pentru a mă desfăta o clipă de veşnicie din plenitudinea-i omnipotentă." Apoi îmi vede mimica dezgustată şi continuă: " Doar persoanele de un înalt rafinament emoţional pot percepe acest imens sacrificiu, îl pot înţelege şi glorifica în doine de dor care transced eternitatea! (Subtext: nu ca voi/tu, nişte sălbatici care se zbat în mocirla materialismului instinctiv). Primul meu gând: ia uite unde era martiriţa supremă! Taman în asta s-a opintit jertfa pentru ideal! Te-ai fi gândit la aşa ceva? Că io - titlu domnesc, normal - habar n-aveam! Na, uite exemplu de brută cu mintea îngustă. N-are dreptate, săraca fată, când zice ceea ce zice? Săraca....
În fine, să bifăm c-am înţeles-o p-asta. Dar iar sunt gibon şi întreb: dacă eşti aşa belicoasă, mânca-te-ar tata de prinţesă, practic, cum faci? Şi nu la degeţel(e) mă refeream, ci la "bătutul pentru iubire". Cum luptăceşti pentru ceva la care ajungerea nu presupune luptă? La naiba, mi se pare extrem de amuzant; să-mi pice antena de bulgari, sintagma asta este din aceiaşi zonă cu "războiul pentru pace". Cum îi crăpi capu' unuia pentru a-l învăţa că nu e bine să-i crăpi capu' unuia?? Cum lupţi pentru a nu lupta??


Need very big help! Neuronii mei clacheză pe capete în încercarea de a pătrunde acest mister al umanităţii cilivizate.

La fel şi în cazul luptatului pentru dragoste. Ce înseamnă asta? Concret!
Din ce mai îmi aduc aminte de la şcoală, dragostea apare între 2 persoane. Ori, dacă astea se luptă, cum se mai iubesc? Măcar la nivel declarativ, iubirea nu-i aia cu zâmbete (într-o pastilă - albastră), fericire, iertare, compasiune, bunătate, înţelegere, lac unde înfloreşte frumuseţea, cântarea sufletului şi alte tembelisme d-astea abstracte, care cică tre' să sune delicat în ciocănel?? Ba da, identific bine fenomenul. Păi şi atunci, cum te lupţi? Uite-aşa: Buf! I-ai umflat ochii! Sau nu, că aia-i deja violenţă. Cum, ce?? Kung-fu-n pat? Aaaaa...păi aia-i altceva, frate! Aia-i hârnojeală în camera obscură, nu bătaie adevărată! Te epuizează, dar are şi momente plăcute. Dezbrăcîndu-ne de toate ipocriziile gingaş de libidinoase, aia e chiar scopul iubirii, momentul ei de desăvârşire.
Mda...să revenim. Lupţi pentru iubire? Ha! În 2 n-ai cum...poate într-unul? Adică o cenuşăreasă (privesc din punctul unei dudui pentru că recent am auzit o astfel de emanaţie de la una şi încă sunt sub impresia cuvântării) pălită de iubire răstoarnă munţii ca să o remarce prinţul destinatar. Pffff...şi dacă lu' suav i se scutură de ea, orice altceva nu devine o agresiune? Ce rost are lupta? Unde-i jumătatea predestinată fără de care cică nu-i iubire? Păi uite, că e! Doar că ea nu ştie încă! Aşa şi...te zbaţi pentru a-i inocula convingerile tale? O obligi? Şi dacă tot nu vrea, dragostea cu sila nu se numeşte viol? Sau încurc eu termenii...

