Păduchele şi fruntea

Notă: De curând, am fost întrebat ce părere am despre construirea Catedralei Mântuirii Neamului. Sunt pro, sau contra? Nu ştiu ce să spun...totuşi, în cele ce urmează răspund fără a pupa dosul nimănui. Nu îndemn la nimic, pentru că nu iau nici o poziţie. Nu sunt nici rece, nici cald; nici alb, nici negru, nici măcar gri.
Doar mă înfurii în prezenţa tupeului prostesc şi a făţărniciei fără margini.

"O nouă catedrală este construită în centrul Bucureştiului, iar costurile sunt de 600 de milioane de euro. În timp ce Guvernul sprijină financiar construcţia, multe spitale şi scoli se închid, din cauza lipsei banilor, scrie Deutsche Welle."
www.ziare.com

Foarte adevărat!
Este criză şi cuantumul cheltuielilor inutile trebuie să se reducă. Nu este doar părerea arborată de nişte unii din Nemţia, ci şi cea a românlor - mă rog...acea parte a populaţiei care încă mai este străbătută de fior patriot, care luptă şi dă şi luptă pentru gloria naţiunii! Adică cum adică? În loc să sprijinim educaţia, noi o dăm înainte cu tradiţionalismul strămoşesc? După ce că pierdem grămezi de bani pe pensii nesimţite, mai cheltuim de la buget şi milioane pentru biserici? În loc să susţinem vigoarea fondului genetic noi ne afundăm de bunăvoie în boli şi neputinţe, sperînd să ne salveze închipuiri şi mentalităţi învechite?! Păi cum aşa ceva? NU biserici (care şi aşa avem stive), DA şcoli şi spitale!
(Uite, dom'le, asta înseamnă să-ţi pese de ţară!)

Prin urmare, cei ce iubesc România - această mioriţă îngerească, nu-i aşa, greu încercată de vicistitudinile naturii - organizează/au organizat (nu ştiu sigur, că mi se-mbrăhăne despre aspect) un miting special, care să oprească imfamia. Acolo va merge toată luma bună, toţi...cum să zic eu...toti pătrunşii de razele maximei iluminări (nu vă chinuiţi cu dicţionarul...e pe sistem de Minodora la Maxim), toţi elevaţii, emanaţii, aerisiţii la neuron, superiorii, justiţiarii, crème de la crème, deosebiţii care nu-s de acord să se construiască ditai măgăoaia din banii lor de contriubuabili. "Dacă, prin absurd, eu sunt ateu şi nu cred în asta cu bisericile, plus că urăsc oamenii cu aplecări evlavioase?

Normal că protestez! De ce să mi se din banii mei, ca să se zidească ceva ce eu urăsc prin ideologie? Să cotizeze fanaticii ăia de bat cruci când trec pe lângă biserici şi se omoară să pupe bucăţi de mumii, să se organizeze chete printre credincioşii creduli, nu mă-nteresează! Dar nu sunt de acord să se dea nici un leuţ din bugetul statului, la care şi eu contribui!"

De acord..să zicem.
PĂI DA, BĂ TEMBELULE, EŞTI ATEU, MI SE RUPE! Credinţa, ca şi prostia, nu are limite de răspândire...Da' am o mică întrebare: De ce prinzi glas numai când intervin probleme legate de cult? Dacă chiar aşa îţi sticlesc ochii de devotament popular şi îţi crapă capul de la atâţia vapori inteligenţi, de ce mă-ta nu faci gură şi când dai bani la buget ca să-şi ia şmecherii bolizi şi curve? Se închid şcoli şi spitale, în timp ce banii sifonează prin diverse spărturi interne...ai ieşit să protestezi? Hă? Ai ieşit să urli în faţa primăriei că faci 10 ore cu acceleratul de la Bucureşti la Sibiu?? Te-ai răsculat când s-au tăiat pensiile şi salariile? Ai hăulit la soare că ţara colcăie de şomeri? Te-ai răzbelit pe regii asfaltului, care fac orice numai asfalt nu? Te-a apucat spiritul belicos când oamenii de valoare ai ţării au fost călcaţi în picioare?? Nu, că ţi se rupe de societate. Poate eşti cu distracţia... Deci te-ai ridicat pentru plajele care put a hoit, de ţi-e scârbă să te duci p-acolo doar şi chemat de legile firii? Plec în vacanţă, să mă distrez oleacă. Unde, unde? Mă duc să mă fac muci printre mortăciuni şi bălării! Axe Excite demenţial, cu arome de resturi putrezite! E ultimul răcnet în materie, dai pe spate orice gagică!
Ai ieşit să protestezi? Nu, normal că nu! Acolo nu era implicată religia, pe care tu cică n-o ai, eşti ateu...O modă care te plasează într-un plan elitist, te aduce în rândul lumii; este o modă care te scoate din mulţime întegrîndu-te mai adânc în ea, te cristalizează în văzul colectivităţii. Dai gândirea de cutie opacă pe cea eliberatoare a unei conserve, în a cărei luciu vezi infinitul.
Într-o ţară aflată într-un primitivism feroce şi bântuită de superstiţii tribale, ateismul este ca un Üloş cu viagra pe o insulă de fecioare doritoare. Eşti o binecuvântare, eşti Buricu' Pieţii, un diamant printre cărbuni. Eşti Alesul, The One and Only, farul care beculeşte speranţă în Iad. Un div printre handicapaţi, un Făt-Frumos printre sluţi, un andaluzian înaripat între mârţoage răpciugoase, un fluture între limbrici. Eşti mişto, să-mi moară calu'!

Acu' care-i mai cult în cap se dă existenţialist, că aşa e de bon ton. "Eu nu cred în vrăjelile trecutului, susţin cele ale omului, libertatea individuală şi subiectivitatea! Ce, sunt maimuţoi de grotă să mă mai închin la fulgere ca să am recoltă bună? Sunt desprins din Evul Mediu, să mai cred că existenţa umană este stăpânită de fiinţe superioare desprinse dintr-un alt plan al conştiinţei? Acum mentalitatea a evoluat, cunoaşterea a evoluat. Ştiinţa actuală explică magia trecului, magia prezentului este doar o ştiinţă nedescoperită. Nu mai cred în vraci supranaturali, s-au inventat medicii. Ce e religia? O manifestare a unui intelect rudimentar...ceea ce la mine nu e cazul. Sunt bun, sau ce? Bitches come!" (sau, mai pe înţelesul robotzofililor "Barman, hai cu mă-ta...bunţi-bunţi-bunţi")

Una peste alta: ştiţi ce se spune despre cei cu egoul mare, nu?
Legea compensaţiei, la naiba!

