joi, 13 octombrie 2011
luni, 10 octombrie 2011
Labilitate planetară
...sau despre reţeta unui trai sănătos
Pentru Ford Coppola - n-am găsit modelul ăsta de automobil, neam!
Nu se poate să intri viu într-o discotecă şi să pleci mort! Deci chiar aşa? Cum aşa ceva?
-------------
...sunt oamenii care l-au iubit şi l-au îndrăgit pe acest om...este vorba despre o sală întreagă. Pur şi simplu s-a creat un altar aici, în sala de sport, unde ei îşi făceau antrenamentul. Transmitem de la sala în care tânărul jucător de numai 23 de ani a jucat baschet, în aplauzele fanilor - fani care, iacătă-i, încă aplaudă în tribune pentru idolul lor. Înmărmuriţi, ei au făcut chiar şi un tur al clădirii, al terenului de baschet plin de poze cu tânărul care ţine în mână o minge de baschet, semn că a iubit sportul pe care l-a practicat timp de 23 de ani.
Ceea ce vedeţi acum sunt feţe care-l plâng cu lacrimi în ochi şi lumânări aprinse în mâini. Sunt feţele oamenilor care nu se aşteptau ca dintr-o sărbătoare să intre în această sală plîngînd.
Cam asta e ştirea care face ravagii pe la orice jurnal. Şi, dureros, amuzant, sau ambele, cam acesta este maniera în care se încearcă sensibilizarea norodului privitor la sticla ecranului (mă rog...plasmă).
Jurnalul Naţional scria acum câteva zile despre jurnaliştii de catafalc. Uite-i, frate, ăştia-s! Da, e tragic/inadmisibil/oribil/îngrozitor, dar de ce tre' să mi se stoarcă mie lăcrămi din ochi, prezentîndu-mi-se o tribună de unii care aplaudă frenetic la semnalul "on air", apoi se chinuie să adopte o atitudine solemnă, în timp ce prin faţa obiectivului camerei de luat filmări curg încet imagini suprapuse cu un sportiv în exerciţiul funcţiunii, lumânări, flori şi umflatul gealat care cică s-a predat în urma unui "tertip poliţienesc" - l-au păcălit la "Popa Prostu'", sau cum?
Habar n-am. Aşa că până îmi dau seama, mă apuc de altceva: trăitul sănătos! :))
O abordare îngustă care naşte ultraşi şi per ansamblu te îndobitoceşte. Tocmai acu' mă gândeam la o duduie care avea senzaţia că a descoperit America, când îmi explica că P.E.T.-urile sunt otrăvitoare şi ştrudelu' de tocmai îl înghiţeam o să-mi explodeze în stomac, de-o să-mi iasă ochii din orbite! Da, ea era o autoritate demnă de urmat, pentru că făcea un master în domeniu. Etete, căcat! Parcă eram eu prin anul I de studenţie...atâta că majoratul meu abia sărbătorit nu prea se compara cu jumatea de veac pe care o căra fandosit...adică doamna asta în spate. Băi, am pretenţii de la ea, ce naiba! Chiar aşa?
Încă de la început am primit lista cu E-urile nocive, cancerigene+periculoase. E-123, E-131, tartrazină, acid carminic, amarant, sucuri, parizer, margarină, produse de patiserie, iaurturi. Uaaaaaaaaaaaaaa...simţeam cum îmi plezneşte capul de atâta importanţă altoită cu nenumăraţi lucşi de inteligenţă iluminatorie. Mă simţeam ca becul Luxten care tocmai l-a întrecut în luminozitate pe Gogu Sclipici. Mă simţean Becul Luxten cu sclipici (şi paiete în aşteptare) printre nişte torţe mânuite de ardipiteci în măruntaiele pământului. Eram un produs nou pe piaţa evoluţiei, o sticlă cu lapte de vacă originală pe un raft plin cu cutii de Ensulac (lapte praf, pentru necunoscători), un Iphone 5 printre sute de Nokia 5110. Eram cel mai tare din parcare! Mergeam în magazine şi citeam etichetele cu un aer afectat, aprobînd uşor din cap sau strâmbînd revoltat din nas; aveam pereţii camerei de cămin tapetaţi cu liste întregi de aditivi şi creierii franjuri de la atâtea litere şi cifre idioate, sfătuiam pretini şi duşmani în privinţa bombelor alimentare care ne atacă din umbră. Eram pe treaba mea, clar!
La o vreme, împreună cu un coleg am decis să împărtăşim lumina cunoaşterii şi asupra...cum să zic eu ca să nu iasă "prostime"? Gata, am găsit! Ce spuneam? A, da: împrăştiam petale din floarea înţelepciunii şi laicilor (ştiu că termenul are o nuanţă religioasă, dar asta cu "trăitul sănătos" a devenit o adevărată religie), prin redactarea şi publicarea unor articole de profil la un ziar local.
Nu se poate să intri viu într-o discotecă şi să pleci mort! Deci chiar aşa? Cum aşa ceva?
-------------
...sunt oamenii care l-au iubit şi l-au îndrăgit pe acest om...este vorba despre o sală întreagă. Pur şi simplu s-a creat un altar aici, în sala de sport, unde ei îşi făceau antrenamentul. Transmitem de la sala în care tânărul jucător de numai 23 de ani a jucat baschet, în aplauzele fanilor - fani care, iacătă-i, încă aplaudă în tribune pentru idolul lor. Înmărmuriţi, ei au făcut chiar şi un tur al clădirii, al terenului de baschet plin de poze cu tânărul care ţine în mână o minge de baschet, semn că a iubit sportul pe care l-a practicat timp de 23 de ani.
Ceea ce vedeţi acum sunt feţe care-l plâng cu lacrimi în ochi şi lumânări aprinse în mâini. Sunt feţele oamenilor care nu se aşteptau ca dintr-o sărbătoare să intre în această sală plîngînd.
Cam asta e ştirea care face ravagii pe la orice jurnal. Şi, dureros, amuzant, sau ambele, cam acesta este maniera în care se încearcă sensibilizarea norodului privitor la sticla ecranului (mă rog...plasmă).
Jurnalul Naţional scria acum câteva zile despre jurnaliştii de catafalc. Uite-i, frate, ăştia-s! Da, e tragic/inadmisibil/oribil/îngrozitor, dar de ce tre' să mi se stoarcă mie lăcrămi din ochi, prezentîndu-mi-se o tribună de unii care aplaudă frenetic la semnalul "on air", apoi se chinuie să adopte o atitudine solemnă, în timp ce prin faţa obiectivului camerei de luat filmări curg încet imagini suprapuse cu un sportiv în exerciţiul funcţiunii, lumânări, flori şi umflatul gealat care cică s-a predat în urma unui "tertip poliţienesc" - l-au păcălit la "Popa Prostu'", sau cum?
Habar n-am. Aşa că până îmi dau seama, mă apuc de altceva: trăitul sănătos! :))
O abordare îngustă care naşte ultraşi şi per ansamblu te îndobitoceşte. Tocmai acu' mă gândeam la o duduie care avea senzaţia că a descoperit America, când îmi explica că P.E.T.-urile sunt otrăvitoare şi ştrudelu' de tocmai îl înghiţeam o să-mi explodeze în stomac, de-o să-mi iasă ochii din orbite! Da, ea era o autoritate demnă de urmat, pentru că făcea un master în domeniu. Etete, căcat! Parcă eram eu prin anul I de studenţie...atâta că majoratul meu abia sărbătorit nu prea se compara cu jumatea de veac pe care o căra fandosit...adică doamna asta în spate. Băi, am pretenţii de la ea, ce naiba! Chiar aşa?
Încă de la început am primit lista cu E-urile nocive, cancerigene+periculoase. E-123, E-131, tartrazină, acid carminic, amarant, sucuri, parizer, margarină, produse de patiserie, iaurturi. Uaaaaaaaaaaaaaa...simţeam cum îmi plezneşte capul de atâta importanţă altoită cu nenumăraţi lucşi de inteligenţă iluminatorie. Mă simţeam ca becul Luxten care tocmai l-a întrecut în luminozitate pe Gogu Sclipici. Mă simţean Becul Luxten cu sclipici (şi paiete în aşteptare) printre nişte torţe mânuite de ardipiteci în măruntaiele pământului. Eram un produs nou pe piaţa evoluţiei, o sticlă cu lapte de vacă originală pe un raft plin cu cutii de Ensulac (lapte praf, pentru necunoscători), un Iphone 5 printre sute de Nokia 5110. Eram cel mai tare din parcare! Mergeam în magazine şi citeam etichetele cu un aer afectat, aprobînd uşor din cap sau strâmbînd revoltat din nas; aveam pereţii camerei de cămin tapetaţi cu liste întregi de aditivi şi creierii franjuri de la atâtea litere şi cifre idioate, sfătuiam pretini şi duşmani în privinţa bombelor alimentare care ne atacă din umbră. Eram pe treaba mea, clar!
La o vreme, împreună cu un coleg am decis să împărtăşim lumina cunoaşterii şi asupra...cum să zic eu ca să nu iasă "prostime"? Gata, am găsit! Ce spuneam? A, da: împrăştiam petale din floarea înţelepciunii şi laicilor (ştiu că termenul are o nuanţă religioasă, dar asta cu "trăitul sănătos" a devenit o adevărată religie), prin redactarea şi publicarea unor articole de profil la un ziar local.
Apoi am trecut în anul IV şi profu' de conserve ne-a destrămat lumea de lumini şi umbre în care ne preumblam: "Băi copii, sucul este natural. V-aţi prostit? Păi sucul, uite cutia asta de suc, din ce e compusă? Carton pentru ambalaj, cam 90% apă şi restul coloranţi, arome şi măgării cu care nu-mi împui capul, că s-a inventat agenda şi pixu (domn profesor, de la Burebista-ncoa a apărut şi pc-ul!!). 90% APĂ!! Apa nu e naturală? Apa nu e majoritară? Trăim noi în democraţie, sistem de idei unde majoritatea decide? Ce mai vreţi? O schemă ajutătoare? Un abac?? Panouri luminoase cu săgeţi beculitoare???"
Mda...natural.
Cealaltă ieri am văzut cu ochii mei o emisiune în care un moşulete trăgea la rindea plângînd amar, de ţi se frângea sufletul numai să-l priveşti - nu, nu îţi belise degetele, Doamne fereşte! Uf, meseria de lemnar, arta cioplirii lemnului, cum a dispărut ea, mititica. Au apus meşteşugurile tradiţionale, vremile în care fiecare gospodar îţi cioplea bine-ha o porticică din aia sănătoasă din lemn natural, să aibă şi gura lui cu ce se lăuda în faţa vecinilor.
Copilaşii nu se mai joacă cu căluţi din lemn, nu se mai duelează cu săbii din lemn, nu se mai înghesuie la tuciul de mămăligă de pe masa butucănoasă (din lemn) care odihneşte sub boltă.
Lumea caută acu' vinilin ("discuri de vinilin", vorba unui deştept), plastic şi polimeri.
De la un timp, părinţii mei chiar se preocupă cu trăitul sănătos. Cu vreo lună în urmă m-au întrebat dacă mă deranjează să consumăm pâine neagră - mai nutritivă, fiind făcută cu făină integrală - mai puţin procesată, deci mai naturală. Nu, nu mă deranjează. Ce dracu', e o nenorocire de pâine! Făină, drojdie, sare, apă, cuptor, pa! Dă-o-n măsa, că e la fel, chiar dacă e neagră, albă, gri, cu cartofi, cu tărâţe, bătută, 'muiată, rugată, cântată.
Da, e la fel, doar că pâinea neagră e mai bună. Şi mai neagră de la o firmă la alta, semn că unii fac mişmaşuri, să-şi tragă partea leului. Nu dom'le, că eu mănânc natural! Nu se poate aşa ceva...prin urmare mi-am ochit un magazin şi numa' de acolo cumpăram! Aceiaşi firmă, aceiaşi calitate. Simplu.
Ya, right! De la o zi la alta, pâinea mea neagră era ba cafenie, ba neagră ca tăciunele, ba cenuşie ca capu' lu doctoru' care mi-a scos apenticita (cum ar spune cineva de pe strada mea). Aaaaaaa, n-am făcut operaţie de apendicită...păi şi ce s-a întâmplat cu mine? De unde capul ăla gri laminat? M-au răpit extratereştrii ca să-şi facă de cap cu mine, apoi mi-au implantat amintiri false...muahahahahaaaaaaaaa.
Aşa că m-am uitat pe etichetă...un gest imbecil pe care nu l-am mai practicat de câţiva ani. Dar trebuia cumva să mă integrez şi eu în curentul naturalist, nu? Aşa că belesc ochii pe etichetă: "Pâine cu făină neagră. Compoziţie: făină albă..." HAAAAAAAA????????? Şi-am picat de pe scaun de râs, cu ciorba în cap, farfuria prin toată bucătăria şi lingura aiurea, pe sub aragaz (adică acolo am găsit-o după vreo 3 zile de la incident)! Bă, să-mi trag palme, ăştia fac pâine neagră cu făină albă??? Ceapa mă-sii, e ca şi cum ai face suc de portocale din mere! Cee?? Cum???? Aşa fac???? Atunci, mă fac mic şi fug acasă, no comment.
Deci: "Făină albă, făină neagră - uite, măi, că are şi d-asta până la urmă! Apoi apă, drojdie, sare, potenţiatori de aromă, coloranţi". Oukeyyyyy...măcar ştiu de ce pâinea mea îţi schimba mereu look-ul; ca să nu se plictisească clientul, normal! Mâine-poimâine te pomeni că trece şi pe la hair-stylist şi mănânc pâine cu breton şi şuviţe sau pâine bros în neglije!!
Şi uite aşa stau eu drept şi mă întreb strâmb: Cum să mânânce natural 7 miliarde de suflete? Nici cu prelungiri de axe şi proiecţii în alte dimensiuni nu se găsesc ogoarele necesare pentru a cultiva atâta plăntoc! Obţii producţii record la hectar pe fiecare câmp din galaxie, dar tot nu ajunge! De unde atâta? De unde atâta puterea calului să faci alifie naturală din plante de puterea ursului, de unde atâta păduret de cioplit pentru ca fiecare să avem măcar un scaun de lemn ca pe vremea străbunicilor, de unde atâta grâu să se facă pâine pentru toţi? Singur mănânc spre de 40 kg pâine/lună, la naiba! Numai la nivel de oraş mijlociu, Mac-urile consumă într-o zi sute tone de cartofi! De unde atâta natural?? Ce mai e natural în ziua de azi, când solul, aerul, universul ce înconjoară planeta sunt pline de dejecţii industriale, de orice tip? De unde atâtea resurse pentru a hrăni de cel puţin de 3 ori/zi atâtea suflete? Mai poate şi natura asta?
Mda...natural.
Cealaltă ieri am văzut cu ochii mei o emisiune în care un moşulete trăgea la rindea plângînd amar, de ţi se frângea sufletul numai să-l priveşti - nu, nu îţi belise degetele, Doamne fereşte! Uf, meseria de lemnar, arta cioplirii lemnului, cum a dispărut ea, mititica. Au apus meşteşugurile tradiţionale, vremile în care fiecare gospodar îţi cioplea bine-ha o porticică din aia sănătoasă din lemn natural, să aibă şi gura lui cu ce se lăuda în faţa vecinilor.
Copilaşii nu se mai joacă cu căluţi din lemn, nu se mai duelează cu săbii din lemn, nu se mai înghesuie la tuciul de mămăligă de pe masa butucănoasă (din lemn) care odihneşte sub boltă.
Lumea caută acu' vinilin ("discuri de vinilin", vorba unui deştept), plastic şi polimeri.
De la un timp, părinţii mei chiar se preocupă cu trăitul sănătos. Cu vreo lună în urmă m-au întrebat dacă mă deranjează să consumăm pâine neagră - mai nutritivă, fiind făcută cu făină integrală - mai puţin procesată, deci mai naturală. Nu, nu mă deranjează. Ce dracu', e o nenorocire de pâine! Făină, drojdie, sare, apă, cuptor, pa! Dă-o-n măsa, că e la fel, chiar dacă e neagră, albă, gri, cu cartofi, cu tărâţe, bătută, 'muiată, rugată, cântată.
Da, e la fel, doar că pâinea neagră e mai bună. Şi mai neagră de la o firmă la alta, semn că unii fac mişmaşuri, să-şi tragă partea leului. Nu dom'le, că eu mănânc natural! Nu se poate aşa ceva...prin urmare mi-am ochit un magazin şi numa' de acolo cumpăram! Aceiaşi firmă, aceiaşi calitate. Simplu.
Ya, right! De la o zi la alta, pâinea mea neagră era ba cafenie, ba neagră ca tăciunele, ba cenuşie ca capu' lu doctoru' care mi-a scos apenticita (cum ar spune cineva de pe strada mea). Aaaaaaa, n-am făcut operaţie de apendicită...păi şi ce s-a întâmplat cu mine? De unde capul ăla gri laminat? M-au răpit extratereştrii ca să-şi facă de cap cu mine, apoi mi-au implantat amintiri false...muahahahahaaaaaaaaa.
Aşa că m-am uitat pe etichetă...un gest imbecil pe care nu l-am mai practicat de câţiva ani. Dar trebuia cumva să mă integrez şi eu în curentul naturalist, nu? Aşa că belesc ochii pe etichetă: "Pâine cu făină neagră. Compoziţie: făină albă..." HAAAAAAAA????????? Şi-am picat de pe scaun de râs, cu ciorba în cap, farfuria prin toată bucătăria şi lingura aiurea, pe sub aragaz (adică acolo am găsit-o după vreo 3 zile de la incident)! Bă, să-mi trag palme, ăştia fac pâine neagră cu făină albă??? Ceapa mă-sii, e ca şi cum ai face suc de portocale din mere! Cee?? Cum???? Aşa fac???? Atunci, mă fac mic şi fug acasă, no comment.
Deci: "Făină albă, făină neagră - uite, măi, că are şi d-asta până la urmă! Apoi apă, drojdie, sare, potenţiatori de aromă, coloranţi". Oukeyyyyy...măcar ştiu de ce pâinea mea îţi schimba mereu look-ul; ca să nu se plictisească clientul, normal! Mâine-poimâine te pomeni că trece şi pe la hair-stylist şi mănânc pâine cu breton şi şuviţe sau pâine bros în neglije!!
Şi uite aşa stau eu drept şi mă întreb strâmb: Cum să mânânce natural 7 miliarde de suflete? Nici cu prelungiri de axe şi proiecţii în alte dimensiuni nu se găsesc ogoarele necesare pentru a cultiva atâta plăntoc! Obţii producţii record la hectar pe fiecare câmp din galaxie, dar tot nu ajunge! De unde atâta? De unde atâta puterea calului să faci alifie naturală din plante de puterea ursului, de unde atâta păduret de cioplit pentru ca fiecare să avem măcar un scaun de lemn ca pe vremea străbunicilor, de unde atâta grâu să se facă pâine pentru toţi? Singur mănânc spre de 40 kg pâine/lună, la naiba! Numai la nivel de oraş mijlociu, Mac-urile consumă într-o zi sute tone de cartofi! De unde atâta natural?? Ce mai e natural în ziua de azi, când solul, aerul, universul ce înconjoară planeta sunt pline de dejecţii industriale, de orice tip? De unde atâtea resurse pentru a hrăni de cel puţin de 3 ori/zi atâtea suflete? Mai poate şi natura asta?
Eu nu cred că mai poate. Şi nu mă chinui să fac nimic natural, pentru că nu există natural. E-uri nocive...mă leşi? Totul e distructiv în exces (chiar şi iubitul...dar despre asta într-un episod următor)! Absolut totul, fără nici o deosebire de specie, clasă sau gen. Uite, mierea, de exemplu! Este un supliment alimentar ideal, are acţiune antiseptică, antibacteriană, cosmetică. Înlătură oboseala, depresia, învinge răceala şi gripa. Perfect, frate! Mai vrei ceva? Mierea e Pita lu' Dumnezeu, nu alta! Dar fă abuz şi-ţi creşte glicemia sky high, până faci recolte multianuale de diabet.
La fel şi oul: cel mai complet aliment. Are de toate, e ideal pentru o dietă echilibrată. Bagă ouă ca disperatul, că-ţi iese colesterorul prin piele şi îl aduni cu lingura de pe tine - la o adică poţi să-l dai celor care n-au şi să-ţi faci pomană cu ei, pentru a lua bilă albă la Catastif.
Una peste alta, trăitul sănătos e o iluzie. După vreo 7 ani de studiu, am învăţat o singură chestie: cea mai aproape noţiune de o viaţă echilibrată este diversitatea. Sau poate nu? Las' că ăia care se fac vegetarieni ştiu mai bine şi sigur trăiesc mai mult! Înlocuiesc o alimenţaţie omnivoră cu una ierbivoră. Aham, aşa este! Mă abţin de la diverse pentru a-mi lungi existenţa şi poate mor mâine, călcat de-o maşină! La ce bun?! Mor, dar măcar mor sănătos, nu?
Aşa că mi se rupe de viaţă naturală şi oprelişti care mai de care. Oricum nu primesc nici o medalie de la nimeni, cât despre săătate...tocmai ce am arătat cât de relativă este viaţa. Păi şi atunci?
Atunci, adopt filosofia lui Oscar Wilde: Singura modalitate de a te elibera de ispită este să-i cedezi. Dar cu măsură. :P
La fel şi oul: cel mai complet aliment. Are de toate, e ideal pentru o dietă echilibrată. Bagă ouă ca disperatul, că-ţi iese colesterorul prin piele şi îl aduni cu lingura de pe tine - la o adică poţi să-l dai celor care n-au şi să-ţi faci pomană cu ei, pentru a lua bilă albă la Catastif.
Una peste alta, trăitul sănătos e o iluzie. După vreo 7 ani de studiu, am învăţat o singură chestie: cea mai aproape noţiune de o viaţă echilibrată este diversitatea. Sau poate nu? Las' că ăia care se fac vegetarieni ştiu mai bine şi sigur trăiesc mai mult! Înlocuiesc o alimenţaţie omnivoră cu una ierbivoră. Aham, aşa este! Mă abţin de la diverse pentru a-mi lungi existenţa şi poate mor mâine, călcat de-o maşină! La ce bun?! Mor, dar măcar mor sănătos, nu?
Aşa că mi se rupe de viaţă naturală şi oprelişti care mai de care. Oricum nu primesc nici o medalie de la nimeni, cât despre săătate...tocmai ce am arătat cât de relativă este viaţa. Păi şi atunci?
Atunci, adopt filosofia lui Oscar Wilde: Singura modalitate de a te elibera de ispită este să-i cedezi. Dar cu măsură. :P
P.S.: Minunat film! Dacă nu erai tu, ceea ce îţi mulţumesc deosebit că exişti, acu' nu aveam posibilitatea de a scrie aceste rânduri.
miercuri, 5 octombrie 2011
Stargazeru'
Ia să vedem...cine îşi mai aminteşte de Deta?
E un simbol cu care exprimă variaţia a 2 parametri! E o literă de pe capu' lu' Doamne-Doamne! Nu, e o trupă de comando care joacă în filme!
Uăi, gara! Am zis "DETA", nu "delta" sau "alfa", sau "omega"! DEEEE-TAAAA...comuna aia în care s-au ciomăgit unii şi poliţia făcea cheerleading de pe margine. "Dă-i! Rupe-l! Trage-i! Şi peste mână, şi peste mână! Şi în cap, că cu ăla a gândit prost! Şi peste gură, că aia a vorbit...Eaşa, vezi că ştii?"