Deci, ca să-mi închei scurta expoziţiune: unde-i lupta pentru atingerea iubirii, că nu o văd!! Bing...touch the screen, touch the screen! Here...kitty-kitty-kitty....no, încerc şi eu aşa, că poate oi fi prea fioros şi se ascunde de mine!
Here...kitty-kitty-kitty....

luni, 5 decembrie 2011

Locul sfinţeşte omul, iar datul îl împlineşte

Nu prea mă dau în vânt după primitul de cadouri. Ştiu, e frumos, e flatant, dar nu îmi place să fiu în centrul atenţiei. De cele mai multe ori nu găsesc gesturile şi reacţiile cele mai potrivite pentru a-mi exterioriza sentimentele şi până la urmă, nu consider că merit asta!
Dacă eram şi vreun minunat, mai ziceam. Oooooo...Mii de plecăciuni, Excelenţa Ta, ne simţim binecuvânţi de Dumnezeu că faci parte din ograda noastră şi ne consumi oxigenul; te rugăm, acceptă aceste umile daruri cu deosebită dragoste din partea şi mai umilelor noastre persoane. Da, frate! Dacă eram aşa, ieşeam singur în faţa mulţimii, ba o mai şi chemam pe un ton duios, dar poruncitor: Veniţi de luaţi - uffff...nu pot spune "veniţi de luaţi Lumină", că se poate interpreta. Plus că nu lucru nici la Electrica şi nici nu am tulburări de personalitate să mă cred vreo augustă făptură - Udrea, de exemplu. De fapt, e evident că nu sunt Udrea şi nu pot fi niciodată Udrea: nu am plete. Nevermind, unde rămăsesem? A, da! Dacă mă credeam vreo eminenţă, chemam eu norodul la mine: Veniţi de luaţi înţelepciunee....Iar mulţimea, în extaz: "Da, da, da, pişă-te pe noi, gurule - da' numa' să nu ai pietre la rinichi, că ne spargi la dinţi şi trebuie să facem împrumut la bancă pentru a consulta un stomatolog în ziua de azi!!"

Simplu, Moga & Taxi - Esti chiar minunat

Asculta mai multe audio diverse


Dar nu sunt. Asta e, life is a bitch. Sau poate am eu numai dorinţe tâmpite.


...Nu ştiu. Urmează să mai cercetez situaţia.

Una peste alta, nu mă simt prea confortabil să primesc cadouri. Să dau..uaaaaaaaaaaaa...aici e şmenul ăl gros! Nu-mi place să primesc, dar aş da continuu; în fiecare zi, nu numai de sărbătorile legale. De fapt, ce zic eu aici? Aş da de mai multe ori pe zi, uneori chiar la aceiaşi fată, dacă e bună - la suflet! (sunt un băiat sensibil la aortă, deci la mine contează în primul rând imaterialul. Spiritul sufletului sau ceva...parcă aşa e clişeul; corpul oricum îmbătrâneşte şi se urâţeşte. Bitches come!)
Până la urmă, nu suntem în Luna Cadourilor?! Ce poţi să faci altceva, decât să cadoriseşti??? Dacă nu acum, atunci când? Când m-o găsi schârciovelniţa?? Nu-i mare lucru...trebuşoara aceasta este fix ca trenurile de pe la noi; teoretic au un program, dar practic habar n-ai când te trezeşti cu ele în staţie. Şi nu ştiu despre alţii, dar eu nu am chef să păţesc ca nenea ăla de l-a găsit moartea taman în biserică!
Care nene? Cum care?

Get Adobe Flash player

Stai! Am zis că nu vreau să păţesc ca el? Greşeală de tipar, m-am răzgândit! E cel mai perfect să se întâmple aşa!

Gica Petrescu - Uite aşa aş vrea să mor

Asculta mai multe audio diverse

Ptiu, piei Satană! Cum să mor în crâşmă?? Să am sufletul damnat pe vecie?? Nuuuuu...nu, nu, nu! Cel mai mişto lucru de pe lume e să mori la biserică. Păi nu tot acolo ajungi? Dacă dai ortu' popii acasă, familia are o tonă de treabă. Tre' să alerge să anunţe preotul, clopotaru, groparul, sa-ţi aducă avizieru' ăla de aprins lumânări, să care toate icoanele şi candelelele ca să ţi le agaţe de urechi...câte nu-s de făcut?! Pe când la biserică, e perfect! Toată lumea e acolo! E ca la mall, intri şi găseşti tot ce-ţi trebuie într-un singur loc. Ce e mai minunat de atât??

