marți, 29 noiembrie 2011
Just M
A year has passed since the world has changed.
Who the fuck am I kidding? It's no use...
"Your soul is mine", like Shang Tsung would say.
duminică, 27 noiembrie 2011
Viaţa-i scurtă. Gustul...şi mai scurt.
Am mâncat o Eugenia. De fapt nu a fost una, ci una jumate. Şi nu am mâncat, ci am savurat.
Nu m-am mai intersectat serios cu asemenea banalitate de prin Cuaternar, când eram un vaşnic vlăstar de student. Atunci, pe vremea când muştele se excitau în prezenţa insecticidului, iepuroica urma tratamente de fertilizare artificială şi domniţele se măritau cu zestrea neatinsă, eu serveam (eeeeeeeeeee) masa la cantina căminului - o zeamă călâie de legume şi varză călită alături de ciorapii bucătăreselor, că doar aşa reuşea să capete acea aromă aparte, binecunoscută. No, meniul ca meniul - acuma mai vrei să-ţi şi placă ce mănânci, hă? Lasă, frăţicule, alţii se hrănesc din ghene şi trăiesc, d-apoi noi, ditai inginerii, să ne proptim în atâta lucru?! Mai dă-o-n colo, să fie ceva cald la stomac, că nu se moare de atât! Păi ce calu' meu, trăim ca să mâncăm, sau mâncăm ca să trăim?
Deci cum spuneam: zeamă de buruieni + varză (sau câte-un coloş de orez, numa' bun de crăpat nucile cu el; aaaaa...păi foarte bine! Cum vrei să le spargi? În dinţi, ca ţăranii, să rămâi chel în gură până faci 25? Las' că nucile-s bune la inteligenţă, te fac deştept la bostan!) apoi desert: FLLOOOOORRRRRIIIIIIIIIIINNNN CĂĂĂĂ-LIIII-NESSSSS-CUUUUUUUUU...gagicile-s pă mese, publicul face valuri şi aplaudă dezlănţuit.
Doar că nu era Florin şi nici mânuţele lui alea două. La desert aveam Eugenia. Venea Eugenia - că aşa o chema şi pe domnişoara de făcea muncă patriotică, servind la mese; o mică recompensă pentru oribilitatea de mâncare pe care o îngurgitam - şi ne-aducea eugenii. Câte una de fiecare, că ce e mult, strică - noroc că spre sfârşitu' anului mi-am format o pilă sus-pusă şi mai făceam rost de vreo 3, supliment pentru mine, de drăguţ ce eram. Beton desert, să-mi bag picioru'! Serios, beton...nu ştiu unde le ţineau, dar dincolo de ambalaj biscuitele era întotdeauna tare ca fierul, iute ca oţelul - mai că-mi venea să sparg nuci în dinţi ca să-mi cadă mai repede şi să-mi pun unii de metal ca a lu' taică-miu, să mă pot bucura şi eu de dulceaţa lor!
Băi, dar, crema! Crema, tăticule...uuuuaaaaaaaaaaa...ambrozia zeilor! Nu-i bai, că rar o ajungeam...de obicei dădeam limbi pe lângă ea, dar şi când o prindeam, rupeam! Era prăpăd, bătălia de la Posada altoite cu atacul hoardelor tătare! Eu şi crema Eugeniei, Al Treilea Război Mondial! Faza mişto e că mereu câştigam...aşa că de la o vreme aia mi se preda fără luptă. Hai, mă, că tot eşti insistent! Bagă-te, că nu mai am chef să mă lingi pe lângă! Cu spor, că mai am şi alte treburi! Baga-l pe sufletul petrecerii în acţiune şi rezolvă-te şi tu ca oamenii, măcar bucuria asta s-o ai în viaţă!
Dar asta a fost demult, pe când...tiii...cred că până şi Adam se juca cu mâna în ţărână! Oare atât de bătrân să fiu??
Apropo de moşi: chiar dăunăzi depănam amintiri cu un coleg de breaslă: puşca şi cureaua lată, ce tineri şi frumoşi eram odată - mai ales eu; şi-acu ce-am îmbătrânit şi ne-am urâţit...mai ales el.
Anyway, alte vremuri. De-atunci nici nu m-am mai ocupat cu despreunatul Eugeniei. Las-o acolo, între timp s-au inventat alte măgării de ocupat timpu' pe vreme de foame: o şaormă, o kebabă, o pulpiţă de puicuţă, o aripioară...produse d-astea moderne, de mâncare rapidă. Plus că mi se luase, trecuse vârsta la care senzaţiile tari aveau farmec. Acu'-s cu fotoliu la cap, nu mă mai încurc cu ciurucuri.
Da' nu ştiu cum fac, că la un moment-dat (recent) mă păleşte o poftă nebună de ceva. Ce să fie, ce să fie? Băi, aş mânca ceva dulce! O cio-co-la-tăăăăăă...dau fuga la piaţă, achiziţionez, consum - că doar d-aia mă numesc consumator - şi...Haiti! Foarte bună, numai că nu m-a satisfăcut nici cât un morcov pe Jena Jameson! Mă chinuia o nevoie nedefinită, o chemare izvorâtă din negura timpului. Ceva, o prezenţă îndepărtată din istorie mă asalta bifazic şi mi se împrăştia prin organism multidirecţional, ca o boare trasă-ntr-o mânuşă.
Clar, am căzut bolnav la pat. Vorba cântecului:
"Pe umeri, pletele-i curg râu,
Mlădie-i ca un spic de grâu
Cu şorţul negru prins la brâu
O pierd din ochi de dragă.
Eu când o văd, mă-ngălbinesc
Şi când n-o văd, mă-nbolnăvesc."
No, eu n-o vedeam, mă-nbolnăveam. Da' care să fie cauza, că habar n-aveam nici măcar unde să mă uit!
Şi-apoi m-a lovit epifania...am auzit "în pădurea de la strungă, suntem cei cu puşca lungă" şi mi-am amintit că doar prin facultate aveam curiozităţi d-astea; adică ce mă interesa pe mine cine-s ăi cu puşca lungă?? Ce ţi-ai pus la cingătoare?? Eşti mutant cu 3 picioare?? Ce ţi se bălăngăneşte şi-n genunchi de te loveşte??
Da' no, eram şi eu mic şi prost, ce să-i faci?
Când eram eu mic şi prost?? La fa-cul-ta-teeee..iar asta înseamnă un singur lucru: EUGENIA!!!!! IUUUHUUUUUUU
Minteni m-am învârtoşat că Fătul Frumos după ce-a băut Apă Vie şi am dat năvală la chioşcul de pe colţ, de unde m-am blindat la buzunar cu 2 minunăţenii ale artei culinare comuniste. Nu-mi venea să cred că am pus mâna pe aşa ceva! Ziceai că n-am văzut în viaţa mea delicioşenii mai mari! WAAAAAAAAAAAAAleluia, aaleluia!
Şi-apoi am purces la treabă. Respiraţia mi s-a oprit în piept, în timp ce ochii-mi beculeau ca girofarul pe formele ei curbe, ademenitoare.
Inima a început a-mi bate haotic, un fior de plăcere mi-a străbătut citoplasma fiecărei celule, degetele au început să-mi tremure de dorinţă. Ploaia a început să-mi plouă-n gură, fruntea s-a brobomit cu sudoare, mişcările mi-au devenit înebunitor de lente, de tandre. Am rupt ambalajul cu o mişcare brutală şi am primit-o pofticios, cu ochii ieşiţi din orbite şi respiraţie umedă, accelerată, fierbinte. Timpul a încremenit diform în jurul nostru, timpanul mi se zbătea mut, apoi totul a explodat într-o frenezie pătimaşă!
Am cedat focului lăuntric şi m-am înfruptat din ea cu o bucurie sadică, desfrânată.
Papilele-mi erau în sărbătoare, dădeau chef pe plaja Caraibelor. Vâna mi se ofilise sub dogoarea voluptăţii. De la prima înghiţitură, până la ultima fărâmă, a fost Dumnezeu! Timp de 5 minute am fost în Rai, am zburat printre îngeri. Câteva zeci de secunde m-am lăsat învăluit de zvâcnetul simţurilor am trăit clipe de bucurie necunoscute muritorilor de rând. Vulcanul pasiunii îmi umplea fiinţa toată de arome vinovate. Realitatea s-a estompat atât de rău în jurul meu încât mai că era să pic în şanţul de pe marginea drumului - ştiu că e nepoliticos să mănânci pe drum, dar eu o făceam din mers - doar nu eram nebun să leşin de poftă până ajungeam acasă.
Da, domnule! Fericirea cea mai mare chiar se află în lucrurile mărunte...atâta timp cât contactul cu ele îţi este îndeajuns de rar încât să uiţi senzaţiile pe care ţi le provoacă.
(Ocazie cu care i-am înţeles şi eu, în sfârşit, pe emigranţi; cred că aş ajunge să-mi fie dor chiar şi de coteţul mioritic, dacă aş sta despărţit de el...hhhmmm...să luăm o perioadă scurtă: câteva generaţii, sau ceva)
Şi-apoi am văzut reclama
Nu m-am mai intersectat serios cu asemenea banalitate de prin Cuaternar, când eram un vaşnic vlăstar de student. Atunci, pe vremea când muştele se excitau în prezenţa insecticidului, iepuroica urma tratamente de fertilizare artificială şi domniţele se măritau cu zestrea neatinsă, eu serveam (eeeeeeeeeee) masa la cantina căminului - o zeamă călâie de legume şi varză călită alături de ciorapii bucătăreselor, că doar aşa reuşea să capete acea aromă aparte, binecunoscută. No, meniul ca meniul - acuma mai vrei să-ţi şi placă ce mănânci, hă? Lasă, frăţicule, alţii se hrănesc din ghene şi trăiesc, d-apoi noi, ditai inginerii, să ne proptim în atâta lucru?! Mai dă-o-n colo, să fie ceva cald la stomac, că nu se moare de atât! Păi ce calu' meu, trăim ca să mâncăm, sau mâncăm ca să trăim?
Deci cum spuneam: zeamă de buruieni + varză (sau câte-un coloş de orez, numa' bun de crăpat nucile cu el; aaaaa...păi foarte bine! Cum vrei să le spargi? În dinţi, ca ţăranii, să rămâi chel în gură până faci 25? Las' că nucile-s bune la inteligenţă, te fac deştept la bostan!) apoi desert: FLLOOOOORRRRRIIIIIIIIIIINNNN CĂĂĂĂ-LIIII-NESSSSS-CUUUUUUUUU...gagicile-s pă mese, publicul face valuri şi aplaudă dezlănţuit.
Doar că nu era Florin şi nici mânuţele lui alea două. La desert aveam Eugenia. Venea Eugenia - că aşa o chema şi pe domnişoara de făcea muncă patriotică, servind la mese; o mică recompensă pentru oribilitatea de mâncare pe care o îngurgitam - şi ne-aducea eugenii. Câte una de fiecare, că ce e mult, strică - noroc că spre sfârşitu' anului mi-am format o pilă sus-pusă şi mai făceam rost de vreo 3, supliment pentru mine, de drăguţ ce eram. Beton desert, să-mi bag picioru'! Serios, beton...nu ştiu unde le ţineau, dar dincolo de ambalaj biscuitele era întotdeauna tare ca fierul, iute ca oţelul - mai că-mi venea să sparg nuci în dinţi ca să-mi cadă mai repede şi să-mi pun unii de metal ca a lu' taică-miu, să mă pot bucura şi eu de dulceaţa lor!
Băi, dar, crema! Crema, tăticule...uuuuaaaaaaaaaaa...ambrozia zeilor! Nu-i bai, că rar o ajungeam...de obicei dădeam limbi pe lângă ea, dar şi când o prindeam, rupeam! Era prăpăd, bătălia de la Posada altoite cu atacul hoardelor tătare! Eu şi crema Eugeniei, Al Treilea Război Mondial! Faza mişto e că mereu câştigam...aşa că de la o vreme aia mi se preda fără luptă. Hai, mă, că tot eşti insistent! Bagă-te, că nu mai am chef să mă lingi pe lângă! Cu spor, că mai am şi alte treburi! Baga-l pe sufletul petrecerii în acţiune şi rezolvă-te şi tu ca oamenii, măcar bucuria asta s-o ai în viaţă!
Dar asta a fost demult, pe când...tiii...cred că până şi Adam se juca cu mâna în ţărână! Oare atât de bătrân să fiu??
Apropo de moşi: chiar dăunăzi depănam amintiri cu un coleg de breaslă: puşca şi cureaua lată, ce tineri şi frumoşi eram odată - mai ales eu; şi-acu ce-am îmbătrânit şi ne-am urâţit...mai ales el.
Anyway, alte vremuri. De-atunci nici nu m-am mai ocupat cu despreunatul Eugeniei. Las-o acolo, între timp s-au inventat alte măgării de ocupat timpu' pe vreme de foame: o şaormă, o kebabă, o pulpiţă de puicuţă, o aripioară...produse d-astea moderne, de mâncare rapidă. Plus că mi se luase, trecuse vârsta la care senzaţiile tari aveau farmec. Acu'-s cu fotoliu la cap, nu mă mai încurc cu ciurucuri.
Da' nu ştiu cum fac, că la un moment-dat (recent) mă păleşte o poftă nebună de ceva. Ce să fie, ce să fie? Băi, aş mânca ceva dulce! O cio-co-la-tăăăăăă...dau fuga la piaţă, achiziţionez, consum - că doar d-aia mă numesc consumator - şi...Haiti! Foarte bună, numai că nu m-a satisfăcut nici cât un morcov pe Jena Jameson! Mă chinuia o nevoie nedefinită, o chemare izvorâtă din negura timpului. Ceva, o prezenţă îndepărtată din istorie mă asalta bifazic şi mi se împrăştia prin organism multidirecţional, ca o boare trasă-ntr-o mânuşă.
Clar, am căzut bolnav la pat. Vorba cântecului:
"Pe umeri, pletele-i curg râu,
Mlădie-i ca un spic de grâu
Cu şorţul negru prins la brâu
O pierd din ochi de dragă.
Eu când o văd, mă-ngălbinesc
Şi când n-o văd, mă-nbolnăvesc."
No, eu n-o vedeam, mă-nbolnăveam. Da' care să fie cauza, că habar n-aveam nici măcar unde să mă uit!
Şi-apoi m-a lovit epifania...am auzit "în pădurea de la strungă, suntem cei cu puşca lungă" şi mi-am amintit că doar prin facultate aveam curiozităţi d-astea; adică ce mă interesa pe mine cine-s ăi cu puşca lungă?? Ce ţi-ai pus la cingătoare?? Eşti mutant cu 3 picioare?? Ce ţi se bălăngăneşte şi-n genunchi de te loveşte??
Da' no, eram şi eu mic şi prost, ce să-i faci?
Când eram eu mic şi prost?? La fa-cul-ta-teeee..iar asta înseamnă un singur lucru: EUGENIA!!!!! IUUUHUUUUUUU
Minteni m-am învârtoşat că Fătul Frumos după ce-a băut Apă Vie şi am dat năvală la chioşcul de pe colţ, de unde m-am blindat la buzunar cu 2 minunăţenii ale artei culinare comuniste. Nu-mi venea să cred că am pus mâna pe aşa ceva! Ziceai că n-am văzut în viaţa mea delicioşenii mai mari! WAAAAAAAAAAAAAleluia, aaleluia!
Şi-apoi am purces la treabă. Respiraţia mi s-a oprit în piept, în timp ce ochii-mi beculeau ca girofarul pe formele ei curbe, ademenitoare.
Inima a început a-mi bate haotic, un fior de plăcere mi-a străbătut citoplasma fiecărei celule, degetele au început să-mi tremure de dorinţă. Ploaia a început să-mi plouă-n gură, fruntea s-a brobomit cu sudoare, mişcările mi-au devenit înebunitor de lente, de tandre. Am rupt ambalajul cu o mişcare brutală şi am primit-o pofticios, cu ochii ieşiţi din orbite şi respiraţie umedă, accelerată, fierbinte. Timpul a încremenit diform în jurul nostru, timpanul mi se zbătea mut, apoi totul a explodat într-o frenezie pătimaşă!
Am cedat focului lăuntric şi m-am înfruptat din ea cu o bucurie sadică, desfrânată.
Papilele-mi erau în sărbătoare, dădeau chef pe plaja Caraibelor. Vâna mi se ofilise sub dogoarea voluptăţii. De la prima înghiţitură, până la ultima fărâmă, a fost Dumnezeu! Timp de 5 minute am fost în Rai, am zburat printre îngeri. Câteva zeci de secunde m-am lăsat învăluit de zvâcnetul simţurilor am trăit clipe de bucurie necunoscute muritorilor de rând. Vulcanul pasiunii îmi umplea fiinţa toată de arome vinovate. Realitatea s-a estompat atât de rău în jurul meu încât mai că era să pic în şanţul de pe marginea drumului - ştiu că e nepoliticos să mănânci pe drum, dar eu o făceam din mers - doar nu eram nebun să leşin de poftă până ajungeam acasă.
Da, domnule! Fericirea cea mai mare chiar se află în lucrurile mărunte...atâta timp cât contactul cu ele îţi este îndeajuns de rar încât să uiţi senzaţiile pe care ţi le provoacă.
(Ocazie cu care i-am înţeles şi eu, în sfârşit, pe emigranţi; cred că aş ajunge să-mi fie dor chiar şi de coteţul mioritic, dacă aş sta despărţit de el...hhhmmm...să luăm o perioadă scurtă: câteva generaţii, sau ceva)
Şi-apoi am văzut reclama
...şi iar mi s-a făcut chef. Dar nu de Eugenia. Sau, ba da...de ea.
luni, 21 noiembrie 2011
Legea e lege
Am găsit vreo 3 subiecte pe care vreau să le atac prin comentare: Două foarte amuzante şi unul mai serios. Dacă aş fi jurnalist, aş vorbi despre toate odată; "Oroare în judeţul Constanţa: cadavrul unui călugăr decapitat a fost lepădat lângă Hârşova. Viaţa are însă şi părţile ei frumoase - ne-o confirmă cu mâna pe inimă cei care au schiat astăzi"...cum am văzut că se prezintă ştirile la emisiunile informative.
Dacă aş fi fost jurnalist, aşa aş fi făcut. Dar nu sunt, prin urmare o să organizez arealul informaţional pe căprării. Cu care vreţi să încep??
Hai cu râsul, că am chef să fiu rău.
Dacă aş fi fost jurnalist, aşa aş fi făcut. Dar nu sunt, prin urmare o să organizez arealul informaţional pe căprării. Cu care vreţi să încep??
Hai cu râsul, că am chef să fiu rău.
"Din decembrie, denumirile de personal, accelerat şi rapid vor deveni simplă amintire. Locul lor va fi luat de trenurile Regio şi Interregio, România aliniindu-se astfel la clasificarea existentă în Uniunea Europeană.
Totul va depinde de viteza de circulaţie care va putea fi asigurată pe traseul pe care circulă acestea. o garnitură nu va putea fi denumită Intercity decât dacă va circula cu o viteză medie comercială de minimum 60 km/oră. În ceea ce priveşte trenurile Interregio, viteza medie comercială va trebui să fie de cel puţin 45 km/oră. Garniturile Regio, actualele personale, vor trebui să circule cu o viteză medie comercială de minimum 35 km/oră, iar serviciile oferite vor fi minime."
http://www.ziaruldeinvestigatii.roTotul va depinde de viteza de circulaţie care va putea fi asigurată pe traseul pe care circulă acestea. o garnitură nu va putea fi denumită Intercity decât dacă va circula cu o viteză medie comercială de minimum 60 km/oră. În ceea ce priveşte trenurile Interregio, viteza medie comercială va trebui să fie de cel puţin 45 km/oră. Garniturile Regio, actualele personale, vor trebui să circule cu o viteză medie comercială de minimum 35 km/oră, iar serviciile oferite vor fi minime."
Mişto. Cool. Beton armat.
