Ciocu' mic, publicitate - forever

Sunt momente în care mi-aş dori să mă citească câte cineva. O persoană anume, o persoană diferită de la o situaţie la alta. Îmi imaginez cum ar reacţiona în acele clipe, îi extrapolez reacţiile pe baza amintirilor din totare şi ...pe cuvânt, chiar aş vrea să-i văd manifestările prezente! Cred că m-aş amuza la culme.
În fine, unele chestii nu ne sunt date spre a le cunoaşte! Asta e.

Când eram mic - da, sună înfiorător...sunt atât de bătrân că mi-am prins chiar şi copilăria fragedei pruncii; tare, sau ce?? Gerula, frate, Matusalem Întâiul! - oricât ar părea de încredibil, mă duceam la şcoală. Ştiu că nu se vede, dar pe vremea aceea aveam o dorinţă nestăvilită de a fi cult în cap (nu-mi cereţi să mă explic, eram cel mai probabil pe etnobotanice combinate cu alcooli superiori...nu gândeam ce făceam). Şi totuşi, în capul meu mă visam inteligent; cred că vroiam să mă fac vreun urmaş de Einstein, sau măcar un Socrate mai mic. Aşa că prestam din gros, călare pe orice carte care îmi cădea în mâini...când eu pe ea, când ea pe mine. Schimbam poziţia, că de! Nu vroiam să fac bătături la ombilic!
No, şi cum eram eu un vânt de primăvară peste stalagmite îngheţate, o boare văratecă peste grâul dat în copt, numai ce mă trezesc că încep să studiez anatomia şi fiziologia umană - a omului. Îmi amintesc perfect momentul: ni se preda compoziţia urechii interne; "...trei canale care încep din vestibul printr-o porţiune mai dilatată numită..." şi dna profesoară s-a blocat. "Copii, vă rog să mă scuzaţi, dar ştiu că o să râdeţi şi nu pot pronunţa aşa ceva, nu vreau să stârnesc haosul. O să scriu pe tablă şi voi copiaţi în caiete, apoi depăşim momentul şi ne vedem de oile noastre" ( deşi pe vremea aceea nu se născuse Becali, se pare că fibra mioritică era adânc înfiptă în ADN-ul autohton, încă de la forrmarea sa)
Minteni aud creta scârţâind pe tablă, apoi s-au petrecut 2 lucruri simultate: geamurile au început să zângăne nebune sub presiunea unui vuiet strident, ca de grinidnă spartă; şi toată clasa a izbucnit într-un râs săltat, hohotit, deşănţat, plin de lacrimi. Râdem, râdem ca nişte proşti, ne tăvălim pe sub bănci de râs; ne înroşim, ne ţinem de burtă, ne oprim să respirăm şi o luăm de la capăt. O masă amorfă de 25 de suflete hăhăite, cu maxilare dislocate şi capilare pleznite, cu guri deformate şi feţe înroşite mai ceva ca ouăle de Paşti. .

Da, dom'le, am învăţat cu sârg.
Dar niciodată nu am priceput acţiunea de a promova ceva..un serviciu, un produs, orice. Teoretic ştiu, practic sunt dezastru. Pur şi simplu, nu-mi iese asta cu reclama. I suck at this, big time. Dă-mi mâncare gratuită să împart la sărmani, că mi-o aruncă în ochi (Food Fight!!!! Vu-vu-vuuuu!! În doi timpi şi 3 mişcări sunt meniu ambulant, cu tot cu istoric şi mod de apaţiţie). Atât sunt de groaznic! Dă-mi un F-22 să i-l vând lu' Mussolini, că mi-l înfige între băseşti! Atât sunt de groaznic! Dă-mi o bombă atomică să i-o promovez lu' Hitler, că mă bate cu ea în cap şi mă scoate afară numa' în şuturi dictatoriale! Atât sunt de groaznic! - scuze că-mi umblă naziştii prin cap, dar sunt sub impresia ultimului film văzut: "La vita e bella". Cum? Vită?? Nu-mi place carnea de vită!
"BĂ incultule, nu e-n română! Înseamnă Viaţă e frumoasă", dacă chiar te interesează...
Aha, viaţa e frumoasă. Şi pe unde se întâmplă asta? Nu de alta, dar o caracteristică a enzimelor - ştiţi..compuşii ăia proteici care scot grăsimea (şi nu numai) din cârnaţ, pentru a o depune la locurile esenţiale, preferabil bust (în cazul divelor; şi uite aşa am mai rezolvat un mister monden: de ce cresc sânii Andreei Bălan? Uite d-aia!) - este specificitatea. Adică dacă un asemenea compus este construit să descompună un anumit substrat, asta face şi atât. Cu preţul vieţii, mereu la datorie! Nu contează că trebuie să escaladeze Everestul şi are rău de înălţime...moare încercând! Mare figură şi cu enzimele astea...un adevărat model de stoicism pentru societatea actuală!
ANYWAY! Deci, dacă enzima, o particulă vie de o covârşitoate imfimitate, are specificitate, FRUMUSEŢEA VIEŢII cum ar putea să nu aibă aceeaşi caracteristică? Prin urmare întreb: Unde e viaţa frumosă? Pe care picioare de plai şi guri de Rai (cu totul diferite de ale noastre) se întâmplă aşa utopie?

Mda...unde rămăsesem? Că am deschis atâtea paranteze la paranteze încât m-am pierdut printre explicaţii! Halal gândire logică...cu mine se duce de râpă luciditatea inginerească!
Aşa...nanana...nanana...GATA, AM REVENIT!
Nu-s bun de reclamă! Nu ştiu să scot în evidenţă nimic pentru a face un ceva atractiv pentru cumpărător. Indiferent că sunt sacagiu în deşert sau vânzător de bilete la buda publică în vremuri dizenterice, nu-mi iese şmenozeala. Eu nu forţez omul, nu-l îmbrobodesc. Frate, uite aşa şi aşa; vrei? Da, bine. Nu, asta e...hai, fă-mă să-ţi văd mersul!
Ufff...eu nu ştiu să-mi laud produsul, dau faliment. Rest in peace, pa-pa şi n-am cuvinte.
Aşa că nu am nici o pretenţie să înţeleg următoarea reclamă:

Prezentarea spune că produsul este o nu, nu un lubrifiant nou inventat. O cremă anticelulitică - aham, merge şi aşa; dacă mă gândesc bine, cred că este şi o mare consumatoare de calorii, ca să nu mai vorbim că-ţi ia durerea de cap cu mâna...mă rog, vorba vine. Ceva eminamente natural (chiar mi-era frică să nu fie vreo chinezărie care să te lase-n drum când ţi-e lumea mai dragă), confecţionată din plante (aoleu!) exotice (mi se pare logic; umblă vorba prin târg cum că negrii ar fi cei mai dotaţi la acest capitol, cum ţările lor de baştină au o vegetaţie extrem de luxuriantă) atent alese (vezi ce face OPC-ul din comerciant), care conferă pielii un plus de îngrijire. Toate bune şi frumoase, ce e atât de greu de priceput?
Uăi, copilu'!Ţi-a rămas denumirea pe retină, nu? Şi mie. Subconştientul a fost gâdilat, deci am şanse mari să mă trezesc cu aşa ceva prin noptieră.
Problem: cum faci să cumperi crema asta miraculoasă?

De obicei sexu' gingaş e cu abordările celulitice.
Deci nici-una, nici-două intră duduia-n farmacie şi cere "Ampullen-Kur". Iar vânzătorul de după tejghea: "Nu-s ale mele.. ce-mi spune-ţi mie? Să vă trăiască!"
Nu, hotărât lucru! Deşi le are cu prelegerile orale (când intră în vrie, uită să se mai şi oprească: Taca-taca-taca-taca-taca...stai să beau puţină apă, că mi s-a uscat gâtul...taca-taca-taca-taca) o domnişoară este prea suavă, prea fragedă-n simţire pentru a rosti o asemenea odioşenie. Prin urmare îşi trimite jumătatea, că doar d-aia i-a hărăzit Domnul aşa ceva: "Du-te tu, pui, că eşti bărbat, Stâlpul Casei!Altfel te vede lumea"
Altfel...DA! Aici este necazul! La noi nu s-a legalizat altfelul. Pui, eşti cu toţi boii acasă, sau cum? Nu fac aşa ceva nici bătut cu ciocanul de şniţele!

Iar asta mă aduce la întrebarea concluzivă:
CUM CUMPERI ALIFIA MINUNE?

Din trândăviile unui pierde-vară*

Nu cred în Destin sau vreo altă Cale concepută apriori, un Rost prestabilit de cineva superior. Nu cred în sortit sau în scrisul pe frunte (ori în alt loc, ferit de ochii curioşilor - mai la fund, la apă rece, adică). Nu cred în influenţe astrale şi existenţe scrijelite pe meteoriţi care m-ar guverna pe mine în vreun fel anume.
Destinul ni-l efectuăm singurei. El depinde de posibilităţile de care dispui în momente cheie ale vieţii, de şansă. Este în mare parte arbitrar, independent de voinţa noastră. Destinul este valul social; uneori te cară în vâltoarea lui spre o destinaţie necunoscută (pe sistem vine valul, îmi ia calul; no, tu eşti calul!), alteori rămâi prin vreun şanţ de pe margine şi te ştergi între buze cu un smoc masiv de frunze, uitat de lume şi de viaţă.
Destinul este stabilit de locul de baştină, de genetică, de mediul în care creşti, de propriile tale aşteptări. De noroc, de abilitatea de a specula momentul, de a profita de pe urma lui. De chef.
Destinul ţi-l construieşti odată cu fiecare decizie pe care o iei. Mici hotărâri de-o secundă. Cum? Simplu! Îţi iei o pită şi primeşti 5 lei în plus la rest: dacă îi iei, ai de-o îngheţată; dacă nu, rabzi. Ăsta e destinul într-o viziune mai grosolană, demnă de un australopitec.

Eu nu mi-am construit Destinul. Nu cred că am aşa ceva. Poate greşesc, dar la naiba! Băi, cine are nevoie de mine, să mă caute! Ştie unde stau, nu am adresa la secret! La o adică dă de mine pe stradă, că doar se întânleşte munte cu munte, d-apăi om cu ursită! În grotă de mă bag, eticheta mă găseşte! Păi dacă este Voinţă Divină, cum să mă pun eu de-a curmezişul?
Deocamdată, până la alte veşti, sunt doar o enigmă. Mai ales pentu mine. În special pentru mine. Nu ştiu cum voi arăta peste 5 ani - de multe ori sper din suflet să nu îi apuc, nu am planuri pe termen lung, mediu sau scurt. Bine, am, dar sunt uşor irealizabile. Nu contează. Nu ştiu ce fac şi de ce dar ştiu sigur că am fibră de comentaci. Cum, necum, eu comentez. Oriunde, oricând oricum, orice. Nu mă simt vreo autoritate în nimic, nu mă cred un formator de opinie care şi-a ratat cariera, dar nici nu tac. Comentez, pentru că am idei - trebuie că-s vreo naţie de idiot, sau ceva. Comentez, pentru că mi se pune pata, ca la porcul Antrefrig. Cred, argumentez, scriu. Orice lucru cu care intru în contact mă influenţează, deci îmi stârneşte o anumită opinie. La o vreme, mulţi îmi spuneau: "Ia uite-l şi p-ăsta, ce se bagă în politică!! Zici că el e!"
Aşa...şi vi se pare că-s altcineva, sau cum Mama Ciorilor! Eu sunt eu. Te uiţi la mine, beleşti ochii la mufa din buletin şi cauţi asemănări şi deosebiri. Cu creonul pe hârtie, o deosebire am desenat...păi da băi imbecilule, că aia e poza de la 14 ani! Tu nu vezi că acu' mai c-am încărunţit?? Muşchii - odinioară ca ai unui adevărat Mister Olimpia în plină (diz)graţie, acum s-au veştejit. Nu au dispărut, doar că i-am pus bine, pentru a-i folosi la ocazii. Vin vremuri căcăcioase, fac rezerve albe pentru zile negre. Părul odată rebel, stufos ca un boschet. George Boschet. Nice 2 meet u.
Aşa...unde rămăsesem? A, da, la perişor lui, pana corbului, care acum s-a cam rărit prin părţi. M-am înţelepţit, nevoie mare - părul prost părăseşte capul bun. Ptiu, să nu mă deochi!Nu contează, are unchiu leac la descântec.

