Schimbare dezlănţuită

Amintirile mă chinuiesc, amintirile mă răscolesc; nu mai rezist...GREŞIT!
Sufletul mă chinuie, sufletul mă răscole. Şi după cum se vede, (încă) rezist.

Sunt un suflet chinuit...conform feedback-ului recent; asta e nouă. Ştiam că mă scald în oceanul decrepitudinilor, că sunt un pesimist de marcă, antisocial din născare, intolerant prin vocaţie şi misogin prin transformare. Acum cred că a venit concluzia: îmi aduni toate calităţile rele, bagi sub radical, scoţi integrală de volum şi-ţi dă...2 rândunici: 2 mari şi 2 mici. Iar eu sunt un nefericit al sorţii, care-şi caută angoasele cu lanterna. Uf...sunt atât de ocupat cu nimicnicii, atât de plin de influenţe negative, că nici măcar nu mai observ paradisul prin care se întâmplă să fiinţez...băi, sunt un nenorocit, ce mai! Răule ce sunt de rău ce sunt! Îmi vine să mă mă bat cu rigla peste unghii, ca să-mi mai vină şi mie mintea la cap!!

Phoenix - Hăituit

Asculta mai multe audio diverse

Da, dom'le. Sunt am un spirit torturat. Îmi pare rău că aleg să casc ochii prin mediul înconjurător si să mă îngrozesc de atâta jeg şi imbecilitate. Regret că nu accept bătaia de joc şi flegmele altora, că urăsc să fiu călcat în picioare şi nu mă străbate naţionalismul când privesc haznaua asta de naţie, care nici nu s-ar fi apărut pe planetă dacă nu exista un Dumnezeu atât de cinic.
Nu ştiu cum fac sau ce predispoziţii mi-au fost fixate în codul genetic, că mereu dau în gropile existenţei! Cum o dau, cum o întorc, e imposibil să nu găsesc cel puţin un retardat pe oră, care să-mi strice ziua. De la o vreme chiar mă iau de gânduri...ori am vreun talent nedescoperit, ori...cin' s-aseamănă s-adună. Aşa ce mă-nervează, de-mi vine să o iau hăuling prin pustietate, ca un apucat de streche!

But i'll be a good boy, promit să mă schimb; intru la garderoba şi mă îmbrac cu noul eu: mai curat, mai proaspăt, mai uscat. Floricele pe câmpii, hai să le-adunăm copii, we all sing in a yellow submarine, yellow submarine, fruze-n buze, smoc de flori la subţiori.
Aşa e bine??

Uite...tocmai citeam o ştire despre o fată din Târgu Jiu, care s-a internat la spital cu o amigdalită banală. Înţeleg logica...uneori se-ntâmplă să te mai lovească boala. Sunt fierbinte, te fac să transpiri, gemi, intru-n tine...SUNT EU, BOALA! D-aia suntem organici, să ne mai defectăm! Rugineşte el, fierul, d-apoi noi, care suntem mai plăpânzi ca frunza...
Fata din poveste s-a înbolnăvit. Şi ce face mititica? Se duce la spital...crucea roşie, mededici performanţi, alea-alea. Numai că, săraca fată, după 2 zile de tratament trece în lumea drepţilor...poate i-o fi obosit coloana să tot stea numai în poziţii curbate, şi a zis să se relaxeze...definitiv.
Anyway, iar sunt rău.
În trecut m-aş fi inflamat. Aş fi făcut ca toate ielele, mă agitam ca un peşte pe uscat. Gâfâiam. Mi se umfla vena cavă de indignare. Păi cum să nu moară, dacă a fost proastă?? Dacă o ducea capul, presta şi ea prin reviste colorate sau în văzul lumii, apoi avea bani să se trateze la un spital de oameni, nu la o vasiliadă desprinsă din preistorie.
Da uite, acu'...libertinaj, tăticule! Noul Eu gândeşte pozitiv: se putea şi mai rău! Dacă mureau 2 tinere, poate chiar 3?? Ce mai făceam? Aşa...las' că mai are balta peşte..Chiar să ne agităm pentru o tânără de 17 ani care nu a avut credinţă c-o apără Dzeu de boli, nici nu are sens; ce, era singura de pe planetă, sau cum?? Şi chiar de-ar fi fost aşa...lumea moare. Din pământ venim, în pământ de ducem. Ashes to ashes, dust to dust. Ce atâta tragedie?? De ce să dau vina pe colţişorul nostru de Rai impotent, când a muri este firesc?? Sunt înconjurat de oameni minunaţi, trăiesc într-o ţară splendidă...nu e utopie, dar se poate şi mai rău. De exemplu ca în...shit, că nu-mi vine în minte nimic...dar se poate şi mai rău. La naiba, până şi Iadul are fundul lui, nu?? Să bem şi să ne veselim, încă nu sunem acolo. Da, se poate şi mai rău...că la dfracu! D-aia există viitor!