Să mori la biserică este ca şi cum te-ai îmbolnăvi în spital! Dacă se întâmpla asta, mai stai oare cu grijă că nu ajunge ambulanţa la timp când o chemi?? Nu... Mai intri în fibrilaţie că nu ai să-ţi bagi în venă "o doză de ceva" (puterea de-a spera, normal)??? Nuuu.... Te mai chinui să îţi programezi boala după orarul de vizite la domiciliu al doctorului?? Nuuuuu...
Ce mai, tăticule? Ascultaţi colea la mine, cel mai bine e să te lovească betegeala în spital! Uite d-aia România e cea mai tare ţară ever, e prima din istoria modernă care se gândeşte la binele cetăţeanului şi îl îmbolnăveşte acolo unde ştie că poate fi tratat: în mijlocul medicilor.

Pe mine însă m-a amuzat foarte mult chestia aia cu iertatul păcatelor. Adică nu înţeleg...cine a spus că dacă mori întins pe altar ţi se iartă toate păcatele? Nu 2, sau 3, sau 100, sau 1000; TOATE, beiiii...
Da' de unde siguranţa asta cu aer de sentinţă definitivă şi irevocabilă? I-a dat Dzeu un sms lu' Nea' Caisă ăla de enoriaş, sau cum? A trimis un porumbel cu indulgenţa-n cioc, să vadă tot poporul?? S-a petrecut o minune pe sistem "Mergînd după muşeţel, am găsit un bileţel/ Şi pe bileţel scria: Prietene, te voi ierta"??
Nu, dar aşa a zis preotul; iar acesta de unde ştie? Pfff...ce întrebări de rahat pun şi eu! Păi d-aia e slujitor al Domnului, ca să ştie! Ce zice preotul, e lege. Dacă el spune "uitaţi ce cadou minunat ne-a oferit Sfântul Nicolae, a venit cu ploicică", minteni auzi corul de babe: " Aşa-i părinte...Dumniezeu Drăguţul, cum nu ne lasă el să ne ardă seceta. Ne dă taman când ştie că avem nevoie. Da, da, da...da, da. Aha. Da. Uite cum ne-ajută Dumniezeu."
Totuşi, chiar aş vrea să fiu sigur. Că dacă-i aşa, pot să-mi decupez o particică de catapeteasmă ca să umblu cu ea în buzunar, just în case? Nu mă duc eu la biserică, vine biserica la mine. Se pune?? Dacă merge, mă pun pe păcătuială grav, că am chef de distracţie şi vorba 'ceea: tot ce e bun ori e imoral, ori e ilegal, ori îngraşă.

But, have no fear, the church is here! Oricum aş muri, bucata de sfinţenie la purtător îmi asigură absolvire: SPUF! Albul pur, albul sigur! Chiar şi pe şoseţele!

Vibraţiuni cosmice în roMânia mea

Nu ştiu ce se întâmplă cu mine, dar de la o vreme mă comport ciudat... Sunt tulburat şi fac bulburuci la neuroni mai des ca un copil mic baloane de scuipat la gură. De multe ori reacţionez exact pe invers, lucruri care-mi plăceau, acum mă dor / mi se pare ciudat, zile-ntregi au trecut, tu nu ai sunat and shit like that, conform hitului în vigoare. Apoi mă chinuie diverse pofte, care mai de care mai excentrice (multe dintre ele cu o descriere care nu-şi are locul aici; sunt prea violente...o gagică mă tot ameninţă că mă joacă-ntre picioare dacă nu-mi bag minţile-n cap, măi, la ce vă gândeaţi?!). Deci clar, ori am intrat în anu' morţii (caz în care ar trebui să dau colţu' de 3 ori pe zi, din moment ce anul ăsta se cam repetă de câţiva ani), ori sunt gravid (ceea ce este uşor imposibil, că tocmai traversăm puţin post şi no! Creştinu' adevărat nu se dedulceşte la prima apetisantă care-i apare-n cale)!Totuşi....hmmmm...asta e o temă de studiat în particular.
Dar nu disperaţi, mai este încă o posibilitate! De curând am citit un articol despre preschimbările şi remodelările care se vor întâmpla în 2012. Pe scurt, pământul intră în tahicardie - se accelerează bătăile pipotei, adică; timpul va mergea de-a curmezişul, uneori chiar pe contrasens, cu depăşire a liniei continue - faptă pedepsită în noul cod rutier; polii se vor de-a berbeleacul, sau chiar se vor inversa. Ce mai la deal-la vale? Realitatea cum o cunoaştem astăzi va înceta să mai existe. Însă asta nu e tot. Noi, oamenii, vom suferi schimbări raicale: ni se va deschide al treilea ochi - mamă...deci e voinţa Inteligenţei Cosmice ca eu mă îndeletnicesc cu Dragon Balll-ul. Un personaj al seriei, Tien Shinhan pe numele de campion al dreptăţii, se remarcă tocmai prin prezenţa celu de-al treilea ochi, Ochiul Cunoaşterii.