E super, frate! Ce noroc pe capul nostru!! Din decembrie ne-am aliniat cu preumblatul uniunii. Când mai vreau să folosesc transportul feroviar, nu mă mai urc în Personal, ca ţăranii...acum voi păşi cu mândrie într-un mirific Reggio. WOW!!!
[Ţineţi-mă, bă, că leşin aicea]
Sau nu. După model românesc, noi copiem doar forma. Vor aceleaşi janghine de tăblării împuţite, aceleaşi căi ferate pururea în lucru. Mi se bălăngăne ca mucul în adierea serii că şi-a schimbat denumirea...condiţiile sunt mereu aceleaşi, din ce în ce mai proaste. Vagoane pline de rugină şi puţind a urină, canapele de vinilin crestat cu lama sau plastic reciclat inscripţionat cu declaraţii stomatologice pentru gagicile disperate de dantură, covoraşe de seminţe scuipate pe unde s-a nimerit. Toalete de-ţi vine să intri ieşind, duhneală de hoit, jeg, neoane chioare sau lipsă, mucegai, mizerie, gunoaie.
Da, dar e interreggio. Merge mai repede...s-a dat lege. Serios? Păi atunci m-am liniştit! S-a dat lege, clar, zboară ca...ca...trenul pe şine! Uuuuu-uuuuuuu...cicicicicicicicic. 35 de km/h! Un adevărat pisc al rapidităţii, acum vreo 5000 de ani, pe când nu se domesticiseră animalele de tracţiune! Păi dacă mă enervez o iau la alergare pe lângă tren şi ajung în gară înaintea lui! La ce dracu' să mai dau bani pe bilet??
Oricât de eupropean aş arde-o, oricâte orgasme m-ar năvăli când mă caţăr într-un Inter-reggio d-ăla ca în civilizaţie, pariu că de la Bucureşti la Sibiu tot o zi întreagă voi face? Pariu că dacă se va defecta, garnitura va fi reparată tot cu scoch şi-o creangă?? Pariu că tot vom călători în condiţii de cocină ambulantă?
Uite, am o idee, că tot n-avem drumuri sau alte căi de rulare conform mileniului 3. Băgăm diligenţa-n funcţie, tăticule! Natural, simplu şi eficient. Protejăm mediul, pentru că nu vom mai folosi carburanţi care poluează aerul (şi aşa ăştia se scumpesc mai repede decât ar îngheţa un baleg sub jet de azot lichid)...de fapt, chiar participăm activ la îngrăşarea solului - că de! Calu' mai are şi el nevoi, ca omu!
Da, m-am hotărât! O să întocmesc o petiţie pentru folosirea diligenţei. Apoi, eeeee...apoi vine şmenozeala a mare: propun să se dea lege prin care să se stabilească viteza de circulaţie a trăsurii la 130 km/h, ca pe autostradă! Se dă lege, clar, tre' să se respecte! Cal, necal, minteni vede bulăul pe dinăuntru, dacă face fiţe!
Păi nu?? Unde-i lege nu-i tocmeală!
Hm! Şi mai zici să nu iubeşti ţara asta! Păi băăăăăăă...iubirea e în tot ce mişcă...râul, ramul, mi-e prieten numai mie, iară ţie duşman ţi-este!
Hăăă?? Am deviat ca Intercity! Ca cine???...Mda, intercity rămâne, că aşa e european. Hai, măi, că n-am greşit..e că mă adaptez repede la mediu??
Dar ziceam că am 2 subicte; care este al doilea? Dragostea, desigur. Iubirea care te păleşte indiferent de specie sau starea civilă, dar care se acordă în gen, nr şi caz cu dorinţele lăuntrice - în special când cea nouă e mai mare, mai grasă şi mai lăptoasă decât fosta. Adică cum stai tu aşa, buf! Iubirea e pă tine, la fel cum ţăranul e pe câmp - ura, drăguţa mea, ţăranul e pe câmp! Alea-alea, jumătăţi, jurăminte, jughiniri...apoi după niţel timp, pac! Altă iubire ţi-a rupt capu' de pe umeri! Nu mă credeţi? Nu contează.
Nu despre asta vroiam să zic...ci despre iubirea infantilă, aia de mucoşi - îmi venea să zic "boraci", dar sună cam meltenesc. Deci: iubirea puerilă. Nu există?? Ba da, am văzut-o eu în timp ce mă uitam online la Dragon Ball. Pe site e si un loc de chatuială, unde se întâlnesc tinerii patriei şi pierd timpul discutînd vorbe. Mamăă...şi au ăştia nişte denumiri: numa Saddestangel, Albastrica, Copiliţa, Neînfricatul, Lonelystar, RosePoison...deci te-apucă cufureala de râs! Mai ales că unii-s săriţi binişor de 20 de ani.
No, şi Saddestangel (asta-i emo, wtf?) cică e fată de 13 ani şi Neinfricatul e băiat de 12. Şi băiatul se plângea fetei că o iubeste de-o rupe pe una de la el din clasă, da' aia îi dă mereu cu flit; prin urmare, ce să facă? Pe sistem "Bagă, fată, sfaturi, că d-aia eşti fată, ca să pricepi ce vrea tuta!"
Iar Saddestangel rupe netu-n două: "În primul rând tu eşti prea mic să iubeşti, tu doar placi. Iubirea e pentru oameni mai mari; ca mine..."
Pfuai de mine...i-a dat de l-a julit! Naşpa moment, dar îmi place că fătuca a priceput de mică cum merge treaba: sirenele-s cu iubirea, omu' grotei cu satisfacerea ei, chiar dacă n-o înţelege.
N-aveam cont pe chat, să consolez EU sufletul rănit al sărmanului băiat. Aşa că am continuat cu Dragon Ball, desenele copilăriei... bătăi, căsăpiri de monstrălăi, mult sânge, moşi depravaţi - care-s cu nasu' numa-n chiloţii + adiacentele fetelor, luptători homălăi şi bunoace pe invers. Tare! Ce nevoie mai am de hentai-uri, în mama mă-sii?!
Dacă aş fi părinte, nu l-aş lăsa pe copilul meu să vadă aşa ceva. Perverşi rău, japonezii ăştia, să-mi bag calu'! Pupa-i-ar tata pe ei de micuţi!
Oricum, mi-am şi zis: "Uite, beeei, generaţia următoare! Ăştia se preocupă cu drăgostitul de mici, nu ca mine...cal batrân şi habar n-am ce-i aia gândire de înamorat! Eu îs cu veni, vici, vinci, nu cu ţi-am dat un ineeeeeeeeeeeel..rotund ca inima mea, rotund ca inima mea."
Concluzie: Bravo lor, bravo lor, bravo copilaşilor!
E super, frate! Ce noroc pe capul nostru!! Din decembrie ne-am aliniat cu preumblatul uniunii. Când mai vreau să folosesc transportul feroviar, nu mă mai urc în Personal, ca ţăranii...acum voi păşi cu mândrie într-un mirific Reggio. WOW!!!
[Ţineţi-mă, bă, că leşin aicea]
Sau nu. După model românesc, noi copiem doar forma. Vor aceleaşi janghine de tăblării împuţite, aceleaşi căi ferate pururea în lucru. Mi se bălăngăne ca mucul în adierea serii că şi-a schimbat denumirea...condiţiile sunt mereu aceleaşi, din ce în ce mai proaste. Vagoane pline de rugină şi puţind a urină, canapele de vinilin crestat cu lama sau plastic reciclat inscripţionat cu declaraţii stomatologice pentru gagicile disperate de dantură, covoraşe de seminţe scuipate pe unde s-a nimerit. Toalete de-ţi vine să intri ieşind, duhneală de hoit, jeg, neoane chioare sau lipsă, mucegai, mizerie, gunoaie.
Da, dar e interreggio. Merge mai repede...s-a dat lege. Serios? Păi atunci m-am liniştit! S-a dat lege, clar, zboară ca...ca...trenul pe şine! Uuuuu-uuuuuuu...cicicicicicicicic. 35 de km/h! Un adevărat pisc al rapidităţii, acum vreo 5000 de ani, pe când nu se domesticiseră animalele de tracţiune! Păi dacă mă enervez o iau la alergare pe lângă tren şi ajung în gară înaintea lui! La ce dracu' să mai dau bani pe bilet??
Oricât de eupropean aş arde-o, oricâte orgasme m-ar năvăli când mă caţăr într-un Inter-reggio d-ăla ca în civilizaţie, pariu că de la Bucureşti la Sibiu tot o zi întreagă voi face? Pariu că dacă se va defecta, garnitura va fi reparată tot cu scoch şi-o creangă?? Pariu că tot vom călători în condiţii de cocină ambulantă?
Uite, am o idee, că tot n-avem drumuri sau alte căi de rulare conform mileniului 3. Băgăm diligenţa-n funcţie, tăticule! Natural, simplu şi eficient. Protejăm mediul, pentru că nu vom mai folosi carburanţi care poluează aerul (şi aşa ăştia se scumpesc mai repede decât ar îngheţa un baleg sub jet de azot lichid)...de fapt, chiar participăm activ la îngrăşarea solului - că de! Calu' mai are şi el nevoi, ca omu!
Da, m-am hotărât! O să întocmesc o petiţie pentru folosirea diligenţei. Apoi, eeeee...apoi vine şmenozeala a mare: propun să se dea lege prin care să se stabilească viteza de circulaţie a trăsurii la 130 km/h, ca pe autostradă! Se dă lege, clar, tre' să se respecte! Cal, necal, minteni vede bulăul pe dinăuntru, dacă face fiţe!
Păi nu?? Unde-i lege nu-i tocmeală!
Hm! Şi mai zici să nu iubeşti ţara asta! Păi băăăăăăă...iubirea e în tot ce mişcă...râul, ramul, mi-e prieten numai mie, iară ţie duşman ţi-este!
Hăăă?? Am deviat ca Intercity! Ca cine???...Mda, intercity rămâne, că aşa e european. Hai, măi, că n-am greşit..e că mă adaptez repede la mediu??
Dar ziceam că am 2 subicte; care este al doilea? Dragostea, desigur. Iubirea care te păleşte indiferent de specie sau starea civilă, dar care se acordă în gen, nr şi caz cu dorinţele lăuntrice - în special când cea nouă e mai mare, mai grasă şi mai lăptoasă decât fosta. Adică cum stai tu aşa, buf! Iubirea e pă tine, la fel cum ţăranul e pe câmp - ura, drăguţa mea, ţăranul e pe câmp! Alea-alea, jumătăţi, jurăminte, jughiniri...apoi după niţel timp, pac! Altă iubire ţi-a rupt capu' de pe umeri! Nu mă credeţi? Nu contează.
Nu despre asta vroiam să zic...ci despre iubirea infantilă, aia de mucoşi - îmi venea să zic "boraci", dar sună cam meltenesc. Deci: iubirea puerilă. Nu există?? Ba da, am văzut-o eu în timp ce mă uitam online la Dragon Ball. Pe site e si un loc de chatuială, unde se întâlnesc tinerii patriei şi pierd timpul discutînd vorbe. Mamăă...şi au ăştia nişte denumiri: numa Saddestangel, Albastrica, Copiliţa, Neînfricatul, Lonelystar, RosePoison...deci te-apucă cufureala de râs! Mai ales că unii-s săriţi binişor de 20 de ani.
No, şi Saddestangel (asta-i emo, wtf?) cică e fată de 13 ani şi Neinfricatul e băiat de 12. Şi băiatul se plângea fetei că o iubeste de-o rupe pe una de la el din clasă, da' aia îi dă mereu cu flit; prin urmare, ce să facă? Pe sistem "Bagă, fată, sfaturi, că d-aia eşti fată, ca să pricepi ce vrea tuta!"
Iar Saddestangel rupe netu-n două: "În primul rând tu eşti prea mic să iubeşti, tu doar placi. Iubirea e pentru oameni mai mari; ca mine..."
Pfuai de mine...i-a dat de l-a julit! Naşpa moment, dar îmi place că fătuca a priceput de mică cum merge treaba: sirenele-s cu iubirea, omu' grotei cu satisfacerea ei, chiar dacă n-o înţelege.
N-aveam cont pe chat, să consolez EU sufletul rănit al sărmanului băiat. Aşa că am continuat cu Dragon Ball, desenele copilăriei... bătăi, căsăpiri de monstrălăi, mult sânge, moşi depravaţi - care-s cu nasu' numa-n chiloţii + adiacentele fetelor, luptători homălăi şi bunoace pe invers. Tare! Ce nevoie mai am de hentai-uri, în mama mă-sii?!
Dacă aş fi părinte, nu l-aş lăsa pe copilul meu să vadă aşa ceva. Perverşi rău, japonezii ăştia, să-mi bag calu'! Pupa-i-ar tata pe ei de micuţi!
Oricum, mi-am şi zis: "Uite, beeei, generaţia următoare! Ăştia se preocupă cu drăgostitul de mici, nu ca mine...cal batrân şi habar n-am ce-i aia gândire de înamorat! Eu îs cu veni, vici, vinci, nu cu ţi-am dat un ineeeeeeeeeeeel..rotund ca inima mea, rotund ca inima mea."
Concluzie: Bravo lor, bravo lor, bravo copilaşilor!
duminică, 20 noiembrie 2011
Magna cum laude
Nu ştiu cum se face, dar de la o vreme sunt bombardat cu mailuri cu caracter istorico-naţional, ce preaslăvesc tărâmul binecuvântat dintre dintre Dunăre şi Tisa, declară cu patos cum îmi voi iubi eu (ADICĂ EU????) ţara la bine şi la rău, cum dacii formau cel mai miştoc popor al antichităţii şi cum pământurile astea gem de mândria ciolanelor care-s îngropate într-însele. Decebalus per Scorillo, Ulpia Traiana Dacia Solenza, Zamolxe + Bendis = Love şi va ce minunaţi suntem noi, că ne-am apărut p-aci. Ura!
Mda...mai are vreun sens să-mi declar antipatia faţă de subiect? Nu ştu dacă asta se întâmplă pentru că deja-s plin până-n gât de "Noi suntem români, noi suntem aici pe veci stăpâni" - graţie dragilor mei părinţi, care au blocat televizorul pe Etno şi behăiala asta îmi zdruncină pasta de neuroni care mi-a mai rămas în stare funcţională de dimineaţa până seara, dar...Bă, pupa-ţi-aş pălăria, mă leşi? Încă de când era în burta mă-sii, ţara asta a avut nevoie de alt popor! Studiile demografice recente arată că oricum suntem în pragul extincţiei ca naţie, din cauza natalităţii insignifiante şi a mortalităţii uriaşe. Preoţimea face apel la enoriaşi să se pună pe turnat copii, altfel, în câţiva zeci de ani, românismul se va împărţi în tranşe: "rom(m)" şi ciora mă-sii ce-o mai fi după, că nimeni nu a dat în bobi mai departe - chestia asta sper s-o mai apuc. N-oi ajunge chiar la Finalul Ăl Mare, da' o extincţie de aperitiv poate prind şi eu...deja îmi fac privizii de floricele şi testez prietenii care mi-ar putea împrumuta şi mie o plăsmoacă 3D, pentru o urmărire a evenimentului în cele mai bune condiţii.
Aoleu, frăţicule...apropo de extincţii! Nu-i de ajuns că iar am ratat finalul planetei? Pe 11.11. 2011 ora 11.10 m-a trecut şi pe mine piş, ca pe tot omu'. Şi nici una, nici două, ce-mi zic? Dacă mă trece, asta e, vrei să mi se blocheze rinichii? N-a mai contat că toată dimineaţa am stat cu ochii pe secundar mai ceva ca pe ţâ...ăăă..ţarina vecinei când o păzeam să n-o calce hoţii, şi nici măcar că mi-am jurat pe roşu ca de data asta să înţepenesc cu coatele pe geam în aşteptarea v.i.p.-ului; m-a tăiat, asta e vrerea Domnului. Acu' n-o fi şi Sfârşitul ăsta atât de parşiv încât să se ducă fără să mă lase să-l zăresc! S-o fi grăbit, el, că de! Mai are şi prin alte părţi de ajuns...dar mă gândeam că apuc şi eu măcar un trailer, ceva! De unde! Am luat-o în mână! Ori m-a furat peisajul ca de obicei, ori nu ştiu ce să mai zic, că n-am văzut nimic! Nimic, nimic, nimic!!!!! AAAAAAAAA!!!!!!!!
Dar să gândim pozitiv - v-am spus deja că mă aflu într-un proces de reconstrucţie asiduă a fondului de convingeri; nu-mi iese mie mereu, însă intenţia contează, nu?? Deci, sunt optimist: nu am pierdut banii pe bilet - noroc că nu s-au dat bilete pentru aşa ceva şi...întotdeauna va mai exista o data viitoare. Sunt un supravuieţuitor, sau ce? Am depăşit atâtea Apocalipse, că m-am săturat! Nu că vreau să zic, dar vreau să spun că mănânc Apocalipse la micul dejun! Cine trece-n Valea Seacă, cu hangerul fără teacă? Chuck Norris scrie pe mine!
Mda...mai are vreun sens să-mi declar antipatia faţă de subiect? Nu ştu dacă asta se întâmplă pentru că deja-s plin până-n gât de "Noi suntem români, noi suntem aici pe veci stăpâni" - graţie dragilor mei părinţi, care au blocat televizorul pe Etno şi behăiala asta îmi zdruncină pasta de neuroni care mi-a mai rămas în stare funcţională de dimineaţa până seara, dar...Bă, pupa-ţi-aş pălăria, mă leşi? Încă de când era în burta mă-sii, ţara asta a avut nevoie de alt popor! Studiile demografice recente arată că oricum suntem în pragul extincţiei ca naţie, din cauza natalităţii insignifiante şi a mortalităţii uriaşe. Preoţimea face apel la enoriaşi să se pună pe turnat copii, altfel, în câţiva zeci de ani, românismul se va împărţi în tranşe: "rom(m)" şi ciora mă-sii ce-o mai fi după, că nimeni nu a dat în bobi mai departe - chestia asta sper s-o mai apuc. N-oi ajunge chiar la Finalul Ăl Mare, da' o extincţie de aperitiv poate prind şi eu...deja îmi fac privizii de floricele şi testez prietenii care mi-ar putea împrumuta şi mie o plăsmoacă 3D, pentru o urmărire a evenimentului în cele mai bune condiţii.
Aoleu, frăţicule...apropo de extincţii! Nu-i de ajuns că iar am ratat finalul planetei? Pe 11.11. 2011 ora 11.10 m-a trecut şi pe mine piş, ca pe tot omu'. Şi nici una, nici două, ce-mi zic? Dacă mă trece, asta e, vrei să mi se blocheze rinichii? N-a mai contat că toată dimineaţa am stat cu ochii pe secundar mai ceva ca pe ţâ...ăăă..ţarina vecinei când o păzeam să n-o calce hoţii, şi nici măcar că mi-am jurat pe roşu ca de data asta să înţepenesc cu coatele pe geam în aşteptarea v.i.p.-ului; m-a tăiat, asta e vrerea Domnului. Acu' n-o fi şi Sfârşitul ăsta atât de parşiv încât să se ducă fără să mă lase să-l zăresc! S-o fi grăbit, el, că de! Mai are şi prin alte părţi de ajuns...dar mă gândeam că apuc şi eu măcar un trailer, ceva! De unde! Am luat-o în mână! Ori m-a furat peisajul ca de obicei, ori nu ştiu ce să mai zic, că n-am văzut nimic! Nimic, nimic, nimic!!!!! AAAAAAAAA!!!!!!!!
Dar să gândim pozitiv - v-am spus deja că mă aflu într-un proces de reconstrucţie asiduă a fondului de convingeri; nu-mi iese mie mereu, însă intenţia contează, nu?? Deci, sunt optimist: nu am pierdut banii pe bilet - noroc că nu s-au dat bilete pentru aşa ceva şi...întotdeauna va mai exista o data viitoare. Sunt un supravuieţuitor, sau ce? Am depăşit atâtea Apocalipse, că m-am săturat! Nu că vreau să zic, dar vreau să spun că mănânc Apocalipse la micul dejun! Cine trece-n Valea Seacă, cu hangerul fără teacă? Chuck Norris scrie pe mine!