Chimie de sacrificiu

De la o vreme-ncoace sunt din ce mai preocupat cu studiul naturii (umane, în majoritatea ei). Sunt fascinat de subiectul acesta, aplaud şi mă bucur mai rău ca un copil care îşi primeşte zdrăngănica favorită ori de câte ori mi se oferă ocazia să mă pierd prin meandrele societăţii umane. Sunt deopotrivă afectat şi hlizit, serios şi glumeţ, fascinat şi scârbit, stupefiat şi doar atât, toate în acelaşi timp.
Serios, eu chiar intru la idei; pe la noi pe stradă umblă o vorbă populară cu valoare de sentinţă finală, care se mulează perfect pe situaţia în care te comporţi contrar obişnuinţei (zicală care, coroborată cu înfrigurarea ce mă cuprinde treptat, odată cu evoluţia în timp - de care povesteam anterior - mă înspăimântă cu adevărat): "Ai intrat în anul morţii!"
Îuliu! Deci să înţeleg că mâine-poimâine primesc rolul de moroi principal în megasuccesul "Întoarcerea morţilor vii"? Tareeeeeeeeeeeeeeeeeee... Apariţii pe revista copertei (vorba unei clasice în viaţă) paparaţat când stau pe budă; poze cu fanii - şi mai ales cu fanele; petreceri mondene, viluţe cu lac la poartă...un deliciu! Faceţi loc că vine Big Master G.! Primesc şi limuzină de servici tunată cu şoferiţă-asistentă-airbag-iepuraş? Nu de alta, da' mi-e poftă...

WAAAAAAAAAAA!!! AM PROMIS CĂ NU MAI DEVIEZ!!!!!! Vă rog frumos, aveţi puţintică răbdare cu mine...sunt şi eu mic, un biet bagabeu într-ale exprimării laconice.
No, vorbeam despre omenire. Uneori, când se aliniază planetele corespunzător şi semnul zodiacal retrogradează în casa 14, ador să mă retrag în decor şi să pun stop-cadru pe realitatea înconjurătoare.

FREEZE şi îngheaţă musca-n zbor! Apoi observ: unii se ceartă cu mişcări ample ale braţelor, alţii zâmbesc la lună; unii fac libidinos cu ochiul, alţii stau cu capetele apropiate, împărtăşindu-şi ultima bârfă; unu' îşi arată mândru ultima tabletă achiţiţionaţă, alţii încremenesc în mirare apreciativă; unii bălesc la vitrina unei cofetării, alţii îţi mângâie rutundul burţii, fericiţi că au mai decimat o duzină de şaorme. O aglomeraţie de mirosuri şi spray-uri de 38, arome de mâncare amestecate cu petice şi sclipici de firmă, cu murdărie înfricoşătoare şi culori stridente. Iz înţepător de amoniac şi alte (bio)gaze rare, fum de mici pe grătar, sudoare coclită, şlapi prăfuiţi, maieie găurite, bărbi ţepoase, capete rase, curele cu ţinte, tejghele ruginite. Gunoaie, mături, tomberoane, garduri acoperite de mucegai şi grafitti. Fum de ţigară, arşiţă, umbră, bălţi de apă cu clăbuc, înjurături, claxoane costernante în timp, smog să-l tai cu cuţitul. Clădiri masive, priviri dogoritoare, pavaj crăpat de buruieni, răsuflare tăiată. Ghiozdane cu pokemoni, covrigi calzi, hărmălaie. Tocuri finute, bijuterii strălucitoare, machiaje multicolore, fuste mulate, tricouri decoltate, muzică în căşti, plete brunete în vânt, parfum stăruitor. Mult bronz, mai multă nebunie, fluierat în vânt.

Da, îmi place să observ lumea în care trăiesc. Ea este laboratorul meu, concetăţenii sunt cobaii mei. Mi se pare foarte interesant să am o grădină zoologică, să analizez împrejurimea. Dar şi mai interesant este să examinez comportamente...mă captivează repeziciunea cu care fiecare ne schimbăm masca, în funcţie de context. Unii ar spune că asta e o dovadă de educaţie, eu i-aş spune mai degrabă ipocrizie ieftină.
Este de dorit să îţi modifici conduita în funcţie de situaţie, însă schimbarea de coordonate ar trebui să fie relativ mică, pentru a păstra bogăţia originalităţii - şi nu diametral opusă. La noi, majoritatea este o adevărată mască, o acoperire care te ajută să te integrezi atât de bine încât nu te mai înţelegi om cu persoană, nu mai poţi să-ţi faci şi tu o părere de om.

La biserică...clar, e pe bază de "Doamne" şi "Sfântă". Te-nchini cuvios la Sfânta Icoană, te rogi cu lăcrămi în ochi la Sfânta Cruce, "pupa-ţi-aş tălpile Doamne, dă-mi...", că doar se ştie că rugăciunea fierbinte şi credinţa vârtoasă mută munţii şi face orice posibil, oricât de idiot ar părea la prima vedere

Sfântul Părinte citeşte din Sfânta Carte, Sfânta Masă de pe Sfântul Covor din Sfântul Altar al Sfintei Biserici înconjurată de Sfânta Curte. Vrei să mănânci, "dac-o vrea Doamnul"; vii - "Doamne ajută", pleci - "Doamne ajută". Te apucă crampele - "Doamne ajută să găsesc la tiiiiiiiiiimpp baia". Doamne-n sus, Doamne-n jos, Doamne cu toată gura.
Aoleu, apropo! Aţi observat cum orice chestie sfântă trebuie să fi scăpat ca prin minune dintr-un incediu devastator? Indiferent că vorbim de Giulgiul din Torino (care se spune că ar fi un fals davincian), moaşte de sfinţi sau icoane făcătoare de minuni, toate au o lengendă străveche care povesteşte cum s-au salvat de flăcări la un moment dat din istorie.
Aproape că un sfânt nu mai e sfânt, dacă nu scapă de foc. Băi, ai fantasme de Simon Templer? Apari la televizor că eşti pastor minunat şi execuţi miracole în săli de teatru? Prevesteşti Apocalipsa pân-o nimereşti, în mama mă-sii??! Redai orbilor auzul şi surzilor vederea (sau invers), tutelor Hermesuri şi bogaţilor burta? Degeaba!! Te-ai scăpat de pălălaie? Nu?? Ia fugi de rezolvă situaţia şi apoi mai discutăm despre canonizare!
Proba de foc...buhuhuuuuuu.