No, şi comentez. Am renunţat o vreme la trebile statului, mă apucă scârba. Încep să zic Băs, sau U de la Boc...şi mă răscoleşte o greaţă de metal ruginit, că-mi vine să expectorez pe toate căile de comunicare diplomatică. Mi-e frică să nu dau în dizenterie, aşa că m-am băgat la regim pentru o vreme. Oricum, nu se schimbă nimic. Trepanaţii actuali o vor comite şi mâine, că doar asta le e firea! Poţi să ceri unui comunitar să-ţi recite Shakespeare? (Da, dacă omuî ăla e pasionat de literatură engleză). Poţi să-i ceri unui melc să depăşescă viteza sunetului?(Da - dacă îl lipeşti de un SR-71 Blackbird cred că îţi stabileşte şi record mondial). Poţi să-i ceri unei moluşte să umble paricopitat, chiar biped?? (Da, dacă aştepţi vreo câteva miliarde de ani, până evoluează într-o Fiinţă mai Superioară).
UUUUUUFFFFFFFFFF!
Poţi să...să...nu ştiu. România! Nu mai încerca orice, că oricum nu poţi! Păi atunci, ce pretenţii să mai am de la şleahta de jagardele infecte, care cică se dau de ceasul morţii - ceas am băi, nu-mi mai trebuie! - ca să-l ajute pe cetăţeanul din mine.
Ei vor fi aici. Plec să ud buretele, mănânc un sandwich (cu materiale bio, că tot îs la modă), fac un piş, bag un pui de somn şi când mă trezesc, tot ei vor fi. Neschimbaţi şi rumeni, plini de şmecherii ca wc-ul de hârtii.

Aşa că, pas! Acu' cică abordez teme sensibiloace, să vadă poporul că nu-s venit din grotă. Acum mă dau interesant într-ale amorului dintre sexe (diferite), mă las chinuit de prea-plinul civilizaţiei şi evoluţiei spirituale. 's cam radical în opinii, dar cică fac furori în anumite medii. De la o vreme sunt asaltat de admiratoare care mă bombardează cu linkuri- material scriitoricesc, inspiraţie pentru blog. Sunt direcţionat cu nesaţ spre anumite publicaţii feciorelnice, care te învaţă diverse aspecte din arta casanovică: cum să mergi, cum să vorbeşti, cum să clipeşti, ce să îmbraci, cum şi ce să agăţi, ce să simţi, când să simţi, cum să dormi, când să te cultivi - de preferat nu când o apucă pe ea cheful de iubit, ce este dragostea feminină (dacă mă iei cu punctul G al sufletului, eşti mâncat!), ce înseamnă când ea te ţine de mâna sau când te ciupeşte de fund...d-astea.
"Bine le zici! Ia şi d-aci, despre asta ce spui?? Ia uite, e un întreg tratat despre IUBIRE! Disecă tu sentimentul ăsta, că le zici dureros de amuzant! Când citim parcă ne dai palme, dar noi ne pi...


Nu mai putem de râs!" (Deci m-am defectat eu, sau ce? Nu-s Dr. Love, în puii mei! - aoleu, am învăţat de pe un site glossy-glossy că bărbaţii adevăraţi nu folosesc expresia asta...îmi trebuie ceva mai viril, că doar nu-s inversat ca Miaunel ăla, zi să-i zic!)

Şi n-am ce face într-o zi, aşa că dau click. Cred că vreo oră m-am benoclat în monitor ca râma la levier, nu mai ştiam ce şi cum să cred. Hooo...hold my horses! Să o iau logic şi cu paşi mici...Step by step. Un pas mic pentru mine, un pas uriaş pentru restul. Nelu' Brand-Tare, să moară copiii lu' Socrate!
6 mituri false despre întâlnirile de iubire. Şi ce pisici să comentez despre asta??
Până una-alta, am o întrebare mică: pot să o iau ca temă pentru acasă? Deja am scris o căpiţă de nimicuri şi obosesc ochiul cititorului, dacă mă destrăbălez prea mult.

Revin după o scurtă pauză publicitară.

* aşa se numeşte o carte scrisă de Jerome K Jerome (Mi se pare logic...adică nu e Jerome ca Jules Verne şi nici măcar ca Alexandre Dumas. E Jerome K Jerome, El K El. Nu e cu rândul lumii - unde toţi sunt ca un cineva, e cu rândul lui; ceea ce e de admirat, pe onoarea mea!), ce am împrumutat-o din biblioteca condeească zilele astea şi în care mă regăsesc multiplicat, mai ceva ca într-o oglindă crăpată.

Crimă şi pedeapsă

Vroiam să scriu despre modul supraomenesc în care românii au petrecut praznicul de ieri. Vroiam să scriu despre fericire şi iubire, despre înălţimea credinţei şi închinăciunea în masă adresată Divinităţii. Apoi am vrut să scriu despre profunzimea interioară pe care am trăit-o zilele acestea, despre filosofii de viaţă şi oameni de succesE (deocamdată, până se legalizează şi pluralul europarlamentar, mult mai melodios în ureche).
Nu a fost să fie aşa...m-a pălit o veste catastrofală în amploarea ei, care m-a doborât, m-a lăsat mai inert ca o fosilă răposată acum milioane de ani.

Şoc şi groază!
"Din noiembrie nu o să mai avem Facebook :( "
www.stirileprotv.ro


Pfuai de capul şi de zilele mele, ce oroare! Fix de ziua mea! Nici în cele mai negre coşmaruri nu-mi imaginam aşa ceva...deci e clar, vieţuirea pe planetă e compromisă! Păi la dracu' mai trăiesc, dacă nu am cont să scriu şi eu pe perete când mă trece toaleta şi când am chef de zbenguială! Ce viaţă mai e aia fără păsăricile furioase, sau ferma de pe net? Unde mai întreb şi eu gagici-bombe-sexy tunate şi apetisante cum mai pot să mănânce cu gura aia, după cât elogiu spiritual circulă prin ea? ("I Love U" and shit, pentru cei care au probleme cu descifrarea metaforei)

Ia, frate, bagă! Hai să vedem cum se declanşează Sfârşitul Lumii aşa cum o cunoaştem astăzi, Apocalipsa. Nu e chiar ca în biblie, dar...no! Acuma tu crezi că Dumnezeu ştia la ce nivel de dezvoltare o să ajungă omenirea?? Păi râdem la stele când plouă cu puciasă, că doar s-au inventat buncărele atomice! Ciume şi lepre?? Experţii ce păzesc?? Minteni scot antidotul, din pământ, din iarbă verde! Râuri roşii ca purpura?? Balta de pe izlaz e roşie de când mă ştiu, de la câte tone de ruginături îşi fac veacul la fundul ei - orgie în toată regula, să-mi bag! OOOOOOOOOOOO, kinky! Spank my ass, baby, ride me hard! Who's your daddy? Yeah, yeah..Say my name, say my name!

Da' fac digresiuni grave şi mă abat de la subiect.
Vreau să ştiu şi eu de ce mi se reneagă liberul acces la Dumnezeul Socializării. De ce nu pot să mai belesc ochii la expectoraţiile inteligeţilor înrudiţi (pe net suntem o mare familie, nu-i aşa? O imensă horă a unirii, care nu ţine cont de graniţele trasate de interesele geo-politice şi/sau strategice ale conducătorilor) ori de câte ori au senzaţie că trebuie să mă anunţe pe mine că le e foame, le e somn, s-au plictisit, vine bunica în vizită, râd, plâng, îi trece fiorul de iubire sau au fantasme alexandriene şi întreţin diverse activităţi care-l au în vizor pe Bucifal, vestitul armăsar. Sau când îi chinuie extazul înţelepciunii şi se simt datori să mă îndemne pe mine să trăiesc clipa, să pricep în ceapa mă-sii că ziua de ieri s-a dus şi astăzi încep o nouă viaţă, curat şi plăcut uscat - uite fix d-aia tribălimea noastră nu are nici o speranţă de a ieşi din rahat...păi dacă-s cohorte de imbecili care te roagă să-i prosteşti în ochi? - sau că dacă totul se dărâmă în jurul meu, am senzaţia că am pierdut tot şi rămân singur printre ruine, să nu disper, să fiu optimist: mi s-a extins viziunea; probabil am realizat că-s un ratat de performanţă...ceea ce e şi asta o bucurie, nu?? Performanţa e de bine, în orice domeniu s-ar afla ea!
Oricum mi se rupe! Nu am cont şi nici nu vreau să am vreodată în viaţa asta - deşi lumea mă roagă cu spume să-mi contruiesc şi eu aşa ceva...nu, mulţumesc. Am avut o tonă de prieteni imaginari când eram mic, nu-mi mai trebuie alţii acum, la bătrâneţe, ce Mama Ciorilor!
Şi totuşi, când toţi îşi bagă deştu-n cur, eu de ce frec menta la lună?? Cum aşa ceva? Unu', mi-a şi zis: "Tu copile, dacă nu ştii, te învăţ; dacă nu poţi, te ajut..pentru că dacă nu ţii aproape, nici nu ştii ce pierzi!"


Nu ai Facebook, nu existi! Aşa, şi?? Are cineva impresia că-s vreun ahtiat după existenţă?? Plus că...m-am pipăit, respir; când ies în soare, culmea! Fac umbră pământului. Degeaba, el nu şi nu! Dar dacă îţi spun că transform şi mâncarea în rahat, mă crezi? La o adică am şi dovezi solide, nu mi-e frică să fiu chemat în instanţă!

Nu exist, dar sunt solidar cu cei care o fac, sufăr o dată cu ei, sunt alături de ei dacă decid să se împrăştie pe pereţi...îi susţin, cel puţin cu privirea. Dacă mă chinui puţin, cred că am puterea să şi promit că nu mă voi face febră la burtă de atâta râs. Păi dacă nici asta nu mai e o dovadă de iubire, nu ştiu, zău, ce ar mai putea să fie!
În orice caz. Ia să văd eu de ce nu voi mai fi singur în dimensiunea inexistenţilor:

"Un grup de hackeri susţine că plănuieşte să distrugă reţeaua Facebook.
Motivul? În semn de protest pentru modul în care site-ul protejează intimitatea utilizatorilor, acesta o să fie distrus pe 5 noiembrie."

Ptiu, blestem! Tic-tac-tic tac. Orele sunt numărate.
Nu sunt direct vizat, dar sunt înfrăţit cu aproapele. De aceea, scriu următoarele:
"Tulai, Doamne, Domnicule-Doamne! Strică-le Tu, cu Atotputernicia Ta, planurile nemercilor, odioşilor, meschinilor, întunecaţilor, strâmţilor la simţire.
Nu lăsa să mi se atrofieze degeţele, din lipsă de activitate! Dacă nu mai butonez tastatura ca un drogat la fiecare 2 minute, pentru a lua pulsul vieţii pe planetă, eu ce mai fac cu ele? De la nefolosire, se usucă şi pică..Las să pice, că nu-mi mai trebuie...
Of, după 5 noiembrie, viaţa şi-a pierdut strălucirea! Ce rost mai are să mai fac orice, dacă nu ştie lumea? Cine mă mai admiră şi pe mine când mă pozez prin locaţii fistichii, ieşite din comun?? Îmi lipesc poza de fereastra camerei, ca să se vadă în stradă?? Nu e acelaşi lucru, nu mai am deschidere mondială!
Ce mă fac singur? Fără prieteni, sunt ca o p..mă simt părăsit în pustiu. Prietenii sunt scuzele Tale pentru o viaţă de căcat, eu cum voi mai suporta realitatea fără ei? De ce Îţi revizuieşti atitudinea, de ce mă reevaluezi?"

Schimbare dezlănţuită

Amintirile mă chinuiesc, amintirile mă răscolesc; nu mai rezist...GREŞIT!
Sufletul mă chinuie, sufletul mă răscole. Şi după cum se vede, (încă) rezist.