[click pentru a mări]
Uf! Însă mai e mult până departe, iar cu gropanele de pe potecile mioritice, cam greu cu traficul. Mai bine m-aş concentra pe prezent...
...Unde realizez cu groază că şi dacă mă dezlipesc de porcoiul sentimentelor de oripilare care mă leagă de băştinimea mioritică, să-mi pice antena de bulgari dacă eu reuşesc să penetrez sentimentul ăsta de mândrie naţinală. Sunt român, sunt român, sunt pe veci, aici, stăpân. Aşa, şi? Mă legăn pe picioare ca o găină beată, aplaud defocalizat pe acordurile hitului, storc o lacrimă din cremenea pipotei, apoi ce? Care-i faza? Da..vine 1 decembrie şi tre' să îmbrăcăm fibra de adulatori patrioţi!!!
"DE CE?" - cum ar zice cineva...da, la tine mă refer, te ştii, nu trebuie să te mai numesc eu. De ce? Păi dacă nu o dăm în bărci cu lauda pentru aborigenii din dotarea neamului şi a grădinii de Rai pe-o gură de plai unde ne târâm zilele, ce sărbătoare naţională o mai fi aia? Ieeeee.....ieeeee...RO-MÂ-NI-A!!! RO-MÂ-NI-AAAAoleu, mămică, mămică, l-am împuşcat pe unu'! Ramp-papa-pam, ram-papa-pam...BUM!
Apoi văd o mână de ciumeţi care protestează cântînd (sau cântă protestînd - n-am reuşit să desluşesc tipul activităţii pe care o desfăşurau acolo). N-avem bani să mâncăm, măi, măăăăăiiii...n-avem bani să ne-ngropăm, măi, măăăăăăiiiiiiii...Demisia, domn ministru...Haidi băi, si-nc-odată măi flăcăi, hăi, hăi!
...Unde realizez cu groază că şi dacă mă dezlipesc de porcoiul sentimentelor de oripilare care mă leagă de băştinimea mioritică, să-mi pice antena de bulgari dacă eu reuşesc să penetrez sentimentul ăsta de mândrie naţinală. Sunt român, sunt român, sunt pe veci, aici, stăpân. Aşa, şi? Mă legăn pe picioare ca o găină beată, aplaud defocalizat pe acordurile hitului, storc o lacrimă din cremenea pipotei, apoi ce? Care-i faza? Da..vine 1 decembrie şi tre' să îmbrăcăm fibra de adulatori patrioţi!!!
"DE CE?" - cum ar zice cineva...da, la tine mă refer, te ştii, nu trebuie să te mai numesc eu. De ce? Păi dacă nu o dăm în bărci cu lauda pentru aborigenii din dotarea neamului şi a grădinii de Rai pe-o gură de plai unde ne târâm zilele, ce sărbătoare naţională o mai fi aia? Ieeeee.....ieeeee...RO-MÂ-NI-A!!! RO-MÂ-NI-AAAAoleu, mămică, mămică, l-am împuşcat pe unu'! Ramp-papa-pam, ram-papa-pam...BUM!
Apoi văd o mână de ciumeţi care protestează cântînd (sau cântă protestînd - n-am reuşit să desluşesc tipul activităţii pe care o desfăşurau acolo). N-avem bani să mâncăm, măi, măăăăăiiii...n-avem bani să ne-ngropăm, măi, măăăăăăiiiiiiii...Demisia, domn ministru...Haidi băi, si-nc-odată măi flăcăi, hăi, hăi!
Bine măi, hai, treacă de la mine...erau nemulţumiţi - chiar dacă pe unii îi mai umfla râsul - şi protestau cu obidă în suflet. Cântau de foame, ce mai la deal, la vale?! Dar nu înţeleg o chestie mică: dacă tot au pierdut o săptămână să străbată ţara, de ce nu şi-au invăţat repertoriul cum trebuie?? Păi ce era lălăiala aia diformă?? Dacă eu am nevoie de subtitrare pentru a-i pricepe (şi vorba 'ceea, camera de filmat e dotată cu microfon, din câte ştiu), ce să mai înţeleagă demnitarii din spatele zidurilor?? Măcar de-ar fi băgat şi ei dans ("Bebeluşele, dans", desigur), ca să aibă roşcovanul încrăvăţat la ce beli ochii!
Revenind la vigoarea patriotică: Ce spuneaţi? Să fiu mândru că-s român? De ce aş face asta?? Dacă tot mă apuc să mă umflu-n pene, aş prefera să fiu mândru de un merit personal, nu de voinţa sorţii. Dar chiar şi aşa, mă gândesc că s-ar fi sculat fălnicia-n mine de mă năşteam prin Qatar, Singapore, Taiwan, chiar Olanda...ţări cu un nivel de trai acceptabil. Nu ca la noi, coada clasamentului. Deci, pfuai, suntem teroare! Nu e de ajuns că ne-au luat şi Botswana + Trinidad Tobago + Congo şi alte state bananiere, dar noi suntem chiar şi în spatele ultimului clasat! Cum era aia? "Că de-acum românu-n lume, va fi vrednic de-al sau nume". :)) Măcar aici a nimerit-o! Cauţi "românul este.." pe Goagăl şi-ţi apare: "..ţigan, păduchios, hoţ".
"Noi suntem români, noi suntem români...."
No, şi după toate astea vine şi 1 decembrie! Păi n-am înţeles...de ce Apocalipsa nu vine niciodat, dar 1 decembrie ajunge cu regularitate? Nu e drept! Auziţi? Dacă dau o fugă la biserică şi-i pun un acatist de inimă albastră, poate la anul, cine ştie? Dacă zvâcneşte credinţa-n mine ca vigoarea în legedarul Herakle, mai ştii? Te pomeni că îi face pană autobuzul, îi deraiază trenul, îi naufragiază vaporul, îi moare avionul...d-astea buune. Şi pa-pa 1 decembrie...
De-aş fi fost urs...intram în fundul peşterii, ca să mă simt şi eu bine - nu săriţi aşa, că nu-s speofil! Întâi mă asigur că e majoră, că aşa îi şade bine unui gentleman. De-aş fi fost râmă, îmi săpam vizuină lângă centrul Pământului. De-aş fi fost o floare de colţ, mă mutam cu tot carabalâcul pe cel mai pisc muntos de pe planetă. Şi de-aş fi fost purice, plecam în vizită la verii de pe ornitorinc.
Dar aşa, ce să fac, dacă m-am născut un biet om??? Unde să mă ascund? La vârsta mea, e uşor de porc să mă mai pitesc sub pat...
ŞTIU!!! Mă las inundat de pozitivism - care mă alină ca o mamă, urlîndu-mi în urechi că mai am puţin peste o săptămână să mă decid. La naiba, poate totuşi vine Sfârşitul Lumii! O moarte d-aia subită, ca blackout-ul din Flash Foreward: tic-tac-tic-tac...BUF! Musca încremeneşte-n aer, gospodina leşină cu borcanul de murături în mână, beţivul cade lemn pe caldarâm; ca la un semn, toată suflarea e apucată de vertijul celor drepţi.
Ups, scenariul ăsta nu prea mai musteşte de norişori aurii, floricele pe câmpii şi cântece de joc şi voie bună...cred că mi s-a defectat o ţârucă organul responsabil cu euforia. Las' că se repară lejer! O gumă de mestecat, puţină salivă împletită cu multă dragoste şi e ca nou...MMMMMMMM...şi miroase şi-a căpşuni!
Revenind la vigoarea patriotică: Ce spuneaţi? Să fiu mândru că-s român? De ce aş face asta?? Dacă tot mă apuc să mă umflu-n pene, aş prefera să fiu mândru de un merit personal, nu de voinţa sorţii. Dar chiar şi aşa, mă gândesc că s-ar fi sculat fălnicia-n mine de mă năşteam prin Qatar, Singapore, Taiwan, chiar Olanda...ţări cu un nivel de trai acceptabil. Nu ca la noi, coada clasamentului. Deci, pfuai, suntem teroare! Nu e de ajuns că ne-au luat şi Botswana + Trinidad Tobago + Congo şi alte state bananiere, dar noi suntem chiar şi în spatele ultimului clasat! Cum era aia? "Că de-acum românu-n lume, va fi vrednic de-al sau nume". :)) Măcar aici a nimerit-o! Cauţi "românul este.." pe Goagăl şi-ţi apare: "..ţigan, păduchios, hoţ".
"Noi suntem români, noi suntem români...."
No, şi după toate astea vine şi 1 decembrie! Păi n-am înţeles...de ce Apocalipsa nu vine niciodat, dar 1 decembrie ajunge cu regularitate? Nu e drept! Auziţi? Dacă dau o fugă la biserică şi-i pun un acatist de inimă albastră, poate la anul, cine ştie? Dacă zvâcneşte credinţa-n mine ca vigoarea în legedarul Herakle, mai ştii? Te pomeni că îi face pană autobuzul, îi deraiază trenul, îi naufragiază vaporul, îi moare avionul...d-astea buune. Şi pa-pa 1 decembrie...
De-aş fi fost urs...intram în fundul peşterii, ca să mă simt şi eu bine - nu săriţi aşa, că nu-s speofil! Întâi mă asigur că e majoră, că aşa îi şade bine unui gentleman. De-aş fi fost râmă, îmi săpam vizuină lângă centrul Pământului. De-aş fi fost o floare de colţ, mă mutam cu tot carabalâcul pe cel mai pisc muntos de pe planetă. Şi de-aş fi fost purice, plecam în vizită la verii de pe ornitorinc.
Dar aşa, ce să fac, dacă m-am născut un biet om??? Unde să mă ascund? La vârsta mea, e uşor de porc să mă mai pitesc sub pat...
ŞTIU!!! Mă las inundat de pozitivism - care mă alină ca o mamă, urlîndu-mi în urechi că mai am puţin peste o săptămână să mă decid. La naiba, poate totuşi vine Sfârşitul Lumii! O moarte d-aia subită, ca blackout-ul din Flash Foreward: tic-tac-tic-tac...BUF! Musca încremeneşte-n aer, gospodina leşină cu borcanul de murături în mână, beţivul cade lemn pe caldarâm; ca la un semn, toată suflarea e apucată de vertijul celor drepţi.
Ups, scenariul ăsta nu prea mai musteşte de norişori aurii, floricele pe câmpii şi cântece de joc şi voie bună...cred că mi s-a defectat o ţârucă organul responsabil cu euforia. Las' că se repară lejer! O gumă de mestecat, puţină salivă împletită cu multă dragoste şi e ca nou...MMMMMMMM...şi miroase şi-a căpşuni!
vineri, 18 noiembrie 2011
În creierii nopţii
Notă informativă: întrerup programul afectiv obişnuit, că mi se sterpezesc dinţii de la atâta dragoste, riscînd să dau în diabet.
Şi-aşa mă oftic că mereu sunt în contratimp cu evoluţia societăţii, cu trendul în vigoare...
"PDL votează, din nou, împotriva preşedintelui Traian Băsescu! Deputaţii Puterii au respins, din greşeală, reeaxminarea legii prin care şeful statului cerea ca renta viageră pentru foştii sportivi să nu fie majorată."
www.realitatea.net, 16 noiembrie 2011
Iar a trecut juma' de viaţă de când nu am mai emanat miresme proapete în blogosferă. Ştiu, bad boy, marş la colţ, în genunchi pe cioburi şi cărbuni încinşi! Dar nu vă grăbiţi să judecaţi, există o explicaţie: căpuţul meu s-a cerut într-o nouă minivacanţă. Cum?? Simplu: a ridicat 2 degeţele timide şi a glăsuit pe un ton plângăcios:
- Doamnaaaaaaaaaaaa....mă lăsaţi şi pe mine la toaletă?"
- Nu!
- Doamnaaaaaaaaaa...mă trece rău şi îi dau drumul pe mine, că nu mai pot ţine!
- Ai răbdare, că peste 5 minute se sună de ieşire. Strânge-te şi tu din obraji! Dacă vrei, poţi.
- Doamnaaaaaaaaaaaaa....zic eu, deja cu 2 lăcrimi înnodîndu-mi-se în bărbie, da' nu mai pot...vă rog eu din tot sufleţelul meu, că nu mai pooooooooooooootttt
- Hăi mă, bine, du-te...dar să vii repede! Ai înţeles? Să nu mai faci ca data trecută, că te chem mâine cu tac-tu tuns!
Şi-am tulit-o. Da' eram prost să mai vin??? Păi n-am înţeles, ce facem aici? Am câştigat premiul I cu coroniţă la secţiunea "Retardaţii planetei"?? Cum să mai vin înapoi, din moment ce s-au inventat pe lume animeurile? Adică...aveam de ales: realitatea din România, Naruto Shippuuden (noul serial care-mi răvăşeşte cugetul). O mână de tembeli care votează cu curul, Naruto Shippuuden. O şleahtă de bile slinoase cu scuipat în bărbie, Naruto Shippuuden.
Aoleu, bine că mi-am amintit! Băi, deci cum să te duci tu în Parlament şi să votezi greşit? Cam cât IQ îţi trebuie să asculţi dracu' ce zice un bou la microfon şi apoi să decizi dacă alegi vrei sau nu (sau în morţii mă-sii, să ridici mână în funcţie de comanda suveranului)? Sincer, nu pricep.
Replay. O mai iau o dată: deci vii tu, umflat şleampăt, lipa-lipa-lipa-lipa-lipa, şi-ţi îndeşi curu transpirat în fotoliu. Te scarpini în nas, tragi o aprobare sonoră, apoi...ngâ, ngâ...ce caut eu aci? Hai să dorm, oleacă. Ceea ce e în regulă. La ce dracu' mai vii la serviviu, dacă nu să dormi?? Timpul trece, leafa merge; noi, cu drag, muncim. În regulă. Băi, frate, dar orice ai face, o faci cu simţ de răspundere! Scupulozitatea ar trebui să fie motorul oricărei acţiuni, dorinţa de a învinde, de a fi cel mai bun în domeniu.
Dormi în front, şşşşşşşşşşşşştttt. In the jungle, the mighty jungle, the lions sleep tonight....Linişte-n plen, ameţesc de somn! Noapte bună, somn lin...Copil drăgălaş. Fie-ţi somnul senin, dragul mamii îngeraş.....somnoroase păsărele..GREŞIT!!! Acum am chef de altceva.
Pornache...ride me hard, baby, IIIIIIIIHHAAAAAAAA...Tâgâdâm prin opreerie! Hai cu dicţia!!! Zi repede "napii stau prin gard" şi apoi vedem dacă ai acoperire la reţea!
Te exerciţi în părere...ăla om, stimă şi respect! Se vede dedicarea rusnacului pentru Maica Patrie! 26 voturi în 45 de minute! Mai zelos ca cel mai zelos om politic inventat pe planetă! Mai rapid ca rapidu' să-mi moară calul! Iepure, tăticule...păi dacă îi puneai un dinam la mâini, îţi producea şi curent electric!
Bă, dar când votezi în grup, hai, mai dă-o-n noroc cu nasul! Da, e mişto că a ieşit după vrerea opoziţiei (încă nu-s sigur dacă şi după dorinţa populară)...însă, pe mine mă enervează fapta în sine! Vă daţi seama că ăştia n-au habar de capul lor? Nu că mi se rupe de sănătatea lor, dar să le angajeze cineva o bonă să-i verifice noaptea dacă mai respiră, că te pomeneşti că puhavu' rozaliu uită şi îl găseşti dimineaţa cu ochii beliţi la bec! Cum dracu să te duci la serviciu şi să nu te ducă capu' ce mână tre' să ridici? Ăştia şi-au terminat materia cenuşie şi au completat cu vaselină?? What The Fuck??
Păi eu dacă mă duc la lucru şi îmi cere şeful să-i fac aciditatea Fantei, iar eu îi arăt conţinutul de zahăr, mă scoate în şuturi urieşeşti din incinta firmei! Mă duce la groapa de gunoi cu motostivuitorul, ceapa mă-sii de treaba! Ăştia mai sunt încă în funcţie? Nu s-a gândit nimeni să le facă un test de inteligenţă?? D-ăla de genii: aranjaţi cuburile colorate în ordinea mărimii!
AAAAAAAAAAAAAAAAAAAA!!!!!!
Uuuuuuuuuuuuuuuuuusssssssssssssssssssssaaaaaaaaaaaaaaaaaa..Rocky Balboa.
Uite d-asta prefer să mă afund într-o dimensiune cât mai imaginară cu putinţă. Eu şi Donnie Darko, ce pisici? Mâine-poimâine mă aştept să-mi fac şi prieteni imaginari, ca să fie tacâmul complet! Dau o orgie imaginară de-ţi lasă gura apă! Stă mâţa-n coadă pe sârmă, nu alta!
Altfel...cum scot o ţâr' de cap în lume, mi se rup zăgazurile şi mă apucă bâţâiala. Furia. Indignarea. Sila. Repulsia
Mmmmmmm....Naruto Shippuuden. Băsescu. Naruto. Băsescu.
Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu întotdeauna merg pe o logică - personală, poate, dar mă doare-n cot. Naruto s-ar tălmăci "paste de peşte" (sau ceva aşa), deci raţiunea îmi spune că întâi mănânc, apoi băsesc. După o masă copioasă, e că se cere o abordare complet prezidenţială, conformă cu meniul îngurgitat?
Normal.
P.S.: În ciuda micilor izbucniri răutăcioase, în ciuda faptului că 1 din 3 cupluri se iubesc, dar se despart pe Facebook, ţin să precizez că eu doresc să văd doar partea în care se iubesc şi iubirea rules! Orice s-ar întâmpla, Iubirea învinge şi jumătatea sortită de zeul în chiloţi e pe vine, chiar dacă uneori mai întârzie prin boscheţi - chemarea naturii, ce să-i faci? Nu e şi ea om? Nu o trece şi pe ea?? Dacă la băştinaşi nu s-a inventat toaleta publică, nu trebuie să se rezolve şi ea. mititica, pe unde poate??? dică n-am înţeles...
Deci, ascultă şi uită-te bine: nu sunt copaci, sunt oame...cred că am greşit citatul! Căcat! Uf, de-aş putea şi eu o ţâră să mă concentrez pe subiect! Da' mai contează?? Bitches come!!!
Am apucat pe panta asta, gata, fra'..nu mă mai dezic de ea. Adică ce pana mea de struţ, sunt traseist amoros?? Câh, câh, piei Satană cu nălucirile tale, vino Dragoste Eternă şi Originală - cea mai preferată stare a sufletului obidit.
Heil Cupidon!
Şi-aşa mă oftic că mereu sunt în contratimp cu evoluţia societăţii, cu trendul în vigoare...
"PDL votează, din nou, împotriva preşedintelui Traian Băsescu! Deputaţii Puterii au respins, din greşeală, reeaxminarea legii prin care şeful statului cerea ca renta viageră pentru foştii sportivi să nu fie majorată."
www.realitatea.net, 16 noiembrie 2011
Iar a trecut juma' de viaţă de când nu am mai emanat miresme proapete în blogosferă. Ştiu, bad boy, marş la colţ, în genunchi pe cioburi şi cărbuni încinşi! Dar nu vă grăbiţi să judecaţi, există o explicaţie: căpuţul meu s-a cerut într-o nouă minivacanţă. Cum?? Simplu: a ridicat 2 degeţele timide şi a glăsuit pe un ton plângăcios:
- Doamnaaaaaaaaaaaa....mă lăsaţi şi pe mine la toaletă?"
- Nu!
- Doamnaaaaaaaaaa...mă trece rău şi îi dau drumul pe mine, că nu mai pot ţine!
- Ai răbdare, că peste 5 minute se sună de ieşire. Strânge-te şi tu din obraji! Dacă vrei, poţi.