Ieşi din Spaţiul Sacru, lepezi haina evlaviosă. Te adaptezi vremurilor. E naşpa să umbli cu sfinţenia-n gură, lumea va zice că eşti un obsedat de sectant. Prin urmare ciomăgeşti aproapele (din diverse motive deosebit de importante, care ţi-au lezat dreptul fundamental la viaţă - s-a uitat la tine mai câş, de exemplu), îi cuprinzi tot arborele genealogic trecut, prezent şi viitor într-o înjurătură trântită cu sete, bagi un semn de împăcare şi mergi mai departe.
La stadion, din nou uiţi de Doamne. Aceiaşi oameni, alte caractere. Acolo e cu încurajarea favoriţilor şi sancţionarea adversa...stai! Am zis că nu e cu Dumnezeu? Am greşit...pe stadion, Dumnezeu este cel mai prezent, uneori mai prezent ca jucătorii: "Tu-ţi Dumnezeii mă-tii, nu vezi bă, poarta? Eşti chior??Cât vrei s-o facă, cât terenul? Divă-ta ce zice, dacă n-ai simţul găurii??"
Clar, Dumnezeu este Întâiul Microbist al Istoriei.

Luat separat, fiecare comportament este în regulă. Adică...frate, e libertate şi fiecare face cum îl taie capul. Mda...dar când toate aceste atitudini le vezi la un singur individ, ce părere-ţi mai dai? Nu te apucă sila? Nu MĂ apucă sila?
Mai ieri am fost chestionat cu privire la viitorul ţării. Ai unghiuţele tăiate şi batistuţa în buzunar? Bravo, Costeluş! Atunci ia spune tu, cum crezi că va arăta ţara în care vor creşte copii tăi?
Şi atunci l-am invocat pe Domnul Atotstăpânitor, Atoateţiitor, Atoate..tot. "DOAMNE FEREŞTE! Eu, copii şi ţara asta nu au ce căuta nici măcar în aceeaşi propoziţie! Ţara asta nu are nici măcar un viitor întunecat, d-apoi unul luminos! La orice domeniu te-ai gândi, totul merge din rău în mai rău, totul regresează în paşi de dans. Dacă am lua curba lui Gauss pentru evoluţia unei civilizaţii - apariţie, apogeu şi declin, aş putea să întreb: Când a fost poporul român în perioada de glorie? Pe vremea lui Burebista, când fiecare era fiecare cu treaba mă-sii: dacii creşteau oi şi făceau bere - Cârmaciul ordonase să se ardă tot patrimoniul viticol - iar romanii construiau (alte) vii (pluralul de la "via", pentru necunoscători) şi cucereau diverse.
No, apoi s-a născut Traian cu hemoroizi la băsesc şi a pornit-o să înfăptuiască el rahatul praf. De atunci, a început declinul..."

Dar să gândim pozitiv: e bine că avem muzică! De la mine pentru tăţi-tăţi şmecherii versaţi, şefii şefilor şi baştanii femeilor: Am o casă aşa de mare şi gagica cea mai tare!
TRĂIASCĂ! TRĂIASCĂ!! TRĂIASCĂ!!!

Trecut-a tema...

Întrucât extremităţile au început deja să-mi îngheţe (O fi vreun semn? I surely hope so), ştiu că vara s-a dus şi păşesc cu cântec într-un viitor glorios, dar dificil.
Prin urmare am considerat necesar să mă aliniez tendinţelor reformiste şi să trec la grila de toamnă. Nu sunt sigur ce schimbări voi opera în programul obişnuit, dar bănuiesc că ele se vor îndrepta asupra lungimii actelor declarative...în sensul că voi încerca să fiu mai succint în exprimare; voi pune accentul pe calitate, şi nu pe cantitate - vorba unui coleg de suferinţă într-un anumit contex comparativ: mai bine scurtă şi groasă decât lungă şi subţire.
Sper să-mi iasă.

Rămăsesem dator cu o temă, unul de ţinut minte al adunării "unele sub altele" - nu am uitat, ştiu. Unii probabil ar spune că am o ţinere de minte destul de dezvoltată (am fost chiar sfătuit să-mi folosesc memoria în scopuri mai bune), dar nu e adevărat...este doar odihnită. Aşa că nu mă dau de ceasul morţii dacă mi-ai cere să-mi amintesc despre chestiunea lăsată deliberat în coadă de peşte (de nurcă, dacă preferaţi blănurile): 6 mituri false despre întâlnirile de iubire .

1."Bărbaţii plătesc întotdeauna la prima întâlnire."
Greşit! Gloria Starr (să-mi trag dacă asta n-are denumire de actriţă porno!), expert în etichete (logic), desfiinţează preconcepţia: plăteşte cel care face invitaţia. Dar cum s-a încetăţenit ca bărbatul să facă curte femeii şi nu invers* (situaţie total inadecvată şi de porc complet), ne întoarcem de unde am plecat...e că viaţa este rotundă în toate aspectele ei?
Nu ştiu despre etichete şi idei - de fapt nici nu mă interesează aspectul - dar eu prefer să ştiu dinaintea împlinirii actului care va fi situaţia. Ori tu, ori eu, ori ambii. N-am chef să merg pe ideea "las' că se ştie" şi să mă trezesc că mă ridic de la masă şi nu am bani să-mi plătesc nici măcar propria consumaţie, pentru că mintea duduii e plină de mituri şi nu de etichete(-le corespunzătoare).

2. "Nu există dragoste la prima vedere"
Greşit! "Celebra antropoloagă" (şi eu care tocmai mă pregăteam să laud jurnalistul că a nimerit-o cu genul funcţiilor, la pct 1! Cred că era "celebrul antropolog, dar în fine...poate tanti o fi fost oloagă, săraca de ea!") Helen Fisher cică bărbaţii se îndrăgostesc instantaneu când privesc o femeie frumoasă.
GREŞIT! "Instantaneu" nu e dragoste, ci doar o umilă dorinţă arzătoare de kung-fu între cearşafuri. Şi ghici ce?! Oricât ar suna de nebunesc (ya, right!), nu numai bărbaţii se întrebuinţează cu d-astea, ci şi femeile!...doar că la ele este mai simplu. În materie de sex deţin controlul; nu trebuie decât să ofere, că se găsesc târle de pretendenţi care să accepte.