Pfuai...de fapt ce bazaconii zic şi eu? Nu se ştie cu siguranţă ce s-a petrecut acolo; atâta doar că am dovada video că toată daravela a fost prevăzută de înţelepţii vremii:
E un simbol cu care exprimă variaţia a 2 parametri! E o literă de pe capu' lu' Doamne-Doamne! Nu, e o trupă de comando care joacă în filme!
Uăi, gara! Am zis "DETA", nu "delta" sau "alfa", sau "omega"! DEEEE-TAAAA...comuna aia în care s-au ciomăgit unii şi poliţia făcea cheerleading de pe margine. "Dă-i! Rupe-l! Trage-i! Şi peste mână, şi peste mână! Şi în cap, că cu ăla a gândit prost! Şi peste gură, că aia a vorbit...Eaşa, vezi că ştii?"
Pfuai...de fapt ce bazaconii zic şi eu? Nu se ştie cu siguranţă ce s-a petrecut acolo; atâta doar că am dovada video că toată daravela a fost prevăzută de înţelepţii vremii:
Rog a se urmări reacţia poliţiştilor, care se întorc cu spatele fluierînd, în timp ce cetăţeanul îţi ia păruială. Tare, sau ce? Lovitură!
Tocma ieri vorbeam cu cineva, că habar nu ştiu cum să-mi aleg cariera care să mă ducă pe culmile gloriei din viitorul probabil. Ieri nu ştiam, da' acu ştiu! Acum sunt mai deştept cu o secundă! Acum am realizat că vreau să mă fac prezicător!
Şi aşa am făcut un test J-Vis şi mi-a ieşit că nu prea mă împac bine cu patronul...cică sunt mare la creativitate (şi nu numai...aş avea talente nedescoperite de arheologi chiar şi prin câmpurile ştiinţelor exacte), am o fire independentă, poetică, chiar, înclinată (Ete, vezi? Asta puteam să-ţi zic şi eu, din prima! De ce puii mei să fiu şi eu drept, ca tot omul, când pot să fiu înclinat, ca neomul?!) spre nu ştiu ce fel de fel de artisticării şi brizbrizuri ornamentale . Deci nu suport conducerea...şi atunci ce fac? Aoleu, muicăăăă... Tulai, Doamneeeee... ce fac? Bingo! PFA pe...ghicitorie. Merge? Din punctul meu de vedere e cea mai mişto meserie ever! Ajungi faimos - uneori celebru, te cheamă la tv să desluşeşti cu ciorapu-n cap sensurile existenţiale ale universului, vin credulii gârlă să le dai leacuri băbeşti pentru noroc la dragoste, la loz în plic - da, ştiu, tot p-acolo - succesuri la examene, d-astea obişnuite. PERFECT!!
Poate am şi eu noroc să dau peste o bunăciune care doreşte aflarea viitorului, că i-l spun lejer! Ce, nu mă credeţi? Dau în bobi mai ceva ca Stângaciu în minge! Am o dexteritate de nici măcar eu n-o văd...d-apoi voi că sunteţi bieţi mireni!
Da! Io am curaj să îi ghicesc fetii, fain frumos. Îi iau mânuşaţa într-a mea, mă fac că o caut de brăţara bogăţiei, trag cu ochiu' la muntele lui Venus, mă-nvârtoşez cu linia inimii la pătrat (Ce zic eu aici? La cub, frate, dacă-i divă d-aia bună rău), scot radical din linia capului şi gândesc retrospectiv: lumea nu evoluează. E o minciună asta cu progresul... Tehnologia evoluează, omul niciodată! Planul Afectiv şi Conştiinţa transced timpul. Emoţiile sunt aceleaşi ca acum 100, 1000, 5000 de ani. Râdem la fel, suferim la fel, regretăm la fel, plângem la fel - Mamă, ce-mi vine-n cap cânticul ăla cu "don't cry for me Argentina", că mai ai puradei acasă; atâta doar că nu se potriveşte cu contextul :D Ufffff...nu suport să văd pe cineva că plânge. Lacrimile închid în ele o durere nemărginită, liniştea adâncă şi completă izvorâtă dintr-un interior zbuciumat. Pereţii se năruie, praful se ridică în vălătuci groşi, negri şi înecăcioşi. Tavanul se surpă într-un ecou infinit, chinuitor şi continuu. Celulele pleznesc ascuţit, pieptul se încovoaie răguşit sub puterea suprarealistă a unei gheare imense, care strânge fără milă. Şi atunci plângi. Nu vreau să te văd plângînd.
Adică în general e sunt Jason + Freddy Krueger + Texas Chainsaw Massacre...numa să nu te văd că plângi. Dup-aia...nu mai răspund de reacţiile mele. Nici usturoi n-am mâncat, nici gura nu-mi miroase!
Omul nu a evoluat. Este de ajuns să compari orice operă din trecutul istoric cu o operă din prezentul fatidic. Dincolo de distanţa temporală sau spaţială - Space: the final frontier. These are the voyages of the starship Enterprise. Its continuing mission: to explore strange new worlds, to seek out new life and new civilizations, to boldly go where no man has gone before - subiectele sunt tratate la fel, omul este acelaşi. Neschimbat. Păi de ce maximele latinilor se pot aplica şi astăzi? De ce Jerome K Jerome - un nene care scria acum vreo sută de ani şi căruia îi tot încurc numele cu prenumele - filosofa despre diverse trândăveli într-o societate victoriană, când te împiedici de aceleaşi cioturi şi în orice organizare actuală? "Despre trândăvie", "Despre timiditate", "Despre arta de a te hotărî", "Despre nemaipomenita importanţă a lucrurilor pe care am vrut să le facem". Sigur, sigur...astea sunt cele mai importante. Ce faci are un rezultat palpabil, ce VREI SĂ FACI poate remodela lumea aşa cum o cunoaştem astăzi. Şi când te gândeşti că eu vroiam să mă fac cosmonaut. :)) Acu' nici măcar "Cosmopolitan" nu mai citesc, să mă situez cel puţin în aceeaşi arie semantică! Dar şi dacă mă făceam...păzea! Poate crăpam în accidentul navetei "Columbia" şi mă rezolvam cu ghirlande de flori şi salve de tun! Hip-hip-ura!!! Vive la mort, vive le guerre, vive Légion Etrangère!!
Mă întreb însă, pe unde mai scoteam cămaşa dacă vroiam să mă fac Batman şi-mi ieşea Robin? Nu de alta, dar niciodată nu ajung la rezultatul propus - cred că am centrul bulon deplasat - şi no...dacă eram Robin, nu mai eram Batman. Atunci mă alăturam şi eu altui ghinionist care a vrut să fie Robin şi a ieşit Batman, apoi puneam de-o echipă de justiţiari. Tam-tara-rammmm....Behold, my brothers! (Ştiţi ce era naşpa rău? Iar nu aveam companion şi eram ca un pantalon cu un crac, ca o şosetă desperecheată; am auzit mereu de Batwoman, Batgirl, dar niciodată de vreo Robingirl! Shit! Shit! Jesus Christ, God damn it!! Shaisse! Merde! Kuso! Kut! Rahat cu zeamă de varză + în puii mei, de câteva ori! Chiar, când revine "În puii mei"? Nuuu ŞŞŞTTTiiuuuu...Nu ştiu, nu ştiu, cre' că nu ştiu!")
Clar, lucrurile pe care vrem să le facem au o importanţă covârşitoare; nu ştiu dacă ne definesc...aici apare o problemă interesantă: suntem modelaţi de ceea ce suntem în adâncul sufletului, sau ceea ce răzbate în exterior? Să mor, dacă ştiu!
Important e că nu spunem, nu facem, nu reacţionăm. Aş fi strigat DA! Da, DA, DA, în ritm de hip-hop! ROMÂNIA DA! Şi apoi? 'Om trăi şi 'om vedea, în papucii mă-sii! Da' ce să fac dacă îmi zboară mintea? N-am la îndemână nici o centură de castitate, nici măcar o botniţă, ciocniţă, ceva!! Un coleg de facultate mi-a şi zis: "Frate, vrei să pleci din România? Fă ceva să te expulseze! Dă foc la Casa Poporului, fă statul de ruşine!" BĂĂĂĂ... În primul rând, dacă pun pălălaie la Căsoaca Populară am o mică impresie ca ma degrabă văd o celulă pe dinăuntru, decât expulzare. Şi Statul se face singur de ruşine, cum dracu să-l mai fac şi eu? Ce e o picătură într-un ocean?Cam acelaşi lucru ca...nu pot să zic formula originală...let me think a minute...un fir de păr în faţa frizerului!
Nu-mi este greu să prevăd viitorul. Dezastre naturale vor fi mereu. "Mâine, la ora 6, vine Apocalipsa!".
Hmmmm....Ori a venit şi n-am fost pe fază, ori n-a venit deloc. Cum, nu a venit???? PĂI AM VRUT SĂ ZIC MÂINE DIN ANUL VIITOR...Mda, până la anu' poate îmi iau şi eu un rând de haine mai acătarii, că n-am chef să mă dea ăştia în ziar la rubrica "Cel mai prost îmbrăcat de Sfârşitul Lmii". Şi la naiba-n nădragi, poate reuşesc să-mi iau şi un ceas deşteptător, să fiu şi eu treaz la THE BIG EVENT. Da' aicea nu bag mâna-n foc, nu ştiu cât mă costă vestimentaţia. Vreau ceva deopotrivă elegant, atrăgător, chic, chec :D, emancipat, retrograd...stai, cum e termenul? VINTAGE, modern, post-apocaliptic, sportiv, casual, business + underground and citty-hall.
No, şi îi ghicesc la tut...ăăăă...domnişoară. Dacă trecutul e la fel cu prezentul, pe cale de consecinţă logică, viitorul prezentului nu va fi la fel ca prezentul? Simplu! Dacă pct.-ul A paralel cu pct.-ul B şi pct.-ul B paralel cu pct.-ul C, nu înseamnă că pct.-ul A este paralel cu pct.-ul C? Geometrie de clasa a şasea, la naiba!
Îi ghicesc, că nu mă doare gura. Nu de asta sunt plătit? Ammmmmmm....Ammmmmmm...Ammmm...văd că e moda dedesubturilor la vedere! Te rog eu, nu te mai apleca aşa, că mă distragi la atenţie şi-mi pierd şirul gândurilor.
Băi, da' văd!
Yes, maam, i see everyting. Everywhere. Everytime....
Doar că nu observ.
Tocma ieri vorbeam cu cineva, că habar nu ştiu cum să-mi aleg cariera care să mă ducă pe culmile gloriei din viitorul probabil. Ieri nu ştiam, da' acu ştiu! Acum sunt mai deştept cu o secundă! Acum am realizat că vreau să mă fac prezicător!
Şi aşa am făcut un test J-Vis şi mi-a ieşit că nu prea mă împac bine cu patronul...cică sunt mare la creativitate (şi nu numai...aş avea talente nedescoperite de arheologi chiar şi prin câmpurile ştiinţelor exacte), am o fire independentă, poetică, chiar, înclinată (Ete, vezi? Asta puteam să-ţi zic şi eu, din prima! De ce puii mei să fiu şi eu drept, ca tot omul, când pot să fiu înclinat, ca neomul?!) spre nu ştiu ce fel de fel de artisticării şi brizbrizuri ornamentale . Deci nu suport conducerea...şi atunci ce fac? Aoleu, muicăăăă... Tulai, Doamneeeee... ce fac? Bingo! PFA pe...ghicitorie. Merge? Din punctul meu de vedere e cea mai mişto meserie ever! Ajungi faimos - uneori celebru, te cheamă la tv să desluşeşti cu ciorapu-n cap sensurile existenţiale ale universului, vin credulii gârlă să le dai leacuri băbeşti pentru noroc la dragoste, la loz în plic - da, ştiu, tot p-acolo - succesuri la examene, d-astea obişnuite. PERFECT!!
Poate am şi eu noroc să dau peste o bunăciune care doreşte aflarea viitorului, că i-l spun lejer! Ce, nu mă credeţi? Dau în bobi mai ceva ca Stângaciu în minge! Am o dexteritate de nici măcar eu n-o văd...d-apoi voi că sunteţi bieţi mireni!
Da! Io am curaj să îi ghicesc fetii, fain frumos. Îi iau mânuşaţa într-a mea, mă fac că o caut de brăţara bogăţiei, trag cu ochiu' la muntele lui Venus, mă-nvârtoşez cu linia inimii la pătrat (Ce zic eu aici? La cub, frate, dacă-i divă d-aia bună rău), scot radical din linia capului şi gândesc retrospectiv: lumea nu evoluează. E o minciună asta cu progresul... Tehnologia evoluează, omul niciodată! Planul Afectiv şi Conştiinţa transced timpul. Emoţiile sunt aceleaşi ca acum 100, 1000, 5000 de ani. Râdem la fel, suferim la fel, regretăm la fel, plângem la fel - Mamă, ce-mi vine-n cap cânticul ăla cu "don't cry for me Argentina", că mai ai puradei acasă; atâta doar că nu se potriveşte cu contextul :D Ufffff...nu suport să văd pe cineva că plânge. Lacrimile închid în ele o durere nemărginită, liniştea adâncă şi completă izvorâtă dintr-un interior zbuciumat. Pereţii se năruie, praful se ridică în vălătuci groşi, negri şi înecăcioşi. Tavanul se surpă într-un ecou infinit, chinuitor şi continuu. Celulele pleznesc ascuţit, pieptul se încovoaie răguşit sub puterea suprarealistă a unei gheare imense, care strânge fără milă. Şi atunci plângi. Nu vreau să te văd plângînd.
Adică în general e sunt Jason + Freddy Krueger + Texas Chainsaw Massacre...numa să nu te văd că plângi. Dup-aia...nu mai răspund de reacţiile mele. Nici usturoi n-am mâncat, nici gura nu-mi miroase!
Omul nu a evoluat. Este de ajuns să compari orice operă din trecutul istoric cu o operă din prezentul fatidic. Dincolo de distanţa temporală sau spaţială - Space: the final frontier. These are the voyages of the starship Enterprise. Its continuing mission: to explore strange new worlds, to seek out new life and new civilizations, to boldly go where no man has gone before - subiectele sunt tratate la fel, omul este acelaşi. Neschimbat. Păi de ce maximele latinilor se pot aplica şi astăzi? De ce Jerome K Jerome - un nene care scria acum vreo sută de ani şi căruia îi tot încurc numele cu prenumele - filosofa despre diverse trândăveli într-o societate victoriană, când te împiedici de aceleaşi cioturi şi în orice organizare actuală? "Despre trândăvie", "Despre timiditate", "Despre arta de a te hotărî", "Despre nemaipomenita importanţă a lucrurilor pe care am vrut să le facem". Sigur, sigur...astea sunt cele mai importante. Ce faci are un rezultat palpabil, ce VREI SĂ FACI poate remodela lumea aşa cum o cunoaştem astăzi. Şi când te gândeşti că eu vroiam să mă fac cosmonaut. :)) Acu' nici măcar "Cosmopolitan" nu mai citesc, să mă situez cel puţin în aceeaşi arie semantică! Dar şi dacă mă făceam...păzea! Poate crăpam în accidentul navetei "Columbia" şi mă rezolvam cu ghirlande de flori şi salve de tun! Hip-hip-ura!!! Vive la mort, vive le guerre, vive Légion Etrangère!!
Mă întreb însă, pe unde mai scoteam cămaşa dacă vroiam să mă fac Batman şi-mi ieşea Robin? Nu de alta, dar niciodată nu ajung la rezultatul propus - cred că am centrul bulon deplasat - şi no...dacă eram Robin, nu mai eram Batman. Atunci mă alăturam şi eu altui ghinionist care a vrut să fie Robin şi a ieşit Batman, apoi puneam de-o echipă de justiţiari. Tam-tara-rammmm....Behold, my brothers! (Ştiţi ce era naşpa rău? Iar nu aveam companion şi eram ca un pantalon cu un crac, ca o şosetă desperecheată; am auzit mereu de Batwoman, Batgirl, dar niciodată de vreo Robingirl! Shit! Shit! Jesus Christ, God damn it!! Shaisse! Merde! Kuso! Kut! Rahat cu zeamă de varză + în puii mei, de câteva ori! Chiar, când revine "În puii mei"? Nuuu ŞŞŞTTTiiuuuu...Nu ştiu, nu ştiu, cre' că nu ştiu!")
Clar, lucrurile pe care vrem să le facem au o importanţă covârşitoare; nu ştiu dacă ne definesc...aici apare o problemă interesantă: suntem modelaţi de ceea ce suntem în adâncul sufletului, sau ceea ce răzbate în exterior? Să mor, dacă ştiu!
Important e că nu spunem, nu facem, nu reacţionăm. Aş fi strigat DA! Da, DA, DA, în ritm de hip-hop! ROMÂNIA DA! Şi apoi? 'Om trăi şi 'om vedea, în papucii mă-sii! Da' ce să fac dacă îmi zboară mintea? N-am la îndemână nici o centură de castitate, nici măcar o botniţă, ciocniţă, ceva!! Un coleg de facultate mi-a şi zis: "Frate, vrei să pleci din România? Fă ceva să te expulseze! Dă foc la Casa Poporului, fă statul de ruşine!" BĂĂĂĂ... În primul rând, dacă pun pălălaie la Căsoaca Populară am o mică impresie ca ma degrabă văd o celulă pe dinăuntru, decât expulzare. Şi Statul se face singur de ruşine, cum dracu să-l mai fac şi eu? Ce e o picătură într-un ocean?Cam acelaşi lucru ca...nu pot să zic formula originală...let me think a minute...un fir de păr în faţa frizerului!
Nu-mi este greu să prevăd viitorul. Dezastre naturale vor fi mereu. "Mâine, la ora 6, vine Apocalipsa!".
Hmmmm....Ori a venit şi n-am fost pe fază, ori n-a venit deloc. Cum, nu a venit???? PĂI AM VRUT SĂ ZIC MÂINE DIN ANUL VIITOR...Mda, până la anu' poate îmi iau şi eu un rând de haine mai acătarii, că n-am chef să mă dea ăştia în ziar la rubrica "Cel mai prost îmbrăcat de Sfârşitul Lmii". Şi la naiba-n nădragi, poate reuşesc să-mi iau şi un ceas deşteptător, să fiu şi eu treaz la THE BIG EVENT. Da' aicea nu bag mâna-n foc, nu ştiu cât mă costă vestimentaţia. Vreau ceva deopotrivă elegant, atrăgător, chic, chec :D, emancipat, retrograd...stai, cum e termenul? VINTAGE, modern, post-apocaliptic, sportiv, casual, business + underground and citty-hall.
No, şi îi ghicesc la tut...ăăăă...domnişoară. Dacă trecutul e la fel cu prezentul, pe cale de consecinţă logică, viitorul prezentului nu va fi la fel ca prezentul? Simplu! Dacă pct.-ul A paralel cu pct.-ul B şi pct.-ul B paralel cu pct.-ul C, nu înseamnă că pct.-ul A este paralel cu pct.-ul C? Geometrie de clasa a şasea, la naiba!
Îi ghicesc, că nu mă doare gura. Nu de asta sunt plătit? Ammmmmmm....Ammmmmmm...Ammmm...văd că e moda dedesubturilor la vedere! Te rog eu, nu te mai apleca aşa, că mă distragi la atenţie şi-mi pierd şirul gândurilor.
Băi, da' văd!
Yes, maam, i see everyting. Everywhere. Everytime....
Doar că nu observ.
joi, 29 septembrie 2011
Dar de mâncat, nu bem nimic?
Gata! M-am hotărât: o să-mi botez sânii! P-ăsta îl cheamă "Puternic" şi p-ăsta "Amărui"!
HĂ!! FATĂĂĂĂĂ, VEZI CĂ EŞTI PROASTĂ??? ŞI CU "ŞI"-UL CE FACI???
TARAAAAAAAAAAAAMMMMMMMMMM
HĂ!! FATĂĂĂĂĂ, VEZI CĂ EŞTI PROASTĂ??? ŞI CU "ŞI"-UL CE FACI???
TARAAAAAAAAAAAAMMMMMMMMMM
AJUTOR!!! Am orbit, am orbit!!! Mutaţi mutanta d-aici, că-mi opreşte copilu' din creştere!!! Sperie mistreţul din pădure, înţarcă scroafa în coteţ!
Cam asta a ieşit când am încercat să mă gândesc cum ar fi dacă lumea asta ar fi condusă de femei. Mdea...ce să fac şi eu? Păi despre ce să mai scriu? Plictiseală crâncenă: Băsescu băseşte, Udrea udreşte, Boc..ghici ce face! Boceşte? ŢŢŢŢŢ. N-ai ghicit, n-ai ghicit, treci la loc eşti păcălit!! Boc...eaaaaaa...păi Boc se urcă pe scaun când şterge pe jos! (Noroc că nu o face). Anyway, plictiseală. Splin.
Aşa că dau dezlegare minţii să penetreze ea ce subiecte vrea neuronul ei!
Femeia...eterna şi fascinanta femeie. Cum ar fi lumea asta dacă ar fi condusă de femei?? O greţoşenie puturoasă şi nu una hilară, cum este acum! Când ieşi pe stradă nu păşeşti sub cupola circului, ci în Casa Ororilor!
În primul rând, toate reclamele ar trebui trecute printr-un proces de rebrănduire. Berea şi fotbalul nu vor mai fi nişte atribute caracteristice masculului necioplit, ghiorlan şi brutal, ci şi ale femeii. Prin urmare, cum vor fi ele ademenite spre acest gen de consum, altfel decât prin reclame?
Bine...nu că acum n-ar fi destule fătuci de beau bere mai abitir ca...ca oricine, de altfel.
Când eram tânăr, îmi căzuse şi mie cu Tronc! BUF TROSC! Mi s-a pus, pata pe tine - o fată. Piele catifelată, dalbă şi fină ca petala de crin; ochii mari, uşor migdalaţi, discuri solare de adâncimi sidefate; buze cărnoase, rumene şi moi ca fraga câmpului (care, cum mi-a spus cineva, s-ar fi mulat perfect pe...porcule şi măgarule-ncălţat! Cum îndrăzneşti să gândeşti aşa ceva despre ea?), dinţi mărunţi, şiraguri de mărgăritare sclipitoare, păr de aur bucălat, spice fierbinţi ce se avântau în valuri fremătînde spre pământ, sâni - Nicole, Nicole, oh, Nicole. Poţi să vii şi cu o mască de sudură pe minunatu-ţi chip, că pe cuvânt de onoare dacă observ în primele câteva ore - siluetă de gazelă, boare mlădioasă peste păduri luxuriante. Nepământesc. Întrupare neprihănită a lui Isthar, ce mai la deal, la vale?!
Cam asta a ieşit când am încercat să mă gândesc cum ar fi dacă lumea asta ar fi condusă de femei. Mdea...ce să fac şi eu? Păi despre ce să mai scriu? Plictiseală crâncenă: Băsescu băseşte, Udrea udreşte, Boc..ghici ce face! Boceşte? ŢŢŢŢŢ. N-ai ghicit, n-ai ghicit, treci la loc eşti păcălit!! Boc...eaaaaaa...păi Boc se urcă pe scaun când şterge pe jos! (Noroc că nu o face). Anyway, plictiseală. Splin.
Aşa că dau dezlegare minţii să penetreze ea ce subiecte vrea neuronul ei!
Femeia...eterna şi fascinanta femeie. Cum ar fi lumea asta dacă ar fi condusă de femei?? O greţoşenie puturoasă şi nu una hilară, cum este acum! Când ieşi pe stradă nu păşeşti sub cupola circului, ci în Casa Ororilor!