- Doamnaaaaaaaaaaaaa....zic eu, deja cu 2 lăcrimi înnodîndu-mi-se în bărbie, da' nu mai pot...vă rog eu din tot sufleţelul meu, că nu mai pooooooooooooootttt
- Hăi mă, bine, du-te...dar să vii repede! Ai înţeles? Să nu mai faci ca data trecută, că te chem mâine cu tac-tu tuns!
Şi-am tulit-o. Da' eram prost să mai vin??? Păi n-am înţeles, ce facem aici? Am câştigat premiul I cu coroniţă la secţiunea "Retardaţii planetei"?? Cum să mai vin înapoi, din moment ce s-au inventat pe lume animeurile? Adică...aveam de ales: realitatea din România, Naruto Shippuuden (noul serial care-mi răvăşeşte cugetul). O mână de tembeli care votează cu curul, Naruto Shippuuden. O şleahtă de bile slinoase cu scuipat în bărbie, Naruto Shippuuden.
Aoleu, bine că mi-am amintit! Băi, deci cum să te duci tu în Parlament şi să votezi greşit? Cam cât IQ îţi trebuie să asculţi dracu' ce zice un bou la microfon şi apoi să decizi dacă alegi vrei sau nu (sau în morţii mă-sii, să ridici mână în funcţie de comanda suveranului)? Sincer, nu pricep.
Replay. O mai iau o dată: deci vii tu, umflat şleampăt, lipa-lipa-lipa-lipa-lipa, şi-ţi îndeşi curu transpirat în fotoliu. Te scarpini în nas, tragi o aprobare sonoră, apoi...ngâ, ngâ...ce caut eu aci? Hai să dorm, oleacă. Ceea ce e în regulă. La ce dracu' mai vii la serviviu, dacă nu să dormi?? Timpul trece, leafa merge; noi, cu drag, muncim. În regulă. Băi, frate, dar orice ai face, o faci cu simţ de răspundere! Scupulozitatea ar trebui să fie motorul oricărei acţiuni, dorinţa de a învinde, de a fi cel mai bun în domeniu.
Dormi în front, şşşşşşşşşşşşştttt. In the jungle, the mighty jungle, the lions sleep tonight....Linişte-n plen, ameţesc de somn! Noapte bună, somn lin...Copil drăgălaş. Fie-ţi somnul senin, dragul mamii îngeraş.....somnoroase păsărele..GREŞIT!!! Acum am chef de altceva.
Pornache...ride me hard, baby, IIIIIIIIHHAAAAAAAA...Tâgâdâm prin opreerie! Hai cu dicţia!!! Zi repede "napii stau prin gard" şi apoi vedem dacă ai acoperire la reţea!
Te exerciţi în părere...ăla om, stimă şi respect! Se vede dedicarea rusnacului pentru Maica Patrie! 26 voturi în 45 de minute! Mai zelos ca cel mai zelos om politic inventat pe planetă! Mai rapid ca rapidu' să-mi moară calul! Iepure, tăticule...păi dacă îi puneai un dinam la mâini, îţi producea şi curent electric!
Bă, dar când votezi în grup, hai, mai dă-o-n noroc cu nasul! Da, e mişto că a ieşit după vrerea opoziţiei (încă nu-s sigur dacă şi după dorinţa populară)...însă, pe mine mă enervează fapta în sine! Vă daţi seama că ăştia n-au habar de capul lor? Nu că mi se rupe de sănătatea lor, dar să le angajeze cineva o bonă să-i verifice noaptea dacă mai respiră, că te pomeneşti că puhavu' rozaliu uită şi îl găseşti dimineaţa cu ochii beliţi la bec! Cum dracu să te duci la serviciu şi să nu te ducă capu' ce mână tre' să ridici? Ăştia şi-au terminat materia cenuşie şi au completat cu vaselină?? What The Fuck??
Păi eu dacă mă duc la lucru şi îmi cere şeful să-i fac aciditatea Fantei, iar eu îi arăt conţinutul de zahăr, mă scoate în şuturi urieşeşti din incinta firmei! Mă duce la groapa de gunoi cu motostivuitorul, ceapa mă-sii de treaba! Ăştia mai sunt încă în funcţie? Nu s-a gândit nimeni să le facă un test de inteligenţă?? D-ăla de genii: aranjaţi cuburile colorate în ordinea mărimii!
AAAAAAAAAAAAAAAAAAAA!!!!!!
Uuuuuuuuuuuuuuuuuusssssssssssssssssssssaaaaaaaaaaaaaaaaaa..Rocky Balboa.
Uite d-asta prefer să mă afund într-o dimensiune cât mai imaginară cu putinţă. Eu şi Donnie Darko, ce pisici? Mâine-poimâine mă aştept să-mi fac şi prieteni imaginari, ca să fie tacâmul complet! Dau o orgie imaginară de-ţi lasă gura apă! Stă mâţa-n coadă pe sârmă, nu alta!
Altfel...cum scot o ţâr' de cap în lume, mi se rup zăgazurile şi mă apucă bâţâiala. Furia. Indignarea. Sila. Repulsia
Mmmmmmm....Naruto Shippuuden. Băsescu. Naruto. Băsescu.
Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu întotdeauna merg pe o logică - personală, poate, dar mă doare-n cot. Naruto s-ar tălmăci "paste de peşte" (sau ceva aşa), deci raţiunea îmi spune că întâi mănânc, apoi băsesc. După o masă copioasă, e că se cere o abordare complet prezidenţială, conformă cu meniul îngurgitat?
Normal.
P.S.: În ciuda micilor izbucniri răutăcioase, în ciuda faptului că 1 din 3 cupluri se iubesc, dar se despart pe Facebook, ţin să precizez că eu doresc să văd doar partea în care se iubesc şi iubirea rules! Orice s-ar întâmpla, Iubirea învinge şi jumătatea sortită de zeul în chiloţi e pe vine, chiar dacă uneori mai întârzie prin boscheţi - chemarea naturii, ce să-i faci? Nu e şi ea om? Nu o trece şi pe ea?? Dacă la băştinaşi nu s-a inventat toaleta publică, nu trebuie să se rezolve şi ea. mititica, pe unde poate??? dică n-am înţeles...
Deci, ascultă şi uită-te bine: nu sunt copaci, sunt oame...cred că am greşit citatul! Căcat! Uf, de-aş putea şi eu o ţâră să mă concentrez pe subiect! Da' mai contează?? Bitches come!!!
Am apucat pe panta asta, gata, fra'..nu mă mai dezic de ea. Adică ce pana mea de struţ, sunt traseist amoros?? Câh, câh, piei Satană cu nălucirile tale, vino Dragoste Eternă şi Originală - cea mai preferată stare a sufletului obidit.
Heil Cupidon!
joi, 10 noiembrie 2011
marți, 8 noiembrie 2011
Studiu de caz
N-am şi eu ce face astăzi şi mă pun pe frunzărit netul, cu scopul bine definit de a-mi cristaliza latura afectivă pe care am hotărât să mi-o cultiv în sera sufleţocului din dotare. Da, dragilor, seră...am constatat cu uimire că solul interior era prea pietros, prea sterp pentru a mai semăna vreo buruiană pe el.
Aşa că, ce-mi zic? Dacă arabii au reuşit să construiască păduri luxuriante în deşert, eu să nu fiu în stare să-mi cresc măcar o etnobotanică (aş fi încercat cu o cultură de canabis, care e mai profitabilă pe piaţa neagră. Dar mai ştii cum mă pârăsc vecinii şi mă trezesc cu poliţia la poartă ? BAM-BAM-BAMMM!!! POLIŢIA, DESCHIDE!!! Uite mamăăăăăăăă, vin mas-caţiii...ca să arestezeeeeee fraţiiiiiiii. Nu maaaaiiii pot, de frica lor! De fri-ca mas-caaaaţilor...) într-po rezervaţie special destinată acestui scop?
Aşa că, zis şi făcut! Dau o fugă pân' la "Domo", că acolo lucră un coleg de facultă care mă rezolvă repede şi iau cele trebuincioase. Apoi, cu cântec, înainte...MARŞ! Iată vine-un sol de pace c-o gagică pe sistem. Baiazid privind la dânsa, iubirea-i se face lemn.
Concluzia: Make love, not war!
Adăpostu-i gata.
Minteni mă pun pe citit e-dragoste.ro, sentimente.ro, declaraţiidedragoste.ro, dindragoste.ro, iubire.ro şi alte .ro - chiar şi miresici.ro (stau cam prost cu instituţia căsătorelii aşa că nu-mi strică o aprofundare a fenomenului). No, şi la un momentdat, ce găsesc? O cercetare de piaţă...pe care o redau integral, mai jos.
Dragostea este, fără îndoială, o intoxicaţie a simţurilor. În special a minţii, judecăţii şi nu în ultimul rând a lucidităţii...
Conform parerii psihologilor americani de la High Research Institute din California, dragostea este condiţionată genetic. Au fost alcătuite câteva statistici care se pot constitui într-un ghid al cuplului, în incercarea de a anticipa destinul iubirii:
a) O SAPTĂMÂNĂ: Este durata minimă a unui "stadiu incipient de exaltare", conform formulării psihologilor. Individul se aprinde în 4-6 ore. Dar pe măsură ce i se aduc la cunoştinţă date despre persoana iubită, corzile sentimentale se destind, ajungînd în 7 zile până la neutralilate, iar în 8 zile la nedumerire: "Oare ce găsisem la ea (el)?"
b) 1 - 4 LUNI: Durata medie a iubirilor adolescentine şi a relaţiilor extra-conjugale începute nu ca urmare a unei pasiuni zdrobitoare, ci impulsionate de împrejurări favorabile. Psihologii susţin, însă, ca în aceste cazuri unul dintre parteneri pune capăt relaţiei (brusc şi cu justificări palide), iar celălalt suferă încă 6-8 luni, considerîndu-se "victima"
c) 5 LUNI - 1 AN: Este vorba despre relaţiile în care amândoi sunt foarte îndrăgostiţi, dar au complicaţii - sunt căsătoriţi (cu altcineva), sunt prea tineri şi au necazuri cu parinţii, ori au meserii care le stimuleaza apetitul pentru carieră în detrimentul dragostei. În cele mai multe cazuri cei doi se despart de comun acord, chiar dacă unul pare să sufere mai mult.
d) 1-2 ANI: Sentinţa psihologilor este fermă şi dezarmantă. O iubire nu poate dura mai mult de doi ani. Ceea ce urmează este obisnuinţă, ataşament, forme stabile de afecţiune, dependenţă, comoditate, rigoare, morală (în cazul căsniciilor şi multe alte ipostaze de inerţie).
Mulţi oameni din întreaga lume au protestat împotriva acestor sentinţe, dar la o autoanaliză atenta şi sinceră vor constata că psihologii au dreptate.
Celebrele iubiri de-o viaţă denotă, conform părerii spcialiştilor, complicaţii patologice: obsesii, delir, viaţă într-o lume virtuală, psihoză, instabilitate emotionaţă. Altfel spus numai cei cu psihicul afectat pot iubi o viaţă întreagă la fel. Aceasta nu înseamnă, însă, că un cuplu care rezistă mult în timp este debil; numai că, în acest caz afecţiunea a îmbrăcat forme tot mai complexe (sau mai reduse, uneori), care nu se pot defini prin iubire.
www.e-iubire.ro/index-03.php
Ştiinţa a vorbit!
Mi se cam rupe mie de specialiştii lu' peşte, dar la nivel statistic cam au dreptate.
BLESTEM!!! Ia-mă, Doamne, stinge-mi neamul, că nu mai am rost pe planetă! Adică Dragostea Veşnică, Iubirea cu capslock bolduit este rezervată doar dereglaţilor cu capul, afectaţilor, tălâmbilor şi balamuţilor, nu persoanelor cu fibra sensibilă erectă?
Nu, că mă oftic! Dom'le, da' asta-i culmea-culmilor! Fix când am zis şi eu să mă fac cilivizat, să dau dovadă de rafinament şi să accept o idioţenie doar ca să nu mai zică lumea că-s dus de-acasă fără cal, fără nevastă, experţii dau dreptate eului meu liric de dinaintea reformei?? Tocmai când mintea îmi băsea formulări luate parcă din carneţelul cu expresii frumoase ale unui şcolar eminent, cercetările îmi debusolează compasul?
NU POT SĂ CRED!
Dar nu contează! Eu cred în iubire...ăăăă...Iubire, adică. I'm a believer, u-huuuuuuu, i'm a believer. Say Jesus Christ with me! Aleluia! God is here with us! OOOH, YAH!!!!
Aşa că nu mai îmi rămâne altceva de făcut decât să închei. Doamne, ai legătura!
P.S.: Iubiţi-vă mult şi des.
Aşa că, ce-mi zic? Dacă arabii au reuşit să construiască păduri luxuriante în deşert, eu să nu fiu în stare să-mi cresc măcar o etnobotanică (aş fi încercat cu o cultură de canabis, care e mai profitabilă pe piaţa neagră. Dar mai ştii cum mă pârăsc vecinii şi mă trezesc cu poliţia la poartă ? BAM-BAM-BAMMM!!! POLIŢIA, DESCHIDE!!! Uite mamăăăăăăăă, vin mas-caţiii...ca să arestezeeeeee fraţiiiiiiii. Nu maaaaiiii pot, de frica lor! De fri-ca mas-caaaaţilor...) într-po rezervaţie special destinată acestui scop?
Aşa că, zis şi făcut! Dau o fugă pân' la "Domo", că acolo lucră un coleg de facultă care mă rezolvă repede şi iau cele trebuincioase. Apoi, cu cântec, înainte...MARŞ! Iată vine-un sol de pace c-o gagică pe sistem. Baiazid privind la dânsa, iubirea-i se face lemn.
Concluzia: Make love, not war!
Adăpostu-i gata.
Minteni mă pun pe citit e-dragoste.ro, sentimente.ro, declaraţiidedragoste.ro, dindragoste.ro, iubire.ro şi alte .ro - chiar şi miresici.ro (stau cam prost cu instituţia căsătorelii aşa că nu-mi strică o aprofundare a fenomenului). No, şi la un momentdat, ce găsesc? O cercetare de piaţă...pe care o redau integral, mai jos.
Dragostea este, fără îndoială, o intoxicaţie a simţurilor. În special a minţii, judecăţii şi nu în ultimul rând a lucidităţii...
Conform parerii psihologilor americani de la High Research Institute din California, dragostea este condiţionată genetic. Au fost alcătuite câteva statistici care se pot constitui într-un ghid al cuplului, în incercarea de a anticipa destinul iubirii:
a) O SAPTĂMÂNĂ: Este durata minimă a unui "stadiu incipient de exaltare", conform formulării psihologilor. Individul se aprinde în 4-6 ore. Dar pe măsură ce i se aduc la cunoştinţă date despre persoana iubită, corzile sentimentale se destind, ajungînd în 7 zile până la neutralilate, iar în 8 zile la nedumerire: "Oare ce găsisem la ea (el)?"
b) 1 - 4 LUNI: Durata medie a iubirilor adolescentine şi a relaţiilor extra-conjugale începute nu ca urmare a unei pasiuni zdrobitoare, ci impulsionate de împrejurări favorabile. Psihologii susţin, însă, ca în aceste cazuri unul dintre parteneri pune capăt relaţiei (brusc şi cu justificări palide), iar celălalt suferă încă 6-8 luni, considerîndu-se "victima"
c) 5 LUNI - 1 AN: Este vorba despre relaţiile în care amândoi sunt foarte îndrăgostiţi, dar au complicaţii - sunt căsătoriţi (cu altcineva), sunt prea tineri şi au necazuri cu parinţii, ori au meserii care le stimuleaza apetitul pentru carieră în detrimentul dragostei. În cele mai multe cazuri cei doi se despart de comun acord, chiar dacă unul pare să sufere mai mult.
d) 1-2 ANI: Sentinţa psihologilor este fermă şi dezarmantă. O iubire nu poate dura mai mult de doi ani. Ceea ce urmează este obisnuinţă, ataşament, forme stabile de afecţiune, dependenţă, comoditate, rigoare, morală (în cazul căsniciilor şi multe alte ipostaze de inerţie).
Mulţi oameni din întreaga lume au protestat împotriva acestor sentinţe, dar la o autoanaliză atenta şi sinceră vor constata că psihologii au dreptate.
Celebrele iubiri de-o viaţă denotă, conform părerii spcialiştilor, complicaţii patologice: obsesii, delir, viaţă într-o lume virtuală, psihoză, instabilitate emotionaţă. Altfel spus numai cei cu psihicul afectat pot iubi o viaţă întreagă la fel. Aceasta nu înseamnă, însă, că un cuplu care rezistă mult în timp este debil; numai că, în acest caz afecţiunea a îmbrăcat forme tot mai complexe (sau mai reduse, uneori), care nu se pot defini prin iubire.
www.e-iubire.ro/index-03.php
Ştiinţa a vorbit!
Mi se cam rupe mie de specialiştii lu' peşte, dar la nivel statistic cam au dreptate.
BLESTEM!!! Ia-mă, Doamne, stinge-mi neamul, că nu mai am rost pe planetă! Adică Dragostea Veşnică, Iubirea cu capslock bolduit este rezervată doar dereglaţilor cu capul, afectaţilor, tălâmbilor şi balamuţilor, nu persoanelor cu fibra sensibilă erectă?
Nu, că mă oftic! Dom'le, da' asta-i culmea-culmilor! Fix când am zis şi eu să mă fac cilivizat, să dau dovadă de rafinament şi să accept o idioţenie doar ca să nu mai zică lumea că-s dus de-acasă fără cal, fără nevastă, experţii dau dreptate eului meu liric de dinaintea reformei?? Tocmai când mintea îmi băsea formulări luate parcă din carneţelul cu expresii frumoase ale unui şcolar eminent, cercetările îmi debusolează compasul?
NU POT SĂ CRED!
Dar nu contează! Eu cred în iubire...ăăăă...Iubire, adică. I'm a believer, u-huuuuuuu, i'm a believer. Say Jesus Christ with me! Aleluia! God is here with us! OOOH, YAH!!!!
Aşa că nu mai îmi rămâne altceva de făcut decât să închei. Doamne, ai legătura!
P.S.: Iubiţi-vă mult şi des.
luni, 7 noiembrie 2011
Iubire interzisă
"Domnul Traian nu e prea frumos, adevărat. Dar este cel mai bun preşedinte pe care l-a avut ţara asta în vecii vecilor amin (dimpreună cu domnul Boc, care este cel mai deştept prim-ministru din istorie) şi acum este ziua dânsului"
(citat dintr-o vecină, nu vă gândiţi că mi-am pierdut minţile!)
Da, măi, daaaa...ştiu că a fost ziua Băselului. Dar este o crimă că mi s-a rupt talentu-n două când am vrut să-i fac o urare? Am comis o blasfemie că am ignorat momentul cu desăvârşire? Ştiu că se cuvenea o reacţie...poate un prţ mic, ca să întru în atmosfera zilei...dar ce să fac dacă nu m-a trecut? Au oare pot eu comanda proceselor chimice lăuntrice care mă animă??
Vorba 'ceea, m-a lăsat rece chiar şi fotografiile incendiare ale bunăciunii de Udrea, cum s-a pozat ea în rol de femeie fatală (păi să ştii că e ditai femeia fatală! Cum o vezi, Fatalitate! "By Jupiter's Cock", cum ar fi zis Batiatus acu' vreo 2000 de ani, p-asta nici photoshopul n-o ajută! O admiri şi intri în Lumea Drepţilor chircit de scârbă!) înveşmântată numa-n piele. Chiar...Oare de ce o fi făcut aşa ceva? Îmi vin în cap doar 2 posibilităţi: ori se pregătea să plagieze faimoasa cantautoare cu "I'm a virgin", caz în care nu mă pot abţine să întreb "unde" (iar vocile de dincolo îmi urlă în creieri: La sediul revistei, băi tăntălăule care eşti tu tăntălău şi nu gândeşti în perspectivă!); ori a vrut să-i facă un cadou de sărbători lu nea' Mitică ăla care a mărturisit că doarme cu poza dânsei sub pernă. "Păi scumpule, dacă tot vrei să mă visezi, stai să vezi ce aţăţătoare pot fi! Prinde-mă, aprinde-mă, apoi strânge-mă, cuprinde-mă! Nu trebuie să-ţi mai imaginezi, nu trebuie să mai visezi; mâna dreaptă o ţii în poală, poza mea în mâna stângă".