Sunt un suflet chinuit...conform feedback-ului recent; asta e nouă. Ştiam că mă scald în oceanul decrepitudinilor, că sunt un pesimist de marcă, antisocial din născare, intolerant prin vocaţie şi misogin prin transformare. Acum cred că a venit concluzia: îmi aduni toate calităţile rele, bagi sub radical, scoţi integrală de volum şi-ţi dă...2 rândunici: 2 mari şi 2 mici. Iar eu sunt un nefericit al sorţii, care-şi caută angoasele cu lanterna. Uf...sunt atât de ocupat cu nimicnicii, atât de plin de influenţe negative, că nici măcar nu mai observ paradisul prin care se întâmplă să fiinţez...băi, sunt un nenorocit, ce mai! Răule ce sunt de rău ce sunt! Îmi vine să mă mă bat cu rigla peste unghii, ca să-mi mai vină şi mie mintea la cap!!

Phoenix - Hăituit

Asculta mai multe audio diverse

Da, dom'le. Sunt am un spirit torturat. Îmi pare rău că aleg să casc ochii prin mediul înconjurător si să mă îngrozesc de atâta jeg şi imbecilitate. Regret că nu accept bătaia de joc şi flegmele altora, că urăsc să fiu călcat în picioare şi nu mă străbate naţionalismul când privesc haznaua asta de naţie, care nici nu s-ar fi apărut pe planetă dacă nu exista un Dumnezeu atât de cinic.
Nu ştiu cum fac sau ce predispoziţii mi-au fost fixate în codul genetic, că mereu dau în gropile existenţei! Cum o dau, cum o întorc, e imposibil să nu găsesc cel puţin un retardat pe oră, care să-mi strice ziua. De la o vreme chiar mă iau de gânduri...ori am vreun talent nedescoperit, ori...cin' s-aseamănă s-adună. Aşa ce mă-nervează, de-mi vine să o iau hăuling prin pustietate, ca un apucat de streche!

But i'll be a good boy, promit să mă schimb; intru la garderoba şi mă îmbrac cu noul eu: mai curat, mai proaspăt, mai uscat. Floricele pe câmpii, hai să le-adunăm copii, we all sing in a yellow submarine, yellow submarine, fruze-n buze, smoc de flori la subţiori.
Aşa e bine??

Uite...tocmai citeam o ştire despre o fată din Târgu Jiu, care s-a internat la spital cu o amigdalită banală. Înţeleg logica...uneori se-ntâmplă să te mai lovească boala. Sunt fierbinte, te fac să transpiri, gemi, intru-n tine...SUNT EU, BOALA! D-aia suntem organici, să ne mai defectăm! Rugineşte el, fierul, d-apoi noi, care suntem mai plăpânzi ca frunza...
Fata din poveste s-a înbolnăvit. Şi ce face mititica? Se duce la spital...crucea roşie, mededici performanţi, alea-alea. Numai că, săraca fată, după 2 zile de tratament trece în lumea drepţilor...poate i-o fi obosit coloana să tot stea numai în poziţii curbate, şi a zis să se relaxeze...definitiv.
Anyway, iar sunt rău.
În trecut m-aş fi inflamat. Aş fi făcut ca toate ielele, mă agitam ca un peşte pe uscat. Gâfâiam. Mi se umfla vena cavă de indignare. Păi cum să nu moară, dacă a fost proastă?? Dacă o ducea capul, presta şi ea prin reviste colorate sau în văzul lumii, apoi avea bani să se trateze la un spital de oameni, nu la o vasiliadă desprinsă din preistorie.
Da uite, acu'...libertinaj, tăticule! Noul Eu gândeşte pozitiv: se putea şi mai rău! Dacă mureau 2 tinere, poate chiar 3?? Ce mai făceam? Aşa...las' că mai are balta peşte..Chiar să ne agităm pentru o tânără de 17 ani care nu a avut credinţă c-o apără Dzeu de boli, nici nu are sens; ce, era singura de pe planetă, sau cum?? Şi chiar de-ar fi fost aşa...lumea moare. Din pământ venim, în pământ de ducem. Ashes to ashes, dust to dust. Ce atâta tragedie?? De ce să dau vina pe colţişorul nostru de Rai impotent, când a muri este firesc?? Sunt înconjurat de oameni minunaţi, trăiesc într-o ţară splendidă...nu e utopie, dar se poate şi mai rău. De exemplu ca în...shit, că nu-mi vine în minte nimic...dar se poate şi mai rău. La naiba, până şi Iadul are fundul lui, nu?? Să bem şi să ne veselim, încă nu sunem acolo. Da, se poate şi mai rău...că la dfracu! D-aia există viitor!

Noroc că suntem credincioşi. Stă credinţa pe noi ca râia pe capră, suntem monumente mondiale în domeniu. Best of the best of the best. Dacă planeta ar fi un căcat, noi am fi moţul lui de frişcă. Păi cum altfel?? Suntem credincioşi, tăticule, că cică fix pe locul acesta plivea Maica Domnului, acu 2000 de ani. Grădina carpatică era de fapt Grădina Sfântă...acu florile s-au cam dus, dar au rămas buruieniile. Hey, să gângdim pozitiv! Nu este tot grădină??
Uite d-aia suntem un neam evlavios prin tradiţie...o oază de adevăroşenie ortodoxă într-o mlaştină de diverse păgânării.
Nu mă credeţi, nu?? Normal, nici măcar eu nu credeam cât de buni suntem...până am primit dovada video - sper numa să nu fie vreo fabricaţie mogulărească, cu pixelu albastru:

"Doamne, pupa-ţi-aş tălpili tăle, ce-o fi asta?? Am venit să ne rugăm..."
Credinţă, frate! Dezlănţuială la sacralitate! Unde pe planetă mai vezi omor la moaşte?? BĂĂĂĂĂ!! Păi Domnu' Iisus a suferit pă Golgota-n cuie, ce înseamnă o mică cotonogeală între credincioşi?? Nu poţi respira?? Păi Domnu' Iisus pe cruce...ia ţine-ţi respiraţia! Nu poţi?? Păi vezi dacă te ispiteşte Diavolu'? De vei avea credinţă cât un bob de muştar, muţi munţii! Aşa scrie la Carte! Cum să nu-ţi poţi ţine respiraţia?? Aleşii sunt supuşi nevoinţelor, aşa să ştiţi!
"...la Domnul, să cereeeeemmmmmm"...Păi dacă a venit mortu', nu trebuie pupat şi frecat cu chiloţi, ca să ne meargă bine?

Aşa ar fi gândit în trecut.
Acum îmi pare i'm sorry, sunt mai luminat. Mai optimist. Face-ţi loc, că mă-ndes şi eu, intru ca supozitoru-n...mulţime!!! Vreau ajutor providenţial, vreau să fiu Omul lu' Dumnezeu, nu Omu lu' Satana! Vreau să scot dinţi, să rup ficaţi, să calc pă cap orice obstacol care mi se iveşte în cale, ca să pup morţi şi să-mi dovedesc puterea brandului de evlavioşenie! Vreau să mă frec de racle mai abitir ca de iubită, vreau să-mi las mucozităţile pe veştimentele preoţilor, să aibă şi Dumnezeu dovada că am trecut p-acolo - în caz că se uita la reclame şi nu a fost cu ochii pe mine! Vreau să mă-nfrupt şi eu din Vasul Ales al Pioşeniei! Vreau să mă curăţesc la suflet, să îl mai mai alb decât dacă l-aş spăla cu Tide.

PĂZEA, CA VINE IO!
Credinţa ne-a unit...sauve qui peut!

Ghid de bună practică sentimentală

(pentru fetiţe şi nu numai)

din nou m-am săturat să fiu făcut misogin şi insensibil, doar pentru că încerc (cu încăpăţânare, după unele surse) să demonstrez că dragostea este o simplă nevoie fiziologică, o convenienţă care te ajută să socializezi la sexu' opus.

Aşa că m-am învegheat şi încerc să schimb foaia: gata, frate! Iubirea palpită într-unii cu vânjoşenie, iar zânele şi-o doresc într-însele ca să-şi satisfacă foamea de sfere celeste. Cerere şi ofertă, legea de bază a civilizaţiei - vorba cântecului: "I wanna give it to u, as long u give it to me. JUST KEEP MY BODY POMPIN"
Păi dacă poporul cere pumpin, pumpim le dăm, în coama calului de poveste nemuritoare!

Însă, de cele mai multe ori, chiar şi cele mai alese flori fac greşeli...şi risipesc ambrozia pe muşte. Aici intervin eu: de curând mi-a fost adus la cunoştinţă un articol care le învaţă pe fătuci diverse chestii despre viaţă pur şi simplu - genul "eşti prea tembelă să ştii ce vrei, aşa că nuţi - care-i aia?? Nici o Nuţi, avem destule! - mai bate căpşorul ăla drăgălaş; îţi spunem noi ce-ţi trebuie!".
Eu...trişor de zile mari, normal! Citesc ponturile, le aprofundez pentru o mai mare înţelegere a psihologiei feminine şi pornesc la drum, îmbătat de cunoştinţe mai ceva ca o musculiţă ce face pluta în rachiu.
Numai că mi se umflă găloşenia-n aortă şi nu pot lăsa în negura neştiinţei armata de sex-simboale rănite în amor pe sistem continuu, aşa că redau mai jos luminiţa slobozită de experţii în materie (într-o repovestire cu cuvinte proprii, că cică nu e bine să copiezi):

Draga mea,
Ai probleme în a-ţi găsi alesul greu de găsit, cavalerul în armură cu sclipici, albinuţa polenizatoare cea de toate zilele?? Nimic mai simplu! Tot ce trebuie să faci, tută scumpă - divă de vocaţie, este să cunoşti cele 10 tipuri de bărbaţi pe care trebuie să îi ocoleşti dacă te mânâncă între suflet şi îţi doreşti o relaţie (one night standul nu cred că se pune) bazată pe completări de întreg şi iubiri scrise în Cartea Destinului:
1. Învătăcelul - învaţă mereu şi îţi neglijează nevoile (pur spirituale), ca să nu mai vorbim că reorientarea continuă pe plan intelectual denotă nehotărâre
2. Băiatul mamei - nu te va pune niciodată pe primul plan şi te va critica mereu că nu îi semeni dumnezeului care l-a crescut
3. Bărbatul obsedat de carieră - îţi va asigura partea materială a traiului, dar vei rămâne nesatisfăcută pe plan sensibil
4. Sufletul chinuit - este pesimist, curând te va atrage şi pe tine în nefericeala lui
5. Puşcăriaşul - durul care are permanent probleme cu legea. Însă nu te lăsa păcălită...fereşte-te de complicaţii.
6. Imaturul - chiar dacă are un simţ al umorului foarte dezvoltat, nu te poţi sprijini pe el la necaz
7. Bărbatul obsedat de control - va încerca să-ţi limiteze libertatea de exprimare. Vrei să te bagi singură în cuşcă?? (Da, da, fii rău! Spank my ass, u masculine bitch!)
8. Bărbatul căsătorit - matur, grijuliu, tentant. Nu e de încredere.
9. Fustangiul - ce te face să crezi că se va opri sub fusta ta??
10. Violentul - GLUMEŞTI!Ţi-e cald cu dinţii-n gură??

Recapitulare pentru Bărbatul ideal (adică ce să cauţi):
Un exemplar care să nu fie bătut în cap; dar nici prea deştept, ca să te eclipseze. Cineva care să nu fie obsedat de carieră, dar nici un şomer de succes. De preferinţă singur pe lume ca să nu intri în polemici cu rudele, vesel dar nu prea rău ca să te facă de râs, entuziast dar nu drogat, dur dar delicat, necăsătorit, matur dar uşor de influenţat, blând ca un mieluşel şi pantalonar prin excelenţă (îîîîuuuuu...sună nasol asta).

Rezumat pentru Bărbatul Ideal: Chel (părul prost părăseşte capul bun), cu burtă (ca să ai şi tu ce ciupi când îţi vine cheful de scărmănat) şi cu cardul gros (apetisanta cu cheltuială se ţine). Atu: să fie spre sfârşitul vieţii (doritorii care-şi aşteaptă rândul să rămână cu ochii-n soare?).