În primul rând, toate reclamele ar trebui trecute printr-un proces de rebrănduire. Berea şi fotbalul nu vor mai fi nişte atribute caracteristice masculului necioplit, ghiorlan şi brutal, ci şi ale femeii. Prin urmare, cum vor fi ele ademenite spre acest gen de consum, altfel decât prin reclame?
Bine...nu că acum n-ar fi destule fătuci de beau bere mai abitir ca...ca oricine, de altfel.
Când eram tânăr, îmi căzuse şi mie cu Tronc! BUF TROSC! Mi s-a pus, pata pe tine - o fată. Piele catifelată, dalbă şi fină ca petala de crin; ochii mari, uşor migdalaţi, discuri solare de adâncimi sidefate; buze cărnoase, rumene şi moi ca fraga câmpului (care, cum mi-a spus cineva, s-ar fi mulat perfect pe...porcule şi măgarule-ncălţat! Cum îndrăzneşti să gândeşti aşa ceva despre ea?), dinţi mărunţi, şiraguri de mărgăritare sclipitoare, păr de aur bucălat, spice fierbinţi ce se avântau în valuri fremătînde spre pământ, sâni - Nicole, Nicole, oh, Nicole. Poţi să vii şi cu o mască de sudură pe minunatu-ţi chip, că pe cuvânt de onoare dacă observ în primele câteva ore - siluetă de gazelă, boare mlădioasă peste păduri luxuriante. Nepământesc. Întrupare neprihănită a lui Isthar, ce mai la deal, la vale?!
Kyle Minogue - Where The Wild Roses Grow
Asculta mai multe audio diverse
No, şi după multe antrenări şi poticneli, cu chiu, cu vai reuşesc să scot bunăciunea în oraş. Nimic neobişnuit....doar că în capul meu parcă se hotăra soarta planetei! "Aoleu, frăţicule, cu ce mă îmbrac? Cum o să vorbesc eu cu dânsa (eram politicos, măi, nu jucărie), că mă apucă ameţeala şi mă-mpiedic în vorbe numai când o văd?! Ce vom mânca? Ce vom bea? Monument de stângăcie intergalactică cum sunt, precis dau pe mine ceva, sau îmi pică din gură, sau răstorn, sau vărs şi mă fac de cacao total! Dacă mi se scurg ochii prea rău şi-mi patinează vorbele pe limbă, ieşindu-mi numai bâguieli retardate? Dacă deschid uşa să intre în local şi ea se avântă în acelaşi timp cu mine, neştiind că în principiu, în orice încăpere publică, bărbatul intră primul - pentru a feri tânăra domniţă de holbarea instinctivă şi total nepotivită a celor din interior? Dacă, dacă, dacă? Ce comandăm, da' mai la iefteneală, că era închis la bancă şi nu mi-am scos miliardul din cont?!"
În fine...ne întâlnim - breathtaking cu aromă de scorţişoară. She was more beautiful than anyone that I've seen până în zilele noastre. Ba nu...am mai întâlnit pe cineva desprins din aceeaşi dimensiune de splendoare negrăită acum vreun an. Hehehe...nu e amuzant cum Începuturile şi SfârşUturile sunt întotdeauna apoteotice?
NEVERMIND!!! Ne plimbăm, îi cumpăr flori, apoi îmi propune să mergem să bem ceva. La mine sau la tine? Uuuuuuuuuuu...Nu, dragilor, la un restaurăntăraş. Între timp, în capul meu iară se dezlănţuise Apocalipsa: "Asta...adică DÂNSA - c-aşa am stabilit - sigur bea apă plată cu lâmâie, cel mult o apă minerală - dar nu, că îi provoacă gaze şi sigur se va simţi jenată. Eu ce puii mei iau? Alcool nu beau (decât forţat de împrejurări), că n-am chef să merg pe stradă puţind a drojdie pe lângă un buchet ameţitor de Floarea Pasiunii. Nu, e prea bădărănesc! Îmi iau suc..dar dacă par lipsit de masculinitate? De un cocktail mai select n-am bani...la naiba-n puii mei! Mai bine stăteam acasă! Bou eram dacă făceam asta! Adică mă invită Întruchiparea Graţiei la ieşeală şi eu o cânt la drâmbă, în singurătatea camerei mele de cămin???
Comandăm. Ea: "eu aş bea un..." - staţi, că niciodată nu-mi iese...e ceva cu Hakkinen dar altfel...gata! Deci ea: "Aş dori un Heineken la halbă!" Eu...ştiţi faza aia din desene, când le apare picătura pe cap şi cad palancă la pământ? No, la mine ploua în averse!!!!
Aşa că DA, fetele beau de sting! E bine cu eleganţa şi galanteria, dar nu p-aici pe la noi!
Pauză: despre ce mă bestializam p-aci? Iar se plânge lumea că nu pricepe nimic din vorbele mele, din simplul motiv că nu am un fir fluid şi lin al naraţiunii...mda, ce să zic? Aşa gândire, aşa culme de creativitate întortocheată!
A, da, ştiu! Îmi propusesem să demonstrez de ce bărbatul este ce este şi femeia este ce este. PĂI UITE D-AIA! Bărbatul: îmi botez pumnii: Puternic, Amărui şi restul...organul nepereche: nasul :D! Femeia suplineşte nasul ce ce are ea mai puternic şi ia uită-te ce scârboşenie iese! Bleah!
Clar, femeia n-are cu ce se lăuda, ea n-are nas! Adică are...doar că e de dimensiuni mai modeste. O tentativă, care se finalizează la bărbat printr-o capodoperă. Nănăul lui este sănătos, masiv ca brandu’ umflat de efort (aş fi zis "erect", dar deviaţi de la imaginea pe care o construiesc cu o migală şi răbdare mai ceva ca unui pictor - asta visez, asta pictez - make-up artist pentru purici). Tronează pe întinderea rugoasă a feţei ca Obeliscul între ruinele palatului reginei Hatshepsut din Luxor! Cu o fundaţie stabilă, bine înrădăcinat în arealul înconjurător, bârnăul lui se avântă eroic spre cer, ca o rază solară! Este un adevărat altar închinat virilităţii ancestrale, nu doar un simplu organ! Lungimea acestuia arată dimensiunea viguroşeniei purtătorului, rezistenţa peste timp a fondului genetic. Nasul de bărbat simbolizează vitalitate, renaştere, eternitate, dăinurea în nesfârşit.
Femeia ce are? Un nas mic şi cârn, mai degrabă delicat decât cărnos; finuţ ca o pictură murală pe un bob de orez, nu un monument închinat forţei de străpungere. Nasul ei este o aşchie, nu un butuc d-ăla grosolan, de pădure. Este o schiţă pe un şerveţel demachiant, nu o pictură pe Capela Sixtină. Pare un prunc al Ştrumfiţei, în comparaţie cu năsocul herculean al lui Hercule.
Un alt simbol de necontestat al suveranităţii este părul. Men are like "WWWOOOOOOOOOOOOO", Women are like "ai-ai-ai-ai-ai". Ce faci Ileana Cosânzeana? Mă duc să Făt-Frumos! Păi aţi văzut vreun Făt-Frumos chel sau lovit de calviţie? Nuuuuuuuu...dimpotrivă! El are plete, mustaţă - mustăcioara lui, pana corbului - şi...ghinion! Restul nu se ştie, că nici o poveste nu-l surprinde pe Prinţ la duş. Barba-i impetuoasă, semnifică putirinţa; ce era Chuck Norris în tinereţe? Un actoraş ratat. I-a crescut barba...pac! A devenit un sex-simbol, exponent al tăriei şi...stai, că Făt-frumos n-are aşa ceva. DAR NU CONTEAZĂ! Are plete? Dacă n-avea, era spân. Spânul e Shrek, neted în cap ca o bilă de bowling, nici măcar spuzit ca un cur de bebeluş fără pampers; Prince Charming pe de altă parte...semnul lui distinctiv este unduirea cosiţelor în vânt. Spânul: întotdeauna personajul negativ. Lipsa foliculilor denotă lipsa de caracter, urâciunea sufletească, sluţenia trupească. Spânul este o slugă, el nu comandă niciodată; este doar la dispoziţia altora: "Iacă-mă-s, spătâne!" (A, da...şi mai e şi prost pe deasupra!). De ce? Fiindcă nu are păr!
Femeia...ŞOC ŞI GROAZĂ!! Ea îşi îndepărtează părul, acolo unde îi creşte!
"Sunt multe fete bune care au şi părul mare
Sunt şi mai multe fete care-l poartă pe picioare
Dar cele mai multe fete şi-l păstreza între...pe ici-pe dincolo.
Îl flutură şi-l usucă basul şi cu toba mare."
Păi cântecul ăsta e istorie, tată!! De ce? Ia să vedem noi, de ce a apus vremea acestei minunăţii de creaţie lirică...notaţi pe caiet, altădată să ştiţi când vă-ntreb! Răspuns: "Acum, fetele îşi îndepărtează părul". Podoaba capilară străluceşte cu cruzime peste pustiiciunea Saharei. Din motive de trend, pentru a fi adorate de sexu' opus sau pentru a da bine la blitz în club, multe fete renunţă de bunăvoie la simbolul stăpânirii! (Doamne ajută! - băi, şi să mai zici că nu-s credincios! Shame on you)
Păi şi atunci, cum ar putea ele să conducă societatea? Aţi văzut vreun rege fără coroană? Eeee? Până şi ăştia ai noştri puneau ban pe ban din toată sărăcia şi-şi confecţinau o căciulă de blană cu pietre preţioase. PĂI DACĂ FEMEIA IGNORĂ ACEST AMĂNUNT ESENŢIAL, CUM AR PUTEA EA SĂ IA HAMUL ŞI PRAŞTIA???
În spatele fiecărui bărbat puternic s-a aflat o femeie puternică. Atunci vin şi întreb: DACĂ NU ERA BĂRBATUL PUTERNIC, ÎN SPATELE CUI MAI STĂTEA FEMEIA PUTERNICĂ? DUPĂ CINE SE MAI ASCUNDEA?
Iar Mini Me-ul din cap mă freacă pe creieri: cum mai era bărbatul puternic dacă nu avea femeia în spatele lui? Ete, băi, că la asta chiar nu m-am gândit!
Păi atunci punem de-o remiză? Nu de alta, dar se termină şi spaţiul de emisie aşa că...egalitate (până data viitoare, cel puţin).
Femeia este puternică pe partea ei, bărbatul este puternic pe partea lui. Simplu ca bună ziua.
În fine...ne întâlnim - breathtaking cu aromă de scorţişoară. She was more beautiful than anyone that I've seen până în zilele noastre. Ba nu...am mai întâlnit pe cineva desprins din aceeaşi dimensiune de splendoare negrăită acum vreun an. Hehehe...nu e amuzant cum Începuturile şi SfârşUturile sunt întotdeauna apoteotice?
NEVERMIND!!! Ne plimbăm, îi cumpăr flori, apoi îmi propune să mergem să bem ceva. La mine sau la tine? Uuuuuuuuuuu...Nu, dragilor, la un restaurăntăraş. Între timp, în capul meu iară se dezlănţuise Apocalipsa: "Asta...adică DÂNSA - c-aşa am stabilit - sigur bea apă plată cu lâmâie, cel mult o apă minerală - dar nu, că îi provoacă gaze şi sigur se va simţi jenată. Eu ce puii mei iau? Alcool nu beau (decât forţat de împrejurări), că n-am chef să merg pe stradă puţind a drojdie pe lângă un buchet ameţitor de Floarea Pasiunii. Nu, e prea bădărănesc! Îmi iau suc..dar dacă par lipsit de masculinitate? De un cocktail mai select n-am bani...la naiba-n puii mei! Mai bine stăteam acasă! Bou eram dacă făceam asta! Adică mă invită Întruchiparea Graţiei la ieşeală şi eu o cânt la drâmbă, în singurătatea camerei mele de cămin???
Comandăm. Ea: "eu aş bea un..." - staţi, că niciodată nu-mi iese...e ceva cu Hakkinen dar altfel...gata! Deci ea: "Aş dori un Heineken la halbă!" Eu...ştiţi faza aia din desene, când le apare picătura pe cap şi cad palancă la pământ? No, la mine ploua în averse!!!!
Aşa că DA, fetele beau de sting! E bine cu eleganţa şi galanteria, dar nu p-aici pe la noi!
Pauză: despre ce mă bestializam p-aci? Iar se plânge lumea că nu pricepe nimic din vorbele mele, din simplul motiv că nu am un fir fluid şi lin al naraţiunii...mda, ce să zic? Aşa gândire, aşa culme de creativitate întortocheată!
A, da, ştiu! Îmi propusesem să demonstrez de ce bărbatul este ce este şi femeia este ce este. PĂI UITE D-AIA! Bărbatul: îmi botez pumnii: Puternic, Amărui şi restul...organul nepereche: nasul :D! Femeia suplineşte nasul ce ce are ea mai puternic şi ia uită-te ce scârboşenie iese! Bleah!
Clar, femeia n-are cu ce se lăuda, ea n-are nas! Adică are...doar că e de dimensiuni mai modeste. O tentativă, care se finalizează la bărbat printr-o capodoperă. Nănăul lui este sănătos, masiv ca brandu’ umflat de efort (aş fi zis "erect", dar deviaţi de la imaginea pe care o construiesc cu o migală şi răbdare mai ceva ca unui pictor - asta visez, asta pictez - make-up artist pentru purici). Tronează pe întinderea rugoasă a feţei ca Obeliscul între ruinele palatului reginei Hatshepsut din Luxor! Cu o fundaţie stabilă, bine înrădăcinat în arealul înconjurător, bârnăul lui se avântă eroic spre cer, ca o rază solară! Este un adevărat altar închinat virilităţii ancestrale, nu doar un simplu organ! Lungimea acestuia arată dimensiunea viguroşeniei purtătorului, rezistenţa peste timp a fondului genetic. Nasul de bărbat simbolizează vitalitate, renaştere, eternitate, dăinurea în nesfârşit.
Femeia ce are? Un nas mic şi cârn, mai degrabă delicat decât cărnos; finuţ ca o pictură murală pe un bob de orez, nu un monument închinat forţei de străpungere. Nasul ei este o aşchie, nu un butuc d-ăla grosolan, de pădure. Este o schiţă pe un şerveţel demachiant, nu o pictură pe Capela Sixtină. Pare un prunc al Ştrumfiţei, în comparaţie cu năsocul herculean al lui Hercule.
Un alt simbol de necontestat al suveranităţii este părul. Men are like "WWWOOOOOOOOOOOOO", Women are like "ai-ai-ai-ai-ai". Ce faci Ileana Cosânzeana? Mă duc să Făt-Frumos! Păi aţi văzut vreun Făt-Frumos chel sau lovit de calviţie? Nuuuuuuuu...dimpotrivă! El are plete, mustaţă - mustăcioara lui, pana corbului - şi...ghinion! Restul nu se ştie, că nici o poveste nu-l surprinde pe Prinţ la duş. Barba-i impetuoasă, semnifică putirinţa; ce era Chuck Norris în tinereţe? Un actoraş ratat. I-a crescut barba...pac! A devenit un sex-simbol, exponent al tăriei şi...stai, că Făt-frumos n-are aşa ceva. DAR NU CONTEAZĂ! Are plete? Dacă n-avea, era spân. Spânul e Shrek, neted în cap ca o bilă de bowling, nici măcar spuzit ca un cur de bebeluş fără pampers; Prince Charming pe de altă parte...semnul lui distinctiv este unduirea cosiţelor în vânt. Spânul: întotdeauna personajul negativ. Lipsa foliculilor denotă lipsa de caracter, urâciunea sufletească, sluţenia trupească. Spânul este o slugă, el nu comandă niciodată; este doar la dispoziţia altora: "Iacă-mă-s, spătâne!" (A, da...şi mai e şi prost pe deasupra!). De ce? Fiindcă nu are păr!
Femeia...ŞOC ŞI GROAZĂ!! Ea îşi îndepărtează părul, acolo unde îi creşte!
"Sunt multe fete bune care au şi părul mare
Sunt şi mai multe fete care-l poartă pe picioare
Dar cele mai multe fete şi-l păstreza între...pe ici-pe dincolo.
Îl flutură şi-l usucă basul şi cu toba mare."
Păi cântecul ăsta e istorie, tată!! De ce? Ia să vedem noi, de ce a apus vremea acestei minunăţii de creaţie lirică...notaţi pe caiet, altădată să ştiţi când vă-ntreb! Răspuns: "Acum, fetele îşi îndepărtează părul". Podoaba capilară străluceşte cu cruzime peste pustiiciunea Saharei. Din motive de trend, pentru a fi adorate de sexu' opus sau pentru a da bine la blitz în club, multe fete renunţă de bunăvoie la simbolul stăpânirii! (Doamne ajută! - băi, şi să mai zici că nu-s credincios! Shame on you)
Păi şi atunci, cum ar putea ele să conducă societatea? Aţi văzut vreun rege fără coroană? Eeee? Până şi ăştia ai noştri puneau ban pe ban din toată sărăcia şi-şi confecţinau o căciulă de blană cu pietre preţioase. PĂI DACĂ FEMEIA IGNORĂ ACEST AMĂNUNT ESENŢIAL, CUM AR PUTEA EA SĂ IA HAMUL ŞI PRAŞTIA???
În spatele fiecărui bărbat puternic s-a aflat o femeie puternică. Atunci vin şi întreb: DACĂ NU ERA BĂRBATUL PUTERNIC, ÎN SPATELE CUI MAI STĂTEA FEMEIA PUTERNICĂ? DUPĂ CINE SE MAI ASCUNDEA?
Iar Mini Me-ul din cap mă freacă pe creieri: cum mai era bărbatul puternic dacă nu avea femeia în spatele lui? Ete, băi, că la asta chiar nu m-am gândit!
Păi atunci punem de-o remiză? Nu de alta, dar se termină şi spaţiul de emisie aşa că...egalitate (până data viitoare, cel puţin).
Femeia este puternică pe partea ei, bărbatul este puternic pe partea lui. Simplu ca bună ziua.
miercuri, 28 septembrie 2011
Ce avem noi aiiiiiiiiiiiiiciiii....????
Deoarece în acest moment mă chinuie geniul golănesc şi îmi vin în creier nişte comentarii pregnant misogine, mă lupt disperat pentru a avea decenţa necesară de a sări direct la concluzie:
Cu ce rămânem noi după ce am luat contact cu manifestările Mamei Naturi în toată splendoarea lor? Simplu: dincolo de apartenenţa la specie, dorinţele sunt aceleaşi.
P.S.: Singura contribuţie umană în realizarea acestei artisticării de arhivă este imortalizarea moomentului prin fotografiere
luni, 26 septembrie 2011
Pizza - Multi Stagioni: finale
Mă dezgustă Românica. Mă dezgustă fătucile autohtone.
Băi, frate, cum e una mai oacheşă în capul ei, hop la revistă! Bomba sexy, Chiriţă Motherfucker. Pasiuni nebune, tarife exorbitante. Bleah!!
Mă blegeşte pe dinafară, (mama mă-sii, păi dacă vine frigul iernii? Nici măcar nu e ca şi cum aş avea vreun motiv de trezire la viaţă!), dar mă amuză copios pe dinăuntru profilul lor mental, lipsit de cea mai mică urmă de imaginaţie. Ce Cascadorii Râsului sau Stan şi Bran? Dive, tăticule! Bărbatul ideal: tall, dark and handsome. Să iubească adevărul şi să urască minciuna, să fie amuzant şi cu simţul umorului, să fie rafinat uneori şi dur - hard, hard as a rock - în restul timpului. Fantezii: baie în şampanie, cină la lumina lumânărilor cu Pitt. Brad Pitt sau o noapte fierbinte pe o plajă din Caraibe, tot cu personajul de mai sus. Yeah, right! Moda apusurilor de soare din liceu: cum o mânca pe-una drăgosteala între param-pam-paraaaaam...obraji, era musai să se scurgă de entuziasm ca o balegă fleşcăită sau să bată din mânuţe ca proasta în faţa...acadelei (nu ştiu ce-i cu mine, numai urâţenii îmi vin în cap),când belea ochii la apusul soarelui sau îngălbenirea frunzelor, la venirea toamnei. Suflet plăpând de fetiţă, oare ce soartă vei avea?. Huuuuuuh...dragostea! Plină de clişee libidinoase şi mizerii kitchioase.
Dar am divagat. Ziceam de tipul masculului care dă moarte-n bibilici şi nu mai face faţă solicitărilor. Înalt - înţeleg; frumos - înţeleg. Mi se pare normal...cine dracu şi-ar dori o jumătate defectă? Când îţi iei câine, îl alegi p-ăl mai chior şi mai şchiop? Logic că nu, decât dacă te hrăneşti cu compătimirea apropiaţilor - sau depărtaţilor. Deci de ce ai vrea un pereche la suflet sub standardele în tendinţe? Îţi tragi mascul adevărat - d-ăla de-ţi...pfff...te face să atingi norii şi ploaia doar când te ţintuieşte cu privirea (vroiam să zic că-ţi produce orgasm, dar e prea direct. Nu-i mişto metafora? James Clavell să trăiască, că de la el am învăţat-o!), sau cârpă de picioare? Ce să aleg, ce să aleg..vezi că ştii? Însă e hilar că în final, toate ajung înamorate lulea de ăi mai mici (nu de grătar, stăpâneşte-te!), mai chei şi mai graşi. Dragostea e oarbă, ce să mai zic? Sau poate doar chioară, ca Justiţia. Clar cu balanţa în mână, ca să cântărească.
Dar de ce brunet? Habar n-am.
Problema e că eu nu sunt tall, dark and handsome - probabil; nu mă laud, că cică lauda de sine pute - dar nici mic, chel şi cu burtă. Deci dacă aş fi vreun familist convins - bine că nu sunt - aş avea 2 posibilităţi: aştept până îmi creşte burtă şi chelie ca să mă cuplez cu bunăciunea (lemon, please), sau plec. Faza e că nu pot pleca, pentru că România e un blestem. Un handicap. Te-ai născut aici, eşti handicapat (SĂ NU GENERALIZĂM). Vrei familie? Caută-ţi consoartă internaţională! Dacă ai noroc i se pune pata pe tine; poate îţi toarnă şi câţiva plozi, moment în care începi să gândeşti pozitiv: poate seamănă cu mă-sa. Păi dacă tot te-apuci să te-mpuiezi, nu e mai bine să nu-ţi doreşti rebuturi?!
UUUSSSSSAAAAAAAAAA....
Nici nu mai ştiu de unde am pornit; voluptatea cu care mă întrerup singur pe cuvânt că mă înspăimântă. Aţi mai văzut aşa ceva?
Sunt mai rău ca o tută d-aia de vrea să-şi cumpere poşetuţă de firmă originală a la supermarket! Băi, ceapa mă-sii, vede magazinul şi nu poa' să se ducă ţeavă la el, să-ţi facă treaba şi să se care dracu' spre alte locaţii! Nu, frate...vede magazinul, dar întâi se duce să bea o cafea la terasă. Bârfeşte cu te miri cine, dă o fugă la un motel să se socializeze cu barmanul în cea mai nouă poziţie din Kama Sutra - adevărul e că pare un exmplar bengos şi e păcat să-l scape, găseşte o prăvălie şi probează tot ce se poate proba doar de amorul artei şi când să-şi ia gentula...'Tu-te-n cur, blestem, c-a închis! Oooo, mii de scuze, mademoiselle...o domnişoară e prea finuţă şi prea elegantă ca să înjure ca bruta grotelor. Ea exclamă supărată, cu vocea ei de vrăbiuţă: "'Tu-mă-n popou, blestem, că a închis". (Îîîîîîuuuu, tot ca o coadă de sconcs la grătar sună. Mai bine nu citiţi asta)
Eu? Identic şi la fel! Păi vreau să-i comunic unei prietene ceva elementar: "Am fost la piaţă şi am văzut că un kil de prune s-a făcut 5 lei! Îţi vine să crezi?" Simple as that!