Deci, ca să revin, dacă am ignorat-o eu pe Bomba Sexy (aoleu, cred că încurc personajele...deşi arealul geografic l-am cam nimerit, nu?) cum a dat ea material de..lectură drogaţilor din toaletele publice (da, aveţi dreptate...care toalete?), cum era să mă cobor spre Cârmaci ca să-l doresc cu ceva de care oricum îl doare în centrul de greutate al cotului? Ce-i drept, nici nu prea am avut chef de asta. Am avut de ales între a urmări cu sufletul la gură bătălia pe viaţă şi pe moarte dintre Songoku şi Frieser si a-l ura pe mr. president. "Happy birtday mr president...happy birthday to youuuuuuuu"; atâta doar că nu mă simt Marilyn. Şi nici nu veau să mă simt.
Hmmmmm.....Songoku?
(citat dintr-o vecină, nu vă gândiţi că mi-am pierdut minţile!)
Da, măi, daaaa...ştiu că a fost ziua Băselului. Dar este o crimă că mi s-a rupt talentu-n două când am vrut să-i fac o urare? Am comis o blasfemie că am ignorat momentul cu desăvârşire? Ştiu că se cuvenea o reacţie...poate un prţ mic, ca să întru în atmosfera zilei...dar ce să fac dacă nu m-a trecut? Au oare pot eu comanda proceselor chimice lăuntrice care mă animă??
Vorba 'ceea, m-a lăsat rece chiar şi fotografiile incendiare ale bunăciunii de Udrea, cum s-a pozat ea în rol de femeie fatală (păi să ştii că e ditai femeia fatală! Cum o vezi, Fatalitate! "By Jupiter's Cock", cum ar fi zis Batiatus acu' vreo 2000 de ani, p-asta nici photoshopul n-o ajută! O admiri şi intri în Lumea Drepţilor chircit de scârbă!) înveşmântată numa-n piele. Chiar...Oare de ce o fi făcut aşa ceva? Îmi vin în cap doar 2 posibilităţi: ori se pregătea să plagieze faimoasa cantautoare cu "I'm a virgin", caz în care nu mă pot abţine să întreb "unde" (iar vocile de dincolo îmi urlă în creieri: La sediul revistei, băi tăntălăule care eşti tu tăntălău şi nu gândeşti în perspectivă!); ori a vrut să-i facă un cadou de sărbători lu nea' Mitică ăla care a mărturisit că doarme cu poza dânsei sub pernă. "Păi scumpule, dacă tot vrei să mă visezi, stai să vezi ce aţăţătoare pot fi! Prinde-mă, aprinde-mă, apoi strânge-mă, cuprinde-mă! Nu trebuie să-ţi mai imaginezi, nu trebuie să mai visezi; mâna dreaptă o ţii în poală, poza mea în mâna stângă".
Deci, ca să revin, dacă am ignorat-o eu pe Bomba Sexy (aoleu, cred că încurc personajele...deşi arealul geografic l-am cam nimerit, nu?) cum a dat ea material de..lectură drogaţilor din toaletele publice (da, aveţi dreptate...care toalete?), cum era să mă cobor spre Cârmaci ca să-l doresc cu ceva de care oricum îl doare în centrul de greutate al cotului? Ce-i drept, nici nu prea am avut chef de asta. Am avut de ales între a urmări cu sufletul la gură bătălia pe viaţă şi pe moarte dintre Songoku şi Frieser si a-l ura pe mr. president. "Happy birtday mr president...happy birthday to youuuuuuuu"; atâta doar că nu mă simt Marilyn. Şi nici nu veau să mă simt.
Hmmmmm.....Songoku?
Sau Băse?
Songoku? Băse? Songoku? Băse? Songoku? Băse?
Ptiu, muri-mi-ar calu', that's a tough one. Sau poate nu...Ghici ce am ales?
Ce ceapa mă-sii să aleg? Re-la-xation time! Dragon Ball Z Kai şi Cupa Chinei la patinaj artistic! Chiar mi s-a luat complet de lumea asta, nu mai găsesc nici o plăcere nicăieri. Lucrurile pe care odată mă înflăcărau, acum trec pe lângă mine fără să le mai observ, măcar. Cerul nu mai este aşa de albasttru, păsărelele cântă mirific spre deloc, soarele străluceşte cu dinţi. Vântul nu mai adie molcom pe înserat, ci mă răscoleşte prin toate urechile. Oi fi îndrăgostit? Nooooooooooooooooooooooooo....n-are cum. A venit doar iarna.
Aoleu, apropo de dragoste! Dragostea...oh, dragostea, cum îţi dă ea fluturăceli în stomac şi-ţi umple capul de stelule! Oh, dragostea...frumoasa nebunie care te face să pluteşti prin veşnicie şi eternizează spaţiul locuibil, umplîndu-l cu amintiri frumoase. Poate exsta, oare, ceva mai încântător de atât? Ceva atât de fragil, dar cu rădăcini înfipte în veşnicia spiritului? Dragostea...splendoarea delicată a universului, floarea albastră a romanticilor, muza nepieritoare a artiştilor, Flacăra Eternă a nostalgicilor, şipotul vesel al inimii. Dragoastea. Melodia lină care amuţeşte zeii, primăvara eternă a sufletului, fericirea supremă, calea spre nemurire.
Da, dragilor, vreau să vă vorbesc în continuare despre dragoste. Şi felul în care prin metode numai de ea ştiute, reuşeşte să depăşească graniţele sociale şi să aprindă inimile sensibile.
Ei spun că "Un profesor de sport de la Liceul Jean Monnet din Capitală este cercetat pentru viol, după ce părinţii unei eleve au reclamat că acesta ar fi abuzat-o pe fata lor într-o excursie." (www.evz.ro)
Orbilor şi smintiţilor la suflet! Nu a fost viol, a fost iubire de-o noapte (probabil mai îndelungată, dacă este adevărat că porungheii socializau de dinainte să se întimple gu gustatul din fructul oprit). El, un tânăr vlăstar al naţiunii mioritice, mândru ciobănel cu şubă de miel. Ea, o adiere suavă de prospeţime feciorelnică. El - suflet animat de frumos, ea - făptură de lumină pură. El - geniu lovit de soarta crudă a lipsurilor, ea - nălucă aprinsă de dorinţă.
Tineri şi frumoşi şi norocoşi. Şi corecţi; mai ales corecţi...a fost nevoie de alcool pentru a le dezlănţui pasiunea sufletelor, a fost nevoie de o săptămână ca fata să-şi dea seama că a fost viol cu penetrare siluită a absolutului şi nu puritatea iubirii celei adevărate.
Deh, se înţelege...încă nu era majoră. Avea doar 17 ani şi 11 luni, nu 18, vârsta la care maturitatea înfloreşte fiinţa în deplină siguranţă. Cu o minte atât de fragedă, a intra goală în camera unui tânăr topit de oftarea lăuntrică o fi părut a fi doar o joacă nevinovată a copiilor. Ce, în Titanic, când Leo di Caprio şi-a desenat iubita lungită lasciv pe o sofa acoperită de postav sângeriu, a violat-o? A pângărit-o? Nu! Ca un adevărat Prometeu, el doar a adus Văpaia Creaţiei în lumea muritorilor de rând. Apoi fata i s-a dăruit complet şi neţărmuit.
Păi şi atunci, de unde era să ştie, mititica, ce se va întâmpla? Desigur...nenea ăsta nu era artist ci doar profesor de sport...deci era logic că o va supune unor activităţi fizice intense.
But then again, câte frumuseţi de negrăit nu fac fitness goale, pentru a crea filmuleţe pline de senzualitate şi erotism ancestral?
Oricum, nu mai contează, eu ştiu adevărul. Dar oare, de ce restul lumii nu vrea să înţeleagă iubirea? De ce ceilalţi o îngrădesc în ţarcul prejudecăţilor, pentru a o pedepsi dacă îşi manifestă atotputernicia? Uff...no să înţeleg niciodată astfel de brute!
Şi când mă gândesc că până nu de mult eram şi eu una dintre ele, mi se face silă de mine. Dar m-am trezit la realitate...ce noroc!
Numai că acum vreau să mă culc la loc. Mai am câteva episoade din "Dragon Ball" de vizionat...deci cu părere de rău, mă opresc aici.
Noapte bună, Japonia, oriunde te-ai afla.
Iubiţi-vă mult şi des.
Ptiu, muri-mi-ar calu', that's a tough one. Sau poate nu...Ghici ce am ales?
Ce ceapa mă-sii să aleg? Re-la-xation time! Dragon Ball Z Kai şi Cupa Chinei la patinaj artistic! Chiar mi s-a luat complet de lumea asta, nu mai găsesc nici o plăcere nicăieri. Lucrurile pe care odată mă înflăcărau, acum trec pe lângă mine fără să le mai observ, măcar. Cerul nu mai este aşa de albasttru, păsărelele cântă mirific spre deloc, soarele străluceşte cu dinţi. Vântul nu mai adie molcom pe înserat, ci mă răscoleşte prin toate urechile. Oi fi îndrăgostit? Nooooooooooooooooooooooooo....n-are cum. A venit doar iarna.
Aoleu, apropo de dragoste! Dragostea...oh, dragostea, cum îţi dă ea fluturăceli în stomac şi-ţi umple capul de stelule! Oh, dragostea...frumoasa nebunie care te face să pluteşti prin veşnicie şi eternizează spaţiul locuibil, umplîndu-l cu amintiri frumoase. Poate exsta, oare, ceva mai încântător de atât? Ceva atât de fragil, dar cu rădăcini înfipte în veşnicia spiritului? Dragostea...splendoarea delicată a universului, floarea albastră a romanticilor, muza nepieritoare a artiştilor, Flacăra Eternă a nostalgicilor, şipotul vesel al inimii. Dragoastea. Melodia lină care amuţeşte zeii, primăvara eternă a sufletului, fericirea supremă, calea spre nemurire.
Da, dragilor, vreau să vă vorbesc în continuare despre dragoste. Şi felul în care prin metode numai de ea ştiute, reuşeşte să depăşească graniţele sociale şi să aprindă inimile sensibile.
Ei spun că "Un profesor de sport de la Liceul Jean Monnet din Capitală este cercetat pentru viol, după ce părinţii unei eleve au reclamat că acesta ar fi abuzat-o pe fata lor într-o excursie." (www.evz.ro)
Orbilor şi smintiţilor la suflet! Nu a fost viol, a fost iubire de-o noapte (probabil mai îndelungată, dacă este adevărat că porungheii socializau de dinainte să se întimple gu gustatul din fructul oprit). El, un tânăr vlăstar al naţiunii mioritice, mândru ciobănel cu şubă de miel. Ea, o adiere suavă de prospeţime feciorelnică. El - suflet animat de frumos, ea - făptură de lumină pură. El - geniu lovit de soarta crudă a lipsurilor, ea - nălucă aprinsă de dorinţă.
Tineri şi frumoşi şi norocoşi. Şi corecţi; mai ales corecţi...a fost nevoie de alcool pentru a le dezlănţui pasiunea sufletelor, a fost nevoie de o săptămână ca fata să-şi dea seama că a fost viol cu penetrare siluită a absolutului şi nu puritatea iubirii celei adevărate.
Deh, se înţelege...încă nu era majoră. Avea doar 17 ani şi 11 luni, nu 18, vârsta la care maturitatea înfloreşte fiinţa în deplină siguranţă. Cu o minte atât de fragedă, a intra goală în camera unui tânăr topit de oftarea lăuntrică o fi părut a fi doar o joacă nevinovată a copiilor. Ce, în Titanic, când Leo di Caprio şi-a desenat iubita lungită lasciv pe o sofa acoperită de postav sângeriu, a violat-o? A pângărit-o? Nu! Ca un adevărat Prometeu, el doar a adus Văpaia Creaţiei în lumea muritorilor de rând. Apoi fata i s-a dăruit complet şi neţărmuit.
Păi şi atunci, de unde era să ştie, mititica, ce se va întâmpla? Desigur...nenea ăsta nu era artist ci doar profesor de sport...deci era logic că o va supune unor activităţi fizice intense.
But then again, câte frumuseţi de negrăit nu fac fitness goale, pentru a crea filmuleţe pline de senzualitate şi erotism ancestral?
Oricum, nu mai contează, eu ştiu adevărul. Dar oare, de ce restul lumii nu vrea să înţeleagă iubirea? De ce ceilalţi o îngrădesc în ţarcul prejudecăţilor, pentru a o pedepsi dacă îşi manifestă atotputernicia? Uff...no să înţeleg niciodată astfel de brute!
Şi când mă gândesc că până nu de mult eram şi eu una dintre ele, mi se face silă de mine. Dar m-am trezit la realitate...ce noroc!
Numai că acum vreau să mă culc la loc. Mai am câteva episoade din "Dragon Ball" de vizionat...deci cu părere de rău, mă opresc aici.
Noapte bună, Japonia, oriunde te-ai afla.
Iubiţi-vă mult şi des.
duminică, 30 octombrie 2011
Mărimea contează
Simt o nevoie acută de a scrie ceva, dar habar n-am ce subiect să abordez. Îmi vin atâtea idei în cap încât nu pot să mă hotărăsc pe ceva anume...aşa că privesc în gol spre monitor şi aştept să mi se oprească murmurul sinapselor. La naiba, poate intru pe linie continuă!
Cu toate acestea, mintea mi s-a blocat pe un moment din trecut în care o prietenă se chinuia să-mi explice cum nu crede ea în iubirea cu "i" mic - pe care o simt toate tutele - ci doar în iubirea cu "i" mare, caracteristică persoanelor elevate, dotate cu un intelect superior şi racordate la fluxul de energie afectivă care izvorăşte din centrul universului şi-l cutreieră brownian.
HĂ???????? La dracu' păpuşoi, iubirea e o nenorocită de pasiune banală! O scrii cu "I" la început de rând şi cu "i" în rest, pentru că aşa-s regulile ortografiei. Vine şi trece, te ia şi te lasă. O simţi azi şi mâine te întrebi pân' ce boschet ai pierdut-o! Ce e aşa de complicat? De ce s-a decretat faptul că dragostea e ceva atât de sfânt, încât prin ea ai acces direct către stele? De ce este un sentiment atât de dorit şi totuşi atât de temut? De ce este atât de uzitat prin toate noroaiele existenţei, dar atât de sacru?
Cum spunea mamaie, dragostea e ca o dizenterie - da' mai gravă (bine...citatul exact era uşor diferit ca formă, da' poate citesc rafinaţii şi se înspăimântă de exprimarea pe care o folosesc; noaptea vor avea coşmaruri şi se vor zvârcoli în pat). Când te apucă, eşti dispus la orice ca să o rezolvi; accepţi inacceptabilul, chiar şi lanul de urzici. Te ştergi cu frunze de brusture, dacă nu ai un pachet de şerveţele umede la îndemână. Te apucă din senin, fără să te anunţe. Nu e ca bătaia - "o fi zis copilu' ceva, o fi făcut ceva...nu ştiu" - rezultatul concret al unei acţiuni concrete. Nu, domle! Iubirea te ia pe nepregătite, brusc şi dintr-o dată! O privire, un parfum, un zâmbet, un decolteu, o fustă scurtă, propaganda. Un cont în bancă, o slujbă tentantă, o umflătură viguroasă la pantaloni, o maşină tare, părerea lumii, propaganda. BANG!!! Te-a lovit!
No, acuma dacă şi tu eşti vreun Leo al Caprii, ai succes garantat. Dacă nu, poate ai noroc să fii gagiu miştoc în ochii zânei cu pricina şi iar ai marcat. Dacă şi de data asta e nu...sorry, bro, life is a shit; you lose some, you win some. Supărat, o iei de cap şi-o rezolvi la primul tufiş: Păi fir-ai tu să fii de nenorocită...chiar aşa îmi intri ca vaca în suflet, nu te-a învăţat mă-ta să ciocăni?? Marş d-aci şi mai încearcă odată!
Later:
Cioc-cioc! Sunt eu iubirea, am venit să te pădrund! Hai, deschide poarta sufletului şi lasă-mă să intru! Deschide poarta Raiului, să pot păşi prin ea.....
Ei, vezi? Aşa se face! Nu! Caută pe altcineva!
Dragostea e o emoţie trecătoare. Nu crede totul, nu iartă totul, nu stă la baza lumii. Dacă în sistem intervine altcineva mai tentant, s-a terminat cu toată îndrăgosteala, veşnicia sufletelor mai împerecheate decât cracul chilotului, colierele de astre şi razele de soare prinse-n păr. Din Luceafăr te transformi în Riga Crypto. Le jeux sont faits, rien ne va plus! Accepţi şi mergi mai departe.
Iubirea este bazată pe un simplu proces decizional ce se naşte dintr-o fantezie a instinctului. Se împlineşte printr-o o circumstanţă favorabilă, trăieşte pe seama fricii de a nu rămâne singur şi moare în obligaţiile familiale şi rutina liniştită a bătrâneţii.
Indiferent de context, este aceeaşi. "I" mare, mic, mijlociu sau microscopic, este acelaşi lucru.
Am spus de multe ori că nu cred în iubire. Sau cred...dar nu o venerez ca pe ceva desprins dintr-o lume a fiinţelor de lumină.
Multă vreme m-am ferit de cuvântul acesta. Ceea ce văd în jur, ceea ce am simţit de multe ori chiar eu, nu se mula pe conceptul idealizat de mintea omului. Oricât de înflăcărat era sentimentul la început, în timp se estompa. Se spune că iubirea care durează cel mai mult este aceea care nu primeşte niciodată răspuns. Altfel e "Pa!" din primele luni. Probabil are şi nea ăla dreptatea lui.
Am traversat clipe în care simţeam cum o persoană, o singură persoană din universul ăsta este filonul existenţei mele. Clipe în care eram în stare să fac orice, pentru a-i simţi prezenţa. Muream răpus de strălucirea ei şi înviam din negura privirii ei. Erau clipe în care trăiam pentru ea, era totul pentru mine.
Aşa, şi? Bla, bla, bla...Ce are un început are şi un sfârşit. Când mai dau de câte un caiet plin cu inimioare şi îndemnuri la o veşnică contopire caligrafiate cu floricele şi onduleuri, mă apucă râsul. Veşnicia a trecut. Iubirea a trecut...Deci nu a fost iubire. Nu ştiu cine papucii mă-sii a spus că asta e eternă. La mine s-a cam dus puştii de suflet, deci nu a fost. Ahammm....right. Să mai spun că faza asta s-a repetat de vreo 4 ori? Cum îmi zicea cineva: "Copile, cam des, cam des." Ori...des nu prea e sinonim cu nepieritor, aşa-i? Concluzie: Clar, nu a fost iubire.
Sau poate că a fost. Am fost bou să compar viaţa reală cu povestirile, legendele şi imaginaţia vreunuia care simţea că mută munţii din loc cu pasiunea lui, dar sfârşea prin a se flatula în atmosferă. Am fost bou să cred în idealuri. Nu există perfecţiune. În lumea reală, nu există alb şi negru. Chiar şi Râmaru a avut familie, cu care se purta frumos. În răutatea lui se găsea şi un sâmbure de bunătate care să limiteze infinitul.
În lumea reală există doar gri. Absolut, niciodată.