3. "Femeile singure îşi dau peste cap tot programul doar ca să îl vadă pe cel de care sunt interesate."
Greşit! Aceeaşi celebră antropoloagă de mai sus ne arată de de fapt situaţie stă fix invers...doar bărbatul e disperat după pi..ţipoance, tinere fumoase şi sexy.
Hai, să mori tu! Când avem o fixaţie care nu răspunde corespunzător propriilor dorinţe, cu toţii intrăm în roşu! Dincolo de deosebirea culorii de la şosete, toţi suntem oameni, toţi, fără deosebire, ne ghidăm după aceleaşi linii directoare!
Sunt sătul până-n gât de ideea conform căreia bărbaţii-s neciopliţi în orice sens ai lua-o şi femeile-s exponate de muzeu, caprioare sfioase, intangibile prin superioritate spirituală. Căcat cu terci! Deep down (sau mai la suprafaţă), omul este o bestie, o brută, indiferent de gen, nr sau caz. Şi nimic nu poate schimba asta..

4. "Dacă un bărbat nu se arată imediat interesat de tine, înseamnă că nu te place"
Dalma Heyn, terapeută şi autoare de succes, spune că e dezastruos ca bărbatul să fie foarte insistent. Adică e bine cu stăruinţa, dar fără "foarte".
Iar eu sunt contra, ca de obicei. Un alt studiu arată că relaţiile de cuplu bazate pe o prietenie prealabilă sunt mai rezistente în timp decât cele înfăptuite pe iubire. Drăguţ, nu??
Oricum, nu dau 2 cepe degerate pe sondaje. Însă, privind în urmă, constat că, personal, am mai multe şanse să mă "îndrăgostesc" (scuze, dar nu mă trece alt cuvânt care să descrie fenomenul aşa cum este înţeles de restul lumii) de o prietenă (căreia îi cunosc deprinderile, deci pot stabili cu luciditate un anumit grad de compatibilitate; într-o relaţie întotdeauna unul o suge, deci implicarea în aşa ceva este prin excelenţă o hotărâre cerebrală, nicidecum pasională), decât de cineva agăţat prin diverse locaţii.
Desigur, aceată abordare intră în conflict cu mitul "stuck in the friend zone", dar asta este altă poveste.

5. "Pentru a cuceri un bărbat, trebuie să faci pe inabordabila"
Ups, eroare! Atitudinea distantă diminuează interesul...după cum ne învaţă Joni Mantell, psihoterapeută şi celebră consilieră în probleme de iubire.
Aha, să ştii! Dar s-a gândit cineva că atitudinea distantă poate arăta şi LIPSA INTERESULUI? La dracu', câte doctorate în domeniu îţi trebuie ca să îţi dai seama? Orice secundă de interes se vede, indiferent cum vrei tu să pari. Aşa că mitul ăsta nu are corespondent în realitate.

Şi 6. (în sfârşit, că am obosit să mă preumblu printre atâtea cretinităţi; sunt epuizat, stors de puteri, secat, sterp la idei)
Deci 6: "Nu este bine să ieşi cu cineva de la serviviu"
Asta e chiar idioţenie. Nu ştiu cât de dus cu capul tre' să fii sau ce poveşti cu prinţi tre' să citeşti ca să emani asemenea concept.
Axiomă: Relaţiile interumane se formează în colectivităţi, nu în pustnicie. Nu există nimic prestabilit, doar situaţii de conjunctură.
Ceea ce înseamnă că da, sunt şanse foarte mari să apară "ieşiri" (şi "intrări") când aparţii de un grup, orice natură ar avea el. Toată chestia e să nu amesteci afacerile cu plăcerea, după cum ar spune un personaj de film.

*Păi bine, bine..dar cum procedează o domnişoară căreia i-a căzut cu tronc un Făt-Frumos din proximitate, dacă e naşpa să facă primul pas?
Simplu: îl face, dar fără a crea impresia asta; dă de înţeles. Trimite semnale, care sută-n mie sunt primite şi interpretate. Dacă interesul este reciproc, knight-ul in shinning armour va acţiona corespunzător. Dacă nu, ghinion. Life's a shit, in every aspect.

La zi de sărbătoare, mecanism decizional

Pentru că ai un loc rezervat p-aci prin împrejurimi...

Mă gândesc la momentul acesta de vreo săptămână şi tot nu reuşesc să mă prezint acceptabil - habar n-am ce-i cu mine!
Trebuie să fac nişte urări. Trebuie să spun ceva special, excepţional, care să nu cadreze pe conformitatea în care se zbate lumea actuală. Eşti excepţia care confirmă regula, deci eu trebuie să spun ceva diferit, cu totul pe invers, care să confirme şablonarea actuală. Dar ce? Urări de bine, succesuri la studioşenie, sănătate, bucurii, împliniri...d-astea de care auzi în fiecare an. E bine??
Nu ştiu, tocmai de aceea mă gândisem să nu mai spun nimic. Ştii deja. Însă cumva, asta nu e de ajuns. Şi eu ştiu că planeta e rotundă, dar o călătorie în jurul lumii ar fi ceva..wow!

E clar că aşa nu merge. Vorbele nu-s de ajuns, aşa că m-am gândit să-ţi dau ceva...şi iar m-am proptit în veşnica întrebare: CE? Am resursse nelimitate de prostie şi timp, însă, ca să-l parafrazez pe Mr. E., despre timp nu-s chiar atât de sigur.
Hahahahaha...ar fi o fază! Luat separat, fiecare dar are binecuvntările lui: naivitatea îţi va crea o stare de fericire, de ignorare. Te vei detaşa de murdăriile cotidiene, vei pluti aiurea, într-o altă dimensiune. Va fi ca şi cum te-ai trata cu etnobotanice, dar fără a suferi efecte secundare. Oooooo...relaxation, sweet relaxation! Indiscutabil, ai nevoie de aşa ceva!
De cealaltă parte, timpul...toţi avem nevoie de timp! Judecînd după apucăturile tale total nesănătoase, cred că ţi-ar trebui vreo...10 - chiar 15 ore în plus pe zi. Asta înseamnă să dormi ca un om, să mânânci - ai ghicit: tot ca un om, să te mai plimbi pe ici-pe colo..chestii din astea obişnuite. Adică no, măcar să apuci să mai vezi şi tu soarele, cântecul de păsărele, iarba, copacii and stuff (ai prins ideea, nu?). Şi faza mişto e că beneficiezi de aceleaşi avantaje ca ale..ignoranţei, doar că nu te cufunzi în ea, ci o biruieşti.
Categoric, timpul îţi este cel mai folositor.