Ori eu, un tăntălău prin definiţie, sunt atât de nemobilat la minte încât trebuie să mi se predea medidaţii despre evoluţia antropologică...primul pas fiind acela de obişnuire cu imaginea noilor oameni.
Mda, dar e ca porcu! Vă daţi seama că dacă se întâmplă asa ceva, o bună parte a poveştilor copilăriei vor trebui rescrise? Păi cine va mai citi basme despre Făt-Frumos Cu Stea În Frunte?? Chiar aşa, mintem puradeii pe faţă??



Să-i zică şi lui ceva upgradat, acolo...Făt-Frumos Cu Ochi În Frunte, sau ceva... să fie mai verosimil, oleacă!
În fine; ideea e că după vom beli orbitele (ceea ce nu e sex orbital, nu vă aprindeţi aşa!), ne vom înălţa spre a patra dimensiune, care de fapt este un precursor pentru a cincea dimensiune (Hai, nu mai spune! Chiar aşa?? A cincea dimensiune...care, ghici ce? V-a fi urmată de a şasea dimensiune! Eeee...te-ai fi gândit la aşa ceva?? ), un loc unde dorinţelele ni se vor materializa doar prin la o simpla pocnire a degetelor! Aaaaa...păi dacă-i de-şa, abia aştept! Nu pot să sar o treaptă a evoluţiei şi să mă dezvolt de acum? Vreau să-mi doresc mai repede, că tic-tac-tic-tac trece timpul, n-am chef de prostii! Trăim în secolul vitezei, la naiba!! Vreau ca războinicii vikingi, un palat în care să se servească numai carne de vânat pe tipsii de argint şi mied în cupe de aur bătute cu pietre preţioase! Apoi mă las influenţat şi de Raiul musulmănesc şi cer 40 de virgine, că de! Dup-o masă copioasă... Indiferent de locaţie, tot om sunt, în cele din urmă! Ochii văd, inima cere, peste tot numai plăcere.

Da' gata, ajunge cu visarea la fete verzi (fată verde, cu părul pădure - logic) pe pereţi!
Deocamdată suntem la începutul lui decembrie 2011...prilej de fericire maximă, căci am mai traversat o nouă zi de serbare naţională.
Uraaaaa!!! Uraaaaa!! Oooo, yeee, Cheptăn Geac (ăsta e pe sistem "Pempărs 3 lei/buc", cum am văzut că e trentul cu neologismele la boşimanii mioritici), ţine gura să mă...căşun cu bătaia pe tine că nu eşti mândru de ţara în care te-ai născut!!!

Get Adobe Flash player

De fapt...Nu-i nimic, nici eu. N-am motive. Sunt fix ca tanti de vinde pâine la magazinu' din centru pe dreapta, care a răsuflat uşurată când am intrat pe uşă şi am salutat-o, apoi i-am cerut ce aveam de luat. "Uăi, copile, dacă îmi spuneai şi tu "La mulţi ani", te porcăiam. Deci nu mai pot...de azi dimineaţă am capul ca un bostan sub presiune de la atâtea urări! Care cum intră, pac! La mulţi ani, să trăiţi şi să-nfloriţi, să-nverziţi , să mi-o cântaţi; da' mai lăsaţi-mă fraţilor, că nu e ziua mea! Omagiaţi Românica, lăsaţi creerii mei în pace! Ce v-au făcut ei?? Uf! Şi mai am 10 ore de lucru..."