Ro-Mania

O prietenă (care între timp s-a desprietenit, sau ceva...nu am mai auzit nimic de ea de vreo câteva luni. Oare atâta timp s-o fi trecut?? Habar n-am...oricum, mie mi se pare o eternitate) mă apostrofa că atunci când mai execut câte-o radiografie mioritică, nu folosesc rezultatele propriilor mele observaţii, ci dau date din auzite. Hmmmm...ciudat; niciodaă nu îmi place să mă folosesc de părerile terţilor, trec printr-un filtru personal orice lucru cu care intru în contact. Nu că n-am încredere în ele, dar prefer să interacţionez personal cu lumea în care să mă învârt şi să-mi formez propriile opinii, nu să transmit ştiri ca un megafon stricat. Prefer să fiu un izvor, nu doar o cale de transmitere.
Anyway! Ce va urma, este (şi) pentru tine, măi dragă (vorba lu' nea' Iliescu)! În relatare voi folosi (numai) persoana I, ca să nu mai ai dubii în legătură cu provenienţa. Ok??

Fost-am dus d-acasă, fără cal, fără nevastă.
A trebuit să plec, căpiam. Tâmpeam. Damblageam. Înebuneam încet şi sigur.
Aşa că mi-am tras cogeamite gărduleţ în jurul canapelei din sufragerie (o cameră pe care nu o frecventez prea des, decât la ocazii), m-am tolănit comod şi am plecat. Nasol să o iei pe câmpii de unul singur...aşa că mi-am apucat creeraşii de mânuţă: Hai, mânca-v-ar tata, să ne distrăm. Mare, plajă, soare, suc cu umbreluţă, un film bun la umbra unui palmier bătrân...d-astea de distracţie.
Uuuuuuuuuuuuuuuusssssssssssssssssssaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa....

Aş vi vrut să-mi mai amân puţin plecarea - se ştie că august este luna concediilor; nebunie în trafic, turme de turişti - dar nu s-a mai putut...2 evenimente recente m-au descentrat complet de pe ax, mi-au urcat cantitatea de silă spre cote alarmante. Şi atunci am zis: Gata, până-aci! Punct. Ajunge. Need a refill, damn it! Ori mă descompun de scârbă, ori îmi găsesc o persoană care să-mi asculte depoziţia şi să mă ajute să mă răcoresc, ori mă duc şi mă tot duc, prin Pădurea Ielelor, peste Valea Plângerii, până în inima munţilor. Aşa...

Ce s-a întâmplat, poate te vei întreba. Nimic important... 2 nimicuri, 2 prostii fără legătură între ele. Alţii se luptă pentru existtenţă şi eu stau să analizez toate căcaturile care nu sunt aşa cum ar trebui să fie. Sunt cam mofturos, sensibiloc ca un cur de bebeluş, neprihănit ca fată mare în prezenţa...extazului; poate uşor răsfăţat? Poate mai mult? Nu contează.
Chestia e că am avut ocazia să intru în cel mai de urgenţă spital al capitalei. Trebuia, nu puteam aştepta o lună de zile până îmi venea rândul la promagarea făcută de medicul familist. O lună de zile! O lună, pentru o nenorocită de hârtie, în mama mă-sii!! Intru în cabinet, bună ziua - bună ziua, vreau hârtia - na hârtia, du-te dr...sănătos! O lună de zile!!
Aşa că m-am dus direct la sursă...Vai de capul şi de zilele mele! Am intrat în spital şi-mi venea să ies d-a-ndăratelea, pe cuvânt. Nu mai nimeresc uşa, help, help! Să vină Salvarea! Am nevoie de respiraţie artificială, gură la gură (nu accept aşa ceva decât de la asistente - tinere), repede! Pronto (antipraf)! Go, go, go!!! Give me some air, give me something, ANYTHING!
Primul lucru cu care am luat contact a fost mirosul...putoarea, mai exact; un amestec de dezinfectant şi jeg dospit, care îmi ardea papilele gustative cu fierbinţeala lui. Apoi mă păleşte după ceafă, cu forţa unui marfar:

"ZBANG!! Frate, eşti nesimţit! Pe mine nu mă bagi în seamă?? Sunt şi eu p-aci, la naiba!!" - Era aroma de insecticid, care m-a pătruns fără milă până-n fundul cililor olfactivi de mi-au mers fulgii!!.
În sfârşit. Cu chiu, cu vai am trecut testul de iniţiere, aşa că m-am simţit dator să analizez încăperea în care mă aflam: o dărăpănătură infectă, cu faianţă pre-revoluţionară pe pereţi şi afişe colorate lipite cu leucoplast - ziceai că ai intrat într-o grădiniţă de imbecili, nu alta! Saloane pline în care lâncezeau tone de bolnavi jerpeliţi, stative de perfuzii ruginite, măţărăi întinse aiurea şi înfăşurate grosolan din loc în loc cu pansament (probabil pentru a nu se dezintegra sub povara vârstei), lumet de toate culorile şi miresmele, răni oribile, cusături roşiatice pe o piele ca hârtia, alt lumet peticit şi nerăbdător, pereţi murdari de pe care îţi zâmbesc firav diferite personalităţi creionate disproporţionat, aglomeraţie, agitaţie, vânzoleală. Rugină, murdărie, gunoaie, seminţe, chiştocuri, fum de ţigară şi cafea ieftină. Piaţă. Bazar.
Apropo: am o întrebare mică: de ce s-a inventat codul culorilor în instituţii?? Alb pentru medic şi asistente, verde pentru anestezişti, albastru pentru infirmieri...Că la noi e harababură completă, nu mai ştii cu cine stai de vorbă şi pe cine să chemi la nevoie! Fiecare se îmbracă cu ce are, nu mai există logică! Infirmiera poartă ce-i tună prin cap, asistenta ce vrea, doctorul ce e în tendinţe! La naiba, la noi e greu cu ordinea...lasă, băi, că merge aşa! Nu poţi crăpa liniştit dacă nu te duce pe targă Omul în Albastru??
Nu mă aşteptam la cine ştie ce ultramodernism - că doar am şi eu o vârstă, cunosc materialul autohton! Nu credeam că voi intra Princeton‑Plainsboro Teaching Hospital (locul de muncă al doctorului House - SE ŞTIE!) şi îmi va fi milă să calc pe podea, ca nu cumva să o murdăresc. Băi, dar nici chiar aşa, la naiba! Păi ce facem aici?? Rânim la porci sau vindecăm bolnavi?? Dacă ştiam, veneam gata anesteziat, să-mi trag palme! Ştiam, dar nu aveam cloroform la îndemână şi arta băutului îmi repugnă complet...deci am ales să intru bărbăteşte, ca haiducu-n bălării; cu hangerul fără teacă şi cu pieptul dezgolit! Ca Andrii Popa, ce mai la deal, la vale!!

Nu scap bine de corvoada medicinală că dau peste un televizor aiurea-n boscheţi: se slăvea un aplomb cea mai nouă şi glorioasă realizare a civilizaţiei româneşti - un flintic de 20 de km de şosea!
Băi, eşti prost?? Cum dracu' să tai panglică la un rahat de potecă asfaltată prin câmp, nici aia terminată integral? Aia-i autostradă?? Şi dacă-i pui etichetă din metru-n metru, tot ai dubii! Cum să chemi televiziunea pentru aşa ceva?? Care este sensul unei asemenea enormităţi?? De ce?
Ăşti-a tembeli, să-mi sară dinţii! Ar fi în stare să taie o nenorocire de fundă (pe care norodul să-ţi dea apoi omor, cum se face pe la noi) şi dacă unu' îşi trage alee betonată spre wc-ul din fundul grădinii!
Realizare inginerească, my ass!! un petec de luat ochii la proşti, şi nimic altceva!

...am întâlnit-o pe ea şi mi-am găsit partea mea de consolare.

Gândul nebunului

"O fată de 12 ani din India s-a sinucis pentru ca organele sale să fie prelevate și donate fratelui și tatălui său, grav bolnavi, conform Times of India."

www.b1.ro

AM REUŞIT!!
După lupte seculare care au durat milenii întregi, am rezolvat vestitele dileme existenţiale ale umanităţii:
Cine suntem?? În puii mei, d-aia s-a inventat buletinul! Nu mai ştiu cine sunt, îl scot şi belesc ochii la el! Întrebare întrebătoare: şi dacă îl pierd, ce fac?? O copie (apriori, de preferinţă), că s-a inventat şi xeroxul!
De unde vin?? Din ciocul berzei! Sunt rezultatul împerecherii chimice între 2 tipuri de cromozomi...sau a pătrunderii yang-ului în sălaşul yin-ului, dacă se digeră mai bine exotismul filosofic.
Unde mă duc?? Naşterea e primul pas spre moarte, deci bănuiesc că ar trebui să fii retardat ca să mai întrebi aşa ceva!
Deci sunt bun, sau sunt bun? Ce n-a putut penetra Socrate, Platon, Aristotel, Yang Ţî, Lao Kun, Mao, Tao, Kao, Bao şi restul clicii de înţelepţi, eu am desluşit dintr-o singură trăsătură de pix. Simplu şi eficient, scurt şi la obiect.

Obosit de atâta gândit, am luat primul dvd care mi-am picat în mână şi am purces să-l vizionez:

Fără efecte speciale, roboţi din viitor, apărători universali sau stiluri de luptă dispărute în zorii istoriei şi reînviate graţie unui Chosen One profeţit de specialiştii avizaţi, filmul spune povestea unui om care a pierdut orice raţiune de a fi şi a şapte vieţi care trebuie să fie salvate, cu orice preţ.
Nu mă apuc să fac recenzii, pentru că nu-mi stă mintea chiar la asta; oricum, părerile sunt împărţite şi nu mă simt dator să îndemn pe nimeni să-l urmărească. Mai ales că, după opinia unora, pelicula este un afront grav adus religiei şi lui Dumnezeu, pentru că instigă la sfărămarea miracolului de a trăi, în favoarea egoismului personal. Viaţa este o minune de Sus, o binecuvântare care trebuie folosită în folosul sufletului, cel mai important dar pe care îl primim. Nu este de datoria noastră a-l refuza sau a-l returna...Aşa ne învaţă principiile religioase.

Religia...Religia a apărut din neputinţa omului.
Dorinţa este nemărginită, putirinţa este doar o flegmă într-un ocean. Ce nu putem duce la bun sfârşit ne aşteptăm să îl înfăptuiască o entinate supranaturală, fără margini în grandoare, iubire şi forţă. Divinitatea este dincolo de înţelegerea umană, pur şi simplu este. Credinţa trebuie acceptată, nu cercetată. Practicată, nu înţeleasă... conform folclorului de băbisme mioritice.
Însă, comparînd o poveste imaginară cu o întâmplare reală, nu mă pot abţine să nu încerc să lămuresc nişte aspecte....blasfemii, desigur. Gândul nebunului, la marginea drumului; uneori chiar a pământului. De ce mi-oi ocupa mintea cu tâmpenii din astea?? Încerc oare s-o scot din hodina cânelui, ca să nu se împută?? Nu ştiu sigur; cert este că întotdeauna am întrebat şi întotdeauna o voi face, pentru că încă mă proptesc în aceleaşi 2 cuvinte care mă îmboldeau să aflu motivul pentru care iarba este verde şi cerul este albastru. DE CE??

Biserica spune că trupul este Templul lui Dumnezeu, prin urmare nu este îngăduit omului să-şi facă nici cel mai mic rău sieşi, sau aproapelului. Şi totuşi, în timpul Războaielor Sfinte, oamenii au murit cu tonele. Eretici, păgâni care nu meritau să trăiască în primitivismul lor dacă nu-ţi modificau fondul spiritual. În fine, asta a fost acum multe sute de ani, omenirea încă nu era civilizată. Se mestecau aceleaşi ideologii înalt moralizatoare, însă rasa umană se zbătea în rudimentarism precoce. Acum...pfuai de mine şi de mine...acum suntem numai nişte intelectuali preocupaţi de imaterial, suntem nişte profunji chinuiţi de abstractizări iubiriatice. Acum suntem la apogeul evoluţiei, un record absolut al forţei creatoare. Acum avem cea mai rectilinie (şi uniformă) conduită religioasă din câte se găsesc prin galaxie. Ura! Ura! Ura!