Uite, hai să-ţi zic cum rezolvăm - dar rămâne între noi, asta. Eu înaintez o cerere la Atotputernic ca să îţi mărească ziua la 35 de ore şi până mi se aprobă îţi fac o cântare tradiţională:

THE IRISH ROVERS - Drunken Sailor

Asculta mai multe audio diverse

La mulţi ani, dragă!

P.S.: Cred că am greşit embedu'...sorry, ma bad! (ai muncit tu şi m-am îmbătat eu...)

Pune mâna pe tort şi bagă distracţie, că restul va urma negreşit!
IIuuuuuuuuuuuuhuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuu. Ura! Ura! Ura!
And...Bis!Let's do that again!



P.P.S.: N-am mai pus dedicaţia, CĂ SE ŞTIE!!
"Trei crai vin din depărtare, două mâini copilul are, UNA ESTE LUNA"....vorba cântecului

Ciocu' mic, publicitate - forever

Sunt momente în care mi-aş dori să mă citească câte cineva. O persoană anume, o persoană diferită de la o situaţie la alta. Îmi imaginez cum ar reacţiona în acele clipe, îi extrapolez reacţiile pe baza amintirilor din totare şi ...pe cuvânt, chiar aş vrea să-i văd manifestările prezente! Cred că m-aş amuza la culme.
În fine, unele chestii nu ne sunt date spre a le cunoaşte! Asta e.

Când eram mic - da, sună înfiorător...sunt atât de bătrân că mi-am prins chiar şi copilăria fragedei pruncii; tare, sau ce?? Gerula, frate, Matusalem Întâiul! - oricât ar părea de încredibil, mă duceam la şcoală. Ştiu că nu se vede, dar pe vremea aceea aveam o dorinţă nestăvilită de a fi cult în cap (nu-mi cereţi să mă explic, eram cel mai probabil pe etnobotanice combinate cu alcooli superiori...nu gândeam ce făceam). Şi totuşi, în capul meu mă visam inteligent; cred că vroiam să mă fac vreun urmaş de Einstein, sau măcar un Socrate mai mic. Aşa că prestam din gros, călare pe orice carte care îmi cădea în mâini...când eu pe ea, când ea pe mine. Schimbam poziţia, că de! Nu vroiam să fac bătături la ombilic!
No, şi cum eram eu un vânt de primăvară peste stalagmite îngheţate, o boare văratecă peste grâul dat în copt, numai ce mă trezesc că încep să studiez anatomia şi fiziologia umană - a omului. Îmi amintesc perfect momentul: ni se preda compoziţia urechii interne; "...trei canale care încep din vestibul printr-o porţiune mai dilatată numită..." şi dna profesoară s-a blocat. "Copii, vă rog să mă scuzaţi, dar ştiu că o să râdeţi şi nu pot pronunţa aşa ceva, nu vreau să stârnesc haosul. O să scriu pe tablă şi voi copiaţi în caiete, apoi depăşim momentul şi ne vedem de oile noastre" ( deşi pe vremea aceea nu se născuse Becali, se pare că fibra mioritică era adânc înfiptă în ADN-ul autohton, încă de la forrmarea sa)
Minteni aud creta scârţâind pe tablă, apoi s-au petrecut 2 lucruri simultate: geamurile au început să zângăne nebune sub presiunea unui vuiet strident, ca de grinidnă spartă; şi toată clasa a izbucnit într-un râs săltat, hohotit, deşănţat, plin de lacrimi. Râdem, râdem ca nişte proşti, ne tăvălim pe sub bănci de râs; ne înroşim, ne ţinem de burtă, ne oprim să respirăm şi o luăm de la capăt. O masă amorfă de 25 de suflete hăhăite, cu maxilare dislocate şi capilare pleznite, cu guri deformate şi feţe înroşite mai ceva ca ouăle de Paşti. .

Da, dom'le, am învăţat cu sârg.
Dar niciodată nu am priceput acţiunea de a promova ceva..un serviciu, un produs, orice. Teoretic ştiu, practic sunt dezastru. Pur şi simplu, nu-mi iese asta cu reclama. I suck at this, big time. Dă-mi mâncare gratuită să împart la sărmani, că mi-o aruncă în ochi (Food Fight!!!! Vu-vu-vuuuu!! În doi timpi şi 3 mişcări sunt meniu ambulant, cu tot cu istoric şi mod de apaţiţie). Atât sunt de groaznic! Dă-mi un F-22 să i-l vând lu' Mussolini, că mi-l înfige între băseşti! Atât sunt de groaznic! Dă-mi o bombă atomică să i-o promovez lu' Hitler, că mă bate cu ea în cap şi mă scoate afară numa' în şuturi dictatoriale! Atât sunt de groaznic! - scuze că-mi umblă naziştii prin cap, dar sunt sub impresia ultimului film văzut: "La vita e bella". Cum? Vită?? Nu-mi place carnea de vită!
"BĂ incultule, nu e-n română! Înseamnă Viaţă e frumoasă", dacă chiar te interesează...
Aha, viaţa e frumoasă. Şi pe unde se întâmplă asta? Nu de alta, dar o caracteristică a enzimelor - ştiţi..compuşii ăia proteici care scot grăsimea (şi nu numai) din cârnaţ, pentru a o depune la locurile esenţiale, preferabil bust (în cazul divelor; şi uite aşa am mai rezolvat un mister monden: de ce cresc sânii Andreei Bălan? Uite d-aia!) - este specificitatea. Adică dacă un asemenea compus este construit să descompună un anumit substrat, asta face şi atât. Cu preţul vieţii, mereu la datorie! Nu contează că trebuie să escaladeze Everestul şi are rău de înălţime...moare încercând! Mare figură şi cu enzimele astea...un adevărat model de stoicism pentru societatea actuală!
ANYWAY! Deci, dacă enzima, o particulă vie de o covârşitoate imfimitate, are specificitate, FRUMUSEŢEA VIEŢII cum ar putea să nu aibă aceeaşi caracteristică? Prin urmare întreb: Unde e viaţa frumosă? Pe care picioare de plai şi guri de Rai (cu totul diferite de ale noastre) se întâmplă aşa utopie?