Noroc că suntem credincioşi. Stă credinţa pe noi ca râia pe capră, suntem monumente mondiale în domeniu. Best of the best of the best. Dacă planeta ar fi un căcat, noi am fi moţul lui de frişcă. Păi cum altfel?? Suntem credincioşi, tăticule, că cică fix pe locul acesta plivea Maica Domnului, acu 2000 de ani. Grădina carpatică era de fapt Grădina Sfântă...acu florile s-au cam dus, dar au rămas buruieniile. Hey, să gângdim pozitiv! Nu este tot grădină??
Uite d-aia suntem un neam evlavios prin tradiţie...o oază de adevăroşenie ortodoxă într-o mlaştină de diverse păgânării.
Nu mă credeţi, nu?? Normal, nici măcar eu nu credeam cât de buni suntem...până am primit dovada video - sper numa să nu fie vreo fabricaţie mogulărească, cu pixelu albastru:

"Doamne, pupa-ţi-aş tălpili tăle, ce-o fi asta?? Am venit să ne rugăm..."
Credinţă, frate! Dezlănţuială la sacralitate! Unde pe planetă mai vezi omor la moaşte?? BĂĂĂĂĂ!! Păi Domnu' Iisus a suferit pă Golgota-n cuie, ce înseamnă o mică cotonogeală între credincioşi?? Nu poţi respira?? Păi Domnu' Iisus pe cruce...ia ţine-ţi respiraţia! Nu poţi?? Păi vezi dacă te ispiteşte Diavolu'? De vei avea credinţă cât un bob de muştar, muţi munţii! Aşa scrie la Carte! Cum să nu-ţi poţi ţine respiraţia?? Aleşii sunt supuşi nevoinţelor, aşa să ştiţi!
"...la Domnul, să cereeeeemmmmmm"...Păi dacă a venit mortu', nu trebuie pupat şi frecat cu chiloţi, ca să ne meargă bine?

Aşa ar fi gândit în trecut.
Acum îmi pare i'm sorry, sunt mai luminat. Mai optimist. Face-ţi loc, că mă-ndes şi eu, intru ca supozitoru-n...mulţime!!! Vreau ajutor providenţial, vreau să fiu Omul lu' Dumnezeu, nu Omu lu' Satana! Vreau să scot dinţi, să rup ficaţi, să calc pă cap orice obstacol care mi se iveşte în cale, ca să pup morţi şi să-mi dovedesc puterea brandului de evlavioşenie! Vreau să mă frec de racle mai abitir ca de iubită, vreau să-mi las mucozităţile pe veştimentele preoţilor, să aibă şi Dumnezeu dovada că am trecut p-acolo - în caz că se uita la reclame şi nu a fost cu ochii pe mine! Vreau să mă-nfrupt şi eu din Vasul Ales al Pioşeniei! Vreau să mă curăţesc la suflet, să îl mai mai alb decât dacă l-aş spăla cu Tide.

PĂZEA, CA VINE IO!
Credinţa ne-a unit...sauve qui peut!

Ghid de bună practică sentimentală

(pentru fetiţe şi nu numai)

din nou m-am săturat să fiu făcut misogin şi insensibil, doar pentru că încerc (cu încăpăţânare, după unele surse) să demonstrez că dragostea este o simplă nevoie fiziologică, o convenienţă care te ajută să socializezi la sexu' opus.