Chiar aşa?? Ce-mi place când cineva găseşte cele mai idioate căi de a se scoate...ador asta. Dar mă şi enervează la culme!
Hai să o iau altfel: de ce există copii care se nasc cu diferite defecte?? Dacă viaţa este ceva atât de extraordinar şi corpul este casa ei, ce Dumnezeu e ăla de te trimite într-o existenţă de chin, cu un lăcaş ruinat pe ici-pe colo, dar te pune să ai grijă de el ca de ochii din cap?? Te pedepseşte că ai chinuit pisici şi ai ologit muşte, rupîndu-le aripile; ai făcut tu ceva, că degeaba nu te ciomăgea Domnul. Cu un singur comentariu: te naşti aşa, nu ai timp să faci prostii...din moment ce teologia creştină nu acceptă reîncarnarea. Cum pălăria calului se întâmplă asta?
Aaaa, nu, nu, nu, stai că e greşit! Sunt pedepsiţi părinţii păcătoşi, prin urmare Providenţa, în bunătatea ei fără margini, le dă copii stricaţi. Ok, no problem. Dar de Dumnezeu e ăla de pedepseşte un nevinovat îngeraş (cică aşa-s copii când ies în lume) pentru altcineva?? Unde pana mea e moralitatea în asta, unde e dreptatea şi justeţea divină?? Dacă n-aş şti, mie mi se pare o abordare mafiotă! Numai interlopii îi crapă capu' lu' fi-tu dacă tu ai datorii şi nu le returnezi la timp! Mai tipseşte să-ţi trăznească maşina şi gata, ne-am liniştit!

Apoi: tot biserica ne spune că nu este dragoste mai mare decât aceea de a-ţi da viaţa pentru aproapele tău.
Şi atunci, de ce sunt condamnate cu atâta încrâncenare sacrificiile supreme, fie ele într-un film sau reale?? Ce se întâmplă cu fata din India, după doctrina religioasă? Şi-a făcut cel mai mare rău de pe lume, deci trebuie renegată cu totul. Ptiu, piei Satană, bagă 3 cruci şi-o mătanie pioasă! Clar, era sub stăpânire necurată, sufletul ei este damnat pe vecie. O s-o ardă focul Gheenei, o să se dizolve în chinurile Iadului. ÎNSĂ, fapta a fost făcută din dragoste (satisfacerea eului interior, adică egoism - dar aici intervin propriile mele păreri şi deraiez din subbiect)! Na, ia-o p-asta! Ce mai faci acu'?? Ce scrie prin cărţi?? Nu ştim, sigur că nu ştim...Dumnezeu e mare, Dumnezeu e tare, treaba Lui! Nu ne băgăm noi nasul unde nu ne fierbe oala! A, da...plus că pe noi nu trebuie să ne intereseze chestii d-astea; este peste puterea de aprofundare a oricărei fiinţe vii.

Mda...sigur, sigur!
Hai că ar trebui să închei; m-a luat valul şi cine ştie ce mai spun. Sigur va fi ceva oribil, care să-i deranjeze pe sensibili până la fibră...mereu se întâmplă aşa. Apoi mă trezesc că vine şi Dumnezeu să-mi tragă scara de sub picioare când mai aspir la câte-o păsărică de pe vreo cracă mai înaltă. Atunci pic şi-mi rup gâtul - pedeapsa binemeritată pentru ce am scris aici.
Nu, aşa ceva nu trebuie să se întâmple! Deci gata...până data viitoare.

To Be or Not To Be

Unii spun că:
- Un bărbat adevărat nu trebuie nu trebuie să-şi facă griji în privinţa unui atac din partea trolilor împotriva sa şi a celor dragi.
Eu tocmai ce îmi făceam griji când l-am văzut pe un nene cum urla la stele în mijlocul drumului, în timp ce altcineva se închina cu pioşenie, lângă el. Asta mă descalifică, nu??
- Un bărbat adevărat trebuie să se uite întotdeauna la bustul unei femei când acesta e ataşat de o zână în costum de baie, uneori - când diva are blazer, niciodată când sânii sunt ai unui top-model de plastic. Nelămurire: dacă manechinul de pe plajă are airbag-urile tunate cu silicon şi bujiile pline de colagen, asta se pune ca plastic??
- Un bărbat adevărat întotdeauna îşi strânge şireturile de la bocanci. Dar nu de la orice bocanci: sezonul acesta, Salvatore Ferragamo şi Brunello Cucinelli dau o notă de lux unor piese ca bocancii de luptă sau de munte.
Să crape ţigla dacă mă ducea capul că trebuie să-mi leg şireturile încălţărilor din dotare, marcă originală de pe vapor!
- Ce-şi ia la el un bărbat adevărat când pleacă în vacanţă: tricou cu dungi, pantaloni scurţi, geantă, ochelari de soare şi pălărie.
În principiu, eu îmi iau ce-mi trebuie; în special un sul de hârtie igienică pentru cazul în care mă apucă vreo dorinţă oratorică. Se pune??
- Un bărbat adevărat întotdeauna bea bere la halbă.
Eu beau bere extrem de rar, iar când ies cu o fată, evit alcoolul...până când ea îşi comandă (inevitabil) bere iar eu trebuie să o urmez, pentru a nu o face de râs. Pe ea, sau pe mine. Mă rog, pe ea...oricum, mie mi se rupe.
- De ştiut pentru un bărbat adevărat:
1. Nimeni, niciodată nu se tăvăleşte de râs înainte să tasteze ROTFL (rolling on the floor, laughing) pe mess.
Tiiiii...şi eu care credeam că tre' să faci atac cerebral de atâta râs, ca să poţi da click o pictogramă!
2. "Mulţu" nu e o prescurtare acceptabilă pentru "mulţumesc".
Dar "mulţume"? Sau "sc", că e mai scurt?? Expertu', să vină expertu' şi să decidă!
3. Barurile nu au primari.
Serios?? SĂ MORI TU!! Nu te cred! Zi "zău", cu limba între dinţi! Ia-uite, prostie cât mine de mare! Eu credeam că au şi parlament, nu numai primar. Jalnic, jalnic. Nu mai descopăr America în ritmul ăsta...
4. Ochelarii unui bărbat n-ar trebui să-l facă să pară mai inteligent decât e de fapt.
Dar dacă îl fac să pară mai prostănac, merg??
5. Cuvinte care nu sunt verbe: mesaj, arhitect, concept, birou, cer albastru, cadou, budă.
Adică, cu alte cuvinte, nu există "a mesăgiui, a arhitectui, a conceptui, a biroui, a...cerui albăstrui?? (cum puii mei îl fac p-ăsta verb?? Şi mai ales, ce dracu înseamnă aşa ceva??), a cadoui, a...budui/budăi?"?? Păi şi cine vorbeşte în felul ăsta, că n-am auzit nici la sugari un aşa hal de exprimare..ceea ce e corect, pentru că bebeluşii nu-s şmecheri şi/sau colcalari.
6. Subiecte prea banale pentru lift: vremea, cât de tare e vinerea, Vodafone vs Orange, dureri.
Eu folosesc scările, de cele mai multe ori, pentru că-mi place să-mi folosesc picioarele în majoritatea activităţilor pe care le întreprind. În alte cazuri, nu vorbesc în lift. Salut şi gata, ajunge. De ce trebuie să mă lansez în discuţii mondene cu nişte necunoscuţi pe care îi voi avea în preajmă cel mult 2 minute????
7. "Bruschete" nu se pronunţă "broschete"...
...nici "Sulina Chanel" nu se pronunţă "Sulaina Cianăl". Aşa, şi??
8. Cea mai masculină comandă de cocktail: un Old Fashioned, fără fructe.
Credeam că martini-ul "Shaken, not stirred" e cel mai beton (în teorie). Oricum, nu mă interesează aspectul, nu comand cozi de cocoş sau orice altă galinacee. Nu am fantezii de Peneş Curcanul...mă rog, Cocoşul.
9. Un coş de pâine e suficient.
Aha, s-o credeţi voi! Eu sunt un mare consumator de pâine şi nu dau 2 bani pe părerile altora. Sunt rudimentar, necivilizat, neevoluat, asta e. Nu ştiu cum să spun, dar fără pâine sunt ca fără chiloţi. Degeaba mă întrebuinţez cu masa...peste vreo juma de oră sunt mai flâmând ca un lup hămesit, ai zice că nu am mai văzut mâncare de la Facerea Lumii!. Consum multă pâine, asta e. O mănânc cu cartofi, cu paste, cu ciorbă, probabil şi cu pită, dacă e nevoie; unii spun că nu e sănătos, că denaturez aroma celorlalte alimente...dar pâinea se află printre puţinele mele surse de glucoză, care mai departe, este folosită de creier. Dacă el aşa îmi cere, eu ce să fac? Să îl bat la palmă şi să-l trimit la colţ? Să-l pun în genunchi, pe coji de nucă?
Şi, mai presus de toate:
REGULA DE AUR: nu sufleca dacă nu trebuie suflecat, suflecă dacă trebuie suflecat.
Adagio: mănâncă dacă ţi-e foame, bea dacă ţie sete, dormi dacă ţi-e somn (nu contează cu cine, oricum dormi).

Prin amabilitatea stimatei Condeere , m-am pricopsit cu şansa de a lectura o revistă pentru bărbaţi (puternici). Nu mai făcusem niciodată aşa ceva, deci ce-mi zic?? Băiete...ia-ţi inima-n dinţi şi bagă cultură masculină pe pâine, să vezi şi tu cum trăiesc ăia de au sexu' tare - sau mă rog, aşa li s-a dus buhul; pe sex nu l-a întrebat nimeni de consistenţă.

Şi-am citit, am tot citit, zi de vară până-n seară, cocoţat pe câte-un scaun sau lungit sub plapumă, cu lanterna în mână şi cartea pe burtă. Am desluşit ştiinţa băutului de bere şi a facerii de grătare care să de-a norodul pe spate - deşi eu nu mă prea omor după obiceiul ăsta (cu grătăritul, adică...ocazional şi cu datul pe spate, dar asta-i altă poveste), am învăţat ce maşini trebuie să mă intereseze ca să par interesant, cum să aburesc gagici, ce, când şi unde să port, ce să beau, ce să fumez, cum să fumez, cum să merg, cum să stau pe scaun, cum să mă pieptăn, cum să abordez discuţiile în tendinţe, care sunt poziţiile de...ascultat cele mai apreciate de femei. M-am avântat cu nesaţ prin meandrele concretului bărbătesc, am absorbit cunoştinţele mai abitir ca cerneala care penetrează creta şi când m-am simţit destul de cult în cap (adică...fix p-acu), am tras concluzia: NU-S BĂRBAT! Pauză: stai să mă verific! Port şoseţele albe, nu albastre...neconcludent. Altceva?? DA! Pot face elefantul...ietiti, cum îmi iese: întorc buzunarele pe dos şi le fac urechi, iar trompa... e pe vine, aveţi puţintică răbdare!! Băi, are trompă, e elefant. E elefant, sunt bărbat. Elementar, logică de clasa a doua.

Dar stai, ăia din revistă cică nu-s....după cum s-a văzut, am ceva de comentat la fiecare regulă care mi-ar alcătui imaginea de mascul (atroce).
Păi şi eu ce să mai cred acum?? Chem specialiştii să mă evalueze?? - lucru care, de altfel, mi-a fost sugerat şi cu alte ocazii. Trec testul, nu mi-e frică...minteni rezolv necunoscutele din sistemul înconjurător ("Ce-i place oşencei mele, scârţâit de canapele"), dacă chiar se ajunge la aşa ceva. Sunt bun la calcule, pe cuvânt! Deschid parantezele, introduc întregul în fracţie...nimic neobişnuit! Ia, copii, scoateţi o foaie de hârtie! Gata, doamna, scot ce vreţi dumneavoastră (politicos, băăăăă, că altfel nu dau bine la public; sunt un artist, pictez cu cuvinte!)!
Totuşi, conform revistei, nu mă încadrez în patul procustian şi pace! Mda, dar totuşi NU. Cum vine asta?? Uite-aşa: nici călare - nici pe jos, nici îmbrăcat - nici dezbrăcat, EU. Dacă nu eu atunci ciiiineeeee, vorba cântecului. Eu, un mister (ne-mister după diferite publicaţii) neelucidat nici pentru mine...o contradicţie fatală! Tipic, ce să mai zic?? Sunt un dosar X în variantă mioritică. Buhuhuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuu.

Sau nu?? Nu ştiu ce să mai fac...cum îmi demonstrez nevinovăţia?? Simplu, n-o fac!
EI trebuie să îmi demonstreze vinovăţia, că d-aia este stat de drept! - cel puţin, pe hârtie.