De fapt, dacă stau să mă gândesc mai bine, nu există absolut nicăieri. Nici măcar Dumnezeu nu este Iubirea Absolută...dacă ar fi aşa, nu s-ar mai fi inventat Iadul pe planetă (mă rog...şi sub ea). Oricâte păcate aveam, Iubirea le ierta pe toate şi dădeam cu toţii bairame prin Rai. Ori, teologia ne învaţă că nu-i aşa...deci "absolut" nu există. Got it?Cu toate acestea, mintea mi s-a blocat pe un moment din trecut în care o prietenă se chinuia să-mi explice cum nu crede ea în iubirea cu "i" mic - pe care o simt toate tutele - ci doar în iubirea cu "i" mare, caracteristică persoanelor elevate, dotate cu un intelect superior şi racordate la fluxul de energie afectivă care izvorăşte din centrul universului şi-l cutreieră brownian.
HĂ???????? La dracu' păpuşoi, iubirea e o nenorocită de pasiune banală! O scrii cu "I" la început de rând şi cu "i" în rest, pentru că aşa-s regulile ortografiei. Vine şi trece, te ia şi te lasă. O simţi azi şi mâine te întrebi pân' ce boschet ai pierdut-o! Ce e aşa de complicat? De ce s-a decretat faptul că dragostea e ceva atât de sfânt, încât prin ea ai acces direct către stele? De ce este un sentiment atât de dorit şi totuşi atât de temut? De ce este atât de uzitat prin toate noroaiele existenţei, dar atât de sacru?
Cum spunea mamaie, dragostea e ca o dizenterie - da' mai gravă (bine...citatul exact era uşor diferit ca formă, da' poate citesc rafinaţii şi se înspăimântă de exprimarea pe care o folosesc; noaptea vor avea coşmaruri şi se vor zvârcoli în pat). Când te apucă, eşti dispus la orice ca să o rezolvi; accepţi inacceptabilul, chiar şi lanul de urzici. Te ştergi cu frunze de brusture, dacă nu ai un pachet de şerveţele umede la îndemână. Te apucă din senin, fără să te anunţe. Nu e ca bătaia - "o fi zis copilu' ceva, o fi făcut ceva...nu ştiu" - rezultatul concret al unei acţiuni concrete. Nu, domle! Iubirea te ia pe nepregătite, brusc şi dintr-o dată! O privire, un parfum, un zâmbet, un decolteu, o fustă scurtă, propaganda. Un cont în bancă, o slujbă tentantă, o umflătură viguroasă la pantaloni, o maşină tare, părerea lumii, propaganda. BANG!!! Te-a lovit!
No, acuma dacă şi tu eşti vreun Leo al Caprii, ai succes garantat. Dacă nu, poate ai noroc să fii gagiu miştoc în ochii zânei cu pricina şi iar ai marcat. Dacă şi de data asta e nu...sorry, bro, life is a shit; you lose some, you win some. Supărat, o iei de cap şi-o rezolvi la primul tufiş: Păi fir-ai tu să fii de nenorocită...chiar aşa îmi intri ca vaca în suflet, nu te-a învăţat mă-ta să ciocăni?? Marş d-aci şi mai încearcă odată!
Later:
Cioc-cioc! Sunt eu iubirea, am venit să te pădrund! Hai, deschide poarta sufletului şi lasă-mă să intru! Deschide poarta Raiului, să pot păşi prin ea.....
Ei, vezi? Aşa se face! Nu! Caută pe altcineva!
Dragostea e o emoţie trecătoare. Nu crede totul, nu iartă totul, nu stă la baza lumii. Dacă în sistem intervine altcineva mai tentant, s-a terminat cu toată îndrăgosteala, veşnicia sufletelor mai împerecheate decât cracul chilotului, colierele de astre şi razele de soare prinse-n păr. Din Luceafăr te transformi în Riga Crypto. Le jeux sont faits, rien ne va plus! Accepţi şi mergi mai departe.
Iubirea este bazată pe un simplu proces decizional ce se naşte dintr-o fantezie a instinctului. Se împlineşte printr-o o circumstanţă favorabilă, trăieşte pe seama fricii de a nu rămâne singur şi moare în obligaţiile familiale şi rutina liniştită a bătrâneţii.
Indiferent de context, este aceeaşi. "I" mare, mic, mijlociu sau microscopic, este acelaşi lucru.
Am spus de multe ori că nu cred în iubire. Sau cred...dar nu o venerez ca pe ceva desprins dintr-o lume a fiinţelor de lumină.
Multă vreme m-am ferit de cuvântul acesta. Ceea ce văd în jur, ceea ce am simţit de multe ori chiar eu, nu se mula pe conceptul idealizat de mintea omului. Oricât de înflăcărat era sentimentul la început, în timp se estompa. Se spune că iubirea care durează cel mai mult este aceea care nu primeşte niciodată răspuns. Altfel e "Pa!" din primele luni. Probabil are şi nea ăla dreptatea lui.
Am traversat clipe în care simţeam cum o persoană, o singură persoană din universul ăsta este filonul existenţei mele. Clipe în care eram în stare să fac orice, pentru a-i simţi prezenţa. Muream răpus de strălucirea ei şi înviam din negura privirii ei. Erau clipe în care trăiam pentru ea, era totul pentru mine.
Aşa, şi? Bla, bla, bla...Ce are un început are şi un sfârşit. Când mai dau de câte un caiet plin cu inimioare şi îndemnuri la o veşnică contopire caligrafiate cu floricele şi onduleuri, mă apucă râsul. Veşnicia a trecut. Iubirea a trecut...Deci nu a fost iubire. Nu ştiu cine papucii mă-sii a spus că asta e eternă. La mine s-a cam dus puştii de suflet, deci nu a fost. Ahammm....right. Să mai spun că faza asta s-a repetat de vreo 4 ori? Cum îmi zicea cineva: "Copile, cam des, cam des." Ori...des nu prea e sinonim cu nepieritor, aşa-i? Concluzie: Clar, nu a fost iubire.
Sau poate că a fost. Am fost bou să compar viaţa reală cu povestirile, legendele şi imaginaţia vreunuia care simţea că mută munţii din loc cu pasiunea lui, dar sfârşea prin a se flatula în atmosferă. Am fost bou să cred în idealuri. Nu există perfecţiune. În lumea reală, nu există alb şi negru. Chiar şi Râmaru a avut familie, cu care se purta frumos. În răutatea lui se găsea şi un sâmbure de bunătate care să limiteze infinitul.
În lumea reală există doar gri. Absolut, niciodată.
La o vreme mi-am jurat că nimeni nu va mai auzi vreodată din gura mea nenorocitele astea de 2 cuvinte. "Te Iubesc". Pă mă-ta-n spate, mă iubeşti! Habar n-ai ce e iubirea! Nu că eu aş fi avut vreun habar. Nu ştiam ce este, dar ştiam cu siguranţă ce nu este. Vroiam să cred în Simbol ca o evadare din falsul cotidian, însă nimic nu mă mulţumea. Dar, la dracu'! Nu-mi face nimeni statuie că eu vreau să tind spre rigurozitatea maximală şi am scrupulozitatea mare. Tot ce contează în viaţă este opulenţa formei şi nu irefutabilitatea conţinutului.
Băăăă...păi e cu iubirea? Calc în iubire mai des ca în noroacele depuse de câinii comunitari? Foarte bine...cu iubirea pe sistem turbo! Da' de ce să mă pun eu dea curmezişul fluxului? Ce-am tâmpit? Vreau să călăresc - pe val, adică; mai sus, tot mai sus - mai sus, mai sus (cum bine zice cânticu cucuvelei), mai des, mai convingător. Up-up and awayyyyy, cum spune Superman. Cicalacacichiceaaaaaaaaa...iubirea mea, ce-am făcut, Doamne, cu ea, iubirea meaaaaaaaaaaaaaaaaaa-meeeeeaaaaaaa-meeeaaaa.
Sună cam ca un behăit de oi flămânde, dar mă mai antrenez eu. Chiar vreau să mă schimb. Vreau să abordez lucrurile cu Iubire, vreau să tresalt când văd pasărea cum se scapă pe capul norocosului de sub ea. Nu mai vreau să fiu o brută nebună de dor, o bestie cu suflet frigid. Nu mai vreau să fiu un necioplit care nu penetrează spiritualitatea iluminantă a drăgoştii înconjurătoare.
Vreau să simt bucuria vieţii, să trăiesc clipa, să urc pe scara evoluţiei, să mă împac cu aproapele, să fiu în el şi el în mine (ofertă disponibilă doar pentru aproapele de gen feminin), să dansez, să mănânc, să râd, să plâng cu lacrimi de bucurie. Mama-i dusă-n sat cu Doru, azi e singur puişorul; mama pleca, puişoru' ce-mi făcea? Nu mai stătea singur în colţ plângîndu-şi amarul, ci chema bunoacele din vecini pe masă şi se punea pe benchetuit, râgâit bere şi iubit.
Vreau să dau şi eu din mâini ca o curcă beată, să râd la soare şi să plece norii (nu prea-s foarte blond, dar mă oxigenez). Vreau să încing hora unirii, să fiu frate cu codru şi să văd soarele amiezii!!
Prin urmare, propun ca: 1. prima fată pe care o întâlnesc din acest moment să o dobor cu plinătatea iubirii mele şi 2. de acum încolo să-mi reduc vocabularul la 2 cuvinte, ca să recuperez din materie. Cele mai simple, dar totodată cele mai grele din lume: TE IUBESC.
Te iubesc, fată, ca pe ochii din cap. Desigur, la ochi nu voi renunţa niciodată, la tine...poate şi mâine, că doar nu mi s-a proptit viaţa în tine, ci doar o perioadă. Mai contează? Tot te iubesc!
Dar până una-alta, mă duc dracu' şi bag o cură de autism, că risc să-mi distrug ficaţii de pe urma acestui plan nebunesc care mi-a încolţit în minte. Gata! Sunt eu şi cu mine, rupt de realitatea înconjurătoare; vreau să meditez. Vrea să îmi bălăbănească creerii de atâta linişte, să m-apuc să rod pereţii celulari de plictiseală. Bâzzzzzzz...musca să n-aud! Linişte Sfântă, ca-n cimitire! Cine mişcă nu mai mişcă, cine mişcă - mişcă mort! S-a-nţeles?
Şi aşa am găsit pe net anime-urile mele favorite, deci am ce face..Dragon Ball până la moarte şi dincolo de ea! HU-HA!
KAAAAMEEE-HAAAAAMEEEEE-HAAAAAAAAAAAAAAA!!!!
Vreau să dau şi eu din mâini ca o curcă beată, să râd la soare şi să plece norii (nu prea-s foarte blond, dar mă oxigenez). Vreau să încing hora unirii, să fiu frate cu codru şi să văd soarele amiezii!!
Prin urmare, propun ca: 1. prima fată pe care o întâlnesc din acest moment să o dobor cu plinătatea iubirii mele şi 2. de acum încolo să-mi reduc vocabularul la 2 cuvinte, ca să recuperez din materie. Cele mai simple, dar totodată cele mai grele din lume: TE IUBESC.
Te iubesc, fată, ca pe ochii din cap. Desigur, la ochi nu voi renunţa niciodată, la tine...poate şi mâine, că doar nu mi s-a proptit viaţa în tine, ci doar o perioadă. Mai contează? Tot te iubesc!
Dar până una-alta, mă duc dracu' şi bag o cură de autism, că risc să-mi distrug ficaţii de pe urma acestui plan nebunesc care mi-a încolţit în minte. Gata! Sunt eu şi cu mine, rupt de realitatea înconjurătoare; vreau să meditez. Vrea să îmi bălăbănească creerii de atâta linişte, să m-apuc să rod pereţii celulari de plictiseală. Bâzzzzzzz...musca să n-aud! Linişte Sfântă, ca-n cimitire! Cine mişcă nu mai mişcă, cine mişcă - mişcă mort! S-a-nţeles?
Şi aşa am găsit pe net anime-urile mele favorite, deci am ce face..Dragon Ball până la moarte şi dincolo de ea! HU-HA!
KAAAAMEEE-HAAAAAMEEEEE-HAAAAAAAAAAAAAAA!!!!
miercuri, 26 octombrie 2011
marți, 25 octombrie 2011
Istoria în direct
4M.M.
Regele Mihai I.
Omul care a făcut ca România să nu devină teatru de război; cel care a ajutat la reîntregirea Transilvaniei şi care a schimbat balanţa puterilor în Europa. Contemporan cu Hitler, Stalin, Mussolini şi Împăratul Hirohito al Japoniei, singurul conducător de stat din timpul celui de-Al doilea Război Mondial rămas în viaţă.
Astăzi, Regele Mihai aniversează împlinirea a 90 de ani de existenţă. Wow!! Nu trebuie să fii regalist ca să te pleci în faţa unei asemenea persoane. Nu cred în instituaţia monarhiei; ce-i prostia aia cu Unsul Domnului, care-i conduce el pe oamenii de rând? Ce, suntem la 1600?? Bine, m-aţi prins...noi suntem la 1600. Dar oricum, eu nu cred în chestia asta cu conducătorul providenţial. Nu cred în sânge albastru, verde, mov sau portocaliu. În ciuda îndemnului, mi se frânge de ţara asta şi m-aş..uf...aş iubi-o cu aceeaşi ardoare cu care cerneala penetrează această cretă - vorba reclamei.
Însă...la naiba, 90 de ani de zile zbuciumate, războaie, etichete de comportament şi libertate nelimitată, dar îngrădită de educaţie!
Eu sunt arhisătul de o viaţă oarecum lină şi abia împlinesc...cred că 5 ani, sau ceva, comparînd experienţa pe care am acumulat-o până acum cu cea a oricui din generaţia Marelui Război.
90 DE ANI!!! Să-mi trag palme, păi omul acesta este istorie vie! În direct, înregistrat şi în reluare, numai aici! Am monezi cu chipul lui! Mă minunam la o expoziţie auto în faţa unui bătrân Ford T, el se plimba maşina asta! I-am citit biografia în manualele şcolare! Dacă mă duc la Antipa, mă fotografiez lângă tabloul lui ca lângă un exponat!
Omul ăsta, "un bătrân atât de simplu după vorbă, după port", îţi poate povesti la o cafea aproape toată istoria modernă din experienţă, nu din auzite sau din cărţile scrise de alţii! Nu trebuie să îl iubeşti pe el sau instituţia care o reprezintă, ca să îl respecţi! Pe el sau pe oricine reuşeşte să reziste aproape un secol greutăţilor vieţii.
Ăia - Respect
Asculta mai multe audio diverse
Am învăţat în generală tot ce se putea învăţa despre Al Doilea Război Mondial: date, nume, cifre, denumniri de obiective militare, coduri de planuri secrete, tipuri de avioane şi tancuri cu tot cu caracteristici tehnice, culori, înscrisuri, motto-uri celebre. Acum întrebaţi-mă, mai ştiu ceva? Bate vântul, frunza-n dungă! Flu-flu, cunoştinţele nefolosite se pierd în timp! Dar amintirile, niciodată. Nu-mi mai amintesc condiţiile de capitulare ale Germaniei (tabelate frumos la pagina 150 a manualului de istorie din clasa a X-a), dar nu o pot uita pe bunica torcînd pe marginea patului şi povestindu-mi cum se urca pe acoperişul casei cu mâna ştreşină la ochi, să vadă avioanele americane în timp bombardau rafinăria de la Brazi; sau când, mic fiind, adormeam purtat de valul amintirilor care o găseau pitită prin şuri de mult uitate, în timp ce nemţi blonzi şi bine legaţi se la harţă cu ruşii pe câte-o damigeană de vin dosită în pivniţa din spatele grădinii.
No...Regele Mihai a vrut şi el să ţină un discurs în parlament. Câteva cuvinte, care, după spusele lui Mihai Gâdea, va ajunge la inimile populaţiei. Un gest simbolic, entertiment elevat, fără vreo influenţă politică, socială sau economică, poate doar cu valoare umană. Acceptarea acestuia era un gest de curtoazie pentru un fost conducător, un omagiu adus trecutului. E ca şi cum treci pe lângă un bătrân pe stradă şi îi saluţi chiar dacă nu îl cunoşti, pentru simplul fapt că a ajuns undeva unde tu nu eşti deocamdată. Chestia asta se învaţă în primii ani de viaţă, ţine de normele elementare ale politeţei.
Yaaa...şi Băsel ce face? O...Băsel, drăguţul...a trecut ceva timp de când nu am mai abordat subiectul. Ce să-i faci? Scârba-i mare, ficaţii slabi. Da' acu, mai hai încă puţin...de dragul vremurilor trecute.
Deasupra-i cerul se înalţă şi de pe el privesc în jos sute de stele ce-l admiră pe...bravul om prietenos. Onomastica venea şi Băsescu ce-mi făcea?? Sincer?? Făcea pe prostul atât de bine că-l prindea de minune rolul. "Dl preşedinte, aveţi ceva în program pentru ziua de mâine?" Mâine? Da ce e mâine? Mă întâlnesc cu Barosso, mâine! De ce, se mai întâmplă şi altceva? A, da...nevastă-mea merge la coafor!
Băsel...Băsel e ocupat cu recenzarea populaţiei. Păi dacă nu-ţi vine unu' ca să-ţi bată în poartă ca să te-ntrebe şi despre laptele ce l-ai supt de la mamă-ta, de unde să se ştie cum să se plaseze cadourile electorale pentru la anul? Dacă îţi dă hanorace cu PDL (of course) şi tu vrei făină să-ţi coci o pită de casă? Mai votezi cum trebuie, dacă ţie-ţi trebuie ceva şi primeşti pe dos? Vorba 'ceea: mâine mori, şi din...părţi bani de flori! Flori, ca flori; da' lumânări??
Plus că dacă te taie capul să absentezi de la ştampilarea în grup, ăştia au CNP-ul tău şi ţi se aşează opinia în căsuţa corectă. Curat vot prin telepatie!
Mda...şi pe mine încă n-a venit să mă recensământeze nimeni. Mai bine, nu am chef de ei. Mi se pare o pierdere de vreme, un must do total ilogic şi fără sens.
Totuşi, m-a amuzat foarte tare o ştire despre un grup de ţigani care reclamaseră pân' puii mei nu ştiu ce prefectură că a venit recenzorul şi i-a trecut români în acte, deşi ei s-au declarat ţigani. Atunci m-am întrebat: "Bă, păi ăla era chior? Ce mama ciorilor i-a mai întrebat ce sunt, nu-i vedea? La dracu! Tu ai întreba un negru dacă e alb sau negru?" Ba nu, sunt prost!
Nea Caisă care-ţi bate-n poartă cică are obligaţia stabilită de lege să noteze în catastif întocmai ce declari tu. Aaa, aşa-i treaba? Păi abia aştept să vină şi la mine! "Ce eşti, frate?". Trag niţel de ochi şi spun: "Ţin-ţin! Haiiiiiiiiiiii...Chinez, mânca-ţi-aş!
În Arizona m-am născut, pe şaua unui cal; şi mama m-a scăpat din ea, când se ducea la bal. No, barza mea a fost beată şi a greşit adresa!"
Regele Mihai împlineşte 90 de ani în aeeaşi zi în care bunica ar fi împlinit 80.
La mulţi ani.
Omul care a făcut ca România să nu devină teatru de război; cel care a ajutat la reîntregirea Transilvaniei şi care a schimbat balanţa puterilor în Europa. Contemporan cu Hitler, Stalin, Mussolini şi Împăratul Hirohito al Japoniei, singurul conducător de stat din timpul celui de-Al doilea Război Mondial rămas în viaţă.
Astăzi, Regele Mihai aniversează împlinirea a 90 de ani de existenţă. Wow!! Nu trebuie să fii regalist ca să te pleci în faţa unei asemenea persoane. Nu cred în instituaţia monarhiei; ce-i prostia aia cu Unsul Domnului, care-i conduce el pe oamenii de rând? Ce, suntem la 1600?? Bine, m-aţi prins...noi suntem la 1600. Dar oricum, eu nu cred în chestia asta cu conducătorul providenţial. Nu cred în sânge albastru, verde, mov sau portocaliu. În ciuda îndemnului, mi se frânge de ţara asta şi m-aş..uf...aş iubi-o cu aceeaşi ardoare cu care cerneala penetrează această cretă - vorba reclamei.