Aşa că m-am învegheat şi încerc să schimb foaia: gata, frate! Iubirea palpită într-unii cu vânjoşenie, iar zânele şi-o doresc într-însele ca să-şi satisfacă foamea de sfere celeste. Cerere şi ofertă, legea de bază a civilizaţiei - vorba cântecului: "I wanna give it to u, as long u give it to me. JUST KEEP MY BODY POMPIN"
Păi dacă poporul cere pumpin, pumpim le dăm, în coama calului de poveste nemuritoare!

Însă, de cele mai multe ori, chiar şi cele mai alese flori fac greşeli...şi risipesc ambrozia pe muşte. Aici intervin eu: de curând mi-a fost adus la cunoştinţă un articol care le învaţă pe fătuci diverse chestii despre viaţă pur şi simplu - genul "eşti prea tembelă să ştii ce vrei, aşa că nuţi - care-i aia?? Nici o Nuţi, avem destule! - mai bate căpşorul ăla drăgălaş; îţi spunem noi ce-ţi trebuie!".
Eu...trişor de zile mari, normal! Citesc ponturile, le aprofundez pentru o mai mare înţelegere a psihologiei feminine şi pornesc la drum, îmbătat de cunoştinţe mai ceva ca o musculiţă ce face pluta în rachiu.
Numai că mi se umflă găloşenia-n aortă şi nu pot lăsa în negura neştiinţei armata de sex-simboale rănite în amor pe sistem continuu, aşa că redau mai jos luminiţa slobozită de experţii în materie (într-o repovestire cu cuvinte proprii, că cică nu e bine să copiezi):

Draga mea,
Ai probleme în a-ţi găsi alesul greu de găsit, cavalerul în armură cu sclipici, albinuţa polenizatoare cea de toate zilele?? Nimic mai simplu! Tot ce trebuie să faci, tută scumpă - divă de vocaţie, este să cunoşti cele 10 tipuri de bărbaţi pe care trebuie să îi ocoleşti dacă te mânâncă între suflet şi îţi doreşti o relaţie (one night standul nu cred că se pune) bazată pe completări de întreg şi iubiri scrise în Cartea Destinului:
1. Învătăcelul - învaţă mereu şi îţi neglijează nevoile (pur spirituale), ca să nu mai vorbim că reorientarea continuă pe plan intelectual denotă nehotărâre
2. Băiatul mamei - nu te va pune niciodată pe primul plan şi te va critica mereu că nu îi semeni dumnezeului care l-a crescut
3. Bărbatul obsedat de carieră - îţi va asigura partea materială a traiului, dar vei rămâne nesatisfăcută pe plan sensibil
4. Sufletul chinuit - este pesimist, curând te va atrage şi pe tine în nefericeala lui
5. Puşcăriaşul - durul care are permanent probleme cu legea. Însă nu te lăsa păcălită...fereşte-te de complicaţii.
6. Imaturul - chiar dacă are un simţ al umorului foarte dezvoltat, nu te poţi sprijini pe el la necaz
7. Bărbatul obsedat de control - va încerca să-ţi limiteze libertatea de exprimare. Vrei să te bagi singură în cuşcă?? (Da, da, fii rău! Spank my ass, u masculine bitch!)
8. Bărbatul căsătorit - matur, grijuliu, tentant. Nu e de încredere.
9. Fustangiul - ce te face să crezi că se va opri sub fusta ta??
10. Violentul - GLUMEŞTI!Ţi-e cald cu dinţii-n gură??

Recapitulare pentru Bărbatul ideal (adică ce să cauţi):
Un exemplar care să nu fie bătut în cap; dar nici prea deştept, ca să te eclipseze. Cineva care să nu fie obsedat de carieră, dar nici un şomer de succes. De preferinţă singur pe lume ca să nu intri în polemici cu rudele, vesel dar nu prea rău ca să te facă de râs, entuziast dar nu drogat, dur dar delicat, necăsătorit, matur dar uşor de influenţat, blând ca un mieluşel şi pantalonar prin excelenţă (îîîîuuuuu...sună nasol asta).