Notă de subsol: Îndrumarul de la începutul postării sunt este cules din revista de avizaţi (pe cuvânt de cercetaş!), nu sunt creaţii proprii sau fantasme individuale. Nu le-am născocit eu, ci doar după ce le-am reprodus, mi-am permis să le şi comentez; am crezut că este evident acest lucru. Am crezut prost, deci m-am simţit dator să specific.

Spune-mi cum te numeşti...

...ca să-ţi spun cine eşti.
Personal nu cred asta, dar unii o cred. Numele pe care îl porţi îţi creionează destinul, îţi influenţează personalitatea. Te defineşte, este o carte de vizită care te precede ca buzduganul zmeului din poveste.
Cum citeam într-un articol de profil, creierul uman funcţionează pe principiul asocierii şi e important ca tu să fii alăturat unor evenimente pozitive, cu rezonanţe plăcute. Adică când auzi Strălucirea razelor de soare în roua dimineţii, Pană de vultur purtată de vânt sau Bondarul care stăpâneşte pasărea te gândeşti automat la frumuseţe, delicateţe, putere, virilitate...d-astea. Nu-i aşa?? Auzi "Sexy Brăileanca"...clar, te aştepţi la Jenna Jameson în şpagat pe canapea; auzi "Simona Senzual", pe uşă tre' să intre Zâna Zorilor, ca să-ţi bătucească din priviri.

Dar eu tot nu sunt adeptul teoriei. Numele nu ţi-l alegi tu, te denumesc alţii (în genere, părinţii). Nu cred că este de inspiraţie divină, pentru că nimeni nu ţine post 40 de zile şi meditează încă alte câteva zeci, doar pentru a intra în Nirvana şi a putea să brănduiască un puradel. Nuuuuuu, nu, nu.
Părinţii îţi spun un nume care le sună lor bine în urechi, ceva la modă; de preferabi, uşor de ţinut minte. Iar dacă ei sunt...cum să o spun eu mai atenuat...naivi şi uşor înfluenţabili, iese o caricatură de ţi-e ruşine să mai scoţi buletinul să-l arăţi la lume, de frică să nu provoci crize de râs.

Pe vremea mea, Dallas-ul era o nebunie naţională (chiar internaţională, dacă mă gândesc la parlamentarii turci, care şi-au întrerupt şedinţa, pentru a putea vedea ultimul episod). El se trăia, se respira indiferent de vârstă, gen, număr şi caz. Era adulat de la bătrâni la copii, fără deosebire. Dallas era o parte din viaţa noastră, Ewingii ne erau vecini-rude de sânge. Poate de aceea, când băgam câte-o pititea număram în tendinţe:
"Oan, ciu, free - Pamela vrea copii.
Bobi nu o lasă, că pe prea fru-moa-să"
Picai la "-să", te puneai fără discuţie. Aşa a hotărât Destinul...până m-am prins de algoritm şi sugeram să se înceapă selecţia în aşa fel încât să mă sară întotdeauna pe mine. Uram să mă pun, preferam să mă pitesc. Mă băgam în căpiţe, mă urcam în pomi, sub pomi, în podurile caselor vecine...Născoceam cele mai demente ascunzători, de mă căutau ăia cu poliţia şi tot nu mă găseau.
În fine, am deviat ca Migul în arătură.
Chestia era că neamul întreg avea în gură numai Jere, Bobi, Suelen şi Pamela...aşa că generaţia care tocmai se năştea atunci, a primit astfel de nume. Cum te cheamă, copilu?? Jere, frate, ca p-ăla din serial! Vrei autograf??

Azi, tendinţa se păstrează. Numele trebuie să îţi fie asociat cu celebrităţi marcă înregistrată, chiar dacă uneori se tinde spre grotesc. Păi dacă nu laşi lumea în cap când te auzi strigat, la ce dracu te-ai mai apucat să te naşti?? Haios, ne-haios, ce mai contează?? Trebuie să ieşi în evidenţă, să spargi tiparele, să gândeşti afară din cutie (hmmmm...în engleză, expresia sună mai intelectual), să ieşi din rândul lumii, pentru a te integra mai bine în el. Acum este atât de la modă să fii ciudat (special), încât normalitatea în sine a devenit o ciudăţenie. Băi, n-ai tu creastă cu tepi?? Nu te tunzi cu ciobul?? Nu trimiţi mesale d-alea mai inedite - pe care inevitabil, eşti prea dobitoc să le compui singur, deci le copiezi de pe site-urile de profil...tu şi restul turmei - când se apropie vreo paranghelie naţională? Nu bei berule fără număr, nu te duci la Vamă să te faci muci de melc fleşcăit pe asfalt, nu urli în noapte "TRĂIASCĂ GUŢŢŢŢŢÎÎÎÎÎÎÎ"?? Eşti prost făcut grămadă. Cu ce ieşi şi tu în evidenţă??

Ptiu...că iar am luat-o prin bălării. Nu ştiu ce am de la o vreme...încep mai multe, dar nu le termin. Sar de la una la alta, ca albina din floare-n floare.
Aşa...vorbeam despre numele pe persoană fizică. Nume hazlii...William Brânză...cu trimitere la Shakespeare, probabil - unul mai brânză, cei drept. Tony Greblă, multimilionarul Tony Stark, Iron Man-ul de serviciu. Băi, se ocupa tot cu scule, ce mai vreţi?? N-am cipuri şi computere 3D, pun şi eu ce găsesc. Wilson Grămadă...Thomas Wilson, al 28-lea preşedinte american. Eu sunt o grămadă de preşedinţi americani, îi înglobez pe toţi, îi mănânc la micul dejun. Vreo obiecţie??

Etc, etc, etc...Lista completă se găseşte pe net. Oricum, văd că e de porc să te mai cheme Gheorghe sau Vasile, ca pe ţărani. Suntem patria intelectualilor precoce, deci ne conformăm lumii în care trăim...dacă nici noi nu ne mai lăudăm, cine altcineva??

Băi tăticule, dar stau şi mă întreb; ce-o fi fost în mintea ălora când l-au numit Sextil Dumitrescu pe nenea cu acelaşi nume?? Sextil...let me think a second...o fi fost al şaselea copil la părinţi?? Dacă era al cincilea îl chema Pentil, sau cum?? Dar ce diminutiv tre' să fi avut săracul...Sex - nu, că dă naşpa; adică e de bine, da naşpa. Til?? Ce-i aia?? N-are noimă...poate un melanj?? SEXI, la naiba! De 3 ori "ura", şi-odată "să trăiască"!
Sau p-ăla, cum îi zicea, zi să-i zic! Garabet Ibrăileanu, aşa! Ce-o şi fost în capul părinţilor?? E vreun sfânt pe care-l cheamă Garabet? - Oamenii religioşi îţi desemnează un Patron de Sus, ca să te apere în viaţă. Nu de alta, dar zilele trecute am auzit că s-a serbat Sfântul Sfinţit ((să moară mortul, treaba cu sfinţenia e ca centura neagră cu dani, din karate) Mucenic Foca...mâine-poimâine celebrăm ziua Sfântului Sfinţitului Sfinţit Mucenic Mo, sau ceva.
Dar cum să te cheme Gabaret?? Pleci la joacă, vine ora mesei şi ies mamele la geam, să-şi cheme odraslele să mănânce...Ionel, hai mămică, la masă! Mihăiţă, Costeluş, Adiţă, GARABETULEŢ. Ce-i aia?? Păi până termina mama de pronunţat, se răcea mâncarea-n farfurie! Unde mai pui că poate nu-l nimerea nici din prima...Gabaret, puiule, hai să papi! Aoleu, cine-i ăla?? Stai, măi, cum era...Gaga - nu, că aia căca-i lady...Gara..Mai vino, iar, în gara noastră mică...Mmmmmnu; nu era nici asta! GARA....BET, bingo! S-a strigat bingo, mai are cineva bingo??
Păi murea săracu' copil de foame, să-mi trag palme peste indolenţă! Chiar aşa??

Da, chiar aşa. Numele este un stindard. Nu ţi-l alegi, dar te-nveţi cu el...sau îl schimbi:
- Cum te cheamă?
- Căcat Ion!
- Ce nume-i asta, marş de-l schimbă!
Later:
- Gata, mă?
- DA!
- Păi şi acu' cum te cheamă!
- Căcat Vasile, trăi-v-ar familia!

Pasărea Spin

M-a pălit nostalgia-ntre vintre, aşa că mă gândesc să scriu ceva romantic, ceva care să înmoaie proteina-n tine, să te lichefieze la fibra sensibilă, să te topescă ca zaharul în ploaie.
Mă gândesc să scriu o libidinoşenie enormă, un cântec care să vibreze de sentimente înălţătoare, o odă în neantul haotic, care să te storcoşească fără milă. O adiere de lumină într-un uragan întunecat, un ghiers de privighetoare într-un urlet de neputinţă. O licărire în beznă, o văpaie într-o peşteră de gheaţă, un sunet de culoare într-un univers mut. Un fier înroşit într-un ocean înfrigurat. O floare de colţ într-un deşert fără unghiuri, un parfum subtil în Iad, o privire caldă într-un pustiu de silă. O stea căzătoare într-un abis de sfârşeală, o sclipire de diamant în mocirlă. O lacrimă frântă, într-o tăcere fără rost. O himeră într-o aşteptare de piatră. O atingere îmbujorată în furtună. Un zâmbet într-o lume de durere. O vorbă dulce în adâncimea confuziei. O privire arzătoare într-un nedefinit amorţit.

Aia - Lumina ta

Asculta mai multe audio diverse

O implorare, o dorinţă, un gând, o promisiune. O amintire.
O poveste fascinantă, atât de tulburătoare încât îţi vine să-ţi iei inima la palme, ca nu cumva să cadă în inconştienţă.
Ceva atât de evident ca un prţ (prescurtare de la "prinţ") într-o gloată nevolnică.

Doar mă gândesc, pentru că n-am să fac aşa ceva niciodată. Nu am de ce să o (mai) fac. N-are rost, nu pot. Ce-am tâmpit, să-mi încalc normele de conduită morală??
Let's cut the bullshit and see what subject of debate pot găsi: ceva soft, pentru weekend.

Bingo!! Iată 3 emoţii care-ţi dau de gândit:
1. Rugămintea: A ne ruga înseamnă să ne folosim “toate” forţele noastre. Când nu mai poţi, oricât ai încercat tot ce depinde de tine, cere ajutorul lui Dumnezeu şi încredinţează-te Lui. Aşa apar ceea ce oamenii numesc miracole.
Hai, băi, termină cu vrăjeala! Te-ai lovit de dulăpior?? În primul rând, trăim înconjuraţi de oameni, iar ei ne definesc putinţele şi mai ales, neputinţele. Dumnezeu nu se poate amesteca în aşa ceva, pentru că ar încălca liberul arbitru pe care fiecare se presupune că îl are. Plus că, la cât de neputincioasă este fiinţa umană, dacă ne-am ruga şi s-ar îndeplini toate căcaturile pe care le încercăm, ar trebui să călcăm pe miracole, să ne împiedicăm de ele mai des decât de cojile de seminţe ale patrimoniului naţional.
Ori...nu prea e aşa. Omul este o sumă de dorinţe, viaţa înseamnă suferinţă, iar izvorul suferinţei este dorinţa. Un cerc vicios şi atât. Nu rugăciunea ajută, ci doar renunţarea la orice.

2. Iubirea: Dacă lângă tine este cineva care suferă, plângi cu el. Dacă este fericit, râzi impreuna cu el. Iubirea priveşte, aude şi ascultă. A iubi înseamnă să participi pe de-a întregul, cu toată fiinţa. Cine iubeşte, descoperă în el infinite resurse de consolare sau coparticipare.
Suntem nişte îngeri cu o singură aripă: putem să zburam doar dacă ne ţinem îmbrăţişaţi.
Se putea să nu introducem şi iubirea în schemă?? Iubirea este un must, la dracu', dai de ea numai dacă te îmbeţi! Cu iluzii, vorbe deşarte şi abureli teoretice, fără aplicabilitate în viaţa cotidiană. Bine măcar că am înţeles de ce avem târle de bocitoare la slujbele de îngropăciune, care să ne râdă pe la spate fiindcă nu am pus la parastas fix câte farfurii cere tradiţia transmisă din babă-n babă. Ne iubesc, în puii mei!
Una peste alta...mega-tare! Numai că sunt şi eu curios de ceva: cam ce înger ieşea dacă se îmbrăţişau Jack Spintecătorul cu Hitler??