Mda...unde rămăsesem? Că am deschis atâtea paranteze la paranteze încât m-am pierdut printre explicaţii! Halal gândire logică...cu mine se duce de râpă luciditatea inginerească!
Aşa...nanana...nanana...GATA, AM REVENIT!
Nu-s bun de reclamă! Nu ştiu să scot în evidenţă nimic pentru a face un ceva atractiv pentru cumpărător. Indiferent că sunt sacagiu în deşert sau vânzător de bilete la buda publică în vremuri dizenterice, nu-mi iese şmenozeala. Eu nu forţez omul, nu-l îmbrobodesc. Frate, uite aşa şi aşa; vrei? Da, bine. Nu, asta e...hai, fă-mă să-ţi văd mersul!
Ufff...eu nu ştiu să-mi laud produsul, dau faliment. Rest in peace, pa-pa şi n-am cuvinte.
Aşa că nu am nici o pretenţie să înţeleg următoarea reclamă:

Prezentarea spune că produsul este o nu, nu un lubrifiant nou inventat. O cremă anticelulitică - aham, merge şi aşa; dacă mă gândesc bine, cred că este şi o mare consumatoare de calorii, ca să nu mai vorbim că-ţi ia durerea de cap cu mâna...mă rog, vorba vine. Ceva eminamente natural (chiar mi-era frică să nu fie vreo chinezărie care să te lase-n drum când ţi-e lumea mai dragă), confecţionată din plante (aoleu!) exotice (mi se pare logic; umblă vorba prin târg cum că negrii ar fi cei mai dotaţi la acest capitol, cum ţările lor de baştină au o vegetaţie extrem de luxuriantă) atent alese (vezi ce face OPC-ul din comerciant), care conferă pielii un plus de îngrijire. Toate bune şi frumoase, ce e atât de greu de priceput?
Uăi, copilu'!Ţi-a rămas denumirea pe retină, nu? Şi mie. Subconştientul a fost gâdilat, deci am şanse mari să mă trezesc cu aşa ceva prin noptieră.
Problem: cum faci să cumperi crema asta miraculoasă?

De obicei sexu' gingaş e cu abordările celulitice.
Deci nici-una, nici-două intră duduia-n farmacie şi cere "Ampullen-Kur". Iar vânzătorul de după tejghea: "Nu-s ale mele.. ce-mi spune-ţi mie? Să vă trăiască!"
Nu, hotărât lucru! Deşi le are cu prelegerile orale (când intră în vrie, uită să se mai şi oprească: Taca-taca-taca-taca-taca...stai să beau puţină apă, că mi s-a uscat gâtul...taca-taca-taca-taca) o domnişoară este prea suavă, prea fragedă-n simţire pentru a rosti o asemenea odioşenie. Prin urmare îşi trimite jumătatea, că doar d-aia i-a hărăzit Domnul aşa ceva: "Du-te tu, pui, că eşti bărbat, Stâlpul Casei!Altfel te vede lumea"
Altfel...DA! Aici este necazul! La noi nu s-a legalizat altfelul. Pui, eşti cu toţi boii acasă, sau cum? Nu fac aşa ceva nici bătut cu ciocanul de şniţele!

Iar asta mă aduce la întrebarea concluzivă:
CUM CUMPERI ALIFIA MINUNE?

Din trândăviile unui pierde-vară*

Nu cred în Destin sau vreo altă Cale concepută apriori, un Rost prestabilit de cineva superior. Nu cred în sortit sau în scrisul pe frunte (ori în alt loc, ferit de ochii curioşilor - mai la fund, la apă rece, adică). Nu cred în influenţe astrale şi existenţe scrijelite pe meteoriţi care m-ar guverna pe mine în vreun fel anume.
Destinul ni-l efectuăm singurei. El depinde de posibilităţile de care dispui în momente cheie ale vieţii, de şansă. Este în mare parte arbitrar, independent de voinţa noastră. Destinul este valul social; uneori te cară în vâltoarea lui spre o destinaţie necunoscută (pe sistem vine valul, îmi ia calul; no, tu eşti calul!), alteori rămâi prin vreun şanţ de pe margine şi te ştergi între buze cu un smoc masiv de frunze, uitat de lume şi de viaţă.
Destinul este stabilit de locul de baştină, de genetică, de mediul în care creşti, de propriile tale aşteptări. De noroc, de abilitatea de a specula momentul, de a profita de pe urma lui. De chef.
Destinul ţi-l construieşti odată cu fiecare decizie pe care o iei. Mici hotărâri de-o secundă. Cum? Simplu! Îţi iei o pită şi primeşti 5 lei în plus la rest: dacă îi iei, ai de-o îngheţată; dacă nu, rabzi. Ăsta e destinul într-o viziune mai grosolană, demnă de un australopitec.

Eu nu mi-am construit Destinul. Nu cred că am aşa ceva. Poate greşesc, dar la naiba! Băi, cine are nevoie de mine, să mă caute! Ştie unde stau, nu am adresa la secret! La o adică dă de mine pe stradă, că doar se întânleşte munte cu munte, d-apăi om cu ursită! În grotă de mă bag, eticheta mă găseşte! Păi dacă este Voinţă Divină, cum să mă pun eu de-a curmezişul?
Deocamdată, până la alte veşti, sunt doar o enigmă. Mai ales pentu mine. În special pentru mine. Nu ştiu cum voi arăta peste 5 ani - de multe ori sper din suflet să nu îi apuc, nu am planuri pe termen lung, mediu sau scurt. Bine, am, dar sunt uşor irealizabile. Nu contează. Nu ştiu ce fac şi de ce dar ştiu sigur că am fibră de comentaci. Cum, necum, eu comentez. Oriunde, oricând oricum, orice. Nu mă simt vreo autoritate în nimic, nu mă cred un formator de opinie care şi-a ratat cariera, dar nici nu tac. Comentez, pentru că am idei - trebuie că-s vreo naţie de idiot, sau ceva. Comentez, pentru că mi se pune pata, ca la porcul Antrefrig. Cred, argumentez, scriu. Orice lucru cu care intru în contact mă influenţează, deci îmi stârneşte o anumită opinie. La o vreme, mulţi îmi spuneau: "Ia uite-l şi p-ăsta, ce se bagă în politică!! Zici că el e!"
Aşa...şi vi se pare că-s altcineva, sau cum Mama Ciorilor! Eu sunt eu. Te uiţi la mine, beleşti ochii la mufa din buletin şi cauţi asemănări şi deosebiri. Cu creonul pe hârtie, o deosebire am desenat...păi da băi imbecilule, că aia e poza de la 14 ani! Tu nu vezi că acu' mai c-am încărunţit?? Muşchii - odinioară ca ai unui adevărat Mister Olimpia în plină (diz)graţie, acum s-au veştejit. Nu au dispărut, doar că i-am pus bine, pentru a-i folosi la ocazii. Vin vremuri căcăcioase, fac rezerve albe pentru zile negre. Părul odată rebel, stufos ca un boschet. George Boschet. Nice 2 meet u.
Aşa...unde rămăsesem? A, da, la perişor lui, pana corbului, care acum s-a cam rărit prin părţi. M-am înţelepţit, nevoie mare - părul prost părăseşte capul bun. Ptiu, să nu mă deochi!Nu contează, are unchiu leac la descântec.