Însă...la naiba, 90 de ani de zile zbuciumate, războaie, etichete de comportament şi libertate nelimitată, dar îngrădită de educaţie!
Eu sunt arhisătul de o viaţă oarecum lină şi abia împlinesc...cred că 5 ani, sau ceva, comparînd experienţa pe care am acumulat-o până acum cu cea a oricui din generaţia Marelui Război.
90 DE ANI!!! Să-mi trag palme, păi omul acesta este istorie vie! În direct, înregistrat şi în reluare, numai aici! Am monezi cu chipul lui! Mă minunam la o expoziţie auto în faţa unui bătrân Ford T, el se plimba maşina asta! I-am citit biografia în manualele şcolare! Dacă mă duc la Antipa, mă fotografiez lângă tabloul lui ca lângă un exponat!
Omul ăsta, "un bătrân atât de simplu după vorbă, după port", îţi poate povesti la o cafea aproape toată istoria modernă din experienţă, nu din auzite sau din cărţile scrise de alţii! Nu trebuie să îl iubeşti pe el sau instituţia care o reprezintă, ca să îl respecţi! Pe el sau pe oricine reuşeşte să reziste aproape un secol greutăţilor vieţii.
Ăia - Respect
Asculta mai multe audio diverse
Am învăţat în generală tot ce se putea învăţa despre Al Doilea Război Mondial: date, nume, cifre, denumniri de obiective militare, coduri de planuri secrete, tipuri de avioane şi tancuri cu tot cu caracteristici tehnice, culori, înscrisuri, motto-uri celebre. Acum întrebaţi-mă, mai ştiu ceva? Bate vântul, frunza-n dungă! Flu-flu, cunoştinţele nefolosite se pierd în timp! Dar amintirile, niciodată. Nu-mi mai amintesc condiţiile de capitulare ale Germaniei (tabelate frumos la pagina 150 a manualului de istorie din clasa a X-a), dar nu o pot uita pe bunica torcînd pe marginea patului şi povestindu-mi cum se urca pe acoperişul casei cu mâna ştreşină la ochi, să vadă avioanele americane în timp bombardau rafinăria de la Brazi; sau când, mic fiind, adormeam purtat de valul amintirilor care o găseau pitită prin şuri de mult uitate, în timp ce nemţi blonzi şi bine legaţi se la harţă cu ruşii pe câte-o damigeană de vin dosită în pivniţa din spatele grădinii.
No...Regele Mihai a vrut şi el să ţină un discurs în parlament. Câteva cuvinte, care, după spusele lui Mihai Gâdea, va ajunge la inimile populaţiei. Un gest simbolic, entertiment elevat, fără vreo influenţă politică, socială sau economică, poate doar cu valoare umană. Acceptarea acestuia era un gest de curtoazie pentru un fost conducător, un omagiu adus trecutului. E ca şi cum treci pe lângă un bătrân pe stradă şi îi saluţi chiar dacă nu îl cunoşti, pentru simplul fapt că a ajuns undeva unde tu nu eşti deocamdată. Chestia asta se învaţă în primii ani de viaţă, ţine de normele elementare ale politeţei.
Yaaa...şi Băsel ce face? O...Băsel, drăguţul...a trecut ceva timp de când nu am mai abordat subiectul. Ce să-i faci? Scârba-i mare, ficaţii slabi. Da' acu, mai hai încă puţin...de dragul vremurilor trecute.
Deasupra-i cerul se înalţă şi de pe el privesc în jos sute de stele ce-l admiră pe...bravul om prietenos. Onomastica venea şi Băsescu ce-mi făcea?? Sincer?? Făcea pe prostul atât de bine că-l prindea de minune rolul. "Dl preşedinte, aveţi ceva în program pentru ziua de mâine?" Mâine? Da ce e mâine? Mă întâlnesc cu Barosso, mâine! De ce, se mai întâmplă şi altceva? A, da...nevastă-mea merge la coafor!
Băsel...Băsel e ocupat cu recenzarea populaţiei. Păi dacă nu-ţi vine unu' ca să-ţi bată în poartă ca să te-ntrebe şi despre laptele ce l-ai supt de la mamă-ta, de unde să se ştie cum să se plaseze cadourile electorale pentru la anul? Dacă îţi dă hanorace cu PDL (of course) şi tu vrei făină să-ţi coci o pită de casă? Mai votezi cum trebuie, dacă ţie-ţi trebuie ceva şi primeşti pe dos? Vorba 'ceea: mâine mori, şi din...părţi bani de flori! Flori, ca flori; da' lumânări??
Plus că dacă te taie capul să absentezi de la ştampilarea în grup, ăştia au CNP-ul tău şi ţi se aşează opinia în căsuţa corectă. Curat vot prin telepatie!
Mda...şi pe mine încă n-a venit să mă recensământeze nimeni. Mai bine, nu am chef de ei. Mi se pare o pierdere de vreme, un must do total ilogic şi fără sens.
Totuşi, m-a amuzat foarte tare o ştire despre un grup de ţigani care reclamaseră pân' puii mei nu ştiu ce prefectură că a venit recenzorul şi i-a trecut români în acte, deşi ei s-au declarat ţigani. Atunci m-am întrebat: "Bă, păi ăla era chior? Ce mama ciorilor i-a mai întrebat ce sunt, nu-i vedea? La dracu! Tu ai întreba un negru dacă e alb sau negru?" Ba nu, sunt prost!
Nea Caisă care-ţi bate-n poartă cică are obligaţia stabilită de lege să noteze în catastif întocmai ce declari tu. Aaa, aşa-i treaba? Păi abia aştept să vină şi la mine! "Ce eşti, frate?". Trag niţel de ochi şi spun: "Ţin-ţin! Haiiiiiiiiiiii...Chinez, mânca-ţi-aş!
În Arizona m-am născut, pe şaua unui cal; şi mama m-a scăpat din ea, când se ducea la bal. No, barza mea a fost beată şi a greşit adresa!"
Regele Mihai împlineşte 90 de ani în aeeaşi zi în care bunica ar fi împlinit 80.
La mulţi ani.
sâmbătă, 22 octombrie 2011
Geniu. EuGeniu
Data trecută am scris despre minunile care se întâmplă la Muciogorje sub impulsul pasiunii de moment. Îmi pare rău. Judecata mi-a fost afectată grav de repulsia pe care mi-a provocat-o discrepanţa dintre delirul fanatic al mulţumii şi aura de bufonerie ieftină a situaţiei de ansmblu.
Acum m-am m-ai liniştit cu capul şi mi-am propus să mai încerc străpungerea fenomenului, pe o cale cât de cât raţională. Ghinion: chiar dacă mă dezbrac de latura emotivă şi încerc să abordez lucrurile cu răceala logicii, tot îmi dă cu virgulă.
Să presupunem că acolo chiar se dezvăluie Fecioara Maria. Adică cum stă Ea în Rai şi urmăreşte muritorii de rând, odată ce-i sună alarma ceasornicului - Drace..ptiu, ucigă-te Crucea! SFINTE Sisoe, ce repede trece timpu'! - că se făcu deja ora să apară în faţa..puhoi e impropriu spus, pentru că o este zărită doar de o singură matracucă.
În fine...deci apare, o vede aia, preia îndemnul, gloata aplaudă dezlănţuită, totul e în regulă.
Neimportant, n-am acum chef de toţi nebunii; pe mine mă interesează alt aspect: p-acolo cică dau năvală ortodoxi, greco-catolici, musulmani, chiar hinduşi şi budişti. Luînd în calcul că fiecare se naşte cu o anumită religie şi este îndoctrinat de la naştere că aceea este credinţa cea adevărată şi restul sunt erezii mărşave ale păgânilor care nu înţeleg conceptul de Divinitate, de ce s-ar închina cineva la o eroare?
Dacă în sătucul ăla - sau orăşel, ce mă-sa e el - religia dominantă este cea greco-catolică, de ce se duc ordodoxi, baptişti, luterani, hinduşi, musulmani şi alte naţii, care prin esenţă au un cu totul alt fond spiritual? Făcînd asta, admiţi ca reală una din următoarele trei posibilităţi, niciuna favorabilă pentru tine:
1. te-ai înşelat cer]nd milostenie la D-zeul tău (care e fals, din moment ce altă doctrină e cu minunea sfântă), deci tu eşti cel rătăcit
2. comiţi o blasfemie cu bună ştiinţă, deci încalci dogma cea adevarată ploconindu-te la o apariţie păgânească (care poate fi o farsă umană sau chiar o apariţie demonică în blană de oaie)
3. este acelaşi Dumnezeu, indiferent de religie. Caz în care la ce bun atâtea secte şi dogme diferite pentru o singură manifestare?? La ce bun atâtea războaie care au pornit dintr-un fundal profund religios, la ce bun urâciunea şi separaţia din societate, cauzată de nişte tradiţii în care te naşti?
Să-mi sară capul, eu nu pricep! Rolele mi se blochează undeva pe traseul raţional, clar! Îmi trebuie un lubrifiant puternic, forţele de frecare sunt mult prea mari şi risc să provoc leziuni ireversibile.
Deci, cum e în cele din urmă? Habar n-am! Însă spiritul de turmă şi prosternarea haotică în faţa a orice posibil supranatural pentru binele imediat primează întotdeauna. Ori că văd grupuri grupuleţe cum bat din palme cu ochii sclipicioşi de dorinţă...asta...credinţă, ori că primesc mailuri în care sunt sfătuit să zic Gizăz Craist de 3 ori ca să-l îmbunez pe Gizăz (normal!!) - care face jogging prin sufrageria mea, să-mi dea bunăstare, noroc, şi binecuvântări care se vor întoarce sub forma unui nou loc de muncă, a unei case, a unei căsătorii (Hell, no!), a unui sprijin financiar sau a unei alte realizări, tot aia. Ori că mi se solicită să cred o schizofrenică ce dă din mâini sub imperiul magnificei arătări, ori că mi se cere să trimit un mesaj la 12 persoane ca să arăt că Domnul se află pe primul loc în viaţa mea (da' dacă trimit doar la 8 oameni? Clar, Dumnezeu ia argintul. Şi dacă trimit la 11 contacte, unde mai e Domnul? În urcare spre locul I? E cu un picior pe treapta a doua şi cu unul în aer, spre treapta I?? AOLEU!! Şi cum îţi ţine echilibrul? Eeeee...cum îl ţine?! Păi d-aia e Atotputernic, ca să poată!), reacţia mea este aceeaşi: MI SE RU PE!! (Ocazional explodează în valuri de repulsie)
Anyway, îmi fac prea multe probleme. De, aşa e omu' care n-are ce face!
Momentan sunt în pauză de lectură, da' traiască famelia lu' jurnalişti cum scot ei publicaţii să am cu ce-mi umple timpul când fac câte-o treabă mare.
(Iar filmuleţul n-are nici o legătură cu ce fac eu, dar ...merge pentru destinderea atmosferei)
Băi, şi stau, eu, stau, apoi ce-mi văd ochii? Senzuala, desfăcută şi împrăştiată pe toată pagina, anunţă în gura mare că vrea mai multă carte! Haiti, că p-asta no ştiam! Se practică cu banane, castraveţi, batoane de salam, stilouri, linguri, polonice, sticle, becuri, tuburi de spay, mobile pe vibraţii, chiar şi cu tocul pantofilor dacă mâna a devenit învechită; dar şi cu cartea? WOW! Sunt curios cum o...îîîîîîîîîuuuu! Lasă, nu mai sunt curios! Trecem peste!
Să povestesc cum râd de microbişti?? Aveam în facultate un craiovean disperat după Rapid..cel mai mare vis al lui de pe planetă era să ajungă în Giuleşti? (zic bine? Habar n-am...îmi vine Ghencea, da' acolo totuşi parcă joacă ţurca altă megaechipă fotbalagistă; sau mă rog.."la..gistă", că "fotba-" nu mai există nici în rezervaţii. E o specie dispărută). Nu contează...ăla vroia să vadă Arena Zeilor pe a cărei pajişte demiurgii lui o frecau la câte-o miuţă. Zis şi făcut! Juma' de săptămână sare cursurile cu totul; dispare ca măgaru' în ceaţă. A intrat în pământ, nu a mai răspuns la telefon. Părinţii îngrijoraţi nevoe mare, noi...ni se fâlfâia, sincer. No, şi azi aşa, mâine aşa, până într-o zi în care-mi apare copilu' urlînd din rărunchi: "AM VĂZUT STADIONUL AŞILOR! Am îngenunchiat mut de uimire şi am sărutat fiecare ficicel de iarbă pe care Dodel..mă rog...cel rapidist..a scuipat şi a transpirat marcînd pentru gloria ţării, APLAUZE!"
Mda...să-i zic că Rapidu' lui e acum un Personal jigărât? Mneeeaaaaaa, exagerez! Se îmbină în decor, e doar o căruţă pe butuci - ca restul patriei! Plus că ăla moare de icter negru, dacă citeşte aşa blasfemie - noroc că nu citeşte!
Scuze, mă prosteam şi eu.
Încercam să-mi ţin mintea ocupată, ca să mă ascund de Huidu. Vine Huidu cioc-cioc-cioc! OCUPAAAT...
Nu mai pot cu Huidu! Oriunde mă duc, Huidu îmi sare-n cap; orice fac, tot în el mă proptesc! La televizor - Huidu; la radio - Huidu. La calculator, filmele erau întrerupte de mici breaking newsuri despre Huidu! Mă bag sub pătură...BAU! Ghici cine-i?? HUIDU!!!
Revin la tv, poate nimeresc o pauză publicitară...ţi-ai găsit! Huidu. Huidu. Huidu. AAAAAAAAAAAAAAAAAA!!!!!!!
Da, da...ştiu..schimbă programul. Cum frate? Oriunde se discută despre Huidu; cum a condus, cum a derapat, cum a stat la volan, cum îşi ţinea mâile pe volan, în ce direcţie a tras de volan, cum s-au mişcat roţile, cum era drumul sub roţi, cum mergea maşina, de ce mergea maşina. Oricine era expert în derapaje, viteze şi condus. Un vecin cu accidentul era pe wc şi a auzit, el, o bufnitură: "Avea viteză, dom'le". Altul era pe terasă, sugea la ţigară: "L-am văzut eu, cu ochii mei, dom'le! Avea peste 100 la oră". Aham, şi tu de unde ştii asta? Erai cu Huidu în maşină, masai bona între...pe gennchi? Aveai cumva radar în pantaloni, sau cum pisicii mă-sii, că nu pricep! La naiba, oricum nimeni nu ştie.
Dar e mişto că poliţia ştie. Poliţia e cea mai strong, botă de informaţii: Accidentul s-a produs din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de drum, dar nu ştim de ce s-a produs? HĂ??
Băi, Robocoape betegit, eşti prost! Habar n-ai de nimic! Nici nu mai contează cum s-a întâmplat, Huidu e de vină! N-a avut maşina sfinţită şi l-a lăsat Dzeu să intre în blestem! Sau i-a luat Necuratul minţile şi a circulat cu viteză. Legea spune clar: reduci viteza până la limita evitării oricărui pericol! Dacă trebuie te şi opreşti de tot, după spusele altui inteligent! Da...tragi pe dreapta şi te mai deplasezi, cum? În gând? Prin puterea imaginaţiei? "Flu-flu..ieti, c-am ajuns! :x"
Oricum, sunteţi loviţi în cap! De ce? Cum de ce?? Nu ştiţi de ce s-a produs accidentul! Eu ştiu - vă ofticaţi?? Ştiu eu, frăţicule, ascultaţi la băiatu'!!! Ia un pix şi notează: NEADAPTAREA DRUMULUI LA CONDIŢIILE DE TRAFIC!!! - prin extrapolare, neadaptarea ţării la timpurile în care trăim!
No, v-aţi fi gândit la aşa ceva? Dacă, la dracu, zic şi eu...dacă, prin absurd, nu ştiu, presupun...în caz că aveam un căcat de autostradă ca în orice altă ţară cel puţin bananieră, nu un pişat de bou şiroit printre munţi, mai aveam tragicul eveniment (cel puţin în acestă formă)?? NUUUUUUUUUUUUUU...
De ce? Simplu! Nu mai aveam serpentine, nu mai exista contrasens! Dâng-dâng!!
Q.E.D.
Sala e-n picioare, aplauze furtunoase. Strigăte, fluierături, BIS, BIS!! URA!! URAA!! URAAA!!!!
Sunt un geniu, sau cu ce floarea ţigăncii mă ocup aci??
Acum m-am m-ai liniştit cu capul şi mi-am propus să mai încerc străpungerea fenomenului, pe o cale cât de cât raţională. Ghinion: chiar dacă mă dezbrac de latura emotivă şi încerc să abordez lucrurile cu răceala logicii, tot îmi dă cu virgulă.
Să presupunem că acolo chiar se dezvăluie Fecioara Maria. Adică cum stă Ea în Rai şi urmăreşte muritorii de rând, odată ce-i sună alarma ceasornicului - Drace..ptiu, ucigă-te Crucea! SFINTE Sisoe, ce repede trece timpu'! - că se făcu deja ora să apară în faţa..puhoi e impropriu spus, pentru că o este zărită doar de o singură matracucă.
În fine...deci apare, o vede aia, preia îndemnul, gloata aplaudă dezlănţuită, totul e în regulă.
Neimportant, n-am acum chef de toţi nebunii; pe mine mă interesează alt aspect: p-acolo cică dau năvală ortodoxi, greco-catolici, musulmani, chiar hinduşi şi budişti. Luînd în calcul că fiecare se naşte cu o anumită religie şi este îndoctrinat de la naştere că aceea este credinţa cea adevărată şi restul sunt erezii mărşave ale păgânilor care nu înţeleg conceptul de Divinitate, de ce s-ar închina cineva la o eroare?
Dacă în sătucul ăla - sau orăşel, ce mă-sa e el - religia dominantă este cea greco-catolică, de ce se duc ordodoxi, baptişti, luterani, hinduşi, musulmani şi alte naţii, care prin esenţă au un cu totul alt fond spiritual? Făcînd asta, admiţi ca reală una din următoarele trei posibilităţi, niciuna favorabilă pentru tine:
1. te-ai înşelat cer]nd milostenie la D-zeul tău (care e fals, din moment ce altă doctrină e cu minunea sfântă), deci tu eşti cel rătăcit
2. comiţi o blasfemie cu bună ştiinţă, deci încalci dogma cea adevarată ploconindu-te la o apariţie păgânească (care poate fi o farsă umană sau chiar o apariţie demonică în blană de oaie)
3. este acelaşi Dumnezeu, indiferent de religie. Caz în care la ce bun atâtea secte şi dogme diferite pentru o singură manifestare?? La ce bun atâtea războaie care au pornit dintr-un fundal profund religios, la ce bun urâciunea şi separaţia din societate, cauzată de nişte tradiţii în care te naşti?
Să-mi sară capul, eu nu pricep! Rolele mi se blochează undeva pe traseul raţional, clar! Îmi trebuie un lubrifiant puternic, forţele de frecare sunt mult prea mari şi risc să provoc leziuni ireversibile.
Deci, cum e în cele din urmă? Habar n-am! Însă spiritul de turmă şi prosternarea haotică în faţa a orice posibil supranatural pentru binele imediat primează întotdeauna. Ori că văd grupuri grupuleţe cum bat din palme cu ochii sclipicioşi de dorinţă...asta...credinţă, ori că primesc mailuri în care sunt sfătuit să zic Gizăz Craist de 3 ori ca să-l îmbunez pe Gizăz (normal!!) - care face jogging prin sufrageria mea, să-mi dea bunăstare, noroc, şi binecuvântări care se vor întoarce sub forma unui nou loc de muncă, a unei case, a unei căsătorii (Hell, no!), a unui sprijin financiar sau a unei alte realizări, tot aia. Ori că mi se solicită să cred o schizofrenică ce dă din mâini sub imperiul magnificei arătări, ori că mi se cere să trimit un mesaj la 12 persoane ca să arăt că Domnul se află pe primul loc în viaţa mea (da' dacă trimit doar la 8 oameni? Clar, Dumnezeu ia argintul. Şi dacă trimit la 11 contacte, unde mai e Domnul? În urcare spre locul I? E cu un picior pe treapta a doua şi cu unul în aer, spre treapta I?? AOLEU!! Şi cum îţi ţine echilibrul? Eeeee...cum îl ţine?! Păi d-aia e Atotputernic, ca să poată!), reacţia mea este aceeaşi: MI SE RU PE!! (Ocazional explodează în valuri de repulsie)
Anyway, îmi fac prea multe probleme. De, aşa e omu' care n-are ce face!