Yes sir, i'm not proud - and i'm proud of that! Nu e trend, doar o părere personală pe care mi-o afirm răspicat. Deşi parada a fost drăguţică şi cu momente comice pe alocuri (la un moment-dat chiar făceam un scenariu mişto în cap la mine: oare ce s-ar întâmpla dacă vreun cal de defilare ar tufli o balegă de sub coadă? S-ar întrerupe toată tărăşenia, sau săracii soldaţi ar calca norocu-n picioare în pas de semigâscă - "pasul de gâscă" e la 45 de grade, iar acolo nu era cazul. Dar nu s-a întâmplat aşa, deci ori avem cai educaţi, ori au fost constipaţi, ori i-a dus cineva la toaletă, în prealabil. Din două, una!), nu sunt mândru că-s român; mi se pare inadecvat să zbârnâie aroganţa-n mine ca obeliscu-n prezenţa Nicoletei Scherzinger din cauza unei pure întâmplări. În cel mai rău caz aş putea fi mândru de ţara asta, dar prefer să nu. Iar n-am motive. Da, ştiu...aviaţia modernă n-ar fi exisat fără Coandă, preşedintele Cehiei nu avea ce stilou să fure la conferinţa din Chile dacă un român nu-l inventa în prealabil, tabelele nu s-ar fi dat peste cap la Montreal dacă Nadia nu lua 10, Moş Crăciun rămânea fără cadouri de dat dacă nu se inventa Catena (farmacia tuturor românilor), ca să aibă de unde se aproviziona.

[aici trebuia să fie prezentată reclama cu pricina, doar că nu dau de ea, neam. Totuşi, credeţi-mă pe cuvânt, există]

Right. N-am prea înţeles la ce dracu tre' să-mi aducă Moşu' o cutie de supozitoare cu algocalmin dacă a dat boala-n mine şi fierb ou-n gură de la febra ce-o am, dar fie...probabil nu pricep eu destinaţia cadoaielor.
Oricum, astea-s reuşite individuale, nu succese ale patriei. Că într-o plantaţie de legume mai apar şi genii, este tot o întâmplare. Deci, de ce să fiu mândru??

România nu e Eminescu, e ţara care şi-a bătut joc de el cât a trăit, pentru a-l glorifica după moarte. România nu e Nadia, e ţara pe care a părăsit-o pentru a putea trăi ca un om, dar pe alte meleaguri. România nu e soprana Angela Gheorghiu, este societatea pe care a dat-o-n morţii mă-sii, pentru a se putea afirma în alte zări. România nu este peisajul montan care te lasă cu gura căscată, ci munţii de gunoie care-l sufocă.
România este, în primul rând, un organism. Nu o celulă, nu un organ. Un întreg. O gloată.
România suntem noi...iar câteva vârfuri apărute pe parcursul a 200 de ani nu sunt de ajuns pentru a schimba percepţia generală.

Get Adobe Flash player

Aceasta este România. Omor pentru o lingură de fasole şi-un cârnaţ, căsăpiri pe 2 peşti stricaţi, tigăi de teflon şi bormaşini la reducere
"Îmi pare rău să vă spun e mai bună ca acasă". Păi normal...dacă nu dai câteva coate-n rinichii din împrejurimi, unde mai e plăcerea?? Înghiontirea pentru mâncare este ca viagra pentru putirinţă, ca musca pentru balegă şi maneaua pentru cocalar. Împreună se completează şi formează un produs nou, un tot unitar care ascede spre absolut.
De fapt, eu pot să pun pariu că toţi ăia de aplaudau frenetic la mărşăluirea impresionantelor, superbelor şi extaziantelor echipamente militare au venit mai mult pentru haleala de după.
...Că doar şi patriotismul trece prin stomac.

P.S.: În condiţiile în care se ştie că fasolea balonează...WOOOOOOO...
Păi bomba de la Hiroshima cred că era un pârţ de domnişoară pe lângă tsunamiul de biogaz eliberat de atâta norod.
P.S. 2: Băsesculeeeee....unde eşti, frate, că te omagiază cetăţenii!!!