Da' nu, tăticule! Eu mă complic în ultimul hal, pornesc de la origini şi ajung în pisicii mă-sii de coclauri:
"Am vrut să merg la piaţă. Aşa că m-am apucat să mă dichisesc, să mă machiez, să mă parfumez...mă spălam, mă pieptănam, fundă roşie-mi puneam, că de! Ieşi din casă, mai ştii peste cine dai? Chiar aşa, să râdă lumea? Ia uită-l şi p-ăsta, ce zlătar e! Mă-sa nu l-o vedea când iese pe poartă?
Deci am grijă de propria imagine. No, şi cum pornesc eu la drum spre piaţă, cu cine crezi că mă întâlnesc? O colegă de liceu! Nu-ţi spun numele, că oricum nu o ştii - Iulia o cheamă. Bună, bună. Ţoc, ţoc, arăţi beton, ştiu - măi dragă, ştii ce frumoasă s-a făcut? Uaaaa... A fost odată, ca-n poveşti, a fost ca niciodată, o prea frumoasă fată. Ea e prea-frumoasa, muza care a gâdilat geniul creator al poetului, inspirîndu-i capodopera. Înfloreşte natura pe unde trece, de bucurie că a văzut-o; atât e de frumoasă - nu era aşa când o ştiam eu! All the boys love Mandy Lane, atât e de frumoasă - cel mai mişto job de pe planetă în toată viaţa ei de planetă este să-i fii sclav şi să faci boacăne. Ooooo...dar te rog, pedepseşte-mă, stăpână! I've been a bad, bad boy! Leagă-mă de pat, leagă-mă de pat! MERIT! Spank my ass, că cu el am gândit când nu te-am ascultat! Don't wash your mouth, i like it dirty! Oh, oh, oh.
Nevermind! Adică...tu chiar vrei să ţi-o descriu pe Iulia - e numele ei, ţi-am spus, nu? - cu lux de amănunte? Nu, că nu vreau să..ăă...dacă zic că nu vreau să pleci în sihăstrie de ciudă, înţelegi că nu o zic cu răutate şi nu bat absolut nici un apropo nasol, nu? Deci cum spuneam: m-am întâlnit cu ea din întâmplare - bine că mă aranjasem şi eu cât de cât...dar tot m-am simţit aiurea. Adică ţi-e frică să şi respiri pe lângă ea, ca nu cumva să-i profanezi frumuseţea. No, şi tipa vrea să plece la Roma, să viziteze şi ea Leagănul Civilizaţiei Latine - la mine? Ce mişto! Te primesc cu cea mai dragă inimă! Lamine se află leagănul! Îl am în curte, în mijlocul naturii, ascuns de privirile curioşilor! Vrei să-l încercăm?
Chestia e că dacă eu aş fi ea, aş pleca în Egipt: faraoni, piramide, morminte...ce mai? Leagănul Civilizaţiei Mondiale, nu joacă! Serios, am văzut pe Discovery! Cel mai tare post din lume!! Numa' ieri a fost o emisiune - Jurassic CSI, cu dinozauri. Îţi vine să crezi că a existat aşa ceva? Liopleurodonul e dinozaurul meu cel mai preferat; carnivor feroce, 7 m lungime, înotătoare de 3 m, 35 t greutate. Cel mai prădător, cel mai mare, cel mai tare. Godzilla: size does matter. Auzi? Cât e ceasul? ATÂÂÂT? Băgami-aş, i'm dead late! Fug acasă, ne mai vedem. Pa!!"
Şi după 10 minute mi se urcă înţelepciunea înapoi la căpuţul potrivit: AM UITAT SĂ ÎI ZIC DE PRUNE!! Uffffffff...niciodată nu am timp de nimic! Aşa ce mă-nervează, de-mi vine să...nu ştiu ce să fac! Da' îmi vine! Iulia, Iulia, Iulia.
Da, domle, aşa sunt! Mi-e ruşine să recunosc, dar am creierul mai împroşcat de duduism decât orice duduie care o alegi la întâmplare! Mergi pe stradă şi urlă ţoapa după tine: pick me, pick me! Alege ce vrei, sunt peste ea la orice oră!
Ce spuneam, că am uitat! Nanananananananaaaaa...stai să dau pagina...nananananaa...YES! OH, FUCK, YES!
Nicole...mânca-o-ar tata pe ea de brioşă mică şi dulce!! Nicole, Nicole, ce-i făcuşi tu inimii mele?
Băi, frate, cum e una mai oacheşă în capul ei, hop la revistă! Bomba sexy, Chiriţă Motherfucker. Pasiuni nebune, tarife exorbitante. Bleah!!
Mă blegeşte pe dinafară, (mama mă-sii, păi dacă vine frigul iernii? Nici măcar nu e ca şi cum aş avea vreun motiv de trezire la viaţă!), dar mă amuză copios pe dinăuntru profilul lor mental, lipsit de cea mai mică urmă de imaginaţie. Ce Cascadorii Râsului sau Stan şi Bran? Dive, tăticule! Bărbatul ideal: tall, dark and handsome. Să iubească adevărul şi să urască minciuna, să fie amuzant şi cu simţul umorului, să fie rafinat uneori şi dur - hard, hard as a rock - în restul timpului. Fantezii: baie în şampanie, cină la lumina lumânărilor cu Pitt. Brad Pitt sau o noapte fierbinte pe o plajă din Caraibe, tot cu personajul de mai sus. Yeah, right! Moda apusurilor de soare din liceu: cum o mânca pe-una drăgosteala între param-pam-paraaaaam...obraji, era musai să se scurgă de entuziasm ca o balegă fleşcăită sau să bată din mânuţe ca proasta în faţa...acadelei (nu ştiu ce-i cu mine, numai urâţenii îmi vin în cap),când belea ochii la apusul soarelui sau îngălbenirea frunzelor, la venirea toamnei. Suflet plăpând de fetiţă, oare ce soartă vei avea?. Huuuuuuh...dragostea! Plină de clişee libidinoase şi mizerii kitchioase.
Dar am divagat. Ziceam de tipul masculului care dă moarte-n bibilici şi nu mai face faţă solicitărilor. Înalt - înţeleg; frumos - înţeleg. Mi se pare normal...cine dracu şi-ar dori o jumătate defectă? Când îţi iei câine, îl alegi p-ăl mai chior şi mai şchiop? Logic că nu, decât dacă te hrăneşti cu compătimirea apropiaţilor - sau depărtaţilor. Deci de ce ai vrea un pereche la suflet sub standardele în tendinţe? Îţi tragi mascul adevărat - d-ăla de-ţi...pfff...te face să atingi norii şi ploaia doar când te ţintuieşte cu privirea (vroiam să zic că-ţi produce orgasm, dar e prea direct. Nu-i mişto metafora? James Clavell să trăiască, că de la el am învăţat-o!), sau cârpă de picioare? Ce să aleg, ce să aleg..vezi că ştii? Însă e hilar că în final, toate ajung înamorate lulea de ăi mai mici (nu de grătar, stăpâneşte-te!), mai chei şi mai graşi. Dragostea e oarbă, ce să mai zic? Sau poate doar chioară, ca Justiţia. Clar cu balanţa în mână, ca să cântărească.
Dar de ce brunet? Habar n-am.
Problema e că eu nu sunt tall, dark and handsome - probabil; nu mă laud, că cică lauda de sine pute - dar nici mic, chel şi cu burtă. Deci dacă aş fi vreun familist convins - bine că nu sunt - aş avea 2 posibilităţi: aştept până îmi creşte burtă şi chelie ca să mă cuplez cu bunăciunea (lemon, please), sau plec. Faza e că nu pot pleca, pentru că România e un blestem. Un handicap. Te-ai născut aici, eşti handicapat (SĂ NU GENERALIZĂM). Vrei familie? Caută-ţi consoartă internaţională! Dacă ai noroc i se pune pata pe tine; poate îţi toarnă şi câţiva plozi, moment în care începi să gândeşti pozitiv: poate seamănă cu mă-sa. Păi dacă tot te-apuci să te-mpuiezi, nu e mai bine să nu-ţi doreşti rebuturi?!
UUUSSSSSAAAAAAAAAA....
Nici nu mai ştiu de unde am pornit; voluptatea cu care mă întrerup singur pe cuvânt că mă înspăimântă. Aţi mai văzut aşa ceva?
Sunt mai rău ca o tută d-aia de vrea să-şi cumpere poşetuţă de firmă originală a la supermarket! Băi, ceapa mă-sii, vede magazinul şi nu poa' să se ducă ţeavă la el, să-ţi facă treaba şi să se care dracu' spre alte locaţii! Nu, frate...vede magazinul, dar întâi se duce să bea o cafea la terasă. Bârfeşte cu te miri cine, dă o fugă la un motel să se socializeze cu barmanul în cea mai nouă poziţie din Kama Sutra - adevărul e că pare un exmplar bengos şi e păcat să-l scape, găseşte o prăvălie şi probează tot ce se poate proba doar de amorul artei şi când să-şi ia gentula...'Tu-te-n cur, blestem, c-a închis! Oooo, mii de scuze, mademoiselle...o domnişoară e prea finuţă şi prea elegantă ca să înjure ca bruta grotelor. Ea exclamă supărată, cu vocea ei de vrăbiuţă: "'Tu-mă-n popou, blestem, că a închis". (Îîîîîîuuuu, tot ca o coadă de sconcs la grătar sună. Mai bine nu citiţi asta)
Eu? Identic şi la fel! Păi vreau să-i comunic unei prietene ceva elementar: "Am fost la piaţă şi am văzut că un kil de prune s-a făcut 5 lei! Îţi vine să crezi?" Simple as that!
Da' nu, tăticule! Eu mă complic în ultimul hal, pornesc de la origini şi ajung în pisicii mă-sii de coclauri:
"Am vrut să merg la piaţă. Aşa că m-am apucat să mă dichisesc, să mă machiez, să mă parfumez...mă spălam, mă pieptănam, fundă roşie-mi puneam, că de! Ieşi din casă, mai ştii peste cine dai? Chiar aşa, să râdă lumea? Ia uită-l şi p-ăsta, ce zlătar e! Mă-sa nu l-o vedea când iese pe poartă?
Deci am grijă de propria imagine. No, şi cum pornesc eu la drum spre piaţă, cu cine crezi că mă întâlnesc? O colegă de liceu! Nu-ţi spun numele, că oricum nu o ştii - Iulia o cheamă. Bună, bună. Ţoc, ţoc, arăţi beton, ştiu - măi dragă, ştii ce frumoasă s-a făcut? Uaaaa... A fost odată, ca-n poveşti, a fost ca niciodată, o prea frumoasă fată. Ea e prea-frumoasa, muza care a gâdilat geniul creator al poetului, inspirîndu-i capodopera. Înfloreşte natura pe unde trece, de bucurie că a văzut-o; atât e de frumoasă - nu era aşa când o ştiam eu! All the boys love Mandy Lane, atât e de frumoasă - cel mai mişto job de pe planetă în toată viaţa ei de planetă este să-i fii sclav şi să faci boacăne. Ooooo...dar te rog, pedepseşte-mă, stăpână! I've been a bad, bad boy! Leagă-mă de pat, leagă-mă de pat! MERIT! Spank my ass, că cu el am gândit când nu te-am ascultat! Don't wash your mouth, i like it dirty! Oh, oh, oh.
Nevermind! Adică...tu chiar vrei să ţi-o descriu pe Iulia - e numele ei, ţi-am spus, nu? - cu lux de amănunte? Nu, că nu vreau să..ăă...dacă zic că nu vreau să pleci în sihăstrie de ciudă, înţelegi că nu o zic cu răutate şi nu bat absolut nici un apropo nasol, nu? Deci cum spuneam: m-am întâlnit cu ea din întâmplare - bine că mă aranjasem şi eu cât de cât...dar tot m-am simţit aiurea. Adică ţi-e frică să şi respiri pe lângă ea, ca nu cumva să-i profanezi frumuseţea. No, şi tipa vrea să plece la Roma, să viziteze şi ea Leagănul Civilizaţiei Latine - la mine? Ce mişto! Te primesc cu cea mai dragă inimă! Lamine se află leagănul! Îl am în curte, în mijlocul naturii, ascuns de privirile curioşilor! Vrei să-l încercăm?
Chestia e că dacă eu aş fi ea, aş pleca în Egipt: faraoni, piramide, morminte...ce mai? Leagănul Civilizaţiei Mondiale, nu joacă! Serios, am văzut pe Discovery! Cel mai tare post din lume!! Numa' ieri a fost o emisiune - Jurassic CSI, cu dinozauri. Îţi vine să crezi că a existat aşa ceva? Liopleurodonul e dinozaurul meu cel mai preferat; carnivor feroce, 7 m lungime, înotătoare de 3 m, 35 t greutate. Cel mai prădător, cel mai mare, cel mai tare. Godzilla: size does matter. Auzi? Cât e ceasul? ATÂÂÂT? Băgami-aş, i'm dead late! Fug acasă, ne mai vedem. Pa!!"
Şi după 10 minute mi se urcă înţelepciunea înapoi la căpuţul potrivit: AM UITAT SĂ ÎI ZIC DE PRUNE!! Uffffffff...niciodată nu am timp de nimic! Aşa ce mă-nervează, de-mi vine să...nu ştiu ce să fac! Da' îmi vine! Iulia, Iulia, Iulia.
Da, domle, aşa sunt! Mi-e ruşine să recunosc, dar am creierul mai împroşcat de duduism decât orice duduie care o alegi la întâmplare! Mergi pe stradă şi urlă ţoapa după tine: pick me, pick me! Alege ce vrei, sunt peste ea la orice oră!
Ce spuneam, că am uitat! Nanananananananaaaaa...stai să dau pagina...nananananaa...YES! OH, FUCK, YES!
Nicole...mânca-o-ar tata pe ea de brioşă mică şi dulce!! Nicole, Nicole, ce-i făcuşi tu inimii mele?
Alexandru Jula - Cand alege inima
Asculta mai multe audio manele
Numele tău, e-n sufletul meu...orice s-ar întâmpla. Nicole, personificarea celor 3 Graţii mitologice! Parfumată ca o orhidee sălbatică, fină ca o petală de trandafir. O, Nicole, mai suplă decât o căprioară, muză a poeziei din sufletul meu! - v-am zis că am aşa ceva? Eee? V-am zis, v-am zis?
Nicole... Ghiersul de privighetoare care îmi face inima să zâmbească. O, Nicole, lasă prea-plinul făpturii tale să mă inunde, să mă încălzească!!
Nicole... Ghiersul de privighetoare care îmi face inima să zâmbească. O, Nicole, lasă prea-plinul făpturii tale să mă inunde, să mă încălzească!!
"Focus, Conan!".
Admirabilă fază! Sunt pe jos de râs, ori de câte ori o văd! Mimica, tonalitatea vocii, gesturile, privirea, culorile, formele...FORMELE. Her titties are screaming for attention...
"Focus, CONAN!" Dar sunt concentrat, pisicuţa mea - ce n-aş da, ce n-aş da. Pe cuvânt de cercetaş, nu-ţi scap o tresărire a pieptului; te rog, respiră! Uşor...adânc...mai adânc...ahhhhhhhhh...uuuuhhh....haaaaaaaaaaaaaa. Desfătare pentru ochii mei obosiţi!
"CONAN, FOCUS! UP HERE, NOT DOWN THERE!!" Nu fi porc!
Trăin p-aici pe planetă, am observat că fiecare acţiune are un scop precis: când te duci la schi, te îmbraci bine să nu faci ţurţuri - că doar nu schiezi pe plajă la Miami; când faci scufundări, ghici ce? Cari în spate (pe sistem "o furnică duce-n spate, un grăunte jumătate") ditai butelia - că doar nu îţi cresc branhii, să respiri ca peştele!
Prin urmare mă întreb: de ce se îmbracă o femeie-divă-zână-Nicole aşa cum se îmbracă? Ca să se simtă bine? Aham...cred că e o plăcere să-i intre fusta prin toate...ahhh...să o strângă fusta (atât de rău încât abia se poate aşeza). Ca să fie plăcută şi admirată de către sexu' opus? Probabil...dar ca să admiri, nu trebuie să vezi? Cum îi spui la una ("uneia, desigur") "Pisi, ce sexy şi apetisantă eşti", dacă nu o vezi?
Prin urmare: te îmbraci dezbracată, ca să bălească precoce masculu' feroce când te vede. Ştii că aşa va face, mizezi pe asta...Dar atunci de ce e naşpa să se uite? La dracu! Păi dacă ieşi nud pe stradă şi îţi pui şi leduri reflectorizante ca nu cumva să te rateze careva, nu se chiombează lumea la tine? "Viol, viol, nu săriţi că-mi place"...cam aşa aş rezuma toată daravela.
Şi mai ales: de ce e naşpa pentru un bărbat să admire o femeie - care pe legea mea, te invită în şuturi spre rotunjimile ei - dar nu e naşpa pentru o femeie să admire un bărbat bine făcut, eventual şi cu moobs apetisanţi?
Dacă eram eu Conan (ceea ce nu sunt :(( :(( :(( ), mă faceam şi Barbarul. Se poate "Conan" fără "Barbarul"? Se poate "Jet" fără "Li"? Se poate "Van" fără "Damme"? Normal că nu se poate! Apropo...Brusli l-o bate pe Van Damme? Propun un turneu între cei 2; iar câştigătorul să se lupte cu Cichicean. Tare, sau ce? Bad boys, bad boys, what you gonna do? What you gonna do, when they'll come for you?
În fine...Spuneam că eu mă făceam Conan Barbarul şi i-o ziceam cu tupeu:"Zebra mea mică şi scumpă, tezaurul folcloric al vieţii mele - prezentat de Marioara Morărescu, desigur, vioreaua care dai culoare vieţii mele, stai niţeluş să-ţi fac o poză, ca să dorm noaptea cu ea sub pernă şi să visez frumos!"
CE, CE VĂ ZBURLIŢI AŞA? Nu e material..de lectură, da' cică se practică la nivel înalt! Păi dacă aşa e trendul, cine sunt eu să mă pun de-a curmezişul? O admir pe bunăciune? Pac, o înrămez şi dorm cu capul pe ea...Ce atâta şmecherie?
P.S.: orice asemănare cu evenimente trecute, prezente sau viitoare/persoane moarte sau în viaţă, este pur întâmplătoare
Admirabilă fază! Sunt pe jos de râs, ori de câte ori o văd! Mimica, tonalitatea vocii, gesturile, privirea, culorile, formele...FORMELE. Her titties are screaming for attention...
"Focus, CONAN!" Dar sunt concentrat, pisicuţa mea - ce n-aş da, ce n-aş da. Pe cuvânt de cercetaş, nu-ţi scap o tresărire a pieptului; te rog, respiră! Uşor...adânc...mai adânc...ahhhhhhhhh...uuuuhhh....haaaaaaaaaaaaaa. Desfătare pentru ochii mei obosiţi!
"CONAN, FOCUS! UP HERE, NOT DOWN THERE!!" Nu fi porc!
Trăin p-aici pe planetă, am observat că fiecare acţiune are un scop precis: când te duci la schi, te îmbraci bine să nu faci ţurţuri - că doar nu schiezi pe plajă la Miami; când faci scufundări, ghici ce? Cari în spate (pe sistem "o furnică duce-n spate, un grăunte jumătate") ditai butelia - că doar nu îţi cresc branhii, să respiri ca peştele!
Prin urmare mă întreb: de ce se îmbracă o femeie-divă-zână-Nicole aşa cum se îmbracă? Ca să se simtă bine? Aham...cred că e o plăcere să-i intre fusta prin toate...ahhh...să o strângă fusta (atât de rău încât abia se poate aşeza). Ca să fie plăcută şi admirată de către sexu' opus? Probabil...dar ca să admiri, nu trebuie să vezi? Cum îi spui la una ("uneia, desigur") "Pisi, ce sexy şi apetisantă eşti", dacă nu o vezi?
Prin urmare: te îmbraci dezbracată, ca să bălească precoce masculu' feroce când te vede. Ştii că aşa va face, mizezi pe asta...Dar atunci de ce e naşpa să se uite? La dracu! Păi dacă ieşi nud pe stradă şi îţi pui şi leduri reflectorizante ca nu cumva să te rateze careva, nu se chiombează lumea la tine? "Viol, viol, nu săriţi că-mi place"...cam aşa aş rezuma toată daravela.
Şi mai ales: de ce e naşpa pentru un bărbat să admire o femeie - care pe legea mea, te invită în şuturi spre rotunjimile ei - dar nu e naşpa pentru o femeie să admire un bărbat bine făcut, eventual şi cu moobs apetisanţi?
Dacă eram eu Conan (ceea ce nu sunt :(( :(( :(( ), mă faceam şi Barbarul. Se poate "Conan" fără "Barbarul"? Se poate "Jet" fără "Li"? Se poate "Van" fără "Damme"? Normal că nu se poate! Apropo...Brusli l-o bate pe Van Damme? Propun un turneu între cei 2; iar câştigătorul să se lupte cu Cichicean. Tare, sau ce? Bad boys, bad boys, what you gonna do? What you gonna do, when they'll come for you?
În fine...Spuneam că eu mă făceam Conan Barbarul şi i-o ziceam cu tupeu:"Zebra mea mică şi scumpă, tezaurul folcloric al vieţii mele - prezentat de Marioara Morărescu, desigur, vioreaua care dai culoare vieţii mele, stai niţeluş să-ţi fac o poză, ca să dorm noaptea cu ea sub pernă şi să visez frumos!"
CE, CE VĂ ZBURLIŢI AŞA? Nu e material..de lectură, da' cică se practică la nivel înalt! Păi dacă aşa e trendul, cine sunt eu să mă pun de-a curmezişul? O admir pe bunăciune? Pac, o înrămez şi dorm cu capul pe ea...Ce atâta şmecherie?
P.S.: orice asemănare cu evenimente trecute, prezente sau viitoare/persoane moarte sau în viaţă, este pur întâmplătoare
duminică, 25 septembrie 2011
Pizza - Multi Stagioni
Notă: datorită întiderii oarecum considerabile şi pentru a nu plictisi excesiv cititorul, postarea de faţă a fost divizată în 2 părţi - inegale dacă mă întrebaţi pe mine, dar de ce ar conta părerea mea?
"Nu ai suflet în tine, răule şi urâtule la suflet!"
"Eşti pesimist şi nu gândeşti optimist!"
"Critici mereu şi vorbeşti numai urâţenii"
Ouuuuukkkkkk...
Sincer, mie mi s-a cam acrit de prosteli d-astea. A fost amuzant, am râs, am glumit, dar e o limită în toate. Întotdeauna mi-am explicat acţiunile - dar dacă mă lovesc de o anumită doză de..naivitate, ce puii mei pot să mai fac? Că nu pot aplica principiul "dacă nu ştii, te învăţ; dacă nu poţi, te ajut; dacă nu vrei, te oblig", din simplul motiv că nu pot obliga pe nimeni să facă nmic - nu am pretenţii de dictator...încă.