Rezumat pentru Bărbatul Ideal: Chel (părul prost părăseşte capul bun), cu burtă (ca să ai şi tu ce ciupi când îţi vine cheful de scărmănat) şi cu cardul gros (apetisanta cu cheltuială se ţine). Atu: să fie spre sfârşitul vieţii (doritorii care-şi aşteaptă rândul să rămână cu ochii-n soare?).

Ro-Mania

O prietenă (care între timp s-a desprietenit, sau ceva...nu am mai auzit nimic de ea de vreo câteva luni. Oare atâta timp s-o fi trecut?? Habar n-am...oricum, mie mi se pare o eternitate) mă apostrofa că atunci când mai execut câte-o radiografie mioritică, nu folosesc rezultatele propriilor mele observaţii, ci dau date din auzite. Hmmmm...ciudat; niciodaă nu îmi place să mă folosesc de părerile terţilor, trec printr-un filtru personal orice lucru cu care intru în contact. Nu că n-am încredere în ele, dar prefer să interacţionez personal cu lumea în care să mă învârt şi să-mi formez propriile opinii, nu să transmit ştiri ca un megafon stricat. Prefer să fiu un izvor, nu doar o cale de transmitere.
Anyway! Ce va urma, este (şi) pentru tine, măi dragă (vorba lu' nea' Iliescu)! În relatare voi folosi (numai) persoana I, ca să nu mai ai dubii în legătură cu provenienţa. Ok??

Fost-am dus d-acasă, fără cal, fără nevastă.
A trebuit să plec, căpiam. Tâmpeam. Damblageam. Înebuneam încet şi sigur.
Aşa că mi-am tras cogeamite gărduleţ în jurul canapelei din sufragerie (o cameră pe care nu o frecventez prea des, decât la ocazii), m-am tolănit comod şi am plecat. Nasol să o iei pe câmpii de unul singur...aşa că mi-am apucat creeraşii de mânuţă: Hai, mânca-v-ar tata, să ne distrăm. Mare, plajă, soare, suc cu umbreluţă, un film bun la umbra unui palmier bătrân...d-astea de distracţie.
Uuuuuuuuuuuuuuuusssssssssssssssssssaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa....

Aş vi vrut să-mi mai amân puţin plecarea - se ştie că august este luna concediilor; nebunie în trafic, turme de turişti - dar nu s-a mai putut...2 evenimente recente m-au descentrat complet de pe ax, mi-au urcat cantitatea de silă spre cote alarmante. Şi atunci am zis: Gata, până-aci! Punct. Ajunge. Need a refill, damn it! Ori mă descompun de scârbă, ori îmi găsesc o persoană care să-mi asculte depoziţia şi să mă ajute să mă răcoresc, ori mă duc şi mă tot duc, prin Pădurea Ielelor, peste Valea Plângerii, până în inima munţilor. Aşa...

Ce s-a întâmplat, poate te vei întreba. Nimic important... 2 nimicuri, 2 prostii fără legătură între ele. Alţii se luptă pentru existtenţă şi eu stau să analizez toate căcaturile care nu sunt aşa cum ar trebui să fie. Sunt cam mofturos, sensibiloc ca un cur de bebeluş, neprihănit ca fată mare în prezenţa...extazului; poate uşor răsfăţat? Poate mai mult? Nu contează.
Chestia e că am avut ocazia să intru în cel mai de urgenţă spital al capitalei. Trebuia, nu puteam aştepta o lună de zile până îmi venea rândul la promagarea făcută de medicul familist. O lună de zile! O lună, pentru o nenorocită de hârtie, în mama mă-sii!! Intru în cabinet, bună ziua - bună ziua, vreau hârtia - na hârtia, du-te dr...sănătos! O lună de zile!!
Aşa că m-am dus direct la sursă...Vai de capul şi de zilele mele! Am intrat în spital şi-mi venea să ies d-a-ndăratelea, pe cuvânt. Nu mai nimeresc uşa, help, help! Să vină Salvarea! Am nevoie de respiraţie artificială, gură la gură (nu accept aşa ceva decât de la asistente - tinere), repede! Pronto (antipraf)! Go, go, go!!! Give me some air, give me something, ANYTHING!
Primul lucru cu care am luat contact a fost mirosul...putoarea, mai exact; un amestec de dezinfectant şi jeg dospit, care îmi ardea papilele gustative cu fierbinţeala lui. Apoi mă păleşte după ceafă, cu forţa unui marfar:

"ZBANG!! Frate, eşti nesimţit! Pe mine nu mă bagi în seamă?? Sunt şi eu p-aci, la naiba!!" - Era aroma de insecticid, care m-a pătruns fără milă până-n fundul cililor olfactivi de mi-au mers fulgii!!.
În sfârşit. Cu chiu, cu vai am trecut testul de iniţiere, aşa că m-am simţit dator să analizez încăperea în care mă aflam: o dărăpănătură infectă, cu faianţă pre-revoluţionară pe pereţi şi afişe colorate lipite cu leucoplast - ziceai că ai intrat într-o grădiniţă de imbecili, nu alta! Saloane pline în care lâncezeau tone de bolnavi jerpeliţi, stative de perfuzii ruginite, măţărăi întinse aiurea şi înfăşurate grosolan din loc în loc cu pansament (probabil pentru a nu se dezintegra sub povara vârstei), lumet de toate culorile şi miresmele, răni oribile, cusături roşiatice pe o piele ca hârtia, alt lumet peticit şi nerăbdător, pereţi murdari de pe care îţi zâmbesc firav diferite personalităţi creionate disproporţionat, aglomeraţie, agitaţie, vânzoleală. Rugină, murdărie, gunoaie, seminţe, chiştocuri, fum de ţigară şi cafea ieftină. Piaţă. Bazar.
Apropo: am o întrebare mică: de ce s-a inventat codul culorilor în instituţii?? Alb pentru medic şi asistente, verde pentru anestezişti, albastru pentru infirmieri...Că la noi e harababură completă, nu mai ştii cu cine stai de vorbă şi pe cine să chemi la nevoie! Fiecare se îmbracă cu ce are, nu mai există logică! Infirmiera poartă ce-i tună prin cap, asistenta ce vrea, doctorul ce e în tendinţe! La naiba, la noi e greu cu ordinea...lasă, băi, că merge aşa! Nu poţi crăpa liniştit dacă nu te duce pe targă Omul în Albastru??
Nu mă aşteptam la cine ştie ce ultramodernism - că doar am şi eu o vârstă, cunosc materialul autohton! Nu credeam că voi intra Princeton‑Plainsboro Teaching Hospital (locul de muncă al doctorului House - SE ŞTIE!) şi îmi va fi milă să calc pe podea, ca nu cumva să o murdăresc. Băi, dar nici chiar aşa, la naiba! Păi ce facem aici?? Rânim la porci sau vindecăm bolnavi?? Dacă ştiam, veneam gata anesteziat, să-mi trag palme! Ştiam, dar nu aveam cloroform la îndemână şi arta băutului îmi repugnă complet...deci am ales să intru bărbăteşte, ca haiducu-n bălării; cu hangerul fără teacă şi cu pieptul dezgolit! Ca Andrii Popa, ce mai la deal, la vale!!

Nu scap bine de corvoada medicinală că dau peste un televizor aiurea-n boscheţi: se slăvea un aplomb cea mai nouă şi glorioasă realizare a civilizaţiei româneşti - un flintic de 20 de km de şosea!
Băi, eşti prost?? Cum dracu' să tai panglică la un rahat de potecă asfaltată prin câmp, nici aia terminată integral? Aia-i autostradă?? Şi dacă-i pui etichetă din metru-n metru, tot ai dubii! Cum să chemi televiziunea pentru aşa ceva?? Care este sensul unei asemenea enormităţi?? De ce?
Ăşti-a tembeli, să-mi sară dinţii! Ar fi în stare să taie o nenorocire de fundă (pe care norodul să-ţi dea apoi omor, cum se face pe la noi) şi dacă unu' îşi trage alee betonată spre wc-ul din fundul grădinii!
Realizare inginerească, my ass!! un petec de luat ochii la proşti, şi nimic altceva!

...am întâlnit-o pe ea şi mi-am găsit partea mea de consolare.