3. Suferinţa: Este darul cel mai mare, acela al scoicii, când i se strecoară în interior un firicel de nisip, un grăunte infim care o răneşte, o face să plangă, să strige, o face să dispere. Zi după zi, transformă durerea ei într-o perlă: este lucrarea cea mai spendidă a naturii.
Când ai o durere în sufletul tău, un fir de nisip adus de vânturile vieţii care îţi provoacă în interior o suferinţă, nu uita de pilda celor doua scoici: urmăreşte perla care va iesi din tine şi sufletul tău ca urmare a acestei dureri, urmăreşte-ţi creşterea. Numai prin încercări devenim valoroşi cu adevărat.
Ete, asta-i bună! Na-ţi-o frântă, că ţi-am dres-o! Acu' ne apucăm să căcăm şi perle! Mă leşi cu tâmpeniile??

Gata, ajunge! Mă duc, că mă trece evacuarea. Am nişte crampe...cred că scot un mărgăritar de-un kil, la cum mi se-nvălmăşesc măruntaiele!
Aviz bijutierilor:
PĂZEA, CĂ VINEEEEEEEEEEEEEEEEE!!!!!

P.S.: Alarmă falsă...cred că-s constipat.

În slujba Patriei Mumă

Sâmbătă s-au furat focoasele...Drept urmare, s-a declanşat o anchetă (normal). Toată suflarea, râul, ramul, cu toţii se dau de ceasul morţii să găsească vinovatul.
Eu - mă ştiţi - Creuzet al Spiritului Cetăţenesc că mă aflu p-acilea, nici una, nici două, vreau să ajut autorităţili avizate, aşa că mă lansez într-un brainstorming pentru naţiune şi vin cu câteva teorii novatoare, demne de Şerlocul care sunt pe alocuri.

Mai întâi de toate, ţin să precizez că s-au furat focoase nucleare. Nu bombe sexy, FOCOASE NUCLEARE! Tu-ţi dai seama cu poa' să arate astea?? Tre' să fie apetisante cu spume, dalbe şi suave ca o garofiţă în buchet de gerbera. Când focoasa apare, soarele răsare! Iarba se opreşte din crescut, vrabia se opreşte-n văzduh, ploaia nu mai plouă. Pfuai de mine şi de mine...la soare te mai poţi uita, dar la dânsa, ba.
No...Iniţial am gândit că hoţul trebuie să fie mână-mână cu bodigarji de le păzeau, că doar nu venea Ulea Spătaru să caşte ochii prin tren şi crea o diversiune de câteva secunde, cât îi trebuia să legugească splendorile şi să fugă cu ele-n buzunar. "Uite o zână! Unde, unde??" Pac, 10 focoase..."Ee...m-am înşelat! Tiii...da' uitete tu ce bunăciuneîn chiloţi se unduie colo-n câmp! Unde, unde??" Pac, 30 de focoase ...
Dar nu, n-are cum, dom'le, să bănuim ditai oamenii legii că au făcut aşa ceva! Cu să se-nhăiteze imaculaţii porunghei cu ulii infractori. Deci nu pot să cred aşa ceva...mintea asta a mea e cam sărită de pe ax, dacă emană asemenea supoziţii.
Acestea fiind zise, mai rămân câteva posibilităţi.
Mai ştii că n-au plecat singure?? La mare, la soare, focoasele sunt goale...d-astea. Adică la ce ţară dereglată avem, de ce n-ar fi şi ele niţel curve?? Vorba'ceea...dacă au ce cu, au cu ce! Or fi în perioada de călduri, când ochii văd şi inima cere...dragostea nu trebuie şi ea satisfăcută??

Băi, dar eu mereu m-am întrebat cum or arăta focoasele astea...Or fi blonde, or fi roşcate...poate brunete?? Ioi, mama! Yummy!! Nu de alta, dar o brunetă-două poate am furat chiar eu în somn...omu' nu ştie ce face când doarme! Şi dacă am primit vreo informaţie din aia subliminală, mai ştii cum mi-o fi reacţionat subconştientul?? Se ştie că pentru mine Nemesis este o brunetă cu privire de foc întunecat...adică când văd o mirifică d-asta care să-mi meargă la suflet, mă frăgezesc instant! Plastilină, frate...mă frămânţi între degete şi joci popice cu creierii mei! Sunt pastă de dinţi, baltă de terci, ce mai?? Mă scurg pe podea în film subţire, mă înmo...AOLEU, CE-AM ZIS??!! Nu, nu e adevărat! SUNT PROST!! Când văd o brunetă EU MĂ ÎNTĂRESC!! Mă păleşte o vigoare d-aia strong, de crapă cămaşa pe mine ca pe Hulk! Mă transform în Gigi Steel, să-mi bag! Sparg pietre în mâini, îndoi bara de oţel pe cap, nu alta!!

No, şi cu asemenea reacţii adverse, mai ştii de ce sunt în stare în timpul somnului? Ziua sunt lucid, sunt conştient, uneori raţional, dar noaptea....uhuhuuuuuuuu...mi-e frică să mă gândesc ce fiară devin!

Faza e că şi teoria asta are ceva lipsuri, pentru că eu nu obişnuiesc să-mi iau turmă de mioare, mi-ajunge una; una şi bună...poate două, ca să le mai iau prin rotaţie şi să nu mă plictisesc; hai 3, cu indulgenţă maximă, da' deja e prea mult, gusturile mele sunt destul de restrânse.
Deci, 3 le rezolvam, cumva; dar restul?? Auzi, astea erau virgine?? Că poate le-o fi răpit vreun adept la musulmănie, d-ăla de i se promite harem pe Lumea Cealaltă. S-o fi plictisit, omu', să aştepte până crapă, şi cum în ziua de azi nu mai ai nici o siguranţă, ce şi-a zis săracul?? "Păi ştiu eu în ce toane o fi Barosanul când ajung eu p-acolo?? Dacă i se termină stocul de fecioare?? Dacă nu-i place de faţa mea şi mă lasă pe uscat?? Nu mai bine mă asigur d-acu', ca să ştiu o treabă?? Vorba cântecului: Cu ce m-am ales în viaţă? Ce-am băut, ce-am mâncat şi cu ce am strâns în braţe. Păi asta fac şi eu! Mă întrebuinţez să strâng în braţe, la naiba, ptiu, Allah iartă-mă!"

Şi cam gata...mi-am epuizat teoriile.
Am încredere că voi fi, şi eu, de ajutor cuiva.

UPDATE:
După 2 zile de căutări, focoasele au fost găsite. Nu în Bamboo, cum probabil vă aşteptaţi şi nici măcar pe Vaporul Iubirii, depozitarul jumătăţilor descompletate. Nu, ele s-au descoperit în comuna ilfoveană Chitila (cred că le răpise vreun peşte, că altă explicaţie n-am!).
Dar cum s-o fi efectuat descoperirea?? Mege ţăranu la câmp şi vede-n colb slendoarea parfumată?? Apoi alta şi alta...Ce să vezi, tot transportul!
Serios, chiar sunt curios cum or fi ajuns alea tocmai la Bucureşti! Adică nu erau filtre şi răsfiltre prin toată ţara?? Cum s-a trecut de ele?? Şi apoi, cum de s-au dus experţii fix în Chitila??
Ufff...deja-s prea curioas, iar curioşii mor repede - SE ŞTIE!!

Profunzimi angelice

"Cine ne împiedică să atingem iubirea? Noi înşine. Prin alegerile pe care le facem. Respingînd ceea ce ne spune sufletul şi înghiţind nedigerate gândurile şi vorbele altora"

Acesta este statusul pe care cineva îl avea pe messenger. Un citat idiot, cules din vecini. Uau, ce frumos! Parcă Dumnezeu crează viaţă în gura mea când rostesc asemenea ceva atât de profund! Îmi vine să mă pup singur de cât de minunat sunt! - Ptiu! Să nu fiu de ochi, mânca-m-ar mama!!).
(Băi, sunt aşa fel plămădit că când văd splendoarea, reacţionez până la lacrimi! Ce e aşa de greu de priceput?)


Aşa că, intrigat, am căutat sursa care a emanat asemenea savoare de dulceaţă cu frişcă. Ce noroc! Un simplu search pe găagăl şi am găsit...citatul este parte integrantă a unei filosofări pe marginea iubirii (cum altfel??), executată de o miorţăită prototip de clişeism. Adică cu d-alea grave..cine nu crede nu a întânlit sau îi e frică să iubească, trecem pe lângă iubire în fiecare secundă şi suntem prea orbi să o vedem, haideţi să ne deschidem sufletul la Izvorul Universal de Mântuire ca să devenim puternici (în Forţă, probabil...băi, dar nu mă simt padawan, să-mi trag pălmi peste nesimţenia mea din dotare!), haideţi să fim mai apleci spre dragostea care imită brânza pe lângă noi (adică stă şi pute), pentru a o putea atinge...
Deci aşa ceva?? Dacă n-aş şti că e epidemie de romanticism printre oile Domnului, dacă nu aş fi întânlit şi eu câteva cohoorte de zâne dintr-astea, m-ai că m-ar trece mirarea. Dar ce să-i faci...dacă nu s-ar fi fătat şi d-astea pe planetă, cine mai întreţinea mitul vestalei care gâlgăie de perspicacitate superioară??

Măi fată, ce ţi-ai pus mizeria aia la status?? Cred că şi dacă-ţi scriai "calull bese-n praf în faţa porţii", tot era mai profund decât asta. Ce-i asta?? Îl ştii pe Popeye, ăla cu spanacul?? Cum de apărea vreo damzel in distress, băga o conservă de spanac şi duduiau motoarele economiei într-însul! Ziceai că-i flotă de cuirasate, rupea tot ce prindea! Ei, aşa tre' să fac eu acum; bag 3 cutii de pelin deshidratat până reuşesc să termin de citit libidinoşenia asta abjectă, ca să nu mă lase putirinţa la jumatea frazei. Deci frate, îmi trebuie viagra pentru fiere, că nu fac faţă fără ajutor medicamentos!

Da' staţi, că ceea ce urmează e Dumnezeu. Trebui să-mi argumentez punctul de vedere (pe sistem "Cum îl chema pe Ştefan cel Mare şi de ce"). Păi să vedem:
În primul rând, eu nu cred în iubire, ci doar într-o pasiune trecătoare. Am mai spus-o de multe ori şi mă repet, riscînd devin redundant. Este punctul meu de vedere, alegerea mea, u have to live with that. Binw...hai să zici că-s defect la angrenaj; însă, dacă analizez vorba asta de duh în context social, tot îmi dă cu virgulă.
Într-o relaţie de orice natură, nu sunt niciodată de ajuns gândurile şi sentimentele tale, pentru că d-aia e relaţie, în puii mă-sii! Se stabileşte între 2 persoane, nu între tine şi persoana ta! Ori...da, e adevărat. Aici nu contează părerea sociatăţii, ci o singură părere...a persoanei pe care vrei să o pătrunzi în sentiment. Dacă nu ai ce oferi, dacă ea spune "NU", poţi să te pui şi-n cur şi-n cap. Ce spune sufletul tău e irelevant.
În rest, da! Este foarte important ce părere are societatea despre tine, că d-aia trăieşti în colectivitate şi nu în pustnicia junglei. Contează părerea personală, dar mai mult a altora, care îţi recunosc valoarea. Degeaba tu ai impresii de
Newton germinat, dacă nu poţi dovedi în faţa altora.
De când ne naştem luptăm pentru a fi văzuţi favorabil de sociatate. Ne îmbrobodim cu ipocrizii în tendinţe, ne mulăm gusturile şi aşteptările pe moda sociatăţii, tocmai din cauza asta. Suntem definiţi de societate!
Aşa că lasă vrăjeala asta ieftină cu "eu sunt stăpânul, eu sunt jupânul", că nu ţine.