Hai, pentru (sper) ultima oară (cel puţin până primesc în Mama Ciorilor nişte critici mai creative), să o iau metodic, ca inginerii.
Mai întâi, nu am înţeles cum pot avea ceva urât dacă nu-l am deloc, dar...probabil că am lipsit eu la lecţia asta; sau nu ştiu ce să mai zic. Pur şi simplu, nu îmi dau seama! Personal, văd doar 2 posibilităţi: ori am o coajă de suflet, dar e urât ca Moartea în Vacanţă, Muma Pădurii printre compatrioţii de acelaşi gen; ori nu am nimic şi e lipsă: gaură neagră, pitch black, extirpare totală, se usucă şi pică. Dar nu se poate lipsă şi urât. Mă-nţelegi?
Apoi, observ că lumea e nemulţumită de prestaţia mea, că-s aşa şi pe dincolo. Ce să zic? În principiu mi se...lasă, nu mai zic, că rănesc sentimentele fragililor. Dar dacă mă fac optimist şi gândesc pesimist, e bine? Mai are cineva ceva de comentat?
De criticat, ce să zic? Trebuie să critic. Cârteala stă la baza evoluţiei. Cum altfel poţi elimina lipsurile şi restul calităţilor rele, dacă negi existenţa lor din start? Cum e emanaţia aia de vorbe deştepte la întâlnirile de profil? "Primul pas în rezolvarea unei probleme este acceptarea ei". Eu o accept şi o spun mereu, ca să nu o uit. Deci o să critic, pentru că doar asta mai pot face. În puii mei, întreaga mea existenţă este o critică la adresa Mamei Naturi, face parte din fibra atomilor care mă compun. Nu pot renunţ...aşa că îmi pare rău, dragă, nu te pot ajuta. Unless...BINGO!!!!
Dacă o să critic gândind frumuşenii, merge? - Pe sistem "Flori de mucegai". Gândesc minunăţenii în timp ce icnesc - de plăcere, desigur. (Harder, harder, lick my nipples! Suck me to another dimension! Don't stop, don't stooooooooh....uhhhhhhhhh...ahhhhh...diri-diri-da...oac-oac-oac-oac diri-diri-da - vorba cânticului)
Problema e: cum Paştele Calului să fac asta? Vedeţi, măi, d-aia n-are ursul coadă. Mă dau de ceasul morţii pentru a-mi mulţumii admiratorii, doar ca să-mi răzui cu mistria adulaţia lor de pe ochi. Şi bătut şi cu banii luaţi...Păi treabă-i asta?
Staţi că am găsit!
Nicole Scherzinger. Ce poate fi mai minunat pe lume decât Nicole Scherzinger? (îmi vin mie câteva idei, dar nu-şi au locul aici). Deci Nicole...hmmmm....Nicole, Nicole...fâl-fâl-fâl-fâl-fâl, Zâna Zânelor. Când apare, cerurile se deschid şi îngerii încep să cânte îngereşte - cum altfel? AAAAAleluia, AAAleluia. Nicole, blândă şi suavă ca o garofiţă; proaspătă şi dulce ca sclipirea razelor de soare pe roua florilor, în dimineţile de vară. Cafea cu parfum de femeie: Nicole. Afrodita în extaz; Venus din Milo, varianta cu mâini. Mai frumoasă ca însăşi Isis în zilele ei cele mai bune.
O vezi şi ţi se taie respiraţia...O vezi şi mintea îţi fuge spre un singur lucru (nu, nu acela - bine, şi el, dar întâi cu preludiu):
"Eşti pesimist şi nu gândeşti optimist!"
"Critici mereu şi vorbeşti numai urâţenii"
Ouuuuukkkkkk...
Sincer, mie mi s-a cam acrit de prosteli d-astea. A fost amuzant, am râs, am glumit, dar e o limită în toate. Întotdeauna mi-am explicat acţiunile - dar dacă mă lovesc de o anumită doză de..naivitate, ce puii mei pot să mai fac? Că nu pot aplica principiul "dacă nu ştii, te învăţ; dacă nu poţi, te ajut; dacă nu vrei, te oblig", din simplul motiv că nu pot obliga pe nimeni să facă nmic - nu am pretenţii de dictator...încă.
Hai, pentru (sper) ultima oară (cel puţin până primesc în Mama Ciorilor nişte critici mai creative), să o iau metodic, ca inginerii.
Mai întâi, nu am înţeles cum pot avea ceva urât dacă nu-l am deloc, dar...probabil că am lipsit eu la lecţia asta; sau nu ştiu ce să mai zic. Pur şi simplu, nu îmi dau seama! Personal, văd doar 2 posibilităţi: ori am o coajă de suflet, dar e urât ca Moartea în Vacanţă, Muma Pădurii printre compatrioţii de acelaşi gen; ori nu am nimic şi e lipsă: gaură neagră, pitch black, extirpare totală, se usucă şi pică. Dar nu se poate lipsă şi urât. Mă-nţelegi?
Apoi, observ că lumea e nemulţumită de prestaţia mea, că-s aşa şi pe dincolo. Ce să zic? În principiu mi se...lasă, nu mai zic, că rănesc sentimentele fragililor. Dar dacă mă fac optimist şi gândesc pesimist, e bine? Mai are cineva ceva de comentat?
De criticat, ce să zic? Trebuie să critic. Cârteala stă la baza evoluţiei. Cum altfel poţi elimina lipsurile şi restul calităţilor rele, dacă negi existenţa lor din start? Cum e emanaţia aia de vorbe deştepte la întâlnirile de profil? "Primul pas în rezolvarea unei probleme este acceptarea ei". Eu o accept şi o spun mereu, ca să nu o uit. Deci o să critic, pentru că doar asta mai pot face. În puii mei, întreaga mea existenţă este o critică la adresa Mamei Naturi, face parte din fibra atomilor care mă compun. Nu pot renunţ...aşa că îmi pare rău, dragă, nu te pot ajuta. Unless...BINGO!!!!
Dacă o să critic gândind frumuşenii, merge? - Pe sistem "Flori de mucegai". Gândesc minunăţenii în timp ce icnesc - de plăcere, desigur. (Harder, harder, lick my nipples! Suck me to another dimension! Don't stop, don't stooooooooh....uhhhhhhhhh...ahhhhh...diri-diri-da...oac-oac-oac-oac diri-diri-da - vorba cânticului)
Problema e: cum Paştele Calului să fac asta? Vedeţi, măi, d-aia n-are ursul coadă. Mă dau de ceasul morţii pentru a-mi mulţumii admiratorii, doar ca să-mi răzui cu mistria adulaţia lor de pe ochi. Şi bătut şi cu banii luaţi...Păi treabă-i asta?
Staţi că am găsit!
Nicole Scherzinger. Ce poate fi mai minunat pe lume decât Nicole Scherzinger? (îmi vin mie câteva idei, dar nu-şi au locul aici). Deci Nicole...hmmmm....Nicole, Nicole...fâl-fâl-fâl-fâl-fâl, Zâna Zânelor. Când apare, cerurile se deschid şi îngerii încep să cânte îngereşte - cum altfel? AAAAAleluia, AAAleluia. Nicole, blândă şi suavă ca o garofiţă; proaspătă şi dulce ca sclipirea razelor de soare pe roua florilor, în dimineţile de vară. Cafea cu parfum de femeie: Nicole. Afrodita în extaz; Venus din Milo, varianta cu mâini. Mai frumoasă ca însăşi Isis în zilele ei cele mai bune.
O vezi şi ţi se taie respiraţia...O vezi şi mintea îţi fuge spre un singur lucru (nu, nu acela - bine, şi el, dar întâi cu preludiu):
Nicole Scherzinger.
Btw...am descoperit că pasiunile se pot educa, în cea mai mare parte a lor.
Cele mai fioroase se formează în suflet. Ele sunt profunde şi pure. Crude şi viguroase. Văpăi ale morţii, care îţi săgetează adâncurile fiinţei, fără milă. Valuri de lumină ce încinerează totul în jur. Îţi mistuie fiecare coardă a inimii, îţi macină intelectul. Când te-apucă una d-asta, să te ţii! Eşti mai turbat ca un animal turbat, mai flămând ca un monah ieşit din postul lui negru. Eşti de neoprit; dacă ai fi Atlas, te scobeşti cu globul pământesc între dinţi, pentru că eşti un Zeu. Nimic nu mai este de ajuns. Totul păleşte înaintea pasiunii fierbinţi; întreaga ta existenţă este un simplu joc de cuvinte, dincolo de graniţele timpului şi spaţiului. Orele se transformă în ani de dor nebun, viaţa ţi se prăvăleşte în moalele capului şi te îngroapă sub ruinele ei. Trec peste tine şi te lasă ca ciumat; un tărâm al morţii, uscat şi ofilit. Vlăguit. Pădurile nesfârşite de odinioară sunt doar câmpuri întinse de cioturi şi putereziciuni, izvoarele limpezi ca cristalul (licenţă poetică) mustesc acum de hoituri şi miresme otrăvite. Soarele este doar o pată bolândă pe un cer zdrenţuit, pământul pârjolit de dorinţă este golaş, sterp. Duhoarea dezgustului te sufocă, te înconjoară umedă, ca un giulgiu. Interiorul ţi se umple de fiere şi metal ruginit, îţi explodează ritmic în piept. Echilibrul îţi este absorbit într-un vârtej de durere, odată cu visele spulberate. Greutatea hăului din genunile minţii te zdrobeşte într-o durere continuă, mută.
Pasiunea pură apare din nimic şi dispare odată cu tine. Te schimbă. Te orbeşte. Te transformă. Te ucide.
Pasiunea pură este rea. Câh, caca, nu pune mâna!
Acum, eu vreau să mă refer la pasiunea de suprafaţă, care apare în intelect şi se întăreşte sub puterea cuvintelor. Repetiţia e mama învăţăturii; îţi repeţi în cap de zeci de ori, sute de ori până crezi orice. Porcul zboară; porcul zboară, porcul zboară, porcul zboară...după vreo săptămână, pariu că o crezi?
Divele mioritice. Contează că sunt târfe slute ca un dos de maimuţă rujat? De nu s-ar fi inventat bisturiul sau cauciucul subcutanat, erau norocoase dacă primeau un post de hrănire a porcinelor. Adică na...sau şi bietele animale onoarea lor; dacă se speriau şi intrau în greva foamei; râmâneau cu sechele. Făceau boala vacii nebue şi crăpau.
Dar zilnic ţi se repetă în creieri. Voluptoase, apetisante, sexy. Voluptoase, apetisante, sexy. Ceas de ceas, zi de zi, an de an. Ajungi să o crezi. Cuvintele li se mulează pe imagine, iar ele devin o înşiruire de litere. Se transformă în idei, concepte impalpabile, abstracte.
Pasiuni.
- VA URMA -
Cele mai fioroase se formează în suflet. Ele sunt profunde şi pure. Crude şi viguroase. Văpăi ale morţii, care îţi săgetează adâncurile fiinţei, fără milă. Valuri de lumină ce încinerează totul în jur. Îţi mistuie fiecare coardă a inimii, îţi macină intelectul. Când te-apucă una d-asta, să te ţii! Eşti mai turbat ca un animal turbat, mai flămând ca un monah ieşit din postul lui negru. Eşti de neoprit; dacă ai fi Atlas, te scobeşti cu globul pământesc între dinţi, pentru că eşti un Zeu. Nimic nu mai este de ajuns. Totul păleşte înaintea pasiunii fierbinţi; întreaga ta existenţă este un simplu joc de cuvinte, dincolo de graniţele timpului şi spaţiului. Orele se transformă în ani de dor nebun, viaţa ţi se prăvăleşte în moalele capului şi te îngroapă sub ruinele ei. Trec peste tine şi te lasă ca ciumat; un tărâm al morţii, uscat şi ofilit. Vlăguit. Pădurile nesfârşite de odinioară sunt doar câmpuri întinse de cioturi şi putereziciuni, izvoarele limpezi ca cristalul (licenţă poetică) mustesc acum de hoituri şi miresme otrăvite. Soarele este doar o pată bolândă pe un cer zdrenţuit, pământul pârjolit de dorinţă este golaş, sterp. Duhoarea dezgustului te sufocă, te înconjoară umedă, ca un giulgiu. Interiorul ţi se umple de fiere şi metal ruginit, îţi explodează ritmic în piept. Echilibrul îţi este absorbit într-un vârtej de durere, odată cu visele spulberate. Greutatea hăului din genunile minţii te zdrobeşte într-o durere continuă, mută.
Pasiunea pură apare din nimic şi dispare odată cu tine. Te schimbă. Te orbeşte. Te transformă. Te ucide.
Pasiunea pură este rea. Câh, caca, nu pune mâna!
Acum, eu vreau să mă refer la pasiunea de suprafaţă, care apare în intelect şi se întăreşte sub puterea cuvintelor. Repetiţia e mama învăţăturii; îţi repeţi în cap de zeci de ori, sute de ori până crezi orice. Porcul zboară; porcul zboară, porcul zboară, porcul zboară...după vreo săptămână, pariu că o crezi?
Divele mioritice. Contează că sunt târfe slute ca un dos de maimuţă rujat? De nu s-ar fi inventat bisturiul sau cauciucul subcutanat, erau norocoase dacă primeau un post de hrănire a porcinelor. Adică na...sau şi bietele animale onoarea lor; dacă se speriau şi intrau în greva foamei; râmâneau cu sechele. Făceau boala vacii nebue şi crăpau.
Dar zilnic ţi se repetă în creieri. Voluptoase, apetisante, sexy. Voluptoase, apetisante, sexy. Ceas de ceas, zi de zi, an de an. Ajungi să o crezi. Cuvintele li se mulează pe imagine, iar ele devin o înşiruire de litere. Se transformă în idei, concepte impalpabile, abstracte.
Pasiuni.
- VA URMA -
miercuri, 21 septembrie 2011
Haos de tăcere
Extras din astenia unei evocări din altă lume
Sunt mort.
Nu mai am putere, nu mai am voinţă. Nu vreau să mai am putere…sunt epuizat. Plutesc în gol, cad încontinuu. Timpul se roteşte nebun în jurul meu, spaţiul se curbează, vibrează ca un roi de albine în preajma unei flori rare. Sunt suspendat între lumi, între sacru şi profan. Între realitate şi hipnoză, între firesc şi metafizic.
Sunt mort.
Nu mai am putere, nu mai am voinţă. Nu vreau să mai am putere…sunt epuizat. Plutesc în gol, cad încontinuu. Timpul se roteşte nebun în jurul meu, spaţiul se curbează, vibrează ca un roi de albine în preajma unei flori rare. Sunt suspendat între lumi, între sacru şi profan. Între realitate şi hipnoză, între firesc şi metafizic.
O pată întunecată într-un univers de ploaie măruntă şi rece. O părere stearpă, un ecou întunecat care se loveşte de zidurile pustii ale unui labirint nesfârşit.
Gândurile îmi explodează în piept, cu o ritmicitate înspăimântătoare. Le aud şi încerc cu disperare să mi le opresc, să le afund în material vâscoasă care o pipăi undeva, în depărtare. În minte construiesc baraje, ridic ziduri de cărămidă crăpată, izolez, ramforsez, adun, acopăr, construiesc zăvoare impenetrabile. Încerc să le opresc, dar le simt cum îmi îngheţă bătăile inimii, cum îmi ard corzile vocale. Stomacul mi se zvârcoleşte nebun de uimire, într-o ameţeală fierbinte. Capul îmi zvâcneşte dureros. Găvanele ochilor sunt goale şi mă doboară sub greutatea lor.
Gândurile îmi explodează în piept, cu o ritmicitate înspăimântătoare. Le aud şi încerc cu disperare să mi le opresc, să le afund în material vâscoasă care o pipăi undeva, în depărtare. În minte construiesc baraje, ridic ziduri de cărămidă crăpată, izolez, ramforsez, adun, acopăr, construiesc zăvoare impenetrabile. Încerc să le opresc, dar le simt cum îmi îngheţă bătăile inimii, cum îmi ard corzile vocale. Stomacul mi se zvârcoleşte nebun de uimire, într-o ameţeală fierbinte. Capul îmi zvâcneşte dureros. Găvanele ochilor sunt goale şi mă doboară sub greutatea lor.
Roşeşte.
luni, 19 septembrie 2011
Revelaţii
Du-du-du-dummmm...moment aniversar.
După evidenţa blogosferei în care activez, cică ce va urma este postarea cu numărul 500; un pas mic pentru omenire, un salt uriaş pentru mine, care nu mă pot concentra pe orice mai mult de o oră (se pune că am sindrom d-ăla...cum îi zice? ADHD, sau ceva. Nuuuuuu, n-are cum; stau bine cu atenţia...cred).
Cum spuneam, am ajuns la moment special. Sincer, am început dintr-o prostie pentru o fată (ce să mai zic...eram încă mic şi bătut în cap pe vremea aia); nici măcar nu aveam habar ce să scriu în mai mult de 2 articole...aşa că, da, consider o performanţă că am ajuns până aici. Nu ştiu ce să mai zic, fără a mă face de râs; cred că e timpul cu mulţumirile:
"Mulţumesc mamei care m-a făcut, tatălui care a participat, oraşului în care am crescut, colbului din cauza căruia mi s-a infectat prima julitură, ierbii care mi-a pătat iremediabil tricoul preferat, bordurii în crăpătura căreia mi-am spart limba când mă credeam Ayrton Sena pe tricicletă, cazanului de care mi-am spart nasul când învăţam să mă caţăr în copaci, copacului de care mi-am spart capul când mă jucam Baba-Oarba, lacului în care era să mă înec dar m-a scuipat afară, şcolii la care am învăţat până am renunţat, autobuzului care m-a purtat spre şcoală la care am învăţat şi am renunţat (mai târziu sarcină transferabilă propriilor picioare), aerului pe care l-am respirat şi am făcut roşu-n gât, oilor pe care le tot pierdeam când eram mic şi-mi luam mereu batai de (co)joc - cărora le datorez şi suflul mioritic care mi s-a format peste timp, camionului care aproape m-a călcat dar s-a răzgândit în ultimul moment, ulucii în care mi-am belit mâna când vroiam să sar gardul pe care-l compunea, bâtei care mi-a spart primul dinte...nu, asta a păţit un prieten. Străzii pe care am locuit şi mă altoiam cu copiii din vecini, oraşului în care...am mai zis, ţării care a conţinut oraşul pe strada căruia se află casa în care m-am apărut, sobei de teracotă în vârful căreia dormeam pe timp de iarnă când eram mic, specimenelor care îmi dau ocazia să mă râd zilnic şi nu în ultimul rând, mie. Eeee...am glumit. Dacă era după mine renunţam de mult...noroc cu proptelele mele de nădejde, cărora le datorez tot ceea ce sunt astăzi şi fără de care mă lăsam de mult de astă treabuşoară - Ellie, Roxana, nu vă ridicaţi, că nu vă ştie lumea.
Raluca...am uitat ca un bou de viţă nobilă de ziua ta, aşa că ia d-aci! Să fie şi pentru tine, ca să nu zici că-s suflet rău şi ranchiunos.
Şi nu în ultimul rând, mulţumesc vouă, ţie, care mă citeşti, care mă suporţi, fie şi numai în scris.
Plecăciuni.
După evidenţa blogosferei în care activez, cică ce va urma este postarea cu numărul 500; un pas mic pentru omenire, un salt uriaş pentru mine, care nu mă pot concentra pe orice mai mult de o oră (se pune că am sindrom d-ăla...cum îi zice? ADHD, sau ceva. Nuuuuuu, n-are cum; stau bine cu atenţia...cred).
Cum spuneam, am ajuns la moment special. Sincer, am început dintr-o prostie pentru o fată (ce să mai zic...eram încă mic şi bătut în cap pe vremea aia); nici măcar nu aveam habar ce să scriu în mai mult de 2 articole...aşa că, da, consider o performanţă că am ajuns până aici. Nu ştiu ce să mai zic, fără a mă face de râs; cred că e timpul cu mulţumirile:
"Mulţumesc mamei care m-a făcut, tatălui care a participat, oraşului în care am crescut, colbului din cauza căruia mi s-a infectat prima julitură, ierbii care mi-a pătat iremediabil tricoul preferat, bordurii în crăpătura căreia mi-am spart limba când mă credeam Ayrton Sena pe tricicletă, cazanului de care mi-am spart nasul când învăţam să mă caţăr în copaci, copacului de care mi-am spart capul când mă jucam Baba-Oarba, lacului în care era să mă înec dar m-a scuipat afară, şcolii la care am învăţat până am renunţat, autobuzului care m-a purtat spre şcoală la care am învăţat şi am renunţat (mai târziu sarcină transferabilă propriilor picioare), aerului pe care l-am respirat şi am făcut roşu-n gât, oilor pe care le tot pierdeam când eram mic şi-mi luam mereu batai de (co)joc - cărora le datorez şi suflul mioritic care mi s-a format peste timp, camionului care aproape m-a călcat dar s-a răzgândit în ultimul moment, ulucii în care mi-am belit mâna când vroiam să sar gardul pe care-l compunea, bâtei care mi-a spart primul dinte...nu, asta a păţit un prieten. Străzii pe care am locuit şi mă altoiam cu copiii din vecini, oraşului în care...am mai zis, ţării care a conţinut oraşul pe strada căruia se află casa în care m-am apărut, sobei de teracotă în vârful căreia dormeam pe timp de iarnă când eram mic, specimenelor care îmi dau ocazia să mă râd zilnic şi nu în ultimul rând, mie. Eeee...am glumit. Dacă era după mine renunţam de mult...noroc cu proptelele mele de nădejde, cărora le datorez tot ceea ce sunt astăzi şi fără de care mă lăsam de mult de astă treabuşoară - Ellie, Roxana, nu vă ridicaţi, că nu vă ştie lumea.
Raluca...am uitat ca un bou de viţă nobilă de ziua ta, aşa că ia d-aci! Să fie şi pentru tine, ca să nu zici că-s suflet rău şi ranchiunos.
Şi nu în ultimul rând, mulţumesc vouă, ţie, care mă citeşti, care mă suporţi, fie şi numai în scris.
Plecăciuni.
Mărturisesc cu mâna pe suflet că mi se rupe de Berlusconi, care s-a descoperit cum dădea el telefoane după prostituate acum 4 ani. Nu mă interesează nici măcar de expectoraţiile Băselului în funcţie, cum se dă el mare conducător de oşti. Nu, domnule.
Eu sunt la perioadă-virgulă-perioadă. Din timp în timp, mă apucă momente în care mă simt întruparea (nu, nu a lu' Râmaru + Jec Dă Ripăr, deşi, pe cuvânt că nu mi-ar displăcea total) lu' Columb altoit cu Magellan (iar la momente aniversare îmi mai face câte o vizită mică şi Einstein, ca să fie 3 în 1 ca cafeaua). No, şi cum mă apucă pe mine înţelepciunea cosmică, numai ce mă pun cu drag şi spor să cujet la soarta şi destinul naţiunii.
Acum am intrat în Săptămâna Iluminată, deoarece sunt pe cale să slobozesc o descoperire uluitoare: românul nu este ceea ce pare că este
...El este mai mult decât ceea ce pare că este. ESTE CEEA CE VA FI.
Zilele trecute urmăream o înregistrare a unei emisiuni difuzată cu vreo 5 ani în urmă şi totuşi extrem de actuală. Unii discutau despre preţul unui km de autostradă, unii se certau pe fraudarea de voturi, alţii dădeau cu subsemnatul pe la DNA...d-astea obişnuite. Că nu s-a schimbat nimic, nu mă miră...la dracu', trăiesc în România!