No, şi comentez. Am renunţat o vreme la trebile statului, mă apucă scârba. Încep să zic Băs, sau U de la Boc...şi mă răscoleşte o greaţă de metal ruginit, că-mi vine să expectorez pe toate căile de comunicare diplomatică. Mi-e frică să nu dau în dizenterie, aşa că m-am băgat la regim pentru o vreme. Oricum, nu se schimbă nimic. Trepanaţii actuali o vor comite şi mâine, că doar asta le e firea! Poţi să ceri unui comunitar să-ţi recite Shakespeare? (Da, dacă omuî ăla e pasionat de literatură engleză). Poţi să-i ceri unui melc să depăşescă viteza sunetului?(Da - dacă îl lipeşti de un SR-71 Blackbird cred că îţi stabileşte şi record mondial). Poţi să-i ceri unei moluşte să umble paricopitat, chiar biped?? (Da, dacă aştepţi vreo câteva miliarde de ani, până evoluează într-o Fiinţă mai Superioară).
UUUUUUFFFFFFFFFF!
Poţi să...să...nu ştiu. România! Nu mai încerca orice, că oricum nu poţi! Păi atunci, ce pretenţii să mai am de la şleahta de jagardele infecte, care cică se dau de ceasul morţii - ceas am băi, nu-mi mai trebuie! - ca să-l ajute pe cetăţeanul din mine.
Ei vor fi aici. Plec să ud buretele, mănânc un sandwich (cu materiale bio, că tot îs la modă), fac un piş, bag un pui de somn şi când mă trezesc, tot ei vor fi. Neschimbaţi şi rumeni, plini de şmecherii ca wc-ul de hârtii.

Aşa că, pas! Acu' cică abordez teme sensibiloace, să vadă poporul că nu-s venit din grotă. Acum mă dau interesant într-ale amorului dintre sexe (diferite), mă las chinuit de prea-plinul civilizaţiei şi evoluţiei spirituale. 's cam radical în opinii, dar cică fac furori în anumite medii. De la o vreme sunt asaltat de admiratoare care mă bombardează cu linkuri- material scriitoricesc, inspiraţie pentru blog. Sunt direcţionat cu nesaţ spre anumite publicaţii feciorelnice, care te învaţă diverse aspecte din arta casanovică: cum să mergi, cum să vorbeşti, cum să clipeşti, ce să îmbraci, cum şi ce să agăţi, ce să simţi, când să simţi, cum să dormi, când să te cultivi - de preferat nu când o apucă pe ea cheful de iubit, ce este dragostea feminină (dacă mă iei cu punctul G al sufletului, eşti mâncat!), ce înseamnă când ea te ţine de mâna sau când te ciupeşte de fund...d-astea.
"Bine le zici! Ia şi d-aci, despre asta ce spui?? Ia uite, e un întreg tratat despre IUBIRE! Disecă tu sentimentul ăsta, că le zici dureros de amuzant! Când citim parcă ne dai palme, dar noi ne pi...


Nu mai putem de râs!" (Deci m-am defectat eu, sau ce? Nu-s Dr. Love, în puii mei! - aoleu, am învăţat de pe un site glossy-glossy că bărbaţii adevăraţi nu folosesc expresia asta...îmi trebuie ceva mai viril, că doar nu-s inversat ca Miaunel ăla, zi să-i zic!)

Şi n-am ce face într-o zi, aşa că dau click. Cred că vreo oră m-am benoclat în monitor ca râma la levier, nu mai ştiam ce şi cum să cred. Hooo...hold my horses! Să o iau logic şi cu paşi mici...Step by step. Un pas mic pentru mine, un pas uriaş pentru restul. Nelu' Brand-Tare, să moară copiii lu' Socrate!
6 mituri false despre întâlnirile de iubire. Şi ce pisici să comentez despre asta??
Până una-alta, am o întrebare mică: pot să o iau ca temă pentru acasă? Deja am scris o căpiţă de nimicuri şi obosesc ochiul cititorului, dacă mă destrăbălez prea mult.

Revin după o scurtă pauză publicitară.

* aşa se numeşte o carte scrisă de Jerome K Jerome (Mi se pare logic...adică nu e Jerome ca Jules Verne şi nici măcar ca Alexandre Dumas. E Jerome K Jerome, El K El. Nu e cu rândul lumii - unde toţi sunt ca un cineva, e cu rândul lui; ceea ce e de admirat, pe onoarea mea!), ce am împrumutat-o din biblioteca condeească zilele astea şi în care mă regăsesc multiplicat, mai ceva ca într-o oglindă crăpată.

Crimă şi pedeapsă

Vroiam să scriu despre modul supraomenesc în care românii au petrecut praznicul de ieri. Vroiam să scriu despre fericire şi iubire, despre înălţimea credinţei şi închinăciunea în masă adresată Divinităţii. Apoi am vrut să scriu despre profunzimea interioară pe care am trăit-o zilele acestea, despre filosofii de viaţă şi oameni de succesE (deocamdată, până se legalizează şi pluralul europarlamentar, mult mai melodios în ureche).
Nu a fost să fie aşa...m-a pălit o veste catastrofală în amploarea ei, care m-a doborât, m-a lăsat mai inert ca o fosilă răposată acum milioane de ani.