Da de ce m-am apucat eu să comentez toate cretinităţile unei penetrate de vâlvătaiea amoaroasă?? De obicei mă feresc de idioţenii de gen, îmi pun stavilă. P-aci nu se trece! Clar!
Numai că se întâmplă să mai calc în ele şi accidental...momente în care, avînd o fire mai pe dos, nu mă pot abţine de la comentat. Ştiu că părerile mele uneori nu dau bine la public, dar asta e...cu ceva timp în urmă, am fost lobotimizat la organul afectiv şi am porniri mai sălbatice. Sunt un Davy Jones al modernităţii, o banană (GO GO BANANA-MAN!!) într-o ladă de portocale, un 69 pe invers. Sunt Gică Contra şi dau cu Stângaciu.
Mutant and proud, la dracu, că nu mai pot cu aplecările civilizatoare şi pieptănatul ariciului.

P.S.: M-am terminat fără să mulţumesc ilustrei don'şoare care mi-a permis să îmi împrăştii lumina propriei înţelepciuni peste norod. Ah, ce monument de bădărănime mai sunt! Fără statusul ei nu aş fi putut să am pretenţii de bec al naţiunii...ceea ce ar fi fost de bine, sau de rău?? Nu sunt lămurit.

Mesaj de gândire pozitivă

De la o vreme, o prietenă mă tot roagă să scriu şi despre lucruri frumoase; să promovez valorile neamului, nu să le jignesc; să laud, nu să critic; să fiu optimist (Mă lovesc din ce în ce mai des de cuvântul ăsta...deci simt cum îmi iau creeri la sorcovit! Să fiu optimist că ce? Ce se schimbă dacă văd norişori roz şi oamenii în culori? Păi şi dacă mă droghez am aceleaşi simptome, care-i faza??!!), nu pesimist; si mai ales, să nu mai critic şi să nu mai gândesc urât. Uneori sunt vrednic de milă...vai, vai, ce păcat, că piticu' s-a-necat! Aşa, adică.
Şi mă rog, despre ce să scriu?? I-am sugerat că o voi încerca să abordez (pentru a câta oară??) latura afectivă...partea cu sensibilitatea care ne freacă pe pipoţică şi dragostea care se naşte în urma ei. Dar nu, cică nu este de ajuns! Plus că despre asta am tot scris, şi sincer, îmi cam bat joc. Iau în derâdere cel mai sfânt sentiment care l-a regurgitat mitocondria umană, fac haz de stâlpul existenţei umane pe planetă. Nu, dom'le...nu mai merge aşa. Trebuie să fiu şi eu matur, să mă comport civilizat. Să mă schimb la păreri, că d-aia am îmbătrânit! Să reevaluez, băi! Dacă alţii pot, eu ce, am ceva în minus?? Mi se usucă pasta de la pix dacă execut şi eu o reînoire de concepţii?
Până una-alta rămâne să mă mai gândesc despre ce voi scrie.

O altă prietenă (da, ştiu...sunt plin de prietenii ca wc-ul de hârtii) mă roagă să scriu despre "gaborii care dau drumu' la girofar degeaba, ca sa avanseze in trafic". Păi măi...asta nu e degeaba! E ca să avanseze în trafic, la naiba! Nimic nu se face degeaba pe lumea asta! Totul are un scop, chiar dacă uneori e ascuns sau stilizat.
Oricum...tentant subiectul, dar nu e mare lucru de spus la el. Dorinţa de supunere a celor slabi, "de avansare" în traficul vieţii, se află la temelia rasei umane. Toţi tindem spre ea, toţi o dorim, toţi o visăm, indiferent dacă recunoaştem sau nu. Scopul existenţei este dovedirea în faţa altora că noi suntem cei mai cei. Dă-i lu' Nimeni În Drum să păzească o barieră în mijlocul câmpului şi se va simţi Buricul Pământului. Aşa spune Mircea Badea...ceea ce este foarte corect. Trăim pentru a câştiga autoritate, pentru a-i umili pe cei care nu o au, pentru a ne făli cu ea, dacă o obţinem.
De ce să mă mai mire că cei mai organi din stat beculesc din faruri ca să se dea vânjoşi?? Or fi trecut şi ei pe lângă vreo gagicuţa şi vroiau s-o impresioneze cu virilitatea din dotare! Adică ce...care-i treaba?? Păi n-am înţeles...a murit careva, sau cum??
No...gata dragă! Am vorbit şi despre asta. Mai am ceva de făcut?? Nu...BA DA!! Optimizarea viziunii asupra vieţii...


...că cică tre să par Maica Teresa şi să împac pe toată lumea.
Faza e că nu prea îmi vine acum, îs puţin cam obosit. Se pune că gândesc pozitiv dacă lansez un mesaj umanitar de într-ajutorare a sinistraţilor trecuţi, prezenţi şi viitori?? Uite...

Lume Lume!
BĂĂĂĂĂ!!!! FIŢI OLEACĂ ATENŢI, CE PILDA MĂ-SII?????
Ascultă de îndemnul Încrucişatului cu fantasme de cocoş în ograda de găini şi fii solidar!! Ajută-i pe sinistraţii cei ce sunt sau va să fie, trimiţînd un mms cu poza ta la 122*..Dacă n-au ce mânca, măcar să aibă de ce râde!

* nr. cu tarif normal, apelabil în toate reţelele

P.S.: Am o mică nelămurire. Dacă poliţiştii sunt consideraţi Organul Statului, cei care dau, cine este Curva Statului, primitoarea?

Aşteptări şi constatări

Am visat-o în toată splendoarea ei, am aşteptat-o plin de dorinţi nemărturisite, am strigat-o deznădăjduit şi acum, în sfârşit a venit!

Am întâmpinat-o cu un buchet de jojoba + floarea pasiunii într-o mână şi o cină romantică în cealaltă. Am savurat-o din priviri până mi-a ieşit limba de-un cot. Ea s-a dezgolit cu mişcări lascive, m-a aţâţat cât să scot abur pe urechi, apoi...pe scurt, m-a lăsat s-o pătrund sălbatic. Ne-am îmbăiat în spume toride, m-am dilatat avid de profunzimile ei, am lăsat-o să mă împresoare, să mă dogorească cu frumuseţea ei. Ne-am topim împreună, înlănţuiţi în fierbinţeala cimitirului de amintiri.
Am renăscut. Deci...titan ice, altă viaţă. Aşa da, frate! Mâine, mai vreau o tură!

În timp ce turmele de turişti au luat cu asalt viitoarele autostrăzi ale patriei pentru a se prăji ca nişte cârnaţi pe litoralul nostru mizerabil, eu m-am întrebuinţat cu găsirea unicului lucru care-mi place la Românica: CĂLDURA. Mi-a cerut prietenia şi i-am dat-o pe toată, fără să mă mai gândesc măcar. Ea este dragostea mea cea mai adevărată, jumătatea inimii mele desperecheate. Cum de ştiu asta?

În prezenţa ei simt cum mi se fluturăceşte stomacul şi cum mi se revigorează nivelul de trai. Destul de simplu, nu?

Am descoperit ce-am descoperit, apoi, în timpul liber, am mai făcut şi ceva sport. Practic aruncarea cu privirea la televizor. (Deh, se necesită! Sportul e bun la sănătate)
ANYWAY, ce-mi veni să vorbesc despre mine? Nu ştiu...mă comport ciudat în ultima vreme; am început să umblu complet dezbrăcat pe sub haine, aud numai ce vreau şi vorbesc mai mult cu mine. Eu centrez, eu dau cu capul, eu comand, eu execut...Mi-ar plăcea să cred că ciudăţenia este un indicator al forţei creatoare, dar nu, nici o şansă. Îmbătrânesc şi mă ramolesc, asta e! De la o vârstă, omul se dileşte. No comment.

Aşaaa...să-i dăm drumul!
Ieri, academicianul profesor doctor Dinu C. Giurescu afirma la o emisiune că noi, ca popor, ne-am pierdut complet identitatea naţională. Istoria românilor este predată în licee după o programă fragmentară, scheletizată, care împiedică elevul să-şi formeze o cultură a originilor, îl împiedică să simtă mândria de a fi. Suntem în ditamai căcatul...
Neamul acesta poate fi salvat, dar numai dacă ne orientăm spre rădăcini, ne cunoaştem fibra naţională, pentru că fără aceasta, nu existăm.

EXCELENT!! BIS, BIS! Foarte frumos...în teorie. Total ineficient în practică.
Nu am fantasme intelectualiceşti, nu sunt vreo lanternă a umanităţii, însă sincer, mie mi se pare totul o idioţenie culturală, din acelaşi redistru cu gândirea pozitivă. Da, o trebui să ne găsim respectul pentru valorile trecutului (cel puţin unii dintre noi :D ar trebui să aprofundeze grav subiectul), dar asta nu va avea nici o importanţă în desfăşurarea realităţilor cotidiene. O conştientizare singulară a individului este nesemnificativă la nivel de gloată, pentru că filosofia de turmă, dorinţa de a fi în rându' lumii necesită timp îndelungat - măcar până la formarea rândului.
Puterea exemplului se aplică pe termen lung; miliarde de an, poate, după vioiciunea care ne caracterizează mentalitatea autohtonă. Ori...nu ştiu cum să vă zic, dar timpul meu pe planetă e limitat. Tic-tac-tic-tac-tic-tac; hai tăticule, ne mişcăm şi noi mai cu talent? Viaţa mea nu se cuantifică în ere glaciare, aşa că, aş dori şi eu, dacă se poate, să trăiesc în puii mei mai bine ACUM! nu peste 20 de generaţii. Aşa că soluţia mea rapidă este să nu dau nici rapănul de pe un porc mocirlit pe nişte idei care mă mângâie plăcut pe ciocănel şi să încerc să uit tot ce mă leagă de pământul ăsta, să-mi golesc mintea pentru a putea îmbrăţişa valorile unui alt neam, mai normal cu capul.
A, da! Mai există şi posibilitatea în care educaţia naţională ar veni de sus, de la conducere. Este o metodă mai rapidă de modelare a maselor, trebuie să recunosc. Însă, la geniala idioţenie ce siluieşte capii patriei...slabe şanse.

Plus că, nu cred că simţămintele patrioce ne-ar rezolva problemele mioritice. Da, la o discuţie de birou, este în regulă. Dar cu ce ajută conştiinţa de neam pe un şomer care nu are ce pune pe masă? Cu ce ajută dragostea de ţară pe un bătrân care zace bolnav în casă, incapabil să-şi cumpere medicamente pentru că nu se ajunge cu pensia? Cu ce ajută dragostatea de ţară pe un copil care moare în spital pentru că s-a tăiat la deget?? "Sunt complet entuziasmat şi mor de fericire la gândul că mă întorc în Pământul Mumă din care sunt plămădit! Deschideţi şampania şi hai să bem, să bem, să bem, până facem dracu ghem!". Aşa??
Cu ce ar fi ajutat conştiinţa naţională pe urangutanii care huiduiau la meciul lui Bute? La prezentarea lui Jean Paul Mendy, sala a explodat în urlete şi fluierături. Asemenea şi la intonarea imnului Franţei. Eu întreb: este corect? Este n gest de fair-play, după ce cu doar câteva minute înainte pugilistul filipinez, deşi înfrânt, a dat roată ringului cu tricolorul nostru pe braţe? Omul ăla de ce a putut să-şi respecte adversarul şi publicul??
Simplu: nu este meltean; nu este român.

Cum îi educi pe dobitoci spunîndu-le de Ştefan cel Mare? Nici dacă faci conversia la Ştefan Barosanul din cocălărime, tot nu-ţi iese pasenţa...Păi în pana mea, avea ăla sculă germană? Avea Bemveu, Hamăr sau Maibac? Avea şunculoase care să-şi zdrumice circumferinţa abdominală când râgâia la microfon?? Avea brandul gros? Avea burtă de bere şi lănţoc la gât?? Fugi, băi, d-aci cu mumia ta...dă-o-n recicle bin şi bagă joc de glezne! Ăsta nici măcar creastă cu gel nu şi-a făcut, să pară şi el şmecher!
Şmenozeala aia betoană e la Salam, fr'teee...să moară duşmanii mei, că am faimă la femei! Sau alta: sunt tânăr şi frumos şi norocos, merge mintea cu folos. D-alea actuale, nu vechituri! Păi ce facem aicea??

Aha, conştiinţa naţională e pe drumul cel bun. Eu zic să-i facă şi cont de Facebook, ca să o avem în lista de prieteni...Mai ştii când e nevoie să rezolvăm bunoaca?