Şi privesc eu ce privesc, până când n-am ce lucra şi numa' ce-apăs pe-o lanternă: VÂJJJJ...laser frate. Beculeţele mi se pun pe clipocit, rotiţele pe învârtit, sinapsele pe călărit (în diverse poziţii) şi nucleele pe răsucit. Băi, deci românii au aceleaşi probleme ca acum 10 ani...ce puii mei, suntem retardaţi cu toţii? N-avem şi noi pic de experienţă la nivel de mentalitate a gloatei? Până şi mulţimea lu' Negruzii urla din toţi bojocii "CAPUL LUI MOŢOC VREM, CAPUL LUI MOŢOC VREM!" Acolo încă existau rămăşiţe anterioare...la noi, chiar aşa, nimic? Ne trezim în fiecare dimineaţă cu mintea albă ca o coală de hârtie, numa' bună pentru material prostibil? Se fură la voturi...hai, las-o în Paştele calului, că nu fură nimeni milioane de voturi! Ne zgândără Aleodor cu flăcărica între rinichi...băi, da' ce, e Vader, să controleze atâtea suflete?? Suntem noi prea idioţi?? Nici chiar aşa...e neamul ăsta cum o fi, dar nici chiar atât de amorf. Mai sunt şi câteva vârfuri - care de obicei îşi bagă..îţi iau lumea-n cap şi zboară către zări mai bune, dar asta e deja altă poveste.
Şi-apoi m-a pălit! Nu suntem imaculaţi în zorii zilei, nu suntem înapoiaţi mintal şi nici nu tragem etnobotanice pe nas (aici e discutabil). Nu, greşit. Marş acasă, că nu ştii să crii. ŞI..stai aşa, că nu scapi! Mâine să vii cu tac-tu tuns!
Hai, curaj...Careva? Da nu vă-nghesuiţi aşa, câte unu, că nu dau turcii! Of, of, offfff...las' că-ţi spui io. Învaţă şi ia aminte: nu sunt copaci, sunt oameni! Şi chiar unii avangardişti!
Suntem o naţie de avangardişti..chiar avangardo-futurişti! (există termenul? Las' că tocmai l-am inventat :D ). Noi spargem canoanele tradiţionalului, suntem îndrăzneţi şi excentrici. Vedem ce alţii nu văd, percepem natura în cela mai fine manifstări ale ei.
Privim diferit. Suntem mai rapizi, mai precoci. Riscăm, riscăm, riscăm şi câştigăm! Anticipăm. Ne aruncăm în viitor, ne înveşmântăm în lumina luminiţei care arde p-acolo, pentru a putea rezista realităţilor cotidiene. Nu trăim în trecut, şi nici măcar în prezent...doar în viitor. Numai în viitor. Un timp al victoriilor glorioase, un timp al dreptei orânduiri, de formare a omului nou, mai dalb, mai curat, mai proaspăt, mai uscat. Un timp al fluviilor de lumină, când casa-i casă, masa-i masă şi visele înaripate străjuiesc bunăstarea populară. Avem fericire, sănătate, iubire tare ca piatra, iute ca săgeata! Ia mai urlaţi, măi flăcăi, şi sunaţi din zurgălăi: HĂĂĂĂĂĂIII!!!! STRIGAŢI PANTELIMON, DACĂ SUNTEŢI CU MINE!!!!
Ce, ce vă uitaţi aşa stereo? Nu mă credeţi, nu? Ştiu, nici eu nu am crezut la început...apoi a venit Einstein şi mi-a făcut o demonstraţie matematică de 10 table cu vârf.
Păi unde în lume aţi mai văzut să se inaugureze ceva care nu e gata? Vaporul se lansează la apă doar cu carena terminată? Unde-i restu'? Care rest, frăţicule? Las' că-l terminăm pe drum! Mateloţii ce să facă atâta vreme? Că se plictisesc şi ei de frecat podele şi ce mai găsesc prin împrejurimi!
Aţi văzut aşa ceva? Nuuuuuuuuuuuuu...
Sau aţi văzut la americani să trimită racheta în spaţiu fără înveliş exterior? Dă-l încolo, şi-aşa arde când se-ntoarce! La ce să ne mai chinuim?
Ei, ieti! Noi tăiem panglici la 10 km de autostradă pe un sens. Adică se ia o şuşea de 200 km. Se fac câţiva km, pac inaugurare...alţi câţiva metri, pac inaugurare...eu ştiam că inaugurezi ceva când termini. Ăştia se termină de mai multe ori? Hmmm...fără viagra nu au cum! Ceeee? Udrea ia viagra? Pe gură, sau...nu; nu s-a inventat şi sub formă de supozitor. Dar la ce i-ar trebui Udrei Viagra? Ea doar stă. Sau dictează...că doar d-aia conduce 2 ministere. Munca administrativă e cu adevărat solicitantă.
Anyway, să depăşim momentul.
DECI, cum spuneam...inaugurăm. Dar io's curios cine stabileşte limita de inaugurare. Capetele limpezi ale patriei? Parcă şi văd cum se întâlnesc miniştrii la Biroul..Oval? şi zic: ce vrea poporul? Distracţie! Păi dacă de-aşa, hai să inaugurăm cu fast din km în km...un mic, o bere, ca să fie bine!
Aşa? Că eu aş propune altceva: 10 km autostradă să se împartă în tronsoane de 1 metru pe sens şi să le inaugurăm cu solemnitate la finalizare...s-avem şi noi serbări măcar o dată pe lună.
Mamăăă...m-a uitat Dumnezeu scriind...dar parcă nu-i aşa de mult. Oricum, dau şi eu la pompă mai pe rapid pe finalizare.
Şi uite aşa ies autostrăzi pe-un sens care durează doar câţiva km şi încep în câmp, pentru a se termina în boscheţi. Timpul trece, leafa merge, ei cu drag muncesc. Una - ţie, una - mie...două - ţie, una, două - mie. Iar poporul suveran nu se supără, pentru că el deja gândeşte la miile de km autostradali, care OR SĂ FIE.
It's a win-win situation. It's a new day, it's a new world.
Everybody's happy.
Eu sunt la perioadă-virgulă-perioadă. Din timp în timp, mă apucă momente în care mă simt întruparea (nu, nu a lu' Râmaru + Jec Dă Ripăr, deşi, pe cuvânt că nu mi-ar displăcea total) lu' Columb altoit cu Magellan (iar la momente aniversare îmi mai face câte o vizită mică şi Einstein, ca să fie 3 în 1 ca cafeaua). No, şi cum mă apucă pe mine înţelepciunea cosmică, numai ce mă pun cu drag şi spor să cujet la soarta şi destinul naţiunii.
Acum am intrat în Săptămâna Iluminată, deoarece sunt pe cale să slobozesc o descoperire uluitoare: românul nu este ceea ce pare că este
...El este mai mult decât ceea ce pare că este. ESTE CEEA CE VA FI.
Zilele trecute urmăream o înregistrare a unei emisiuni difuzată cu vreo 5 ani în urmă şi totuşi extrem de actuală. Unii discutau despre preţul unui km de autostradă, unii se certau pe fraudarea de voturi, alţii dădeau cu subsemnatul pe la DNA...d-astea obişnuite. Că nu s-a schimbat nimic, nu mă miră...la dracu', trăiesc în România!
Şi privesc eu ce privesc, până când n-am ce lucra şi numa' ce-apăs pe-o lanternă: VÂJJJJ...laser frate. Beculeţele mi se pun pe clipocit, rotiţele pe învârtit, sinapsele pe călărit (în diverse poziţii) şi nucleele pe răsucit. Băi, deci românii au aceleaşi probleme ca acum 10 ani...ce puii mei, suntem retardaţi cu toţii? N-avem şi noi pic de experienţă la nivel de mentalitate a gloatei? Până şi mulţimea lu' Negruzii urla din toţi bojocii "CAPUL LUI MOŢOC VREM, CAPUL LUI MOŢOC VREM!" Acolo încă existau rămăşiţe anterioare...la noi, chiar aşa, nimic? Ne trezim în fiecare dimineaţă cu mintea albă ca o coală de hârtie, numa' bună pentru material prostibil? Se fură la voturi...hai, las-o în Paştele calului, că nu fură nimeni milioane de voturi! Ne zgândără Aleodor cu flăcărica între rinichi...băi, da' ce, e Vader, să controleze atâtea suflete?? Suntem noi prea idioţi?? Nici chiar aşa...e neamul ăsta cum o fi, dar nici chiar atât de amorf. Mai sunt şi câteva vârfuri - care de obicei îşi bagă..îţi iau lumea-n cap şi zboară către zări mai bune, dar asta e deja altă poveste.
Şi-apoi m-a pălit! Nu suntem imaculaţi în zorii zilei, nu suntem înapoiaţi mintal şi nici nu tragem etnobotanice pe nas (aici e discutabil). Nu, greşit. Marş acasă, că nu ştii să crii. ŞI..stai aşa, că nu scapi! Mâine să vii cu tac-tu tuns!
Hai, curaj...Careva? Da nu vă-nghesuiţi aşa, câte unu, că nu dau turcii! Of, of, offfff...las' că-ţi spui io. Învaţă şi ia aminte: nu sunt copaci, sunt oameni! Şi chiar unii avangardişti!
Suntem o naţie de avangardişti..chiar avangardo-futurişti! (există termenul? Las' că tocmai l-am inventat :D ). Noi spargem canoanele tradiţionalului, suntem îndrăzneţi şi excentrici. Vedem ce alţii nu văd, percepem natura în cela mai fine manifstări ale ei.
Privim diferit. Suntem mai rapizi, mai precoci. Riscăm, riscăm, riscăm şi câştigăm! Anticipăm. Ne aruncăm în viitor, ne înveşmântăm în lumina luminiţei care arde p-acolo, pentru a putea rezista realităţilor cotidiene. Nu trăim în trecut, şi nici măcar în prezent...doar în viitor. Numai în viitor. Un timp al victoriilor glorioase, un timp al dreptei orânduiri, de formare a omului nou, mai dalb, mai curat, mai proaspăt, mai uscat. Un timp al fluviilor de lumină, când casa-i casă, masa-i masă şi visele înaripate străjuiesc bunăstarea populară. Avem fericire, sănătate, iubire tare ca piatra, iute ca săgeata! Ia mai urlaţi, măi flăcăi, şi sunaţi din zurgălăi: HĂĂĂĂĂĂIII!!!! STRIGAŢI PANTELIMON, DACĂ SUNTEŢI CU MINE!!!!
Ce, ce vă uitaţi aşa stereo? Nu mă credeţi, nu? Ştiu, nici eu nu am crezut la început...apoi a venit Einstein şi mi-a făcut o demonstraţie matematică de 10 table cu vârf.
Păi unde în lume aţi mai văzut să se inaugureze ceva care nu e gata? Vaporul se lansează la apă doar cu carena terminată? Unde-i restu'? Care rest, frăţicule? Las' că-l terminăm pe drum! Mateloţii ce să facă atâta vreme? Că se plictisesc şi ei de frecat podele şi ce mai găsesc prin împrejurimi!
Aţi văzut aşa ceva? Nuuuuuuuuuuuuu...
Sau aţi văzut la americani să trimită racheta în spaţiu fără înveliş exterior? Dă-l încolo, şi-aşa arde când se-ntoarce! La ce să ne mai chinuim?
Ei, ieti! Noi tăiem panglici la 10 km de autostradă pe un sens. Adică se ia o şuşea de 200 km. Se fac câţiva km, pac inaugurare...alţi câţiva metri, pac inaugurare...eu ştiam că inaugurezi ceva când termini. Ăştia se termină de mai multe ori? Hmmm...fără viagra nu au cum! Ceeee? Udrea ia viagra? Pe gură, sau...nu; nu s-a inventat şi sub formă de supozitor. Dar la ce i-ar trebui Udrei Viagra? Ea doar stă. Sau dictează...că doar d-aia conduce 2 ministere. Munca administrativă e cu adevărat solicitantă.
Anyway, să depăşim momentul.
DECI, cum spuneam...inaugurăm. Dar io's curios cine stabileşte limita de inaugurare. Capetele limpezi ale patriei? Parcă şi văd cum se întâlnesc miniştrii la Biroul..Oval? şi zic: ce vrea poporul? Distracţie! Păi dacă de-aşa, hai să inaugurăm cu fast din km în km...un mic, o bere, ca să fie bine!
Aşa? Că eu aş propune altceva: 10 km autostradă să se împartă în tronsoane de 1 metru pe sens şi să le inaugurăm cu solemnitate la finalizare...s-avem şi noi serbări măcar o dată pe lună.
Mamăăă...m-a uitat Dumnezeu scriind...dar parcă nu-i aşa de mult. Oricum, dau şi eu la pompă mai pe rapid pe finalizare.
Şi uite aşa ies autostrăzi pe-un sens care durează doar câţiva km şi încep în câmp, pentru a se termina în boscheţi. Timpul trece, leafa merge, ei cu drag muncesc. Una - ţie, una - mie...două - ţie, una, două - mie. Iar poporul suveran nu se supără, pentru că el deja gândeşte la miile de km autostradali, care OR SĂ FIE.
It's a win-win situation. It's a new day, it's a new world.
Everybody's happy.
sâmbătă, 17 septembrie 2011
Ce faci când te trec necesităţile?
Te adaptezi.
Acum ceva timp, în urma unui sondaj a reieşit că românul consumă 3 săpunuri şi o pastă de dinţi pe an. Pe drept cuvânt, s-a concluzionat că suntem un neam de jegoşi, de nespălaţi, de hidoşenii rudimentare (desigur, cu excepţiile individuale de rigoare).
La vremea aceea am încercat să-mi explic rezultatele studiului. Nu am priceput şi nici acum nu pricep cum poţi să te suporţi tu ca om, îngălat, plin de sudoare şi cu noroi între unghii. Trec peste veşnica prevenire "fi aşa şi aşa că râde lumea"... Băi, dar tu, persoană ce te afli în mintea ta, nu te simţi, nu te macină oripilarea când începi să puţi? Nu îţi adulmeci duhoarea de jeg şi spray ieftin pe care o laşi în urmă? Nu-ţi pică părul din nas când te desculţi (la naiba, ca la ardeleni!) de teneşi după 8 ore în care ai stat numa în picioare şi ţi-au traspirat tălpile de parcă s-ar fi luat la întrecere cu debitul Amazonului?
Nu, se pare că nu. Cică se percepe mai uşor o putoare venită de nicăieri decât cea care este lângă tine, cu care te obişnuieşti fără să-ţi dai seama. Dar dacă nu simţi, nu ştii? Adică, dacă la alţii se întâmplă, la tine de ce ar fi diferit? Sau ai vreo impresie că sudoriparele tale secretă parfum de trandafir?
În fine, am deviat.
Spuneam că nu pricepeam asta cu spălatul aşa de rar. Astăzi, am aflat răspunsul. Deci mă simt mai cult în cap cu o idee şi mai scârbit la fiere cu câteva grade. E o evoluţie; nu ar trebui să fiu mulţumit?
Pe sistem "ce-i mai mică şi mai mică decât aia de furnică", ce-i mai simplu şi mai simplu decât să te speli?? Vezi o baltă, ţuşti în ea şi-ai rezolvat problema!
Tomai despre asta vorbeam şi cu cineva, recent. Mi se pare de bun simţ să te speli. Nu trebuie să-ţi spună nimeni, pur şi simplu o faci; dimineaţa, odată cu spălatul pe dinţi şi toaletatul, ca să nu ieşi din casă lipicios şi cu urdorile târâş. Cred că este igienic să-ţi speli dracu' mâinile când foloseşti buda, indiferent că e aia din fundu' grădinii (pe care 75% dintre români o au) sau cea cu marmură din baia căşii. Înainte de masă, îţi speli mâinile. La cât de poluată e planeta nu am vreo iluzie că trăiesc mai mult dacă fac asta, dar no...psihic, nu mă simt bine dacă mănânc cu ogorul supt unghii. Apoi seara, că doar nu te bagi în aşternut ciucure de praful adunat peste zi.
Acum ceva timp, în urma unui sondaj a reieşit că românul consumă 3 săpunuri şi o pastă de dinţi pe an. Pe drept cuvânt, s-a concluzionat că suntem un neam de jegoşi, de nespălaţi, de hidoşenii rudimentare (desigur, cu excepţiile individuale de rigoare).
La vremea aceea am încercat să-mi explic rezultatele studiului. Nu am priceput şi nici acum nu pricep cum poţi să te suporţi tu ca om, îngălat, plin de sudoare şi cu noroi între unghii. Trec peste veşnica prevenire "fi aşa şi aşa că râde lumea"... Băi, dar tu, persoană ce te afli în mintea ta, nu te simţi, nu te macină oripilarea când începi să puţi? Nu îţi adulmeci duhoarea de jeg şi spray ieftin pe care o laşi în urmă? Nu-ţi pică părul din nas când te desculţi (la naiba, ca la ardeleni!) de teneşi după 8 ore în care ai stat numa în picioare şi ţi-au traspirat tălpile de parcă s-ar fi luat la întrecere cu debitul Amazonului?
Nu, se pare că nu. Cică se percepe mai uşor o putoare venită de nicăieri decât cea care este lângă tine, cu care te obişnuieşti fără să-ţi dai seama. Dar dacă nu simţi, nu ştii? Adică, dacă la alţii se întâmplă, la tine de ce ar fi diferit? Sau ai vreo impresie că sudoriparele tale secretă parfum de trandafir?
În fine, am deviat.
Spuneam că nu pricepeam asta cu spălatul aşa de rar. Astăzi, am aflat răspunsul. Deci mă simt mai cult în cap cu o idee şi mai scârbit la fiere cu câteva grade. E o evoluţie; nu ar trebui să fiu mulţumit?
Pe sistem "ce-i mai mică şi mai mică decât aia de furnică", ce-i mai simplu şi mai simplu decât să te speli?? Vezi o baltă, ţuşti în ea şi-ai rezolvat problema!
Tomai despre asta vorbeam şi cu cineva, recent. Mi se pare de bun simţ să te speli. Nu trebuie să-ţi spună nimeni, pur şi simplu o faci; dimineaţa, odată cu spălatul pe dinţi şi toaletatul, ca să nu ieşi din casă lipicios şi cu urdorile târâş. Cred că este igienic să-ţi speli dracu' mâinile când foloseşti buda, indiferent că e aia din fundu' grădinii (pe care 75% dintre români o au) sau cea cu marmură din baia căşii. Înainte de masă, îţi speli mâinile. La cât de poluată e planeta nu am vreo iluzie că trăiesc mai mult dacă fac asta, dar no...psihic, nu mă simt bine dacă mănânc cu ogorul supt unghii. Apoi seara, că doar nu te bagi în aşternut ciucure de praful adunat peste zi.
Dar greşesc. Ce face ţăranul de la noi când murdăreşte chiloţii? Îi întoarce pe dos; lasă, că se usucă şi pică; îngrăşământ natural, nu euri din alea de la străini!
"Păi tu eşti îmbuibat cu filmele americane, doar ăia trăiesc ca nişte domni. Noi trăim în România, ne adaptăm la România" (din subtext nu rezultă că aici ar fi ghena planetei? Eu aşa înţeleg...şi o spun de câte ori am ocazia, doar pentru a mă lovi de dispreţul înflăcăraţilor la patriotism; îmi dezlipesc respectul cu mistria de pe ochi, ce mai?)
"Noi nu ne permitem să ne spălăm toată ziua-bună ziua. Avem şi alte treburi, ce, suntem boieri să stăm numa' la oglindă?? Noi muncim zi de vară-până-n seară, ne spargem capetele să supravieţuim. Noi n-avem bani să luăm săpunuri în fiecare zi, abia îi drămuim să ne cumpărăm o pită. Ce-s cu ideile astea în capul tău? Ce, stai la curu batozii să te lăi aşa des? Revino, băi, cu picioarele pe pământ, nu mai visa la cai verzi pe pereţi! Termină-te cu fitzele de filme americane! Ai văzut şi tu în filme: când explodează avionul vine Superman şi-i ajută; în realitate, câte mii de persoane au murit la atentatele din nain-ilevăn?"
WOOOOOOOOO...să-mi trag palme...de unde am pornit şi la ce odioşenie am ajuns! Nu-mi vine să cred! Habar n-am ce să mai zic! Cum să-mi susţin punctul de vedere dacă nu am nici măcar cu cine discuta? Nu mai ştiu ce să zic...
Am tăcut. N-am cu cine.
De acord: sărăcia te transformă, te forţează să îţi reduci existenţa la simple zvâcniri ale instinctelor primare. Cunosc cazuri şi mă infior când realizez până unde se poate ajunge din lipsa unor nenorocite de plăstăcării în portofel. Toată crema intelectualităţii umblă cu drepturile omului în gură...realitatea e că nu ai nici un drept, dacă nu ai cu ce să ţi-l cumperi. Nu mănânci, nu te tratezi, nu te îmbraci, nu beneficiezi de alimentare cu apă, gaze şi curent electric, nu nimic.
Starea materială e crucială în desfăşurarea unui trai normal.
Dar de aici şi până la mentalităţi tribale e cale lungă! Una e să ştii că nu îţi permiţi şi să încerci să o dai cumva să fie bine, alta e să te baţi cu pumnu-n piept că raţa-mpunge, că e rasă mioritică! Parcă am fi în Evul Mediu, să-mi bag picioarele! Numa' ăia umblau soioşi şi plini de rahat, deoarece umbla vorba prin târg că în urma celui mai mic contact cu apa crăpau negreşit.
Nu trebuie să fii mare director de firme şi alte dependinţe ca să te speli, în mama mă-sii! Nici măcar nu îţi trebuie cont la bancă pentru asta...Strângi apă de ploaie, îţi faci săpun din untură de porc şi sodă caustică, dacă chiar e de-aşa. Mergi la gârlă şi te săpuneşti cu mâl, dar nu-mi urli mie în creieri că doar fitzoşii se spală - şi implicit, se udă...cu excepţia lui Chuck Noris, desigur; când face duş, el nu se udă, ci apa se Chuck Norizează. Dar la naiba! Nu putem fi toţi nişte păpuşi masculine, aşa că...ghici ce? Ne udăm. (Uuuuuuuuuu...dacă spun "m-am udat", se înţelege la ce mă refer? La mine ca la mine, dar cum ar spune o fată ca să nu existe nelămuriri?? Ptiu...Minte de inginer - mulţam, Doamne! "Ah-uh-ah...m-am udat toată" şi exemplifică prin arătat :D)
"Păi tu eşti îmbuibat cu filmele americane, doar ăia trăiesc ca nişte domni. Noi trăim în România, ne adaptăm la România" (din subtext nu rezultă că aici ar fi ghena planetei? Eu aşa înţeleg...şi o spun de câte ori am ocazia, doar pentru a mă lovi de dispreţul înflăcăraţilor la patriotism; îmi dezlipesc respectul cu mistria de pe ochi, ce mai?)
"Noi nu ne permitem să ne spălăm toată ziua-bună ziua. Avem şi alte treburi, ce, suntem boieri să stăm numa' la oglindă?? Noi muncim zi de vară-până-n seară, ne spargem capetele să supravieţuim. Noi n-avem bani să luăm săpunuri în fiecare zi, abia îi drămuim să ne cumpărăm o pită. Ce-s cu ideile astea în capul tău? Ce, stai la curu batozii să te lăi aşa des? Revino, băi, cu picioarele pe pământ, nu mai visa la cai verzi pe pereţi! Termină-te cu fitzele de filme americane! Ai văzut şi tu în filme: când explodează avionul vine Superman şi-i ajută; în realitate, câte mii de persoane au murit la atentatele din nain-ilevăn?"