Momentan sunt în pauză de lectură, da' traiască famelia lu' jurnalişti cum scot ei publicaţii să am cu ce-mi umple timpul când fac câte-o treabă mare.
(Iar filmuleţul n-are nici o legătură cu ce fac eu, dar ...merge pentru destinderea atmosferei)
Băi, şi stau, eu, stau, apoi ce-mi văd ochii? Senzuala, desfăcută şi împrăştiată pe toată pagina, anunţă în gura mare că vrea mai multă carte! Haiti, că p-asta no ştiam! Se practică cu banane, castraveţi, batoane de salam, stilouri, linguri, polonice, sticle, becuri, tuburi de spay, mobile pe vibraţii, chiar şi cu tocul pantofilor dacă mâna a devenit învechită; dar şi cu cartea? WOW! Sunt curios cum o...îîîîîîîîîuuuu! Lasă, nu mai sunt curios! Trecem peste!
Să povestesc cum râd de microbişti?? Aveam în facultate un craiovean disperat după Rapid..cel mai mare vis al lui de pe planetă era să ajungă în Giuleşti? (zic bine? Habar n-am...îmi vine Ghencea, da' acolo totuşi parcă joacă ţurca altă megaechipă fotbalagistă; sau mă rog.."la..gistă", că "fotba-" nu mai există nici în rezervaţii. E o specie dispărută). Nu contează...ăla vroia să vadă Arena Zeilor pe a cărei pajişte demiurgii lui o frecau la câte-o miuţă. Zis şi făcut! Juma' de săptămână sare cursurile cu totul; dispare ca măgaru' în ceaţă. A intrat în pământ, nu a mai răspuns la telefon. Părinţii îngrijoraţi nevoe mare, noi...ni se fâlfâia, sincer. No, şi azi aşa, mâine aşa, până într-o zi în care-mi apare copilu' urlînd din rărunchi: "AM VĂZUT STADIONUL AŞILOR! Am îngenunchiat mut de uimire şi am sărutat fiecare ficicel de iarbă pe care Dodel..mă rog...cel rapidist..a scuipat şi a transpirat marcînd pentru gloria ţării, APLAUZE!"
Mda...să-i zic că Rapidu' lui e acum un Personal jigărât? Mneeeaaaaaa, exagerez! Se îmbină în decor, e doar o căruţă pe butuci - ca restul patriei! Plus că ăla moare de icter negru, dacă citeşte aşa blasfemie - noroc că nu citeşte!
Scuze, mă prosteam şi eu.
Încercam să-mi ţin mintea ocupată, ca să mă ascund de Huidu. Vine Huidu cioc-cioc-cioc! OCUPAAAT...
Nu mai pot cu Huidu! Oriunde mă duc, Huidu îmi sare-n cap; orice fac, tot în el mă proptesc! La televizor - Huidu; la radio - Huidu. La calculator, filmele erau întrerupte de mici breaking newsuri despre Huidu! Mă bag sub pătură...BAU! Ghici cine-i?? HUIDU!!!
Revin la tv, poate nimeresc o pauză publicitară...ţi-ai găsit! Huidu. Huidu. Huidu. AAAAAAAAAAAAAAAAAA!!!!!!!
Da, da...ştiu..schimbă programul. Cum frate? Oriunde se discută despre Huidu; cum a condus, cum a derapat, cum a stat la volan, cum îşi ţinea mâile pe volan, în ce direcţie a tras de volan, cum s-au mişcat roţile, cum era drumul sub roţi, cum mergea maşina, de ce mergea maşina. Oricine era expert în derapaje, viteze şi condus. Un vecin cu accidentul era pe wc şi a auzit, el, o bufnitură: "Avea viteză, dom'le". Altul era pe terasă, sugea la ţigară: "L-am văzut eu, cu ochii mei, dom'le! Avea peste 100 la oră". Aham, şi tu de unde ştii asta? Erai cu Huidu în maşină, masai bona între...pe gennchi? Aveai cumva radar în pantaloni, sau cum pisicii mă-sii, că nu pricep! La naiba, oricum nimeni nu ştie.
Dar e mişto că poliţia ştie. Poliţia e cea mai strong, botă de informaţii: Accidentul s-a produs din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de drum, dar nu ştim de ce s-a produs? HĂ??
Băi, Robocoape betegit, eşti prost! Habar n-ai de nimic! Nici nu mai contează cum s-a întâmplat, Huidu e de vină! N-a avut maşina sfinţită şi l-a lăsat Dzeu să intre în blestem! Sau i-a luat Necuratul minţile şi a circulat cu viteză. Legea spune clar: reduci viteza până la limita evitării oricărui pericol! Dacă trebuie te şi opreşti de tot, după spusele altui inteligent! Da...tragi pe dreapta şi te mai deplasezi, cum? În gând? Prin puterea imaginaţiei? "Flu-flu..ieti, c-am ajuns! :x"
Oricum, sunteţi loviţi în cap! De ce? Cum de ce?? Nu ştiţi de ce s-a produs accidentul! Eu ştiu - vă ofticaţi?? Ştiu eu, frăţicule, ascultaţi la băiatu'!!! Ia un pix şi notează: NEADAPTAREA DRUMULUI LA CONDIŢIILE DE TRAFIC!!! - prin extrapolare, neadaptarea ţării la timpurile în care trăim!
No, v-aţi fi gândit la aşa ceva? Dacă, la dracu, zic şi eu...dacă, prin absurd, nu ştiu, presupun...în caz că aveam un căcat de autostradă ca în orice altă ţară cel puţin bananieră, nu un pişat de bou şiroit printre munţi, mai aveam tragicul eveniment (cel puţin în acestă formă)?? NUUUUUUUUUUUUUU...
De ce? Simplu! Nu mai aveam serpentine, nu mai exista contrasens! Dâng-dâng!!
Q.E.D.
Sala e-n picioare, aplauze furtunoase. Strigăte, fluierături, BIS, BIS!! URA!! URAA!! URAAA!!!!
Sunt un geniu, sau cu ce floarea ţigăncii mă ocup aci??
vineri, 21 octombrie 2011
luni, 17 octombrie 2011
Talk-show nevăzut
"Carmen Avram şi echipa emisiunii "În premieră" prezintă un reportaj despre Medjugorje, un oraş care, de 30 de ani, a devenit destinaţia pelerinilor, locul unde oamenii se duc să întâlnească Divinitatea."
www.antena3.ro
Pfuai, să-mi trag palme...ia, tăticule, hai să văd cum se întrevede lumea cu Divinitatea! Nu de alta, dar...Vreau şi eu! N-oi fi capabil să aştept atâta la coadă (bănuiesc că nu voi fi singurul şi în ultima vreme stau prost cu răbdarea), doar poate obţin datele de contact; un telefon, ceva...să sune şi moi - dacă suntem în aceeaşi reţea, că minutele naţionale/internaţionale mi le-am cam gătat de mult. Păi cum, dom'le? Şi eu am, în pălăria calului, de pus nişte întrebări existenţiale! M-am chinuit ca boul să urc scara spiritualităţii - nu-i aşa, numai cei vrednici can get a glimpse of divine light. Am postit, m-am rugat pentru o minune - "vreau o minune, vreau o minune-n viaţa mea! Vreau o minune, să mai...pot şi eu ceva!" - cum spunea atât de frumos un cântecaci.
Şi când colo, ce să vezi? Nu tre' să mă înfometez pentru a învăţa să-mi ignor instinctele materialului din mine (fabricat cu o izolaţie foarte, foarte proastă...judecînd după continua răceală a extremităţilor şi afinitatea spre căldură care mă încearcă deseori), nu trebuie să mă chinui în genunchi pe coji de nucă sau să bat mătănii ani de-a rândul...Providenţa are program de conferinţe cu publicul taman aci în proximitate! Can't wait to see!
Deci, m-am uitat. Apoi mi s-a făcut scârbă şi mi s-a încreţit carnea pe mine de silă metempsihotică. Pentru purificare şi un cât de cât avans intelectual m-aş fi întrupat şi într-un vierme inelat, pe cuvânt de vă mint!
O turmă de obsedaţi cu priviri semidebile urcă un deal stâncuit - în picioarele goale, logic, deoarece jertfa trupească aduce merituozitate sufletească, apoi se adună ca vitele într-un gen de amfitreatru natural şi se pun pe cântat, aplaudati rugat la vânt!
Din ditai puhoiul de lumet care a transformat un sat uitat de lume în staţiune de lux, nimeni nu a văzut nici măcar o adiere providenţială; însă minteni apare personajul binecuvântat cu darul viziunii sfinte, tanti care stă la şuetă cu sfinţii mai des decât gospodinele de la ţară la o bârfă mică cu vecina de peste gard.
"O, Jesus, Jesus, hear us! Amin.", iar pelerinii sunt în extaz!
www.antena3.ro
Pfuai, să-mi trag palme...ia, tăticule, hai să văd cum se întrevede lumea cu Divinitatea! Nu de alta, dar...Vreau şi eu! N-oi fi capabil să aştept atâta la coadă (bănuiesc că nu voi fi singurul şi în ultima vreme stau prost cu răbdarea), doar poate obţin datele de contact; un telefon, ceva...să sune şi moi - dacă suntem în aceeaşi reţea, că minutele naţionale/internaţionale mi le-am cam gătat de mult. Păi cum, dom'le? Şi eu am, în pălăria calului, de pus nişte întrebări existenţiale! M-am chinuit ca boul să urc scara spiritualităţii - nu-i aşa, numai cei vrednici can get a glimpse of divine light. Am postit, m-am rugat pentru o minune - "vreau o minune, vreau o minune-n viaţa mea! Vreau o minune, să mai...pot şi eu ceva!" - cum spunea atât de frumos un cântecaci.
Şi când colo, ce să vezi? Nu tre' să mă înfometez pentru a învăţa să-mi ignor instinctele materialului din mine (fabricat cu o izolaţie foarte, foarte proastă...judecînd după continua răceală a extremităţilor şi afinitatea spre căldură care mă încearcă deseori), nu trebuie să mă chinui în genunchi pe coji de nucă sau să bat mătănii ani de-a rândul...Providenţa are program de conferinţe cu publicul taman aci în proximitate! Can't wait to see!
Deci, m-am uitat. Apoi mi s-a făcut scârbă şi mi s-a încreţit carnea pe mine de silă metempsihotică. Pentru purificare şi un cât de cât avans intelectual m-aş fi întrupat şi într-un vierme inelat, pe cuvânt de vă mint!
O turmă de obsedaţi cu priviri semidebile urcă un deal stâncuit - în picioarele goale, logic, deoarece jertfa trupească aduce merituozitate sufletească, apoi se adună ca vitele într-un gen de amfitreatru natural şi se pun pe cântat, aplaudati rugat la vânt!
Din ditai puhoiul de lumet care a transformat un sat uitat de lume în staţiune de lux, nimeni nu a văzut nici măcar o adiere providenţială; însă minteni apare personajul binecuvântat cu darul viziunii sfinte, tanti care stă la şuetă cu sfinţii mai des decât gospodinele de la ţară la o bârfă mică cu vecina de peste gard.
"O, Jesus, Jesus, hear us! Amin.", iar pelerinii sunt în extaz!
Pe sistem "orologiul sună 1 şi jumate...la castel în poartă, oare cine bate?", la 17 trecute fix, Fecioara Maria se dezvăluie noro...adei (că de! e una singură), de 17 ani încoace - pesemne că e o tradiţie, ca ceaiul de la ora 5.00 pentru englezi. Asta beleşte ochii la mulţime, se uită retardat într-un punct al orizontului, ridică braţele cu gura căscată şi scuipat în bărbie, gata.
Cum gata? Uite aşa: Dumnezeu a venit, a vorbit şi a plecat în treaba lui, că o mai avea babe de numărat la pupat de moaşte, acatiste de împlinit, maşini sfinţite de apărat.
DAR STAI! Ce a vorbit? O previziune, ceva? Vine comeata şi ne cracănă pe toţi în gropi comune? Pleacă Recesiunea Planetară în concediu pe Marte? Vede şi dosul udresc o ţârucă de fotoliu prezidenţial - dacă nu cumva o fi văzut deja şi cu alte ocazii? Se suprapopulează planeta? Vine Era Glaciară? Dispare rasa râmelor roşii?
Nuuuu. Cerul ne vorbeşte simplu şi concis, ca de fiecare dată: Rezistaţi, copii, rugaţi-vă-ţi neîncetat. HĂ??? Perfect iluminant, să-mi bag picioarele! Deja mă simt cu 3 grade mai deştept!
Huuuuuuuuu...maybe next time reuşesc mai mult..."peste o lună, când oamenii se vor întoarce, din nou, să o vadă pe Miriam vorbind cu Feciara Maria". Adică să o vadă pe Miriam - măcar de-ar fi vreao bunăciune celestă, sau ceva - cum se hlizeşte la lună. În rest...frateeeee, nu vezi nimic! Dacă iei o doză de etnobotanice ai exact aceleaşi trăiri: fantasmezi ceva ce nimeni nu poate vedea. Dacă mergi în orice ospiciu de pe planetă iei contact cu acelaşi lucru: persoane care se închină la pereţi sau aud voci care le comandă diverse! Care-i diferenţa? Unde-i miracolul în asta?
Acu 2 secole era de bon ton să faci şedinţe de spiritism, pentru că în fiecare zăcea previziunea şi darul de a vorbi cu morţii. Cum însera, te adunai în jurul unei mese; let's pray...hmmmm...balang-balang paharul de apă de pe masă şi mamă...deci voi sunteţi nişte ignoranţi, băi! Lucruri slabe! Eu, cu deschiderea nativă spre circuitul energetic universal m-am conectat la Spirala Galactică şi am ieşit la o bere cu Shakespeare. Încălziţi bine şi cu macionăreala claie pe noi, brusc ni ni se face chef de curve şi ce-i zic eu, sub impulsul unei idei geniale?? "Hai la curve! Băi Măreţule Will, tu-ţi faci numele de râs, crede-mă! Mai bagă, prietene, şi tu, o agitare de suliţă, că ai făcut pânze de păianjăni la talent! Vrei să se usuce şi să pice??" Numai că a refuzat..."Rămâne pe data viitoare, acu' tre' să fug că-s solicitat la altă şedinţă!"
Tare, sau ce?
Dumnezeu face o minune şi un sătuc în paragină e acu' o perlă de sfinţenie pe planetă, unde merg habotnicii în cirezi nesfârşite să lase milioane de euro, ca să uite în gura lu' una şi vadă nimic. How convenient! MIRACOL!!!
Miracol, my ass!
Ce dracu' o fi atât de uluitor? Că-s gârle de idioţi pe planetă? Că românii se înscriu în trend şi aspiră la şefia de trib? AAAAAAAAAAAA!! Mă-nec cu dezgust şi-mi vine să mă duc 9 mări şi 9 ţări, poate crăp în timpul voiajului!
"Deasupră-ţi cerul se înalţă
Şi de pe el privesc în jos
Sute de stele ce-l admiră
Pe bravul om prietenos."
Se mărită robul lui Dzeu - Eu - cu roaba lui Dzeu - Marea - acu' şi-n pururea şi-n vecii Apocalipsei ...aaaaaaammmmmiiiiiinnn - Asta-i "Mioriţa Maritimă"! Alegoria moarte-nuntă pe sistem băsescian+toate pânzele sus!
P.S.: Aoleu! Şi să ratez Finalul Planetei de pe 21 octombrie a.c.??
Cum gata? Uite aşa: Dumnezeu a venit, a vorbit şi a plecat în treaba lui, că o mai avea babe de numărat la pupat de moaşte, acatiste de împlinit, maşini sfinţite de apărat.
DAR STAI! Ce a vorbit? O previziune, ceva? Vine comeata şi ne cracănă pe toţi în gropi comune? Pleacă Recesiunea Planetară în concediu pe Marte? Vede şi dosul udresc o ţârucă de fotoliu prezidenţial - dacă nu cumva o fi văzut deja şi cu alte ocazii? Se suprapopulează planeta? Vine Era Glaciară? Dispare rasa râmelor roşii?
Nuuuu. Cerul ne vorbeşte simplu şi concis, ca de fiecare dată: Rezistaţi, copii, rugaţi-vă-ţi neîncetat. HĂ??? Perfect iluminant, să-mi bag picioarele! Deja mă simt cu 3 grade mai deştept!
Huuuuuuuuu...maybe next time reuşesc mai mult..."peste o lună, când oamenii se vor întoarce, din nou, să o vadă pe Miriam vorbind cu Feciara Maria". Adică să o vadă pe Miriam - măcar de-ar fi vreao bunăciune celestă, sau ceva - cum se hlizeşte la lună. În rest...frateeeee, nu vezi nimic! Dacă iei o doză de etnobotanice ai exact aceleaşi trăiri: fantasmezi ceva ce nimeni nu poate vedea. Dacă mergi în orice ospiciu de pe planetă iei contact cu acelaşi lucru: persoane care se închină la pereţi sau aud voci care le comandă diverse! Care-i diferenţa? Unde-i miracolul în asta?
Acu 2 secole era de bon ton să faci şedinţe de spiritism, pentru că în fiecare zăcea previziunea şi darul de a vorbi cu morţii. Cum însera, te adunai în jurul unei mese; let's pray...hmmmm...balang-balang paharul de apă de pe masă şi mamă...deci voi sunteţi nişte ignoranţi, băi! Lucruri slabe! Eu, cu deschiderea nativă spre circuitul energetic universal m-am conectat la Spirala Galactică şi am ieşit la o bere cu Shakespeare. Încălziţi bine şi cu macionăreala claie pe noi, brusc ni ni se face chef de curve şi ce-i zic eu, sub impulsul unei idei geniale?? "Hai la curve! Băi Măreţule Will, tu-ţi faci numele de râs, crede-mă! Mai bagă, prietene, şi tu, o agitare de suliţă, că ai făcut pânze de păianjăni la talent! Vrei să se usuce şi să pice??" Numai că a refuzat..."Rămâne pe data viitoare, acu' tre' să fug că-s solicitat la altă şedinţă!"
Tare, sau ce?
Dumnezeu face o minune şi un sătuc în paragină e acu' o perlă de sfinţenie pe planetă, unde merg habotnicii în cirezi nesfârşite să lase milioane de euro, ca să uite în gura lu' una şi vadă nimic. How convenient! MIRACOL!!!
Miracol, my ass!
Ce dracu' o fi atât de uluitor? Că-s gârle de idioţi pe planetă? Că românii se înscriu în trend şi aspiră la şefia de trib? AAAAAAAAAAAA!! Mă-nec cu dezgust şi-mi vine să mă duc 9 mări şi 9 ţări, poate crăp în timpul voiajului!
"Deasupră-ţi cerul se înalţă
Şi de pe el privesc în jos
Sute de stele ce-l admiră
Pe bravul om prietenos."
Se mărită robul lui Dzeu - Eu - cu roaba lui Dzeu - Marea - acu' şi-n pururea şi-n vecii Apocalipsei ...aaaaaaammmmmiiiiiinnn - Asta-i "Mioriţa Maritimă"! Alegoria moarte-nuntă pe sistem băsescian+toate pânzele sus!
P.S.: Aoleu! Şi să ratez Finalul Planetei de pe 21 octombrie a.c.??
Abonați-vă la:
Postări (Atom)