Şoc şi groază!
"Din noiembrie nu o să mai avem Facebook :( "
www.stirileprotv.ro


Pfuai de capul şi de zilele mele, ce oroare! Fix de ziua mea! Nici în cele mai negre coşmaruri nu-mi imaginam aşa ceva...deci e clar, vieţuirea pe planetă e compromisă! Păi la dracu' mai trăiesc, dacă nu am cont să scriu şi eu pe perete când mă trece toaleta şi când am chef de zbenguială! Ce viaţă mai e aia fără păsăricile furioase, sau ferma de pe net? Unde mai întreb şi eu gagici-bombe-sexy tunate şi apetisante cum mai pot să mănânce cu gura aia, după cât elogiu spiritual circulă prin ea? ("I Love U" and shit, pentru cei care au probleme cu descifrarea metaforei)

Ia, frate, bagă! Hai să vedem cum se declanşează Sfârşitul Lumii aşa cum o cunoaştem astăzi, Apocalipsa. Nu e chiar ca în biblie, dar...no! Acuma tu crezi că Dumnezeu ştia la ce nivel de dezvoltare o să ajungă omenirea?? Păi râdem la stele când plouă cu puciasă, că doar s-au inventat buncărele atomice! Ciume şi lepre?? Experţii ce păzesc?? Minteni scot antidotul, din pământ, din iarbă verde! Râuri roşii ca purpura?? Balta de pe izlaz e roşie de când mă ştiu, de la câte tone de ruginături îşi fac veacul la fundul ei - orgie în toată regula, să-mi bag! OOOOOOOOOOOO, kinky! Spank my ass, baby, ride me hard! Who's your daddy? Yeah, yeah..Say my name, say my name!

Da' fac digresiuni grave şi mă abat de la subiect.
Vreau să ştiu şi eu de ce mi se reneagă liberul acces la Dumnezeul Socializării. De ce nu pot să mai belesc ochii la expectoraţiile inteligeţilor înrudiţi (pe net suntem o mare familie, nu-i aşa? O imensă horă a unirii, care nu ţine cont de graniţele trasate de interesele geo-politice şi/sau strategice ale conducătorilor) ori de câte ori au senzaţie că trebuie să mă anunţe pe mine că le e foame, le e somn, s-au plictisit, vine bunica în vizită, râd, plâng, îi trece fiorul de iubire sau au fantasme alexandriene şi întreţin diverse activităţi care-l au în vizor pe Bucifal, vestitul armăsar. Sau când îi chinuie extazul înţelepciunii şi se simt datori să mă îndemne pe mine să trăiesc clipa, să pricep în ceapa mă-sii că ziua de ieri s-a dus şi astăzi încep o nouă viaţă, curat şi plăcut uscat - uite fix d-aia tribălimea noastră nu are nici o speranţă de a ieşi din rahat...păi dacă-s cohorte de imbecili care te roagă să-i prosteşti în ochi? - sau că dacă totul se dărâmă în jurul meu, am senzaţia că am pierdut tot şi rămân singur printre ruine, să nu disper, să fiu optimist: mi s-a extins viziunea; probabil am realizat că-s un ratat de performanţă...ceea ce e şi asta o bucurie, nu?? Performanţa e de bine, în orice domeniu s-ar afla ea!
Oricum mi se rupe! Nu am cont şi nici nu vreau să am vreodată în viaţa asta - deşi lumea mă roagă cu spume să-mi contruiesc şi eu aşa ceva...nu, mulţumesc. Am avut o tonă de prieteni imaginari când eram mic, nu-mi mai trebuie alţii acum, la bătrâneţe, ce Mama Ciorilor!
Şi totuşi, când toţi îşi bagă deştu-n cur, eu de ce frec menta la lună?? Cum aşa ceva? Unu', mi-a şi zis: "Tu copile, dacă nu ştii, te învăţ; dacă nu poţi, te ajut..pentru că dacă nu ţii aproape, nici nu ştii ce pierzi!"


Nu ai Facebook, nu existi! Aşa, şi?? Are cineva impresia că-s vreun ahtiat după existenţă?? Plus că...m-am pipăit, respir; când ies în soare, culmea! Fac umbră pământului. Degeaba, el nu şi nu! Dar dacă îţi spun că transform şi mâncarea în rahat, mă crezi? La o adică am şi dovezi solide, nu mi-e frică să fiu chemat în instanţă!

Nu exist, dar sunt solidar cu cei care o fac, sufăr o dată cu ei, sunt alături de ei dacă decid să se împrăştie pe pereţi...îi susţin, cel puţin cu privirea. Dacă mă chinui puţin, cred că am puterea să şi promit că nu mă voi face febră la burtă de atâta râs. Păi dacă nici asta nu mai e o dovadă de iubire, nu ştiu, zău, ce ar mai putea să fie!
În orice caz. Ia să văd eu de ce nu voi mai fi singur în dimensiunea inexistenţilor:

"Un grup de hackeri susţine că plănuieşte să distrugă reţeaua Facebook.
Motivul? În semn de protest pentru modul în care site-ul protejează intimitatea utilizatorilor, acesta o să fie distrus pe 5 noiembrie."

Ptiu, blestem! Tic-tac-tic tac. Orele sunt numărate.
Nu sunt direct vizat, dar sunt înfrăţit cu aproapele. De aceea, scriu următoarele:
"Tulai, Doamne, Domnicule-Doamne! Strică-le Tu, cu Atotputernicia Ta, planurile nemercilor, odioşilor, meschinilor, întunecaţilor, strâmţilor la simţire.
Nu lăsa să mi se atrofieze degeţele, din lipsă de activitate! Dacă nu mai butonez tastatura ca un drogat la fiecare 2 minute, pentru a lua pulsul vieţii pe planetă, eu ce mai fac cu ele? De la nefolosire, se usucă şi pică..Las să pice, că nu-mi mai trebuie...
Of, după 5 noiembrie, viaţa şi-a pierdut strălucirea! Ce rost mai are să mai fac orice, dacă nu ştie lumea? Cine mă mai admiră şi pe mine când mă pozez prin locaţii fistichii, ieşite din comun?? Îmi lipesc poza de fereastra camerei, ca să se vadă în stradă?? Nu e acelaşi lucru, nu mai am deschidere mondială!
Ce mă fac singur? Fără prieteni, sunt ca o p..mă simt părăsit în pustiu. Prietenii sunt scuzele Tale pentru o viaţă de căcat, eu cum voi mai suporta realitatea fără ei? De ce Îţi revizuieşti atitudinea, de ce mă reevaluezi?"