WOOOOOOOOO...să-mi trag palme...de unde am pornit şi la ce odioşenie am ajuns! Nu-mi vine să cred! Habar n-am ce să mai zic! Cum să-mi susţin punctul de vedere dacă nu am nici măcar cu cine discuta? Nu mai ştiu ce să zic...
Am tăcut. N-am cu cine.
De acord: sărăcia te transformă, te forţează să îţi reduci existenţa la simple zvâcniri ale instinctelor primare. Cunosc cazuri şi mă infior când realizez până unde se poate ajunge din lipsa unor nenorocite de plăstăcării în portofel. Toată crema intelectualităţii umblă cu drepturile omului în gură...realitatea e că nu ai nici un drept, dacă nu ai cu ce să ţi-l cumperi. Nu mănânci, nu te tratezi, nu te îmbraci, nu beneficiezi de alimentare cu apă, gaze şi curent electric, nu nimic.
Starea materială e crucială în desfăşurarea unui trai normal.
Dar de aici şi până la mentalităţi tribale e cale lungă! Una e să ştii că nu îţi permiţi şi să încerci să o dai cumva să fie bine, alta e să te baţi cu pumnu-n piept că raţa-mpunge, că e rasă mioritică! Parcă am fi în Evul Mediu, să-mi bag picioarele! Numa' ăia umblau soioşi şi plini de rahat, deoarece umbla vorba prin târg că în urma celui mai mic contact cu apa crăpau negreşit.
Nu trebuie să fii mare director de firme şi alte dependinţe ca să te speli, în mama mă-sii! Nici măcar nu îţi trebuie cont la bancă pentru asta...Strângi apă de ploaie, îţi faci săpun din untură de porc şi sodă caustică, dacă chiar e de-aşa. Mergi la gârlă şi te săpuneşti cu mâl, dar nu-mi urli mie în creieri că doar fitzoşii se spală - şi implicit, se udă...cu excepţia lui Chuck Noris, desigur; când face duş, el nu se udă, ci apa se Chuck Norizează. Dar la naiba! Nu putem fi toţi nişte păpuşi masculine, aşa că...ghici ce? Ne udăm. (Uuuuuuuuuu...dacă spun "m-am udat", se înţelege la ce mă refer? La mine ca la mine, dar cum ar spune o fată ca să nu existe nelămuriri?? Ptiu...Minte de inginer - mulţam, Doamne! "Ah-uh-ah...m-am udat toată" şi exemplifică prin arătat :D)
Uite d-aia urăsc România. Nu am nimic cu oamenii (mă rog...unul sau doi :D ), dar gândirea colectivă mă ucide. De indivizi mă pot feri (că doar nu mă pune nimeni să trăiesc în mijlocul unei comunităţi de cocalari sleampeţi - beţivi împuţiţi - microbişti slinoşi - golani de cartier - şmecheri naturali - esenţe de imbecili), nu şi de idei abstracte, dar omniprezente.
Suntem copaci rău, să moară Franţa!
Suntem copaci rău, să moară Franţa!
luni, 12 septembrie 2011
Meditaţii de după (weekend)
Am auzit vorbindu-se despre interviul lui Mihai ("Mihăiţă" mi se pare prea copilăresc, ori el dă dovadă de o maturitate uluitoare) Neşu, dar nu l-am citit. Nu pot face asta, nu sunt în stare. Încerc să mă pun în locul lui, mă fac găină (mă rog, cocoş) şi renunţ. Nu pot. Sunt prea slab...Însă, din ce mi s-a povestit, realizez deşertăciunea, goliciunea vieţii umane.
Respir, merg, privesc în jur (şi mă oripilez, de cele mai multe ori), lucruri absolut naturale...aşa că eu, tu şi alţii ca noi ne ocupăm viaţa cu tone de griji şi probleme existenţiale. Nenorocirea e că putem pierde naturalul în orice secundă iar ideea asta ne dă fiori. Pentru câteva clipe reuşim să ne desprindem de subiectiv şi să vedem o imagine mai de ansamblu...ne păleşte revelaţia. M-am iluminat astfel când am traversat nişte momente mai dificile, apoi la moartea bunicii. Şi tu ai simţit aceste lucruri, nu?
Na-na-na-na-naaaaa, totu-i bine şi mişto, apoi BUF! Se întâmplă ceva şi vedem zădărnicia valorilor mercantile, pentru ca după puţin să ne afundăm din nou în ele. Realităţile cotidiene întotdeauna m-au acaparat, ne-au acaparat. Societatea actuală este consumistă, nevoia ne monopolizează. Ne face să dorim, să vrem, să avem niciodată destul, pentru că, nu-i aşa, merităm (nu prea am înţeles niciodată de ce, dar fie). Societatea ne transformă în indivizi, în statistici; devenim o sumă de date cuantificabile şi dezumanizate. Nu se mai pune accentul pe persoană, ci pe posesie.
Aşa este întotdeauna: nu ne putem disocia de colectivitate. Şi chiar de-ar fi ca eu, tu, sau oricine să rămânem constanţi epifaniei, contrar idealiştilor şi pozitiviştilor, un om nu poate aduce lumina într-o mocirlă - chiar dacă ar fi Spiderman sau Robocop.
România este o mocirlă. Mentalitatea omului de rând nu o depăşeste cu mult pe cea a berbecului de stână, pentru că majoritatea acţionează doar sub impulsul instinctelor primare. Sau a imbecilităţii grosolane indusă de alcool.
"Tataie, hai să mă treci de câinii ăştia, că mi-e frică..."
"Treci fă lângă mine, fir-ai a dracu, că eşti proastă ca mă-ta!"
De ce ar vorbi aşa un bunic cu nepoata de 3 ani, care se plimbă cu o tricicletă? Atâta îl duce creierul lui de beţiv împuţit. Asta e singura explicaţie care-mi vine la îndemână, acu' rapid.
România este a oamenilor simpli, a majorităţii. Mergi pe stradă şi o vezi: Asta-i România.
Când îmi creşte presiunea intracraniană de indignare, ies să alerg. O iau teleleu pe trotuare, alerg până la epuizare, alerg până mă dor toate picioarele de-mi vine să le iau în mâni şi le le mângâi cu ginşăşie - doar 's ale mele. Alerg până mă liniştesc cu creierii capului, adică o oră, în general.
Toate bune şi frumoase. La un moment-dat, cineva îmi urlă din spate: Dacă vrei să faci sport, du-te, bă, pă stadion - un teren virancu 3 scânduri putrezite drept tribună + o mână de cocioabe ruginite şi contorsionate, cămin pentru drogaţi şi maidanezi râioşi - că râde lumea de tine!
First: mi-am consumat spayul şi nu am chef să mă iau la trântă cu toate javrele păduchioase.
Second: De ce să râdă lumea? Că nu-mi găsesc tricouri cu burtă pe măsura mea? Că nu îmi fleşcăi osânza pe canapea şi nu asud ca un cal în Iad schimbînd programele pe telecomandă? Că nu sug din băţ pe după ghenă, ca să nu mă vadă părinţii?? Că nu-mi protestează fleicile când strâng cureaua pantalonilor? - ba o fată m-a şi întrebat: "De ce nu mai pui şi tu puţină burtă pe tine, că mie îmi plac bărbaţii care au de ce să-i ciupesc!" A, da? Ghinion! Mi-e nu-mi plac..şi sigur nu vreau să-i ciupesc de nicăieri!
Concluzia: Lumea-i cretină, în ansamblul ei, iar eu trăiesc doar pentru mine, nu ca să mă aplaude toţi idioţii!
Mă uit la ştiri.
Asta-i România.
La noi, un Nea' Meteo cu putere-n pix slobozeşte o cugetare: "Să facem în aşa fel încât persoanele în vârstă să fie din ce în ce mai puţine".
Băi, ia ascultă aci: Cam cât ţi-arată ţie buletinul? Că pari cam "în vârstă", după standardele mele. N-ai vrea tu să ne dai un exemplu de cum se face? Adică, no...poate targetul legii nu percutează la prima strigare şi ştii cum se spune: condu prin puterea exemplului!
Asta-i România.
Aici, elevii de liceu urmează cursuri speciale de dictare şi de vorbire (cât de cât) corectă. Nu te pune nimeni să-ţi dai doctoratu-n gramatică...dar acu' nu eşti în stare să faci un acord între subiect şi predicat sau să glăsuieşti cu vorbili tale ce citişi cu 2 minute în urmă? Hai, mai las-o-n sânge!
Ţi se predau integrale, geometrii în spaţiu şi vieţile marii clasici ai literaturii mondiale, iar tu înveţi principiul de construire al bombei atomice
Respir, merg, privesc în jur (şi mă oripilez, de cele mai multe ori), lucruri absolut naturale...aşa că eu, tu şi alţii ca noi ne ocupăm viaţa cu tone de griji şi probleme existenţiale. Nenorocirea e că putem pierde naturalul în orice secundă iar ideea asta ne dă fiori. Pentru câteva clipe reuşim să ne desprindem de subiectiv şi să vedem o imagine mai de ansamblu...ne păleşte revelaţia. M-am iluminat astfel când am traversat nişte momente mai dificile, apoi la moartea bunicii. Şi tu ai simţit aceste lucruri, nu?
Na-na-na-na-naaaaa, totu-i bine şi mişto, apoi BUF! Se întâmplă ceva şi vedem zădărnicia valorilor mercantile, pentru ca după puţin să ne afundăm din nou în ele. Realităţile cotidiene întotdeauna m-au acaparat, ne-au acaparat. Societatea actuală este consumistă, nevoia ne monopolizează. Ne face să dorim, să vrem, să avem niciodată destul, pentru că, nu-i aşa, merităm (nu prea am înţeles niciodată de ce, dar fie). Societatea ne transformă în indivizi, în statistici; devenim o sumă de date cuantificabile şi dezumanizate. Nu se mai pune accentul pe persoană, ci pe posesie.
Aşa este întotdeauna: nu ne putem disocia de colectivitate. Şi chiar de-ar fi ca eu, tu, sau oricine să rămânem constanţi epifaniei, contrar idealiştilor şi pozitiviştilor, un om nu poate aduce lumina într-o mocirlă - chiar dacă ar fi Spiderman sau Robocop.
România este o mocirlă. Mentalitatea omului de rând nu o depăşeste cu mult pe cea a berbecului de stână, pentru că majoritatea acţionează doar sub impulsul instinctelor primare. Sau a imbecilităţii grosolane indusă de alcool.
"Tataie, hai să mă treci de câinii ăştia, că mi-e frică..."
"Treci fă lângă mine, fir-ai a dracu, că eşti proastă ca mă-ta!"
De ce ar vorbi aşa un bunic cu nepoata de 3 ani, care se plimbă cu o tricicletă? Atâta îl duce creierul lui de beţiv împuţit. Asta e singura explicaţie care-mi vine la îndemână, acu' rapid.
România este a oamenilor simpli, a majorităţii. Mergi pe stradă şi o vezi: Asta-i România.
Când îmi creşte presiunea intracraniană de indignare, ies să alerg. O iau teleleu pe trotuare, alerg până la epuizare, alerg până mă dor toate picioarele de-mi vine să le iau în mâni şi le le mângâi cu ginşăşie - doar 's ale mele. Alerg până mă liniştesc cu creierii capului, adică o oră, în general.
Toate bune şi frumoase. La un moment-dat, cineva îmi urlă din spate: Dacă vrei să faci sport, du-te, bă, pă stadion - un teren virancu 3 scânduri putrezite drept tribună + o mână de cocioabe ruginite şi contorsionate, cămin pentru drogaţi şi maidanezi râioşi - că râde lumea de tine!
First: mi-am consumat spayul şi nu am chef să mă iau la trântă cu toate javrele păduchioase.
Second: De ce să râdă lumea? Că nu-mi găsesc tricouri cu burtă pe măsura mea? Că nu îmi fleşcăi osânza pe canapea şi nu asud ca un cal în Iad schimbînd programele pe telecomandă? Că nu sug din băţ pe după ghenă, ca să nu mă vadă părinţii?? Că nu-mi protestează fleicile când strâng cureaua pantalonilor? - ba o fată m-a şi întrebat: "De ce nu mai pui şi tu puţină burtă pe tine, că mie îmi plac bărbaţii care au de ce să-i ciupesc!" A, da? Ghinion! Mi-e nu-mi plac..şi sigur nu vreau să-i ciupesc de nicăieri!
Concluzia: Lumea-i cretină, în ansamblul ei, iar eu trăiesc doar pentru mine, nu ca să mă aplaude toţi idioţii!
Mă uit la ştiri.
"Astăzi aniversăm 10 ani de la cumplitele atentate asupra SUA, 10 ani de când omenirea şi-a scris testamentul. Mii de oameni au dispărut, murind. Planeta întreagă a amuţit în faţa dezastrului care ne-a schimbat pentru totdeauna percepţia asupra terorismului. La 15.46 înlăcrimaţi şi cu durere în suflet, vom ţine un moment de reculegere în memoria celor dispăruţi.
Iar acum ne mutăm în centru distracţiei de pe malul Dâmboviţei, unde Pro Fm organizează cea mai mare întrecere de răţuşte. Cei mai artişti în vogă ne vor încânta urechile, se va bea, se va cânta, se va dansa"
HĂĂĂĂĂ????? Deci nu se poate aşa ceva??? Păi acu' ţi se-nnodau lacrimile în bărbie, te pătrundea solemnitatea până-n vintre, explozii, fum, disperare, strigăte, suferinţă reculegere şi în secunda următoare te exciţi ca idioata' la o serbare de retardaţi? Taareeeeeeeeee...Iar acum ne mutăm în centru distracţiei de pe malul Dâmboviţei, unde Pro Fm organizează cea mai mare întrecere de răţuşte. Cei mai artişti în vogă ne vor încânta urechile, se va bea, se va cânta, se va dansa"
Asta-i România.
La noi, un Nea' Meteo cu putere-n pix slobozeşte o cugetare: "Să facem în aşa fel încât persoanele în vârstă să fie din ce în ce mai puţine".
Băi, ia ascultă aci: Cam cât ţi-arată ţie buletinul? Că pari cam "în vârstă", după standardele mele. N-ai vrea tu să ne dai un exemplu de cum se face? Adică, no...poate targetul legii nu percutează la prima strigare şi ştii cum se spune: condu prin puterea exemplului!
Asta-i România.
Aici, elevii de liceu urmează cursuri speciale de dictare şi de vorbire (cât de cât) corectă. Nu te pune nimeni să-ţi dai doctoratu-n gramatică...dar acu' nu eşti în stare să faci un acord între subiect şi predicat sau să glăsuieşti cu vorbili tale ce citişi cu 2 minute în urmă? Hai, mai las-o-n sânge!
Ţi se predau integrale, geometrii în spaţiu şi vieţile marii clasici ai literaturii mondiale, iar tu înveţi principiul de construire al bombei atomice
şi nu eşti în stare să te semnezi corect din prima? Păi cum papuci vine asta? Unde pe planetă s-a mai pomenit aşa ceva?
Da, ştiu...se studiază grămezi de tâmpenii, programa e mega-încărcată inutil, profesorii predau ca porcu', materialul didactic e pe vine, DAR CHIAR ÎN HALUL ĂSTA??
România. Ce aşteptări mai poţi avea?
România. O ţară fără viitor, în care nu poţi îmbătrâni frumos - după tendinţele actuale nu vei mai avea nici măcar timpul fizic să o faci.
Numai ce vorbeam cu o prietenă mai dăunăzi: amintirile copilăriei în care măicuţe bătrâne cu brâul de lână torc pe laviţă şi bunici cu părul nins de înţelepciunea anilor se joacă cu nepoţii sunt doar atât...poveşti. Astăzi, bătrânii sunt gheboşaţi, hăituiţi, acriţi de viaţă. Au priviri golite de sens, rătăcite, mânioase, speriate, scârbite. Au pielea galbenă, uscată şi mototolită ca un pergament antic. Au voci dogite şi murdare, care îţi zgârie interiorul.
Bătrânii de astăzi sunt nişte clădiri în ruină, pline de buruieni, cu ziduri prăbuşite şi lemnăria mâncată de carii. Cu capul plecat şi zâmbetul ca o grimasă grotească, cu mersul târşâit şi bolnav, ei bântuie o lume sumbră, uitată în trecut.
Nu, nu vreau să ajung aşa, însă semnele prezentului îmi sunt nefavorabile cu totul. Da' poate intră emanaţia ăluia în vigoare şi mă scap de griji...
Uffff....aş fi mai vrut să mai scriu o căpiţă de lucruri. Să-mi denigrez patria cu avânt, fără a mă extrage, a mă separa din mulţine - ca să mulţumesc un nene de la "Gândul", care scria cum e la modă să îţi vorbeşti de rău naţia, tu fiind un minunat, un exponent de puritate şi castitate morală. Nu, dom'le! Eu mă confund cu majoritatea! Trăiesc aici, aşa că m-am molipsit.
Toată faza e că deştepţii mişună, iar proştii se divulgă. Iar cum mioriţa geme de specimene defecte, gata-i brandul de ţară...
Şi iar aş fi vrut să mai scriu. Nu mai pot, mă lungesc prea mult. Data viitoare...este timp, până la "o anumită vârstă".
Da, ştiu...se studiază grămezi de tâmpenii, programa e mega-încărcată inutil, profesorii predau ca porcu', materialul didactic e pe vine, DAR CHIAR ÎN HALUL ĂSTA??
România. Ce aşteptări mai poţi avea?
România. O ţară fără viitor, în care nu poţi îmbătrâni frumos - după tendinţele actuale nu vei mai avea nici măcar timpul fizic să o faci.
Numai ce vorbeam cu o prietenă mai dăunăzi: amintirile copilăriei în care măicuţe bătrâne cu brâul de lână torc pe laviţă şi bunici cu părul nins de înţelepciunea anilor se joacă cu nepoţii sunt doar atât...poveşti. Astăzi, bătrânii sunt gheboşaţi, hăituiţi, acriţi de viaţă. Au priviri golite de sens, rătăcite, mânioase, speriate, scârbite. Au pielea galbenă, uscată şi mototolită ca un pergament antic. Au voci dogite şi murdare, care îţi zgârie interiorul.
Bătrânii de astăzi sunt nişte clădiri în ruină, pline de buruieni, cu ziduri prăbuşite şi lemnăria mâncată de carii. Cu capul plecat şi zâmbetul ca o grimasă grotească, cu mersul târşâit şi bolnav, ei bântuie o lume sumbră, uitată în trecut.
Nu, nu vreau să ajung aşa, însă semnele prezentului îmi sunt nefavorabile cu totul. Da' poate intră emanaţia ăluia în vigoare şi mă scap de griji...
Uffff....aş fi mai vrut să mai scriu o căpiţă de lucruri. Să-mi denigrez patria cu avânt, fără a mă extrage, a mă separa din mulţine - ca să mulţumesc un nene de la "Gândul", care scria cum e la modă să îţi vorbeşti de rău naţia, tu fiind un minunat, un exponent de puritate şi castitate morală. Nu, dom'le! Eu mă confund cu majoritatea! Trăiesc aici, aşa că m-am molipsit.
Toată faza e că deştepţii mişună, iar proştii se divulgă. Iar cum mioriţa geme de specimene defecte, gata-i brandul de ţară...
Şi iar aş fi vrut să mai scriu. Nu mai pot, mă lungesc prea mult. Data viitoare...este timp, până la "o anumită vârstă".
sâmbătă, 10 septembrie 2011
Apogeu autohton
De o săptămână am intrat (din nou) în PNL - Perioada Naşpa a Lunii.
De o săptămână nu am mai scris nimic. De o săptămână mă chinuie letargia şi mă uit în jur cu repulsie şi dezolare crescîndă - "De-atâtea nopţi aud plouînd, aud materia plângînd..."
De o săptămână adorm prost şi mă trezesc şi mai prost..şi tot de o săptămână mă dau de ceasul morţii să plătesc o nenorocire de factură orange, fără sorţi de izbândă.
Mare invenţie şi computerul ăsta...îţi permite să faci lucruri virtual, fără să-ţi mai mişti curul din fotoliu! Cumperi online, plăteşti online, mănânci online, ieşi cu prietenii online, creşti animale online, mergi la bordel online. Dacă se mai inventează şi toaleta online, dacă mi se răpeşte şi unica plăcere a vieţii patriotice (vorba 'ceea: bine-i, Doamne, când mănânci; când te caci şi te uiţi), eu capitulez! Clar, nu mai am ce face p-acilea!
Da, domnule, meleagurile noastre au pătruns în civilizaţie. Sau, mă rog... doar s-au făcut că o pătrunde (pe emancipare, mă-nţelegi?). Poţi spune orice altceva despre Românica, dar nu că-i călare pe civilizaţie şi o smotoceşte vârtos. Partea rea e că stă tribălimea pe noi ca mucegaiul pe brânza franţuzească; partea bună (pentru că există şi aşa ceva - deci mă optimizez, sau ce puii mei fac aici?) e că nu ar trebui să-mi mai fac griji: rămân cu plăcerea. Viaţa-i scurtă, gustu-i lung", vorba unui înţelept.
La dracu'! Noi suntem o turmă de dobitoace în orice. Nişte maimuţe, care doar imită ce văd la oameni, o cireadă de înapoiaţi. Formam o gintă de manelişti încă de dinainţe de apariţia conceptului, eveniment care doar ne-a împlinit, ne-a dat o formă, un contur, ne-a rafinat fibra profund imbecilă.
Dacă lumea înconjurătoare ar fi o pictură de Michelangelo, noi am fi nişte schiţe pe o hârtie igienică..nişte butuci printre sculpuri brâncuşiene. Suntem retardaţi. Noi doar copiem...şi nici măcar asta cum trebuie.
Prin urmare, am introdus sistemul de facturare online; cică aşa e mai ecologic. Suntem greeni, luptăm pentru mediu. Nu se mai taie Sequoia gigantica şi Stejarul lui Ştefan (personaj cunoscut astăzi ca Fane Barosanu') pentru a se construi hârtioaca pe care să ţi-o trimită acasă când ai de dat bani. Dă agenţia mesaj pe mobil, tu îl primeşti, faci paşi până la paypoint şi te achiţi de datorie. Simplu.
Dar am o întrebare mică: DE CE MAMA MĂ-SII TE ÎNŞTIINŢEAZĂ VIRTUAL, DACĂ LA PLATA EI ÎŢI CER FACTURĂ PE HÂRTIE?? Mă duc şi eu să plătesc, ca un contribuabil profesionist ce mă aflu.
"Ne pare rău, s-a stricat programul şi nu merge decât cu factura pe hârtie. N-aveţi una mai veche?"
"Păi nu mai primesc d-asta de 3 ani, în puii mei! Mă fac factură, ce naiba?!"
"Ne pare rău, altfel nu se poate. Aşteptaţi până remediem defecţiunea"
"Păi o tot remediaţi de vreo săptămână şi mie îmi închide telefonul în 2 zile!!!"
"Atunci plătiţi."
"CUM, că asta mă tot chinui să fac şi eu!!"
"Veniţi cu o factură mai veche"...primesc acelaşi răspuns impasibil.
Bă, eşti prost?? Să-mi trag palme, tâmpesc cu capul!! Deja văd roşu în faţa ochilor, îmi explodează neuronii. Sunt eu defect, sau cum, că nu mai înţeleg...îmi vine să o iau la sănătoasa, hăulind pe câmpii, de mă bagă ăştia la conservat, ca pe un al doilea Dolănescu + Maria Ciobanu cu copii şi nepoţi. "Hălă-ălă-ălă-uă Hălă-ălă-ălă-uuuuuuuuuuu...Hău lele vino-ncoa, mergi de-mi adu praştia!" - Deci când mă apucă nebuneala şi buciumul se face cât puţa de furnică de ruşine!
Tipic românesc. De ce să facem noi o treabă până la capăt? Ne-am jigni tagma din care facem parte (oricare ar fi aia). Avem sistem informatic de facturare? Avem. Ce mai vrem? Păi nu merge...nu contează! Este??Iete-l! Cine-l gâdilă de stare?
Ne-am lăudat săptămâni în şir cu cel mai cel pod din Europa. L-a vizitat norodul mai abitir ca pe piramida lu' Tutankhamon. În mai puţin de-o lună s-a băloşit asfaltul pe el. Avem ditai măgăoaia de arenă naţională. Naţional Arena...perfect româneşte. Nu "Arena Naţională", nici măcar "Neaşănăl Earina"...NAŢIONAL ARENA, frate, ca ţăranu' parvenit! Vreau decât şosete de coton, să am în ce-mi băga picioarele şi mă duc la bildingu' meu. Deci am un haus de pici în cap! Deschizi uşa cu capul, cu nasul, cu călcâiul, cu ce vrei tu...Da' cu mâna, ca un om, nu se poate? Băi, da' tu eşti nesimţit să vii la mine cu mâna goală??
"NAŢIONAL ARENA", ladies and gentleman! Nici călare-nici pe jos, nici îmbrăcat-nici dezbrăcat, nici română-nici engleză. Ceva. O cacariseală. O ciupercărie de 200 de mii de euro. O aglomerare de material care poate reprezenta orice, dar nu un stadion. Acolo joci fotbal, la noi nu. Aaaa, am uitat...care fotbal?
"Naţional Arena" ne caracterizează. E un contur şi atât. O copie. O gaură.
Noi suntem craterul unei lumi în care totul este total diferit de realităţile noastre.
De o săptămână nu am mai scris nimic. De o săptămână mă chinuie letargia şi mă uit în jur cu repulsie şi dezolare crescîndă - "De-atâtea nopţi aud plouînd, aud materia plângînd..."
De o săptămână adorm prost şi mă trezesc şi mai prost..şi tot de o săptămână mă dau de ceasul morţii să plătesc o nenorocire de factură orange, fără sorţi de izbândă.
Mare invenţie şi computerul ăsta...îţi permite să faci lucruri virtual, fără să-ţi mai mişti curul din fotoliu! Cumperi online, plăteşti online, mănânci online, ieşi cu prietenii online, creşti animale online, mergi la bordel online. Dacă se mai inventează şi toaleta online, dacă mi se răpeşte şi unica plăcere a vieţii patriotice (vorba 'ceea: bine-i, Doamne, când mănânci; când te caci şi te uiţi), eu capitulez! Clar, nu mai am ce face p-acilea!
Da, domnule, meleagurile noastre au pătruns în civilizaţie. Sau, mă rog... doar s-au făcut că o pătrunde (pe emancipare, mă-nţelegi?). Poţi spune orice altceva despre Românica, dar nu că-i călare pe civilizaţie şi o smotoceşte vârtos. Partea rea e că stă tribălimea pe noi ca mucegaiul pe brânza franţuzească; partea bună (pentru că există şi aşa ceva - deci mă optimizez, sau ce puii mei fac aici?) e că nu ar trebui să-mi mai fac griji: rămân cu plăcerea. Viaţa-i scurtă, gustu-i lung", vorba unui înţelept.
La dracu'! Noi suntem o turmă de dobitoace în orice. Nişte maimuţe, care doar imită ce văd la oameni, o cireadă de înapoiaţi. Formam o gintă de manelişti încă de dinainţe de apariţia conceptului, eveniment care doar ne-a împlinit, ne-a dat o formă, un contur, ne-a rafinat fibra profund imbecilă.
Dacă lumea înconjurătoare ar fi o pictură de Michelangelo, noi am fi nişte schiţe pe o hârtie igienică..nişte butuci printre sculpuri brâncuşiene. Suntem retardaţi. Noi doar copiem...şi nici măcar asta cum trebuie.
Prin urmare, am introdus sistemul de facturare online; cică aşa e mai ecologic. Suntem greeni, luptăm pentru mediu. Nu se mai taie Sequoia gigantica şi Stejarul lui Ştefan (personaj cunoscut astăzi ca Fane Barosanu') pentru a se construi hârtioaca pe care să ţi-o trimită acasă când ai de dat bani. Dă agenţia mesaj pe mobil, tu îl primeşti, faci paşi până la paypoint şi te achiţi de datorie. Simplu.
Dar am o întrebare mică: DE CE MAMA MĂ-SII TE ÎNŞTIINŢEAZĂ VIRTUAL, DACĂ LA PLATA EI ÎŢI CER FACTURĂ PE HÂRTIE?? Mă duc şi eu să plătesc, ca un contribuabil profesionist ce mă aflu.
"Ne pare rău, s-a stricat programul şi nu merge decât cu factura pe hârtie. N-aveţi una mai veche?"
"Păi nu mai primesc d-asta de 3 ani, în puii mei! Mă fac factură, ce naiba?!"
"Ne pare rău, altfel nu se poate. Aşteptaţi până remediem defecţiunea"
"Păi o tot remediaţi de vreo săptămână şi mie îmi închide telefonul în 2 zile!!!"
"Atunci plătiţi."
"CUM, că asta mă tot chinui să fac şi eu!!"
"Veniţi cu o factură mai veche"...primesc acelaşi răspuns impasibil.
Bă, eşti prost?? Să-mi trag palme, tâmpesc cu capul!! Deja văd roşu în faţa ochilor, îmi explodează neuronii. Sunt eu defect, sau cum, că nu mai înţeleg...îmi vine să o iau la sănătoasa, hăulind pe câmpii, de mă bagă ăştia la conservat, ca pe un al doilea Dolănescu + Maria Ciobanu cu copii şi nepoţi. "Hălă-ălă-ălă-uă Hălă-ălă-ălă-uuuuuuuuuuu...Hău lele vino-ncoa, mergi de-mi adu praştia!" - Deci când mă apucă nebuneala şi buciumul se face cât puţa de furnică de ruşine!
Tipic românesc. De ce să facem noi o treabă până la capăt? Ne-am jigni tagma din care facem parte (oricare ar fi aia). Avem sistem informatic de facturare? Avem. Ce mai vrem? Păi nu merge...nu contează! Este??Iete-l! Cine-l gâdilă de stare?
Ne-am lăudat săptămâni în şir cu cel mai cel pod din Europa. L-a vizitat norodul mai abitir ca pe piramida lu' Tutankhamon. În mai puţin de-o lună s-a băloşit asfaltul pe el. Avem ditai măgăoaia de arenă naţională. Naţional Arena...perfect româneşte. Nu "Arena Naţională", nici măcar "Neaşănăl Earina"...NAŢIONAL ARENA, frate, ca ţăranu' parvenit! Vreau decât şosete de coton, să am în ce-mi băga picioarele şi mă duc la bildingu' meu. Deci am un haus de pici în cap! Deschizi uşa cu capul, cu nasul, cu călcâiul, cu ce vrei tu...Da' cu mâna, ca un om, nu se poate? Băi, da' tu eşti nesimţit să vii la mine cu mâna goală??
"NAŢIONAL ARENA", ladies and gentleman! Nici călare-nici pe jos, nici îmbrăcat-nici dezbrăcat, nici română-nici engleză. Ceva. O cacariseală. O ciupercărie de 200 de mii de euro. O aglomerare de material care poate reprezenta orice, dar nu un stadion. Acolo joci fotbal, la noi nu. Aaaa, am uitat...care fotbal?
"Naţional Arena" ne caracterizează. E un contur şi atât. O copie. O gaură.
Noi suntem craterul unei lumi în care totul este total diferit de realităţile noastre.
Dezolare. Lumea este arena, noi suntem gazonul. Ceva neidentificat, mlăştinos, care te încurcă din treabă. Păi şi ce treabă ai avea? Normal că s-a stricat terenul; de ce intrau prin alunecare? Mda...şi cum trebuiau să joace? La joystick? Pe silenţios? Să facă ca Lupin ăla, sau puşca lui cum l-o chema? A băgat o alunecare cu arătură, apoi a uitat de meci şi s-a pus pe aranjat brazdele, ca o mamă iubitoare? Mai trebuia să-i dea să sugă şi tabloul era complet!
Sau poate trebuiau să joace în şosete? (Albul Tide, albul sigur, chiar şi pe şoseţele!). În mâini? Telepatic? Nu ştiu de francezi, dar ai noştri sigur n-au stofă de Aleodori.
Nici nu mai contează. Oricum ar fi fost, tot ieşea ca pixu'. Un vultur stă pe pisc, cu un pix în plisc..măcar nu ne-am luat bătaie.
Asta e. Blestemul de a fi român, de la cele mai simple lucruri şi până la cele mai complicate...cum ar fi să pui o păşune pe un loc amenajat în prealabil. Sau să înregistrezi o plată. Sau să scuipi maclavais bituminos peste noroi, să nu te morfoleşti ca porcu' când o iei prin oraş după o ploaie de sezon. Sau să mergi liniştit în treaba ta, fără grija de a te împiedica în mormane de coji ale seminţelor. Sau să îţi poţi lua un covrig fără ca vânzătoarea să se uite la tine ca la o flegmă, pentru că i-ai întrerupt bârfa cu vecina de scară.
...Sau să orice amănunt nesemnificativ care îţi compune mizeria asta de existenţă şi care la noi e fix pe dos.
Sau poate trebuiau să joace în şosete? (Albul Tide, albul sigur, chiar şi pe şoseţele!). În mâini? Telepatic? Nu ştiu de francezi, dar ai noştri sigur n-au stofă de Aleodori.
Nici nu mai contează. Oricum ar fi fost, tot ieşea ca pixu'. Un vultur stă pe pisc, cu un pix în plisc..măcar nu ne-am luat bătaie.
Asta e. Blestemul de a fi român, de la cele mai simple lucruri şi până la cele mai complicate...cum ar fi să pui o păşune pe un loc amenajat în prealabil. Sau să înregistrezi o plată. Sau să scuipi maclavais bituminos peste noroi, să nu te morfoleşti ca porcu' când o iei prin oraş după o ploaie de sezon. Sau să mergi liniştit în treaba ta, fără grija de a te împiedica în mormane de coji ale seminţelor. Sau să îţi poţi lua un covrig fără ca vânzătoarea să se uite la tine ca la o flegmă, pentru că i-ai întrerupt bârfa cu vecina de scară.
...Sau să orice amănunt nesemnificativ care îţi compune mizeria asta de existenţă şi care la noi e fix pe dos.
vineri, 2 septembrie 2011
Păduchele şi fruntea
Notă: De curând, am fost întrebat ce părere am despre construirea Catedralei Mântuirii Neamului. Sunt pro, sau contra? Nu ştiu ce să spun...totuşi, în cele ce urmează răspund fără a pupa dosul nimănui. Nu îndemn la nimic, pentru că nu iau nici o poziţie. Nu sunt nici rece, nici cald; nici alb, nici negru, nici măcar gri.
Doar mă înfurii în prezenţa tupeului prostesc şi a făţărniciei fără margini.
"O nouă catedrală este construită în centrul Bucureştiului, iar costurile sunt de 600 de milioane de euro. În timp ce Guvernul sprijină financiar construcţia, multe spitale şi scoli se închid, din cauza lipsei banilor, scrie Deutsche Welle."
www.ziare.com
Foarte adevărat!
Este criză şi cuantumul cheltuielilor inutile trebuie să se reducă. Nu este doar părerea arborată de nişte unii din Nemţia, ci şi cea a românlor - mă rog...acea parte a populaţiei care încă mai este străbătută de fior patriot, care luptă şi dă şi luptă pentru gloria naţiunii! Adică cum adică? În loc să sprijinim educaţia, noi o dăm înainte cu tradiţionalismul strămoşesc? După ce că pierdem grămezi de bani pe pensii nesimţite, mai cheltuim de la buget şi milioane pentru biserici? În loc să susţinem vigoarea fondului genetic noi ne afundăm de bunăvoie în boli şi neputinţe, sperînd să ne salveze închipuiri şi mentalităţi învechite?! Păi cum aşa ceva? NU biserici (care şi aşa avem stive), DA şcoli şi spitale!
(Uite, dom'le, asta înseamnă să-ţi pese de ţară!)
Prin urmare, cei ce iubesc România - această mioriţă îngerească, nu-i aşa, greu încercată de vicistitudinile naturii - organizează/au organizat (nu ştiu sigur, că mi se-mbrăhăne despre aspect) un miting special, care să oprească imfamia. Acolo va merge toată luma bună, toţi...cum să zic eu...toti pătrunşii de razele maximei iluminări (nu vă chinuiţi cu dicţionarul...e pe sistem de Minodora la Maxim), toţi elevaţii, emanaţii, aerisiţii la neuron, superiorii, justiţiarii, crème de la crème, deosebiţii care nu-s de acord să se construiască ditai măgăoaia din banii lor de contriubuabili. "Dacă, prin absurd, eu sunt ateu şi nu cred în asta cu bisericile, plus că urăsc oamenii cu aplecări evlavioase?
Normal că protestez! De ce să mi se din banii mei, ca să se zidească ceva ce eu urăsc prin ideologie? Să cotizeze fanaticii ăia de bat cruci când trec pe lângă biserici şi se omoară să pupe bucăţi de mumii, să se organizeze chete printre credincioşii creduli, nu mă-nteresează! Dar nu sunt de acord să se dea nici un leuţ din bugetul statului, la care şi eu contribui!"
De acord..să zicem.
PĂI DA, BĂ TEMBELULE, EŞTI ATEU, MI SE RUPE! Credinţa, ca şi prostia, nu are limite de răspândire...Da' am o mică întrebare: De ce prinzi glas numai când intervin probleme legate de cult? Dacă chiar aşa îţi sticlesc ochii de devotament popular şi îţi crapă capul de la atâţia vapori inteligenţi, de ce mă-ta nu faci gură şi când dai bani la buget ca să-şi ia şmecherii bolizi şi curve? Se închid şcoli şi spitale, în timp ce banii sifonează prin diverse spărturi interne...ai ieşit să protestezi? Hă? Ai ieşit să urli în faţa primăriei că faci 10 ore cu acceleratul de la Bucureşti la Sibiu?? Te-ai răsculat când s-au tăiat pensiile şi salariile? Ai hăulit la soare că ţara colcăie de şomeri? Te-ai răzbelit pe regii asfaltului, care fac orice numai asfalt nu? Te-a apucat spiritul belicos când oamenii de valoare ai ţării au fost călcaţi în picioare?? Nu, că ţi se rupe de societate. Poate eşti cu distracţia... Deci te-ai ridicat pentru plajele care put a hoit, de ţi-e scârbă să te duci p-acolo doar şi chemat de legile firii? Plec în vacanţă, să mă distrez oleacă. Unde, unde? Mă duc să mă fac muci printre mortăciuni şi bălării! Axe Excite demenţial, cu arome de resturi putrezite! E ultimul răcnet în materie, dai pe spate orice gagică!
Ai ieşit să protestezi? Nu, normal că nu! Acolo nu era implicată religia, pe care tu cică n-o ai, eşti ateu...O modă care te plasează într-un plan elitist, te aduce în rândul lumii; este o modă care te scoate din mulţime întegrîndu-te mai adânc în ea, te cristalizează în văzul colectivităţii. Dai gândirea de cutie opacă pe cea eliberatoare a unei conserve, în a cărei luciu vezi infinitul.
Într-o ţară aflată într-un primitivism feroce şi bântuită de superstiţii tribale, ateismul este ca un Üloş cu viagra pe o insulă de fecioare doritoare. Eşti o binecuvântare, eşti Buricu' Pieţii, un diamant printre cărbuni. Eşti Alesul, The One and Only, farul care beculeşte speranţă în Iad. Un div printre handicapaţi, un Făt-Frumos printre sluţi, un andaluzian înaripat între mârţoage răpciugoase, un fluture între limbrici. Eşti mişto, să-mi moară calu'!
Acu' care-i mai cult în cap se dă existenţialist, că aşa e de bon ton. "Eu nu cred în vrăjelile trecutului, susţin cele ale omului, libertatea individuală şi subiectivitatea! Ce, sunt maimuţoi de grotă să mă mai închin la fulgere ca să am recoltă bună? Sunt desprins din Evul Mediu, să mai cred că existenţa umană este stăpânită de fiinţe superioare desprinse dintr-un alt plan al conştiinţei? Acum mentalitatea a evoluat, cunoaşterea a evoluat. Ştiinţa actuală explică magia trecului, magia prezentului este doar o ştiinţă nedescoperită. Nu mai cred în vraci supranaturali, s-au inventat medicii. Ce e religia? O manifestare a unui intelect rudimentar...ceea ce la mine nu e cazul. Sunt bun, sau ce? Bitches come!" (sau, mai pe înţelesul robotzofililor "Barman, hai cu mă-ta...bunţi-bunţi-bunţi")
Una peste alta: ştiţi ce se spune despre cei cu egoul mare, nu?
Legea compensaţiei, la naiba!
Doar mă înfurii în prezenţa tupeului prostesc şi a făţărniciei fără margini.
"O nouă catedrală este construită în centrul Bucureştiului, iar costurile sunt de 600 de milioane de euro. În timp ce Guvernul sprijină financiar construcţia, multe spitale şi scoli se închid, din cauza lipsei banilor, scrie Deutsche Welle."
www.ziare.com
Foarte adevărat!
Este criză şi cuantumul cheltuielilor inutile trebuie să se reducă. Nu este doar părerea arborată de nişte unii din Nemţia, ci şi cea a românlor - mă rog...acea parte a populaţiei care încă mai este străbătută de fior patriot, care luptă şi dă şi luptă pentru gloria naţiunii! Adică cum adică? În loc să sprijinim educaţia, noi o dăm înainte cu tradiţionalismul strămoşesc? După ce că pierdem grămezi de bani pe pensii nesimţite, mai cheltuim de la buget şi milioane pentru biserici? În loc să susţinem vigoarea fondului genetic noi ne afundăm de bunăvoie în boli şi neputinţe, sperînd să ne salveze închipuiri şi mentalităţi învechite?! Păi cum aşa ceva? NU biserici (care şi aşa avem stive), DA şcoli şi spitale!
(Uite, dom'le, asta înseamnă să-ţi pese de ţară!)
Prin urmare, cei ce iubesc România - această mioriţă îngerească, nu-i aşa, greu încercată de vicistitudinile naturii - organizează/au organizat (nu ştiu sigur, că mi se-mbrăhăne despre aspect) un miting special, care să oprească imfamia. Acolo va merge toată luma bună, toţi...cum să zic eu...toti pătrunşii de razele maximei iluminări (nu vă chinuiţi cu dicţionarul...e pe sistem de Minodora la Maxim), toţi elevaţii, emanaţii, aerisiţii la neuron, superiorii, justiţiarii, crème de la crème, deosebiţii care nu-s de acord să se construiască ditai măgăoaia din banii lor de contriubuabili. "Dacă, prin absurd, eu sunt ateu şi nu cred în asta cu bisericile, plus că urăsc oamenii cu aplecări evlavioase?
Normal că protestez! De ce să mi se din banii mei, ca să se zidească ceva ce eu urăsc prin ideologie? Să cotizeze fanaticii ăia de bat cruci când trec pe lângă biserici şi se omoară să pupe bucăţi de mumii, să se organizeze chete printre credincioşii creduli, nu mă-nteresează! Dar nu sunt de acord să se dea nici un leuţ din bugetul statului, la care şi eu contribui!"De acord..să zicem.
PĂI DA, BĂ TEMBELULE, EŞTI ATEU, MI SE RUPE! Credinţa, ca şi prostia, nu are limite de răspândire...Da' am o mică întrebare: De ce prinzi glas numai când intervin probleme legate de cult? Dacă chiar aşa îţi sticlesc ochii de devotament popular şi îţi crapă capul de la atâţia vapori inteligenţi, de ce mă-ta nu faci gură şi când dai bani la buget ca să-şi ia şmecherii bolizi şi curve? Se închid şcoli şi spitale, în timp ce banii sifonează prin diverse spărturi interne...ai ieşit să protestezi? Hă? Ai ieşit să urli în faţa primăriei că faci 10 ore cu acceleratul de la Bucureşti la Sibiu?? Te-ai răsculat când s-au tăiat pensiile şi salariile? Ai hăulit la soare că ţara colcăie de şomeri? Te-ai răzbelit pe regii asfaltului, care fac orice numai asfalt nu? Te-a apucat spiritul belicos când oamenii de valoare ai ţării au fost călcaţi în picioare?? Nu, că ţi se rupe de societate. Poate eşti cu distracţia... Deci te-ai ridicat pentru plajele care put a hoit, de ţi-e scârbă să te duci p-acolo doar şi chemat de legile firii? Plec în vacanţă, să mă distrez oleacă. Unde, unde? Mă duc să mă fac muci printre mortăciuni şi bălării! Axe Excite demenţial, cu arome de resturi putrezite! E ultimul răcnet în materie, dai pe spate orice gagică!
Ai ieşit să protestezi? Nu, normal că nu! Acolo nu era implicată religia, pe care tu cică n-o ai, eşti ateu...O modă care te plasează într-un plan elitist, te aduce în rândul lumii; este o modă care te scoate din mulţime întegrîndu-te mai adânc în ea, te cristalizează în văzul colectivităţii. Dai gândirea de cutie opacă pe cea eliberatoare a unei conserve, în a cărei luciu vezi infinitul.
Într-o ţară aflată într-un primitivism feroce şi bântuită de superstiţii tribale, ateismul este ca un Üloş cu viagra pe o insulă de fecioare doritoare. Eşti o binecuvântare, eşti Buricu' Pieţii, un diamant printre cărbuni. Eşti Alesul, The One and Only, farul care beculeşte speranţă în Iad. Un div printre handicapaţi, un Făt-Frumos printre sluţi, un andaluzian înaripat între mârţoage răpciugoase, un fluture între limbrici. Eşti mişto, să-mi moară calu'!
Acu' care-i mai cult în cap se dă existenţialist, că aşa e de bon ton. "Eu nu cred în vrăjelile trecutului, susţin cele ale omului, libertatea individuală şi subiectivitatea! Ce, sunt maimuţoi de grotă să mă mai închin la fulgere ca să am recoltă bună? Sunt desprins din Evul Mediu, să mai cred că existenţa umană este stăpânită de fiinţe superioare desprinse dintr-un alt plan al conştiinţei? Acum mentalitatea a evoluat, cunoaşterea a evoluat. Ştiinţa actuală explică magia trecului, magia prezentului este doar o ştiinţă nedescoperită. Nu mai cred în vraci supranaturali, s-au inventat medicii. Ce e religia? O manifestare a unui intelect rudimentar...ceea ce la mine nu e cazul. Sunt bun, sau ce? Bitches come!" (sau, mai pe înţelesul robotzofililor "Barman, hai cu mă-ta...bunţi-bunţi-bunţi")
Una peste alta: ştiţi ce se spune despre cei cu egoul mare, nu?
Legea compensaţiei, la naiba!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)